Terapia cu ventuze

Dr. Ana-Maria Gruia

Muzeograf gestionar al Colecției de Istorie a Farmaciei Cluj

Postare din seria #muzeuldeacasa

Mai multe pe blog: https://farmacluj.blogspot.com/

Terapia cu ventuze este atestată din vechime în China, în Egipt din jurul anului 1500 î.e.n.,
fiind apoi preluată de către greci, romani, bizantini și ceilalți. Era populară și în lumea
musulmană și printre medicii evrei din Europa. Ea este lăudată atât de către Hipocrate cât și
de către Galen. Ventuzele sunt denumite cucurbita sau cucurbitula datorită formei lor
asemănătoare unor mici dovleci. Terapia a fost una extrem de practicată în Europa și moda ei
revine astăzi printre abordările holistice (alternative). În medicina antică terapia cu ventuze
era recomandată în numeroase afecțiuni (potrivindu-se teoriei umorilor, ajutând la deblocarea
și eliminarea umorilor în surplus).

În mod tradițional aspirația se obținea prin evacuarea aerului din interiorul ventuzelor prin
expunerea lor de scurtă durată la foc, dar din secolul al XIX-lea există dispozitive speciale
care creează vid (mici pompe). Tehnica obișnuită este cea ”uscată”, prin aplicarea ventuzelor
direct pe piele pentru extragerea umorilor. Varianta ”umedă” era o formă de flebotomie, mici
tăieturi superficiale fiind practicate în piele înainte de aplicarea ventuzelor, uneori cu aparate
speciale cu lame. Sub forma unor cutiuțe cu manetă, aparatele erau prevăzute cu 4, 8 sau 12
lame, utilizarea lor fiind adaptată zonelor unde urmau să fie aplicate ventuzele – cele cu 4
lame de exemplu erau folosite în zona tâmplelor, în tratamentul durerilor de cap.

Lista posesiunilor bărbierului Egidius din Cluj, notată la moartea acestuia în anul 1589,
enumeră ventuze terapeutice realizate din diferite materiale (acestea erau în general din sticlă,
ceramică, metal, sau, mai ales în Orient, din coarne de animale). Colecția de Istorie a
Farmaciei include două seturi de ventuze de sticlă, provenind din donații recente.