UI 2.

OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

Unitatea de învăţare nr. 2

OCEANOGRAFIE
Unitatea de studiu 2.5
CURENŢII MARINI
Ritm de studiu recomandat: 100 min.
Cuprins
Curenţii marini: Definitie, Clasificare - cauzele formării curenţilor marini;
Circulaţia curenţilor oceanici: caracteristicile principalilor curenţi marini, influenţa
curenţilor marini asupra navigaţiei

OBIECTIVELE UNITĂŢII DE STUDIU 2.5

Studentul să fie capabil să:;
• Definească curenţii marini, prezinte corect criteriile de clasificare precum si geneza
curentilor (cauzele formării);
• Descrie şi prezinte corect caracteristicile principalilor curenti marini pe bazine
oceanice (directie, formă, temperatură;geneză);
• Să prezinte influenţa curenţilor asupra navigaţiei şi modalităţi de calcul la bordul
navei a derivei de curent;

2.5.1 Curenţii marini: Definitie, Clasificare - cauzele formării curenţilor marini;

Curenţii marini sunt mişcări ale maselor de apă oceanice, ce transportă apa dintr-o zonă
într-alta, sub influenţa unor forţe exterioare. Aceste mişcări mai sunt numite şi mişcări de
translaţie.
Curenţii marini diferă ca formă, lungime şi temperatură. Particularităţile curenţilor sunt
determinate de factorii generatori şi modificatori.
Factorii generatori sunt reprezentaţi de vânturile regulate şi periodice, diferenţa de
densitate, convecţia liberă sau impusă şi maree.
Factorii modificatori sunt forţa Coriollis (ce influenţează direcţia curenţilor) şi forţa de
frecare (ce influenţează viteza).

Ca şi valurile, curenţii marini se clasifică în funcţie de mai multe criterii :

a) după direcţie şi formă :

- curenţi orizontali – de fund sau de suprafaţă (Bosfor, Dardanele);
- curenţi verticali – ascendenţi sau descendenţi;
- curenţi liniari – îşi păstrează direcţia iniţială;
- curenţi circulari – se deplasează în cerc.

b) după temperatură
- curenţi calzi – temperatura peste 25˚C. Apa este de culoare albastru închis. Aceşti
curenţi au salinitate mare şi majoritatea se deplasează de-a lungul paralelelor;
- curenţi reci - temperatura sub 16˚C. Au culoarea verzuie datorită planctonului şi se
deplasează de-a lungul meridianelor.

c) după geneză (cauzele formării):

11
 UI 2. OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

- curenţi de fricţiune (impulsiune) – sunt generaţi de vânturile regulate şi periodice :

alizee, vânturile de vest şi musoni. Curenţii produşi de alizee şi vânturile de vest sunt
curenţi de derivă. Aceştia se deplasează pe aceeaşi direcţie ca în regiunile de formare,
iniţial paralel cu direcţia vântului. Când intervine forţa Coriollis, se produce o deviaţie
de 45˚ dreapta în emisfera nordică. Viteza curentului de derivă (de deplasare), scade
cu adâncimea. În zona temperată viteza este 2% din viteza vântului, iar în zona
subpolară, viteza este 5% din viteza vântului;
În cazul în care vântul suflă peste apele mării, se exercită o frecare cu acestea din
urmă, născându-se astfel o succesiune de unde (valuri). Acestea dau naştere hulei şi valurilor.
"Este afectat tot stratul lichid superior. Masele acvatice de mari dimensiuni sunt într-o continuă
mişcare. Curenţii, în cea mai mare parte, au caracter permanent şi sunt o consecinţă a Forţei
Coriolis. Coloanele de apă se prezintă sub forma unei stivuiri de discuri, relativ independente
unele de altele ca urmare a diferenţei de temperatură, densitate şi salinitate. Când se manifestă
vântul, se mişcă discul superior, cu direcţie dreapta în emisfera nordică. Discul superior pune în
mişcare un strat inferior (un al doilea disc). în acest caz, cel de al doilea disc se mişcă mai lent ca
discul superior şi suportă o nouă inflexiune spre dreapta.
Procesul se produce în acelaşi mod cu toate celelalte discuri puse în mişcare până la
o limită unde amortizarea este totală. De obicei, limita maximă se produce la cca. 100 m
adâncime, nivel ce poartă numele de "strat Ekman". Spirala formată din succesiunea discurilor
se numeşte "spirala Ekman" (Fig. 2.5.1).
Sensul mediu de deplasare a curentului este cunoscut sub numele de "transportul
Ekman" şi corespunde patului central al vântului, cu o deviaţie importantă spre dreapta în
emisfera nordică şi spre stânga în cea sudică.

Fig. 2.5.1 Spirala Ekman

În cadrul procesului de formare a curenţilor intră în joc şi densitatea apei, topografia

fundului, regularitate vântului etc. Schema generală de formare a curenţilor oferă posibilitatea
înţelegerii fenomenului de urcare a apelor de adâncime cunoscut sub numele de "pompajul
Ekman".
În sectoarele din apropierea coastei occidentale a continentelor, unde suflă vânturile
regulate paralele cu ţărmul (din nord în emisfera nordică şi sud în cea sudică), ia naştere o
"spirală Ekman" cu direcţie generală de deplasare spre vest. Fenomenul se petrece când o masă

11
 UI 2. OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

de apă părăseşte regiunile costiere şi lasă în urmă o imensă "gaură". Golul în cauză este umplut
imediat cu apă provenită din adâncuri ( Fenomenul de up-welling – Fig 2.5.2) . Apele de
adâncime, mai reci, sunt bogate în substanţe minerale dizolvate care permit "explozia'"
planctonului şi, în consecinţă, creşterea cantităţii de biomasă. Din păcate, ca urmare a
fenomenului amintit, ţărmurile din apropiere deţin un climat foarte secetos ( Fig. 2.5.3).

Fig 20.6 Formarea up-wellingului

11
 UI 2. OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

Fig 2.5.3 Legatura dintre up-welling şi desertificare

- curenţi de densitate – sunt determinaţi de diferenţa de densitate şi salinitate dintre

două zone, apele deplasându-se din zonele cu densităţi mici spre zonele cu densităţi
mari. Se mai numesc şi curenţi de compensaţie. În Bosfor, din cauza densităţii mai
mari a apelor din M. Mediterană, apele din M. Neagră au sensul spre Str.Dardanele pe
la suprafaţă, fiind compensate cu un curent de sens contrar la adâncime;
- curenţi determinaţi de diferenţe de nivel – această diferenţă de nivel este determinată
de bilanţul hidrologic diferit (apa pierdută şi apa primită). Apele unde bilanţul este
pozitiv (M. Baltică), au un nivel mai ridicat decât apele din zonele unde bilanţul este
negativ;
- curenţi de maree – sunt curenţi periodici, fiind alternativi sau giratorii. Curenţii
alternativi păstrează aceeaşi direcţie în prima jumătate de perioadă şi direcţie opusă în
cealaltă jumătate de perioadă. Curenţii giratorii se rotesc în toate direcţiile în jurul
unui punct fix. La curenţii alternativi, schimbarea de direcţie este instantanee, în timp
ce la curenţii giratorii sunt greu de separat cele două faze (maree înaltă şi maree
joasă). Viteza curenţilor de maree poate ajunge până la 10 Nd. Aceştia se manifestă
violent în estuare şi strâmtori. În Str.Messina, 6 ore curentul are direcţia dinspre M.
Ionică spre M.Tireniană, celelalte 6 ore fiind în sens invers, formându-se astfel nişte
scări de maree şi vârtejuri puternice;
- curenţi de debit – se formează datorită aportului de ape dulci în zona de vărsare a unor
fluvii, Curentul Floridei fiind în acest sens unul dintre cei mai puternici curenţi.

Determinarea elementelor de curenţi poate fi făcută cu un flotor sau cu aparatură mai

complexă : curentometru şi curentograf.

11
 UI 2. OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

Temă pentru studiu 2.5.1 Utilizand atlasele de curenti, realizati o clasificare a

curentilor după criteriile enumerate anterior.Ce observati? Care sunt forţele generatoare
si care sunt cele modificatoare?

2.5.2 Circulaţia curenţilor oceanici: caracteristicile principalilor curenţi marini,

influenţa curenţilor marini asupra navigaţiei

2.5.2.1 Sistemele de curenţi – circulatia curenţilor oceanici

Curenţii descriu ample mişcări celulare asociate deplasărilor zonale, spre est la
latitudini mari şi spre vest la cele mici. La scară planetară se desfăşoară un imens
curent, de suprafaţă şi de adâncime, care reuneşte apele întregului Ocean Planetar (cu excepţia
Oceanului Îngheţat de Nord) ( Fig. 2.5.4)

11
 UI 2. OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

Fig 2.5.4 Circulatia curentilor la nivel global

Dupa Mândrescu (www.mandrescu.com), avem următoarele categorii de curenti –

referitor la circulaţia apelor:
a. Curenţii zonali
a. 1. Curenţii zonelor tropicale
Alizeele, atrase de zonele depresionare ale calmelor ecuatoriale, provoacă formarea a doi
curenţi puternici, nord şi sud ecuatoriali ce se scurg spre vest (viteza medie 60 km/zi) .
Constituie piesa întregii circulaţii oceanice a cărei axă este deplasată spre emisfera nordică. Între
ei, încadrat de două strâmtori divergente, se scurge, în sens invers, un contracurent de
compensaţie produs de acumularea apelor în vestul oceanelor. Disimetria este accentuată de
transferul unei părţi a curentului sud-ccuatorial în emisfera boreală (mai ales în Oceanul
Atlantic). Cum contracurentul respectiv deţine un debit foarte mic, funcţia compensatoare
este dublată de un curent de suprafaţă voluminos, paralel, situat sub Curentul Sud-Ecuatorial.
Acest subcurent deţine trei "vene" în Oceanul Atlantic (Curentul Lomonosov) şi Pacific
(Curentul Cromwell), şi numai două în Oceanul Indian (Curentul Tare'ev).
La bordura polară, apele ating maximum de salinitate ca urmare a forţei de evaporaţie. Au
tendinţa, în ciuda temperaturii, să se scufunde în lungul convergenţei subtropicale, la
contactul cu apele subpolare şi de a respinge, în adâncime, limitele păturii calde de suprafaţă
(Oceanul Austral, Oceanul Atlantic).
În Oceanul Indian sistemul curentologic situat la nord de 10° lat.S este perturbat de
musoni. În timpul iernii boreale situaţia este similară cu cea din alte oceane, dar atunci când
începe musonul estival cu provenienţă sudică, Curentul Nord-Ecuatorial este suprimat şi
înlocuit de curentul musonic, dirijat spre est. Contracurentul dispare, în timp ce Curentul
Somaliei se răstoarnă şi-şi măreşte viteza (devine cel mai puternic curent eolian din lume 6.9
noduri, adică 12,8 km/h).

a. 2. Curenţii Oceanului Austral

Dispariţia obstacolelor continentale permite apariţia unui curent circumpolar cu
direcţie vest-est. Se individualizează în sudul frontului subtropical. Se prezintă ca un curent de
densitate-juxtapunere a apelor subtropicale şi polare. Creează o pantă izobarică îndreptată spre
sud şi un curent de impulsie sub acţiunea vânturilor de vest. Mişcarea giratorie, în cazul de
faţă, este planetară şi deţine viteze de 0,20-0,30 m/s.

11
 UI 2. OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

Marele Curent Circumaustral este format din două mase de apă ce se scurg paralel şi care
separă frontul polar antarctic. Curentul Austral este juxtapus pe un altul, îndreptat în sens contrar
şi împins de vântul de est. Se deplasează spre vest, între o linie de divergenţă şi bordura
calotei antarctice, contra căreia apele se scufundă prin convergenţă.

b. Curenţii marginali
b. 1. Ţărmurile orientale
În acest caz pot fi definite două tipuri de circulaţie meridională: sub latitudinile
subtropicale, deficitul provocat de transferul apelor tropicale spre vest este completat de un
transfer orizontal îndreptat de la latitudinile mari spre cele mici, şi o reascendenţă a apelor de
adâncime, cauzată de alizee. În emisfera sudică, circulaţia este bine definită: apele care provin
din Curentul Circumpolar, deviate spre stânga şi impulsionate de vânturile de sud, dau naştere
curenţilor Peru (Humboldt), Benguelei şi Curentului Vest-Australian (poziţie simetrică în
emisfera nordică: curenţii Californiei, Portugaliei, Canarelor). Ca urmare a originii polare şi
de adâncime, apele acestora sunt anormal de reci şi responsabile de crearea deşerturilor costiere
Sub latitudinea temperată a emisferei nordice, apele tind să alunece spre pol. Mişcarea
afectează deriva nord-pacifică şi nord-atlantică, ale căror terminaţii penetrează spre regiunile
arctice: curenţii Alaska, Aleutine, Norvegiei. Transferul de ape calde, ajunse la latitudini mari.
se face lent (zeci de ani pentru a ajunge în Marea Barents).

b. 2. Ţărmurile occidentale
În emisfera nordică, curenţii polari şi reci se deplasează departe în sud: în Oceanul Atlantic
curenţii Labrador, Est-Groenlandez, care transportă iceberguri şi bucăţi de banchiză , intră în
contact cu apele calde şi albastre ale Curentului Golfului; în Oceanul Pacific, Curentul Oya
Shivo, ce se desfăşoară pe coastele Siberiei Orientale şi atinge insulele septentrionale ale
Japoniei, intră în contact cu apele calde şi albastre ale Curentului Kuro Shivo.
Curentul Golfului şi Curentul Kuro Shivo sunt ramuri de retur ce provin din curenţii
zonelor tropicale deviaţi spre continente. Curenţii de descărcare devin originali faţă de
ansamblul circulaţiei oceanice datorită căldurii, vitezei ridicate, debitului ridicat şi traseului
instabil şi sinuos. Cel mai important este Curentul Golfului (Gulf Stream), cu cel mai mare
debit (80 (55) mil. m3/s), deoarece la crearea lui contribuie alizeele şi vânturile de vest. Ca
efect topografic, se instalează, pe flancul stâng, un contracurent de retur cu formă circulară. Se
lărgeşte spre aval, se divide în mai multe ramuri şi dispare la 40° long.V.
Curentul Golfului şi Curentul Kuro Shivo se prelungesc spre est, prin intermediul
derivei nord-atlantice şi nord-pacifice, cu mişcări complexe ca urmare a divergenţelor
sezoniere.
Acceleraţia curenţilor occidentali din emisfera nordică este puternică. În emisfera sudică,
datorită extinderii cuvetelor oceanice şi a puterii reduse de schimb de-a lungul meridianelor,
se împiedică realizarea unui dispozitiv similar. Curenţii reci, care se îndreaptă spre latitudini
mici, au importanţă redusă, cu excepţia Curentului Falkland care transportă iceberguri până în
dreptul localităţii Rio de Ia Plata. Curenţii Acelor, Braziliei şi Est-Australian sunt omologii
Curentului Golfului, dar la o scară mai mică.

11
 UI 2. OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

Orientările curenţilor în oceanele planetare pot fi schiţate în modul următor (Fig

2.5.5:

11
 UI 2. OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

Fig 2.5.5. Reprezentarea schematică a circulatiei principalilor curenti pe bazine oceanice (directie,
formă, temperatură)

În Oc. Atlantic, Golfstream-ul este un curent foarte puternic, cu o salinitate de 36÷37‰,

lăţime de 500 km, adâncime 1000 m, fiind un adevărat fluviu în ocean. La contactul lui cu
apele reci ale C. Labrador, se află una dintre cele mai bogate zone de pescuit.
Compensarea apelor C. Angolei se face de la adâncime şi din C. Vânturilor de vest.
Este demn de reţinut faptul că sub C. Ecuatorial contrar, de-a lungul lui s-a găsit un
curent de acelaşi sens.
În Oc. Pacific, un fenomen neelucidat complet până acum, şi care influenţează serios
fenomenele hidrometeorologice din zonă, este fenomenul El Niño & La Niña. ( tema de
studiu)

Temă pentru studiu 2.4.2 Utilizand urmatoarea adresă de internet

http://www.nea.gov.sg/training-knowledge/weather-climate/el-nino-la-nina, explicitati
care sunt condiţiile de formare al fenomenelor El Niño & La Niña, cum se pot monitoriza
şi in ce consta ciclicitatea acestora?

11
 UI 2. OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

2.5.3 TESTE DE AUTOEVALUARE

1) Ce curent vei intalni pe ruta S Africa spre Str. Magellan?
a ) Curentul de deriva al vanturilor de b ) Curentul c ) Curentul d ) Curentul
W Acelor Benguela Perului
2) Curentul Braziliei curge in directia generala:
a ) NW b ) SSW c) S d ) SW
3) Curentul oceanic stabil continuu aflat la aproximativ 60 grd S este:
a ) Curentul vanturilor b ) Curentul c ) Curentul de deriva al vanturilor d ) Curentul
polare Perului de W Falkland
4) Curentul rece care curge dinspre stramtoarea Bering, de-a lungul coastelor Asiei de NE, se numeste:
a ) Curentul Alaska b ) Curentul Oya Shivo c ) Curentul Californiei d ) Curentul Kuro Shivo
5) Curentului Ecuatorial Contrar are directia generala spre:
a ) Nord b ) Est c ) Sud-West d ) Nord-Est

2.5.4 LUCRARE DE VERIFICARE

1. Prezentati în ce constă „Transportul Ekman”?

2. Reprezentati grafic schema generală aferentă circulatiei curentilor in Bazinul Oceanului
Indian pe timpul sezonului musonului de iarna, respectiv vară. Comentati diferentele.

2.5.5 RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

1.Raspuns corect: a 2. Răspuns corect: d 3. Răspuns corect: c 4.Raspuns corect: b

5.Raspuns corect: b

2.5.6. BIBLIOGRAFIE

1. Neguţ L., Meteorologie maritimă, Editura Sport-Turism , Bucureşti 1981.

2. Atodiresei D., Meteorologie şi oceanografie -Note de curs, Editura ANMB,Constanţa, 2011
3. Pescaru, Cornelia ; Pescaru, Al., Meteorologie marină , Editura Nautica, Constanta, 2005.
4. Butterworth-Heinemann., An introduction to dynamic meteorology., Elsevier Oxford, 2004.

11
 UI 2. OCEANOGRAFIE ©FORMAT IFR

5. Balaban Gh., Tratat de navigaţie maritimă, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1996.

6. Şelaru O., Elemente de meteorologie şi hidrologie maritimă, Editura Tipofin,
Constanţa, 1997.
7. ATT (Admiralty tides tables)- Vol 1-5 Editia 2013

Cărţi, articole şi surse de internet

1. www.oceanweather.com
2. http://www.ukho.gov.uk/ProductsandServices
3. www.metoffice.gov.uk
4. http://www.nhc.noaa.gov
5. http://www.nea.gov.sg/training-knowledge/weather-climate/el-nino-la-nina,
6. http://www.utdallas.edu/~mitterer/Oceanography/pdfs/OCEChapt09.pdf

11