HIPOCRATE

PARINTELE MEDICINEI
 Hippocrate din Cos, cel mai vestit medic al Greciei antice, considerat "Părintele Medicinei", s-a
născut în jurul anului 460 î.Chr. pe insula Cos (Arhipelagul insulelor Sporade)) şi a murit către anul
370 î.Chr. în localitatea Larissa din Tessalia. Numele lui este legat de Jurământul lui Hippocrate, un
adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat şi în zlele noastre
în multe universităţi de absolvenţii facultăţilor de medicină
Născut într-o familie ce aparţinea cultului lui Esculap (gr. Asclepios), zeul grec al medicinei,
Hippocrate învaţă medicina sacerdotală şi anatomia de la tatăl său, Heraclide. Părăseşte insula sa
natală şi cutreieră ţinuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia şi Macedonia ca medic itinerant,
dobândind o solidă reputaţie ca practician. În jurul anului 420 î.Chr. se întoarce la Cos, unde fondează
o şcoală pentru viitori medici. Mai târziu va înfiinţa o altă şcoală în Tessalia, unde îşi va sfârşi zilele la
Larissa către anul 370 î.Chr
Prin observaţiile făcute asupra manifestărilor bolilor şi descrierea lor amănunţită, precum şi prin
încercările de a explica procesele patologice pe baze naturale şi raţionale, Hippocrate a contribuit - în
limitele posibilităţilor din vremea sa - la eliberarea medicinei de superstiţii şi misticism. Din cele peste
70 de lucrări care i se atribuie - cuprinse în Corpus Hippocraticum din biblioteca renumitei şcoli de
medicină din Cos - probabil doar şase îi aparţin cu siguranţă lui. În capitolul "Aerul, Apa şi Locurile"
nu se mai discută rolul zeilor în apariţia bolilor, ci se descriu cauzele demonstrabile ştiinţific, în
"Prognostic, Prognoză şi Aforisme" expune opinia revoluţionară pentru acel timp, după care, un
medic, prin observarea unui număr mare de cazuri, poate prevedea evoluţia ulterioară a unei boli. Idea
unei medicini preventive apare pentru prima dată în "Tratamente" şi în "Tratamentul Bolilor Acute", în
care discută influenţa unor factori ca vârsta, regimul alimentar, modul de viaţă şi clima asupra stării de
sănătate. În lucrarea asupra epilepsiei, numită "Boala sfântă" (lat. Morbus sacer) întâlnim informaţii
asupra anatomiei corpului omenesc şi se consideră că epilepsia ar fi datorită unei lipse de aer în urma
unei incapacităţi a venelor de a transporta aerul la creier. În ciuda argumentaţiei considerată astăzi
naivă, important este faptul că Hippocrate vede cauza acestei boli într-o turburare a funcţiei creierului.
În stadiul de dezvoltare a cunoştinţelor sale, Hippocrate nu a putut fi la adăpostul unor erori inerente
epocei în care a trăit. Astfel în concepţia sa, pe care azi am numi-o "teorie umorală", Hippocrate
recunoştea existenţa a patru umori: sângele, flegma sau limfa, fierea galbenă şi fierea neagră; un
dezechilibru între ele ar produce boala sau ar antrena moartea.A formulat ipoteza localizării proceselor
psihice în creier. A distins gândirea (pneuma logistikon) de trăiri şi a asertat că există fluide vitale.
Hippocrate, recunoscut ca bun practician, a făcut şi o serie de inovaţii medicale. În chirurgie a pus
la punct un aparat de trepanare a craniului, în ortopedie a construit un scaun special pentru reducerea
luxaţiilor şi fracturilor.
 Jurământul lui Hippocrate este un jurământ atribuit lui Hippocrate, medic din Grecia antică, care
cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Multe din principiile acestui
jurământ sunt şi astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional sau interzicerea relaţiilor intime cu
pacienţii. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului sau a eutanasiei.
În multe universităţi, absolvenţii facultăţilor de medicină prestează la sfârşitul studiului jurământul
lui Hippocrate:
"Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca
martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea:
 Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el
cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ
această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.
 Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai
acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.
 Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi
buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.
 Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da
vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.
 Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa.
 Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.
 În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine
departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau
sclavi.
 Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi
păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
Imaginea caduceului reprezentat prin doi serpi incolaciti in
jurul unui baston inaripat este simbolul atribuit uneori medicinei,
mai ales in America de Nord, de mai bine de 100 de ani.
Caduceul, in Antichitate, reprezenta planeta Mercur, iar in
iconografia romana se gasea in mana stanga a zeului Hermes
(zeul roman Mercur).
Toiagul lui Esculap este un baston pe care este încolăcit un şarpe, în prezent este simbolul
ştiinţelor medicale respectiv medicină şi farmacologie.