Abilitățile consilierului.

Formarea viitorilor asistenți sociali

pentru

activitatea de consiliere

Pași spre respectarea demnității umane: învățarea toleranței

Asistența socială reprezintă un ansamblu de servicii, instituții, activități de ajutor,
protejare, reabilitare și pregătire pentru (re)integrarea persoanelor, grupurilor sau comunităților
aflate în dificultate care din cauza unor motive de natură economică, socială sau personală nu se
pot adapta prin forțe proprii la societatea în care trăiesc și nu se pot bucura de drepturile
fundamentale şi elementare precum cel de a beneficia de o alimentaţie corespunzătoare, de un
adăpost decent, de servicii de îngrijire a sănătăţii, igienă, educaţie, de o sursă stabilă de venit şi de
posibilităţi de autorealizare.

Misiunea asistentului social constă în participarea la rezolvarea problemelor sociale

comunitare, asigurarea unui nivel minim decent de viață și creșterea calității vieții grupurilor
sociale vulnerabile, în îmbunatățirea funcționării sociale a persoanelor (Buzducea, 2005). De aici
necesitatea ca asistentul social să dețină anumite deprinderi specifice, dar și cunoștințe teoretice
(psihologie, sociologie, drept, etc), dar, nu în ultima instanță, să aibă vocație. În fapt, aceasta
reprezintă o condiție primordială a practicării acestei profesii.

Misiunea asistentului social nu poate fi atinsă decât în condițiile în care acesta deține un
anumit sistem de valori. Acesta reprezintă o componentă-cheie a profesiunii, deoarece activitatea
de asistent social nu este, în nici un caz, una caracterizată prin neutralitate, ci reprezintă un proces
de influențare și transmitere de valori. Fiecare asistent social ar trebui sa își construiască un stil

1
 propriu, o combinație între partea științifică a asistenței sociale, "stocată" în
cunoștințe și teorii, si bagajul de valori și abilități cu care specialistul se implica
în exercitarea profesiei. Se poate afirma deci că stilul personal al fiecărui profesionist reprezintă
un mix între cunoștințe de specialitate, acumulate în efortul de studiu, valori, deprinderi și
abilități, la care se adaugă experiența profesionalț și cea de viată, calitățile personale, efortul de
autodezvoltare.

Asistentul social trebuie să-și asume răspunderea pentru consecințele acțiunilor sale, așa
cum orice profesionist din orice domeniu trebuie să o facă, însă are și o serie de responsabilități
impuse de practicarea profesiei. Aceste responsabilități provin din principiile etice generate ale
asistenței sociale.

Normele etice din practica asistenței sociale au la bază valorile fundamentale din acest
domeniu ( Codul etic al profesiei de asistent social):

-furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate;

-justiția socială;

-respectarea unicității și demnității umane;

-respectarea confidențialității și integrității persoanei;

-respectarea competenței profesionale.

Asociaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din SUA (NASW) identifică trei scopuri ale
practicii asistenţei sociale:

a) să ajute indivizii şi grupurile să identifice, să rezolve sau să reducă la minimum

problemele care apar din dezechilibrele dintre ei şi mediu;

b) să identifice arii potenţiale de dezechilibru între indivizi sau grupuri şi mediu pentru a
preveni apariţia lor;

c) să caute, să identifice şi să întărească potenţialul indivizilor, grupurilor şi comunităţilor.

2
 Fiecare persoană este capabilă să ofere ajutor, să caute sau să
primească. Deși unii au abilitățile necesare de a oferi ajutor, alții au nevoie de o
formare specială pentru îmbunătățirea abilităților de acordare a ajutorului.

Hopson și Scally (1985) consideră că o persoană poate dezvolta relații dacă are și arată
respenctul pentru ceilalți, dacă este sinceră cu sine, poate empatiza și dacă se străduește să nu-i
judece pe ceilalți. Dacă relația este stabilită, persoana poate se poate pregăti pentru a explora
ganduri și sentimente, iar prin acest proces se poate dobândi claritate cu privire la clarități sau
neclarități, analizând ce doresc clienții să schimbe sau ce nu-i mulțumește și nu-i face fericiți.

Fiecare persoană este unică şi trebuie să i se respecte demnitatea. Persoanele sunt scopuri,
şi nu mijloace pentru atingerea altor scopuri. Diversitatea şi varietatea între indivizi sunt
dezirabile şi trebuie încurajate.

Asistenţa socială nu încearcă să modifice mediul sau indivizii în direcţia unui model
ideal, ci încearcă să regleze legăturile între indivizi şi mediul lor, acceptând o largă diversitate a
acestora.

Recomandări:

1.Fiţi sensibili şi înţelegători faţă de demnitatea clienţilor prin modul de organizare şi

funcţionare a serviciilor.

2.Evitaţi să-i trataţi pe clienţi în mod stereotip.

3.Ajutaţi-vă clienţii să-şi descopere şi să-şi folosească punctele tari (avantajele)

4.Concentraţi-vă pe dorinţele clientului - e mai folositor decât să vă concentraţi pe

nevoile lui.

Societatea tolerantă implică respectul pentru indivizi, pentru dorințele lor și libertatea lor.
Toleranța se configurează ca manifestare umană ce exprimă acceptarea necondiționată a unei
persoane, oricât de diferită ar fi aceasta față de tolerant. Dacă este recunoscut larg faptul că cine
se aseamănă se adună, practica toleranței marchează o răstălmăcire și o răsturnare a principiului

3
 de mai sus: cei diferiți, oricât de diferiți, dacă sunt toleranți, poti fi împreună, se
pot aduna în jurul umanității lor unice și unitare.

Toleranța, fie că se exprimă în termeni etici, sociali, politici sau juridici,

principiile toleranței recomandă minimalizarea indiferenței față de o persoană sau un grup cu
credințe, obiceiuri, comportamente, limbaje diferite. Nevoia consilierii pentru toleranță trebuie să
se regăsească atât la nivel individual cât și la nivel colectiv, oferită de către indivizi, ca membri ai
societății. Toleranța se bazează pe valori precum: încrederea reciprocă, solidaritatea, colaborarea,
omenia, mila, iubirea și iertarea, iar consilierea socială se bazează pe o concepere a idealurilor, o
clarificare a scopurilor și mijloacelor de asigurare a bunei înțelegeri și a respectului reciproc.

Consilierea este văzută ca o relație profesională între un consilier format și un client,

desfășurată individual și caracterizată prin aplicarea uneia sau mai multor teorii psihologice și
prin utilizarea unui set de abilități de comunicare prin prisma experienței, în sprijinul
preocupărilor, problemelor și aspirațiilor clientului.

Așadar, o caracteristică esențială a consilierii este cea de facilitare a înțelegerii, a

schimbării, a acceptării noilor situații, a integrării și dezvoltării, în detrimentul oferirii de sfaturi
sau al coerciției.

Consilierea poate fi de scurtă sau de lungă durată, se poate desfășura într-un cadru
organizat sau în unul privat, este un serviciu căutat de persoanele aflate într-o stare de stres, de
confuzie și oferă o relație mai disciplinată și confidențială.

Consilierea pentru toleranță oferă clintului posibilitatea explorării și clarificării

modalităților de utilizare eficientă a resurselor de care dispune sau poate dispune, conducând spre
obținerea satisfacției personale. Consilierul stabilește și promovează un climat în care clintul se
simte liber și încurajat să exploreze toate aspectele sinelui, atmosfera centrându-se pe relația
consilier-client.

În concluzie, consilierea ca profesie și toleranța ca ideal sunt strâns legate, între ele
existând o relație profesională. Atât consilierul, cât și clientul se impun să fie toleranți și să

4
promoveze toleranța în relațiile cu alții. Prin activitatea de consiliere, se
realizează crearea unei lumi mai bune, în care drepturile omului sunt respectate.

5
6