Sunteți pe pagina 1din 9

Orion (constelație)

Orion, cunoscut și drept Vânătorul, este o constelație în emisfera nordică, fiind una dintre cele mai
cunoscute[1]. Ea este vizibilă și de pe teritoriul României în perioada noiembrie – aprilie. Prin mijlocul
constelației trece ecuatorul ceresc, ceea ce face ca această alăturare de stele sa fie vizibilă din orice
punct al Terrei, fapt care a făcut din această constelație una din cele mai cunoscute constelații în
toate culturile antice. Și în prezent, această constelație continuă să fascineze mulți oameni, din
diverse civilizații.
Cea mai strălucitoare stea a constelației este β Ori sau Rigel, urmată de α Ori sau Betelgeuse.În
constelația Orion se regăsesc șase stele din cele mai strălucitoare cincizeci și una de stele de pe
bolta cerească, Rigel, Betelgeuse, Bellatrix, Alnilam, Alnitak A și Saiph.
Constelația Orion mai este cunoscută ca fiind gazdă a celebrei Nebuloasei Orion, unul dintre cele
mai spectaculoase obiecte cerești, vizibilă cu ochiul liber.

Descriere și localizare

Constelația Orion văzută cu ochiul liber. Pentru identificarea mai ușoară au fost trasate linii între stele.

Constelația Orion dispune de un asterism (alăturare de stele), cunoscută sub denumirea de Centura


lui Orion. Aceasta este formată din trei stele strălucitoare, situate aparent pe o linie. În jurul celor trei
stele, alte patru stele strălucitoare compun „corpul” vânătorului. Aparent, privind imediat sub
„centură”, observăm o proeminență formată din mai multe stele micuțe (din care una este de
fapt Nebuloasa Orion), cunoscută ca și „Sabia lui Orion”.
În diferite mitologii, ne sunt prezentați „vecinii” constelației Orion. Acesta este înconjurat de cei doi
câini de vânătoare, Câinele Mare (în latină: Canis Major) respectiv Câinele Mic (în latină: Canis
Minor) ai vânătorului. Vânătorul „se luptă” cu Taurul (în latină: Taurus). Pe lângă aceștia trece Fluviul
Eridan. De-asemenea este prezent și Iepurele (în latină Lepus).
Există și alte modalități de a privi această constelație. De exemplu, în emisfera sudică, Orion are o
cu totul altă poziționare și astfel centura și sabia sunt denumite Saucepan, („oala”, în limba română)
în Australia. Centura lui Orion este numită și Drie Konings („Cei Trei Regi”) sau Drie Susters („Cele
Trei Surori”) de vorbitorii dialectului Afrikaans[2] din Africa de Sud.
Francezii o numesc les Trois Rois (în română „Cei Trei Regi”), după cum se poate citi în cartea
lui Alphonse Daudet, Lettres de Mon Moulin (1866)[3]. Tot în Franța, Centura lui Orion este denumită,
pe alocuri, „le Râteau” (în română: „Grebla”)[3].
În secolele al XVII-lea - al VIII-lea, Centura lui Orion era cunoscută sub denumirea
de Driekoningen („Cei Trei Regi”) de către navigatorii și cartografii olandezi.
Peste tot, sintagma Cei Trei Regi face referire la Cei trei crai de la Răsărit evocați în Evanghelia
după Matei (Matei 2, 1-12)[4].
În zona tropicelor, constelația trece pe la zenitul locului, moment care este văzut cel mai bine între
lunile noiembrie – februarie. În emisfera nordică, această constelație este una de iarnă, în timp ce în
emisfera sudică este vara. În Antarctica, constelația nu este vizibilă în momentul cel mai propice
deoarece Soarele nu apune în acel sezon și deci stelele nu sunt vizibile multă vreme.

Repere cerești

Orientarea pe bolta cerească în funcție de constelația Orion


Constelația Orion, fotografiată de Mouser Williams

Constelația Orion este foarte folositoare pentru a găsi mai multe stele importante. Prelungind linia
centurii înspre sud-est, ajungem la Sirius (α Cma); inspre nord-vest o găsim pe Aldebaran (α Tau). O
linie ce trece prin ceafa lui Orion ne îndreaptă spre Procyon (α Cmi). O altă linie ce trece de
la Rigel prin Betelgeuse ne indică poziția stelelor Castor respectiv Pollux (α Gem și β
Gem). Rigel face parte din „Cercul de Iarnă”, din care mai fac parte și Sirius, Procyon, Aldebaran,
Capella și Castor. „Triunghiul de Iarnă” este format din Sirius, Betelgeuse și Procyon. Prin urmare,
orientarea pe bolta cerească se poate face foarte ușor cunoscând bine constelația Orion. [5]

Stele
Betelgeuse

Betelgeuse, cunoscută după Catalogul Bayer drept „Alpha Orionis” este o stea masivă de tipul


M, supergigantă roșie ce se află către sfârșitul vieții sale. Este a doua cea mai strălucitoare stea din
constelația Orion, dar a fost clasificată greșit ca cea mai strălucitoare pentru că este o stea variabilă
neregulată și care a avut parte de o creștere a magnitudinii majoră în timpul în care a fost
clasificată[6]. Este considerată „umărul drept” al lui Orion și este a douăsprezecea cea mai
strălucitoare stea de pe cerul nocturn.[7]

Constelația Orion văzută în spectrul vizibil respectiv infraroșu.

Rigel, cunoscută și ca „Beta Orionis” este o supergigantă albastră de tipul B și este a șaptea cea
mai strălucitoare stea de pe cerul nocturn. Asemenea lui Betelgeuse, în interiorul nucleului lui Rigel
au reacții de fuziune nucleară, elemente grele fiind pe cale să se nască. Steaua va trece la stadiul
de supergigantă în curând (pe scara de timp astronomică) sau va colapsa gravitațional în cazul unei
supernove, transformându-se într-un final într-o pitică albă. Ea este cunoscută ca și „piciorul lui
Orion”.[8]
Bellatrix a fost desemnată „Gamma Orionis” de către Johann Bayer. Colocvial, este cunoscută ca și
„Steaua Amazoană”. De-asemenea, este a douăzeci și doua stea de pe cerul nocturn [9]. Bellatrix
este considerată o gigantă de tip B; deși este prea mică pentru a exploda într-o supernovă,
luminozitatea stelei Bellatrix provine mai degrabă de la temperatura sa ridicată decât de la raza sa.
Bellatrix este umărul stâng al lui Orion.[10] a factor that defines Betelguese. [6] Bellatrix serves as
Orion's "left shoulder."[10]
Mintaka, sau „Delta Orionis” conform denumirii Bayer, este cea mai slabă stea din centura lui Orion.
Este un sistem stelar multiplu, format dintr-o gigantă albastră de tip B și o stea albă mai masivă de
tip P. Sistemul stelar Mintaka constituie o stea variabilă binară cu eclipsă, unde atunci când
componenta principală este eclipsată de cea secundară, este constatată o scădere drastică a
luminozității. Mintaka este cea mai vestică din centura lui Orion. [11]
Alnilam, cunoscută ca și „Epsilon Orionis” este o supergigantă albastră de tip B și este situată la o
distanță de două ori mai mare de Soare față de Mintaka sau Alnitak, celelate două stele din Centura
lui Orion. Alnilam își pierde masiv din masă ca și o consecință a faptului că este foarte mare [12]. Are o
vârstă de patru milioane de ani, aproximativ egală cu cea a scheletlui de umanoid găsit în Etiopia,
în 2005.[13]
Alnitak, denumită și „Zeta Orionis” de către Bayer este cea mai estică stea din Centura lui Orion.
Este o stea triplă situată la o distanță de 800 de ani lumină, steaua principală fiind o stea
supergigantă albastră fierbinte. Este de-asemenea cea mai strălucitoare stea de tipul O de pe cerul
nocturn.
Saiph, sau „Kappa Orionis” este de fapt „piciorul drept” al lui Orion. Are aceleași dimensiuni ca și ale
lui Rigel, dar este mult mai puțin strălucitoare deoarece temperatura superficială la suprafață de
26.000 °C face ca steaua să emită mai mult în regiunea ultravioletă a spectrului decât în cea vizibilă.
Din stelele mai puțin strălucitoare, enumerăm Hatsya („Iota Orionis”) care formează vârful spadei lui
Orion, precum și Meissa („Lambda Orionis”) ce formează capătul acesteia. Ca și alte stele din
constelația Orion (Betelgeuse, Rigel, Saiph, Alnitak, Mintaka, Alnilam, Hatsya), denumirea provine
din limba arabă.

Curenți meteorici
În jurul date de 21 octombrie, celebrul curent meteoric Orionidele atinge maximul său. Rata de
meteori este de circa 20 de meteori pe oră. Radiantul curentului meteoric se regasește la granița cu
constelația Gemenii.

Obiecte de cer profund

Orion și constelațiile vecine.

Plimbându-ne de la Centura lui Orion la sabia acestuia descoperim stelele multiple θ1 și θ2, numite


și Trapezium, respectiv Nebuloasa Orion (M42). Acest obiect spectaculos poate fi văzut foarte clar și
cu ochiul liber, ca și un noruleț, diferit de stelele din preajmă. Dacă privim printr-un binoclu, putem
observa norii de gaz și de praf interstelar ce compun acest obiect. O altă nebuloasă cunoscută este
IC 434, Nebuloasa Cap de Cal, situată în apropierea stelei ζ Orionis. Ea constă într-un nor întunecat
de praf ce are forma unui cap de cal, de aici provenindu-i și denumirea.
În afara acestei nebuloase, dacă studiem constelația Orion cu un telescop mic, putem descoperi o
serie de obiecte de cer profund interesante, printre altele numărându-se M 43, M 78 dar și stelele
multiple Iota Orionis respectiv Sigma Orionis. Un telescop mai mare vă poate ajuta să vedeți
nebuloasa de emisie, Bucla lui Barnard sau Nebuloasa Flacără (NGC 2024) dar și alte stele mai
puțin strălucitoare.
Toate acestea fac parte din mai marele Nor Complex Molecular din Orion, localizat la aproximativ
1500 de ani lumină depărtare și care are o lungime de sute de ani-lumină. Este una din cele mai
intense regiuni de formare a stelelor, vizibilă din galaxia noastră.

Ecouri în cultură
Actuală configurație a stelelor din constelația Orion, s-a format acum aproximativ 1.5 milioane de
ani, stelele mișcându-se relativ încet față de Pământ. Orion va mai putea fi cunoscut în configurația
actuală încă 1-2 milioane de ani, devenind astfel una din constelațiile care au „asistat” la progresul
rasei umane.
Din cauza faptului că sunt atât de strălucitoare, stelele din Orion au fost format una din cele mai
răspândite constelații printre popoarele antice, dar totdată această constelație este regăsită sub
diverse forme în diverse culturi.

Orientul Îndepărtat
Este posibil ca denumirea constelației Orion să fi precedat mitologia greacă. Este posibil ca
denumirea de Orion să fi apărut de la denumirea akkadiană Uru-anna, lumina din Ceruri, acest
nume să treacă mai apoi și la mitologia greacă. Se poate totuși și ca mitul care înconjoară această
constelație să se fi născut din cauza vecinilor constelației, fiind nevoie de poveste pentru această
formațiune de stele, pentru a intregi legenda cerului nocturn.
Sumerienii au văzut aceste stele ca făcând parte din imaginea unui păstor (întâlnit uneori într-o
caleașcă) cu oile sale, sau în unele versiuni, cu toiagul său. Asta în timp ce în China, Orion era una
din cele 28 de case Sieu (Xiu) (宿). Cunoscută ca și Shen (參),ce înseamnă cifra trei se crede
despre această casă că ar fi fost formată din stelele din Centura lui Orion.

Egiptenii
Stelele erau asociate cu Osiris, zeul Morții și al Lumii de Jos în Egiptul Antic. A fost descoperit de-
asemenea că Unas, ultimul faraon din cea de-a noua dinastie egipteană care a devenit celebru
pentru că a mâncat din carnea inamiciilor săi, ca mai apoi să devoreze și să măcelărească zeii
însuși, s-a identificat cu aceste stele. Acei zei erau bătrâni și au fost folosiți ca și combustibil pentru
focul lui Unas. După ce a devorat zeii și le-a absorbit spirtele și puterile, Unas a călătorit o zi și o
noapte pentru a deveni steaua Sabu din Orion. Totuși, această poveste este discutabilă deoarece
majoritatea egipteniilor asociau constelația Orion cu zeul Osiris.[necesită  citare]

Evreii
Constelația Orion este citată în Biblie, în cartea lui Iov (9.9)[14] (38.31-32)[15].

Grecii și romanii
Orion, reprezentat de către Johann Bayer în lucrarea sa, Uranometria.

Actualul nume al constelației Orion derivă din mitologia greacă, unde Orion a fost un vânător
gigantic în timpurile primordiale. Unele din aceste mituri ne spune că Orion a fost ucis de un
scorpion gigant. Zeii l-au ridicat pe el respectiv pe scorpion pe cer prin urmare. Alte povești ne spun
că Orion era în căutarea Pleiadelor.[16]
În unele reprezentări, Orion ne apare compus din trei corpuri, având trei mâini, două picioare
divergente și unul central, toate corpurile fiind prinse în zona centurii. Împreună cu alte lucruri din
zona zodiacală a Gemenilor, poate reprezenta originea mitului despre vitele lui Geryon, una din cele
douăsprezece munci ale lui Hercule.
De asemnea, constelația este menționată în Odiseea și Iliada lui Homer, Eneida lui Virgiliu respectiv
în odele lui Horațiu. Aratos din Soli îl menționează în lucrarea sa Phainomena,
iar Ptolemeu în Almageste.
Constelația Orion în Iliada
Constelația Orion este citată în celebra descriere din Iliada a scutului lui Ahile făurit de
însuși Hefaistos, în cântul XVIII (475):[17][18]
„Cloșca cu puii, Hiadele și Orionul / Cel luminos, ba și Ursul, ce-i zice și Carul cel mare, [...]”

Scandinavia
În Scandinavia pre-creștină, centura lui Orion era cunoscută ca și Furca lui Frigg (Friggerock)
sau Furca lui Freyja.[19]. În mitologia finlandeză, constelația Orion apare sub denumirea de Coasa lui
Väinämöinen. Această denumire este plauzibilă deoarece constelația poate fi văzută pe cer în timpul
începutului de toamnă când este timpul recoltei anuale în emisfera nordică.

Indienii
În mitologia indiană, această constelație este cunoscută ca și Vyudh, ceea ce înseamnă Vânătorul.
Mai este de-asemnea cunoscută ca și Kālpurush (Distrugătorul). În Rig Veda, constelația apare sub
denumirea de Mriga (Animalul sau Căprioara).

Chinezii
Caracterul chinez 參 (pinyin: shēn) a însemnat la început constelația Orion (chineză: 參宿; pinyin:
shēnxiù); Versiunea acestui caracter datează din timpul dinastiei Shang, veche de trei milenii și
reprezintă cele trei stele din Centura lui Orion.

Amerindienii

Reprezentarea constelației Orion de către Johannes Hevelius, în lucrarea sa Uranografia.

Tribul de americani nativi Yokut, situat pe Central Valley din California a privit cele trei stele
strălucitoare drept picioarele zeilor păduchi. Se spunea ca în sezonul rece, când păduchii nu sunt
prezenți nici în realitate, nici pe bolta cerească, aceștia cresc în ascunzătoare. Legenda are logică
din acest punct de vedere deoarece iarna constelația Orion se află sub orizont.
Populația Sari, din nord-vestul Mexicului, a format din cele trei stele centrale, o altă alăturare de
stele numită Hapj (însemnând „vânător”) iar stelele au fost botezate: Hap (Odocoileus hemionus,
„Cerbul catâr”), Haamoja (Antilocapra americana, „specie de antilopă din America”) respectiv Mojet
(Ovis canadensis, „oaie din America de Nord și Siberia”). Hap era situată în mijloc și fusese ucisă de
vânător. Sângele ei s-a scurs pe Insula Tiburón.[20]
Aztecii au denumit sabia și centura lui Orion „exercițiul pentru incendiu”. Apariția acestui asterism
deasupra orizontului marca începutul ceremoniei Focului Viu.

Australienii aborigeni
Orion este de-asemenea important și în cultura astronomică a australienilor aborigeni. De exemplu,
populația Yolngu din Ținuturile Arnhem spun că, constelația Orion, pe care ei o numea de altfel
Julpan, era o canoe. Legenda lor ne prezintă doi frați care au mers la pescuit și au prins și mâncat
un pește care era interzis de legea lor. Văzând aceasta, Soarele a trimis un vârtej de apă care i-a
aruncat pe cei doi frați și barca lor pe cer, devenind constelația Orion.

Simbolistica contemporană
Imaginile scutului și a centurii lui Orion sunt foarte răspândite în cultura occidentală, de exemplu
insigna de pe ceafa soldaților Diviziei 27 Infanterie a Armatei Statelor Unite ale Americii în timpul
celor două războaie mondiale a fost înțesată cu stelele din constelația Orion, probabil datorită unui
joc de cuvinte, numelele primului comandant al diviziei fiind generalul John F. O’Ryan.
Compania de distribuție a filmului, Orion Pictures utiliza această constelație drept logo.

În România
În România, marele poet Geo Bogza a scris o poezie dedicată constelației Orion. În această poezie
se prezintă momentele de timp în an în care este vizibilă de pe teritoriul țării noastre, constelația
Orion.

Nicio corabie nu s-a întors vreodată

“ Din mările sudului sau de la Capricorn


Atât de pură și elegantă fregata,
Cum se întoarce toamna Orion.

Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând


Lumina lui albă. Nici pe pajiști de fân.
Oceane și munți îl văd primăvara plecând
și cerul nu-și mai află multă vreme stăpân.

Octombrie urcă din nou peste grădini


înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
și toata iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.

Rege al constelațiilor din septentrion


Mereu lunecând peste lumi inghețate
Așa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate. ”
— Geo Bogza - Orion

De-asemenea, este prezent șî un puternic sentiment de melancolie. De-asemnea, sub egida


Colegiului Național „Vasile Alecsandri” funcționează Astroclubul „Orionidele”, coordonat de doamna
profesoara Anamia Gireadă.[21]

Viitor
Orion este localizată în prezent pe ecuatorul ceresc, dar nu va fi întotdeauna așa din cauza efectelor
precesiei. Orion se află în partea sudică a eclipticii. Precesia va mișca constelația Orion, iar până în
14.000 e.n. Orion va fi suficient de depărtat ca să fie invizibil de la latitudinea Marii Britanii[22], deci
nici în România nu mai putea fi posibilă vizionarea acestei constelații. Mai târziu, stelele din
constelația Orion își vor schimba poziția treptat din cauza mișcării proprii, în funcție de viteza radială,
acestea îndepărtându-se sau apropriindu-se, în mod cert schimbându-șî coordonatele ecuatoriale.
Cu excepția stelelor mai strălucitoare, în locul cărora vor rămâne rămășițe de supernove, Orion va
putea fi recunoscut mult timp, chiar după ce alte constelații și-au pierdut forma din ziua de astăzi.