UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA ”SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT

DISCIPLINA: DREPT CIVIL -PERSOANELE

Efectele anulării hotărârii judecătorești declarative
de moarte

Student: Lăcău Rareș-Nicolae

An I, Sem. II
Coordonator: Dr. conferentiar Munteanu Cornelia

1
Cuprins:
I. Introducere- definirea conceptelor………………. 3
II. Procedura declarării judecătorești a morții………. 3
III. Cazurile de declarare și anulare judecătorească a
morții …………………………………………….. 4
IV. Efectele de declarare și anulare judecătorească a
morții……………………………………………… 5
V. Bibliografie ………………………………………. 6

2
 I. Introducere- definirea conceptelor
Tema propusă are ca scop identificarea efectelor anulării hotărârii judecătorești de
declarare a morții și urmărirea procesului de declarare si anulare a morții judecătorești și
o eventuală repunere în drepturi civile a persoanei în cauză.

Declararea judecătorească a morţii reprezintă o instituţie juridică în virtutea căreia o

persoană fizică dispărută este declarată, prin hotărâre judecătorească, că a decedat la o
anumită dată. Declararea judecătorească a morții este reglementată de art. 49-57 C.civ., art.
943-950 noul Cod de procedură civilă.

Anularea hotărârii de declarare a morţii se face în baza a două criterii:

 Dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care
s-a declarat moartea.
 Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de
moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putinţă,
restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este
obligat să le înapoieze decât dacă, sub rezerva dispoziţiilor în materie de carte
funciară, se va face dovada că la data dobândirii ştia ori trebuia să ştie că persoana
declarată moartă este în viaţă.

II. Procedura declarării judecătoreşti a morţii

Moartea declarată judecătoreşte este o moarte prezumată, care se declară prin hotărârea
instanţei de judecată şi se referă la persoane care au dispărut în împrejurări care fac plauzibilă
ideea că dispariţia lor este rezultatul morţii. În toate situaţiile de declarare judecătorească a
morţii nu a fost posibilă identificarea şi examinarea cadavrului.

Aceasta este reglementată în art. 943-950 din noul Cod de procedură civilă. Această
procedură potrivit noii reglementări are două faze: a) faza prealabilă şi b) faza judecăţii
propriu-zise.

Competentă în a judeca o asemenea cerere este instanţa (tribunalul) de la ultimul

domiciliu al persoanei căreia i se cere declararea judecătorească a morţii. Pentru cel de-al
doilea caz special (când moartea este sigură) cererea se poate introduce şi la instanţa în a
cărei circumscripţie a decedat acea persoană. Cererea poate fi introdusă de orice persoană
interesată şi de procuror.

3
 III. Cazurile de declarare și anulare judecătorească a
morţii
A. CAZURI DE DECLARARE JUDECĂTOREASCĂ

Spre deosebire de vechea legislaţie, Noul Cod civil nu mai reglementează declararea
judecătorească a dispariţiei. Cu toate acestea, reglementează şi el două categorii de cazuri de
declarare judecătorească a morţii: cazul general şi cazurile speciale.

Cazul general are în vedere persoana care a dispărut, dar în privinţa căreia există indicii
că a decedat. Nu este deci suficient ca persoana să lipsească de la domiciliu timp îndelungat,
ci este necesară şi existenţa unor indicii care să facă plauzibilă încetarea sa din viaţă. Pe de
altă parte, este necesar să fi trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau
indicii din care rezultă că persoana respectivă era în viaţă. Cererea prin care se solicită
declararea judecătorească a morţii poate fi formulată de orice persoană interesată.

Cazurile speciale
 Primul caz special de declarare judecătorească a morţii se referă la persoana care a
dispărut în împrejurări deosebite: inundaţii, cutremur, catastrofă de cale ferată ori
aeriană, naufragiu, fapte de război sau alte fapte asemănătoare care fac credibilă
concluzia că persoana respectivă nu le-a putut supravieţui. Chiar dacă persoana a
dispărut în asemenea împrejurări, trebuie să se aştepte trecerea a 6 luni de la data
dispariţiei, înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii, termen
care este considerat suficient de legiuitor fie pentru ca persoana dispărută să reapară
(eventual, în cadrul operaţiilor de salvare), fie pentru căutarea cadavrului său.
 Al doilea caz special de declarare judecătorească a morţii are în vedere persoana care
a dispărut în împrejurări care conferă un mare grad de certitudine în privinţa survenirii
decesului, motiv pentru care cererea de declarare judecătorească a morţii poate fi
formulată fără a se mai aştepta trecerea unei perioade de timp de la dispariţie. Chiar şi
in această ipoteză va trece inevitabil o perioadă de timp de la data sesizării instanţei şi
până când hotărârea judecătorească declarativă de moarte va rămâne definitivă.
Conform prevederilor art. 53 NCC, până la rămânerea definitivă a hotărârii
declarative de moarte, cel dispărut este considerat a fi în viaţă. Ca urmare, niciunul
din efectele pe care legea le leagă de acest eveniment nu se va produce încă.

B. CAZURI DE ANULARE JUDECĂTOREASCĂ

 În cazul în care se dovedeşte că persoana a cărei moarte a fost declarată este în viaţă.
Cererea de anulare poate fi formulată, în primul rând, de cel care a fost declarat mort,
cât si de către orice altă persoană interesată . Instanţa care a pronunţat şi hotărârea
declarativă de moarte va soluţiona cererea. Dacă se dovedeşte că acela care a fost
declarat mort trăieşte, instanţa va anula hotărârea.
 Un al doilea caz de anulare a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte este
reprezentat de descoperirea certificatului de deces al celui declarat mort. Certificatul
de deces se întocmeşte atunci când se constată fizic decesul persoanei. Ca urmare,
utilitatea hotărârii judecătoreşti, al cărei rost este de a clarifica situaţia juridică a unei

4
 persoane care a dispărut în împrejurări ce fac plauzibilă moartea, deşi cadavrul nu a
fost descoperit, dispare. Remediul îl constituie anularea hotărârii declarative de
moarte, care se poate dispune la cererea oricărei persoane interesate.

IV. Efectele de declarare și anulare judecătorească a

morții

A.EFECTELE DE DECLARARE JUDECĂTOREASCĂ

Articolul 52 alin. (1) C.civ. statuează: „(1) Cel declarat mort este socotit că a încetat din
viaţă la data pe care hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a morţii”. Rezultă
deci că până la această dată cel dispărut este socotit a fi în viaţă.

Aşa cum s-a subliniat în doctrină, hotărârea declarativă de moarte instituie două
prezumţii: 1) că persoana a murit pe data stabilită în hotărâre ca fiind data morţii; 2) că
persoana a fost în viaţă până la acea dată.

Aceste prezumţii sunt relative ceea ce înseamnă că ele pot fi răsturnate făcându-se dovada
că persoana declarată moartă este în viaţă sau că ea a murit la o altă dată [art. 52 alin. (3)
C.civ.]. Deoarece moartea prezumată prin hotărâre judecătorească este asimilată cu moartea
firească ea produce efectele acesteia din urmă. O altă particularitate a acestei hotărâri
judecătoreşti este cea prevăzută de art. 1103 alin. (2) lit. b) C.civ.

B. EFECTELE DE ANULARE JUDECĂTOAREASCĂ

În planul dreptului civil, hotărârea de anulare produce efecte nepatrimoniale(nu se
exprimă in bani) şi efecte patrimoniale(exprimate in bani).

Efectul nepatrimonial al acestei hotărâri constă în redobândirea aptitudinii persoanei in

cauză de a avea drepturi si obligaţii.Cu toate acestea, legea prevede unele excepţii. Spre
exemplu: potrivit art. 293 alin. (2) NCC, în cazul în care soţul unei persoane declarate moarte
s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie
rămâne valabilă, dacă soţul celui declarat mort nu ştia că acesta este in viaţă. Prima căsătorie
se consideră desfăcută la data încheierii noii căsătorii.

Efectele patrimoniale vizează situaţia bunurilor celui declarat mort. Se pune problema
dacă i se vor înapoia bunurile. Conform Noului Cod Civil acesta va putea cere, după anularea
hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale. Înapoierea se face în natură, dacă
bunurile respective sunt deţinute de moştenitorul aparent, dacă au fost date gratuit sau au fost
vândute în schimbul unui preţ unei alte persoane care nu a acţionat conform legii sau pot fi
restituite  prin echivalent, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă. Spre exemplu, dacă

5
bunul a fost vândut în schimbul unui preţ unei persoane de bună-credinţă, moştenitorul
aparent va trebui să-i dea preţul pe care l-a obţinut in urma vânzării, proprietarului care a
reapărut(presupusul defunct). Moştenitorul aparent este obligat să restituie bunurile
proprietarului reapărut pentru că prin anularea hotărârii declarative de moarte el pierde
calitatea de moştenitor. Persoana care a primit gratuit sau în schimbul unui preţ un bun de-al
presupusului decedat trebuie să-l restituie, indiferent dacă a fost de bună sau de rea-credinţă.
De asemenea, este obligat să restituie bunul şi cel care l-a dobândit prin vânzare-cumpărare,
dacă a fost de rea-credinţă la data încheierii actului. Este de rea-credinţă cel care, la data
dobândirii bunului, a ştiut ori trebuia să ştie că persoana declarată moartă este în viaţă. Buna-
credinţă se prezumă, aşa că sarcina de a proba reaua-credinţă a dobânditorului îi revine celui
care cere restituirea bunurilor.

V. Bibliografie

1. Flavius- Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul
Cod civil- Comentariu pe articole.
2. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu- Drept civil. Persoanele.
3. https://wolterskluwer.ro/art-54-anularea-hotararii-de-declarare-a-mortii/
4. Drept civil persoane ( Suport de curs) - Conf. univ. dr. Cornelia Munteanu