1

Seminar 1
SISTEM TERMODINAMIC; PARAMETRII TERMODINAMICI
1. Sistem termodinamic.
În termodinamica tehnică, prin sistem se înţelege o cantitate finită de materie sau o
regiune din spaţiu, delimitată de restul corpurilor înconjurătoare prin intermediul unei
frontiere sau graniţe. Aceasta poate fi reală, aşa cum este, de exemplu, peretele unui vas, sau
poate fi imaginară, incluzând un ansamblu de corpuri. Tot ceea ce se găseşte în afara acestei
graniţe constituie mediul exterior sau mediul ambiant.
Corpurile care compun un sistem termodinamic interacţionează permanent între ele
mecanic şi termic, şi, în acelaşi timp, sistemul, în ansamblu, interacţionează prin intermediul
graniţei cu mediul exterior. Graniţa sistemului poate să îşi modifice mărimea, poziţia sau
forma, dar întotdeauna conţine în interior sistemul. Prin intermediul graniţei, un sistem
termodinamic poate schimba cu mediul exterior masă sau energie
Forma sub care se schimba energia în cadrul unei interacţiuni de tip mecanic, ce
presupune obligatoriu o posibilitate de deplasare a graniţei, se numeşte lucru mecanic
(L).
Forma sub care se schimba energia în cadrul unei interacţiuni de tip termic se
numeşte căldură (Q).
Clasificare:
a) In funcţie de posibilitatea efectuării schimbului de masă cu mediul exterior,
sistemele termodinamice pot fi deschise sau închise.
b) In funcţie de posibilitatea efectuării schimbului de energie cu mediul exterior,
sistemele termodinamice pot fi neizolate, izolate adiabatic , izolate mecanic(rigide) sau
izolate.
c) În funcţie de modul în care se prezintă proprietăţile fizice, sistemele termodinamice
pot fi omogene sau neomogene (eterogene). Orice domeniu omogen al unui sistem poartă
denumirea, introdusă de fizicianul american W. Gibbs, de fază. Sistemele omogene sunt prin
urmare monofazice, iar cele neomogene polifazice.
d) In funcţie de numărul componenţilor (sau substanţelor pure) din care este format
sistemul acesta poate fi monocomponent sau policomponent.
L Q


m

Q
P
(Lt)
Sistem închis

Graniţa Graniţa Sistem deschis 

m

L  0; Q  0 = sistem neizolat
L  0; Q  0 = sistem izolat mecanic (rigid)
L  0; Q  0 = sistem izolat adiabatic
L  0; Q  0 = sistem izolat
 2

2. Mărimi de stare.
Un sistem termodinamic aflat în stare de echilibru este caracterizat printr-o serie de
proprietăţi caracteristice, numite mărimi de stare. Aceste mărimi au valori numerice unice
pentru fiecare stare de echilibru termodinamic. Fiecare stare de echilibru termodinamic este
precizată, prin urmare, de un set de valori, proprii, ale acestor mărimi.
Mărimi de stare: presiunea (p), temperatura (T), volumul (V), energia internă (U),
entalpia (H) şi entropia (S).
Clasificare:
a) In funcţie de posibiltatea de măsurare mărimi măsurabile (parametri de stare): p,
V, T şi mărimi nemăsurabile(funcţii de stare)U, H, S
b) In funcţie de dependenţa de cantitate mărimi de stare intensive mărimile de stare
ale căror valori numerice, pentru o anumită stare termodinamică, nu depind de
cantitatea considerată p, T; mărimi de stare extensive sau aditive, mărimile de
stare ale căror valori numerice, pentru o anumită stare termodinamică, depind de
cantitate: V, U, H, S

Se convine ca mărimile extensive să fie notate cu majuscule dacă se refera la întreaga

cantitate a sistemului (V - volumul, U - energia internă, H - entalpia, S - entropia).
Mărimi specifice = mărimile extensive care se refera la o cantitate egala cu unitatea de
V
masa ( 1 kg ) ; se convine sa fie notate cu literele mici corespunzătoare: v  (volumul
m
U H S
specific), u  (energia interna specifică), h  (entalpia specifică), s  (entropia
m m m
specifică).
V
Mărimi molare = mărimile extensive care se refera la cantitatea de 1 kmol V M 

U H S
(volumul molar), U M  (energia interna molară), H M  (entalpia molară), S M 
  
(entropia molară)
Ca urmare, pentru toata cantitatea de m kg, respectiv  kmoli există relaţiile:
V  m  v    VM ; U  m  u    U M ; H  m  h    H M ; S  m  s    S M
Mărimile de stare ale unui sistem omogen, aflat în stare de echilibru termodinamic, nu
sunt independente între ele: “orice mărime de stare a unui sistem termodinamic aflat în stare
de echilibru, este o funcţie de temperatură şi de volum”. Aceasta afirmaţie constituie un
postulat al termodinamicii, numit postulatul al doilea al termodinamicii, în baza căruia
presiunea poate fi exprimată sub forma: p  p (V , T ) de unde rezultă că între cei trei parametri
măsurabili, presiunea temperatura şi volumul există întotdeauna o relaţie de legătura de forma
f ( p , V , T )  0 - ecuaţia termică de stare  V  V ( p , T ) şi T  T ( p , V ) .
Celelalte mărimi de stare, funcţiile de stare, în baza celui de al doilea postulat al
termodinamicii pot fi exprimate ca funcţii de temperatură şi de volum sau, în baza ecuaţiei
termice de stare, ca funcţii de temperatură şi presiune:
U  U V , T  sau U  U  p, T  Ecuatii calorice
de stare
 H  H V , T  sau H  H  p, T 
S  S V , T  sau S  S  p, T 
Ecuaţiile care exprimă legătura dintre energia internă, respectiv entalpie si parametrii
măsurabili presiune, volum si temperatura se numesc ecuaţii calorice de stare.
 3

3. Legile experimentale ale gazelor.

Agenții de lucru cei mai utilizați în maşinile şi instalaţiile termice sunt corpuri
gazoase. Cercetările experimentale asupra comportării acestora efectuate încă de acum cca.
300 ani au permis de ducerea experimentală a unor legi simple de dependență între parametrii
de stare p, V și T. Aceste legi nu sunt însă aplicabile vaporilor, care sunt gaze aflate în
vecinătatea domeniului lor de lichefiere și care se comportă cu totul altfel..
a) Legea Boyle – Mariotte (1676 - pentru evoluţia izotermică, )

b) Legea lui Gay – Lussac (1802 - pentru evoluţia izobară, )

c) Legea lui Charles (1787 - pentru evoluţie izocoră, )

d) Ecuația termică de stare a gazelor

Se consideră că un gaz trece, în urma unei

transformări termodinamice de stare, din starea
inițială 1 într-o altă stare 2.
Indiferent de poziţia punctelor 1 şi 2, se poate
ajunge din starea 1 în starea 2 printr-o evoluţie
izotermă 1-x urmată de o evoluţie izobară x-2.

1  cst p 2  cst
p1 , v1 , T1 T  p 2 , v x , T1   p 2 , v 2 , T2

Din relaţiile între parametrii de stare pentru cele două evoluţii (legea Boyle-Mariotte și
legea Gay-Lussac), rezultă:
p1V1 
p1V1  p 2V x  V x 
p 2  p1V1 T
Vx T1   V2 1
 p2 T2

V2 T2 
și se obține:
p1V1 p 2V 2 pV
  ...   const  m R
T1 T2 T
unde R este constanta caracteristică/specifică a gazului ideal [J / kg K]

în care ℛM =8314,472 J/kmol·K este constanta universală a gazelor iar M [kg/kmol] este
masa molară a gazului.
 4

Indicații metodologice:
- Se pun în discuție noțiunile de sistem termodinamic, marimi de stare si se trec în
revistă legile gazelor.
- Se testează nivelul de cunoștințe de fizică din liceu
- In limita timpului disponibil se pot face și câteva aplicații simple de utilizare a legilor
gazelor.
(determinarea masei de gaz dintr-un rezervor cu volum cunoscut dacă se cunosc
temperatura si presiunea; presiunea ditr-un recipient dacă temperatura crește/scade la
volum constant; deplasarea pistonului într-un cilindru dacă temperatura crește/scade la
presiune constantă, etc)