Sunteți pe pagina 1din 2

Particularităţile de construcţie ale unui personaj dintr-un basm cult

Harap- alb, Ion Creanga

Ion Creangă, unul dintre clasicii literaturii române, este recunoscut pentru dibăcia
operelor sale: basme, poveşti, povestiri, nuvele şi romanul autobiografic „Amintiri din copilărieˮ,
demonstrându-şi capacitatea de mare povestitor şi originalitatea stilului înclinat spre valorile
populare,
Basmul cult este o specie literară a genului epic, în proză, având o acţiune ce cumulează
întâmplări fantastice şi antrenează conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, finalul aducând
triumful binelui. Prin relaţia cu eroul, personajele basmului cult au valori simbolice. Ele fac
păarte din anumite tipologii şi întruchipează binele şi răul în anumite ipostaze, având însuşiri
supranaturale.
Tema basmului, triumful binelui asupra răului, precum şi motivele folclorice atestă faptul că
sursa de inspiraţie a poveştilor lui Creangă este folclorul românesc.
Limbajul care individualizează personajele este simplu şi înglobează termeni şi sintagme
populare, regionalisme, proverbe, zicători.
Personajul principal nu deţine puteri supranaturale, nici calităţi excepţionale, precum avea cel
din basmele populare. Eroul capătă un caracter aparte, iar prin trecerea probelor la care este
supus de Spân, Harap-alb va dobândi calităţi necesare pentru a deveni împărat.
Acţiunea se desfăşoară linear prin înlănţuirea secvenţelor narative, care urmăresc drumul
iniţierii lui Harap-Alb. Conflictul basmului cult este mai complicat decât cel al basmului
popular, dar se solulţionează tot prin victoria binelui asupra răului. Acţiunea basmului cuprinde
procesul iniţiatic al eroului, care este dificil şi se realizează prin parcurgerea unor trepte în
drumul spre desăvârşirea statutului moral. Situaţia iniţială în care se află eroul este perturbată
de „carteaˮ primită de la Împăratul Verde, fratele mai mare al tatălui său. Procesul de recuperare
al echilibrului începe cu proba de la pod. Statutul iniţial al mezinului craiului îl prezintă pe erou
ca fiind timid, lipsit de curaj ( „(…) iese afară în grădină şi începe a plânge în inima sa, lovit
fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cerinţe ale părintelui săuˮ), datorită faptului că tatăl
său îi mustră pe fraţii lui mai mari pentru că s-au întors din drum. În încercarea de a-l convinge
pe tată să-i dea voie şi lui să plece să devină succesor la tronul unchiului , el este ajutat de
bătrâna cerşetoare, Sfânta Duminică, deghizată şi deţănătoare a unor puteri supranaturale, care-l
răsplăteşte pentru milostivenia de care a dat dovadă. Cerând „calul, armele şi haineleˮ tatălui
său, mezinul depăşeşte proba.
Prin capacitatea răului de a se preschimba, eroul basmului lui Creangă este înşelat de Spân şi îşi
pierde încrederea în reuşita prin forţe proprii, devenind supusul Spânului.
Personajul negativ deţine şi rolul iniţiatorului, aşa cum concluzionează calul năzdrăvan
înainte de a-l ucide. Reuşind să-l închidă pe erou în fântână, Spânul îi cere acestuia să facă
schimb de identităţi şi să-l asculte, pentru a-l lăsa în viaţă. Acest jurământ prezintă şi condiţia
eliberării, de fapt, sfârşitul iniţierii. Prin falsa identitate dobândită cu viclenie, Spânul doreşte să
parvină din punct de vedere social, să se căsătorească cu o prinţesă şi să devină el însuşi împărat.
Spre deosebire de acesta, Harap-Alb este obligat de jurământul făcut Spânului să primească, dar
să şi accepte înfăţişarea, îmbrăcămintea şi atribuţiile unei slugi. Din acest moment, şi pe toată
durata acţiunilor următoare, până la recăpătarea adevăratei condiţii, eroul luptă pentru regăsirea
sinelui, pentru că întâlnirea cu răul are rolul de a-l individualiza, iar prin confruntarea cu
personajul negativ el se formează ca om.
Principala trăsătură a eroului este bunătatea, Harap-Alb fiind un simbol al binelui ,
iar cu ajutorul personajelor auxiliare această calitate se demonstrează şi se extinde asupra tuturor
întâmplărilor. Portretul lui Harap-Alb reiese treptat prin caracterizarea directă, făcută de
narator „Fiul craiului boboc în felul său la trebi de aiesteˮ, dar, în special, prin cea indirectă, ce
se conturează din fapte, limbaj şi acţiune.
Portrretul fizic nu este prezent, naratorul precizează doar statutul de cel mic dintre fiii
craiului „mezinulˮ. Trăsăturile totalizează portretul moral. Dobândirea experienţei de viaţă
necesită sacrificii, ea se împlineşte prin situaţiile de confruntare cu forţele răului ( Spânul, Ursul,
Cerbul, Împăratul Roş). Capacitatea lui de maturizare în trepte este asociată cu izbânda unor
spaţii din ce în ce mai mari de la grădina ursului până la ţinutul împărătesc. Harap-Alb reuşeşte
să parcurgă etapele din procesul de maturizare spirituală, dovedind responsabilitate, pricepere,
curaj, stăpânire de sine., precum şi capacitatea de respectare a jurământului. Integritatea
morală şi puritatea spirituală a eroului sunt accentuate în ultima încercare victorioasă la care
este supus de Spân. Spânul îi taie capul, iar fata împăratului îl învie cu ajutorul licorilor magice :
apa vie şi apa moartă. După desăvârşirea iniţierii, calul năzdrăvan îL ucide pe Spân şi, astfel, îşi
sfârşeşte menirea fiul de crai şi devine om matur.
Harap- Alb întruchipează bunele principii morale. Călătoria reprezintă iniţierea lui
pentru a deveni împărat, iar probele la care este supus au menirea de a-l învăţa pe Harap- Alb să
depăşească toate problemele care se pot ivi în viaţă. Fără puteri supranaturale, flăcăul este ajutat
de prietenii săi deosebiţi faţă de care dovedeşte calitatea de bun prieten ( crăiasa furnicilor,
crăiasa albinelor, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă). De-a lungul acţiunii
basmului eroul demonstrează calităţi etice incontestabile : hărnicie, milostivenie, bunătate,
generozitate, curaj, demonstrându-şi, totodată, şi solidaritatea faţă de fiinţele care l-au ajutat.
În opinia mea, în acest basm cult Ion Creangă umanizează fantasticul, iar protagonistul
trece prin numeroase probe până a se desăvârşi la statutul superior, de viitor împărat. Prin
aceasta, tema basmului se extinde, intâmplările evidenţiind nu numai confruntarea dintre forţele
binelui şi cele ale răului, dar şi procesul de maturizare a omului în devenire.

906