KINETOTERAPIA

1.Locul și rolul kinetoterapiei în asitența medicală profilactică,terapeutică și de

recuperare,aspecte organizatorice,sala de kinetoterapie

Kinetologia este știința care se ocupă cu studiul miscarii organismelor vii si al structurilor
care participă la aceste miscări. Kinetologia medicală sau kinetoterapia studiază mecanismele
neuromusculare si articulare care asigura omului activitatile motrice normale. Kinetoterapia
face parte din medicina fizica - specialitate terapeutica care utilizează ca metode: miscarea,
căldura, curentul electric, climatul, masajul și apa. Kinetoterapia este cea mai noua
componenta a medicinii fizice si reprezinta metodologia activă de bază pentru consolidarea
sau refacerea functiilor unor parti ale corpului uman afectate de boala sau de traumatisme.

Kinetoterapia se definește ca terapie prin mișcare efectuată prin programe de recuperare

medicală care urmăresc refacerea unor funcții diminuate sau cresterea nivelului functional în
diverse suferințe. Kinetoterapia este o formă terapeutica individualizată care, plecînd de la
programe de exercitii fizice statice si dinamice, se poate folosi în programele terapeutice
profilactice (de prevenire), curative si de recuperare. Astfel, kinetoterapia îsi gaseste aria de
utilizare în cele trei sectiuni de asistenta medicala, putîndu-se descrie:

kinetoterapia profilactica ce cuprinde totalitatea metodelor si mijloacelor de realizare a

tratamentului prin care se urmareste: mentinerea unui nivel functional satisfacator, cresterea
nivelului functional (profilaxie primara sau gimnastica de întretinere, plimbari, jogging,
gimnastica aerobica, pentru mentinerea starii de sanatate), aplicarea unor programe de
prevenire a agravarii sau de aparitie a complicatiilor în unele boli cronice (profilaxie
secundara);kinetoterapia de tip curativ care se asociaza cu sectorul de tip profilactic si de
recuperare;

kinetoterapia de recuperare reprezinta sectiunea cea mai importanta în programul de

recuperare medicala si urmareste prin intermediul unor programe de exercitii fizice: refacerea
functiilor diminuate, cresterea nivelului functional, realizarea unor mecanisme compensatorii
în situatii de readaptare functionala (în cazul în care, de exemplu, un anumit muschi este
afectat ireversibil, se încearca tonifierea altor muschi care îi preiau partial functiile, în scopul
realizarii miscarii în limite acceptabile).

În ce afectiuni se poate recomanda recuperarea medicala prin kinetoterapie?

Exista o gamă foarte largă de afecțiuni pentru care recuperarea medicală prin kinetoterapie
este specifică și absolut necesară. Astfel, kinetoterapia ajută la tratarea urmatoarelor:
afectiunile aparatului locomotor (ortopedice si posttraumatice), afectiunile reumatice
(spondilita, poliartrita reumatoida, artrita, reumatisme degenerative, reumatismul tesutului
moale), afectiunile neurologice (accidentele vasculare cerebrale, traumatismele coloanei
vertebrale, boli degenerative si inflamatorii ale sistemului nervos, sindroame neurologice),
afectiunile aparatului cardio-vascular, afectiunile aparatului respirator, afectiunile
neuropsihice, afectiunile metabolice (obezitatea), maladiile congenitale (distrofia neuro-
musculara, luxatia congenitala de sold, tetraplegia) etc
În final, care este rolul terapeutic al exercitiului fizic?

Exercitiile fizice contribuie la mentinerea starii de sanatate si au rolul de conduce catre

echilibrul tuturor functiilor organismului uman. Miscarea ajuta fiinta umana sa-si mentina
deplinatatea fortelor fizice si morale, facînd-o utila cît mai îndelungat timp. Exercitiul fizic
este mijlocul principal al educatiei fizice. Ca urmare a practicarii sistematice a exercitiului
fizic, apar în organism efecte locale sau generale, imediate sau tardive, trecatoare sau de
durata, care îmbunatatesc structura si functionalitatea corpului uman. Orice activitate cu
caracter fizic constituie si o stimulare pentru muschi, carora le îmbunatateste proprietatile
fiziologice si calitatile fizice.

Una dintre cele mai frecvente cauze ale deficientelor fizice sînt tulburarile tonusului
muscular; corectarea acestora se bazeaza pe efectele exercitiului fizic asupra muschiului. Din
punct de vedere al rolului educativ, exercitiul fizic are efect benefic la orice vîrsta, dar mai
ales în perioada de crestere, cînd miscarile nu sînt înca bine definite, cînd cresterea oaselor nu
este încheiata, prin repetarea corecta a unor miscari se ajunge la eliminarea miscarilor
incoerente si la stapînirea celor necoordonate. Stimularea factorilor morali si volitionali
contribuie la corectarea atitudinilor gresite. Omul are nevoie de multa miscare în aer liber, de
exercitii, pe care sa le integreze sistematic în programul sau de activitate zilnica.

Tratamentul prin kinetoterapie  urmareste realizarea unor obiective terapeutice alese si

stabilite prin fisa de recuperare:

• refacerea fortei musculare si cresterea rezistentei musculare;

• ameliorarea functiei de coordonare, control si echilibru a corpului;
• refacerea stabilitatii, miscarii controlate si a abilitatii;
• cresterea si adaptarea capacitatii de efort;
• corectare posturii si aliniamentului corpului;
• formarea si antrenarea capacitatii de relaxare;
• cresterea mobilitatii articulare;
• reeducarea respiratorie, corectarea deficitului respirator, antrenamentul la efort;
• reeducarea sensibilitatii.
 
Exista o gama variata de afectiuni pentru care recuperarea medicala prin kinetoterapie este
specifica si absolut necesara.
Aria de aplicatii ale kinetoterapiei cuprinde:

-afectiuni reumatologice:  artroze cu diverse localizari, gonartroza, coxartroza, periartrita

scapulohumerala, periartrita de sold  , tendinite, tenosinovite, spondilita anchilozanta,
poliartrita reumatoida, spondiloze, spondilodiscartroze, discopatii, status post hernie de disc
operata, lombosciatica, dorsalgii, lumbago etc

-afectiuni ortopedice : scolioze, cifoze, cifoscolioze, tulburari posturale diverse,  status post
entorse, luxatii, fracturi cu diverse localizari, status post artroscopii, meniscectomii, plastii de
tendoane, pre si post atroplastie totala de sold, de genunchi etc;

-afectiuni neurologice: hemipareze si  hemiplegii post accident vascular cerebral, pareze

faciale, scleroza multipla, boala Parkinson, tetrapareze/plegii si parapareze/plegii de diverse
etiologii, sechele post traumatisme craniocerebrale, vertebromedulare, deficite de nervi
periferici, neuropatii periferice, tulburari de coordonare, hipotonii, hipotrofii de diverse cauze
etc;

-afectiuni respiratorii: bronsita cronica obstructiva;

-afectiuni cardiovasculare:  insuficienta cardiaca, status post infarct miocardic;

SALA DE KINETOTERAPIE
Dotare:
Condiții de spațiu:
- suprafața utilă a sălii va asigura cel puțin 4,5-5 m2 pentru fiecare pacient;
- sala va avea aerisire naturală directă, cât mai eficientă;
- pardoseală caldă (parchet sau scândură) sau mochetă pe beton cu strat amortizor;
- cabină de duș (cu apă caldă permanentă) și WC;
- spațiu separat pentru dezbrăcat-îmbrăcat.
Dotări specifice:
- 1 spalier;
- 2 saltele;
- 1 oglindă de perete;
- 1 masă kineto simplă;
- 1 bancă;
- 2 instalații-montaje scripete cu contragreutăți;
- greutăți de diverse mărimi, bastoane, arcuri, cordoane elastice;
- minimum 3-4 dispozitive pentru recuperare funcțională din grupa "dispozitive ajutătoare"
(de exemplu: Pedalier, planșetă basculantă, giroplan, levier pentru cvadriceps, roată și scăriță
pentru umăr, placă canadiană, placă pentru abilitățile mâinii etc.);
- cântar pentru persoane.
Dotări pentru urgență:
- aparat de măsurat tensiunea arterială;
trusă de urgență:
▪ 2-3 tipuri de mărimi de atele;
▪ feși simple și feși elastice;
▪ pansamente sterile;
▪ dezinfectante (alcool, iod, unguent cu antibiotic);
▪ 2-3 tipuri de medicație antialgică administrabilă oral sau rectal (algocalmin, piafen,
paracetamol etc., câte 10 bucăți);
- 1 spray cu bronhodilatator (salbutamol, berotec);
- nitroglicerină, 10 tablete;
- nifedipin (simplu nu retard), 10 tablete, pentru administrarea sublinguală;
- furosemid, 10 tablete;
- atenolol sau metoprolol, 10 tablete.

Sala de kinetoterapie
In functie de spatiu, mic sau mai mare, salile sunt amenajate astfel incat sa
raspunda necesitatilor activitatii practice cu pacientii. Variabilitatea exercitiilor
este legata de dotarea unei sali de kinetoterapie, cu cat aceasta va fi mai bogata in
aparate si obiecte de specialitate, cu atat programul de exercitii va fi mai variat,
iar kinetoterapeutul va avea o posibilitate mai mare de desfasurare a activitatii
sale practice.
Chiar daca dotarea salii nu este intotdeauna foarte moderna, exista anumite aparate
si obiecte fara de care o sala nu ar putea fi de kinetoterapie, si anume:
-  oglinzi atasate pe perete;
-  spaliere;
-  banchete de gimnastica;
-  saltele de gimnastica;
-  aparate portative (de diferite marimi si greutati): haltere, maciuci, bastoane, mingi
medicinale, saci cu nisip, scatere cu rotile, blocuri de lemn, corzi elastice, benzi
elastice (terra band) etc.;
-  aparate si obiecte folosite la reabilitarea miscarilor fine: claviaturi etc.;
-  mese de kinetoterapie (acoperite in permanenta cu un cearsaf alb);
-  bare:
-  paralele reglabile la diferite inaltimi;
-  fixe de sustinere;
 -  planuri inclinate (atasate de spalier);
-  placa de echilibru;
-  planse de alunecare;
-  scripeti si alte dispozitive mecanice;
-  roata cu maner pentru mobilizarea bratului;
-  pedala pentru reeducarea piciorului;
-  panou cu diverse piese pentru reeducarea mainii;
-  bicicleta ergometrica sau covorul rulant;
-  dispozitive de mers: cadru de mers, carje etc.;
-  cantar, taliometru, goniometru, dinamometru, spirometru.

 Exista o serie de aparate si obiecte care sunt de mare folos in recuperarea

medicala, dar care din pacate nu se gasesc in toate salile
de kinetoterapie:
-  mingea Bobath,
-  pat verticalizator,
-  aparat pentru mobilizari pasive: kinetec,
-  cusca Rocher folosita pentru posturari/exercitii autopasive,
-  aparat de stimulare neuromusculara,
-  aparate si obiecte folosite in reeducarea buco-faciala: aparat cu vibratii, perii/pensule etc.
De o importanta majora este asigurarea conditiilor de desfasurare a activitatii
de kinetoterapie. Inainte de inceperea programului kinetic, kinetoterapeutul trebuie sa se
asigure ca sala raspunde cerintelor igienice (curatenie, aerisire, iluminat, incalzire), de
asemenea, trebuie sa verifice ca toate aparatele sa fie in stare buna, evitand astfel unele
incidente.
2.METODE DE RELAXARE: JACOBSON,VOGA,SCHULTZ
Relaxarea musculara progresiva (RMP) - Tehnica Jacobson RMP este o tehnica dezvoltata de
Edmund Jacobson in anii 1920.El sustinea ca atunci cand tensiunea musculara acompaniaza o
tulburare de anxietate, pacientul poate invata cum sa-si reduca starea de anxietate relaxandu-
si musculatura.

Este o tehnica de relaxare usor de invatat si de utilizat. Are avantaje fata de Trainingul
Autogen Schultz pentru ca se poate realiza chiar si cu pacienti cu boala cardiaca (Blocul de
ramura stanga este o contraindicatie majora pentru TA de exemplu). RMP este foarte util in
special in urmatoarele cazuri (indicatii): − cand pacientul are nevoie de o interventie cu
rezultate rapide − la pacientii cu tulburare de anxietate (in special atacuri de panica) la care
simptomele principale sunt tremorul si/sau tensiunea musculara (inducerea relaxarii
musculare indeparteaza cu usurinta aceste simptome) − la pacientii cu ulcer gastric, insomnie
si hiperventilatie
Contraindicatii: − fracturi recente − rupturi musculare recente sau vechi − intinderi musculare
recente Asezat intr-o pozitie cat mai comoda (pe fotoliu sau pe pat), cu haine confortabile,
descult, fara ochelari, proteze dentare, sau alte elemente care pot incomoda. Cerem
pacientului sa inspire adanc pe nas si sa expire incet pe gura de 2-3 ori. Tot ce are de facut
este sa isi contracte si sa isi relaxeze alternativ grupe musculare specifice. Dupa ce contracta
o zona musculara, musculatura va fi mult mai relaxata decat inainte de contractura. Pacientul
se va concentra asupra a ceea ce simte la nivelul zonei musculare pe care lucreaza, specific pe
contrastul dintre tensiune si relaxare. Facand asta in mod repetat el va invata care este
diferenta intre tensiune si relaxare si va fi capabil sa isi induca relaxarea in orice situatie. Este
foarte important ca la fiecare pas al exercitiului sa fie contractata doar zona musculara
respectiv (vezi indicatiile de mai jos). Cerem pacientului sa nu isi tina respiratia in timpul
exercitiului ci sa respire normal, calm. Ceea ce are de facut pacientul in timpul exercitiului
este sa se gandeasca la contrastul dintre tensiune si relaxare. Fiecare contractura dureaza 10
secunde iar fiecare relaxare dureaza 10 – 15 secunde. Pacientul poate fi invatat sa numere in
gand in timp ce contracta respectiv relaxeaza musculatura, pana devine confortanbil cu
timpul necesar exercitiului. Exercitiul se realizeaza o data pe zi, zilnic. Fiecare grupa
musculara se lucreaza de cate 10 ori alternativ.

1. Mainile. Inclesteaza pumnii – relaxeaza, Intinde degetele – relaxeaza

2. Biceps and triceps. Contracta bicepsii (aducem antebratul pe brat)/tricepsii (indepartam
coatele de corp) – relaxeaza (lasa bratele sa cada),
3. Umerii. Impinge umerii in spate (atentie cu acest exercitiu mai ales la persoanele cu
probleme de coloana cervicala si toracala) – relaxeaza. Impinge umerii inainte – relaxeaza
4. Gatul (lateral). Cu umerii drepti si relaxati, se intoarce capul incet spre dreapta – relaxeaza.
Apoi spre stanga - relaxeaza
5. Gatul (inainte). Impinge barbia in piept – relaxeaza (nu se lucreaza cu miscarea opusa – cu
lasarea gatului spre spate din cauza posibilelor si frecventelor probleme de coloana cervicala)
6. Gura. Deschide gura cat de mult poti – relaxeaza. Strage buzele cat de tare poti (nu dintii!)
- relaxeaza
7. Limba (Intindere si retractie). Cu gura deschisa, scoate limba afara si intinde-o cat de tare
poti – relaxeaza (ducand-o inapoi in gura). Impinge limba spre gat cat de tare poti – relaxeaza
8. Limba (palat si baza). Cu gura inchisa impinge limba impotriva cerului gurii – relaxeaza.
Impinge limba impotriva bazei gurii - relaxeaza
9. Ochii. Deschide ochii cat de tare poti (ridica ochii spre frunte, sprancene) - relaxeaza.
Inchide ochii strans (intre timp incerca sa te uiti crucis) – relaxeaza. Asigura-te ca dupa
fiecare exercitiu de la nivelul fetei ai relaxat nasul, ochii si fruntea
10. Respiratia. Trage adanc aer in piept – apoi mai inspira putin (atat cat poti) – apoi lasa
aerul sa iara afara si respira normal pentru 15 sec. Lasa tot aerul din plamani sa iasa afara –
apoi mai da afara un pic din ce a ramas, inspira normal pentru 15 sec.
11. Spatele. Cu umerii lipiti de spatarul scaunului sau de pat impinge pieptul inafara, astfel
incat spatele sa se arcuiasca - relaxeaza Nu face acest exercitiu daca sunt probleme de
coloana toracala si/sau dorsala.
12. Fese. Contracta fesele si ridica sezutul de pe scaun – relaxeaza.
13. Coapse. Intinde picioarele si ridicale cam 20 cm de la podea, fara sa tensionezi
musculatura abdominala. Impinge calcaiele in podea – relaxeaza.
14. Abdomenul. Trage burta cat de mult poti – relaxeaza. Umfla burta cat de mult poti –
relaxeaza.
15. Talpi. Trange degetele de la picioare (fara sa ridici picioarele de pe podea) – relaxeaza.
Ridica degetele de la picioare cu calcaiul sprijinit pe podea cat de mult poti (atentie la
carcei!!!) - relaxeaza 16. Degetele de la picioare. Cu picioarele relaxate impinge degetele
picioarelor in podea – relaxeaza. Ridica degetele de la picioare in sus (fara restul talpii de
aceasta data ) - relaxeaza Acum stai relaxat pentru o perioada de 30 – 60 sec.

METODA SCHULTZ
Antrenamentul autogen Schultz este o tehnica psihoterapeutica verificata atat clinic cat
siexperimental, care se invata usor si dureaza relativ putin. Prin tehnicile de meditatie siautosugestie,
omul se poate elibera de traume, temeri si resentimente, pentru a incepe o viatanoua, cu zambetul pe
buze. Caci, atunci cand mintea este golita de ganduri si ajunge la ostare de relaxare si pace,
subconstientul este mai receptiv la autosugestie.
Metoda :Astfel, intr-o camera linistita, pacientul se afla intins pe spate, cu mainile pe langa corp
siochii inchisi.In prima parte a exercitiului, se urmareste localizarea senzatiei de caldura spre
extremitati.
Apoi, calmarea batailor inimii si calmarea respiratiei, inainte de a trece efectiv la
sugestiimodelatoare.Este de preferat sa se aleaga o ora, in fiecare seara, pentru a face aceasta sedinta
de relaxare.De exemplu, ai putea fixa ora 21.00, iar timp de cel putin trei luni, sa ii induceti
pacientuluiurmatoarele sugestii, pe inspiratie si expiratie:
1.Sunt calm/ Sunt relaxat
.2.Bratele si picioarele imi sunt grele/Bratul meu drept este ca de plumb
3.Piciorul meu drept este cald (permite-ti sa simti aceasta stare)
4.Sunt din ce in ce mai calm si mai relaxat
.Sunt perfect calm si relaxat.
6.Am o stare de bine cum nu am mai avut niciodata.
7.Corpul meu este perfect relaxatRepetati aceste sugestii, timp de o saptamana.
Apoi, in a doua saptamana, treceti la o altaserie de autosugestii, mai profunde:
1.Sunt calm/ Sunt relaxat.
2.Bratele si picioarele imi sunt grele/Bratul meu drept este ca de plumb / Piciorul meu drepteste cald
3.Sunt perfect calm si relaxa
t4.Sunt din ce in ce mai puternic
5.Pot infrunta orice cu zambetul pe buz
6.Iert totul/Ma iert si ma eliberez
7.Ma eliberez de toate resentimentele
In a treia saptamana, puteti trece la o alta serie de sugestii:
1.Sunt calm/ Sunt relaxat.
2.Bratele si picioarele imi sunt grele/Bratul meu drept este ca de plumb / Piciorul meu drepteste cald
3.Ma simt din ce in ce mai bine /Sunt perfect calm si relaxat
4.Mintea mea poate memora cu usurinta orice
5.Primesc cu zambetul pe buze orice veste
6.Ma iert si ma eliberez de toate resentimentele7.Sunt perfect vindecat/a
 
Pentru a obtine rezultate este bine sa faceti aceste exercitii cel putin 3 luni de zile, timp de40 de
minte, la o ora fixa.Aceasta metoda se bazeaza pe o autohipnoza provocata, care, in final, va duce la
odeconexiune generala a organismului.De asemenea, metoda lui Schultz are drept scop amortizarea
traumelor, dar si a lucrurilorascunse din subconstient.Dupa o serie de exercitii, se va observa cum
capacitatea intelectuala se va imbunatati, pentruca la nivel subconstient, factorii de stres interior se
vor estompa.

3.KINETOTERAPIA DE CORECTARE A POSTURII ȘI

ALINIAMENTULUI CORPULUI:ALINIEREA COLOANEI CERVICALE,A
COLOANEI TORACICE ȘI CENTUREI SCAPULARE,A COLOANEI
LOMBARE ȘI A PELVISULUI
Corectarea posturii si a aliniamentului corpului

Defectiunile posturale ale copilariei si ale adolescentei nediagnosticate si ne compensate

corespunzator determina la adult degradarea degenerativa a aparatului locomotor.Afectiunile
aparatului locomotor sau ale altor aparate determina deposturari (iesirea din pozitia corecta)
si dezalinieri care in timp sunt fixate functional si ulterior organic.Recuperarea oricarui
deficit functional este inclusa in programe care urmaresc restabilirea raporturilor fiziologice
ale corpului care sa asigure desfasurarea lanturilor kinetice normale.Deposturarea sau
dezalinierea determina dezechilibre musculare care ulterior determina miscari viciate,
incercari inadecvate, scaderea randamentului functional si oboseala precoce.

Problema deposturarii sau dezaliniamentului se cere rezolvata concomitent cu alte

probleme sau chiar inaintea lor. Exista mai multe tehnici de corectare a posturii si
aliniamentului.

o inducerea posturii corecte sau hipercorecte si mentinerea acestora prin diverse metode
de fixare;
o miscari pasive, active-asistate si active;
o contractii izometrice;
o grupari ale tehnicilor de facilitare neuroproprioceptive.
Utilizarea acestor tehnici necesita relaxare inaintea exercitiilor. Corectarea posturii si a
aliniamentului se realizeaza intotdeauna pe zone.
Alinierea coloanei cervicale
Cele mai frecvente dezalinieri ale capului sunt :
- asimetrie accentat (lateroflexie) pe drepta sau pe stănga
- poziţia avansată - in fată (în anteflexie);
- aspectul de gât scurt prin lăsarea spre spate si in jos (gât tasat)
Exerciţiul 1 — Culcat pe sol, cu genunchii flectaţi ; gitul este întins în ax,
bărbia în unghi drept cu gitul ; se caută aplatizarea curburii cervicale, umerii
mereu in contact cu solul ; se menţine această postură.
Exerciţiul 2 — Din postura de la exerciţiul 1 se rotează la maximum posibil
capul spre unul din umeri : se menţine această postură, apoi se rotează în sens
invers ; tot timpul se caută întinderea gitului în ax, cu ştergerea lordozei
cervicale.
Exerciţiul 3 — Decubit ventral, cu braţele pe lingă corp, faţa ,,privind“ in jos :
se ridică apoi capul cu ciţiva centimetri de la sol şi se execută întinderea axială a
gitului ; se rotează capul din această poziţie spre unul din umeri, continuindu-se
întinderea axială ; se lasă capul în jos, să atingă solul cu bărbia ; se revine ia
poziţia iniţială (cu faţa în jos) cu relaxare
Exerciţiul 4 — Din şezînd, cu genunchii flectaţi, miinile prind genunchii ,se
relaxează trunchiul şi gitul, care iau forma literei ,,C” ; capul flectat în piept, cu
fruntea spre genunchi ; apoi se redresează întreaga coloană ; se execută
întinderea axială a gitului (bărbia orizontală)
Exerciţiul 5 — Şezând cu picioarele încrucişate (poziţia ..mahomedană") cu
mlinile între coapse, coloana dorsală şi lombară se menţin drepte :
• Se flectează capul (bărbia în piept), apoi se revine la poziţia verticală cu
întindere axială
• Flectarea capului înainte, apoi flexie-extensie pe planul de 45° după
fiecare mişcare se trece prin poziţia verticală, cu întindere în ax
Exerciţiul 6 — Poziţia „mahomedană", cu miinile la ceafă : se apleacă puternic
capul; apoi în poziţia de verticalitate, cu întindere în ax (coatele trase mult în
spate) ; în poziţia de verticalitate capul se împinge şi posterior, dar miinile
contrează.
Exerciţiul 7 — în ortostatism, cu miinile împreunate pe creştetul capului,
toracele şi lomba drepte : se realizează întinderea in ax contra uşoarei presiuni
date de mîini; se merge prin cameră în această poziţie ; coatele sint trase în
spate, dar fără să determine creşterea lordozei.
Alinierea coloanei toracice şi a centurii scapulare
I. Exerciţii pentru musculatura de tonifiat (trapezul superior şi mijlociu,
romboizii, infraspinosul, micul rotund)
Exerciţiul 1 — Decubit dorsal, cu genunchii flectaţi, braţele pe lîngă corp în
rotaţie medială (pronaţie) : se aplatizează lordoza cervicală şi lombară, se
rotează lateral {supinaţie) membrele superioare, se adduc scapulele ; se menţine
această poziţie, apoi se revine cu relaxare ; se strîng apoi pumnii, se flectează
coatele, care se lipesc strîns de trunchi, se adduc scapulele se menţine această
poziţie.
Exerciţiul 2 — Decubit ventral, cu braţele pe lîngă corp : adducţie puternică
a scapulelor, cu tracţionarea lor caudal ; se menţine poziţia, apoi se revine cu
relaxare.
Exerciţiul 3 — Idem dar mainile se prind la nivelul feselor : adducţie
puternică a scapulelor ; menţinerea poziţiei, apoi revenire cu relaxare
Exerciţiul 4 — Idem, dar cu fruntea pe sol, miinile cu palmele în jos in dreptul
urechilor : se adduc scapulele, ridieîndu-se palmele de pe sol (coatele şi pumnii
rămîn paralele cu solul) ; se menţine poziţia, apoi se revine cu relaxare.
Exerciţiul 5 — Idem, dar cu membrele superioare întinse pe lîngă cap şi fruntea
pe sol : se ridică braţele cit mai sus posibil, dar fruntea si pieptul rămin la sol ;
dacă există tendinţa la hiperextensie lombară, se va pune o pernă sub spinele
iliace antero-superioare.
Exerciţiul 6 — Idem, ca la exerciţiul 4 : se ridică palmele şi antebraţele, apoi se
întind pe lîngă cap in sus ; fruntea şi pieptul rămin la sol.
Exerciţiul 7 — Şezînd în poziţie „mahomedană", cu braţele la nivelul umerilor,
cotul flectat la 90° şi antebraţul orizontal, palmele faţă in fată : se rotează extern
braţele, pînâ ce antebraţele ajung la verticală. Concomitent se adduc puternic
scapulele şi in acest timp se lasă braţele incet in jos.
Exerciţiul 8 — Şezand în poziţie, mahomedană", braţele atîrnă liber pe lingă
corp: se fac rotaţii ale umărului dinainte-înapoi şi invers; se accentuează
tracţiunile in jos şi spre spate : trunchiul rămîne mereu drept.

Alinierea coloanei lombare şi a pelvisului

1. Exerciţii pentru musculatura de tonifiat (flexorii trunchiului -
musculatura abdominală şi oxtensorii şoldului - fesierul mare cu
ischiogambierii)
Exerciţiile cu flexia trunchiului sau membrului inferior din decubit
dorsal antrenează puternic psoasiliacul, care va trage de coloana
lombară şi joncţiunea lombosacrată. Se va evita acţiunea prea intensă a
psoasiliacului prin scurtarea braţului pirghiei (se flectează genunchiul),
iar fexia trunchiului se va face cu stabilizarea peivisului.
O altă precauţie : se va evita producerea efectului ,,Valsalva” expirind
zgomotos, şuierător. In orice exerciţii care antrenează abdomenul există
tendinţa la efectul ,,Valsalva”.
Exerciţiul 1 — în decubit dorsal, cu genunchii flectaţi : se contractă puternic
musculatura abdominală, fără vreo mişcare ; se menţine apoi se relaxează; se
contractă fesierii, fără vreo mişcare se menţine şi apoi se relaxează.
Exerciţiul 2 — Idem, cu braţele pe lingă corp : se contractă puternic
musculatura abdominală (se ,,suge burta") şi fesierii mari, coloana lombară se
aplatizează spre sol, cu pelvisul uşor basculat în sus ; se menţine poziţia şi apoi
se relaxează ; se repetă cu braţele în abducţie de 45°, apoi in abducţie de 90° şi
cu braţele întinse pe lîngă cap.
Exerciţiul 3 — Idem, cu braţele pe lîngă corp : se flectează capul în timp ce se
aplatizează lomba, se contractă abdomenul şi pelvisul se basculează posterior
(se ridică sacrul) ; se repetă cu genunchii intinsi şi capul flectat ; se repetă cu
braţele ridicate pe lingă cap — totul se execută cu flexia permanentă a capului.
Exerciţiul 4 — în decubit ventral, cu braţele pe lîngă corp : se contractă fesierii
mari; se menţine poziţia şi apoi se relaxează ; se contractă abdominalii, apoi se
relaxează ; se combină apoi concomitent contracţia fesierilor cu cea a
abdominalilor şi bascularea posterioară a peivisului (se şterge lordoza lombară)
— totul se repetă schimbînd poziţia braţelor, care se ridică pe lîngă cap, cu
palmele pe podea şi coatele uşor flectate.
Atenţie ! Se va evita contracţia flexorilor şoldului
Exerciţiul 5 — în decubit dorsal, cu genunchii flectaţi şi braţele pe lingă
corp, usor abduse : se trag genunchii la piept (bazinul basculează posterior) se
menţine poziţia, urmată de relaxare ; idem, dar schimband poziţia braţelor — pe
lîngă cap, cu coatele uşor flectate.
Exerciţiul 6 — Idem : se basculează posterior bazinul, în timp ce genunchii
se extind, călcîiele alunecind pe sol; se revine apoi în acelaşi fel, cu genunchii
flectaţi ; se reia tot exerciţiul, dar cu braţele ridicate pe lingă cap.
Exerciţiul 7 — în decubit dorsal : se flectează la 90° coapsele, iar
genunchii vor fi complet flectaţi ; braţele abduse la 45° sau ridicate peste cap,
prinzînd picioarele unui scaun sau ale unei mese, pentru stabilitate (dacă se
lucrează pe masă, se prinde marginea acesteia) : lomba aplatizată, pelvisul
basculat posterior ; se face un mic cerc cu genunchii în ambele direcţii - treptat
cercul se va mări.
Exerciţiul 8 — în decubit dorsal, cu genunchii flectaţi, braţele la 45: sau
ridicate, mainile prinzind marginea mesei : se trag genunchii spre piept : de aici
se extind — tălpile spre zenit; se readuc genunchii la piept, apoi se reaşază în
poziţia iniţială ; lomba va rămane tot timpul in contact cu masa
Exerciţiul 9 — Idem : se execută „bicicleta", cu genunchii cit mai sus şi cu
mişcări cât mai ample.
Exerciţiul 10 — Poziţia „în 4 labe", cu spatele drept: se ‘’suge burta”
capul se flectează, coloana se cifozează.
Exerciţiul 11 — In decubit ventral, cu braţele întinse pe lingă cap
basculează posterior pelvisul, cu aplatizare lombară ; concomitent se ridica
braţele de la sol ; se menţine poziţia, apoi se relaxează.
Exerciţiul 12 — în decubit dorsal, cu genunchii flectaţi şi braţele pe,
langă corp : se ridică apoi capul, trunchiul, pină cînd mîinile ajung la genunchi ;
lomba rămîne în contact cu solul; se repetă cu antebraţele încrucişate pe piept.
Exerciţiul 13 — în ortostatism, lingă un zid, cu călciiele la 12—15 cm
de acel zid : se apleacă corpul îndărăt, pină cînd ceafa şi spatele se sprijină de
zid ; lomba aplatizată ; se flectează genunchii, aiunecind in jos cu corpul pe zid,
apoi se extind şi trunchiul urcă mereu, în contact cu zidul; se înclină corpul
înainte „pe glezne", pînă se ajunge la verticală şi menţinînd poziţia dreaptă de
pe zid, se merge prin cameră — exerciţiul se repetă la fel, cu mîinile la ceafă şi
coatele trase înapoi
4.KINETOTERAPIA:DE CREȘTERE A MOBILITĂȚII ARTICULARE,A
REDORILOR ARTICULARE,A HIPOTONIEI
MUSCULARE,EXEMPLIFICĂRI PT FIECARE ARTICULAȚIE ÎN PARTE
Cresterea mobilitatii articulare
In acest sens se urmaresc:

o Obtinerea unghiurilor functionale de miscare;

o Redobandirea intregii amplitudini de miscare.
Cauzele care genereaza deficitul de mobilitate sunt multiple. Ele pot fi cauze care tin de:
articulatii, muschi, complexul nerv-muschi si nerv.

1. Cauzele care tin de articulatii – se impart in: redori, anchiloze, mobilizari

articulare exagerate.
2. Cauze care genereaza deficitul de mobilitate la nivelul muschilor –
Principalele cauze care limiteaza mobilitatea la nivelul muschilor sunt: atrofia
musculara de imobilitate, retractura musculara, distrofia musculara si oboseala
musculara.
3. Cauze care determina deficit de imobilitate ce tin de controlul nerv-muschi –
Acestea sunt: spasticitatea, rigiditatea, hipotoniile musculare si atrofiile musculare.
4. Cauze care determina deficit de imobilitate ce tin de controlul nervos:
o Sindroamele hipokinetice – determinate de leziunile de neuroni central sau periferic
o Sindroame hiperkinetice – convulsii, tremuraturi, fasciculatii
o Sindroame diskinetice – determinate de tulburarea reglari miscarii – tulburarea de
coordonare.
De regula compensarea deficientelor de mobilitate se realizeaza prin mai multe tipuri de
metode. Daca este vorba de redorile articulare exista:

o Redori care necesita intinderea tesuturilor – beneficiaza de mai multe tehnici in

programul kinetic – intinderea prin posturi corective;
o Redori care necesita scaderea hipertoniei musculare – intindere prin mobilizare pasiva
si pasivo-activa;
o Redorile care necesita ambele variante – prin mobilizare activa si activa asistata

5.KINETOTERAPIA DE CRESTERE A FORȚEI MUSCULARE : CONTRACȚIA

MUSCULARĂ,TIPURI DE CONTRACȚII, TIPURI DE EXERCIȚII PT TOATE
ARTICULAȚIEI

Cresterea fortei musculare

Din punct de vedere biologic, forta reprezinta acea calitate fizica ce permite deplasarea in
spatiu, mobilizarea unui segment in raport cu altul, invingerea unei rezistente externe sau
dupa caz stabilizarea parghiilor corpului.

Forta depinde de mai multi parametri:

o Diametrul de sectiune a muschiului: Exista o corelatie foarte stransa intre diametru
(suprafata de sectiune) si hipertrofie musculara.
o Numarul de unitati motorii active: Experimental s-a constatat ca la subiecti sanatosi,
nu la cei supraantrenati, in contractie cu forta maxima se ajunge la 70% din totalul
unitatilor motorii active.
o Frecventa impulsurilor nervoase: Muschii posturali se gasesc in contractie tonica
posturala si primesc impulsuri intre 5 si 25 impulsuri pe secunda.
o Sincronizarea activitatii unitatilor motorii active: Creste paralel cu antrenamentul.
Subiectii ne antrenati sincronizeaza intr-un procent de circa 20%, in timp ce subiectii
antrenati sincronizeaza pana la 80%.
o Marimea unitatii motorii: Unitatea motorie variaza ca dimensiune. Unitatile motorii
mici au prag de excitabilitate mic, deci vor fi recrutate primele, dar activitatea lor
determina tensiunea musculaturii slabe. in timp se recruteaza unitati motorii tot mai mari
astfel, prin recrutarea unitatilor motorii tot mai mari, forta dezvoltata este tot mai mare.
o Raportul forta velocitate: Daca scurtarea este rapida forta dezvoltata in muschi scade,
iar daca alungirea este rapida ea creste. De regula rapiditatea de contractie a unui muschi
este de 1/20 secunde. Daca se aplica o anumita incarcare viteza va scadea paralel cu
cresterea greutatii.
o Raportul forta lungime: Daca muschiul este alungit peste lungimea tisulara normala,
adica peste limita fiziologica structurala va rezulta paradoxal o forta scazuta. S-a constatat
ca la lungirea unui muschi la de trei ori lungimea de echilibru se produce ruptura. Daca
muschiul este scurtat se va produce tot contractura, dar mai mica.
Din punct de vedere practic contractia muschiului poate fi de trei feluri:

1. Contractie izometrica – in care tensiunea interna creste fara sa se modifice

lungimea fibrei musculare.
2. Contractia izotonica – lungimea fibrei musculare se modifica producandu-se
miscari articulare, tensiunea muschiului fiind cvaziconstanta pe parcursul miscarii, iar
forta musculara scade pe parcurs.
3. Contractia izochinetica – reprezinta o contractie dinamica in care viteza este
reglata cu rezistenta, astfel incat sa fie permanent proportionala cu forta dezvoltata,
deci rezistenta urmareste variatiile lungimii fibrei.
Cresterea fortei musculare  nu inseamna neaparat si hipertrofia musculara, dar reciproca este
valabila. Cresterea fortei musculare se realizeaza prin contractie izotonica contra unei
rezistente care nu blocheaza excursia miscarii.Cel mai utilizat tip de efort muscular pentru
cresterea fortei musculare si obtinerea hipertrofiei este miscarea izotonica cu rezistenta care
este superioara miscarii izometrice – cu rol de asemenea important in atingerea acestui
obiectiv. Contractia izometrica trebuie sa realizeze minimum 35% din tensiunea maxima
musculara si ca durata sa nu depaseasca 12 secunde (in patologie, se utilizeaza contractie
izometrica cu durata de 3-5-6 secunde). Capacitatea de a genera forta musculara se realizeaza
in ordine prin contractie excentrica, contractie izometrica, contractie concentrica. Contractia
izokinetica este o contractie dinamica, dar viteza miscarii este regulata, astfel incat rezistenta
sa fie in raport cu forta aplicata in orice moment al amplitudinii unei miscari. ~n situatiile
deficitelor mari de forta musculara (de cauza neurologica) cu forte musculare de 0, 1, 2 si
chiar 3, se utilizeaza alte exercitii la care apoi se adauga progresiv izometrie si rezistentele.
Aceste exercitii sunt reprezentate de:  posturi declansatoare de reflexe tonice, tehnici de
facilitare pentru intarirea musculaturii, elemente facilitatorii de crestere a raspunsului motor
(intindere rapida, tractiunea, telescoparea, vibratia, periajul etc).

Cresterea rezistentei musculare. Rezistenta este capacitatea de a sustine un efort (capacitatea

muschiului de a sustine o contractie). Tehnicile de crestere a rezistentei musculare sunt
aceleasi ca cele din cadrul cresterii fortei musculare, intre ele exista o relatie directa.
Principiul pentru cresterea rezistentei este cresterea duratei antrenamentului (se lucreaza de
obicei la intensitati mai joase de efort, dar prelungite in timp). 

Cresterea coordonarii, controlului si echilibrului. Dezvoltarea coordonarii inseamna o

crestere a preciziei miscarii si determina aparitia deprinderilor motrice ce au la baza
engramele motorii. Ca si tehnici sunt utilizate mobilizarile poliarticulare (triple flexii, triple
extensii), exercitii Frenkel care urmaresc coordonarea miscarilor membrului inferior din
decubit, sezand si ortostatism. Acestea cresc controlul proprioceptiv al MI in diverse tulburari
neurologice.

 Antrenarea la efort este un obiectiv deosebit de important, deoarece lipsa efortului fizic
impus de boala determina o serie de perturbari functionale ale intregului organism si in
special dezadaptari metabolice, cardiorespiratorii, musculare. Metodele antrenamentului la
efort sunt variate, cele mai comune sunt: mersul – cel mai recomandat pentru initierea
antrenamentului la efort, activitatile de autoingrijire si casnice, urcatul scarilor si pantelor,
bicicleta ergometrica si covorul rulant, alergarea, inotul, terapia ocupationala, sportul
terapeutic si munca.

TIPURI DE CONTRACȚII

Contracția izotonică

Contracția numită în mod obișnuit ISOTONIC (tensiune constantă) apare atunci când
un mușchi este scurtat prin schimbarea unei sarcini care rămâne constantă pe
întreaga durată a perioadei de scurtare; acesta poate fi împărțit în două faze:

CONCENTRIC sau POZITIVE în cazul în care mușchiul este scurtat prin dezvoltarea
tensiunii (de exemplu prin ridicarea unei greutăți)

ECCENTRIC sau NEGATIV atunci când mușchii se întind și dezvoltă tensiune (de
exemplu, scăderea lentă a aceleiași greutăți).Contracția ISOCHINETIC apare atunci
când mușchiul dezvoltă efortul maxim pentru întreaga amplitudine a mișcării,
scurtând la o viteză constantă (tensiune variabilă); se obține numai cu mașini
speciale, numite izokinetice.

Contracția auxotonică

Contracția AUXOTONIC crește progresiv cu scurtarea musculară (de exemplu

benzile elastice).

Contracția contracției

Contracția PLIOMETRIC este o contracție concentrică explozivă, precedată imediat

de contracția excentrică; în acest fel energia acumulată în structurile elastice ale
mușchiului este exploatată în faza excentrică anterioară.

Contractia izotonica este cea mai obisnuita contractie musculara. Se produce cu modificarea
lungimii muschiului, determina miscarea articulara, de aceea este considerata o contractie
dinamica. Pe tot parcursul miscarii, tensiunea de contractie ramane teoretic aceeasi.
Mușchii striați - tipuri de contracții

A. Contracție izometrică

Contrația izometrică este caracterizată prin modificarea tensiunii mușchiului, fără a afecta
lungimea acestuia, care rămâne constantă. Acest tip de contracție nu realizează
lucru mecanic, dar are rol de a produce căldură.

B. Contracție izotonică

Aceasta este caracterizată prin modificarea lungimii mușchiului, dar fără a afecta tensiunea
acestuia, care rămâne constantă. Acest tip de contracție realizează lucrul mecanic și produce
mișcarea, fără producere de căldură.

C. Contracție auxotonică

Contracția auxotonică este caracterizată prin modificarea lungimii mușchiului, dar și a

tensiunii acestuia.

TIPURI DE EXERCIȚII

Izometria a devenit o activitate fizică la modă în zilele noastre. De la persoane care pur și
simplu vor să se mențină în formă și până la sportivi, persoane care vor să slăbească,
culturiști sau persoane care se duc la sala de forță, toată lumea efectuează cel puțin o dată pe
lună câteva dintre aceste exerciții izometrice. Ce nu se cunoaște, însă, este beneficiul e care
acestea îl aduc în recuperarea medicală, în special în kinetoterapie.

Ce sunt exercițiile izometrice?

Exercițiile izometrice sau izometria reprezintă un tip de antrenament de rezistență în care

unghiul articulației și lungimea mușchiului nu se modifică în timpul contracției, comparativ
cu mișcările dinamice sau izotonice. Practic, exercițiile izometrice se fac în poziții statice, nu
în mișcare.
Ce rol au exercițiile izometrice în kinetoterapie?

În primul rând, exercițiile izometrice sunt folosite în stadiile incipiente ale kinetoterapiei,
fiind eficiente pentru identificarea, izolarea și întărirea mușchilor. Principalul avantaj al
acestora este capacitatea de a localiza un exercițiu fără a implica alte mișcări. Spre exemplu,
dacă o persoană are un membru imobilizat, acesta poate efectua exerciții izometrice pentru a
contracara atrofia musculară. Practic, unghiul specific al contracției musculare va aduce un
plus de forță atât mușchilor, cât și articulațiilor din zona afectată.

Care sunt beneficiile exercițiilor izometrice?

Exercițiile izometrice prezintă numeroase beneficii pentru recuperarea medicală, printre care:

 contractarea în siguranță a unui mușchi, protejând, în același timp, o incizie

chirurgicală sau o cicatrice;
 întărirea mușchiului printr-o gamă specifică de mișcări în jurul articulației;
 nu sunt necesare echipamente speciale pentru efectuarea acestora.

Când ar trebui efectuate exercițiile izometrice?

Exercițiile izometrice pot fi efectuate în orice moment al recuperării medicale sau, pur și
simplu, în timpul programului de exerciții fizice realizate atât la sală, cât și la domiciliu.
Există, însă, și situații în care este de preferat să efectuați exerciții izometrice, cum ar fi:

 după operație;
 când mușchiul nu se poate contracta cu forța necesară pentru a muta articulația pe care
o înconjoară;
 pentru a ajuta la creșterea intrării neuromusculare la un anumit mușchi;
 când fragilitatea face imposibilă efectuarea altor exerciții fizice.

6.EXERCIȚII,TEHNICI ȘI METODE KINETICE PENTRU COLOANA VERTEBRALĂ ȘI

AFECȚIUNILE SALE:SPONDILITA
ANCHILOPOETICĂ,CIFOSCOLIOZA,LOMBOSACRALGIA
7.KINETOTERAPIA UMĂRULUI ȘI A AFECȚIUNILOR SALE:UMĂR DUREROS
SIMPLU,HIPERALGIC,MIXT,BLOCAT,PSEUDOPARALITIC

PERIATRITA SCAPULOHUMERALĂ

Periartrita scapulohumerală este un sindrom dureros însoţit de limitarea mişcărilor,

datorită afectării structurilor periarticulare.
Are cinci forme clinico-anatomo-funcţionale, relativ bine conturate:
1. Umărul dureros simplu
2. Umărul acut hiperalgic
3. Umărul mixt
4. Umărul blocat
5. Umărul pseudoparalitic

Umărul dureros simplu

Este forma clinica cea mai frecventa. Bolnavul acuza dureri moderate in umar cand se
imbraca, se piaptana, sau cand solicita membrului superior respectiv prin purtatea unor
greutati. Durerile pot stanjeni bolnavul in timpul somnului, intensificandu-se in anumite
pozitii
Are la bază tendinita, bursita sau tenosinovita, putând prezenta, clinic, un stadiu acut care
evoluează spre subacut, urmat de un stadiu terminal, apoi de vindecare.

Umărul acut hiperalgic

De obicei are ca substrat o tendinită calcifiantă în puseu inflamator sau o migrare de elemente
calcifiate în bursa subacromiodeltoidiană.
Umarul acut hiperalgic poate debuta in mod brutal, cu o durere atroce si o impotenta totala a
membrului superior, alteori aceasta forma clinica este continuarea evolutiei unui umar
dureros simplu. Durerile sunt violente, insuportabile ; ele se intensifica noaptea impiedicand
bolnavul sa se odihneasca. De asemenea durerea se intensifica la orice tentativa de mobilizare
a umarului, limitarea mobilitatii nefiind deci mecanica ci antalgica.
Umărul mixt
Este asocierea dintre un umăr dureros de origine tendinoasă, tendosinovitică sau bursitică şi o
limitare a mişcării prin contractură musculară antalgică în rotatori, flexori sau abductorii
umărului. Limitarea miscarii in umarul mixt nu se datoreaza numai durerii, ca in formele
precedente, ci si unei redori reale structurale
Umărul blocat
Blocarea aceasta are ca substrat capsulita retractilă şi se caracterizează, în primul rând, prin
limitarea marcată a mobilităţii umărului,.Este o suferinta frecvent intalnita, care debuteaza cu
dureri moderate ale umarului, exarcerbate nocturn, pretand la confuzia de umar dureros
simplu.
In timp insa, evoluand lent se instaleaza o limitare marcata a mobilitatii umarului realizand
asa numitul « umar inghetat ».
Durera, prezenta la debut, poate sa persiste cu o intensitate scazuta, sau poate sa dispara si sa
reapara periodic pe parcursul bolii.

Umărul pseudoparalitic
Are la bază perforarea, ruptura de diverse grade a manşonului rotatorului, apărută de obicei
pe un fond degenerativ (tendinoze), dar putând fi semnalată şi la tineri, după un traumatism.
Tratamentul
Tratamentul periartritei scapulo-humerale are ca obiectiv:

 calmarea durerii,
o combaterea inflamatiei si tendinta in fibroza,
o refacerea troficitatii tesuturilor
 recuperarea functionalitatii umarului

Intensitatea si complexitatea tratamentullui depind de forma clinica a bolii. In general in toate

fazele de PSH tratamentul se imparte in:

 igieno-dietetic
 evolutia starii psihice
 medicamentos
 balneofizical:

Electroterapia
Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile:

 curentii diadinamici,
 curentul galvanic
 ultrasuneltul

 Masajul
 Kinetoterapia

Kinetoterapia are particularităţi în funcţie de forma clinico-anatomo-funcţională

 Umărul dureros simplu

1. Stadiul acut necesită imobilizarea în poziţie de repaus cu braţul la 35—45° în abducţie, cu
o pernă mică sub axilă şi susţinut de o eşarfă. Deoarece datorită durerilor există tendinţa de a
menţine umărul ridicat se recomandă aplicarea tehnicilor de relaxare.
2. Stadiul subacut permite începerea mobilizării scapulohumerale, dar prin mişcări pasive,
apoi pasivo-active şi active asistate.
3. Stadiul terminal are ca obiective: refacerea forţei musculare, a stabilităţii şi mişcării
controlate a umărului. Sunt permise toate mişcările, accentul punându-se pe cele active cu
rezistenţă  pentru creşterea forţei musculare.

 Umărul acut hiperalgic

 In acest caz exista  doar o singură atitudine kinetologică: imobilizarea absolută a braţului în
abducţie de 70° şi uşoară flexie.

 Umărul mixt

Kinetoterapia în general, se va începe cu programul indicat in cazul umărului dureros simplu,

faza subacuta. Promovarea mişcărilor prin aplicarea tehnicii „relaxare-contracţie" se face în
momentul în care durerile aproape au dispărut.
Într-o etapă ulterioară se va trece la exerciţiile de creştere a forţei musculare pe grupele de
muşchi care se dovedesc deficitare.

 Umărul blocat

Kinetoterapia umărului blocat începe de fapt prin kinetoprofilaxia lui :

 posturarea corectă a umărului inflamat  în abducţie-rotaţie externă-flexie de braţ ;

 mobilizarea precoce şi regulată a membrului superior la cei predispuşi să facă o
periartrită.
 imobilizarea prelungită atrage scăderi importante ale forţei musculare, motiv pentru
care se va pune un accent deosebit pe exerciţiile de creştere a forţei.

 Umărul pseudoparalitic

Obiective:

 prevenirea trecerii spre o capsulită retractilă care să compromită orice mobilizare,

inclusiv mobilizarea pasivă ;
 recuperarea unei forţe musculare cât mai bune ;
 învăţarea unor mişcări compensatoare
8. Kinetoterapia cotului (cotul post traumatic, reumatic) şi a mâinii (mâna
rigidă), exerciţii, tehnici, metode

Cotul reumatismal
Obiectivele recuperării funcţionale a cotului sunt:
– combaterea durerii, obiectiv realizat prin poziţionări, posturări înlimite funcţionale, exerciţii
autopasive şi pasivoactive;
– refacerea mobilităţii în limitele funcţionale şi apoi normale, prinexerciţii autopasive, active,
stretching;
– refacerea forţei şi a stabilităţii articulare, prin exerciţii active curezistenţă şi exerciţii
gestuale şi de îndemânare.

Principiile de reeducare funcţională a cotului sunt:

– nu se mobilizează cotul inflamat. Acesta va fi imobilizat în atelă, care se va scoate în timpul
nopţii.
– nu se efectuează mobilizări pasive, numai autopasive.
– nu se va încărca mâna cu greutăţi pentru recuperarea extensiei,acestea ducând la creşterea
hipertoniei muşchilor flexori.
– nu se fac exerciţii analitice intense, deoarece pot reapărea reacţiile inflamatorii.
– in recuperarea cotului este utilă reeducarea globală a membruluisuperior, orientată către
gesturile uzuale, antrenând obligatoriu umărul şi mâna.
– este obligatorie menţinerea mobilităţii articulaţiilor neafectate (umăr-pumn-mâna), prin
mişcări pasive, activopasive şi active.
– se va asocia terapia ocupaţională

Obiectivele kinetoterapiei, tehnicile şi metodele de recuperare sunt:

 Refacerea mobilităţii
o prin adoptarea unor posturi (flexia, extensia, pronaţie/supinaţie)
o prin mobilizari pasive (flexie, decompresiunea articulaţiei cotului, extensie,
pronosupinaţie)
o prin mobilizări autopasive (cu ajutorul scripeţilor, cu ajutorul unui
konetoterapeut, autopasiv fără ajutor extern)
o prin mişcări active – reprezintă baza kinetoterapiei în afectarea cotului
(reumatismală, posttraumatică – pentru creşterea mobilităţii).
 Refacerea forţei musculare
o tonifierea musculaturii flexoare
o tonifierea musculaturii extensoare
o tonifierea musculaturii supinatoare
o tonifierea musculaturii pronatoare
 Refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii.
o terapia ocupaţională – condiţia de bază în alegerea modalităţii concrete de
terapie ocupaţională = solicitare în repetări multiple a unei amplitudini de
mişcare cât mai mare
o sporturi terapeutice  – înot, basket, tenis de masă
o kinetoterapie (exerciţii pentru flexori, extensori, supinatori, pronatori)
Mâna reumatismală
Obiectivele recuperării funcţionale a mâinii sunt:
– reducerea durerii;
– menţinerea/ creşterea mobilităţii articulare;
– menţinerea/ creşterea forţei musculare şi stabilităţii mâinii;
– prevenirea/ corectarea deformaţiilor şi dezaxărilor articulare;
– minimalizarea efectului deformărilor articulare;
– menţinerea, dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţii în diferitele forme de prehensiune;
– menţinerea/ creşterea capacităţii de desfăşurare a ADL-urilor.

La pacienţii cu deficit de prehensiune, scopul final al kinetoterapiei îl constituie restabilirea

cât mai completă a capacităţii funcţionale pierdute, precum şi dezvoltarea unor mecanisme
compensatoare care să asigure subiectului posibilitatea de autoservire, de muncă şi de
independenţă economică şi socială
Aceste obiective sunt valabile atât în fazele acute, cât şi în celelalte faze, atât în formele
inflamatorii, indiferent de stadiul de evoluţie, cât
şi în celedegenerative. Întotdeauna se vor utiliza tehnici şi mijloace potrivite şi adaptate de la
caz la caz.

Obiectivele kinetoterapiei, tehnicile şi metodele de recuperare sunt:

 Refacerea mobilităţii
o prin adoptarea unor posturi
o prin mobilizari pasive
o prin mobilizări autopasive
o prin mişcări active
 Refacerea forţei musculare
o refacerea forţei musculare a policelui
o refacerea forţei musculare a celorlalte degete
o refacerea abilităţii mâinii
o tonifierea musculaturii pronatoare
 Refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii.
o terapia ocupaţională – condiţia de bază în alegerea modalităţii concrete de
terapie ocupaţională = solicitare în repetări multiple a unei amplitudini de
mişcare cât mai mare
o sporturi terapeutice  – înot, basket, tenis de masă
o kinetoterapie
Recuperare kinetica a cotului posttraumatic

Traumatismele cotului in sine dar si imobilizarea cotului impusa de acest traumatisme,

determina de cele mai multe ori redori stranse greu reductibile. Limitarea severa a mobilitatii
cotului postraumatic are la baza:organizarea colagenica consecutiva edemului intre planurile
de alunecare,retractii musculotendocapsulare,cicatricea retractila,fragmentul osos
intraarticular.
Tratament Kineoterapie Recuperare kinetica.
Recuperarea functionala a cotului trebuie sa inceapa cu profilaxia redorii sau cel putin cu
profilatia unei redori disfunctionale severe prin:
► Imobilizarea de scurta durata (cca 2-4 saptamani) in aparat gipsat urmata de imobilizarea
in atele bivalve cu schimbarea alternativa a pozitiei;
► Imobilizarea de la inceput in atele care se alterneaza de cateva ori pe zi in pozitiile
maxime de flexie-extensie;
► Mobilizarii active ale umarului,pumnului,mainii,precum si exercitii decontracturante ale
umarului si a coloanei cervicodorsale superioare pe toata perioada de imobilizare.
In perioada imediat urmatoare imobilizarii (primele 2-3 saptamani) se recomanda:
► miscari active ajutate.
► exercitii de relaxare-decontracturare a umarului.
► hidrokinetoterapie calda cu miscari facilitate de apa.
► miscari active ghidate de kinetoterapeut.
Dupa circa 3 saptamani de la degipsare se recomanda:
► sa se inceapa mobilizarile analitice;
► sa se inceapa exercitiile de crestere a fortei musculare;
► sa se instituie terapia ocupatinala.
Dupa circa 6 saptamani se recomanda:
► utilizarea intensiva a tehnicilor facilitatorii de crestere a mobilitatii.
► exercitii de crestere a fortei musculare.
► exercitii de refacere a stabilitatii si miscarilor controlate.
► terapia ocupationala detine un loc important in aceasta peioada introducand elemente de
munca si/sau sport.
De retinut:
Cotul inflamat nu trebuie mobilizat pana nu dispar edemul si inflamatia.
Mobilizarile pasive nu sunt bine suportate de cot, mai ales daca sunt intempestive.
Cotul se recupereaza greu, uneori fiind necesare luni de activitate recuperatorie pentru a
obtine un rezultat complet.
Se recomanda:
*Hidrokinetoterapia
*Terapia ocupationala
9.Kinetoterapia soldului şi a afecţiunilor sale (coxartroza primară şi secundară coxartroza
operată proteza parţială, şi totală), exerciţii, tehnici, metode

Aparatul locomotor este constitutit din sistemul osos si sistemul muscular, ambele asigurand
si deplasarea corpului. Organele de legatura dintre capetele osoase se numesc articulatii,
forma si structura lor fiind adaptate rolului pe care-1 indeplinesc in organism:

-   de a participa la miscarile diferitelor segmente ale corpului;

-     de a oferi rezistenta la presiune si tractiune.

Una dintre cele mai importante articulatii este articulatia coxo-femurala. Este o articulatie
mobila si solida, o diartroza, realizata intre doua suprafete articulare: una sferoida,
reprezentata de capul femurului, si cavitatea articulara, reprezentata de acetabulul coxalului.
Articulatia soldului la om indeplineste functii complexe de suport a greutatii corporale,
permitand in acelasi timp deplasarea corpului. In formarea articulatiei soldului iau parte doua
oase : coxalul (care impreuna cu sacrul formeaza bazinul) si femurul (osul coapsei ). Ele
alcatuiesc articulatia soldului sau coxofemurala.Aceasta articulatie de tip sinovial prezinta
suprafete articulare, capsula, ligamente, sinovie, burelet marginal. In osul coxal exista o
cavitate denumita cotiloida in care patrunde capul femurului. Extremitatea superioara a
femurului prezinta un cap, capul femural si gatul sau colul, care leaga capul femural de
corpul osului. Intre capul si corpul femurului se formeaza un unghi deschis care in mod
normal masoara 126-130 grade. Orice modificare in deschiderea acestui unghi mareste
solicitarea cartilajelor favorizand astfel dezvoltarea artrozei.

Coxartroza denumita si artroza soldului este o artropatie cronica, caracterizata din punct de
vedere morfologic prin alterari degenerative ale cartilajului articular, asociate cu leziuni
proliferative ale tesutului osos subiacent. Coxartroza este una dintre cele mai frecvente
artroze si in acelasi timp, una dintre cele mai grave deoarece afectarea sa duce la deficiente
serioase in stabilitatea si mobilitatea bolnavului. Se intalneste de obicei la varsta de 50-60 de
ani sau chiar la tineri, in caz de malformatie a articulatiei coxofemurale. Inafara denumirii de
artroza mai este folosit si termenul de reumatism degenerativ si cel de osteoartrita localizat la
articulatia soldului.

Etiologie
Coxartroza constituie o boala plurietiologica, dar monopatogenica, expresie a degradarii
anatomo functionale a soldului. Afectiunea este intalnita la persoane care depasesc varsta de
40 ani iar frecventa ei creste odata cu varsta. Ea intereseaza in mod egal ambele sexe, cu o
usoara predominanta la sexul feminin.Aproape toate clasificarile etiologice ale coxartrozei
fac dinstinctia intre formele primare sau idiopatice si forme secundare.

   Coxartrozele primare constituie aproximativ jumatate din numarul total si ele

debuteaza catre varsta de 60 ani; adesea ele sunt bilaterale, se insotesc de artroze ale altor
articulatii, iar radiologic sunt artroze de tip central.Ele par sa fie cauzate de factori generali,
inca putin cunoscuti, care altereaza cartilajul articular, producand leziuni de uzura precoce la
nivelul articulatiilor supuse la eforturi maxime.
  Coxartrozele secundare sunt acelea la care factorii locali pot sa fie incriminati drept
cauze declansatoare ale afectiunii. Dintre coxartrozele secundare cele mai frecvente sunt
acelea consecutive alterarilor mecanicii articulare prin tulburari de statica articulara care pot
fi datorate:

-              malformatiilor congenitale coxofemurale - ex. displazia sau luxatia congenitala de

sold, coxa vara sau valga, protruzia acetabulara juvenila.

-              deformatiilor coxofemurale castigate - ex. sechelele traumatice ale capului femural
sau cotilului dupa fracturi, luxatii, decolare epifizara.

O alta categorie de coxartroze secundare sunt acele care, fara sa fie datorate malformatiilor
sau tulburarilor de statica articulara, recunosc totusi cauze locale care au alterat sinoviala sau
cartilajul articular, elemente pe care se va dezvolta ulterior artroza. Astfel sunt coxartrozele
secundare unei coxite infectioase sau reumatismale, condromatozei soldului, sinovitei
traumatice.

TRATAMENT
Obiectivele tratamentului coxartrozelor sunt:  

-         combaterea durerilor

-         diminuarea redorii si a impotentei functionale  

-         mentinerea functiei articulare si recastigarea miscarii (partiale, totale)

-         micsorarea handicapului.

In tratamentul coxozelor, ca si a celorlalte artroze se folosesc mai multe mijloace:

1. Masurile igienico-dietetice si educative:  

-         micsorarea solicitarilor articulatiei coxo-femurale prin evitarea ortostatismului

prelungit, a mersului pe scari sau pe teren accidentat;

-         dieta echilibrata (hipocalorica in cazul obezilor).

2. Tratamentul medicamentos, care consta pe de o parte in folosirea unei medicatii antialgice

si antiinflamatorii (tratament simptomatic), iar pe de alta parte in folosirea unei medicatii ce
isi propune sa influenteze pozitiv insusi fondul evolutiv al bolii (medicamente numite de
reumatologii americani Direase Modifying Osteo Arthritis Drugs DMOAD). In tabelul
urmator prezentam principalele grupe de medicamente folosite in tratamentul artrozelor:

I.Tratamentul simptomatic

A. cu actiune de scurta durata

a)      analgeticele (paracetamo1, tramadol)

b)    antiinflamatoarele nesteroidiene: ibuprofen, diclofenac, indometacin, piroxicam,
tenoxican, celebrex, movalis, ketoprofen

 c)     gel-urile si unguentele: ketoprofen (flexene), diclofenac, Fastum gel,

B. cu actiune de lunga durata

a.      corticosteroizii depozit, intraarticular: triamcilonon

b.     acidul hialuronic

II. Medicamentele DMOAD:

-         glucozaminosulfat

-         condroitinsulfat

-         pentosansulfat  

-         orgoteina  

-         extracte de avocado si soia

-         tetraciclinele

-         terapiile experimentale.

III. Tratamentul balneo-fizioterapic are cele mai largi recomandari cu cele mai
eficiente rezultate. Pot fi folosite toate formele si metodele de tratament: electroterapie,
hidroterapie, termoterapie ca si kinetoterapia. Tratamentul fizical-kinetic al coxartrozei
urrnareste implinirea urmatoarelor obiective:

-         combaterea durerii;

-         asigurarea unei bune stabilitati a soldului;

-         asigurarea unor unghiuri de mobilitate functionale si evitarea instalarii atitudinilor

vicioase.

Pentru combaterea durerii, medicina fizica ofera o gama foarte larga de proceduri, totul este
ca ele sa fie cunoscute si aplicate individualizat de la caz la caz in functie de mecanismele
patogenetice care stau la baza durerii, stabilirea tipului de reactivitate al bolnavului, pragul lui
de sensibilitate la durere etc.

Caldura locala poate fi la fel de utila ca si recele aplicat local sau crioterapia, depinde doar
de substratul morfo-patologic caruia ne adresam.

In criza dureroasa se recomanda repausul la pat, medicatie analgetica si decontracturanta,

apoi solux albastru urmat de masaje usoare decontracturante, curenti diadinamici
(monofazat) fix si perioada lunga. Dupa ameliorarea durerilor si contracturii musculare
asociem baile kinetoterapice si dussl subacval. Aplicam cu preponderenta kinetoterapia la pat
(gimnastica posturala, exercitii izometrice, mobilizarii active ajutate, flexi-extensii pe plan
orizontal si abductie-adductie pe plan orizontal si apoi usor inclinat).

Ceea ce este esential pentru o reducere semnificativa a durerii se leaga de posturarea

antalgica. Fie ca lucram cu rece local sau cu cald, aceste tratamente trebuie aplicate in
pozitie de decubit (descarcare articulara) cu soldul intr-o flexie lejera sustinuta pasiv prin
perne, sac de nisip etc. (relaxarea musculaturii, locul in care nasc stimuli durerosi).

Daca exista posibilitatea tratamentului in apa, baia calda generala, baia cu namol, dusul
subacval, prin asigurarea conditiilor esentiale (descarcarea articulatiei, relaxare musculara,
sedare), calmarea durerilor este mult mai placuta. O incalzire superificiala se poate obtine in
cele mai obisnuite conditii fara a fi nevoie de deplasare la un serviciu de fizioterapie: punga
cu sare de bucatarie incalzita, perna electrica. Pentru incalzirea structurilor profunde este
neaparat nevoie de aparatura medicala specifica: microunde, unde scurte, ultrasunet.

Utilizarea curentului galvanic fie sub forma de galvanizare simpla, fie sub forma de
ionogalvanizare reclama o durata mare de timp (in jur de 30 min.), intensitati relativ mari ale
curentului, de aici, respectarea cu mare riguozitate a regulilor de aplicatie pentru a evita
aparitia arsurilor chimice care vor compromite tot programul de recuperare. Aceleasi
precautii se iau pentru orice aplicatie de curenti de joasa frecventa. Acolo unde exista
aparatura necesara, este de preferat utilizarea curentilor de medie frecventa si a curentilor
interferentiali. Formulele de lucru antalgic sau excitomotor vor fi alese si/sau alternate in
functie de modul in care abordam durerea (simptomatic sau etiopatogenetic). Tot cu scop
antalgic se foloseste si ultrasunetul a carui actiune este de maxima eficienta asupra
manifestarilor algice si inflamatorii periarticulare ce insotesc de obicei coxartroza.

Masajul, pe langa efectul antalgic este si miorelaxant sau, daca se doreste, tonifiant, in
functie de manevrele utilizate. Fara a intra in toate detaliile tehnicilor de masaj, pot fi utile
cateva consideratii practice. Pozitionarea bolnavului este extrem de importanta deoarece
fiecare pozitie permite o mai buna abordare a diferitelor structuri.Manevrele de masaj
depasesc zona soldului coborand spre genunchi si urcand- spre coloana vertebrala lombara si
se adreseaza tuturor structurilor: piele, tesut celular subcutanat, fascii, tendoane si muschi.
Impotriva redorii articulatre, al doilea element important al deficitului functional a1
bolnavului, kinetoterapia este arma terapeutica de baza care permite recastigarea unor
amplitudini functionale. Ca regula generala, sensul miscarii va fi in sens opus tendintei
naturale a bolii de limitare a miscarilor. Asadar, mobilizarea pasiva va insista pe miscarile de
extensie, abductie si rotatie interna. Greu de recuperat mobilitatea intr-o articulatie in care deja
redoarea s-a instalat. Mobilizarea pasiva insoteste masajul, dupa tractiunea si comprimarea
articulatiei. Miscarile pasive se efectueaza in diferite axe si planuri, analitic sau global. Cea
mai convenabila pozitie de lucru este decubitul dorsal care avantajeaza toate miscarile, cu
exceptia extensiei.

Tipuri de proteze de sold

Soldul reprezinta o articulatie mare a organismului, localizata intre capul femural si cavitatea
bazinului, denumita cotil.
In chirurgia ortopedica se utilizeaza mai multe tipuri de proteze ce pot inlocui total sau partial
articulatia soldulului, in functie de locul si gradul de afectare/ degradare a acesteia.
Durata medie de utilizare a unei proteze de sold este de aproximativ 15 ani, insa aceasta poate
fi depasita cu usurinta in cazul in care se are in vedere protejarea acesteia. Prin evitarea
suprasolicitarii ce poate apare in cadrul activitatilor sportive sau tinerea sub control a greutatii
corporale, puteti prelungi durata de utilizare chiar si cu 10 ani.

1.Proteza totala de sold - Proteza de sold totala difera de proteza partiala prin faptul ca
ambele componente ale articulatiei sunt inlocuite, cea femurala cu o tija prevazuta intr-un cap
cu o bila, iar cea acetabulara cu o cupa. Astfel, articulatia artificiala rezultata din cele doua
componente combinate reproduce o articulatie naturala (vezi poza alaturata).
Cele doua componentele sunt realizate din diverse materiale si variaza in functie de
producator. Spre exemplu, tija femurala poate avea in compozitia sa metale precum titanul,
otelul inoxidabil, cobaltul, cromul sau aluminiumul, in timp ce cotilul poate fi fabricat din
ceramica, metal sau polietilena. 

2.Proteza partiala de sold - Protezele de sold partiale se utilizeaza de obicei in cazul fracturii
de col femural, artritei sau degenerarii osoase si se deosebesc de cele totale prin faptul ca
inlocuiesc doar jumatate din articulatie, respectiv capul femural. Aceasta modalitate de
inlocuire partiala se poate alege, deoarece in majoritatea cazurilor cotilul ramane intact in
urma traumatismului si nu necesita inlocuire. Mai exact, aceste proteze partiale pun in in
contact direct tija femurala si bila metalica cu cartilajul cotilului.

3.Proteza de sold cimentata - Utilizata in majoritatea cazurilor in randul pacientilor

varstnici, proteza de sold cimentata se fixeaza la la os cu un ciment chirugical (rasina
sintetica). Acest material care joaca rolul de amortizor si ofera o repartitie armonioasa a
fortelor dintre implant si os. Un avantaj major al protezei cimentate este usurinta cu care
materialele protetice pot fi extrase in cazul in care articulatia creata va necesita in timp o
schimbare (inlocuire). Fixarea prin metoda cimentata este foarte durabila, insa, ca in cazul
oricarei proteze de sold, trebuiesc evitate traumatismele post-artroplastie. De asemenea,
recuperarea in cazul acestui tip de proteza este mai rapida, sprijinul total pe picior putand fi
realizat dupa 2 saptamani de la operatie.
4.Proteza de sold necimentata - Dupa cum sugereaza si numele, se monteaza fara ciment,
direct la femur si are avantajul de a permite osului sa creasca la suprafata de contact.
Protezele necimentate se utilizeaza cel mai des in cazul copiilor, adolescentilor si pacientilor
cu varsta de pana in 50 de ani si au o durata de utilizare mai mare decat protezele cimentate.
In cazul copiilor, datorita faptului ca acestia nu au inca cresterea incheiata, osul creste la
suprafata poroasa metalica, realizandu-se o fixare biologica. Dezavantajul acestui tip de
proteza este ca sprijinul total pe picior se poate face dupa aproximativ 2-3 luni de la
interventie.

5.Proteze hibride - Protezele hibride folosite in artroplastia soldului sunt combinatii ale celor
doua tipuri de proteze, cimentate si necimentate. De exemplu, acestea pot fi fabricate cu
coada cimentata si cupa necimentata, sau invers. Avantajul protezelor de sold hibride consta
in faptul ca partile componente pot fi inlocuite cu usurinta in timp.
Recuperare dupa protezarea soldului

In cazul artroplastiei de sold este bine ca inainte de operatie sa se inceapa efectuarea de

exercitii pentru brate ce au ca scop cresterea fortei musculare necesare utilizarii post
operatorii a carjelor sau cadrului. Pentru a recupera functia articulara caracterizata prin
suplete si stabilitate, trebuie ca muschii si tendoanele din jurul protezei sa fie de buna calitate.
Acestea nu pot fi intarite decat prin exercitii de recuperare.
Exercitiile fizice de recuperare pot incepe la cateva luni dupa protezarea soldului si trebuiesc
efectuate la indicatiile chirurgului ortoped si sub indrumarea unui kinetoterapeut. In principal,
se va avea in vedere ca exercitiile de recuperare sa se realizeze treptat, fara a forta articulatia.
Dintre sporturile si exercitiile recomandate fac parte mersul pe jos, inotul si ciclismul.
Trebuiesc evitate total sporturile ce solicita excesiv articulatia precum fotbal, tenis, volei etc.
Fizioterapia regrupeaza ansamblul tratamentelor care utilizeaza agentii fizici naturali care
elibereaza energie, cum ar fi curentul electric, (electroterapie), undele mecanice (in mod
particular ultrasunetele), si undele electromagnetice. Principalii agenti utilizati in tratamentul
afectiunilor dureroase cronice ale muschilor, oaselor si articulatiilor sunt: 

1.Aplicarea curentilor electrici de joasa frecventa pentru a calma durerile (electrostimularile

antalgice) sau pentru a face sa functioneze muschii (electrostimularile motorii).

2.   Aplicarea unui curent electric pentru a favoriza pentrarea medicamentelor local intr-o
zona bolnava (ionizarile). 

3.  Ultrasunetele, sunt unde mecanice care degajeaza caldura atunci cand traverseza tesuturi
(mai ales tendoanele si ligamentele) si efectueaza “micromasaje”.

4. Undele electromagnetice care scad senzatia de durere  fie prin incalzirea tesuturilor
traversate ( de exemplu undele infrarosii), fie prin efect electromagnetic fara  incalzirea
tesuturilor (camp electromagnetic in puls)

Schematic, NU trebuie aplicat curentul electric si nici ultrasunetele ,si nici undele

electromagnetice in zona unei proteze, caci exista un risc de incalzire sau de deteriorare a
materialului protezei. Totusi, anumite tratamente sunt indicate in tratamentul unor afectiuni
situate la distanta de proteza. Utlizarea locala a procedeelor fizioterapeutice este in principiu
contraindicata!
 Program kinetic la pacientul varstnic cu proteza de sold

Recomandari pentru programul de exercitii:

 fiecare program de exercitii va incepe cu un un set de exercitii usoare pentru a

“incalzi” articulatiile invecinate apoi coxofemurala afectata;
 Se va avea in vedere ca exercitiile sa nu atinga maximum de amplitudine in special
pentru abductii si rotatii;
 Se vor evita pe cat posibil exercitiile de rotatie externa si adductie mai ales din
decubit sau asezat;

Repausul in decubit lateral sau efectuarea exercitiilor din aceasta pozitie, se va permite doar
cu pozitionarea

 intre membrele inferioare a unei perne lungi;

 Se prefera exercitiile din decubit ventral
 se va evita să se stea pe scaune joase;
 se consideră că după 3 luni se poate merge şi fără sprijin în baston;
 în general programul de recuperare trebuie urmat 2-4 luni postoperator;
 pentru restul vieţii, se continuă programul de menţinere a forţei musculare, cu
respectarea regulilor de "igienă ortopedică" a şoldului.

Un exercitiu care intareste forta musculara si stabilizeaza articulatia:

1. Din decubit dorsal, se flecteaza genunchiul sanatos si se ridica piciorul operat perfect intins
~10 cm de la orizontala. Acest exercitiu este foarte bun pentru tonifierea cvadricepsului
femural. Se mentine 5 secunde apoi se coboara membrul inferior incet. Se repeta de 10 ori.

2. Din ortostatism cu mainile sprijinite de o sipca la scara fixa sau de spatarul unui scaun, se
ridica usor genunchiul spre piept, flectand coapsa. La inceput trebuie evitata ridicarea
genunchiul peste nivelul soldului. Se va mentine coapsa flectata cateva secunde, apoi se
revine in pozitia initiala. (15 serii de 2-3 ori pe zi).

3. Se ridica membrul inferior operat in extensie la spate, tinand genunchiul intins. Este
necesara mentinerea trunchiul drept, fara a-l apleca inainte, pentru ca articulatia solicitata sa
fie cea a soldului si nu coloana vertebtala. Se efecueaza serii de 15 repetari.

4. Din ortostatism cu mainile tinandu-se de o sipca la scara fixa sau de spatarul unui scaun se
ridica membrul inferior operat spre lateral in abductie, departandu-l de cel sanatos. Se va
mentine genunchiul perfect intins si nu se va inclina trunchiul, la fel ca la exercitiul
precedent. De asemenea e important sa nu se roteasca membrul spre exterior, iar degetele sa
fie mereu orientate in fata. Se repeta exercitiul de 15 ori.

5. Din ortostatism, lateral la scara fixa, cu mainile prinzand cu o mana sipca la nivelul
umarului, se vor face balansari (pendulari) in fata si in spate (flexii si extensii), pana la limita
durerii, fara sa se forteze amplitudinea de miscare.

6. Din decubit dorsal - se flectează şoldul cu şi fără flexie de genunchi, eventual cu ajutorul
mâinilor se trage usor spre piept genunchiul (fara a se forta) ;

7. Din decubit dorsal - se ridică trunchiul cu aplecarea acestuia deasupra coapselor;

8. Din patrupedie- se apleacă înainte trunchiul, mobilizand articulatia coxofemurală.

9. Din decubit ventral (pe pat sau pe o masă cu bazinul la marginea mesei) se execută extensii
din şold cu şi fără genunchiul flectat la 90° (cu ajutorul kinetoterapeutului, de preferat)

10. Din decubit lateral pe partea sanatoasa, cu o perna lunga intre membrele inferioare, se
execută flexii şi extensii ale şoldului operat;

11. Din decubit dorsal, încercând să se mobilizeze bazinul, se execută abducţii ample ale
şoldului cu membrul inferior întins sau cu genunchiul flectat;

12. Din decubit lateral pe partea sanatoasa, cu o perna sau rulou intre membrele inferioare, se
ridică cât mai sus (abducţii) membrul inferior operat;

13. Din ortostatism execută rotaţii externe cu membrul operat (cercuri cât mai ample);

14. Din decubit ventral, genunchiul omolog şoldului operat va fi flectat la 90°. Se roteste
intern, apoi extern . De preferat ca aceste miscări să fie executate lent si sa fie ajutate de
kinetoterapeut;

15. In decubit lateral pe partea sănătoasă, cu o perna lunga sau rulou intre membre: se face
extensia coapsei operate în timp ce kinetoterapeutul împinge înainte bazinul;

16. In decubit dorsal, pacientul îşi ţine cu mâinile coapsa sănătoasă flectată la piept:
kinetoterapeutul face o priză in 1/3 distala a coapsei, la nivelul condililor femurali şi execută
rotaţia internă şi abducţia;

17. Pedalarea pe bicicletă; dacă nu este posibil se execută bicicleta din decubit dorsal.

Contraindicaţii:

-ridicarea greutăţilor mai mari de 3 kg;

-răsucirea pe loc a trunchiului

10. Kinetoterapia în afecţiunile genunchiului: gonartroză primară şi secundară, genunchiul
operat, entorsă, fractură, etc., exerciţii, tehnici, metode. Kinetoterapia în afecţiunile de neuron
motor periferic (paraliziile nervilor periferici, circumflex, radial, ulnar, crural, sciatic, plex
brahial, etc.).

Definitie.
            Gonartroza se defineste prin prezenta reumatismului cronic degenerativ la nivelul
articulatiei genunchiului. Se cunoaste că această afectiune gonartroza are o frecventă maximă
si se întâlneste la populatia vârstnică.
Boala se constituie în timp îndelungat ca o consecintă a uzurii cartilajelor, care îsi pierd
elasticitatea si rezistenta la socurile mecanice din timpul mersului. .
Clasificare.

Gonartrozele considerate primitive - apar ca urmare a reducerii rezistentei cartilajului, cu o

predilectie marcată la femei, spre vârsta menopauzei. Din 4 pacienti cu gonartroză, 3 sunt
femei.  Sunt frecvent întâlnite asocierile cu obezitatea (între 45 si 65 %) si cu varicele (între
20 si 44% din cazuri). Debutul clinic se situează  la 50 de ani, localizată fiind de obicei la
nivelul compartimentului femuro-patelar, pentru a difuza cu timpul la întreaga articulatie.
Gonartrozele secundare - apar după modificari în structurile arhitecturale ale genunchiului.
Debutul clinic este mai precoce, în a III-a sau a IV-a decadă a vietii, este de obicei unilateral
si nu se însoteste de modificări artrozice ale celorlalte articulatii..
Statisticile medicale dau în prezent 53 % forme aparent primitive, fată de 47 % forme
secundare. Gonartrozele obezilor sunt si ele secundare prin   supraîncărcarea  impusă  
genunchilor.

Mecanisme de producere ale gonartrozei

            Una dintre principalele componente ale articulatiei genunchiului este cartilajul hialin.
Acesta este compus din 95% apa si matrice cartilaginoasă extracelulară si 5% condrocite. În
timpul functionării normale a articulatiei genunchiului, când asupra articulatiei se exercită o
presiune, cartilajul hialin eliberează apa pe care o contine în spatiul intraarticular si în
capilarele si venulele din vecinătate, iar când acea presiune încetează, cartilajul hialin
reabsoarbe apa pe care a eliberat-o, se hiperhidratează si îsi absoarbe cu această ocazie si
substantele nutritive de care are nevoie.
            Când, la un moment dat, articulatia este supusă la eforturi mai mari decât poate ea să
ducă (statul mult în picioare, mersul exagerat de mult pe jos, purtarea unor greutăti mari în
mâini sau pe spate, supraponderea, obezitatea si uneori traumatismele - căzături, lovituri,
accidente) încep procesele
de degenerare, de degradare. În final se ajunge ca la nivelul cartilajului să apară
discontinuităti,întreruperi ale cartilajului, eroziuni, neregularităti pe suprafata cartilajului
hialin, care avansează continuu si se ajunge la ulceratii si la pierderea completă a cartilajului
în anumite zone ale articulatiei.

Scaderea in greutate si gonartroza

- Se pare ca greutatea crescuta precede dezvoltarea gonartrozei si nu vice versa

- Obezitatea-asociata cu slabiciunea cvadricepsului, ceea ce face ca la atacul solului cu
talonul absorbtia socului sa fie scazuta si sa creasca incarcarea pe genunchi
- Studiile au aratat ca slabiciunea pe extensie precede dezvoltarea gonartrozei si nu invers
- Scaderea in greutate este asociata cu reducerea riscului de debut si de progresie a
gonartrozei
- Restrictii calorice si de grasimi, cresterea activitatii fizice, comportament alimentar
corespunzator
Simptomatologia acestei afectiuni:      

Simptomul principal al gonartrozei este durerea cu localizare la nivelul genunchiului  sau cu

iradiere pe muschii coapsei sau gambei. Durerea este descrisă ca o senzatie de arsură locală,
durerea poate fi prezentă la mobilizare sau si în repaus. Pe lângă aceasta îi este asociată
impotenta functională si mobilizarea dificilă a articulatiei si a oaselor care o alcătuiesc.
De asemenea pacientul mai poate acuza:  
- tumefactia genunchilor; 
- modificarea temperaturii cutanate locale; 
- aparitia crepitatiilor sau cracmentelor.  
Tratamentul complex al gonartrozei

            Tratamentul pacientilor cu gonartroză este foarte complex. Se recomandă combinarea

tratamentului farmacologic cu fizioterapia, si în cazurile avansate interventia chirurgicală.
Dacă pacientul este supraponderal si nu slăbeste, adesea terapia nu este eficienta deoarece
articulatia este supusă în continuare unui stres semnificativ. 
  
Terapia medicamentoasa

Medicamentele utilizate se pot cataloga în câteva grupe principale:

Medicamente cu actiune lentă, adică fără efecte antiinflamatorii. În acest grup, intră: sărurile
de aur,  penicilina,etc.
Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) sunt medicamente cu actiune imediată
antiinflamatorie, antialgică.

Electroterapia sau căldura profundă se aplică pentru efectul antalgic şi musculotrop. Se

folosesc toate frecventele de curent:
• curent galvanic în special sub forma ionogalvanizării;
• bai galvanice, galvanizări, ionoforeză (de ex. cu ClCa2);
• curenti diadinamici, pentru efecte antalgice si miorelaxante si vasculotrofice;
• curenti interferentiali cu efect decontracturant şi antalgic;
• ultrasunete cu efecte antalgice, decontracturante antifibronzante, de asuplizare a structurii
periarticulare.
Sedintele de electroterapie se aplică zilnic timp de 10-30 minute, iar numărul lor este de 10-
12 zile.

Laserterapia reprezintă amplificarea luminii prin emisie stimulată de radiatii şi este un

adjuvant pretios în afectiuni reumatologice.
Laserterapia are  efect: analgezic,miorelaxant, antiedematos, accelerarea microcirculatiei

Masajul are un rol principal chiar de la începutul programului de recuperare, datorită

efectelor favorabile care în functie de manevrele utilizate pot fi : efect antalgic si miorelaxant;
stimularea propriocepţiei cu mentinerea tonusului muscular;efectul circulator si biotrofic
tisular local (tonifiant).
Tratamentul kinetoterapeutic al gonartrozei
Acest tratament este alcatuit dintr-un program de exercitii pasive, active, active cu
rezistenta, program elaborat in functie de evolutia bolii si de stadiul acesteia, de catre un
kinetoterapeut. In nici un caz sedintele de kinetoterapie nu se pot desfasura la domiciliul
pacientului fara supravegherea medicala a unui kinetoterapeut.  
Tonifierea musculara
- Slabiciunea cvadricepsului reprezinta cel mai important predictor al limitarilor functionale
ale membrului inferior
- Extensorii puternici pot scadea impulsul incarcarii membrului inferior prin incetinirea fazei
de decelerare dinaintea atacului cu talonul; se asociaza cu scaderea durerii si a dizabilitatii
- Se va urmari refacerea fortei extensoare pentru ultimele 20 grade
- Se executa izometrii ( daca exista inflamatie, cu precautii ptr pacientii cardiaci ), izotonii in
lant kinetic deschis si inchis
Mobilizare articulara
- In primul rand pentru castigarea extensiei complete, apoi pentru marirea flexiei ( posturari,
mobilizari active, pasive, stretching pentru cvadriceps si ischiogambieri )
- Pentru activitati functionale – 70 grade ptr mers pe teren plat, 83 pentru urcat scari, 93
pentru ridicare de pe un scaun + extensie completa
Efectele exercitiului fizic:
- Refacere/mentinere mobilitate articulara – unghiuri de mobilitate utila (ex ROM, ex
stretching)
- Refacere tonus muscular – forta musculara, rezistenta, control muscular, control motor si
coordonare, stabilitate articulara (ex isotonice, ex in lant inchis)
- Echilibru si stabilitate
- Echilibru si proprioceptie- se pare ca un program aerobic de mers este eficace
-  Protectie articulara
- Complianta la exercitiu terapeutic-activitatea fizica in primele luni este cel mai puternic
predictor al compliantei pe termen lung

Terapie ocupationala
- Rezistenta afectata-tehnici de conservare a energiei-rol important in maximizarea
independentei functionale; aceasta trebuie sa se faca cu cel mai mic efort posibil, scopul nu
este sa scada nivelul activitatii individuale, ci sa creasca calitatea vietii
- In caz de deficit in ADL-uri-se folosesc dispozitive ajutatoare
- Sporturi permise-inot, ciclism, canotaj
Conditionarea aeroba si terapia acvatica
- Cuprinde exercitii de conditionare aeroba, in special hidrokinetoterapie in bazine sau la cada
trefla-cu dispozitive flotoare, nu este necesara abilitatea de a inota
- Include un program zilnic de mers-efect aerobic+un grad de incarcare articulara pentur a
ajuta la nutritia cartilajului-usor accesibil in orice statiune balneara
- Limiteaza progresia bolii, scade durerea, creste mobilitatea, creste socializarea si scade
depresia
Curele balneare
- Au scop profilactic, terapeutic si de recuperare
- Factori naturali terapeutici ( ape minerale, namoluri )
- Metode terapeutice fizicale-termoterapie, hidroterapie, electroterapie, terapie prin miscare,
aplicare de factori mecanici
 
Obiectivele tratamentului kinetoterapic sunt:

            Combaterea durerii si a inflamatiei se realizează prin terapia medicamentoasa:

analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene.
            Evitarea deformărilor si a posturărilor vicioase se realizează prin posturări care au
rolul de a reduce flexumul.Se porneste de la pozitia de amplitudine maximă permisă de
redoare si cu ajutorul unor forte exterioare cu actiune prelungită în timp se încearcă cresterea
unghiurilor de miscare.     
            Pentru mentinerea sau refacerea fortei musculare se efectueaza exercitii
izometrice pe diferite grupe musculare cum ar fi ischiogambierii( situati pe fata posterioara a
coapsei) si cvadricepsul(situat pe fata anterioara a coapsei).
            Refacerea stabilitătii se obtine prin exercitii de tonifiere a muschiului cvadriceps
care face extensia gambei pe coapsă, prin îngreunarea miscărilor si contractii izometrice
( încordări ale muschiului fără deplasare de segmente).
Cele mai indicate pozitii de lucru sunt: sezând, culcat si putin stând cu sprijin, sunt indicate
miscările în apa caldă, care usurează executia.
            Exercitiu pentru tonifierea muschiului cvadriceps:
Pacientul în decubit dorsal, cu coapsa întinsă si gamba în afara mesei, membrul inferior
flectat, se sprijină cu piciorul pe masă, kinetoterapeutul face priză pe fata dorsală a piciorului
si pe fata anterioară distal pe gambă: pacientul execută extensia gambei fiind contrat de
kinetoterapeut.
            Reluarea mersului. De obicei, mersul începe între cârje fără încărcare, apoi se
încarcă cu 8-10% din greutatea corporală. Încărcarea crescând progresiv, când aceasta
depăseste 50% se trece la sprijin în baston.  
Gestionarea  pe termen lung (inclusiv adaptarea mediului la domiciliu, initierea unui
program de recuperare ambulatorie sau la domiciliu, tratamentul in statiune etc)
Este important ca pacientul sa respecte regulile de profilaxie secundara care alcatuiesc
“igiena ortopedica” a genunchiului:

 Mentinerea greutatii corporale normale

 Evitarea ortostatismului si a mersului prelungit
 Mersul cu sprijin in baston
 Evitarea pozitiilor de flexie maxima
 Evitarea mentinerii prelungite a unei anumite pozitii a genunchiului
 Miscari libere de flexie-extensie dupa un repaus mai prelungit si inainte de trecerea in
ortostatism
 Corectarea cu sustinatoare plantare a piciorului plat
 Evitarea tocurilor inalte
 Evitarea traumatismelor directe

Sporturi recomandate: inot, ciclism, canotaj

Tratament balnear in statiuni cu bioclimat sedativ-indiferent, excitant-solicitant in functie de
patologia asociata, mai ales in statiuni care poseda bazine pentru hidrokinetoterapie;
Se va recomanda reamenajarea locuintei corespunzator cu nevoile actuale ale bolnavilor cu
gonartroza:
 o plasarea obiectelor cu utilizare mai frecventa pe rafturi cu inaltimea situata
intre talie si piept
o inlocuirea cazii cu cabina de dus, daca este necesar plasarea unui scaun in
interiorul acesteia
o plasarea obiectelor in frigider pe rafturile din compartimentul superior
o accesul in locuinta (daca aceasta este situata la un nivel superior) se va face cu
ajutorul liftului pentru a evita urcatul/coboratul scarilor
o inaltarea scaunului de toaleta pentru a evita flexia maxima a genunchilor
o plasarea unor bare de sprijin pe peretii camerelor
o scaune inalte

11. Kinetoterapia în afecţiunile de neuron motor periferic(paraliziile nervilor

periferici,circumflex,radial,ulnar,crural,sciatic,plex brahial).12. . Kinetoterapia în afecţiunile
de neuron central (hemiplegie, paraplegie, scleroză multiplă, boala Parkinson etc.)
13.Kinetoterapia în afecţiunile cardio vasculare (cardiopatia ischemică dureroasă, infarctul
miocardic, arteriopatii, flebite).14 Kinetoterapia în afecţiunile respiratorii obstructive şi
restrictive. 15.Kinetoterapia în afecţiunile digestive.