ESEU- BALTAGUL

Mihail Sadoveanu s-a impus in literature romana a secolului XX intr-o perioada de afirmare
creatoare de exceptie a acesteia, in diversitatea genurilor si a speciilor literare. Considerat de critica
literara cel mai profilic prozator al literaturii interbelice, Mihail Sadoveanu se dovedeste ,,un rapsod al
timpului de odinioara, reconstituind o epoca nu prin rigoarea documentului, ci prin evocarea atmosferei
trecutului” (T. Vargolici).

Incadrat armonios in ,,momentul Sadoveanu”, romanul ,,Baltagul” (publicat in 1930), este de o

complexitate aparte, ingloband elemente care il plaseaza in categoria textelor literare mitice, initiatice.
Opera are ca punct de plecare balada ,,Miorita”, ca text reprezentativ pentru o intreaga lume de
semnificatii ce dezvolta o filozofie profunda asupra vietii, mortii, iubirii, datoriei. In roman se valorifica
mitul mioritic, mitul soarelui.

Tema cartii o reprezinta lumea arhaica a satului romanesc; elemental-simbolic ce constituie titlul
romanului ,,Baltagul” este arma menita sa indeplineasca dreptatea, pe parcursul desfasurarii epice,
urmarindu-se restabilirea echilibrului existentei umane.

Reperele temporale sunt fixate din toamna pana in primavera, nefiind precizat anul, deoarece
Vitoria Lipan traieste intr-un timp mitic romanesc.

Cadrul spatial al actiunii este vast, cuprinzand cu precadere meleagurile stancoase si accidentate
ale Moldovei: Magura Tarcaului, zona Bistritei, Sabasa, Suha.

Incipitul schiteaza o sociogonie mitica- legend ape care Nechifor Lipan o spunea la cumetrii si
nunti privind randuielile pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru toate neamurile omenesti- ce constituie
un discret pretext narativ, oferind cheia interpretarii operei.

Actiunea este ordonata chronologic si evidentiaza doua conflicte majore: unul de natura morala
present in eforturile eroinei de identificare a ucigasilor sotului si de pedepsirea acestora; si un conflict de
natura interioara detectabil in suferintele nevestei din Magura Tarcaului in fata loviturilor destinului si in
incercarile acesteia de a ramane ferma in indeplinirea actului justitiar.

Firul narativ este organizat in jurul unui motiv literar cu dubla valenta: motivul drumului. Vitoria
Lipan rememoreaza anii petrecuti alaturi de sotul sau si realizarile acestora de pana atunci, printre care
cei doi copii, Gheorghita si Minodora. Ingrijorarea femeii este determinata de intarzierea, peste masura,
a lui Nechifor, plecat la Dorna sa cumpere o turma de oi. Multimea de semne rau-prevestitoare o
indeamna sa porneasca in cautarea acestuia, crescuta fiind in lumea unei spiritualitati arhaice. Vitoria
Lipan si Gheorghita incep un drum anevoios, strabatand meleagurile accidentate ale muntilor Moldovei,
respectand, de fiecare data datinile cu puternice individualizari simbolice.

La Sabasa, femeia gaseste in curtea unui gospodar pe Lupu, cainele lui Nechifor, cu ajutorul
caruia descopera osemintele sotului doborat cu o ucigatoare lovitura de baltag si aruncat in rapa.
 Coborarea lui Gheorghita in locul labirintic confera discursului narativ caracterul de
bildugsroman: confruntarea baiatului cu ramasitele omenesti ale parintelui sau ,,de cand traia pe lume
nu-i fusese data o asemenea cumplita vedere”. Gheorghita iese din labirintul initiatic un om format,
pregatit pentru o noua etapa existential, gata sa preia responsabilitatile familiei. Pentru tanarul de 18
ani, calatoria se dovedise a fi una decisive.

Eroina pregateste cele necesare cinstirii mortului, lasand autoritatile sa faca cercetarile cuvenite,
insa gandurile femeii sunt indreptate catre identificarea faptasilor si pedepsirea acestora.

Secventa narativa a confruntarii dintre Calistrat Bogza si Vitoria Lipan reflecta inteligenta
protagonistei, dar si incheierea procesului de maturizare a lui Gheorghita. Eroina adreseaza intrebari
viclene si iscusite punand cap la cap toate informatiile dobandite, oferind celor prezenti la praznicul
organizat dupa inmormantarea lui Nechifor, scenariul complet al crimei. Totul capata dimensiuni
dramatice, in momentul in care femeia ii cere lui Gheorghita ,,sa citeasca” semnele de pe baltag.
Calistrat Bogza se pierde cu firea si se napusteste asupra baiatului. Atunci ,,feciorul mortului simti in el
crescand o putere mai mare si mai dreapta deact a ucigasului. […] Apoi il lovi scurt cu muchia baltagului,
in frunte.” Calistrat Bogza este intins de oameni pe prispa casei se, simtind ca se stinge, marturiseste:
,,Eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in rapa, dupa cum a dovedit nevasta lui.”

Finalul inchis al romanului prezinta ritualul integrarii cosmice a lui Lipan si reluarea ritmurilor
firesti ale existentei. Semnificatiile operei pot fi urmarite, la nivel moral, social, initiatic si afectiv.

In roman, se disting si tipologii umane consacrate in opera de tip traditional: Vitoria Lipan- tipul
nevestei credincioase, care indeplineste actul justitiar, Nechifor Lipan- emblema a lumii satului de
munte, Gheorghita- tipul adolescentului in formare.

In concluzie, romanul ,,Baltagul” este o monografie a lumii pastorale care surprinde o filozofie si
un mod de viata ancenstrale. Miahil Sadoveanu are meritul de a recupera, prin limbaj si forta evocarii, o
civilizatie si un tip de umanitate propriu acesteia. Totul se proiecteaza pe un fundal liric, nascut de acel
,,vizionarism al trecutului” (T. Vianu) care guverneaza intreag opera sadoveniana.