Sunteți pe pagina 1din 2

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

- romanitatea - elementul esențial al identitãții lingvistice şi culturale a poporului român


- procesul de romanizare a avut o mare intensitate, limba latină pătrunzând în toate zonele din
spațiul carpato-danubiano-pontic
- românii - vorbesc o limbã romanicã, neolatină, asemenea altor popoare ale Europei (italieni,
francezi, spanioli, portughezi)
Etnogeneza româneascã

- etnogeneza - procesul de formare a unui popor si a limbii acestuia (etnos=popor,


genesis=naştere)
- etnogeneza românească a avut loc din îmbinarea a 3 elemente:
- substrat - daco-moesic (circa 10%)

- strat - romanic (latin, circa 60%)

- adstrat - migrator (slav, circa 20%)

- restul de 10% - împrumuturilor din alte limbi în epocile modernă şicontemporană


- după cucerirea Daciei de către Imp. Roman (106 d.Hr) - a început procesul de romanizare
care a dus la formarea unei populatii romanizate - Daco-romanii
- Romanizarea - proces  istoric complex prin care un popor cucerit de romani este obligat sã
adopte limba, obiceiurile, religia, traditiile si modul de viaţă roman
- factorii romanizării – limba latină, armata şi administraţia romană, veteranii, coloniştii, religia
- etapele romanizării: - etapa reliminară – sec I.î.Hr – 106 d.Hr
- romanizarea propriu-zisă – 106-271/275
- romanizarea postaureliană – 271/275 – sec VII
- după retragerea administrației şi armatei romane de pe teritoriul Daciei (271-275) - teritoriul
Daciei este traversat de mai multe valuri de migratori, cei mai importanţi fiind Slavii (sec. VI)
- un rol foarte important în continuarea romanizării după retragerea romană, l-a avut
Creştinismul, răspândit prin Dobrogea încă din secolul al IV-lea
Politica şi disputa în jurul continuitãții
- în sec XVII, XVIII - în Europa apar primele semne ale unei conştiințe naționale moderne
- în Transilvania – maghiarii, saşi şi secui (națiuni oficiale), românii – națiune toleratã
- au fost formulate două teorii în legătură cu etnogeneza românilor: cea autohtonistă și,
respectiv, cea imigraționistă.
Teoria autohtonistă
- subliniază originea latină și vechimea românilor pe aceste meleaguri;
- susținută atât de istoriografia românească, cât și de cea străină.
Teoria imigraţionistă
- susține că poporul român nu s-a format în spațiul carpato-danubiano-pontic, ci a revenit de
la sud de Dunărea după ce ungurii s-au așezat în Transilvania (sec. X)
- cel mai cunoscut teoretician - Robert Roesler.
- combătută încă din sec. XVIII de către reprezentanții Școlii Ardelene: Samuil Micu,
Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu
- a fost elaborată pentru a demonstra faptul că românii nu trebuie să aibă drepturi politice în
Transilvania, aflată sub stăpânire maghiară, deși erau majoritari
Teoria continuităţii
- reprezentat reacţia istoriografiei româneşti din secolele al XIX-lea-al XX-lea faţă de teoria
imigraţionistă/roesleriană.
- Teoria continuităţii românilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost susţinută şi
dezvoltată, cu argumente istorice, lingvistice, arheologice, epigrafice, de istorici precum B. P.
Haşdeu, Dimitrie Onciul şi A. D. Xenopol