Sunteți pe pagina 1din 17

MEDICINA LEGALĂ.

EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ
PSIHIATRICĂ ŞI MASURILE DE SIGURANŢĂ CU CARACTER
MEDICAL
Medicina legală este o specialitate medicală care aplică principiile și metodologia
științelor medicale la domeniul juridic, fiind o specialitate interdisciplinară, situată la granița
între științele biologice și cele social-juridice.

În interesul justiției, medicina legală urmărește să obiectiveze și să evalueze, la solicitarea


organelor de justiție sau a părților implicate, aspectele medicale conținute în spețele juridice cu
privire la omul în viață sau cel decedat, oferind un suport probatoriu științific expertal, denumit
probațiune biologică.

Medicina legală este o specialitate medicală al cărei domeniu de activitate este acela de a
furniza mijloace de probaţiune stiinţifică de ordin medical sistemului de justiţie. Aceste mijloace
au ca scop obiectivarea şi evaluarea aspectelor medicale ale speţelor juridice şi prezentarea lor ca
probatoriu ştiinţific.Activitatea de medicină legală trebuie să aibă un caracter independent pentru
a putea asigura obiectivitatea necesară procesului de justiţie. Astfel, orice ingerinţă în activitatea
de medicină legală este interzisă prin lege iar medicul legist trebuie sa manifeste imparţialitate şi
obiectivitate în activitatea sa.Medicina legală poate fi considerată ca o punte între raţionamentul
juridic şi cel medical. Prin activitatea sa specifică medicina legală face legătura între sistemul
riguros, reprezentat de sistemul legislativ şi realitatea biologică ce nu poate fi cuantificată după
norme precise şi general valabile.

Activitatea medico-legală contribuie la realizarea unui act de justiţie imparţial prin


prestaţii de ordin expertal cât mai obiective şi fără de care acesta nu s-ar putea realiza.
Importanţa contribuţiei activităţii expertale medico-legale în încadrarea juridică corectă a unei
fapte sau situaţii impune necesitatea evitării oricărori erori medicale ce ar putea vicia actul de
justiţie. Astfel medicul legist trebuie ca, pe lângă o bună pregătire profesională, să-şi desfăşoare
activitatea cu imparţialitate şi obiectivitate acţionând conform deontologiei profesionale şi fiind
deasupra oricăror îndoieli. Medicina legala reprezintă o stiinţă medicală care studiază şi
soluţionează problemele de ordin medico-biologic pentru practica judiciară.S-a format ca ştiinţă
odată cu legiferarea tendinţei de a cere părerea unor personae competente/medicilor
experţi/pentru rezolvarea problemelor de drept.
Medicina legala este o ştiinţă cu caracter de sinteză care explică provenienţa multor acte
criminale. Joacă un rol important în descoperirea infracţiunilor comise împotriva sănătăţii,
demnităţii şi veţii umane apărînd cauzele sociale care generează fenomenul infracţional.
Concomitent ,medicina legală are un impact direct asupra anumitor probleme ale ocrotirii
sănătăţii, în special la ameliorarea calităţii asistenţei medicale. Rolul social al medicinei legale se
mai manifestă prin contribuţia nemijlocită în probarea actelor criminale/omucideri, violuri, etc/,
iar prin analiza datelor respective se obţin referinţe obiective despre situaţia criminologică în
societate. În calitate de disciplină medicală de sinteză ,medicina legală are tangenţe directe cu
diferite specialităţi medicale/anatomia normală şi patologică, traumatologia, pediatria,
ginecologia, obstetica, etc, precum şi cu unele discipline juridice, cum ar fi criminalistica, care
studiază modalităţile ştiinţifico-tehnice de colectare şi cercetare a probelor acumulate precum şi
cu expertiza medico-legală ce poartă un caracter practic.
Medicina legală ar putea fi definită ca: disciplina medicală de sinteză, situată la graniţa
dintre ştiinţele medico – biologice si cele socio-juridice , ce are drept scop sprijinirea
competentă a justiţiei ori de câte ori pentru lămurirea unei cauze judiciare sunt necesare
(anumite) precizări cu caracter bio-medical.
Medicina legală a evoluat,în raport cu două fenomene:
a) In raport cu evoluţia dreptului In acest cadru juridic, proba medico-legală a fost din ce
în ce mai intens solicitată, încât, în prezent, s-a ajuns la constatarea silogistică potrivit
căreia: - justiţia se bazează pe adevăr; - proba cu coeficientul maxim de adevăr este
proba ştiinţifică, deci justiţia se bazează pe probe ştiinţifice. Probele ştiinţifice
garantează aşadar la maximum adevărul judiciar, de unde şi apelul nelimitat la acest
tip de probe, mai ales în probleme judiciare privind viaţa şi sănătatea omului, dar şi
ori de câte ori omul devine subiect al unui raport juridic.
b) b) In raport cu evoluţia ştiinţelor medicale In acest proces evolutiv, logica cercetării
ştiinţifice (epistemologia) transformă expertologia medico-legală într-o ştiinţă a
adevărului. Medicina legală trebuie astfel să dovedească ştiinţific orice afirmaţie
(numai criteriologia disciplinează înclinaţia firească de a stabili un lucru pe bază de
intuiţie şi fler), astfel ca valoarea de adevăr a unei aserţiuni să fie incontestabilă.
 Activitatea de medicina legala din România se desfăşoară in conformitate cu
prevederile Legii 459/2001, privind organizarea activităţii si funcţionarea
instituţiilor de medicină legală, publicată de Monitorul oficial nr. 418/27.07.2001.
activitatea de medicină legală se realizează de către medicii legişti încadraţi in
instituţiile de medicină legală;
 Activitatea de medicina legală se desfăşoară cu respectarea principiului
teritorialităţii si al competenţei;
 Activitatea de medicină legală este coordonată de:
- din punct de vedere administrativ de Ministerul Sănătăţii;
- sub raport ştiinţific si metodologic de M.S.F. si de Consiliul Superior de
Medicină Legală, cu sediul in Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina
Minovici”.
De competenţa expertizei medico-legale ţine examinarea următoarelor obiecte:

1. Persoanele agresate (victimile sau bănuiţii).

2. Cadavrele persoanelor decedate prin moarte violentă sau suspecţie la aceasta.

3. Diferite corpuri delicte şi instrumente cu care s-a produs actele infracţionale şi posedă
anumite semene ale acţiunii criminale sau urme de origine biologic,care vor servi probe pentru
organelle de drept.

4. Materialele documentelor medicale-fişa de observaţie clinică, carnetul de adresare în


policlinică, procesul-verbal de cercetare a cadavrului la faţa locului sau de examinare a
corpurilor delicte.

În expertiza medico-legală graţie criminologiei se studiază urmele lăsate la faţa locului şi


sunt cercetate obiectele care pot servi în calitate de probe materiale. Posibilităţile şi metodele
dactiloscopice permit identificarea persoanei care a lăsat amprente, fie degitale sau urme ale
picioarelor. În aceste cazuri poate fi stabilit genul, vîrsta, talia omului, maladiile etc.
O mare influienţă asupra medicinii legale exercită dreptul penal şi dreptul civil, procesul penal şi cel
civil. Dreptul şi responsabilitatea expertului sunt reglementate de Codul penal şi Codul de Procedură
Penală, unde se cere colaborarea medicinii legale cu criminalistica. Pentru soluţionarea problemelor
practice sunt utilizate diferite metode de cercetare, de exemplu, macro şi microscopia clinică şi
radiologică, fotografică, imunoserologică, cromatografică etc. Prin posibilităţile expertizei
medico-legale de a stabili adevărul, ea devine un mijloc incontestabil de probă pentru realizarea
eficientă a normelor de drept.Pentru desfăşurarea corectă a urmăririi penale şi luarea deciziilor
judecătoresti un rol deosebit de important este stabilirea legăturii dintre cauză şi efect.

EXPERTIZA MEDICO-LEGALA PSIHIATRICA

Expertiza medico-legală psihiatrică reprezintă o activitate tehnico-ştiinţifică specifică


instituţiei medico-legale, ce constă în diagnosticarea stării psihice a persoanei experizate, oferind
atât organelor de urmărire penală, cât şi instanţei de judecată o probă ştiinţifică prin intermediul
căreia se stabileşte responsabilitatea (cu alte cuvinte, răspunde la întrebarea dacă persoana
respectivă a acţionat sau nu cu discernământ).
Responsabilitatea, elementul esenţial ce implica posibilitatea tragerii la răspundere
penală a suspectului/inculpatului, este o noţiune ce prezintă atât o valenţă juridică, cât şi una
psihiatrică, cea din urmă reprezintând “totalitatea particularităţilor psihice ale individului care îl
fac pe acesta capabil să înteleaga libertatea şi necesitatea acţiunilor sale şi să aprecieze
consecinţele faptelor sale atunci când acţionează contrar normelor de convieţuire socială şi a
legilor”. Aceasta defineşte capacitatea unei persoane de a-şi controla şi aprecia atât faptele cât şi
consecinţele sociale ale acestora, de a-şi asuma integral obligaţiile ce-i revin dintr-o acţiune liber
consimţită, pe care o deliberează şi o întreprinde, de a înţelege consecinţele acţiunilor sale în
interesul propriei persoane dar fără a prejudicia interesul colectivităţii, de a accepta şi suporta
consecinţele faptelor sale contrare normelor de convieţuire socială.
Discernamântul, văzut din perspectivă medicală psihiatrică, reprezintă nucleul noţiunii
juridice, acesta putând fi definit ca fiind functia psihică de sinteză prin care persoana este în
măsură să conceapă planul unei acţiuni, etapele de desfăşurare ale acţiunii, cât şi urmările ce
decurg din săvârşirea acţiunii. Este, deci capacitatea unei persoane de a-şi da seama de faptele
comise şi de urmările acestora, de a putea distinge între bine şi rău, având reprezentarea
consecinţelor negative ale faptelor antisociale; persoana cu discernământ este în măsură să
conceapă planul unei acţiuni, să premediteze şi să acţioneze cu intenţie (directă, indirectă sau
praeterintenţie).
Această funcţie depinde de două categorii de factori:
a) de structura personalitatii individului;
b) de structura conştiintei acestuia în momentul comiterii faptei.
Din punctul de vedere al dreptului penal, o persoană este considerată că are discernământ
dacă la momentul săvârşirii faptei îndeplinea două condiţii:
 Avea capacitatea psihică de a-şi da seama de caracterul şi urmările faptei pe care
le săvârşeşte
 Avea capacitatea de a-şi manifesta conştient voinţa în raport cu o faptă
determinată.
Expertiza medico-legală psihiatrică se poate efectua în următoarele situaţii:
1. ÎN DREPTUL PENAL:
 în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav;
 când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli asupra stării
psihice a învinuitului/ inculpatului;
 în cazul infractorilor minori, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani;
 examinarea mamei în cazul pruncuciderii;
 în vederea instituirii măsurilor de siguranţă cu caracter medical sau dispunerea
ridicării măsurilor de siguranţă cu caracter medical propuse printr-o expertiză
medico-legală psihiatrică anterioară.

2. ÎN DREPTUL CIVIL:
 pentru stabilirea capacităţii de exerciţiu (aptitudinea unei persoane de a-şi exercita
drepturile, de a-şi asuma obligaţii şi de a încheia acte juridice);
 pentru punerea sub interdicţie.
Interdicţia este o instituţie juridică ce are drept scop ocrotirea
persoanei care nu are capacitatea psihică păstrată (din cauza unor afecţiuni
psihice) pentru a se îngriji de interesele sale; deci, interdicţia reprezintă o
măsură de protecţie pronunţată de către instanţa de judecată (civilă) şi nu o
pedeapsă..
Interdicţia încetează:
- prin moartea persoanei respective;
- prin ridicarea interdicţiei în urma unei hotărâri judecătoreşti în baza unei alte
expertize medico-legale psihiatrice.
 Pentru schimbarea sexului civil - în tulburări de identitate a genului
(transsexualism).

3. ÎN DREPTUL FAMILIEI:
 pentru anularea sau desfacerea căsătoriei când unul dintre soţi este reclamat ca
fiind bolnav psihic;
 pentru încredinţarea copiilor minori unuia dintre soţi.

4. ÎN DREPTUL MUNCII:
 pentru stabilirea aptitudinilor necesare exercitării anumitor funcţii;
 pentru stabilirea capacităţii de conducere a autovehiculului pe drumurile publice.

Principalul obiectiv al expertizei medico-legale psihiatrice este de a stabili


discernământul unei persoane, starea psihică a unei persoane în momentul săvârşirii faptei,
descoperirea tulburărilor ce îi pot afecta discenământul, gradul de discernământ în momentul
săvârşirii faptei – discernământ diminuat în diferite procente – , finalmente dacă a fost conştientă
de faptele sale şi de consecinţele lor.
Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează de către o comisie instituită în acest
scop, formată dintr-un medic legist şi doi medici de specialitatea psihiatrie. Comisia poate
funcţiona numai în centrele unde există servicii sau cabinete medico-legale şi spital sau secţii de
psihiatrie. Daca expertiza priveste un minor în comisia de expertiză vor fi cooptaţi specialisti de
neuropsihiatrie infantilă şi eventual psihopedagogi.
Faţă de poziţia suspectului/inculpatului, expertiza poate fi :
Voluntară, atunci când suspectul/inculpatul îşi exprimă consimţământul cu privire la
efectuarea ei . Consimţământul este exprimat în scris în faţa organelor de urmărire penală, în
prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu, precum şi a ocrotitorului legal, în cazul minorilor.
Dacă oricare dintre aceste condiţii nu este respectată, consimţământul poate fi apreciat ca viciat
în procedura de cameră preliminară, cu consecinţa excluderii mijlocului de probă şi a probei în
procesul penal.
Nevoluntară, dacă suspectul/inculpatul refuză efectuarea expertizei sau, deşi şi-a
exprimat consimtământul, nu se prezintă la instituţia medico-legală pentru efectuarea ei. În
această categorie intră şi situaţia în care persoana îşi exprimă consimţământul pentru expertiză,
dar refuză internarea medicală pentru investigaţii complexe. Pentru aducerea
suspectului/inculpatului la sediul instituţiei medico-legale, procurorul, judecătorul de drepturi şi
libertăţi sau instanţa de judecată va emite un mandat de aducere.
Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează la solicitarea organelor competente din
cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Ministerului de Interne, printro
adresă/ordonanţă scrisă în care trebuie precizate obiectivele la care trebuie să răspundă comisia
medicolegală sau la solicitarea persoanei, numai pentru stabilirea capacităţii psihice de întocmire
a actelor de dispoziţie. Aceasta se poate solicita numai pentru o singură faptă sau circumstanţă,
iar dosarul complet al cauzei va fi pus la dispoziţia comisiei medico-legale; pentru altă faptă se
va dispune efectuarea unei alte expertize medico-legale psihiatrice.
Obiectivele generale ale expertizei medico-legale psihiatrice :
1. să stabilească dacă persoana examinată prezintă sau nu tulburări psihice;
2. să excludă simularea sau disimularea;
3. să evidenţieze care sunt trăsăturile personalităţii subiectului şi în ce măsură pot explica acestea
impulsurile/actele antisociale;
4. să aprecieze capacitatea psihică (ansamblul de însuşiri psihice ce determină
reuşita/performanţa unei activităţi: inteligenţa, spontaneitatea, fluiditatea verbală etc.) şi
capacitatea de discernământ în momentul examinării şi, în consecinţă, dacă persoana respectivă
poate fi anchetată şi judecată.
5. să aprecieze capacitatea psihică şi cea de discernământ în momentul săvârşirii faptei.
6. să facă aprecieri prognostice asupra modului în care vor evolua
tulburările psihice decelate, cu alte cuvinte să determine gradul de
periculozitate socială actual şi de perspectivă.
7. să recomande măsurile cele mai adecvate astfel încât să se poată
realiza reintegrarea socială a invididului.
Activitatea comisiei de expertiză se concretizează în redactarea
unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică.
MASURI DE SIGURANTA CU CARACTER MEDICAL

Conform art. 107 alin. (1) C. pen.: „Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări
de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală”.
Măsurile de siguranţă sunt, așadar, sancțiuni de drept penal, reglementate în scopul
înlăturării unei stări de pericol, generate de comiterea faptelor prevăzute de legea penală, şi al
preîntâmpinării săvârşirii acestora. Aceste măsuri de siguranţă pot fi instituite chiar dacă
persoanei respective nu i s-a aplicat şi o pedeapsă.
Măsurile de siguranţă cu caracter medical pot fi:
- obligarea la tratament medical: „Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării
cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate,
poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire".
- internarea medicală : „Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-
o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut
medical de specialitate, până la însănătoşire”.

Obligarea la tratament medical.


Obligarea la tratament medical este masura de sigurantă cu caracter medical care constă
in obligaţia făptuitorului care, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante
sau alte substanţe asemănătoare, prezintă pericol pentru societate, de a se prezenta in mod regulat
la tratament medical pana la insănătoşire.
Măsura obligarii la tratament medical se ia impotriva făptuitorului care se afla intr-o stare
psiho-fizică anormală datorită bolii sau intoxicării cronice cu alcool, stupefiante sau alte
substanţe si cu privire la care există temerea că va savârşi noi fapte penale ca urmare a acestei
stări psiho-fizice anormale.
Luarea definitivă a măsurii obligarii la tratament medical.
Obligarea la tratament medical va fi pronunţată atunci când vor fi îndeplinite toate
condiţiile stabilite de lege, si anume:

a) a fost savarsită o faptă prevazută de legea penală;

Dacă făptuitorul, bolnav ori intoxicat cronic prin alcool, stupefiante sau alte asemenea
substanţe, nu a săvârsit o faptă prevazută de legea penală, nu se poate lua nici o masură de
siguranţă faţă de acesta.
b) făptuitorul este bolnav ori intoxicat cronic prin alcool, stupefiante sau alte asemenea
substanţe;

Această masură de siguranţăa se poate lua numai dacă boala sau intoxicaţia respectiva au
existat in momentul săvârşirii faptei şi daca se stabileşte o legătură cauzală intre fapta penală
savarsită şi starea de boală ori intoxicaţia de care suferă.

Dacă boala ori intoxicaţia survin ulterior săvârşirii faptei, nu inlătură caracterul penal al
faptei.

c) datorită stării sale psiho-fizice, făptuitorul prezintă pericol pentru societate, fiind
posibil ca el să săvârşească noi fapte penale.

Pentru luarea acestei măsuri de siguranţă nu este suficient să se constate că făptuitorul


este bolnav ori intoxicat cronic prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, ci trebuie să
se mai constate că el se află intr-o stare de pericol pentru societate, stare de pericol care rezulta in
urma săvârşirii unei fapte penale de catre faptuitorul bolnav ori intoxicat.

Competenţa să ia aceasta masură este instanţa de judecată care a fost investită cu


soluţionarea cauzei penale şi care se va pronunţa, in acelasi timp cu soluţionarea cauzei penale şi
care se va pronunţa, in acelaşi timp, şi asupra pedepsei, individualizată potrivit criteriilor
generale stabilite de art.72 C. pen., precum şi asupra măsurilor de sigurantă necesare inlăturării
starii de pericol, ce a fost identificata cu prilejul desfasurarii procesului penal.

Daca instanta de judecată isi insuseste concluziile medicale formulate de expert, privind
starea de pericol a faptuitorului, va lua fata de acesta masura de siguranta a obligarii la tratament
medical, care va putea insoti o pedeapsa, dar care va putea fi luata si individual, atunci cand
boala sau intoxicatia cronica prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante a capatat forma
unei cauze de iresponsabilitate.

Tratamentul va fi inceput imediat ce masura a fost luata, pentru a fi evitata orice agravare
a bolii sau intoxicatiei de care sufera faptuitorul, si va dura pana la insanatosirea sa, pana in
momentul in care se apreciaza ca a intervenit o ameliorare substantiala a sanatatii subiectului.
Masura de siguranta fiind inlaturata, starea de pericol a acestuia de a mai savarsi, datorita starii
sale psihice si alte fapte prevazute de legea penala, este inlaturata. Asa cum s-a aratat mai sus,
masura de siguranta a obligarii la tratament medical poate insoti o pedeapsa atunci cand boala
sau intoxicatia cronica prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante nu a capatat forma
unei crize de iresponsabilitate.

Executarea masurii de siguranta a obligarii la tratament medical

Masura de siguranta privind obligarea la tratament medical pronuntata de instanta de


judecata ar ramane o hotarare formala, daca nu s-ar asigura executarea efectiva a acesteia.
In urma ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, prin care se dispune obligarea la
tratament medical, pentru punerea ei in executare se trimite, potrivit art.429 alin.1 C.pr.pen., o
copie de pe dispozitivul hotararii si o copie de pe raportul medico - legal, organelor care au
obligatia legala sa duca la indeplinirea ordinului instantei si anume: Directiei Sanitare din judetul
de pe teritoriul caruia locuieste persoana ce urmeaza a fi supusa tratamentului, cand acesta se
gaseste in stare de libertate, sau administratiei locului de detentie, cand masura de siguranta
insoteste pedeapsa inchisorii sau priveste o persoana aflata in stare de detentie.
Atunci cand subiectul masurii obligarii la tratament medical este in stare de libertate, el
va primi, pe de o parte, o comunicare din partea Directiei Sanitare judetene, care il anunta la ce
unitate sanitara urmeaza sa se prezinte pentru a i se aplica tratamentul, iar pe de alta parte, o
comunicare din partea instantei de executare care ii pune in vedere ca este obligat sa se prezinte
de indata la unitatea sanitara indicata de Directia Sanitara judeteana, atragandu-i-se atentia ca, in
caz de nerespectare a obligatiei de a urma tratamentul medical indicat, se va dispune internarea
medicala. Cel obligat la tratament medicalurmeaza sa se prezinte in timpul cel mai scurt la
institutia sanitara indicata, unde medicii specialisti vor asigura, in functie de simptomatologia
bolii sau a intoxicatiei cronice, tratamentul medical periodic, precum si medicamentatia ce
urmeaza a-i fi administrata. Intoxicatii cronici cu alcool, stupefiante sau alte asemenea substante
sunt supusi dezintoxicarii, operatie care, potrivit datelor furnizate de stiinta medicala, dureaza o
perioada de circa 6 - 12 luni.
Inlocuirea obligarii la tratament medical cu internarea medicala si incetarea
masurii la tratament medical.
Masura de siguranta a obligarii la tratament medical se ia, asa cum s-a aratat,pe timp
nedeterminat, pana la insanatosirea faptuitorului.
Aceasta masura poate fi uneori insa inlocuita sau tratamentul medical poate fi modificat,
in functie de unele elemente noi care pot aparea pe timpul executarii tratamentului medical
obligatoriu. Astfel, atunci cand persoana in cauza se sustrage de la executarea tratamentului
medical, se poate dispune, potrivit prevederilor art.113 alin.2 C.pen., internarea medicala a
acesteia, pe baza avizului medicului, prevazut in art.8 a Decretului nr.313/1990. Internarea
medicala este justificata in aceasta situatie de atitudinea refractara a bolnavului sau intoxicatului
cronic prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante, care nu intelege sa se supuna masurii
luate si sa urmeze tratamentul medical obligatoriu.
Sustragerea de la executarea acestei masuri poate crea terenul propice unei evolutii
periculoase a sanatatii faptuitorului, starea de pericol a acestuia plasandu-se pe o curba
ascendenta si existand riscul ca, daca nu se iau masuri urgente, acesta sa savarseasca si alte fapte
prevazute de legea penala (mai ales cei intoxicati cronic prin alcool sau stupefiante).
Competenta sa dispuna internarea medicala este instanta de executare care, primind
comunicarea Directiei Sanitare judetene ca subiectul se sustrage de la executarea tratamentului
medical obligatoriu, va cere avizul comisiei medicale si va hotari internarea medicala a
faptuitorului. Masura de siguranta a obligarii la tratament medical poate fi inlocuita cu internarea
medicala, potrivit prevederilor art.431 C.pr.pen. si atunci cand se apreciaza ca evolutia bolii nu
poate fi oprita sau cand intoxicarea cronica nu poate fi atenuata prin simpla executare a
tratamentului medical ambulatoriu, fiind necesara internarea medicala. In aceste cazuri, instanta
de executare sau judecatoria competenta, potrivit art.430 alin.2 C.pr.pen., primind comunicarea
respectiva, prin care se propune un alt tratament sau internarea medicala, va asculta concluziile
procurorului, iar, daca considera necesar si pe cele ale celui interesat, dupa care dispune, fie
inlocuirea tratamentului, fie internarea medicala. Atunci cand temeiurile care au impus obligarea
la tratament medical au incetat, persoana cu privire la care s-a luat aceasta masura sau procurorul
poate cere revocarea acestei masuri de siguranta. Cererea de revocare va fi inaintata instantei in a
carei raza teritoriala locuieste persoana supusa masurii.

Internarea medicala
Internarea medicala este o masura de siguranta cu caracter medical care consta in
internarea intr-un institut medical de specialitatae, pana la insanatosire, a faptuitorului care este
bolnav mintal ori toxicoman si prezinta pericol pentru societate.
Ca si obligarea la tratament medical, internarea medicala este o masura de siguranta cu
caracter medical, dar care, datorita gravitatii deosebite a afectiunii de care sufera faptuitorul si a
pericolului ridicat pe care-l prezinta pentru societate, este in acelasi timp privativa de libertate.
In literatura juridica penala s-a apreciat insa ca, atat boala mintala cat si toxicomania
produc alterari psihofizice grave, din cauza carora faptuitorul nu-si mai poate da seama in mod
normal de actiunile sale si nu poate fi stapan pe acestea.
O prima clasificare efectuata in literatura de specialitate prezinta urmatoarele boli
psihice: nevroze, psihopatii si psihoze.
Nevrozele sunt modificari psihice cauzate de dificultati ale individului in relatia sa cu
mediul, iar psihopatiile sunt considerate tulburari de adaptare la ambianta familiala si
socioprofesionala. Nici nevrozele, nici psihopatiile nu sunt considerate propriu-zis boli psihice ci
mai degraba tulburari de personalitate, dizarmonii psihice care nu altereaza discernamantul
persoanei. Adevaratele boli psihice sunt psihozele caracterizate prin pierderea capacitatii de
autoapreciere, tulburari de constiinta, comportament alterat si lipsa capacitatii de discernere a
evenimentelor. In ceea ce priveste toxicomania, aceasta a fost definita ca dorinta imperioasa a
unei persoane de a consuma droguri, alaturi de tendinta vadita de a creste doza, insotita de stare
de dependenta fizica si psihica.
Este evident ca, nu orice persoana bolnava mintal sau toxicomana prezinta o stare de
pericol grava, cand insa o astfel de persoana a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, starea
de pericol capata o relevanta deosebita, iar temerea ca fapte penale ar mai putea fi savarsite de
catre faptuitorul bolnav mintal sau toxicoman, devine justificata.

Masura de siguranta area o dubla finalitate: pe de o parte, scoaterea persoanei care


prezinta pericol pentru societate din randul oamenilor liberi, impiedicand-o astfel sa savarseasca
noi fapte penale, iar pe de alta parte, inlaturarea sau atenuarea cauzei care a creat starea de
pericol, prin supunerea persoanei internate la un tratament medical adecvat, in vederea
insanatosirii sau obtinerii unei ameliorari importante.
Conditii in care se poate lua masura de siguranta a internarii medicale
A. Internarea medicala se poate lua numai impotriva faptuitorului, deci impotriva unei
persoane care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Cata vreme persoana bolnava mintal
sau toxicomana nu a savarsit o fapta penala, nu se poate lua fata de ea o masura de siguranta.
Daca persoana bolnava mintala sau toxicomana se afla intr-o stare care prezinta pericol
pentru societate, dar nu a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, fata de aceasta se pot lua
masuri de ocrotire prevazute in Decretul nr.313/1980 privind asistenta bolnavilor psihici
periculosi.
B. Faptuitorul sa fie bolnav mintal ori toxicoman si sa se afle intr-o stare care prezinta
pericol pentru societate.
Pentru luarea masurii de siguranta nu este suficient sa se constate ca faptuitorul este
bolnav mintal sau toxicoman, ci trebuie sa se mai constate ca se afla intr-o stare care prezinta
pericol pentru societate. Starea de pericol a faptuitorului bolnav mintal ori toxicoman se deduce
din legatura cauzala ce exista intre fapta savarsita si starea de boala a faptuitorului, care a comis
fapta tocmai datorita bolii mintale sau toxicomaniei de care sufera.

Masura de siguranta a internarii medicale nu poate fi luata fata de faptuitorul bolnav


mintal sau toxicoman, daca starea de boala sau intoxicarea nu a existat in momentul savarsirii
faptei sau a survenit dupa savarsirea ei. Survenirea bolii mintale sau a toxicomaniei, dupa
savarsirea faptei, nu inlatura caracterul penal al acesteia, de aceea urmarirea penala sau judecata
se suspenda pana la eventuala insanatosire a faptuitorului. Masura internarii medicale poate fi
luata si impotriva faptuitorului responsabil care nu a respectat obligatiile ce-i reveneau in cazul
obligarii la tratament medical sau fata de care tratamentul medical s-a dovedit ineficace, iar
starea de pericol s-a agravat.

Luarea definitiva a masurii internarii medicale


Instanta de judecata ce urmeaza a se pronunta in legatura cu fapta savarsita va fi
competenta ca, prin aceeasi hotarare judecatoreasca, sa dispuna si luarea masurii de siguranta a
internarii medicale. Internarea medicala poate fi luata, fie alaturi de o pedeapsa, cand boala
mintala sau toxicomania nu-i altereaza discernamantul si constiinta faptuitorului si se constata ca
acesta se face vinovat de savarsirea infractiunii, prezentand pericol de a savarsi si alte fapte
prevazute de legea penala, fie izolat, fara a insoti vreo pedeapsa, cand fapta prevazuta de legea
penala, a carei savarsire a relevat starea de pericol ce impunea luarea acestei masuri de siguranta,
nu cade sub incidenta legii penale datorita existentei unei cauze care inlatura caracterul penal al
faptei (art.44 - 51 C.pen.), sau daca faptuitorului nu i se poate aplica o pedeapsa datorita
interventiei vreunei cauze care exclude raspunderea penala (art.119, art.121, art.131 alin.2 si
art.132 C.pen.).

Cand din raportul de expertiza medico-legala psihiatrica a rezultat ca inculpatul sufera de


o boala psihica cu evolutie cronica ce duce la tulburari de constiinta si discernamant, fara
posibilitatea de a aprecia continutul si consecintele faptelor sale - instantele, in mod constant, s-
au orientat spre suspendarea procesului penal, in conformitate cu dispozitiile art.303 alin.1
C.pr.pen., pana in momentul cand starea sanatatii inculpatului ii va permite participarea la
judecata, luandu-se in acelasi timp masura de siguranta a internarii medicale a inculpatului intr-o
institutie medicala de specialitate, pana la insanatosirea sa.

Aceasta procedura este aplicabila atat situatiilor in care starea de iresponsabilitate a


intervenit inainte de savarsirea faptei, cat si atunci cand iresponsabilitatea a survenit dupa
savarsirea faptei, pana in momentul pronuntarii hotararii judecatoresti definitive.

Executarea masurii de siguranta a internarii medicale.


Punerea in executare a acestei masuri de siguranta se realizeaza prin trimiterea de catre
instanta de executare, prin judecatorul legal, in cazul cand masura a ramas definitiva, ori de catre
procurorul sau instanta de judecata care a dispus aceasta masura in mod provizoriu, a unei copii
de pe dispozitivul hotararii si a unei copii de pe raportul de expertiza medico-legala psihiatrica,
Directiei Sanitare din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a dispus
aceasta masura de siguranta. Directia Sanitara judeteana are obligatia sa stabileasca unitatea
sanitara care ofera cele mai bune conditii pentru vindecarea subiectului acestei masuri si sa
procedeze la internarea persoanei respective, incunostiintand despre aceasta instanta de
executare, respectiv pe procurorul sau instanta de judecata care a dispus luarea in mod provizoriu
a acestei masuri.
Continutul tratamentului medical ce urmeaza a fi aplicat bolnavului mintal sau
toxicomanului, in unitatea sanitara specializata in care va fi internat, se va stabili in raport cu
concluziile si indicatiile cuprinse in raportul de expertiza medico-legala psihiatrica intocmit de
specialisti in timpul procesului penal.
Inlocuirea sau incetarea internarii medicale
Dupa cum se constata, masura de siguranta a internarii medicale se ia pe timp
nedeterminat, deoarece nu se poate stabili cu anticipatie cat va dura boala mintala sau
toxicomania. Potrivit prevederilor art.433 alin. 2 C.pr. pen., unitatea sanitara la care s-a facut
internarea efectueaza tratamentul medical pana cand considera ca aceasta internare nu mai este
necesara, moment in care ea are obligatia sa incunostinteze judecatoria in a carei raze teritoriale
se afla, pentru a decide ce masuri urmeaza a fi luate in continuare.
Dupa primirea incunostintarii din partea unitatii sanitare, judecatoria va asculta
concluziile procurorului si, daca gaseste necesar si pe cele ale persoanei internate, hotarand, fie
incetarea internarii medicale, fie inlocuirea ei cu masura obligarii la tratament medical.

BIBLIOGRAFIE
1. Constituţia României
2. Codul Penal
3. Codul de Procedură Penală
4. univ.prof.dr. GC Curcă, Prof.Univ.Dr Valentin Iftenie, Conf. Dr. Valentin
Gheorghiu – Medicină legală (Suport de curs pentru Facultatea de Drept), 2013.
REFERAT
MEDICINĂ LEGALĂ

STUDENT:
FACULTATEA DE DREPT
ANUL IV