Dezvoltarea Colecţiilor în bibliotecile publice

COLÉCȚIE, colecții,  Serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie, care

sînt adunate și dispuse sistematic, reprezintă o valoare artistică, științifică,
documentară etc. Culegere de opere literare sau științifice grupate după anumite
criterii și apărute în cadrul unei edituri.  

Definiţii

Dimensiunea şi tipul colecţiilor depind de genul bibliotecii (publice, naţionale,

universitare, şcolare, etc.) Colecţiile de bibliotecă reprezintă serii de documente
(obiecte) de acelaşi fel sau de aceeaşi categorie, care organizate şi dispuse sistematic
reprezintă o valoare, artistică, ştiinţifică, documentară, etc., constituind un ansamblu
de obiecte clasate după anumite principii şi colectate din curiozitate, din intenţii
estetice sau ştiințifice. Colecţia de bibliotecă reprezintă totalitatea documentelor
deţinute de bibliotecă, purtătoare de informaţii, organizate după anumite criterii
menite să faciliteze regăsirea fiecărei unităţi constitutive, precum şi un grup de unităţi
documentare alcătuite şi orânduite după anumite criterii şi care constituie un anumit
fond. Colecţiile de bibliotecă se compun din serii de documente asemănătoare şi
reprezentative, sunt constituite în timp, în mod sistematic şi unitar după anumite
criterii cum ar fi conţinutul, destinaţia, limba, modul de organizare etc. Colecţia de
bibliotecă constituie un tot, dar nu din punct de vedere numeric, ci cuprinde
documente semnificative şi valoroase din toate domeniile de cunoaştere. Colecţia
specială – colecţie distinctă de documente dintr-o bibliotecă referitoare la un anumit
subiect sau o anumită categorie de documente şi cuprinde mărturii ale existenţei şi
evoluţiei documentelor din colecţia respectivă, a colectivităţii respective, a localităţii,
regiunii unde se află biblioteca etc. Colecţiile unei biblioteci sunt formate din
următoarele categorii de documente : Documente specifice: – * manuscrise

 – incunabule – exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii

tiparului (înainte de anul 1500) carte foarte veche și prețioasă;
 – documente tipărite – cărţi, publicaţii seriale, documente muzicale (partituri,
stime), materiale cartografice ( hărţi, atlase, globuri pământeşti);
 – non-cărţi(foi volante, afişe, anunţuri, programe etc.)
 – înregistrări multimedia – discuri, casete audio-video, microfilme, microfişe,
diapozitive;
 – documente electronice – dischete, CD-uri, DVD-uri, programe de calculator;
 – documente multiplicate prin proceduri fizico-chimice (dactilograme,
litografii, fotografii);
 –materiale purtătoare de informaţii pentru nevăzători.
 –e-book-uri.
Documente nespecifice – constituite istoric sau donate: * piese numismatice (monede,
medalii, decoraţii);

 – piese filatelice (timbre, mărci poştale, etc.);

 – opere de artă plastică;
 – alte documente (corespondenţă, fotografii), dactilograme, etc.;

Structura colecţiilor de biblioteca După tipul de documente şi modul de organizare a
bibliotecilor colecţiile se structurează astfel: A. Colecţii de bază – constituite din 1-2
exemplare din fiecare titlu de carte, publicaţie serială, document grafic şi/sau
audiovizual, document electronic din producţia editorială curentă sau retrospectivă,
naţională sau internaţională. Acestea sunt destinate utilizării la sala de lectura. Ele
asigură atât accesibilitatea asistată a tuturor utilizatorilor la informaţii, în orice
moment, cât şi conservarea fizică a documentelor. În funcţie de numărul şi tipul
documentelor care le compun, colecţiile de bază se organizează pe secţii după criterii
formale şi sau de conţinut în : – colecţii speciale constituite din documente ce fac
parte din patrimoniul cultural naţional, lucrări cu valoare bibliofilă; – colecţii de
publicaţii seriale (ziare, reviste, anuare); – colecţii de documente audiovizuale
(discuri, casete, audio-video, diafilme, diapozitive, microfilme); – colecţii de referinţă
(dicţionare, enciclopedii, bibliografii, alte lucrări de informare bibliografică); –
colecţii de documente electronice (dischete, CD-uri, DVD-uri, programe de
calculator); B. Colecţii uzuale – fac parte din categoria bunurilor culturale de consum,
cu durata de funcţionare limitată, sunt constituite din marea majoritate a documentelor
şi sunt destinate împrumutului, organizate pe secţii, pe grupe tematice, după vârstă, pe
filiale, in funcţie de interesele de informare specifice fiecărei comunităţi;
Completarea , dezvoltarea colecţiilor de bibliotecă

Dezvoltarea colecţiilor unei biblioteci cuprinde totalitatea operaţiunilor necesare

asigurării creşterii normale a fondurilor de documente, în funcţie de dinamica pieţei
de tipărituri, de dimensiunea şi profilul bibliotecii, precum şi de interesele de
documentare, în continuă creştere şi schimbare, ale membrilor comunităţii în slujba
căreia se află aceasta. Prin aceste operaţiuni se urmăreşte procurarea documentelor
(cărţi, seriale, alte tipuri de documente) prin diferite mijloace (cumpărare, donaţii,
transfer, schimb intern sau internaţional, sponsorizare), în urma unei selecţii riguroase
impusă de profilul colecţiei, de posibilităţile bugetare, de capacitatea depozitelor etc.
Se vor selecta doar documentele reprezentative pentru colecţiile bibliotecii, în
numărul de exemplare corespunzător, echilibru cantitativ şi calitativ asigurând
fondului un caracter enciclopedic. Este foarte important ca în procesul de dezvoltare a
colecţiilor să se anticipeze schimbările pe plan social din colectivitatea pe care
biblioteca o deserveşte, apariţia unor noi profesii şi categorii de utilizatori în urma
acestor schimbări, implementarea de noi specialităţi şi discipline de studiu în
învăţământul formal şi informal aflat într-o continuă schimbare.
Politica de achiziţie a cărţii Achiziţia este una din principalele activităţi de bibliotecă
alături de indexare, clasificare, descriere şi utilizare. Statul are obligaţia să asigure
funcţionarea normală a politicii de carte prin elaborarea de politici eficiente.
Elementele acestei politici sunt cuprinse în Charta din 1972 lansată cu prilejul Anului
Internaţional al Cărţii şi asumată de toate statele civilizate. Conform Chartei
Internaţionale reliefăm ca reprezentativ:

 Art. 1. Fiecare are dreptul să citească. Societatea trebuie să procedeze astfel

încât fiecare individ să beneficieze de binefacerile lecturii.
 Art. 2. Cărţile sunt indispensabile educaţiei.
 Art. 7. Depozitare ale cunoştinţelor artistice şi ştiinţifice, centrele de răspândire
a informaţiilor, bibliotecile fac parte din resursele naţionale.
Este absolut necesar ca bibliotecile să devină un spaţiu de informare şi comunicare
directă şi interactivă, informaţiile şi evenimentele să nu treacă pe lângă ele, iar
achiziţia de informaţie să aibă în vedere tipurile de lectori: beneficiari/clienţi =
utilizatori. Satisfacerea acestora depinde de adecvarea ofertei la tipurile de lectură
care poate fi : – * utilitară (profesionale, de informare);

 – critică (de evaluare);

 – de destindere (loisir, relaxare);
 – estetică (literară)
 –creativă
Bibliotecile publice trebuie să achiziţioneze publicaţii variate atât pentru adulţi cât şi
pentru copii. Conform manifestului UNESCO o bibliotecă publică trebuie să satisfacă
nevoile informaţionale, educaţionale şi de loisir. Nicio bibliotecă publică nu poate
satisface integral nevoile utilizatorilor, însă trebuie să existe un echilibru între
informare-educare şi loisir-cultură.
Trebuie cunoscută structura pieţei diverselor tipuri de publicaţii, ponderea lor în
anumite medii şi comunităţi, motivaţia cerinţelor de informare. Politica de achiziţie a
bibliotecii viitorului urmăreşte satisfacerea solicitărilor ,,clienţilor”, deschiderea de
,,canale de absorbţie” a informaţiilor.
În funcţie de documentele care intră în bibliotecă, completarea este curentă sau
retrospectivă.
Completarea curentă are ca obiect procurarea documentelor pe măsura apariţiei lor şi
reprezintă metoda prin care colecţiile bibliotecii se menţin în actualitatea producţiei
de tipărituri.
Completarea retrospectivă are ca obiect, pe de o parte procurarea de documente din
categoria colecţiilor speciale, de mare valoare documentară (de ex. lucrări ce fac parte
din patrimoniul cultural naţional sau documente moderne dar cu valoare bibliofilă), pe
de altă parte, procurarea de cărţi şi periodice moderne sau contemporane care nu
există în fondurile bibliotecii, dar sunt considerate necesare, pentru asigurarea
coerenţei interne a fondurilor bibliotecii (de exemplu seria de Opere, Opere complete,
Opere alese ale unui autor), precum şi procurarea documentelor semnalate în
cataloagele bibliotecii dar care lipsesc din fonduri fiind pierdute sau deteriorate
semnalate în catalogul de goluri.
Politicile de achiziţii au ca scop procurarea de documente în colelare cu cerinţele de
informare ale beneficiarilor, cu nivelul de acoperire a acestora de către documentele
colecţionate anterior şi cu dimensiunile mijloacelor financiare de care dispune
biblioteca. Ele trebuie să manifeste flexibilitate şi adaptabilitate la introducerea
mijloacelor moderne de transmitere a informaţiilor la îmbogăţirea fondurilor cu noile
tipuri de purtători de informaţie, trebuie să fie operaţionale, să se bazeze pe cercetări
ale variabilelor demografice (vârstă, sex, profesie, studii), psihografice (personalitate,
stil de viaţă), comportamentale (atitudini, opţiuni de consum, nivel cultural,
valorificarea lecturilor).
Principiile dezvoltării colecţiilor, a criteriilor de selecţie a documentelor

Dezvoltarea colecţiilor unei biblioteci trebuie să vizeze actualitatea, universalitatea,

diversitatea, specializarea şi modernizarea informaţională şi are la bază tipul, profilul
şi dimensiunea bibliotecii, interesele de lectură, studiu şi divertisment ale
utilizatorilor. Stabilirea priorităţilor într-o politică corectă şi judicioasă de completare
a colecţiilor trebuie să aibă în vedere o serie de principii, care vor sta la baza selecţiei
documentelor din multitudinea şi varietatea ofertelor editoriale. Aceste principii sunt
următoarele:  * Necesitatea – principiu prioritar în achiziţie, conform căruia
dezvoltarea colecţiilor trebuie să se facă în concordanţă cu cerinţele de informare şi
documentare ale utilizatorilor, mult diversificate, datorită, apariţiei unor noi discipline
şi a invadării pieţei cu literatură de consum fără hrană spirituală, cu literatură de
duzină.

 Adresabilitatea – acest principiu are două componente care impun selectarea

documentelor adecvate nivelului de cerinţe de documentare, de lectură al
utilizatorilor, (de exemplu elevi, studenţi, personal cu nevoi speciale, organe
administrative locale) şi achiziţionarea documentelor în numărul de exemplare
cerut de organizarea fondurilor bibliotecii (sala de lectură, împrumut, fond de
referinţă).
 Selectivitatea – principiu conform căruia se vor selecta documentele cele mai
potrivite nivelului utilizatorilor în funcţie de categoriile de vârstă, de nivelul de
înţelegere al acestora, documentele ce promovează noul, lucrările de referinţă
(enciclopedii, dicţionare, ghiduri, lexicoane) purtătoare de informaţie rapidă
exactă, lucrări cu caracter practic etc.
 Accesibilitatea – respectarea acestui principiu conduce la selectarea celor mai
accesibile documente din punct de vedere al limbajului, stilului, ediţii ce cuprind
tratarea gradată a subiectului, cu aparat critic cât mai complet (comentarii, prefaţă,
note de subsol).
 Enciclopedismul – este principiul, prin respectarea căruia, se achiziţionează
documente din toate domeniile cunoaşterii, la diferite nivele, asigurându-se astfel
diversificarea fondurilor, deci şi diversitatea informaţiilor.
 Universalitatea – este principiul care asigură existenţa în biblioteci a celor
mai valoroase şi reprezentative lucrări ale ştiinţei şi culturii mondiale.
 Regionalismul – conform acestui principiu, bibliotecile publice vor avea în
colecţii documente editate în zona geografică în care se găsesc, precum şi
documente de interes socio-cultural referitoare la zona respectivă (tradiţii
culturale, personalităţi locale, monografii etc.)
 Continuitatea –principiu ce impune completarea colecţiilor de seriale, de
documente ce apar în mai multe volume la intervale de timp (opere, opere alese,
opere complete), precum şi cu lucrări ce apar în colecţii numerotate.
 Metodologia dezvoltării colecţiilor
Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, creşterea interesului de informare, documentare şi
cunoaştere a populaţiei, dorinţa de a accede nelimitat la informaţie, au dus la creşterea
producţiei editoriale atât ca număr de titluri cât şi ca număr de exemplare. Realităţile
sociale, economice, politice actuale oferă condiţii noi pentru organizarea şi
gestionarea bibliotecilor.
Finanţarea bibliotecilor publice şi a culturii este garantată de constituţie, dotarea
acestora devenind condiţie şi instrument al exercitării dreptului constituţional.
Dezvoltarea colecţiilor se face pe baza consultării prealabile a unor surse (mijloace)
de informare bibliografică, tradiţionale sau informatizate indispensabile cunoaşterii
producţiei curente de documente atât în România cât şi în alte ţări._
Sursele (mijloacele) de informare bibliografică

1. Toate sursele (mijloace) pe suport material (hârtie sau electronic) sunt surse
formale. Cărţile, publicaţiile seriale, listele de comenzi, cataloagele editoriale,
listele de stoc ale editurilor, prezentările de cărţi noi sunt surse formale primare
de informare.
2. Revistele de titluri, indexurile de titluri, bibliografice şi tematice, bibliografiile
de evidenţă, de informare şi de recomandare, cataloagele de bibliotecă sunt
surse formale secundare de informare.
3. Sursele (mijloacele) nonformale – conversaţiile cu producătorii, furnizorii şi
utilizatorii informaţiilor, interviurile, colocviile, lansările de carte, sursele
electronice (baze de date, internet, mesagerie electronică) sunt de asemenea,
surse importante de informare pentru dezvoltarea armonioasă, eficientă a
colecţiilor.
Pentru efectuarea selecţiei documentelor propuse spre achiziţionare este foarte
important ca sursele de informare formale să prezinte elementele bibliografice
esenţiale de identificare a documentelor şi anume :

 – nume, prenume, titluri ştiinţifice ale autorului;

 – titlul complet al documentului, informaţii despre titlu;
 – numărul şi felul ediţiei;
 – locul publicării, denumirea editurii, anul publicării;
 – ISBN, preţul documentului;

Căi de dezvoltare a colecţiilor În funcţie de modalitatea de obţinere a publicaţiilor,
dezvoltarea colecţiilor unei biblioteci se face pe mai multe căi.

 A.Prin achiziţie – este calea principală, activă de completare a colecţiilor unei

biblioteci cu documente româneşti sau străine. Completarea curentă cu plată se
 face fie direct de la producători (edituri româneşti sau străine, agenţi economici a
căror activitate este producţia de carte sau universităţi, institute de cercetări etc.),
fie indirect, prin intermediari (societăţi comerciale care au ca obiect de activitate
difuzarea publicaţiilor de orice tip, produse pe teritoriul României sau aduse din
exterior). Dezvoltarea colecţiilor cu documente curente străine se face fie de pe
piaţa românească de publicaţii, prin societăţile particulare de import, fie de pe
piaţa externă, direct de la editorul străin sau prin intermediul unui agent extern
specializat în procurarea de publicaţii.
 B.Prin donaţii:
 – Depozitul legal de tipărituri şi alte documente grafice şi audiovizuale
bibliotecile primesc, de la editori, cu titlul gratuit, un număr limitat de exemplare
din documentele produse pe teritoriul ţării. De câte un exemplar din aceste
gratuităţi beneficiază bibliotecile care au, prin lege, statut de depozit legal la nivel
naţional sau judeţean.
 – Schimbul interbibliotecar implică o contrapartidă, un schimb cu publicaţiile
proprii, editate de bibliotecă (reviste, anuare, rapoarte, ghiduri, cataloage).
 – Schimbul internaţional este o formă de cooperare între ţări prin care se obţin
documente străine de la partenerii cu care biblioteca întreţine relaţii de schimb.
Avantajul principal îl constituie favorizarea în bibliografiile naţionale sau
publicaţiile proprii ale structurilor info-documentare, publicaţiile oficiale etc.
 – Donaţia este calea pe care se dezvoltă, curent şi retrospectiv colecţiile de
documente româneşti şi străine oferite cu titlu gratuit de către persoane fizice
(autori, descendenţi ai autorului, persoane particulare etc.), sau juridice (edituri,
asociaţii culturale, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, ambasade
etc.). Documentele donate, dar care nu se înscriu în profilul bibliotecii pot fi
reorientate către alte biblioteci. Se recomandă confirmarea fiecărei donaţii printr-o
scrisoare de confirmare-mulţumire. Aceste documente se înscriu într-un borderou
de intrare care trebuie să conţină: numele donatorului, date minime de identificare
bibliografică a documentului (autor, titlu, an de apariţie, preţ) şi valoarea de
inventar a acestora.
 – Sponsorizarea este activitatea care se desfăşoară pe baza unui contract
încheiat între sponsor şi bibliotecă. Aceştia consimt asupra mijloacelor financiare
şi a bunurilor materiale care se acordă ca sprijin, precum şi a altor condiţii ale
sponsorizării (durata, locaţie, valoarea şi destinaţia finanţărilor, beneficiile
sponsorului etc.)
Selecţia colecţiilor Creşterea numărului de documente, datorată exploziei
informaţionale, face imposibilă pretenţia de exhaustivitate. Dezvoltarea colecţiilor
per-ansamblu trebuie să ţină cont de existenţa celor cinci mari forme de utilizare a
bibliotecilor publice:

1. 1.loisir
2. 2.cultură
3. 3.informare
4. 4.formare
5. 5.documentare.

Bibliografie : Ionescu, Sanda. Dezvoltarea colecţiilor de bibliotecă, 2006. Petrescu,

Victor. Biblioteconomie. Miscellanea, Editura „Cetatea de Scaun”, Târgovişte, 2006.
Richter, Brigitte. Ghid de biblioteconomie, Chişinău: Editura Arc, 1997 Regneală,
Mircea. Vocabular de biblioteconomie şi ştiinţa informării, Bucureşti: ABIR, 1995.