Sunteți pe pagina 1din 6

Fizician de la CERN: “După un experiment

interzis umbre și siluete au apărut în


Accelerator”
T.C. Albu8 mai 2017 6:11 1

„ Numele meu este Dr. Edward Mantil si eram (teoretic inca sunt) fizician la CERN, situat
in Geneva, Elvetia. Sunt specializat in cercetare subatomica si a particulelor, cu precadere
interactiuni de tip quark.

Cu alte cuvinte, studiez particule minuscule si felul in care interactioneaza intre ele la viteze
foarte mari. Pana Joi 15 Ianuarie 2014 eram un om de stiinta absolut normal care lucra in
campusul de la CERN. Majoritatea oamenilor de stiinta implicati in aceeasi bransa de cercetare
ca si mine locuiesc aici in campusul CERN din Geneva si ies foarte rar, doar ca sa mai
socializeze si ocazional sa-si viziteze familiile.

Majoritatea dintre dumneavoastra, care ati auzit de CERN, cu siguranta ati auzit de LHC (Large
Hadron Colider) Gigantul Accelerator de Particule, cel mai mare instrument stiintific, cu un
diametru de peste 20 de mile care se intinde pe teritoriul a doua tari (Elvetia si Franta). Opinia
publica a fost informata cum ca af fi fost construit cu costul a zeci de miliarde de Euro in scopul
de a studia cum a luat nastere Universul si ca, coliziunile care au loc inauntrul acceleratorului ne
permit noua sa ne facem o oarecare parere despre un anume fenomen, care poate fi observat doar
atunci cand particulele intercationeaza intre ele la viteze foarte mari. Acesta NU este motivul
pentru care a fost creat acceleratorul, si nici lucrul care s-a facut cu aceasta masinarie de la
pornirea ei. Scopul principal al CERN cand a construit acceleratorul a fost sa, ei bine sa deschida
un portal. Dati-mi voie sa va explic: Ideea de portal a luat nastere in ani 1960.

Dupa ani de zile de incercari in a ascunde fenomenul OZN, incluzand o scara larga de
interactiuni cu publicul cum ar fi incidentul de la Roswell si Batalia pentru Los Angeles inainte
de asta, guvernele Statelor Unite, Marii Britanii si Franta, au decis sa-si uneasca fortele in
speranta de a intelege ce sunt mai precis aceste obiecte neidentificate. Ideile erau impartite. Sunt
oare OZN rile de pe alta planeta? Sunt oare din alt timp? Sau sunt pur si simplu isterie si
deziluzie in masa cauzata de o imaginatie mult prea bogata a oamenilor care erau facuti pe ei de
frica de comunisti si tehnologiile lor? Nu nu erau nici una din toate acestea. Universul nostru nu
este decat o pagina dintr-o mare carte. Ganditi-va la o carte inchisa care sta pe o masa: vedeti
fiecare pagina cum vine una peste cealalta legate intre ele de spatele dintre cele doua coperti.
Universul nostru este doar un pagina într-o vasta si atotcuprinzatoare carte. Si pagina noastra nu
este nici pe departe singura cu bogatii, gandire si civilizatie in ea. Fiecare pagina din carte
reprezinta o alta dimensiune si fiecare are semnatura ei unica, propria ei istorie, si felul ei unic de
diferentiere de celelalte pagini. Nici o pagina nu a fost facuta sa interactioneze una cu cealalta la
fel cum nici cearneala nu se scirge de pe o pagina pe cealalta intr-o carte normala. Fiecare
pagina, un Univers de sine statator.

Dupa cativa ani de calcule matimatice si flote intregi de oameni de stiinta care lucrau sub
amenintarea exterminarii daca divulgau informatii despre munca lor, ideea de carte a luat
nastere. Desi multi nu erau de acord, calculele matematice sustineau ideea de carte, si tot
matematica arata ca era imposibil ca o pagina sa interactioneze cu cealalta. Asta pana in ani
1980. Dupa miliarde de dolari investiti in cercetari in jurul anilor 1980, a luat nastere ipoteza ca
daca am folosii destula energie, si destula forta, concentrate spre un punct mic (de marimea unei
impunsaturi de ac), teoretic am putea strapunge pagina si am putea trage cu ochiul la pagina
vecina. Am putea deschide o usa din universul lor spre al nostru. Cand FAMILIA (numele de
cod al grupului de oameni de stiinta care sunt la conducerea fiecarui departament de cercetare de
la CERN) a vazut prezentarea initiala in Martie 1981, multe din tematicile expuse au adus
ingrijorari grave in ceea ce priveste ramificatiile deschideri unui astfel de portal. Insa in numele
stiintei, FAMILIA a decis sa imparta aceste informatii cu guvernul care le finanta constant
cercetarile. La o intrunire ce a avut loc in Luxemburg, sefi de state ale noii formate Uniuni
Europene, impreuna cu Statele Unite si China, le-au fost prezentate planuri pentru construirea
unei masinari colosale care ar fi in stare sa deschida un portal pe care l-am putea inchide la
discretie apoi. Portalul s-ar deschide si nivelurile de energie ar fi masurate pentru a demonstra ca
CERN si-a indeplinit sarcina, si apoi portalul va fi inchis. Deschis – Inchis, simplu si atat.

Liderii guvernelor au inceput sa arunce cu fonduri interminabile catre FAMILIE si catre CERN
in speranta de a intelege ce fel de putere se gaseste in alt Univers. Ganditi-va la cate posibilitati,
surse de energie interminabile, mai rapide decat viteza luminii, armament care ar putea sterge
distruge inamicii cu usurinta. Posibilitatile pentru putere erau de-a dreptul coplesitoare. Asa ca
publicului i s-a servit o poveste („intelegerea universului”) si doar Familia si Guvernele stiau
adevarul. Majoritatea fizicienilor de la CERN erau tinuti in ignoranta totala despre adevar, la
urma urmei acceleratorul isi indeplinea functiunile normale si interactiona particule pentru
vanatorii de finate dornici sa profite de asta. Insa teste pentru atingerea scopului ascuns erau
facute numai in prezen ta Familiei si cativa fizicieni seletati. Eu sunt membrul Familie in divizia
mea. Logic Familia initiala s-au pensionat sau am mai si murit din ei, dar exista exista acum o
generatie noua, mai tineri si mai dornici de afirmare, si consecintele acestui fapt au fost si sunt in
continuare dezastruoase. Si acum ca v-am facut aceasta mica prezentare, permiteti0-mi sa va
explic ce s-a intamplat joia trecuta. Era o zi normala cu acceleratorul programat sa xecute 2
coliziuni, una la 9 AM si una la 6.30 PM. Ambele au decurs perfect si experimentele au fost
catalogate un succes. Am asistat la 2 coliziuni itregi si grupul general al cercetatorilor au fost
foarte multimiti de munca lor.

In jurul ore 7 PM majoritatea echipei de cercetatori eliberase deja camera de observare, si


acceleratorul fusese pus on modul stand-by. In timp ce camera de observare se golea,
dispozitivul de identificare pe care il aveam la brau a inceput sa vibreze si pe ecranul acestuia a
aparut scris „Living room”, mi-am dat seama imediat ce urmau sa faca. M-am uitat cu coada
ochiului si am zarit pe Dr. Celine D’Accord, un al membru al Familiei si sef al departamentului
de fizica plasmei. Si ea se uita la dispozitivul de identificare si la fel avea scris „Living Room”.
Amandoi am inteles despre ce era vorba si am plecat. „Living room” (Sufrageria) era o camera
mare din incinta situata in Sectorul A. Camera nu iesea in evidenta cu absolut nimic, parea
perfect normala. Asta era si ideea ca sa ascunzi intentiile adevarate. Daca ne-am fi intalnit in
vreo camera secreta pe la subsol am fi ridicat suspiciuni de fiecare data cand am fi mers sa facem
un experiment. In time ce Celine si cu mine ne indreptam spre accelerator in Sectorul A, aerul
rece al Elvetiei mi-a atins fata si m-a inviorat in timp ce traversam campusul. Noaptea era extrem
de senina, si acest factor imi marea si mai mult suspiciunile. Mereu faceau aceste experimente in
nopti senine ca aceasta. Am intrat in Sectorul A si ne-am indreptat catre cladirea principala.
Usile s-au deschis cum ne-am apropiat si am facut drumul spre lifturi pe întinderea larga a
holului cu tavane boltite.

Se încarcă ...

Semnalul transmis de dispozitivele noastre de identificare a facut ca usile liftului sa se deschida


automat inainte ca sa apasam macar pe buton. Cum am intrat inauntru usile s-au inchis si liftul a
plecat. „Nu o sa ma obisnuiesc niciodata cu faza asta” a spus Celine, referindu-se la gradul
ridicat de automatizare al cladirii. Fusesem programati la o intalnire in „Sufragerie” si cladirea
stia asta, asa ca toate luminile se aprindeau pe unde era si usile se deschidea ca sa ne aratre calea.
Miracolul tehnologiei. Am iesit din lift si ne-am

indreptat spre camera de consiliu, odata ajunsi usa s-a inchis in spatele nostru si inauntru era
adunata toata „Familia”. In capul mesei era „Father” (Tatal), o tanara si ambitioasa fiziciana pe
nume Sandra O’Reilly, desemnata „Tatal”, intrucat treaba ei era sa dea ordine „Familiei” cu
privire la aceste experimente clandestine. Atmosfera in camera nu era niciodata una tensionata,
ba mai degraba una de entuziasm controlat. Familia incercase acest timp de experimente la
fiecare 6 luni in ultimii 10 ani si nu au avut mare succes in tot acest timp. Avusesem mai multi
„Tati” de atunci, incepand cu marele Dr. Bertramberg pana la mai putin cunoscutul, si mereu
baut Dr. Yao, toti au esuat sa indeplineasca ceea ce Familia initiala si-a propus. Miliarde au fost
cheltuite dar nici un portal nu a fost deschis.
” In seara asta incercam cu 40 Tera Electron Volts” ne-a anuntat Tatal.

Anuntul ei a facut liniste in sala. Membrii familiei se uitau unul la altul, unii entuziasmati, altii
foarte ingrijorati, insa toti cu o senzatie generala de neincredere. ” Ultimele 4 incercari au fost
intre 10-20 Tera Electron Volts, nu am incercat niciodata nimic la o putere atat de mare! nu stim
daca masinaria poate suporta un test de o astfel de magnitudine” a protestat Dr. Akava, seful
Matematica Fizica si al Departamentului care era in masura sa spuna daca 40 Tera Electron Volts
era sau nu posibil si se putea desfasura in siguranta. ” Am analizat toate consecintele posibile, si
desi va trebui sa folosim dublul de energie din Retea, Guvernul Elvetian a fost informat si au fost
de acord sa coopereze,” a raspuns imediat Tatal. Tonul ei linistit si controlat ajuta mult la
detensionarea situatiei. M-am uitat spre Celine care in tot acest timp a tot scris niste calcule pe o
bucata de hartie, dupa care s-a ridicat de pe scaun si a spus ” Tata, chiar daca am incerca sa
atingem 40 TeV, calculele matematice ne arata ca asa ceva nu este posibil! Asa poutem sa dam
acceleratorul la maxim pur si simplu si sa speram la ce e mai bine!”. ” Mai ai si alte obiectiuni pe
care doresti sa le consemnam inainte de a incepe experimentul?” a intrebat Tatal, ignorand
complet incercarile disperate ale lui Celine. Apoi Tatal s-a uitat la troti sa se asigure ca nu cumva
sa mai aibe careva obiectiuni. ” Excellent, atunci vomproceda la efectuarea experimentului, toti
sa fiti prezenti la ora 22.00 in camera de control” a anuntat Tatal si toata Familia s-a ridicat de la
masa si a parasit „Sufrageria”.

Nimeni n-a mai scos un cuvant, am plecat in liniste deplina, ne-am indreptat spre lift, si am iesit
din cladire in racoarea aerului elvetian.

Daca acceleratorul nu ar suporta vortajul de electroni, ar putea deveni instabila si sa se distruga,


dar fiind ingropata in pamant ar fi evitata o catastrofa. Nu ar exista pierderi de vieti omenesti,
insa Acceleratorul de Particule ar fi distrus si miliarde de dolari in finantari ar fi pierdute. De
cealalta parte, daca experimentul ar fi un succes si am deschide un portal, am putea apoi oare sa
inchidem ceva care funcioneaza la 40 de Tera Electron Volts? Calculele noastre sustineau 10
TeV, 20 TeV, la naiba hai sa zice si 30 TeV, dar nimeni nici nu a indraznit macar sa treaca
vreodata peste. Oricum, aioci rolul nostru de oameni de stiinta s-a terminat si regretabilul rol de
experimentatori in secret a inceput. Tot ce puteam face era sa spunem DA. La orele 22.00,
impreuna cu Familia si cativa alti angajati CERN care stiau despre adevarata natura a
experimentului, am inceput marele nostru experiment.

„Incepeti” a fost singurul ordin pe care l-a dat Tatal. Membrii Familiei s-au pus
la posturile lor pentru a actiona acceleratorul, si astfel fatidicul experiment a
inceput.

” Eliberati prima proba de particule” s-a ordonat. La cateva secunde dupa, sunetul gazului
intrand in accelerator s-a auzit. Gazul si-a inceput cursa de 20 de mile in jurul acceleratorului
castigand din ce in ce mai multa viteza. ” Eliberati a doua proba de particule” si un alt sunet de
gaz intrand in accelerator s-a auzit circuland in directia opusa fata de primul. Ambele castingand
viteza, circuland din ce in ce mai rapid, apropiindu-se de viteza luminii. Ca doi alergatori
alergand pe o pista circulara din directii opuse., netingandu-se unul pe celalalt. ” Tata, ne
apropiem de 30 TeV” a spus unul dintre membri. „Excelent, mariti energia la 35 de TeV in
urmatoarele 3 minute”, s-a auzit comanda Tatalui dandu-ne mari fiori. Daca era sa se intample
ceva acum se va intampla. „Marim la 35 de TeV” s-a auzit anuntul pe systemul intercom.

Cu toti am continuat sa ne uitam unul la celalalt, ingrijorarea noastra crescand din ce in ce mai
mult. „Ajungem la 38 TeV” alt anunt s-a auzit. Insa nimic, nici o explozie, nici o eroare
catastrofala, nimic. Teoretic acum 40 TeV era posibil, dar nicidecum indicat, totusi la 38 TeV,
nici un semn de deteriorare structurala nu a fost observat, nimic. „S-a atins 40 TeV”. Ne-am uitat
unul la celalalt uimiti. Am reusit ceea ce credeam imposibil: 40 TeV de energie impingea acum
particulele in accelerator si puteam sa controlam aceasta putere. „Cand doi nori de particule au
trecut unul pe langa celalalt razand, am realizat cu toti ca urmeaza sa se intample ceva diferit.
Dintr-o data temperatura in camera a inceput sa creasca, simteam cum se incalzise dintr-o data, si
prima reactie a fost de panica. ” OPRITI ACCELERATORUL” s-a auzit o exclamatie de la un
membru al Familiei. „Masinaria se incalzeste, o explozie este iminenta” a continuat. „Asteptati”
a spus Tatal, ochii ei sclipeau de la monitorul calculatorului din fata ei „uitati-va la indicatorii de
temperatura, nu este nici o schimbare, totul pare normal!”

Cu totii ne-am uitat la cel mai apropiat panou de control si toate aratau ca totul este in regula, cu
exceptia faptului ca termostatul din camera acum arata 35 de grade Celsius si cand incepusem
erau 20 de grade, ce sa insemne asta?
„INCEPETI SECVENTA DE COLIZIUNE” a strigat puternic Tatal in microfon. „Coliziune in
4…3…2…” vocea automatizata de la intercom s-a auzit. „1…” si o lumina orbitoare a umplut
camera, nu se mai intamplase niciodata asa ceva. Temperatura a cazut iar la 20 de grade, si
lumina ne orbea efectiv, nu ne puteam vedea nici mainile lipite de fata. Dintr-o data s-a auzit un
tipat inspaimantator, ca si cum cineva era batut groaznic, urmat de o tacere de mormant si apoi
intuneric bezna. „Este toata lumea OK?” se auzea Celine din cealalta parte a camerei, „Sunt
bine!” am raspuns eu.

“Sound off!” “Mantill, code: Fam-0113? “D’Accord, Code: Fam-0115? “Chung, Code: Fam –
0114? , membrii Familiei prezenti au inceput sa-si strige numele si codurile aferente in timp ce
ochii nostrii incepeeau sa se adapteze la intunericul care se lasase in camera.

Cu un sunet puternic, lumina rosie de urgenta a inceput sa lumineze camera intermitent. Puteam
sa vedem umbre in accelerator dar nimic cunoscut noua. Deja trecusera aproximativ 2 minute de
cand intunericul cuprinsese camera si nici unul din noi nu auzise pe Tatal sa-si fi strigat numele
si codul. „Unde este Tatal: a strigat Dr. Chang. Cu totii ne-am intors spre scaunul unde statea
Tatal si puteam vedea o umflatura pe scaun da dar nu pe ea (ca si cum se evaporase din haine).
Am reusit sa ajung la panoul de control si sa deschid iesirea de urgenta si am iesit pe coridorul de
urgenta pana la lumina de siguranta si am aprins lumina si din nou camera de control s-a luminat.
Ma luase panica ca nu stiam ce s-a intamplat cu Tatal si am fugit repede inapoi in camera.

Toti colegii mei erau complet uimiti, nimic in camera nu era modificat, toate erau la locul lor, si
temperatura revenise la normal. Cu toate astea, pe scaunul unde era Tatal era doar o gramada de
haine si efecte personale ale acesteia. Celine a alergat repede spre scaun si a inceput sa
ravaseasca hainele si efectele personale in disperare: „A disparut!!! toate lucrurile ei sunt aici,
bijuteriile, hainele, ID ul…absolut tot!”. Unde statuse Tatal acum erau doar lucrurile ei. A
disparut pur si simplu. Sursa: nationalisti.ro