Sunteți pe pagina 1din 6

S5-Psihologia educației

Data……………….

Fișa de lucru 5
Aplicaţii practice ale teoriilor şi modelelor învăţării şcolare la vârsta preşcolară şi şcolară

Aplicatii ale conditionarii clasice in scoala

 explicarea fobiilor scolare – pe baza conditionarii clasice (experimentul „Micul Albert” – Watson si Rosalie Rayner);
 ajutarea elevilor sa se angajeze voluntar si cu succes in activitati generatoare de anxietate;
 ajutarea elevilor in a recunoaste similaritatile si diferentele intre situatii, astfel incat sa fie capabili degeneralizra si
discriminari corecte.

Experimentele realizate de Thorndike au dus la formularea unor legi aplicabile si in activitatea de invatare la om.

1) Legea starii de asteptare sau pregatire nu este altceva decat prepararea sau pregatirea actiunii plecand de la ideea ca, un
copil cand vede un obiect atragator se pregateste pentru a-l atinge, apuca si manipula. Asemanator procedeaza si animalul cand
vede prada.In practica scolara, un bun educator este familiarizat cu ideea ca o activitate, pentru a fi eficienta, trebuie pregatita,
iar copilul are nevoie de un anumit nivel de maturizare pentru a fi implicat intr-o anumita activitate. Ea se traduce in momentul de
pregatire psihologica pentru inceperea unei activitati.Starea de asteptare este insotita de dezvoltarea unui set de atitudini care
pot favoriza sau nu eficienta activitatii.

2) Legea exercitiului se refera la consolidarea legaturilor sau la uitarea lor cand lipseste practica sau cand aceasta este
discontinua. Thorndike considera ca procesul de consolidare sporeste probabilitatea aparitiei unui raspuns corect cand situatia o
cere. Repetitiile ocupa astfel un loc aparte in sistemul propus de autor.

3) Legea efectului se refera la intarirea sau slabirea unei legaturi, ca rezultat al consecintelor ce pot sa apara. Astfel, legatura
devine mai trainica atunci cand rezultatul aduce o stare de satisfactie, deci este un succes. Dupa Thorndike, succesul sau
recompensa favorizeaza progrese in comportamentul individului, in timp ce pedeapsa sau insuccesul reduc tendinta acestuia de
a repeta un comportament.

Legile lui Thorndike au dus ulterior la formularea a unor principii subordonate:

1) Reactii multiple sau variate: se refera la situatia cand un individ invata, intreprinde incercare dupa incercare intr-o anumita
situatie problema, oprindu-se cand considera ca este suficient nivelul pentru a obtine succesul.

2) Set de atitudini: invatarea este dublata de anumite atitudini care tind sa fie comune la indivizii ce fac parte din acelasi mediu
cultural. Acestea vor influenta atat ceea ce face individul, cat si ceea ce-l va satisface intr-o anumita activitate. Nivelul de
aspiratie este determinat de mediul socio-cultural.

3) Eficacitatea elementelor: exprima faptul ca individul care invata va deveni capabil sa selecteze elementele eficace dintr-o
anumita situatie problema, va distinge esentialul de neesential, iar experienta pozitiva o va generaliza si in alte situatii.

4) Reactia prin analogie: omul tinde sa raspunda la o situatie noua asa cum a facut-o de obicei in unele situatii similare sau va
raspunde la acele secvente pentru care el este pregatit si are raspunsuri in repertoriul sau.
5) Transferul elementelor identice: aproape tot ce se invata la scoala este destinat transferului in afara ei. De aceea se ridica
problema a ceea ce se invata si cum poate fi ulterior transferat. Thorndike subliniaza ca pot fi
transferate continuturi sau procedee de lucru. De exemplu, deprinderea de a citi si a scrie se foloseste la toate orele de curs, pe
cand procedeul cautarii cuvintelor in dictionar are o aplicabilitate mai restransa. Thorndike leaga transferul de inteligenta,
socotind ca un om, cu cat transfera mai usor informatia, cu atat este mai inteligent.

Skinner dezvolta o teorie a conditionarii, numita operanta. Experimentele si ideile sale au fost expuse in „Comportamentul
organismelor”, publicata in 1938.

Skinner dezvolta ideile lui Thorndike privitoare la asociere si selectionare, pe baza legii efectului, acordand importanta tipului de
invatare care se afla sub controlul consecintelor. Astfel, Skinner face diferentierea dintre comportamentul de raspuns si cel
operant, el subliniind ca majoritatea comportamentelor omului sunt de natura operanta.

In conceptia lui, conditionarea este de 2 tipuri:

1)  Conditionarea de tip S: se prezinta simultan stimulul conditionat cu cel neconditionat, intarirea fiind tocmai relatia dintre cei 2
stimuli;

2)   Conditionarea de tip R: raspunsul este corelat cu intarirea, iar aceasta apare numai daca raspunsul este cel asteptat.

Prin urmare, ceea ce se intareste nu este relatia S→R, cu doar raspunsul (R).

Intarirea este o consecinta a comportamentului ce creste probabilitatea de reaparitie a comportamentului respectiv. Intarirea


pozitiva– un comportament ce este urmat de prezentarea unui stimul dezirabil devine mult mai probabil de a se manifesta in
viitor.

Principiul lui Premack subliniaza faptul ca un comportament cu rata ridicata de manifestare poate fi folosit ca intarire pentru un
comportament cu rata scazuta de aparitie.

Intaririle pozitive sunt de doua categorii:

 intariri primare – intariri neinvatate ce satisfac anumite nevoi biologice;


 intariri secundare – este un stimul neutru care dupa ce a fost asociat cu o intarire primara devine la randul ei intarire
(lauda, banii, succesul, simboluri diferite).

Tot aici se poate vorbi de controlul stimulilor si stimulii discriminativi. Un stimul discriminativ informeaza un individ despre cand
un comportament va fi intarit (tonul la telefon). Controlul stimulilor se refera la faptul ca aparitia raspunsului este controlata de
semnalul sau stimulul care indica faptul ca daca acel raspuns va fi corect, el va fi intarit.Pentru a intari un comportament care nu
s-a manifestat niciodata se foloseste tehnica numita shaping (delfinii). Shaping-ul este o procedura de conditionare operanta ce
implica intarirea pozitiva a aproximarilor succesive ale comportamentului tinta, pana la intarirea comportamentului tinta propriu-
zis.

Chaning-ul este tot o procedura a conditionarii operante folosita pentru a stabili o secventa dorita de comportamente prin
intarirea pozitiva a fiecarui comportament din secventa.Programele de intarire pot fi de mai multe tipuri:

 program de intarire continua: de fiecare data cand apare comportamentul dezirabil, acesta este intarit; este indicat la
inceput, la invatarea unui nou comportament;
 program de intarire intermitenta: intarirea se acorda dupa anumite cazuri de manifestare a comportamentului dezirabil;
 program de intarire intermitenta in intervale fixe: intarirea se acorda dupa un numar fix, sau la intervale fixe de manifestare
a comportamentului dezirabil;
 program de intarire intermitenta in intervale variabile: intarirea se acorda dupa un numar/interval imprevizibil de
comportamente dezirabile.

Comportamentul intarit intermitent este mai rezistent decat cel intarit continuu. Cel intarit in intervale variabile este cel mai
rezistent la extinctie.Intarirea negativa conduce la cresterea probabilitatii aparitiei unui comportament ce este urmat de
eliminarea unui stimul aversiv. Apar 2 forme: invatare prin evadare (invatam sa sfarsim ceva aversiv) si invatare prin
evitare (invatam sa prevenim ceva aversiv).

Extinctia consta in disparitia graduala a unui raspunsce nu a mai fost intarit de multa vreme.

Pedeapsa este un alt mod de a reduce probabilitatea de manifestare a unui comportament. Daca intarirea negativa creste rata
de aparitie a comportamentului dorit prin inlaturarea, evitarea unui eveniment indezirabil, pedeapsa o scade prin prezentarea
unei consecinte indezirabile a acelui comportament.

Pentru a fi eficienta, o pedeapsa trebuie sa indeplineasca conditiile:

 sa urmeze imediat comportamentului negativ;


 sa fie suficient de puternica, dar nu excesiva;
 sa fie consistenta, sa pedepseasca acel comportament ori de cate ori apare;
 sa vizeze comportamentul si nu persoana;
 sa fie urmata de intarirea comportamentului dezirabil.

Aplicatii ale conditionarii operante in mediul scolar

Profesorul trebuie sa fie capabil sa:

 Sa se focalizeze asupra performantelor observabile ale elevilor;


 Sa se asigure ca elevii stapanesc cunostintele insusite anterior, necesare noilor achizitii de informatii;
 Sa ceara raspunsuri corecte si rapide:
 asigurarea ca elevii stapanesc cunostintele si deprinderile prerechizite;
 prezentarea materialului pe baza de instructii specifice si oportunitati de raspuns din partea elevilor.
  utilizarea indemnurilor;
 utilizarea intaririlor.
 Sa manipuleze adecvat performantele elevilor (feed-back informational, consecinte pozitive, pasi in administrarea
intaririlor pozitive – p.30; consecinte negative).

STRATEGII COGNITIVE

Ausubel si Bruner subliniaza ca profesorii trebuie sa-si organizeze lectia in jurul unui set limitat de notiuni, care sa faciliteze
procesul de invatare. Pentru aceasta, ei trebuie sa recurga la diferite strategii, intre care un loc aparte il ocupa  mnemo-tehnicile,
care fac apel la utilizarea asociatiilor, care se pot baza pe similaritate, contrast sau contiguitate.O alta directie vizeaza abilitarea
elevilor in scopul elaborarii si organizarii informatiilor prin folosirea schitelor, schemelor sau luarea de notite. Cadrele didactice
trebuie sa sprijine elevii in elaborarea unor schite, scheme prin intermediul carora acestia isi pot reprezenta informatiile esentiale,
le pot localiza si pot stabili legaturi dintre idei, recurgand la subliniere, la utilizarea unor simboluri, la creioane colorate.In luarea
notitelor, elevii vor fi familiarizati cu ceea ce numim oraganizatori initiali, cu sublinierea ideilor principale, cu elaborarea unor  liste
de exemple care sa ilustreze informatii si chiar sa-si lase anumite spatii libere pentru a putea completa ulterior informatiile.
Li se va atrage atentia ca notitele trebuie din cand in cand revazute, iar ei trebuie sa fie convinsi ca ceea ce au citit/recitit sunt
informatii intelese. Pentru aceasta, unii cognitivisti ca si Brown, recomanda invatarea reciptroca: antrenarea mai multor elevi,
care se vor monitoriza unul pe celalalt.

REZULTATE OBTINUTE SI PERFORMANTE

Din aceasta perspectiva, cognitivistii considera ca principalele rezultate ale instructiei sunt cunostintele, distingand urmatoarele
categorii:

 cunostinte declarative: achizitionate prin lectura, observatie, studiul manualelor;


 cunostinte procedurale: fac trimitere la utilizarea mijloacelor de invatare;
 metacognitii sau informatii pe care le poseda elevul despre invatare sau despre modul in care el gandeste inainte, in
timpul si dupa rezolvarea unei probleme.

J. Flavell atrage atentia asupra faptului ca profesorul trebuie sa-i ajute pe elevi sa-si formeze metacognitii despre sine, sarcina,
strategii de invatare. In acest sens, ei vor formula o serie de intrebari:

 Care este problema mea?


 Ce informatii detin?
 Ce se va intampla?
  Cat timp imi este necesar?
 Cum am rezolvat problema?
 Ce am invatat din asta?
  Ce mai ramane de facut?

Eficientizarea actului de invatare este dependenta de ceea ce elevul stie despre sarcina, dar si despre sine.

ABORDAREA UMANISTA

Abordarea umanista acorda o atentie deosebita elevului dar si cadrului didactic, avand ca asumptii de baza libertatea
comportamentului uman, tratand cu deosebire relatia dinte cognitie si emotie. Reprezentantii cei mai de seama sunt:  C.
Rogers, William Glaser si Thomas Gordon.In orientarea umanista accentul cade pe urmatoarele
aspecte: alegere, responsabilitate si intentie. Adeptii acestei orientari sustin ca omul trebuie sa fie liber sa faca alegeri, sa-si
asume responsabilitati, sa fie tratat ca un intreg complex si sa fie considerat mai important decat ideile.

Carl Rogers

Este unul dintre cei mai importanti psihologi care aplica umanismul in educatie, focalizandu-se pe rolul profesorului si al
metodelor utilizate in educatie. Dupa Rogers, un cadru didactic autentic adopta fata de elevi urmatoarele
atitudini: sinceritate, empatie si valorizarea elevului.Conform opiniei lui Rogers, cadrul didactic de orientare umanista va
impartasi elevilor sai sentimentele de frustrare pe care le traieste, starile de nemultumire, pana la incurajare, caldura si
preocupare pentru elevi. El are curajul sa recunoasca in fata elevilor limitele privitoare la cunostintelor pe care la are, cat si
privitoare la energia si rabdarea de care trebuie sa dispuna in actul de predare-invatare.

Empatia

Rogers sublinia ca profesorul trebuie sa fie capabil sa se situeze in locul elevului atat d. p.d.v. cognitiv, cat si afectiv-motivational,
intrucat acceptand elevul il ca ajuta sa depaseasca momentele mai dificile.Educatia centrata pe elev este posibila numai daca
profesorul construieste noile cunostinte pe baza a ceea ce elevul considera a fi real si numai daca ii ofera o varietate de resurse,
de metode utilizate in activitatea de predare-invatare.Combinarea lor, incurajarea elevilor sa aleaga dintre mai multe variante
sporesc probabilitatea trairii satisfactiei, fapt ce va duce la succes in invatare. Cultivarea responsabilitatii se poate face prin
realizarea unor contracte de studiu, acorduri intre profesori si elevi, astfel incat elevii sa poata detine controlul asupra invatarii.

Valorizarea elevilor

Rogers sustine ca elevii trebuie incurajati, antrenati in proiecte de colaborare, discutii privitoare la managementul timpului, la
proiectarea scopurilor, realizarea unor intalniri de lucru in care elevii sa fie ajutati sa stabileasca singuri reguli si procedee de
lucru.Profesorul de orientare umanista va impartasi elevilor o atitudine deschisa, normalizatoare, va pedala pe calitatile elevilor si
nu pe defectele lor. Conduitele dezadaptative vor fi tratate individualizat prin studierea cauzelor sau motivelor ce le-au declansat
sau a motivelor ce alimenteaza un anumit tip de comportament indezirabil si neplacut.

William Glaser
Sustine teoria controlului, potrivita careia o educatie eficienta se realizeaza atunci cand elevul detine controlul asupra invatarii si
o poate influenta. Inspirat de Maslow, Glaser propune si el un gen de piramida a nevoilor, sustinand ca elevul are cateva nevoi
de baza:

 nevoia de supravietuire;
 de apartenenta si de dragoste;
 nevoia de putere si de influenta in comunitate;
 nevoia de a fi liber si de a face alegeri;
 nevoia de joc si de divertisment.

Spre deosebire de Maslow, ierarhia nevoilor a lui Glaser nu este asa de stricta, autorul criticand insa scoala pentru cultivarea
individualismul, notele ducand la compararea elevilor, care va influenta negativ nevoia de apartenenta.Autorul subliniaza ca
atunci cand institutiile scolare satisfac nevoile copilului, acesta dezvolta imagini pozitive fata de scoala, imagini ce vor deveni
factori motivationali ai invatarii si care vor duce la succes. Cand scoala nu va satisface la nivelul solicitat nevoile copilului, acesta
va dezvolta imagini negative, care vor favoriza aparitia insuccesului si de aici trairea sentimentului esecului.Pentru a satisface la
anumite nivele nevoile de baza ale copilului. Glaser recomanda anumite tipuri de invatare, cum ar fi invatarea prin cooperare,
constatandu-se ca munca in grup care satisface nevoia de apartenenta, contribuie si la satisfacerea nevoii de a fi liber, de a face
alegeri sau de a exercita putere si influenta, intrucat in grup se pot manifesta astfel de tipuri de relatii care contribuie la
satisfacerea nevoilor.Invatarea prin cooperare presupune pregatire psiho-pedagogica din partea cadrului didactic, cunoasterea
specificului grupului mic, a tipurilor de fenomene ce pot aparea, precum si a tipurilor de interactiune cu efecte asupra invatarii si
modelarii personalitatii elevilor (comunicare, cunoastere, relatii simpatetice, de putere, ineractiune de tip conflict, competenta sau
cooperare). 

Thomas Gordon

A fost preocupat de distribuirea responsabilitatilor de invatare intre profesori si elevi. El recomanda ca profesorii sa manifeste o
atitudine de ascultare activa a elevului, a ceea ce el spune, ce stie si ce simte. Gordon recomanda utilizarea  mesajelor de tip eu,
care specifica genul de comportament ce cauzeaza o problema, consecintele obiective ale acestuia, dar si ce simte profesorul in
fata acelui comprtament. Mesajele sunt de acceptare a celuilalt, discutandu-se situatia si nu personalitatea cuiva.Daca profesorul
va utiliza mesaje de tipul „Esti obraznic” este foarte probabil ca va provoca o reactie defensiva. Daca va invoca situatia in care a
fost implicat elevul, sansele de corijare sunt mult mai mari.Gordon sublinia ca este important ca elevii sa fie antrenati in
discutarea problemei ca impreuna sa gaseasca solutii. Uneori  se poate recurge  si la realizarea unor sedinte de brainstorming,
care implica antrenarea tuturor elevilor, apoi impreuna se va face o evaluare si ierarhizare a ideilor si solutiilor

Sarcina de lucru: Oferiți 2 exemple de la practica pedagogică care valorizează elevii în actul învățării școlare.
Un prim exemplu ar fi organizarea in totalitate a unei serbari de catre elevi. Ei vor
alege tema, se vor ocupa de decoruri, de program. Acest lucru este foarte important, in
primul rand, pentru ca elevii vor coopera pentru aceasta. Astfel vor trebui sa-si asculte
parerile unii altora, ideile, vor invata sa aleaga cea mai buna varianta, sa accepte ca nu
ideea lor este cea mai buna sau cum ar putea sa o imbogateasca.
De asemenea o astfel de organizare presupune cunostinte in mai multe domenii.
Pentru alegerea textului, cantecelor, dansurilor,scenelor pe care le vor folosi in cadrul
programului prezentat se cere o buna documentare, studiu, organizarea acestora intr-un
mod logic, selectarea in functie de mesajul care se doreste transmis. Pentru creearea
decorurilor se cere creativitate, indemanare, aptitudini pentru desen, pictura, cunoasterea
unor tehnici de lucru. De asemenea se cere expresivitate, mimica, transmiterea de mesaje
prin gesturi in dans.
Toate acestea pot valoriza elevii, dar nu individual, ci in cadrul unui grup. Profesorul
va participa mai mult din umbra, asteptand solicitarea elevilor pentru ajutor si idei, dar fara a
exagera.
Am facut de cateva ori aceasta cu copiii de la grupa pregatitoare, cand apartinea
gradinitei, si cu grupe mari dupa aceea si rezultatul a fost uimitor. La decoruri copiii au
participat cu o bucurie imensa. Nu mai exista cine este mai bun, ci sa faca impreina ce
trebuie ca sa fie totul perfect. Nu existau idei bune sau rele, orice idee era acceptata si
pusa in practica intr-un fel anume. Au ascultat cu mai multa atentie cantecele si au inteles
mai usor mesajulcand au fost pusi in situatia de a alege dintre ele. Au fost mult mai
interesati de poezii, si-au dorit sa asculte cat mai multe ca sa nu le scape vreuna mai
frumoasa. Chiar au fost capabili sa le aseze intr-o ordine anume in functie de mesaj sau
logica.
Cel mai frumos a fost insa sa ii vad lucrand impreuna si cum se ajutau unul pe altul.

Un alt exemplu ar putea fi stabilirea impreuna cu copiii a unui optional. Profesorul si


elevii vor colabora in alegerea temelor. Profesorul va tine cont in cea mai mare proportie de
dorintele elevilor. Elevii vor propune temele in functie de dorintele si nevoile lor, vor alcatui
scheme de desfasurare a activitatilor. Se va tine cont de orice idee, nu vor fi criticati ca este
prea simpla sau prea complexa. Se vor evita doar cele care nu permit ducerea la bun sfarsit
din cauza materialelor. De asemenea activitatile care urmeaza a se desfasura ar fi bine sa
puna accent pe grup, nu pe persoana. Profesorul ar trebui sa evite temele care pun in
valoare un elev sau altul (cum ar fi in cazul unui optional de matematica sau muzica, care
tine cont si de voce).