Sunteți pe pagina 1din 1

Ion – referinţe critice

George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent

o Ca roman ţărănesc, el (Ion) are un precursor în Mara lui I. Slavici, ca roman al ambiţiei, măcar în aparenţă, e
în linia Ciocoilor vechi şi noi. Mai substanţială este înrudirea cu Mara.
o Ion e numai un exponent, un erou de epopee, care trece prin criza aşezării la casa lui. La vârsta însurătoarei,
Ion suferă un scurt proces de incertitudine. I-ar plăcea Florica, fata săracă, dar îl atrage Ana, pentru posibila ei
zestre. S-ar zice prin urmare că avem de-a face cu un ambiţios, cu un Julien Sorel rural, cu un Dinu Păturică.
Noţiunea de ambiţie este însă exagerată, fiindcă ea presupune o conştiinţă largă care să-şi reprezinte o
finalitate. (...) Ion nu e inteligent şi prin urmare nici ambiţios. Ar fi putut să se smulgă din locul naşterii sale,
să facă o carieră orăşenească. El vrea însă pământ. Dorinţa lui nu e un ideal, ci o lăcomie obscură, mai
puternică decât a altora, dar la fel cu a tuturor. Toţi flăcăii din sat sunt varietăţi de Ion. Desfăşurarea
romanului poate să dea impresia că în atingerea scopului său Ion pune multă inteligenţă. Ion nu e însă decât o
brută, căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune. (...) Nu din inteligeţă a ieşit ideea seducerii Anei, ci din
viclenie instinctuală, caracteristică oricărei fiinţe reduse.
o În societatea ţărănească, femeia reprezintă două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii. Odată criza
erotică trecută, ea încetează să mai reprezinte ceva prin feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu
mult de a oricărei femei de la ţară, nu. Drama Ion-Ana este drama căsniciei ţărăneşti.
o Dar Ion nici nu e un roman. Fiindcă fraza e lipsită de culoare, deşi observarea limbajului ardelenesc e făcută
cu foarte multă exactitate, scrisului lui L. Rebreanu i s-au refuzat meritele artistice. Totuşi le are într-un
anumit înţeles. Ion e opera unui pot epic care cântă cu solemnitate condiţiile generale ale vieţii, naşterea,
nunta, moartea. Romanul e făcut din cînturi vădit cadenţate în stilul marilor epopei.
o Valabile în câmpul absolut al ficţiunii, multe aspecte ale romanului sunt interesante şi istoriceşte. Niciun
scriitor al Ardealului n-a zugrăvit cu mai deplină nepărtinire incertitudinea din sufletele românilor de peste
munţi din epoca imperiului.

Eugen Lovinescu, Critice II

o Ion e axa solidă în jurul căreia materia amorfă se organizează. Din linia ţăranilor lui Balzac, dar mai ales ai lui
Zola, Ion e expresia instinctului de posesie a pământului, în serviciul căruia pune o inteligenţă suplă, o
cazuistică inepuizabilă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă.
o Prinsă la mijloc, în epica luptă pentru pământ dintre Ion şi socru, biata Ana e o tragică victimă. Omul nobil şi
milos dispare pentru a nu lăsa decât fiara. Cele două voinţe se încordează în sforţări uriaşe ce ar fi meritat un
obiect mai vrednic decât cei câţiva bulgări de pământ, simbol al supremei zădărnicii omeneşti.
o Ion este expresia violentă a unei energii. Feciorul Glanetaşului râvneşte la delniţele lui Vasile cu foamea de
pământ a unei vechi sărăcii.

Nicolae Balotă, Rebreanu sau vocaţia tragicului

o Ion este un posedat al pământului.


o Atât Ion, cât şi Răscoala sunt drame ale conştiinţei umane degradate, umilite, care se răzvrăteşte. De fapt, e o
răzvrătire a firii contra unei societăţi împilatoare, abuzive.
o Ion este un posedat. Or, starea de posesiune se caracterizează prin fixaţii maniacale, prin turbulenţă, aplecarea
spre violenţă. Sângele lui Ion intră în ebuliţie, cu adevărat, doar la atingerea pământului. Pământul este cu
adevărat ibovnica lui. Florica, doar o distracţie a pasiunii esenţiale.

Nicolae Manolescu, Arca lui Noe

o A spune că în centrul lui Ion se află problema pământului, mecanismul social al luptei pentru pământ este
insuficient şi chiar neadevărat. În centrul romanului se află patima lui Ion, ca formă a instinctului de
posesiune. Ion este victima inocentă şi măreaţă a fatalităţii lui biologice.
o Nivelul conflictului fiind acela natural-biologic, omul psihologic sau moral nu are ce căuta aici. A vedea în
Ion viclenia ambiţioasă sau brutalitatea condamnabilă e la fel de greşit, căci implică un criteriu moral. Ion
trăieşte în preistoria morale, într-un paradis foarte crud, el e aşa zicând bruta ingenuă.