Tehnicile de facilitare neuromusculară

proprioceptivă (FNP)

 Tehnicile FNP se împart în funcţie de cele 4 stadii

ale controlului motor:
- Mobilitate
- Stabilitate
- Mobilitate controlată
- Abilitate
 Tehnici FNP speciale pentru promovarea
mobilităţii
 Iniţierea ritmică (IR)

 Rotaţia ritmică (RR)

 Mişcarea activă de relaxare opunere (MARO)

 Relaxare- opunere (RO)

 Relaxare- contracţie (RC)

 Stabilizarea ritmică (SR)

 Inițierea ritmică (IR)
 Se aplică atât în caz de hipertonie, cât şi în caz de hipotonie

 Se realizează mișcări lente, ritmice:

- pasiv, pe toată amplitudinea unei scheme de mișcare
- pasivo-activ, pe toată amplitudinea unei scheme de
mișcare
- activ, pe toată amplitudinea unei scheme de mișcare

 În cazul în care există o hipertonie care limitează mişcarea:

scopul este obținere relaxării
 În cazul unei hipotonii: scopul este menținerea memoriei
kinestezice și păstrarea amplitudinii de mișcare

 După IR (realizarea mişcării activ) se poate trece la efectuarea

IL
Inițierea ritmică (IR)
Explicaţii neurofiziologice:
 Cortexul este influenţat de comenzile verbale şi are un rol
inhibitor asupra tonusului musculaturii hipertone

 Echilibrarea tonusului agonist-antagonist în timpul

mișcărilor pasivo-active

 Întinderea alternativă a agonistului şi antagonistului are

eferct facilitator în cazul musculaturii hipotone. În cazul
musculaturii hipertone, întinderile se fac lent (pentru a nu
declanşa reflexul miotatic)
Rotația ritmică (RR)
 Se aplică în caz de hipertonie cu dificultăți de mișcare activă
 Se realizează:
- rotații ritmice stânga-dreapta pasiv sau pasivo-activ în
articulaţiile cu mișcare osteokinematică de rotație (SH, CF), în
axul segmentului lent, aprox. 10 secunde
- mişcări pasive de rotaţie în articulaţiile fără mișcare
osteokinematică de rotație (de exemplu: art. IF)
- mişcări de supinaţie-pronaţie
Rotația ritmică (RR)
Explicaţii neurofiziologice:
 Cortexul este influenţat de comenzile verbale şi are un rol
inhibitor asupra tonusului musculaturii hipertone

 Mecanoreceptorii locali (articulari și periarticulari) sunt

excitaţi de rotaţie şi declanșează inhibiția motoneuronilor 
ai musculaturii periarticulare
Mișcarea activă de relaxare-opunere (MARO)
 Se aplică în caz de hipotonie musculară ce nu permite
mișcarea pe o direcţie
 Pe musculatura slabă (în zona medie spre scurtă), unde există
forță ”mare”:
- se execută 1 contracţie izometrică
- când se simte că această contracţie izometrică e maximă: se
solicită pacientului relaxare bruscă (verificată de către
terapeut prin intermediul contraprizei)
- apoi terapeutul execută rapid o mișcare spre zona alungită
a musculaturii respective + întinderi rapide în zona alungire
musculară (arcuiri)
- o contracţie izotonică cu rezistență pe toată amplitudinea
posibilă
Mișcarea activă de relaxare-opunere (MARO)
Explicații neurofiziologice:
 Contracţia izometrică în zona scurtată  fenomenul de
coactivare (facilitarea simultană a motoneuronilor  și )

 Contracţia izometrică  crește activitatea buclei   aferențele

primare ale fusului vor conduce la recrutări de motoneuroni 
suplimentari

 Efectul reflexului miotatic în timpul întinderilor rapide

 Contracţia izotonică cu rezistenţă maximală facilitarea

sistemului 
Relaxare-opunere (Hold-relax) (RO)
 “Hold-relax” sau “Ţine-relaxează”

 Se aplică:
- când amplitudinea unei mișcări este limitată de hipertonie
musculară (contractura miostatică)
- când durerea este cauza limitării mișcării (durerea frecvent
asociată hipertoniei)

 Tehnica RO are 2 variante:

- RO antagonistă: se lucrează (se face izometria) muşchiului
hiperton
- RO agonistă: se lucrează (se face izometria) muşchiului
agonist (muşchiul care realizează mişcarea limitată)
Relaxare-opunere (Hold-relax) (RO)
 În ambele variante (RO agonist, RO antagonist):
- în punctul de limitare a mișcării: izometria muşchiul agonist
sau antagonist (5-8 secunde)
- relaxare lentă
- se poate repeta izometria de mai multe ori sau
- pacientul, în mod activ, va încerca să treacă de punctul iniţial de
limitare a mişcării: contracţia izotonică a agonistului, fără
rezistenţă din partea terapeutului

 Pentru a maximaliza intensitatea izometriei: comanda ”ține, nu

mă lăsa să mișc”
 mișcarea terapeutului este spre contracţie excentrică, fără
realizare (terapeutul va împinge spre contracţia excentrică, fără
să provoace acest tip de contracţie; se ţine cont de forţa actuală a
pacientului)
Relaxare-opunere (Hold-relax) (RO)
Explicaţii neurofiziologice RO antagonistă:
 Cu cât durata de aplicare a izometriei antagonistului mişcării
limitate (muşchii contracturaţi) este mai mare și repetările
acesteia într-o şedinţă mai numeroase  mai repede apare
oboseala unităților motorii şi tensiunea muşchiului scade 
relaxarea musculară

 Excitarea circuitului Golgi  impulsuri inhibitorii autogene

 Descărcările celulelor Renshow  scad activitatea

motoneuronilor  ai muşchiului antagonist (hiperton)

 Comanda verbală influenţează centrii superiori

Relaxare-opunere (Hold-relax) (RO)
Explicaţii neurofiziologice RO agonistă:

 Izometria pe muşchii care fac mişcarea limitată (agoniștii) 

efect de inhibiție reciprocă pe antagonist

 Recrutarea de noi motoneuroni pentru agonist  crește forța

agonistului
Relaxare-contracție (RC)
 Se aplică în caz de hipertonie musculară
 Se aplică numai pe antagonist (muşchiul care limitează
mişcarea)

 În punctul de limitare a mișcării, se realizează concomitent:

- o contracţie izometrică pe muşchiul hiperton
- o contracţie izotonică lentă, pe toată amplitudinea de
mișcare de rotație din articulația respectivă: pasiv, pasivo-
activ, activ și activ cu rezistenţă

În cazul articulaţiilor ce nu permit mişcarea osteokinematică

de rotaţie, RC se va aplica doar imprimând pasiv mişcarea de
rotaţie.
Relaxare-contracție (RC)
Explicații neurofiziologice:
 Izometria antagonistului mişcării limitate (muşchii
contracturaţi)  oboseala unităților motorii  scade
tensiunea mușchiului

 Excitarea circuitului Golgi  impulsuri inhibitorii autogene

 Descărcările celulelor Renshow  scade activitatea

motoneuronilor 

 Receptorii articulari excitați de mişcarea de rotație  rol

inhibitor pentru motoneuronii . Rotaţia are efect de
relaxare pentru muşchii periarticulari.
Stabilizarea ritmică (SR)
 Utilizată în limitările de mobilitate date de:
- contractura musculară
- durere
- redoare postmobilizare

 În punctul de limitare a mișcării: se execută contracţii

izometrice pe agoniști și antagoniști, fără relaxare între
contracția agonistului și antagonistului (cocontracţie)
 2 variante: simultană și alternativă
 comanda verbală: ”ține, nu mă lăsa să mișc”

 tehnica simultană: mușchii ce sar o articulație proximală sau

distală celei afectate
 tehnica alternativă: priză în brățară cu împingere spre o
direcție și direcția opusă de către FKT cu alternare rapidă
Stabilizarea ritmică (SR)
Explicații neurofiziologice:
 Cocontracția  facilitarea motoneuronilor  și ; crește
recrutarea de unități motorii (contracţii izometrice)

 Izometria pe muşchii ce realizează mișcarea limitată 

inhibiție reciprocă pentru antagonist

 Izometria antagonistului mişcării limitate (muşchii

contracturaţi)  oboseală unităților motorii  tensiunea
mușchiului scade

 Excitarea circuit Golgi  impulsuri inhibitorii

 Descărcările celulelor Renshow  scad activitatea

motoneuronilor  pentru muşchii antagoniști (hipertoni)
 Tehnici FNP speciale pentru promovarea
stabilităţii
 Contracţia izometrică în zona scurtată
(CIS)

 Izometrie alternantă (IzA)

 Stabilizare ritmică (SR)

Contracția izometrică în zona scurtată (CIS)
 Se execută, la nivelul de scurtare a musculaturii:
- contracţii izometrice repetate
- cu pauză între repetări (relaxare)

- Se execută, pe rând, pe musculatura tuturor

direcțiilor de mișcare articulară
Contracția izometrică în zona scurtată (CIS)
Explicație neurofiziologică:
 Refacerea sensibilității fusului neuromuscular în zona
scurtată unde receptorii secundari (Ruffini), mai ales de
la nivelul musculaturii tonice, generează impulsuri
inhibitorii pt motoneuronii . Acest lucru trebuie
combătut a.î. impulsurile facilitatorii de la nivelul
cortexului să nu fie ”anihilate”
 Se reface capacitatea muşchiului de a realiza o
contracție eficientă în zona de scurtare a fibrelor
musculare
Izometrie alternantă (IzA)
 Se execută contracții izometrice:
- scurte
- alternative, agoniști și antagoniști
- fără să se schimbe poziția segmentului
- fără pauză între contracții
- în toate punctele arcului de mișcare (pe rând)
- pe toate direcțiile de mișcare articulară (pe rând)

 Dacă nu se poate trece de la CIS la IzA, se face ILO cu

scăderea amplitudinii de mișcare. Astfel, izometria de
lasfârşitul ILO să nu se mai facă la capătul amplitudinii de
mişcare articulară; progresiv să ne apropiem de punctul dorit
pt IzA.
Izometrie alternantă (IzA)
Explicații neurofiziologice:
 Cocontracția  facilitarea motoneuronilor  și : crește
recrutarea de unități motorii datorită contracţiilor
izometrice aplicate de fiecare parte a articulaţiei

 Receptorii articulari din jurul suprafeţei articulare au rol în

stabilitatea posturilor cu încărcare (telescoparea)
Stabilizarea ritmică (SR)
 Pentru refacerea stabilității, SR se realizează:
- în toate punctele arcului de mișcare
- pe toate direcțiile de mișcare articulară

Stabilitate
 după efectuarea cocontracției din postură neîncărcată,
se trece la poziţia de încărcare (de sprijinire pe
articulaţia respectivă) și se repetă succesiunea tehnicilor
CIS-SR
Ex: patrupedia realizează încărcarea şoldului, umărului,
cotului, pumnului
 Tehnici FNP speciale pentru promovarea
mobilităţii controlate
 Inversarea lentă (IL)

 Inversarea lentă cu opunere (ILO)

 Contracţiile repetate (CR)

 Secvenţialitatea pentru întărire (SÎ)

 Inversarea agonistică (IA)

 Tehnici FNP speciale pentru promovarea
abilităţii

 Progresia cu rezistență (PR)

 Secvenţialitatea normală (SN)

Progresia cu rezistenţă (PR)
 Reprezintă opoziția făcută de terapeut locomoției
(târâre, mers în patrupedie, mers în ortostatism)

 Deplasarea dintr-o postură reprezintă trecerea de la stadiul

mobilităţii controlate (poziţia în lanţ kinetic închis), la stadiul
abilităţii prin deschiderea alternativă a câte unui lanţ kinetic
(ridicarea unui membru) şi mişcarea în lanţ kinetic deschis
(păşirea).
Ex: pacientul în ortostatism, terapeutul efectuează cu ambele
mâini prize la nivelul părţii anterioare a bazinului: opune
rezistenţă maximală mişcărilor de avansare. Prizele se pot face şi
la nivelul umerilor, sau umăr şi hemibazin contralateral
Progresia cu rezistenţă (PR)
Explicație neurofiziologică:
 opoziția la mișcare  creșterea recrutării de
motoneuroni  și o excitare mai mare pe aria motorie
cerebrală a zonelor implicate în comanda musculaturii
necesare efectuării mişcărilor cerute
Secvențialitatea normală (SN)
 Urmărește coordonarea componentelor unei scheme de
mișcare care are forță adecvată pentru executare, dar
secvențialitatea nu e corectă prin:
- incoordonare dată de o ordine greşită a intrării
muşchilor în activitate (nu e de la distal la proximal) sau
- grade de contracție musculară inadecvate în raportul
agonist-antagonist
Secvențialitatea normală (SN)
Explicații neurofiziologice:

 Învățarea unor engrame corecte de mișcare presupune

învățarea și repetarea mișcărilor de la distal spre proximal

 Rezistența maximală la fiecare componentă a mișcării

globale crește recrutarea de motoneuroni  și excitare mai
mare arie motorie cerebrală a zonelor implicate în comanda
musculaturii necesare mişcării, cu inhibarea consecutivă a
mușchilor neimplicați
 „Elementele" facilitatorii sau inhibitorii
 “Elementul”: o serie de manevre care declanşează stimuli
senzitivi cu rol de a creşte sau de a reduce răspunsul motor

 Elementele se clasifică în funcţie de receptorii puşi în acţiune,

de unde pornesc semnalele senzitive:
- Elemente proprioceptive
- Elemente exteroceptive
- Elemente combinate (proprioceptive şi exteroceptive)
- Elemente telereceptive
- Elemente interoceptive
Elementele proprioceptive
1. Întinderea
 întinderea rapidă se realizează
în zona alungită a muşchiului,
cu rol de a facilita contracţia,
având la bază reflexul miotatic

 întinderea prelungită are un

efect inhibitor pentru agonişti
- datorită receptorilor periferici
din organul tendinos Golgi şi
din fusul muscular (prin
aferenţele secundare)
- acţiunea inhibitorie este mai
accentuată pe muşchii tonici
decât pe cei fazici
Elementele proprioceptive
2. Rezistenţa
- fiziokinetoterapeut, greutatea corpului, mecanic sau prin
gravitaţie  facilitarea contracţiei prin recrutare de
motoneuroni alfa şi gama

3. Vibraţia
- se aplică pe corpul muscular sau pe tendonul lui
- are rol facilitator asupra muşchiului agonist şi inhibitor asupra
muşchiului antagonist
- se recomandată vibraţia pe muşchiul alungit (sumarea efectului
cu reflexul miotatic) şi poziţionarea capului pentru declanşarea
reflexului tonic al gâtului
Elementele proprioceptive
4. Telescoparea (compresiunea)
- realizarea unei presiuni ferme pe suprafeţele articulare, fie
prin posturare (ortostatism pt MI, patrupedie pt MS), fie de
către fiziokinetoterapeut, printr-o împingere cu mâna dinspre
distal spre proximal
- creşterea stabilităţii

5. Tracţiunea
- inversă telescopării
- kinetoterapeutul tracţionează în ax
- se asociază cu tehnici de mobilizare articulară
- sunt implicaţi mecanoreceptorii articulari, iar pe de altă parte
întinderea muşchilor periarticulari (reflexul de întindere)
- mărirea amplitudinii de mişcare
Elementele proprioceptive
6. Acceleraţia (liniară sau angulară)
- are la bază funcţia sistemului vestibular
- receptori (canale semicirculare, otoliţii saculei )  nv vestibular  nc
vestibulari cale vestibulospinală laterală, medială  măduvă
- tract vestibulospinal lateral: otoliţi  motoneuroni musc extensoare
membre
- tract vestibulospinal medial: canale semicirculare  impulsuri
excitatorii şi inhibitorii musc axială

7. Rostogolirea ritmică şi balansarea ritmică

- în plan orizontal sau vertical
- au rol inhibitor asupra tonusului muscular (relaxare),
intervenind prin intermediul sistemului vestibular, diminuând
impulsurile venite prin sistemul reticular activator
- pendularea, legănarea, rularea
Elementele exteroceptive
1. Atingerea uşoară
- se realizează manual sau cu un calup de gheaţă deasupra corpului muscular,
prin câteva mişcări (pentru a nu permite adaptarea receptorilor)
- mai ales la musculatura feţei şi pentru musculatura distală a
membrelor
- aplicare imediată a contrarezistenţei pentru întreţinerea contracţiei

2. Periajul (Margaret Rood)

- se face pe suprafaţa tegumentară funcţională sau pe tegumentul de deasupra
muşchiului care urmează să fie stimulat
- periajul se face de la proximal spre distal
- este folosit în trei scopuri: scăderea intensităţii durerii, creşterea
sensibilităţii reflexului miotatic şi pentru reducerea sudoraţiei în zonele
distale ale membrelor
- cu prudenţă la copii mici şi regiunea paravertebrală (poate influența lanțul
ganglionar simpatic, contracția m respiratori) și pers cu afecţ neurologice
importante
- contraindicat în musculatura spastică
Elementele exteroceptive
3. Temperatura
- prin utilizarea excitantului cald, rece sau neutru, influenţează
contracţia musculară, în funcţie de zona de aplicare, suprafaţă,
durată
 căldura neutră: relaxare şi scăderea durerii (creșteri moderate
ale fluxului sangvin)
 frigul: reduce edemul, spasmul muscular, spasticitatea și
durerea
 frig  vasoconstricție inițială, reducerea metabolismului tisular,
descreșterea vitezei de conducere nervoasă, reducerea răspunsului
aferențelor musculare, vasodilatație secundară și o creștere a forței
musculare după tratament
Elementele exteroceptive
4. Tapotarea uşoară paravertebrală
- se realizează prin lovirea uşoară cu podul palmei
laterovertebral, de la cervical spre lombă, cu o mână pe o latură
a coloanei, cu cealaltă pe cealaltă latură, 3-4 minute
- efectul este de scădere a tonusului muscular paravertebral şi
prin stimularea lanţurilor ganglionare simpatice, de relaxare
generală
Elemente combinate proprio- şi exteroceptive
1. Contactele manuale
 Exteroceptorii pielii de deasupra unui muşchi determină efect
facilitator

 Durată, locul de aplicare şi presiunea exercitată:

- dacă scopul exerciţiului este mobilitatea, atingerea va fi
uşoară sau intermitentă, dar fermă
- dacă scopul este cocontracţia, plasarea contactului manual se
va face cât mai difuz, deoarece este necesară facilitarea atât a
agoniştilor, cât şi a antagoniştilor.
Elemente combinate proprio- şi exteroceptive
2. Presiunea pe tendoanele lungi
 dacă se menţine ferm o presiune cu mâna sau policele de la
ambele mâini pe tendonul lung al unui muşchi contracturat
sau cu tonus crescut de durere  o scădere a tensiunii din
zona presată, iar după mai multe repetări, se poate obţine o
relaxare locală
- se aplică în hipertonii. Nu se utilizează în hipotonii

- Exemple:- obiect dur în palma hemiplegicului

- sprijin cu palma pe o suprafaţă pt flexori pumn şi
degete
- poziţia patrupedă
Elementele telereceptive
1. Văzul- rol în coordonare şi pentru refacerea memoriei
kinestezice

2. Auzul- rol în învăţarea rapidă tehnicilor, ritmare sonoră

mişcări
- comenzi clare, scurte, repetate
- c izoton – ”trage”/ ”împinge”
- c excentrice – ”rezistă”
- c izometrice – ”ține”
- relaxare voluntară – ”lasă moale”
 Intensităţile acustice mari, culori vii, imagini mişcătoare cresc stimularea
motoneuroni
 Muzică lentă, linişte  relaxare

3. Olfacţia, mai ales pentru musculatura feţei şi prin influenţarea

sistemului nervos vegetativ.
Elementele interoceptive
Compresiunea sinusului carotidian
- efectul depresor asupra tensiunii arteriale
- rol de scădere a tonusului muscular
- acest efect se obţine prin flectarea capului şi
poziţionarea lui mai jos decât trunchiul/ patrupedie prin
aplecarea capului
- se utilizează la copii în combinaţie cu pendularea