Calendarul de la Sarmizegetusa – Z.

Sitchin

Acolo, in situl care se numeşte Sarmizegetusa, o serie de „temple calendaristice", aşa cum le-au numit
cercetătorii, includ ceea ce ar putea fi descris ca un „Stonehenge la Marea Neagră". Construite pe cateva
terase artificiale, mai multe structuri au fost concepute astfel incat să devină părţile integrante ale unui
minunat Calculator al Timpului, realizat din piatră şi lemn [Fig. 166]. Arheologii au identificat cinci
structuri care erau de fapt nişte şiruri de pietre rotunde, şlefuite sub formă de „lobi", astfel incat să
formeze nişte cilindri scurţi, aşezaţi cu grijă in interiorul unor dreptunghiuri ale căror laturi erau alcătuite
din pietre mici tăiate intr-o formă anume. Cele două dreptunghiuri mai mari conţin cate o structură
formată din şaizeci de lobi fiecare, prima („sanctuarul mare rotund") avand patru randuri a cate
cincisprezece lobi, iar cea de-a doua („marele sanctuar nou") şase randuri formate din zece lobi.
Trei dintre părţile componente ale acestei „cetăţi-calendar" antice erau rotunde. Cea mai mică dintre ele
este un disc de piatră alcătuit din zece segmente [Fig. 167] in care au fost incastrate mai multe pietre mai
mici pentru a forma o circumferinţă-cate şase pietre pentru fiecare segment, rezultand un număr total de
şaizeci de pietre. Cea de-a doua structură rotundă, uneori numită „micul sanctuar rotund", este de fapt un
cerc perfect de pietre, şlefuite incat să pară identice, dispuse in unsprezece grupuri de cate opt, unul de
cate şapte şi incă unul de cate şase; treisprezece pietre mai mari şi diferite ca formă au fost aşezate astfel
incat să separe celelalte pietre grupate. Este posibil ca in interiorul cercului să se fi aflat şi nişte stalpi sau
piloni, dar acest lucru nu poate fi stabilit in mod cert.
Studii precum cel al lui Hadrian Daicoviciu, Il Templo- Calendario Dacico di Sarmizegetusa1 , sugerează
că această structură era folosită pe post de calendar lunaro-solar, permiţand o multitudine de calcule şi
previziuni, inclusiv intercalarea dintre anii solari şi cei lunari, prin adăugarea celei de-a treisprezecea luni.

Cea mai impresionantă şi uluitoare componentă a acestei Cetăţi-Calendar este cel de-al treilea „sanctuar"
rotund. Acesta este alcătuit din două cercuri concentrice care inconjoară o „potcoavă" in mijloc [Fig. 168],
ceea ce aduce uluitor de bine cu Stonehenge. Cercul din exterior, cu un diametru de vreo 96 de picioare,
este format dintr-un inel de 104 de blocuri lucrate in andezit care inconjoară 180 de blocuri de andezit
lunguieţe, perfect şlefuite, fiecare avand cate o piesă pătrată in varf, ca şi cum erau menite să susţină un
indicator mobil. Aceste blocuri de andezit sunt aranjate in grupuri de cate şase, iar grupurile sunt separate
intre ele prin nişte nişte lespezi remarcabil cioplite, treizeci la număr. Una peste alta, cercul din exterior
format din 104 de blocuri inconjoară un cerc de 210 (180+30) de blocuri de andezit.
Cel de-al doilea cerc, dintre cercul exterior şi potcoavă, constă in şaizeci şi opt de gropi in care intrau
stalpii-asemănătoare cu Gropile Aubrey de la Stonehenge impărţite in patru grupuri separate prin lespezi:
cate trei in poziţiile de nord-est şi sud-est şi cate patru in poziţiile de nord-vest şi sud-est, conferindu-i
acestui „henge" principalele sale axe, pe direcţia nord-vest şi respectiv sud-est şi cele perpendiculare,
pe direcţiile nord-est şi sud-vest.
Aceste patru grupuri de marcaje, oricine poate constata, rivalizează cu cele patru Pietre de Poziţie de la
Stonehenge.
Ultima şi cea mai izbitoare asemănare cu Stonehenge este „potcoava" din interior. Aceasta este alcătuită
dintr-un aranjament elipsoidal de douăzeci şi una de gropi, separate prin cate două lespezi pe fiecare
latură care porneşte din dreptul unei linii alcătuite din treisprezece gropi cu faţa spre sud-est, care
sugerează, fără indoială, că principala ţintă care trebuia observată era solstiţiul de vară.
H. Daicoviciu, eliminand unii dintre stalpii de lemn pentru a se putea observa mai clar, a realizat o
schiţă care sugerează cam cum ar fi trebuit să arate „sanctuarul" [Fig. 169]. Luand in consideraţie faptul
că stalpii din lemn erau acoperiţi cu un strat de teracotă,
Şerban Bobancu şi alţi cercetători de la Academia Naţională din Romania (Calendarul de la
Sarmizegetusa Regia) au observat că fiecare din acei stalpi „avea ca fundaţie un bloc masiv de calcar,
lucru care demonstrează, fără indoială, structura numerică a sanctuarului şi dovedeşte, aşa cum o fac şi
celelalte structuri, că cei care le construiseră doriseră ca aceste structuri să reziste de-a lungul secolelor şi
mileniilor."
Aceşti cercetători au ajuns la concluzia că „vechiul sanctuar" fusese alcătuit iniţial numai din cincizeci şi
doi de lobi (un aranjament de 4x13, mai degrabă decat de 4x15) şi că, prin urmare, la Sarmizegetusa erau
două sisteme calendaristice angrenate unul intr-altul: un calendar lunaro-solar, avand rădăcini
mesopotamiene şi un „calendar ritual", bazat pe cincizeci şi doi, la fel ca şi ciclurile sacre mezoamericane
şi avand configuraţii astrale, mai degrabă decat lunaro-solare. Cercetătorii au stabilit că „era stelară"
consta in patru perioade a cate 520 de ani fiecare (dublul numărului 260 care apărea in Calendarul Sacru
Mezoamerican) şi că scopul ultim al complexului calendaristic era să măsoare o „eră" de 2080 de ani
(4x520)-lungimea aproximativă a Erei Berbecului.
Cine a fost acel geniu al matematicii şi astronomiei care a făcut toate acestea şi cu ce scop?
Răspunsul, ca şi cum ne-am invarti intr-un cerc, este in măsură, credem noi, să dezlege şi enigmele lui
Quetzalcoatl şi ale observatoarelor circulare pe care le construise zeul care, potrivit folclorului
mezoamerican, a plecat la un moment dat, pentru a reveni spre răsărit traversand mările (zeul care
promisese să se intoarcă). Nu au fost oare zeii enliliţi cei care ii călăuziseră şi le arătaseră drumul
sumerienilor rătăcitori, dar şi pe Thoth/Ningishzidda (sau Quetzalcoatl), zeul jocului Cincizeci şi doi,
care fusese izgonit din propriul său ţinut?
Şi nu cumva scopul acestor „stonehenge" din Sumer, America de Sud, Mezoamerica, Insulele Britanice şi
ţărmurile Mării Negre a fost nu neapărat ajustarea anului lunar in funcţie de cel solar sau calcularea
Timpului Terestru, ci mai cu seamă calcularea Timpului Astronomic, al Erelor zodiacale?
Cand grecii l-au adoptat pe Thoth ca fiind zeul lor Hermes, i-au conferit titlul Hermes Trismegistos, „de
trei ori mai mare". Poate că prin aceasta recunoşteau faptul că acesta călăuzise de trei ori omenirea in
observarea inceputului unei Noi Ereschimbarea de la Taur la Berbec şi apoi la Peşti.
Pentru că aceasta a insemnat, pentru acele generaţii umane, inceputul Timpului
Acest lucru şi prevalența numărului şaizeci, numărul de bază al sistemului sumerian sexagesimal, i-au
făcut pe cercetători să constate existenţa unor legături puternice cu Mesopotamia antică.
Similitudinile, scria H. Daicoviciu, „nu puteau fi nici coincidenţe, nici accidente". Studiile arheologice şi
etnografice ale istoriei şi preistoriei din această zonă in general indică faptul că la inceputul celui de-al II-
lea mileniu i.Hr. o civilizaţie din Epoca Bronzului, formată din „păstori nomazi cu o organizare socială
superioară" (Romania, un ghid oficial) a sosit in regiunea care pană atunci fusese ocupată de „o populaţie
alcătuită din simpli lucrători ai pămantului".