Introducere

în lingvistica generală, semestrul 1, 2017-2018

Curs 10

INTRODUCERE ÎN LINGVISTICA GENERALĂ

CURS 10

1. Nivelele de bază ale limbii

2. Științele lingvistice. Fundamentele și obiectele lor specifice.
2.1. Fonetica
2.2. Morfologia
2.3. Sintaxa
2.4. Semantica
2.5. Pragmatica

1. NIVELELE DE BAZĂ ALE LIMBII

Nivelele de bază ale limbii sunt:

v Nivelul fonematic – fonetica – ramură a lingvisticii/ știință auxiliară lingvisticii

care studiază latura materială (sonoră) a elementelor limbii; studiază întreaga
diversitate a realizărilor concrete ale elementelor fonetice dintr-o limbă (sunetele
vorbirii, i.e. cele mai mic unități ale limbii – vocale, semivocale, consoane,
sonante – l,m,n,r – și unitățile fonetice superioare/ suprasegmentale, i.e. silaba –
diftong, triftong, hiat; accentul – ascuțit, grav, circumflex/ fix, mutabil; intonația
– afirmativă, interogativă, exclamativă).
v Nivelul morfematic – morfologia – studiază regulile care explică structura
internă a unui cuvânt, adică regulile de combinare a morfemelor lexicale și
gramaticale în cuvinte (morfem = parte componentă a unui cuvânt care are
flexiuni – forme ale paradigmei cuvântului de bază; tipuri de morfeme: rădacina
și afixe – prefixul, sufixul, tema și desinența).
v Nivelul lexematic – lexicologia – este disciplina care studiază vocabularul,
lexicul unei limbi. Are mai multe ramuri: semantica (studiază sensul cuvintelor
și schimbările de sens), etimologia (are ca obiect stabilirea originii și evoluției
cuvintelor) și lexicolografia (alcătuirea dicționarelor).
v Nivelul sintaxematic – sintaxa – disciplina care studiază propozițiile și frazele,
precum și regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze
(! comunicarea între oameni se face cu ajutorul cuvintelor, dar acestea nu sunt
folosite în forma lor în care se află în dicționare, ci îmbinate în unități sintactice,
adică în propoziții și fraze).

1
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2017-2018
Curs 10

Împărțirea studiului limbii pe mai multe nivele duce la evidențierea mai multor tipuri
de unități lingvistice. Astfel, în funcție de numărul nivelelor limbii, studiile actuale
propun diferite ierarhii de unități:

• fonem
• morfem
• cuvânt
• îmbinare de cuvinte (sintagmă)
• propoziție
• frază (enunț)

2. ȘTIINȚELE LINGVISTICE. FUNDAMENTELE ȘI OBIECTELE LOR

SPECIFICE

Limbajul este un fenomen complex, implicând mai multe aspecte simultane, dar care
se manifestă în planuri diferite și pot fi abordate, prin urmare, din puncte de vedere
diferite. Fiecare fapt de limbaj, fiecare act lingvistic este în același timp:
• un fenomen fizic și fiziologic, prin aspectul său fonic (sunete articulate)
• un fenomen psihic (prin procesul psihic pe care îl presupun producerea,
perceperea și utilizarea semnelor)
• un fenomen intelectual sau rațional (prin semnificația semnelor: prin faptul
că acestea sunt simboluri care implică o operație logică, rațională,
referitoare la cunoaștere)
Acestor aspecte diferite ale limbajului le corespund mai multe științe sau discipline
lingvistice particulare.

2.1. FONETICA

Definiție:

Fonetica este ramura lingvisticii/ știință auxiliară lingvisticii care studiază latura
materială (sonoră) a elementelor limbii, adică expresia lor exterioară. Studiază
întreaga diversitate a realizărilor concrete ale elementelor fonetice dintr-o limbă. Dacă
fonetica privește sunetul ca fenomen fizic, fonologia studiază semnul ca unitate
sonoră funcțională.
Clasificări:

Fonetica generală Fonetica specială

Cercetează trăsăturile prin care se Studiul aspectului sonor al unei limbi

caracterizează latura sonoră a oricărei (e.g. fonetica limbii engleze/ franceze/
limbi. române etc.).

2
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2017-2018
Curs 10

Fonetica descriptivă/ statică/ Fonetica istorică/ evolutivă/ diacronică

sincronică

Studiază latura sonoră la un moment dat. Cercetează dezvoltarea în timp a

aspectului sonor al limbii.

Fonologia/ fonetica funcțională

Sunetele studiate în plan funcțional (se urmăresc rolul și funcția sunetului în sistemul
limbii)

Fonetica atriculatorie (a emiterii) Fonetica acustică (a receptării)

Studiul sunetului în plan fiziologic/ Studiul sunetelor în plan fizic (vibrațiile

biologic (mișcările pe care le exercită aerului produse de mișcările organelor și
organele vorbirii) care produc senzația acustică)

Domenii de studiu ale foneticii:

Ø sunetele vorbirii: reprezintă orice unitate sonoră disctinctă din punct de

vedere fonetic, orice unitate sonoră produsă de organele vorbirii. Sunetele sunt
într-un număr limitat. Luate ca atare nu au niciun sens, dar participă la
formarea complexului sonor al cuvântului care este asociat cu un sens.
Ø unitățile fonetice superioare/ suprasegmentale: silaba, accentul, intonația,
cuvinte fonetice, fraze
Terminologie

FONEM SUNET

• este general și abstract • este material și concret

• reprezintă cea mai mică unitate sonoră a • după natura lor acustică se clasifică în:
limbii o vocale
o semivocale
• funcții: diferențiază cuvintele sau formele
o consoane
gramaticale ale aceluiați cuvânt
o sonante
o foneme cu valoare lexicală
e.g. p (pat) – b (bat) • se mai clasifică în funcție de anumite
o fomene cu valoare gramaticală caracteristici:
e.g. casă (ă) – case (e) o înălțime
o timbru
• invariante vs. variante fonetice / alofone
o durată
(foneme propriu-zise vs. pronunțări diferite
o intensitate
ale aceluiași fonem)
* același sunet este pronunțat diferit de doi sau mai
mulți vorbitori sau chiar de același vorbitor, în
momente diferite.

3
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2017-2018
Curs 10

Unitățile fonetice superioare/ suprasegmentale

Silaba Poate fi: o vocală, o vocală însoțită de una sau mai multe consoane sau o vocală
însoțită de cel mult două semivocale
• diftong – o vocală + o semivocală în aceeași silabă
• triftong – o vocală + două semivocale în aceeași silabă
• hiat – vocalele în contact situate în silabe distincte

Accentul Reprezintă scoaterea în evidență a unei vocale din cuvânt prin pronunțarea ei mai
intensă sau pe un ton mai înalt.
Tipuri de accente:
• accent ascuțit (tonul urcă) – accent grav (tonul coboară) – accent circumflex
(tonul urcă, apoi coboară)
• accent fix (cade întotdeuna pe aceeași silabă) – accent liber (ocupă locuri
diferite în cuvinte diferite)
e.g. * accent fix pe prima silabă avem în limbile maghiară, cehă și letonă
* accent fix pe penultima silabă avem în limba polonă
* accent fix pe ultima silabă avem în limba franceză

** accent liber avem în limbile română, rusă, italiană, spaniolă, engleză

!!! variațiile de accent se pot realiza fără sau cu diferențiere de sens:
dușmán vs. dúșman
trafíc vs. tráfic sau véselă vs. vesélă

Intonația Se referă la melodia frazei, ritmul, timbrul frazei (timbrul, de ex., poate fi vesel,
posomorât, glumeț, ironic, speriat)
Tipuri:
• afirmativă
• interogativă
• exclamativă

VOCALELE
Caracteristici:
Ø sunt întotdeauna întregi (plenisone)
Ø produse de coloana de aer vibrat care trece nestânjenit
Ø se rostesc singure, fără ajutorul altor sunete
Ø pot forma singure o silabă
Ø formează întotdeauna centrul unei silabe

4
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2017-2018
Curs 10

Clasificare:
Ø în funcție de apertură (deschiderea gurii și îndepărtarea limbii de vălul palatin) se
deosebesc vocalele:
§ deschise (apertură maximă): a
§ medii/ semideschise (apertură medie): o, ă, e
§ închise (apertură minimă): u, î/â, i
Ø în funcție de îndepărtarea limbii de vălul palatin/ palat, vocalele pot fi:
§ seria anterioară/ prepalatală (limba se ridică spre partea anterioară a
palatului, spre palatul dur): e, i
§ seria posterioară (limba se trage spre vălul palatin): o, u, ă, î/â
§ seria neutrală/ mixtă (limba se poziționează oarecum paralel în raport
cu palatul): a
Ø în funcție de folosirea buzelor, vocalele pot fi:
§ labiale/ rotunjite (pronunțate cu rotunjirea buzelor)
• posterioare: o, u
• anterioare: ö, ü
§ nelabiale
• posterioare: ă, î/â
• anterioare: e, i

anterioare neutrale/ posterioare

mixte
nelabiale labiale nelabiale labiale

deschise a

medii/ e ö ă o
semideschise

închise i ü î/â u

SEMIVOCALELE
În limba română există 7/8 vocale – a, ă, î/â, e, i, o, u. Dintre acestea doar patru pot fi
semivocale.
Caracteristici:
Ø se aseamănă cu vocalele, dar nu pot fi rostite fără ajutorul altor sunete
Ø nu pot forma singure o silabă
Ø întră în componența unor grupuri vocalice numite diftongi și triftongi

e vocală: seră, bere, trece

semivocală: seară, treacă, meargă

5
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2017-2018
Curs 10

i vocală: bine, timp, codri

semivocală: iarnă, biată, cai, doi

o vocală (plenisonă): os, orb, obosit

semivocală: coală, boală, toată

u vocală: bun, drum, tun

semivocală: cadou, stilou, erou

CONSOANELE
Caracteristici:
Ø articularea lor este însoțită de zgomote
Ø curentul de aer fonator întâmpină diverse obstacole
Ø pot să lipsească din compunerea unei silabe
Ø se rostesc cu ajutorul unei vocale, a unui grup de sunete (k -kappa, h) sau chiar
a unui cuvânt (y – i grec )
Clasificare:
Ø în funcție de modul de articulare, consoanele pot fi:
§ oclusive (închise) – curentul de aer expirator întâlnește o închidere
perfectă, care oprește pentru moment trecerea aerului, însă după aceea
se deschide brusc (are loc o explozie) și lasă aerul să treacă spre
exterior (engl. oclusive-explosive): b, p, t, d, c, k, g.
§ fricative (constrictive) – o apropiere a organelor articulării și nu o
închidere totală; strâmtare a canalului prin care trebuie să iasă aerul: f,
v, s ,z, h, ș, j
§ semioclusive/ oclusivo-fricative (africatele) – pronunțate prin
realizarea unui obstacol combinat (momentul de început specific
oclusivelor, dar în momentul secund, canalul fonator se deschide
parțial ca în cazul constrictivelor): ț

Ø în funcție de locul de articulare, consoanele pot fi:

§ consoane (bi)labiale: p, b
§ consoane dentale (alveolare): t, d (obstacol la nivelul incisivilor
superiori) și s, z, ț (obstacol la nivelul dinților laterali, spre incisivi)
§ consoane labio-dentale: f, v (buza inferioară, dinții superiori)
§ consoane prepalatale/ anteropalatale: ș, j
§ consoane velare: k, g
§ consoane laringale: h

6
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2017-2018
Curs 10

Ø în funcție de intensitate, majoritatea consoanelor se grupează în perechi surd-

sonor

consoane surde consoane sonore

p, t, c, k, f, s, ș b, d, g, v, z, j

SONANTELE
Caracteristici:
Ø categorie de sunete ce diferă atât de consoane cât și de vocale
Ø nu cunosc opoziția surd-sonor
Ø l, m, n, r
Clasificare:
Ø în funcție de timbru, sonantele pot fi:
§ sonante nazale: m, n
§ sonante orale: l, r
Ø în funcție de locul de articulare, sonantele pot fi:
§ sonante laterale: l
§ sonante apicale: r
(*sonantele laterale și apicale sunt și lichide pentru că la articularea lor
curentul de aer are o scurgere continuă)