Sunteți pe pagina 1din 4

MOARA CU NOROC

---------
Apartenenta operelor sale la realism se justifica prin anumite trasaturi care sunt
definitorii pentru proza perioadei respective, precum abordarea temelor clasice, organizarea
clasica la nivel structural constructia personajelor fiind realizata prin tehnica exagerarii si
perspectiva narativa obiectiva.

------

Perpectiva narativa este obiectiva, aceasta realizandu-se la persoana a IIIa, prin


intermediul verbelor ( sosi, era) si pronumelor( “el”, “ea”). Naratorul auctorial, omniscient,
omniprezent si omnipotent centrandu-si atentia asupra temelor specific clasice sub forma
naratiunii dorice, focalizarea sa asupra actiunii find externa, iar instantele comunicarii narative
fiind distincte.

Titlul “Moara cu noroc” este unul sarcastic, privind rasturnarea semnificatiilor: este
portretizat drept un loc al binecuvantarii si al vietii linistite, in contrast cu adevarata sa natura.
Moara este un spatiu ondulatoriu al lumii interioare, un spatiu al alegerii, la intersectia dintre
bine si rau. Tentanta si pacalitoare, Moara reprezinta aspiratiile celor ce doresc a fi bogati,
capcana in care se va gasi si protagonistul Ghita.

Astfel, titlul sprijina temele specific clasice ale operei: familia, iubirea, averea. Primele
doua sunt in concordanta cu tezismul lui Slavici, exprimand sfera naturii bune care il
influenteaza pe Ghita (linistea casei, sotia sa iubitoare Ana si copiii sai). Pe de alta parte, tema
averii este strans legata de impulsurile negative si slabiciunile personajului principal. De
asemenea, pe un plan mai profund, tema operei este destinul ca fatalitate impusa de adancimile
sufletesti ale personajelor. Morala crestina este oglindita in societate si in coordonatele lumii
(sinele apartine divinitatii), iar astfel, actiunile lui Ghita sunt manate de credinta in destin.

In jurul acestor teme, se constituie mai multe secvente narative legate intre ele prin
procesul inlantuirii. Discursul narativ este punctat de polarizarea dintre incipit si final,
completarea ciclului vietii. Incendierea Morii are ca scop purificarea de rau, astfel arzand tot
spatiul faradelegilor petrecute in cadrul ei. Batrana, simbolul intelepciunii si modestiei, isi
indeplineste rolul educativ la inceputul relatarii, lasand loc pentru alegere, sfatul sau parintesc
fiind incalcat, iar astfel accentuandu-se ideea destinului.

O scena semnificativa pentru actiune , dar si pentru caracterizarea cupulului de


personaje este cea identificata in intriga, momentul intalnirii lui Ghita cu Lica, atunci cand
balansul lumii se dezechilibreaza, iar orgoliul si aroganta lui Ghita sunt puse in evienta prin
faptul ca vrea sa dea piept cu lumea raului. Acesta stie ca nu poate face fata tentatiei, sau
influentei nefaste a dorintei de a face avere. Tezismul lui Slavici este reliefat si prin motivul
banului, al carui impact nu poate fi negat. Dezechilibrul existential realizat prin imbogatrea sa
foarte rapida nu il bruiaza pe protagonist, ci doar il impinge catre a dori mai mult. Esential pentru
actiune, dar si pentru motivarea actiunilor personajelor este si scena punctului culminant, in
care Ghita o omoara pe Ana, increzator in fortele destinuluI. Slavici utilizeaza conceptia
determinismului, intrucat momentul si credinta in destin il imping sa comita o crima. Ajuns intr-un
punct disperat in care propriile actiuni ii macina constinta, Ghita prefera sa o omoare pe Ana
decat sa o lase in mainile lui Lica.

De remarcat in aceasta opera este cuplul Ghita-Lica, datorita influentei porcarului asupra
carciumarului. Se distinge cu claritate dezechilibrul dintre cei doi, unde fiecare isi ocupa rolurile
cuvenite, reprezentative pentru caracterele lor: Lica este stapanul, iar Ghita subordonatul (“Ori
imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la Moara cu noroc”). Ghita, personaj principal
realist, pozitiv, cu statutul social de taran carciumar , sot si tata a doi copii reprezinta tipul
taranului nemultumit de propria conditie sociala. Lica, personaj realist, negativ, cu statutul social
de porcar, reprezinta tipul manipulatorului.
Portetul protagonistului este conturat cu ajutorul caracterizarii directe realizata de catre
narator: “modest”, “inalt”, “spatos”, astfel constructia personajului fiind tipica operelor clasice si
realiste, tipul uman creandu-se prin tehnica exagerarii unor trasaturi urmand perceptele
fiziologiei. Naratorul admite natura buna a lui Ghita, intrucat se accentueaza involutia sa pe
parcursul actiunii. O scena semnificativa pentru una din trasaturile care ies la iveala in timpul
nararii prin intermediul caracterizarii indirecte, aroganta, este momentul cand Lica imprumuta
bani de la acesta, iar Ghita, fara a i se impotrivi, ramane fara reactie, crezand ca are situatia
sub control. In ciuda inexperientei si a fondului sau bun, ramane sub impresia ca ii poate tine
piept porcarului si nu cere ajutor atunci cand se gaseste in impas, ramanand blocat intr-un cerc
vicios. Totusi, remuscarile sale in privinta propriilor actiuni il reabiliteaza, luand in considerare
asumarea fata de greselile sale si teama pe care o are pentru copiii sai si felul in care vor fi
afectati de comportamentul sau. In acelasi timp, reprosurile morale
Ii aduc credibilitatea, umanizandu-l. Slabiciunea sa pentru bani este ilustrata prin intermediul
caracterizarii indirecte, subliniata prin faptul ca acesta ajunge sa se instraineze de sotie, de
copiii, chiar si de el insusi. Impulsionat de o fatalitate amortitoare, Ghita considera ca setea sa
pentru avere este peste puterea sa de control si se complace in nefericirea pe care i-o aduce.
Conflictul interior este reprezentat de minciuna, protagonistul pierzand contactul cu reperele
vietii anterioare (dragostea pentru familie, sinceritatea), odata ce incepe sa minta, influentat de
Lica, inclusiv in cadrul unui proces. In final, acesta este cuprins de furie si contempleaza la
influenta diabolica pe care a avut-o Lica asupra sa, dar in acelasi timp ramanand in conflict cu el
insusi: “Mi-ai luat linistea sufletului si mi-ai stricat viata”.
Lica este ilustrat ca fiind antagonistul naratiunii, aflandu-se in conflict exterior nu numai
cu Ghita, dar si cu lumea din jurul sau. Caracterizarea directa realizata de catre narator prin
descrierea vestimentatie are ca rol sublinierea importantei si influentei porcarului in comunitatea
sa. Prin caracterizarea indirecta, pusa in evidenta prin faptele lui Lica, ii sunt reliefate trasaturile
de caracter: rautatea, siretenia si lipsa milei. El este autorul crimelor din casa arendasului, dar si
cele din padure, alaturi de soarta nefericita a lui Ghita. Acesta ii intuieste slabiciunea pentru
bani si isi exercita influenta asupra lui, manipulandu-l in a-l face sa uite de fondul sau bun,
impingandu-l sa actioneze in moduri necaracteristice carciumarului. Sadic si trufas, caracteristici
reiesite in mod direct din actiunile sale, porcarul nu simte repercusiunile faptelor sale rele,
datorita influentei pe care o are si inteligentei de care se foloseste pentru a iesi din probleme.
Astfel, relatia dintre Ghita si Lica este una a dezechilibrului, in care Lica ii rapeste
protagonistului fericirea si pacea interioara, sotia, si linistea colibei.

In concluzie, “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela realist-psihologica, ca


urmare a viziunii moralizatoare a autorului si a elementelor contextuale si structurale prezente,
unde cuplul de personaje Ghita-Lica, ilustreaza dezechilibrul lumii, protagonistul involuand pe
parcurusul actiunii, datorita influentei porcarului.

Subiectul II

In primul rand, in textul citat se regaseste una din temele caracteristice realismului, tema
traditiilor si obiceiurilor romanesti. Protagonistul operei este plasat intr-un cadru specific etnic, si
anume sarbatoarea sateasca de duminica, jocul. In plus, perspectiva narativa este obiectiva,
datorita prezentei tuturor trasaturilor: naratiunea se realizeaza la persoana a IIIa, prin pronume
(lui, el) si verbe (descaleca, cobora), tema etnica a textului este abordata prin intermediul
naratiunii dorice (Miron se duce la joc, unde este admirat de cei din jurul sau), naratorul
auctorial, omniprezent, omniscient si omnipotent, nu se implica emotional in actiune, focalizarea
sa fiind externa, iar instantele comunicarii narative sunt distincte.
In al doilea rand, la nivel structural, opera este organizata in mod clasic, momentele
subiectului fiind inlantuite in ordine cronologica. In text, se regasesc expozitiunea, unde autorul
face o prezentare a cronotopului, alaturi de o descriere a cadrului specific in care se va
desfasura actiunea, fiind utilizata tehnica detaliului semnificativ, urmata de intriga (totdeauna
este in aceasta fata ceva ce nu se mai gaseste in alte fete, un fel de tristete). In plus,
constructia personajului este realizata prin intermediul tehnicii exagerarii unor trasaturi urmand
perceptele fizionomiei: inalt si mladios, cu umeri lati si cu pieptul iesit”.
In concluzie, textul extras din opera “Gura satului” de Ioan Slavici apartine curentului
literar realist, datorita temelor specifice abordate, precum etnicitatea, perspectiva narativa
obiectiva, organizarea structurala clasica si tehnica construirii personajelor.

1. Secventa “ducea singura toata casa” se refera la faptul ca mama autorului era singura
care avea grija de casa.
2. Tatal lui Mircea Eliade s-a casatorit la 35 de ani.
3. Tatal le facea morala copiilor deoarece dupa ce ajunsese la pensie, se hotarase sa se
ocupe serios de educatia acestora, invantandu-i cum sa se poarte: “dupa ce-a iesit la
pensie si s-a hotarat sa se ocupe de educatia noastra; i se parea ca trebuie sa ne invete
necontenit cum sa ne purtam.”
4. Retragerea tatalui in Moldova a redus timpul pentru lectura al mamei lui Eliade: “ragazul
pentru lectura se imputina din zi in zi”
5. O trasatura de caracter a mamei lui Mircea Eliade era faptul ca era o femeie muncitoare.
Dedicata copiilor ei, aceasta a dus in spate toate greutatile familiei (“ducea singura toata
casa”), avand grija ca acestia sa aiba mereu tot ce au nevoie pentru studiile lor.

B
Iubirea unei mame pentru copilul ei a fost intotdeauna un motiv ca aceasta sa
munceasca din greu pentru a-i oferi tot ce are nevoie.
In opinia mea, dragostea materna presupune si sacrificiu, privind timpul necesar acordat
copilului, dar si resursele financiare.
In primul rand, inca de cand se naste, un copil are nevoie sa i se acorde multa atentie,
ceea ce reduce timpul personal al mamei, parintele care se ocupa cel mai mult in marea
majoritate din familii de acesta. Cu timpul, in ciuda cresterii si dezvoltarii sale, adolescentul va
necesita in continuare timpul si grija mamei, ceea ce nu ii lasa ei ragazul de care ar avea nevoie
sa beneficeze din cand in cand, fiind nevoie sa isi sacrifice propriul timp de relaxare pentru a fi
acolo pentru fiul sau fiica ei. De exemplu, Mircea Eliade aminteste in textul “Memorii” despre
mama sa muncitoare, care si-a sacrificat timpul de lectura pentru a putea intretine casa.
In al doilea rand, a avea un copil implica anumite costuri pe care parintii nu si le pot
permite fara a face sacrificii. Intrucat responsabilitatea este in proportie mai mare a mamei,
aceasta trebuie sa se ingrijeasca de partea financiara, cu precadere in situatia in care este o
mama singura. Aceasta face activ un sacrificiu, deoarece intretine din resursele destinate
pentru ea, dorintele si poftele copiilor, avand mai multe slujbe sau lucrand mai multe ore. De
exemplu, in cadrul unui atelier numit “Familia: nevoi si sacrificii” am invatat despre iubirea
materna si sacrificiile pe care le implica grija pentru un copil.
In concluzie, dragostea materna propune si sacrificii, luand in considerare resursele
financiare si timpul pe care il necesita un copil.