Sunteți pe pagina 1din 1

Arta gotică este stil în arta medievală, care s-a dezvoltat în începând nordul Franței din arta

romanică în secolul 12, și a dispărut odată cu Renașterea (jurul anului 1500). Arta gotică este
diferită de cea romanică prin tendința liniilor verticale, prin căutarea echilibrului în locul
stabilității maselor. Termenul a fost introdus în anul 1550 de Giorgio Vasari, care făcea aluzie
peiorativă la tribul germanic al goților, ca prototip pentru o cultură inferioară, „barbară”.

Centrele orașelor din Transilvania sunt dominate cel mai adesea de construcții sacrale în stil
gotic (Cluj, Sibiu, Mediaș, Sighișoara, Brașov, Sebeș, Bistrița, Reghin) ș.a.m.d. Exemple
ilustrative în acest sens sunt Biserica Sfântul Mihail din Cluj, Catedrala Evanghelică din Sibiu,
Biserica Sf. Margareta din Mediaș, Biserica Evanghelică din Bistrița ș.a.

În arhitectură, stilul gotic este caracterizat prin înălțarea zidurilor și a deschiderilor din acestea
pentru a da impresia de ridicare spre cer, impresie realizată și cu ajutorul unor coloane de sprijin
plasate în afara incintelor acoperite, precum și prin arcuri care se întretaie deasupra golurilor sub
un unghi ascuțit la partea lor superioară.

Arta gotică nu s-a manifestat doar în domeniul arhitecturii, ci și în cel al artelor plastice (pictură,
sculptură). Deschizătoare de drumuri a fost Statuia Sfântului Gheorghe, operă a meșterilor
clujeni Martin și Georg, prima statuie ecvestră turnată în bronz în evul mediu (comandată la
1373 pentru palatul imperial din Praga).