UI 1.

METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

Unitatea de învăţare nr. 2

OCEANOGRAFIE
Unitatea de studiu 2.1
Obiectul de studiu al oceanografiei. Dinamica apelor marine. Fenomenul de
maree
Ritm de studiu recomandat: 100 min.
Cuprins
Obiectul de studiu al oceanografiei.Generalităţi;
Dinamica apelor marine; Formele de mişcare ale apelor marine. Fenomenul de maree;
Mareele teoretice şi mareele efective .Terminologia folosită în navigaţie pentru maree.

OBIECTIVELE UNITĂŢII DE STUDIU 2.1.

Studentul să fie capabil să:;
• Definească obiectul de studiu al oceanografiei şi să prezinte zonele standard ale unui
bazin oceanic şi formele aferente reliefului submarin;
• Descrie şi prezinte corect factorii ce determina dinamica apelor marine (oscilaţiile)
şi să caracterizeze fenomenul de maree cu elementele aferente;
• Să enumere terminologia folosită în navigaţie pentru maree şi să caracterizeze
mareele teoretice şi mareele efective ;

2.1.1 Obiectul de studiu al oceanografiei. Generalităţi;

Definiţie
Oceanografia se ocupă cu descrierea şi interpretarea fenomenelor legate de apa
mărilor dar şi de cuvetele în care aceasta se găseşte. Are ca obiect de studiu cunoaşterea
legilor şi mecanismelor ce guvernează aceste fenomene, sau mai pe scurt se ocupă cu
proprietăţile fizico-chimice şi cu dinamica apelor oceanului planetar.
Oceanografia amai fost cunoscută şi sub numele de hidrologie marină sau hidrografie marină.
Hidrologia marină se ocupă cu studiul apelor oceanice, dicalitativ (proprietăţile fizice, chimice,
biologice) şi cantitativ (formare, mişcare, repartiţie), dar totodată şi de natura (salmastră, sărată).
Hidrografia marină ocupă cu descrierea geometrică a contactului dintre hidrosfera marină şi
litosteră (ţărmuri, repartiţia adâncimilor). Măsurătorile efectuate de hidrografi se referă la
maree şi curenţi, fiind necesare navigaţiei.
Oceanografia are trei ramuri : - oceanografia fizică;
- oceanografia chimică;
- oceanografia biologică.

- Oceanologia este o disciplină mai recentă, fiind iniţiată din anul 1967, odată cu
înfiinţarea Centrului Naţional pentru Exploatarea Oceanelor (CNEXO). Termenul în sine a
fost creat de amiralul oceanograf Nicolaj Nicolaevici Zubov (1885-1960), în cursul anilor
1930, pentru a desemna ansamblul studiilor şi tehnicilor care au ca finalitate stăpânirea şi

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

utilizarea fundurilor şi apelor Oceanului Planetar. Actualmente, există o oceanologie a

solidului, care se ocupă cu detectarea şi exploatarea zăcămintelor, o oceanologie a fluidelor,
care se ocupă cu exploatarea energiei marine şi o oceanologie a vieţuitoarelor, care cuprinde
activităţile şi tehnicile pescuitului şi ale acvaculturii.

Ca metode de cercetare, pe lângă cele clasice, se folosesc metodele moderne cum sunt :
metodele seismice, magnetometria, gravimetria.
Oceanul planetar are trei caracteristici :
- are formă de geoid;
- altă caracteristică este continuitatea – din orice punct dacă plecăm, se poate ajunge în
acelaşi punct călătorind numai pe mare;
- are o influenţă deosebită asupra climatului uscatului.

Oceanul planetar ocupă o suprafaţă de 361 mil.km2, reprezentând 71% din suprafaţa
planetei.
Oceanul planetar este inegal repartizat pe cele două emisfere. În emisfera nordică sau
emisfera continentală, oceanul ocupă doar 60,7% din suprafaţa emisferei, pe când în emisfera
sudică, numită şi emisfera oceanică, ocupă 81% din suprafaţa emisferei.
Oceanul planetar are un rol triplu :
• asigură echilibrul natural al Pământului;
• este o sursă de materii prime şi de energie;
• este o sursă de hrană pentru populaţia globului.

Adâncimea medie a oceanului planetar este de 3729 m. 1,2% din adâncimi sunt peste
6000 m, 75,9% din adâncimi sunt între 3000 şi 6000 m, iar 22,9% din adâncimi sunt mai mici
de 3000 m.
Formarea oceanelor este dezbătută în câteva teorii fundamentale :
Teoria deplasării continentelor;
Expansiunea fundului oceanic – 1962;
Ipoteza plăcilor tectonice – 1968 (acceptată de majoritatea savanţilor). Această ipoteză are
la bază faptul că fundul oceanului şi al pământului se află aşezat pe 6 plăci principale şi
multiple “microplăci” şi plăci secundare. În România există 4 microplăci.

Oceanele pot fi împărţite în 4 zone dacă se pleacă de la ţărm spre larg ( Fig 2.1.1) :

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

Fig 2.1.1 Zonele standard ale unui bazin oceanic

1. Zona litorală – ocupă 0,4% din suprafaţa oceanului planetar. Este zona de legătură dintre
apă şi uscat. Suportă permanent modificări datorită valurilor, mareelor, curenţilor,
microorganismelor marine şi omului;

2. Zona platformei continentale (shelf) – este zona cuprinsă între 0 şi 200 de metri
adâncime. Are înclinare mică (3˚÷5˚), lăţimea medie fiind în jur de 60 km, iar lăţimea
maximă în jur de 1500 km.
Această zonă are lăţimi mari în preajma ţărmurilor joase şi poate lipsi în apropierea
ţărmurilor înalte. Este cea mai importantă parte a oceanului planetar datorită existenţei
materiilor prime (cărbune, petrol, gaze naturale) şi datorită faptului că aici se dezvoltă viaţa
marină;

3. Zona povârnişului (taluz) – este considerată marginea continentelor. Are o înclinare

mare (până la 25˚) ocupând 15% din suprafaţa oceanului planetar. Principalele forme de
relief sunt văile longitudinale sub formă de canioane. Explicaţia existenţei acestor văi
poate fi următoarea :
- ori sunt foste văi ale unor râuri;
- ori s-au format prin prăbuşirea aluviunilor.

4. Zona batială – ocupă 76,6% din suprafaţa oceanului planetar. Are cele mai diverse forme
de relief, şi anume : dorsale muntoase a căror lungime depăşeşte 80000 km, praguri
submarine, platouri, munţi vulcanici, gropi abisale.

Unităţi geomorfologice (relieful submarin) representative (Fig 2.1.2 )

Dorsalele muntoase – sunt lanţuri cu poziţie centrală sau periferică. Unele dorsale au pe
mijloc o vale adâncă de 2000÷3000 m, numită vale de rift, foarte activă vulcanic şi
seismic. În unele părţi, dorsalele ajung la suprafaţă dând naştere la nişte insule.
Depresiunile submarine (câmpiile abisale) – se găsesc la 5000÷6000 m, ocupând
suprafeţe foarte mari. Au suprafaţă netedă cu foarte puţine sedimente.

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

Pragurile submarine – despart depresiunile, fiind zone plate şi înalte. Pot ajunge la
suprafaţă, dând naştere la insule.
Munţii vulcanici – au formă circulară cu cratere de până la 10 km diametru. Se pot afla
sub apă, deasupra apei sau la nivelul apei.
Gropile abisale – sunt zone a căror adâncime depăşeşte 6000 m, având forma unui şanţ cu
pereţii abrupţi. “Groapa Marianelor” are peste 11000 m adâncime, “Groapa Aleutinelor”
are 3000 km lungime fiind cea mai lungă groapă, “Groapa Curilelor” are o lăţime de peste
350 km. Gropile sunt foarte active din punct de vedere seismic şi vulcanic, în Oceanul
Pacific formând “Cercul de foc al Pacificului”.

Fig 2.1.2 Unitaţile geomorfologice suprapuse zonelor structurale ale scoarţei oceanice si intermediare
(Sursa: http://www.wikipedia.org/)

Temă pentru studiu 2.1.1 Identificaţi cu ajutorul figurii 22.3, care sunt zonele
reprezentative ale unui bazin oceanic si unitaţile geomorfologice. Argumentati

2.1.2. Dinamica apelor marine; Formele de mişcare ale apelor marine. Fenomenul
de maree;

Asupra apelor oceanice acţionează o multitudine de factori care determină modificarea

nivelului apelor. Cei mai importanţi factori sunt : mişcările tectonice, factorii
hidrometeorologici şi factorii cosmici. Acţiunea combinată a acestora, determină oscilaţii
ale nivelului, oscilaţii ce se împart în trei grupe :
- oscilaţii variabile de tip progresiv (mişcări seculare) – pot fi pozitive sau negative;
- oscilaţii periodice – determinate de influenţa Lunii şi a Soarelui (marele)

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

- oscilaţii neperiodice – determinate de factorii meteorologici mai ales (valurile).

Fenomenul de maree. Mareele teoretice şi mareele effective

Mişcările periodice ale apelor oceanice sunt reprezentate de maree. Mareele sunt mişcări
oscilatorii periodice ale apelor oceanice, în care, datorită atracţiei lunare şi solare,
fiecare particulă de apă se deplasează pe o orbită eliptică determinând o mişcare de
ridicare şi coborâre a apelor în larg şi de înaintare şi retragere la ţărmurile joase.
Mareele sunt reprezentate printr-o mişcare de înălţare a apei denumită flux (maree înaltă,
apă inaltă) şi o mişcare de coborâre numită reflux (maree joasă, apă joasă).
În largul oceanului, fluxul înseamnă creşterea nivelului iar refluxul, scăderea nivelului. La
ţărmurile joase se manifestă prin înaintarea pe uscat a apei, la flux, şi prin retragerea apei la
reflux. În larg, nivelul apei creşte cu 2÷3 m, fiind practic insesizabil de către navele în marş,
pe când la ţărm (mai ales la cele înalte) în anumite regiuni, nivelul poate creşte până la
19,6m.(Baia Fundy /Canada)
Dintre cei doi factori generatori, Luna şi Soarele, atracţia cea mai puternică o are Luna,
care este mai aproape de Pământ.
Principalele elemente de maree sunt (Fig.2.1.3) :

Fig 2.1.3 Elementele principale ce definesc mareea

Perioada este intervalul de timp dintre două maree înalte (joase) succesive.
Durata este jumătatea perioadei (în cazul mareelor regulate), şi reprezintă intervalul de
timp dintre mareea înaltă şi cea joasă.
Amplitudinea mareei: diferenţa de nivel între o maree înaltă şi o maree joasă;
Înălţimea mareei joase: diferenţa de nivel între nivelul mareei joase şi nivelul zero
al hărţii;
Înălţimea mareei înalte: diferenţa de nivel între nivelul mareei înalte şi nivelul zero
al hărţii;

Amplitudinea, durata şi înălţimea sunt elementele care variază cel mai mult dintre toate,
cel mai important fiind amplitudinea. Aceasta variază în funcţie de fazele Lunii, declinaţia
aştrilor şi distanţa de la Pământ la cei doi aştri.

Variaţia în funcţie de fazele Lunii (Fig 2.1.4)

Când cei trei aştri se află la conjuncţie (Lună nouă) sau în opoziţie (Lună plină), deci Luna
se află la sizigii, unei maree înalte produse de Lună îi corespunde o maree înaltă solară. Din
compunerea acestora va rezulta o maree de amplitudine maximă, numită maree de sizigii

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

(maree vie). care au amplitudini neobişnuit de mari. Ele au loc aproximativ de două ori pe
lună, la un interval de 11 zile şi ¾.
La cuadratură, când Pământul, Luna şi Soarele formează un unghi drept, la primul şi al
doilea pătrar, unei maree înalte produsă de Lună, îi corespunde o maree joasă produsă de
Soare. Va rezulta o maree de amplitudine minimă, numită maree de cuadratură (apă
moartă).
Amplitudinea scade de la luna nouă la primul pătrar şi între lună plină şi al doilea pătrar,
şi creşte progresiv între primul pătrar şi lună plină şi de la ultimul pătrar la lună nouă.

Faţă de mareea medie, mareea de sizigii este cu 20% mai mare iar mareea de
cuadratură este cu 20% mai mică
P L S - Conjuncţie

L P S- Opoziţie

Fig 2.1.4 Variatia fenomenuluide mare în funcţie de fazele Lunii

Variaţia în funcţie de declinaţia aştrilor

Când declinaţia unui astru este egală cu zero, axa mare a elipsoidului de maree se
suprapune peste planul ecuatorului ceresc. Astfel, vom avea maree de amplitudini egale la
aceleaşi latitudini.
Când declinaţia este diferită de zero, la ecuator şi la poli mareele au aceeaşi amplitudine,
dar de la ecuator inegalitatea creşte până la latitudinea a cărei valoare este egală cu declinaţia.

Variaţia în funcţie de distanţa dintre Pământ şi cei doi aştri

Când Luna se află pe orbita sa la punctul cel mai apropiat de Pământ- la perigeu-
forţa sa generatoare de maree este mult mai mare decât forţa medie şi se
formează mareele de perigeu, care au amplitudine cu 15-20% mai mare decât mareea
medie. Intervalul de timp de la un perigeu la altul este de aproximativ 27,5 zile.
Când Luna se situează în punctul cele mai îndepărtat de Pământ – la apogeu-
mareele rezultate, numite maree de apogeu, au amplitudini mai mici cu 20% decât
mareele medii.
Dacă mareele de perigeu se suprapun mareelor de sizigii, amplitudinea lor va fi
extrem de mare iar dacă mareele de cuadratură se suprapun mareelor de apogeu,
amplitudinea este extrem de mică.
La periheliu amplitudinea mareelor este mai mare cu 10% decât la afeliu.

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

În 24h50m, în majoritatea zonelor de pe glob se produc două maree înalte şi două maree
joase, cu o perioadă de 12h25m.

În funcţie de înălţimea mareelor, amplitudine şi durată, se face clasificarea mareelor :

maree semidiurne regulate – au două fluxuri şi două refluxuri de amplitudini egale. Sunt
caracteristice în vestul Europei şi estul Americii de Nord;
maree semidiurne neregulate – tot cu două maree înalte şi două maree joase, dar de
amplitudini inegale, în funcţie de declinaţia Lunii;
maree diurne – sunt formate dintr-o singură maree înaltă şi una joasă, datorită influenţei
majore a Soarelui, determinate de inegalităţile diurne, sub influenţa declinaţiei aştrilor.
Astfel de maree au loc în Golfurile Mexic, Persic, Aden;
maree mixte – la declinaţii mici ale Lunii se produc două maree înalte şi două mare joase,
iar la declinaţii mari al Lunii se produc o maree înaltă şi o maree joasă. Aceste maree se
produc în Australia, E şi SE Asie şi în insulele pacifice;

Un alt tip de maree sunt mareele fluviale. Acestea se produc la pătrunderea undei mareice
pe gura de vărsare a unor râuri sau fluvii. Pătrundere undei mareice determină forma gurii de
vărsare (ca o pâlnie). Această undă produce un zgomot infernal la înaintare, având aspectul
unei bare, cu partea frontală abruptă şi spumegând (întoarcere unei părţi a apei fluviale în
amonte). Acest fenomen se numeşte proroca (Amazon), bora (Tamisa), mascaret (Sena).
Unda mareică are o înălţime de 8 m, o viteză de aproximativ 22 Nd şi pătrunde în interior
pe o distanţă de până la 250 Mm, zgomotul produs fiind caracteristic.
Pe Tamisa, unda are înălţimea de 3 m, şi pătrunde 100 km, până la Londra. Pe Huang He,
are o înălţime de 4 m, 15 Nd viteză şi pătrund 350 km în interior. Pe Gange, are o înălţime de
3 m, şi pătrunde 160 km în interior.
Amplitudinea mareelor este maximă la intrarea pe fluviu şi scade spre amonte, datorită
pierderii energiei prin frecarea de mal şi de fundul albiei, dar şi datorită curentului fluvial.

Fenomenul mareic se produce la anumite ore, în diferite puncte ale oceanului. În acest
scop s-au construit hărţi cu izolinii numite linii cotidiale care reprezintă punctele în care
mareea se produce la aceeaşi oră. Pe aceste hărţi sunt trecute şi punctele amfidronice către
care se îndreaptă unda (valul) mareic într-o anumită zonă. Astfel, în M. Nordului există trei
astfel de puncte.
Mareea înaltă sau joasă nu se produc întotdeauna când Luna se găseşte deasupra
meridianului locului. Se pot produce mai înainte sau mai târziu, de la câteva ore la câteva zile.
Această întârziere faţă de momentul astronomic se numeşte vârsta mareei. În Golful Rio de
La Plata, se semnalează o întârziere de 2 zile faţă de momentul actual.
Cele mai puternice maree se formează în NE Americii de Nord, la B.Fundy în
apropiere de Golful Sf.Laurenţiu, unde se înregistrează valori de 19,6 m.
Valori mari al mareelor se înregistrează şi în M. Albă – 16,8 m, în SE Americii de
Sud (în Argentina) – 14,2 m, pe coastele Franţei – 9÷12 m, pe coastele de SE ale Angliei –
6÷9 m. În Franţa se găsesc două dintre primele centrale mareice construite în lume : Rance şi
Mont St.Michel, cu turbine rotative în ambele sensuri.

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

Temă pentru studiu 2.1.2 Utilizand tablele ATT (Admiralty tides tables) identificati
în funcţie de înălţimea mareelor, amplitudine şi durată, tipurile de maree (semidiurnă
regulată, neregulată, diurnă, mixtă)

2.1.3 Mareele teoretice şi mareele efective .Terminologia folosită în navigaţie

pentru maree.

2.1.3.1 Mareele teoretice şi mareele effective

Mareea teoretică este acea maree care s-ar produce datorită unor multiple forţe, în cazul
unui Pământ ipotetic, sferic şi complet acoperit cu apă.
Mareea efectivă este mareea influenţată de distribuţia inegală a apei şi uscatului, de
adâncimea diferită, de forma reliefului submarin şi de configuraţia coastei.
Cele mai apropiate maree de cele teoretice se produc între 50˚S şi coastele Antarcticii.
Consecinţele mareelor sunt :
- acţiune de modificare a ţărmului, datorită variaţiilor de nivel şi curenţilor pe care îi
provoacă;
- rol de igienizare a unor zone semiînchise – cum ar fi de exemplu laguna Veneţiei;
- energia electrică obţinută, prin centralele mareo-motrice – 27 de centrale;
- pentru navigaţie, facilitează intrarea în porturi a navelor cu pescaj mare : Rotterdam,
Hamburg, Londra.

2.1.3.2 Terminologia folosită în navigaţie pentru maree.

In cele urmează se prezintă termenii utilizati in navigatie pentru maree atât in limba
română cat şi in limba engleză in cadrul hărţilor, cărţilor pilot, tablelor de maree, etc (Fig.
2.1.5)

- Apă inaltă, AI (high water, H.W.). Nivelul maxim al apei atins la mareea inaltă (rise)

- Apă joasă, AJ (low water, LW).Nivelul mimim al apei la mareea joasă (fall)

- Amplitudinea mareei (range of the ride). Diferenta de nivel dintre apa inalta şi apa
joasă imediat următoare

- Maree de sigizii (sprig tides).Mareele care se produc după Luna nouă sau luna plină la
un interval egal cu varsta mareei.

- Maree de cuadratură (niep tides). Mareele care se produc după primul şi ultimul
pătrar la un interval de timp egal cu varsta mareei

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

- Nivelul de referinta al sondajelor sau nivelul zero hartă (chart datum).Nivelul

mării fata de care se indică adancimele in hartile marine. Fata de acesta se indică
nivelurile mareelor (fidal levels) cat si inaltimile diferitelor forme de relief care
periodic sunt acoperite cu apă sau apar la suprafata Prin intelegeri internaţionale s-a
stabilit ca acest nivel sa fie cel la care nivelul mării „să nu coboare in mod frecvent
sub acesta”

- Înălţimea mareei-(heigh of the side) –înălţimea la un moment dat deasupra nivelului

zero din hartă. Înălţimea mareei este corectia ce trebuie aplicată adancimii indicată in
punctul unde se află nava pentru a obtine adancimea apei in acel moment.Acesta este
pozitivă cand nivelul mareei este dessupra nivelului zero din hartă , iar in situaţii
exceptionale cand este sub acest nivel, ea este negativă.

- Nivelul mediu al apei (mean water level) –reprezinta acel nivel mediu al apei la
un anumit stadiu al mareei, distingandu-se :

-Nivelul mediu al apei inalte la sigizii (mean hight water springs- MHWS)

-Nivelul mediu al apei joase la sigizii (mean low water springs- MLWS)

-Nivelul mediu al apei inalte la cuadratură (mean hight water neaps- MHWN)

-Nivelul mediu al apei joase la cuadratură (mean low water neaps- MLWN)

-
-

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

-
-

Fig 2.1.5 Reprezentarea grafică a terminologiei de mare (Adaptare după Tratatul de navigatie al lui Gh
Balaban)

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

Temă pentru studiu 2.1.3 Utilizand tablele ATT (Admiralty tides tables) identificati
valorile MHWS, MLWS, MHWN, MLWN pentru diferite porturi. Comparati cu valorile
înscrise in hărţile de navigatie. Ce observaţi?

2.1.4 TESTE DE AUTOEVALUARE

1) Cand exista o diferenta semnificativa intre inaltimile a doua ape inalte succesive sau a doua ape joase
succesive intr-o zi mareica, mareea se numeste:
a ) Maree diurna b ) Mare semidiurna regulata c ) Maree mixta d ) Mare semidiurna neregulata
2) Care din afirmatiile de mai jos privind mareele de perigeu este ADEVARATA?
a ) Au loc numai la b ) Determina maree c ) Au o valoare mai ridicată decat d ) Au loc la
cuadratura diurne in mod normal sizigii
3) Mareea inalta medie are inaltimea medie a:
a ) Celor mai inalte b ) Celor mai joase c ) Celor mai joase ape din ultimele d ) Tuturor apelor
ape ape 2 zile inalte
4) Mareea joasa medie are inaltimea media a:
a ) Suprafetei b ) Tuturor apelor c ) Apelor inalte si d ) Celor mai joase ape din ultimele
marii joase apelor joase 24 de ore
5) Mareele de cuadratura se produc cand:
a ) Luna este la fazele de b ) La Luna noua c ) Soarele si Luna sunt d ) Soarele si Luna
primul si al doilea patrar si Luna plina la conjunctie sunt in opozitie
6) Mareele de cuadratura se produc:
a ) La inceputul primaverii, b ) Cand Soarele, c ) Cand Soarele, d ) La
cand Soarele este in apropierea Pamantul si Luna formeaza Pamantul si Luna sunt pe intervale de 28
punctului vernal un unghi de 90 grd aceasi directie de zile
7) Mareele de sizigii au loc cand:
a ) Luna este la primul b ) Este Luna c ) Soarele si Luna sunt d ) Soarele si Luna au
sau la al doilea patrar noua sau Luna plina pe directii diferite declinatii de aceeasi valoare

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

2.1.5 LUCRARE DE VERIFICARE

1. Prezentaţi grafic şi definiţi care sunt principalele elemente ale mareei;

2. Prezentaţi zonele standard al unui bazin oceanic;
3. Se da urmatoarea figura : Completati urmatoarele niveluri: MLWS; MLWN; nivelul apei la un
moment dat; (1p)

2.1.6 RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

1.Raspuns corect: d 2. Răspuns corect: c 3. Răspuns corect: d 4. Răspuns corect: b; 5.

Răspuns corect: a; 6. Răspuns corect: b; 7. Răspuns corect: b

11
 UI 1. METEOROLOGIE ©FORMAT IFR

2.1.7. BIBLIOGRAFIE

1. Neguţ L., Meteorologie maritimă, Editura Sport-Turism , Bucureşti 1981.

2. Atodiresei D., Meteorologie şi oceanografie -Note de curs, Editura ANMB,Constanţa, 2011
3. Pescaru, Cornelia ; Pescaru, Al., Meteorologie marină , Editura Nautica, Constanta, 2005.
4. Butterworth-Heinemann., An introduction to dynamic meteorology., Elsevier Oxford, 2004.
5. Balaban Gh., Tratat de navigaţie maritimă, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1996.
6. Şelaru O., Elemente de meteorologie şi hidrologie maritimă, Editura Tipofin,
Constanţa, 1997.
7. ATT (Admiralty tides tables)- Vol 1-5 Editia 2013

Cărţi, articole şi surse de internet

1. http://www.ukho.gov.uk/ProductsandServices
2. www.metoffice.gov.uk
3. http://www.nhc.noaa.gov

11