Structura primara si secundara a ADN

Molecula de ADN este bicatenara , fiind formata din doua catene pohnucleotidice legate intre ele prin
legaturi slabe de hrdrogen realizate intotdeauna intre o baza azotata purinica si una pirimidinica.

Intotdeeuna legaturile de hidrogen se tormeazain AND intre adenine si timina( A-T.sau T-A) intre
citozina si guanina (C-G sau G-C). motiv. pentru care aceste perechi se numesc baze azotate
complementare

Consecinta acestui fapt este ca intr-o molecula bicatenara de ADN numarul nucleotidelor ce contin
madenina este egal cu al nucleotidelor care contin timina (A=T),iar numrul nucleotidelor care contin
citozina este egal cu cel al nucleotidelor care contin guanina (C = G)

Astfel, rezulta ca,intr-o molecula bicatenara de ADN, suma nucleotidelor A+C este egala cu suma
nucleotidelor T+G,deci A+C=T+G
Secventa dezoxiribonucleotidelor din fiecare catena a ADN alcatuieste structura primara a
acizilor nucleici .

Avand in vedere ca individualitatea unei dezoxiribonucleotide este data de tipul de baza azotata ce intra
in structura ei putem reprezenta o nucleotida prin litera de la inceputul cuvantului ce denumete baza
azotata care o alcatuiete. respectiv A, T, C sau G.
Astfel. o secventa de AND care sa redea structura primara a AND ar putea fi reprezentata TACG etc.

Forma bicatenara a AND datorata formarii legaturilor de hidrogen intre bazele azotate complementare
alcatuieste structura secundara a AND (fig.1.10)

Numarul de legaturi de hidrogen care se stabilescnintre bazele azotate complementare ale celor doua
catene depinde de structura si compozitia nucleelor pirimidinic si purinic astfelca intre adenina si timina
se formeaza doua legtun de hydrogen ( A=T: T= A), iar intre citozina si guanina se formeaza trei legaturi
de hydrogen (C=G, G C)

Sensul de legare a nucleotidelor prin intermediul radicalilor fosfat difera intre cele doua catene.
Intrucat cele doua catene ale moleculei de AND sunt complementare, succesiunea bazelor azotate
dintr-o catena determina succesiunea bazelor din catena antiparalela.

Astfel, daca pe o catena exista o regiune cu secven1a TACAATG , in dreptul ei pe catena opusa se va
afla secventa ATGTTAC .

Modul in care se realizeaza legaturile intre cele doua catene polinucleotidice antiparalele are drept
consecina forma de dublu helix dextrogir (rotatii spre dreapta), infasurat in jurul unui ax.

Distanta dintre doua nucleotide succesive este de 3,4 .A, iar pasul elicei este de 34 A, ceea ce
corespunde la 10 perechi de nucleotide.
Diametrul helixulu1 este de 20A.
………………………

ADN-ul

ADN-ul și ARN-ul sunt cei doi acizi nucleici care joacă rolul fundamental în ereditatea umană, ei fiind
purtătorii informației genetice. Înainte de a intra în amănunte legate de structura și funcția fiecăruia dintre
ei ar trebui să ne familiarizăm cu noțiunile de bază care ne vor ajuta să înțelegem complexitatea
mecanismelor eredității.

Structură chimică
Noțiunea de acid nucleic a fost emisă în 1870 de către Johann Friedrich Miescher care, cercetând nucleul
leucocitului uman a descoperit o substanță cu caracter slab acid căreia nu i-a putut preciza funcția. Apoi,
în 1920 cercetătorii au stabilit că acizii nucleici sunt componenta majoritară a cromozomilor.
Acizii nucleici sunt substanțe chimice macromoleculare și reprezintă cei mai lungi polimeri din lumea
vie. Unitățile structurale ale acestora se numesc monomeri și sunt reprezentați de nucleotide,
macromolecula de acid nucleic fiind un polinucleotid.
Nucleotidul este o structură simplă alcătuită din 3 componente:
• O bază azotată
• O pentoză (monozaharid)
• Un rest de acid fosforic (fosfat anorganic)

Diferența dintre ADN și ARN este dată de tipul de zahăr pentozic pe care îl conțin nucleotidele lor:
dezoxiriboză-D pentru ADN și riboză- R pentru ARN. ADN-ul (acid dezoxiribonucleic) este alcătuit din
două lanțuri (catene) polinucleotidice, iar ARN-ul (acid ribonucleic) are doar o singură catenă
polinucleotidică. Pentozele și radicalul fosforic sunt comune tuturor macromoleculelor de ADN din
lumea vie, bazele azotate fiind cele care conferă specificitate în cadrul fenomenului ereditar. Radicalul
fosfat conferă caracter acid și sarcini negative moleculelor de ADN și ARN.
Fiecare acid nucleic conține 4 tipuri de nucleotide, diferența dintre ele constând în bazele azotate care
intră în structura lor: adenina (A), guanina (G), citozina (C) și timina (T) pentru ADN și adenină,
guanină, citozină și uracil (U) pentru ARN. Bazele azotate sunt și ele de 2 tipuri:
- Purinice: adenina (A) și guanina (G)
- Pirimidinice : citozină (C), timină (T) și uracil (U)

ADN-ul
Este suportul material al eredității și variabilității, existând numeroase dovezi experimentale în acest
sens:
- ADN-ul are o structură specifică fiecărei specii, specificitate datorată ordonării aperiodice a bazelor
azotate din structura moleculei
- Are capacitatea de replicare, deci de a transmite informația genetică de la o generație la alta
- În nucleul celulelor somatice diploide (ce conțin perechi de cromozomi omologi), indiferent de
țesut, conținutul în ADN este aproximativ egal
- În nucleul celulelor gametice haploide (cu cromozomi nepereche), cantitatea de ADN este redusă
la jumătate.
- Cantitatea de ADN este direct proporțională cu numărul cromozomilor: diploid sau haploid și este
dependentă de fazele ciclului celular

Structură primară și secundară

ADN- ul este o substanță macromoleculară bicatenară formată din două catene polinucleotidice care se
răsucesc helicoideal în jurul unui ax comun.
Structura primară monocatenară a ADN este rezultatul esterificării și ordonării liniare a nucleotidelor în
catena moleculei de acid nucleic, aceasta fiind modalitatea sub care informația ereditară este codificată
biochimic. Legăturile 3’- 5’ sau 5’- 3’ fosfodiesterice dintre radicalul fosfat al unui nucleotid și hidroxilul
pentozei din poziția 3’ sau 5’ a nucleotidului adiacent se succed formând catene lungi, neramificate
rezultând dispunerea în tandem a macromoleculelor ADN în cromozom conferindu-i acestuia o structură
tridimensională.
Marea diversitate a moleculelor ADN și specificitatea stuctural-funcțională a moleculei, precum și
controlul genetic al sintezei proteice este asigurată de ordonarea aperiodică a nucleotidelor.
Structura secundară bicatenară este dată de ansamblarea a celor două catene mononucleotidice sub forma
unui dublu helix cu diametrul de 2nm (20 angströmi -Å) și spira de 3, 4nm (34 Å), fiecare spiră a
dublului helix cuprinzând 10 nucleotide.
Lanțurile polinucleotidice sunt antiparalele, legăturile fosfodiesterice fiind realizate pe primul lanț între
C3 al dezoxiribozei unei nucleotide și C5 al nucleotidei următoare, iar la nivelul celuilalt lanț legăturile
fosfodiesterice sunt realizate invers: C5- C3.

Principiul complementarității
În cazul structurii secundare, secvența bazelor dintr-o catenă determină secvența bazelor din catena opusă
datorită faptului că acestea au secvențe complemetare, adenina fiind complementară timinei iar guanina
complementară citozinei. Există două punți de hidrogen între adenină și timină și trei între guanină și
citozină, punți care se desfac la căldură și conduc la separarea monocatenelor de ADN, având loc
denaturarea ADN-ului. Legăturile G-C care conțin 3 legături de H se desfac mai greu decât A-T care au 2
legături. Prin răcirea lentă a amestecului monocatenelor denaturate, acestea se asociază pe baza
complementarității și refac structura inițială (renaturare). Așa se explică modul în care se produc
replicarea ADN, repararea ADN sau transcrierea informației.
Capacitatea de autoreproducere a ADN-ului este dată de complementaritatea și antiparalelitatea bazelor
copolimerice, astfel informația se conservă în succesiunea generațiilor celulare. Prin intermediul ARN-m
care decodifică mesajul genetic se asigură determinismul genetic și exprimarea fenotipică a caracterelor
ereditare.

………………
ADN este prescurtarea de la acidul dezoxiribonucleic (în engleză: deoxyribonucleic acid, DNA). Acesta
este format din molecule organice dintre cele mai complexe. Substanța se găsește în fiecare celulă a
ființelor vii și este esențială pentru identitatea oricărui organism, de la Euglena viridis, mica ființă
unicelulară aflată la granița dintre plante și animale, și până la Homo sapiens sapiens, omul contemporan.
Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]
Din punct de vedere chimic, ADN-ul este un acid nucleic. Este o polinucleotidă, adică un compus în
structura căruia se repetă un set limitat de macromolecule numite nucleotide; în acest sens, el este definit
ca fiind un „copolimer statistic”:

un „copolimer” este un polimer în compoziția căruia se repetă mai multe „motive” (monomeri); în cazul
ADN-ului, monomerii sunt nucleotidele.
iar „statistic” înseamnă că monomerii se repetă de manieră aleatorie în lanțul polimer, fără ca ei să fie
dispuși alternativ sau după oricare alt aranjament repetitiv (așa cum se întâmplă, de exemplu, în etilen-
acetatul de vinil (EVA) sau în acronitril-butadien-stiren (ABS).
Nucleotida, ce reprezintă unitatea de bază a ADN-ului, este o macromoleculă organică (o N-glicozidă)
compusă (prin policondensare) din:

o glucidă (mai exact o monozaharidă) de tipul „pentoză” (în formă furanozică)

o bază azotată heterociclică („inel” sau „ciclu” aromatic în 5 atomi) de tipul pirimidinei, sau o variantă a
acesteia condensată cu inelul imidazolic, numită purină
și un rest de acid fosforic (esterificat cu unul din hidroxilii pentozei), adică un „grup fosfat”.[A]
Pentozele care intră în structura ADN-ului sunt D-2-dezoxiriboza (pentru acidul nucleic tip ADN) sau D-
riboza (pentru acidul nucleic tip ARN).[B] Două dintre bazele heterociclice azotate ale ADN-ului sunt
purinice (adenina și guanina), iar celelalte două sunt pirimidinice (citozina și timina). În ARN uracilul
înlocuiește timina. În cadrul elicei caracteristice, în formă de scară spiralată, resturile pirimidinice ale
monomerului sunt orientate spre interior, formând cu resturile purinice ale celuilalt monomer „treapta”
scării, în timp ce pentozele formează brațele acesteia, de la o dublă unitate la alta (adică de la un cuplu
purinic-pirimidinic la următorul), legătura fiind realizată de grupările fosfat (prin atomii lor de oxigen).
Legăturile dintre resturile de purine și pirimidine sunt de natură moleculară și nu chimică, ele fiind
legături de hidrogen.

Replicarea ADN-ului
Model simplificat[modificare | modificare sursă]
O formă simplificată de reprezentare a ADN-ului:Carbonat

ADN-ul este „rețeta” necesară sintezei de proteine, molecule organice esențiale pentru organismele vii;
O moleculă de ADN conține zone numite gene, zone fără funcție, precum și zone cu un rol încă
necunoscut;
Acidul dezoxiribonucleic are o structură de dublu helix. „Scara” este alcătuită din două lanțuri organice
elastice ce sunt conectate prin „treptele” realizate de legăturile de hidrogen.
„Treptele” sunt de fapt doar de patru feluri, unind perechi de baze azotate, ce pot fi patru tipuri diferite de
molecule organice, adenină (notată A), citozină (C), guanină (G) și timină (T);
Cele patru baze (A, C, T și G) nu se pot combina decât într-un anumit mod, și anume: adenina doar cu
timina (A + T sau T + A), și citozina doar cu guanina (G + C sau C + G); cu alte cuvinte, o bază de tip A,
în orice parte a lanțului s-ar afla ea, nu se poate combina decât cu o bază de tip T, și invers; în mod
similar, G nu se poate combina decât cu C, și invers;
Ordinea contează: A + T nu este același lucru cu T + A; vezi codul genetic care e preluat de la ARN.