Școala Sanitară Postliceala F.E.

G Bacău
Specializarea: Asistent medical de farmacie

Cuprins
Introducere...................................................................................................................3
CAPITOLUL I: Radicali biberi...................................................................................5
1. Tipuri de radicali liberi............................................................................................5
1.1. Radicali liberi ai oxigenului...............................................................................5
1.2. Radicali liberi ai azotului...................................................................................7
1.3. Compusi aromatici.............................................................................................8
1.4. Compusi de tip chinonic și semichinonic..........................................................8
1.5. Acizi nucleici.....................................................................................................8
1.6. Radicali thiil.......................................................................................................9
2. Metode de detecție și cuantificare a radicalilor liberi..............................................9
3. Surse de producere a radicalilor liberi....................................................................10
4. Mecanisme de acțiune a radicalilor liberi și mecanisme de apărare a organismului
împotriva lor................................................................................................................11
5. Concluzii..................................................................................................................15
CAPITOLUL II: Stresul oxidativ...............................................................................18
CAPITOLUL III: Clasificare antioxidanților...............................................................20
CAPITOLUL IV: Alimente bogate în antioxidanți......................................................39
CAPITOLUL V: Suplimente de antioxidanți recomandate..........................................41
Concluzii.......................................................................................................................43
 Introducere

Antioxidanții sunt o categorie de molecule capabile să inhibe oxidarea altei molecule.

Corpul distribuie în organism variați nutriețti datorită proprietăților antioxidante ale acestora.
De asemenea, fabrica enzime antioxidante care sa țină sub control reacțiile în lanț ale
radicalilor liberi.
Unii antioxidanți sunt produși de corp, alții nu. În plus, capacitatea naturală a corpului de a
produce antioxidanți scade odată cu vârsta.
Antioxidanții joacă un rol semnificativ pentru sănătate, deoarece pot influența
îmbătranirea prin combaterea radicalilor liberi.
Pentru a întelege complet felul în care antioxidanții contribuie la sănătate, trebuie mai întai
înteles modul în care se formează radicalii liberi.
Biogerontologistul Denham Harman a fost primul care a descoperit conceptul radicalilor liberi
în 1954, în timp ce facea cercetari pentru a explica procesul îmbatranirii. Radicalii liberi sunt
un tip de metaboliți cu nivel de reactie foarte ridicat, produși de organism în urma unui
metabolism normal și a producerii energiei. Reprezintă raspunsul natural biologic la toxinele
din mediu precum fumul țigărilor, lumina soarelui, substanțele chimiaace, radiațiile
cosmice și
cele create de om, ți chiar si unele elemente din medicamente.
Corpul mai produce radicali liberi ți atunci cand facem sport si cand apar
anumite inflamații în organim.

Fig.1 Acțiunea antioxidantului asupra raducalului liber

3
 Moleculele radicalilor liberi au lipsă unul sau mai mulți electroni, și
acești electroni lipsă sunt responsabili pentru oxidarea biologică. Moleculele
incomplete atacă agresiv alte molecule pentru a-și completa partile lipsă. Aceste
reacții sunt denumire reacții de “oxidare”. Oxidarea este denumita “ruginire
biologica", cauzata de prea mult oxigen în țesuturile noastre.
Radicalii liberi fură electroni de la proteinele din corp, ceea ce daunează
grav ADN-ului și altor structuri celulare. Aceștia crează un efect “al bulgarelui
de zapadă” - pe masură ce moleculele fură una de la alta, fiecare devine la
randul ei un nou radical liber, lăsand în urmă un carnagiu biologic.
Radicalii liberi tind sa se adune în membranele celulare (peroxidarea lipidelor),
ceea ce determina lipidele celulare sa fie predispuse la distrugerea oxidativa.
Cand acest lucru se întampla, membrana celulei devine fragilă și dezvoltă
crăpături, ducând în cele din urmă la dezmembrarea celulei și la moartea ei.
Radicalii liberi influențează serios ADN-ul împiedicând duplicarea acestuia,
interferând cu mentenanța acestuia, provocand fisuri sau alterări ale structurii
prin reacția cu bazele ADN-ului. Radicalii liberi sunt asociați cu peste 60 de boli
diferite, printre care:

Cancer
Parkinson
Alzheimer
Arteroscleroză
Cataractă

4
 CAPITOLUL I: Radicali liberi

1. Tipuri de radicali liberi

Varietatea radicalilor liberi existenți sau formați în natură ca urmare a multor procese
(radiații ultraviolete,γ , actiunea unor particule specifice, etc.) face clasificarea acestora
extrem de dificila.
Din punct de vedere al naturii elementului care conține electroni neîmperecheați,
radicalii liberi pot fi clasificați în:
1.1. Radicali liberi ai oxigenului
1.2. Radicali liberi ai azotului
1.3. Compuși aromatici
1.4. Compuși de tip chinonic si semichinonic
1.5. Acizi nucleici
1.6. Radicalul thiil

1.1. Radicali liberi ai oxigenului

Factorul principal care determină creșterea intensității formării radicalilor liberi este
activarea oxigenului. Datorită prezenșței acestui element nu numai în atmosferă, dar și în
aproape toate substanțele care compun organismul, interactia radicalilor liberi cu oxigenul
este inevitabilă. Producția celularăă a speciilor reactive ale oxigenului exista din amandoua
sursele enzimatice si neenzimatice. Orice transfer de eletroni din proteine sau sistem
enzimatic poate duce la formarea speciilor reactive ale oxigenului (SRO) ca produși ai
reacțiilor de transfer de electroni. Aceasta generare “neintentionata” a speciilor reactile ale
oxigenului în mitocondrii este apreciată pentru 1-2% din totalul O2 consumat în condiții
reducătoare.
Potrivit concentrațiilor crescute de superoxid dismutaza din mitocondrii, concentrațiile
intramitocondriale ale O2 sunt mentinute constant la nivele scazute. Potențialul speciilor
reactive ale oxigenului în mitocondrii a mediat semnalizarea celulara. S-a sugerat că factorul
de necroza tumorală și interleukina (molecula secretata de limfocite sau de macrofage și
slujind drept mesager în comunicațiile dintre celulele sistemului imunitar) care induc
apoptoza pot implica specii reactive ale oxigenului provenite din mitocondrii. S-a sugerat ca
mitocondriile pot functiona ca “O2 senzor” mediind hipoxia (scădere a cantității de oxigen în
țesuturi, medii de cultură sau aer ) indusă de gene transcripționale.

5
 Reticulul endoplasmatic (RE) este un alt organit intracelular marginit de membrană,
care spre deosebire de mitocondrii, este principal implicat în biosinteza lipidelor si
proteinelor.
Reticulul endoplasmatic neted (REN) conține enzime care catalizeaza o serie de reactii
de detoxificare a medicamentelor solubile în lipide și alți produși metabolici daunători. Cei
mai studiați sunt citocromul p-450 si b5 din familia enzimelor care pot oxida acizii grasi
nesaturati si xenobioticele si reduc O2 molecular pentru a produce O2 sau H2O2. Peroxizomii
sunt o sursă importantă de producere a H2O2 celulare. Ei conțin numeroase enzime care
generează H2O2 incluzând oxidaza glicolat, D-amino acid oxidaza, urat oxidaza. Catalaza
peroxizomala utilizeaza H2O2 produs de catre aceste oxidaze pentru a oxida alte substraturi
diferite în reacții “peroxidative”. Aceste tipuri de reacții sunt importante în celulele ficatului și
rinichiului în care peroxizomii distrug diferitele molecule toxice (incluzând etanolul) care
intra în circulație. O altă funcție importantă a reacțiilor oxidante care transportă în afară de
peroxizomi, este oxidarea acizilor grați, care se gasesc în mitocondrii și peroxizomi. Pe langă
oxidazele asociate membranelor intracelulare, enzime solubile cum ar fi xantin oxidaza,
aldehid oxidaza, flavoprotein dehidrogenaza ți triptofan dioxigenaza pot genera specii reactive
ale oxigenului în timpul ciclizarii catalitice.
Xantin oxidaza este în mare masură utilizată la generarea O2 in vitro pentru a studia
efectul speciilor reactive de oxigen în diverse procese celulare.
Oxidazele asociate membranei plasmatice au fost implicate ca surse ale factorului de
crestere și/sau producerea oxidanților stimulați de citokine (molecule de natură proteică ce
transmit informații între celule diferite)
În timpul fagocitozei (proces de înglobare și de digerare a bacteriilor și a altor corpuri
străine din organism de către fagocite), membrana plasmatică este inchisă ca un perete al
veziculelor fagocitate.
Aceste ținte elibereaza O2 și reactivează metaboliții interni pentru localizarea
activității microbiale. Oxigenul singlet ( 1 O2) - se obține prin reacții de oxido-reducere,
descompunere sau radioliză.
1 O2 are un caracter electrofil, reacționând cu mulți compuși organici cum sunt acizii grași
polinesaturați, colesterol, oleine formând hidroperoxizi sau cu compuși organici conținând
atomi de S sau N, producând oxizi. Dintre antioxidanți, α-tocoferolul, carotenii si bilirubina
poseda capacitatea de a stinge oxigenul în stare de singlet.
Superoxidul (O2) - acest radical constituie prima etapa a activării O2 pe calea reducerii
univalente și deci se formează prin captarea unui electron care se plasează pe unul din orbitalii

6
n. de antilegatură. Peroxidul de hidrogen (H2O2) ( adiția unui al doilea electron la O2 produce
ionul peroxid O2H2 ) care nu are număr de electroni impari și nici caracter de radical liber.
H2O2 se formează rapid prin reacțiile de dismutare ale O2 . Ca și O2 , H2O2 este un agent
oxidant slab, acționând mai ales asupra compuților nesaturați (eteri) și triptofan. Principalele
reacții ale H2O2 au loc cu ionii metalici. Dintre toate speciile reactive ale O2 , H2O2 este cel
mai stabil ți mai uțor de masurat. Radicalul hidroxil (OH) este cea mai puternică specie a O2.
Radicalul OH. reacționează cu viteze mari cu absolut orice moleculă organică (RH) (glucide,
aminoacizi, lipide, acizi nucleici, acizi organici). Peroxizii - dintre toate speciile active ale
oxigenului, peroxizii și produșii lor de descompunere sunt cei mai stabili și universal
raspandiși. Peroxizii sunt veriga finala a activarii O2. Peroxizii apar nu numai în organisme,
dar și în obiectele din jur cum sunt: plastice, cauciuc, vopsele, carburanți.
Ozonul (O3) - este un alt radical liber al oxigenului, care la plante produce alterări
caracteristice reacției de hipersensibilitate.

1.2. Radicali ai azotului (NO, NO2)

Oxidul nitric (NO) este o moleculă unica (gazoasă) care acționează fie ca oxidant, fie
ca reducător, în funcție de moleculele țintă. NO nu este o specie chimică agresivă asa ca el nu
atacă moleculele la o rată semnificativă. Totuşi NO poate fi ușor transformat într-o varietate
reprezentată de 18 Radicali liberi în sisteme biologice; efectele lor citogenetice de molecule
înrudite ca: -S-NO (S nitrozotiol), Fe-NO (nitrozil feric), NO2 (nitrogen dioxid), peroxinitrit
(ONOO- ), NO2 (nitrat) si NO3 (nitrit). Cateva din acestea sunt mult mai puternice în atacul
moleculelor biologice decăt NO.
În particular s-a sugerat că ONOO- este o specie implicata în leziunile tisulare, această
distrugere fiind datorată puternicei sale acțiuni oxidante. NO este un radical mic, gazos,
paramagnetic, care este ușor solubil în apă, dar direct solubil în lipide. Aceste proprietăți
fizice îi permit să difuzeze direct prin membranele biologice și explică rapida difuzie în afara
circulației și în celule sau circulația componenților sanguini unde el poate media funcțiile
citotoxice. NO se dizolvă în sânge și se leagă ireversibil la hemoglobină pe care o face foarte
toxică dacă este administrat în concentrații ridicate. NO este constant eliberat în timpul
condițiilor bazice și sinteza NO și este mai departe crescută de stimulii fizici și de numeroși
compuși antagoniști (acetilcolina, serotonina). S-a aratat ca NO joaca un rol important in
functiile patofiziologice ale sistemului vascular. Se știa inișial că NO are potențial
vasodilatator ca raspuns la activitatea ischemică. Totusi, experiențele au aratat că NO are

7
numeroase funcții: vasorelaxarea dependentă de endoteliu, inhibiția agregării și adeziunea
plachetelor, reducerea aderentei ți agregării neutrofilelor la endoteliul vascular.
În plus, NO, ca un potențial vasodilatator endogen, cauzează relaxarea musculaturii
netede. S-a demonstrat, de asemenea, că NO inhibă sinteza ADN, funcțiile mitocondriilor și
ale ribonucleotid reductazei. Dereglarea producerii NO poate juca un rol în patogeneza
câtorva boli cardiovasculare incluzând: hipertensiunea, ateroscleroza, neoxigenarea post-
ischemică, inflamații acute și depresiile miocardice asociate cu socul septic.

1.3. Compusi aromatici

Pe langa radicalii liberi de tip semichinonici, unii compuși aromatici pot fi antrenați în
reacții cu producere de radicali cationici cu delocalizare electronică la atomul de azot. Astfel,
o gama largă de fenoli produce radicali fenoxi (R-O).
O altă grupă de compuși aromatici, care produc radicali liberi în organism este
constituită de 5- nitrofurani, 5-nitrotriazoli și 5-nitroimidazoli. Acesti compuși îsi exercită
activitatea citolitică în urma reducerii grupării nitro de catre nitroreductaze. Din pacate,
reducerea gruparii nitro favorizează formarea unor radicali liberi cu mare afinitate pentru
legare de ADN.

1.4. Compusi de tip chinonic si semichinonic

Flavin chinonele reprezintă o grupă din marea clasă a semichinonelor (SQ), care pot
forma radicali liberi intermediari între formele oxidate și cele reduse ale chinonelor.
Chinonele sunt foarte raspandite în natură, în diferite stări redox, participând în
procesele de transport electronic, cum sunt respirația mitocondrială și fotosinteză. Au mai fost
detectate chinone printre poluanții atmosferici, fumul de țigară și medicamente.

1.5. Acizi nucleici

Radicalii liberi proveniți din acizi nucleici sunt cei mai interesanți. Acest domeniu este
deosebit de fascinant, nu numai prin importanța deosebită a acizilor nucleici, ca substrat al
transmisiei informației genetice ți a proceselor biosintetice, ci ți prin caracteristicile acestor
radicali.

8
 Modificarile macromoleculelor de acizi nucleici rezultă în urma absorbției energiei
radiante în fractiuni de secunda, rezultând excitări și ionizari. Daca moleculele excitate pierd
energia absorbită tot în fracțiuni de secundă, ionizarile sau șcindarile produc radicali liberi cu
viața mai lungă.
Radicalii liberi ai acizilor nucleici rezultă deci prin impactul energiei
absorbite (prin expunerea la radiatii ionizante sau UV) și care determina ruperea unor
legaturi chimice, deteriorari ale unor componente (baze azotate). Bazele azotate sunt
molecule care intră în constituirea nucletidelor, componente ale ARN-ului și ADN-ului.
Structura dublu catenară a ADN-ului este asigurată de legăturile de hidrogen ce se
stabilesc între bazele azotate ale celor două catene ale dublei elici ADN.
Moleculele de ADN și ARNconțin cinci baze azotate principale: adenina citozina,
timina, guanina și uracilul a căror abrevieri sunt A, C, T, G și U. Primele patru baze azotate
intră în compoziția ADN-ului, în timp ce în ARN timina este înlocuită cu uracil. Numele
bazelor nucleotidice corespunde bazei azotate conținute.
Secvența bazelor într-un acid nucleic determină, în cazul unei gene, secvența de
aminoacizi în polipeptidul (sau proteina) codificat(ă) de această genă. Mai rar, alte baze
azotate pot fi întâlnite în compoziția acizilor nucleici: dihidrouridina, inozina, xantina,
pseudouracilul. Ele rezultă din modificări secundare ale celor cinci baze principale.
Bazele azotate se împart în două categorii: baze azotate purinice și baze azotate pirimidinice.

1.6. Radicalul thiil

Existenta radicalului thiil (RS) a fost foarte mult timp controversată deoarece mult
timp nu a putut fi evidențiat nici spectrofotometric și nici ca semnal al rezonantei electrice de
spin. Ca ți alți radicali liberi ți radicalul RS a fost formulat teoretic prin studiul semnalelor
rezonantei electrice de spin ale proteinelor și aminoacizilor iradiați in vitro.

2.Metode de detectie si cuantificare a radicalilor liberi

Exista o serie de metode de masurare a radicalilor liberi, directe sau indirecte,

utilizabile pentru sisteme simple de reacșii.
Printre metodele indirecte:
a) spectrofotometria - este cea mai veche metoda, adesea este indispensabilă identificarii
unui radical liber din mai multe posibilități de formare, utilizând reactivi specifici; metoda se

9
bazează pe cuantificarea efectului de inhibiție pe care un radical liber il exercită față de
maximul de absorbție al reactivilor specifici utilizați;
b) chemiluminiscența – însoțeste de multe ori reacții sau procese generatoare de radicali
liberi;
c) stingerea / inhibarea radiației de fluorescență.
Metodele directe cauta să înregistreze chiar radicalii liberi aparuți în cursul unei
reacții și cuprind rezonanța electronică de spin (RES).

3. Surse de producere a radicalilor liberi

Deşi oxigenul molecular este indispensabil pentru viața, în același timp el are un
efect negativ, cunoscut ca toxicitatea oxigenului, determinată de formarea unor specii
reactive. Există un numar mare de surse endogene ale speciilor reactive ale oxigenului, dar si
surse exogene care produc specii reactive ale oxigenului, printre acestea incluzându-se:
smogul fotochimic, medicamentele anticanceroase, radiațiile ionizante și ultraviolete,
existența ionilor metalici tranziționali (Fe, Mn, Pd). Prin absorbția luminii sau a radiațiilor
ionizante se produc mari cantităti de radicali liberi.
Acțiunea ambilor agenți externi, desigur că depinde de cantitatea și timpul expunerii.
Dacă acșiunea luminii se produce, în special asupra unor substanțe cu structură favorabilă
absorbției fotonilor, radiațiile ionizante pot acționa direct asupra oricaror molecule din
structura organismelor, producând radicali liberi prin deteriorarea lor. Radiațiile ionizante
produc, însa radicali liberi și dupa încetarea expunerii prin efect indirect, datorită radiolizei
apei.
Reacțiile enzimatice din organism constituie o sursă inepuizabilă de radicali liberi
intermediari, care reacționeaza între ei sau cu alte substanțe producînd compuși stabili.
O alta sursă de producere a radicalilor liberi o constituie metabolizarea unor compuși
organici. De exemplu, o serie de hidrocarburi cancerigene (benzopiren, metilcolantren)
patrunse în organism ca poluanți produc radicali liberi prin metabolizare. Toate organismele
sunt expuse la boli și sunt puternic adaptate la condițiile nefavorabile. În acest context,
plantele, animalele și organismele mici sunt înrudite între ele. Atat bolile cât și adaptările la
mediul înconjurător sunt legate frecvent de alterarea metabolismului chimic al oxigenului
caracterizat prin tranziția de la heterolitic (2 electroni atrași sau cedați) până la creșterea
proceselor homolitice (1 electron tranzitat). Reacțiile homolitice produc radicali care pot
reacționa în mod agresiv deteriorând compartimente celulare, țesuturi și organisme. De aceea,

10
aceste reacții generând specii reactive ale oxigenului sunt contrabalansate, în general, de
creșterea internă a proceselor oxidative sau de ajutorul medicamentos extern.
Unele din mecanismele care generează radicali liberi în țesuturile biologice sunt: xantin
oxidaza, activarea neutrofilelor, donarea directa a electronilor din lantul transportor de
electroni de la nivelul mitocondrilor (regiunile NADH dehidrogenaza, ubiquinona) la
oxigenul molecular si la enzimele ciclo-oxigenaza și lipoxigenaza.
Drogurile, de asemenea, cunoscute ca inducînd formarea radicalilor liberi, reprezintă
exemple de surse ale radicalilor liberi care induc distrugerile miocardice. Radicalii liberi ai
oxigenului pot apare în plante, fie în timpul unor procese fiziologice (ex. fotosinteza), fie ca o
consecință a unor factori de stress extern, ca de exemplu expunerea la 20 radicali liberi în
sisteme biologice; efectele lor citogenetice la actiunea ozonului atmosferic sau în urma unor
reactii chimice produse în plante ca urmare a tratamentului lor cu reactivi capabili de a
produce acesti radicali liberi.

4. Mecanisme de acțiune ale radicalilor liberi și mecanisme de aparare ale

organismului împotriva lor

Concepte curente ale semnalizarii speciilor rective ale oxigenului pot fi împartite, în
general, în doua mecanisme de acțiune:
1) alterări în starea redox intracelulară
2) modificari oxidative ale proteinelor.

Alterări în starea redox intracelulară

În comparatie cu mediul extracelular, citoplasma este mentinuta normal în condiții
puternic “reducatoare”. Aceasta este însoțită de capacitatea “redox tampon” a tiolilor
intracelulari, glutation(GSH) și tioredoxinei (TRX). Amândoua aceste sisteme tiol se opun
stresului oxidativ intracelular reducand H2O2, superoxizii și peroxizii lipidici (reactii care
sunt catalizate de peroxidaze).

Modificari oxidative ale proteinelor

Speciile reactive ale oxigenului pot altera structura și funcția proteinelor: modificând
resturile aminoacizilor, inducând dimerizarea proteinelor și interacționând cu alte complexe
metalice (Fe-S). Modificările oxidative ale aminoacizilor din domeniul funcțional al
proteinelor pot implica mai multe căi. Componentele celulare ținte pentru acțiunea radicalilor

11
liberi includ lipidele (lipoproteine cu densitate mica), macromolecule cu structura complexa,
proteinele și ADN-ul. Pentru minimalizarea efectelor negative ale speciilor reactive ale
oxigenului, organismele sunt prevazute cu un sistem de apărare antioxidant foarte eficient.
Compuşii antioxidanţi (vitamina E si C, acidul uric si β-carotenul) și enzimele antioxidante
(superoxid dismutaza - SOD, catalazele, peroxidazele), agenșii de chelatare (proces fizico-
chimic de captare a ionilor pozitivi multivalenți) ai metalelor cum ar fi transferina, lactoferina
si ceruloplasmina functioneaza ca un sistem antioxidant prin legarea ionilor metalici potential
daunatori. De aceea, leziunile celulare apar în condițiile în care rata formarii speciilor reactive
ale oxigenului este crescuta sau activitatea sistemului de aparare este deficitara, deci când se
creează un dezechilibru între sistemele de protecție și sistemele de generare ale speciilor
reactive ale oxigenului.
Ca și la animale, la plante, radicalii liberi ai oxigenului intervin în diferite procese:
aparare față de atacul unor microbi, reactivitate față de unii poluanti abiotici, declansarea unor
semnale pentru diferențierea celulara, dezvoltare și apoptoza (moarte celulară izolată şi
programată, care încheie ciclul celular normal al unei celule şi creează condiţii fiziologice
pentru înlocuirea sa).
Generarea unui exces de radicali liberi în plante, ca și la animale, este desemnata ca
stres oxidativ. Unul din factorii cel mai des folositi in declansarea experimentala a stresului
oxidativ, la plante, este ozonul. Este interesant de precizat ca reactivitatea plantelor la
actiunea ozonului este asemanatoare cu fenomenul de hipersensibilitate la actiunea unor
microbi. Printre plantele folosite în experiențele de producere a stresului oxidativ, cu ajutorul
ozonului, se numara Arabidopsis thaliana si Betulla pendula.
Alte procedee experimentale de declansare a stresului oxidativ sunt: tratamentul fotodinamic
al plantelor, tratamentul cu radiatii γ sau tratamentul cu un amestec de sulfat feros și clorură
de aluminiu, tratamentele cu apă oxigenata și cu erbicidul paraquat. Sunt mai mult de 300 de
teorii care explica fenomenul îmbătranirii. Dintre toate teoriile, teoria radicalilor liberi în
îmbîtranire, postulată pentru prima data de Harman, este cea mai întalnita și larg testată și este
bazată pe natura chimică și prezența permanentă a radicalilor liberi.
În ambele cazuri ale lezarii ADN-nuclear, precum și cel mitocondrial, radicalii liberi
induc stresul oxidativ în celule. Postulatul teoriei îmbătranirii este bazat pe reacțiile radicalilor
liberi, implicate în producerea modificarilor datorate îmbatranirii. Aceste modificari sunt
asociate cu mediul înconjurător, boală și procesul îmbatranirii intrinseci. Aceasta teorie este
bazată pe natura chimica a reacțiilor radicalilor liberi ți omniprezenta lor (Holmes et al.,

12
1992). Cel mai reactiv dintre toți radicalii liberi ai oxigenului este OH. care reacționează rapid
cu deoxiriboza si bazele ADN-ului (von Sonntag, 1987).
Doi produsi de reacție ai OH. cu ADN-ul servesc la cuantificarea deteriorării ADN-ului:
glicol timina si 8- hidroxideoxiguanina (8-OHdG). Aceste baze modificate sunt eliminate de
catre enzimele reparatori ale ADN-ului.
Ca urmare a postulatului teoriei îmbătranirii pot fi schițate două concluzii majore
asupra relației dintre deteriorarea ADN-ului și maximul duratei de viață:
a) agenții sau procesele de crestere a ratei de deteriorare a ADN-ului și diminuările
reparațiilor ADN-ului pot accelera viteza procesului de îmbatranire, astfel scazând durata
vieții (Weirich-Schwaiger, 1994);
b) viteza de deteriorare aparentă poate scadea proporțional cu scaderea vitezei
metabolismului specific, descresterea suplimentului nutritional energetic (Higami et al.,
1994). Speciile reactive ale oxigenului sunt incriminate ca factori cauzatori ai dediferentierii
celulelor (intoarcerea unui proces complex la unul mai simplu) deoarece:
- speciile reactive ale oxigenului reacționează cu cromatina, modifica bazele ADN-ului și
cauzează rupturi ale catenei;
- speciile reactive ale oxigenului induc aberatii cromozomale și viata lunga speciilor care au
rata lenta de acumulare a aberatiilor cromozomale;
- speciile cu viata lunga prezinta o rată scazută în acumularea pigmentilor varstei, lipofuscina;
- rata îmbătranirii este proporțională cu rata metabolică pentru multe specii diferite.
Radicalii liberi au rol în deteriorarea mitocondriala și în senescența permanentă
(Harman, 1972). Rezultatele îmbatranirii arată întradevar scăderea numarului de mitocondrii
și ca organitele din celulele îmbătranite suferă alterari biochimice (Flohe, 1982). Câteva studii
au sugerat aceea că ADN-ul mitocondrial poate suferi o deteriorare oxidativa mai mare decât
ADN nuclear (Yakes and Van Houten, 1997). S-a presupus astfel, că îmbătranirea este
cauzată de vatamarea ADNmt și peroxidarea lipidelor de către radicalii liberi din membrana
interna mitocondrială.
Celulele replicate rapid nu permit atacul radicalilor liberi deoarece utilizează nivele scăzute
de oxigen (Bagchi et al., 1995; Richter, 1995). Mitocondriile de la speciile cu viața scurtă
generează cantități mari de specii reactive ale oxigenului față de speciile cu viață lungă.
Deteriorarea ADNmt poate bloca turnover-ul (intensitatea și vitaza de metabolizare a unei
substanțe) mitocondrial și replicarea, cu deteriorarea concomitentă a membranei (procese de
peroxidare). Se poate considera parțial că mitocondria serveste în calitate de țintă majoră de
acțiune a speciilor reactive ale oxigenului în tesuturile îmbătranite. Ca mecanism de apărare a

13
organismelor vii, împotriva îmbătranirii îl constituie experimentele care au demonstrat un
efect de prevenire a deteriorarii oxidative legate de varsta, exercitat de Cu, Zn
superoxiddismutaza.
Un alt mecanism de acțiune îl constituie atacul speciilor reactive ale oxigenului la
proteine, direct sau indirect (datorită peroxidarii lipidelor) rezultând din stimularea sau
inhibarea activității enzimatice. Modificarea capacității de transport a proteinelor din
membrane conduce la alterarea nivelului calciului existent intracelular și afectează nivelele de
potasiu din metabolisnul celular. La nivel membranar un important agent de “aparare”
împotriva stresului oxidativ îl constituie coenzima Q (ubiquinona) care este gasita în
membranele plasmatice, în toate membranele intracelulare și în lipoproteinele cu densitate
mică. Se găseste în cantităi mari în membranele aparatului Golgi și în membranele
lizozomale. Modul de acțiune al coenzimei Q depinde de rolul pe care aceasta îl are la nivel
celular, putând fi: -purtător / transportor de electroni;
-acceptor de electroni sau transportor de protoni.
În funcție de acest rol coenzima Q acționează specific la nivelul lanțului respirator.
Cancerul și îmbătranirea, doua consecințe biologice cu etiologie complexă, de asemenea pot fi
funcția altor tipuri endogene de deteriorare a ADN-ului. În ciuda reparației enzimatice și a
altor procese de aparare, deteriorarea ADN-ului continuă progresiv cu schimbările secvențelor
genomice, indicând îmbătranirea și conduce la dezvoltarea cancerului cu activarea
oncogenelor (cancerigenelor) sau inactivarea genelor supresoare.
În consecinta, probabilitatea de existenta a 22 radicali liberi în sisteme biologice;
efectele lor citogenetice mutațiilor și dezvoltarea concomitentă a tumorilor, precum și
reducerea la maxim a duratei de viața au crescut rata oxidativa a deteriorarii ADN. În ciuda
complexității procesului de îmbătranire relativ, câteva mecanisme influențează puternic rata
îmbătranirii.
Acest concept formeaza bazele longevității determinând ipotezele îmbătranirii care poate
spune că:
-ori celulele dediferențiate reprezintă procesul primar de îmbătranire;
- ori speciile reactive ale oxigenului cauzează dediferențierea;
- ori mecanismele active stabilizează starea potrivita a diferențierii, asa cum antioxidanții
reprezintă clasa determinanților longevității.
Speciile reactive ale oxigenului sunt cunoscute a fi implicate în diferite mecanisme pro-
și anticarcinogene. Oricum, influentța lor în procesul de întretinere, a transformarii fenotipului
nu a fost bine studiată până în prezent. Radicalii liberi ai oxigenului au fost considerați ca

14
mediatori patologici importanți în multe tulburări clinice. S-a constatat ca tratamentul cu doze
mari de radiatii γ al plantelor a produs trichoame noi (lanturi de bacterii reunite de o teaca
polizaharidică) pe suprafetele adaxiale (orientate spre liania aliala) ale frunzelor mature deja
expandate.
Acest fenomen este dependent de vârsta frunzelor și de dozele de radiatii. S-a găsit că
doua frunze expandate dupa iradiere au prezentat cea mai mare inductibilitate a trichoamelor.
Tratamentele cu captori de radicali liberi ai oxigenului au anulat fenomenul. În acest caz, este
vorba de inducerea anumitor gene cu rol în diferentierea celularî prin intermediul radicalilor
liberi ai oxigenului, produși prin radioliza apei de către radiatiile γ. Aluminiul și ionul feros
administrati separat s-au dovedit a nu fi toxici în cazul aplicarii lor separate în culturile
celulare de tutun. Totuți, administrați în combinație au produs peroxidarea lipidelor
membranare ți pierderea viabilitatii celulare.
Tratamentul cu ozon al plantelor produce alterări caracteristice reacției de
hipersensibilitate (care este o forma cunoscuta a apoptozei) și anume:
- acumularea de compuși fenolici fluorescenți;
- fragmentarea ADN nuclear;
- condensarea cromatinei si fragmentarea nucleara.
Aparitia acestor markeri în leziunile induse dupa o expunere acuta la ozon indică natura
programată a acestor fenomene. În reacția de hipersensibilitate, au loc în mod corelat,
apoptoza și procesele de apărare ale plantei prin producerea de radicali liberi ai oxigenului.
Sa demonstrat prezența radicalului liber anion superoxid în țesutul sanatos al plantei,
adiacent leziunilor produse de ozon, în timpul extinderii leziunilor. În plus față de aceasta,
demonstrarea implicării radicalilor liberi ai oxigenului în fenomenul prezentat a fost efectuata
prin anularea reactiei de hipersensibilitate, prin inhibarea activității NADPH oxidazei, enzimă
cheie în producerea radicalilor liberi ai oxigenului în membranele celulare.
La animale, a fost demonstrat faptul, că radicalii liberi ai oxigenului pot activa factorul
de transcripție NFkB, ceea ce înseamnă că ei pot modula expresia anumitor gene printre care
pe cele implicate în progresia în diferitele faze ale ciclului celular. Un fenomen analog ar
putea avea loc la plante, prin implicarea antioxidanților ascorbat și glutation (care moduleaza
acțiunea radicalilor liberi ai oxigenului) în controlul ciclului celular al plantelor superioare.

15
 5.Concluzii

Importanta radicalilor liberi poate fi înteleasa numai prin cunoasterea rolului lor. Radicalii
liberi apar în anumite reacții de oxido-reducere în care au loc modificari structurale mari, de
pe urma carora substanța respectivă își schimbă adesea funcția biologică (devine mai
hidrosolubilă sau intervine în alt lanț de reacții metabolice).
Prin formarea radicalilor liberi au loc modificări structurale rapide, schimbări funcționale
permițând implicarea lor în reacții multiple. Pe cale evolutivă, natura a selectionat și înglobat
în componenta organismelor, reacții generatoare de radicali liberi, cu roluri multiple:
funcționale, de comunicare intercelulare sau distructive, citolitice. Dacă la nivel molecular,
principala țintă a radicalilor liberi sunt grupările SH libere sau proteice, la cel celular,
obiectivule majore sunt membranele celulare. După cum s-a menționat, radicalii liberi pot fi
formați în organism, ca rezultat al activității metabolice endogene sau a asimilarii unor
poluanti chimici, local, la nivelul celulelor dintr-un organ sau în mai multe țesuturi simultan
sau treptat. Datorita marii lor reactivitati, radicalii liberi au fost incriminați în foarte multe
acțiuni nocive organismului.
Dacă organismul nu are o protectie adecvata, radicalii liberi devin de neoprit,
determinand o funcționare deficitara a celulelor. Acest lucru poate duce la degradarea
tesuturilor și creste riscul aparitiei boli. Aici intervin antioxidantii.
Antioxidanții sunt donatori de electroni. Ei pot rupe reacția în lanț a radicalilor liberi
sacrificând proprii electroni pentru hranirea radicalilor liberi, fara, însă, să devina ei însiuși
radicali liberi.
Antioxidantii sunt modul în care natura ajuta celulele să se apere contra atacului
speciilor de oxigen reactivi . Cât timp deține acești importanți micronutrienți, corpul are
capacitatea de a rezista îmbătranirii cauzata de expunerea zilnică la poluanți. În lipsa unui
aport corespunzător de antioxidanți pentru a strivi radicalii liberi, există riscul apariției
stresului oxidativ, care duce la deteriorarea accelerată a organelor și țesuturilor.
Stresul oxidativ este cauzat de un dezechilibru între producția de oxigen reactiv și
capacitatea sistemului biologic de a detoxifia cu rapiditate reactivii intermediari sau de a
repara cu ușurință prejudiciile rezultate.
Toate formele de viață pastrează un mediu de reducere în interiorul celulelor. Acest mediu de
reducere este conservat de o serie de enzime care au rolul de a menține acest mediu cu
ajutorul unei acțiuni constante a energiei metabolice.

16
 Perturbările care ar putea să apară de la această stare normală pot provoca reacții toxice
concretizate în producția de peroxizi și radicali liberi, care vor afecta toate componentele
celulare, inclusiv lipidele, proteinele si ADN-ul.
Se consideră că stresul oxidativ provoacă apariția mai multor boli. Procesul a fost cuantificat
prin masurarea nivelului de stres oxidativ ca urmare a stării de oxidare a unor molecule de
mici dimensiuni numite glutadion. În mod normal, glutadionul protejează celulele de stresul
oxidativ. Stresul oxidativ este cauzat de compușii reactivi de oxigen, care includ și radicalii
liberi. Dacă o celulă este expusă la mai mulți compuși reactivi de oxigen, se poate degrada
instantaneu. Consecința este deteriorarea proteinelor, ADN-ului, lipidelor, dar ți altor
macromolecule din organism.

17
 CAPITOLU II Stresul oxidativ

Cauzele și consecintele stresului oxidativ

Stresul oxidativ este indus de o serie de factori de mediu printre care razele UV, invazia
agenților patogeni, acțiunea erbicidelor și poluarea.
De asemenea, factorii dietetici reprezintă una dintre principalele cauze de stres oxidativ.
Vitaminele E si C sunt foarte importante pentru consolidarea retelei antioxidante, care luptă
impotriva stresului oxidativ. O alta cauză a stresului oxidativ o reprezinta efortul fizic excesiv.
Glicarea apare atunci când o molecula de zahăr, cum ar fi cea de glucoză, se atasează la
proteina unei molecule lipide, în aceeași celulă. Acest proces poate declansa o serie de reacții
chimice ce pot induce stresul oxidativ, dar ți apariția unor complicații pentru sanatate.
Multe dintre medicamente conțin toxine ce pot determina apariția unor procese care stau la
baza declanșării stresului oxidativ. Acestea pot, în unele cazuri, să inhibe funcționalitaea
ADN-ului sau producția de enzime, ambele cruciale în etapele de glicoliză și oxidare.
Limitarea acestor activitați poate determina producerea unei cantități mari de radicali liberi.
In termeni chimici, stresul oxidativ semnifică o crestere accentuată a potențialului de
reducere celulară. Efectele stresului depind de cât de capabilă este o celulă să depasească
modificările aduse de stresul oxidativ și cât de rapid poate să-și recapete starea inițială.
Unul dintre efectele negative ale stresului oxidativ este producerea de specii reactive de
oxigen, care includ radicalii liberi și peroxizii. Unele dintre speciile mai puțin reactive (cum
ar fi dismutaza) pot fi convertite prin reacții de oxido-reductie cu metale de tranzitie sau alți
compuși ciclici de oxidare și reacții de reducere sub forma mai multor specii chimice ale
oxigenului mai agresive. Rezultatul ar putea fi afectarea celulară destul de gravă. Printre
consecințe se pot numara prejudicile oxidative aduse proteinelor, membranelor și genelor din
organismul unei persoane.
Efectul pe termen lung, constă în deteriorarea ADN-ului. Cele mai multe dintre speciile
chimice de oxigen sunt produse la un nivel scăzut de metabolizare aerobică normală și
pagubele provocate celulelor sunt reparate în mod constant. Totuși, există si cazul în care
celula poate pur și simplu să cedeze sub acșiunea agresiva și constantă a stresului oxidativ.
La om, stresul oxidativ este implicat în dezvoltarea mai multor boli printre care și
ateroscleroza, boala Parkinson, insuficientă cardiacă, infarctul miocardic, blala Alzheimer,
cataractă, cancerul, sindromul X fragil și sindromul de oboseală cronică. De asemenea, când
este prezent pe termen scurt, stresul oxidativ poate avea un rol important în procesul

18
îmbătranirii prin intermediul unui proces numit mitohormesis. Speciile de oxigen reactiv pot
fi benefice pentru organism daca sunt utilizate de catre sistemul imunitar ca modalitatea de a
ataca și a ucide agenții patogeni.

Studii numeroase au confirmat beneficiile antioxidanților și al rolului pe care aceștia-l

joacă în menținerea sanatății și reducerea riscului aparitiei bolilor, Parkinson, Alzheimer, și
cancer.
Antioxidantii pot ajuta și la incetinirea procesului îmbătranirii, cu mari beneficii pentru
sanatatea pielii.
Printre alte beneficii importante ale antioxidanților se numară și:
• Repararea moleculelor deteriorate
Un anumit tip de antioxidanți poate repara moleculele deteriorate prin donarea unui atom
de hidrogen. Ceea ce devine extrem de important atunci când este vorba despre o molecula cu
rol critic, precum ADN-ul.
• Blocarea producerii de radicali ai metalelor
Unii antioxidanți au efecte de chelare – ancorează metale toxice precum mercurul și
arsenicul, care duc la formarea de radicali liberi ți le "strang" atât de bine încât previn apariția
oricărei reacții chimice. Agenții de chelare solubili în apa pot ajuta la eliminarea metalelor
toxice din organism prin urină.
• Stimularea activității genelor și a producției de antioxidanți endogeni
Anumiti antioxidanți pot stimula activitatea genelor ți măresc apărarea naturală a acestora.
• Furnizeaza un "efect de scut "
Antioxidanții, precum flavonoidele, pot acționa ca un scut virtual atasandu-se de ADN în
vederea protejării acestuia de atacurile radicalilor liberi.
• Determinarea celulelor canceroase sa "comită suicid"
Unii antioxidanți pot furniza substanțe chimice anticancer care opresc cresterea cancerului
și forțează anumite celule să se autodistrugă (apopteoză).
În cartea sa „Antioxidanții”, Richard A. Passwater spune că oamenii au una dintre cele
mai îndelungate perioade de viață din regnul animal, cel mai probabil datorită belsugului de
antioxidanți din alimentație în special datorită plantelor verzi.
Corpurile umane produc enzime antioxidante care nu pot fi gasite la alte viețuitoare.
"Procesele noastre naturale antioxidante se compenseaza reciproc, acoperind astfel
deficiențele temporare."explică Dr. Passwater.

19
 CAPITOLULIII Clasificarea antioxidanților

Stiința antioxidanților poate fi destul de complexă, deseori cauzând confuzie printre

oameni în privinta tipurilor de antioxidanți care trebuie consumați. De exemplu, deseori
medicii specialiști sunt întrebați dacă este necesar sa se ia supliment cu astaxantină dacă deja
se ia resveratrol.
Raspunsul este DA – astaxantina este, de fapt, un antioxidant solubil în lipide, în timp ce
resveratrolul este un antioxidant solubil în apă. Fiecare tip de antioxidant are propria sa
funcție specială
.
1. După gradul de solubilitate, antioxidanții se împart în:
- solubili în lipide/grăsimi (hidrofobici)
- solubili în apă (hidrofilici).
Ambele sunt necesare organismului pentru protejarea celulelor, pentru ca interiorul
celulelor și lichidul dintre ele au în compoziție apă, în timp ce membranele celulelor sunt în
cea mai mare parte alcatuite din grăsime.
Deoarece radicalii liberi atacă atât conținul lichid al celulelor, cât și pe cel alcatuit din
grăsimi ale membranei celulare, ambele tipuri de antioxidanți sunt necesari pentru o protecție
completă contra deteriorarii oxidative.
Antioxidanții solubili în lipide sunt cei care protejează celulele de peroxidarea lipidică.
Aceștia sunt deseori localizați în membranele celulelor. Cateva exemple de antioxidanți
solubili în lipide sunt vitaminele A si E, carotenoidele și acidul lipoic.
Antioxidanții solubili în apă se găsesc în lichidele ce conțin apă, precum sângele și lichidele
din jurul celulelor (matrice citosol sau citoplasmatică). Câteva exemple de antioxidanții
solubili în apă sunt vitamina C, polifenolii și glutation.
Totuși, solubilitatea nu este singurul mod de clasificare a antioxidanților.

2. După afinitatea enzimatică pot fi clasificați și în:

- enzimatici
- non-enzimatici.
• Antioxidanții enzimatici sunt benefici deoarece dezmemdrează și elimină radicalii
liberi. Aceștia pot elimina produșii oxidativi periculosi prin transformarea lor în hidrogen
peroxid, apoi în apă. Acest proces are loc prin mai mulți pasi ce necesită prezența unor co-

20
factori cu urme metalice, precum zincul, cuprul, manganul și fierul. Antioxidanții enzimatici
nu pot fi găsiți în suplimente, dar pot fi produși de corp.
Antioxidanții enzimatici principali din organism sunt:
Superoxid dizmutaza (SOD) poate descompune superoxidul în hidrogen peroxid și oxigen, cu
ajutorul cuprului, zincului, manganului, și al fierului. Se găsește în aproape toate celulele
aerobice și lichidele extracelulare.
Catalaza (CAT) are loc prin convertirea hidrogenului peroxid în apă și oxigen, cu ajutorul
fierului și a co-factorilor de mangan. Finalizează procesul de detoxifiere început de SOD.
Glutation peroxidaza (GSHpx) și glutation reductaza sunt enzime ce conțin seleniu care
catalizeaza hidrogen peroxidul și peroxizii organici în alcooli.
Sunt mult mai prezenti în ficat.
• Antioxidanții non-enzimatici sunt benefici deoarece întrerup reacțiile în lanț ale
radicalilor liberi. Câteva exemple de carotenoide, vitamina C, vitamina E, polifenoli din
plante, și glutation (GSH). Cei mai mulți antioxidanți din suplimentele alimentare și alimente
sunt non-enzimatici și oferă suport enzimatic antioxidanților printr-o “primă curatenie” și
dezarmare a radicalilor liberi. Astfel previn diminuarea antioxidanților enzimatici.

3. După marimea lor moleculară:

• Antioxidanții cu molecule mici
Acționează prin curațarea sau “epurarea” speciilor de oxigen reactiv și eliminarea lor
prin neutralizare chimica. Jucătorii grei din această categorie sunt vitaminele C si E, glutation,
acidul lipoic, carotenoidele, și CoQ10.

Acidul ascorbic (vitamina C)

Fig.2: Vitamina C. Structură chimică

21
Vitamina C–oferă o gama largă de beneficii uimitoare pentru sanatate.
- Combate oxidarea actionând ca un donator important de electroni
- Menține cursul optim al electronilor prin celule
- Protejează proteinele, lipidele și alte elemente vitale moleculare din organism
- Este esențială și în sinteza colagenului, un component de structură important pentru
oase, vase de sânge, tendoane și ligamente.
- Se obține din legume și fructe crude organice, dar poate fi luată și ca supliment
alimentar sau poate fi administrată intravenos (IV). Unii experți nu recomandă
suplimentele traditionale cu vitamina C de pe piața, nefiind atât de bio disponibile pe
cât pretind. Și dacă se iau totuși, se recomandă cele fabricate cu tehnologie
lipozomală, care face nutrientul mai ușor de absorbit de celule.
- Vitamină hidrosolubilă, cea mai termolabilă şi fotosensibilă dintre toate vitaminele
- Nu poate fi sintetizată de organismul uman
- Surse : măceşe, coacăze negre, kiwi, frunzele de pătrunjel, hrean, măcriş, tarhon,
mărar şi varză, citrice, căpşune...
- Substanţă antioxidantă extrem de puternică, cu moleculă mică
- Prima vitamină în lupta anti-bacteriană şi anti-virală, a-II-a vitamină în lupta anti-
cancer
- Întăreşte peretele vascular
- Fixator de Calciu mai puternic decât vitaminele D
- Scade colesterolul total şi creşte HDL-C
- Previne şi distruge placa de aterom (la peste 300 mg/zi în prezenţa unui CT160 mg/zi)
- •Previne cataracta, îi opreşte evoluţia şi chiar determină regresia ei
- Creşte longevitatea şi scade numărul deceselor de orice cauză • Indispensabilă pentru
absorbţia Fierului
- Măreşte rezistenţa organismului la efort
- Cresc performanţele intelectuale şi indicele IQ (alături de vitamina B1 )
- Asigură integritatea tegumentelor şi mucoaselor
- Fortifică musculatura şi ţesutul conjunctiv
- Stimulează eliminarea Pb din oase
- Participă la sinteza colagenului
- Rol desensibilizant (anti-alergic)

22
 - Grăbeşte vindecarea hepatitelor acute şi opreşte evoluţia celor cronice spre ciroză sau
cancer hepati

Fig.3: Acid ascorbic. Produse farmaceutice

Complexul vitaminic E

Fig.4: Vitanina E. Structură chimică

Vitamina E naturală reprezintă o familie de opt compuși diferiți: patru tocoferoli și patru
tocotrienoli. Se pot obține toți acești compuși ai vitaminei E cu o alimentatie echilibrată,
alcatuită din alimente întregi. Dacă se optează pentru un supliment de vitamina E sintetica, va
fi doar unul dintre cei opt compuși.
- Nu este vorba de o singură substanţă, ci de (cel puţin) 8 : (α- , β- , γ-) tocoferol şi (α- ,
β- , γ- )tocotrienol și bioflavonoide
- Surse (mg la 100 g / ml produs) : ulei de germeni de grâu (150-500), ulei de floarea
soarelui (50), migdale (25,8), ulei de măsline, soia (13,2), nuci (12,3), germenii de
grâu, măsline (8), zmeura (4,5), salata (4), ardei (3,1), avocado (3), spanac (1,7),

23
 piersici (0,6), uleiul de cătină, creson, polen, pătrunjel, aloe vera, mazăre, ridiche
neagră, seminţele de in, bostan şi de floarea soarelui, roşii, alune, arahide, drojdii
- Necesar : 20-30 mg / zi (eficienţa sa însă va creşte exponenţial la doze de >100 mg/zi)
- Observaţie : orice aliment care conţine vitamina E, va conţine automat şi vitamina D şi
F;
- Clorul, pastilele cu fier anorganic şi anticoncepţionalele orale necesită cantităţi mari
de vitamină E, deoarece o inactivează ; medicaţia hipocolesterolemiantă, uleiul
mineral (folosit ca laxativ), fumatul, sarcina şi alăptarea, pancreatitele, hepatitele,
boala Crohn etc. se însoţesc de deficite ale vitaminei E ;
- Este un antioxidant excepţional, “ocrotind” de oxidare acizii graşi nesaturaţi,
vitaminele A şi C din lumenul intestinal, dar şi membranele celulare. Ne protejează şi
de efectele oxidante remarcabile ale ozonului, smogului, de radiaţii şi de efectele
nocive ale chimioterapiei (alături de vitamina A)
- Protejează vitamina A de oxidare şi globulele roşii de factorii hemolitici
- Potenţează funcţiile vitaminei C (evident în cataractă)
- Grăbeşte vindecarea arsurilor şi a rănilor
- Are calităţi diuretice şi hipotensoare Complexul vitaminic E
- Diminuează frecvenţa crizelor epileptice la copii ;
- se pare că ar fi utilă şi în tratamentul bolii Parkinson
- Vitamină anti-tumorală redutabilă în general, dar şi specifică pentru cancerele
prostatic, col uterin, sân şi pulmonar
- Intervine în metabolismul şi-n sinteza acizilor nucleici şi a proteinelor
- Măreşte capacitatea funcţională a muşchilor, ameliorând circulaţia capilară şi utilizând
optim oxigenul la acest nivel. Este implicată şi în producerea de energie la nivel
celular
- Asigură buna funcţionare a aparatului reproducător şi este esenţială pentru sistemul
nervos central
- Reduce problemele legate de ciclul menstrual (tratând eficient sindromul
premenstrual) şi de menopauză
- Intervine şi in eritropoeza (formarea globulelor roşii ale sângelui) fiziologică şi
protejează eritrocitele împotriva distrugerii (hemoliză)
- Are şi proprietăţi anti-coagulante, inhibând agregarea plachetară
- Funcţiile acestei vitamine sunt potenţate în mare măsură de prezenţa Seleniului şi asta
preponderent în cancer

24
 - Alături de Seleniu grăbeşte liza pigmentului de uzură neuronal - lipofuscina
- Creşte producţia de interleukină 2, la rându-i stimulatoare a producţiei de limfocite T
- Scade VLDL şi LDL-C (pe acesta din urmă în special în prezenţa vitaminei A),
crescând în schimb HDL-C. Împiedică oxidarea LDL-C
- Aportul corespunzător de vitamină E reduce semnificativ frecvenţa şi amplitudinea
crizelor de angină pectorală

Fig.5: Vitamina E. Produse farmaceutice

• Antioxidanții cu molecule mari
Aceștia tind să fie antioxidanții enzimatici menționați mai sus, precum și
"proteinele de sacrificiu, " care absorb speciile reactive ale oxigenului și resping
atacurile acestora asupra proteinelor esențiale. Un astfel de exemplu de proteina
de sacrificiu este albumina, care "încaseaza glontul" pentru enzime vitale și
ADN.
Așa cum am mentionat, este crucial, să nu te limitezi doar la unul sau două
tipuri de antioxidanți. Ai nevoie de o gamă largă de antioxidanți pentru o
sanatate optimă.
Anumiți antioxidanți pot fi produși de corp. Aceștia sunt:

Glutation

Fig.6: Glutation. Structură chimică

25
 Cel mai puternic antioxidant al corpului, glutationul este o tripeptidă existentă în
fiecare celula a corpului. Mai este denumit și "master antioxidant" deoarece este intracelular și
are abilitatea unica de a maximiza performanța tuturor celorlalți antioxidanți, inclusiv a
vitaminelor C si E, CoQ10, a acidului alfa-lipoic, precum și a legumelor și fructelor proaspete
consumate zilnic.
Principala funcție a glutationului este să protejeze celulele și mitocondriile de
deteriorare peroxidativă și oxidativă. Este, de asemenea, esențial și pentru detoxifiere,
utilizarea energiei, și prevenirea bolilor asociate cu îmbătranirea. Glutationul elimina, de
asemenea, și toxinele din celule și ofera protecție contra efectelor dăunatoare ale radiației,
substanțelor chimice, și a poluanților de mediu.
Abilitatea corpului de a produce glutation scade odata cu vârsta. Cu toate acestea,
exista nutrienti care încurajează producția de glutation, precum proteina de calitate din zer,
curcumin, lactate neprocesate fermentate.

Acidul α-Lipoic (ALA)

Fig.7: Acidul α-Lipoic. Structură chimică

Pe langă abilităile sale de epurare a radicalilor liberi, acest puternic antioxidant mai poate
face următoarele:
- modifică genele pentru reducerea inflamațiilor
- chelează cu eficientă metalele grele
- intensifică sensibilitatea insulinei
ALA este singurul antioxidant care poate fi ușor transportat catre creier, oferind
numeroase beneficii persoanelor cu boli ale creierului, precumAlzheimer. ALA poate

26
regenera și alți antioxidanți, precum vitaminele C si E și glutation. Acest lucru înseamnă că,
atunci cand corpul a epuizat stocul acestor antioxidanți, ALA poate ajuta la regenerarea lor.

Fig.8: Produs farmaceutic ce conține acid α-lipoic

CoQ10 (Ubiquinone)

Fig.6: CoQ10. Structură chimică

Folosită în fiecare celula din corp, CoQ10 este catalizată de corp până la forma ei redusă,
denumită ubiquinol, pentru a-i maximiza beneficiile. CoQ10 a facut subiectul a mii de studii.
Pe langaă rolul său natural de protecție contra radicalilor liberi, aceasta:
- contribuie la producerea energiei în celule
- oferă suport sanatății inimii, sistemului imunitar și sistemului nervos
- reduce semnele îmbătranirii
- menține presiunea arterială în limite normale 6

27
 La persoanele cu vârste de până la 25 de ani corpul poate transforma CoQ10 în ubiquinol
fără probleme. Însă, cu cât înaintăm în vârstă, corpul transformă tot mai greu CoQ10 oxidată
în ubiquinol. De aceea poate apărea necesitatea suplimentării cu ubiquinol.
Există antioxidanți care nu pot fi produși în afara corpului, și care trebuie luați din
alimente bogate în antioxidanți sau din suplimente puternic antioxidante.

Fig.9: Coenzima Q10. Produse farmaceutice

Resveratrolul

Fig.10: Resveratrol. Strucrură chimică, izomerie cis-trans

Prezent în anumite fructe precum strugurii, legumele, cacaua, și vinul rosu, acest
antioxidant poate trece bariera sângelui din creier, oferind protecție creierului și sistemului
nervos.
Strugurii conțin un nivel ridicat de resveratrol.
Resveratrolul – miraculosul colorant negru
- este cel mai puternic antioxidant natural cunoscut
- există într-o cantitate de 50-100 mg / g pieliţă de strugure, mai mult decât dublul
oricărei alte surse identificate

28
- se găseşte în general în fructele de culoare violet -neagră (dar nu numai) : sucul de
struguri negri, sâmburii de struguri, dude, mure, coacăze, prune, afine, dar şi din varza
de Bruxelles (care poate fi consumată şi fiartă), fragi, alune
- are un efect direct de distrugere tumorală, acţionând împotriva oricărui tip de
localizare tumorală, dar şi asupra celor hormonodependente (sân, ovar, testicul, ficat,
stomac)
- blochează formarea de vase de sânge în jurul tumorii, dar şi metastazarea celulelor
maligne
- conferă o protecţie deosebită materialului genetic nuclear (ADN), ferindu-l de mutaţii
- are un potenţial antioxidant de 50 de ori superior vitaminelor C şi E la un loc
- este de 10-20 de ori mai puternic decât vitamina E în protecţia antioxidativă a
LDLcolesterolului
- scade nivelul sangvin al colesterolului total şi al trigliceridelor
- este un vasodilatator arterial
- se opune expansiunii fibroase a cicatricei post-infarct miocardic
- încă din 1985 se ştie că are capacitatea de a inhiba agregarea plachetară indusă de
trombină şi ADP (Kimura) => efect anti-trombotic
- are efecte anti-SIDA, antivirale (virusurile hepatitice, dar nu numai), antialergice
(inhibând eliberarea Histaminei), antibacteriene şi antiinflamatoare
- măreşte elasticitatea articulaţiilor, stimulând sinteza fibrelor de colagen (astfel având
şi un rol cosmetic)
- preîntâmpină ridarea şi îmbătrânirea pielii, menţinându-i elasticitatea şi tinereţea
- efect protectiv faţă de boala Alzheimer prin blocarea proteinei NF-Kb, împiedicând
astfel microglia să distrugă neuronii
- are și efect de potențator de efect (bioflavonoid) pentru toate mineralele și vitaminele
întâlnite în cale, amplificându-le efectele acestora de zeci-sute de ori
- există studii încurajatoare referitoare la potenţialul terapeutic al său în ceea ce priveşte
şi alte boli neuro-degenerative
- poate reduce dezvoltarea melanomului malign, poate distruge cancerul de sân şi poate
micşora nivelul colesterolului total sangvin
- creşte durata de viaţă şi potenţialul reproductiv la animalele de experienţă pe care a
fost testat (15- 30%)
- se comportă şi ca un fito-estrogen
- previne şi combate eficient osteoporoza

29
 Resveratrolul s-a dovedit a fi eficient în preventia bolilor legate de îmbatranire, ceea ce i-a
adus numele de "fântâna tinereții."
Pe langă protecția contra radicalilor liberi, acest antioxidant mai poate ajuta la:
- inhibarea raspandirii cancerului, in special a cancerului de prostata
- reducerea presiunii arteriale
- mentinerea sanatatii inimii si imbunatatirea elasticitatii vaselor sangvine
- normalizarea raspunsului antiinflamator
- prevenirea aparitiei bolii Alzheimer

Fig.11: Resveratrol. Produs farmaceutic

Carotenoidele
Sunt o categorie de pigmenți naturali cu puternice proprietăți antioxidante. Sunt
compuși care dau mancărilor culori vii. Există peste 700 carotenoide naturale, și chiar în acest
moment probabil peste 10 tipuri diferite circulă prin sistemul nostru sangvin.

Carotenoidele se împart în două grupe:

a) Carotene - nu conțin atomi de oxigen
b) Xantofile – conțin atomi de oxigen
Carotene. Câteva exemple sunt licopena (prezentă în roșii) și β-carotenul (prezent țn
morcovi), care este transformat de organism în vitamina A.

Licopenul –colorant roşu

Fig.12: Licopen. Structură chimică

30
- Alte denumiri : licopena, licopina
- Este cel mai important reprezentant al familiei carotenoizilor
- Este singurul antioxidant a cărui cantitate sporeşte de circa 4-6 ori prin fierbere
(bulionul / pasta de roşii de ex.)
- Licopen întâlnim în aproape orice aliment de culoare roşie : tomate, căpşuni, grape-
fruit roşu, ardei iute şi capia, gogoşari, guava, papaya, ulei de cătină, dar şi-n struguri
- Cea mai mare cantitate de licopen se găseşte în tomate (300-400 mg/kg) ; pentru
calităţile cromatice, gustative şi medicinale ale tomatelor, italienii le-au denumit
„pomo d’oro“ (măr de aur), iar germanii „paradiesapfel“ (măr al paradisului)
- Datorită înapoierii culturale, cât şi a conservatorismului prost înţeles şi aplicat,
tomatele au fost introduse şi cultivate la noi în ţară pe scară largă abia în urmă cu un
secol
- Uleiul de măsline amplifică substanţial absorbţia licopenului ; prezintă
biodisponibilitate şi efect antioxidant scăzut în medii apoase, în timp ce mediile
lipidice îl fac puternic reactiv şi biodisponibil
- Licopenul modifică profilul acizilor graşi din plasma umană
- La concentraţii relativ scăzute de licopen, acesta are efecte antioxidante în protecţia
celulelor, a membranelor celulare şi ADN
- Are o capacitate anti-oxidantă de 10 ori mai puternică comparativ cu vitaminaE
- Este o substanţă cu efecte anti-tumorale marcate în general, şi specific în cancerul de
prostată, sân, vezică urinară, pancreas, cervical, ovarian, uterin, intestinal, plămâni,
piele
- Unii cercetători merg până acolo încât afirmă că forţa licopenului este aşa de mare
încât ajunge o singură roşie de dimensiuni medii consumată zilnic, pentru a ne da o
protecţie sigură şi totală anti-tumorală pentru tot restul vieţii
- Reduce semnificativ riscul aterosclerozei (incidenta infarctului miocardic scade cu 20-
50% la persoanele ce consumă frecvent fructe şi legume bogate în licopen) şi
procesele de îmbătrânire celulară
- Alături de vitaminele C şi E, previne degenerescenţa maculară a retinei şi diminuează
riscul de cataractă cu 50%
- În consumul de licopen se pun speranţe mari pentru prevenirea bolilor neoplazice,
degenerative şi a maladiei Alzheimer b-CAROTENUL, sau minunea de culoare
galbenă

31
 Fig.13: Licopen. Produse farmaceutice

β-carotenul– colorant galben

Fig.14: β-caritenul. Structură chimică

- β-carotenul aparţine familiei carotenoidelor

- (apocarotenalul şi nu b-carotenul este responsabil de colorarea în galben-portocaliu a
alimentelor care-i conţin )
- A fost asociat decenii întregi cu vitamina A deoarece în organism este transformat
rapid în aceasta. Deşi este o coincidenţă de denumire, nu cred că este greşit ca această
vitamină să se bucure de o consideraţie deosebită din partea noastră, ca fiind
vitamina…A !
- Astfel s-a purces la utilizarea b-carotenului ca supliment, iar astăzi este de departe cea
mai cunoscută şi cea mai cercetată carotenoidă, dar toate suplimentele studiate nu au
avut acţiunea bcarotenului, dpdv teoretic
- Este posibil ca, indiferent de conţinutul suplimentelor, acestea să interacţioneze cu
absorbţia bcarotenului natural şi cu carotenoidele conţinute în dietă. Este de asemenea
posibil ca, în loc de a avea loc un efect antioxidant, să existe unul pro-oxidant
- Vitamina A luată constant perioade îndelungate la doze mari prezintă riscuri notabile,
însă precursorul său, b-carotenul se pare că nu prezintă nici un risc, chiar la doze

32
 mamut (x 100 doza zilnică) ; majoritatea fructelor şi legumelor conţin cantităţi mult
mai mari de b-caroten decât de vitamină A
- Carotenoizii au efecte identice cu ale vitaminei A, dar riscul dezvoltării unei
intoxicaţii este aproape nul la doze enorme β-carotenul, sau minunea de culoare
galbenă
- Necesar : 5000-8000 UI = 2-3 mg/zi (un morcov mediu conţine ceva mai mult de
10.000 UI)

Funcţii :
Antiinfecţioasă
Substanţă anti-oxidantă redutabilă
Atenuează mult simptomele şi efectele secundare ale curelor citostatice şi / sau radioterapice
Reglementează somnul şi tensiunea arterială
Creşte numărul şi stimulează activitatea limfocitelor T „ajutătoare” (LTh)
Frenator folicular în sindromul premenstrual
Stimulează şi creşte sinteza progesteronului
Ajută la formarea smalţului dentar
Utilă în tratamentul retinitei pigmentare
Asigură vederea normală (participă la sinteza rodopsinei, pigment fotosensibil din ochi) şi
protecţia epiteliilor. Determină inducţia, diferenţierea şi creşterea ţesuturilor epiteliale, le
menţine integritatea şi previne keratinizarea
Rol important în reproducere
Stabilizează membranele celulare
Stimulează ARN-ul mesager, cât şi sinteza unor proteine şi glicoproteine
Determină secreţia lizozimului salivar
Stimulează creşterea osoasă şi dentară
Este un antagonist tiroidian
Protector împotriva radiaţiilor de orice fel

Împreună cu vitamina C, reduce mult secreţia de mucus bronşic la astmatici şi la

bronşiticii cronici (BPCO) β-carotenul, sau colorantul galben
- I s-a demonstrat eficienţa şi-n SIDA, studiile fiind încă în curs
- Utilă în tratamentul calviţiei androgenice, a ridurilor şi a acneei juvenile
- Îmbunătăţeşte toleranţa corpului la grefe
- Scade riscul dezvoltării unor boli cardiovasculare la persoanele care asociază şi un stil
de viaţă sănătos ; reduce semnificativ frecvenţa infarctului miocardic, iar recuperarea

33
 postinfarct este de mai scurtă durată, iar riscul recidivelor este mai mic. Acelaşi efect
îl prezintă şi Coenzima Q10
- Este vitamina longevităţii întârziind mult apariţia senilităţii
- Protejează ADN-ul celular de acţiunea nocivă a toxinelor
- Surse (mg / 100 g produs) : lucernă (4,818), morcov (3-9), migdale (5-6), salată (4-8),
măceşe (5), alune (4,4), arahide (3,6), spanac (2,5), varză (2), sfeclă roşie (1,78),
mango (1,454), papaya (1,25), pătrunjel, nucă (1,2), pepene galben (1,03) caisă
(0,606), măsline (0,2), tomate (0,133), ulei de cătină, germeni de grâu, leguminoase,
rădăcinoase, citrice, prune, usturoi, ceapă, fasole verde, tot ce-i verde, zmeură, pere,
mere, smochine, creson, mazăre, bostan, dude, gutui, avocado, castane, cireşe, banane,
nap, castravete, ananas, coacăze, mei, ovăz, orez, păpădie, struguri, ţelină, aloe...
- Diareea cronică, medicaţia de scădere a colesterolului, uleiul mineral, contraceptivele
orale, alcoolul, fumatul, stresul, sarcina şi alăptarea, hepatitele şi ciroza hepatică
generează deficite semnificative de vitamină A
Xantofilele. Câteva exemple sunt: luteina, cantaxantina (aurul din ciupercile
Chanterelle), zeaxantina, și astaxantina.

Fig.15: Beta-Caroten. Produse farmaceutice

Zeaxantina

34
 Fig.16: Zeaxantina. Structură chimică

Este cel mai raspandit carotenoid care există în mod natural în

natură și se găseste în ardei grași verzi, kiwi, porumb, struguri, dovleacul pentru
plăcinte și portocale.
- Are culoarea galbenă
- Surse : boabele de porumb, ardeii roşii, mango, portocale, spanac, gălbenuşul de
ou (şi-n general acolo unde există şi b-carotenul)
- Previne degenerescenţa maculară a retinei alături de luteină (în special datorită
capacităţii de a filtra lumina ultravioletă şi cea albastră) şi cataracta Cantaxantina
- Are o culoare roşie intensă
- Surse : ciupercile comestibile, păstrav de mare, creveţi de buna calitate şi crustacee
- Este un colorant alimentar, cu termostabilitate ridicată şi nu este fotosensibilă
- Apocarotenal
- Imprimă culoarea portocalie spre roşu a alimentelor
- Surse : citrice (în special in mandarine), legume verzi (în special în spanac) şi
ţesutul animal
- Este o provitamină A, ca şi b-carotenul. Are jumatate din activitatea vitaminei A şi
a β-carotenului

Luteina

35
 Fig.17: Luteina. Structură chimică

- Este un alt membru al familiei carotinoizilor (“lutheus” = galben)

- Surse de luteină : varza, lobodă, salată, spanacul, dovleacul galben, praz, mazăre,
vegetale verzi şi orice fruct sau legumă care are culori intense
- Se fixează în mod special la nivelul retinei, în special a maculei (pata galbenă) şi la
nivelul cristalinului
- Cercetările privind degenerarea maculei la vârste înaintate au dovedit rolul protector
important al luteinei (6 mg/zi luteină timp de 6 luni, scade incidenţa degenerării
maculei cu 43%)
- Există posibilitatea prevenirii cataractei prin utilizarea de AO, dar mai ales prin luteină
(scăzând la o 1/3 riscul apariţiei acesteia)
- La diabetici şi hipertensivi protecţia prin luteină este excepţională la nivelul arterelor
retiniene
- Efectul antioxidant al luteinei se manifestă nu numai la nivelul aparatului vizual, dar şi
la nivelul altor organe, precum şi în cadrul unor lanţuri metabolice putând fi utilizată
cu rezultate bune de către toţi cei cărora li s-a recomandat consumul de AO (pentru
prevenirea bolilor cardiovasculare, cancerului prostatic etc.)
- Oxidarea grăsimilor este inhibată în cea mai mare măsură de luteină, cu consecinţe
deosebite în serul sangvin şi la nivelul ochiului ; scade colesterolul sangvin
- Efectul luteinei este amplificat de licopen

Acidul-8-β-apo-caroten (e160e)

Fig.18: Acidul-8-β-apo-caroten. Structură chimică

- Nuanţele de culoare obţinute de esterul acidului apocarotenal din alimente variază de
la galbenlămâie până la galben-orange

36
 - Surse : este larg răspândit în natură, în special în plante, cum ar fi citricele, legumele
verzi, iarba, lucerna, dar şi-n gălbenuşul de ou
- În organismul uman este parţial convertit în vitamina A prin oxidare, contribuind la
furnizarea de vitamina A
- Astaxantina– Desi tehnic este o carotenoida, acest antioxidant merită o mențiune
aparte datorită avantajului său nutrițional excepțional. Astaxantina este o carotenoidă
marina produsa de micro algele Haematococcus pluvialis atunci când rezervele de apă
sunt pe sfârsite, pentru a se proteja de radiațiile ultraviolete.

Astaxantina

Fig.19: Astaxantina. Structură chimică

Este considerată de cunoscatori cea mai puternică carotenoidă în ceea ce priveste

capacitatea de curațare de radicali liberi. Este de 65 de ori mai puternică decât vitamina C, de
54 de ori mai puternică decât β-carotenul și de 14 ori mai puternică decât vitamina E.
La fel ca resveratrolul, poate trece de bariera sange-creier, ADN și bariera sange-retina
– ceea ce β-carotenul și licopena nu pot face.
Astaxantiana este, de asemenea, mai eficientă decât alte carotenoide la "stingerea oxigenului
în stare de singlet, " un tip special de oxidare cauzată de lumina soarelui și diferite minerale
organice. Astaxantina este de 550 ori mai eficientă decât vitamina E și de 11 ori mai puternică
decât β-carotenul în ceea ce priveste utilizarea oxigenului singlet.
Astaxantina este un antioxidant cu multe beneficii , precum:
- Sprijină funcția imunitară
- Îmbunătățeste sanatatea cardiovasculară prin reducerea proteinelor reactive și a
trigliceridelor, și prin cresterea HDL benefic
- Protejează ochii de cataractă, degenerare maculară, și orbire
- Protejează creierul de demență și Alzheimer
- Reduce riscul diferitelor tipuri de cancer

37
- Ajuta în cazul recuperării ca urmare a rănilor la nivelul coloanei vertebrale și a
sistemului nervos
- Reduce inflamațiile de orice tip, inclusiv artrita și astmul
- Îmbunătățește rezistența, performanța sportivă și recuperarea fizică
- Reduce indigestia și refluxul gastric
- Stabilizează zahărul din sange, protejând astfel rinichii
- Creste eficiența spermei și cantitatea acesteia, îmbunătățind fertilitatea
- Ajuta la prevenirea arsurilor solare și protejează contra efectelor radiatiilor
- Reduce influența negativă oxidatiă asupra ADN-ului.

CAPITOLUL IV Alimente bogate în antioxidanți

38
 Atunci când vine vorba de nutrienți, alimentația – nu suplimentele – ar trebui să fie
sursa principală. O dieta echilibrată, alcatuită din alimente neprocesate, crude organice, mai
ales fructe și legume, poate furniza corpului nutrienții și antioxidanții esențiali pentru
obținerea și meținerea unei sanatăți optime.

Experții recomandă urmatoarele categorii de alimente:

• Legume proaspete.
Cele mai multe din legumele pe care le consumăm, în special cele cu frunze, sunt pline
de fitochimicali puternici, care sunt compuși vegetali ce acționează ca antioxidanți. Fito
chimicalele pot reduce inflamațiile și elimină carcinogenii.
Cu toate acestea, pentru maximizarea antioxidanților din legume, acestea trebuie consumate
crude, în starea lor cea mai apropiată de momentul culesului. Sucurile din legume sunt foarte
recomandate pentru că ele ajută la absorbția tuturor nutrienților din legume – sucurile din
legume constituie cea mai sanatoasă băutură antioxidanta din alimentația unei persoane. Pulpa
poate fi și ea consumată, în loc să fie aruncată.
Vlastarii sunt și ei surse puternice de antioxidanți, conținând minerale, vitamine, și enzime ce
contribuie la o sanatate optimă. Două dintre cele mai apreciate tipuri de vlastari sunt cele de
mazare și de floarea-soarelui, deoarece au continutul cel mai ridicat de proteine. Unii
consumatori cresc vlastarii în borcane sau în tavite și pot consuma câte o tavită la două-trei
zile.
Fructele de padure proaspete precum afinele, murele, merisoarele, zmeura, sunt cei mai buni
antioxidanți din fructe, deoarece conțin fito chimicale puternice ce inhibă în mod direct
legarea ADN-ul de anumiți carcinogeni. Fructele de padure sunt și surse foarte bune de
antioxidanți precum vitamina C, caroteni, și carotenoide, dar și de nutrienți precum zinc,
potasiu, fier, calciu, și magneziu.
• Nucile pecan, nucile romanesti și arahidele
Alimente excelente antioxidante ce pot stimula sănătatea inimii și sănătatea în general.
Nucile trebuie sa fie crude și organice, nu iradiate sau pasteurizate. Totuși arahidele nu sunt
recomandate în mod special, deoarece pot fi contaminate foarte ușor cu un mucegai
carcinogen denumit aflatoxină.

• Ierburi aromatice și condimente.

Pe langă faptul că sunt o sursă bogată de antioxidanți, ele pot combate cu succes
cancerul. Ierburile aromatice și condimentele diferă în special ca proveniența, ierburile

39
provenind din frunzele plantelor, în timp ce condimentele provin din semințe, tulpini și coaja
acestora. Ambele sunt folosite de mii de ani pentru aromarea mancărurilor și pentru tratarea
bolilor. Printre cele mai bune opțiuni se numară cuisoarele macinate, scortisoara măcinată,
oregano, turmericul, ghimbirul și usturoiul. Ideal este utilizarea ierburilor proaspete, acestea
fiind mai sănătoase și având un nivel mai ridicat de antioxidanți decât variantele procesate și
pulverizate. Ca un exemplu, activitatea antioxidantă a usturoiului proaspăt este de 1.5 ori mai
mare decât cea a usturoiului uscat și măcinat.
• Ceaiul verde
Această băutură bogată în antioxidanți contine epigallocatechina-3-gallata (EGCG), un
catechin polifenol și unul dintre cei mai puternici antioxidanți cunoscuți în ziua de azi. EGCG
este benefic în scaderea riscului de atac de cord și atac cerebral, glaucom, reducerea
colesterolului și multe altele. Studiile au mai descoperit și că acesta îmbuătățeste performanța
sportivă, măreste oxidarea grasimii și ajută la prevenirea obezității datorită efectului de
reglare pe care-l are în metabolizarea grăsimii.
Cu toate acestea, nu toate ceaiurile verzi sunt la fel. Unele specii de ceaiuri verzi procesate pot
conține foarte putin EGCG sau chiar deloc. Unele pliculete de ceai pot fi contaminate cu fluor
sau pot conține plastice periculoase care pot pătrunde în ceai atunci când acesta este infuzat.
Pentru un ceai verde de calitate este preferabil să se folosească ceaiul organic, din frunze
vârsate, dintr-o surs cunoscută / verificată. O alegere buna poate fi ceaiul organic matcha și
tulsi.
Este, de asemenea, recomandabil consumul de proteină de calitate din zer – presată la rece, de
la vaci hrănite pe pășuni, fără adaosuri de hormoni, zahari și alte chimicale.
Proteina din zer furnizează toti aminoacizii esențiali pentru producerea de antioxidanți:
cisteina, glicina, și glutamatul. Conține, de asemenea, glutamilcisteina, un reziduu de cisteina
unică foarte disponibilă de a fi transformată în glutation.

CAPITOLUL V Suplimente de antioxidanti recomandate

40
După cum se stie, nu toți expertii recomandă aportul de suplimente, pentru că aceștia nu pot
înlocui nutrienții ce pot fi absorbiți din alimentele. Suplimentele trebuie luate pentru
completarea alimentașieiai, nu pentru înlocuirea acesteia.
Totuși, având în vedere ritmul rapid de viață din ziua de azi și stilul de viață
aglomerat, mulți oameni neglijează importanța consumarii alimentelor intregi, organice. Nu
au timp sa gateasca sau sa pregateasca o hrana sanatoasa, determinand aparitia unei carente de
nutrienti esentiali, inclusiv antioxidanti. In acest caz, un supliment de antioxidanti de calitate
poate fi o solutie ideala. Totusi, trebuie retinut ca un consum exagerat de antioxidanti, in
special din suplimente, poate avea efecte negative asupra sanatatii.
Modificari in stilul de viata pentru maximizarea aportului de antioxidanti
O alimentatie bogata in antioxidanti nu va functiona in avantajul sanatatii daca nu este
combinata si cu un stil de viata sanatos. Nu trebuie pierdut din vedere faptul ca si obiceiurile
proaste pot duce la formarea radicalilor liberi. Daca acestea nu sunt eliminate, nivelul
radicalilor liberi din corp poate creste la cote alarmante, creand medii propice pentru boli.
Pe langa alimentatia pe baza de alimente neprocesate, iată cateva indrumari privind
anumite obiceiuri:
• Reducerea și în cele din urmă eliminarea zaharului (in special a fructozei) si a
cerealelor din alimentatie. Fructoza sufera reactia lui Maillard cu proteinele, ceea ce duce la
superoxidarea radicalilor liberi din corp. Acesti radicali liberi pot cauza inflamatii ale ficatului
similare cu cele cauzate de alcool.
O alimentatie cu mai putin zahar si cereale (care se transforma in zahar in organism)
poate scadea stresul antioxidant, ceea ce inseamna ca va scadea si nevoia de consum. In plus,
antioxidantii existenti vor functiona mai bine si pentru perioade mai lungi. Se recomanda, de
asemenea, eliminarea oricarui tip de alimente procesate, in special bauturile carbogazoase,
acestea avand in special un continut foarte mare de fructoza.
• Sportul si orice fel de activitate fizica moderata poate mari productia de
antioxidanti dar intr-un mod paradoxal, deoarece creaza, de fapt, un puternic stres oxidativ.
Totusi, daca este facut corect si cu moderatie, poate contribui la capacitatea corpului de a
produce antioxidanti. De aceea se recomanda in special sesiuni scurte de exercitii fizice de
intensitate mare in locul unor exercitii cardio prelungite de genul maratonului, care
suprasolicita inima.
• Gestionarea stresului. Stresul poate exacerba inflamatia si sistemul imunitar scazut
cauzat de formarea de radicali liberi. Studiile au demonstrate legaturi semnificative intre

41
stresul acut si/sau cronic emotional si psihologic si numeroase probleme de sanatate. S-a
demonstrat ca un procent de pana la 85 % dintre boli au un element emotional.
Pentru gestionarea eficienta a stresului pot fi folosite instrumente psihologice de energizare,
precumTehnica de eliberare emotionala (EFT). EFT este o forma de acupunctura psihologica
– dar fara ace – care te poate ajuta sa-ti corectezi scurt-circuitele emotionale care au contribuit
la stresul cronic.
Evitarea fumatului. Fumatul formeaza radicali liberi in organism, accelerand procesul de
imbatranire. Chiar si fumatul pasiv poate afecta sanatatea prin distrugerea microcapilarelor
din piele, limitand astfel abilitatea acesteia de absorbtie a nutrientilor, ducand la imbatranire si
ridare accelerata.Fumatul contribuie si la patologia numeroaselor boli, printre cele mai
cunoscute fiind cancerul la plamani.
• Somn suficient.Un somn de buna calitate este unul dintre pietrele de fundament ale
unei sanatati bune, iar stiinta a stability ca un deficit de somn poate avea efecte grave si pe
termen lung asupra sanatatii. Intre sase si opt ore de somn pare sa fie perioada optima de
somn pentru adulti, prea mult sau prea putin avand efecte adverse asupra sanatatii.
Impamantarea are un puternic efect antioxidant care ajuta la reducerea inflamatiilor din corp.
Exista un flux constant de energie intre corpurile umane si pamant, care are o incarcatura
negativa mai puternica. Plimbarea cu picioarele goale prin pamant ajuta la absorbtia
electronilor negative prin talpi. Cel mai bun mod de a folosi impamantarea este prin exercitii
fizice in picioarele goale afara, in curte sau pe plaja. Este unul dintre cele mai minunate,
ieftine si puternice moduri de a-ti imbunatati sanatatea.

Concluzii

42
 Antioxidanţii sunt un grup de compuşi produşi de organism şi care apar în mod natural
în multe alimente. Antioxidanţii lucrează împreună în organism pentru a menţine sănătatea şi
vigoarea în ultimele decenii de viaţă. Ei fac aceasta protejându-ne de răul produs de radicalii
liberi care ne pot distruge ţesuturile şi celulele sănătoase. Organismul produce radicali liberi
în cursul normal al producerii energiei, însă există şi substanţe în mediul nostru înconjurător
-anumite chimicale, fum, elemente poluante, radiaţia solară - care stimulează producerea de
radicali liberi
Majoritatea antioxidanților sunt solubili în uleiuri și grăsimi . Sunt localizați în fructe,
frumzele verzi ale legumelor, în semințele strugurilor etc.
Antioxidanții au un rol important în mentinerea sănătații, prevenind
îmbatranirea prematură, bolile de inimă și chiar cancerul, elimină radicalii liberi responsabili
deapariția ridurilor și a unor tulburări de sănătate.
Fructele și legumele conțin antioxidanți de aceea ne sunt recomandate de specialiști.
Câteva exemple de fructe bogate în antioxidanți sunt: fructele de padure(afine, mure, capsuni,
zmeura), afinele negre, strugurii roșii, merișorul, broccoli,usturoiul.
În corpul uman există radicali liberi proveniți de la procesele de oxidare din organism
producând stresul și stârile emoționale negative, dar și de la toxiceledin mediul exterior
(alcool, tutun, medicamente, droguri, poluare, malnutritie).
Radicalii liberi sunt molecule reactive cu un electron liber pe orbitalul extern.Molecula
caută să-și recapete stabilitatea prin sustragerea violenta (furtul) a unui electron de la altă
moleculă.
Efectele daunătoare provocate de radicalii liberi sunt tinute sub control debanumite
enzime, numite enzime de curatare. Radicalii liberi sunt prezenți chiar și în alimente cum
sunt: toate uleiurile vegetale hidrogenate, acestea incluzând: margarina, sosurile pentru salate,
uleiurile de gatit, cremele fără lapte.
Creierul conține cel mai mare procent de grasimi nesaturate, astfel că celulele acestuia
sunt cele mai vulnerabile la atacul radicalilor liberi.

Bibliografie
1. http://www.constientizarerurala.ro/materiale/Antioxidantii.pdf

43
2. https://viataverdeviu.ro/ghid-antioxidanti-radicali-liberi

3. https://www.scribd.com/doc/78864242/referat-ANTOXIDANTI

4. http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/alimente/zece-alimente-de-la-care-nu-te-ai-
astepta-sa-contina-atatia-antioxidanti-1211807

5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Listă_de_antioxidanți

6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Listă_de_antioxidanți

7. http://supplementscience.org/resveratrol.html

8. http://nutrientjournal.com/coenzyme-q10-coq10-moderate-effects-on-exercise/

44