UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ ”ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

PROIECT LA ANIMALE DE COMPANIE

Coordonator științific,
Asist. univ. dr. Raluca-Elena DONOSĂ

Student,
Bobeică Lavinia-Ioana
 Perușul
Perușul este, fără îndolială, cel mai comun papagal de companie originar din emisfera sudică,
mai exact din Australia, fiind răspândit pe tot teritoriul acestui continent.

Există peste 5 milioane de exemplare de peruși răspândite în toată lumea. În unele zone ale
Australiei, populațiile de peruși sunt atât de numeroase încât afectează grav culturile de cereale, având
un efect distructiv asupra acestora. Coloniile de peruși pot ajunge până la câteva sute, chiar mii, de
indivizi.

Deși culoarea de origine perușului este verde, în urma domesticirii și a selecției îndelungate, s-
au obținut cele mai variate culori, începând cu diferite nuanțe de verde cu sau fără capul galben, apoi
exemplare turcoaz, verzi-gălbui, galbene, albastru deschis, albicioși până la alb pur, cu ochii roșii.

Denumirea științifică a perușului este Melopsittacus Onulatus (papagalul ondulat comun).

Perușul pe care îl intâlnim astăzi în coliviile iubitorilor de păsări a fost creat de ornitologii din
Marea Britanie.

Sunt păsări care se pretează foarte bine la viața în captivitate, fiind foarte iubite de oameni,
datorită coloritului încântător și a temperamentului vesel și afectuos.
 Un peruș are nevoie, în medie, de 10-12 ore de somn, devenind agitat dacă nu doarme suficient.

Pentru a îl ajuta să doarmă, este bine să îl acoperim colivia, astfel încât să fie intuneric atât
noaptea cât și dimineața, deoarce chiar si cea mai mică rază de lumină o poate trezi. 

CORPUL PERUȘULUI
 Ciocul are forma unui cârlig și îl ajută atât la faramițarea semințelor, cât și la apucarea unor
diverse obiecte și la cățarat.

Limba are o particularitate : este prevăzută la vârf cu o placa cornoasă, ca o unghie.

Perușul prinde semințele și le fărămițează cu ciocul, dar se folosește de limbă ca să le împingă în

gură.

Nările sunt protejate de două umflături, situate de o parte și de alta a ciocului. În funcție de
sexul și vârsta păsării, umflăturile respective prezintă diverse culori : albastru, bleu, maro, bej, roz.

Ochii perușului sunt gri la adulți, cu pupila neagră, foarte mică. Perușii tineri au ochii negrii,
excepție făcând exemplarele “albino“, care au ochii de culoare roșie.

Alimentația
Hrana perușilor în sălbăticie este din semnițe și părți verzi ale diferitelor plante.
 In captivitate, regimul trebuie să fie unul bazat tot pe semințe, în special de mei și ovâz, iar ca
harnă verde sunt recomandate: foile de salată, lucernă, iarba proaspată sau muguri.

Sunt, de asemenea, indicate și legumele rase, amestecate cu puține tărâțe de grâu și drojdie de
bere.

Lipsa verdețurilor poate fi suplinită cu succes, cu semințe de mei, orz și ovăz.

Fructele sunt indicate, de exemplu: merele, kiwi, mango, nectarine, portocale, piersici, pere,
capșuni, rodie, prune. Dintre legume, preferatele perușilor sunt: morcovul, broccoli, spanacul și sfecla
alba (nu de zahăr).

Fructele și legumele trebuie să fie bine spălate, tăiate cât mai mici, proaspete și la temperatura
camerei.

Reproducerea
Peruşii se înmulţesc uşor, atât în sălbăticie, cât şi în captivitate (de aceea s-au şi răspândit atât de
repede ca păsări de colivie). În condiţii bune, cu hrană din belşug şi un aport optim de minerale şi
vitamine, o peruşică în captivitate poate depune până la 8 ouă. Perioada de împerechere începe de
obicei spre mijlocul lunii februarie şi se încheie prin aprilie.

De-a lungul primăverii, o pereche de peruşi poate creşte cel puţin 4 pui, de obicei 5 sau 6.
 Între ouăle depuse de peruşele se mai strecoară câte unul sau două infertile, aşa că se va vedea că
pasărea renunţă la ele, le aruncă afară din cuib sau le sparge.

Este bine să nu intervenim pentru a opri acest lucru, peruşica ştie mai bine decât noi ce ouă sunt
fertile şi unde se vor dezvolta viitorii pui.

De la vârsta de 2 sau 3 ani, orice peruşică sănătoasă începe să depună ouă. Dacă nu are un partener,
ouăle nu vor fi fertile, ea le va cloci o vreme, dar se va sătura de ele şi le va abandona. De cele mai multe
ori, peruşelele singure distrug ouăle, pentru că instinctul le spune că nu vor avea pui.

Comportamentul femelei

Femela peruș aflată în perioada de reproducere va cauta locuri potrivite pentru depunerea ouălor,
se va poziționa pe stinghii cu coada ridicată în sus și aripile ușor deschise. Pupilele sale se vor mari și
micșora cu repeziciune, alternativ.

Dacă are la dispozitie un cuib, își va petrece mare parte a timpului în interiorul acestuia,
pregătindu-l pentru depunerea ouălor.

Ea este posibil să devină mai irascibilă și mai puțin afectuoasă cu stăpânul ei, dorindu-și mai puțină
atenție din partea acestuia decât de obicei.

Comportamentul masculului

Masculul pregătit pentru împerechere va dansa în fața femelei (se va plimba înainte și înapoi pe
lângă femelă, umflându-și penele de pe gât) pentru a-i atrage atenția.El va ciocani ușor și rapid cu ciocul
său în ciocul femelei. Vocalizările lui vor deveni mult mai frecvente și mai puternice decât de obicei.
Pupilele masculului se vor mări și micșora cu repeziciune, alternativ.