Sunteți pe pagina 1din 1

Alexandru Lăpuşneanul – referinţe critice

 „Nuvela istorică va rămâne totdeauna un model perfect de stil, de limbă frumoasă, de creaţie dramatică şi de o
necontestată originalitate.” (Vasile Alecsandri)
 „Însemnătatea lui Negruzzi e covârşitoare ca prozator. Pentru noi, ca şi pentru viitorime, el va rămâne
creatorul nuvelei româneşti. […] Alexandru Lăpuşneanul poate fi privit ca punctul de plecare al întregii proze
literare româneşti.” (Eugen Lovinescu)
 „Numele lui C. Negruzzi este legat de obicei de nuvela Alexandru Lăpuşneanul, care ar fi devenit o scriere
celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate
închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, de cuvinte memorabile, de observaţie psihologică şi
sociologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă. […] Nuvela ar intra în rândul naraţiunilor de
asasinate italiene, de nu s-ar fi dat eroului principal o semnificaţie superioară. Lăpuşneanu e un damnat,
osândit de Povidenţă să verse sânge şi să năzuie spre mântuire. El suferă de o melancolie sangvinară, colorată
cu mizantropie. E disimulat, blazat, cunoscător al slăbiciunilor umane, hotărât şi răbdător. Întărit în scaun,
domnul începe să taie pe boieri, purtare de criminal fanatic într-o privinţă, de om politic rece într-alta. […]
Vodă care e un estet, pune să se arunce trupurile afară şi să se facă o piramidă de capete rânduite după rang.
[…] Lăpuşneanu are emoţii superioare. El asistă cu voluptate la tânguielile boierului, de care e bucuros să
scape, trăindu-şi din plin ura şi mizantropia.” (George Călinescu)
 „În rândul primilor realişti stă C. Negruzzi, natură cumpătată şi discretă care, în locul expresiei patetice a
propriilor sentimente, preferă observaţia exactă a realităţii exterioare, însoţită uneori prin comentariul său
ironic. Ceea ce izbuteşte în chip uimitor în Alexandru Lăpuşneanul este desăvârşita eliminare a propriei sale
imagini din povestirea pe care o întreprinde. Faptele povestite şi nu povestitorul faptelor apar în prim-plan,
încât dacă din toată opera lui Negruzzi n-ar fi rămas decât nuvela Alexandru Lăpuşneanul, nimeni n-ar fi putut
aduce vreo precizare despre particularităţile morale ale omului care a scris-o. C. Negruzzi surprinde oamenii
care se mişcă şi vorbesc. Judecăţile de valoare par justificabile de realitatea insăşi.
Scena dramatică, dialogată domină ansamblul compoziţiei; aproape două treimi din numărul de pagini este
ocupat de vorbirea personajelor. Alexandru Lăpuşneanul este propriu-zis o dramă în mai multe acte, în care un
conflict primitiv se rezolvă printr-o catastrofă. Povestirea are rolul didascaliilor, fiind auxiliarul. Dialogul este
esenţialul.” (Tudor Vianu)

Alexandru Lăpuşneanul – referinţe critice

 „Nuvela istorică va rămâne totdeauna un model perfect de stil, de limbă frumoasă, de creaţie dramatică şi de o
necontestată originalitate.” (Vasile Alecsandri)
 „Însemnătatea lui Negruzzi e covârşitoare ca prozator. Pentru noi, ca şi pentru viitorime, el va rămâne
creatorul nuvelei româneşti. […] Alexandru Lăpuşneanul poate fi privit ca punctul de plecare al întregii proze
literare româneşti.” (Eugen Lovinescu)
 „Numele lui C. Negruzzi este legat de obicei de nuvela Alexandru Lăpuşneanul, care ar fi devenit o scriere
celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate
închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, de cuvinte memorabile, de observaţie psihologică şi
sociologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă. […] Nuvela ar intra în rândul naraţiunilor de
asasinate italiene, de nu s-ar fi dat eroului principal o semnificaţie superioară. Lăpuşneanu e un damnat,
osândit de Povidenţă să verse sânge şi să năzuie spre mântuire. El suferă de o melancolie sangvinară, colorată
cu mizantropie. E disimulat, blazat, cunoscător al slăbiciunilor umane, hotărât şi răbdător. Întărit în scaun,
domnul începe să taie pe boieri, purtare de criminal fanatic într-o privinţă, de om politic rece într-alta. […]
Vodă care e un estet, pune să se arunce trupurile afară şi să se facă o piramidă de capete rânduite după rang.
[…] Lăpuşneanu are emoţii superioare. El asistă cu voluptate la tânguielile boierului, de care e bucuros să
scape, trăindu-şi din plin ura şi mizantropia.” (George Călinescu)
 „În rândul primilor realişti stă C. Negruzzi, natură cumpătată şi discretă care, în locul expresiei patetice a
propriilor sentimente, preferă observaţia exactă a realităţii exterioare, însoţită uneori prin comentariul său
ironic. Ceea ce izbuteşte în chip uimitor în Alexandru Lăpuşneanul este desăvârşita eliminare a propriei sale
imagini din povestirea pe care o întreprinde. Faptele povestite şi nu povestitorul faptelor apar în prim-plan,
încât dacă din toată opera lui Negruzzi n-ar fi rămas decât nuvela Alexandru Lăpuşneanul, nimeni n-ar fi putut
aduce vreo precizare despre particularităţile morale ale omului care a scris-o. C. Negruzzi surprinde oamenii
care se mişcă şi vorbesc. Judecăţile de valoare par justificabile de realitatea insăşi.
Scena dramatică, dialogată domină ansamblul compoziţiei; aproape două treimi din numărul de pagini este
ocupat de vorbirea personajelor. Alexandru Lăpuşneanul este propriu-zis o dramă în mai multe acte, în care un
conflict primitiv se rezolvă printr-o catastrofă. Povestirea are rolul didascaliilor, fiind auxiliarul. Dialogul este
esenţialul.” (Tudor Vianu)