PLAGIATUL

Masterand Panici Ivița

An I -Teologie

Plagiatul reprezintă preluarea ideilor sau creaţiei ştiinţifice, artistice, literare sau de orice
altă natură, în tot sau în parte, şi prezentarea ca fiind creaţie proprie a autorului care le preia.
Plagiatul îmbracă diferite forme, de la preluarea integrală a unor conţinuturi largi din anumte
materiale, exact în forma în care apar în original, până la preluarea unei sau a unor idei, chiar
prelucrate prin povestire, parafrazare etc., fără menţionarea sursei originale. Plagiatul poate fi
involuntar, când idei auzite sau citite anterior sunt prezentate neintenţionat ca fiind proprii, mai
ales atunci când a trecut o perioadă semnificativă de la momentul receptării lor şi au fost
reconceptualizate împreună cu ideile proprii ale autorului. Plagiatul voluntar apare atunci când
preluarea conţinutului ideatic se face voluntar, autorul fiind conştient că acest conţinut nu-i
aparţine. Plagiatul voluntar reprezintă o formă de furt intelectual (Shashabuddin, 2009).
Descoperirea plagiatului duce la consecinţe grave, putându-se ajunge până la excluderea
plagiatorului din comunitatea academică, retragerea titlurilor ştiinţifice şi profesionale obţinute
fraudulos etc. Pentru detectarea plagiatului, instituţiile academice şi editurile utilizează o serie de
soft-uri antiplagiat, dintre care cel mai cunoscut este Turnitin. Softurile antiplagiat evidenţiază
similitudinea între textul analizat şi alte texte existente în baza de date pusă la dispoziţie de soft
şi pe internet. Existenţa unor similitudini nu semnifică în mod necesar plagiatul – softul punând
în evidenţă, de exemplu, numele instituţiei de cercetare sau referinţe ca fiind similare cu altele
deja existente.

Plagiatul prin parafrazare sau prin traducere dintr-o limbă în alta nu este de regulă
depistat prin intermediul softului, comunităţii academice revenindu-i în final rolul de a se
pronunţa asupra plagiatului. Situaţiilor clare de plagiat, în care fragmente semnificative sunt
preluate identic, fără semnele distinctive de citare şi fără menţionarea sursei, li se adaugă situaţii
în care plagiatul nu este evident, ideea preluată fiind imbogăţită şi transformată de autor.
Plagiatul poate fi făcut din surse nepublice, discuţii private, prezentări nepublicate făcute în
cadrul unor conferinţe etc., imposibil de detectat cu ajutorul softului sau chiar de către membrii
comunităţii academice.

Conform academicianului Constanti Stoenescu, ,,Principiile fundamentale care stau la

baza activității de cercetare-dezvoltare sunt: principiul demnității, principiul autonomiei,
principiul integrității, principiul binefacerii, principiul precauției.

Abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare includ următoarele

fapte, printre care și plagiatul.
- Confecționarea de rezultate sau date și prezentarea lor ca fiind date exeperimentale.
 - Falsificare de date experimentale.
- Îngreunarea deliberată, sabotarea activității de cercetarea dezvoltare a altor personale.
- Plagiatul
- Autoplagiatul.
- Includerea în lista de autori a unei publicații științifice a unui coautor care
- nu a contribuit semnificativ sau invers, excluderea din lista de autori a unei publicații științifice a unui coautor care a
contribuit semnificativ.
- Înstrăinarea ilicită a rezultatelor cercetării.
- Diseminarea neautorizată de către autori a unor rezultate, ipoteze, teorii nepublicate.
- Introducerea de informații false în granturi de finanțare.
- Nedezvăluirea unor situații de conflicte de interese în activitatea de control 
- și evaluare.
- Nerespectarea confidențialității în evaluare.
- Discriminarea în cadrul evaluărilor.
- Abuzul de autoritate pentru a obține calitatea de autor sau coautor al publicațiilor altor persoane.
- Abuzul de autoritate pentru a impune propriile teorii asupra persoanelor dinsubordine.
- Participarea activă la abateri săvârșite de alții.
- Cunoașterea abaterilor săvârșite de alții și nesesizarea comisiei de etică.
- Denigrarea unui competitor prin răspândirea unor informații care nu corespundrealității.
- Deturnarea clientelei de către un fost angajat prin folosirea unor secrete comerciale.”

Plagiatul
În forma inițială a Legii 206/2004 plagiatul este definit ca „însușirea ideilor, metodelor,
  procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor, textelor unei persoane, indiferent de cale pe care
acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație personală”.(p..79, nota de subsol 131).
Plagierea poate apărea în mod involuntar ca urmare a neglijenței sau chiar a necunoașterii 
normelor de elaborare a unei lucrări. Chiar și așa persoanei în fapt i se aduce acuzația de fraudă
în știință.
 
Severitatea plagiatului decurge din intrunirea următoarelor caracteristici: preluările
ilegitime au o mare extensie, actul de plagiat este voluntar, repetabilitatea actelor de fraudă.

Sistemul de recunoaștere a meritelor duce la conflicte între oamenii de știință. Competiția

generată de accentul cultural pus pe originalitate duce la comportamente deviante ale
oamenilorde știință. Cazul extrem ar fi frauda științifică, adică prezentarea unei opere
ca fiind creație personală când aceasta nu întrunește aceste caracteristici.
O a doua formă de comportament deviant este plagiatul, adică copierea unei lucrări fără a
indica sursa. Alte fenomene aberante constau în falsificarea voluntară a datelor experimentale
în scopul obținerii cu orice preț a originalității în susținerea unei teorii sau atacarea rivalilor cu
acuzația de plagiat, plătirea unei persoane de a concepe și redacta o lucrare în numele propriu.

Studiu de caz
Deși plagiat, produsul final este original.
 
Bacon a fost acuzat că în lucrarea sa postumă Sylva sylvarum a copiat experimente de la
surse ca să poată ajunge cu experimentele la numărul 1000. Autoarea Doina-Cristina Rusu îi ia
apărarea lui Bacon, spunând că acesta este „foarte original și creativ și folosește sursele pentru
a construe din ele o adevărată filosofie naturală bazată pe o cercetare experimentală a naturii”
Poate că Bacon a folosit plagiatul de tip Mozaik, care reprezintă un material copiat din mai
multe surse și adaptat pentru a se potrivi.

În concluzie putem defini plagiatul ca :

 o formă de fraudă sau minciună. În acest caz argumentul care se aduce împotriva sa este atât
de natură deontologistă, făcând apel la imperativul „nu trebuie să-i păcălești pe ceilalți” (pentru
că le-ai încălca demnitatea), cât și de natură consecinționistă: efectul pervers al plagiatelor este
un climat general de confuzie și neîncredere.

 o formă de furt. Aici argumentul trebuie să fie mai subtil: plagiatorul nu îl deposedează pe cel
plagiat de un bun, prin copiere, dar îl introduce, prin preluare, într-o relație atât de exploatare, cât
și de alienare cu obiectul său intelectual. Munca altcuiva a fost exploatată și, prin neacordarea
creditului moral, a fost și înstrăinată. Cu alte cuvinte, ce a pierdut autorul plagiat e o parte din
identitatea sa, nu din profiturile sale.

 o formă de corupție. Se spune, în glumă, că pentru un plagiat e nevoie de minim doi. Un

editor trebuie să închidă ochii sau să fie incompetent pentru a lasă un text plagiat să fie publicat.
În universitate, e vorba de coordonator și student, sau de unii colegi. Plagiatul tolerat de
coordonator sau profesor îi corupe moral pe studenți.

 un rezultat al neînțelegerii libertății și autonomiei academice. Într-o lume fără surse

riguroase, dezbaterea, deliberarea, găsirea de temeiuri ar fi inutile.

Într-o lume în care efortul autoratului este mai puțin încurajat decât e tolerat plagiatul,
oamenii nu vor să se angajeze în fapte de cunoaștere prin exercițiu și învățare. Fără stabilirea
adevărului, autenticității și originalității ideilor, întregul eșafodaj al vieții comunitare universitare
s-ar dezmembra iremediabil.

Bibliografie


 Wikipedia
 acad.ro › com2012 › doc

 www.academia.edu › Recunoasterea_proprietatii_intelectuale, C-tin Stoenescu.

Exemple

În țări precum Marea Britanie, Suedia, Spania, Germania sau Austria, resursele
educaționale (articole științifice, volume, prezentări etc.) care abordează această temă sunt
generoase și accesibile studenților și cadrelor didactice.

Un aspect deosebit de important cu privire la combaterea plagiatelor și sesizarea oricăror

derapaje privind integritatea academică îl constituie bibliotecile virtuale ce conțin lucrările de
masterat sau doctorat. Acestea reprezintă o realitate în țări precum Ungaria, Lituania sau
Slovacia. Un astfel de sistem este dezbătut și în Germania,
Trebuie să remarcăm și câteva cazuri particulare ale plagiatului.
Descoperirea plagiatului rabinului șef din Franța, Gilles Bernheim, în 2011, de către un
blogger francez, a condus la o reacție în lanț în mediul virtual francez, și nu numai, care a
dezaprobat ferm acest gest, rabinul fiind nevoit să demisioneze în 2013. Acest caz este grăitor în
ceea ce privește mobilizarea în mediul virtual, întrucât mobilizarea unor lideri de opinie din
rândul bloggerilor a condus la inițierea unor dezbateri serioase despre starea învățământului
superior. În această perioadă (aprilie 2012), o echipă de specialiști din vârful sistemului de
învățământ condusă de Myriem Mazodier a redactat un studiu amplu cu privire la fraudele din
învățământul superior.
Și în Germania a existat o reacție publică pornind de la lucrarea plagiată de KarlTheodor
Freiherr zu Guttenberg, fost ministru al apărării și membru al Parlamentului german, fiind
dezvoltată chiar o platformă de tip wiki (GuttenPlag). Guttenberg a fost nevoit să demisioneze în
urma amplificării scandalului de plagiat și a retragerii titlului de doctor de către Universitatea din
Bayreuth. A urmat apariția platformei VroniPlag, care a semnalat, la rândul ei, mai multe
plagiate ale unor membri ai comunității academice din Germania. Scandalul Guttenberg, izbucnit
în februarie 2011, a determinat, însă, universitățile germane să adopte măsuri de prevenire ale
plagiatului, apelând în special la programe software care să detecteze aceste fapte. Există chiar și
un portal pe site-ul Universității de Științe Aplicate din Berlin care să faciliteze accesul celor
interesați la literatura de specialitate.
În România, amintim că în urmă cu câțiva ani s-a ridicat problema plagiatului la o serie
de politicieni dar Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din București sau Academia
de Studii Economice din București, ș.a. au dus politici de combatere a acestui flagel prin
achiziționarea de software-uri anti-plagiat specializate, precum și prin seriozitatea de care au dat
dovadă cei din mediul academic, sancționând pe cei care au plagiat.