Sunteți pe pagina 1din 3

[Type the document title]

Iubeşte-ţi copilul ca pe tine însuţi

Nu îmi mai amintesc unde şi când, dar am citit odată un studiu despre flori și se dovedise
că plantele, deși departe de a fi ființe vii, au nevoie de mai mult decât apă și soare pentru a
crește. Au nevoie de atenție, de muzică, de dragoste și, studiul respectiv, arătase că acele flori,
care primiseră mai mult decât nevoile de bază, înfloriseră mai frumos și mai repede.
Și atunci când vine vorba de creșterea copiilor de ce să ne limităm doar la nevoi primare?
De ce să nu îi tratam că niște oameni cu sentimente, dorințe și nevoi diferite de ale noastre?
Și acesta este bază argumentului meu că a crește copii fără pedepse, fără țipete, fără frică,
ci cu blândețe și dragoste este suficient pentru a ghida micul om pe calea cea bună.
La fel ca un adult, un copil indiferent ce vârstă are, pe lânga nevoile de bază, alte trei
nevoi: de conectare, de cunoaștere și de control.
Prima nevoie se traduce prin dorință copilului de a fi iubit, acceptat și de face parte dintr-
un grup ( familie, prieteni, coelgic, etc). Nevoia de cunoaștere se referă la a ști să facă un lucru și
de a i se da oportunitatea să învețe să facă, inclusiv prin greșeli, dar şi la capacitatea lui de face
acel lucru și la a avea dorință de face. Nevoia de control este legată într-un fel de primele două
nevoi, în special de dorință de a acționă într-un anumit mod ales de el, chiar dacă acest lucru
însemna consecințe.
În această ecuație a nevoilor explicate mai sus nu există acțiuni( urmări) care să îi
provoace copilului teamă de reacția părintelui (care de cele mai multe ori este asociată de copil
cu pierderea iubirii părinților), cum nu exista corecție fizică, umilință, pedeapsă, comparația sau
etichetarea cu valențe negative.
Ceea ce trebuie înțeles este diferență dintre disciplină cu blândețe și pedeapsă.
Disciplină este bazată pe consecințele aplicate și explicate cu blândețe și dragoste, în timp
ce corecția sau pedepsa fizică şi emoţională este mai mult o luptă de putere în care se încearcă
obţinerea obedienţei copilului, o luptă în care părintele aplică principiul răzbunării.
Ameninţările nu fac decât să priveze copilul de încrederea în iubirea necondiţionată a
părintelui. Deşi copiii îşi iubesc părinţii aşa cum sunt ei, părinţii în schimb au de multe ori o
atitudine de a corecta imperfecţiunile copiilor şi de a folosi ca arma tocmai iubirea copiilor
necondiţionată. Copilul învaţă să îşi schimbe comportamentul de teama de nu pierde această
iubire, el ştie că este văzut bine şi acceptat de către părinte atunci când se comportă într-un
anumit fel, dezirabil exclusiv de părinte. Comportamentul este legat de iubirea pe care i-o oferă
părintele, nu de copil ca individualitate. Atunci când cresc, se produc şi rupturile deoarece
copilul nu mai consideră ca fiind obigatorie iubirea părintelui şi găseşte alte surse de a-şi umple
acest rezervor.

1
[Type the document title]

Activităţile care implică multă energie şi dezinteresul pentru curăţenie şi ordine sunt în
natura copilului, astfel că disciplina presupune cooperare şi compromis în urma căruia nici
copilul, nici părintele să nu cedeze prea mult. Copii învaţă încet, astfel că disciplina cu blândeţe
nu este un proces rapid.
Studiile de profil au demonstrat că la copiii mici cortexul prefrontal imatur și emoțiile
puternice manifestate, de cele mai multe ori ei fiind incapabili să le recunoască, îi determină să
fie sensibili și să piardă controlul impulsurilor. De cele mai multe ori chiar nevoile de bază,
respectiv atunci când le este foame, somn sau sete, sunt dificil de gestionat și părintele se trezește
cu un copil pe care îl etichetează rapid "rău".
Disciplină se bazează pe a-l ghida pe copil să își recunoască emoțiile și să le exprime într-
un mod sănătos pe el și pentru cei din jur, fiind relaţionată direct cu comportamentul copilului la
momentul respectiv.
Educația care este bazată pe blândețe nu înseamnă să lași copilul să ia deciziile proprii, ci
să îl ghidezi cum să ia aceaste decizi și care sunt consecințele naturale și logice, respectiv
anumite restricţii în concordanţă cu fapta.
Bineînțeles, consecințele pot fi lăsate să se întâmple ținând cont se vârstă copilul, de
factori și de mediu. De exemplu poți lasă un copil să afle ce se întâmplă atunci când alege să
plece la școală cu lecţia nepregătită (notă mică, izolarea sau ridiculizarea sa de către colegi, etc),
însă a lasă un copil să facă un lucru care ar putea să îi pună în pericol sănătatea este mai degrabă
o lipsă de responsabilitate din partea părintelui.
Validarea copilului este importantă, la fel și ghidarea lui de a face față la frustrare.
Educația cu blândețe nu însemna a oferi copilului tot, ci a-l învață că unele lucruri nu sunt încă
pentru el și a-l lasă să se manifeste, valindândui-se emoțiile. Mulţi părinţi consideră că plânsetele
şi crizele de furie sunt maniere de manipulare din partea copilului, însă aici vine cea mai
importantă întrebare: cine este adultul în relaţie? Atât timp cât limitele sunt impuse cu stricteţe,
dar cu blandeţe, nici nu poate fi vorba de o manipulare. Părintele ştie când, cât şi ce să ofere
copilului şi este dispus să aibă răbdare, să explice, să înţeleagă şi să empatizeze.
O vorba din bătrâni spune că vei aduna, ceea ce semeni, iar dacă un copil îşi vede
părintele acţionând în mod responsabil, dar cu empatie pentru emoţiile lui, recunoscându-i
nevoile, chiar şi dacă acestea nu sunt îndeplinite, va deveni ceea ce a vazut lângă el.
Cercetările în domeniul educaţiei copilului au subliniat legătura directă între probleme de
comportament ale adulţilor şi utilizarea pedepselor verbarbale şi coporale de către pătinţii
acestora în perioada copilăriei.
Pe de altă parte, pedepsele, la fel ca şi ameninţările şi mita, pot avea rezultate pe termen
scurt, dar pe termen scurt distrug relaţia dintre copil şi părinte, încrederea copilului în sine şi
abilităţile sale. Se ajunge la un punct în care pedepsele, ameninţările şi mita nu mai sunt de ajuns,
iar părintele îşi pierde pârghiile prin care obţine obedienţa. În schimb, educaţia cu bândeţe
stimulează cooperarea copilului, ajută la stabilirea unor valori care vor fi mai uşor de acceptat şi
de pus în practică pentru un copil. Valorile vor creşte odată cu el, astfel încât acţiunile sale vor fi
sub umbrela acestora.

2
[Type the document title]

Din greşeli se învaţă în general, prin repetiţie şi prin experienţă, ceea ce în cazul copiilor
nu mai este considerat ca fiind valid. Copiii sunt pedepsiţi pentru greşeli intenţionate sau
neintenţionate, traduse ca fiind comportamente obraznice, făra a li se oferi şansa de a vedea
unde este problema şi care este soluţia. Implicaţi în găsirea unei soluţii la o problemă, copilul
este încurajat să se dezvolte personal, şă îşi găsească propriile valori, să îşi folosească imaginaţia
şi cunoştinţele sale pentru a găsi rezolvarea. Frica de greşeală nu va mai fi astfel resortul prin
care se face educaţie, ci greşeala în sine va fi instrument de învăţare.
Educaţia cu blândeţe pare o utopie pentru mulţi dintre părinţi, în special pentru cei din
generaţiile mai vechi, însă se bazează pe unul dintre cele mai vechi percepte - Iubeşte-ţi
aproapele ca pe tine însuţi. Pentru mulţi pare dificil să se iubească şi să se accepte singuri, de
aceea este şi dificil de acceptat educaţia cu blândeţe ca adevarată şi singura soluţie de a creşte
copii sănătoşi emoţional, responsabili şi plini de încredere.