Sunteți pe pagina 1din 2

Atmosfera Lunii

Atmosfera Lunii este o acumulare foarte redusă de gaze care înconjoară Luna. Pentru majoritatea
scopurilor practice, Luna este considerată a fi înconjurată de vid. Prezența ridicată a particulelor
atomice și moleculare în vecinătatea sa, comparativ cu mediul interplanetar, denumită „atmosferă
lunară” pentru scopuri științifice, este neglijabilă în comparație cu acumulările gazoase din
jurul Pământului și a celor mai multe planete ale Sistemului solar. Presiunea acestei mase de gaz
este de aproximativ 3×10–15 atm (0,3 nPa) și variază pe parcursul zilei, având o masă totală
inferioară a 10 tone.[2][3] Altfel, Luna este considerată a nu avea o atmosferă deoarece nu poate
absorbi cantități măsurabile de radiație, nu pare a fi stratificată sau auto–circulantă și necesită o
reaprovizionare constantă datorită vitezei ridicate cu care gazele sale se pierd în spațiu.

Surse
O sursă a atmosferei lunare este emanația: gaze precum radon și heliu sunt eliberate ca urmare
a dezintegrării componentelor radioactive ale scoarței și mantalei. Alte surse importante sunt
bombardarea suprafeței lunare de către micrometeoriti, vântul solar și lumina soarelui.[4]

Pierderi
Gazele pot:

 să fie reimplantate în regolit ca rezultat al gravitației Lunii;


 să scape complet de pe Lună, dacă particula depășește vitezei cosmică lunară de 2,28 km/s;
 să fie pierdute din spațiu fie din cauza presiunii radiației solare, fie – dacă gazele
sunt ionizate – prin atragerea în câmpul magnetic al vântului solar.

Compoziție
Atmosfera Lunii constă din câteva gaze neobișnuite, inclusiv sodiu și potasiu, care nu se găsesc în
atmosfera Pământului, a lui Marte sau a lui Venus. Pe Pământ, la nivelul mării, fiecare centimetru
cub de atmosferă conține aproximativ 1019 molecule; prin comparație, atmosfera lunară conține mai
puțin de 106 molecule în același volum de gaz. Pe Pământ, acesta ar fi considerat un vid foarte bun.
De fapt, densitatea atmosferei de pe suprafața Lunii este comparabilă cu densitatea marginilor
exterioare ale atmosferei Pământului, în care orbitează Stația Spațială Internațională.[5]
Elementele sodiu și potasiu au fost detectate în atmosfera Lunii de pe Pământ, utilizând metode
spectroscopice, în timp ce prezența izotopilor 222Rn și 210Po a fost dedusă din datele obținute de
către Lunar Prospector alpha particle spectrometer.
[6] 40
  Ar, 4He, oxigenul și/sau metanul, azotul și/sau monoxidul de carbon și dioxidul de carbon au fost
detectate cu ajutorul detectoarelor plasate in situ de către astronauții misiunilor Apollo.[7]
Abundanțele medii zilnice ale elementelor cunoscute a fi prezente în atmosfera lunară, exprimate în
atomi pe centimetru cub, sunt:

 Argon: 20000–100000[8]
 Heliu: 5000–30000[8]
 Neon: până la 20000[8][9]
 Sodiu: 70
 Potasiu: 17
 Hidrogen: mai puțin de 17
Aceastea însumează aproximativ 80.000 de atomi pe centimetru cub, puțin mai mult decât cantitatea
estimată a exista în atmosfera lui Mercur.[7] În timp ce depășește cu mult densitatea vântului solar
(care este de obicei de ordinul a doar câțiva protoni pe centimetru cub), este practic un vid în
comparație cu atmosfera Pământului.
Luna poate avea, de asemenea, o „atmosferă” subțire de praf levitant de natură electrostatică.

Atmosfera veche
În octombrie 2017, oamenii de știință ai NASA de la Marshall Space Flight Center și Lunar and
Planetary Institute din Houston au anunțat o descoperire bazată pe studii asupra probelor de magmă
lunară recuperate de misiunile Apollo, anume faptul că Luna a avut o atmosferă relativ densă pentru
o perioadă cuprinsă între 70 milioane de ani și 3–4 miliarde de ani în urmă. Această atmosferă,
provenită din gazele evacuate din erupțiile vulcanice lunare, a fost de două ori mai densă decât cea
a planetei Marte. S-a presupus că această atmosferă veche ar fi putut susține viața, deși nu s-a
găsit nicio dovadă în acest sens.[10] Vechea atmosferă a Lunii a fost în cele din urmă îndepărtată de
vânturile solare și disipată în spațiu.[