Sunteți pe pagina 1din 24

LATINITATE ȘI DACISM

Realizatori: Obârșanu Răzvan Constantin


Korponai Cătălin Gabriel
Maxitian Eduard
Clasa: a XI -a E
Liceul Teoretic Decebal
Profesor Coordonator : Ududec Laura
An școlar 2018-2019
CUPRINS
I. Latinitatea
2.Istoria limbii latine:
-Antichitate: Latina arhaică , Latina clasică
-Evul Mediu
3.Expresii și Maxime latinești
II. Dacismul
5.Cultura și civilizația dacică
-Influențe și caracteristici
-Origini
Decebal
Zalmoxis
Scorilo
iii. Teoria Roesleriană și combaterea ei
Iv Imagini
V. Inelul de la Ezerovo
Vi . Bibliografie

Toate popoarele romanice din Europa își datorează existenta unei duble
asimilări. Mai întâi se petrece asimilarea elementului autohton de către
elementul roman. Acest fenomen presupune prezenta unui element etnic care
deține același rol : primitor activ al civilizației romane . A doua asimilare
înseamnă topirea unor elemente migratorii in masa populațiilor romanice.

Șerban Papacostea, despre


sinteza românea
LATINITATEA
• Latinitatea: este un curent apărut în lingvistica și în filologia românească în secolul XIX care
,pentru a demonstra caracterul latin al limbii romane a încercat să elimine din ea cuvintele
de alte origini si să modifice astfel forma celor latine ,încât să le apropie cât mai mult de
forma originală. Latinitatea a apărut în secolul XIV ,începând cu cronice ale
cronicarilor :Miron Costin ,Grigore Ureche si Ion Neculce.
Istoria limbii latine
• Limbile italice formau, alături de limbile celtice, germanice și elenice, o sub-familie centum
a limbilor indo-europene, care includea latina, vorbită de populația din Latium în Italia
centrală (latinii), și alte limbi precum umbriana și osca, în vecinătatea imediată a limbii
etrusce, neindoeuropeană, însă de la care latina a suferit influență culturală.
În zilele noastre limbile italice sunt reprezentate de limbile romanice, izvorâte din latină:
italiana, româna (cu cele patru dialecte ale sale: daco-român, aromân, megleno-român și istro-
român), franceza, occitana, franco-provensala, catalana, spaniola, portugheza, sarda, reto
romana. Se includ aici și limbile, acum stinse: dalmata și mozaraba.
LIMBA LATINĂ ARHAICĂ
• Astfel, la origini sub forma sa arhaică, latina adusă in Peninsula Italică era mai
degrabă un dialect italic, foarte asemănător cu celelalte limbi din grupul italic ,
osca si umbra. Era limba comună a unui mic grup de păstori și agricultori ,în
interiorul căruia nu se manifesta nicio diferență din punct de vedere calitativ
limbă literară/limbă neliterară.
• Conceptul de latină veche (prisca latinitas) este tot atât de vechi ca și cel de
latină clasică, cele două datând de la sfârșitul Republicii romane. În acea epocă
Cicero remarca, ca și alții, că limbajul pe care-l utiliza în fiecare zi, cel al înaltei
societăți romane, era împodobit cu arhaisme, pe care le denumește „verborum
vetustas prisca”.
LIMBA LATINĂ CLASICĂ

Expansiunea teritorială a Romei antice a asigurat limbii latine o difuzare din ce în ce


mai largă, începând din secolul al III-lea î.Hr. Latina s-a răspândit în cea mai mare
parte a Europei Occidentale, a Africii de Nord, a Asiei Mici și a regiunilor dunărene.
Sub Imperiu, latina este limbă a justiției, a administrației și a armatei romane și a
numeroaselor colonii romane, împreună cu greaca și alte graiuri locale.
EVUL MEDIU
• Latina medievală era forma latinei folosite în Evul Mediu pentru schimburi
culturale și ca limbă liturgică în Biserica Catolică , dar și ca limbă științifică, lingua
franca , limbă literară , limbă a administrației și a dreptului.
• Nu trebuie să se facă nicio confuzie cu latina ecleziastică .
• Nu există un consens unanim care să delimiteze exact perioada în care latina
medievală s-a diferențiat de latina vulgară, dar, în general, se consideră ca fiind
latină medievală limba latină scrisă începând de pe la 500 d.Hr. (mulți oameni de
știință consideră că începutul acestei limbi ar fi cu o sută de ani mai devreme) și
până în pragul Umanismului (jumătatea secolului al XIV-lea ), cuprinzând, prin
urmare, latina lui Dante, în De Vulgari Eloquentia și De Monarquia, dar excluzând-
o pe cea folosită de Petrarca și de Coluccio Salutati.
EXPRESII ȘI MAXIME LATINEȘTI
• Ad extremum=Până la capăt
• Ad infinitum=La infinit
• Ad honores= În mod onorific
• Ad interim=Pentru un răstimp
• Actum est! = S-a terminat ! Gata!
• Veni Vidi Vici = Am venit Am văzut Am învins ( Sintagma este citată în Viața lui
Cezar)
• Acta non verba = Fapte ,nu vorbe
• Fiat Lux! = Să se facă lumină!
• Post mortem!=După moarte!
• Carpe diem ! = Trăiește clipa! (este o expresie dintr-un poem latin scris de
Horațiu, care a devenit in timp un aforism)
Terra est magna = Pământul este mare

DACISM
• Dacismul este un curent in istoriografia autohtonă , afirmat la începutul secolului
al XX-lea prin absolutizarea contribuției dacilor la formarea poporului roman și în
general la istoria universală. Dacismul a apărut abia in secolul XIX ,odată cu
preocuparea romanticilor pentru cunoașterea etnogenezei : Mihai Eminescu și
Lucian Blaga.
• Dacii sau geții ,fac parte din marele grup etnic al tracilor si constituie cea mai
importanta ramura a lui ,avand o civilizatie ,o cultura si o istorie pe care n-a
egalat-o nicio alta ramura . Elementele de substrat ale limbii romane ,adica
cuvinte de origine dacica,sunt in numar de aproximativ 160, totalizand peste 600-
700 de derivate ,inclusiv toponimele si antroponimele
 Entități etno-
lingvistice
 Substrat  Strat  Adstrat
neolatine
europene
 Română  daco-moesic  latin slavic(meridional)
 Italiană  italic  latin  germanic
 Franceză  galic  latin  germanic
 Spaniolă  celtiberic  latin  germanic
 Portugheză  galic  latin  germanic
CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA DACICĂ
• Civilizația și cultura dacilor a avut în spațiul carpato-dunărean o dezvoltare de câteva sute
de ani și a atins nivelul cel mai înalt în perioada sec. I î.H.- sec. I d.H.
• În arheologie, termenul de cultură se referă atât la aspectele vieții materiale, cât și la cele
spirituale, în totalitatea lor, studiind: așezările, locuințele, uneltele, armele, ceramica,
podoabele, riturile funerare, ritualurile religioase, manifestările artistice.
Influențe și caracteristici
• Cultura daco-getică reprezintă o sinteză originală ce își are rădăcinile bine și adânc înfipte
în mediul și în credința autohtonă, putând fi urmărită în timp cu milenii în urmă. Hadrian
Daicoviciu spunea că această originalitate nu exclude, ci, dimpotrivă, implică acceptarea
unor influențe din afară. Dar dacii nu s-au mulțumit cu preluarea unor elemente de cultură
materială de la alte popoare. Ei le-au adoptat, le-au transformat și adesea le-au îmbogățit,
contopindu-le în creațiile lor tradiționale și făurind o civilizație profund originală. Este
incontestabil că în Europa secolul I î.Hr, în afara statului roman, celții și geto-dacii
constituiau cele două popoare importante în spațiul european, care atinseseră în
dezvoltarea lor materială și social-politică un înalt nivel.
ORIGINI
• Tracii, al căror nivel de civilizație și cultură n-a fost egalat în antichitate pe
întregul teritoriu european (în afara lumii grecești, etrusce și romane) decât de
civilizația celților, pe care în unele privințe chiar au depășit-o, erau un popor a
cărui forță și cultură s-a bucurat de multă considerație în antichitate. Denumirea
generală de "traci" a fost dată triburilor de limbă tracică dintre Marea Egee și
Dunăre; triburile din nordul Dunării, vorbind aceeași limbă tracică, purtau nume
de daci sau de geți, sau nume tribale specifice (carpi, costoboci, etc.). Dintre cele
peste 100 de formațiuni tribale si gentilice ale tracilor , triburile dacilor si geților
erau cele mai mari si cele mai puternice .Ocupau teritoriul cuprins intre Munții
Balcani si Munții Slovaciei ,si de la litoralul apusean al marii negre pana dincolo
de bazinul Tisei .Triburile denumite dacice locuiau pe teritoriul actualei
Transilvanii si al Banatului ,iar al geților in Câmpia Dunării inclusiv in sudul
fluviului in Moldova si Dobrogea de azi.
DECEBAL
Dacia s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal. Deși mai restrâns ca arie
geografică decât Regatul lui Burebista (82-44 î.Hr.) - cuprinzând Transilvania,
Banatul, Oltenia, centrul și sudul Moldovei, noul stat era mai puternic și mai bine
organizat. Limitele statului dac în timpul lui Burebista (82-44 î.Hr.) au fost: în
nord, Carpații Păduroși; în est, Pontul Euxin; în sud, munții Haemus (Munții
Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie. Progresele înregistrate în acest timp de
societatea dacică erau multiple și importante: o populație numeroasă și grupată
în jurul multor dave în care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale
cu lumea greco-romană, o cultură înfloritoare cu puternice elemente originale

ZAMOLXIS
Zamolxis este considerat de unii istorici ca fiind zeul suprem din panteonul geto-
dacic, de unde concluzia unora cu privire la monoteismul geto-dacilor care ar fi
facilitat convertirea acestora la creștinism, idee ce se află în opoziție cu opinia
conform căreia religia geților ar fi fost una politeistă, precum erau religiile
celorlalte popoare indo-europene Mitul lui Zamolxis este redat diferit în
numeroasele relatări antice, dar posibil ca varianta lui Herodot să fie cea mai
apropiată de varianta reală, datorită faptului că este varianta cea mai detaliată și
pentru că părintele istoriei s-a inspirat din medii culturale apropiate de societatea
getică, și anume a cules date din coloniile grecești pontice pe care le-a vizitat.

SCORILO
Scorilo a fost rege al dacilor pe timpul când împăratul Octavian (27
î.Hr. - 14 d.Hr.) a început să conducă Imperiul Roman, și a domnit după spusele
lui Iordanes, vreme de 40 de ani. A fost predecesor, poate chiar frate al lui Duras-
Diurpaneus. Se crede că era tatăl lui Decebal. În timpul lui, dacii voiau să
atace Imperiul Roman sfâșiat de războaiele civile de după moartea
împăratului Nero, dar Scorilo i-a oprit, convingându-i atât prin fapte cât și prin
vorbe că greșesc. În prezența poporului, el a pus doi câini, ce reprezentau cele
două tabere romane aflate în război civil, să se lupte, apoi le-a arătat un lup, care
îi simboliza pe daci. Câinii au renunțat în a se lupta între ei și l-au atacat pe lup.
Astfel a reușit să demonstreze dacilor că dacă ei îi vor ataca pe romani, aceștia
vor înceta să se războiască între ei, și mai mult, se vor uni împotriva dușmanului
din afară.

IMAGINI
DACIA SUB DOMNIA LUI DECEBAL COLUMNA LUI TRAIAN

DECEBAL ZALMOXIS
INSCRIPTIA DECEBALUS PER SCORILO
COIFUL DACIC DE LA COȚOFENEȘTI BRĂȚĂRI SPIRALICE DACICE
ARMAMENT DACIC PODOABE DACICE
TEORIA ROESLERIANĂ ȘI COMBATEREA EI
• După 1600 când s-a realizat unirea Țărilor Romane sub domnia lui Mihai Viteazu
in Imperiul Habsburgic si Ungaria a apărut așa numita teorie imigraționistă
referitoare la Transilvania. Aceasta urmărea să demonstreze faptul că romanii nu
au nici un drept asupra Transilvaniei deoarece aici au ajuns mai întâi
ungurii/maghiarii.
• In 1871 austriacul Robert Roesler a publicat la Viena Studii Românești ,Cercetări
asupra vechimii istoriei romanilor care dezvolta teoria imigraționistă. Toți cei au
fost adepți lui Roesler au fost numiți roeslerieni iar teoria lui a mai fost numita si
Teoria Roesleriană.
Principalele idei ale teoriei roesleriene sunt :
• La 106 daco-geții au fost exterminați de romani
• Dacă nu au fost omorâți daco-geții n-au putut fi romanizați in doar 165 de ani de
stăpânirea romană.
• Odată cu retragerea aureliana au trecut la sud de Dunăre toți locuitorii Daciei
Romane lăsând tara pustie.

COMBATEREA TEORIEI ROESLERIENE


• Numeroase surse istorice românești și străine, numeroși istorici și lingvistici au
combătut teoria imigraționistă.
• Cel mai reprezentativ dintre aceștia este A. D. Xenopol

INELUL DE LA EZEROVO
• Inelul de la Ezerovo este un obiect de aur pe care este gravată o inscripție în
limba tracă. Este una din puținele relicve păstrate care conțin text în această
limbă .

• Inelul cu o greutate de 31,3 grame este constituit dintr-un disc oval și este atașat
printr-un ax de o verigă de forma unei potcoave . Vestigiul a fost găsit în anul
1912 in satul Ezerovo ,comuna Părvomai ,regiunea Plovdiv din Bulgaria într-un
mormânt din secolul V e.î.n.

IMAGINI
BIBLIOGRAFIE
• www.scribd.com
• http .//ro.wikipedia.org
• Manualul de limba latină clasa a VIII-a
• Istoria României Editura Corint Educațional