Sunteți pe pagina 1din 409

APOLOGETICA

ORTODOXĂ

Voi. II

Dialogul cu ştiinţele contemporane


APOLOGETICA
ORTODOXĂ
Voi. II

Dialogul cu ştiinţele contemporane

Coordonator: Adrian Lemeni


Diac. Sorin Mihalache, Pr. Răzvan lonescu, Pr. Cristinel loja

Carte publicată cu binecuvântarea


Preafericitului Părinte
D AN IEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BASILICA
Bucureşti - 2014
Coordonator: Adrian L em eni

Autori:
Adrian L em en i 1.3.1; 1.3.2; I.3.3.2; I.3.3.3; II.3.1.5; II.3.2; III.2.1;
m .2.2; m .2.3; III.2.4; III.3; III.4.3.1; IV.1.1; IV.1.2; V.2; V.3; V.4.
Diac. Sorin M ih a la c h e II. 1; II.2; II.3.1.1; II.3.1.2; II.3.1.3; II.3.1.4;
II.3.1.6; II.3.3; III.l; III.4; IV.3; IV.4; V .l; V.5.
Pr. Răzvan I o n e sc u I.l; 1.2; 1.3.3.1; 1.3.4.1; I.3.4.2; III.2.5.
Pr. Cristinel I o ja I.3.4.3; I.3.4.4; IV. 1.3; IV.2.

Redactare: Cristian A n to n esc u


Tehnoredactare: Constantina C r ist ea
Copertă: Violeta N eg r e a

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


Apologetica ortodoxă / Adrian Lemeni (coord.), pr. Răzvan Ionescu,
diac. Sorin Mihalache, Cristinel loja; cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. - Bucureşti:
Basilica, 2013-2014
2 voi.
ISBN 978-606-8495-25-5
Voi. 2: Dialogul cu ştiinţele contemporane / Adrian Lemeni (coord.), diac. Sorin
Mihalache, pr. Răzvan Ionescu, pr. Cristinel loja. - 2014. - Bibliogr. - ISBN 978-606-8495-62-0

I. Lemeni, Adrian (coord.)


II. Mihalache, Sorin
III. Ionescu, Răzvan
IV. loja, Cristinel
V. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

281.9

© Editura BASILICA 2014


ISBN 978-606-8495-25-5

www.editurapatriarhiei.ro
editura@patriarhia.ro
Introducere

„Iarăşi le-a vorbit lisus, zicând: Eu sunt Lum ina lumii;


cel ce îmi urm ează Mie nu va umbla în întuneric,
ci va avea lumina vieţii” (loan 8, 12).

în prim ul volum al Apologeticii Ortodoxe am propus o abordare


şi o asum are în acelaşi tim p a A pologeticii în duhul Tradiţiei orto­
doxe, fundam entată patristic şi eclesial. în acest al Il-lea volum al
lucrării urm ărim i d e n t i f i c a rnnrrptă a u n or repere apologetice p en ­
tru contextul actual, m arcat de sem nificative deschideri şi de num e­
roase provocări în ceea ce prîveşte relaţîa d între teologie, filosofie şî
ştiinţă. Pe de o parte, am încercat să prezentăm , într-o form ă succîntă,
prîncipalele date ale ştiinţelor şi m utaţiile pe care tehnologiile realizate
de pe urm a lor le-au produs în ultîm ul secol. Pe de altă parte, străd a­
nia n oastră a fost orientată către păstrarea aceleiaşi asum ări, în acelaşi
D u h cu al Tradiţiei Sfinţilor Părinţi, ca reper pentru conturarea unei
perspective teologice, spirituale asupra noilor condiţii de viaţă prezen­
te în postm odernltate.
Propunem în acest volum o m ărturie cuprinzătoare şi edificatoa­
re despre A devărul Vieţii, în contextul tendinţelor contem porane, v a ­
lorificând, în acelaşi tim p, temele şi perspectivele convergente ce fac
p osibil dialogul dintre gândirea teologică, reflecţia filosofică şi cer­
cetarea ştiinţifică, în condiţii de rigoare ştiinţifică specifică cercetării
academ ice. Acest volum prezintă teme şi aspecte ce ţin de contem ­
poraneitate. întreg textul este structurat pe două coordonate: prim a
vizează investigarea, prezentarea şi analiza unor teorii ştiinţifice şi
ideologii cu im pact sem nificativ în p erioad a actuală, cea de-a doua
urm ărin d afirm area câtorva repere ale A pologeticii O rtodoxe în con ­
textul realităţilor analizate.
Păstrând abordarea dezvoltată în prim ul volum, accentul nu se
pune pe o polem ică sterilă, ci pe potenţialul consistent şi specific al
Tradiţiei ortodoxe care se cere valorificat în lum ea contem porană, ple-
cându-se de la problem ele specifice cu care ne confruntăm . Am încer­
cat să evităm deopotrivă abordările reducţioniste şi sim plificatoare care
conduc la poziţii unilaterale şi entuziasm ul lipsit de discernăm ânt în
faţa ştiinţei şi tehnologiei contem porane care forţează, adesea, un con-
cordism păgubitor pentru teologie şi ştiinţă. De asem enea, am ocolit
deliberat şi atitudinile izolaţioniste, poziţiile prăpăstioase şi fixiste care
taie orice speranţă de întâlnire între oam enii diverselor câm puri ale
explorării şi cunoaşterii.
în prirna-parte a volum ului vor fi abordate aspecte privind re­
pere pentru o Apologetică O rtodoxă contemporană, nuanţându-se
competenţele specifice ale Apologeticii asum ate ca disciplină teologică
universitară în contextul actual. Tot în această parte vor fi prezentaţi
m ărturisitori contem porani şi contribuţiile acestora în edificarea unei
Apologetici pentru lum ea de astăzi. în urm ătoarele două pnrti va fi
evidenţiată poziţia Apologeticii O rtodoxe în raport cu datele recente ale
ştiinţelor Universului (fizica cuantică, situaţiile limită din diferite dom e­
nii ale cercetării ştiinţifice, cosm ologie) şi ale ştiinţelor vieţii (implicaţiile
evoluţionismului, aspecte ale neuroştiinţelor contemporane). în ultime-
le două părţi va fi m enţionată perspectiva Apologeticii Ortodoxe în ra­
port cu provocări sociale, culturale, ale sistem ului tehnologic actual din
societatea contemporană.
Dincolo de radiografia atentă a implicaţiilor teoriilor ştiinţifice sau
culturale şi a realităţilor cu care se confruntă societatea actuală, de sesi­
zarea şi prezentarea nuanţată a beneficiilor şi riscurilor pe care le anga­
jează acestea, am căutat articularea unui dialog între teologie şi ştiinţă,
cu respectarea şi valorificarea competenţelor şi datelor specifice. A ceas­
tă întâlnire dintre perspectiva teologică şi ştiinţifică este posibilă m ai
ales în contextul în care există din partea ştiinţei actuale o asum are şi
recunoaştere a limitelor în dem ersul de cercetare^Astfel, este evidenţiată
taina lum ii şi a vieţii, raţionalitatea profundă a întregii creaţii care nu
poate fi epuizată printr-un exerciţiu al raţiunii analitice, oricât de subtil
şi de perform ant ar fi acesta'J'Faţă de asem enea deschideri, teologia are
INTRODUCERE

o responsabilitate, iar Apologetica, prin excelenţă, are m enirea de a rea­


liza punţi de legătură între teologie, filosofie şi ştiinţă, evitând totodată
riscurile relativismului şi ale sincretismului.
în încercarea noastră de a structura o Apologetică O rtodoxă pen ­
tru vremurile în care trăim , care să fie deopotrivă ancorată în duhul
Tradiţiei Bisericii şi actuală, centrată pe dialogul dintre teologie şi
ştiinţă, am asum at program atic în acest sens linia Părintelui D um itru
Stăniloae care m ărturisea:^,ştiinţa nu înlătură m isterul omului şi al lu ­
mii, ci îl accentuează. Com plexitatea tot m ai m are descoperită de ştiinţă
arată tot mai mult limitele puterii naturii omeneşti. Ea pune mereu noi
probleme, inexplicabile dacă nu depăşim um anul într-un absolut plin
de înţelepciune, cuprinzând în el însuşi virtualitatea unei complexităţi
infinite. Ştiinţa dezvăluie, aşadar, din ce în ce m aî mult, complexitatea
realului. Ce complexitate, ce unitate, ce bogăţie de gândire! De unde
vin acestea, dacă nu există un Dum nezeu Care El însuşi le lucrează?
De unde vine astăzi această cunoaştere ştiinţifică, dacă Dum nezeu n-a
aşezat dintru început complexitatea raţională a lumii? Nu există ştiinţă
posibilă fără această raţionalitate a universului instituită de Creatorul
însuşi. Teologii trebuie să fie în dialog cu ştiinţa, dar totdeauna văzân-
du-L pe Dum nezeu, sim ţind că Dum nezeu însuşi conduce um anitatea
în progresul ştiinţei; Duhul Sfânt lucrează aici. Astăzi trebuie să facem o
altfel de teologie: pe de o parte, m ai spirituală, pe de altă parte, într-un
dialog adecvat cu ştiinţa” ‘.7
în redactarea prezentului volum de Apologetică am cooperat cu au­
tori cu care am avut bucuria ca în ultimii ani să ne regăsim în aceeaşi
p erspectivă Hp acumarp de înţelegere şi de m ărturisire a conştiinţei ap o ­
logetice, într-un efort com un de a valorifica Tradiţia patristică şi ecle-
sială în contextul actual m arcat de întâlnirea dintre gândirea teologică,
cercetarea ştiinţifică şi reflecţia filosofică. Este vorba de Pr. Răzvan lo-
nescu (coordonatorul direcţiei Teologie ortodoxă şi ştiinţă din cadrul
Centrului O rtodox de Studii şi Cercetare Dumitru Stăniloae din Pa­
ris), Diac. Sorin Mihalache (lector universitar la Facultatea de Teologie

‘ Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , M.A. C o sta d e B ea u re g a rd , Mică dogmatică vorbită. Dialoguri


la Cernica, trad. Cornelia Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2007, pp. 166-167.
O rtodoxă Dum itru Stăniloae, Universitatea Alexandru loan Cuza din
Iaşi), Pr. Cristinel loja (profesor universitar la Facultatea de Teologie
O rtodoxă Ilarion U Felea, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad).
în calitate de coordonator al m anualului de Apologetică şi în num e­
le colegilor autori, m ulţum im cu recunoştinţă Preafericitului Părinte Pa­
triarh Daniel pentru binecuvântarea acordată pentru realizarea acestei
lucrări. Totodată, ţin să mulţum esc Pr. Prof. Dr. Viorel loniţă, consilier
patriarhal, pentru referatul de sinteză, Pr. P ro f Dr. Ştefan Buchiu, deca­
nul Facultăţii de Teologie O rtodoxă Justinian Patriarhul, Universitatea
din Bucureşti, pentru referatul corelativ conţinutului lucrării, dom nu­
lui P ro f Dr. Constantin Cucoş, profesor universitar la Facultatea de
Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Al.I. Cuza din Iaşi, pen­
tru referatul cu privire la aspectele pedagogice şi didactice ale lucrării,
Pr. P ro f Dr. Constantin Pătuleanu şi Pr. Dr. M ihai Hau, consilieri patri­
arhali, pentru cooperarea excelentă şi consecventă în procesul de edi­
tare şi publicare a volumului, precum şi dom nului Cristian Antonescu,
pentru m unca de corectură şi redactare a textului.
N ădăjduim ca acest al Il-lea volum al m anualului Apologetica Orto­
doxă să evidenţieze repere apologetice utile studenţilor, m asteranzilor şi
doctoranzilor teologi, precum şi celor preocupaţi de aspectele actuale ale
problem aticii care derivă din întâlnirea dintre teologie, filosofie şi ştiinţă
în contextul contemporan. Ne exprim ăm speranţa că acest volum nu ofe­
ră doar anumite inform aţii în acest dom eniu deopotrivă com plex şi p ro ­
vocator al relaţiei dintre teologie, filosofie şi ştiinţă, ci prezintă şi o anu­
m ită perspectivă de abordare a dialogului, înrădăcinată în Tradiţia ecle-
sială şi patristică, cu un rol în planul edificării spirituale şl culturale. Ne
dorim ca acest dem ers să fie continuat, aprofundat şi nuanţat, astfel în­
cât potenţialul cuprinzător şi consistent al teologiei ortodoxe să fie valo­
rificat şi concretizat printr-o m ărturie credibilă şi convingătoare în faţa
provocărilor lumii contemporane.

Conf. Dr. Adrian Lemeni,


coordonatorul lucrării Apologetica Ortodoxă, voi. II
Facultatea de Teologie O rtodoxă Justinian Patriarhul,
Universitatea din Bucureşti
CUPRINS

Introducere............................................................................................... 5
C u p rin s...................................................................................................... 9

I. REPERE PENTRU O APOLOGETICĂ ORTODOXĂ


CONTEMPORANĂ............................................................................... 21

1. Premise pentru o înţelegere corectă a naturii


Apologeticii O rtod oxe ........................................................................... 23
1.1. Teologie versus ştiinţă. Distincţii şi convergenţe................... 23
1.2. Influenţa m odernităţii asupra cercetării teologice ................ 29
1.2.1. M odernitate şi cercetare ştiinţifică ................................ 30
1.2.2. Teologie şi disciplinaritate ............................................... 31
1.3. Despre locul şi rolul cercetării ştiinţifice
în contextul vieţii teologice ......................................................... 31
1.3.1. Teologie harismatică, ştiinţifică, empirică,
academ ică şi ştiinţă teologică ..................................................... 31
1.3.2. Cercetarea teologică între harism ă şi ştiinţă ............... 35

2. Apologetica asumată ca propunere de disciplină


teologică universitară ............................................................................ 41
2.1. Apologetica, în căutarea propriei iden tităţi............................. 41
2.2. Caracterizări ale Apologeticii în contemporaneitate
- o analiză c r itic ă .......................................................................... 44
2.2.1. O definire a Apologeticii? ................................................ 44
2.2.2. Despre riscul înţelegerii Apologeticii
exclusiv ca ştiinţă ................................................................ 47
2.3. Disciplina Apologetică: un dem ers
de teologie şi/sau de ştiin ţă ?........................................................ 52
2.3.1. Exigenţe de ordin te o lo g ic ............................................... 53
2.3.2. Exigenţe de ordin ştiin ţific............................................... 54
10___________________________________________________________

3. M ărturisitori contemporani şi contribuţia acestora


la edificarea unei Apologetici pentru lumea de a z i ......................... 56
3.1. Repere apologetice ale teologiei
Părintelui D um itru S tă n ilo a e ...................................................... 56
3.1.1. Părintele D um itru Stăniloae - m ărturisitor
al O rtodoxiei si al identităţii ortodoxe ilustrate
î j

în sufletul si în viata neamului rom ânesc ..................... 56


> )

3.1.2. Reciprocitatea dintre natural şi supranatural,


dintre cosm os si istorie ..................................................... 62
3.1.3. Relaţia dintre raţiune şi c red in ţă..................................... 64
3.2. M ărturisitori şi deschideri către Apologetica
eclesială în cadrul teologiei academ ice rom âneşti ................ 68
3.2.1. Nichifor Crainic şi asum area relaţiei
dintre teologie, spiritualitate şi cultură ............................68
3.2.2. Părintele Ilarion Felea - m ărturisitor
în Duhul Adevărului ............................................................71
3.2.3. Reflecţia teologică a Părintelui Constantin Galeriu:
Cuvântul Care zideşte şi deschiderile multiple
către cultura şi ştiinţa co n tem p o ran ă...............................74
3.2.4. Părintele D um itru Popescu şi asum area
raţional-duhovnicească a A p ologeticii.............................78
3.3. M ărturisitori rom âni din diferite domenii
ale cunoaşterii ....................................................................................81
3.3.1. Petre Tutea - Adevărul revelat si credinţa
care îm plinesc toate căutările filosoflei.............................81
3.3.2. M ircea Vulcănescu - m ărturisitor
al etosului creştin si rom ânesc ...........................................84
I )

3.3.3. Nicolae Steinhardt - intelectual si m onah )

m ărturisitor al bucuriei credinţei ..................................... 88


3.4. M ărturisitori în contextul Ortodoxiei u n iv ersale..................... 92
3.4.1. Părintele Pavel Florensky şi geniul cuprinzător
al O rto d o x iei...........................................................................92
CUPRINS___________________________________________________ n

3.4.2. Sfântul Luca al Crim eei - ierarh m ărturisitor


şi ta u m a tu rg ............................................................................ 95
3.4.3. Sfântul Iustin Popovici şi m ărturisirea
tainei D um nezeului-O m în contextul
culturii con tem p oran e..........................................................97
3.4.4. Panayotis Nellas şi structurarea unei antropologii
hristologice în contextul a c tu a l........................................102

II. APOLOGETICA ORTODOXĂ ÎN RAPORT CU DATELE


RECENTE DIN ARIA ŞTIINŢELOR UNIVERSULUI.......................109
) y

1. Cosm ologia ştiinţifică actuală - interfaţă în relaţia


dintre teologie si stiin tă .......................................................................... 111
1.1. Universul în expansiune - descoperire
a secolului al X X - le a .......................................................................111
1.2. Date ale cosm ologiei patristice ................................................... 112
1.3. C osm ologia în teologie şi ştiinţă. Distincţii
şi puncte de convergenţă. Câteva e x e m p le ............................... 115
1.3.1. M iraculoasa adecvare dintre om şi lume
sugerează existenţa unui C r e a to r .................................... 115
1.3.2. Lum ea are un început. Contingenţa
spaţiului şi tim p u lu i............................................................ 118
1.3.3. Distincţii necesare: momentul Big Bang,
începutul şi originea Creaţiei ...........................................120
1.3.4. D octrina ex nihilo, vidul cuantic
şi explorările recente ale co sm o lo gie i.............................121
1.3.5. Diversitatea şi unitatea lumii. O posibilă
perspectivă ştiin ţifică.......................................................... 123
1.3.6. Universul şi v ia ţ a ................................................................. 125
1.3.7. Diversitatea si unitatea lum ii -
o perspectivă te o lo g ic ă .......................................................126
1.4 . Datele cosm ologiei în lum îna învăţăturiî
despre raţionalitatea creaţiei .......................................................130
12___________________________________________________________

2. Mutaţii majore în fizica secolului al XX-lea.


Descoperiri relevante, implicaţii epistemologice
şi posibile evaluări din perspectivă teologică ................................ 133
2.1. M utaţii m ajore în fizica secolului al X X - le a ............................ 133
2.1.1. Structura cuantificată a lum ii se n sib ile .........................133
2.1.2. M ateria lum ii este constituită
din pachete de en ergie........................................................135
2.1.3. C om plem entaritatea...........................................................137
2.1.4. Principiul de incertitudin e................................................ 137
2.1.5. Com portarea stranie a constituenţilor
materiei. Efectul tunel ........................................................138
2.1.6. Un exemplu semnificativ: lu m in a ................................... 139
2.2. Posibile evaluări din perspectivă teologică ............................. 139
2.2.1. Incertitudinile ştiinţifice - trepte către
dezm ărginirea raţiunii o m en eşti..................................... 139
2.2.2. Taina materiei se întrevede în rezultatele
m ecanicii cuantice .............................................................. 140
2.2.3. Constituţia energetică a materiei
şl lucrarea energiilor necreate ..........................................142
2.3. Lum ina în abordarea teologiei şl ştiin ţe i................................. 144
2.3.1. Luminile universului şi lum ina înţelegerii .................. 144
2.3.2. H ristos - Lum ina Lumii şi luminile ştiin ţe lo r.............147
2.4. Energiile lumii create - chip al energiilor n ecreate...............148

3. Situaţii
> limită în abordările ştiinţelor
> > si
) relevanta ) lor
în dialogul cu teologia o rtod oxă ..........................................................152
3.1. Abordările ştiinţifice ale lumii. Câteva limite .......................152
» j

3.1.1. Praguri senzoriale, experienţă cotidiană şi realitate ...152


3.1.2. Câteva limite în explorarea
micro- şi m acro co sm o su lu i.............................................. 153
3.1.3. Câteva rezultate si situaţii limită
) 7

în m atem atică şi ep istem o lo gie....................................... 155


3.1.4. Posibile limite în explorarea gândirii şi conştiinţei ....157
3.1.5. Posibile limite în explorarea ştiinţifică
a interacţiunii minte - creier şi a p e rso a n e i................ 158
CUPRINS___________________________________________________ 13

3.1.6. Limitele ştiinţelor. D ouă perspective din aria


filosofiei; fenom enologia şi h erm en eu tica.................... 161
3.2. Limitele gândirii axiomatice. Implicaţiile
teoremelor de incompletitudine ale lui G o d e l.........................164
3.2.1. M atematică şi lo g ic ă ...........................................................164
3.2.2. Implicaţiile teoremelor de incompletitudine
ale lui G odel ......................................................................... 166
3.3. O perspectivă a teologiei ortodoxe privind
limitele cunoaşterii ştiin ţifice.......................................................168
3.3.1. întrebări legitime şi o m işcare structurală
a mintii către sens ............................................................... 168
3.3.2. în teologia ortodoxă, despătim irea
premerge cu n o a şte rii..........................................................170
3.3.3. Viaţa este m ai cuprinzătoare decât raţiu n e a.................. 172
3.3.4. Cunoaşterea se împlineşte prin viaţa în comuniune
cu D um nezeu si cu se m en ii.............................................. 174
)

III. APOLOGETICA ORTODOXĂ ÎN RAPORT CU DATELE


RECENTE DIN ARIA ŞTIINŢELOR V IEŢ II...................................... 177
> y j

1. Miracolele vieţii
> ......................................................................................179
1.1. Viaţa biologică a lum ii .................................................................. 179
1.1.1. Caracteristicile vieţii în lectura biologiei....................... 179
1.1.2. Taina vieţii terestre - indicii
oferite de contextul cosm ologic ...................................... 181
1.1.3. Aspecte remarcabile privind unitatea lum ii v i i .............182
1.2. O perspectivă teologică asupra vieţii .........................................184
1.2.1. Duhul Sfânt, Apele prim ordiale
si vieţuitoarele C reaţiei.......................................................184
1.2.2. Apele terestre - chipul văzut al apelor prim ordiale ...185
1.2.3. Progresivitatea Creaţiei ......................................................186
1.2.4. M işcarea şi viaţa lum ii vii - o perspectivă
a teologiei ortodoxe ............................................................ 189
1.2.5. Diversitatea şi unitatea lum ii vii în Logos ................... 190
14___________________________________________________________

2. P rincipiile teoriei d a rw in iste ................................................................ 194


2.1. Contextul apariţiei d arw in ism u lu i............................................. 194
2.2. Influente din diferite domenii în elaborarea
>

teoriei lui Darw in ........................................................................... 196


2.3. Evaluarea teoriei evoluţioniste a lui D a r w in ............................198
2.4. Darw inism şi religie ...................................................................... 201
2.5. Evaluare teologică a implicaţiilor darw in ism u lu i...................202

3. Im plicaţiile evoluţion ism ului în contextul a c t u a l......................... 207


3.1. Evoluţionism ul ca id e o lo g ie .........................................................207
3.1.1. Um anism ul evoluţion ist.................................................... 207
3.1.2. Ateismul evoluţion ist..........................................................209
>

3.1.3. Evolutionism si creationism .............................................213


i y >

(a) Evoluţionism m aterialist................................................214


(b) Evoluţionism te is t ............................................................215
(c) C re aţio n ism ...................................................................... 216
3.2. M ărturisirea Apologeticii Ortodoxe în contextul
disputei dintre evoluţionism şi creaţio n ism ............................ 218

4. C o n sid eraţii ştiinţifice, filosofice şi teologice


p rivin d v iaţa p e r s o a n e i...........................................................................222
4.1. Limitele ştiinţifice şi filosofice în abordarea p e rso an e i.........222
4.1.1. Viaţa persoanei şi limitele abordărilor
ei ştiin ţifice............................................................................222
4.1.2. Viaţa persoanei şi limitele abordărilor ei
fen o m en o lo gice.................................................................... 224
4.1.3. Libertatea persoanei şi determ inism ul ei genetic.
O perspectivă ştiinţifică .................................................... 226
4.2. Viaţa persoanei în abordărîle medicinei
com portam en tale............................................................................226
4.2.1. Cercetări m edicale privind efectele
stărilor sufleteşti asupra săn ătăţii.................................... 226
4.2.2. Sănătatea şi dim ensiunea interpersonală
a vieţii om eneşti .................................................................. 228
CUPRINS___________________________________________________ 15

4.3. Consideraţii privind viaţa persoanei


în abordarea neuroştiin ţelor........................................................ 229
4.3.1. Relaţia trup - creier - minte evidenţiată în contextul
cercetărilor din neurostiintele ac tu a le ........................... 229
} i

4.3.2. Neuroştiinţele şi Filocalia despre


supravegherea g â n d u rilo r................................................. 230
4.3.3. Libertatea persoanei şi condiţionările genetice .......... 232
4.3.4. N europlasticitatea - indicii neurale
privind posibilitatea înnoirii v ie ţii..................................235
4.4. Viaţa persoanei - o perspectivă teologică
cuprinzătoare pentru datele ştiinţelor şi reflecţia filosofică ....237
4.4.1. Viaţa persoanei este intim legată de har ....................... 237
4.4.2. Viaţa persoanei şi constrângerile lum ii create ............ 239
4.5. Dim ensiunea cosm ică a p e rso a n e i.............................................240

IV. PRO VO CĂRI CULTU RA LE ŞI SO CIA LE CO N TEM PO RA N E.


O PERSPECTIVĂ A A PO LO G ET IC II O R T O D O X E ........................... 245

1. Sistem ul id eo logic al c o n su m ism u lu i................................................247


1.1. Alienarea produsă prin sistemul
ideologiei consum ism ului ............................................................247
1.2. Fericirea ca obligaţie a p lă c e rii.................................................... 252
1.3. Consum ul stim ulat prin m edii ................................................... 256

2. C o n su m ism u l - id eo logie dizolvan tă a reperelor


T radiţiei r e lig io a se ................................................................................... 263
2.1. Consum ism ul - deturnarea percepţiei omului
asupra sensului lum ii .................................................................... 263
2.2. Homo economicus - tipologia um ană
a societăţii consum iste .................................................................. 265
2.3. M etamorfozele societăţii de c o n su m ......................................... 267
2.4. Societatea consum istă - în căutarea
paradisului p ie r d u t.........................................................................269
2.5. Consum ul - experienţa paradisului făurit
de homo econom icus...................................................................... 270
16___________________________________________________________

2.6. M ărturisirea Apologeticii în contextul


societăţii consum iste a c tu a le .......................................................273
>

3. Ştiinţa şi teologia despre dimensiunea interpersonală


si comunitară a vieţii omeneşti în contextul
j y y

lumii postm odern e ..................................................................................280


3.1. M edicina com portam entală evidenţiază efectele
vieţii interpersonale şi comunitare asupra săn ătăţii...............280
3.1.1. Viaţa trăită într-un m ediu natural
şi efectele ei terap eu tice..................................................... 281
3.1.2. Ambientul familial şi tiparele em oţionale
ale p e rso a n e i.........................................................................282
3.1.3. Experienţa empatiei în abordarea
n eu roştiin ţelor..................................................................... 284
3.1.4. Abordări ale vieţii spirituale din
perspectivă m e d ic a lă ......................................................... 286
3.2. O perspectivă teologică privind mutaţiile
p o stm o d ern ităţii...................................................... 288
3.2.1. Viaţa orientată spre trup şi vocaţia
divină a omului ................................................................... 288
3.2.2. Curiozitate senzorială şi contemplare
edificatoare............................................................................290
3.2.3. D epăşirea lum ii sensibile prin transfigurarea
vieţii omeneşti ..................................................................... 291
> )

3.2.4. Viaţa ocupată de simţuri şi conduita a s c e tic ă ............. 293


3.3. Ştiinţă, tehnică şi m uncă pentru o viaţă ed ificatoare............ 296
3.3.1. Lucrarea om ului ca descoperire a tainelor
materiei, în cuprinsul lum ii crea te ..................................296
3.3.2. M unca, exersare etică şi estetică a omului
în lum ea lucrurilor, pentru întâlnirea
cu sem enii si cu D u m n ezeu ..............................................297
>

3.3.3. Dim ensiunea sacram entală a materiei


si a lucrărilor omeneşti în lume ...................................... 299
CUPRINS___________________________________________________ 17

4. P rovocări etice ale p ro gresu lu i în ep o ca b u n ăstării .................. 302


4.1. Poluare, supraconsum , risipă
si am eninţarea b io div ersitătii...................................................... 303
y y y

4.2. Inechitatea socială în era bunăstării


şi a drepturilor in d iv id u ale...........................................................304
4.3. Viaţă iraţională în epoca ştîin ţe lo r.............................................306
4.4. Perspectiva teologiei creştine: un diagnostic
antropologic pentru toate suferinţele lumii ............................ 307

V. PRO VO CĂRI ALE SISTEM U LU I T EH N O LO G IC ACTUAL.


O PERSPECTIVĂ A APO LO G ET IC II O R T O D O X E ...........................311

1. Ş tiin ţa şi tehnica în p o stm od ern itate ..............................................313


1.1. Câteva mutaţii m ajore în receptarea spaţiuluî,
a tim puluî şî a materieî ................................................................. 313
1.1.1. Postm odernitatea - câteva re p e re ...................................313
1.1.2. M odificări m ajore în discursul ştiinţific
şî în dezvoltările tehnologiilor: autonomie,
pluralism şi utilitarism profitabil ....................................314
1.1.3. Schim barea percepţiei asupra spaţialităţii
şi temporalităţii ................................................................... 317
1.1.4. Prefacerea raporturilor omului cu m ateria l u m ii ...... 320
1.2. Mutaţii majore în înţelegerea muncii,
în raportarea la sem eni şi la lu m e ...............................................321
1.2.1. M etamorfozele m u n c ii...................................................... 321
1.2.2. Distorsiuni ştiinţifice si tehnice
y y I

în receptarea lum ii şî a vieţii .......................................... 323


1.2.3. Schim bări m ajore în m aniera
de raportare a omului la sem eni ..................................... 325
1.2.4. Proximitatea fizică si distanta m orală
) y

faţă de se m e n i...................................................................... 327


1.2.5. O radiografie a comunităţii secularizate:
necunoscuţi, străini şi duşm ani ...................................... 328
1.2.6. Neatenţia politicoasă - nepăsare civilizată
pentru protejarea in tim ităţii.............................................328
18___________________________________________________________

2. Sistemul tehnologic actual - factor determinant


în dizolvarea si
> deturnarea identităţii
> si
> vieţii
>
personal-comunitare din societatea contem porană ..................... 332
2.1. M omente si tendinţe
) 1
semnificative în istoria
şi filosofia tehnologiei ................................................................... 332
2.2. Spiritul tehnic al ideologiei utilitarismului
şi eficienţa tehnocratică ................................................................ 336
2.3. M odele de interpretare a teh n o lo g iei........................................337
2.4. Implicaţiile sistemului tehnologic a c tu a l..................................340
2.5. Turnul Babei - paradigm ă biblică a logicii
de tip tehnologic .............................................................................345
2.6. M ărturisirea Apologeticii Ortodoxe
în contextul sistem ului tehnologic a c tu a l.................................349

3. Implicaţiile mediului televizual şi virtual


în contextul sistemului tehnologic a c tu a l ........................................ 355
3.1. Ecranul global al lum ii ac tu a le....................................................355
3.2. Ecranul televizual ...........................................................................358
3.3. Im pactul televiziunii asupra naturii u m a n e ............................ 360
3.4. Hiperrealul şi im aginarul m ediului v ir tu a l............................. 368
3.5. Viţelul de aur - paradigm ă biblică pentru
logica de tip idolatru specifică televiziun ii.............................. 371
3.6. M ărturisirea realităţii persoanei şi a comuniunii
de către Apologetica O rtodoxă în lum ea dom inată
de m ediul televizual si virtual ..................................................... 375
>

4. Desacralizarea vieţii şi manipularea resurselor ei.


Bioinginerii şi biotehnologii ................................................................ 379
4.1. Riscul dezum anizării prin b io teh n olo gii..................................379
4.2. Ingineria genetică şi b io teh n olo giile......................................... 381

5. Bioinginerii şi ştiinţele medicale recente.......................................... 387


5.1. Rezultate recente şi tendinţe în cercetarea vieţii
şi aplicaţii cu rol m e d ic a l.............................................................. 387
CUPRINS___________________________________________________ 19

5.1.1. Terapii cu celule s te r n ........................................................ 388


5.1.2. Chim ioterapie pentru cultivarea v irtu ţilo r...................388
5.1.3. M ecanism ele vieţii celulare, la o rezoluţie
mult mai ra fin ată................................................................. 389
5.1.4. Reducerea sau stoparea m ecanism elor
îm b ătrân irii...........................................................................389
5.1.5. Cercetările biotehnologiilor în viîtorul apropiat ........390
5.1.6. Viaţă sintetică - autonom ia totală
a ingineriilor v iu lu i.............................................................391
5.1.7. Transum anism şi viaţă post-um ană.
Pseudo-m ântuire prin teh n ologie................................... 392
5.2. Ştiinţa, Etica şi câteva accente a p o lo g e tice .............................395

C O N C LU Z II.......................................................................................... 399
I

REPERE PENTRU O APOLOGETICA ORTODOXĂ


CONTEMPORANĂ
1. Premise pentru o înţelegere corectă a naturii
Apologeticii Ortodoxe

Cuvinte cheie: modernitate, existenţial, cercetare, teologie harismatică,


teologie ştiinţifică, ştiinţă teologică.

1.1. Teologie versus ştiinţă. Distincţii şi convergenţe

Ne pare cu neputinţă a putea rezuma viaţa creştinului la un parcurs


individual de tip moral ca urmare a unei acumulări de cunoştinţe de ordin
religios. Viaţa creştină înseamnă infinit mai mult prin aceea că priveşte de­
venirea omului la nivel existenţial întru împărtăşirea din prezenţa lui Dum­
nezeu prin Taina Bisericii. Apare necesitatea discernământului duhovnicesc
nu doar în evaluarea situaţiilor de viată, ci si a ceea ce tine de universul
ideatic şi cultural în care trăim. Miza efortului este de a nu rata întâlnirea cu
Hristos prin investirea noastră greşită în lucrurî perîsabile („păcat”, din gre­
cescul apopiifl, înseamnă, între altele, şî ratarea ţintei), iar în acest context
un nobîl câştig priveşte valorificarea teologică a bogăţiile culturilor lumii de
azi pe drumul propriei noastre deveniri./Pevenirea teologică nefiind însă
produsul exclusiv al intelectului uman, ea implică un efort al fiinţei întregi
provocat, printre altele, de o ardentă căutare de înţelegere şi de sens, aceasta
întrucât înaîntea unui credincios „se deschid limitele posibilităţii omeneşti./
înaintea lui se ridică, de o urgenţă excepţională, toate problemele existenţei
umane: problema vieţii şi a morţii, problemele libertăţii şi ale creaţiei,
sensul vieţii şi al suferinţei; problemele relaţiei dintre revelaţie şi credinţă,
dintre credinţă şi cunoaştere, dintre lege şi har, dintre veşnicie şi timp, [...]
Dumnezeu şi relaţiile Sale cu lumea şi cu omul [...]”^
Aceste probleme cer teologic investirea noastră în „laboratorul”
vieţii lăuntrice, altfel spus în căm ara inim ii cu vocaţie de biserică în

' Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul scrise de ucenicul său, arhimandritul
Sofronie, trad. Pr. Prof. Dr. loan Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 238.
24___________________________________________________________

care suntem chemaţi de H ristos însuşi (cf. „îm părăţia cerurilor este înă­
untrul vostru” - Luca 17, 21). Este locul unde sufletul descoperă taina
creaţiei, a lumii, a omului, a lui Dum nezeu din a Cărui prezenţă tânjeşte
să se îm părtăşească. Creştînul onest este în chîp necesar un cercetător,
cu alte cuvinte un căutător în planul cunoaşterii, prin viaţa duhovni­
cească ajungând să fie conştient că cercetarea sa nu poate fi circum ­
scrisă cadrului epistem ologic propriu ştiinţelor. J/Una este cercetarea
ştiinţifică, prin care m intea condusă logic obligă universul să se dezvălu­
ie înţelegerii conform unui filtru intelectual proiectat asupra lui, alta este
a face efortul duhovnicesc de a te deschide către ceea ce însusi Dum ne-
zeu doreşte să cultive în tîne prîntr-o transfigurare a capacităţilor n a­
turale de înţelegere,}experîenţa m arilor asceţi arătând că „toate aceste
probleme, toate marile teze dogm atice se înfăţişau înaintea lor, [...] în
condiţii deosebite, esenţial diferite de cele în care se exercită activîta-
tea ştiinţifică. Mintea om enească e condusă de Duhul lui H ristos spre
cunoaşterea lui Dum nezeu, spre o cunoaştere existenţială, astfel încât
însusi cuvântul cunoaştere nu desem nează aici o asim ilare intelectuală
abstractă, o înţelegere raţională, ci intrarea în sfera existenţei dîvine”^.f
în acelaşi timp, trebuie să luăm în considerare şl locurile unde reflecţia
patristică, cea dezvoltată de exemplu de S f Maxim Mărturisitorul, sub­
liniază că raţiunile lucrurilor, întreaga raţionalitate a lumii, ordinea şi
frumuseţile ei, pot fi mâncare pentru mintea omului, prin care ea şi el urcă
spre înţelegerea tot mai cuprinzătoare a lumii create. în această privinţă. Pă­
rintele Stăniloae afirmă că fiecare trebuie să cunoască lumea după puterea
ce i s-a dat şi, „întrucât cunoaşterea nu poate veni decât după dobândirea
virtuţilor, fiecare trebuie să dezvolte în prealabil o activitate morală în legă­
tură cu lumea. O atitudine principial negativă faţă de lume ne zădărniceşte
însăşi Mântuirea. Lumea este impusă fiecăruia ca o piatră pe care are să-ţi
ascută facultăţile sale spirituale'. (Ascetica şi Mistica Creştină sau Teologia
Vieţii spirituale. Casa Cărţii de Ştiinţă, 1993, p. 186)
/ Distincţia dintre dem ersul cunoaşterii ştiinţifice conform com pe­
tenţelor naturale (propunerea ştiinţei m oderne este cunoaşterea „orizon­
tală”, adică o cunoaştere indiferentă faţă de tot ce înseamnă transcendent)

Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul..., p. 238.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 25

şi cel prin competenţe de ordin duhovnicesc (teologia este cunoaşterea


ancorată în „verticala” care uneşte cerul cu pământul, necreatul cu crea­
tul, fruct al sinergie! om - Dum nezeu; vorbim aici de o raţiune înduhov-
nicită şi de o cunoaştere înţelegătoare) este de inspiraţie patristică. Ne
este limpede că teologhisirea lăuntrică, înţeleasă ca stare a inim ii rugă­
toare în Dum nezeu, care duce la o cunoaştere întru Duhul Sfânt, invită la
o lectură a realităţii calitativ diferită de ceea ce ar îngădui competenţele
omeneşti.^Teologul proiectează către lume o altfel de privire decât omul
de ştiinţă: în timp ce prim ul contemplă doxologic, cel din urm ă descrie
cantitativ şi p re d ic tiv ^ u toate acestea, trebuie spus că în multe situaţii,
descrierile pe care le face ştiinţa cu privire la lum ea creeată au fost, sunt
şi pot fi, de cele m ai multe ori, conţinuturi doxologicefD e aceea, atunci
„când spunem că în faţa ascetului creştin se deschid toate orizonturi­
le posibilităţilor omeneşti, când vorbim despre plinătatea experienţei
creştine, adică despre o experienţă um ană universală, nu avem în vedere
experienţa diverselor profesiuni, domeniul cunoştinţelor ştiinţifice sau
al diverselor condiţii şi situaţii familiare, sociale sau al diferitelor vârste,
şi aşa m ai departe. [...] Vorbim despre posibilitatea omului de a face
experienţa adâncului căderii, a căinţei şi a învierii în Hristos. Experienţa
profesiunilor, a cunoaşterii ştiinţifice, a condiţiilor sociale ţine de planul
existenţei temporale, empirice; experienţa m ântuirii şi a învierii în H ris­
tos e experienţa veşniciei. în prim a experienţă suntem în prezenţa unei
fragm entări extreme şi a unei diversităţi indefinite; în cea de-a doua se
m anifestă asem ănarea om ului cu D um nezeu si unitatea fiintială a nea-
> )

mului om enesc”^
A vorbi despre teologie ca despre o modalitate de cunoaştere din per­
spectivă pur epistemologică este cu neputinţă. Creştinul este condus de
Dumnezeu la o devenire întâi de toate în planul fiinţei, ceea ce nu este ca­
zul în domeniul ştiinţei. Rugăciunea unifică întreaga fiinţă umană şî astfel
mintea se retrage dîn multiplicitatea indefinită a fenomenelor, din frag­
mentare, prin puterea lui Dumnezeu, în timp ce calea cunoaşterii orienta­
te spre exterior, prin fragmentarea la infinit şi diversitatea nedeterminată
de cunoştinţe poate risipi pe om. Prin viaţa Bisericii descoperim distincţia

Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul..., p. 238.


26___________________________________________________________

dintre calea de cunoaştere desfăşurată în m od autonom şi cea cu ajutorul


lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt, specifică creştinismului.
Prim a cale de cunoaştere este specifică dem ersului raţional con­
cretizat printr-o m etodologie orientată spre diversitatea lum ii exte­
rioare, căutându-se o unitate uneori abstractă, realizată prin logica
raţiunii discursive. Din perspectiva Apologeticii O rtodoxe sunt respin­
se pretenţiile intelectualiste ale celor care, în contextul constatării con­
tem porane a fragm entării cunoaşterii, cea născută în m odernitate prin
investirea atât în studiul de tip disciplinar, cât şi în m ultiplicitatea efec­
tivă prezentă la nivel fenom enologic în natură, pretind că oferă soluţii
viabile în a realiza unitatea cunoaşterii prin dem ers intelectual. Este de
subliniat tocm ai lim ita structurală a unui astfel de dem ers, aceasta pen ­
tru că „în acest m od de cunoaştere m intea recurge la o sinteză care va fi
m ereu şi inevitabil artificială. Unitatea la care ajunge m intea pe această
cale nu este ceva real, nici obiectiv, nu este decât o entitate intelectuală
provenită dintr-un raţionam ent abstract”^.
A doua cale este cea specifică vieţii duhovniceşti, prin care „cu­
noaşterea existenţei constă în a îndrepta mintea omenească spre Interio­
rul ei înseşi şi apoi spre Dumnezeu. Aici are loc inversul a ceea ce se pe­
trece în primul m od de cunoaştere: mintea se retrage din multiplicitatea
infinită şi din fragmentarea fenomenelor lumii exterioare şi se întoarce
din toate puterile spre Dumnezeu; rămânând în rugăciune, ea se integrea­
ză în actul creator al lui Dum nezeu şi atunci se vede pe sine însăşi şi întreg
universu^’^ Practica isihastă constituie o astfel de mărturie.
, Având în vedere distincţia fundam entală dintre cele două abordări
din dom eniul cunoaşterii, ştiinţifică şi teologică, cel puţin relativ la fi­
zionom ia cercetării ştiinţifice din m odernitate, si m ai ales în contextul
nevoii contemporane de a preciza competenţele specifice fiecărei căi de
cunoaştere, a căuta posibile convergenţe între cercetarea de tip ştiinţific
m odernă şi experienţa religioasă poate părea lipsit de pragm atism . Şi
totuşi, ea ne pare de mare ajutor în nuanţarea specificului fiecărei căi de
cunoaştere, facilitând înţelegerea posibilităţile lor de conlucrare.

^ Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul..., p. 107.


®Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul..., p. 107.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 27

\/ Atât experimentul ştiinţific, cât şi experienţa de tip religios sunt re­


zultatul unui dem ers personal de reflectare interioară a realităţii. Ştiinţa
o face printr-un filtru intelectual de tip gândixe-logică, filtru continuu
perfecţionat prin dezvoltare m etodologică. Teologia, nefiind doar un
dem ers de reflecţie, cât m od de făptuire, de trăire, propune un altfel de
filtru, al inimii, m ai precis al conştiinţei interioare pusă în lucrare cu p u ­
terea rugăciunii. Acest filtru este continuu antrenat şi perfecţionat prin
viaţa în cadrul Bisericii. C a o consecinţă firească, atât ştiinţa, cât şi teo­
logia produc rezultate tributare paradigm ei de abordare, în funcţie de
m etoda utilizată. Stiinta desroperă lumea r a prezenţă încifrată raţional,
alcătuind reprezentări intelectuale prin punerea în evidenţă cu priorita­
te a regularităţilor şi a repetabilităţilor din natură, întrucât se foloseşte
de o gândire logică, cu eficienţă dem onstrabilă prin dem ers strict inte­
lectual. Teologia descoperă lum ea ca fiind structurată de o raţionalitate
im pregnată de iubire, o raţionalitate care face m ai curând apel la simbol
decât la categorii analitice de gândire. Este vorba de o raţionalitate ce se
arată inteligibilă prin lucrarea harului care te poartă lăuntric în proxim i­
tatea unei Prezenţe copleşitoare, dătătoare de sens şi de viaţă.
Continuând investigaţia în m od com parativ, se poate afirm a că
experienţa ţine de o validare comunitară: în ştiinţă, prin raportarea la
spiritul critic al comunităţii stiintifice.j n teologie, prin ceea ce numim
raportarea la conştiinţa eclesială. Creştinul trăieşte experienţa în m od
personal şi, în acelaşi timp, relaţional ca parte integrantă din Trupul lui
Hristos, care este Biserica, şi la care raportează toată trăirea sa, în timp
ce omul de ştiinţă experim entează încadrat în paradigm a acceptată de
comunitatea ştiinţifică căreia îi aparţine şi căreia îi încredinţează rezul­
tatele m uncii sale. Atât Biserica în întregul ei, cât şi conştiinţa fiecăruia
constituie un „laborator” (alţii preferă sintagm a „atelier de sfinţenie”®)
în care experiem prezenţa lui Dumnezeu.
A şa cum om ul de ştiinţă pătrunde cu instrum entele sale în ad ân ­
cul infinitului m ic sau m are, adică în adâncurile m ateriei sau în

^A se vedea: Arhim. Nectarie A n t o n o p o u lo s , Sfântul Arhiepiscop Luca 1877-1961 -


Chirurgul fără de arginţi, trad. Cristian Spătărelu, Ed. Biserica Ortodoxă / Egumeniţa, Galaţi,
1998, p. 5.
28

m acrostrucura universului, trăitorul creştin foloseşte întinderea aces-


tei lum i şi tim pul acestei vieţi pentru a pătrunde în intîm îtatea realităţiî
profunde, duhovnîceştî, deschise harism atic de lucrarea D uhului Sfânt
în virtutea întrupării lui H ristos ca firea om enească şi cea dum neze­
iască să fie conlucrătoare în m od sinergîc în Persoana Luî, şî prîn El,
în realîtatea personală a fiecăruia dintre cei botezaţi.
Am putea spune că atât ştiinţa, cât şi teologia exprim ă efortul de a
descoperi com ori ascunse. într-adevăr, dacă oam enii de ştiinţă încear­
că să descopere ceva esenţial nou, supunând rezultatele discernăm ân­
tului exercitat de comunitatea ştiinţifică, trăitorii creştini fac descope­
riri care vor fi încredinţate discernăm ântului lucrător prin conştiinţa
eclesială. Biserica, având capacitatea să respingă ceea ce se va dovedi în
contradicţie cu duhul iubirii lui Hristos, va adăuga Sfintei sale Tradiţii
doar experienţa de viaţă care duce la îndumnezeire.
Paralelismul între cele două căi, ştiinţifică şi teologică, subliniază
natura lor diferită. în tim p ce aparatura tehnică facilitează „prelungirea”
omului în exterior, puterea de pătrundere a raţiunii oferind coerenţă
şi sistematizare dem ersului de observare a naturii, trăirea creştină pre­
supune creşterea omului lăuntric prin care simţurile duhovniceşti re­
generate, restaurate, determ ină o transfigurare a participării persoanei
um ane în lume. Fondul experim entului ştiinţific răm âne producerea
unor inform aţii precise privind natura, interogarea sa fiind declarată
eficientă dacă aceasta a răspuns într-o corectă încadrare în paradigm a
de investigare, în tim p ce „obiectul” experienţei teologice este o realitate
personală transcendentă care scapă fundam ental oricărei m anipulări de
către om şi care nu poate fi cunoscută autentic decât în m ăsura în care
omul se deschide harului dumnezeiesc. Astfel, Dum nezeu, prin rugă­
ciune, este chemat să înlesnească şi să călăuzească participarea omului
la realitatea dum nezeiască şi, prin aceasta, deopotrivă la realitatea p ro­
fundă a acestei lumi. Ortodoxia, „dreapta credinţă”, nu se doreşte decât
expresia unei autentice raportări la Dum nezeu, prin har, şi prin aceasta
expresia unei adecvate raportări la lume şi la semeni, cu alte cuvinte răs­
punsul deplin pentru nevoia fundam entală a omului de a-L cunoaşte pe
Dum nezeu aşa cum este El cu adevărat şi de a trăi viaţa deplină în lume,
îm preună cu semenii.
APOLOGETICA ORTODOXA 29

1.2. Influenţa modernităţii asupra cercetării teologice

începând cu m odernitatea, im pactul ştiinţelor la nivel m etodolo­


gic şi conceptual asupra m odului în care se face cercetare în sfera pre­
ocupărilor de ordin religios devine pregnant. M odernitatea va m odifi­
ca percepţia clasică sau scolastică privind cercetarea prin interm ediul
ştiinţelor. Revoluţia ştiinţifică va deborda dincolo de graniţele ştiinţelor
naturii, ea se va extinde către cercul m ai larg al ştiinţelor filosofice şi
sociale, în cele din urm ă atingând şi universul preocupărilor de ordin
religios. Acest tip de cercetare teologică, deschis către o utilizare a unor
m ijloace proprii ştiinţelor, pe care îl putem regăsi într-o form ă em bri­
onară de-a lungul veacurilor şi în lucrările unor Părinţi erudiţi, se va
dezvolta începând cu m odernîtatea în spaţîul învăţăm ântuluî teologîc
unîversîtar fam iliarizat cu exigenţele m etodologice de ordin ştiinţific
(acum însă, ca nicîodată în istorie în ceea ce priveşte anvergura şi
diferenţa de perspectivă faţă de universul Tradiţiei).
Având experienţa modernităţii, ne întrebăm astăzi: cum (mai) poate
fi conceput cercetătorul teolog? Cum înţelegem cercetarea teologică în
calitatea sa dorită de investigaţie utilă pentru viaţa eclesială? Considerăm
că afirmarea prealabilă a distincţiei dintre teologie şi ştiinţă în calîtate de
căi cu competenţe diferite în planul cunoaşterii este im perios necesară
prin aceea că permite o asum are a cercetării teologice în dubla dim en­
siune de investiţie sacramental-liturgică (Dum nezeu Se descoperă om u­
lui în „laboratorul” său lăuntric prin viaţa de rugăciune şi prin curăţirea
inimii: „fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dum nezeu” -
Matei 5, 8) şi ştiinţifică (reflecţie şi descoperire la nivel istoric, geografic,
filologic, arheologic, etc. privind conţinutul izvoarelor Bisericii).
\|^Astăzi apar întrebări legitime privind raporturile dintre viaţa ha-
rism atică şi reflecţia ştiinţifică, respectiv despre posibila sinergie din­
tre roada inspiraţiei dum nezeieşti prin harul lui D um nezeu şi utilizarea
competenţelor naturale în slujba luî Dum nezeu. •}
în ceea ce priveşte obiectul preocupărilor noastre. Apologetica, ast­
fel de întrebări au darul de a sublinia apofatism ul apologiei creştine,
în strânsă relaţie cu posibilităţile nelimitate ale lui D um nezeu de a Se
m anifesta în oameni, inspirându-i şi întărindu-i în faţa provocărilor
30___________________________________________________________

lumii\^A analiza, deci, în plan academ ic lucrarea Duhului Sfânt în om


şî deschiderea acestuia din urm ă pentru un dialog nuanţat cu lum ea
prin integrarea diferitelor competenţe naturale întru dîalogul tainic cu
Dum nezeu prin experienţa rugăciunii, toate acestea necesită nu doar
exigenţe de ordin ştiinţific, ci şi rigoare de ordin duhovnicesc. A pologe­
tica, privită ca teologie a apologiilor, este ireductibilă la o cercetare aca­
dem ică făcută exclusiv cu instrumentele ştiinţei; ea se poate însă servi
creativ şi îm bogăţitor de acestea din urm ă. 'j'"

1.2.1. Modernitate şi cercetare ştiinţifică

M odernitatea se m anifestă, între altele, în câm pul ştiinţelor na­


turii, printr-o revoluţie la nivel m etodologic. Aceasta im plică utiliza­
rea form alism ului logicii m atem atice şi verificarea experim entală, ca
prem ise de rigoare în ceea ce priveşte investigarea universului încon­
jurător. Privirea omului se concentrează acum pe descoperirea natu­
rii prin observarea fenom enelor în aspectele lor cuantificabile. Relaţia
omului cu natura se plasează acum sub sem nul exteriorităţii. Au loc
descrieri în termeni cauzali, cantitativi şi funcţionali. Om ul este astfel
tentat să abandoneze abordarea contemplativă a lum ii ca taină, şi recep­
tarea ei ca spaţiu al vieţii personale şi comunitare, destinat unei vieţi de
cooperare şi solidaritate cu semenii. De fapt, explorarea lumii, activită­
ţile de cercetare se extind în micro- şi m acro-cosm os, în organism ele
vii şi în structurile materiei, luând proporţiile unei anchete duse până
la capăt, cu precizia cerută de rigoarea ştiinţifică. Vorbim mai nou de
experiment, care nu este doar o cercetare ad-hoc a unor fenomene natu­
rale, ci o acţiune de investigare cu strategie prelim inară şi care cere, prin
acţiunea experimentală, validarea unei înainte-gândiri. N atura este deci
constrânsă să se dezvăluie în conform itate cu o anum ită grilă de lectură
stabilită de echipa de cercetare şi corespunzătoare unor anume aşteptări.
Componentele fundamentale ale ştiinţei moderne sunt datele experi­
mentale, conceptele generale şi teoriile. Relaţia dintre date şi teorie se struc­
turează prin intermediul imaginaţiei ştiinţifice, materializată prin modele şi
analogii interdisciplinare. Relaţia dintre date şi teorie cere efortul proiectării
prin imaginaţia ştiinţifică. Lucrarea cercetătorului în ştîinţe este producerea
APOLOGETICA ORTODOXĂ 31

de date experimentale în cadm l paradigmatic dat de o anumită aşteptare


în raport cu posîbîlîtăţile ştîinţei. Datele vor fi interpretate pentru a pro­
duce noi teorii ştiinţifice.^e asum ă programatic o acţiune de simplificare a
realităţii, păstrând doar parametrii consideraţi semnificativi pentru experi­
ment, acest lucru în scopul de a obiectiviza la maxim rezultatul cercetăriî/j

1.2.2. Teologie şi disciplin aritate

Revoluţia modernităţii, prin aceasta înţelegând noua faţă a cercetării


ştiinţifice, manifestată printr-o succesiune de descoperiri majore în diferite
domenii ale investigării naturii între secolele XVI-XVIII, va atinge şi m e­
diul academic teologic. Cercetarea din şcolile de teologie va începe să se
intereseze sistematic de patrimoniul şi de izvoarelor vieţii eclesiale. Astfel,
istoria Bisericii, Sfânta Scriptură şi scrierile Părinţilor Bisericii, canoanele şi
deciziile Sinoadelor, precum şi studii comparative cu alte religii devin obiect
al cercetării ştiinţifice. Asistăm la o proliferare a disciplinelor teologice care
se precizează pe drumul specializării propriu disciplinelor ştiinţifice. Me­
tode folosite de ştiinţele istorice şi filologice sunt importate în cercetarea
teologică. Acestea nu au fost, desigur, complet necunoscute în Evul Medîu
occidental sau în lumea erudiţilor bizantini, dar utilizarea lor în contextul
dezvoltării dîscipllnarităţiî devine sistematică. în Occident apar primele
ediţii critice ale operelor Sfinţilor Părinţi, ceea ce constituie o abordare cu
pretenţii ştiinţifice a izvoarelor Bisericii. Organizarea pe baze disciplinare a
predării şi cercetării teologice va fi asumată treptat şi în Orientul ortodox.

1.3. Despre locul şi rolul cercetării ştiinţifice


în contextul vieţii teologice

1.3.1. Teologie h arism atică, ştiinţifică, em pirică,


academ ică şi ştiin ţă teologică

Interesul privind contribuţia la nivel de cunoaştere venită prin


exerciţiul ştiinţelor în interiorul preocupărilor de ordin teologic constituie
o temă importantă de reflecţie în cadrul mai larg al afirmării distincţiei de
competenţe între teologie şi ştiinţă. Mai mulţi termeni din instrumentarul
32

terminologic religios contemporan, precum teologie ştiinţifică, teologie


academică, ştiinţă teologică, teologie empirică sau harismatică, evocă pre­
ocupările teologilor de astăzi în direcţia precizării atât a naturii demer­
sului lor, cât şi al „conturului intelectual” al acestuia în contextul modern
al exigenţelor de ordin intelectual specifice definirii oricărui demers de
cunoaştere (cu precizarea că fondul demersului teologic nu poate fi cir-
cum scris de intelect, ca unul ce este eminamente apofatic).
Sintagm a teologie ştiinţifică dă m ărturie privind posibilitatea
existenţei unui demers de ordin ştiinţific în interiorul preocupărilor de
cunoaştere aferente vieţii teologice. Trebuie afirmat limpede că nu poa­
te fi realizată echivalenţa între teologie în general şi teologia ştiinţifică.
Afirmăm astfel ireductibilitatea teologiei la demersul ştiinţific, fie acesta
din urm ă cu preocupări rezultate din sfera religiosului. S f Siluan Atho-
nitul opera o distincţie de competenţe între teologia ca rezultat al rugă­
ciunii şi teologia ca speculaţie a inteligenţei omeneşti asupra diferite­
lor aspecte ale vieţii eclesiale, pentru că aceasta din urm ă pot fi rezulta­
tul diferitelor discipline ştiinţifice care îm prum ută competenţe de ordin
arheologic, istoric, filologic, etc. în vederea lămurîriî unor puncte de înteres
proprii vieţii bisericeşti. Le numim teologie doar prin convenţie, întrucât în
realitate este vorba de discipline ştiinţifice. Sfântul avea mult respect pentru
ele, numindu-le el însuşi ştiinţe teologice, dar nu le recunoştea competenţa
în planul vieţii veşnice întru Duhul Sfânt, cî doar un rol pozitiv în planul
vieţii istorice a Bisericii. Aceste ştiinţe nu ni-L pot face cunoscut pe D om ­
nul întrucât Duhul Sfânt este Cel care ni-L descoperă. în teologia ca şi con­
templare a lui Dumnezeu, aşa cum subliniază stareţul Siluan. sfinţii nu mai
vorbesc din propria lor inteligenţă, ci după cele inspirate de Duhul Sfânt.
Instrumentarul terminologic al Sfântului Siluan nu este însă asumat
de toată lumea. Teologul grec I^ikos-Matsoukas preferă să afirme teologia
ca ştiinţă specială. Autorul pare astfel să ignore deliberat definiţia modernă
a ştiinţei pentru a revaloriza perspectiva mai largă, specifică tradiţiei. Prin
ştiinţă teologică el înţelege teologia care se hrăneşte din experienţa haris­
matică si care se exercită într-o manieră ideală în cadrul vieţii si activităţii
y y y y

eclesiale. Operând propriile sale distincţii între teologie harismatică, teo­


logie ştiinţifică şî filosofic creştină, descoperă că Părinţii Bisericii au ştiut
să combine viziuni extaticeji înţelegeri duhovniceşti cu studiul izvoarelor
APOLOGETICA ORTODOXA 33

istorice, al textelor patristice şi al Scripturii, şi consideră că şi noi trebuie să


procedăm astăzi într-un chip similar. Ştiinţa şi harisma au funcţii distinc­
te şi pentru Matsoukas, doar sinergia lor producând adevărata teologie.
Teologul grec respinge raţionalismul care riscă să altereze teologia şi
să facă din aceasta o disciplină ştiinţifică, afirmând cu putere primatul ex­
perienţei teologice.
Sub form a unei reflecţii intitulate „Ştiinţă teologică şi teologie
ştiinţifică”, teologul grec Georgios Mantzaridis caută răspuns la întrebarea
fundamentală: este teologia o ştiinţă? El distinge între teologia empirică sau
trăită, pe care o numeşte deopotrîvă ştiinţă teologică, şi teologia academică.
Consideră că în timp ce prim a se apleacă asupra experienţei necreatului
care se dezvăluie prin intermediul creatului, a doua se ocupă exclusiv cu
creatul, în virtutea aplicării metodei ştiinţifice care nu îi permite să accepte
necreatul ca obiect de cunoaştere. Cea din urm ă privilegiază fenomenolo­
gia şi ignoră ontologia şi abordarea personală, de unde ideea că poate fi în
fapt un fel de ştiinţă auxiliară teologiei, având în vedere abordarea sa, care
este maî mult o proiecţie um ană decât teologie ca revelaţie a lui Dumnezeu
şi experienţă a necreatului.
Deşi interpretarea terminologică a teologilor Nikos Matsoukas şi
Georgios Mantzaridis, după cum putem constata, este distinctă de cea a
Sfântului Siluan, mesajul este în esenţă acelaşî. Adevărata teologie necesită
experienţă practică, empirică, lucrarea de despătimire a omului în prezenţa
harului lui Dumnezeu. Ea poate folosi rezultatele unor discipline ştiinţifice
pentru a limpezi diferite aspecte legate de subiectul preocupărilor sale, dar
fă ră ca aceste discipline să poată fi considerate un demers de teologie în sen­
sul propriu al termenului^ţ^u poate fi îngăduîtă nîcîo confuzie între teolo­
gia ca rezultat al vieţii de rugăciune a Bisericii şi diferitele cunoştinţe rezul­
tate în urm a unor speculaţîî întelectuale pe teme teologice^um nezeiescul
nu poate fi înţeles prin efortul exclusiv al inteligenţei, ci prin har, într-o
întâlnire care înalţă raţiunea (cugetul) şi mintea peste puterile lor naturale.
Găsim o perspectivă cuprinzătoare a acestor abordări în gândîrea Pă­
rintelui Dum itru Stăniloae, care evidenţiază responsabilitatea eclesială a
teologiei. Aceasta, inclusiv în forma ei de reflecţie teologică, este văzută în
strânsă legătură cu viaţa Bisericii şi cu nevoile concrete ale credincioşilor.
Părintele Stăniloae arată că o teologie vie, relaţionată cu spiritualitatea
34

ortodoxă, presupune trei condiţii: fidelitatea faţă de Revelaţia împlinită


în lisus Hristos, responsabilitatea pentru credincioşii din timpul în care
este realizată şi deschiderea faţă de viitorul eshatologicJ)0 teologie care
redă în m od literal cuvinte din trecut, fără rp7onan.ţă cu probleme efec­
tive ale credincioşilor din timpul prezent este insuficientâ./Totodată, este
păgubitoare şi riscantă o teologie care înţelege actualizarea Revelaţiei în
sensul acomodării ei la spiritul vremurilor. jReflecţia teologică înrădăci­
nată în conştiinţa eclesială nu se focalizează unilateral nici doar p e trecut
(simplă repetare a unor formule vechi), nid-doar pe prezent (acomodare a
Revelaţiei cu duhul veacului), dar nici exclusiv pe viitor eshatologic. 'p
Teologia, ca slujire eclesială, trebuie să fie cuprinzătoare. Părintele Stă-
niloae menţionează; „Teologia trebuie să fie, ca şi Biserica, apostolică, con­
temporană cu fiecare epocă-şi profetic-eshatologică [...]. Prin credinţă e fi­
delă revelaţiei realizate în trecut, prin nădejde e deschisă viitorului de parti­
cipare deplină la bunătăţile lui Hristos şi conduce înaintarea spre El, iar prin
dragoste susţine participarea de pe acum la aceste bunătăţi, printr-o comu­
niune sporită cu Hristos şi cu semenii. Prin aceste trei însuşiri, teologia este
tradiţională şi, în acelaşi timp, contemporană şi profetic-eshatologică”^.
Teologia nu se epuizează în capacitatea de a explica şi de a argum en­
ta, ci ţine m ai ales de m ărturisirea de viaţă care presupune o comunicare
ce conduce către comuniune. Taina persoanei şi a vieţii de comuniune
sunt realităţi fundamentale pentru studiul teologiei. Părintele Stăniloae
arată că o teologie care intră în competiţie cu ştiinţa şi înţelepciunea lu­
mii îşi pierde nobleţea. Teologia trebuie să fie deschisă faţă de provocările
ştiinţei contemporane, dar trebuie să răm ână fidelă identităţii sale speci­
fice date de împlinirea Revelaţiei în Persoana luî lisus H ristos şi de actua-
izarea ei în orîce epocă. D oar în acest fel se poate vorbi de un dialog real
între teologie şi ştiinţă.
în acest sens. Părintele Dum itru Stăniloae afirmă: „Oamenii îşi pun
întrebări veşnice într-un m od mereu original. Şi teologii trebuie să fie în
slujba lor; să le vorbească de Dumnezeu a Căruî milostivire este veşnică şi
Care caută să-l întâlnească pe om într-un m od mereu original [...]. Trebuie

^ Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, Ed. Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, pp. 108-109.
APOLOGETICA ORTODOXA 35

să punem în evidenţă valoarea persoanei în faţa lui Dumnezeu, prezentân-


du-L mai întâi pe Dumnezeu ca pe o Persoană Care se interesează cu pasi­
une de istoria omenească. Este singura Persoană Care poate ajuta persoana
omenească să se mântuiască. Şi astăzi, Persoana divină îi propune persoa­
nei umane să iasă din iadul ei, să se elibereze din izolarea sa, să realizeze
comuniunea. Dar această Persoană divină îşi propune să răspundă şi la
problemele pe care le provoacă în conştiinţa omului de astăzi dezvoltarea
ştiinţei. Acestea sunt cele două sarcini majore ale teologiei de astăzi”®.
înţelegem aşadar că există limite jţructurale ale abordării intAp.r.tuah
în teologie^vân sârea. în cunoaşterea lui Dum nezeu prin rugăciune im ­
plică în m od necesar prezenţa apofatism ului.'^ărintele D um itru Stăni-
loae arată că, începând cu treapta a doua a apofatismului, care este efect
al rugăciunii exprim at prin ceea ce num im tăcerea minţii, se ajunge la
abandonarea discursului intelectual şi al conceptelor în faţa trăirii unei
plenitudini a prezenţei lui Dum nezeu. Aceste limite structurale privesc
şi disciplina Apologetică în căutarea ei de a investiga filonul apologetic
al Bisericii.

1.3.2. Cercetarea teologică între harismâ şi ştiinţă

Apariţia disciplinelor ştiinţifice în câm pul cercetării teologice nu


îm piedică nicidecum m anifestarea teologiei ca funcţie harism atică în
cadrul unei com unităţi istorice. N ikos M atsoukas consideră că această
i

teologie precede istoric şi m etodologic teologia ştiinţifică, ce o urm ea­


ză pe cea dintâi ca un com entariu sau ca o căutare de izvoare generate
de ea. D iscursul despre D um nezeu prinde rădăcini şi se dezvoltă prin
experienţa eclesială, prin urm are a unei com unităţi de credinţă;!/Din
această experienţă a credinţei şi din viaţa com unităţii se naşte Sfânta
Tradiţie'!|^eologia este expresia şi interpretarea continuă a acestei vieţii,
a vederii lui Dum nezeu şi a lucrărilor Sale; teologia este expresia vede­
rii (9eop[g) slavei lui D um nezeiţ^D iscursul despre D um nezeu nu este
consecinţa unei căutări intelectuale sau a unor dezvoltări axiomatice,
subliniază M atsoukas, ci rezultatul unei contem plări care se realizează

’ Pr. Dumitru S tă nilo a e , M.A. C osta de B ea u rega rd , Mică dogmatică vorbită..., p. 167.
36

în viaţa corpului eclesial^E xperien ţa celor care trăiesc lucrarea h aru ­


lui, în calitate de m em bri ai unei com unităţi deopotrivă eclesiale şi so ­
ciale, determ ină în m od obligatoriu expresiile ulterioare. Pe aceasta se
bazează toată cercetarea teologică ce devine ştiinţă. \
Este evident că cercetarea ştiinţifică teologică a patrimoniului cultu­
ral ce aparţine trecutului comunităţilor creştine revelează viaţa harisma-
tică a acestor comunităţi. Cercetarea teologică observă această viaţă în
sânul comunităţii, în continuatorii vieţii harismatice, dar în acelaşi timp
o descoperă în vestigiile istorice. Iată de ce din punct de vedere ştiinţific
teologul este ajutat în m unca sa de îmbinarea cercetării istorice cu studiul
vieţii înseşi, care se manifestă în organismul viu al Bisericii. Am putea
afirma deci, spune M atsoukas, că ştiinţa teologică este exercitată în m od
ideal atunci când teologii trăiesc şi gustă ei înşişi din teologia harismatică
în viaţa şi activitatea corpului eclesial căruia îi aparţin'®, răm ânând însă
deschişi şi spre mărturiile de viaţă ale sfinţilor, păstrate în istoria Bisericii.
Prin ceea ce numeşte dubla metodologie teologică a Sfinţilor Părinţi,
M atsoukas evocă felul prin care aceşti Sfinţi Părinţi au ştiut să abordeze
raporturile dintre teologia harismatică şi ştiinţa teologică în sânul aceleiaşi
vieţi eclesiale. Precizăm că este vorba despre raporturile dintre teologie şi
ştiinţă manifeste în chiar interiorul vieţii Bisericii. Astfel, nu există nici
conflict, nici integrare, nici abordare nediferenţiată, în sensul că s-ar p u ­
tea face o confuzie între cele două. Orientarea patristică evită toate aceste
raportări, construind un m od adecvat de receptare care se conturează tot
mai mult, de-a lungul secolelor.
( Cele două direcţii ale teologiei, harismatică şi ştiinţifică, sunt vă­
zute în perspectiva unui alt raport; distincţia creat - necreat. Altfel
spus, teologia ştiinţifică se raportează la creat (asum at ca fiind în ra­
port direct cu necreatul, pentru că altfel ar fi vorba de un creat „profan”,
autonom deci faţă de Dumnezeu, care nu ar putea în niciun caz să intere­
seze teologia), iar teologia harismaţică. direct la necreat (dar care se m a­
nifestă prin creatul care se dezvăluie a fi „transparent” pentru Dumnezeu,
în m od m agistral prin întruparea Fiului lui Dumnezeu).

’ Nikos M a tso u k a s , Introducere in gnoseologia teologică, trad. Măricel Popa, Ed. Bizan­
tină, Bucureşti, 1997, p. 115.
Nikos M a tso u k a s , Introducere..., pp. 115-116.
APOLOGETICA ORTODOXA 37

De aceea, ne pare limitativ să afirmăm că teologia de şcoală ar fi exte­


rioară celei harismatice, dat fiind faptul că răspunde unor exigenţe ştiinţifice;
credem că harisma şi ştiinţa pot conlucra oriunde o cere viaţa Bisericii.
încă din prim ii ani ai apariţiei creştinismului, iar m ai târziu în
Bizanţ, ştiinţele se articulează într-o ierarhie piram idală. D acă în An-
tîchîtate filosofia era în partea de sus a piram îdeî, în Bîzanţ acest loc
îl va ocupa teologia. Este Important de subliniat că nu s-a descoperit
niciodată în Bizanţ o ştiinţă teologică ca cea pe care o cunoaştem astăzi,
adică prin construirea unei discipline ştiinţifice alături de alte ştiinţe
teoretice; toate ştiinţele erau la dispoziţia ştiinţei teologice din vârful
piram idei " Ş t i in ţ a şi harism a, legate printr-un raport funcţional, nu pot
cunoaşte m odificări ale rolurilor şi obiectivelor lor respective, întrucât
fiecare are specificităţile sale şi nu se pot substitui reciproc. I
Astfel se explică relaţia arm onioasă între tradiţie erudită şi spiritua­
litate simplă. (M atsoukas ia drept exemplu pe Sf. Antonie cel M are care
nu arată niciun interes pentru teologia^rudită, am spune azi ştiinţifică;
nu ştia să citească nici m ăcar Biblia. Sf. Atanasie cel Mare îl ia însă drept
m odeP^) Pe lângă teologia harism atică, în strânsă legătură cu ea, iden­
tificăm teologia ştiinţifică, fără ca funcţiile lor sa se confunde. Ele sunt
părţi ale aceleiaşi unităţi, iar ca părţi bine definite au particularităţi care
nu pot fi înlocuite. în orice caz, teologia ştiinţifică ar fi fost de neconce­
put dacă, în sânul unei comunităţi, n-ar fi existat teologia harismatică^^
Ştim că raporturile dintre teologie şi ştiinţă i-au preocupat pe scolas­
tici. Numele de teologie scolastică provine de la şcolile monastice. [Aceas­
ta era teologia de sm ală 1jPrin „sm lastir” înţelegem întrucâtva ceea ce
num im ^ tă z i ^.academic” sau ..universitar^.^aracteristicile principalg jle
scolasticii sunt utilizarea metodică a mintii si sistematizarea conţinutului
credinţei în unităţi bine definite şi articulate. Pasajul pregătitor prin studi­
erea altor ştiinţe nu constituie însă aici un simplu exerciţiu pentru minte,
ci o prem isă indispensabilă pentru iniţierea în ştiinţa teologiei, teologia
fiind astfel, prin m etoda şi prin conţinutul său, continuarea altor ştiinţe.

“ Nikos M a tso u k a s , Introducere ..., p. 120.


Nikos M a t so u k a s , Introducere ..., p. 125.
Nikos M a t so u k a s , Introducere ..., p. 125.
38___________________________________________________________

Altfel spus, teologia adoptă aceeaşi m etodă ca cea utilizată de către


ştiinţele profane, iar scolasticii afirm au că obiectul teologiei avea aceleaşi
caracteristici ca celelalte ştiinţe. Preocuparea fundam entală a scolastici­
lor era să aprofundeze conceptele generale (fiinţa, esenţa. Dumnezeu,
lumea, eternitatea, adevărul, mântuirea), în opinia lor aprofundarea
şi cunoaşterea conceptelor ducând la însăşi esenţa realităţii^^. Lum ina
de pe muntele Tabor este creată; intelectul şi conceptele comune, ca şi
sufletul raţional sunt superioare acestei lumini^^ Cu ajutorul acestor
concepte teologul se ridică la cunoaşterea de Dum nezeu, pe când orice
m ijloc creat, incluzând aici şi lum ina de pe Tabor, care este considerată
creată, nu duc la acelaşi tip de cunoaştere'®.
Concluziile scolastice conduc la o confuzie m etodologică între
exerciţiul teologiei ca harism ă a corpului eclesial şi exerciţiul ştiinţelor.
M etodologia dublă a bizantinilor este însă răspunsul la m etoda unică
a scolasticilor.'Pentru
I
ortodocşii>
din Bizanţ ordinea era urm ătoarea:
y

experienţa, faptele, viaţa comunităţii şi abia în cele din urm ă reflecţia


intelectuală. lEi nu acceptă că dialectica ar putea studia necreatul, ci doar
lucrurile create.^Ştiinţa teologică, cea care se ocupă de afirmaţii, con­
cepte, cuvinte, este în m od clar o prem isă care provine de la realitatea
creată. în consecinţă, valoarea sa, ca şi cea a teologiei catafatice, este
relativă si secundară. Si totuşi, niciodată Părinţii ortodocşi nu au res-
pins-o ca fiind inutilă. Au acceptat-o în cadrul unîtăţîi funcţionale care
există între m etoda dialectîcă şi dem onstrativă, între ştîinţa teologică şi
experienţa trăirii, fondată pe contemplarea prezenţei dum nezeieşti în
creaţie si în istorie'^.
C a să trecem de la ceea ce este creat la necreat este necesar să cău­
tăm cunoaşterea im ediată a experienţei duhovniceşti, posibilă prin har,
prin lucrarea despătim irii, care deschide pe om către Dum nezeu, în
stare să sesîzeze teofania. N u se dîstruge astfel niciodată baza concre­
tă şî istorică a acestei experienţe, deoarece experienţa însăşi creează

Nikos M a tso u k a s , Introducere..., p. 127.


Nikos M a tso u k a s , Introducere..., p. 131.
Nikos M a tso u k a s , Introducere..., p. 131.
Nikos M a tso u k a s , Introducere..., p. 136.
APOLOGETICA ORTODOXA 39

cultura şi izvoarele O rtodoxiei. în acest spaţiu îşi găsesc locul filoso-


fia şi ştiinţele.^Poziţia scolastică se distinge printr-o pnevm atologie
dacă nu inexistentă, cel puţin dim inuată^Sfinţii Părinţi consideră însă
pnevm atologia (a se vedea cu precădere Sf. G rigorie Palam a) drept
prem isă a oricărui progres şi cunoaşteri. Lum ina necreată, energiile
dumnezeieşti, iluminarea şi vederea sunt concepute ca o m işcare d i­
nam ică ce transform ă toate aspectele realităţii create. M ai exact, este
vorba de energii ale D uhului Sfânt care sfinţesc puterile de sesizare şi
de înţelegere om eneşti, de receptare n epătim aşă a lum ii şi a lucrurilor
ei, şi a înţelesurilor duhovniceşti, şi pe acestea se bazează funcţia teo­
logiei harismatice^^
Filosofia nu poate în nicîun caz să constîtuîe baza şi punctul de
plecare al teologiei, aşa cum doresc scolasticii. A ceastă tran sform a­
re prin Sfântul Duh este fundam entală, ^ t e nevoie de experienţa de
viaţă, a despătim irii, a rugăciun ii, a faptelor. Teologia cuvintelor şi a
„exem plelor” vine m ai pe urmă'^.^Această funcţie a teologiei cuvintelor,
a silogism elor şi a dem onstraţiilor este rezultatul experienţei iniţiale
în relaţîa cu H ristos în Sfântul Duh. în acest caz, ştiinţa teologiei şi
teologia harism atică se îm bină perfect. Teologia ştiinţifică dobândeşte
valoare îm binată cu vederea lui Dum nezeu, faubla.- m etod o lo gie a
Sfinţilor Părinţi nu intră în nîciun caz în conflict cu evoluţia ştiinţelor
> > > > »

întrucât cercetarea în dom eniul creatului este cu totul altceva decât


experienţa necreatului. între cele două există un raport funcţional na-
turaP°, întruparea Fiului lui D um nezeu lisus H ristos făcând posibilă
căutarea necreatului prin „ceea ce ochii noştri au văzut, urechile n o as­
tre au auzit” (1 loan 1, 1-2).
în cele ce urm ează vom vedea în ce m ăsu ră A pologetica, în c a­
litatea sa de teologie a apologiilor, poate ben eficia de rigoarea şi in ­
strum entele proprii dem ersului ştiinţific, atât ca expunere, cât şi ca
m odalitate p ractică de d ialog între vîaţa Biserîcii şi provocările lu ­
m ii, dar deopotrivă şi de discern ăm ân tul duhovnicesc propriu celui

Nikos M a t so u k a s , Introducere..., p. 139.


Nikos M a t so u k a s , Introducere..., p. 141.
“ Nikos M a t so u k a s , Introducere..., p. 141.
40

care caută in spiraţia D uhului Sfânt în tot dem ersul său de m ărtu ri­
sire întru H rîstos. D e aicî decurg fîresc potenţiale exigenţe de ordin
teologic şi ştiinţific în cadrul disciplin ei A pologetică, pe care ne p ro ­
punem să le cercetăm în contînuare.

Subiecte de rezolvat
1. Prîn ce se dîstinge dem ersul ştiinţei de cel al teologiei în planul
cunoaşterii?
)

2. Care sunt trăsăturile dem ersului ştiinţific în modernitate?


3. Poate fi concepută cercetarea teologică la confluenţa dintre ştiinţă
şi harism ă? Argumentaţi.

Bibliografie
1. Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de M isiune Ortodoxă,
Bucureşti, 2013;
2. Antonopoulos, Nectarie Arhim., Sfântul Arhiepiscop Luca 1877-
1961 - Chirurgul fă r ă de arginţi, trad. Cristian Spătărelu, Ed. Biserica
O rtodoxă / Egum eniţa, Galaţi, 1998;
3. M atsoukas, Nikos, Introducere în gnoseologia teologică, trad. M ă­
ricel Popa, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1997;
4. Sofronie, Arhimandritul, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan
Athonitul scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie, trad. Pr. P ro f
Dr. loan Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 2008;
5. Stăniloae, D um itru Pr., Teologia D ogm atică Ortodoxă, voi. I,
Ed. Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii O rtodoxe Rom âne,
Bucureşti, 2003;
6. Stăniloae, D um itru Pr., C osta de Beauregard, M arc Antoine,
M ică dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, trad. Cornelia Ică jr,
Ed. Deisis, Sibiu, 2007.
2. Apologetica asumată ca propunere de disciplină
teologică universitară

Cuvinte cheie: argument, exigenţă, raţionalitate, ştiinţă teologică.

Având ca punct de plecare distincţia enunţată anterior dintre teo­


logie si stiintă în calitatea lor de demersuri de cunoaştere cu obiecte si
competenţe diferite, deschise cooperării în plan academic în zona de in­
teres a cercetării teologice, vom încerca în cele ce urmează, pornind de la
o scurtă analiză a ceea ce poate şi nu poate fi Apologetica Ortodoxă, să
descoperim care sunt exigenţele de ordin teologic şi ştiinţific ale discipli­
nei cu acelaşi nume în spaţiul învăţământului teologic universitar actual.

2.1. Apologetica, în căutarea propriei identităţi

Identificăm cu uşurinţă apologia Bisericii primare, şi ne referim cu


precădere la perioada numită a Apologeţilor de limbă greacă şi latină,
ca respingere a unor atacuri venite din partea autorităţilor politice sau
a reprezentanţilor diferitelor curente de gândire filosofic-religioasă. Por­
nind însă de la experienţa S f Ap. Pavel în Areopagul atenian şi traversând
întreaga istorie a creştinismului până în zilele noastre în căutarea m ani­
festării filonului apologetic e cle sia l^ u vom putea limita înţelegerea apo­
logiei creştine la un demers negativ în sine, de respingere a unor agresiuni
îndreptate împotriva creştinism ului^! vom vedea mai curând în apologie
acel demers pozitiv de afirmare a temeiurilor credinţei în Areopagul cul­
turii unui veac anwme.'ţA.firmăm deci că apologia ortodoxă constituie în
mod fundam ental o afirmaţie, iar nu o negaţie (însăşi negarea acelor negaţii
cu care s-a confruntat trăirea creştină din partea celor înrâuriţi de duhul
acestei lumi şi au prigonit trăirea creştină de-a lungul veacurilor constitu­
ie în fapt o afirmaţie) vorba de afirmarea mărturisitoare a Dumneze­
ului celui Viu lucrător în istorie adresată celor care nu îl cunosc în c ă .\
42

Apologeţii folosesc cu îndemânare şi cu discernământ duhovni­


cesc în orice epocă „cărămizile” conceptuale ale culturii în mijlocul că­
reia se află spre a face loc în interiorul acesteia prezenţei înţelesurilor
dumnezeieşti transformatoare de conştiinţe şi de vieţi. S f Ap. Pavel îşi
începe cuvântul către greci pornind de la o prezenţă familiară acestora în
Areopag, „dumnezeul necunoscut” {Faptele Apostolilor 17,22-31), de care
se serveşte apologetic în scopul relevării (a se vedea kerygma apostolică)
Adevăratului Dumnezeu. Am putea spune că referinţele sale, ca punct de
contact cu căutările atenienilor, sunt filosofic-religioase (cu menţiunea că
în această epocă frontiera dintre filosofie şi ştiinţă nu este atât de precizată
ca în modernitate). Apologia, care îşi construieşte afirmaţia ca un act de
credinţă, din interiorul trăirii teologice, se poate servi de orice element,
fie el ştiinţific, filosofic, metafizic, artistic şi, în sens larg, cultural, cu sco­
pul de a edifica pe cel care din interiorul unui sistem de valori exterior
valorilor credinţei o respinge prin necunoaştere sau rea intenţie. Apolo­
getul este chemat să se facă „tuturor toate” (i Corinteni 9, 22) pentru ca
fiecăruia în parte, ostil sau indiferent credinţei, să-i ofere temeiuri pentru
propria-i devenire în Hristos (răstignit şi înviat în lume pentru tot omul,
fără excepţie).
Suntem de acord că filosofia a ajutat către formularea unor răspun­
suri valabile în contextul paradigm ei oiude gândire şi înţelegere ale pri­
melor veacuri creştine, dar aceasta, prin mecanismele proprii de cugeta­
re propuse, nu s-a dorit a fi o „gramatică” a revelaţiei divine, un criteriu
viabil de interpretare. Iar dacă această tendinţă negativă se va simţi cu
precădere în teologia apuseană aristotelizată prin teologia unor nume de
referinţă ca Toma dAquino şi Anselm de Canterbury, un impact al său
negativ este cel al raţionalizării excesive a credinţei prin intermediul unei
relaţii deformate ale acesteia din urm ă cu exerciţiul raţiunii, ceea ce va
conduce la o formă mai puţin eclesială de abordare a realităţilor credinţei.
Credinţa, ca formă deosebită de contemplare a realităţii, superioară raţi­
unii firii, a căpătat un criteriu exclusiv de „validare” în logîca raţională a
diferitelor doctrine filosofice, şi ulterior, în logica formală a ştiinţei, lipsită
de subiectivitate. în viziunea Ortodoxiei, ne delimităm de această încorse­
tare a Apologetîcîî în legături care împiedică manifestarea suflului de viaţă
specific Bisericii.
APOLOGETICA ORTODOXA 43

De ce ar fi obligatoriu ca Apologetica, luată în sens larg, să folosească


apriori „argumente raţionale şi ştiinţifice”?^' Vedem în acestea maî curând
o adaptare în faţa modernităţii, cu pretenţii de argumentaţie ştiinţifică au-
tonom-raţională, de unde şi emergenţa unei Apologetici care să integreze
acest m od de abordare.]Spre exemplu, argumentele ştiinţifice pot fi irele-
var|tp mpHinIni artistic^ unde ar fi de căutat o apologie a sensibilităţii ar-
tistice care să dea mărturia frumuseţii prezenţei lui Hristos, 4unmezeiesc
inspiratoare şi mântuitoare în sensul dostoîevskian al termenuluî.lîn plus,
t

înclinăm spre convingerea că o Apologetică Ortodoxă nu trebuie să se


bazeze atât pe argument, fie el ştiinţific sau de altă natură, cât pe faptul de
viaţă, pe manifestarea unei mărturii cu vocaţia de a dilata raţiunea interlo­
cutorului către întâlnirea cu raţionalităţlle specifice credinţei (pornind de
la prem isa că temeiurile acesteia din urm ă depăşesc posibilităţile ştiinţei).
Minunile sfinţilor constituie, spre exemplu, o apologie vie, ce transformă
vieţi de oameni care credeau, până la întâlnirea cu ele, exclusiv dovezilor
(părut infailibile şi neperisabile ale) ştiinţei.
Departe de a fi o realitate de mărturisire proprie doar creştinis­
mului primelor veacuri, apologia exprimă o dimensiune fundam enta­
lă, neîntreruptă a Bîsericii. Atât Apologeţîî dîntru început, cât şî ceî de
mai târziu şi până în zilele noastre, au încercat să răspundă vîu preocu­
părilor epocii lor din interiorul reflecţiei teologice, adaptându-se fie­
cărui context cultural şi social prin desluşirea duhovnicească a ceea ce
putea însem na trăirea lui Dum nezeu într-un context social, cultural şi
istoric bine determinat. într-o continuitate de pevspectivă.,\lApologetica
nu poate fi tratată astăzi ca simplă disciplină teologică academică menită
să înveţe cum să Justificăm raţional credinţa. Apologetica nu este justifi­
care, ci mărturie.j Orice demers de mărturisire a trăirii creştine într-un
m od accesibil celui care nu a cunoscut încă această experîenţă transfor­
matoare ţîne de Apologetîcă.'vAccesîbilîtatea ţîne nu atât de abîla utîli-
zare de noţiunî şi concepte, cât, fundamental, de operarea unei deschi­
deri lăuntrice prin harifRolul fundamental al Apologeticii este nu atât’
de adaptare a conţinutului trăirii creştine la realitatea intelectuală sau
culturală a cuiva - întreprindere care poate sfârşi în fabrîcarea unor îdolî-

Ion V lă d u c ă , Mic dicţionar de apologetică ortodoxă, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 8.


44___________________________________________________________

cât de a ajuta la operarea unei deschideri culturale sau intelectuale utile


desluşirii, din interiorul fiinţei umane, a filonului de viaţă creştin, prin
participare la realitatea harului. Apologetica nu are nimic de-a face cu o
îndoctrinare, cu o persuasiune ideologizantă, fie ea şi în numele credinţei,
întrucât garanţia absolută a demersului apologetic este libertatea dată de
prezenţa harului.
în consecinţă, dacă Apologetica, în sens larg, ar constitui pentru noi
tot ceea ce ţine de misiunea eclesială de aprofundare a manifestării de ordin
apologetic proprie vieţii Bisericii, aprofundare prin care se poate naşte, cu
darul lui Dumnezeu, apologetul zilelor noastre. Apologetica, în calitatea
sa de disciplină teologică universitară, este acea formă de aprofundare a
filonului apologetic eclesial care să răspundă (şi) exigenţelor de studiu şi
de cercetare de ordin academic. Există riscul ca a doua să fie mai puţin
cuprinzătoare decât cea dintâi în m ăsura în care, beneficiind de constrân­
gerile metodologice proprii ştiinţelor, ar accepta să dea seam a de manifes­
tarea necreatului doar pe cât îi îngăduie paradigm a mijloacelor academice
proprii studiului şi cercetării ştiinţifice. Credem însă că idealul ar fi ca
cele din urm ă să nu producă o limitare, ci o completare a dimensiunii
duhovniceşti în cadrul unei investigări utile vieţii Bisericii.

2.2. Caracterizări ale Apologeticii în contemporaneitate


- o analiză critică

Diferite preocupări contemporane în a Identifica ce poate fi şl ce nu


poate fi Apologetica Ortodoxă stimulează propria noastră căutare. Vom
oferi în cele ce urm ează câteva repere prezentate printr-o evaluare critică.

2.2.1. O definire a Apologeticii?

A defini Apologetica drept „ram ură a ştiinţei teologice care se ocu­


pă cu respingerea atacurilor venite împotriva credinţei ortodoxe de la
necredincioşi”^^ ne pare limitativ. întâi de toate pentru că, după cum am
putut remarca încă din primul volum al lucrării noastre, o Apologetică

• Nikos M a tso u k a s , In tro d u c ere ..., p. 8.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 45

Ortodoxă este un demers de teologie, e drept, în interiorul căruia pot


fi puse în lucrare şi mijloacele proprii investigării ştiinţifice. în al doilea
rând, întrucât, în m od fundamental, după cum am afirmat, sensul dem er­
sului teologic, în general, şi al celui apologetic, în particular, nu poate fi
decât unul afirmativ: a-L trăi pe Dumnezeu ca prezenţă, şi, în consecinţă,
a-L mărturisi lumii în dăruire, din interiorul realităţii pe care El ţi-o desco­
peră, a-iface şi pe ceilalţi părtaşi acestei bogăţii din iubire.
j/Prin Apologetică, creştinul nu pune la index pe nimeni, nu pune in­
chizitorial etichete de tip „necredincios” sau „eretic”, ci se dăruieşte pe
sine, adaptându-se la realitatea trăită interior de celălalt^ c e a s t ă adaptare
nu înseamnă o falsificare a reperelor personale de credinţă, ci presupu-
ne un răspuns adresat în coordonatele căutării celuilalt, precum şi acea
oferire reală a lui Dumnezeu, iar nu un idol tabricatde intelect. A apăra
din interiorul Ortodoxiei înseamnă a o face de o asemenea manieră încât
oricine să poată să se deschidă trăirii ortodoxe pornind de la realitatea sa
interioară, personală, şi crescând spre adâncirea tainei credinţei, o treptată
compatibilizare a fiecăruia cu Adevărul desluşibil prin har în taina unicită­
ţii şi irepetabilităţii fiecărei persoane în parte.
Nu credem suficiente probele raţionale sau argumentele logice pen­
tru apărarea trăirii creştine, deşi este evident că acestea îşi pot da con­
cursul într-o mărturie ireductibilă la exerciţiul raţional specific actului
cognitiv din interiorul disciplinelor filosofice sau ştiinţifice. Spre exemplu, -
a descrie din punct de vedere matematic, chimic sau biologic iubirea ca
manifestare um ană nu înseam nă a lămurî natura eî. Psîhologia, cu toate
derivatele ei lucrătoare în dîrecţia învestîgărîî comportamentului uman,
adaugă mai mult, dar, din perspectivă teologică, rezultatul ultim nu este
suficient. A înţelege iubirea cere a o trăi tu însuţi şi a o aprofunda cu ha­
rul lui Dumnezeu, care aprinde lăuntric iubirea de Dumnezeu şi de om
pe m ăsura exersării întru despătimire. Pot cunoaşte o persoană iubind-o.
Aceasta înseam nă o participare la interioritatea ei, prin exerciţiul întâlni­
rii între cele două libertăţi, a ei şi a mea.
Revenind la Apologetică, trebuie remarcat că orice încercare de
contemplare a faptului de viaţă în H ristos prin „ochelarii” probelor şi
argum entelor raţionale nu poate oferi decât o im agine intelectuală a
unei realităţi în fapt înfinit m ai bogate. Altfel spus, a aplica realităţii o
46

paradigm ă de investigare ştiinţifică înseam nă a o forţa să se dezvăluie


conform tiparelor acestei paradigm e (sărace şi superficiale teologic în
“pofida, sau poate tocm ai din cauza form alism ului lor). Apologetica, în
sensul unei apărări a trăirii creştine ca dem ers exclusiv raţional, ne pare
o înstrăinare de duhul Ortodoxiei în m ăsura în care nu ştim să evocăm
răstignirea raţiunii în vederea învieriî ei duhovniceşti. A ne limita la
"dovedirea existenţei lui Dum nezeu prin „dem onstrarea” necesităţii exis­
tentei unui Dum nezeu văzut ca manifestare la limita infinită a calităţilor
j >

pe care om ul le descoperă în Univers: Inteligenţă infinită. Cauză raţio­


nală a tuturor indusă de m inunata funcţionare a Universului, Raţiune
Supremă, ne pare mai curând un eşec, din punct de vedere teologic. Este
vorba de un apofatism de gradul întâi, intelectualist, care răm âne încă
departe de ceea ce ar putea constitui adevărata m isiune a Apologeticii,
şi anume, o sinergie lucrătoare între catafatic şi apofatic care să slujească
întâlnirii omului cu Taina Dumnezeului celui Viu manifest prin oameni,
Univers şi Scriptură.
Apologetica^ aşa cum dorim să o conturăm prin manualul de faţă,
cere deschiderea către Dum nezeu prin viaţa liturgică, drept iniţiativă sin­
ceră, personală, smerită a sufletului. Dialogul apologetic cu cei tributari
unor paradigm e raţionaliste este ratat duhovniceşte, aceştia acceptând ca
singure valabile coordonatele pe care ei le recunosc; în acest sens Apolo­
getica ar crea idoli. Dum nezeu Cel real neîncăpând în concepte. Apolo­
getica presupune o lucrare teandrîcă^a'sufletuIuTur^ mărturisitor prin
prezenţa vie a lui Hristos în el, care să spargă labirintul complicat al unor
gândiri, fie ele şi complexe, întrucât ele rămân limitative prin sistemul axi­
omatic reductiv pe care îl presupun, către o înţelegere plenară, sîmplă şî
totodată unificatoare a r e a lită ţii^ u argumentele raţionale au putere să-l
facă pe om deschis realităţii divine, întrucât acestea lucrează pe m ăsură ce
harul luminează şi fortifică cugetarea către un orizont spiritual mai larg.
Argumentele raţionale îşi au deci rostul lor în contextul demonstrării fal­
sităţii unor deducţii greşite cu impact acuzator asupra realităţilor creştine.
A fi însă avocat în lîpsa cunoaşterii celui pe care îl aperi, adică a-L m ăr­
turisi pe Dumnezeu fără să-L cunoşti într-o relaţie personală adevărată,
duce la o falsă apologie. Iar când îl cunoşti, te poartă El însuşi, te inspiră
să-L mărturiseşti.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 47

2.2.2. Despre riscul înţelegerii Apologeticii exclusiv ca ştiinţă

în m ăsura în care Apologetica se dedică apărării adevărurilor funda­


mentale ale credinţei creştine, demersul raţional este unul necesar, dar nu
şi suficient din cauza naturii adânci a acestor adevăruri. Oamenii apără
aceste adevăruri prin trăirea şi continua lor adâncire, am spune prin de­
venirea întru ele.
t / Aşadar, a defini Apologetica drept „ştiinţă care se ocupă cu ju sti­
ficarea şi apărarea sistem atică a adevărurilor fundam entale ale religiei
creştine cu ajutorul raţiunii”^^ înseam nă a limita m ărturia la o iniţiativă
academ ică încrezătoare în puterile raţiunii analitice.J^pologetica trebuie
înţeleasă nu în sensul de cu ajutorul exclusiv al raţiunii, cu atât m ai mult
cu cât evocăm exerciţiul ştiinţific al raţiunii. Vieţile trăitorilor creştini
» > j » j >

m ărturisesc m anifestarea unei supraraţionalităti ca form ă îndum nezeită


de manifestare a raţiunii fireştP .
Apologetica, fiind în esenţa ei demers de teologie, nu poate fi sepa­
rată de m iezul său - trăirea lui Dum nezeu în taina persoanei, a fiecăruia
dintre noi. Apărarea nu poate fi solidă decât prin cunoaşterea realită ­
ţii pe care ri a p p r i .jar această apărare îm bracă fhrma_uneLmărturisiri
personale, existentiale^ p o lo g e t ii apărau ceea ce cunoşteau ca trăire în
intimitatea fiinţei lor. Ei nu apărau construind un zid din cărăm izi con­
ceptuale, ci, inspiraţi de Dum nezeu, scriau apologii în care înşiruirea
gândurilor, a ideilor era o expresie a prezenţei sinergice a Duhului Sfânt
în sufletele lor. Inspiraţia divină, la picioarele căreia aşezau jertfelnic
întreaga lor competenţă, făcea ca aceasta să se exprime spre edificarea
celor din exterior, însă o edificare nu atât form al juridică, filosofică sau
intelectuală, ci potenţial deschizătoare către realităţile creştine. A polo­
getica trecea deci în m od necesar printr-o trăire teologică\|Astfel, după
cum sensul vieţii creştine este dobândirea prezenţei Duhului Sfânt, după
cum învaţă Sf. Serafim de Sarov, Apologetica trebuie să exprim e această
prezenţă, fără de care ea devine lipsită de viaţă.'^

Ion Vlă d u c ă , Elemente de apologetică ortodoxă, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1998, p. 9.


Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Ascetica şi mistica, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 73.
48___________________________________________________________

^ Este de altfel pericolul a ceea ce s-a întâmplat în spaţîul scolastîcii.


Teologîa, devenind speculaţie intelectuală, de factură filosofico-ştiinţifică,
întrucât nu se m ai hrănea din rădăcinile Liturghiei ca aducere a prezenţei
Duhului în viaţa personală şi comunitară - adevărată Cincizecime repe­
tată la infinit) (în tîmpul anaforaleî liturgice, la sfinţirea Darurilor, se cere:
„Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi”, adică întâi de toate peste com uni­
tatea rugătoare, „şi peste aceste D aruri” care vor deveni, prin această pre­
zenţă a Duhului, Sfântul Trup şi Sângele Mântuitorului). Liturghia aduce
prezenţa nemijlocită a Duhului Sfânt în comunitatea credincioşilor, care
este Biserica, precum odinioară la Cincizecime în prezenţa apostolîlor, ea
a căutat o „siguranţă” de mărturisire cu totul ruptă de dimensiunea per­
soanei şi a vieţii în har, neglijând unicitatea de trăire a persoanei. Iată deci
că filosofia, matematica, fizica devin exportatoare de stabilitate şi de veri­
dicitate în câmpul teologiei, care intră tot mai mult sub incidenţa legilor
logicii umane.
\ ţj/Teologia transform ată în ştîînţă, dem ers exclusiv intelectual, n e­
raportat la har, este, poate, denaturarea cea m ai gravă pe care a sufe-
rit-o teo lo g iaf Alterarea fundam entală a chipului său a dus la apariţia
unei A pologetici bazate pe speculaţie intelectualistă. A nselm de C a n -
terbury, precum şi urm aşii săi, prom ovează argum entul ontologic ca
fiind proba prin excelenţă a „dem onstraţiei” existenţei lui D um nezeu,
potenţial perm eabile oricărui necredincios. El exprim a de fapt căuta­
rea unei soluţii de acceptare a credinţei prin im punerea unui dem ers
de tip intelectual. N ereuşita s-a tradus însă ulterior prin contestarea
repetată a argum entului în chîar câm pul teologiei scolastice. în o ri­
ce caz, dem ersul este paradigm atic:! a im pune ca necesitate acceptarea
existenţei lui D um nezeu este o A pologetică ce contestă libertatea şi
profunzim ea persoanei um ane,ţ schemele fixe de gândire propuse
fiind departe de trăirea experienţei lui D um nezeu ca descoperire inte­
rioară, în taîna inim ii (a se vedea m ărturisirea dum nezeirii lui H ristos
nu „de la trup şi de la sânge” făcută de Sf. Ap. Petru), m ărturisită de
altfel de întreaga Tradiţie creştină.| Religia este nu atât dem ersul de
dem onstrare a existenţei lui Dum nezeu, cu aceasta ocupându-se even­
tual filosofia sau m etafizica, cât afirm area relaţiei cu El, în sens creştin,
prin experienţa rugăciunii. |
APOLOGETICA ORTODOXĂ 49

- De altfel, demonstrarea existenţei lui Dumnezeu prin utilizarea raţiunii


în demers similar celui pe care îl aplicăm lumii în care trăîm, ne avertizează
Sf. M axim Mărturisitorul, este sortită eşecului prin aceea că „toate existen­
ţele se numesc inteligibile, întrucât princîpîile cunoaşterii pot fi demonstra­
te. Dumnezeu însă e numit neînţelesul, pentru că e crezut numai că există,
pe baza celor ce pot fi înţelese. [...] dăruieşte celor evlavioşî o credinţă în
existenta Luî, m al întemeiată decât orice demonstraţie. Căci credinţa este o
cunoaştere adevărată, întemeiată pe principii ce nu pot fi demonstrate, ca
una ce este temelia lucrurilor mai presus de minte şi de raţiune”^^
Raţiunile lucrurilor servesc pentru a ne purta către Sursa lor. D um ­
nezeu, prin credinţă, iar nu prin dem onstraţie.'Celor care aşteaptă ca
finalităţile raţionamentelor de ordin ştiinţific să fie totdeauna convergente
cu raţiunile duhovniceşti fundamentate pe Revelaţie, pe temeiul că D um ­
nezeu nu poate opune un adevăr altui adevăr. Tradiţia Bisericii le arată
că Dum nezeu Se revelează omului tocmai întrucât omul este Incapabil
să producă prin mijloacele sale naturale o astfel de cunoaştere. A se ve­
dea în acest context perspectiva palamită despre distincţia dintre adevărul
ştiinţelor şi adevărul teologiei.
în ce sens poate fi reţinută perspectiva de folosire a raţiunii în
susţinerea
> adevărurilor de credinţă > în interiorul Ortodoxiei? Credem că
este vorba de exerciţiul duhovnicesc de identificare a acelor raţiuni care
converg din câmpul diferitelor ştiinţe şi filosofii către afirmaţiile credinţei,
însă identificarea unor convergenţe nu este acelaşi lucru cu importul
de credibilitate din câmpul ştiinţelor. Una este să contempli prin creaţie
raţiuni duhovniceşti, mărturisitoare în dîrectia Celui care le-a sădit în
opera Sa, Universul, alta este constrângerea de a accepta ideea că D um ne­
zeu există, în baza judecăţîlor specîfice lumiî în care trăim.
Fără experienţa harului, teologia nu poate păşi spre ceea ce este din­
colo de inteligenţă şi de categorii analitice. Pentru Ortodoxie, în contex­
tul distincţiilor de mai sus, desluşirea adevăratului chip al Apologeticii
sale ţine de o exigenţă interioară şi, implicit, necesară. Apologetica p o a­
te ajuta cu rolul de am basador al teologiei în sufletele celor care nu L-au

Sf. M axim M ă rturisito rul , Capete gnostice, I, 8-9, în Filocalia, voi. II, Ed. Humanitas,
1999, p. 130.
50

cunoscut încă pe Dumnezeu. Ea este posibil început de teologie, o teologie


de dinainte de teologie, adică o trăire de deschidere a sufletelor, printr-o
luminare înţelegătoare a harului; este potenţială reconfigurare interioară
pornind de la realitatea reprezentării curente a lumii în care trăim.
Este limpede că Dum nezeu nu poate fi obiect investigabil în sensul
epistemologiei (ştiinţifice) actuale, întrucât nu poate constitui un obiect
de cunoaştere ca unul general (ateul îl respinge), iar la nivel metodologic
nu există instrumente adecvate pentru „investigarea” necreatului. De cea­
laltă parte, teologia apologetică romano-catolică afirmă, în ceea priveşte
valoarea şi limitele raţiunii, că sufletul um an poate ajunge, fie prin intuiţie,
fie prin raţionament, la o certitudine obiectivă. Ştiinţa nu se mărgineşte la
cunoaşterea fenomenelor, ci poate, într-o oarecare m ăsură, atinge fiinţa
în sine. Nu pătrunde esenţa intimă a lucrurilor, dar poate demonstra
existenţa lui Dumnezeu, respectiv să ştie ceva despre natura Sa^®. în felul
acesta, teologia romano-catolică a ajuns la un moment-dat, la concluzii
de-a dreptul neteologice privind competenţa Apologeticii. D upă Conci-
liul Vatican I este afirmată posibilitatea „cunoaşterii naturii lui D um ne­
zeu” printr-o m etodă dublă: <i_pxiQn, deducând ceea ce este conţinut în
noţiunile de Cauză prim ă {perfecţiunea, unicitatea, infinitul); appşţeriori,
pornind de la creaturi, pot fi deduse perfecţiunile dumnezeieştLTîemer-
sul poartă către cele două căi ale teologiei catolice: negativă sau elimi-
nativă, prin care suprim ăm la Dum nezeu toate imperfecţiunile văzute la
creaturi, respectiv calea eminenţei, ca proiectare la infinit prin analogie,
cu conştiinţa că aceste calităţi dumnezeieşti nu sunt doar superioare, ci de
un alt ordin fată de cele ale creaturilor.
N u este de reţinut nici direcţia scolastică a Apologeticii de „a expli­
ca prin ştiinţă minunile lucrate de Dum nezeu”^^ Există desigur riscul
de a circumscrie autonom, în semnificaţie ştiinţifică, ceea ce e de necir-
cum scris ca implicând necreatul. M inunea nu ţine doar de o depăşire de
excepţie a ceea ce numim firescul descrierii comportării naturii la nivel
fenomenologic. M inunea nu este un accident, ea revelează o semnificaţie

Auguste B o u l e n g e r , Manuel d’Apologetique: introduction ă la doctrine catholique,


£d. Emmanuel Vitte, Paris - Lyon, *1937, p. 56.
Ion V l ă d u c ă , Mic dicţionar..., p. 11.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 51

duhovnicească profundă^®. Minunea este în mod fundam ental o teofanie.


în consecinţă, separarea minunii de contextul ei duhovnicesc este o de­
formare, o lipsire de adevărata ei coloană vertebrală. O explicare ştiinţifică
a unei minuni duce doar la o reprezentare intelectuală, deci limitativă, a
ceva infinit m ai complex şi al cărui fond scapă înţelegerii pe care numai
abordarea duhovnicească o poate aduce.
Faptul fundamental al evitării explicaţiei ştiinţifice prin Apologetica
Ortodoxă este tocmai ortodoxia ei: minunea este esenţialmente m anifes­
tare a lui Dum nezeu şi dezgolirea minunii de această haină care o ampren-
tează din interior o arată într-o goliciune a desfigurării, a depersonalizării.
Ştiinţa poate contribui, prin demersul său autonom faţă de orice interpre­
tare teologică sau filosofică, la autentificarea realităţii m odificărilor care
ţin de materialitate, şi aici ea are toată competenţa. Poate preciza contextul
material al minunii, însă nu poate explica minunea. Deseori însă, însăşi
afirmarea imposibilităţii de a justifica raţional, în cheîe de lectură strict
ştiinţifică, dimensiunea materială a unei minuni joacă un rol apologetic
ca poartă deschisă către semnificaţia spirituală.
V lăducă afirm ă că Apologetica nu poate „explica teologic teorii­
le ştiinţifice ale vremii. Din această încercare, unîi au ajuns să «explî-
ce» fenomene care nu există (de exemplu, evoluţia speciilor) sau teo­
rii ştiinţifice greşite pe care le considerau corecte. De aceea e bine să
lucrăm cu fapte dovedite ştiinţific, nu cu teorii. Când prezentăm o te­
orie, este necesar să arătăm şi limitele ei”^®.|jEste respinsă deopotrivă
„încercarea de a m odîfica învăţătura Bisericii astfel încât să se potrî-
vească cu teoriîle ştiinţîfice ale vremiî”^°ij^observă acelaşi autor. O afir­
mare de distincţie a competenţelor este necesară. Ştiinţa se ocupă cu
reprezentări ale realităţii, atât cât putem cunoaşte pe orizontală, adică
autonom în spaţîul lumii create (fără să excludem a priori posibilitatea
unei inspiraţii dum nezeieşti în inim a cercetătorului credincios) în timp
ce dem ersul teologic este unul al cooperării dintre vertical şi orizontal,
dintre har şi com petenţă om enească, de asum are a realităţii materiale

Răzvan I o n e sc u , „Miracle (chez Ies Peres grecs et syriaques)”, în: Dictionnaire des
miracles et de l’extraordinaire chretiens, Ed. Fayard, Paris, 2002, pp. 533-536.
Ion V l ă d u c ă , Mic dicţionar..., p. 11.
“ Ion V l ă d u c ă , Mic dicţionar..., p. 11.
52___________________________________________________________

în lum ina prezenţei lui Dum nezeu. Ştiinţa rodeşte deci în registrul
cunoaşterii lumii, în tim p ce rodul prin excelenţă al Bisericii şi al teolo­
giei acesteia este omul îndumnezeit, adică sfântul.' Este evident că atitu­
dinea concordistă, cu alte cuvinte încercarea de „acom odare” a datelor
ştiinţei unui anume veac cu perspectiva teologică, riscă să transform e
teologia în ideologie. Este riscul trăit în toate încercările de a justifica
ceva prin extragerea preferenţială a acelor date ştiinţifice care „concor­
dă” cu convingerea teologică sau anti-teologică propuse ca bază de ple­
care. Ambele se închid uim irii şi descoperirii oneste, afirm ând doar o
ideologie m anipulatoare în privinţa datelor ştiinţei.

2.3. Disciplina Apologetică; un demers de teologie şi/sau de ştiinţă?

Apologetica, după cum am văzut în primul volum al acestei lucrări,


precum şi în prîmul capitol al volumului de faţă, este prin natura sa un
demers de teologie (teologhisire) având ca punct de pornire manifestarea
filonului apologetic propriu vieţii Bisericii.
Apologetica îşi propune să valorificefilonul apologetic specific spaţiului
eclesialpe care îl descoperă creştinului de azi spre cunoaştere şi aprofundare.
Vocaţia prioritară a unui astfel de demers nu poate fi decât cea a în­
tâlnirii cu Hristos în Tradiţia vie a Bisericii, cu mărturisirea sfinţilor,
şi aceasta cu scopul nobil al stimulării vocaţiei apologetice a creşti­
nului contemporan.
Este necesară totuşi o distincţie între Apologetică, în sens larg, şi disci­
plina universitară cu acelaşi nume. D acă Apologetica poate constitui pentru
noi astăzi orice ţine de misiunea eclesială de aprofundare a manifestării
de ordin apologetic proprie vieţii Bisericii, aprofundare prin care se poate
naşte, cu darul lui Dumnezeu, apologetul zilelor noastre. Apologetica, în
calitatea sa de disciplină teologică universitară, poate fi acea form ă specifică
de aprofundare a filonului apologetic eclesial cu specificitatea că răspunde
exigenţelor de studiu şi de cercetare proprii mediului academic.
Disciplina Apologetică poate utiliza în contextul universitar instru­
mentele metodologiei ştiinţifice fă ră ca aceasta să constituie o renunţare la
vocaţia sa de ordin teologic-duhovnicesc, manifestându-se astfel (şi) în cali­
tate de ştiinţă teologică.
APOLOGETICA ORTODOXA 53

^ Exigenţele care privesc disciplina Apologetică manifestă în interiorul


spaţiului teologic academic ne apar ca manifestându-se în două direcţîî,
teologică si ştiintifiră_

2.3.1. Exigenţe de ordin teologic

Am definit Apologetica drept demers de teologie a Apologiilor.


Exigenţele de ordin teologic ale disciplinei universitare ne apar implicite.
Ele privesc acea încărcătură duhovnicească necesară investigării apolo­
giei în calitatea ei de mărturie inspirată de harul lui Dum nezeu. Apolo­
getica se interesează de apărarea principiilor de viaţă care perm it omului
drumul către îndumnezeire, iar în această apărare trebuie incluse nu nu­
mai iniţiativele apologetice specifice Bisericii primare, cât şi toată lupta
de mărturisire la nivel conceptual şi ideatic a adevărurilor de credinţă pe
înţelesul tuturor pe care le fereşte de pervertirea eretică (lucrările Sinoa­
delor ecumenice constituie un fericit exemplu în acest sens). A investiga
toate acestea cere o viaţă de rugăciune şi teologhisire ca urmare a trăirii
vieţii Bisericii.
Credem, în consecinţă, că disciplina universitară Apologetică nu se
poate limita doar la o analiză critică, cu mijloacele investigării de ordin
ştiinţific, a unor astfel de situaţii în istorie, ci ea trebuie să includă si pre-
ocuparea de transmitere vie, în temeiul experienţei deplin integrate ecle-
sial a apologiilor din trecut, a ceea ce se arată util duhovniceşte pentru
devenirea întru apologeţi a creştinilor din zilele noastre. A studia teologic
apologia sau a apăra astăzi adevărurile credinţei cere a ne îm părtăşi noi
înşine cu ceva din duhul de mărturisire al Apologeţilor din istoria Biseri­
cii, împărtăşire care este de natură duhovnicească.
Este necesar să evocăm capacitatea apologetului de a şti să se facă
înţeles celui căruia îi adresează mesajul credinţei. Adresarea trebuie să aibă
loc în coordonatele intelectual-culturale ale interlocutorului. Această ca-
librare a mesajului apologetic nu îl face însă m ai puţin duhovnicesc: dacă
Apologeţii s-au străduit să ţină cont de mentalitatea, de nivelul intelectual
şi cultural al interlocutorilor lor, este limitativ să credem că s-au îndepăr­
tat interior de convingerile lor pentru a întinde o punte către ceilalţi doar
prin ştiinţele din afară. Mai curând se poate spune că Apologeţii au ştiut să
54___________________________________________________________

identifice raţiuni duhovniceşti şi în afara produselor vieţii Bisericii tocmai


în efortul lor de a arăta în ce m ăsură Dumnezeu, Cel ce toate le-a făcut cu
raţiune, poate fi desluşit prin întreaga creaţie. Străduinţa Apologeţilor de
a se arăta perfect compatibili cu exigenţele culturale, intelectuale şi morale
ale vremii lor arată cu atât mai nobil efortul lor în m ăsura în care au dat
naştere unor valori noi, unor expresii noi de înţelegere creştină plecând de
la realităţi culturale încă neîncreştînate până la ei. Aceasta s-a făcut printr-
un adevărat „dialog în trei”, între apologet, asistat în calitate de interpret
de însuşi Dumnezeu, şi interlocutor, ceea ce ne îndreptăţeşte să vedem
apologia creştină ca pe o manifestare prin excelenţă de ordin teologic.

2.3.2. Exigenţe de ordin ştiinţific

O prim ă categorie de exigenţe ştiinţifice priveşte activitatea specifi­


că spaţiului universitar. Orice disciplină universitară presupune exigenţe
ştiinţifice şi rigoare la nivel m etodologic privind transmiterea (dorit) sis­
tematică a cunoştinţelor şi cercetarea. Apologetica nu poate face excepţie,
izvoarele apologetice putând fi tratate în conformîtate cu normele Intelec­
tuale specifice ştiinţelor exacte.
O a doua categorie de exigenţe ştiinţifice trebuie văzută în relaţie cu
omul contemporan. Acesta din urmă primeşte, prin educaţie, o viziune asu­
pra lumii alimentată de produsele ştiinţelor şi al culturilor adiacente. Dacă
Apologeţii au mers pe drumul spinos de „a se face tuturor toate” (i Corin-
teni 9,22), după cuvântul Sf. Ap. Pavel, spre a-1 asuma iubitor pe aproapele,
astăzi poate însemna a-1 ajuta către propria lui întâlnire cu realitatea harului
chiar şi prin cuvinte, concepte sau raţiuni intelectuale vehiculate prin lim ­
bajele proprii mediilor tehnice şi ştiinţifice. Nu credem că Ortodoxia poate
accepta o filosofie (teologie) naturală ca şi apologie, autonomă faţă de har şi
sensibilă doar la argumentele raţiunii, întrucât afirmarea luî Dumnezeu se
face participativ, printr-o experienţă a prezenţei dumnezeieşti.
Dacă „în dîalogul cu cei necredincioşi” unii cer Apologeticii Ortodoxe
să folosească „argumente raţionale şi ştiinţifice acceptate de aceştia”^',
motivul este că cei numiţi „necredincioşi” propun adesea o exclusivitate a

Ion V lă d u c ă , M ic dicţionar..., p. 8.
APOLOGETICA ORTODOXA 55

exerciţiului argumentului raţional, o abordare de tendinţă scientistă. Nu


cunoştinţele ştiinţifice în sine constituie proba ultimă şi de netăgăduit a
existenţei lui Dum nezeu (nu poate constitui o prezenţă obiectivabilă prin
cercetare ştiinţifică, iar iconomia dumnezeiască ce oferă lumii Revelaţia
mărturiseşte asupra necesităţii acesteia din urm ă în cunoaşterea lui Dum-
n e z e u )|^ Apologetică a argumentelor raţionale conform sensului strict
al raţionalităţii de tip ştiinţific este posibilă, dar neadecvată şi fără roade
duhovniceştfJCuvântul raţional are aici o greutate aparte, dat fiind faptul
că majoritatea respingerilor credinţei sub imperiul ideologiilor de tot fe­
lul, dintre care nu putem să nu remarcăm scientismul, vin pe fondul dez­
baterilor în numele unei exercitări corecte a raţiunii. Apologetica poate
folosi instrumentarul raţional propriu ştiinţelor, dar nu se poate limita la
logica formală, ci presupune o realitate care implică o căutare ajutată haric
de descoperire a raţiunilor adânci care structurează Universul şi se m a­
nifestă ca vectori către Logosul, Raţiunea divină. Sursă şi împlinire a lor.

Subiecte de rezolvat
1. Care ar fi o situare corectă a Apologeticii Ortodoxe faţă de argument?
2. Care sunt exigenţele de ordin teologic şi ştiinţific relativ la d is­
ciplina Apologetică'^

Bibliografie
1. Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de M isiune Ortodoxă,
Bucureşti, 2013;
2. M axim M ărturisitorul, Sf., Capete gnostice, I, 8-9, în Filo-
calia, voi. II, trad. Pr. Prof. Dr. D um itru Stăniloae, Ed. H um anitas,
Bucureşti, 1999;
3. Sofronie, Arhimandritul, Naşterea întru îm părăţia cea neclătită,
trad. Ierom. Rafail Noica, Ed. Reîntregirea, Alba lulia, 2003;
4. Vlăducă, Ion, Elemente de apologetică ortodoxă, Ed. Bizantină,
Bucureşti, 1998;
5. Vlăducă, Ion, Mic dicţionar de apologetică ortodoxă, Ed. Bizantină,
Bucureşti, 2002.
3. Mărturisitori contemporani şi contribuţia acestora
la edificarea unei Apologetici pentru lumea de azi

3.1. Repere apologetice ale teologiei Părintelui Dum itru Stăniloae

3.1.1. Părintele Dumitru Stăniloae - mărturisitor al Ortodoxiei şi al


identităţii ortodoxe ilustrate în sufletul şi în viaţa neamului românesc

Teolog al luminii şi al slavei dumnezeieşti, al iubirii m ilostive a


Preasfintei Treimi m anifestate către lume, Părintele D um itru Stăniloae
(1903-1993) se angajează prin viaţa şi prin activitatea sa într-o conti­
nuitate în duh cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Neînţelegând actualizarea
reperelor patristice în teologia contem porană doar ca pe o repetare ex-
terioristă a textelor Sfinţilor Părinţi, Părintele Stăniloae a generat şi a
aprofundat în m od creator o teologie de anvergură deopotrivă ancorată
cu fidelitate în duhul Tradiţiei ortodoxe şi dinam ică prin efortul de a
răspunde concret nevoilor specifice ale lum ii în care a trăit.
în această perspectivă. Părintele Stăniloae asum ă acelaşi duh şi m od
de a teologhisi cu Sfinţii Părinţi, printr-o fidelitate creatoare în raport cu
Tradiţia Bisericii. Marele teolog rom ân exprim ă vocaţia cuprinzătoare
a Ortodoxiei, subliniază universalitatea Evangheliei m anifestată în che­
m area Bisericii lui H ristos către întreaga lume. Astfel, el continuă linia
apostolică a m isiunii de m ărturisire a Evangheliei la toate neamurile,
până la m arginile lumii, arătând că O rtodoxia nu este o sim plă confesi­
une, ci plinătatea vieţii trăită în Adevărul de credinţă. Totodată, această
universalitate nu este înţeleasă ca o realitate abstractă, gândită exclusiv
în termeni conceptuali şi aplicabilă prin m ecanism e instituţionale, ci ea
se întrupează specific într-un context concret.
Plecând de la aceste exigenţe, traducând şi com entând m ari Părinţi
ai Bisericii precum Sfinţii Grigorie Teologul, M axim M ărturisitorul sau
Grigorie Palama, Părintele Stăniloae continuă şi aprofundează teologia
APOLOGETICA ORTODOXĂ 57

acestora şi dezvoltă în acelaşi duh o teologie specifică ce tratează proble­


mele concrete ale lum ii în care îşi desfăşoară existenţa. Astfel depăşeşte
înţelegerea scolastică a teologiei, fragm entată în diferite discipline de
studiu în cadrul academ ic. Fără să eludeze exigenţele academ ice, in­
clusiv în teologia prom ovată în m ediul universitar. Părintele Stăniloae
corectează creator prin duh şi conţinut m odul scolastic prin care este
elaborată o teologie rigidă, formalizată, lipsită de im pact existenţial şi
fără legătură cu viaţa.
Părintele Stăniloae operează deschideri consistente în domeniul
Apologeticii, intuind necesitatea dezvoltării unei atitudini apologetice
ancorate în identitatea specifică a Tradiţiei duhovniceşti şi eclesiale a
Ortodoxiei. în această perspectivă. Apologetica O rtodoxă este chem a­
tă să depăşească înţelegerea restrictivă şi uneori unilaterală prin care
Apologetica era redusă la o prezentare şi contextualizare a argumentelor
raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dum nezeu. Această pledoarie
de tip avocăţesc prin care realitatea lui Dum nezeu şi a credinţei sunt
subsum ate efortului de legitimare prin intermediul raţiunii autonome
rămâne străină de duhul Tradiţiei ortodoxe.
în continuitate cu Apologetica patristică. Părintele Stăniloae pre­
zintă apologia ca pe o mărturie, o m ărturisire a O rtodoxiei în contextul
specific al societăţii contemporane. Dim ensiunea m ărturisitoare, o rea­
litate prin excelenţă specifică Apologeticii, reprezintă o coordonată con­
stantă a teologiei Părintelui Stăniloae. El m ărturiseşte puterea de viaţă a
Ortodoxiei în noianul de diferite concepţii ideologice, tradiţii religioase,
culturale şi ştiinţifice distincte, plecând de la experienţa sfinţitoare a Bi­
sericii, validată concret prin vieţile Sfinţilor Apostoli, Mucenici, nevoi­
tori de-a lungul diferitelor generaţii.
^ M ărtu risirea Părintelui Stăniloae nu reprezintă o opţiune în f a ­
voarea unui izolaţionism sau o eventuală complacere autosuficientă la
adăpostul propriei Tradiţii invocate, ci o afirm are cu îndrăzneală a Ade­
vărului Evangheliei folosind inteligenţa credinţei şi având capacitatea
de dialog cu diferiţi exponenţi ai ştiinţei, filosofiei, culturii profane sau
ai altor tradiţii religioase'!\Se înscrie astfel pe linia dem ersurilor făcute
de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, fiind el însuşi un părinte şi teolog pentru
lum ea contem porană. Practic, Părintele Stăniloae asum ă condiţia de
58

apologet ca m ărturisitor al O rtodoxiei în general şi al celei întrupate


specific în sufletul şi viaţa neam ului rom ânesc.
C a teolog excepţional al persoanei şi al comuniunii. Părintele Stăni-
loae reliefează puterea de viaţă a Ortodoxiei. O rtodoxia nu este redusă la
o doctrină, la un cod m oral sau un ritual liturgic, ci exprim ă plinătatea
vieţii lui H ristos îm părtăşită în Bîserică, trupul Său taînic. Această viaţă
ţine împreună atât identitatea specifică a persoanei, unicitatea ei, cât şi
comuniunea. Identitatea nu înseamnă izolare, după cum comuniunea nu
presupune o unitate dizolvantă a identităţii. Această dîrecţîe se arată de
mare actualitate, m aî ales astăzi când în condiţiile sistem ului tehnologic
contem poran identitatea şi dem nitatea persoanei sunt strivite, omul de­
venind o sim plă rotiţă într-un angrenaj impersonal.
într-o societate dom inată şi terorizată adesea de logica eficienţei
tehnocratice, prin care perform anţa substituie viaţa, iar omul în unici­
tatea sa nu m ai este asum at ca o persoană, ci ca o piesă reglabilă într-un
sistem im personal, m ărturia Părintelui Stăniloae este cu atât m ai rele­
vantă. El arată că atunci când se pierde conştiinţa unităţii complexe a
realităţii în Dum nezeu, se poate ajunge prîn degenerare la o gândire to­
talitară, prin care om enirea este percepută ca m asă unitară care trebuie
condusă uniform . Astfel, ideologiile dezvoltate au cultivat fie un indivi­
dualism exacerbat, fie o unitate de tip dizolvant precum în com unîsm
sau în realîtatea m arîlor corporaţii de astăzi.
M ărturisirea O rtodoxiei ca viaţă a lui H ristos şi întru H ristos este
de mare actualitate în contextul Ideologiilor de astăzi prin care viaţa
este parazitată şi deturnată de la sensul ei autentic. Părintele Stăniloae
m ărturiseşte: „în Ortodoxie, H ristos ne dă puterile Sale dumnezeieşti
sau însăşi viaţa Sa dum nezeiască veşnică prin îndumnezeire, pe când El
o are pe aceasta prin fire [...]. Num ai prezenţa reală a aceluiaşi H ristos
în toţî ceî ce cred, dar pe care H rîstos nu vrea să-i anuleze în ceea ce
are fiecare persoană ca propriu, poate m enţine atât unitatea, cât şi bu ­
curia tuturor în aceeaşi com uniune cu El. Num ai aceasta poate aduce
atât echilibrul spiritual în fiecare, cât şî în relaţiile dintre toţi, unită cu
respectul delicat pentru fiecare persoană, nu num ai pentru ce are pro­
priu, ci şi pentru faptul că în fiecare persoană, acelaşi H ristos lucrează
în fiecare potrivit cu însuşirile ei. Această prezenţă reală a lui H ristos în
APOLOGETICA ORTODOXĂ 59

toţi duce la menţinerea lor într-o unitate, dar într-o unitate a iubirii, nu
a confuziei. Aceasta afirm ă O rtodoxia sau creştinismul originar păstrat
în ea în diferite forme”^^
în contextul actual societatea este dom inată de o mentalitate struc­
turată prin diferite ideologii prin care se cultivă consum ism ul, exalta­
rea patim ilor (absolutizarea banului, a desfrâului, a poftei de stăpânire),
relativismul şi sincretismul. Astfel există riscul ca inclusiv m ărturisirea
teologiei creştine să fie diluată, în condîţiîle în care ideologiile actuale
prom ovează un fel de fobie faţă de creştinism. M odul de viaţă structu­
rat prin valorile creştine trebuie erodat cu orice preţ. într-o asem enea
situaţie sunt aduse atacuri asupra familiei tradiţionale şi a oricăror va­
lori consacrate prin Tradiţia creştină.
în contextul actual există tendinţe ideologice prin care se încear­
că extîrparea m em orîeî creştine din sufletul Europei. Este un demers
care trădează adevărata vocaţie a spiritului european, întrucât îdenti-
tatea profundă a Europei nu poate fi înţeleasă fără Evanghelia lui Hris-
tos. într-o asem enea stare de spirit, adesea, prin cam panii mediatice,
sunt propagate lozinci prin care O rtodoxia este asum ată ca o realitate
retrogradă, ostilă progresului şi civilizaţiei, ca o frână în faţa tendînţelor
liberale de em ancipare de sub tutela autorităţii Tradiţiei. în acest context,
conştiinţa apologetică a teologiei şi a Bisericii riscă diluarea, sărăcirea,
şi chiar aneantizarea. Există riscul de a prom ova o atitudine şi o gândire
prin care să se creadă că o Biserică aservită duhului lumii, o Biserică
adaptată şi acom odată mentalităţii actuale, o Biserică uşor integrabilă în
m ega-sîstem ul construit prin procedurile standardizate şi im personale
ale unei birocraţii de tip tehnocratic poate reprezenta o soluţie de actu­
alizare a Ortodoxiei în vremurile de astăzi.
Mai ales într-un asem enea context, relevanţa apologetică a m ărtu­
risirii Ortodoxiei de către Părintele Stăniloae este semnificativă. Părin­
tele m ărturiseşte: „Singură Biserica dreptei credinţe, a dreptului adevăr,
vorbeşte numai de adevărul lui Hristos, num ai de adevărul revelat,
pentru că numai ea îl are, num ai ea a răm as pe lângă el, respingând

Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , „De ce suntem ortodocşi?”, în voi. Ortodoxie şi naţionalism,


Bucureşti, 2011, pp. 307-308.
60___________________________________________________________

ispitele lum eşti şi prim ind m ucenicia veacurilor. O rtodoxia stă singură
pe lângă scaunul lui H ristos, până la plinirea vremii, când adevărul ei
va trebui să câştige toată om enirea ce e dornică să facă m ai întâi, până
la capăt, experienţa creaţiilor sale [...]. S-au tot făcut concesii patim ilor
omeneşti până ce creştinismul a slăbit atât de mult în autoritatea şi den­
sitatea lui de factor supraom enesc, încât le-a fost uşor acestor patim i
să-l înlăture aproape cu totul. O rtodoxia singură a răm as să înfrunte
de pe poziţia deplinei intransigenţe aceste patimi, să susţină în sufletul
omului conştiinţa că O rtodoxia e ceva într-adevăr dincolo de lume şi
chiar dacă el nu poate atinge idealul ce i-1 zugrăveşte ea, totuşi tinde
mai sus [...]Aidealul de om al credinţei răsăritene nu e un ins care ştie
să-şi ascundă sub aparenţe de civilizaţie prea exageratele porniri pătim aşe.
Acesta e propriu Apusului. O rtodoxia este radicală, ea cere absolutul.
Cere dezrădăcinarea reală a patimilor. N u un om civilizat, m oderat în
toate, atent la aparenţe cu semenii, ci un om transfigurat până în adân ­
curi, purificat total, un intransigent al sfinţeniei reale, transparente, cere
O rtodoxia prin spiritul ei ascetic şi prin pilda sfinţilor ei. Ea cere mult,
căci ştie că numai cerând mult, se poate obţine de la majoritate m ăcar
puţin şi se satisface setea religioasă a omului, care nu se îm pacă cu dilu­
ări din partea Bisericii”” .
Conştiinţa apologetică a Bisericii im pune m ărturisirea lui H ristos
ca Adevăr absolut şi unic al fiecăruia dintre noi şi al lum ii întregi, indi­
ferent de circumstanţe.'U.ceastă conştiinţă m ărturisitoare poate culm ina
prin m artiriu atunci când puterile întunericului acestui veac îl constrâng
pe credincios la apostazidpOrtodoxia este cale dreaptă şi credinţă dreap­
tă prin care se experiază puterea de viaţă a Adevărului Hristos. Această
experienţă prin har determ ină o certitudine mai presus de orice garanţie
din partea lumii, fie că aceasta se m aterializează printr-o gândire sofisti­
cată, printr-o forţă econom ică sau printr-o putere politică.
Ortodoxia nu mistifică adevărul şi nu-l acom odează la nivelul
minţii omeneşti, nu face din el obiect al combinaţiilor şi speculaţiilor
lumeşti. Ea este o vedere dreaptă a voii dum nezeieşti, o experienţă a

” Pr. Dumitru S t â n ilo a e , „Ortodoxia, lumina curată a lui Hristos”, în voi. Ortodoxie şi
naţionalism, pp. 154-155.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 61

slavei necreate încă din această existenţă păm ântească. Ortodoxia nu


m ărturiseşte un adevăr detaşat de Persoana lui Hristos, ci-L afirm ă pe
Hristos însuşi ca Adevăr şi Viaţă a /wmn'.vjjPrin O rtodoxie nu ne în-
credem în puterea autonom ă a omuluî, cî în bîruinţa lui H ristos prin
jertfă şi cruce.) In m od special, în condiţiîle actuale ale unui secularism
prom ovat în m od agresiv, m ărturisirea în Duh şi Adevăr a O rtodoxiei
reprezintă un im perativ apologetic.
Părintele Stăniloae exprim ă şi analizează deopotrivă nuanţat şi pro­
fund specificul identităţii ortodoxiei româneşti. Prin poziţiile exprimate
în acest sens. Părintele Stăniloae a fost criticat, fiind acuzat că a încura­
jat o teologie etnică, un naţionalism care diverge întrucâtva cu spîrîtul
Evangheliei. I s-a reproşat că a scris articole pe această linie pentru a se
alinia spiritului vremurilor. D acă însă se cercetează cu onestitate lucră­
rile teologului român, se poate observa în fapt o raportare şî o atitudîne
creştînă a Părintelui exprim ate în raport cu anumîte doctrine. Părintele
nu fabrică un discurs persuasiv de tip ideologic, ci caută să privească
realităţile istoriei rom âneşti cu ochii credinţei ortodoxe.
y y y

N u poate fi construită o universalitate abstractă, anulând specifi­


cul naţional, ci transfigurându-1 prin puterea de viaţă a Evangheliei lui
H ristos. Astfel, identitatea naţională nu este contestată sau depreciată,
dar nici absolutizată în spîrît politîc şî propagandist, ci asum ată ca
un dar care se cere transfigurat prin experienţa credinţei. O rtodoxia
nici nu subestim ează, nici nu supralicitează factorul naţional. Vorbind
despre universalitatea Evangheliei, Părintele Stăniloae arată că exis­
tă o ecum enicitate a creştinism
>
ului înţeleasă ca o unitate uniform ă a
y

unui sistem de idei şi de organizare, dar există şi o ecum enicitate a


creştinism ului asum at ca viată, ca relaţie vie între D um nezeu si om.
în tr - 0 înţelegere largă a Tradiţiei ortodoxe ar trebui cultivată univer­
salitatea ca dar de viaţă care se întrupează concret într-un m od de a fi
specific unor tradiţii naţionale^^.

Mai multe elemente despre reciprocitatea dintre ortodoxie şi identitatea naţională


pot fi consultate în articole precum: „Scurtă interpretare teologică a naţiunii”, „Ortodoxie şi
românism”, Ortodoxie şi naţiune”, în voi. Ortodoxie şi românism. Sibiu, 1939; „Naţionalismul
în cadrul spiritualităţii creştine”, în: Telegraful Român, nr. 36,1936; „Creştinism şi naţionalism”,
în: Telegraful Român, nr. 40, 1940; „Biserica şi unitatea poporului”, în Telegraful Român,
62___________________________________________________________

Părintele Stăniloae a nuanţat specificul spiritualităţii ortodoxe


româneşti plecând de la relaţia dintre latinitate şi Ortodoxie. Aceas­
tă sinteză unică oferă un caracter specific, prin care tradiţia spirituală
rom ânească se poate constitui într-o veritabilă legătură între R ăsărit şi
Apus. Vocaţia dialogică a spiritualităţii rom âneşti poate fi valorificată,
asum ând şi cultivând virtualităţile specifice propriei tradiţii.i/Speci-
ficul acestei spiritualităţi întrupate prin ortodoxia latină se reflectă şi
într-o conştiinţă apologetică prin care se evidenţiază reciprocitatea din­
tre credinţă si raţiune, dintre taină si cunoaştere] Se observă astfel o ati-
tudine deopotrivă cuprinzătoare şi de m are echilibru.

3.1.2. Reciprocitatea dintre natural şi supranatural,


dintre cosmos si
> istorie

O contribuţie semnificativă a Părintelui Stăniloae în domenîul


Apologeticii Ortodoxe o constituie perspectiva cuprinzătoare, ancorată
în Tradiţia patristică, prin care este subliniată reciprocitatea în plan on ­
tologic dintre natural si supranatural, dintre cosm os şi istorie. Reflecţia
teologică a Părintelui Stăniloae dezvăluie astfel o ontologie iconică prin
care se subliniază că nu există natural pur, că naturalul este structurat
prin supranatural. Pe această linie este observată legătura profundă din­
tre cosm os şi istorie, respectiv relaţia organică dintre Revelaţia naturală
şi cea supranaturală.
în A p o lo g e tic a ^ p la stic ă există o separare între natural şi supra­
natural, m ergându-se până la cultivarea unei opoziţii. în acest sens,
m inunea este percepută ca o violentare a legilor firii. Dum nezeu este
perceput ca absenţă, iar nu ca prezenţă învăluitoare în lum e şi în istorie.
Metafizica occidentală, separând naturalul de supranatural, a dezvoltat
o Apologetică prin care nu m ai este evidenţiată reciprocitatea dintre Lo-
gosul Creator şi M ântmtQiişLcreatie^Celebrele argumente raţionale ale
existentei
> lui Dum nezeu derivă tocm ai dintr-o asem enea conştiinţă > > a
separării dintre Logos şi creaţie."^^

nr. 19,1941; „Universalitatea şi etnicitatea Bisericii”, în: Ortodoxia, 2/1977; „Unitatea spirituală
a neamului nostru şi libertatea”, în: Biserica Ortodoxă Română, 1-2/1990.
APOLOGETICA ORTODOXA 63

Părintele Stăniloae începe D ogm atica sa cu o afirm aţie de referinţă


prin care dintru început este depăşită abordarea scolastică: Nl/Biserica
O rtodoxă nu face o separaţie între Revelaţia naturală şi cea suprana-
turală/fRevelaţia naturală e cunoscută şi înţeleasă deplin în lum ina
Revelaţiei supranaturale; sau Revelaţia naturală e dată şi m enţinută
de D um nezeu în continuare printr-o acţiune a Lui m ai presus de n a­
tură [...]. Revelaţia supranaturală se desfăşoară şi îşi produce roadele
în cadrul celei naturale, ca un fel de ieşire m ai accentuată în relîef a
lucrăriî lui D um nezeu, de conducere a lum ii fizice şi istorice spre ţinta
care a fost creată, după un plan stabilit din veci. Revelaţia supranatu­
rală restabileşte num ai direcţia şi dă un ajutor m ai hotărât m işcării
întreţinute în lum e de D um nezeu prin Revelaţia naturală. De altfel,
la început, în starea deplîn norm ală a lum îi. Revelaţia naturală nu era
despărţită de o Revelaţie supranaturală”^^
Din perspectivă apologetică, reciprocitatea dintre natural şi supra­
natural, precum şi îm plinirea Revelaţiei în Persoana lui lisus Hristos,
Dum nezeu-O m ul au relevanţă deosebită. în condiţiile actuale în care
mentalitatea prezentă este dom inată de o gândire care a separat atât de
mult naturalul de supranatural până într-acolo încât supranaturalul nu
mai poate fi gândit (ca atare el încetează să existe) este semnificativă
redescoperirea şi valorificarea ontologiei iconice, specifice Tradiţiei p a­
tristice şi exprim ate convingător de Părintele Stăniloae.
Totodată, din punct de vedere apologetic este sem nificativ faptul
că Părintele Stăniloae insistă deopotrivă asupra dinam icii Revelaţiei şi
a îm plinirii acesteia în Persoana luî lîsus H rîstos. D inam ica Revelaţiei
nu presupune că se poate cugeta ceva m ai presus de H ristos Cel răs­
tignit şi înviat. Actele D om nului H ristos (întruparea. Răstignirea,
î nvierea, înălţarea) nedespărţite de Persoana Sa sunt fapte constituti­
ve ale creştinism ului şi fiecare credincios este chemat să-şi asum e la
nivel personal ceea ce M ântuitorul a trăit în um anîtatea sa asum ată şi
spiritualizată prin actele Sale condiţiile de astăzi, când se caută f e ­
lurite limbaje neconvenţionale pentru exprim area conţinutului credinţei

Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de


Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, voi. I, p. 9.
64___________________________________________________________

creştine, printr-o logică a gândirii dezîntrupate, specifice spiritului gnos­


tic, m ărturisirea apologetică a legăturii directe dintre actele M ântuitoru­
lui şi Persoana Sa, precum şi împlinirea Revelaţiei în Persoana lui lisus
Hristos sunt de m axim ă actualitate/}
în acest sens, Părintele Stăniloae precizează: „Revelaţia nu este nu­
mai o sim plă comunicare de învăţături, ci o stare continuă, nouă, a om u­
lui, prin apropierea de Dum nezeu. Revelaţia lui H ristos e o stare nouă
a umanităţii asum ate de Fiul lui Dum nezeu, iar Revelaţia vieţii viitoare
e o stare asem ănătoare cu cea a lui H ristos-O m ul în toti cei ce vor ere-
>

de. Prin aceasta se arată că Revelaţia creştină e dată într-o persoană, în


persoana divino-um ană a lui H ristos şi în actele Fiului lui Dum nezeu
de întrupare în om, de răstignire, înviere şi înălţare ca om, de trimitere a
Duhului Său în lume. Creştinism fără Revelaţia astfel înţeleasă nu poate
fi. O adaptare a creştinismului la lum e, prîn respingerea acestor acte ale
lui H ristos, actele esenţiale ale Revelaţiei creştine, echivalează cu o p ă­
răsire a creştinismului. Un limbaj teologic care, în dorinţa de a adapta
creştinismul, n-ar m ai exprim a conţinutul acestor acte ale Revelaţiei,
JU-ar m ai fi limbaj teologic creştin”^®.

3.1.3. R elaţia dintre raţiune şi credinţă

Pornind de la separarea dintre natural şi supranatural în plan onto­


logic, Apologetica de expresie scolastică a transferat această separare, şi
în plan epistem ologic, inducându-se astfel o percepţiedalsă-iie antago­
nism între credînţă şi raţiune. M ergându-se pe m etoda dublului adevăr
(supranaturalul este cunoscut prin credinţă, iar naturalul prin raţiune)
se distorsionează atât natura credinţei, cât şi a ra ţiu n fi^ re d in ţa se re­
zum ă la o anum ită încredinţare de ordin psihologic, iar raţiunea este
asim ilată capacităţii discursive de a produce dem onstraţii/R aţiunea a
devenit una instrum entală, fiind dezrădăcinată din sim bolism ul ei reli­
gios. Astfel raţiunea este autonom izată în raport cu credinţa, devenind
speculaţie abstractă.

Pr. Dumitru St ă n ilo a e , „Revelaţia prin acte, cuvinte şi imagini”, în voi. O teologie a
icoanei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2005, pp. 18-19.
APOLOGETICA ORTODOXA 65

Părintele Stăniloae depăşeşte această abordare de tip scolastic şi


afirm ă, în continuitate cu gândirea Sfinţilor Părinţi, că există o reci­
procitate profundă între credinţă şi raţiune. Valorificând legătura in ­
ternă dintre natural şi supranatural evidenţiată de ontologia iconică
în dom eniul cunoaşterii, se accentuează convergenţa dintre credinţă
şi raţiune. Astfel, Părintele Stăniloae deschide orizontul unei A polo­
getici eclesiale care nu m ai răm âne tributară schem elor scolastice prin
care argum entele raţiunii autonom e aveau m enirea să facă rezonabile
realităţile credinţei.
Părintele Stăniloae, relaţionând raţiunea um ană cu raţionalitatea
cosm osului şi arătând tem eiul lor com un prin Raţiunea suprem ă. L o ­
gosul divin, valorifică potenţialul raţiunii. A ceasta nu răm âne o sim ­
plă facultate a m inţii de generare a gândirii discursive, ci este în m od
fundam ental deschisă credinţei. Teologul rom ân evidenţiază, pe li­
nia Sfinţilor Părinţi (în m od special gândirea S f M axim M ărturisi­
torul), că în contem plarea naturală a raţiunilor lucrurilor şi a lum ii
raţiunea nu este anulată, ci transfigurată. Astfel, cunoaşterea ca vede­
re duhovnicească a raţiunilor dum nezeieşti nu este antiraţională, ci
supraraţională. Raţiunea angajată într-un m od de viaţă virtuoasă, de
îm plinire a poruncilor dum nezeieşti, îşi răstigneşte printr-un exerciţiu
consecvent egoism ul propriilor puncte de vedere, deschizându-se ast­
fel către adevărul credinţei.
în actul cunoaşterii sunt activate puterile sufleteşti ale omului în­
treg. în această perspectivă. Tradiţia ortodoxă valorifică efortul raţiunii
pe calea contemplării, fără să identifice contemplarea naturală cu
cunoaşterea de tip ştiinţific, întrucât raţiunîle dum nezeieşti nu pot fi
cucerite prin cugetare discursivă. „D um nezeu e dincolo de raţiunea d is­
cursivă, dar nu e lipsit de raţiune, ci El este Raţiunea suprem ă. Raţiunea
din care pornesc raţiunile tuturor lucrurilor şi raţiunea din sufletul n os­
tru, deşi e m ai mult decât acestea şi decât aceasta, m ai mult decât putem
cuprinde vreodată în concepte raţionale. D acă D um nezeu e Raţiunea
supremă, de ce n-ar fi prezentă în contemplaţia um ană şi raţiunea, sau
de ce raţiunea um ană n-ar fi contemplaţie desfăşurată, iar contemplaţia,
raţiune a ce s-a adunat din această desfăşurare?^aţionam entul um an e
un m od tem poral al contemplării lui Dum nezeu, pe când contemplaţia
66

um ană e o anticipare a vieţii netemporale, o apropiere de D um nezeu ca


Persoană m ai presus de orice explicitare”^^. 'J'
Valorificând relaţia dintre raţiune şi credinţă, Părintele Stăniloae
subliniază reciprocitatea dintre catafatism şi apofatism în dom eniul
cunoaşterii. Teologul rom ân arată că apofatism ul nu poate fi redus la
dim ensiunea negativă prin care se exprim ă im posibilitatea cunoaşterii
lui D um nezeu prin concepte, arătându-se că D um nezeu este m ai presus
de orice cugetare discursivă. Apofatism ul este înţeles în m od special ca
o cunoaştere rezultată în urm a experienţei harului, o vedere a luminii
necreate. în acest sens. Părintele Stăniloae, în duhul Sfinţilor Părinţi si în
m od specîal urm ând Părinţilor filocalici, arată că adevărata cunoaştere
dobândită prin credinţă este o vedere m ai presus de orice înţelegere.
Credinţa nu se rezum ă la un anum it tip de încredere sau de
încredinţare din sfera psihologicului, ci îşi descoperă temeiul ei onto­
logic de adeverire a celor nevăzute, prin contemplarea lum inii Celui
nevăzut. Această distincţie este esenţială şi deosebit de relevantă pen ­
tru cercetarea apologetică actuală, în m od special în dom enîul relaţîei
dîntre teologîe, filosofic şi ştiinţă din contemporaneitate. Pentru arti­
cularea unui dialog onest între gândirea teologică, reflecţia filosofică şi
cercetarea ştiinţifică este nevoie de precizarea competenţelor distincte.
Credinţa nu poate fi rezultatul unui efort exclusiv naturalist, Părintele
Stăniloae precizează repere semnificative în acest sens, dezvoltând o
conştiinţă a dialogului şi a unei înţelegeri cuprinzătoare, dar în acelaşi
timp reliefând trăsăturile specifice ale cunoaşterii prin credinţă. |
în m od special, comentând teologia Sf Grigorie Palam a în contextul
disputei acestuia cu Varlaam din Calabna, Părintele Stăniloae evidenţiază
cu limpezime distincţia dintre cunoaşterea dobândită prin cultura şi
ştiinţa profană, respectiv cunoaşterea rezultată prin experienţa duhovni­
cească, împărtăşită nemijlocit în viaţa Bisericii. Urm ând Sfântului G rigo­
rie, Părintele Stăniloae nu desconsideră valoarea stiintei, a filosofiei sau a
culturii, dar arată că focalizarea îndelungată pe aspecte cercetate prîntr-o
raţiune iscoditoare, lipsită de cuviinţă, poate împiedica o reală contemplare

Pr. Dumitru St ă n ilo a e , Ascetica şi mistica, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al


Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, p. 249.
APOLOGETICA ORTODOXA 67

a raţiunilor dumnezeieşti. Totodată, cunoaşterea ca vedere prin credinţă


şi viaţă duhovnicească este mai presus decât cugetarea discursivă.
Aceste distincţii sunt deosebit de relevante pentru cercetarea apolo­
getică din contextul actual. în acest sens, Părintele Stăniloae m enţionează
foarte clar: „O cupaţia cu ştiinţele toată viata îm piedică intrarea în suflet
a adevăratei înţelepciuni. în^^^putnl e fri'~ii din
care se naşte rugăciunea continuă şi îndurerată şi păzirea poruncilor lui
Dumnezeu. Prin acestea, îm păcându-ne cu Dum nezeu, frica se preface
în iubire, iar durerea rugăciunii în bucurie, răsărind în noi floarea ilum i­
nării din care răzbate ca un m iros cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu.
Cel stăpânit de iubirea înţelepciunii deşarte şi frământat de teoriile şi de
întortocherile ştiinţelor nu poate să-şi însuşească nîci m ăcar începutul
acestei înţelepciuni, căci sufletul lui e ocupat şi cufundat în tot felul de
cugetări. N um ai dacă-şi va spăla sufletul prin rugăciune neîntreruptă de
toate preocupările, făcându-şi-1 tăbliţă curată, îşi va înscrie pe el Duhul
Sfânt semnele Sale. Nici chiar cunoştinţa dogm elor fără viaţă creştină
corespunzătoare nu foloseşte. N l l ^ ^ a L î n t p I p p r î n n p a ^pa H n h n v n i r p a Q r ă ,
adică cea născută din credinţă si am estecată cu iu b ir e ^ m ântuitoare”^^.

Bibliografie
1. Popa, Virginia, Părintele Dum itru Stăniloae. Biobibliografie, Ed.
Trinitas, Bucureşti, 2013;
2. Stăniloae, D um itru Pr., Cultură şi duhovnicie, Ed. Basilica, voi. 1,
Bucureşti, 2012;

Pr. Dumitru Stănilo ae , Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta,
Bucureşti, 1993, p. 32. Părintele Stăniloae arată că transmiterea credinţei nu se face printr-o
cultură sau ştiinţă impresionantă, ci este favorizată de întâlnirea concretă cu un om care exprimă
certitudinea şi puterea de viaţă a credinţei: „Cel mai minunat lucru este forţa cu care se comunică
certitudinea de credinţă de la omul care o are la cel care îl vede. Cine se află în preajma unuî om
care îşi mărturiseşte încordat sau calm, dar neclintit, credinţa, greu poate rezista să nu devină
şi el credincios. Certitudinea din altul naşte certitudinea în noi. Provine acest lucru tainic din
încrederea pe care o avem într-un alt om? Nu, căci uneori cel ce crede este, în alte referinţe, un om
care deţine un loc mai modest în consideraţia noastră şi a societăţii, în comparaţîe cu persoane
mult mai înzestrate şi faţă de care suntem mult mai legaţi. într-un chip indescriptibil suntem
copleşiţi de siguranţa că persoana respectivă nu-şi ia din puterile proprii certitudinea credinţei, ci
se află aici în lucrare puterea lui Dumnezeu mai presus de a oricărui om” (Pr. Dumitru Stănilo ae ,
lisus Hristos sau restaurarea omului, Ed. Omniscop, Craiova, 1993, pp. 16-17).
68___________________________________________________________

3. Stăniloae, D um itru Pr., Ortodoxie şi naţionalism. Bucureşti, 2011;


4. Stăniloae, D um itru Pr., Teologia Dogm atică Ortodoxă, Ed. Insti­
tutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Rom âne, Bucureşti,
voi. M II, 2003;
5. Stăniloae, D um itru Pr., Spiritualitate şi comuniune în Liturghia
Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2004;
6. Stăniloae, D um itru Pr., Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie
Palam a, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993;
7. Stăniloae, D um itru Pr., lisus Hristos sau restaurarea omului, Ed.
O m niscop, Craiova, 1993;
8. Stăniloae, D um itru Pr., Ascetica şi mistica, Ed. Institutului Biblic
si de M isiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002;
9. Stăniloae, D um itru Pr., „Revelaţia prin acte, cuvinte şi im agini”,
în voi. O teologie a icoanei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2005.

3.2. M ărturisitori şi deschideri către Apologetica eclesială


în cadrul teologiei academice româneşti

3.2.1. Nichifor Crainic şi asumarea relaţiei dintre teologie,


spiritualitate şi cultură

Nichifor Crainic (1889-1972) este un teolog rom ân reprezentativ


al secolului al XX -lea şi o figură m arcantă pentru teologia şi cultura
perioadei interbelice. în cadrul Facultăţii de Teologie O rtodoxă din
Bucureşti, unde a funcţionat ca profesor, a fost unul dintre foarte puţinii
reprezentanţi ai teologiei universitare care a încercat să spargă blocada
tiparului unei anume form ări occidentale, valorificând ceea ce este spe­
cific Tradiţiei răsăritene. S-a străduit să dezvolte o teologie articulată
la Tradiţia patristică, răspunzând totodată provocărilor specifice epo­
cii în care a trăit. Nichifor Crainic a fost în perioada sa singurul p ro­
fesor de m istică din întreaga teologie ortodoxă, fiind titularul catedrei
de Ascetică şi M istică creştină. în cuvântul inaugural de la începutul
APOLOGETICA ORTODOXA 69

anului universitar 1932-1933, îşi prezintă program atic direcţia, arătând


ca esenţială relaţia din trp artă şi rplîgjg. respectiv d intre religie si cultură.
în 1938, catedra de Ascetică şi M istică a fost desfiinţată (în tîmpul
dîctaturîî carlîste Nîchifor Craînîc fiînd considerat un adversar inco­
m od al regimului lui Carol al Il-lea). în această situaţie, ierarhul Irineu
M ihălcescu (cel care i-a fost profesor lui Crainic) îi cedează acestuia
cursul de Apologetică, el răm ânând cu Dogm atica şi Istoria religiilor.
Crainic a reuşit să-şi reia cursul de Ascetică şi Mistică în 1942. Astfel,
Nichîfor Crainic a predat cele două discipline eliminate ulterior de către
regimul com unist (Apologetica, respectiv Ascetica şi Mistica), acestea fi­
ind considerate periculoase pentru ideologia atee.
’^ P e lângă suflul viu adus în teologia academ ică prin valorificarea gân ­
dirii patristice şi prin relaţionarea teologiei cu spiritualitatea, Nichifor
Crainic a deschis un orizont generos în perspectiva relaţiei dintre religie şi
cultură.] în m od sugestiv şi-a intitulat cursurile de Apologetică sub titlul
generic Teologie şi Cultură. în 1940, cursul va fi tipărit cu denumirea
Nostalgia paradisului.^ârinte\e Duipitru Stăniloae considera aceastjJu -
crare o evanghelie îndrum ătoare a culturii româneşti, deoarece în ea „se
bolteşte atotcuprinzător cea m ai dreaptă şi m ai com plexă viziune rom â­
nească despre lume şi om în duhul creştin ortodox”^^'t
Preocuparea lui Crainic pentru relaţia dintre teologie şi cultură s-a
materializat în realizarea revistei Cnmdirpa^ care rămâne una dintre cele
mai reprezentative din istoria culturii şi spiritualităţii româneşti. Revista
Gândirea a constituit un spaţiu de exersare a libertăţii spirituale, de m ăr­
turisire a valorilor specifice credinţei ortodoxe şi culturii autohtone. Crai­
nic a reuşit să concentreze în jurul revistei Gândirea figuri strălucitoare
ale elitei culturale româneşti din perioada interbelică. Spiritul gândirist
nu a presupus o aliniere forţată, o înregimentare la crezul ortodox sau o
schilodire a personalităţii celui îndemnat să se alăture cercului de la re­
vista Gândirea, ci o invitaţie la viaţă, la descoperirea sensului profund al
adevărului trăit prin dragostea de Dum nezeu şi de neam.
Reprezentanţi din diferite generaţii au fost integraţi în rândurile ce­
lor de la Gândirea, care ajunsese un adevărat fenomen de viaţă, cultură şi

’ Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , „Nostalgia Paradisului”, în: Telegraful Român, 13,1940, p. 1.


70___________________________________________________________

spiritualitate. Dintre cei care s-au angajat în acest fenomen menţionăm pe


Părintele Dum itru Stăniloae, Pan Vizirescu, Mircea Eliade, Emilian VasUes-
cu, Lucian Blaga, Ion Petrovici, Vasile Băncilă, Paul Sterian, Aron Cotruş,
Sandu Tudor, Radu Gyr, Ion Pillat şi Horia Vintilă. Gândirismul nu a pro­
movat o concepţie tradiţionalistă rigidă sau paseistă, ci a asumat dinamica
Tradiţiei, articulând-o la nevoile specifice ale societăţii, mărturisind pute­
rea de viaţă a Ortodoxiei chemată să transfigureze destinul întregii lumi.
Nichifor Crainic arată că adevărata cultură şi autentica artă repre­
zintă aspiraţii spre paradisul ceresc. Poate fi dezvoltată o conştiinţă ap o ­
logetică edificatoare, valorificând relaţia dintre religie, cultură şi artă din
gândirea lui Crainic. El afirmă: .j^apodoperele artei universale poartă
un nim b religios. lisus H ristos nu atrage numai pe îngeri şi sfinţi; geni­
ile alcătuiesc de asem enea un cor de laudă în Bîserîca slavei Sale. D acă
violenţa politică ar înăbuşi credinţa sub orice form ă şi dacă toate altarele
de închinare s-ar dărâm a şi, în urm a tuturor, ar răm âne neatînsă în lume
m area artă câtă s-a faurît în gloria Lui, ea ar fi de ajuns să reaprindă în
suflete numele D om nului şi nostalgia paradisului”^”. ^
Nichifor Crainic arată că soluţia pentru depăşirea dificultăţilor gene­
rate de fenomenul secularizării, precum şi a dilemelor raţiunii autonome
este credinţa vie care transfigurează întreaga existenţă^Puterea de viaţă a
credinţei transfigurează teologia şi cultura, deschizându-le spre lumina
Adevărului veşnic.lîn contextul diferitelor tendinţe culturale şi spirituale.
Crainic orientează cultura şi spiritualitatea către credinţa vie în lisus Hris­
tos, împărtăşită în viaţa Bisericii, trupul tainic al lui Hristos. El face o critică
redutabilă faţă de procesul de mimetism cultural, în care mai mulţi intelec­
tuali încercau doar să copieze forme golite de conţinut ale unor tipare spe­
cifice gândirii apusene. El arată că este nevoie de un efort de redescoperire,
aprofundare şi actualizare a propriei tradiţii culturale şi spirituale, pledând
pentru o cultură deopotrivă naţională şi universală, transfigurată de geniul
Ortodoxiei (în acest sens îl dă ca exemplu pe Dostoievski)^'.

Nichifor C r a in ic , Nostalgia paradisului, Ed. Moldova, Iaşi, 1994, p. 30.


Crainic constată cu mâhnire că acest mimetism al formelor occidentale a influenţat
semnificativ şi învăţământul universitar, menţionând că un astfel de învăţământ îi pregăteşte
pe tineri pentru mediul oraşului mondial, aceştia înstrăinându-se tot mai mult de mediul
specific din care au plecat. Referitor la comoditatea şi superficialitatea modului de gândire
APOLOGETICA ORTODOXĂ 71

Bibliografie
1. Crainic, Nichifor, Dostoievski şi creştinismul rus, Ed. Anastasia,
Bucureşti, 1998;
2. C rainic, Nichifor, N ostalgia p arad isu lu i, Ed. M oldova, Iaşi,
1994;
3. Crainic, Nichifor, Ortodoxie şi etnocraţie, Ed. Albatros, Bucu­
reşti, 1997;
4. Crainic, Nichifor, Puncte cardinale în haos, Ed. Albatros,
Bucureşti, 1998;
5. Crainic, Nichifor, Sfinţenia - împlinirea umanului, Ed. M itropoli­
ei M oldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993;
6. Popescu, Teofan (Tudor) Ierom., Teologie şi cultură în gândirea
lui Nichifor Crainic, teză de doctorat. Bucureşti, 2009.

3.2.2. Părintele Ilario n Felea - m ărtu risitor în D uh ul A devărului

Părintele Ilarion V. Felea s-a născut în 1903 la Valea Bradului - H u­


nedoara şi a trecut la Dom nul în penitenciarul de la Aiud la 18 septem ­
brie 1961, fiind lăsat să m oară prin refuzul m edicamentelor şi al îngriji­
rii medicale. A fost arestat şi condam nat de Tribunalul M ilitar din Cluj
N apoca la 20 de ani m uncă silnică şi 8 ani degradare civică. A absolvit
Academ ia de Teologie de la Sibiu (1922-1926) şi a continuat studiile la
Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj-N apoca (1927-1929), precum şi
la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1932). între 1938-1948 a
predat Dogmatică, Apologetică, Ascetică şi M istică la Academ ia de Teolo­
gie din Arad. între 1 iulie 1947 şi 31 decembrie 1948 a fost rectorul A ca­
demiei de Teologie din Arad, când această instituţie a fost desfiinţată.

specific intelectualilor care promovau imitarea formelor, Crainic afirmă: „Comoditatea e


principiul familiar al intelectualiştilor nu numai în raport cu realităţile româneşti cu care
au isprăvit în două vorbe, dar şi în raport cu Occîdentul. Setea cea maî mare este de a ştî, zîc
ei, dar a şti înseamnă pentru ei a înmagazina lucrurile deja ştiute de alţii mai înaintaţi decât
noi. Din această sete de a şti, adică de a repeta ce se ştie şi se scrie în Occîdent, s-a născut în
publîcîstîca noastră un fenomen caracteristic: reportajul intelectual. Mişcarea intelectualistă
e de fapt un reportaj ideologic pe cât de îngâmfat în aparenţă, pe atât de modest în realitate”
(Nichifor C r a in ic , Puncte cardinale în haos, Ed. Albatros, Bucureşti, 1998, pp. 60-61).
72

Părintele Ilarion Felea s-a rem arcat ca un teolog profund, un pre­


dicator de excepţie cu un cuvânt care m işca efectiv m inţile şi inim ile
celor ce-1 ascultau şi un preot de o dăruire nem ărginită. R ăm âne în
conştiinţa posteriorităţii ca un preot şi teolog de reală vocaţie, un m ăr­
turisitor al lui H ristos, fiind gata de m artiraj pentru credinţa creştină.
Referindu-se la Părintele Felea, Părintele Stăniloae m ărturiseşte:
„C a preot, Părintele Ilarion Felea m -a depăşit. D acă eu sunt teolog,
el este şi trăitor
Prin reflecţia şi prin teologia sa, prin caracterul său ferm în cele
ale credinţei. Părintele Felea evidenţiază dim ensiunea m ărturisitoare
a Apologeticii. El face o radiografie lucidă a consecinţelor diferitelor
tipuri de ideologii şi de concepţii, de utopii care au fost generate şi cu l­
tivate de raţiunea autonom ăfT otodată, plecând chiar de la teza sa de
doctorat referitoare la pocăinţă, arătând că soluţia în faţa tăvăluguluî
îdeologic, a asaltului forţelor întunericului asupra credinţei în D o m ­
nul H ristos este înnoirea prin har, altfel spus devenirea prin pocăinţă
a făpturii celei noi de care pom eneşte Sf. Ap. Pavel. |
O m ul cel vechi, adam ic, este, prin condiţia s^a, ap ostat şi, într-o
m ăsu ră m ai m ică sau m ai m are, poate deveni un trădător de credinţă
şi de neam . în faţa acestei tipologii, trebuie pus om ul cel înnoit întru
H rîstos care depăşeşte viaţa om ului celui vechi şi se îm bracă cu haîna
credînţei, devenînd un om care se îm p ărtăşeşte din plin de har şi de
adevăr. în treaga viaţă şi teologie a Părintelui Felea este o m ărturisire
în D uhul A devărului (predicile sale tem atice au fost publicate în v o ­
lum ul D uhul A devărului, care a fost prem iat de A cadem ia R om ână
în 1942).
Qnhem area întru înn oirea vieţii prin A devăr şi sfinţenie este un
im perativ al prezentului şi al epocii actuale, dep ăşin d înşelarea care
se face prin am ân a r^ P ă rin te le Felea afirm ă: „Frate dragă, trezeşte-
te, reculege-te! A stăzi! [...] A stăzi începe viaţa cea nouă. A stăzi e
calen darul lui D um nezeu. M âine e calen darul Satanei. Cu astăzi
dobân deşti veşnicia. A cum , deşteaptă-te cela ce dorm i şi te va lum ina
H ristos (Efeseni 5, 14). L eapădă lucrurile întunericului şi te îm bracă

' Pr. Ilarion F e l e a , Tâlcuirea Sfintei Liturghii, Suceava, 2012, p. 11.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 73

în arm ele lum inii {Rom ani 13, 12-14). A scultă glasul vrem ii şi che­
m area Evangheliei. D ezbrăcaţi-vă de om ul cel vechi şi vă îm brăcaţi
în om ul cel nou, făcut după chipul lui D um nezeu, în dreptatea şi
sfinţenia ad evărului”^^
Părintele Felea este un m artor al Adevărului, care prin viaţă şi prin
m oarte L-a m ărturisit pe H ristos din întreaga sa fiinţă. L-a propovăduit
pe H ristos şi întocmai ca la mucenicii care erau gata să m oară pentru
credinţă, viaţa lui H ristos s-a arătat în trupul său muritor. A avut m ul­
te încercări, suferinţe, torturi fizice şi sufleteşti, dar şi-a păstrat şi şi-a
întărit îndrăzneala credinţei şi nădejdea în Dum nezeu, m urind cu o
conştiinţă mărturisitoare. Apologia sa a fost probată prin viaţa şi m oar­
tea lui. Credinţa, nădejdea şi iubirea, temeliile apostolatului creştin au
fost asum ate jertfelnic până la capăt.
Q lealizân d un tablou vast al torturilor din prim ele veacuri
creştine şi unul foarte actual al noilor torturi aduse de ideologiile
fără D um nezeu, prin care au fost prigon iţi creştinii. Părintele F e­
lea, referindu-se la m artiri şi la vieţile lor, afirm ă: „Şi totuşi nu s-au
lăsat. Au răsturn at idolii, au m ustrat cu asprim e fărădelegile şi au
m ărtu risit pe H ristos. Au îndrăznit, au răbdat, s-au jertfit, au prim it
cununa m uceniciei si ) au biruit. Au biruit deo dată dou ă lum i: lum ea
păgân ă, care-i prigon ea, şi lum ea răului dinlăuntrul inim ii, care-i
ispitea să-şi trădeze rostul vieţii şi scopul Evangheliei. Ei ştiau că
vor fi p rigon iţi şi ucişi; erau convinşi că pentru H ristos le este dat
nu num ai a crede, ci si a suferi, si totuşi îndrăznesc; nu se tem de cei
ce ucid trupul. în frân g în ei orice gând lum esc, orice p o ftă vinovată,
orice deşertăciun e păm ân tească. Ei ştiu că cei ce sunt ai lui H ristos
şi-au răstignit trupul îm preun ă cu patim ile şi cu poftele {G alateni 5,
24), ca să-şi ago n isească slava cea veşnică (2 Corinteni 4, 17). Ei sunt
încredinţaţi că pătim irile vrem ii de acum nu se pot asem ăn a cu slava
viitoare care ni se va desco p eri {R om ani 8, 18). [...] Sângele m artiri­
lor e săm ân ţa creştinilor şi sem nul celui m ai fru m os, celui m ai sincer
şi m ai devotat apostolat. Scoateţi apostolatul şi m artiriul din istorie
şi din religie, din calendare şi din cărţile de şcoală, şi vedeţi ce m ai

’ Pr. Ilarion F elea , Duhul Adevărului, Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba-Iuliei, pp. 17-18.
74___________________________________________________________

răm âne R ăm âne exem plar felul prin care a probat, prin p ro ­
pria viaţă şi m oarte, puterea acestor cuvinte!

Bibliografie
1. Felea, Pr. Ilarion, Convertirea creştină, Tiparul Tipografiei Arhi-
diecezane. Sibiu, 1935;
2. Felea, Pr. Ilarion, Duhul Adevărului, Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe
a Alba-Iuliei, Alba-Iulia, 2009;
3. Felea, Pr. Ilarion, Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi p si­
hologică, teză de doctorat. Sibiu, 1939;
4. Felea, Pr. Ilarion, Religia culturii. E piscopia O rtodoxă a A ra ­
dului, 1994;
5. Felea, Pr. Ilarion, Religia iubirii. E p iscop ia O rtodoxă a A ra d u ­
lui, 1946;
6. Felea, Pr. Ilarion, Spre Tabor, Episcopia Ortodoxă a Aradului, 2007;
7. Felea, Pr. Ilarion, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, Suceava, 2012.

3.2.3. Reflecţia teologică a Părintelui Constantin Galeriu:


Cuvântul Care zideşte şi deschiderile multiple către cultura
şi ştiinţa contemporană

Părintele Constantin Galeriu (1918-2003) rămâne o figură luminoasă


şi impresionantă a unui preot care a unit slujirea la Sfântul Altar cu slujirea
cuvântului, fiind un mărturisitor al credinţei şi al Evangheliei în vremuri de

Pr. Ilarion F elea , Duhul Adevărului, pp. 406-407. Părintele Felea a exersat constant
o conştiinţă apologetică mărturisitoare. De exemplu, în pUn război, în predica de Crăciim, el
condamnă ştiinţa cea mincinoasă, folosită distructiv, împotriva oamenilor: „Dă faliment ateismul,
egoismul, materialismul. Se dărâmă, se spulberă şi ard, ca în Sodoma, planurile şi idealurile
oamenilor fără suflet şi fără Dumnezeu - tot ce s-a clădit pe nisip şi în furtună, în loc să se
clădească pe pace şî pe temelii de piatră. Se vădeşte din nou valoarea luminătoare, sfinţitoare şi
mântuitoare a religiei creştine, şi, în acelaşi timp, se dă pe faţă ştiinţa mincinoasă, pseudoştiinţa şi
cultura falsă. Peste ştiinţa necredincioşilor, care, socotindu-se înţelepţi, au înnebunit, peste ruinele
unei civilizaţii care se dărâmă singură şi peste mizeria unei omeniri păgânizate, se arată din nou
Mântuitorul şi se aude din nou cântarea îngerească de chemare la pace şi iubire: Mărire întru cei
de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire [...]. Ştiinţa fără credinţă este
ca trupul fără suflet, ca un atelier fără lumină, ca un om & ă conştiinţă, un monstru. Credinţa
creştină, religia e reazimul şi tăria vieţii. Necredinţa ştiinţei e crimă şi moarte. Moloh care-şi ucide
copiii” (Pr. Ilarion F elea , Duhul Adevărului, pp. 398-399).
APOLOGETICA ORTODOXA 75

încercare pentru Biserică şi pentru neamul românesc. Forţa cuvântului său


a mişcat inimile şi minţile nu doar a credincioşilor angajaţi în viaţa Biseri­
cii, ci şi a unora aflaţi în căutarea Adevărului sau chiar a unor sceptici sau
necredincioşi^Relevanţa apologetică a slujirii Părintelui Galeriu constă atât
în deschiderea operată în teologia academică prin abordarea unor teme de
mare actualitate care vizează întâlnirea dintre teologie, filosofie şi ştiinţă, cât
şi în mărturisirea cu patos de-a lungul mai multor decenii a Cuvântului lui
Dumnezeu în mijlocul cetăţii.^
Părintele profesor nu s-a rezumat la dezvoltarea unei cercetări a teme­
lor de interes apologetic doar în cadrul activităţii universitare, ci a prelungit
apologia în viaţa cetăţii. Rămân de neuitat predicile Părintelui de la Biserica
..Sfântul Silve.stru” din..Bucur-estL-conferintele sale alături de intervenţiile
in care ştia să folosească informaţii consolidate din diferite domenii, valo-
rificându-le în mărturisirea credinţei. Totodată, coordonata apologetică a
slujirii Părintelui Constantin Galeriu a fost evidenţiată prin capacitatea sa
remarcabilă de a dialoga cu intelectuali de marcă, prin uşurinţa cu care a sta­
bilit punţi de legătură între specialişti din diferite domenii ale cunoaşterii. în
acelaşi timp, deşi era un maestru al cuvântului, fascinând prin aceasta elita
intelectuală, a rămas mereu aproape de credincioşii simpli, având o capaci­
tate cuprinzătoare de a-L mărturisi pe Hristos tuturor.
Părintele Galeriu a fost un m ărturisitor al credinţei atât în vrem u­
rile dificile ale regimului comunist, precum şi după decem brie 1989.
Nicolae Steinhardt afirma în acest sens; „Sub ochii noştri, sfidând aceste
vremuri de apostazie, la Biserica „Sfântul Silvestru” din Bucureşti se p e­
trece ceva esenţial: e acolo un preot minunat, de un unic har m ărturisi­
tor, Gonstantin Galeriu, ale cărui predici nim eni n-ar trebui să le igno­
re. N u este num ai un teolog şi un propovăduitor de excepţie al Sfintei
Scripturi, ci - şi-o spun cu toată răspunderea - un neasem uit rugător”^^
Prin jertfa sa, prin dăruirea exemplară. Părintele Constantin G ale­
riu rămâne un chip duhovnicesc lum inos, care a convins prin puterea
cuvântului unită cu viaţa sa curată, cu dragostea faţă de semeni.ţÂpo/o-
g ia Părintelui Galeriu a fo st o combatere a mediocrităţii dezolante oferite
de ideologia materialist-atee, deopotrivă cu o deschidere curajoasă către

’ Părintele Galeriu astăzi, Ed. Harisma, Bucureşti, 2004, p. 58.


76

rezultatele remarcabile din diferite domenii de v ârf ale ştiinţei, încura­


jâ n d dialogul dintre teologie şi ştiinţă. Părintele a ştiut să arate împlinirea
şi lum inarea raţiunii prin credinţă, să exprim e fericirea credinţei care
lum inează sensul întregii existenţe.
Prin cuvintele sale, Părintele Galeriu sublinia că lumina credinţei este
una a harului care împlineşte contemplaţia naturală. în această perspectivă,
asumarea credinţei ca vedere mai presus de fire a luminii dumnezeieşti re­
prezintă o mărturisire în continuitate în Duh cu Tradiţia patristică. Credinţa
nu este un rezultat al raţiunii iscoditoare, ci ţine de o vedere împărtăşită prin
experienţa harului. Astfel, omul credincios este luminat şi pătrunde rostu­
rile adânci ale existenţei, contemplând raţionalitatea profundă a creaţiei.
Prin trăirea acestei credinţe se trece de la cele văzute la cele nevăzute, este
împărtăşită Lumina Celui nevăzut, astfel încât să putem mărturisi împreu­
nă cu Psalmistul: „întru Lumina Ta vom vedea lumină”.
Referindu-se la lum ina şi bucuria credinţei. Părintele Caleriu
m ărturisea: „Pentru lum ina cea din făpturi, pentru contemplarea lor
în raţiunile, în rosturile lor create^^Dumnezeu a sem ănat în om ochiul
m in ţii^ ar pentru a-L contempla în marea, unica slavă a învierii, şi a ne
îm părtăşi din ea. Dom nul a răsădit în om harul şi fericirea credinţei. Cu
adevărat unică fericire! [...]. Num ai lum ina harului credinţei dăruite de
D um nezeu prin Fiul Său în Duhul Sfânt ne deschide ochiul duhovnicesc,
să vedem, să contemplăm m area taină a existenţei: să ne îm părtăşim din
cele văzute cu cele nevăzute; să ne îm bogăţim mereu de la cele pe care
le ştim la cele pe care nu le ştim; de la binefacerile arătate la cele încă
nearătate, luând mereu din plinătatea lui Dum nezeu-Cuvântul har peste
har şi urcând din slavă în slavă”^®.
Părintele Caleriu a m anifestat o deschidere remarcabilă, o vizi­
une cuprinzătoare în planul cunoaşterii şi al vieţii. Fără să renunţe la
exigenţele m ărturisirii lui H ristos ca Adevăr absolut şi unic al lumii,
a arătat că există deschideri spre acest Adevăr, inclusiv dinspre ştiinţa
contemporană. A arătat un interes deosebit faţă de rezultatele recen­
te ale ştiinţelor universului şi ale vieţii, ale neuroştiinţelor care prezin­
tă num eroase rezultate ce se pot constitui în interfeţe ale unui dialog

’ Părintele Galeriu astăzi, p. 42.


APOLOGETICA ORTODOXA 77

ziditor între teologie şi ştiinţă. Apologia Părintelui Galeriu a fost una


care a favorizat şi a cultivat conştiinţa dialogului. Dem ersul Părintelui
Galeriu a fost unul edificator, în sensul de a depăşi tiparele ideologi­
ce fixate de-a lungul tim pului, m ai ales, pentru cei fam iliarizaţi cu o
mentalitate dom inată de o ideologie care a confiscat rezultatele ştiinţei,
interpretându-le în cheie materialistă.
în societatea rom ânească de după 1989, când adesea sem nificaţia
libertăţii a fost deturnată, fiind disociată de responsabilitate şi generând
confuzii, cuvintele Părintelui Galeriu rămân actuale: „D e m ultă vreme
- eu sunt om bătrân şi neputincios - m i-am pus problem a nu a unei
simple filosofii a ştiinţei, ci a unei teologii a ştiinţei, a unei teologii a că­
minului, a creaţiei, a procreaţiei. Pentru tineri ar trebui această teologie.
Adică, ce vrea D um nezeu în toate domenîîle ce alcătuîesc exîstenţa şî
Universul în toate? Dorul m eu este un Catehism duhovnicesc, nu un C a­
tehism conceptual [...]. Acum , deodată în explozia aceasta a libertăţii,
dram a um ană, stă pe de o parte în confuzie - nu ştim ce dorim , nu ştim
cum să folosim libertatea, mai precis nu avem fiinţa libertăţii, conţinutul
libertăţii^Libertatea nu e fiinţă, e însuşirea fiinţei - am spus-o mereu. Ea
are nevoie de fiinţă, de conţinut. Or, care-i conţinutul libertăţii, ne spune
Mântuitorul; «Adevărul vă va face liberi». Deci conţinutul libertăţii este
adevărul, este binele, este frum osul, este, în ultimă instanţă şi fundam en­
tal, D u m n ezeilo r, dacă societatea noastră nu va ajunge la convingerea şi
la conştiinţa că, deopotrivă, şi temeiul, şi sensul existenţei este Dumnezeu,
va orbecăi permanent, şi ne vom mişca de la o criză la alta”'^'^.

Bibliografie
1. Cu Părintele Galeriu între Geneză şi Apocalipsă, convorbiri reali­
zate de Dorin Popa, Ed. H arism a, Bucureşti, 2002;
2. Galeriu, Constantin Pr., Jertfă şi răscumpărare, Ed. Harism a,
Bucureşti, 1991;
3. G aleriu, C on stantin Pr., „N icolae C. Paulescu - cel m ai
m are interpret ştiinţific al D ivin ităţii”, Postfaţă la volum ul Doctorul

Cu Părintele Galeriu între Geneză şi Apocalipsă, convorbiri realizate de Dorin Popa,


Ed. Harisma, Bucureşti, 2002, p. 303.
78___________________________________________________________

Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa m ărturisitoare, Ed. C h ristiana, B u c u ­


reşti, 2009;
4. Galeriu, Constantin Pr., Pleşu, Andrei, Liiceanu, Gabriel, Dum i-
trescu. Sorin, Dialoguri de seară, Ed. H arism a, Bucureşti, 1991;
5. Părintele Galeriu astăzi, Ed. Harism a, Bucureşti, 2004.

3.2.4. Părintele Dumitru Popescu şi asumarea


raţional-duhovnicească a Apologeticii

Părintele Profesor D um itru Popescu (1929-2010) reprezintă o per­


sonalitate reprezentativă a teologiei rom âneşti contemporane, a cărui
lucrare a avut un impact sem nificativ în contextul activităţii şi cercetării
teologice în plan naţional şî Internaţional. în spaţiul cercetării apologe­
tice de după anul 1990 Părintele Profesor Dum itru Popescu a avut un rol
determinant în deschiderea orizontului unei problematici complexe şi de
actualitate privind relaţia dintre teologie şi cultură şi, respectiv, privind
dialogul dintre teologie şi ştiinţă.
Părintele Profesor D um itru Popescu s-a angajat în realizarea unui
cadru de dialog între teologie şi ştiinţă, prin strădania de a valorifica în
m od constant potenţialul specific al Tradiţiei ortodoxe fundam entată
eclesial şi patristic^El subliniază în repetate rânduri faptul că relaţia din­
tre teologie şi ştiinţă a fost distorsionată de diferite tendinţe id eo lo g ic^
Relaţia dintre raţiune şi credinţă a fost deturnată de-a lungul timpului
prin Scolastică, Renaştere, M odernitate, Reformă, Ilum inism şi Poziti-
vism^JOpţiunea pentru o logică autonom ă de tip exclusivist, care a ac­
centuat separarea dintre supranatural şi natural în plan ontologic, s-a
transferat în plan epistem ologic prin separarea dintre credinţă şi raţiu-
neJR aţiunea înţeleasă exclusiv ca o capacitate discursivă de a realiza şi
dezvolta argumentaţii la nivel conceptual a fost dezîntrupată de puterea
de viaţă a gândirii de tip simbolic.
într-o lum e dezorientată, cu repere valorice bulversate, în care
tendinţele
) sincretice se am estecă cu cele care cultivă atitudini izo-
laţioniste şi radicale, gândirea Părintelui D um itru Popescu valori­
fică dim ensiunea cuprinzătoare şi asum atoare a teologiei ortodoxe.
APOLOGETICA ORTODOXA 79

răspunzând prin aceasta unor nevoi concrete şi fundam entale ale socie­
tăţii contemporane. în această perspectivă este investigată relaţia dintre
teologie şi ştiinţă în actualitate, rem arcându-se posibilitatea articulării
unui dialog onest, valorificându-se identităţile şi vocaţiile specifice ale
teologiei şi ştiinţei.
Părintele Profesor D um itru Popescu are meritul de a deschide în
cadrul teologiei academ ice rom âneşti de după 1990 perspectiva de
abordare a Apologeticii într-un mod cuprinzător, relaţionând dim ensi­
unea raţională cu cea duhovnicească. El depăşeşte A pologetica sco las­
tică existentă în cursurile şi tratatele universitare prin redescoperirea
şi actualizarea relevanţei A pologeticii raţional-duhovniceşti a O rto­
doxiei pentru lum ea de azi. Astfel, se deschide un orizont nou cerce­
tării apologetice prin care se poate valorifica relaţia dintre teologie,
filosofie si stiintă.
\2Se poate afirm a că volumul Apologetica raţional-duhovnicească
a Ortodoxiei este o lucrare program atică, ce îndeam nă la aprofundări
şi nuanţări ulterioare de cei angajaţi în studiul Apologeticii Ortodoxe.
Referitor la aceasta, sunt sugestive cuvintele autorului: „Cu ajutorul lui
Dum nezeu, am dat la iveală o Apologetică O rtodoxă, eliberată de influ­
enţe străine şi concepută în lum ina teologiei şi a spiritualităţii ortodoxe.
Am corectat tendinţele antropocentrice ale vechilor Apologetice, care
porneau, în m od sistematic, de la absenţa lui D um nezeu din lum ea v ă­
zută şi îl prezentau pe Dum nezeu ca obiect de gândire al m inţii om e­
neşti, ca Fiinţă nem işcată şi închisă în transcendenţa Sa dîvînă im pe­
netrabilă. N um ai atunci când îl ai în vedere pe Hristos, ca Dum nezeu
prezent în cer şî pe păm ânt, în fiecare credincios şi în toţi credincioşii,
prin Duhul Sfânt, poţi să prefaci patim ile în virtuţi şi să înfrunţi valurile
nem iloase ale vieţii şi ale istoriei cu speranţa cerului şi a păm ântului nou
de la finele vremii”^®r7
Apologetica O rtodoxă, precum de altfel întreaga teologîe, se cere vie
şi m ărturisitoare, contribuind la relaţionarea cunoaşterii cu experienţa
de viată dezvăluită în trăîrea credinţei în lîsus H rîstos. M enirea

Pr. Dumitru P o p e sc u , Teologie şi viaţă. Relevanţa teologiei ortodoxe în lumea con­


temporană, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2009, p. 196.
80___________________________________________________________

Apologeticii este de a-1 ajuta pe om să se angajeze în experienţa d u ­


hovnicească nem ijlocită, rezultând o cunoaştere hrănită de viaţa
îm părtăşită în Duh şi Adevăr. în condiţiile secularizării accentuate şi a
dom niei ideologiilor din societatea conternporană, de disoluţie a vieţii
lăuntrice, Apologetica este chem ată ca prin prom ovarea spiritualităţii
eclesiale să m ărturisească despre valoarea vieţii spirituale, într-o lume
din ce în ce m ai dispersată către cele materiale.
în acest sens. Părintele Dum itru Popescu afirmă: „Trebuie avut în ve­
dere că interesul pentru viaţa interioară a omului este extrem de neglijat
de marea parte a creştinismului actual şi de lumea secularizată, care pune
accent unilateral pe acţiunea exterioară. Omul caută astăzi să cucerească
cosmosul, dar riscă să îşi piardă sufletul, fiindcă se lansează în aventuri fie
ezoterice, fie tehnice, în timp ce rămâne victima patimilor din propria lui
fiinţă, care îl Incită la senzualitate, violenţă sau terorism. [...]0.pologetica
are datoria să-i arate omului calea renaşterii lui spirituale în Hristos şî Bi­
serică, cu puterea Duhului, în lumîna cerului şi pământului nou”^ ^
Viziunea cuprinzătoare dezvoltată de Părintele D um itru Popescu se
înrădăcinează în teologia Logosului. lisus Hristos este Logosul Creator
şi M ântuitor al lumii. El este Pantocratorul întregii creaţii. Astfel, lucra­
rea m isionară a Bisericii reprezintă o extindere a lucrării mântuitoare şi
sfinţitoare a lui Hristos, dar care nu răm âne detaşată de prezenţa Persoa­
nei Sale. M isiunea Bisericii nu este im personală, ea nu reprezintă doar
un bilanţ al unor perform anţe de tip instituţional, ci indică prezenţa
neîncetată a Persoanei lui H ristos în experienţa de viaţă a Bisericii.
în fidelitate cu această perspectivă, întreaga teologie şi viaţă a Pă­
rintelui Profesor D um itru Popescu a fost închinată slujirii lui Hristos
şi a semenilor. M esajul cu rol de concluzie al ultimei cărţi a Părintelui
Profesor D um itru Popescu rămâne cu valoare de testament; „Nu există
altă cale decât Hristos, nu există alt adevăr decât Hristos şi nu există altă
viaţă decât Hristos. în El, şi prin El sunt toate, toate bucuriile vieţii, toate
nădejdile vieţii, tot sensul vieţii”^°.

Pr. D u m itru P o pesc u , Apologetica raţional-duhovnicească, Ed. C artea O rtodoxă,


A lexan dria, 2009, p p . 17-18.
Pr. D u m itru P o pescu , Hristos, Biserică, Misiune, Ed. A rhiepiscopiei D unării de
Jos, Galaţi, 2011, p. 17.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 81

Bibliografie
1. Popescu, D um itru Pr., Teologie şi cultură, Ed. Institutului Biblic şi
de M isiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993;
2. Popescu, D um itru Pr., Ortodoxie şi contemporaneitate, Ed. Dio-
gene. Bucureşti, 1996;
3. Popescu, D um itru Pr., Hristos, Biserică, Societate, Ed. Institutului
Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Rom âne, Bucureşti, 1999;
4. Popescu, D um itru Pr., Ştiinţă şi teologie, volum colectiv, Ed.
Eonul dogm atic. Bucureşti, 2001;
5. Popescu, D um itru Pr., Omul fă r ă rădăcini, Ed. Nemira, Bucu­
reşti, 2001;
6. Popescu, D um itru Pr., lisus Hristos, Pantocratorul, Ed. Institutu­
lui Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005;
7. Popescu, D um itru Pr., Teologie şi viaţă, Ed. Cartea Ortodoxă,
Alexandria, 2009;
8. Popescu, D um itru Pr., Apologetica raţional-duhovnicească a Or­
todoxiei, Ed. Cartea O rtodoxă, Alexandria, 2009;
9. Popescu, D um itru Pr., Hristos, Biserică, Misiune, Ed. A rhiepisco­
piei Dunării de Jos, Galaţi, 2011.

3.3. M ărturisitori români din diferite domenii ale cunoaşterii

3.3.1. Petre Ţuţea - Adevărul revelat şi credinţa


care împlinesc toate căutărilefilosofîei

Este uşor să recunoşti în persoana lui Petre Ţuţea pe apologetul


creştin. Revărsarea sa plină de duh, perform anţă dialogală a unui adevă­
rat geniu al oralităţii, în relaţie cu interlocutorul chemat să facă faţă unei
densităţi de sens deschizătoare de orizont duhovnicesc, te convinge că
ai în faţa ta profunzime, taină, forţă de mărturisire. Un „m istic creştin”
(cum îi plăcea să se autodefinească) nu se mulţumeşte cu aparenţa lu­
crurilor, iar dacă adaugi la acest spirit pătrunzător dim ensiunea de apo­
loget, ia naştere acea m ărturie creştină contam inantă, care te pune pe
tine interlocutorul în postura de îm preună-m ergător cu apologetul pe
82

drum ul credinţei. A pologia lui Ţuţea îm bracă form a m ărturisirii de la


om la om, vii, neprăfuite, îm părtăşire firească din propriile descoperiri,
convingeri, revelaţii, prin care ajungi să resimţi centralitatea lui H ristos
acolo unde poate nu aveai ochi să-I dibui nici m ăcar prezenţa.
Teritoriul favorit al lui Ţuţea pare a fi cel al întrebărilor fundamentale,
pe care le tratează cu sete de esenţializare, care poartă necesare deschideri
teologice: „Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. în templu,
în biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi
asemănarea Lui”. Iar întrebarea poartă către o mărturisire pe care o putem
numi cu uşurinţă apologetică: „D acă Biserica ar dispărea din istorie, isto­
ria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul. în biserică afli că exişti. Ce
pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!”. Revelaţiile personale
ale lui Ţuţea ne privesc pe toţi pentru că revelaţiile sale au ceva universal:
„A m avut revelaţia că în afară de Dum nezeu nu există adevăr. Mai m ul­
te adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr.
Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul
lui nu e nici în stiintă, nicî în filosofic, nicî în artă. Si când un filosof, un
om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se m ai disting de o
babă m urdară pe picioare care se roagă Maicii D om n u lu i.^cu m , mai la
bătrâneţe, pot să spun că fără Dum nezeu şi fără nemurire nu există ade­
văr’^jCompararea eruditului cu bătrâna murdară, inedită şi şocantă, este
recurentă la Ţuţea pentru că priveşte un adevăr spus în multiple feluri şi
ocazii: valoarea pe care o capătă omul prin prezenţa lui Hristos în el îl urcă
peste tot aportul competenţelor naturale pe scara devenirii întru umanitate.
De aici vine pledoaria lui Ţuţea, cu valoare eminamente apologetică, pri­
vind importanţa lui Hristos ca răspuns dumnezeiesc adresat fiecărui om
în parte, ca Adevăr absolut.
— în sensul căutării noastre de reaşezare pe baze patristice a disciplinei
Apologetică, reperele oferite de Ţuţea ne par foarte importante întrucât
servesc convingător în direcţia efortului de eliberare a acestei discipline din
captivitatea babilonică a demonstraţiilor cu argumente filosofic-raţionale
a existentpi Ini D um nezeu: filosof care se zbate fie să găsească argu­
mente pentru existenţa lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre
inexistenţa lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism^Dumnezeul
lui M oise este neatributiv. Când îl întreabă Moîse pe Dumnezeu: Ce să le
APOLOGETICA ORTODOXĂ 83

spun ălora de jos despre Tine? - Dum nezeu îi spune: Eu sunt Cel ce sunt.
în faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.” A te raporta la Infi­
nitul Dumnezeirii în lectură ţuţiană implică o distanţă Creator - creatură
care duce la smerenie: diferenţele date de diferitele competenţe intelec­
tuale nu pot ridica prea tare pe oameni unii faţă de ceilalţi, esenţialul în
devenirea apropierii de Dum nezeu rămâne de ordin teologic, mistic, prin
rugăciune. Pentru Ţuţea, „babele evlavioase merg la absolut rugându-se,
iar filosoful trăncănind silogisme”^
A te apropia însă de Absolut cere întâlnirea cu Taina creştină pe o
cale apofatică. Este ceva ce depăşeşte posibilităţile intelectuale ale omului:
„Creştinismul nu e ideologie, că atunci se aseam ănă cu marxism ul. Reli­
gia e expresia unui mister trăit, or, ideologia e ceva construit. A fi creştin
înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Num ai sfinţii sunt creştini
absoluţi. Altminteri, creştinismul, gândit real, e inaplicabil tocm ai pentru
că e absolut. Suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nem uritor şi liber
prin depăşirea extram undană a condiţiei sale - acesta este omul creştin”.
Apologetica creştină, arată Ţuţea, nu exclude taina din afirmaţiile ei. „Un
mister care se leagă şi se dezleagă devine o problem ă şi nu m ai este m is­
ter. Misterele sunt supranaturale şi sunt singurele mijloace de ieşire din
înlănţuirea cosmică, din limitele comunităţii şi din mărginirea persona­
lă. în orice caz, dacă un mister este comentat şi i se găseşte un răspuns,
atunci misterul se cheamă problem ă şi răspunsul, soluţie”. „M istica nu e
altceva decât vehicularea m isterului”.
Ţuţea gândeşte cu voce tare, împărtăşeşte din roadele minţii lui, din
munca sa intelectuală. Nu respinge aportul gândirii, nu este un obscuran­
tist mistic, ci dimpotrivă, o asum ă asociindu-i însă o origine mai profun­
dă decât simpla dotare operatorie a omului (prezentă, într-o m ăsură mai
mică, şi în regnul anîmal): „Dum nezeu a făcut lum ea şî pe om. Cu omul a
încoronat creaţia Sa. Si l-a însărcinat să cunoască lucrurile. De acolo vine
y y

denumirea lor. Originea prim ordială a capacităţii de a determina numele


lucrurilor, care este o operaţie logică: originea mistică a gândirii logice”.
Dacă în ideologia atee gândirea este cale pentru scuturarea de obscuran­
tismul religios, la Ţuţea gândirea este vehicul al raportării la Dumnezeu.
Ţuţea soluţionează probleme ale Apologeticii creştine într-un m od du­
hovnicesc, liber faţă de scheme binecunoscute de gândire scolastică. Este
84___________________________________________________________

vorba de o abordare apologetică căreia nu îi este ruşine de credinţă: „fără


credinţă şi Biserică omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor,
raţionalitatea având doar caracterul unei mai m ari puteri de adaptare
la condiţiile
> cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un
animal raţional, atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor,
nescoţându-1 din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca
o trecere numai prin religie - ştiinţa, oricât de savantă, nescoţând omul
decât aparent din regnul animal. Nici o consolare că eu m ă deosebesc de
elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar şi dispar în m od
absurd din natură”. Omul se foloseşte de gândire pentru a creşte în relaţia
sa cu Dumnezeu, dar caută duhovnicie dacă vrea mântuire, pentru că „a
şti la scară um ană poate fi folositor, dar în niciun caz mântuitor”.
O Apologetică inspirată de gândirea lui Petre Ţuţea rămâne depar­
te de riscul abstractizării şi al teoretizării. Ţuţea nu poate mărturisi prin
excluderea prezenţei Tainei, dimpotrivă, o include apologetic pentru a o
arăta ca Sursă a libertăţii omului: „Unde e omul, în imanenţă, absolut li­
ber? într-o bisericuţă din lemn din Maramureş, unde sacerdotul creştin
vorbeşte de mistere, de taine, si se lasă învăluit de ele ca si credincioşii.
Omul e liber şi eliberat numai în templul creştin, acolo, în ritual, când
se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă şi pe sacerdot, şi pe
credincioşi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuieşti infinitul şi au­
tonomia gândirii cu credinţa în Dumnezeul creştin: «Robeşte-m ă D oam ­
ne, ca să fiu liber!» (Imitatio Christi)”.
Avem convingerea de a fi descoperit în gânditorul creştin Petre
Ţuţea calitatea de contributor profund şi original la edificarea acelei
Apologetici O rtodoxe pentru lum ea de azi infinit m ai aproape de duhul
Sfinţilor Părinţi decât m ulţim ea de încercări de filosofare în spaţiul filo-
.şofiei religiilor cu pretenţii de argum entare a existenţei lui Dum nezeu.

3.3.2. M ircea Vulcănescu - m ărturisitor


a l etosului creştin şi rom ânesc

M ircea V ulcănescu (1904-1952) constituie una dintre figurile


cele m ai reprezentative ale generaţiei din p erioada interbelică. A fă ­
cut parte din aşa-zisa generaţie tânără, alături de M ircea Eliade, Em il
APOLOGETICA ORTODOXĂ 85

Cioran, Petru C om arn escu, D an Botta, form ată în spiritul filosofiei şi


gândirii lui N ae lonescu. M ircea V ulcănescu s-a im pus ca reprezen­
tant al excelenţei profesionale, cu o com petenţă rem arcabilă în dife­
rite dom enii. S-a rem arcat ca sociolog, econom ist, profesor de etică.
Relevanţa personalităţii, gândirii şi vieţii lui M ircea V ulcănescu p en ­
tru A pologetica O rtodoxă este dată de faptul că întreaga sa ştiinţă şi
pregătire intelectuală le-a pus în slujirea lui D um nezeu şi a neam ului
rom ânesc, în vrem uri de cernere pentru elita rom ânească.
în acest sens, M ircea Vulcănescu răm âne un m ărturisitor autentic
al etosului creştin şi românesc, cu o deschidere spre universal şi totodată
cu o putere im presionantă de m ărturisire a Ortodoxiei şi a sufletului
românesc. El, dincolo de cunoştinţele sem nificative dobândite prin
studii strălucite în ţară şi străinătate, răm âne profund ancorat în sp i­
ritul Tradiţiei ortodoxe şi rom âneşti. Vulcănescu a dovedit prin cuvânt
şi fap tă, prin viaţa şi m oartea lui că deţinea fo rţa lăuntrică a gândului
exprimat. într-o lum e su p u să tot m ai m ult logicii eficienţei, concreti­
zată prin rezultate şi lucrări palpabile, printr-o predilecţie spre faptă
golită de sem nificaţie interioară, într-o societate care a pierdut taina
forţei lăuntrice, este edificator dem ersul de a redescoperi şi de a v a­
lorifica dim ensiunea existenţială a filosofiei lui M ircea V ulcănescu si
deschiderea acesteia către teologie.
în acest sens sunt sugestive cuvintele filosofului C onstantin
N oica, după ce l-a ascultat pe M ircea V ulcănescu la o conferinţă a
A sociaţiei Studenţilor C reştini din R om ânia: „Un om , fie si deose-
bit, are un contur şi o m ăsură. M ircea V ulcănescu n-avea m ăsură,
îşi spunea gândul - atunci despre câte un Părinte al Bisericii - şi, în
clipa când vroia să se oprească, venea ceva dindărătul gândului. Nu
atât torentul de cunoştinţe şi gân duri era copleşitor, nu atât revărsa­
rea, cât izvorul. C eva din neştiutul spiritual nu înceta să se refacă.
M -a izbit de la început acest adevăr din el, m ai adânc decât el, şi nu
am întâlnit pe nim eni în viaţă cu atât de m ult rest ca M ircea V ulcă­
nescu. [...] El se asem ăn a cu acei Părinţi ai Bisericii sub m agia cărora
îl întâlnisem prim a dată, singurii gânditori liberi, să spună orice şi să
vorbească despre scandalul lum ii. Vedea cu ei dezordinea inim ii, a gân ­
dului şi poate, în unele ceasuri, a firii înseşi, în num ele unei ordini de
86___________________________________________________________

nedescris şi de nerostit. în acest sens a fost teolog, dincolo de tot ce a p u ­


tut face în viaţă; dar cuvântările teologului s-au îngropat în inim a sa”^'.
Spiritul autentic de m ărturisire presupune o jertfelnicie care nu
caută la ale sale, nu urm ăreşte am biţia de afirm are. M ărturisirea nu
constituie pretext de afirm are, ci o dăruire învăluită de o iubire cu ra­
tă. M ircea V ulcănescu nu doar prin viaţa sa a dem onstrat consecvenţa
dintre cuvânt şi faptă, ci şi m oartea sa răm âne un exem plu zguduitor
de m ărturisire tran sform ată în m artîraj. Prin felul cum a m urit, în
condiţiîle grele din închisoare, dăruindu-se, ca un sem en de-al său să
răm ână în viaţă, V ulcănescu a ilustrat îm plinirea cuvântului M ân tui­
torului Care arată că dragoste m ai m are decât a-ţi pune sufletul şi a-ţi
da viaţa pentru sem enul tău nu există.
M ărturia credinţei lui M ircea V ulcănescu este probată de m o ar­
tea sa jertfelnică. Ştefan Fay m enţiona: „M ircea V ulcănescu a dus în
m oarte o figură ce a devenit legendară încă din tim pul vieţii sale. O
figură de o rară frum useţe în echilibru lăuntric, devenită hieratică în
închîsoare. D espre viaţa lui, viaţa lui adâncă, de cuget şi de credinţă
în creştinîsm ul ortodox rom ânesc, se pot scrîe încă m ulte pagini, şi
probabil că se vor scrie. D ar şi despre m oartea lui va trebui să se scrie
pagini fără de care viaţa lui nu va putea să fie pe deplin înţeleasă. Căci
în destin, adeseori, om ul îşi rezum ă viaţa sa prin m oartea sa. Şi este
cazul lui M ircea V ulcănescu, acela care a scris si a tran scris de nenu-
m ărate ori versul lui Rilke - D ă fiecăruia. D oam ne, m oartea lui”^^.
Lucrarea principală a lui M ircea V ulcănescu este Dim ensiunea
rom ânească a existenţei, unde el se angajează într-o investigaţie şi
reflecţie profunde ale sufletului rom ânesc. N u este interesat de de­
taliile concrete, de realizările în plan im ediat, de perform anţele unor
evenim ente cu anum it im pact în îstorie, ci m ai ales stăruie asupra
identificării şi exprim ării valorilor cu relevanţă în toată veşnicia p en ­
tru neam ul rom ânesc. M odul de m anifestare al sufletului rom ânesc
este unul pătruns de taină, vibrând într-un spaţiu al întrepătrunderii

Mircea V u l c ă n e s c u , Pentru o nouă spiritualitate filosofică, Ed. Eminescu, Bucureşti,


1992, pp. 5, 9.
Ştefan Fay, Sokrateion, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 129.
APOLOGETICA ORTODOXA 87

dintre lum ea de aici şi lum ea de dincolo care nu sunt separate prin


hotare de nedepăşit.
M ircea Vulcănescu arată că ceea ce este semnificativ pentru
existenţa rom ânească ţine de planul posibilităţilor, al potenţialităţilor.
Nu partea observabilă este cea m ai semnificativă în exprim area realului,
ci planul care este dincolo de concret, ceea ce poate să fie. Etosul ro ­
m ânesc nu se impune constrângător. îndurarea suferinţelor din istorie,
atât la nivel personal, cât şi la nivelul neamului nu înseam nă fatalîsm, cî
asum area Crucii, cu nădejdea în înviere, cu încredinţarea că dincolo de
desfăşurarea im presionantă a forţelor manifeste în planul îstorieî. D u m ­
nezeu este Cel care conduce întreaga istorîe.
Din punct de vedere apologetic, sunt edificatoare m ărturiile lui
M ircea Vulcănescu referitoare la poziţia creştinului în lume. El sublini­
ază relaţia paradoxală a creştinului cu lumea, arătând că deşi el trăieşte
în lum ea acestui veac, este o făptură înnoită întru Hrîstos, cu rădăcinile
în cer. Vulcănescu analizează consecinţele m odernităţii şi implicaţiile
secularizării, insistând că soluţia nu este una de tip istoric, ci de natură
eclesială si duhovnicească. D oar răm ânând în fidelitate fată de duhul
> y

Tradiţiei Bisericii pot fi depăşite capcanele şi încercările lum ii aşa cum


se desfăşoară ea sub auspiciile căderii în păcat a lui Adam.
Ultim a parte din textul Creştinul în lumea modernă ne apare de-a
dreptul profetică, autorul dând dovadă de vizionarism. Cu o lucidita­
te tulburătoare, Vulcănescu sesizează semnele vremurilor, identificând
greutăţile viitoare. Departe de un ton triumfalist, autosuficient, şi evi­
tând să promoveze o atitudine prăpăstioasă, ci cu realism şi discernă­
mânt, Vulcănescu indică încercările care vor fi de înfruntat şi totoda­
tă m odul în care ar trebui să ne raportăm la ele. Cuvintele lui sunt de
stringentă actualitate, în m ăsura în care vrem ea de cernere pe care el o
sesizează şi o anunţă se m anifestă deja în contemporaneitate.
M ircea Vulcănescu afirm ă răspicat: „N u trebuie să ne înşelăm. Vre­
m ea ce vine nu e o vreme de trium f pentru creştinism. Cum n-a fost nici
cea care pleacă. Ci ca tot veacul, vremea ce vine e o vreme de încercare.
O vreme-n care se vor num ăra oîle de capre, însă nu se vor despărţî
cum nici grâul de neghină! S-a schim bat num ai sensul ispitelor! Puterile
88___________________________________________________________

celor ce intră în acest apocalips sunt numărate. Nim ic m ai prim ejdios


decât să intri-n el naiv şi fără să ştii ce te aşteaptă!

Bibliografie
1. Fay, Ştefan, Sokrateion, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991;
2. Vulcănescu, Mircea, Dimensiunea românească a existenţei, voi.
1-3, Ed. Em inescu, Bucureşti, 1996;
3. Vulcănescu, Mircea, Logos şi eros, Ed. Paideia, Bucureşti, 1991;
4. Vulcănescu, M ircea, Pentru o nouă spiritualitate filosofică, Ed.
Em inescu, Bucureşti, 1992;
5. Vulcănescu, Mircea, De la Nae lonescu la Criterion, Ed. H um a­
nitas, Bucureşti, 2003;
6. Vulcănescu, Mircea, Posibilităţile filosofîei creştine, Ed. A nasta­
sia, Bucureşti, 1996.

3.3.3. Nicolae Steinhardt - intelectual şi monah


mărturisitor al bucuriei credinţei

Nicolae Steinhardt s-a născut pe 29 iulie 1912 la Bucureşti, într-o


familie de evrei implicată în viaţa socială a Rom âniei (tatăl său, O scar
Steinhardt, a fost ofiţer în Arm ata Rom ână, fiind rănit la M ărăşeşti şi
decorat ulterior. De remarcat că studiase la Politehnica din Ziirich unde
fusese coleg cu Albert Einstein). Nicolae Steinhardt realizează studii
strălucite, fiind totodată implicat activ în viaţa culturală rom ânească. în ­
tre 1948-1959 refuză să adere la revoluţia culturală im pusă de comunişti,
prin care în numele internaţionalismului proletar erau agresate în m od
josnic valorile naţionale.
Este arestat, refuzând să fie m artor al acuzării în procesul mistico-
legionar Constantin Noica - Dinu Pillat şi este condam nat la 12 ani de
m uncă silnică. în închisoarea de la Jilava, la 15 martie 1960, este botezat
ortodox de către ieromonahul M ina Dobzeu. Trece prin închisorile de

Mircea Vu l c ă n e s c u , „Creştinul în lumea modernă”, în voi. Logos şi eros, Ed. Paideia,


Bucureşti, 1991, p. 59.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 89

la Jilava, Gherla şi Aiud. în august 1964 este eliberat şi îşi împlineşte


Botezul prin Taina M irungerii, săvârşită la Schitul Darvari. La 16 august
1980 este prim it în cînul m onahal al obştii de la M ănăstirea Rohia, tre­
când la cele veşnice la 30 m artie 1989.
Nicolae Steinhardt este un m ărturisitor al bucuriei credinţei,
> ’
trans-
form ând suferinţele si umilinţele detenţiei într-o fericire trăită lăuntric,
intens, spiritual şi cultural. întâlnirea cu H ristos Cel răstignit şi înviat îi
m archează întreaga existenţă. Pe urmele luî Pascal, Steinhardt afirm ă că
de fapt căutarea lui se întemeiază pe faptul că deja H ristos este Cel Care
l-a găsit m ai întâi. Iniţiativei lui Dum nezeu, Nicolae Steinhardt îi răs­
punde cu onestitate şi consecvenţă, orientându-se spre căutarea rostului
şi adevărului profund al existenţei. Iubirea Adevărului şi m ărturisirea
Lui reprezintă exigenţe fundam entale pentru o apologie redutabilă, iar
m onahul de la Rohia a dovedit cu prisosinţă asum area acestora.
Nicolae Steinhardt afirm a că regimurile tiranice nu interzic rostirea
adevărurilor, ci doar a unora, sau m ai exact al unuia anume, al celui mai
incom od pentru regim. El dă ca exemplu Revoluţia franceză care per­
mitea proclam area mai m ultor adevăruri, dar pedepsea cu m oartea pe
cel care susţinea că simplul fapt de a fi te născut nobil nu reprezenta un
argum ent suficient pentru a fi ghilotinat, fără o altă procedură prealabilă
decât sim pla identificare. Sunt date şi alte exemple (Olivier Cromwell,
Jean Calvin, Thom as M unzer). în faţa unei terori exercitate dinspre ex­
terior este esenţială exersarea libertăţii lăuntrice care determ ină o măr-
turisire în D uh si Adevăr.
în confruntarea cu ceea ce presupune mutilarea existenţei, a iden­
tităţii şi dem nităţii persoanei într-un univers concentraţionar, Nicolae
Steinhardt evocă trei posibile soluţii. Mai întâi este soluţia propusă de
Alexandru Soljeniţîn în Arhipeleagul Gulag: aceea de a te considera
mort. Cel care reuşeşte să m oară faţă de tot ceea ce presupune existenţa
este salvat. Practic, devenind străin fată de realitatea lum ii nu m ai există
o m onedă de schim b prin care poate fi achitat preţul trădării sufletului.
A doua soluţie este cea a lui Alexandru Zinoviev, evocată de unul
dintre personajele cărţii sale înălţimile găunoase: totala inadaptare la sis­
tem. Este cazul zurbagiului, a vagabondului care nu are domiciliu, care
trăieşte de azi pe mâine, hoinărind prin lume şi refuzând orice fel de
90

integrare în sistem. Un astfel de om, la m arginea societăţii, este imun,


rostind adevăruri, pe care ceilalţi nu-şi p ot îngădui să le şoptească.
A treia soluţie este cea întruchipată de V ladim ir Bukovski. Acesta
povesteşte că atunci când a prim it prim a convocare la sediul KGB n-a
putut dorm i toată noaptea; dar nu de frică sau de grijă, ci de nerăbdarea
de a ajunge să le strige adevărul în faţă. Spunea că ardea de nerăbdare de
a intra în ei ca un tanc.
Dincolo de aceste posibile soluţii, Nicolae Steinhardt asum ă şi pro­
pune soluţia duhovnicească a credinţei: „Pentru a ieşi dintr-un univers
concentraţionar - şi nu e neapărat să fie un lagăr, o temniţă ori o altă
fo rm ă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitaris­
mului - există soluţia mistică a credinţei”^'^.
Nicolae Steinhardt reprezintă tipul unui om rafinat de cultură, cu
o im presionantă şi variată erudiţie, precum şi cu o preocupare serioasă
pentru ştiinţă. El evocă în textele sale deschiderile ştiinţei concretizate
prin implicaţii ale teoriilor lui M ax Planck, Albert Einstein, Niles Bohr,
Werner Heisenberg, Kurt Godel. M onahul de la Rohia arată că ştiinţa,
în m od sim ilar cu experienţa literară, presupune multiple ipoteze,
imaginaţie şi m ultă putere asociativă. Atât cultura sa vastă, cunoaşterile
din literatură şi filosofie, precum şi informaţiile din ştiinţă le orienta
către teologie, fiind în acest sens un ilustru reprezentant al relaţiei dintre
teologie, cultură şi ştiinţă^^
Cu toate că a valorificat m agistral relaţia dintre teologie şi cultură,
dintre credinţă şi raţiune, convertirea şi credinţa lui nu sunt rezultatul
unor argum ente şi investigaţii de tip ştiinţific. în acest sens, N icolae
Steinhardt m ărturiseşte: „Pentru mine, creştinarea se confundă cu
o poveste de dragoste: o dublă îndrăgostire: de Biserica creştină şi
de neam ul rom ânesc. [...] Nu, n-am m ers spre creştinism [...] pe căi

Nicolae S t ein h a r d t , Jurnalul fericirii, Ed. Mănăstirea Rohia, Ed. Polirom, 2008, p. 43.
Despre orizontul extins al culturii şi ştiinţei monahului de la Rohia, Alexandru
Paleologu mărturiseşte: „Nicolae Steinhardt mă dă literalmente gata cu nemaipomenita
lui capacitate de informaţie. Ştie tot, e la curent cu tot: microfizică, cibernetică, biologie,
psihanaliză, muzică dodecafonică, artă abstractă, artă concretă, noul roman” (loan P in t e a ,
„Elogiul ştiinţei în opera literară şi teologică a lui Nicolae Steinhardt”, în Macarie M o to g n a ,
Florîan R o ateş (coord.). Centenar N. Steinhardt, Ed. Eîkon, Cluj-Napoca, 2013, p. 123).
APOLOGETICA ORTODOXĂ 91

istorice, exegetice, arheologice, com paratiste; nu intelectualizând, nu


raţionând, com parând, studiind, reflectând selectiv; ci num ai pe calea
ferm ecată a dragostei”^^.
Nicolae Steinhardt dezvoltă o m ărturisire care uneşte curajul cu
inteligenţa credinţei. El arată că niciodată H ristos nu ne-a cerut să fim
proşti, arătând că, prin Evanghelie, M ântuitorul ne cheam ă să fim buni,
blânzi, cinstiţi, sm eriţi şi curaţi cu inima, dar nu tâmpiţi. în opinia m o ­
nahului Nicolae de la Rohia, creştinismul nu înseam nă nici lenevia
minţii, nici puturoşenie şi confundarea m onahism ului cu m izeria sau
cu prostia. în acest sens, Steinhardt a scris pagini memorabile.
Nicolae Steinhardt îsi m ărturiseşte crezul ortodox într-un m od
) )

convingător, rezultat din experienţa sa personală în vîaţa Bîsericii:


„Credinţa noastră, sunt convins, nu urm ăreşte o cunoaştere ocultă, o
igienă m entală ori constituirea unei prime de asigurare la Judeţul de
Apoi şi este străină de unele intransigenţe naive. [...] Şi nu se potriveşte
cu o concepţie pur organizatorică a Bisericii - organizare juridică şi rece
şi, până la urm ă, inchizitorială: frunţi încruntate şi grum aji ţepeni; după
cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala şi neastâmpărul.
Nu se lasă înfrântă şi convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptăţile
şi cruzimile lumii; crede în Dum nezeu adversatîv: împotriva, în ciuda,
în pofida lor. [...] Aştept, m ort de spaim ă şi plin de nădejde. Judeca­
ta de Apoi, ştiu că nu ştiu nimic, n-am nicio dovadă, niciun argument
şi nicio îndreptăţire şi singurul lucru pe care-1 ştiu este că D om nul e
Calea, Adevărul şi Viaţa. Aflat pe G olgota în vrem ea răstîgnirîî, sunt
sigur că nu I-aş fi cerut Dom nului să coboare de pe cruce spre a crede că
este îm părat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că, m ăcar de-ar fi adevărul
altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.
M ulţum esc puterilor cereşti că m -am învrednicit a crede, că m i s-a făcut
această neasem uită onoare şi din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi
ca la Marcu; Cred, Doam ne! Ajută necredinţei mele”^^

Nicolae S t e in h a r d t , Primejdia mărturisirii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998,


pp. 171, 175.
Nicolae S t e in h a r d t , Dăruind vei dobândi, Ed. Mănăstirea Rohia, Polirom, 2008,
pp. 490, 492.
92___________________________________________________________

Bibliografie
1. Ardeleanu, George, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 2009;
2. M otogna, M acarie, Roateş, Florian (coord.), Centenar N. Stein­
hardt, Ed. Eikon, Cluj N apoca, 2013;
3. Steinhardt, Nicolae, Articole burgheze, Ed. M ănăstirea Rohia,
Polirom, 2008;
4. Steinhardt, Nicolae, D ăruind vei dobândi, Ed. M ănăstirea Rohia,
Polirom, 2008;
5. Steinhardt, Nicolae, Jurnalul fericirii, Ed. M ănăstirea Rohia,
Polirom, 2008;
6. Steinhardt, Nicolae, Prim ejdia mărturisirii, Ed. Dacia, C luj-N a­
poca, 1998.

3.4. M ărturisitori în contextul Ortodoxiei universale

3.4.1. Părintele Pavel Florensky şi geniul


cuprinzător al O rtodoxiei

P urtând convingerea lum inată a celui care L-a întâlnit pe H ris-


tos pe calea unei adevărate p asiuni pentru cunoaştere şi adevăr, cu
înţelegerea revelată lăuntric la vârsta de şaptesprezece ani că adevărul
vieţii îşi trage seva dintr-o realitate superioară celei de care poate da
seam a concepţia ştiinţifică despre lume^^ Pavel Florensky va m ărtu ­
risi prin p ropria sa persoan ă despre com patibilitatea profundă, siner-
gică, dintre a fi creştin şi a fi căutător pe plan tehnic, ştiinţific sau
artistic. D espre m ărturia dată prin interm ediul a ceea ce va reuşi să
devină el însuşi, prietenul său filoso f Serghei Bulgakov spunea că P ă­
rintele Pavel reprezenta pentru el nu num ai m anifestarea unui geniu,
dar şi o operă de artă, în sensul că p ersoan a sa reprezenta arm onie,
frum useţe şi spiritualitate.

Paul F lo ren sk y , Souvenires dune enfance au Caucase, £d. Lage d’homme, Lausanne,
2005, pp. 15-18.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 93

Venit pe lume (1882) într-o familie cu origini nobile, preocupată să-i


sădească din copilărie mai curând spiritul ştiinţific decât duhul Bisericii,
va ajunge în a întrupa în ochii contemporanilor săi un fel de Leonardo
da Vinci al spaţiului rusesc. Cu alte cuvinte, acel tip de geniu universal
cu preocupări ample în domenii diferite ale cunoaşterii, ca matematica,
fizica, electronica, filosofia, filologia, arta, muzica, folclorul, dar, deopotri­
vă, preocuparea religioasă, care face din teologie propria sa trăire. Astfel,
după cum mărturisea Bulgakov, cultura şi Biserica, sau altfel zis. Atena şi
Ierusalimul se întâlneau în personalitatea părintelui. Cunoştea greaca şi
latina, vorbea limbile europene de mare circulaţie, precum şi principalele
limbi din Caucaz. în perioada de studii de matematică la Universitatea
din M oscova se va preocupa deopotrivă de fizică, studiată în paralel cu
filosofia, teologia, arta. Se va interesa de toate domeniile creativităţii um a­
ne. Cei patru ani (1900-1904) de studii tehnice vor fi urmaţi de o perioadă
de formare teologică la Academia eclesiastică din Moscova. Va refuza un
post de profesor la Universitate după încheierea studiilor tehnice, dar va
preda în cele dîn urm ă istoria filosofiei la Academia eclesiastică.
în persoana Părintelui Pavel Florensky identificăm martirul pe care
ideologia totalitară comunistă l-a condamnat la moarte (în 1937, prin
împuşcare). Deopotrivă, descoperim în el eruditul care găseşte naturaleţea
de a avea preocupări intelectuale cu totul remarcabile, genul interdisci-
plinar care jonglează cu cunoştinţele făcând acele conexiuni care aduc o
prospeţime a cunoaşterii care frizează apofatismul vizavi de posibilităţile
contemporanilor săi. Ceea ce atrage şi uimeşte este sensul căutărilor sale:
la o epocă unde specializarea îngustă a ştiinţelor face ca omul de ştiinţă să
prefere „adăpostul” disciplinarităţii. Părintele caută în chip revoluţionar
o sinteză a cunoaşterii în care religia, arta şi ştiinţa să se poată întâlni şi
completa reciproc. Este un erudit mărturisitor teolog.
Nu în ultîmul rând, iar aceasta interesează în mare m ăsură lucra­
rea de faţă, identificăm în persoana Părinteluî Pavel Florensky apolo­
getul: angajat în meserii de ordin tehnic, şi deci lucrător în domenîi de
competenţă m ai puţin accesibile clerului, poartă uniforma sa eclesia-
lă, reverenda, prin care mărturiseşte, prin simpla prezenţă personală,
despre convingerile sale de credinţă unei epoci unde tendinţa era spre
ascundere sau apostazie sub povara ideologică alimentatoare de ateism.
94___________________________________________________________

Găsim revelator în acest sens un episod din viaţa lui, la întâlnirea cu Leon
Troţki, care îi remarcă sutana pe vremea când Părintele conducea Direcţia
centrală a electricităţii şi se îndrepta către locul de muncă. Troţki se apro­
pie de el invitându-1 la un congres al inginerilor în calitatea sa de profesor,
cu observaţia că nu va putea veni însă îmbrăcat în reverendă. Părintele îi
răspunde că nu a renunţat niciodată la angajamentul său eclesial. Troţki îi
va îngădui în cele din urm ă să participe cu acest „costum”, iar momentul
intervenţiei sale în congres, va fi, bineînţeles, unul al mărturisirii apolo­
getice, în m ăsura în care avem de-a face cu faptul cu totul neobişnuit în
epocă al venirii unui conferenţiar din rândul clerului, considerat m ediu al
obscurantismului, care va uimi asistenţa prin pregătire tehnică şi rigoare.
Scrierile sale, dintre care le remarcăm pe cele grupate sub titlul Stâlpul
şi temelia Adevărului: încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisorî,
sunt o mărturie a originalităţii unui teolog care utilizează cu prospeţime
„cărămizile” cunoaşterii acestei lumi în a construî înţelesurî şi pătrunderi
care ţintesc dincolo. Chiar şi atunci când face ştiinţă pură, cum ar fi în lu­
crarea Numerele imaginare în geometrie, consacrată interpretării geometrice
a teoriei relativităţii a lui Einstein, nu ezită să afişeze convingeri religioase:
geometria numerelor imaginare, cerută de teoria relativităţii privind corpu­
rile care se deplasează cu viteze superioare vitezei luminii, este numită de
Părintele Florensky „geometria împărăţiei Cerurilor”.
Părintele Pavel Florensky a întruchipat pe trăitorul creştin profund
original prin felul în care şî-a descoperit propria cale şi devenire, nu
în atitudine de izolaţionism faţă de lume, ci asum ând fertil şi inovator
materialele m ediului ambiant ca pe o propedeutică vie în direcţia des­
coperirii Dum nezeului celui Viu. Religia nu poate fi înţeleasă decât prin
trăire, spunea Părintele, iar m ărturia lui era şi apologia vieţii creştine
la o epocă unde îngustarea trăirii, până la aneantizarea ei, era propusă
pe criterii ideologice, deseori în numele spiritului ştiinţific pe care Pă­
rintele nu numai că nu l-a refuzat, dar l-a şi integrat în propria căutare
hrănită de prezenţa lui Hristos.

Bibliografie
1. Florensky, Paul, Souvenires d'une enfance au Caucase, Ed. L’âge
d’homme, 2005, Lausanne, 2005;
APOLOGETICA ORTODOXĂ 95

2. Florensky, Paul, Stâlpul şi temelia Adevărului: încercare de teodicee


ortodoxă în douăsprezece scrisori, trad. Emil lordache, pr. Iulian Friptu şi
pr. Dimitrie Popescu, Ed. Polirom, Iaşi, 1999.

3.4.2. Sfântul Luca al Crimeei -


ierarh m ărturisitor şi taum aturg

Apologet al credinţei ortodoxe într-o perioadă atât de tulbure şi de


apăsătoare pentru Biserică precum cea a dictaturii proletariatului dom i­
nate de ideologia atee a bolşevicilor, figura Sf. Ier. Luca (1877-1961) im ­
presionează prin modelul de luminător în Hristos pe care îl constituie în­
tâi de toate în faţa „m edicilor care slujesc cu preoţească jertfire de sine pe
omul suferind-căzut şi preoţilor care îngrijesc cu devotament doctoricesc
sufletul şi trupul omului bolnav, dar înviat”^®, dar şi a oricărui căutător
onest de Dumnezeu. A întrupa performanţa ştiinţifică la cel mai înalt ni­
vel lucrătoare în chip sinergie cu efortul duhovnicesc al celui investit de
Sus cu treapta arhieriei, angajat deci pe drum ul unei deplinătăţi deopotri­
vă ştiinţifice şi teologice, toate acestea fac din arhiepiscopul Luca o figură
aparte în îstorîa Bisericii.
Este vorba de un mărturisitor într-o epocă în care, după cum însuşi
este conştient, „a te face arhiereu însemna să te transformi într-un ani­
mal pentru vânat”®®, cu alte cuvinte într-un martir. Purtarea rasei ca
mărturie a angajamentului eclesial, deopotrivă acolo unde paşii îl vor
purta prin m eseria de chirurg, este deopotrivă un martiriu. Ne im agi­
năm deruta ateilor din jurul său în acea vreme în care mersul societăţii
era spre apostazie: „evenimentul hirotoniei unui medic a căzut ca un
fulger peste oraşul Taşkent. [...] raţiunea lor nu putea accepta că un
cercetător de valoare a vrut să devină preot [...] mulţi colegi s-au purtat
cu nesocotinţă şi duşmănie [...] mergea pe drum şi auzea fraze jignitoare,
ironice, cârteli [...] existau şi preoţi cărora le-a fost frică, care şi-au lepădat

Arhim. Nectarie A n t o n o p o u lo s , Sfântul Arhiepiscop Luca 1877-1961 Chirurgul


fără de arginţi, Ed. Biserica Ortodoxă / Egumeniţa, Galaţi, 1998, p. 1.
“ Arhim. Nectarie A n t o n o p o u lo s , Sfântul Arhiepiscop Luca..., p. 100.
96___________________________________________________________

rasa şi au renunţat la preoţie. A rămas director al Spitalului General din


Taşkent, opera în fiecare zi, preda cursuri la Şcoala de Medicină întot­
deauna îmbrăcat în rasă şi purtând crucea”®^
Slujirea bolnavului devine în viaţa sa o continuă mărturie evanghelică
a prezenţei tămăduitoare a lui Hristos. Uimea pe contemporani prin faptul
că „omul acesta, medicul-idealist care credea în supranatural şi în Dum ne­
zeu, în ştiinţa lui era exact mai mult ca oricine”®^ Va mărturisi pe Hristos cu
orice risc, fie şi acela al acuzaţiei de crimă politică. Va refuza energic cererea
oficialităţilor de a scoate icoana Maicii Domnului din sala de operaţie. în
faţa tiradei nivelatoare de tipul: „sala de operaţii este un serviciu public. Am
despărţit statul de Biserică. Dacă chirurgul nostru vrea să se roage, treaba
lui, dar să păstreze icoana acasă la el”, va prefera să nu mai vină la spital, de
fiecare dată partidul trebuind să cedeze®^
Prin dialog onest cu detractorii, dădea mărturia creştină în medii cel
puţin indiferente credinţei, dacă nu de-a dreptul ostile. Nu vor lipsi dis­
putele publice, a căror m iză se putea cuantifica în vieţi de oameni. „Cum
este posibil ca dumneavoastră să credeţi în Dumnezeu, părinte chirurg
Voino-Iaseneţki? L-aţi văzut vreodată pe Dumnezeul dum neavoastră?”
este întrebat într-un proces public unde se juca soarta m ai multor oameni
nevinovaţi, în apărarea cărora intervine cu curaj: „Pe Dumnezeu, într-
adevăr, nu L-am văzut niciodată, domnule acuzator public. Dar am făcut
operaţii pe creier şi nu am văzut minte acolo înăuntru. Şi nici conştiinţă
nu am văzut acolo în chip similar, în anul 1947 răspunde în plin con­
gres despre Cel în Care crede deşi nu L-a văzut niciodată, argumentând că
credem că există iubirea şi mintea, deşi nu se văd®^. La un alt congres, de
această dată la Yalta, mărturiseşte apologetic: „Deseori, iubiţi colegi, auziţi
aceste cuvinte: inima m ea este plină de dragoste sau de ură. Dar când
deschideţi inima nu găsiţi niciuna din acestea, numai muşchi şi sânge. Sau
deschideţi craniul şi nu vedeţi în el nici minte, nici prostie. Aşa şi eu, nu
L-am văzut pe Dumnezeu, însă cred în Acesta”®®.

Arhim. Nectarie A n t o n o p o u lo s , Sfântul Arhiepiscop Luca..., pp. 78-79.


Arhim. Nectarie A n t o n o p o u lo s , Sfântul Arhiepiscop Luca..., p. 59.
“ Arhim. Nectarie A n t o n o p o u lo s , Sfântul Arhiepiscop Luca..., p. 67.
“ Arhim. Nectarie A n t o n o p o u lo s , Sfântul Arhiepiscop Luca..., p. 86.
Arhim. Nectarie A n t o n o p o u lo s , Sfântul Arhiepiscop Luca..., p. 331.
Arhim. Nectarie A n t o n o p o u l o s , Sfântul Arhiepiscop Luca..., pp. 331-332.
APOLOGETICA ORTODOXA 97

Viaţa sa de mărturie creştină îl va face pe prietenul său, celebrul savant


Ivan Pavlov, să-i m ărturisească într-o scrisoare: „particip şi eu la martiriul
dumneavoastră cu toată inima”®^. Martiriu întărit de harul şi de bunăvoi-
rea lui Dumnezeu. Dom nul însuşi îi va da de înţeles că Eseurile sale „sunt
plăcute Dom nului”, după cum va primi descoperire de Sus, „pentru că în
felul acesta m ărturiseam numele Luî într-o perioadă de avânt al propa­
gandei antireligioase”®®.
O astfel de viaţă de sfânt va fi încununată cu neputrezirea trupului.
Pătimirea pentru Hristos va deveni pildă de mântuire şi altora, ceea ce ne
situează pe teritoriul duhovnicesc al acelei Apologetici trăite ca m od de
viaţă, care rodeşte convertire în Hrîstos celor care îi primesc mărturisirea
(jurnalistul care îi va studia viaţa cu dorinţa de a-i scrie biografia se va
converti el însuşi, sub înrâurirea personalităţii Sfântului Luca, de la ateism
la creştinism).

Bibliografie
1. Antonopoulos, Nectarie Arhim., Sfântul Arhiepiscop Luca 1877-
1961 - Chirurgul fă ră de arginţi, trad. Cristian Spătărelu, Ed. Biserica
Ortodoxă / Egumeniţa, Galaţi, 1998.

3.4.3. Sfântul Iustin Popovici şi mărturisirea tainei


Dumnezeului-Om în contextul culturii contemporane

Teologia ortodoxă sârbă se va identifica în a doua jumătate a secolului


al XX-lea cu figura impresionantă, patristică, am spune chiar evanghelică,
a Părintelui Iustin Popovici. Va fi influenţat formator de figura teologică
şi spirituală a episcopului Nikolai Velimirovici (1880-1956) care a marcat
Ortodoxia sârbă din prima jumătate a secolului al XX-lea. Elaborează o
monumentală Teologie Dogmatică a Bisericii (voi. I-III, 1932,1935,1978).
în primele două volume, păstrează formal planul „dogmaticilor” de şcoală

Arhim. Nectarie A n t o n o p o u lo s , Sfântul Arhiepiscop Luca..., p. 153.


Arhim. Nectarie A n t o n o p o u lo s , Sfântul Arhiepiscop Luca..., p. 213.
98___________________________________________________________

ruse ale lui Macarie Bulgakov şi Silvestru Malevanski, dar aduce în acelaşi
timp o înnoită abordare şi înţelegere a dogmelor Bisericii: biblică, patristi­
că, duhovnicească, ascetică, încadrată şi concentrată în Revelaţie, cu cen­
trul în Logosul Hristos. Acest m od de înţelegere al dogmelor va fi magistral
expus în monumentala eclesiologie apărută în 1978 (acelaşi an cu apariţia
Teologiei Dogmatice Ortodoxe voi. I-III a Părintelui Dum itru Stăniloae).
Dogmele Bisericii au îmbrăcat în exprimarea teologică a Părintelui
Iustin Popovicî şl un caracter apologetic, mărturisitor. Adevărul Hristos
este prezent în adevărurile dogmatice, care, dincolo de orice conceptua­
lizare şi abstractizare, sunt experimentate în vieţile sfinţilor ca prezenţă
a lui Hristos. în acest sens a mărturisit în contextul secolului al XX-lea -
veac al conflictelor armate, al totalitarismelor, al dezvoltării tehnologiei şi
informaţiei şi al consumismului - că: „Dum nezeul-om este cea dintâi, cea
mai mare, cea mai de bază şi ultimă valoare în viaţa om enească [...]. D u m ­
nezeul-om este El însusi sinteza cea mai desăvârşită
> >
a dumnezeiescului
1
si
a omenescului, a ceea ce este aici şi ceea ce este dincolo, a naturalului şi
a supranaturalului, a fizicului şi metafizicului, a realului şi a idealului”®®.
în Prolog şi Epilogl^ Vieţile Sfinţilor, Părintele Iustin evidenţiază cen-
tralitatea lui Hristos în acest demers soteriologic şi accentuează experi­
enţa vieţii lui Hristos în vieţile sfinţilor, care fac parte din Biserică. D in­
colo de ariditatea unei teologii abstracte, el mărturiseşte realitatea vieţii
şi dogmei Bisericii, cuprinsă în Vieţile Sfinţilor: „Vieţile Sfinţilor nu sunt
nimic altceva decât viaţa Mântuitorului Hristos repetată mai mult sau mai
puţin, în cutare sau cutare mod, în fiecare sfânt. Sau, m al exact este viaţa
Iul Hristos prelungită în sfinţi [...]. Viaţa sfinţilor este în realitate însăşi
Viaţa Dumnezeului-om canalizată în toţi cel ce-L urm ează pe El şl trăită
de el în Biserica Lui. [...] Dar Vieţile Sfinţilor ce sunt? Nimic altceva decât
un fel de continuare a Faptelor Apostolilor. în aceste Vieţi întâlnim aceeaşi
Evanghelie, aceeaşi viaţă, acelaşi adevăr, aceeaşi dreptate, aceeaşi dragoste,
aceeaşi credinţă, aceeaşi veşnicie, aceeaşi pwtere de sus, acelaşi Dumnezeu
şi Domn. [...] Pentru că Vieţile Sfinţilor nu sunt altceva decât adevărurile

Arhim. Iustin P o p o v ic î , „Valoarea supremă şi criteriul ultim în Ortodoxie”, în: Omul


şi Dumnezeul-Om. Abisurile şi culmile filosofiei, trad. Pr. Prof. loan Ică, Diac. loan I. Ică jr, Ed.
Deisis, Sibiu, 1997, p. 121.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 99

evanghelice dumnezeieşti transferate în viaţa noastră omenească, prin har


şi prin nevoinţe ascetice. [...] Tocmai de aceea Vieţile Sfinţilor constituie o
dovadă si o mărturie că obârşia noastră este din cer; că nu suntem din Iu-
mea aceasta, ci din alta; că omul este om adevărat numai în Dumnezeu; că
trăîm pe păm ânt pentru cer. [...] De aceea. Vieţile Sfinţilor alcătuiesc în re-
alîtate Dogm atîca aplîcată, pentru că ei au trăit toate adevărurile dogm a­
tice sfinte şi veşnice în toată puterea lor creatoare şi făcătoare de viaţă. în
Vieţile Sfinţilor se arată în chipul cel mai izbitor că dogmele nu sunt numai
adevăruri ontologice, în ele însele şi pentru ele însele, cî orîce dogm ă este
izvor de viaţă veşnică şi de sfântă spiritualitate, în acord cu preaadevărata
Evanghelie a unicului şi de neînlocuitului Mântuitor şi Dom n”^°.
Din această viziune asupra sfinţeniei omului fundamentată în Reve­
laţie va dezvolta propria viziune asupra culturii lumii. El mărturiseşte că
nu există cultură autentică fără sfinţenie şi că separată de sfinţenie, opusă
Evangheliei, cultura - în specîal cea europeană îdolatră şi autonomă - de­
vine o zadarnică sforţare, care schimbă omul într-o fiară instruită, dar săl­
batică. Concluzia Părintelui Iustin este urm ătoarea:/ără sfinţenie nu există
cultură şi educaţie, fă ră sfinţi nu există pedagogi şi învăţătorfK
Prin urmare, criteriul fundam ental al Ortodoxiei este, în gândi­
rea părintelui Iustin Popovici, nu un concept sau o axiom ă abstractă, ci
Persoana Dumnezeului-Om, şi acest criteriu rămâne valabil pentru orice
cultură teonomă. Acest criteriu constituie miezul de foc al Revelaţiei lui
Dum nezeu în îstorîe şî culmea manifestării lui Dum nezeu în lume. De
aceea, pentru Părintele Iustin „există numai două filosofii: cea divino-
um ană si cea omenească. Una este filosofia unităţii, a m onismului divi-
no-uman, iar cealaltă, filosofia diviziunii, a pluralismului omenesc. [...]
Filosofia divino-umană este filosofia experienţei divino-umană. în ea
toate se bazează pe experienţă, pe trăire în har şî pe faptă. A id nu există
nimic abstract, nimic care să nu fie real”^^. Prin urmare, criteriul suprem
al Ortodoxiei este asum at nu doar raţional, ci existenţial, deplin, unitar şi

Arhim. Iustin P o p o v ic i , „împreună cu toţi Sfinţii”, în voi. Omul şi Dumnezeul-Om...,


pp. 98-104.
Arhim. Iustin P o p o v ic i , „Doliu pentru Hristos. Cultură şi sfinţenie”, în voi. Omul şi
Dumnezeul-Om..., p. 82.
Arhîm. Iustin P o p o v ic i , „între două filozofii”, în: Omul şi Dumnezeul-Om..., p. 53.
100_____________________________________________________

integral. Este o asumare prin experienţă, nu prin reflecţie raţională, au­


tonomă. Filosofia divino-umană este filosofia vieţii, este filosofia după
Hristos, a omului înnoit, în timp ce filosofia um ană este filosofia după om
care este supusă păcatului şi morţii. întreg demersul teologic al Părintelui
Iustin respiră de această structurare care îl plasează permanent pe om, în
virtutea libertăţii sale, între cele două filosofii. El asază divino-umanitatea
ca şi criteriu ultim şi valoare supremă a Ortodoxiei şi manifestării ei, a Bi­
sericii şi manifestării ei în lume.
Toate umanismele „readuc pe om la idolatrie, la politeism, la o dublă
moarte: spirituală şi naturală. Despărţit de Dumnezeul-om orice um a­
nism se transformă treptat în nihîlism. [...] Toate umanîsmele omului
european nu sunt în esenţă altceva decât o neîntreruptă revoltă împotriva
Dumnezeului-om, Hristos”^l
Teologul sârb este de părere că arianismul nu a fost înmormântat, ci este
prezent în trupul Europei contemporane, opera lui Arie se săvârşeşte în m od
continuu, relativismul european contemporan constituind o moştenire a ari­
anismului, relativismul metafizic dând naştere relativismului moral. Iustin
Popovici opune acestei stări de fapt, autonome şi autosuficiente, principiul
axiologic şi gnoseologic universal al neamului omenesc întrupat în Persoana
lui lisus Hristos Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Textele sale sunt grăi­
toare pentru afirmarea unei viziuni apologetic-mărturisitoare asupra omului
în contextul unei culturi autonome: „El a dezlegat toată problema omului [...]
devenind astfel, o dată pentru totdeauna, valoarea supremă şi criteriul ul­
tim al neamului omenesc. El Singurul Dumnezeu Adevărat şi Singurul Om
Adevărat, Singurul Dumnezeu Desăvârşit. Ca atare. El este unica valoare
supremă şi unicul şi ultimul criteriu final al omului însuşi în fiinţa lui psiho­
somatică, în potenţîalitatea lui divino-umană şi tot ceea ce este omenesc şi
al omului. Numai în Dumnezeul-om s-a văzut pentru prima dată omul pe
sîne însuşî desăvârşit şi veşnic. Şi s-a cunoscut pe sine în toate dimensiunile
lui. De aici noul principiu axiologic şi gnoseologic universal al neamului
omenesc: „Dumnezeul-om măsura tuturor

Arhim. Iustin P o p o v ic i , „Gânduri despre «infailibilitatea» omului european”, în:


Omul şi Dumnezeul-Om..., p. 166.
Arhim. Iustin P o p o v ic i , „Gânduri despre «infailibilitatea» omului european”, p. 157.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 101

Părintele Iustin Popovici nu face teologie de dragul unui simplu exer­


ciţiu intelectual, ci leagă reflecţiile sale cu viaţa omului, cu soteriologia şi
cu sensul general al creaţiei şi culturii umane. Omul autonom este omul
păcatului şi al morţii, spre deosebire de omul care asum ă viaţa în Hris-
tos ca model de vieţuire în Biserică. Asumarea şi mărturisirea principiului
hristologic ca centru al creaţiei, culturii şi mântuirii evidenţiază interesul
legitim al teologului sârb pentru dezlegarea sensului existenţei şi indicarea
direcţiei pe care aceasta o are structural spre Hristos. Acest demers îşi găseşte
deplin legitimitatea în secolul al XX-lea şi nu numai, un secol în care omul,
sub influenţa tehnicii, a secularizării şi afilosofiilor şi ideologiilor moderni­
tăţii şi-a pierdut sensul de fiinţă teologică descoperit în Hristos şi Biserică.
De aceea, tonul direct al Părintelui Iustin la adresa Occidentului
şi culturii europene, este perceput de Panayotis Nellas ca fiind nu cau­
za vreunui conservatorism sau fanatism orb, ci mai degrabă înscris în
pedagogia terapeutică a Evangheliei şi Sfinţilor Părinţi^^ Exprimarea
directă a principiilor evanghelice de către părintele Iustin Popovici într-
un anumit context istoric ţine de reacţia apologetică a teologului, întru
nimic deosebită de multe reacţii de acest fel prezente în gândirea şi viaţa
Părinţilor Bisericii. Şi Părinţii Bisericii au reacţionat apologetic contex­
tual, mărturisind Adevărul Evangheliei şi al dogm ei Bisericii, împotriva
relativismului dogmatic, cultural şi moral al vremii lor. Părintele Iustin
Popovici, proiectează în întregul său demers dogmatic-apologetic dimen­
siunea eshatologică a credinţei Bisericii, evidenţiind ceea ce rămâne din
întregul efort um an autonom sau teonom. Criteriul hristologic divino-
uman reprezintă pentru teologul ortodox „busola” afirmării sensului vieţii
şi culturii umane dincolo de orice umanism golit de spiritualitate şi de orice

Panayotis N e l l a s , „O carte pătrunzătoare pe o temă nevralgică”, Postfaţă la voi.


Iustin P o p o v ic i , Omul şi Dumnezeul-om..„ p. 212. A se vedea şi critica lui Nellas la adresa
câtorva idei enunţate în această lucrare (p. 214). Părintele Profesor loan Ică şi Diac loan Ică jr
evidenţiază aspecte ale teologiei lui Iustin Popovici care pot constitui la rândul lor argumente
pentru unele „excese”, cele din urmă datorându-se în opinîa lor pe de o parte stilisticii profetic-
tradlţionale de tip romantic şi specificului demersului teologic pe care l-a ilustrat exemplar,
iar pe de altă parte unui anume context cultural şi istoric în care aceasta a fost formulată
(a se vedea Pr. loan IcĂ, Diac. loan I. IcĂ jr, „Părintele Iustin Popovici: lupta cu Protagoras sau
criteriologia filosofici ortodoxe a Adevărului”, Studiu introductiv la Iustin P o p o v ic i , Omul şi
Dumnezeul-Om..., p. 28).
102_____________________________________________________

viziune teonomă din care omul şi valorile lui să lipsească. Acest criteriu hris-
tologic este relaţionat strâns cu sfinţenia umanului prezentă în Vieţile Sfin­
ţilor, conştienţi de dimensiunea şi vocaţia eshatologică a omului în cadrul
istoriei si a culturii lumii.
i

Prin întreaga sa operă, Părintele Iustin Popovici se înscrie în curentul


de înnoire a teologiei ortodoxe, de sinteză neopatristică, de recentrare a
teologiei pe fundamentele teologiei biblice şi patristice recuperând crea­
tor modelul autentic ortodox al teologiei eclesiale apostolice, patristice şi
bizantine, care, vreme de câteva secole a fost ignorat sub influenţa orien­
tărilor de tip scolastic şi pietist ale teologiei apusene. Prin relaţia interioară
dintre teologie şi viaţa Bisericii, teologie şi hagiografia Bisericii, teologie şi
spiritualitate, dintre asceză şi mistică, dintre tradiţie şi contemporaneita­
te, gândirea Părintelui Iustin Popovici se prezintă ca o adevărată gândire
patristică pentru vremurile noastre.

B ibliografie
1. Ică, loan I. jr, „Părintele Iustin Popovici: lupta cu Protagoras sau
criteriologia filosofici ortodoxe a Adevărului”, Prefaţă la Iustin P o p o v ic i ,
Omul şi Dumnezeul-Om. Abisurile şi culmile fdosofiei, trad. Pr. P rof loan
Ică, Diac. loan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 1997;
2. loja, Cristinel, O istorie a Dogmaticii în Teologia Ortodoxă Rom â­
nă, voi. 2, Ed. Prouniversitaria, Bucureşti, 2013;
3. Popovici, Iustin, Omul şi Dumnezeul-Om. Abisurile şi cul­
mile filosofiei, trad. Pr. P rof loan Ică, Diac. loan I. Ică jr, Ed. Deisis,
Sibiu, 1997.

3.4.4. Panayotis Nellas şi structurarea


unei antropologii hristologice în contextul actual

Panayotis Nellas (1936-1986), teolog grec, mărturisitor al lui lisus


Hristos ca Logos întrupat şi Model absolut al omului, în a doua jumătate a
secolului al XX-lea, aduce contribuţii semnificative în cadrul Apologeticii
Ortodoxe prin viziunea biblică şi patristică exprimată în Zwov Oeovpevov
APOLOGETICA ORTODOXA 103

{Omul, animal îndumnezeit). în contextul proliferării unor antropolo­


gii autonome şi în acelaşi timp reductive, generate în modernîtate prîn
exacerbarea egocentrică a omului golit de spiritualitate, Panayotis Nellas
plasează discursul despre om în perspectiva hristologică a Logosului întru­
p at relaţionând antropologia cu hristologia şi eclesiologia ortodoxă. Spre
deosebire de modelele antropologiei ortodoxe exprimate în Dogmaticile
de şcoală, perspectiva pe care Nellas o proiectează asupra antropologiei
ortodoxe rămâne într-o m axim ă fidelitate faţă de textele biblice, patristice
si duhul dintotdeauna al Bisericii Ortodoxe.
Antropologia hristologică m ărturisită de Panayotis Nellas este con­
struită în jurul viziunii biblice şi patristice asupra omului potrivit căreia
acesta este „chip al Chipului”. Teologul grec arată că „punctul de pleca­
re şi centrul teologiei «chipului» este pentru Părinţi învăţătura S f Ap.
Pavel. Este însă un dat hermeneutîc al ştiinţei biblice actuale faptul că
pentru Pavel «chip al lui Dum nezeu» este Hristos. [...] De fapt. Părinţii
au prelungit linia de mai sus a lui Pavel şi înainte de Hristos, legând tema
paulină Hristos - Chip al lui Dumnezeu cu tem a Facerii omul - după chi­
pul lui Dumnezeu. Deja la Irineu, Clement, Origen, Atanasie, Grigorie al
Nyssei ş.a. - ca să ne lim ităm numai la cei pentru care avem m onografii
speciale asupra acestei teme - este clară distincţia că H ristos reprezintă
Chipul lui Dum nezeu, iar omul, chipul lui Hristos, că, adică, omul este
chip al Chipului”^^.
în opinia lui Nellas, această corelaţie şi distincţie are trei consecinţe
fundamentale privind antropologia, şi anume: constituţia hristologică a
omului, destinul hristologic al omului şi obârşia în Hristos a omuluf^. C on­
cluzia lui Nellas în urm a acesteî analize are un pronunţat substrat apo-
logetic-mărturisitor: „Devine astfel limpede faptul că esenţa omului nu
se află în materia din care a fost creat, ci în Arhetipul (modelul) pe baza
căruia a fost plăsmuit şi spre care tinde. [...] Acest ultim punct înseam ­
nă că adevărul ontologic al omului nu se află în el însuşi, înţeles în m od
autonom: în însuşirile lui naturale, cum susţin teoriile materialiste, în su­
flet sau în partea superioară a sufletului, mintea (intelectul), cum credeau

Panayotis N e l l a s , Omul - animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie


ortodoxă, trad. loan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, pp. 67-68.
Panayotis N e l l a s , Omul - animal îndumnezeit..., pp. 68-73.
104__________________________________________________________

mulţi filosofi antici, sau exclusiv în persoana omului, cum admit sistemele
filosofice personocentrice contemporane, ci în Arhetipul lui. De vreme ce
omul este o icoană, existenţa lui reală nu e determinată de elementul creat
din care este făcută icoana, cu tot caracterul iconic pe care-1 are însuşi
«materialul» creat, ci de Arhetipul (Modelul) ei necreat. Omul este înţe­
les de Părinţi în m od ontologic numai ca fiinţă teologică. Ontologia lui
este iconică”^^. Pentru Părinţii Bisericii, taina omului şi a destinului său se
situează în perspectiva iubirii Sfintei Treimi. Viziunea omului creat „după
chipul şi asem ănarea lui Dumnezeu” din cartea Facerii îşi găseşte deplina
semnificaţie în mărturia Noului Testament. A fi „după chip” înseamnă, îna­
inte de toate, a tinde către propriul Model. Omul e „icoană creată”, chemat
să se configureze după chipul lui Hristos, Care este El însuşi „Chipul lui
Dum nezeu Cel nevăzut” (Coloseni 1,15).
Antropologia hristologică a lui Nellas, fundamentată biblic, patris­
tic şi eclesial, se impune cu atât mai mult cu cât la începutul celui de-al
IlI-lea mileniu creştin, omul, redus la nevoile elementare biologice şi cul­
turale ale supravieţuirii, dispune - în vîziunea diac. loan I. Ică jr - de o
„antropologie precară şi fragilă”, care, dacă nu va fi re-dimensionată în
lisus Hrîstos, se pare că va sfârşî sub „zodîîle unui tot mai apăsător anti­
umanism”. Părintele loan Ică jr subliniază contribuţia decisivă a lui Nellas
la antropologia ortodoxă şi prezintă, în sînteză, un tablou impresionant
al încercărilor eşuate ale omului m odern de a se defini pe sine, în auto­
nom ia sa, încercări care au consecinţe grave pentru sensul existenţei lui:
„Această demisie de la umanitate trădează precaritatea definiţiilor om u­
lui vehiculate în epoca modernă. D upă refuzul sau reprimarea înţelegerii
teologice creştine medievale, de la Renaştere încoace omul european e
un animal în căutarea unei definiţii. Reluate de metafizicile raţionaliste
ale iluminismului «clasicist», vechile definiţii antice (animal raţional şi
muritor, animal social etc.) au coexistat concurenţial cu reprezentările
arhaice şi gnostice (omul ca «m icrocosm » şi «m icrotheos», scânteie de
divinitate căzută în materie etc.), relansate în alchimie, magie şi esote-
risme şi dezvoltate speculativ de metafizicile idealiste «romantice» şi de
ideologiile născute în secolul al XlX-lea în urm a răsturnării acestora:

' Panayotis N e l l a s , Omul - animal îndumnezeit..., pp. 75-76.


APOLOGETICA ORTODOXA 105

marxismul, existenţialismul, istorismul etc. Em ancipată de sub tutela tra­


diţiei teologice şi metafizice, ieşită din perspectiva lor finalistă («teleologi­
că» sau «eshatologică» unde omul se explică prin scopuri transcendente),
antropologia m odernă a privilegiat în ultimele două secole, în sens po-
zîtivist, demersul «arheologic», pledând pentru explicarea reducţîonistă
a omului prin originile şi condiţiile existenţei lui naturale abordate din
perspectiva dominantă sau conjugată a biologiei, psihologiei, sociologiei,
lingvisticii, sistemelor, comunicării etc. Omul a fost redus astfel la nevo­
ile elementare biologice şi culturale ale supravieţuirii lui (hrana, repro­
ducerea), la jocul pulsiunilor fundamentale create în jurul acestor nevoi,
al relaţiilor economice, limbajului etc. Funcţia integratoare a Revelaţiei
a fost uzurpată de metafizică şi apoi de ideologie, rezultatul funest fiind
catastrofa umanismelor europene moderne, al căror antropocentrism fra­
gil n-a putut stăvili sinuciderea în m asă a omuluî ca fiinţă teologică şi
religioasă, nici ororile omuciderii «industrializate» şi dezumanizările de
tot felul care au invadat societăţile actuale (droguri, violenţă, erotismul
exacerbat, consumerismul) depersonalizându-le intens”^^.
Istoria recentă a umanităţii dem onstrează faptul că omul nu se poate
defini autentic decât printr-un recurs autentic la lisus Hristos, Dum ne-
zeul-Om. în funcţie de Hristos, omul se poate defini, îşi poate identifica
sensul şi scopul existenţei, îşi poate regăsi echilibrul existenţei, şubrezit
de diferitele alienări antropologice, reducţioniste, ale ultim elor secole.
Pentru a exprim a această stare, precum şi implicaţiile ei asupra existen­
ţei umane, exegeţii creştini s-au folosit adeseori de conceptul de „haine
de piele”, concept care se referă exclusiv la starea omului de după cădere
şi care este exprim at pentru prim a dată în Cartea Facerii 3, 21. Panayo-
tîs Nellas arată că ceea ce observaţîa em pirîcă numeşte „naturalîtatea”
omuluî, pentru învăţătura bîblică şî patrîstîcă este o stare ulterîoară, de
după cădere, nu însăşî natura luî orîgînară şî, prin urmare, adevărată:
„[...] înainte de a fi îm brăcat «hainele de piele», omul purta un veşmânt
ţesut de Dum nezeu, haina lui psihosom atică era ţesută din harul, lum i­
na si slava lui D um nezeu”.

Diac. loan I. IcĂ jr, „«îndumnezeirea» omului, P. Nellas şi conflictul antropologiilor”,


Studiu introductiv la Panayotis N e l l a s , Omul - animal îndumnezeit..., pp. 6-7.
106__________________________________________________________

„Hainele de piele” vizează în primul rând mortalitatea omului, m orta­


litate care îmbrăţişează întregul organism psiho-somatic, adică nu numai
trupul care devine dens şi solid, ci şi funcţiile psihice care devin „corpo­
rale”. Panayotis Nellas, citând pasaje din textele Părinţilor Bisericii, aver­
tizează că în acestea nu este vorba de moarte, ci de mortalitate biologică,
de o nouă stare în care se găseşte omul, de o viaţă în moarte. Dar m orta­
litatea este o caracteristică a naturii iraţionale, iar îmbrăcarea omului cu
aceasta coincide cu faptul că de acum el trăieşte viaţa naturii iraţionale şi
se caracterizează prin însuşirile ei. în acest sens, toate ştiinţele, artele, pro­
fesiile şi politica reprezintă conţinutul hainelor de piele, reprezentând atât o
degradare a dimensiunilor „chipului lui Dumnezeu” în om, cât şi o adaptare
a omului prin milostenia lui Dumnezeu la condiţiile create de căderea în
păcat. Altfel spus, capacităţile de a trăi cu care a fost înzestrat omul şi care
erau într-un anume grad spirituale, s-au închis în materialitate, şi în loc să
se înalţe la treapta de „simţuri spirituale” au decăzut la treapta de simple
funcţii psihosom atice, biologice^°.
Panayotis Nellas oferă o viziune ortodoxă nu numai asupra omului, ci
şi a cosm osului şi a rolului omului în lume, teme deosebit de importante
pentru Apologetica O rtodoxă în contextul proliferării unor concepţii şi
sisteme secularizate şi autonome asupra cosmosului şi a rolului omului
în lume. D acă păcatul este o cădere de la „paradisul hranei nemuritoare”,
lisus Hristos este Cel care restabileşte lumea în starea de taină a creaţiei.
De aceea, ospăţul sacru, euharistie redă omului acea bucurie iniţială, în
care fiecare lucru al acestei lumi dobândeşte o valoare de mijlocire, o va­
loare de eternitate. Panayotis Nellas subliniază în acest sens; „Ca aduna­
re a credincioşilor în jurul altarului. Euharistia reprezintă reconstituirea
vetrei străvechi a Paradisului. Ca şi comuniune deplină a credincioşilor
cu Dumnezeu şi întreolaltă, ea desăvârşeşte această vatră, unifică absolut
umanitatea, făcând-o Trup al lui Hristos. C a jertfă şi ofrandă, creează din
nou relaţia dinainte de cădere, a omului cu creaţia, si o desăvârşeşte. Crea-
turile care reprezintă bogăţia omului sunt oferite cu iubire lui Dumnezeu.
Astfel, creaţia devine mediul prin care omul se uneşte cu Dumnezeu. M a­
teria se umple de duhul şi viaţa spirituală care funcţionează în Liturghie

’ Panayotis N e l l a s , Omul - animal îndumnezeit..., pp. 85-91.


APOLOGETICA ORTODOXA 107

neîntrerupt şi deplin. Toate acestea se fac pentru că Euharistia este


Hristos, Care reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul real al lunii”®^
Comuniunea omului cu Hristos, în Sfânta Biserică, are menirea să
transforme şi atitudinea acestuia fa ţă de creaţie. în locul unei dimensiuni
opace, autonome, omul poate îmbrăţişa o dimensiune personală, comunio-
nală, devenind astfel preotul creaţiei, iar creaţia, prin omul sfânt, desăvârşit
în Hristos şi în Biserică, este spiritualizată. Vedem, aşadar, că nu numai
omul, ci şi cosmosul întreg nu se poate înnoi decât în relaţie cu Hristos şi
Biserica, centrul liturgic al întregii creaţii, care creşte în lume, în m ăsura în
care omul se împărtăşeşte de vîaţa liturgîcă şî sacramentală a ei. Tainele
Bisericii constituie inima vieţii cosmice deoarece materia supusă morţii
primeşte în şi prin ele puterea vieţii, a unei noi vieţi. De aceea. Biserica ne
îndeamnă, plecând de la textele Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii să ne
înnoim viaţa prin lisus Hristos în Duhul Sfânt. De înnoirea vieţii noastre
depinde înnoirea întregului cosm os, care nu este exclus din planul m ân­
tuirii, al înnoirii şi al desăvârşirii. De aceea, Nellas mărturiseşte în sens
apologetic că toate dimensiunile vieţuirii, profesională, artistică, intelectu­
ală, pot şi sunt chemate să se altoiască pe viaţa sacramentală devenind din
simple facultăţi de a trăi, „simţiri şi funcţii spirituale”, mijloace prin care
omul asum ă şi încorporează cosmosul în Bîserîcă.

B ibliografie
1. Ică loan I. jr, „«îndum nezeirea» omului, P. NeUas şi conflictul an-
tropologiilor”. Studiu introductiv la Panayotis Nellas, Omul - animal în­
dumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Ed. Deisis, Sibiu,
1999;
2. loja, Cristinel, Homo adorans. între lisus Hristos şi politeismul lumii
contemporane, Ed. Universităţii Aurel Vlaicu, Arad, 2008;
3. Nellas, Panayotis, Omul - animal îndumnezeit. Perspective pentru o
antropologie ortodoxă, trad. loan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 1999.

' Panayotis N e l l a s , Omul - animal îndumnezeit..., p. 171.


II

APOLOGETICA ORTODOXA
ÎN RAPORT CU DATELE RECENTE
DIN ARIA ŞTIINŢELOR UNIVERSULUI
1. CosmologiaO
ştiinţifică
> >
actuală - interfaţă
>

în relaţia dintre teologie şi ştiinţă

Cuvinte cheie: creaţie, cosmologie. Big Bang, raţionalitatea Creaţiei, uni­


tate, diversitate.

1.1. Universul în expansiune - descoperire a secolului alX X -lea

în diverse forme, ideea unui univers etern a supravieţuit unui şir


lung de secole şi unor contestatari iluştri. O găsim , de exemplu, expri­
m ată, intr-un fel indirect, la Newton: „Spaţiul absolut, considerat în na­
tura sa fără nicio relaţie cu ceva extern, răm âne totdeauna asem enea si
im obil” şi „tim pul absolut, adevărat şi matematic, în sine şi după natu­
ra sa, curge în m od egal fără nicio legătură cu ceva extern”®^ Viziunea
susţinută de Newton va avea şi oponenţi cu nume sonore în filosofie şi
ştiinţe. Leibniz, de exemplu, refuza să identifice spaţiul euclidian absolut
cu spaţiul fizic, iar episcopul anglican George Berkeley va refuza ideea
spaţiului absolut, pe temeiul că ar însem na că există ceva infinit, şi abso­
lut, înafara lui Dum nezeu.
în 1916, Albert Einstein formulează Relativitatea Generală, o genera­
lizare a Relativităţii Restrânse şi a legii atracţiei gravitaţionale a lui New­
ton, o teorie unificată care oferă o descriere m ai precisă a gravitaţiei, prin
intermediul unor ecuaţii ce traduc interacţiunea propriu-zisă în curbura
spaţiu-timp. în paralel, alţi doi fizicieni, tânărul Alexander Friedman şi
preotul catolic Georges Lemaître, găsesc în aceste ecuaţii soluţii care indi­
că posibilitatea ca Universul în care trăim să fie în expansiune.
O bservaţiile efectuate de Edwin Hubble în anii 1920 şi 1930 au
arătat, independent de toate aceste lucrări, că galaxiile se îndepărtează

Isaac N ew to n , Principiile matematice alefilosofiei naturale, trad. Prof. Victor Marian,


Ed. Academiei, Bucureşti, 1956, pp. 30-31.
112_____________________________________________________

unele de altele şi că, pentru un observator terestru, Universul se ex­


tinde în toate direcţiile, indiferent unde anum e ne-am îndrepta pri-
vîrea. Aceste rezultate vor schim ba radical reprezentarea despre
Univers, constituind datele de pornire pentru un nou m odel de univers,
în expansiune.
P otrivit acestui n ou m odel, întregul U nivers este rezultatul
unei explozii care a generat spaţiul şi tim pul, în treaga m aterie a
stelelor şi co rp u rilo r cosm ice, dar şi toate form aţiu n ile g alactice c u ­
n oscute. în decen iile urm ătoare, alte câteva d esco p eriri cu m sunt
cele referitoare la rad iaţia co sm ică de fon d sau d escrierea o rigin ii
şi p o n d e rii ato m ilo r din U nivers (asp ecte cup rin se în teoria nucleo-
sintezei), au co n so lid at m odelu l d in am ic al un iversu lu i co n sid erat
de u n ii cercetători cea m ai m are d esco p erire ştiin ţifică a secolu lu i
al X X -lea.
întrucât m odelul cosm ologic cu Big Bang este cel utilizat astăzi pe
scară largă, cea mai mare parte din consideraţiile ce urm ează vor face
referire la datele şi ipotezele lui. încercăm să subliniem elementele de
convergenţă între aceste date ale cosm ologiei şi reflecţia teologiei p a ­
tristice, dar şi câteva deosebiri importante între consideraţiile care se
fac pe m arginea acestui m odel şi doctrina creaţiei conturată în spaţiul
creştinismului răsăritean.

1.2. Date ale cosmologiei patristice

Ideea unei lumi create ex-nihilo aparţine în m od exclusiv culturii şi


tradiţiei iudeo-creştine. Există două menţiuni nou-testamentare ce pot fi
invocate aici. Este vorba despre textul din debutul Evangheliei Sfântului
loan: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dum nezeu şi D um ne­
zeu era Cuvântul [...]. 1). Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a
făcut din ce s-a făcut” (1, vers. 1 şi 3) şi de pasajul prezent în Epistola către
Evrei: „Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul
lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd” {Evrei 1U 3). Unii
autori susţin, de asemenea, ideea că această concepţie este prezentă expli­
cit chiar în Vechiul Testament. Vladimir Lossky, de exemplu, invocă un
loc din 2 Macabei 7,28, mărturisirea unei femei din neamul lui Israel către
APOLOGETICA ORTODOXA 113

fiul său®^: „Rogu-te, fiule, ca la cer şi la păm ânt căutând şi văzând toate
cele ce sunt intr-însele, să cunoşti că din ce n-au fost le-a făcut pe ele
Dumnezeu şi pe neamul omenesc aşijderea l-a făcut” (2 Macabei 7,28).
înţelegând riscul reducerii întregului act al creaţiei la modelarea unei
materii preexistente^ Părinţii au insistat asupra principiului creaţiei din
nimic. Teofil al Antiohiei, de exemplu, are multe menţiuni cu privire la
faptul că Dum nezeu a făcut lumea fără să fi folosit ceva preexistent. Ex­
primarea lui este fără echivoc. Dumnezeu „a făcut totul din ce nu există,
dându-i existenţă [...] încât n-a existat nimic alături de Dumnezeu, ci El
era singur; nu avea nevoie de nimeni şi de nimic. [...] C ă cel care e creat
are şi trebuinţe, pe când Cel necreat n-are trebuinţe de nimic”®^.
O contribuţie decisivă în această înţelegere a lumiî a avut Sf. Ata-
nasie cel Mare. între lum ea creată şî Dum nezeu, va afirm a el, există o
prăpastie de netrecut. Pe de o parte. Fiinţa Absolută a lui Dum nezeu
Cel etern şi neschimbat, nem uritor şi incoruptibil, pe de altă parte, cos­
m osul contingent, expus schim bării şi corupţiei. Totodată, Sfântul Ata-
nasie va afirm a distincţia dintre crearea lumii, subzistentă, contingenţă,
schim bătoare şi coruptibilă, şi naşterea Fiului lui Dum nezeu, din veşni­
cie, D um nezeu adevărat. Pentru a exprim a faptul că prăpastia cea mai
mare este între D um nezeu şi Creaţie, nicidecum între Dum nezeu-Tatăl
şi Dum nezeu-Fiul, Sf. Atanasie cel Mare ajunge să facă o deosebire esen­
ţială între naşterea Fîuluî şî generarea lumîî®^
Conform acesteî înţelegerî, m aterîa lumîi, spaţîul şi tim pul nu au
existat de la sine, din eternitate, fără voia divină. Expresia la început ( e v
ocpx^), utilizată în textul referitor la Creaţie prezent în Facerea, îndîcă
tocm aî aceasta: „prîm a unire a veşniciei lui D um nezeu cu tim pul şi în­
ceputul tim pului”, prim a clipă a dialogului lui Dum nezeu coborât la
creatură cu creatura ce începe „drum ul eî tem poral”®®. Cuvântul bereşit

Vladimir L o ssky , Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. Pr. Vasile Răducă, Ed.
Anastasia, Bucureşti, p. 122.
Vladimir L ossky , Teologia mistică..., p. 284.
Gheorghe F. A n g h e l e sc u , Timp şi dincolo de timp. Consideraţii din antropologia
patristică clasică răsăriteană, Ed. Universităţii din Bucureşti, 1997, p. 41.
Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, Ed. Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 228.
114__________________________________________________________

din textul ebraic are, pe lângă înţelesul tem poral şi înţelesul de principiu
metafizic, sens pentru care traducătorii latini au utilizat in principia.
Sf. Vasile cel Mare va scrie că expresia „la început” prezentă în F a ­
cerea m archează deopotrîvă frontîera eternităţii şi a timpului, „un fel
de m om ent atemporal în sîne, dar a cărui ţâşnire suscită timpul, punct
de atingere, s-ar putea spune, al voinţei divine cu ceea ce, trecând de la
nonexistenţă la existenţă, începe acum şi, neîncetând să înceapă, devine
şi durează”®^.
Dar, în legătură cu teologia creaţiei, în expresia ei ortodoxă, este de­
osebit de sem nificativ faptul că expresia ev apxt^ apare în prologul Evan­
gheliei Sfântului loan şî în Proverbe 8, 22. Acest fapt este comentat de S f
Irineu de Lyon, Orîgen, S f Vasîle cel M are şi S f G rigorie de Nyssa®^ în
locul nou-testam entar indicat, începutul lum ii e pus în legătură cu L o ­
gosul, Cuvântul luî Dum nezeu, pentru că „num ai Cuvântul, implicând
în El voinţa şî gândirea, poate face să înceapă ceva nou cu adevărat’
Pe de altă parte, înţelesul m etafizic de principiu, regăsit în tra­
ducerea latină, trim ite la faptul că lum ea a fost făcută t o ^ ă d eo d a­
tă, în sensul că dintru început toate erau ascunse în ceea ce s-a făcut
(KecpdXaiov). S f G rigorie de N yssa afirm ă că Scriptura învaţă despre
faptul că D um nezeu a creat lum ea în rezum at, din prim a m işcare a
voinţei Lui. Toate celelalte elemente constitutive lum ii au apărut într-
o anum ită succesiune, conform înţelepciunii lui Dum nezeu, Care-Şi
făcea sim ţită prezenţa în ele, concretizându-se de-a lungul tim pului,
atunci când acelea se cuveneau să apară^°.

Olivier C lem e n t , „Notes sur le temps (II)”, în: Messager de l’Exarchat du Patriarche
Russe en Europe Occidentale, Paris, 1957, nr. 27, p. 134, apud Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia
Dogmatică Ortodoxă, voi. I, p. 228.
S f . I r in eu de Lyon , Demonstratio Apostolica 43; O r îg e n , Comentarii in evanghelium
loannis, I, 90-124; S f. G r ig o r ie d e N y ssa , Apologia in Hexaemeron, PG 44, 72 A, apud
Cristian B ă d iliţ ă et al. [coord.], Septuaginta, voi. I, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, voi. I, p. 50, nota
1. în Omilii la Hexaemeron (I, 6) - text indicat la aceeaşi notă din Septuaginta.
Pr. Dumitru Stă n ilo a e , nota 11, în S f. C h ir il a l A l e x a n d r ie i , Comentariu la
Evanghelia Sfântului loan, I, în coli. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, Ed. Institutului Biblic şi de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, notă, pp. 25-26.
în Hexaemeron, 44, 72 C, 76 B, apud Pr. Vasile R ă d u că , Antropologia Sf. Grigorie
de Nyssa, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1996, p. 45.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 115

în legătură cu aceasta este im portant să subliniem şi ideea progresi-


vităţii creaţiei pe care o găsim exprim ată şi de Părintele Stăniloae: „toate
cele posterioare au fost prevăzute în ceea ce s-a creat la început, şi apoi
în m od special în cele im ediat anterioare, sau ceea ce a fost creat de la
început a fost creat de Dum nezeu capabil să prim ească şi puterea prin
care să apară noi ordini. Astfel, totul iese din voia lui Dum nezeu, dar
voia Lui se foloseşte
> si) de cele anterioare”^'.

1.3. Cosmologia în teologie şi ştiinţă. Distincţii


şi puncte de convergenţă. Câteva exemple

1.3.1. Miraculoasa adecvare dintre om si


> lume
sugerează existenţa unui Creator

Multe date şi situaţii din cuprinsul explorărilor ştiinţifice ale univer­


sului sunt relevante pentru reflecţia teologiei ortodoxe. în prim ul rând,
chiar posibilitatea cunoaşterii universului, prin intermediul luminii, cu
ajutorul unor aparate sofisticate construite de om, reprezintă o situaţie
cu totul semnificativă, pe m arginea căreia nici ştiinţa, nici filosofia şti­
inţelor nu zăbovesc prea mult, cu toate că este vorba de înseşi premisele
cunoaşterii ştiinţifice.
C osm ologia ne arată un fapt uimitor, anume că omul se naşte într-un
univers care poate fi cunoscut. Chiar dacă depărtările cosm osului sunt
impresionante, chiar dacă/Structurile lui sunt gigantice, universul poate
fi explorat. M işcările şi form area structurilor cosmice, stelele, planete­
le sau galaxiile, precum şi procesele interne care se petrec în interîorul
acestora, care duc la form area galaxiilor, la arderea şi m oartea stelelor,
toate aceste aspecte pot fi descrise de legi. Folosind construcţii m atem a­
tice, raţiunea om enească poate alcătui descrieri suficient de bune pentru
toate aceste fenomene, fără să fie necesară o călătorie până în vecinăta­
tea acestor realităţi.
Pe de altă parte, dacă imaginile din zonele lui îndepărtate nu ar
veni spre noi, prin lum ină, explorarea cosm osului nu ar fi posibilă decât

Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, p. 229.


116__________________________________________________________

într-o regiune foarte redu să.^n să universul se dezvăluie prin lumină^


şi capacitatea omului de a recepta şi înţelege cu m intea - la rândul ei
descrisă de Părinţii filocalici ca vedere sau lum ină interioară! - face p o ­
sibilă cunoaşterea, această acum ulare de lum ini spirituale, înţelese dîn
aceste lum ini vizibile.
în legătură cu aceasta, teologia ortodoxă afirmă, prin vocea puter­
nică a Sf M axim M ărturisitorul, că raţiunea om enească poate să sesize­
ze raţionalitatea lumii, pentru că şi lum ea şi omul sunt creaţii ale unui
Autor unic, bun şi iubitor. Care a pus în lume înţelesuri despre El şi în
om putere să le poată sesiza şi înţelege. Dum nezeu l-a făcut pe om fi­
inţă raţională capabilă să lectureze lum ea creată, să sesizeze armoniile
ei, tocm ai pentru ca la întâlnirea lui cu ea, şi în compatibilitatea aceasta
extraordinară dintre aspectele ei sensibile şi simţurile lui, dar şi în cele
dintre raţionalitatea lum ii şi raţiunea lui, capabilă să o descrie, el să înţe­
leagă lum ea şi viaţa lui în ea, conştîentă de sîne şi de ea, ca daruri ale Lui.
M ai întâi, toate rezultatele cosm ologiei dovedesc o anum ită com pa­
tibilitate între raţionalitatea lumii si raţiunea omului. Există o adecvare
a instrum entarului m atem atic construit de om la corpurile şi dinam i­
ca lumii fizice. Structurile cosm ice sunt descrise astăzi cu multă preci­
zie, prin intermediul unor formule matematice. în felul acesta, ştiinţa
despre univers scoate la iveală o parte din raţionalitatea creaţiei văzute,
evidenţiind totodată cum omul, fiinţă raţională creată după chipul lui
Dum nezeu, poate să sesizeze în lum ea sensibilă raţiunile lucrurilor.
Pe de altă parte, există o anum ită adecvare a materiei lum ii la p ro­
iectele inginereşti ale omului. Explorarea cosm osului este posibilă doar
prin această întâlnire. Constituţia fizico-chimică a materiei îi perm ite
om ului punerea în operă a proiectelor. Pământul pe care călcăm are re­
sursele necesare pentru creaţiile tehnice. în aceasta se vede că m ediul
înconjurător nu este adaptat doar la viaţa omului, prin aceea că asigură
resursele de hrană şi m edicamente, îmbrăcăminte, materiale de con­
strucţie pentru locuinţe, biserici şi civilizaţie. M ateria păm ântului stă la
îndem âna omului, cu potenţialităţi potrivite, pentru operele lui, încât ne
putem ajuta de resursele şi puterile create din natura înconjurătoare în
explorarea lumii. Raţiunea om enească a descoperit deja şi poate folosi
legile materiei ca să facă din m ateria păm ântului dispozitive complexe
APOLOGETICA ORTODOXĂ 117

pentru explorarea lumii. Se evidenţiază o anum ită elasticitate a m ate­


riei care, în m âinile pricepute ale omului, şi sub forţa pătrunzătoare a
raţiunii lui, poate să devină lentilă şi tehnic, dovedindu-se folositoare în
eforturile de explorare a ei.
*^ în fine, avem de-a face cu o anumită adecvare între lumea fizică şî
simţurile noastre.'^rupul omului este înzestrat cu simţuri adecvate pen­
tru lumea în care se naşte. Gândirea Sf. M axim Mărturisitorul subliniază
această situaţie extraordinară; în fiecare clipă de viaţă, în alcătuirea lui
minunată, trup şi suflet, adună, prin simţuri, aspectele sensibile ale lu­
mii, fiind capabil să desprindă din ele înţelesuri inteligibile pentru minte,
în felul acesta, lum ea sensibilă intră în om, prin înţelesurile pe care el le
adună în minte. Reflecţiile filosofice dezvoltate în aria fenomenologiei au
analizat această adecvare a echipamentului senzorial cu lumea. într-ade-
văr, trupul omenesc este înzestrat cu simţuri în stare să sesizeze formele,
sunetele, texturile şi culorile lumii sensibile. însă această diversitate de
stimuli este receptată şi organizată în om ca centru ipostatic, ca subiec­
tul personal, care nu face o simplă lectură a lumii, ci conferă înţelesuri şi
semnificaţii şi e capabil să întrevadă sensuri în cele receptate.
Fenom enologia rem arcă şi ea m odul în care dlntr-o diversitate de
senzaţii şi percepţii distincte, sunete, im agini sau texturi ale diferitelor
lucruri, omul receptează în fiecare clipă de viaţă o singură lume, reali­
zând o unificare a datelor câm pului perceptiv. M ai mult chiar, din per­
spectivă teologică, această realitate unitară a lumii este receptată sub
un anumit sens^Teologia ortodoxă vede în toate acestea că om ul este
chemat nu doar să reţină din lum ea creată acele aspecte ordonate care
se pretează la descrieri matematice. Epopeea întâlnirii om ului cu lum ea
nu se reduce doar la lectura ştiinţifică a fenomenelor, la evidenţierea le­
gilor şi la instrum entalizarea resurselor ei. Om ul poate sesiza şi celelalte
frum useţi din lume, cântul păsărilor, roadele şi florile câmpului, culorile
şi nuanţele cerului în tim pul unui asfinţit, dar şi felul în care vîetăţile se
întrajutorează în coexistenţa lor. f
Om ul poate recepta frum useţea lum ii în toată diversitatea ei, as­
cunsă .şi în ordînea m ecanîsm elor fizice ale lumii_si în vîaţa vieţuîtoa-
relor ei, dar poate să lege toate aceste aspecte ale ei cu celelalte frum u­
seţi ale lumii, şi cu puterile ei create, pe care el le pune în operele sale
118__________________________________________________________

inginereşti, putându-le conferi tuturor un sens cuprinzător. în felul aces­


ta, ca subiect personal, omul are deopotrivă, în lum ea bogată în frum u­
seţe şî dîversitate, experîenţa unei lumi unitare, care se dezvăluie, cum
afirma Părintele D um itru Stăniloae, ca dar multiplu, dăruit de D u m ­
nezeu-Creatorul. Lum ea se vede deopotrivă ca atelier potrivit pentru
creaţiile inginereşti şi artistice, dar şi loc al edificării spirituale, treaptă
către Dum nezeu, prin care omul urcă la înţelegerea lucrărilor Lui în ea.
Aşadar, într-o perspectîvă duhovnicească, datele cosm ologiei, care
prezintă ordinea şi procesele care se petrec în structurîle existente în
cosm os, pot fi văzute în form a unor aspecte ale raţionalităţii lumii, un
adevărat material d o x o lo g ic .^ e situăm, în felul acesta, în înţelegerea
cuprinzătoare a psalm istului David, care vede în Creaţie frum useţea şi
înţelepciunea Autorului: „Cerurile spun slava lui Dum nezeu şi facerea
m âinilor Lui o vesteşte tăria” {Psalmul 18, 1); „Cât s-au m ărit lucrurile
Tale, Doam ne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Um plutu-s-a păm ântul
de zidirea Ta” {Psalmul 103, 2 5 ).^

1.3.2. L um ea are un început. Contingenţa sp aţiu lu i şi tim pului

D e-a lungul timpului, în reflecţia filosofică, spaţiul şî tim pul au fost


considerate absolute, idee care se potriveşte cu eternitatea materiei, sp a­
ţiul şi tim pul constituind un fel de dat prealabil, un fond, un decor fix
în universul static. M odelul cosm ologic cu Big Bang m odifică radical
aceste reprezentări. Gândirea ştiinţifică şi filosofică din spaţiul euro­
pean, care a tratat chestiunea spaţiului şi a timpului cu m ultă atenţie, a
fost bulversată de noul m odel cosm ologic. Avem de-a face aici cu alte
repere. Universul nu este static, ci dinam ic, spaţiul şi tim pul nu sunt ab­
solute, ele putând fi, spre exemplu, deformate în zone unde densitatea de
materie-energie este mare. M ai mult, materia, spaţiul şi tim pul nu sunt
eterne, ci par să aibă o „dată a naşterii”.
(^Pentru teologie, e sem nificativ că m odelul universului în expan­
siune pune un hotar în istorîa lumîi: m om entul exploziei iniţiale {Big
Bangi^Ducă este adevărat că universul este în expansiune, dacă galaxiile
se îndepărtează de observator, pe toate direcţiile. Indiferent unde p ri­
vim, aceasta înseam nă că în trecutul tot m al îndepărtat al universului
APOLOGETICA ORTODOXA 119

ele au fost tot m ai apropiate unele de altele. Pe m ăsură ce ne deplasăm


în trecutul universului, galaxiile se apropie tot m ai mult una de cealaltă.
în legătură cu această situaţie, trebuie spus că ştiinţa constată o
condiţie specială, a observatorului. Potrivit unui postulat al relativită­
ţii restrânse, lum ina se deplasează cu o viteză lim ită (aprox. 300 000
km /s). Aceasta înseam nă că, având de străbătut dîstanţe tot m aî întinse,
din locuri tot m ai îndepărtate, lum îna va ajunge în lentila observato­
rului terestru tot m ai târziu. A ceasta face posibil ca multe dintre consi­
deraţiile pe care cercetătorii le fac despre trecutul universului să poată
fi verificate prin observaţie, chiar acum , în prezent. Aşadar, în întreg
universul, procesele desfăşurate în trecut nu s-au consum at definîtîv.
Ele sunt accesibile chiar acum . Avem de-a face, aşadar, cu o condiţie
privilegiată pentru om; cu cât priveşte m ai departe în univers, el are
şansa să vadă chiar acum , în vrem ea vieţîi lui păm ânteşti, un trecut tot
m ai îndepărtat al lumiî create.
Prîn Intermediul radiaţiilor s-au putut face observaţii cu privire la
structura şi dinam ica universului de la distanţe foarte mari, adică, p o ­
trivit înţelegerii cosmologilor, tot m ai aproape de m om entul de început.
Un record recent, atins prin intermediul observatorului spaţial SW IFT
al NASA, prin captarea unui sem nal provenit de la o sursă de radiaţii
gam m a situată la 13-14 m iliarde de ani lum ină de Terra. El reprezintă,
foarte probabil, explozia unei stele de 30 de ori m ai m are decât soarele,
care s-a petrecut foarte devreme, când universul avea doar 3% din vârsta
estim ată a universului actuaP^
Este interesant faptul că menţiunile cu privire la materie, spaţiu
sau tim p din textele m ajore ale literaturii patristice sunt convergente cu
aceste consideraţii recente. Sfinţii Părinţii, cum s-a m enţionat m ai sus,
resping eternitatea materiei şi a lum ii.^n apărarea credinţei că D um ne­
zeu este Creatorul lumii întregi, ei m ărturisesc crearea lum ii ex-nihilo.
în acest fel, spaţiul, tim pul şi m ateria au un început.
De partea cealaltă, m odelul cosm ologic cu big-bang susţine că
întreg universul, stelele şi galaxiile, spaţiul şi tim pul au apărut prin

A. CuccHiARA et al., „A Photometric redshift of z~9.4 for GRB 090429B”, în: The
Astrophysical Journal, nr. 736, voi. 1, 20 iulie, 2011, pp. 1-12.
120_____________________________________________________

explozia unei singularităţi cu dim ensiuni de zece m ilioane de miliarde


de m iliarde de ori m ai m ică decât un atom de hidrogen’ ^
v^Mai mult chiar, unii cosm ologi avansează chiar ideea, plauzibilă
astăzi, din perspectiva m ecanicii cuantice, că întreg universul ar fi p u ­
tut apărea din vid, printr-o fluctuaţie a energiei de vacuum^'^ij'Printr-un
astfel de rezultat, fizica a ajuns să creioneze un scenariu ipotetic ce pro­
pune ideea potrivit căreia temeiul întregului univers este o fluctuaţie de
vid cuantic. Aici sunt semnificative corelaţiile reflecţiilor teologice cu
m odelul cosm ologic cu Big Bang, fără a fi veritabile congruenţe, aspecte
pe care urm ează să le arătăm. Ideea că din ceva atât de m ic - ar fi putut
apărea întreg universul, cu cele peste 100 de m iliarde de galaxii, câte se
estim ează că există, multe dintre ele cu peste 100 de m iliarde de stele,
este greu de acceptat, în limitele experienţei obişnuite. Tocm ai de ace­
ea, poate fi rem arcată întâlnirea teologiei cu ştiinţa, ambele subliniind,
îm potriva reperelor furnizate de sim ţuri şi contrar judecăţilor obişnuite,
contingenţa lum ii şi faptul că până şi spaţiul şi tim pul au un început.

1.3.3. Distincţii necesare: momentul Big Bang,


începutul şi originea Creaţiei

O eroare frecventă, între multele care îm presoară acest teren de


lucru, ar putea fi aceea a tratam entului nediferenţiat aplicat textului
biblic si teoriilor ştiinţifice. Există unele deosebiri fundam entale în-
> j j

tre valenţele lim bajului ştiinţific şi cele pe care le are lim bajul teologic.
Din această perspectivă, subliniem că textul Facerii nu este, şi nici nu
poate fi, un referat ştiinţific despre alcătuirea Lumii. Chiar dacă, la un
m om ent dat, forţarea unor corespondenţe între anumite versete biblice
din textul Facerii şi datele despre originile şi etapele pe care le-a traver­
sat lum ea în scenariul ştiinţific ar putea produce rezultate, abordarea
nu este proprie unui text inspirat.

” Atât se estimează că ar fi fost raza Universului (10 ” cm) la momentul 10 ” secunde după
Big Bang; Trinh Xuan T h ua n , Melodia secretă. Şi omul a creat Universul, trad. Magda şi Corina
Stavinschi, Ed. XXI: Eonul Dogmatic, Bucureşti, 2005, p. 147.
Lawrence M. K r a u ss , Universul din nimic, trad. Constantin Dumitru-Palcus, Ed. Trei,
Bucureşti, 2013.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 121

De aceea, din perspectiva teologiei ortodoxe, nu este adecvată nici


folosirea m odelului cosm ologic actual îm potriva învăţăturii biblice des­
pre creaţie, dar nici în favoarea ei. BigBang-u\ nu este echivalentul ştiin­
ţific al adevărului de credinţă privitor la creaţia lum ii în form a ex nihilo.
Este semnificativă aici şi o altă distincţie, cea dintre „origine” şi
„început”®^ începutul este situat în timp, fiind „o dimensiune a naturii”,
iar originea este necreată. D acă începutul este creat, şî „el însuşi părtaş
apoî la creaţie. [...] Originea e unică, fără început şî sfârşit. începutul se
înnoieşte mereu, [...] ca aspiraţie, ca suiş fără sfârşit către perfecţiune”’ ^.
Pe de altă parte, m om entul creaţiei nu este un eveniment care se desfă­
şoară în lume, în cuprinsul coordonatelor eî. în fine, în cuprinsul cos­
mologiei, avem de-a face cu lum ea fizică, ulterioară căderii primordiale,
sesizată în limitele de investigaţie ale ştiinţelor. De cealaltă parte, creaţia
lumii prezentă în referatul Facerea nu este un proces petrecut în interio­
rul universului, ci unul m ai presus de realitatea aceasta.
Distincţia aceasta ar putea fi întrucâtva sesizată şi printr-o alta,
sem nalată de Heidegger, anume cea care deosebeşte onticul (fiinţare)
de ontologic (fiinţa fiinţării). Din perspectivă teologică, începutul lu­
m ii ţine de ontologic, iar nu de ontic, încât, chiar dacă apropierea de
m om entul Big Bang ar putea fi o apropiere de stadiile de început ale
lum ii fizice, aceasta nu presupune o apropiere de actul creaţiei ca atare.
Apariţia universului, ca tunelare cuantică din nimic, nu poate fi acelaşi
lucru cu evenimentul creaţiei ex nihilo. Cele două începuturi aparţin
unor planuri distincte, chestiune rem arcată într-un fel şi de analiza fe­
nom enologică a existenţei.

1.3.4. Doctrina ex nihilo, vidul cuantic şi explorările


recente ale cosmologiei

O altă situaţie se poate sesiza şi în deosebirea dintre vidul energetic


şi nim icul utilizat în doctrina creştină pentru a caracteriza crearea lumii

Este vorba de distincţii pe care le fac Jaspers sau Lacroix (v. Pr. Constantin G a l e r iu ,
Jertfă şi Răscumpărare, Ed. Harisma, Bucureşti, 1991, p. 59).
Pr. Constantin G a l e r iu , Jertfă şi Răscumpărare, p. 59.
122____________________________________________ ^________

ex nihilo. în înţelegerea teologiei creştine, evenimentul creaţiei nu este


transform area a ceva în altceva, nu înseam nă „a lucra cu ceva sau în cu­
prinsul existenţei m ateriale”, întrucât D um nezeu nu foloseşte nim ic din
toate acestea (nici materie şi nici energie) pentru a crea lumea. La polul
celălalt, vidul în form a vacuum ului plin de energie despre care vorbesc
fizicienii, din ale cărui fluctuaţii pare să se fi născut universul, posed ă o
bogată structură m atematică. De aceea, acest ultim concept se situează
mai degrabă în apropierea logos-u\ui grecesc, din tradiţia heracliteană
şi neoplatonică, decât în vecinătatea înţelesului pe care îl are nefiinţa
pom enită în teologia patristică^^. în tim p ce vidul energetic al fizicii are
mai multe posesiuni (fluctuaţii de energie, structuri matematice care să
îl descrie) decât un vid ontic, nim icul invocat în învăţătura ex nihilo este
m ai subtil, m ai spectral decât cel indicat de filosofie.
Pe de altă parte, nici m odelele ce par să excludă începutul Universu­
lui nu constituie contraargum ente în raport cu învăţătura creştină des­
pre teologia creaţiei, câtă vreme ele nu sunt propriu-zis m odele cosm o­
logice articulate, care să aibă dovezi solide în sprijinul lor.
Privind acum posibila apropiere dintre cosm ologia recentă şi teolo­
gia ortodoxă despre Creaţie observăm , dincolo de convergenţele rem ar­
cabile menţionate deja, şi im portante deosebiri. N u găsim un echivalent
filosofic sau teologic pentru acest vid energetic constatat de fizicieni,
care să dovedească ideea că universul este creat ex nihilo, care să indi­
ce o echivalenţă cu „nim icul” ulitizat în reflecţia teologică. Câtă vreme
suntem în cuprinsul cosm ologiei cu Big Bang, fără a ne situa în opoziţie
cu doctrina creaţiei ex nihilo, suntem încă departe de ideea unei coinci­
denţe între teologie şi ştiinţă, şi oricum în alt plan decât acela al înţelege­
rii integratoare a lum ii drept Creaţie, O peră personală a lui Dum nezeu
Treime, dăruită omului.
în acelaşi timp, locul în care s-a instalat cercetătorul şi perspectiva
pe care el doreşte să o realizeze cu referire la lume sunt inedite. încercând
să întemeieze întreaga lume pe nimic, discursul ştiinţific pare să se apro­
pie de o situaţie paradoxală. Pe de o parte, intrând în plasa întrebărilor

William E. C a r r o l l , „Cosmology and Creation. From Hawking to Aquinas. In


Memory of Josef Zycinscki”, în: Logos, voi. 15, nr. 1, 2012, pp. 134-150 (134).
APOLOGETICA ORTODOXĂ 123

referitoare la întemeierea lumii, ştiinţa pare să înregistreze o infirmitate


epistem ologică. Atrasă irezistibil de interogaţii metafizice seducătoare,
ca într-un fel de jo c al ielelor, cosm ologia ajunge într-o situaţie irezol-
vabilă ştiinţific. Ea doreşte să fixeze un vid prim ordial, în sarcina căruia
să pună începutul lumii. Urm ărind să dovedească existenţa acestui vid
prim ordial, ea nu poate evita form ularea unor precizări cât m ai clare
privind structura lui matematică, ce folosesc pentru a depăşi toate necu­
noscutele ce ar putea cere existenţa unui Creator. D ar abordarea aceasta
conduce inevitabil la o structură m atem atică aşezată la începutul lumii,
care are însă nevoie de o explicaţie, de o cauză în stare să dea seam a de
configuraţia ei particulară. Dar, în felul acesta, problem a particularită­
ţilor începutului universului vor trimite iarăşi la existenţa unui Creator.
De cealaltă parte, dacă se încearcă evitarea însărcinării vidului p ri­
m ordial cu proprietăţi clare, cu structuri matematice care să-l descrie,
ca să se evite condiţiile de existenţă ce ar putea reclama un Creator, se
ajunge la excluderea problemei începutului lum ii din schem a descripti­
vă a ştiinţei.
Alegând să atace toate aceste provocări metafizice legate de începu­
tul Universului cu „nim icul absolut”, capabil să producă lum ea în m od
inevitabil, ştiinţa ajunge în situaţia în care, ftră să excludă, în m od în­
temeiat, pe Dum nezeu din crearea şi istoria lumii, plasează începutul
universului într-o stare cvasi-apofatică, im posibil de precizat ştiinţific,
pierzând exact legitimitatea şi articulaţiile specifice discursului ei.

1.3.5. D iversitatea »si un itatea lumii.


O p o sib ilă perspectivă ştiinţifică

Datele ştiinţelor naturii dezvăluie copleşitoarea complexitate şi di­


versitate a Creaţiei. Există o varietate de particule în lum ea cuantică
care au proprietăţi caracterizate de forme şi tipare ordonate. O anum ită
parte din această diversitate a m icrocosm sosului asigură cărămizile de
bază pentru structura a ceva mai mult de 100 atomi. Această familie de
atomi reprezintă cărămizile de bază, lista elementelor chimice pe care
se sprijină întreaga diversitate a substanţelor chimice com puse existen­
te în univers, în lum ea vie, în întreaga industrie creată şi dezvoltată de
124

oameni, în civilizaţie. Toate acestea sunt posibile în condiţiile com bina­


ţiilor a aproape zece duzini de atomi care dau o chimie suficientă pentru
diversitatea copleşitoare de materiale, texturi, structuri de diverse feluri.
La un alt nivel, elementele chimice din sol şi din aer, din apă întreţin
viaţa, asigurând hrana şi m ediul favorabil tuturor vieţuitoarelor. Chim ia
diversificată a lum ii constituie nu doar hrana şi m ediul ci şi corpul vie­
ţuitoarelor şi trupurile omeneşti. M iliarde de exemplare ale m ilioanelor
de specii înrudite şi hrănite de păm ânt, trăiesc într-o horă com plexă a
vieţii m işcându-se şi trăind şi pentru viaţa celorlalte, slujind fiecare alte­
ia, prin viaţa şi lucrarea ei, şi adesea ajutând, prin m oartea ei, ca celelalte
vieţuitoare să trăiască. La rândul lor, milioanele de specii vii, de la cele
mai m ici până la cele m ai m ari asigură o biosferă de o diversitate care
depăşeşte puterea de cuprindere a minţii omeneşti, pentru a prezerva de
fapt, m ediul de viaţă al omului.
Trebuie spus că toată această diversitate de lucruri şi texturi, obiec­
te, vietăţi şi materiale sunt ţesute şi au în substratul lor sensibil patru
interacţiuni fundam entale ca linii ce trasează un contur ferm, sensibil,
prin care se poate întrevedea o unitate a lumii.
Cu adevărat, până în prezent, fizica distinge în univers patru in­
teracţiuni fundamentale, prin care se pot descrie cele m ai multe dintre
fenomenele lumii. Gravitaţia este interacţiunea ale cărei acţiuni se pot
vedea cu uşurinţă la nivelul experienţei directe. în sarcina ei stau proce­
se cosm ice precum form area stelelor, prin com prim area gravitaţională a
gazului şi prafului protostelar, dar şi m işcarea şi configuraţia planetelor,
sistem elor stelare şi galaxiilor. Interacţiunea electromagnetică acoperă o
mare varietate de fenomene ce caracterizează sistemele fizice cu ordine
de m ărim e de la scară atom ică până la scară planetară, determ inând
fenomene m agnetice şi electrice, fenomenele optice şi termice, forţe­
le care stau la baza form ării structurilor substanţelor, în toate cele treî
stări de agregare; ea contribuie la păstrarea m icilor şi m arilor structuri
materiale, organice, anorganice, vii sau nevii, structurând m ateria vie în
frunze şi copaci, în sol, în m asive muntoase, în întreaga crustă solidă a
planetei noastre etc. Celelalte două interacţiuni sunt m ai puţin cun os­
cute, interacţiunile nucleare tare şi slabă, ele acţionând în lum ea mîcro-
partîculelor. Prima dintre ele este mult m ai intensă decât forţa electrică
APOLOGETICA ORTODOXĂ 125

şi ţine nucleul atom ilor în stare legată, în timp ce interacţiunea slabă este
prezentă în procesul de dezintegrare.
în m od spectaculos, teoreticienii din fizică vorbesc despre unifica­
rea tuturor acestor interacţiuni într-o singură forţă, care ar putea să dea
seam a de m odul cum au apărut toate celelalte. Semnificativ aici, într-o
lectură teologică, este faptul că, prîn dem ersul unificării interacţiuni­
lor, fizica este pe cale să descopere o urm ă fizică a unităţii lum ii fizice,
care să poată da seam a de întreaga ei diversitate constatată în planul
fizic. Fără a fi întrutotul comprehensibilă prin abordare ştiinţifică, un i­
tatea lum ii este o tintă întrezărită de eforturile teoreticienilor unificării
I

interacţiunilor. Pe de altă parte, nici fenom enologia şi nici teologia nu


pot găsi în această unificare a interacţiunilor într-o Teorie a Totului, cu­
prinderea întregii realităţi. S-ar putea spune, că unitatea lum ii fizice este
întrezărită în proiectul unificării interacţiunilor fundam entale {Theory
o f Everything), dar că această teorie nu poate cuprinde explicativ întrea­
ga existenţă pentru că nu poate da seam a de sensul existenţei, de viaţa
lumii, de viaţa şi de m işcarea liberă a persoanei, şi, cu atât m ai puţin, de
nevoia de iubire sau despre setea de a trăi veşnic.

1.3.6. Universul şi viaţa

în orice lectură onestă a lumii, un anum it contrast extraordinar se


poate sesiza între viaţa lum ii terestre şi întinsele spaţii aride, moarte,
întunecate si reci ale universului extraterestru. De aceea, la o lectură
superficială, s-ar putea considera că viaţa este un accident în univers,
că imensitatea cosm osului nu are o contribuţie, un rol, în configuraţia
lum ii terestre. însă nu este asa.
>
în multe privinţe, caracteristicile fizice ale universului, raporturile
existente între interacţiunile fundam entale şi celelalte aspecte privind
starea iniţială
> si
> evoluţia
» structurilor cosmice,* arată un univers admira-
bil de bine potrivit pentru a îndeplini condiţiile favorabile vieţii. Ţinând
seam a de faptul acesta, un răspuns care să încerce o explicaţie raţională
şi cuprinzătoare privind apariţia şi supravieţuirea vieţii este dificil de
formulat. Unele form ulări de acest fel din aria ştiinţelor, sunt surprin­
zătoare: „Ceva extern (s.n.) universului a făcu t alegerea (s.n.). D acă aşa
126__________________________________________________________

stau lucrurile, atunci am ajuns exact în punctul în care [...] va fi raţional


să folosim ştiinţa ca un argum ent în favoarea religieî”®®. Altfel spus, ple­
când de la datele actuale, ar fi greu să se explice „de ce universul a trebuit
să înceapă exact aşa, în afară de faptul că a fost un act al lui Dum nezeu
care intenţiona să creeze fiinţe ca noi”^^
în dem ersul de a integra toate aceste date şi situaţii m iraculoase,
care să alcătuiască o descriere în care caracteristîcîle întregului cosm os,
particulele elementare, viaţa şi omul, să fie legate cu sens, unii oam eni
de ştiinţă recunosc faptul că sunt nevoiţi să răstoarne întreg tabloul lu-
mîî. Felul strâns legat în care stau toate aceste condiţiî favorabîle lumîi
şî vîeţîi, împune m aî degrabă afirmaţîa că universul întreg este adaptat
vieţii. Atât de bîne sunt potrivite între ele toate caracteristicile m icro- şî
m acrocosm osuluî, încât întreg universul este văzut ca un habitat, ca un
ecosistem ‘°°. însă nu este vorba despre un habitat cosm ic în care viaţa
şi omul s-au adaptat. Dim potrivă, universul pare, m ai degrabă, adaptat
nouă^°M Este ceea ce a afirmat şi fizicianul John Wheeler, laureatul pre­
miului Nobel pentru fizică: „Pe m ăsură ce privim în univers şi identifi­
căm multele accidente de fizică şi astronom ie care au lucrat în beneficiul
nostru aproape pare că universul trebuie ca, într-un anumit sens, să fi
ştiut că noi venim” ^°^!

1.3.7. D iversitatea şi Unitatea lum ii - o perspectivă teologică

în Epistola către Rom ani, Sf. Ap. Pavel scrie că „Cele nevăzute ale
Lui se văd (s.n.) de la facerea lum ii, înţelegându-se din făpturi, adică
veşnica Lui putere şi dum nezeire” (Rom ani 1, 20). Sf. M axim M ărtu ­
risitorul scrie că aici este vorba de raţiunile lucrurilor întocm ite di-
nainte de veacuri de Dum nezeu. Acestea, „fiind nevăzute, se văd prin

Lee S m o lin , Spaţiu, Timp, Univers. Trei drumuri către gravitaţia cuantică, trad. Anca
Vişinescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 235.
’’ Stephen W. H aw king , Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la găurile negre, trad.
Michaela Ciodaru, Ed. Humanitas, Bucureşti, ‘‘2001, p. 149.
Martin R ees , Our cosmic habitat, Phoenix, Londra, 2003, p. 42.
Tim E o lg er , „A Universe built for us”, în: Discovery, 29 (dec. 2008), nr. 12, pp. 52-58.
John D. B arrow , Despre Imposibilitate. Limitele ştiinţei şi ştiinţa limitelor, trad. Mihai
Popescu, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1999, p. 121.
APOLOGETICA ORTODOXA 127

înţelegere din făpturi. C ăci toate făpturile lui D um nezeu contemplate


de noi prin fire, cu ajutorul cuvenitei ştiinţe şi cunoştinţe, ne vestesc
în chip ascuns raţiunile după care s-au făcut şi ne descoperă prin ele
scopul aşezat de D um nezeu în fiecare făptură. în acest înţeles şi «C e ­
rurile spun m ărirea lui D um nezeu şi facerea m âinilor Lui o vesteşte
tăria» {Psalm ul 18, 2 )” '°^
Există nenumărate locuri în teologia patristică şi neopatristică unde
sunt dezvoltate reflecţii privind armoniile, ordinea şi diversitatea lumii
înconjurătoare şi în care întreaga ei raţionalitate este pusă în legătură cu
D um nezeu şi este văzută, după form ularea utilizată adesea de Părintele
D um itru Stăniloae, ca dar multiplu pentru om. M ai mult chiar, şi viaţa
vieţuitoarelor şi, prin excelenţă, viaţa persoanei um ane în care este înti­
părit chipul lui Dum nezeu sunt înţelese ca daruri ale iubirii Lui. Teolo­
gia ortodoxă cuprinde, în felul acesta, întreaga Creaţie, viaţa şi lucrurile
lumii, viaţa persoanei şi însuşirile ei, conştiinţa, libertatea sau puterea
ei de înţelegere, înţelegându-le pe toate ca daruri ce arată bunătatea lui
Dum nezeu si să crească în solidaritatea cu sem enii săi, si într-o folosin-
ţă etică a lum ii şi a lucrurilor ei, în folosul lor, pentru a le face pe toate
transparente pentru El.
Adaptând inspirat o abordare folosită în metafizica greacă, Sf.
M axim M ărturisitorul subliniază că fiinţa lum ii si toate raţiunile ei sunt
> ) >

revelatoare, descoperind fiecare în parte înţelesuri ce trim it la Dum ne-


zeu-Creatorul, care se dovedesc, prin aceasta, decisive pentru viaţa spi­
rituală a om ului şi în înţelegerea lumii. întrucât lum ea a fost făcută din
nimic, ex nihilo, toate cele pe care le vedem în ea, lucruri şi vietăţi, dar şi
însăşi m ateria lum ii reprezintă plasticizări ale raţiunilor divine, lucruri,
puteri şi fiinţe vii văzute ce corespund planului lui Dum nezeu. M ai pre­
cis, prin cinci raţiuni generale, Sf. M axim M ărturisitorul cuprinde lu­
mea şi caracteristicile ei: fiin ţa (ouoîa), diferenţa (deosebirea / diacpopd),
şi poziţia (stabilitatea / Gsoic;) mişcarea (xivrioic;) şi unirea (combinarea,
sinteza, am estecarea / Kpdau;). în prim ul volum al lucrării am făcut

S f. M a xim M ă r t u r isit o r u l , Răspunsuri către Talasie, întrebarea 13, în Filocalia,


trad. Pr. Dumitru Stăniloae, voi. III, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,
2009, pp. 62-63.
128__________________________________________________________

câteva m enţiuni cu referire la raţionalitatea creaţiei. Acum putem relua


această temă, invocând date şi situaţii cosm ologice care deschid o arie
consistentă de dialog cu teologia ortodoxă, dovedind în acelaşi timp ac­
tualitatea teologiei Sf. M axim M ărturisitorul.
Fiinţa lumii, afirmă Sfântul M axim , este „învăţătoarea teologîeî”,
pentru că, spune el, plecând de la lucruri, omul ajunge să constate exis­
tenţa unei cauze. însă, ce anume este această cauză după fiinţa ei, Sf.
M axim M ărturisitorul spune că, în lucruri „nu este dat niciun semn” ^°^.
Cu alte cuvinte, fiinţa însăşi are un caracter revelator, pentru că existenţa
ei naşte întrebări cu privire la cauza, la ceea ce a făcut posibilă existenţa
ei, la Cauzatorul ei. însă, întrucât între „fiinţa cauzată şi fiinţa cauză este
o discontinuitate de putere” şi lum ea nu stă de sine, ci pe puterea lui
Dum nezeu, noi nu putem cunoaşte ce este m sine această fiinţă.
Sf. M axim M ărturisitorul vede apoi deosebirea, diferenţa (diacpopd)
legată de diferenţele existente între naturile şi formele din cadrul sub­
stanţei creaţiei. Văzută ca raţiune generală, deosebirea face referire la
diversitatea existenţelor din cuprinsul creaţiei. Din explorarea lumii,
omul are astăzi descrieri precise ale unor procese şi fenom ene prezente
în univers, caracterizate de legi distincte. Ştiinţa a constatat cu multă
acurateţe deosebirile m ajore existente între legile care guvernează m i­
cro- şi m acrocosm osul, deosebirea radicală dintre aceste două teritorii
ale realităţii, şi situaţia extraordinară că legile lor şi realităţile lor sunt
valabile în acelaşi timp, în planuri diferite. Pe de altă parte, unele legi şi
structuri caracterizează regnul mineral, şi altele pe cel vegetal şi animal.
Tot aşa, există deosebiri între lucrurile şi vieţuitoarele lum ii pe de o par­
te şi om, de partea cealaltă, fiinţă înzestrată cu raţîune, conştiînţă de sîne
si
> libertate de mişcare.
>
Desigur, urm ând perspectivei duhovniceşti înţelese de Sfântul
M axîm , această raţiune generală, ca şi în cazul celorlalte, este pusă
în legătură cu Dum nezeu: „D iferenţa dintre creaturi [...] ne arată
pe D um nezeu ca Cel ce a distribuit în ele o varietate arm onioasă şi
neconfundată de raţiuni, după care se conduc şi se m enţin. Diferenţa

Sf. M a x im M ă r t u r isit o r u l , Ambigua, 28, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Insti­
tutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 198.
Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , nota 145, în S f. M a xim M ă r t u r isit o r u l , Ambigua, p. 198.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 129

făpturilor ne arată judecata distinctivă şi unificatoare a lui D um nezeu


în cadrul universului. Ea e nedespărţită de actul creaţiei de la început
şî de acţiunea continuă a proniei. Căci D um nezeu a creat lucrurile re­
partizate după raţiuni distincte şi arm onioase şi le m enţine ca atare în
m işcarea lor continuă”
O altă raţiune generală a lum ii create luată în discuţie de Sf. M a­
xim M ărturisitorul este poziţia {stabilitatea / Beau;). Din perspectiva
teologică, consideraţiile făcute pe m arginea acestei raţiuni generale pot
cuprinde acele date ştiinţifice care vizează părţi ale realităţii caracteri­
zate de stabilitate, procesele şi fenomenele care îşi păstrează structura şi
dinam ica, fiind guvernate de forţe care îşi menţin şi ele caracteristicile.
Din câmpul datelor fizicii ar putea fi invocate aici, de exemplu, interac­
ţiunile şi constantele fundam entale (considerate a fi fixe) care realizează
un adevărat fundal al lumii, în care este cuprinsă şi structurată realitatea
(spaţiu - tim p - materie - energie) şi dinam ica copurilor ei. în parti­
cular, stabilitatea întregului set de legi cu care operează chim ia şi fizica
atomului este cea care asigură condiţiile de posibilitate pentru toate câte
a produs civilizaţia prin inginerie, construcţii, tehnică sau tehnologii. Pe
de altă parte, stabilitatea diverselor principii şi reguli de lucru din logică
şi m atem atică garantează validitatea propoziţiilor şi consistenţa tuturor
raţionamentelor obţinute în ştîinţele matematicîi.
Aicî însă trebuîe spus că perspectîva teologică privind poziţia,
stabilitatea ca raţiune generală a lumii, poate include, dincolo de toa­
te aceste caracteristici ale lum ii fizice, multe alte aspecte ale puterilor
create. Am văzut că interacţiunile fizice, constantele fundam entale si
legile ce guvernează lum ea fizică structurează un fundal adecvat vieţii
vieţuitoarelor şi vieţii omeneşti. M ai departe însă, în m edîul de viaţă şi
în com portam entul fiecărei specii există multe aspecte în care pot fi cu­
prinse ceea ce înţelege teologia raţionalităţii creaţiei prin stabilitate. în ­
m ugurirea şi înflorirea din cuprinsul vegetaţiei, de la începutul fiecărei
primăveri, rodirea din fiecare toamnă, cântul păsărilor care se face auzit
în liniştea fiecărei dimineţi, toate ritmurile naturii vii dovedesc faptul
că vieţuitoarele şi păm ântul care le hrăneşte, se ţin fiecare „de cuvânt”.

’ Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , nota 147, în S f. M a xim M ă r t u r isit o r u l , Ambigua, p. 200.


130__________________________________________________________

de acel logoi particular. în felul cum fiecare parte a naturii completează


lucrările celorlalte şi felul în care fiecare specie vie, prin puterile şi lu ­
crările ei, pune un hotar în lucrările celorlalte, raţiunilor lor particulare
(Xoyoi), se vede conform itatea alcătuirii şi m işcărilor lor cu legea bună
pusă de D um nezeu în ele.
în fine, mişcarea (KÎvrjaic;) şi unirea (combinarea, sinteza, am es­
tecarea / Kpdaic;) sunt, de asem enea, raţiuni generale ale lumii create.
Potrivit înţelegerii Sfântului M axim , mişcarea conferă elementelor su b­
stanţei potenţa asocierii în combinaţii noi, în timp ce unirea face referire
la orizontul integrator al Logosulului în care sunt chemate să se desă­
vârşească toate cele create, lucrurile, vieţuitoarele omul şi m işcările lor.
în paragrafele urm ătoare, vom readuce în discuţie abordarea Sf. M axim
M ărturisitorul cu referire la aceste două raţiuni ale creaţiei {mişcarea şi
unirea), într-o lectură teologică a lumii vii şi a omului, cu eforturile sale
creatoare şi inginereşti.

1.4. Datele cosmologiei în lumina învăţăturii


despre raţionalitatea creaţiei

în înţelegerea teologiei, toate aceste situaţii ale stabilităţii părţilor Cre­


aţiei sunt dăruite cu un scop spiritual, anume să orienteze pe om către un
bine comun, împărtăşit cu semenii, către propria lui stabilitate spirituală
în alegerea binelui şi către buna lui vieţuire şi lucrare a lui în solidaritate.
Stabilitatea puterilor şi speciilor lumii create este „învăţătoarea moralităţii
voluntare, care trebuie să stea fermă pe lângă ceea ce a hotărât bine îm po­
triva a ceea ce se opune persistenţei în el, neprimind să fie abătută de la
baza raţională a celei ce-i vin în cale” ^°^. Prin aceasta vedem stabilitatea le-
gilor fizice ca un îndemn la stabilitatea omului în bine, virtutea devenind,
potrivit formulării Părintelui Stăniloae, produsul combinării liberului ar­
bitru cu binele şi al persistării în calitatea aceasta de viaţă, iar persistarea
în virtuţî este persistarea în Dumnezeu, pentru că, făcând lum ea pentru a
ajunge la stabilitate. Dum nezeu a făcut-o pentru a ajunge la EP°®.

Sf. M a xim M ă r t u r isit o r u l , Ambigua, 28, p. 200.


108 Dumitru S t ă n ilo a e , în S f. M a xim M ă r t u r isit o r u l , Ambigua, p. 232.
APOLOGETICA ORTODOXA 131

Concluzionând, putem spune că în m aniera aceasta de înţelegere, Sf.


M axim M ărturisitorul face o lectură integratoare a Creaţiei, a fiinţei lumii
şi a raţiunilor ei, o lectură deopotrivă simbolică şi sintetică văzând-o ca pe
o Scriptură scrisă cu lucruri sensibile, din care omul poate desluşi darurile
Creatorului, bunătatea şi înţelepciunea Lui, precum şi îndemnurile sădite
de El în ea pentru creşterea luî duhovnîcească. Sf. M axim Mărturisitorul
scrie că „pentru aceste trei pricini a semănat Dum nezeu în firea văzută
raţiuni duhovniceşti şi m oduri de purtare cuviincioasă: ca să vestească pe
Ziditorul făpturilor, ca omul povăţuit de rânduielile şi de modurile firii
să afle uşor calea dreptăţii care duce spre El şi ca niciunul dintre necre­
dincioşi să nu aibă ca scuză neştiinţa”'®^. în lum ina aceasta cuprinzătoa­
re, întreaga strădanie a cosmologiei poate fi receptată ca efort legitim de
desluşire a raţionalităţii creaţiei, de evidenţiere a măreţiei, înţelepciunii şi
bunătăţii lui Dum nezeu care a dăruit omului, fiinţă înţelegătoare, o lume
plină de armonii şi de forme complexe de ordine, pentru ca la întâlnirea
minunată a lui cu ea, el să sesizeze toate acestea, ridicându-se prin înţele­
surile duhovniceşti din lucruri către unirea cu El.

Subiecte
1. Prezentaţi, pe scurt, câteva aspecte convergente între m odelul
cosm ologic cu Big Bang şi doctrina creaţiei ex nihilo.
2. Ce sem nificaţii spirituale întrevede teologia ortodoxă, prin abor­
darea raţionalităţii creaţiei, în dem ersul om enesc de cunoaştere a uni-
versului?

Bibliografie
1. Aristotel, Metafizica, trad. Andrei Cornea, Ed. H um anitas, Bucu­
reşti, 2007;
2. Barrow, John D., Tipler, Frank, Principiul Antropic Cosmologic,
trad. Walter R adu Fotescu, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001;

Sf . M a xim M ă r t u r isit o r u l , Răspunsuri către Talasie, întrebarea 51, sc. 2, în Filo-


calia, voi. 3, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,
Bucureşti, 2009, p. 207.
132

3. Barrow, John, Mic tratat despre nimic, trad. Walter Radu Fotescu,
Ed. Tehnică, Bucureşti, 2009;
4. Carroll, William E., „C osm ology and Creation. From Hawking
to Aquinas. In M em ory o f Josef Zycinscki” în: Logos, voi. 15, nr. 1,
iarnă 2012;
5. Cohen, Abraham, Talmudul, trad. Ion Acsan, Ed. Hasefer, Bucu­
reşti, 2005;
6. Hawking, Stephen, Mlodinow, Leonard, The Great Design, New
York, Bantam Books, 2010;
7. Hawking, Stephen W., Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la
Găurile Negre, trad. M ichaela Ciodaru, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006;
8. Lecourt, Dom inique (coord.). Dicţionar de istorie şifilosofie a şti­
inţelor, trad. Laurenţiu Zoicaş (coord.), Ed. Polirom, Iaşi, 2005;
9. Newton, Isaac, Principiile matematice ale filosofiei naturale, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1956;
10. Krauss, Lawrence M., Universul din nimic, trad. Constantin
Dum itru-Palcus, Ed. Trei, Bucureşti, 2013;
11. Lossky, Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad.
Pr. Vasile Răducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993;
12. M axim M ărturisitorul, Sf., Răspunsuri către Talasie, întrebarea
13, în: Filocalia, trad. Pr. D um itru Stăniloae, voi. III, Ed. Institutului
Biblic şi de M isiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009;
13. M axim M ărturisitorul, Sf., Ambigua, trad. Pr. D um itru Stăni­
loae, Ed. Institutului Biblic şi de M isiune O rtodoxă, Bucureşti, 2006;
14. Stăniloae, D um itru Pr., Teologia Dogm atică Ortodoxă, voi. I, Ed.
Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucu­
reşti, 1996;
15. Suskind, Leonard, Peisajul cosmic, trad. Irinel Caprini, Ed.
Humanitas, 2012;
16. Thuan, Trinh Xuam , Melodia secretă. Şi omul a creat Universul,
trad. Alexandra C orina Stavinschi, Ed. XX I: Eonul D ogm atic, Bucu­
reşti, 2005;
17. Toma, Eugeniu, Noi şi Universul, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000.
2. Mutaţii majore în fizica secolului al XX-lea.
Descoperiri relevante, implicaţii epistemologice
şi posibile evaluări din perspectivă teologică

Cuvinte cheie: materie, lumea sensibilă, incertitudine, complementaritate,


energie, cuantic, lumină, energii necreate.

Multă vreme, între temele de interes în cercetarea ştiinţifică şi în explo­


rarea lumii fizice a fost înţelegerea structurii materiei. în abordarea ştiinţe­
lor, explorarea materiei dă seama de modul în care sunt făcute lucrurile care
ne înconjoară, dar aruncă o lumină şi spre teoriile ştiinţifice în stare să ex­
plice structura şi dinamica universului fizic. Vom aborda în cele ce urmează
câteva rezultate semnificative din fizică şi cosmologie, tocmai pentru a evi­
denţia maniera distinctă, însă adesea convergentă, între rezultatele obţinute
prin observaţie şi prin modelarea matematică a fenomenelor fizice, pe de o
parte, şi reflecţia teologiei răsăritene, de partea cealaltă.
Anterior am văzut că descoperirile din ultimul secol au scos la iveală
o multitudine de forme şi structuri ordonate în macrocosmos, aspecte care
pot constitui posibile puncte de convergenţă între ştiinţele naturii şi teologia
ortodoxă. în cele ce urmează vor fi aduse în discuţie unele rezultate din m e­
canica cuantică ce se dovedesc relevante în dialogul cu învăţătura teologiei
ortodoxe privitoare la crearea lumii şi la raţionalitatea creaţiei.
Vor urma, apoi, câteva menţiuni privind unele rezultate ce evidenţiază
limitele raţiunii
» si
» instrumentelor ei,' constatate în mai multe arii ale stiinte-
» »
lor şi felul în care acestea sunt relevante în învăţătura ortodoxă despre cu­
noaştere, cu diversele ei accente de ordin apofatic.

2.1. M utaţii majore în fizica secolului al XX-lea

2.1.1. Structura cuantificată a lumii sensibile

A stăzi se ştie că atom ii dintr-un grăunte de nisip nu sunt m in u s­


cule fărâm e de m aterie care stau lipite unele de altele. Consistenţa
134

atomului, ca şi cea a întregii alcătuiri a unei pietre, nu este dată de


aglom erarea lor com pactă. Fizica arată că atom ii sunt entităţi diafane,
alcătuiţi dintr-un nucleu de 100 000 de ori m ai m ic decât atomul, şi
câţiva electroni, şi ei de aproxim ativ aceeaşi m ărim e, situaţi la o distan ­
ţă de 100 000 de ori m ai m are decât dim ensiunile lor! Sum ar vorbind,
un atom e constituit din fragm ente m inuscule de „m aterie”, despărţite
de im ense „goluri”, de vid cuantic! Se ştie, de asem enea, că şi nucleul
e form at din alte particule care nu sunt nici ele fragm ente im penetra­
bile de materie. Protonii şi neutronii care intră în alcătuirea nucleului
sunt la rândul lor constituiţi din particule m ai m ici (quarcuri). în fine,
nici aceste particule nu sunt fragm ente de materie, aşa cum înţelegem
m ateria sub călăuza experienţei directe.
Prin aceste rezultate, fizica atomului şi m ai apoi fizica cuantică (ra­
m ură dezvoltată în secolul trecut) produc o prim ă surpriză referitoare
la m odul în care ne reprezentăm structura materiei din corpurile lumii
înconjurătoare. Ceea ce sesizăm , prin intermediul simţurilor, şi consi­
derăm a fi constitutiv lucrurilor existente în câmpul nostru perceptiv,
m ateria aceasta pe care filosoful John Locke o caracteriza odinioară ca
având întindere şi consistenţă, are de fapt o structură discretă. Rezoluţia
vederii noastre, acurateţea echipamentului senzorial cu care este înzes­
trat trupul nu sesizează suprafeţele şî cu atât m ai puţin detaliile ulti­
m e din alcătuirea lucrurilor existente în m ediul înconjurător. în acelaşi
timp trebuie spus că în lum ea înconjurătoare m al există şi un alt fel de
„m aterie”. Noi nu avem doar experienţa lucrurilor, obiectelor solide, cu
suprafeţe de contur şi consistenţă, pe care privirea şi atingerea le con­
stată ca fiind ferme. înafara acestora, simţurile omeneşti sesizează si alte
realităţi, diferite de acestea, cum sunt radiaţia lum inoasă sau atracţia
gravitaţională. în cazul acestora este evident că avem de-a face cu altceva
decât lucruri obişnuite, cărora să le asociem o anum ită form ă si textură.
Este vorba, desigur, despre câmpuri. Printr-o rază de lum ină obişnuită,
de exemplu, putem trece m âna şi întreg corpul, fără nîcîo dificultate.
Radiaţia lum inoasă sau câm pul gravitaţional nu sunt impenetrabile, aşa
cum sunt pietrele şi, desigur, nu au un contur definit.
Judecând după proprietăţile sugerate de simţuri, cele două situaţii
de mai sus ne pun în faţă două forme de materîe, să spunem: substanţa,
APOLOGETICA ORTODOXA 135

existentă în lucruri, în lichîde şî gaze, şî câmpurile, prezentă în radiaţia


luminoasă, în câmpul gravitaţional sau în celelalte interacţiuni cunoscute.
O prim ă surpriză produsă de datele m ecanicii cuantice este aceea că
şi în radiaţia lum inoasă, şi în lucrurile sensibile pe care le putem atinge
şi cântări, avem de-a face cu anumite „cărăm izi” fundam entale de n a­
tură cuantică. Rezultatele fizicii cuantice au dovedit că aceste elemente
fundam entale sunt prezente atât în lucrurile materiale, cum sunt pie­
trele sau substanţele lichide, cât şi în radiaţia lum inoasă sau în câmpul
gravitaţional. Deosebirile radicale de consistenţă, aspect sau com porta­
re între cele două, afirmă fizicienii, ţin doar de anumite proprietăţi ale
acestor entităţi cuantice (cum ar fi spinul) şi de felul în care particulele
sunt distribuite.
Mai concret, m ecanica cuantică ne arată că m ateria din categoria
substanţei, dar şi câmpurile au o structură cuantică. Şi în cazul câm pu­
rilor pe care le sesizăm ca fiind coerente, şi în cazul lucrurilor sensibile,
avem de-a face cu anumiţi constituenţi care le alcătuiesc. Astăzi se afir-
f >

m ă că fiecăreia din cele patru interacţiuni cunoscute îi corespunde un


anumit corpuscul care o m ediază, o particulă pe care o putem considera
ca fiind „cel m ai m ic pachet de forţă” “ °, m anifestarea ca atare a interac­
ţiunilor fiind descrisă drept un schimb de particule care sunt înţelese în
form a acestor „pachete” de energie.

2.1.2. Materia lumii este constituită din pachete de energie

însă surprizele nu s-au oprit aici. Descoperirile fizicii cuantice au


scos la iveală că, pe m ăsură ce scad în dimensiuni, aceste entităţi corpus-
culare ce alcătuiesc substanţa şi câmpurile de interacţiuni dovedesc o
com portare stranie, ondulatorie. în situaţii experimentale bine alese, se
poate proba că aceste fărâm e m inuscule de materie au proprietăţi ondu­
latorii, asem ănătoare sunetelor, vibraţiilor din aer declanşate de lovirea
unei corzi de chitară.

în realitate, descrierea aceasta este conformă cu rezultatele experimentale, însă în


privînţa gravitaţîei nu există încă dovezî privind existenţa vreunei particule care să medieze
această interacţiune, anume gravitonul.
136__________________________________________________________

La nivelul experienţei directe, fizica arată că undele sunt entităţi fi­


zice distincte de corpurile solide. Ele se com portă diferit de obiectele
materiale, de corpurile m acroscopice. De exemplu, într-un punct din
spaţiu nu pot exista m ai mulţi corpusculi, cum nu pot exista nici mai
multe corpuri fizice, însă pot exista m ai multe unde. Este ceea ce se în­
tâm plă cu sunetele m uzicale strânse într-un acord. D acă sunetele nu ar
putea exista în acelaşî punct, din audiţia oricărei piese muzicale ar ră­
mâne receptarea unei succesiuni de sunete, dar niciodată a acordurilor
ei (sunete muzicale simultane).
Aşadar, deşi la nivelul experienţei directe, undele şi corpusculii
corespund unor descrieri matematice distincte, totuşi, părticelele m ici
care intră în alcătuirea lucrurilor şi câm purilor de interacţiuni (cum este
radiaţia lum inoasă), particulele fundam entale au caracteristici duale,
undă-corpuscul.
Pe lângă aceste rezultate ale m ecanicii cuantice, constituţia energe­
tică a materiei e sugerată, într-o m anieră m ai cuprinzătoare, de celebra
teorie form ulată de Albert Einstein în secolul trecut. Relativitatea Re­
strânsă. O consecinţă a acesteia indică faptul că ceea ce num im înde­
obşte prin m asa, înţelegând prin aceasta cantitatea de materie dintr-un
corp, este de fapt energie'".
Ţinând seam a de aceste consideraţii, putem conchide că datele fi­
zicii susţin ideea că lum ea înconjurătoare este constituită din entităţi
energetice, sugerând că toate lucrurile şi câmpurile pe care le desluşim în
lum ea înconjurătoare, sau cele pe care le putem sesiza prin intermediul
instrum entelor de observaţie, sunt ţesute din particule fundam entale
care au proprietăţi duale, undă-corpuscul. Pentru fizicieni, realitatea, fie
că vorbim de substanţa sau de câmpurile de interacţiuni, este o „textură”
energetică şi discretă, de natură cuantică, fabricată din pacheţele m ici de
energie care posedă o com portare ondulatorie.
Din această arie a rezultatelor neobişnuite
i oferite de fizica secolului
trecut, punctăm , în cele ce urm ează, câteva aspecte relevante în aria di­
alogului dintre teologia ortodoxă şi fizică.

Este vorba de celebra relaţie care este cel mai repede asociată cu marele fizician
(E = mc^).
APOT.OGETICA ORTODOXĂ 137

2.1.3. Com plem entaritatea

Dualitatea materiei este probabil cea m ai surprinzătoare descoperi­


re privitoare la structura materiei, tocm ai pentru că intră în contradicţie
flagrantă cu percepţia obişnuită şi cu reprezentarea pe care ştiinţa a ofe-
rit-o asupra lumii, prin intermediul legilor clasice şi a viziunii filosofice
rezultată din ele. în anumite situaţii foarte bine precizate, particulele
elementare au o com portare corpusculară, ca şi cum ar fi obiecte m a­
teriale de m ici dimensiuni, iar în alte situaţii foarte clare, ele au o com ­
portare ondulatorie. Fizicienii au fost nevoiţi să recunoască faptul că
ambele trăsături, şi cele corpusculare şi cele ondulatorii, caracterizează
cuantele, cu toate că la nivelul experienţei directe proprietăţile acestea
s-au dovedit incompatibile.

2.1.4. P rincipiul de incertitudine

Faptul că toţi constituenţii fundam entali ai materiei au o com por­


tare duală - în anumite situaţii ca şi cum ar fi şi „unde” iar în altele ca şî
cum ar fi „corpusculi”, forţează formularea unor consideraţii şi interpre­
tări noi, aducând schim bări profunde în felul cum sunt înţelese ştiinţa şi
rolul m etodelor ei în cunoaşterea
> lumîî.
Potrivit principiului de incertitudine, formulat de fizicianul Werner
Heisenberg (1901-1976), m ecanica cuantică afirm ă posibilităţi limitate
în cunoaşterea unui sistem cuantic. De exemplu, un electron nu se află
la un m om ent dat într-un singur punct - cum ar fi cazul dacă el ar avea
proprietăţile unui bob de materie - , ci este „prezent” într-o regiune de
spaţiu, la fel ca sunetul unei coarde ce „um ple” încăperea unde el este
emis. Im posibilitatea de a stabili cu precizie „locaţia” unui electron, dacă
este să păstrăm acest exemplu, persistă până când se intervine cu un
procedeu de m ăsurare a param etrilor (folosind, de regulă, radiaţie elec­
trom agnetică). Dar, imediat după intervenţie, electronul intră din nou
în „regim ul” poziţiei incerte.
M ecanica cuantică a dem onstrat fără echivoc: întreg m icrocosm o­
sul este caracterizat de astfel de proprietăţi. Este vorba de o incertitudine
de principiu ce limitează, inevitabil, cunoaşterea precisă a param etrilor
138__________________________________________________________

unui sistem cuantic. Precizarea poziţiei unui electron va lim ita precizia
cu care se poate m ăsura im pulsul lui, în vreme ce stabilirea cu precizie a
im pulsului va face im posibilă cunoaşterea poziţiei electronului, iar acest
rezultat este valabil pentru orice particulă.

2.1.5. Comportarea stranie a constituenţilor


materiei. Efectul tunel

Pentru a vedea cât de m ult provoacă m ecanica cuantică reprezen­


tarea şi înţelegerea com ună despre realitatea înconjurătoare e im por­
tant să invocăm un efect specific m icrocosm osului: fu n d area cuantică.
O piatră nu poate trece dintr-o parte a unui geam pe partea cea­
laltă, decât în câteva situaţii clare. Se poate afirm a cu certitudine fap ­
tul că, în sîtuaţia în care geam ul este închis, piatra nu poate ajunge
„din colo” de geam decât dacă trece prin el. Acest lucru este posibil
doar dacă viteza cu care este aruncată piatra va fi suficient de m are
ca să poată trece dincolo, şi dacă geam ul nu este prea gros, ca ea să
poată sparge sticla. D esigur, dacă această viteză nu va fi suficient de
m are, piatra va lovi geam ul, însă nu-1 va sparge, şi astfel nu va trece
dincolo. D escrierea acestor evenim ente este în conform itate cu exp e­
rienţa directă.
y

La nivel cuantic, com portarea este diferită. D acă în locul pietrei


este folosit un electron, iar în locul geam ului o „barieră de atom i” sau
un potenţial electric, experim ental se poate observa că electronul nu
se va com porta tot tim pul în acelaşi fel în care o face piatra. Există
situaţii când, deşi electronul are, în m od riguros, m ai m ultă „energie”
decât e necesar pentru a „sparge” bariera, el este totuşi respins. Necon-
cordanţele m erg şi în sens invers, contrazicând intuiţia. Există situaţii
în care electronul, fără a avea suficientă energie ca să spargă „bariera”
energetică, apare totuşi surprinzător pe partea cealaltă, ca şi cum p ie­
tricica a trecut prin geam şi ajunge dincolo, fără ca geam ul să fie spart!
M ai mult, „bariera” traversată de electron, şi electronul itinerant nu
păstrează dovezi ale acestei efracţii. Efectul tunel arată aşadar, că în
regim cuantic, particulele pot străbate bariere de potenţial care, din
perspectivă „clasică” sunt impenetrabile.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 139

2.1.6. Un exemplu semnificativ: lumina

Un exemplu la îndem ână, care cuprinde cele m enţionate până


acum , dar care lărgeşte şi m ai mult aria de întâlnire dintre ştiinţele re­
cente şi reflecţia teologică, îl reprezintă lumina.
Progresele cele m ai m ari realizate în fizică în privinţa proprietăţi­
lor duale ale particulelor fundam entale au fost posibile prin observaţiile
privitoare la com portarea şi proprietăţile luminii, în speţă a fotonilor
- particulele care com pun radiaţia lum inoasă. Pe de o parte, fenom e­
ne precum difracţia lum inii erau explicabile doar prin caracterul on ­
dulatoriu al radiaţiei lum inoase. Pe de altă parte, existenţa cuantelor de
energie, ideea că radiaţia lum inoasă, în ciuda faptului că ni se arată a fi
„câm p continuu”, este făcută din constituenţi corpusculari, din fotoni, a
fost form ulată tot în legătură cu lumina. Pe lângă aceasta, m erită sub­
liniat că m ecanica cuantică asociază fotonului, particula luminii, m asa
zero, prezentând fotonul ca energie cuantificată, fiind exemplul cel m ai
la îndem ână pentru a indica m asa în stare de energie pură.

2.2. Posibile evaluări din perspectivă teologică

2.2.1. Incertitudinile ştiinţifice - trepte către


dezmărginirea raţiunii omeneşti

în regimul m icrocosm osului, datele mecanicii cuantice ne arată,


poate cel m ai evident, că simţurile nu ne oferă inform aţii complete des­
pre cele ce sunt în lum ea sensibilă, despre ceea ce este materia. Lum ea
fizică, sesizabilă în parte şi prin simţuri, m ateria însăşi, în acest caz, prin
legităţile ei, ne invită să depăşim , să credem şi altceva decât impresiile
noastre. Ceea ce num im îndeobşte „bunul sim ţ”, în strânsă legătură cu
reperele experienţei zilnice în lum ea sensibilă, are o valabilitate limitată.
Pe de altă parte, m ecanica cuantică oferă sugestii clare privind depăşirea
judecăţilor bipolare, către o acceptare a paradoxului şi o înţelegere m ai
cuprinzătoare a realităţii.
Putem evidenţia aici o turnură produsă de rezultatele fizicii cuan­
tice în raport cu idealurile ştiinţei trasate în urm ă cu un secol. în 1844,
140__________________________________________________________

după succedarea proiectelor raţionaliste de cunoaştere pomenite,


Auguste Com te trasa, în Discurs despre spiritul pozitiv, „obligaţiile p o ­
zitiviste ale cunoaşterii raţionale”. Pentru a fi pozitivă, scria el, o cu­
noaştere trebuie să fie reală, nu himerică, utilă, nu zadarnică, sigură, nu
incertă, precisă, nu vagă“ ^. (S-ar putea întrevedea aici unii germeni ai
crizei filosofice ce a um brit gândirea europeană în ultîmul secol: can­
tonarea proiectelor metafizice în lumea reală (sesizabilă prin simţuri),
utilitarismul ştiinţelor - proliferarea ingineriilor, exploatarea exagerată
a resurselor prin tehnologii - , supralicitarea judecăţilor logice pentru o
cunoaştere sigură, care a antrenat descalificarea ştiinţelor spiritului în
raport cu cele ale naturii, pentru precizia celor din urm ă.)
Un secol m ai târziu însă, ştiinţa a părăsit tărâm ul lumii sensibi­
le, intrând în m icrocosm os, foarte departe de pragul simţurilor, unde,
cum s-a spus, nici m atem atica nu poate „vedea” cu precizie. Din d a ­
tele acestui spaţiu nou, au răsărit afirm aţii care contrazic decisiv id e­
alul form ulat de Com te: legile fundam entale ale fenom enelor n atura­
le sunt, în m od esenţial, probabiliste, şi nu determ iniste, cauzalitatea
este, prin natura sa probabilistă, nu determ inistă, certitudinea nu este
accesibilă în cunoaştere“ ^

2.2.2. Taina m ateriei se întrevede in rezultatele m ecanicii cuantice

într-o lectură inspirată de teologie, m ecanica cuantica arată că la


nivelul materiei, conform itatea cu „bunul simt ştiinţific” nu este cel mai
bun criteriu de a judeca dacă un fapt este posibil sau real. Situaţiile noi,
evidenţiate în această arîe de lucru arată că nicî m ăcar în cuprinsul lumii
sensibile nu putem realiza descrieri exhaustive ale realităţii. Datele cule­
se de ştiinţă indică dovezi despre faptul că lucrurile şi fenomenele fizice
se pot petrece şi într-un fel neobişnuit, contraintuitiv. De aceea, este cu
atât m ai puţin întemeiat să utilizăm „bunul sim ţ” sau judecăţile de ordin
raţional drept criterii pentru evaluare a adevărului credinţei.

Bernard B a l a n , „Raţionalism”, în Dominique L ec o u r t (coord.), Dicţionar de istoria


şijilosofia ştiinţelor, Ed. Polirom, Iaşi, 2005, p. 1137.
Cornel P opa , „Empirismul probabilist, logica şi cunoaşterea ştiinţifică. Studiu
introductiv în Patrick S u p p e s , Metafizca probabilistă, Ed. Humanitas, Bucureştî, 1990, p. 7.
APOT.OGETICA ORTODOXĂ 141

Pe de altă parte, într-o lectură teologică, în datele m ecanicii


cuantice observăm că m ateria lum ii nu şi-a pierdut com plet relevan­
ţa spirituală, după căderea lui Adam . C h iar dacă, potrivit învăţătu­
rii de credinţă şi reflecţiei patristice, căderea prim ordială a întipărit
în m aterie şi în lum ea sensibilă aspecte îngroşate, afectate de păcat,
ele încă nu şi-au pierdut o anum ită transparenţă pentru Dum nezeu.
U rm ărin d proprietăţile m ateriei, ştiinţa ajunge să forţeze depăşirea
sim ţului com un şi a logicii sim ple în care s-a închîs şi ea şi în care l-a
închis şi pe om , vrem e de veacuri, anunţând acum necesitatea d ep ăşi­
rii raţiunii şi co-existenţa aspectelor com plem entare, într-o realîtate
sensîbilă care nu e străină de paradox. în felul acesta putem vedea
cum însăşi m ateria sensibilă se face şcoală pentru raţiunea om ului,
dezm ărginindu-i înţelegerea, constituindu-se ca o treaptă prin care
să sesizeze lim itele sim ţurilor şi raţiunii sale, şi pregătindu-1 pentru
o cuprindere m ai largă, în experîenţa nouă a credînţei, pentru o v e­
dere a celor dum nezeieşti situate dincolo de lucrurile lum ii sensibile.
i

Părintele D um itru Stăniloae evidenţiază acest fapt, chiar în tratatul


său de teologie dogm atică: „R aţiunea s-a obişnuit acum să unească
principiul distincţiei şi al unităţii în înţelegerea realităţii în aşa m ă­
sură, încât nu-î m ai este deloc greu să vadă m odul antinom ic de a fi
al întregii realităţi. Pentru ea este azi un fapt general că pluralitatea
nu sfâşie unitatea şi unitatea nu anulează pluralitatea. [...] Acest m od
de a fi al realităţii este recunoscut astăzi ca superior noţiunii de o d i­
n ioară a raţionalului, iar noţiunea raţionalului a devenit, sub forţa
realităţii, com plexă şi antinom ică” "^.
D in perspectivă teologică deci, abisul universului fizic, teritoriul
lui cuantic, se poate constitui într-o veritabilă introducere în p ersp ec­
tiva spirituală asupra m ateriei, un adevărat pream bul către o înţelege­
re m aî cuprinzătoare a lum ii, una m etaraţională, tocm ai pentru că îl
reînvaţă pe om să creadă că im posibilul este posibil, că inim aginabilul
se petrece chiar în Im ediata lui vecinătate, dincolo de sim ţurile şi de
posibilităţile raţiunii lui de a le înţelege. Datele m ecanicii cuantice
dezvăluie o anum ită elasticitate a m ateriei, care şi după căderea lui

‘ Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, p. 199.


142

A dam , m ai păstrează proprietăţi înrudite cu subţirim ea calităţilor


spirituale, o m aterie capabilă să încapă puterî spirîtuale.
Dar, în datele mecanicii cuantice, o vedere simbolică, inspirată de
teologie, întrevede chipuri ale materiei transfigurate, pe care reflecţia
teologică o anunţă în eshaton. Fizica descoperă că m ateria din lucrurile
ce ne înconjoară are însuşiri înrudite cu cele ale spiritului, care o scot
încă de pe acum de sub auspiciile determinism ului. în abisurile m ateri­
ei, componentele ei fundam entale nu se com portă la fel ca lucrurile pe
care le avem la îndem ână, în planul experienţelor sensibile. Aceasta su ­
gerează că materia poate primi, în interioritatea structurilor ei m inuscu­
le şi în legităţile ei subtile, proprietăţi noi, spirituale, care scapă privirilor
şi aprecierilor noastre acom odate cu planul sensibil şi contingent.
De aceea, cu o îndrăzneală remarcabilă. Părintele Dum itru Stăniloae
leagă, într-o epocă întunecată de materialism, reflecţia teologică despre
materia transfigurată de proprietăţile neaşteptate ale materiei sensibile,
descoperite de fizica cuantică: „Noi vedem că există acum o materie tâ­
nără şi o materie bătrână, o materie sprintenă şi plină de forţă şi tânără
devine bătrâna mai ales în organisme. Materia universului înviat şi a tru­
purilor înviate va fi o energie veşnic tânără, diafană, transparent perfect şi
de mare fineţe al frumuseţilor stărilor şi mişcărilor spirituale, fără a înceta
să albă capacitatea unor forme şi o consistenţă. Formele vor fi expresia
cea mai fină a stărilor spirituale, iar consistenţa va fi plină de elasticitate,
pentru a folosi tot nişte termeni din lum ea de acum. Universul prefăcut
va avea astfel o frumuseţe negrăită de mare fineţe şi adâncime expresivă şi
trupurile, la fel, dacă frumuseţea sensibilă constă în transparenţa infinitei
complexităţi a spiritului prin formele materiei, în transfigurarea materiei
de către bogăţia infinită a dimensiunilor spiritului”"115

2.2.3. C onstituţia energetică a m ateriei


şi lu crarea energiilor necreate

Din perspectivă teologică, este deosebit de sem nificativ faptul că


fizica dezvăluie m ateria ca form ă de energie, având o constituţie duală.

’ Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, p. 282.


APOT^OGETICA ORTODOXĂ 143

însoţită de proprietăţi ce depăşesc orizontul experienţei noastre. In acest


fel, crede Părintele D um itru Stăniloae, fizica ne ajută să înţelegem că
materia-energie poate fi pătrunsă de lucrarea lui D um nezeu şi că natura
aceasta poate fi transfigurată prin Duhul Sfânt. Părintele Stăniloae scrie
că m ateria poate fi m ediu de lucrare a lui Hristos, pentru că „esenţa
ei este energetică, aşa cum a descoperit-o fizica m odernă”. Ea se p o a­
te umple de energia Duhului Sfânt. Este adevărat, în minuni, puterile
naturii sunt transfigurate. Altă putere lucrează în ele, energiile necreate
- lucrarea lui Dum nezeu, însă încă din aceste proprietăţi paradoxale se
întrevede potenţialul de spiritualizare al materiei, despre care ştim că va
prim i alte însuşiri în eshaton.
în m od particular, dualitatea constituenţilor fundam entaliste rele­
vantă din perspectivă teologică, poate fi relaţionată cu m ateria transfi­
gurată. Noi ştim că după înviere. Trupul lui H ristos înviat nu este ca cel
pe care îl avem noi. învăţătura patristică ne arată că Hristos, după învie­
re, are un trup înduhovnicit. H ristos cu trupul Său străbătut de energiile
Dum nezeirii a trecut prin uşile încuiate. Din această perspectivă, teolo­
gic se poate spune că însăşi m ateria ne deschide un drum spre credinţa
în m inunea învierii Lui şi a trecerii Sale, cu Trupul Său înviat prin uşile
încuiate. D acă acest lucru se poate întâmpla, la nivelul m icrocosm osu­
lui, unde caracterul dual al materiei a evidenţiat tunelarea cuantică, cu
cât m ai mult este posibil aceasta prin puterea Lui?
Nu dorim să spunem că H ristos avea un trup cu un caracter ondu­
latoriu m ai pregnant, care I-a perm is acest lucru! Aceasta ar fi o consi­
deraţie teologică nepotrivită, dar şi o inexactitate ştiinţifică. Trupul lui
Hristos, teologic vorbind, este materie transfigurată, despre a cărei pro­
prietăţi nu se cunoaşte în m od ştiinţific nim ic“ ®. M ateria transfigurată

„Nimeni nu poate descrie starea materiei înduhovnicite a universului întreg. Ştim


că în ea nu va fi corupere, bătrâneţe, moarte, că va primi o tinereţe veşnică, o strălucire şi o
frumuseţe neînchipuite, pentru a corespunde stării trupurilor înviate, dată fiind comunicarea
şi solidaritatea între materia din trupul nostru şi cea din univers. Căci [...] nu va fi o completă
imobilitate a materiei, dar nici o agitaţie violentă. Energia materială se va dezlega de lanţurile
de acum şi chiar se va potenţa, sporită de energia spiritului suprem. Puterea acestui spirit o va
mişca însă într-o ordine şi într-o armonie liniştită. Legile de mişcare ale energiei, în primul
rând a trupurilor, vor fi copleşite de legile Spiritului, ale iubirii, materia fiind ridicată în planul
uneî ordini superioare. Noi nu înţelegem acum o astfel de nouă stare a materiei, decât tot în
144_______________________________________________________

este plină de slava lui D um nezeu şi pătrunsă în m od deplin de energiile


necreate ale lui Dum nezeu. Desigur, energiile necreate nu au acelaşi în­
ţeles cu energiile create, ele fiind diferite de ceea ce există în lum ea crea­
tă, substanţă sau câmp. Reducerea unei stări duhovniceşti supra-lum eşti
la câteva explicaţii de ordin fizic, fie ele şi cuantice, ar nesocoti cu totul
situaţia existenţială complet nouă a Trupului înviat al lui Hristos.
Ceea ce dorim să subliniem este doar faptul că, într-o lectură teolo­
gică, m ateria dă sugestii, încă dîn această lume, prin multe dintre propri­
etăţile ei, despre faptul că este pregătită să fie spiritualizată, şi să intre în
slava lui Dum nezeu, unde va prim i alte însuşiri, prin energiile necreate.
Atât la întruparea lui H ristos, cât şi la Schim barea Lui la Faţă, dar m ai
ales după înviere, se întrevăd capacităţile materiei cuprinsă în Trupuluî
Lui real, de a găzdui spiritul şi lucrarea deplină a energiilor dum neze­
ieşti, o situaţie excepţională în care este pusă materia, care anunţă slava
în care vor intra şi trupurile drepţilor după cea de-a doua venire a Lui.

2.3. Lum ina în abordarea teologiei şi ştiinţei

2.3.1. Luminile universului şi lumina înţelegerii

Este sem nificativ faptul că în referatul Facerii lum ina este prezentă
dintru început. D um nezeu a zis: „Să fie Lum ină!” {Facerea 1, 3). „Să
fie” face de fapt cunoscută bunăvoinţa Lui, care hotărăşte întocm ai“ ^,
iar lum ina, care este aşezată la tem elia Creaţiei, are multe sem nifica­
ţii deosebite. Putem invoca aici o interpretare a Sf. Vasile cel M are,
care indică înţelesul propriu-zîs al lum inii: este vorba despre lum ina
vizibilă. S f Vasile M are afirm ă că D um nezeu a creat lum ina pentru a
risipi de fapt întunericul, punând capăt tristeţii. El „a veselit lum ea, a
adus dintr-odată, peste toţi şi peste toate, privelişte veselă şi plăcută.
S-a arătat cerul, care m ai înainte era acoperit de întuneric, tot cu atâ­
ta frum useţe pe cât o m ărturisesc şi astăzi ochii noştri. Văzduhul s-a

chip naturalist. Dar ea va fi efectul unei mari eficienţe a spiritului şi toate noile calităţi ale
materiei se vor resimţi de aceasta” (Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, p. 282).
Mai multe consideraţii despre Creaţie, în Pr. Dumitru St ă n ilo a e , Teologia Dogmatică
Ortodoxă, voi. I, pp. 223-233.
APOT.OGETICA ORTODOXĂ 145

um plut de lum ină; dar, m ai bine spus, avea atârnată în el chiar lum ina
în întregim e, care trim itea pretutindeni, pân ă la m arginile văzduhului,
iuţile îm părţiri ale strălucirii ei” " ^
Este semnificativ, de asem enea, că nici ştiinţa, nici gândirea patris­
tică nu fac o deosebire între lum ina de la începuturile lum ii şi lum i­
na aştrilor. Potrivit m odelului cosm ologic ce întruneşte astăzî cele mai
multe adeziuni, aştrii au apărut m ai târziu decât lumina, din colapsul
gravitaţional al norilor de gaz şi p raf din protogalaxii. într-un m od ase­
mănător, Sf. Vasile cel M are scrie că lum ina creată la început nu este de­
osebită de cea care provine de la luminători. Pentru că la început, spune
el, „s-a adus la existenţă natura lum inii”, iar la facerea aştrilor „corpul
acesta ceresc (lum inătorii - «.n.) a fost făcut ca să fie vehicul al acelei lu­
m ini prim -născute” "^. La fel interpretează şi S f Grigorie de N yssa: „Toţi
lum inătorii aceştia au fost creaţi în ziua a patra, dar nu în înţelesul că
lum ina abia atunci ar fi fost creată, ci că abia atunci ar fi fost specificată
fiecăruia puterea de lum inare
Din perspectiva datelor ştiinţifice, este semnificativ de adăugat la
cele spuse până acum că lum ina nu e doar „vehiculul” descoperirilor
din m ecanica cuantică. C osm ologia ne arată, prin datele ei recente, că
doar prin lum ină putem cunoaşte universul. Asta nu înseam nă că doar
prin intermediul lum inii fizice lum ea în care trăim ne este accesibilă
vederii. Anterior am văzut că şi trecutul universului din epoci îndepăr­
tate, şi depărtările cosm osului devin vizibile prin intermediul radiaţiei
electromagnetice. Practic, explorarea proceselor stelare şi a galaxiilor,
cercetările privitoare la m işcarea obiectelor cereşti, dinam ica structuri­
lor cosm ice şi toate celelalte procese fizice care au avut loc în trecutul în­
depărtat al universului ajung pe Pământ prin intermediul luminii. S-ar
putea spune deci, fără greşeală, că o porţiune considerabilă din imensa

S f. Va sil e c e l M a r e , Omilii la Hexaemeron, Omilia a Il-a, VII, trad. Pr. Dumitru


Fecioru, în coli. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, voi. 17, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucurerşti, 1986, p. 93.
Sf. Va sil e c e l M a r e , Omilii la Hexaemeron, Omilia a Vl-a, II, p. 133.
S f. G r ig o r ie d e N y ssa , Cuvânt apologetic la Hexaemeron, în coli. Părinţi şi Scriitori
Bisericeşti, voi. 30, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1998, p. 125.
146

istorie a universului precum şi structurile lui gigantice sunt imprim ate


în lum ina fizică: un ocean nesfârşit de radiaţii electromagnetice care că­
lătoresc dintr-un capăt al cosm osului până în celălalt m ijlocesc întâlni­
rea omului cu universul fizic, cu trecutul şi m ecanism ele lui fizice.
însă locul lum inii în viata si strădaniile de cunoaştere ale omului
i y y

este mult m ai generos! în ultimele decenii, ştiinţa a scos la iveală nu­


m eroase dovezi care indică faptul că lum ina fizică este parte constitu­
tivă a vieţii biologice. Procesele specifice organism elor vii sunt decisiv
configurate de proprietăţile radiaţiei electromagnetice. în cazul fiecărei
celule vii, procesele biochimice, excitabilitatea, schim bul de informaţii
şi de substanţe cu mediul înconjurător, toate m ecanism ele specifice vie­
ţii sunt întreţinute de nenum ărate im pulsuri electrice. în felul acesta se
poate constata că o sum edenie de curenţi electrici de m ică intensitate
{potenţialul de membrană sau transmembranar) sunt prezenţi în fizîo-
logia oricăreî celule vîi, fiind decisiv în funcţionarea fiecărui ţesut sau
organ, dar şi în procesele gândirii. Pe de altă parte, în anumite condiţii,
la adâncim i m ari în oceane, organism ele vii chiar produc lum ină fizică
(bioluminiscenţă), procesul fiind decisiv în supravîeţuirea lor.
în fine, pe un alt plan, lum ina este esenţială şi în procesul com u­
nicării dintre oameni. Tehnologia com unicaţiilor foloseşte lum ina ca
suport pentru sunet şi imagine, în semnalele transm ise la distanţă, că­
tre diverse tipuri de receptori. în felul acesta, prin intermediul lum inii
putem vedea m ai desluşit chipul interlocutorului, dar putem auzi şi mai
clar vocea lui, chiar dacă el se află la m are distanţă. Putem recepta im a­
gini şi sunete din lum ea înconjurătoare, dar şi de la distanţe foarte mari.
Privindu-ne unii pe alţii, putem spori com unicarea şi, prin aceasta, şi
com uniunea dintre noi. Se poate afirma deci, într-o abordare simbolică,
faptul că lum ina fizică întreţine atât viaţa biologică, cât şi comunicarea
formelor vii, dar şi com unicarea dintre oam eni, ca pas pe drum ul reali­
zării com uniunii lor.
Aşadar, prin lum ina fizică, lum ea şi m ateria ei sunt accesibile cu ­
noaşterii omeneşti, ochilor si instrum entelor de observaţie. Pe de altă
parte, lum ina întreţine şi viaţa vietăţilor lumii, făcând posibilă com uni­
carea dintre formele vii, hrănirea şi funcţionarea m ecanism elor specifi­
ce vieţii. S-ar putea spune că viaţa trupului omenesc, buna funcţionare a
APOLOGETICA ORTODOXA 147

fiecărei celule, a ţesuturilor şi organelor prezintă un întins substrat elec­


tric. întreaga activitate m entală, emoţiile şi m işcarea trupului în lume, şî
desigur gândurile omeneşti au fiecare un sem nal electric precis, adevă­
rate amprente lum inoase ce corespund unei activităţi neurale specifice,
conexiuni între reţele de celule nervoase din anumite arii cerebrale între
care sunt transm ise şl receptate sem nale electrice.
în fine, dincolo de viaţa biologică a lum ii vii şi a omului, şi în plus
faţă de posibilităţile oferite de lum ină pentru cunoaşterea micro- şi ma-
crocosm osului, regăsim acest „suport” lum inos şi în com unicarea in-
terpersonală m ediată de dispozitivele tehnice, care folosesc sem nalul
electromagnetic pentru a transmite gândurile şi expresiile concrete ale
persoanei omeneşti către semeni.

2.3.2. H ristos - Lum in a Lum ii şi lum inile ştiinţelor

Cu ce ar putea fi relevante toate aceste constatări pentru reflecţia te­


ologică? într-o lectură inspirată de abordarea simbolică, specifică spiri­
tualităţii creştine, toate aceste date dezvăluie câteva situaţii semnificative,
în primul rând, se poate vedea condiţia excepţională a omului, care, prin
intermediul luminii poate descoperi structurile materiei, depăşind repe­
rele clasice oferite de propriile simţuri. Cu alte cuvinte, călăuzit de lumină,
omul poate înainta în explorarea universului şl a Istoriei lui.
Merită de asemenea menţionată şi prezenţa extinsă a luminii în uni­
vers, în câmpul vieţii şl al cunoaşterii omeneşti, care este deosebit de sem ­
nificativă în înţelegerea pe care o propune teologia. Omul, fiinţă creată
după chipul lui Dumnezeu, are întipărit în el o altă lumină, lumina înţe­
legerii, care îl face să sesizeze şi să adune înţelesurile lumii în el, ca lumini
care sunt legate şl trimit la Lumina lumii, la Raţiunea Supremă a ei. Fiul
lui Dumnezeu. în legătură cu aceasta. Părintele Dum itru Stăniloae scrie
că lumina face posibil ca raţiunea omului, ca lum ină conştientă, „să sesi­
zeze organizarea raţională a componentelor naturii fizice, a armoniei din­
tre ele, deci ca o lumină spirituală. Astfel, şi lum ina fizică e făcută pentru
folosul vederii spirituale a omului, ca cea de a doua treaptă a luminii”’ 121^

Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , lisus Hristos ■ Lumina Lumii şi îndumnezeitorul omului, Ed.
Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 5.
148__________________________________________________________

Dar, în prezenţa extinsă a lum inii fizicii în Univers şi în viaţa or­


ganismelor, în com unicarea dintre ele şi a oam enilor între ei, dar şi în
înţelegerea tuturor acestor situaţii ale existenţei şi ale vieţii, de către om,
ca lum ini inteligibile, putem vedea un chip văzut al faptului că întreaga
lume e făcută prin şi pentru Logos, pentru Cel ce spune despre Sine „Eu
sunt Lum ina lum ii” {loan 8, 12). în Lum ina Hristos, înţelesurile lucru­
rilor lum ii se lum inează şi m intea omului, ca lum ină lăuntrică, sporeşte,
hrănită tot m ai mult cu înţelesurile lor inteligibile legate tot m ai strâns
de Lum ina Hristos, sporind, prin aceasta lum ina vieţii omului şi lucra­
rea lui în lume.
Toate aceste aspecte sunt cuprinse în acest ultim înţeles, şi cel mai
cuprinzător al luminii, care le valorizează pe cele anterioare: lum ina ca
atribut hristologic. în textul Evangheliei Sfântului loan (1, 4-5) Hristos-
Cuvântul este Lum ina lumii. Lum ina se regăseşte în fundamentele care
com pun lum ea sensibilă şi e strâns legată de viaţa organismelor, asigu­
rând m ecanism ele fiziologiei lor. Lum ina fizică m ijloceşte şi cunoaşte­
rea lum ii şi com unicarea dintre oam eni. Din perspectivă teologică, lu­
minile acestea ale lum ii sensibile, prezente în viaţa viului, în gândurile
omeneşti şi în cunoaşterea şi com unicarea oam enilor sunt descoperite
şi înţelese deplin în H ristos - Lum ina lum ii şi Cuvântul prin care au fost
ftcute toate. Părintele D um itru Stăniloae explică faptul că lum ea întrea­
gă „e dăruită unui văzător şi căutător de lum ină în sine şi în ea, de lum i­
nă care nu vine de la el. Lum ea şi omul sunt lum ină şi omul e căutător
de lum ină, dar nu sunt lum ină de la ele şi nici nu au toată lum ina în ele,
pentru că vin de la un Dăruitor, care are toată lum ina în El, şi de aceea
omul, căutând lum ina până la capătul ei, trebuie să caute pe Dum nezeu
izvorul infinit al luminii, sau al lum inii infinite” *^L

2.4. Energiile lumii create - chip al energiilor necreate

Din perspectivă teologică, este relevant faptul că Dum nezeu a creat


totul prin energiile Sale necreate. Din aceasta se deduce că m ateria în­
săşi, din care sunt făcute lucrurile, este parte a creaţiei Lui. în legătură cu

• Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, p. 257.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 149

aceasta, Sf. Grigorie de Nyssa scrie că „toate câte există nu s-au transfor­
mat în vizibil, în ceea ce vedem, dintr-o materie preexistentă, ci voinţa
divină s-a făcut materie şi esenţă a celor create” ^^^ „Elanul voinţei divine,
când El o doreşte, scrie acelaşi Sfânt Părinte, devine lucru şi vrerea Lui se
în-fiinţează pe dată, devenind natura, ca fiind a puterii căreia îi este orice
în putinţă, ca să nu se împlinească această vrere, care e dorită cu înţelep­
ciune şi cu măiestrie, în ceva lipsit de fiinţă. Iar existenţa vrerii dum neze­
ieşti este fiinţă” Aspectul este deosebit de important, întrucât el trimite
la faptul că m ateria nu este doar o realitate ce îşi are cauza în Dum nezeu
Creatorul. Ea este mult mai mult „în-fiinţarea voinţei lui Dum nezeu, [...]
rezultatul Lucrării Personale a lui Dum nezeu”, răm ânând „lucrătoare ca
logos” şi arătând „Lucrarea Dum nezeiască” Prin urmare, şi teologia
vede în toate cele existente în lum ea înconjurătoare un „substrat” energe­
tic, însă ea înţelege aici lucrarea (energia necreată) a Persoanelor Sfintei
Treimi. Lum ea se descoperă, în acest fel, ca lucrare a Persoanelor Divine,
o „chemare personală a lui Dum nezeu” ^^®, plasticizată în lucruri şi vie­
tăţi, adresată omului.
Aşadar, faptul acesta, că lucrurile sensibile sunt concentrări imense
de energie, corelează cu ideea că întreaga materie a lum ii sensibile este
îm plinirea poruncii divine „Să fie lum ină!” ^^L în m od asem ănător S f
G rigorie Palama, referindu-se la cuvintele „Să fie lum ină”, consideră că
toate cele create erau conţinute virtual în lum ina de la început. Părin­
tele Stăniloae observă că, în acest fel, S f G rigorie Palam a pare a sugera
că în lum ina sau energia aceea îşi avea subzistenţa sau originea toată
lum ea creată'^®. M ai mult chiar, faptul că lum ea întreagă este creată din

S f. G r ig o r ie d e N y s s a , Omilia I la Corinteni, 12, 58, PG 44, 1312 A, apud


Christos Ya n n a r a s , Persoană şi eros, trad. de Zenaida Luca, Ed. Anastasia, Bucureşti,
2000, pp. 102-103.
Despre suflet şi înviere, PG 46, 125 B, apud Christos Ya n n a ra s , Persoană şi eros,
pp. 102-103.
S f. G r ig o r ie de N y ssa , Despre suflet şi înviere, pp. 102-103.
S f. G r ig o r ie de N y ssa , Despre suflet şi înviere, pp. 102-103.
Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune: către o sinteză neopatristică a teologiei şi
ştiinţei, trad. Mihai-Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009, pp. 82-83.
Nota 13, în S f. G r ig o r ie Pa l a m a , Tomul Aghioritic, în Filocalia, voi. VII, trad.
Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 431.
150__________________________________________________________

lum ină, şi acela că m ateria este caracterizată de dualitate, având p ro­


prietăţi radical diferite de cele accesibile sim ţurilor noastre, pot sugera,
într-o lectură teologică, că m ateria va prim i, în îm părăţia lui D um ne­
zeu, însuşiri noi, spiritualizate. „în fond, scrie Părintele Stăniloae, însăşi
m ateria lucrurilor şi trupurilor în form a lor actuală e lum ină. Lum ina
lor m aterială va fi penetrată şi copleşită atunci [la învierea de obşte]
de lum ina imaterială, necreată” '^®. în acest fel, m anifestarea antinom ică
a structurii materiei, undă şi corpuscul, poate dezvălui o fărâm ă din
eshatologie, întrucât sugerează „finalitatea universului creat: transfigu­
rarea Lui, adică mutaţia şi odihna lum ii create în lum ina, slava necreată
a Creatorului, în com uniunea Sfintei Treimi”

Subiecte
1. Prezentaţi, pe scurt, câteva dintre datele fizicii referitoare la m i­
crocosm os, descoperite în secolul al XX-lea, pe care teologia ortodoxă
le găseşte relevante pentru înţelegerea dim ensiunii spirituale a Creaţiei.
2. Cum receptează teologia ortodoxă schim barea de paradigm ă
produsă de datele m ecanicii cuantice? Prin ce consideraţii?
3. Care sunt semnificaţiile luminii prim ordiale menţionată în refe­
ratul Facerii (1, 3) şî ce relevanţă au aceste înţelesuri în contextul datelor
ştiinţifice actuale?
I >

Bibliografie
1. Lecourt, Dom inique (ed., coord.). Dicţionar de istoria şi filosofia
ştiinţelor, trad. Laurenţiu Zoîcaş (coord.), Ed. Polîrom, Iaşi, 2005;
2. Grigorie de Nyssa, Sf., Cuvânt apologetic la Hexaemeron, în coli.
Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, voi. 30, Ed. Institutului Biblic şi de M isiune
al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998;
3. Grigorie Palama, Sf., Tomul Aghioritic, în Filocalia, voi. VII, trad.
Pr. D um itru Stăniloae, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997;

Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, Ed. Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, p. 261.
t D a n ie l , Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Ed. Trinitas,
Iaşi, 2007, p. 19.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 151

4. Nesteruk, Alexei, Universul în comuniune: către o sinteză neopa-


tristică a teologiei şi ştiinţei, trad. Mihai-Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche,
Bucureşti, 2009;
5. Stăniloae, Pr. Dum itru, Teologia Dogm atică Ortodoxă, voi. I, Ed.
Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Rom âne, Bucu­
reşti, 1996;
6. Stăniloae, Pr. Dum itru, Teologie Dogm atică Ortodoxă, voi. III, Ed.
Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Rom âne, Bucu­
reşti, 1997;
7. Stăniloae, Pr. Dum itru, lisus Hristos - Lumina Lumii şi îndumne-
zeitorul omului, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993;
8. Suppes, Patrick, M etafizica probabilistă, trad. Adrian-Paul Iliescu
şi Valentin M ureşan, Ed. H um anitas, Bucureşti, 1990;
9. Vasile cel Mare, Sf., Omilii la Hexaemeron, în coli. Părinţi şi Scrii­
tori Bisericeşti, voi. 17, trad. Pr. D um itru Fecioru, Ed. Institutului Biblic
şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986.
3. Situaţii
> limită în abordările >ştiinţelor
>
şi relevanţa lor în dialogul cu teologia ortodoxă

Cuvinte cheie: incertitudine, începutul universului, conştiinţa, incomple-


titudine, cunoaştere.

3.1. Abordările ştiinţifice ale lumii. Câteva limite

3.1.1. P rag u ri senzoriale, experienţă cotidian ă şi realitate

în ultim ele două secole, explorarea lum ii s-a extins prin proiec­
te tot m ai am ple pretutindeni în lum ea înconjurătoare şi în univers.
Cu precădere în ultim a jum ătate de veac, tehnologiile tot m ai perfor­
m ante au oferit cercetătorului un arsenal de procedee şi dispozitive
de m are rafinam ent capabile să susţină observaţii în locurile cele m ai
îndepărtate din univers, dar şi în interstiţiile cele m ai fine din abisul
m ateriei, în urm ărirea structurilor fundam entale ale realităţii. în felul
acesta, ştiinţa a ajuns să ia în discuţie explorarea fundalului ultim al
lum ii, ceea ce se crede că stă dedesubtul planului în care ne m işcăm şi
trăim , încercând să arunce o privire speculativă către abisul om enesc
sau către originile şi finalitatea universului. într-un m od neaşteptat
însă, tocm ai în secolul al XX -lea, cel în care realizărîle şi rezultatele
ştiinţelor şi tehnicii au fost cele m ai m ari din istorie, au apărut o serie
de rezultate noi, din câm pul fizicii, cosm ologiei, dar şi din teritoriul
mult m ai sigur al m atem aticii, situaţii care indică anum ite limite în
precizia faptului de ştiinţă. Facem în cele ce urm ează câteva m enţiuni
despre unele dintre acestea.
Prim a dintre ele este legată de sim ţuri. Este evident că receptorii
cu care suntem înzestraţi, capabili să sesizeze sunetele, lum ina şi cele­
lalte tipuri de stim uli, au praguri de sensibilitate pe care, în experienţa
cotidiană, nu le putem depăşi. Pe de altă parte, chiar obiectele aflate
APOLOGETICA ORTODOXA 153

la îndem âna sim ţurilor sunt altceva decât par, căci sim ţurile, deşi le
receptează, nu pătrund deplin structura şi legile lor. Aşadar, în timp
ce o parte a lum ii fizice pare să nu existe pentru sim ţurile omeneşti,
cea care e sesizată de ele, ni se înfăţişează doar parţial. Şi, aşa cum am
văzut anterior, bunul-sim ţ, conturat în bună m ăsură şi pe baza repe­
relor oferite de sim ţuri, îşi dovedeşte limitele cu privire la aprecierea
realităţii sensibile^^L

3.1.2. C âteva limite în explorarea micro- şi m acrocosm osului

A şa cum am văzut, rezultatele m ecanicii cuantice indică faptul că


accesul la realitatea fizică, aşa cum este ea, e imposibil. La nivel cuantic
devine evident că există o influentă semnificativă, în chiar actul cunoas-
terii, care m odifică m ajor ceea ce cunoaştem . Entităţile observate au o
constituţie duală, undă-corpuscul, pentru care o descriere capabilă să
precizeze caracteristicile unui sistem, cum sunt cele obişnuite la nivelul
experienţei directe, nu este posibilă. Prin urmare, ţinând seam a şi de
menţiunile anterioare, constatăm că nici în experienţa m ijlocită de sim ­
ţuri, nici în urm a observaţiei atente nu putem dezvălui natura în sine.
Ne este accesibil m ai degrabă m odul cum apare ea în relaţie cu noi. D e­
cuplarea realităţii cunoscute de cel care întreprinde cunoaşterea este im ­
posibilă, idealul unei cunoaşteri obiective fiind m ai degrabă iluzoriu^^^
Aşadar, datele rezultate de pe urm a m ecanicii cuantice afirm ă că
ceea ce num im cunoaştere ştiinţifică a naturii rămâne principial lim i­
tată, pentru că descrierea com pletă a realităţii nu este posibilă. Ante­
rior am m enţionat principiul de incertitudine al lui Heisenberg care
afirm ă că precizia absolută este imposibilă'^L La nivel cuantic, realitatea
nu poate fi identificată pur şi simplu cu o stare de fapt, căreia să i se
asocieze o descriere completă. Predicţiile au caracter probabil. N u doar

Roland O m n e s , Interpretarea mecanicii cuantice, trad. Walter Radu Fotescu, Ed.


Tehnică, Bucureşti, 1999, p. 487.
James T. C u sh in g , Concepte filosofice în fizică. Relaţia istorică dintre filosofie şi teoriile
ştiinţifice, trad. Alexandru Butucelea, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000, p. 386.
Richard R Eeyn m an , Fizica modernă, voi. III, Mecanica cuantică, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1970, p. 32.
154__________________________________________________________

viitorul este im posibil de cunoscut; nici m ăcar starea prezentă nu poate


fi cunoscută în toate aspectele ei'^'^. M ai general, la acest nivel, realitatea
nu conţine obiecte, ci procese; principial ea este alcătuită dintr-o sum ă
de fapte m icroscopice despre care se poate spune ceva la care se adaugă
fapte despre care nu se poate spune nimic^^^
La scara diametral opusă, explorarea universului întâlneşte limite. în
primul rând, el este accesibil doar prin intermediul radiaţiei luminoase,
care are o viteză de propagare finită. Practic, zonele îndepărtate, dinspre
care nu sosesc radiaţii, nu sunt în niciun fel investigabile, putând fi con­
siderate ca si inexistente. Dar, si în universul observabil am constatat că
ceea ce se ştie este încă foarte puţîn în raport cu ceea ce se crede că exis­
tă. Materia luminoasă, ale cărei structuri şi legi sunt cunoscute, ar putea
să reprezinte mai puţin de 5% din materia-energie a întregului univers.
Chiar dacă multe din legile ce guvernează universul sunt destul de bine
cunoscute, materia întunecată şi energia întunecată, ce reunesc aproape
95% din întreaga luî energie, sunt încă foarte puţîn cunoscute.
Pe de altă parte, teoriile ştiinţifice actuale nu se pot întoarce orîcât
de mult în trecutul universului. Sub tim pul Planck, actuala descriere a
gravitaţiei nu m ai poate desluşi nimic^^®.
S-ar putea spune că aceste situaţii lim ită prezente în cosm olo-
gîa actuală arată că universul nu poate fi cuprins printr-o abordare
m onistă. Principial, aşa cum observă şi fizicianul Alexei N esteruk,
s-ar putea spune că orice explorare cosm ologică bazată exclusiv pe
coerenţa propriilor afirm aţii, nu poate ieşi din hăţişul reprezentărilor
teoretice, pentru a ajunge să vadă lucrurile „din afară”. Ea răm âne „în
m od fundam ental închisă în sine”, fără posibilitatea de a fi „evalu ­
ată dintr-un sistem de gândire exterior” ‘^L Faptul că există un prag
pe care explorarea fizică nu-1 poate trece, şi care priveşte condiţiile
iniţiale din m om entul Big Bang-ului, înseam n ă că drum ul oricărei
cosm ologii care se doreşte cuprinzătoare iese, inevitabil, din câm pul

Pascal N o u v e l , „Determinism”, în Dominique L ec o u r t (coord.), Dicţionar de istoria


şi filosofia ştiinţelor, Ed. Polirom, 2005, p. 458, col. II.
Pascal N o u v e l , „Determinism”, p. 458.
John D. B arrow , Despre Imposibilitate..., p. 163.
Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 362.
APOLOGETICA ORTODOXA 155

ştiinţelor, pătrun zând într-un teritoriu nou, unde se operează m ai d e ­


grabă cu „presupuneri m etafizice” '^®.
De fapt, aşa cum observă Alexei Nesteruk, deplinătatea adevărului
cu privire la fundamentele universului nu poate fi cuprinsă prin teorii
ştiinţifice selective şi fragmentate, tocm ai pentru că teoriile despre uni­
versul tim puriu sunt îmbunătăţite continuu, pe m ăsură ce sunt colectate
tot m ai multe date observabile. Ajustarea descrierilor ştiinţifice nu se
finalizează niciodată, la fel ca opera de artă care tinde spre o perfecţiune
pe care nu o va atinge niciodată. în acest fel însă, teoriile ştiinţifice par
să fie adecvate unei perspective filosofice, dinspre care ele pot fi văzute
în form a unor metafore ce exprim ă, deopotrivă „dorinţa um ană de a cu­
noaşte universul” '®^ si „limitele raţionalităţii ştiinţifice” care nu reusesc
să elucideze „taina ca realitate fundam entală a existenţei” '^®.

3.1.3. C âteva rezultate si situ aţii lim ită


y y

în m atem atică şi epistem ologie

Mai general, anumite limite pot fi identificate în interiorul oricărei


descrieri ştiinţifice, imediat ce avem de-a face cu utilizarea unor expresii
matematice. Trebuie spus că există num eroase abordări ale faptului de
ştiinţă, care iau în dîscuţie m etoda specifică ştiinţelor naturii şi m aniera
în care un anum it rezultat e considerat ştiinţific. Form ularea unei legi
care să caracterizeze o anum ită familie de fenomene ale realităţii poate fi
exprim ată prin trei componente majore: (a) un anumit set de date culese
din realitatea înconjurătoare, (b) o anum îtă structură m atem atică şi (c)
un fel de „p o d ” interpretativ, ce leagă (a) şi (b). D acă ar fi să ne oprim la
această structură ce caracterizează legile care descriu o anum ită parte a
realităţii, putem rem arca trei aspecte semnificative.
în prim ul rând, multe dezbateri în filosofia ştiinţei, cu precădere
în filosofia m atematicîî şî a fizicii, vizează acest „p o d” interpretativ, m ai

Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 357.


Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 362.
Worthing M a rk , God, Creation and contemporary Physics, Fortress Press, Mineapolis,
1996, p. 56, apud Pr. Răzvan Andrei Io n escu , Adrian Nicolae L em e n i , Teologie ortodoxă şi ştiinţă,
Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 384.
156__________________________________________________________

precis felul în care se ajunge de la conceptele m atematice la datele empi-


rice'^^ O ricum ar fi înţeles acest pod, este clar că el leagă două teritorii
complet diferite. în nicio situaţie, realitatea fizică şi teoria ştiinţifică ce o
descrie nu coincid. Există neconcordanţe la ambele capete. Pe de o parte,
anumite porţiuni din realitatea fizică nu-şi găsesc niciun corespondent
în teorie, iar, pe de altă parte, anumite proprietăţi imaginabile, părţi şi
rezultate ale teoriilor nu se regăsesc în realitate^^l Mai mult, acolo unde
realitatea fizică şi teoria se suprapun, reprezentarea diferă inevitabil de
faptul descris în ea. N icio expresie nu poate suplini realitatea, şi nici
m ăcar nu poate fi o oglindă fidelă a experienţei; în faptul ştiinţei, ca şi în
experienţa directă a lumii, „nu putem să pronunţăm nici m ăcar o frază
care să traducă un fapt pur de experienţă [...] orice traducere a experi­
enţei în cuvinte ne obligă să m ergem dincolo de experienţă” '^^ Situaţia
este inevitabilă, întrucât e vorba de m anifestarea deosebirii intrinsece de
natură dintre realitate (care este sem nificată) şi logos (semnificant)^^^.
în al doilea rând, urm ărind să desluşim m ai bine m alul teoretic
pe care se sprijină acest pod, anum e teritoriul m atem aticilor, se ajunge
inevitabil la unele întrebări dificile, care nu au prim it încă un răspuns
acceptabil. De exemplu, care e natura conceptelor m atem atice? De
asem enea, dacă este să răm ânem în cuprinsul acesta al m atem aticii,
vom vedea alte câteva limite. C unoaşterea logică este principial lim ita­
tă, aşa cum sunt şi raţionam entele care se construiesc prin interm ediul
ei. O logică în stare să crească prin propriul ei conţinut (adică o logică
a inducţiei) nu există. în fapt, logica deductivă perm ite să căutăm şi să
găsim doar acele afirm aţii care sunt deja cuprinse (im plicit) în p rem i­
sele lor^^^ De asem enea, şi teoria num erelor pare să constate o serie de
graniţe im portante. La lim ită, se pare că nici m ăcar num erele naturale
sau expresia „n u m ăr” nu sunt înţelese deplin, în fundam entele lor'^®.

Michael H e l l e r , „Essential Tension: Mathematics-Physics-Philosophy”, în: Foundation


of Science, 2 (1997), pp. 44-46.
Roland O m n e s , Interpretarea mecanicii cuantice, p. 124.
Hourya S in aceur , „Model”, în: Domînîque L eco u rt (ed.). Dicţionar de istoria şi
filosofia ştiinţelor, p. 942.
Roland O m n es , Interpretarea mecanicii cuantice, p. 499.
Roland O m n e s , Interpretarea mecanicii cuantice, p. 50.
Gottlob F r eg e , Fundamentele aritmeticii. O cercetare logico-matematică asupra
conceptului de număr, trad. Sorin Vieru, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 258, nota 279.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 157

Situaţia aceasta anunţă, cum va, că „fundam entul m atem aticii înseşi
nu se află în ea însăşi” ^^^.
Aşa cum se va vedea pe larg, potrivit teoremelor de incompletitudi-
ne ale lui G odel, şi sistemele de axiom e suficient de complexe au limite.
Ele posedă propoziţii pentru care nu există nicio posibilitate de evaluare
care să aibă în atenţie valorile lor de adevăr. Cu alte cuvinte, sistem e­
le acestea nu conţin şi m ecanism e capabile să valideze toate afirmaţiile
care se pot form ula între graniţele lor^^®, chestiune ce anunţă imediat,
im posibilitatea realizării unei axiom atizări complete a aritmeticii'^®. M ai
general, şi este ceea ce dorim să subliniem aici, incom pletitudinea este
caracteristică oricărei teorii matematice suficient de bogate ale cărei re­
surse deductive sunt cele ale logicii clasice'^". însă, dacă în matematică,
idealul obţinerii unui set de axiom e complet şi consistent logic este ex­
clus, atunci şansa obţinerii unui set de rezultate similare în fizică este, în
practică, minimă'^'.

3.1.4. Posibile limite în explorarea g ân d irii şi conştiinţei

în fine, în al treilea rând, dacă am explora felul în care se nasc şti­


inţele naturii, prin construcţia acestui pod interpretativ, legând malul
m atematicii de cel al realităţii înconjurătoare, intră în discuţie şi un alt
aspect. Este nevoie să abordăm problem a minţii, ca posibilă sursă a con­
ceptelor matematice şi a judecăţilor logice, şi, prin ea, în m od inevitabil,
creierul omenesc, organ de care se leagă astfel de activităţi. însă, odată
cu acestea, răsar alte câteva întrebări fără răspuns. De exemplu, cum se
nasc noţiunile şi construcţiile matematice? Ce legătură este între m in ­
tea om enească şi matematică? De unde vin predilecţia aceasta pentru
conceptele matematice şi uşurinţa cu care urm ărim mental judecăţile

Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 295.


John D. B arrow , Despre imposibilitate..., p. 200.
Dominique L ecourt (ed.), Dicţionar de istoria şifilosofia ştiinţelor, p. 443.
Patrick S u p p e s , Metafizica probabilistă, trad. Adrian-Paul Iliescu şi Valentin Mureşan,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 191.
Michael H e l l e r , „From now to infinity”, în voi. Spiritual Information: 100 perspectives
on Science and religion, Ed. Charles L. Harper Junior, Templeton Fundation Press, 2005, p. 229.
158_________________________________________________________ _

de ordin logic? Fără prea mult efort, se poate vedea că form ularea unor
răspunsuri la aceste întrebări e dificilă. Iar situaţia care com plică form u­
larea răspunsurilor o reprezintă tocm ai m odul în care m intea omului
se constituie drept „sursă” a conceptelor şi raţionamentelor m atem ati­
ce. în general, m intea om enească reprezintă un „loc” unde o explorare
clarificatoare, care să urm ărească m odul cum se nasc aceste concepte
matematice, nu e cu putinţă. Este binecunoscut faptul că cercetările care
vizează legătura dintre procesele neuronale şi conceptele matematice, în
special, angajează un câmp vast, plin de provocări şi întrebări dificile,
multe dintre ele încă fără răspuns.
Problem a minţii duce către alta, m ai generală: sunt sem nalate unele
limite ce ar putea să existe în explorarea psihicului um an, prin m etode
specifice ştiinţelor pozitive. O perspectivă cuprinzătoare cu referire la
acest ultim subiect, propusă de neuroştiinţe, sem nalează o altă proble­
m ă limită: definirea ştiinţifică a conştiinţei. D acă dorim să păstrăm exi­
genţele „cunoaşterii pozitive”, acest lucru pare a nu fi posibil, chestiune
determ inată nu de constrângeri de ordin tehnic, ci de principii logice.
D upă unele consideraţii, o astfel de problem ă pare a fi insolvabilă sau
indecidabilă'^^, fiind considerată de unii cercetători drept problem ă m ai
presus de posibilităţile inteligenţei umane^^^

3.1.5. Posibile limite în explorarea ştiinţifică


a interacţiunii minte - creier şi a persoan ei

în datele ştiinţifice din ultimul secol, care au avut în atenţie creierul,


s-a constatat că există o interdependenţă a acţiunilor şi a relaţiilor, creie­
rul şi corpul interacţionând reciproc unul asupra altuia. Practic, nu p u ­
tem vorbi de un creier disociat de corp, ci de un tot unitar. N eurologul
Antonio D am asio m enţionează că neurobiologia actuală evidenţiază o
anum ită reciprocitate între minte şi imagine. în felul acesta este recu­
perată, în plan ştiinţific, o viziune tradiţională specifică gândirii bazate

Leonard G avriliu , Dicţionar de cerebrologie, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti,


1998, p. 118.
153
Leonard G a v r iliu , Dicţionar de cerebrologie, p . 119.
APOLOGETICA ORTODOXA 159

pe sim bolism religios conform căreia gândul este asociat cu imaginea.


Din această perspectivă, a cunoaşte înseam nă a vedea, iar raţiunea este
înţeleasă ca exersarea capacităţii minţii văzătoare. în acest punct al date­
lor ştiinţifice, Tradiţia ortodoxă are înţelesuri semnificative, ce pot evi­
denţia convergenţe fertile.
Este sem nificativ că neurobiologia contem porană descoperă şi afir­
m ă această perspectivă. D am asio m enţionează că o minte implică faptul
că un organism form ează reprezentări neurale care pot deveni imagini.
El afirmă: „D in punctul m eu de vedere, aici e m iezul neurobiologiei:
procesul prin care reprezentările neurale, constând în m odificările bio ­
logice create de învăţare într-un circuit neural, devin im agini în minţile
noastre; procesul care perm ite schim bărilor m icrostructurale invizibile
din circuitele neuronilor (în corpurile celulare, dendrite, axoni şi sinap­
se) să devină reprezentări neurale, care la rândul lor devin imagini ce
sim ţim că ne aparţin” '^^.
Pe de o parte, se poate afirm a că există o interacţiune între creîer şi
trup, iar pe de altă parte, o interdependenţă între corp şi m ediul exterior.
O rganism ul prim eşte o sum edenie de inform aţii senzoriale din m ediul
înconjurător (prin stim ularea activităţii neurale din ochi prin retină,
din ureche, prin terminaţiile nervoase aflate în tegumente, prin papilele
gustative şi m ucoasa nazală). Informaţiile sunt transm ise şi procesate
prin intermediul reţelelor neurale, structuri cu o arhitectură extrem de
complexă. în felul acesta, s-ar putea spune că ceea ce num im cunoştinţe,
necesare raţionamentului, sunt conţinuturi ce ajung în minte sub form a
imaginilor. Practic, acţiunea minţii convertită în raţionament se reali­
zează prin imagini. Există în creier im agini perceptive furnizate prin
informaţii senzoriale ale m ediului exterior, im agini din trecut ream in­
tite şi procesate în creîer, precum şi im agini din viitor, convocate prin
ajutorul imaginaţiei. Imaginile se bazează pe reprezentări neurale depo­
zitate în suprafeţele corticale senzoriale avansate.
Toate aceste m odele explicative oferite de ştiinţele creierului se si­
tuează convergent în raport cu unele consideraţii pe care le găsim în

Antonio D a m a sio , Eroarea lui Descartes, trad. de Irina Tănăsescu, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2004, p. 112.
160 ____________________________________________________
spiritualitatea creştină. M ai întâi trebuie spus că, în general, perspectiva
tradiţională structurată prin sim bolism religios afirma cu tărie că gân ­
durile sunt reprezentate prin imagini. în volumul I al lucrării de faţă,
am afirmat că m entalitatea lum ii m oderne prin influenţa semnificativă
a gândirii de tip protestant care a acordat o atenţie cuvântului scris în
raport cu îm agînea (autorîtatea principiuluî Reformeî Sola Scriptura) a
disocîat cuvântul de Imagine. Gândul era înţeles ca o succesiune a unor
cuvinte. Pentru relaţia dintre teologie şi ştiinţă, precum şi pentru valori­
ficarea unei conştiinţe apologetice m ărturisitoare în această problem a­
tică, este relevant faptul că neuroştiinţele actuale afirm ă din punct de
vedere ştiinţific un fapt îm părtăşit şi exprim at de-a lungul timpului în
interiorul Tradiţiei religioase: faptul că gândurile sunt expresii ale im agi­
nilor, iar raţiunea este o vedere a minţii.
Evident că gândurile includ totodată cuvinte şi sim boluri, dar aces­
tea sunt reprezentate în creier prin imagini. N eurobiologul D am asio
m enţionează: „[...] atât cuvintele, cât şi simbolurile arbitrare se bazează
pe reprezentările organizate topografic şi pot deveni imagini. M ajorita­
tea cuvintelor pe care le utilizăm în m onologul nostru interior, înainte
de a vorbi sau de a scrie o propoziţie, există în conştiinţa noastră sub
form a unor Imagini auditive sau vizuale. D acă n-ar deveni imagini, ori­
cât de efemere, nu am putea lua cunoştinţă de ele. Faptul răm âne valabil
chiar şi în cazul acelor reprezentări organizate topografic care nu ajung
la lum ina lim pede a conştiinţei, ci sunt activate în taină”
Este interesant cum această perspectivă este ilustrată şi în alte dom e­
nii ale cercetării ştiinţifice. De exemplu în matematică, Benoît Mandel-
broat arată că prin geometria fractală se gândeşte prin imagini. Fizicianul
Richard Feynman se concentra asupra găsirii unei soluţii ilustrate prin
imagini la ecuaţiile care modelau diferite fenomene fizice. Albert Einstein,
în m od similar, a asumat aceeaşi perspectivă. El spune că în gândirea sa
cuvintele nu par să joace un rol important, relevante fiind imaginile.
M ai general, neurologul Antonio D am asio form ulează fără echi­
voc această situaţie: „D e la bun început am spus lim pede ce cred des­
pre limitele ştiinţei: sunt sceptic în legătură cu pretenţiile ştiinţei de a fi

’ Antonio D a m a sio , Eroarea lui Descartes, pp. 130-131.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 161

obiectivă şi definitivă. M i-e greu să văd în rezultatele ştiinţifice, m ai ales


din dom eniul neurobiologiei, altceva decât aproxim aţii provizorii care
ne satisfac pe m om ent şi pe care le înlăturăm de îndată ce apar descrieri
m ai bune [...]. Com plexitatea minţii umane este, poate, de aşa natură în­
cât să nu aflăm niciodată soluţia problem ei din cauza lim itărilor noastre
inerente. Poate că nici nu ar trebui să vorbim despre o problem ă, ci des­
pre un mister, făcând distincţie între întrebările pe care ştiinţa le poate
aborda şi cele care e probabil să răm ână pe veci fără răspuns” '^®.
Persoana um ană transcende, potrivit psihologiei contemporane,
toate m odelele şi structurile care o descriu'^^. Chiar şi în condiţiile pro­
gresului tehnologic, în im agistica m edicală, ce perm ite explorarea prin
RM N funcţional, conştiinţa um ană a răm as departe de a fi elucidată^^®.

3.1.6. Limitele ştiinţelor. Două perspective


din aria filosofiei: fenomenologia şi hermeneutica

Reflecţia filosofică a scos la iveală situaţii limită în dem ersul şti­


inţelor naturii. Iată o întrebare: în ce m ăsură putem găsi, în cuprinsul
datelor ştiinţifice, răspunsuri care să aibă relevanţă în chestiuni precum
sensul şi finalitatea vieţii? încercăm să expunem aici câteva puncte de
vedere formulate în aria fenom enologiei şi hermeneuticii. G ăsim multe
consideraţii ce privesc felul în care rezultatele ştiinţelor, şi m aniera lor
specifică de abordare a lum ii se răsfrâng asupra înţelegerii vieţii şi în
m odul situării noastre în lume.
Edm und H usserl (1859-1938) a reuşit să construiască o analiză pro­
fundă, lucidă a limitelor cunoaşterii ştiinţifice şi a temeiurilor ei. Cu
puţine decenii înaintea lui, Wilhelm Dilthey (1833-1911) afirm a că tot
ceea ce poate sesiza omul în lume se dezvăluie prin trupul său. C u n oaş­
terea mediului înconjurător şi a lumii fizice este de fapt posibilă tocm ai
pentru că o parte a lum ii exterioare se află intr-un raport m ai strâns cu

Antonio D a m a sio , Eroarea lui Descartes, p. 15.


G.W. A llpo rt , Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1991, p. 568.
Ray Ta l l is , „Consciousness, not yet explained”, în: New Scientist, 9 ian. 2010, Voi.
205, nr. 2742, p. 28.
162_____________________________________________________
viaţa noastră spirituală. Corpul, credea Dilthey, este „fragm entul natu­
rii” care ne asigură această întâlnire cu ea^^®. O bservaţia aceasta răm âne
valabilă şi astăzi, întrucât şi în situaţia dispozitivelor tehnice care inves­
tighează lumea, a telescopului şi m icroscopului şi altele asem ănătoare
lor, care lărgesc pragurile noastre senzoriale, condiţia cunoaşterii ră­
mâne neschimbată. în cazul tehnologiilor care ne m ijlocesc explorarea
lumii, avem de-a face cu o acom odare a tehnicii, cu o extensie a explo­
rării lum ii croită pe aparatul nostru senzorial, din care rezultă o hartă a
datelor despre lume alcătuită antropom orfic prin spaţiu şi timp, materie
şi energie, greutate sau textură, prin procese descrise m atematic, adică
forme particulare de lectură a lumii, date de propriul nostru echipament
senzorial şi raţional. în fine, ca parte a lum ii exterioare, corpul se află
într-un raport special şi cu viaţa spirituală a omului, încât percepţiile
senzoriale, acţiunile volitive si manifestările afective îsi au si ele un co-
respondent în anumite stări corporale'®”.
Husserl merge m ai departe, form ulând o observaţie importantă,
anume că în spatele descoperirilor, noţiunilor sau conceptelor menite
să alcătuiască teoriile ştiinţifice ce descriu realitatea, se ascunde de fie-
care dată subiectivitatea um ană. Pe de o parte, Husserl a înţeles faptul
că o certitudine cu referire la lume nu este nicăieri m ai pură, m ai lipsită
de îndoială, ca în m atem atică şi logică, m atem atica furnizând un fel de
chintesenţă a certitudinii'®'. Pe de altă parte, Husserl va face observaţia
că ştiinţa este considerată, de cele m ai multe ori, din perspectiva conţi­
nutului şi conexiunilor ei teoretice'®^ între diverse unităţi, concepte sau
construcţii mentale. însă, chiar dacă cercetătorul form ulează propoziţii

Poul L u b k e , „Wilhelm Dilthey. Spirit şi Natură”, în Anton H u g l i , Poul L u b k e


(coord.), Filosofia în SecolulXX, voi. I, Fenomenologia, hermeneutica, filosofia existenţei, teoria
critică, trad. Gheorghe Pascu, Andrei Apostol, Cristian Lupu, Ed. AII, Bucureşti, 2008, p. 41.
Poul L u b k e , „Wilhelm Dilthey...”, p. 41.
La aceste observaţii contribuie şi faptul că Husserl a făcut, mai întâi, studii în
matematică. în perioada lui de pregătire în matematîcă, a fost elev al lui Karl Weierstrass
şi Leopold Kronecker. Lucrările despre problemele fundamentale ale matematicii i-au trezit
lui Husserl interesul pentru filosofie (cf Jeanne H e r s c h , Mirarea filosofică, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2006, p. 320).
Edmund H u sse r l , Cercetări logice II. Cercetări asupra fenomenologiei şi teoriei
cunoaşterii. Partea întâi, Cercetările 1 şi 2, trad. Christian Lerencz Llatz şi Ion Tănăsescu, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 134.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 163

pe care le susţine în m od natural, el omite să spună ceva despre ju decă­


ţile sale sau ale altcuiva, vrând să se pronunţe doar despre stările de fapt
corespunzătoare'®^ însă cercetătorului naturii nu-i este clar că „fu n da­
mentul perm anent al travaliului său intelectual subiectiv îl constituie
lum ea înconjurătoare a vieţii” '®^.
în felul acesta, îes la Iveală tocm ai problemele ce provin din „naivi­
tatea în care ştiinţa obiectivistă reţine pentru universul oricărui existent
ceea ce ea numeşte «lum e obiectivă», fără ca prin aceasta să dea atenţie
faptului că subiectivitatea creatoare nu poate intra în drepturile ei în
nicio ştiînţă obiectivă” '®®. H usserl susţine că ştiinţa însăşi se întemeiază
în subiectivitatea umană.
Pe alt plan, hermeneutica şi fenom enologia argum entează că viaţa
însăşi nu poate fi cuprinsă prin raţiune. Herm eneutica susţine, de exem ­
plu, prin voci autorizate ca cea a lui Gadamer, că adevărul nu aparţine
exclusiv ştiinţelor naturii. Pretinsa exclusivitate a ştiinţelor asupra ade­
vărului este doar o eroare de ordin cultural sau ideologic. Altfel, datele
şi experienţele provenite din artă sau literatură, din religie sau istorie,
ar rămâne înafara atenţiei. D ar înţelegerea lum ii şi edificarea de sine
nu pot ocoli datele de ordin cultural, artistic, religios şi istoric, tocm ai
pentru că acestea cuprind ceea ce scapă tuturor ştiinţelor, viaţa omului
în întregul ei! Gândirea, plecând de la ea însăşi, scrie Michel Henry, „nu
poate să avanseze spre viaţă, pentru a o descoperi şi a o cunoaşte” '®®. V ia­
ţa omului nu poate fi prinsă şi epuizată printr-o m işcare a gândirii. De
aceea, nici hermeneutica, în sensul unei filosofii a edificării'®^, nu con­
stă într-un act raţional, ci solicită competenţe de ordin practic'®®. Via­
ţa însăşi se dovedeşte esenţială pentru înţelegerea vieţii omeneşti, iar a

Edmund H u s s e r l , Cercetări logice II..., p. 136.


Edmund H u ss e r l , Criza umanităţii europene şi filosofia, trad. Alexandru Boboc, Ed.
Paideia, Bucureşti, 1997, p. 61.
Edmund H u s s e r l , Criza umanităţii..., p. 60.
Michel H enry , întrupare: ofilosofie a trupului, trad. Pr. loan Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu,
2003, p. 145.
Ştefan A f l o r o a e i , „Hans-Georg Gadamer. înţelegere şi edificare de sine”. Cuvânt
înainte, în voi. Moştenirea Europei, trad. O. Nicolae şi V. Panaitescu, Ed. Polirom,
Bucureşti, 1999, p. 13.
„Despre idealul filosofiei practice”, în voi. Elogiul teoriei..., p. 59.
164__________________________________________________________

înţelege nu se rezum ă la judecăţile raţionale, ci m ai amplu şi m ai pro­


fund, presupune un anumit fel de a fi, o anum ită participare^®^.

3.2. Limitele gândirii axiomatice.


Implicaţiile teoremelor de incompletitudine ale lui Godel

3.2.1. M atem atică şi logică

înainte de a prezenta perspectiva teologică, prezentăm câteva de­


talii referitoare la gândirea axiom atică şi la consecinţele teoremelor de
incompletitudine.
Este important, pentru început, să precizăm că logica se ocupă cu
relaţia dintre concepte şi propoziţii, precum şi cu raţionamentele prin
care se fac deducţii din relaţiile acestora. Primul care a încercat să inte-
greze logica şi m atem atica într-o singură m atem atică universală a fost
Gottfried Leibniz (1646-1716). Leibniz s-a angajat într-o cercetare prin
care căuta să identifice un limbaj universal al raţionamentului logic.
Noţiunile şi ideile simple erau reprezentate prin simboluri, iar cele mai
complexe erau combinaţii ale sim bolurilor elementare. Leibniz spera ca
prin calcul algebric să poată exprim a adevărul oricărei afirmaţii din ori­
ce dom eniu al cunoaşterii.
>
în secolul al X lX -lea există un interes deosebit în tendinţa de
relaţionare a m atematicii cu logica. Augustus de M organ (1806-1871) a
insistat asupra algebrizării logicii. El a extins aria silogism elor lui Aris-
totel, având o contribuţie semnificativă în logică, referitoare la cuantifi­
carea predicatului. George Boole (1815-1864) a transform at realmente
logica în algebră (care avea să se num ească algebră booleana), făcând o
paralelă între legile logicii şi operaţiile aritmeticii. Boole a publicat A n a­
liza matematică a logicii în 1847 şi Legile gândirii în 1854.
Un alt logician sem nificativ care a continuat şi aprofundat cerceta­
rea referitoare la interacţiunea dintre m atem atică şi logică a fost Gottlob
Frege (1848-1925). El publică în 1879 o lucrare revoluţionară în logică:

Hans-Georg G a d a m er , Adevăr şi metodă, trad. Gabriel Cercel, Larisa Dumitru,


Gabriel Kohn şi Călin Petcana, Ed. Teora, Bucureşti, 2001, p. 13.
APOLOGETICA ORTODOXA 165

Scriere conceptuală, un limbaj form al pentru gândirea pură, după mo­


del aritmetic. Urm ează publicarea a două volume intitulate Legile fu n ­
damentale ale aritmeticii. Pentru Frege, adevărul este independent de
judecata umană. A fi adevărat nu este totuna cu ceea ce pare adevărat.
Frege îşi construieşte un program de logică, folosind concepte din logică
inclusiv pentru aritmetică.
Bertrand Russel continuă linia lui Frege de a deduce aritm etica din
logică. îm preună cu Alfred Whitehead a publicat în trei volume o lu ­
crare reprezentativă pentru logică: Principia mathematica. în această
lucrare se susţine ipoteza că m atem atica reprezintă o detaliere a legilor
logicii. în încercarea de a depăşi paradoxurile, cei doi au introdus anu­
mite legi, de exemplu axiom a reductibilităţii, generându-se controverse
şi neîncredere. Pe linia eliminării paradoxurilor au fost găsite soluţii mai
elegante de către matematicienii Ernst Zerm elo şi Abraham Fraenkel.
Principalul partizan al form alism ului m atem atic va fi m atem atici­
anul germ an D avid H ilbert (1862-1943). Pentru el, m atem atica repre­
zintă un am plu sistem de form ule fără sens. Sem nificaţia este eludată,
punându-se accent pe fundam entele m atem aticii. Pentru explicaţia
acestora, H ilbert arată că este nevoie de o nouă disciplină, num ită
m etam atem atică prin care să dem onstreze funcţionarea m atem aticii.
Practic, prin program ul său, H ilbert urm ărea să dem onstreze m ate­
m atic faptul că m atem atica funcţionează, sacrificând sensurile în de­
trim entul fundam entelor.
Demonstrarea coerenţei matematice prin aritmetică devine un
obiectiv asum at ca manifest şi exprimat public la Congresul internaţional
de matematică de la Paris din 1900. Hilbert se angajează într-un efort de
formalizare completă a unui sistem deductiv. Prin distincţia dintre m a­
tematică şi metamatematică, Hilbert speră să găsească proba absolută
a consistenţei logice într-un sistem formal. El afirma: „Cercetările mele
privind noile fundamente ale matematicii au ca scop pur şi simplu eli­
minarea, o dată pentru totdeauna, a oricărei îndoieli legate de deducţia
matematică [...]. Tot ce însem na înainte matematică trebuie riguros for­
malizat, astfel încât matematica propriu-zisă sau matematica în sens strict
să devină un rezervor de formule. [...] în plus faţă de această m atem a­
tică propriu-zisă formalizată, avem o matematică întru câtva nouă: o
166_____________________________________________________
matematică necesară pentru a salva matematica, în care, spre deosebire de
metodele pur formale de deducţie din matematica propriu-zisă, se aplică
deducţia contextuală, dar numai pentru a demonstra coerenţa axiomelor.
[...] Astfel, dezvoltarea ştiinţei matematicii ca întreg are loc pe două căi ce
alternează în permanenţă: pe de o parte, deducem formule demonstrabile
din axiome prin deducţie formală, pe de alta, adăugăm noi axiome şi le
dem onstrăm caracterul non-contradictoriu prin deducţie contextuală”'^”.

3.2.2. Im plicaţiile teorem elor de incom pletitudine ale lui G odel

Kurt G odel (1906-1978) s-a născut la Brno şi a fost naturalizat ca


austriac în 1929. Din cauza ideologiei naziste a em igrat în Statele Unite
ale Am ericii, stabilindu-se la Princeton în 1940. G odel a revoluţionat
logica m atem atică prin teoremele sale de incompletitudine, publicate
intr-un articol în 1931. Prim a teoremă evidenţiază că intr-un sistem lo ­
gic consistent din punct de vedere form al în care este folosită cel puţin
o propoziţie aritmetică, există o incompletitudine m anifestată prin pro­
poziţii nedemonstrabile. C ea de-a doua teorem ă de incompletitudine se
referă la faptul că în cadrul unui sistem formal, consistenţa acestuia nu
poate fi dem onstrată din interiorul sistemului.
Aceste teoreme au fost publicate în cadrul unui articol destul de
scurt în 1931 într-o revistă germ ană, cu un titlu referitor la propoziţiile
nedem onstrabile din interiorul sistem elor structurate prin logica for­
mală. în m om entul apariţiei sale, atât titlul, cât şi conţinutul au rămas
destul de neinteligibile pentru m ajoritatea matematicienilor. D em on­
straţia lui G odel, extrem de ingenioasă, presupunea un grad ridicat de
tehnicitate şi puţini logicieni din acea vreme erau exersaţi suficient cât
să înţeleagă m ecanism ele dem ersului lui Godel.
G odel articulează dem ersul său la fundamentele matematicii. Una
dintre metodele fundam entale în cercetarea m atem atică este cea axio­
m atică (plecându-se de la un num ăr finit de axiome, prin logică deduc­
tivă sunt deduse anumite teoreme în cadrul unei teorii). G odel arată că

Mario Livio, Este Dumnezeu Matematician!', trad. Anca Florescu-Mitchel, Ed.


Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 215.
APOLOGETICA ORTODOXA 167

însăşi m etoda axiom atică, receptată ca fiind de referinţă în m atem ati­


că, are limite interne care exclud posibilitatea unei axiom atizări totale.
El dem onstrează că nu este posibilă stabilirea unei consistenţe logice
intr-un sistem suficient de complex (care utilizează cel puţin o propozi­
ţie aritmetică) exclusiv prin m etoda axiomatică.
în căutarea dem onstraţiei consistenţei logice a unui sistem formal,
matematicianul David Hilbert s-a angajat intr-un dem ers program atic
prin care să identifice dem onstraţia absolută a unui sistem formal. Am
afirmat deja că el a urm ărit form alizarea com pletă a unui sistem de­
ductiv. Hilbert va construi un sistem al sem nelor matematice, lipsite de
orice semnificaţie, prin care să realizeze anumite teoreme în cadrul sis­
temului printr-o analiză combinatorică. Sistemul formalizat m atematic
este însă lipsit de semnificaţie, dar el susţine că aserţiunile cu privire
la semnificaţii
i i
tin de dom eniul metamatematicii. Prin distincţia
i
dintre
m etam atem atică şi matematică, Hilbert speră să identifice proba ab so­
lută a dem onstraţiei bazată pe m etoda axiom atică.
Prin rezultatele sale, G odel infirmă ambiţiile program ului lui H il­
bert, arătând limitele structurale ale m etodei axiom atice în m atem atică
şi, m ai mult decât atât, dem onstrând că orice sistem logic formal este
incomplet. Cu alte cuvinte, există propoziţii adevărate, dar care nu pot fi
demonstrate, folosindu-se propoziţiile interne ale sistem ului respectiv.
De exemplu, există în m atem atică propoziţii adevărate, precum faim oa­
sa conjectură Goldbach (orice num ăr par reprezintă sum a a două nu­
mere prim e), dar care nu pot fi demonstrate. Nu s-a găsit vreun număr
par care să nu poată fi exprim at prin sum a a două numere prime. Cu
toate acestea nu s-a putut dem onstra valabilitatea universală a conjunc­
turii Goldbach, plecându-se de la anumite axiom e ale aritmeticii.
în dem onstrarea teoremelor sale de incompletitudine, G odel a ur­
mat, până la un anumit punct, raţionamentul unui m atematician fran­
cez, Jules Richard, raţionament care a fost enunţat pentru prim a dată
în 1905. Acesta evidenţiază circularitatea şi regresia la infinit care pot
fi folosite în interiorul unui sistem construit prin logica form ală, fiind
consacrat în logică prin denum irea de paradoxul lui Richard. Cheia
dem onstraţiei lui G odel o reprezintă principiul proiecţiei prin care se
realizează relaţionarea dintre m atem atică şi m etam atem atică (intenţia
168_____________________________________________________
de a genera dem onstraţii complexe din m etamatem atică, prin proiecţia
unor structuri abstracte din m atem atică - de exemplu, din aritmetică).
Valorificând pflradoxw/ lui Richard şi conceptul proiecţiei, G odel va de­
m onstra incom pletitudinea unui sistem logic formal.
Teoremele de incompletitudine exprim ă limitele structurale ale
gândirii axiomatice, reliefând insuficienţa logicii formale în domeniul
cunoaşterii. Este im portant de spus însă că aceste rezultate nu înseam nă
discredîtarea logicii, ci doar atenţionarea asupra limitelor sale. Im pli­
caţiile teoremelor lui G odel nu pot constitui un pretext pentru poziţii
prăpăstioase, care anihilează potenţialul gândirii logice, precum nu pot
legitima un îndem n spre incoerenţă sau absenţă a rigurozităţii de tip şti­
inţific. D oar că, prin dem onstraţie ingenioasă şi sofisticată, folosindu-se
aparatul com plex al logicii formale se afirm ă că adevărul transcende de­
monstraţia. Prin dem onstraţie nu se poate cunoaşte totul; există o raţi­
onalitate profundă atât în actul gândirii, cât şi în lum ea fizică, im posibil
de epuizat în graniţele logicii formale.
Perspectiva lui G odel se află în vecinătatea perspectivei teologice
conform căreia adevărul nu se epuizează în form ularea sa, potenţându-
se practic capacitatea inteligenţei creatoare. „Teoremele lui G odel arată
că structura şi capacitatea inteligenţei um ane sunt m ult m ai complexe
şi m ai subtile decât dem onstraţia formală. în acest sens, chiar opera lui
G odel este un exemplu de ingeniozitate şi de subtilitate a unei inteligen­
ţe extrem de vii. Departe de a ne descuraja, ar trebui să fim stimulaţi în
cultivarea bogăţiei raţiunii creatoare” ^^^

3.3. O perspectivă a teologiei ortodoxe privind


limitele cunoaşterii ştiinţifice

3.3.1. întrebări legitime şi o mişcare structurală


a minţii omeneşti către sens

Pentru teologia ortodoxă, situaţiile acestea, care indică limitele ştiin­


ţelor, în diverse arii ale explorărilor lumii, sunt deosebit de semnificative.

Ernest N a g e l , Le theoreme de Godel, Ed. du Seuil, Paris, 1989, p. 95.


APOLOGETICA ORTODOXA 169

în prim ul rând, im posibilitatea de a elucida natura realităţii ultime,


suportul pe care se sprijină energiile create ale universului, sugerează,
într-o lectură teologică, un anum it apofatism al lumii, care a fost făcută
din nimic. Potrivit viziunii oferite de teologie, dificultăţile întâlnite de
ştiinţe, pe drum ul descoperirii unei structurii de bază a realităţii, care să
dea seam a de întreaga alcătuire a lum ii sensibile, de structurile ei ener­
getice şi de m işcările ei, dar şi de fundalul ei de spaţiu-tim p 4-dimensi-
onal, ţin de faptul că un astfel de suport, care să poată explica prin sine
temeiul tuturor celor sensibile, nu există. într-un fel, faptul acesta se şi
întrevede în felul cum decurg căutările teoreticienilor: de fiecare dată
când o anum ită structură de bază este descoperită, ea are nevoie de o
explicaţie cu privire la cauzele pentru care posedă anumite caracteris­
tici şi nu altele, încât structura ultim ă devine repede punctul de început
pentru căutarea unui constituent „m ai fundam ental”.
în viziunea teologiei, situaţii ca aceasta se petrec pentru că lumea
este caracterizată de un anumit apofatism , pentru că ea a fost creată ex
nihilo şi se sprijină pe ceva de dincolo de lum ea aceasta, pe bunăvoin­
ţa lui Dum nezeu, având ca suport ultim al existenţei energiile necreate
divine, care sunt mai presus de putinţele de investigaţie ale ştiinţelor.
Desigur, substanţa ei nu se confundă cu energiile necreate, însă neavând
o altă sursă a existenţei decât bunăvoinţa lui Dum nezeu, ea nu posedă
o structură energetică sau m aterială de bază, care să fie sursă autonom ă
pentru toate celelalte existenţe. Atât temeiul raţionalităţii lumii, cât şi
suportului energetic ultim, sunt în Dum nezeu, Cel m ai presus de lume,
de instrumentele de investigaţie ale ştiinţelor, de puterea instrum enta­
rului matematic de cuprindere şi de putinţele minţii omeneşti.
în al doilea rând, faptul că prin m etode specifice ştiinţelor noi nu
putem pătrunde şi epuiza realitatea, utilizând descrieri matematice, ara­
tă că lum ea şi viaţa sunt de un alt ordin, depăşind cuprinderea şi forţa
sim bolizatoare a construcţiilor matematice. Părintele D um itru Stăniloae
subliniază o anum ită prăpastie existentă între Logos şi logică. în aceas­
ta întrevedem şi noi im posibilitatea logicii de a cuprinde raţionalitatea
lum ii create prin Logos şi pentru El. în particular, dificultăţile pe care le
întâm pină dem ersurile cosm ologiei, anum e de a descrie precis viitorul
universului, sugerează, în lectura teologiei, un alt tip de apofatism. în
170__________________________________________________________

dificultatea aprecierilor privind m odul cum se va încheia expansiunea


universului, teologia ortodoxă întrevede că lum ea şi viaţa se înfăţişează
omului deopotrivă ca realităţi ale existenţei şi taine ce nu pot fi înţelese
decât în înterîorul uneî experienţe de cunoaştere m ai cuprinzătoare, în
com uniunea cu Cel ce le-a făcut si le-a dăruit lui.
în fine, în dificultăţile de explorare şi înţelegere deplină a m inţii
om eneşti, a conştiinţei şi a felului cum gândurile şi judecăţile noastre
nasc instrum entarul m atem aticii care se pliază atât de bine pe reali­
tate, teologia întrevede apofatism ul persoanei um ane, în care îposta-
sul om enesc şi puterea lui de înţelegere răm ân, într-un anum it sens,
de nepătruns.
Rezum ând, am putea spune, de pe urm a acestor m enţiuni, că şti­
inţa
» ultim elor decenii a adus în atentie) num eroase date si) rezultate ce
indică unele situaţii lim ită: nu putem descrie deplin lum ea şi viaţa;
nu putem anticipa viitorul universului prin descrierile precise ale şti­
inţelor; nu putem explicita tem eiurile instrum entarului m atem aticii
care ne asigură tocm ai rezultatele tari ale ştiinţelor, nu putem face lu ­
m ină, nu putem înţelege deplin însuşi m iezul înţelegerii şi al conşti­
inţei. într-o lectură sim bolică, spirituală, vedem în acestea o condiţîe
taînîcă a vieţii om ului - fiinţă întrebătoare, capabilă să form uleze în
cuvînte întrebări care au răspunsul m ai presus de cuvinte, dar în stare
să recepteze şi să înţeleagă. O m ul sesizează lum ea, viaţa, puterea sa
de înţelegere şi adâncim ile conştiinţei sale ca taine şi realităţi, caută
să le pătrundă, dar le va putea înţelege doar pe m ăsură ce acelea sunt
experiate curat, nepătîm aş, în stare de com uniune cu Cel ce le-a făcut
şi le-a dăruit lui pe toate.

3.3.2. în teologia ortodoxă, despătim irea prem erge cunoaşterii

Din perspectivă teologică, câtă vreme se bizuie doar pe raţiune,


urcuşul minţii omeneşti pe versantul cunoaşterii, de-a lungul întregii
istorii, prin strădania generaţiilor, către o tot mai deplină înţelegere şî
cuprindere a lumîî şî vîeţîi, nu poate izbândi. Sf. Grigorie Palam a for­
m ulează un diagnostic simplu şi cuprinzător: „nu cel mult învăţat se
apropie de Dum nezeu, ci acela care s-a curăţit prin virtute de patim i
APOLOGETICA ORTODOXA 171

şi s-a lipit prin rugăciune stăruitoare şi curată de Dum nezeu” *^^. „C u­


noştinţa speculativă, la care se ajunge prin filosofie, nu e cunoştinţa cea
m ai proprie a lui Dum nezeu, deoarece producând în noi m ândria, lipsa
smereniei, nu ne lasă să vedem cu adevărat realitatea noastră si a lui
Dum nezeu. Cei ce se curăţesc au o vedere a lui Dum nezeu, care e o
arvună a vederii depline [...]. în vederea aceasta este o certitudine a pre­
zentei lui D um nezeu” '^^
O astfel de vedere, curăţită de patim i, sesizează lum ea nepătim aş
şi nu se opreşte în ea şi în lucrurile ei, în frum useţîle şî arm oniile ei
particulare, ca într-o staţie finală. D im potrivă, ea se ridică sprintenă,
de fiecare dată, către perspective m ai înalte, unde întrevede legătura
tuturor aspectelor particulare cu Dum nezeu. în felul acesta, m intea
devine capabilă să vadă realităţile particulare ale lum ii deodată cu te­
m eiurile şi finalităţile lor, deprinzând obişnuinţa unei perspective m e­
tafizice, a unei atenţii care scrutează dincolo de suprafaţa lucrurilor, a
unei înţelegeri cuprinzătoare pentru adâncim ile ontologice ale lumii.
Fără a nesocoti aspectele particulare ale lum ii sensibile, pretabile de­
scrierilor m atem atice, vederea duhovnicească caută m ai ales arm onii­
le, frum useţea şi raţionalitatea lum ii pentru înţelesurile lor spirituale.
D e exem plu, în privinţa m ecanicii cuantice, teoria, cu aspectele
ei contraintuitive, nu oferă elemente suficiente care să facă posibilă
înţelegerea. Dîn perspectivă teologică, toate acestea se pot înţelege în
lum ina unui plan m ai înalt, planul spiritual al vieţii. Şi lum ea, şi oam e­
nii, „călători” prin ea, iubitori de frum os, însetaţi în ultim ă instanţă de
adevăr şi dornici, până la urm ă, de nem urire sunt O pera lui D u m n e­
zeu. M ai m ult decât atât, om ul a fost creat după Chipul lui D um nezeu,
H ristos, Care este Calea, Adevărul si Viata, Care a făcut lum ea si ca
o p o doabă plină de frum useţe, pe care a dăruit-o om ului tocm ai ca
frum useţea ei şi com patibilitatea ei cu el să-l îndrume spre căutarea
Lui. D e aceea, teoriile ştiinţifice, cu toate strădaniile lor de cuprinde­
re, ar putea fi văzute în form a unor m etafore ce exprim ă, deopotrivă

S f. G rigo rie Pa la m a , Cuvânt pentru cei ce se liniştesc..., cap. 68, trad. Pr. Dumitru
Stăniloae, în Filocalia, voi. VII, cap. 13, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 281.
Sr G rigo rie Pa la m a , Cuvânt pentru cei ce se liniştesc..., nota 25, pp. 281-282.
172__________________________________________________________

„dorinţa um ană de a cunoaşte universul” dar şi „lim itele raţionali­


tăţii ştiinţifice”, ca situaţii date ce nu perm it elucidarea tainei „ca reali­
tate fundam entală a existenţei”
în tot acest efort de receptare şi înţelegere spirituale a lum ii, om ul
nu exersează doar facultăţile sale de înţelegere, pentru că, din p ersp ec­
tiva teologiei ortodoxe, înţelegerea n epătim aşă a lum ii e posibilă prin
îm plinirea poruncilor, în stare de jertfa faţă de aproapele şî faţă de
D um nezeu. în felul acesta cunoaşterea angajează şi celelalte puteri su ­
fleteşti ale om ului, şi integrează efortul său de înţelegere în efortul m ai
cuprinzător de sporire a iubirii şi slujirii sem enilor, şi de creştere în
virtute, ca într-un fel de cunoaştere întrupată, o înţelepciune tran spu­
să într-un fel de vieţuire, pusă direct în slujba semenilor. Aceasta este
cunoaşterea care nu îl lasă pe om neexersat, fără roade spirituale, ci îl
îm pinge către iubirea de sem eni şi de Dum nezeu.
Pe acest drum al credinţei şi al îm plinirii poruncilor, prin despăti-
m ire şi prin jertfirea de sine, om ul ajunge să câştige şi înţelesurile tai­
nice ale lum ii şi vieţii, dar şi sensurile m ai cuprinzătoare ale veşniciei
şi iubirii, înaintând, în acelaşi timp, în îm plinirea vocaţiei sale, învin­
gând egoism ul şi slăbiciunile sale, şi cheltuind agoniseala cunoaşterii
şi a puterilor sale pentru realizarea com uniunii cu Dum nezeu, unde
se îm plinesc toate căutările lui şi unde sporeşte m ereu cunoaşterea si­
nelui, a sem enilor, a întregii lumi, prin înaintarea în cunoaterea lui
Dum nezeu. Aşadar, drum ul despătim irii, nu duce doar către răspu n ­
surile potrivite la întrebările ştiinţelor, ci m ai ales către acoperirea ne­
voilor existenţiale ale om ului, şi către îm plinirea vieţii lui.

3.3.3. V iaţa este m ai cuprinzătoare decât raţiun ea

Am văzut că descoperirile m ecanicii cuantice probează im p o si­


bilitatea decuplării realităţii de subiectul cunoscător. Iată aici un alt

Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 362.


Worthing M a r k , God, Creation and contemporary Physics, Fortress Press,
Mineapolis, 1996, p. 56 apud Pr. Răzvan Andrei Io n e s c u , Adrian Nicolae L e m e n i , Teologie
ortodoxă şi ştiinţă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2006, p. 384.
APOLOGETICA ORTODOXA 173

argum ent, de data aceasta m ai cuprinzător: analiza fenom enologică


pune rădăcina tuturor construcţiilor teoretice şi strădaniilor de cu­
noaştere, în subiectul um an. Obiectivitatea teoriilor ştiinţifice este
„deconstruită”, scoţându-se la iveală „subiectivitatea generatoare” ^^®
situată chiar în m iezul lor^^^, încât „fundam entele ştiinţelor” sunt re-
conectate la „condiţia existenţială im ediată a um anităţii” ^^®. în acest
fel, form ele particulare ale funcţionării conştiinţei um ane şi facultăţile
superioare ale contem plaţiei însoţesc drum urile cunoaşterii, încât, cu
toată strădania de atingere a obiectivităţii, pân ă şi cele m ai abstracte
dintre descrierile teoriilor ştiinţifice răm ân esenţial legate de om , de
conştiinţa care reflectă lum ea şi care elaborează concepte pentru de­
scrierea fenom enelor ei.
Intuiţia de bază a fenom enologiei este aflarea intenţionalităţii
transcendentale a conştiinţei^^^, care face de fapt posibilă m etoda fe­
nom enologică însăşi, adică „efectuarea reducţiei fără a pierde ceea ce
a fost redus” '*°.
Pe de o parte, efortul de a cuprinde lum ea prin raţiune pare să
ducă spre constatarea că „certitudinea cunoaşterii - fie în sensul de
nem ijlocire psihologică, fie în cel de adevăr logic sau de precizie com ­
pletă a m ăsurilor - este de neatins” '®'. Unele dintre aceste limite ţin de
structura logicii înseşi sau de situaţia observatorului, altele de condiţia
lui în Univers sau de natura edificiului m atem atic, altele de caracteris­
ticile intrinsece ale lum ii cuantice.

Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 340.


Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 79.
Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 132.
Tudor G h id e a n u , Percepţie şi morală în fenomenologia franceză: Merleau-Ponty şi
Simone de Beauvoir, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 10. Pentru consideraţii
privind conceptul de intenţionalitate, şi câteva momente importante în istoria utilizării lui,
vezi Cristian C io c a n , Dan L a z e a , Intenţionalitatea de la Plotin la Levinas. Metamorfozele
unei idei, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2005.
Alexandru B o b o c , Etică şi axiologie în opera lui M ax Scheller, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1971, p. 20.
Alexandru B o b o c , Etică şi axiologie..., p. 186. „A aştepta ca teoriile să posede o
formă tare de completitudine ar însemna a ne aştepta la prea mult. [...] Din diversele exemple
apare evident faptul că ne putem aştepta la forme slabe de completitudine în cazul unor teorii
referitoare la sfere restrânse ale experienţei” (Alexandru B o b o c , Etică şi axiologie..., p. 208).
174______________________________________________________________________
3.3.4. C unoaşterea se împlineşte p rin v iaţa
în com uniune cu Dum nezeu si cu sem eniiy

Deplinătatea cunoaşterii este viaţă iubitoare şi iubire vie, experiate


în comuniune, în cuprinsul unei relaţii interpersonale. „D um nezeu, scrie
Sf. M axim M ărturisitorul, dăruieşte celor evlavioşi credinţa în existenţa
Lui, mai întemeiată decât orice demonstraţie. Căci credinţa este o cu­
noaştere adevărată întemeiată pe principii ce nu pot fi dem onstrate, de
vreme ce este temelia lucrurilor m ai presus de minte şi de raţiune” '®^.
Chiar cunoaşterea umanului de către divin şi cunoaşterea divinului
de către um an sunt viaţă, trăită de această dată în Hristos, Dumnezeu
şi Om, în comuniune de iubire. Aceasta pentru că împlinirea cunoaşterii
umanului de către divin şi a divinului de către uman sunt în Hristos, Care
ca Om iubeşte desăvârşit pe Dum nezeu şi ca Dumnezeu iubeşte desăvâr­
şit pe om. „în Hristos, scrie Părintele Dum itru Stăniloae, Dum nezeu cu­
noaşte natura um ană şi aceasta cunoaşte pe Dumnezeu, la un nivel la care
niciodată nu va cunoaşte vreunul din noi pe Dumnezeu, pentru că iubeşte
pe Dum nezeu la un nivel corespunzător; iar Dumnezeu gustă iubirea na­
turii umane şi deci o cunoaşte pe aceasta la nivelul m axim de realizare a
ei. Iar în Hristos, Dum nezeu cunoaşte umanitatea tuturor la nivelul m a­
xim, prin participarea ei totală la viaţa Lui, şi Dumnezeu o cunoaşte pe
aceasta datorită participării Lui m axime la viaţa umană”. [...] în Hristos,
Dum nezeu cunoaşte umanul ca pe Sine însuşi, căci El e şi Om, iar umanul
cunoaşte pe Dumnezeu ca pe sine însuşi, căci acelaşi e şi Dum nezeu”'®^
în fine, urm ând reflecţiei Părintelui D um itru Stăniloae, vedem fap­
tul că, în această dublă împlinire a cunoaşterii divinului de către um an
şi a um anului de către divin în Hristos, se întrezăreşte şi faptul că în
El e dată posibilitatea ca omul să se cunoască şi pe sine şi pe sem eni şi
să înainteze şi în cunoaşterea şi în experierea prezenţei lui Dum nezeu,
pentru că acestea din urm ă se îm plinesc pe m ăsură ce omul înaintează
pe drum ul unirii sale cu Hristos. Pe acest drum , scrie Părintele D um itru

S f. M a xim M ă r t u r isit o r u l , Capete gnostice, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, în


Filocalia, voi. III, p. 130, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999.
Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, pp. 167-168.
APOLOGETICA ORTODOXA 175

Stăniloae, fiecare om înaintează spre treapta la care va ajunge să cunoas­


că pe aproapele său ca pe sine însuşi, întrucât îl va iubi ca pe sine însuşi.
Aceasta pentru că Hristos, Fiul lui D um nezeu şi om deplin, „nu pune
nicio barieră iubirii Sale faţă de toată um anitatea pe care o are ca p ro­
pria Sa umanitate; iar în El, ca ipostas deschis tuturor, toţi se pot iubi şi
cunoaşte ca pe ei înşişi” ’®^.

Subiecte
1. M enţionaţi câteva situaţii limită din câm pul ştiinţelor recente.
2. Analizaţi relaţia dintre adevăr şi demonstraţie, plecând de la teo­
remele de incom pletitudine ale lui Godel.
3. M enţionaţi câteva consideraţii pe care teologia ortodoxă le face
cu privire la situaţiile lim ită constatate de ştiinţe.

B ib liografie
1. Barrow, John D., Despre Imposibilitate. Limitele ştiinţei şi ştiinţa
limitelor, trad. M ihai Popescu, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1999;
2. Boboc, Alexandru, Etică Etică şi axiologie în opera lui M ax Schel-
ler, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971;
3. Com an, Constantin Pr., Erminia Duhului, Ed. Bizantină, Bucu­
reşti, 2002;
4. Cushing, James T., Concepte filosofice în fizică. Relaţia istorică
dintre filosofic şi teoriile ştiinţifice, trad. Alexandru Butucelea, Ed. Tehni­
că, Bucureşti, 2000;
5. Frege, Gottlob, Eundamentele aritmeticii. O cercetare logico-mate-
matică asupra conceptului de număr, trad. Sorin Vieru, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2000;
6. Gadamer, Hans-Georg, Adevăr şi metodă, trad. Gabriel Cercel, La-
risa Dumitru, Gabriel Kohn şi Călin Petcana, Ed. Teora, Bucureşti, 2001;
7. G rigorie Palam a, Sf., Cuvânt pentru cei ce se liniştesc..., cap.
68, în Eilocalia, voi. VII, trad. Pr. D um itru Stăniloae, Ed. H um anitas,
Bucureşti, 1999;

‘ Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, p. 168.


176

8. Husserl, Edm und, Cercetări logice II. Cercetări asupra fenom eno­
logiei şi teoriei cunoaşterii. Partea întâi, Cercetările 1 şi 2, trad. Christian
Ferencz Flatz şi Ion Tănăsescu, Fd. H um anitas, Bucureşti, 2009;
9. lonescu, Răzvan Andrei Pr., Lemeni, Adrian Nicolae, Teologie
ortodoxă şi ştiinţă, Fd. Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii O rto­
doxe Române, Bucureşti, 2006;
10. Lemeni, Adrian, lonescu, Pr. Răzvan, Teologie ortodoxă şi
stiintă, Fd. Institutului Biblic si de M isiune al Bisericii Ortodoxe Româ-
ne. Bucureşti, 2007;
11. Livio, M ario, Este Dumnezeu M atematician?, trad. Anca Flores-
cu-Mitchel, Fd. H um anitas, Bucureşti, 2011;
12. M axim M ărturisitorul, Sf., Capete gnostice, în Filocalia voi. II,
Fd. H um anitas, Bucureşti, 1999;
13. Nagel, Ernest, Le theoreme de Godel, Fd. du Seuil, Paris, 1989;
14. Nesteruk, Alexei, Universul în comuniune: către o sinteză neopa-
tristică a teologiei şi ştiinţei, trad. M ihai-Silviu Chirilă, Fd. Curtea Veche,
Bucureşti, 2009;
15. Om nes, Roland, Interpretarea mecanicii cuantice, trad. Walter
Radu Fotescu, Fd. Tehnică, Bucureşti, 1999;
16. Suppes, Patrick, Metafizica probabilistă, Fd. Humanitas,
Bucureşti, 1990.
III

APOLOGETICA ORTODOXA
ÎN RAPORT CU DATELE RECENTE
DIN ARIA ŞTIINŢELOR VIEŢII
1. Miracolele vieţii

Cuvinte cheie: originea vieţii, apele primordiale, progresivitatea creaţiei,


mişcarea, lumea vie.

1.1. Viaţa biologică a lumii

1.1.1. Caracteristicile vieţii în lectura biologiei

Cum a fost posibilă apariţia vieţii, în acest imens Univers în care


trăim? Există o legătură între legîle şi structurile fizice ale Universului
şi condiţiile de posibilitate pentru apariţia vieţii şi pentru configurarea
unui ambient, precum cel în care ne desfăşurăm viaţa? A m văzut că în­
trebări de acest fel sunt formulate tot m ai des astăzi, după ce constatările
experim entale sau calculele scot la iveală tot m ai multe date care eviden­
ţiază potriviri uimitoare între legile care guvernează universul la scară
foarte m are şi cele care stăpânesc în cuprînsul m îcrocosm osul, scoţând
la iveală o anum ită compatibilitate între ordinea existentă în îmensitatea
întregului cosm os şi cea existentă în abisul cuantic, la scări insignifiant
de mici. Şi, cum era de aşteptat, unele răspunsuri oferite de oam enii de
ştiinţă pentru întrebările pomenite, care caută să dea seam a de toate
aceste situaţii, sunt surprinzătoare.
D acă luăm în calcul caracteristicile fizice ale universului, raporturi­
le existente între interacţiunîle fundamentale şi celelalte aspecte privind
starea iniţială şi evoluţia structurilor cosmice, un răspuns care să încerce
o explîcaţîe raţională şi cuprinzătoare privind apariţia vieţii şi dăinuirea
proceselor ei până acum e dificil de formulat. încercând totuşi să ofere
o perspectivă capabilă să integreze toate aceste situaţii, unele formulări
de acest fel, din aria ştiinţelor afirmă că: „Ceva extern (s.n.) Universului
a făcu t alegerea (s.n.). Dacă aşa stau lucrurile, atunci am ajuns exact în
punctul în care [...] va fi raţîonal să folosîm ştîinţa ca un argument în
180_____________________________________________________

favoarea religiei” ^®^ Altfel spus, plecând de la datele actuale, ar fi greu să


se explice „de ce Universul a trebuit să înceapă exact aşa, în afară de faptul
că a fost un act al lui Dum nezeu care intenţiona
>
să creeze fiinţe
»
ca noi”^*®.
Practic, s-ar putea spune că, în privinţa condiţiilor care au făcut
posibilă existenţa vieţii terestre şi a omului, nu există explicaţii ştiinţifice
cuprinzătoare şi întrutotul convingătoare. în interiorul unor descrieri
de felul acesta, care să includă toate aceste aspecte referitoare la legile
micro- şi m acrocosm osului, există multe aspecte neclare.
Pe de o parte, sunt binecunoscute cele trei caracteristici de bază ale
lumii vii'®^: m utaţia (care face posibilă creşterea volumului informaţiei),
metabolismul (fără de care sistemul considerat viu ar regresa la un echi­
libru unde nicio schimbare nu ar m ai fi posibilă) şi autoreproducerea
(inform aţia este transm isă de-a lungul generaţiilor). U ltim a dintre ele
face ca, în câm pul ştiinţelor, viaţa să fie definită adesea ca autoreprodu-
cere cu corectarea erorilor^*®. Totuşi, trebuie spus că teoriile ştiinţifice
nu reuşesc să lăm urească m odul cum structurile vii au dobândit capaci­
tatea de reproducere.
în pofida scenariilor detaliate elaborate de biologia m oleculară, nu
există încă nicîun răspuns suficient de bun cât să convingă pe toată lu­
mea. La capitolul acesta, biologia întâm pină dificultăţi mult m ai m ari în
asigurarea unanim ităţii teoriilor explicative cu privire la apariţia vieţii
şi a diversităţii speciilor, decât m atem atica sau fizica. Este binecunoscut
faptul că A D N -ul este m olecula indispensabilă în reproducere (excep­
tând unele virusuri), dar nu există o teorie care să explice cum a fost
„cooptat” pentru această funcţie'®’ . Prin urmare, dacă ar fi să credităm

Lee S m o lin , Spaţiu, Timp, Univers. Trei drumuri către gravitaţia cuantică, trad. Anca
Vişinescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 235.
Stephen W. H aw king , Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la Găurile Negre, trad.
Michaela Ciodaru, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 149.
Manfred E ig e n , „La ce ne putem aştepta de la biologia secolului al XX-lea?”, în Michael
P. M urphy , Luke A.J. O’N e il l , Ce este Viaţa? Următorii 50 de ani. Speculaţii privind viitorul
biologiei, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1999, p. 17.
John D. Barrow , Frank T ip l e r , Principiul Antropic Cosmologic, trad. Walter Radu
Fotescu, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001, pp. 573-575.
Ernst M ayr , De la bacterii la om. Evoluţia lumii vii, trad. Marcela Elena Badea, Ileana
Popovici, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 67.
APOLOGETICA ORTODOXA 181

procesele chimice şi geologice prin care ştiinţa încearcă să explice apa­


riţia vieţii, ar trebui să fim dispuşi să luăm în considerare şi ideea că ea
nu a fost rezultatul inevitabil al unei anom alii întâmplătoare^®®. Vîaţa
nu poate fi surprinsă, nu poate fi „scoasă la iveală” printr-o sim plă des­
compunere a organism elor în elemente lor constitutive, ţesuturi, celule,
m acrom olecule sau atomi. Chiar şi într-o lectură ştiinţifică, ea pare să fie
m ai mult decât coincidenţa ordinii, complexităţii şi autoorganizării de
care sunt capabile structurile fundam entale ale materiei.

1.1.2. T aina vieţii terestre - indicii din contextul cosmologic

Dificultăţile devin tot m ai mari, pe m ăsură ce se ţine seam a de în­


treg fundalul cosm ologic al vieţii terestre. Viaţa vieţuitoarelor poate fi
judecată în cadrul mult m ai larg al sistem ului solar, dar şi în Calea Lac­
tee şi, în ultim ă instanţă, în întreg universul. însă o privire de ansam blu
asupra tuturor acestor aspecte scoate în evidenţă multe detalii fine din
structurile lumii, care sunt bine potrivite. De exemplu, caracteristicile
fizice ale ambientului terestru, intensităţile fiecăreia din cele patru inter­
acţiuni fundam entale, care reglementează raporturile dintre ele sau rata
expansiunii universului vădesc o anum ită adecvare cu acele condiţii fi­
zice ce favorizează existenţa unei planete precum Pământul, a unor stele
precum Soarele, dar şi a unui m ediu în care vieţuitoarele să trăiască o
viaţă ca cea pe care o vedem în m ediul înconjurător. „Potrivirea” micro-
şi m acrocosm osului cu cerinţele vieţii, până la detalii atât de mărunte,
sunt şi m ai greu de explicat. D acă unii biologi se luptă să construiască
teorii explicative care să aşeze evenimentul apariţiei prim elor organism e
vii la capătul unui lanţ de procese fizice întâmplătoare, cosm ologia şi
fizica cuantică, lărgind foarte m ult aria de analiză a situaţiei, aduc în dis­
cuţie abisul m icrocosm osului şi imensitatea Universului. în felul acesta,
devine mai evident că sunt mult m ai multe aspecte extraordinare legate
de existenţa vieţii şi a omului, pentru care form ularea unei explicaţii
cuprinzătoare devine mult m ai grea.

Harry Y. M c sw e en jr, Partitură pentru Terra. Originile planetei şi ale vieţii, trad.
L.-M. Ene, Ed. AII, Bucureşti, 2001, pp. 196-197.
182_______________________________________ ______________

în dem ersul de a integra toate aceste date şi situaţii m iraculoase,


care să alcătuiască o descriere în care caracteristicile întregului cosm os,
particulele elementare, viaţa şi omul, să fie legate cu sens, unii oam eni
de ştiinţă se văd nevoiţi să răstoarne întreg tabloul lumîi. Felul strâns le­
gat în care stau toate acestea, impune m ai degrabă afirm aţia că universul
întreg este adaptat vieţii.
într-un anum e fel, s-ar putea spune că pentru aceste întrebări ce
vizează tem eiurile universului, ale vieţii si ale om ului, stiinta nu are
răspunsuri. Este adevărat, s-au form ulat m ulte ipoteze şi se încearcă
o cuprîndere a tuturor acestor aspecte, însă neavând tărîa unor de-
m onstratîî stîintifice autentîce, ele lasă loc unor consideraţii care se
apropie m ai degrabă de reflecţia filosofică, m etafizică sau religioasă,
pe care le form ulează chiar oam eni de ştiinţă cu notorietate. Pe de
altă parte, cu toată puterea lor evidenţiatoare, aceste date privind fina
potrivire a legilor universului fizic pentru a perm ite existenţa vieţii
nu dovedesc - în sens ştiînţîfic, adică fără echivoc - faptul că există
un C reator al universului. Care le-a pregătit pe toate pentru noi. E x is­
tă, desigur, interpretări care utilizează aceste situaţii de cunoaştere
pentru a sprijini astfel de afirm aţii, însă ele nu au consistenţa unor
dem onstraţii indubitabile.

1.L3. Aspecte remarcabile privind unitatea lumii vii

Dincolo de caracteristicile ei, m enţionate m ai sus, viaţa, întreaga


lume vie prezintă câteva aspecte remarcabile. în cele ce urm ează facem
referire la ele, încercând m ai apoi să propunem o perspectivă a teologiei
ortodoxe asupra rezultatelor de acest fel.
Un aspect semnificativ, de exemplu, îl reprezintă unitatea lumii
vii, indicată de câteva rezultate din dom eniul biochim iei. Faptul u n ită­
ţii este rem arcabil, ţinând seam a de diversitatea extraordinară a lum ii
vii. D acă urm ărim aspectul, dim ensiunile, com plexitatea sau abilită­
ţile şi com portam entele speciilor vii, putem constata cu uşurinţă că
lum ea viului are o bogăţie copleşitoare. Unele vieţuitoare sunt m in u s­
cule, încât nu le putem vedea cu ochiul liber, în tim p ce altele sunt
gigantice, unele trăiesc în întunericul din adâncul oceanelor, la m ii de
APOLOGETICA ORTODOXĂ 183

m etri adâncim e, altele zboară la 9 000 de m etri înălţime, unele trăiesc


fără dificultate în tem peraturile reci ale zonelor polare, altele reuşesc
să supravieţuiască la tem peraturi extrem de ridicate, în pereţii fierbinţi
ai vulcanilor m arini (organisme extremofile), unele trăiesc m ai mult
de un secol, altele au o viaţă foarte scurtă şi plină de roade folositoare
pentru alte specii şi pentru om. Trăsături diferite, adesea contrastante,
care deosebesc m ilioanele de specii vii, de la organism ele unicelula-
re la m am ifere, de la speciile regnului vegetal şi insecte, pân ă la cele
anim ale, ar putea convinge pe oricine, cu uşurinţă, că viaţa este ca­
racterizată de o diversitate extraordinară. în pofida diversităţii însă,
vietăţile au caracteristici care le arată ca fiind strâns înrudite, realizând
o unitate a lum ii vii.
în prim ul rând, o sim plă analiză a constituţiei lor chimice dovedeş­
te că formele de viaţă terestră prezintă asem ănări uimitoare. Mai precis,
toate organism ele conţin urm ătoarele elemente esenţiale: carbon, azot şi
fosfor, în aceeaşi proporţie, respectiv 105, 15,
în al doilea rând, ştiinţa ultimului secol a scos la iveală „unitatea bio-
chimiei”: speciile din întreaga lume vie sunt înrudite între ele la un nivel
chiar mai subtil, prin faptul că mecanismele de reproducere ale acidului
nucleic şi proteinelor sunt aceleaşi. O serie de studii au dovedit că, indife­
rent de specie, acidul nucleic şi proteinele urmează procese identice. M e­
canismul molecular cel m ai intim al organismelor este, în m od esenţial,
acelaşi. „D e la cea mai simplă bacterie la cel m ai complex mamifer, toate
celulele vii conţin aceiaşi doi acizi nucleici reproduşi (ADN şi ARN). Şi la
toate speciile, acidul nucleic se reproduce şi proteinele se produc în exact
acelaşi fel”*^^. Plecând de aici, unul dintre cei mai mari biologi remarcă

Harry Y. M c Sw een jr, Partitură pentru Terra. Originile planetei şi ale vieţii, Ed. M ,
Bucureşti, 2001, pp. 188-189. Aceste elemente, împreună cu hidrogenul şi oxigenul, precizează
autorul, se combină în proteine alcătuite din aceiaşi 20 de aminoacizi, ADN şi ARN construite din
aceleaşi cinci nucleotide [...] şi polizaharide [...] formate din câteva zaharoze [...] simple. „Bacteriile,
bizonii şi bananele utilizează acelaşi sistem de cod genetic şi folosesc aceleaşi molecule bogate în
energîe (trifosfat de adenozină, o aglomerare de termeni organici - ATP) pentru transferul de
energie în celule” (Harry Y. M c Sw een jr. Partitură pentru Terra..., pp. 188-189).
A.G. C a ir n s -Sm ith în: Scientific American, voi. 252, îunîe 1985, p. 74, apud Nathan
Av ie z e r , La începuturi. Creaţia biblică şi ştiinţa, trad. Ana Andreescu, Ed. Doina, Bucureşti,
2001, p. 89.
184__________________________________________________________

faptul că „viaţa, aşa cum există ea astăzi pe Pământ, inclusiv cele mai sim ­
ple bacterii, a avut o singură origine”'^^ Acest fapt, spune el, este eviden­
ţiat de codul genetic, care este acelaşi pentru toate organismele, inclusiv
cele mai simple, şi de multe caracteristici ale celulelor'®'*.

1.2. O perspectivă teologică asupra vieţii

1.2.1. Duhul Sfânt, Apele primordiale şi vieţuitoarele Creaţiei

Multe înţelesuri cu referire la viaţă se dezvăluie în prîm ul capitol din


Facerea. Versetul al doilea al textului m enţionează: „întuneric era dea­
supra adâncului şi Duhul lui Dum nezeu Se purta pe deasupra apelor” *®®.
Teofil al Antiohiei scrie că apa asupra căreia lucrează D uhul lui D um ne­
zeu este cea prin care se vor face toate. „D uhul care Se purta deasupra
apei [...] L-a dat Dum nezeu spre a da viaţă creaţiei, precum este pentru
om sufletul; a amestecat ceea ce e fin cu ceea ce e fin - că Duhul este fin
şi apa este fină - pentru ca Duhul să hrănească apa, iar apa îm preună cu
Duhul, pătrunzând pretutindeni, să hrănească creaţia” *®®.
S f Vasile cel M are interpretează purtarea Duhului pe deasupra ape­
lor în sensul că puterile vieţii sunt întreţinute de ape, care sunt pregătite
în acest sens de Duhul Sfânt. Pentru S f Vasîle cel M are expresia aceasta
„se purta” înseam nă că Duhul încălzea şî dădea viaţă apelor, după chipul
găinii, care cloceşte şi dă putere de viaţă ouălor, adică „pregătea apele
pentru naşterea vieţii” *®^
D ar şi S f loan G ură de Aur subliniază, de asem enea, că apele m en­
ţionate aici poartă în ele vîaţa, ca potenţial. „în ape era o energie plină

F.rnst M ayr . De la bacterii la om..., p. 67.


Ernst M ayr , De la bacterii la om..., p. 67.
în alt loc este scris că întunericul de deasupra genunii este înţeles ca fiind substanţa
informă, care odată creată de Dumnezeu din nimic este haos, tohu wa bohu, până la primirea
formelor (Cristian B ă d il iţ ă et al. [coord.], Septuaginta, voi. I, versetul 1, nota 2, voi. I, Ed.
Polirom, Iaşi, 2004, p. 50).
T eo fil a l A n t io h ie i , Trei cărţi către Autolic, Cartea a doua, XIII, în Apologeţi de
limbă greacă, trad. de Pr. Dumitru Fecîoru, coli. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, voi. 2, Ed.
Institutului Biblic şl de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, p. 404.
S f . Va sil e c e l M a r e , Omilii la Hexaemeron, Omilia a Il-a, VI, p. 92.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 185

de viaţă; nu era simplu o apă stătătoare şi nem işcătoare, ci m işcătoare,


care avea putere de viaţă în ea. Că ceea ce-i nem işcător este negreşit ne­
folositor, pe când ceea ce se m işcă este capabil să facă multe. Deci, ca să
ne arate că apa aceasta, multă şi nespus de-ntinsă, avea o putere plină de
viaţă, [...] pentru că [...] prin porunca Creatorului universului au fost şi
animalele aduse la fiinţă din aceste ape. De aceea ne învaţă chîar de pe
acum că apa aceasta nu era o sim plă apă, ci una care era în mîşcare, care
se frăm ânta şi cuprindea totul” ^®l
în baza unor astfel de interpretări. Părintele D um itru Stăniloae
scrie că apa m enţionată în textul Facerea nu era cu totul pasivă, ci „o
energie indefinită, nelum inată de nicio determinare, dar într-o m işcare
Universală, [...] având în ea, prin creaţie, raţiunile tuturor form elor de
existenţă, create şi susţinute după chipul raţiunilor Logosului creator şi
conservator” '^^.

1.2.2. Apele terestre - chipul văzut a l apelor p rim ordiale

M aniera aceasta de înţelegere teologică a apei prim ordiale e sem ­


nificativă şi în aria dialogului cu ştiinţele. în fapt, teologia introduce,
prin înţelesurile ei, o anum ită cuprindere sim bolică a lum ii şi vieţii,
inclusiv a datelor ştiinţifice la care am făcut referire. A stăzi ştim că
) y y

întreaga viaţă terestră este strâns legată de apă. Păm ântul, ca leagăn al
lum ii vii, este singura planetă din sistem ul solar care are suprafaţa aco ­
perită cu apă în proporţie de 70%, având, în acelaşi timp, apă în toate
cele trei stări de agregare, în oceane, în calotele de gheaţă şi în zăpada
existentă la înălţim i, dar şi în stare gazoasă, în plafonul de norî. Viaţa
terestră depinde de apă, în m ulte perioade de pe parcursul anului, în
diverse areale geografice, vegetaţia şi vieţuitoarele depinzând decisiv
de precipitaţii, de sezonul m usonic, de circulaţia curenţilor oceanici.
M ai mult, viaţa depinde de apă şi într-un fel m ai strâns, pentru că

S f. Ioan G u ră de A u r , Omilii la Facere, Omilia a 111-a, I-II, trad. de Pr. Dumitru


Fecioru, în coli. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, voi. 21, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, pp. 47-48.
Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, Ed. Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, T996, p. 25.
186_____________________________________________________

apa reprezintă o m are pondere în constituţia lor. (Om ul, de exemplu,


este în această prîvînţă cu totul particulară, un chip recapitulativ al
Creaţiei sensibile, corpul lui conţinând apă într-o proporţie asem ă­
nătoare celei pe care o are apa la nivelul suprafeţei terestre, anum e
70%. D ar există şi organism e vii unde apa este prezentă într-un
procent m ai m are de 90%.)
în toate acestea s-ar putea întrevedea o anum ită convergenţă în ­
tre înţelesurile sim bolice ale apelor prim ordiale m enţionate în textul
Facerii şî locul şî funcţiile apei în viaţa organism elor vii, aşa cum le
evidenţiază datele ştiinţelor! în ceea ce ştiinţa a dezvăluit pân ă acum ,
s-ar putea spune că apa este principiul vieţii biologice. Plecând de la
aceasta. Părintele D um itru Stăniloae observă că apa prim ordială poate
avea un chip în apa terestră. Apa prim ordială este o energie, care îşi
avea virtualităţile puse în ea de Dum nezeu, la dispoziţia lucrării Lui;
D um nezeu a făcut toate cele zidite folosind această energie plină de
virtualităţi, tot aşa cum apa terestră, care este chipul aceleia, întreţi­
ne viaţa tuturor vieţuitoarelor. La fel cum , după crearea acestei ape,
săvârşită de D um nezeu la început, nim ic altceva „nu se m ai naşte din
nim ic şi nu răm âne în viaţă, sau într-o anum ită m obilitate, fără apa
m işcată de D uhul Sfânt”, tot aşa şi organism ele care nu m ai pot folosi
apa „devin total rigide şi se sfărâm ă în m oarte”^°°. M ergând pân ă la
capăt, în dem ersul acesta interpretativ. Părintele Stăniloae scrie că pre­
cum viaţa biologică fără apă nu există, la fel viaţa spirituală fără Duh
Sfânt nu este posibilă. Iată o m anieră de interpretare a textului biblic în
consonanţă cu abordarea patristică sim bolîzatoare şi cu datele ştiinţifice
privind locul apei în lum ea vie, care păstrează în acelaşi tim p o distincţie
între ştiinţă şi teologie, deşi le vede pe ambele în convergenţă!

1.2.3. P rogresivitatea Creaţiei

Există consideraţii semnificative, în viziunea teologiei patristice,


care fac referire la zilele creaţiei, la form a succesivă de creare a lumii,
m ai întâi prin cerul şi păm ântul făcut de Dum nezeu, apoi prin vegetaţie.

' Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, p. 25.
APOLOGETICA ORTODOXA 187

vieţuitoare şi om. Vom dezvolta, în cele ce urm ează, o întreagă secţiune


privind perspectiva teologică privind evoluţionismul, însă este semnîfi-
catîv să m enţionăm aici că herm eneutica teologică a Părinţilor, surprin­
de în textul Facerii o anum ită secvenţialitate în crearea lumii.
Sf. G rigorie Palam a subliniază ideea unei anum ite progresivi-
tăţi a creaţiei. Potrivit rânduielii, întâi a fost creată lum ea nevăzută,
apoi lum ea văzută, cu m ateria ei am orfă. D in această m aterie p ri­
m ordială, D um nezeu va zidi, prin Cuvânt, succesiv, „în tâi un lucru
dintre făpturi, după cel dintâi, altul, după aceasta iarăşi altul, iar după
toate, om ul”^°'.
în versetul 11 al textului Facerii se precizează că „D um nezeu a zis:
«Să dea păm ântul din sine verdeaţă: iarbă, cu săm ânţă într-însa, după
felul şi asem ănarea ei»”. Este cunoscut faptul că expresia en arhe din de­
butul referatului Facerii are şi înţeles de kefalon (in principia). Pământul
şi cerul poartă în ele potenţe sădite de Creator. Pe de o parte, creaţia nu
presupune şi o facere a ierbii şi a celorlalte de după ea în aceeaşi m ani­
eră, adică ex-nihilo. Ele sunt aduse fiecare la existenţă prin folosirea ce­
lor deja făcute. în consonanţă cu progresivitatea Creaţiei prezentă la S f
Grigorie Palama, se poate observa că există o anum ită gradaţie a lucrării
lui Dum nezeu asupra materiei. „N u stă scris: «D um nezeu a făcut iarba»,
ci «Să scoată păm ântul iarbă»
Pe de altă parte, aşa cum observă Părintele Stăniloae, aceasta nu în­
seam nă că Păm ântul scoate singur verdeaţa, căci totul se petrece la cu­
vintele lui D um nezeu. „Păm ântul a scos la iveală ceea ce se afla în el, nu
pentru că D um nezeu a spus: «Să scoată», ci pentru că Dum nezeu, Care
i-a dat porunca, i-a dăruit păm ântului şi puterea de a scoate din el. Nici
când păm ântul a auzit: «Să răsară iarbă verde şi pom roditor» (Facerea
1, 11), păm ântul n-a scos iarba verde pe care o avea ascu n să în el, nicî
n-a scos la suprafaţă finicul sau stejarul sau chiparosul, care nu stăteau
ascunşi undeva jo s în sânurile păm ântuluî. Nu! Ci, Cuvântul

Sf. G r ig o r ie Pa l a m a , O sută cincizeci de capete despre cunoştinţa naturală, despre


cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa morală şi despre făptuire, 24, trad. de Pr. Dumitru
Stăniloae, în Filocalia, voi.VII, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 432.
Andrei K uraev , „Ortodoxie şi creaţionism”, în voi. Sfinţii Părinţi despre originile şi
destinele cosmosului şi omului, Ed. Deisîs, Sibiu, 2003, p. 185.
188_____________________________ ________________________

dum nezeiesc creează cele ce se fac”^“ . Lucrarea lui Dum nezeu, cuvân­
tul Lui, face ca păm ântul să dobândească ceea ce nu are, adică puterea
de a lucra, putere dăruită de D um nezeu prin poruncă. De altfel, în ca­
pitolul al doilea este precizat: „Şi a făcut D om nul D um nezeu să răsară
din păm ânt tot soiul de pom i, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de
m âncat” {Facerea 2, 9).
Pe baza acestor consideraţii, Părintele Stăniloae apreciază că vi­
ziunea Părinţilor asupra textului biblic este cum va apropiată (fără a
fi desigur, identică) de ceea ce astăzi ştiinţele num esc capacitatea de
autoorganizare a sistem elor şi a elementelor care le compun^°^, văzând
desigur, în această organîzare a m aterîei lum ii, o anum ită raţionalitate a
lumii. Practic, aşa cum m acrocosm osul este ordonat, în sistem e stelare
şi galaxii, de către gravitaţie, fiind alcătuit din multe structuri fru m oa­
se, adesea sim etrice, tot aşa lum ea m icrocosm osul şi m ateria au în ele
întipărite legi potrivit cărora teritoriile lor sunt ordonate prin m an ifes­
tarea unor interacţiuni şi proprietăţi. Este adevărat, ştiinţa pune toată
ordinea vieţii pe um erii acestor forţe care ar construi lum ea orbeşte,
însă. Părintele D um itru Stăniloae insistă chiar asupra ideii că p ăm ân ­
tul nu a răsărit verdeaţă de la sine putere, ci din porunca lui Dum nezeu.
Cuvântul lui D um nezeu l-a făcut fertil, căci altm interi nu ar fi avut cum
să zăm islească viaţă, pentru că el nu are viaţă prin sine. într-un m od
asem ănător trebuie înţeleasă şî m anierea în care Părintele Stăniloae
face lectura Facerii cu privire la progresivitatea creaţiei. D um nezeu nu
creează vieţuitoarele şi toate celelalte din nim ic, adică ex nihilo. El face
m ai întâi, şi din nim ic, păm ântul prim ordial, şi apoi, pe toate celelalte
prin cuvântul Său, poruncin d păm ântului.
Aşadar, întreaga ordîne a celor făcute prîn Cuvânt nu este întâm ­
plătoare. Există un m od gradual de creare a lumii, prin punerea m ai
întâi a cerului şi a păm ântului „ca nişte temelii şi fundam ente, care au
fost ulterior «îm podobite» cu un scop precis, anum e că lum ea este «o
şcoală a sufletelor înzestrate cu raţîune şî un loc unde se poate învăţa

Pr. Dumitru S tă n ilo a e , notă, în S e. Va sil e c el M a r e , Omilii la Hexaemeron, Omilia


a VllI-a, I, p. 157.
204
S e. Va sil e c e l M a r e , Omilii la Hexaemeron, Omilia a VlII-a, I, p. 157.
APOLOGETICA ORTODOXA 189

cunoaşterea lui Dum nezeu, fiind prin cele văzute şi simţite în lume o
călăuză a m inţii pentru contem plarea celor nevăzute», a Creatorului
Care le-a adus pe toate întru fiinţă prin voinţa Sa”>205

1.2.4. M işcarea şi v iaţa lum ii vii - o perspectivă


a teologiei ortodoxe

Referatul Facerii menţionează faptul că Dumnezeu a zis: „Să mişune


apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe în­
tinsul tăriei cerului” (v. 20). Din perspectiva teologiei, în aceasta se vede
faptul că mişcarea este proprie vieţii terestre, pentru că lumii întregi, aşa
cum vom vedea la Sf. M axim Mărturisitorul, îi este destinată mişcarea.
Ştiinţa prezintă astăzi multe aspecte privind com binarea elem en­
telor din lum ea fizică. Ea arată că legile sim ple, ce guvernează legă­
turile dintre particulele elementare, fac posibilă alcătuirea atomilor,
diversele com binaţii de atom i sau m olecule în reacţii chim ice, pe care
se bazează tehnologiile actuale şi construcţia întregii civilizaţii. Lum ea
vie consistă în m ilioane de specii, în m iliarde de exem plare care se
m işcă, traversează am ple areale geografice, de-a lungul anului, depla-
sându-se de-a lungul şi de-a latul întregului glob păm ântesc. Fiecare
specie antrenează prin deplasarea ei procese am ple specifice lum ii vii,
crescând şansele de viaţă pentru alte specii cu care îm parte acelaşi eco­
sistem . Pe de altă parte, viaţa speciilor este întreţinută de un com plex
de factori fizici şi chim ici, de calitatea atm osferei, de circulaţia apelor
oceanului terestru, de m işcarea plăcilor tectonice, de lum ina solară
sau de precipitaţii, dar şi de m işcarea lunii, care determ ină, prin fazele
ei, ciclicităţi ale vieţii m ultor specii.
în legătură cu această m işcare a lumii, e semnificativă deosebirea
dintre abordarea teologiei patristice şi cea existentă în spaţiul filosofiei
greceşti. Pentru reflecţia teologică, m işcarea nu este o consecinţă a că­
derii, ci dim potrivă, sem nul că persoanele şi vieţuitoarele Creaţiei sunt
chemate la m işcarea înspre Dum nezeu. Teologîa vede în întreaga m işca­
re a lum ii provenind dintr-o nedeplinătate şi reflectând nedeplinătatea

’ Sr Va sile cel M a r e , Omilii la Hexaemeron, Omilia I, VI, p. 77.


190___________________________ _______________________________

celor ce caută deplinătatea în Dum nezeu, Care nu se m işcă pentru că e


deplin”^”®. M işcarea lum ii e sem nul că starea de acum nu este deplină,
dar că li s-a celor din ea putinţa m işcării pentru a putea parcurge urcu­
şul către existenţa fericită.
în acest sens, Sf. M axim M ărturisitorul scrie că „făpturile se m işcă
spre existenţa fericită pe care nu o au încă, spre deosebire de D u m n e­
zeu, Care este însuşi D ăruitorul existenţei fericite”^®^. întreaga m işcare
a lum ii este aşadar p u să în legătură cu un scop m ai înalt, orîentând-o
către Creator. Părintele D um itru Stăniloae scrie că o lum e „făcută
pentru a se m işca pur şi sim plu spre oriunde şi fără sfârşit este o lume
fără sens, fără raţiune”^®®. M ai mult, aceasta înseam nă că „nîm îc dîn
cele făcute nu-şi este ţînta sa proprie, odată ce nu-şi este nicî cauza sa,
pentru că altfel ar fi nefăcut, fără început şî nem işcat, ca unul ce n-ar
avea să se m işte spre nim ic”^°®.
Pe de altă parte, într-o accepţiune m al cuprinzătoare, lum ea şi m iş­
carea lucrurilor din ea pot m işca şi gândurile omului spre ideea că lu ­
crurile şi lum ea nu sunt desăvârşite, şi că odihna deplină este numai în
comuniune cu Cel ce a dat putinţa m işcării prin lume ca să ajungem la
El. Lum ea este destinată să se mişte de la existenţa (dăruită de D um ne­
zeu), la existenţa cea bună, către existenţa cea veşnic bună.

1.2.5. Diversitatea şi unitatea lumii vii în Logos

în tot ceea ce am precizat pân ă acum , putem observa cum teolo­


gia, ţinând seam a de raţionalitatea creaţiei, rem arcă şi oferă sem n i­
ficaţii cuprinzătoare pentru toate lucrurile şi vietăţile Creaţiei. Şi, în
privinţa aceasta, datele culese din explorarea lum ii, de către ştiinţele
vieţii, scot la iveală tot m ai multe aspecte care evidenţiază bogăţia de
forme, lucruri şi specii vii din lum ea fizică, aducând în dîscuţie tot

206 pj . Dujnitru S tănilo ae , Introducere, în S f. M a xim M ă rtu r isito r u l , Ambigua, p. 57.


S f. M a x im M ă r t u r isit o r u l , Ambigua, 7b, pp. 73-74.
Nota 90, în S f. Ata n a sie c e l M a r e , Cuvânt împotriva elinilor, XL, trad. Pr. Dumîtru
Stănîloae, în coli. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, voi. 15, Ed. Institutului Biblic şî de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 76.
S f. A ta n a sie cel M a r e , Cuvânt împotriva elinilor, p. 71.
APOLOGETICA ORTODOXA 191

atâtea dovezi despre frum useţea şi raţionalitatea lumii. Toate se arată,


în înlănţuirea lor, ca un dar m ultiplu, dăruit de D um nezeu pentru
viaţa om ului, un dar care exprim ă bunătatea şi puterea Lui de a rândui
fiecărei specii vii, din m ilioanele existente, şi fiecărui fel de su bstan ­
ţă, un rol în această diversitate copleşitoare, încât ele nu se încalcă
unele pe altele într-un m od distructiv, nîcî nu răm ân fără un anu­
m it rost pentru celelalte, fără o relevanţă pentru viaţa lum ii şi pentru
viata om ului.
)

în acestea se vede cum D um nezeu nu a adus doar la existenţă m a­


teria lum ii, ci a pus în diversitatea elementelor ei o existenţă bogată, în
care părţile se leagă între ele, putând incorpora, prin particularităţile
lor, opere om eneşti complexe, care pot aduce m ateria lum ii la întrebu­
inţări destinate să ajute viaţa om ului şi a sem enilor săi. într-un m od
asem ănător. D um nezeu nu a adus speciile vii la o viaţă săracă, ci la una
bună şi bogată, în care fiecare dintre ele participă, prin viaţa şi lucrarea
ei, la întreg, putând contribui la un scop m ai înalt, printr-o lucrare în
solidaritate, printr-o existenţă petrecută în stare de întrajutorare. Dar,
D um nezeu nu le-a adus doar la viaţă, şi în diversitate; El le şî păstrează
în unitate, puterile create şi speciile alcătuind un m ediu de viaţă p o ­
trivit cu nevoile om ului, un fel de horă a vieţii care întreţine m ediul
favorabil vieţii, capabil să incorporeze creaţiile om eneşti şi să sprijine
toate lucrările şi eforturile de viaţă ale omului.
în toate acestea m ai este relevant şi un alt aspect, anum e că în ­
treaga diversitate de forţe create, lucruri şi specii vii nu slăbeşte aceas­
tă unitate a lumii. Sf. M axim M ărturisitorul a dezvoltat tem a unităţii
creaţiei şi a diversităţii lum ii create, dim preună cu cea a m işcării şi a
stabilităţii, cu referire la tot ceea ce există (fiinţa lum ii). Pentru Sfântul
M axim , unirea (com binarea, sinteza, am estecare, gr. Kpăoic) reprezin­
tă atributul substanţei prin care elementele pot fi „asociate”, form ând
altele, distincte şi stabile. Pe de o parte, teologia vede în această unitate
care cuprinde întreaga diversitate a lum ii sem nul puterii unificatoare
a Logosului prin Care toate au fost aduse la existenţă. Raţiunea Supre­
m ă, Logosul este Cel ce adună în El toate lucrurile şî vietăţile lum ii
create, şi pe oam eni întreolaltă, cuprinzând întreaga diversitate a lu ­
mii, având în Sine toate raţiunile lor particulare.
192________________________ _________________________________

Subiecte
1. Enum eraţi câteva caracteristici ale vieţii, în abordarea ştiinţelor.
2. Ce observaţii sunt formulate din perspectivă fenom enologică,
privind viaţa?
3. Cum este înţeleasă viaţa din perspectiva teologiei ortodoxe?

B ib liografie
1. Atanasie cel Mare, S f, Cuvânt împotriva elinilor, trad. Pr. D u m i­
tru Stăniloae, în S f Atanasie cel Mare, Scrieri. Partea întâi, în coli.
Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, voi. 15, Ed. Institutului Biblic şi de M isiune
al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987;
2. Barrow John D., Tipler Frank, Principiul Antropic Cosmologic,
trad. Walter Radu Fotescu, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001;
3. G rigorie Palama, S f , O sută cincizeci de capete despre cunoştinţa
naturală, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa m orală şi despre
făptuire, în Filocalia, voi. VII, trad. Pr. D um itru Stăniloae, Ed. Humani-
tas. Bucureşti, 1997;
4. loan G ură de Aur, S f , Omilii la Facere, trad. Pr. D um itru Fecioru,
în S f loan G ură de Aur, Scrieri. Partea întâia, în coli. Părinţi şi Scriitori
Bisericeşti, voi. 21, Ed. Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii O rto­
doxe Române, Bucureşti, 1987;
5. Henry, Michel, Eu sunt Adevărul: pentru ofilosofie a creştinismu­
lui, trad. loan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2003;
6. Mayr, Ernst, De la bacterii la om. Evoluţia lumii vii, trad. M arcela
Elena Badea, Ileana Popovici, Ed. H um anitas, Bucureşti, 2004;
7. Merleau-Ponty, Maurice, Fenomenologia percepţiei, trad. Ilieş
Câm peanu, Goergiana Vătăjelu, Ed. Aion, Oradea, 1999;
8. McSween, H arry Y. jr.. Partitură pentru Terra. Originile planetei şi
ale vieţii, Ed. AU, Bucureşti, 2001;
9. Murphy, Michael R, O’Neill, Luke A.J., Ce este Viaţa? Următorii
50 de ani. Speculaţii privind viitorul biologiei, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1999;
10. Nesteruk, Alexei, Universul în comuniune: către o sinteză neopa-
tristică a teologiei şi ştiinţei, trad. Mihai-Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche,
Bucureşti, 2009;
APOLOGETICA ORTODOXĂ 193

11. Stăniloae, D um itru Pr., Teologia Dogm atică Ortodoxă, voi. III,
Ed. Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1996;
12. Teofil al Antiohiei, Sf., Trei cărţi către Autolic, trad. Pr. D um itru
Fecioru, în Apologeţi de limbă greacă, în coli. Părinţi şi Scriitori Biseri­
ceşti, voi. II, Ed. Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1980.
2. Principiile teoriei darwiniste

Cuvinte cheie: darwinism, evoluţie, selecţie naturală.

2.1. Contextul apariţiei darwinismului

Teoria evoluţionistă prin selecţia naturală dezvoltată de Charles


Darw in a avut implicaţii revoluţionare nu doar în domeniul cercetărilor
din biologie, ci a avut un impact în toate domeniile ştiinţei. Această teo­
rie a structurat o adevărată paradigm ă, o viziune asupra lumii şi a vieţii.
Practic nu există o arie a cercetării ştiinţifice care să nu fie influenţată de
gândirea evoluţionistă. M iza ideologică a premiselor teoriei dezvoltate de
Darwin a fo st amplificată de efortul de explicare naturalistă şi autonomă
a universului şi a omului. D acă în îstoria ştiînţeî cunoaştem m ai multe
teorii cu implicaţii revoluţionare (heliocentrismul lui Copernic, fizica
cuantică, teoria relativităţii generalizate a lui Einstein), niciuna din ele
nu a avut im pactul teoriei evoluţioniste. în acest sens, cercetătorul am e­
rican H erm ann Joseph Muller, laureat în 1946 al Premîuluî Nobel pen ­
tru m edicină, estim ează că teoria evoluţionistă a lui Darw in constituie
cea m ai revoluţionară teorie din toate timpurile.
Premisele teoriei evoluţioniste bazate pe selecţie naturală, pe m o ­
dificări produse prin acum ulări a diferitelor variaţii în perioade în­
delungate, au schim bat perspectiva de abordare în ştiinţele naturii şi
ale vieţii. D e-a lungul tim pului, având ca punct de plecare observarea
complexităţii vieţii şi a fenomenelor naturale, cercetătorii naturii au pre­
supus existenţa unui reper transcendent, a unui Creator Care a struc­
turat lumea. Ordinea lum ii nu putea fi realizată exclusiv prin mijloace
naturale. Ordinea profundă a creaţiei nu poate fi rezultatul hazardului.
W illiam Palley arăta prin intermediul lucrării sale Teologia naturală
(publicată în 1802) că întâm plarea nu poate produce niciodată un ochi.
Darwin, în Autobiografia sa, aminteşte că în vrem ea studiilor teologice
APOLOGETICA ORTODOXA 195

de la Cam bridge l-a studiat pe Paley, fiind convins de argum entaţia aces­
tuia. Tânărul Darw in m ărturisea că nu a adm irat nicio carte precum
Teologia naturală a lui Paley.
Schim bările revoluţionare de perspectivă ale lui Darw in aveau să se
contureze într-un context ideologic m ai larg şi în cadrul unor experienţe
care aveau să-l marcheze în cercetarea sa ulterioară. U na din aceste
experienţe semnificative a constituit-o expediţia din jurul lum ii realiza­
tă cu vasul Beagle. Experienţele şi cercetările geologice, precum şi cele
referitoare la flora şi fauna locurilor vizitate (în m od special studierea
speciilor plantelor, insectelor, reptilelor şi păsărilor din insulele Gala-
pagos) au clătinat încrederea lui Darw in în creaţîa distinctă a speciilor.
Deşi era fam iliarizat cu ideile lui Charles Lyell din Principiile geo­
logiei, cu cele ale bunicului său Erasm us Darwin, ale lui Lamarck, D ar­
win a concluzionat la capătul călătoriei sale de aproape cinci ani (1831-
1836) că nicio teorie existentă până în acel m om ent nu poate oferi o
explicaţie satisfăcătoare observaţiilor şi reflecţiilor sale acumulate de-a
lungul călătoriei. Darwin, ca cercetător al naturii, considera că orice
ipoteză explicativă trebuie să fie confruntată cu evidenţa faptelor şi a
observaţiilor empirice. El şi-a pus o serie de probleme, plecând de la
observaţiile constatate. Astfel, el s-a întrebat cum poate fi compatîbîlă
perfecţîunea Creatorului ilustrată prin crearea fiecărei specii în parte cu
unele Imperfecţiuni constatate în adaptarea acestora la diferite condiţii
de m ediu şi de viaţă; totodată cum a fost posibilă dispariţia a num eroase
specii, cum pot exista organe lipsite de funcţii (acestea ar putea constitui
vestigii ale unor funcţii pierdute).
O dată întors dîn călătorie, Darw in nu se va grăbi să publice proble­
matizările sale. începe o stăruitoare m uncă de clasificare a observaţiilor
acumulate, de cercetare punctuală a unor aspecte din geologie, botanică
şi zoologie, de sistematizare a ideilor care prindeau tot m ai mult contur
în cadrul teoriei sale. Era convins că aceste idei ar putea contraria şi
scandaliza opinia publică, precum şi com unitatea academ ică a oam eni­
lor de ştiinţă. Teoria lui Darw in bazată pe selecţia naturală a fost elabo­
rată într-un context m al larg. Dincolo de atenţia considerabilă acordată
observării fenom enelor corelative naturii şi vieţii, gândirea lui Darwin a
fost influenţată de anumiţi autori.
196

2.2. Influenţe din diferite domenii în elaborarea teoriei lui Darwin

Darw in a studiat temeinic astronom ia lui John Herschel şi geolo­


gia lui Charles Lyell, era fam iliarizat cu filosofia lui Auguste Com te şi
cu gândirea teoreticianului m etodei ştiinţifice W illiam Whewell de la
Cam bridge. O influenţă semnificativă asupra lui Darw in a avut-o teoria
lui Robert Malthus referitoare la suprapopulaţie şi la competiţia econo­
mică. Darw in a participat intens la dezbateri focalizate pe ideile malthu-
siene, fiind influenţat în m od deosebit de scriitoarea Harriet Martineau,
o prom otoare înflăcărată a concepţiilor liberale ale lui Malthus. Darwin
a asociat ideile de suprapopulaţie, de competitivitate, de luptă pentru
existenţă cu observaţiile sale, valorificând analogia dintre competiţia
speciilor în natură şi cea a oamenilor.
Receptivitatea ideilor lui M althus şi valorificarea lor dincolo de ori­
zontul economic, social şi politic, precum şi interpretarea acestora în stu­
diul naturii, l-au fav o rizat pe Darw in să fundam enteze ipoteza selecţiei
naturale, ca un principiu creator în lumea vegetală, an im ală şi umană.
Totodată, D arw in cunoştea teoriile econom ice care sprijineau sp iri­
tul de iniţiativă, com petitivitatea prin care este urm ărită m axim iza­
rea profitului în condiţiile existenţei unor resurse limitate. M ai mulţi
cercetători ai im plicaţiilor ideilor lui Darw in (de exem plu Stephen
Jay G ould) arată reciprocitatea dintre doctrina econom ică a lui Adam
Smith şi selecţia naturală a lui Darw in. în noul context econom ic şi so ­
cial generat de rezultatele revoluţiei industriale din Anglia, societatea
s-a schim bat semnificativ.
în câteva decenii au apărut m odificări substanţiale ale m odului de
viaţă. Lum ea idilică reflectată în gândîrea lui Paley este substituită de
o lume care se confruntă cu inegalităţi sociale m ajore, cu exploatarea
cinică a celor neajutoraţi, cu prezenţa tot m ai pregnantă a suferinţei şi a
morţii. „D arw in a ajuns să privească natura drept arena unei competiţii
nemiloase. Din această perspectivă, suferinţa şi m oartea capătă virtuţi
creatoare în calitate de factori hotărâtori ai perfecţionării. Aceeaşi presi­
une a competiţiei care îi poate scoate pe oam eni din inerţie va conduce la
realizări uimitoare în adaptarea structurilor şi instinctelor vieţuitoarelor
la condiţiile de viaţă [...]. Im aginea idilică asupra naturii, motivele
APOLOGETICA ORTODOXĂ 197

religioase şi m orale pe care le evoca această im agine au constituit unul


din pragurile cele m ai înalte de care s-a izbit Darwin pentru a intra în
lum ea de îdeî a Originii speciilor. Prom ovarea celui mai competitiv, prin
suferinţă şi moarte, nu putea fi conciliată cu im aginea unui Dum nezeu
atotputernic şi m ilostiv”^^°.
De asem enea, rezultatele selecţiei artificiale l-au ajutat pe Darwin
să înţeleagă selecţia naturală ca pe un m ecanism esenţial în producerea
speciilor noi. în vremea sa, practicile selecţiei artificiale ale agricultori­
lor şi crescătorilor de animale erau cele m ai dezvoltate în M area Brîtanîe.
Astfel, Darw in a avut acces la o experienţă deosebit de diversificată în
acest domeniu. El a dezvoltat un studiu sistem atic asupra acestor prac­
tici, considerând că există un num ăr semnificativ de variaţii individuale
care pot genera noi caractere utile în adaptarea generaţiilor ulterioare şi
că aceste variaţii sunt întâmplătoare. Darw in a denumit aceste variaţii
întâmplătoare ca fiind spontane, putând fi diferite în condiţii asem ănă­
toare. Efectele variaţiilor acumulate în timp în cadrul generaţiilor succe­
sive pot produce m odificări. Astfel analogia dintre selecţia artificială din
viaţa dom estică şi selecţia naturală a reprezentat o cheie de înţelegere în
concepţia naturalistă a lui Darwin.
D arw in şi-a dezvoltat o gândire gradualistă cu precădere sub
influenţa concepţiei geologice a lui Lyell. Schim bările lente, dar si­
gure în perioade îndelungate de tim p vor avea un rol sem nificativ în
apariţia noilor specii prin selecţia naturală. Selecţia naturală asociată
cu gradualism ul excludeau ideea de providenţă, de finalitate şi de ar­
m onie în natură. M ai mulţi istorici ai ştiinţei au arătat că originalita­
tea evoluţionismului lui Darw in a constat tocmai în înţelegerea şi p ro ­
movarea unui proces evolutiv neorientat, lipsit de orice finalitate, spre
deosebire de mitul progresului prom ovat de gândirea m odernă sau de
evoluţionismul lui Lam arck sau Spencer.
Fundam entarea descendenţei comune a tuturor speciilor dintr-o
form ă originară de viaţă, prin m ecanism ul selecţiei naturale, constitu­
ie o revoluţie, un punct de cotitură în istoria gândirii: „A ceastă coti­
tură pe care a înfăptuit-o Darw in a devenit posibilă prin convergenţa

210
Mircea F lo n ta , Darwin şi după Darwin, Ed. Humanitas, Bucureşti. 2010, p. 25.
198__________________________________________________________

unor influenţe venite din orizonturi diferite, care au fost receptate re­
lativ simultan de mintea unui cercetător aflat în căutarea unui răspuns
la întrebări bine precizate. Pare plauzibil că, dacă Darw in nu ar fi fost
supus acestor influenţe concentrice şi dacă m intea lui n-ar fi fost atât
de liberă de prejudecăţi încât să le poată asîmîla, atuncî istoria nu ar fi
reţinut acest nume pentru cel care a consacrat un m odel cu totul nou al
evoluţiei vieţii, un m odel care a însem nat o revoluţie în ştiinţa biologiei
fiindcă a reprezentat o revoluţie în gândire””211

2.3. Evaluarea teoriei evoluţioniste a lui Darwin

Lucrarea Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea ra­


selor favorizate în lupta pentru existenţă, considerată de Darwin însuşi
cea m ai im portantă din tot ceea ce a scris, a fost publicată la Londra
în 24 noîembrîe 1859 (în aceeaşi zi au fost vândute toate cele 1250 de
exemplare ale primei ediţii). în m od evident, ideile profesate de D ar­
win, inclusiv cele din lucrarea menţionată, au fost promovate şi valori­
ficate adesea în m od îdeologic, susţinându-se teze cu conţinut specific
unei gândiri autonome cu m area m iză de a explica lum ea şi viaţa fără
Dum nezeu. D eşi Darw in nu a afişat ambiţii filosofice, ideile sale au fost
preluate pentru a structura o adevărată paradigm ă, cu pretenţii de reli­
giozitate. Darwin a încercat prin lucrarea sa să ofere ipoteze explicative
la observaţiile acumulate şi la problem atica abordată din studiul naturii
şi a fenomenului vieţii, cu convingerea că va contribui la o dezvoltare a
gândirii ştiinţifice în dom enîul ştiinţelor naturii şi ale vieţii.
Darw in a manifestat o rezervă faţă de generalizările de tip filoso­
fic, fiind preocupat de ceea ce considera el a fi reflecţia ştiinţifică. El a
urm ărit o consacrare de tip ştiinţific, inclusiv în receptarea lucrării sale
de referinţă, fiind preocupat de opiniile unor oam eni de ştiinţă precum
geologul Charles Lyell şi botanistul Dalton Hooker. Era conştient că te­
oria sa avea un im pact mult m ai larg decât dom eniul strict ştiinţific, însă
nu era interesat în dezvoltarea unei perspective evoluţioniste generali­
zate. Inclusiv în criticile referitoare la teoria sa, era m ai atent la acelea

Mircea F lo n ta , Darwin şi după Darwin, p. 37.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 199

care veneau din partea unor persoane cu pregătire adecvată în domeniul


ştiinţelor. Darw in a răm as ataşat de spiritul ştiinţific, m anifestând re­
zervă fată de teoriile evoluţioniste ale bunicului său, ale lui Lam arck sau
Spencer, considerate prea speculative.
Darwin a început să schiţeze ideile teoriei sale evoluţioniste bazate
pe selecţie naturală încă dîn 1838, dar şî-a am ânat m ai bine de două
decenii publicarea teoriei sale nu doar din cauza tulburărilor provocate
în raport cu convîngerile relîgîoase, ci şi pentru că urm ărea să prezin­
te cât m ai multe fapte dublate de o argumentaţie ştiinţifică pe m ăsură.
Inclusiv, pentru prim a ediţie a Originii speciilor, avea un material şi un
plan mult m ai elaborate decât form a publicată. El a publicat într-o vari­
antă prescurtată în 1859 lucrarea sa, fiind influenţat de faptul că în vara
anului 1858 prim ise de la naturalistul Alfred Russel Wallace o lucrare de
m ici proporţii care cuprindea în esenţă tocm ai teoria lui Darwin.
Ipoteza teoriei descendenţei cu m odificări dintr-un străm oş comun
prin variaţii individuale a fost dezvoltată prin faptul că în plan filosofic
Darw in a substituit gândirea esenţialistă, concentrată pe general cu cea
populaţională axată pe individ. Această orientare a favorizat form ula­
rea principiului selecţiei naturale. Totodată, descoperirea şi formularea
acestui principiu au fost posibile prin gândirea gradualistă asum ată de
Darwin. în acest sens, concepţia lui Lyell a avut o influenţă considerabi­
lă asupra gândirii lui Darwin. Concluziile teoriei lui Darwin bazate pe o
abordare populaţională, probabilistică şi gradualistă exprim ă că speciile
nu au fost create în m od dîstinct, că nu sunt imuabile, că ele descind
unele din altele, având o descendenţă comună, prin variaţii individuale
acumulate în lungi perioade de timp. M ecanism ul dom inant al acestor
diferenţieri îl constituie selecţia naturală.
în secolul al XX-lea, darwinismul clasic a fo st convertit în aşa-num ita
teorie sintetică a evoluţiei, prin folosirea rezultatelor geneticii. Astfel,
m acroevoluţia analizată de Darw in este relaţionată cu microevoluţia
observată de geneticieni. Ernst Mayr, Theodosius Dobzhansky şi
George Sim pson au fost reprezentanţi semnificativi ai acestei teorii.
Asocierea dintre gradualism şi selecţia naturală determ ina o perspecti­
vă conform căreia există o continuitate între specii, iar transform ările au
loc în perioade lungi de timp.
200
Absenţa unor dovezi din arhiva fosiliferă în ceea ce priveşte existenţa
speciilor interm ediare i-au determinat în anîi 1970 pe Nîles Eldrege şî
Stephen Jay G ould să propună o nouă teorie a evoluţiei, num ită a echi­
librelor punctuale. Există un salt calitativ şi rapid al speciilor. în felul
acesta, este depăşită perspectiva gradualism ului, a continuităţii specii­
lor, optându-se pentru principiul discontinuităţii, asem ănător celui din
fizica cuantică. în timp, Gould a propus o teorie revizuită a evoluţiei,
păstrând anumite elemente darwiniene, dar distanţându-se de viziunea
filosofică a lui Darwin. Astfel, în lucrarea sa Structura teoriei evoluţiei
din 2002, arată că noua teorie depăşeşte gradualism ul darwinian, p ro ­
punând o selecţie pe m ai multe niveluri.
Spre deosebire de anumiţi autori consideraţi de Eldrege şi G ould ca
ultra-darwinişti (de exemplu Richard Dawkins), reprezentanţii teoriei
echilibrelor punctuale susţin că selecţia naturală este necesară, dar nu
suficientă în explicarea evoluţiei. Trebuie luaţi în calcul şi alţi factori
care au contribuit la schim barea ambianţei mediului înconjurător. A st­
fel, autorî precum G ould sau Richard Lewontin s-au angajat în prom o­
varea unei teorii mai cuprinzătoare a evoluţiei.
Pentru evaluarea teoriei darwiniene trebuie precizat că dincolo de
contestările fundamentate din punct de vedere teologic şi filosofic, in­
clusiv din interiorul reprezentanţilor ştiinţelor naturii, au existat rezerve
serioase încă dîntru început faţă de premîsele teorîeî propuse de Darwîn.
Susţinătorul său înfocat, Thomas Huxley, consîdera că gradualîsmul dar­
winian prezintă anumite dificultăţi în explicarea evoluţiei speciilor şi că
teoria lui Darwin prezintă anumite inconsecvenţe din punct de vedere
logic. Un alt susţinător al lui Darwin, botanistul Asa Gray s-a exprimat
precaut faţă de teoria lui Darwin. Au fost necesare în jur de opt deceniî
pentru ca teorîa să devină în general acceptată în rândul biologilor.
în perioada im ediat urm ătoare publicării Originii speciilor mai
mulţi cercetători au arătat că teoria lui Darw in nu răspunde exigenţelor
de tip ştiinţific. M atematicianul W iliam Hopkins arată că Darw in nu
a dem onstrat existenţa unei relaţii efective între faptele pe care dorea
să le explice şi factorii invocaţi corelativi selecţiei naturale. Astronom ul
John Herschel şi geologul Elie de Beaum ont punctează deficienţele în
registrul m etodologiei ştiinţifice în teorîa lui Darwin. Profesorul de
APOLOGETICA ORTODOXA 201
geologie Adam Sedwick şi profesorul de m ineralogie John Henslow au
evidenţiat
) si
) ei inadecvări în teoria darwinistă.
Filosoful ştiinţei, Karl Popper arată că spre deosebire de teoria
gravitaţiei a lui Newton în care sunt prezentate legi ale fizicii, în teoria
lui Darwin nu există legi testabile din punct de vedere experim ental sau
care să ofere anumite predicţii. Din acest punct de vedere, Popper arată
că teoria lui Darwin nu este una ştiinţifică, ci este un program metafizic
prin care se încearcă oferirea unor explicaţii principiale ale realităţilor din
istoria naturii.

2.4. Darwinism şi religie

Charles Darw in s-a născut într-o familie unitariană, fiind crescut


de surorile sale m ai m ari care i-au dat o educaţie religioasă tradiţională.
La Edinburgh unde şi-a început studiîle medicale, Darw in a frecven­
tat m edii intelectuale liberale şi anticlericale. Cu toate acestea, a rămas
apropiat de preocupări religioase, studiind teologia la Cam bridge. în
tim pul acestor studii a fost ataşat de viziunea lui Paley. D upă călătoria
cu Beagle, Darw in s-a distanţat de această viziune şi implicit de credinţa
în crearea distinctă a speciilor.
Darwin nu a căutat ca prin ideile sale să exprime explicit o poziţie
atee, de excludere totală a existentei Creatorului. La finalul lucrării sale
Originea speciilor el exprimă pe undeva o poziţie deistă, afirmând că legile
naturii sunt stabilite de Creator, însă se dîstanţează de convîngerea unei
prezenţe proniatoare a lui Dum nezeu în lume. Disputele dîn jurul Ideilor
sale îi amplifică o frământare în ceea ce priveşte relaţia dintre credinţă şi
convingerea sa bazată pe valabilitatea principiului selecţiei naturale.
în m ai 1860, îi scrie apropiatului său am erican A sa Cray: „N u am
intenţia de a scrie în m od ateist. N u pot vedea niciun m otiv pentru care
un om sau un animal nu ar fi putut fi produs, de la început, prin alte
legi; şi că toate aceste legi au fost în m od expres proiectate de către un
Creator om niscient [...]. D ar cu cât gândesc m ai mult, cu atât m ă simt
m ai în cu rcaf’^'L

' Mircea F lo n ta , Darwin şi după Darwin, p. 207.


202______________________________________________________________________
într-o carte de amintiri scrisă la bătrâneţe de Darw in pentru m em ­
brii familiei sale, el arată cum şi-a pierdut treptat credinţa bazată pe con­
vingeri tradiţionale. O com ponentă semnificativă în diluarea credinţei
asum ată în m od tradiţional
> a constituit-o dim ensiunea morală. Darwin
nu putea crede într-un Dum nezeu care îi pedepseşte pe necredincioşi
cu pedeapsa veşnică a chinurilor iadului, precum şi conştiinţa existenţei
suferinţei şi a m orţii din lume nu putea fi îm păcată cu ideea unuî D u m ­
nezeu atotştiutor şi prezent în creaţîe. Mai ales, m oartea fiicei sale pre­
ferate, Annie, la vârsta de zece ani, în 1851, i-a zdruncinat credinţa
într-un Dum nezeu drept şi milostiv.
Pe m ăsură ce înaintează în cercetărîle sale, Darw în va dobândi
tot m ai m ult convingeri agnostice. Totuşi, el m ărturisea că om ul de
ştiinţă nu poate nici infirm a, nici afirm a absolutul, că aspecte ale aces­
tei realităţi depăşesc posibilitatea raţiunii um ane, ceea ce este pân ă la
urm ă rezonabil, dacă judecăm afirm aţia în cuprinsul strict al m eto­
delor ştiinţifice, care verifică experim ental şi dem onstrează logic. Pe
de altă parte însă, în Autobiografia sa, Darw în capitulează, în tensiu­
nea acum ulată între ceea poate fi dovedît ştiinţific şi ceea ce suntem
chemaţi să credem , m ărturisind: „Cred în general (tot m ai m ult pe
m ăsură ce îm bătrânesc), dar nu întotdeauna, că agnostic ar fi cea m ai
corectă descriere a stării m inţii mele”^^^

2.5. Evaluare teologică a implicaţiilor darwinismului

Ştiinţa oferă reprezentări ale lum ii în term enî de orîzontalitate


(fără referîre la transcendent, pe care este constrânsă să îl ignore câtă
vrem e aplicând m etodologia ei clasică, transcendentul îi răm âne inac­
cesibil. Spre deosebire de ştiinţă, teologia interpretează reprezentările
lum ii în term enî de vertîcalitate (cu referire la transcendent ca sursă
de înţelegere a im anentului). Teoriile evoluţioniste sunt interpretări ale
unor fapte ştiinţifice dintr-o perspectivă naturalistă, autonom ă faţă de
orice referire la transcendent, în tim p ce referatul creaţiei de la Facere
solicită din partea teologiei o interpretare de ordin doxologic. Aceste

' Mircea F lo n ta , Darwin şi după Darwin, p. 210.


APOLOGETICA ORTODOXA 203

interpretări pot dialoga între ele atâta vrem e cât există onestitatea in ­
telectuală şi duhovnicească a stabilirii de raporturi prin respectarea
rigu roasă a com petenţelor fiecăreia în parte. Am estecul poate însă ge­
nera confuzie. în cele ce urm ează, vom arăta că o integrare a evoluţiei
de tip naturalist în dîscursul teologic al devenirii creaţiei com portă
riscuri la nivel logic cu im pact în regîstrul teologic.
Faptul că oam eni de ştiinţă precum Darwin caută o viziune explica­
tivă asupra lum ii nu poate fi contestat. însă, utilizarea unei astfel de vi­
ziuni într-un m od ideologic, pentru a justifica ateismul, prin calificarea
religiei ca fiind „obscurantistă”, este înafara obiectivităţii şi neutralităţii
pe care o urm ăreşte ştiinţa, iar prin m aniera lipsită de onestitate, ea nu
aparţine nici filosofici. Care sunt în linii m ari acele puncte care nu în­
găduie o articulare a cosm oantropologiei ortodoxe cu viziunea specifică
transform ism ului? Referatul creaţiei din cartea Facerii vorbeşte despre
o devenire graduală a lumii, pe etape, de la nim icul iniţial la com plexi­
tatea din zilele noastre. De remarcat însă diferenţa calitativă dintre cele
două discursuri:
- în tim p ce discursul teologic poartă sensul unei m ărturii cu încăr­
cătură doxologîcă, discursul ştiinţific îşi propune să ofere reprezentări
de ordin la nivel fenom enologic privind devenirea cosm osului;
- discursul evoluţionist vorbeşte de un proces natural, făcând refe­
rire la coordonatele ontice, la aspecte observabile, la procese biofizice
şi chim ice (ignorăm deliberat existenţa transcendentului) în tim p ce
cel teologic afirm ă lucrarea transcendentului în îm anent (D um nezeu
creează lum ea din nim ic şi o poartă spre devenirea sa), făcând consi­
deraţii ontologice.
- discursul evoluţionist vorbeşte de o generare spontană a vieţii,
de com plexificarea treptată prin transform area speciilor unele în al­
tele, făcând prin aceasta referire la viaţa biologică, la dim ensiunile ei
populaţionale, aşa cum este ea prezentă în fiecare biotop, în fiecare
ecosîstem şî în întreaga biosferă, făcând referire la viaţă. în acest timp,
teologia face referire la viaţa ca dar, cuprinzând aici şi dim ensiunea
existenţială a vieţii, la ceea ce este ea în sîne, nu în procesele ei, având
ca principală m enire, afirm area vieţii ca dar, văzând pe D um nezeu
ca Autor, ca D ăruitor al vieţii, care p o artă etapă cu etapă creaţia spre
204

actualizarea raţiunilor dum nezeieşti cu care a fost încifrată din prim e­


le sale m om ente de venire la existenţă.
- discursul evoluţionist vorbeşte de o trecere de la animalitate la om
ca urcare pe scara complexităţii în timp ce discursul teologic vede în
om, dîntru începuturî, o culme a creaţiei şi o superioritate faţă de toate
celelalte vieţuitoare.
>
- discursul evoluţionist îl vede pe om înrudit cu m aimuţele homînî-
de, în timp ce viziunea teologică îl vede pe om înrudit cu toate vieţuitoa­
rele terestre, prin păm ântul din care au răsărit toate şi din ţărâna căruia
D um nezeu i-a făcut omului trup.
Transform ism ul vehiculat de teoriile evoluţioniste statuează trans­
form area speciilor de la sim plu la com plex pe o scară care culm inează
cu omul. Vom arăta în continuare Inconsecvenţele de ordin logic in­
evitabile încercării de integrare a acestei viziuni în lectura teologică a
referatului creaţiei, care duc obligatoriu la o m odificare substanţială a
antropologiei creştine aşa cum o cunoaştem noi din Tradiţia Bisericii:
- la m odul concret, se afirmă existenţa unui străm oş com un omului
şi maimuţei. Este însă dificil să Identifici un prim om într-o lungă succe­
siune de um anoizi care face trecerea de la o specie inferioară la numitul
homo sapiens, cu atât m ai puţin să-i vezi ca persoane um ane şi deci să-i
numeşti.
) A încerca să identifici într-un lanţ>de um anoizi care fac trecerea
de la anim al la om pe un Adam concret pare o iniţiativă sortită eşecului,
în acest timp. Facerea vorbeşte de Adam , de Eva, de Cain, de Abel etc.,
de nume şi de prezenţe personale pe care transform ism ul evoluţionist
nu le poate lua în calcul. Cum poţi concepe un prim exem plar uman,
Adam, venit pe filiera descendenţei din alţi um anoizi care nu sunt încă
oameni, fără să afirmi existenţa unor părinţi biologici ai acestuia (des­
pre care referatul biblic păstrează tăcerea cu desăvârşire, întrucât Adam
este făcut din pământ, iar Eva din coasta sa). Ce face real diferenţa între
Adam ca prim om şi părinţii lui, în m ăsura în care anatom ic sunt într-o
continuitate greu de ignorat? De aceea, cei care acceptă în Interiorul dis­
cursului teologic transform ism ul sunt nevoiţi la nivel logic să vorbească
fie de un Adam colectiv, pentru ei Adam reprezentând orice exem plar al
speciei umane, fie să nege efectiv istoricitatea lui Adam, plasând refera­
tul biblic în zona proiecţiei mitice.
APOLOGETICA ORTODOXA 205

- să presupunem însă că un lanţ întreg de um anoîzî inîţialî poate


fi numît Adam , şi chiar toate exemplarele um ane de atunci şi până la
capătul veacurilor. Cum m ai putem distinge atunci teologic între păca­
tul adam ic, poarta cea dintâi a intrării m orţii în lume, prin care natura
noastră om enească s-a alterat supunându-se stricăciunii, şi păcatul fie­
căruia în parte dintre noi în virtutea faptului că noi toţi m oştenim de la
Adam (singurul, alături de Eva, care nu vine în lume cu o asem enea grea
m oştenire) o natură căzută. Apare deci confuzia între păcatul personal
al fiecăruia şi cel adam ic, iniţial, de neacceptat pentru teologia ortodoxă.
- noţiunea însăşi de cădere este un nonsens pentru o viziune natu­
ralistă în care omul vine de la primitiv la modern, în timp ce teologia ne
vorbeşte de raiul pierdut în care omul era un adevărat rege al creaţiei,
cu puteri duhovniceşti pe care le avem ca posibilitate în Hristos. Cum
să mai vorbeşti de Hristos, noul Adam, dacă cel vechi nu a existat decât
metaforic? Iar dacă îl vedem existând pe acest Adam ca un fel de strămoş
comun al omului şi maimuţei de azi, un umanoid, cât de dificil este de
conceput mântuirea în m ăsura în care Hristos trebuia să asume exact acea
umanitate purtată de primul Adam, pentru că numai ce este asum at în
firea omenească a lui Hristos este şi mântuit. A face din maimuţe urmaşe
ale exemplarului Adam dintru început ar însem na să aibă nevoie şi ele de
botezul întru Hristos. De aceea, la nivel logic, într-o viziune naturalistă cu
m inim ă sensibilitate teologică, nu poţi concepe un strămoş al omului care
să fie purtătorul unei umanităţi diferite de cea purtată de noi astăzi şi de
Hristos prin întrupare. Eşti obligat să accepţi ca Adam acel homo sapiens
care nu se diferenţiază de omul de azi, si nicidecum un „străm os” mai
îndepărtat. Chestiunea existenţei părinţilor biologici ai lui Adam persistă,
să fie oare suflarea de viaţă a lui Dum nezeu acel prag care face că Adam e
chemat la veşnicie în timp ce părinţii lui biologici rămân animale, destina­
te anenatizării? De ce Scriptura nu vorbeşte de aceşti părinţi?
Referatul Facerii ni-L arată pe Dum nezeu lucrător şi proniator în
istorie. Succesiunea evenimentelor devenirii Universului sunt pentru
credincios o m ărturie a prezenţei Sale. Se cere însă un registru de lectură
a realităţii teonom, iar nu autonom , cel din urm ă ţinând mai curând de
propunerile de reprezentare proprii competenţelor ştiinţei prin instru­
mentele sale specifice.
206__________________________________________________________

Subiecte
1. Evidenţiaţi legătura dintre concepţia lui Darwin şi contextul eco­
nomic, social şi cultural în care se dezvoltă darwinismul.
2. Evidenţiaţi atitudinea lui Darwin faţă de religie.
3. Daţi exemple de inconsecvenţe logice generate de o integrare a
discursului ortodox privind referatul biblic al creaţiei şi a discursului
evoluţionist.

Bibliografie
1. Darw in, Charles, Originea speciilor, Ed. Academ iei, Bucureşti,
1957;
2. Darwin, Charles, Autobiografia, Ed. Academiei, Bucureşti, 1962;
3. Darwin, Charles, Călătoria unui naturalist în ju ru l lumii pe bor­
dul vasului Beagle, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1958;
4. Flonta, M ircea, Darw in şi după D arw in, Ed. H um anitas,
Bucureşti, 2010.
3. Implicaţiile evoluţionismului în contextul actual

Cuvinte cheie: ideologie evoluţionistă, umanism evoluţionist, evoluţionism


ateu, evoluţionism teist, creaţionism.

3.1. Evoluţionismul ca ideologie

3.1.1. Umanismul evoluţionist

Teoriile evoluţioniste au făcut dovada unui impact semnificativ


în toate domeniile cu preocupare de înţelegere precum ştiinţa, filoso-
fia, arta sau teologia. N u există practic o direcţie de cercetare care să
nu fie interpelată de viziunea evoluţionistă: în bîologîe, paleontologîe,
geografie, geologie, astronom ie, matematică, informatică, sociologie,
economie, psihologie, filosofie, artă, teologie, diferite aspecte ale teo­
riei evoluţioniste interferă cu concepţiile vehiculate intradisciplinar.
Nicio altă teorie nu pare să fi avut o influenţă echivalentă cu cea a
evoluţionismului. Se poate m enţiona că există o adevărată paradigm ă
evoluţionistă a lumii, o reprezentare de tip evoluţionist a lum ii şi a vieţii.
în această perspectivă se poate surprinde cu uşurinţă structura
ideologică a evoluţionismului. Deşi este prezentată ca o teorie ştiinţifică,
este evident că evoluţionismul depăşeşte cu mult caracteristicile unei sim ­
ple teorii ştiinţifice. Nicio teorie ştiinţifică nu are pretenţia de a prezenta
şi de a explica originea lumii şi a vieţii, întrucât acest tip de problematică
depăşeşte competenţele ştiinţei.-jfidiza ideologică a evoluţionismului este de
a explica lumea şi viaţa în cheia naturalismului autonom, fă r ă Dum ne­
zeu, eliminând referinţa la un reper transcendent.! Fie implicit, fie explicit
această teză reprezintă esenţa ideologiei evoluţioniste. Restul sunt detalii
prin care se încearcă m ai mult sau m ai puţin rezonabil să fie o oferită o
armătură de tip ştiinţific prin care discursul persuasiv de tip ideologic să
devină plauzibil ca discurs explicativ de tip ştiinţific.
208

Presiunea ideologică de impunere a perspectivei evoluţioniste este


atât de mare încât indiferent de domeniul de cercetare se resimte nevoia
de adaptare, de contextualizare şi de coroborare a gândirii specifice dome­
niului respectiv cu tiparele ideologice ale evoluţionismului. O inadecvare
sau o exprim are potrivnică în raport cu evoluţionismul presupune un
curaj al onestităţii intelectuale şi al m ărturisirii propriilor convingeri,
asum ându-se exigenţele cercetării în Adevăr. O asem enea atîtudine
riscă să fie considerată m arginală sau deturnată prin catalogări care să
indice neseriozitatea academ ică a unor poziţii explicite referitoare la in­
compatibilitatea dintre evoluţionism şi dom eniul respectiv.
în aceste condiţii nu este excesivă afirm aţia conform căreia
evoluţionismul are conotaţii de tip religios. Se poate afirm a un nou tip
de religiozitate exprim at prin aderenţa la evoluţionism şi prin fervoa­
rea m ărturisirii convingerilor evoluţioniste. Julian Huxley, în lucrarea
sa program atică Umanismul evoluţionist, prezintă m anifestul prin care
evoluţionismul este noua religie a lumii contemporane. Inclusiv rezulta­
te ştiinţifice din diferite dom enii de cercetare sunt preluate şi valorificate
în cheie ideologică. Huxley evidenţiază necesitatea extinderii viziunii
evoluţioniste în toate ariile gândirii şi activităţii umane, omul fiind iden­
tificat cu un agent autonom al procesului de evoluţie. Evoluţionism ul se
cere aplicat în ştiinţă, artă, religie, economie, politică, educaţie.
Julian Huxley (nepotul lui Thomas Huxley, supranum it „buldogul
lui Darwin”) m enţionează că evoluţionismul, ca nouă religie, anunţă o
nouă eră. în această societate structurată şi setată conform principii­
lor ideologice ale evoluţionismului trebuie extirpată orice referinţă
la transcendenţă. Naturalism ul este absolutizat într-un m od religios.
Huxley arată că prin umanismul evoluţionist supranaturalul este înlocuit
prin trans-natural. Există o singură lume, cea naturală, care poate fi asu ­
m ată şi explicată prin progresul ştiinţei naturaliste.
Religiile tradiţionale sunt percepute din perspectiva um anism u­
lui evoluţionist ca fiind retrograde, un fel de relicve ale istoriei. Pentru
Huxley, teologia, pentru a deveni credibilă, trebuie să se constituie într-un
sîstem conceptual, riguros determinat din punct de vedere ştiinţific.
M etoda ştiinţifică prin care este eliminată credinţa în realităţi suprana­
turale este singura acceptată, inclusiv în dem ersul teologic. Din acest
APOLOGETICA ORTODOXA 20
punct de vedere, Huxley consideră că o credinţă într-un D um nezeu per
sonal şi întrupat, în M aîca Dom nului, îngeri şi sfinţi reprezintă ceva d
neacceptat în noua lume ghidată ideologic de evoluţionism. Căderea îi
păcat şi ideea unei judecăţi viitoare, veşnicia unei lum i ulterioare morţi
biologice sunt receptate ca fiind realităţi m onstruoase. Huxley arată c;
religia se consideră universală, însă um anism ul evoluţionist se revendi
că a fi o nouă religie, autorizată în pretenţîa de unîversalitate şi că ea S(
va impune într-o perioadă m ai scurtă decât creştinismul, ţinând cont d(
mijloacele actuale de comunicare.
Huxley proclam ă existenţa unei religii fă r ă revelaţie. N oua vizium
religioasă bazată pe evoluţionism ar trebui să se materializeze într-ur
sistem de convingeri autoreferenţial şi autosuficient sieşi. Julian Huxleţ
consideră um anism ul evoluţionist o religie structurată printr-o „[...] vi­
ziune profetică care ar trebui să propună o agendă întregii lumi pentru
dezbateri şi sugestii de m etode practice în împlementarea e i,^ ste nevo­
ie urgentă de dezvoltarea cercetării implicaţiilor ei în toate domenîîle,
Aceasta înclude prom ovarea a ceea ce num esc eu o tehnologie psih o­
socială prin p r o d nt~Pi~<^a nnr>r m agin i iH p rtln g irp -in s tn im p n tp p re riirp
conceptele şi credinţele pentru o m ai bună procesare a experienţelor
[...]. Creşterea cunoaşterii şi progresul ştiinţei ne vor conduce către
umanismul evoluţionist ca un nou tip de supra-sistem al evoluţiei psiho­
sociale. Este nevoie urgent de un efort intelectual şi de imaginaţie pen ­
tru a înţelege această nouă religie. Um anism ul este seminal. Trebuie
să învăţăm
> ceea ce înseam nă sî
> să-l disem inăm . Ideile um anism ului
evoluţionist trebuie răspândite şi implementate practic în gândurile şi
acţiunile oam enilor”^^'*.
I

3.1.2. A teism ul evoluţionist

D acă Julian Huxley este paradigm atic pentru prezentarea um anis­


mului evoluţionist ca noua religie a lumii, Richard Dawkins este repre­
zentantul emblematic al propagandei atee susţinute prin evoluţionism

Julian H u xley , Evolutionary Humanism, Prometheus Books, New York, 1992, pp.
113, 115.
210
în contextul actual. Pentru Dawkins, um anism ul secularist în m od ne­
cesar presupune ateismul care este susţinut ştiinţific prin paradigm a
evoluţionistă. El arată că de-a lungul tim pului religia a reprezentat o
sursă a relelor şi a violenţelor, generând fanatism în gândire şi în acţiune.
Dawkins propune să ne im aginăm o lum e fără religie care ar fi una ^ r ă
atentatori sinucigaşi cu bom be, 11 septembrie, cruciade, războaie religi­
oase, profituri ale im posturii religioase rezultate în urm a credulităţii şi
naivităţii oamenilor.
Richard Dawkins s-a născut în 1941 la Nayrobi (Kenya) într-o fa­
milie de colonişti englezi. A studiat zoologia la Oxford unde şi-a pregătit
teza de doctorat sub coordonarea ştiinţifică a lui Niko Tinbergen, laureat
al prem iului Nobel. A predat în SUA (la Berkeley), apoi la Oxford. A p ri­
mit m ai multe distincţii, inclusiv prem iul Michael Faraday al Societăţii
Regale a M arii Britanii în 1990 pentru popularizarea ştiinţei. Este cu­
noscut şi foarte m ediatizat în prom ovarea um anism ului ateu susţinut
de teoria evoluţionistă prezentată ca argum entaţie ştiinţifică îm potriva
fanatismului şi obscurantism ului religios.
Richard Dawkins este cel m ai cunoscut propagandist al ateism u­
lui profesat în m od agresiv, utilizând teoria evoluţionistă ca instrument
imbatabil în dem ersul său. Radicalism ul lui Dawkins conduce la ipote­
za că ştiinţa este ireconciliabilă cu orice viziune religioasă şi că în m od
necesar un savant redutabil este ateu. El foloseşte cu o fervoare de tip
religios evoluţionismul ca o argum entaţie im placabilă pentru a destruc-
tura credinţa religioasă. în lucrările sale, foarte mediatizate, el exprimă
cu o reală forţă de sugestie pentru publicul larg idei subsum ate dem er­
sului său propagandistic de prom ovare a ateismului prin prism a teoriei
evoluţioniste.
)
Viziunea sa reducţionistă se reflectă în relaţia pe care o exprimă
între gene şi informaţiile digitale. Dawkins apreciază contribuţiile gene­
ticienilor Francis Crick şi Jam es Watson referitoare la descifrarea struc­
turii m oleculare a genei, arătând că ceea ce este cu adevărat revoluţionar
în cercetarea din biologia m oleculară actuală reprezintă reciprocitatea
dintre codul genetic şi inform aţia digitală. Aparatul de codificare a genei
este asem uit cu cel al calculatorului şi prin acest proces diferenţa dintre
m ateria vie si cea nevie este eliminată.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 211
Dawkins arată că sistem ul genetic este unul digital şi m ărturiseşte
cu patos ideologic: „N u există niciun spirit, forţă conducătoare a vieţii,
nicio vibraţie, apariţie, influenţă, protoplasm ă sau gelatină m istică. Viaţa
este doar biţi şi biţi şi biţi de inform aţie digitală. Genele sunt informaţie
pură-inform aţie care poate fi codificată, recodificată şi decodificată, fără
nicio alterare sau m odificare a înţelesului [...] N oi - şi asta înseam nă
toate fiînţele vii - suntem m ecanism e de supravieţuire program ate să
transm ită baza de date digitală cu care am fost program aţi. Darwinis-
mul este considerat acum ca fiind supravieţuirea supravieţuitorilor la
nivelul codului pur digital”^^^.
Dawkins anihilează orice aspect care poate conduce la ideea unui
sens sau a unei finalităţi în lume. Taîna este eliminată, considerându-se
că întreaga lume şi viaţă sunt supuse hazardului nem ilos, indiferenţei
neutre a ADN -ului, replicării genetice care nu adm it existenţa unui
proiect. Vieţuitoarele, inclusiv oamenii, sunt m aşini de supravieţuire.
Secvenţele ADN-ului care supravieţuiesc sunt genele, iar produsele cultu­
rale şi religioase care supravieţuiesc filtrului selecţiei naturale sunt numite
de Dawkins meme. Inclusiv acestea sunt supuse procesului evoluţiei. Pen­
tru Dawkins doar memele ştiinţei sunt cele care supravieţuiesc cu ade­
vărat, restul fiin d meme p arazit sau meme virusuri. M ai ales credinţele
religioase sunt considerate virusuri care afectează viaţa. Practic, pentru
Dawkins (în continuitate cu linia deschisă de Freud) religia ţine de d o ­
meniul patologiei.
în viziunea lui Dawkins un om religios este un om bolnav care trebuie
tratat. El propune diferite remedii, arătând că ateul este o persoană fericită
şi echilibrată, eliberată de prejudecăţi în gândire şi de constrângeri m o­
rale în viaţă. Cu o reală forţă în comparaţii şi asocieri plastice, printr-un
stil direct, Dawkins are un impact semnificativ pentru publicul larg, în
m od special asupra adolescenţilor şi tinerilor. Multe clişee sunt poleite cu
afirmaţii invocate în numele stîinteî evoluţioniste, favorizând o atitudi-
ne militantă şi absolutistă în promovarea ateismului. Deşi admite că ateii
ca indivizi pot comite violenţe şi crime (este prezentat cazul lui Stalin),
Dawkins spune că acestea nu au fost realizate în numele ateismului.

’ Richard D aw kins , Un râu pornit din Eden, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, pp. 32-33.
212______________________________________________________________________
Ateismul este considerat ca atitudinea tolerantă fată > de cei cu con-
vingeri diferite. Această perspectivă a lui Dawkins este în m od evident
falsă, fiind infirm ată de num eroase exemple concrete de-a lungul isto­
riei trecute şi prezente (au fost realizate unele statistici sugestive ale nu­
m ărului de victim e realizate de-a lungul timpului în numele ateismului
sau în numele unor convingeri religioase. D oar dacă ar fi să m enţionăm
crimele şi tragediile petrecute în universurile concentraţionare ale co­
m unism ului ar fi suficient pentru asum area unei poziţii oneste în aceas­
tă problem ă). Cu toate acestea, poziţia lui Dawkins conform căreia reli­
gia este sursa cea mai prolifică în generarea violenţelor şi a războaielor
rămâne una influentă.
în acest sens, Daw kins afirm ă: „R ăzboaiele religioase sunt p u rta­
te în num ele credinţei. Şi au fost îngrozitor de frecvente în decursul
istoriei. N u îm i am intesc de niciun război purtat în num ele ateism u­
lui. De ce? Un război trebuie să fie m otivat de lăcom ie econom ică,
de am biţie politică, de prejudecăţi etnice sau rasiale, de un profund
resentim ent sau răzbunare, sau de credinţa patriotică în destinul unei
naţiuni.
> Si
> m ai credibilă ca m otivaţie> de război este credinţa > de ne-
zdruncinat că religia proprie este singura adevărată, întărită de o carte
sfântă care condam nă în m od explicit pe toţi ereticii şi susţinătorii
unei alte credinţe, şi prom ite în m od clar soldaţilor lui D um nezeu că
vor intra direct în ralul m artirilor”^'®.
Dawkins atacă agresiv şi constant realitatea religiei, răm ânând fixat
obsesiv pe o propagandă atee, întrucât consideră că perspectiva
creaţîonîstă este doar o consecinţă a asum ării gândirii religioase. Toc­
m ai de aceea trebuie eliminată cauza: religia. Religia poate exista fără
creaţionism, însă creaţionismul nu poate subzista în absenţa religiei. Ca
atare, Dawkins consideră că trebuie să se m eargă m ai departe, să nu
se răm ână doar la condam narea creaţionism ului, ci să se vizeze extir­
parea religiei. Dawkins camuflează atitudinea sa viscerală faţă de reli­
gie prin opţiunea dată de încrederea în ştiinţă. El afirm ă că onestitatea
ştiinţifică îl obligă la asum area evoluţionîsmului şi ateismului. în această

Richard D a w k in s , Himera credinţei în Dumnezeu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti,


2007, p. 283.
APOLOGETICA ORTODOXA 213

atitudine, răm âne însă o doză de ipocrizie, întrucât consecvenţa cu ones­


titatea ştiinţifică impune asum area unor limite structurale ale ştiinţei.
M iza ideologică veritabilă a evoluţionism ului este devoalată de
alţi autori, chiar dacă se poate constata un anum it cinism din partea
lor. Se recunoaşte că ştiinţa este invocată doar form al pentru legitim a­
rea unei poziţii, însă chiar dacă sunt constatate inadvertenţe din punct
de vedere ştiinţific, acestea nu m ai contează. Pare, pentru autor, că
ceea ce contează cu adevărat ţine de m iza ideologică: im punerea m a­
terialism ului absolut şi elim inarea oricărei referinţe la un reper tran s­
cendent. în acest sens, răm âne grăitoare afirm aţia geneticianului Ri-
chard Lewontin, un înfocat sustînător al evolutîonîsm ului: „N oi ţinem
partea ştiinţei în ciuda absurdităţii evidente a unora dintre explicaţiile
ei, în ciuda eşecului său de a îm plini multe din extravagantele sale
făgăduinţe de viaţă şi de sănătate, în cîuda tolerărîî de către com unîta-
tea ştîînţîfică a unor poveştî înconsistente luate ca atare, fiindcă ne-am
luat un angajam ent prioritar, un angajam ent faţă de m aterialism . Nu
m etodele şi instituţiile ştiinţifice ne constrâng să acceptăm explicaţia
m aterialistă a lum ii fenom enale, ci, dim potrivă, aderenţa n oastră apri­
orică la cauzalitatea m aterialistă ne obligă să creăm un aparat de inves­
tigare şi un set de concepte ce produc explicaţii m aterialiste, indiferent
cât de potrivnice intuiţiei, indiferent cât de m istificatoare pentru cei
iniţiaţi. M ai m ult, m aterialism ul este absolut, căci nu putem să accep­
tăm ca un Picior Divin să ni se pu n ă în p rag ”^^\’'^

3.1.3. Evoluţionism şi creaţionism

Polemica evoluţionism - creaţionism s-a dezvoltat într-un spaţiu


al credinţei creştine specific mediului occidental (ne referim în m od
special la spaţiul american, dom inant de m entalitatea protestantă şi
neoprotestantă), fiind im portată ulterior în spaţîul de manifestare al
Tradiţiei răsăritene. Pentru evitarea confuziilor este im portantă preci­
zarea semnificaţiei terminologiei. Evoluţionismul nu este echivalent cu

Richard L ew o n tin , Billion and Billions ofDemons, apud Ierom. Serafim R o se , Cartea
Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001, p. 42.
214__________________________________________________________

evoluţia, precum teologia creaţiei nu poate fi asim ilată cu creaţionismul.


Atât evoluţionismul, cât şi creaţionismul riscă să prezinte concepţii unila­
terale şi reducţioniste, fiin d expresii radicale aflate la polul opus, dar care
se regăsesc într-o aceeaşi logică. Acest tip de logică presupune un dem ers
axat pe atenţia stăruitoare de analiză a unor detalii prin care să fie expli­
cate realităţile care tin de apariţia si dinam ica lumii si a vieţii.
Este nevoie de precizarea distincţiei între faptele ştiinţifice (de exem ­
plu, nu există ca fapt ştiinţific generaţia spontanee, existenţa unei verigi
intermediare între specii sau observarea directă a transform ism ului) şi
principiile teoriei evoluţioniste (lum ea este inteligibilă şi poate fi expli­
cată din punct de vedere ştiinţific, legile naturale au un caracter univer­
sal şi explică fenomenele naturale, omogenitatea fenomenelor în timp,
originea com ună a fiinţelor vii). Jean-M ichel M aldam e m enţionează
distincţia între început şî origine, care perm ite o diferenţiere între per­
spectiva ştiinţifică şi filosofică. La nivel conceptual, ştiinţa poate cel
mult să aibă ca obiect de studiu problem atica începutului, însă realîta-
tea originii excede competenţa ştiînţei, aparţînând dom eniului filosofiei
(metafizica) şi al teologiei.
Evoluţionismul se bazează pe câteva principii şi concepte de
referinţă. Evoluţionismul prezintă povestea unei evoluţii astronomice,
geologice şi biologice. Modelele cosm ologice din cadrul evoluţiei as­
tronom ice prezintă existenţa unei singularităţi iniţiale şi debutul un i­
versului în urm ă cu aproxîm ativ 15 m iliarde de ani. Primele galaxii au
început să se formeze acum 13 m iliarde de ani. Evoluţia geologică se re­
feră la planeta Pământ. M ecanismele evoluţiei astronom ice şi geologice
implică principii din fizică, chimie, geologie (erele geologice). Evoluţia
biologică se referă la evoluţia formelor de viaţă, prin variaţii individuale
acumulate în timp, dintr-o descendenţă a unui străm oş comun. M eca­
nismele evoluţiei biologice sunt selecţia naturală şi adaptarea.

(a) Evoluţionism materialist


Există un evoluţionism materialist care explică fenomenele naturale
prin cauze naturale. M etodologia viziunii materialiste legitimată prin
dem ersul ştiinţific nu doar că susţine suficienţa cauzelor naturale în ex­
plicarea realităţilor naturale, dar şi faptul că supranaturalul nu există.
APOLOGETICA ORTODOXA 215

Astfel, filosofia naturalistă este distinctă de m etodologia ştiinţifică, în­


trucât presupune asum area unei opţiuni ca o convingere m etafizică prin
care referinţa la supranatural este eliminată. M ai există un evoluţionism
agnostic prin care se precizează că nu se poate face o referire precisă la
existenţa sau inexistenţa lui Dum nezeu. Se constată procesul evolutiv al
realităţilor din lume, dar fără să existe posibilitate de explicare a cauze­
lor ultime a acestora.

(b) Evoluţionism teist


Pentru atitudinea ortodoxă articulată în duhul Tradiţiei ortodoxe
i

cea m ai provocatoare şi m ai dificilă poziţie o reprezintă evoluţionismul


teist. Această concepţie asum ă m ai multe coordonate ale evoluţiei astro­
nomice, geologice şi biologice, însă explicaţia nu este exclusiv naturalis­
tă, întrucât Durnnezeu a creat legile naturii prin care întreaga existenţă
evoluează. Există nuanţe ale evoluţionismului teist, cu reprezentanţi atât
în lum ea protestantă şi catolică (Teilhard de Chardin, loan Paul al Il-lea,
Benedict al XVI-lea, Francisco Ayala), precum şi în gândirea ortodoxă
(Alexandros Kalom iros, Andrei Kuraev).
Evoluţionismul teist, cel m ai riscant din punct de vedere al generă­
rii de confuzii, este asum at şi profesat de m ai mulţi teologi. Inclusiv în
poziţii oficiale (enciclica H um anigeneris din 1950 a papei Pius al X ll-lea,
în m esajul din 22 octom brie 1996 adresat de papa loan Paul al Il-lea
în faţa Academ iei Pontificale de Ştiinţe) este prezentată com patibilita­
tea credinţei creştine cu evoluţionismul. în 1982, Adunarea Generală a
Bisericii Prezbiteriene a Unităţii a adoptat o rezoluţie care consideră că
teoria evoluţionistă nu este în contradicţie cu Sfânta Scriptură. Federaţia
Luterană M ondială are o poziţie sim ilară încă din 1965.
în contextul actual, pentru evoluţionismul teist este reprezentati­
vă poziţia teologului catolic Francisco Ayala care apreciază revoluţia
darwiniană ca fiind o concepţie despre proiect, dar fără proiectant. El
afirmă: „Teoria evoluţiei transmite o şansă şi un imperativ, intricate în
urzeala vieţii; hazardul şi determ inism ul s-au îmbinat într-un proces
natural care a dat naştere celor mai complexe, m ai diverse şi m inuna­
te entităţi din univers: organism ele care populează Pământul, inclusiv
oam enii care gândesc şi iubesc, dotaţi cu liber arbitru şi puteri creative
216__________________________________________________________

şi capabili să analizeze procesul însuşi al evoluţiei care le-a dat viaţă.


Aceasta este descoperirea fundam entală a lui Darwin, aceea că există un
proces care este creativ, fără a fi conştient. Şi aceasta este revoluţia con­
ceptuală pe care a împlinit-o Darwin: ideea că proiectul organism elor
vii poate fi explicat, ca un proces al rezultatelor naturale guvernate de
aceste legi. Aceasta nu este altceva decât o viziune fundam entală care a
schim bat pentru totdeauna m odul în care om enirea se percepe pe sine
si locul ei în univers”^^®.

{c) Creaţionism
La polul opus evoluţionismului, dar răm ânând în aceeaşi lo­
gică structurată prin încercarea de a explica în detaliu realizarea şi
funcţionarea lumii, se situează concepţia creaţionistă. Creaţionism ul re­
prezintă o viziune înrădăcinată în realism ul teologiei scoţiene, ilustrată
prin Thom as Reid şi im portată în SUA în secolul al XlX-lea, precum şi
în fundam entalism ul protestantism uluî de tip conservator. în această
perspectivă prevalează atitudinea literală de asum are a textelor biblice
şi a adevărurilor de credinţă. Viziunea creaţionism ului a fost prezentată
într-o colecţie intitulată Fundamentalismul care a cuprins m ai multe lu­
crări publicate între 1910-1915. A fost înfiinţat Institutul Biblic din Los
Angeles, un colegiu evanghelic reprezentativ pentru m işcările protes­
tante fundamentaliste.
în jurul anilor 1920 în unele state am ericane este adoptată o legislaţie
care nu perm ite predarea evoluţionismului în şcoli. Pentru a testa reali­
tatea aplicării acestei legislaţii. Uniunea Am ericană a Libertăţilor Civi­
ce (o organizaţie secularistă, cu sediul în New York) îl convinge pe un
tânăr profesor, John Scopes să predea evoluţionismul într-o şcoală din
Dayton, statul Tennessee. Are loc un proces extrem de mediatizat, numit
procesul maimuţelor, în 1925. D upă acest proces, anti-evoluţionismul a
fost asociat cu fundam entalism ul şi cu ignoranţa.
D isputa dintre evoluţionism şi creaţionism a continuat în SUA de-a
lungul deceniilor, m anifestându-se inclusiv în cadru juridic. Astfel, în

Francisco Ayala , Darul lui Darwin către ştiinţă şi religie, Ed. Curtea Veche, Bucureşti,
2008, p. 248.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 217

1986, Curtea Suprem ă a SUA declară neconstituţională orice lege care


interzice predarea evoluţionismului în şcolile publice. în 1981 în Arkan-
sas, respectîv în 1982 în Louisîana au fost adoptate legi care prevăd tra­
tarea egală a ştiinţelor evoluţiei şi creaţiei în şcoli. Aceste legi au fost
declarate neconstituţionale în 1982, respectiv 1987. în octom brie 2004,
Consiliul Directorilor Şcolilor din Dover (Pennsylvania) a adoptat o
rezoluţie care perm itea predarea concepţiei referitoare la proiectul in ­
teligent, alături de evoluţionism. în decembrie 2005, judecătorul federal
John E. Jones emite o hotărâre prin care se prevede că teoria proiectu­
lui inteligent violează Clauza O rânduirii Existente a Primului A m enda­
ment al Constituţiei SUA şi se interzice predarea concepţiei respective
care este considerată inadm isibil de mult ca fiind susţinătoare a religiei.
Reprezentantul creaţionism ului ştiinţific este considerat Henry
M. M orris. El prom ovează o interpretare literală a Sfintei Scripturi şi
foloseşte m ai multe argum ente ştiinţifice din diferite dom enii pen ­
tru a dem onstra crearea lum ii şi prezenţa unei ordini divine în com-
plexîtatea lum ii. M orris îm preună cu unii colaboratori înfiinţează în
1972 Institutul de Cercetări Creaţioniste la San Dîego. D e-a lungul
anilor au existat m ai multe publicaţii şi acţiuni prom ovate în cadrul
creaţionism
> ului ştiinţific.
» >
în ultimele decenii se configurează ca o alternativă ştiinţifică la
evoluţionism: m işcarea proiectului inteligent (ID - intelligent design).
ID debutează cu publicarea lucrării Taina originii vieţii din 1984, re­
alizată de Thaxton, Bradley şi Olsen. O altă lucrare cu im pact a fost
Biologie şi origini scrisă de biologii Percival Davis şi D ean Kenyon şi
publicată în 1989. O lucrare care a încurajat dezvoltarea ID a fost cartea
Darwin sub acuzare (1991) scrisă de profesorul în drept Phîlip Johnson
de la Universitatea Berkeley, specialist în logica argumentelor. El a de­
m onstrat Inconsistenţa logică a argum entaţiilor evoluţioniste. Johnson
evidenţiază distincţia dintre m etodologia naturalistă a ştiinţei şi m ateri­
alism ul invocat ca fiind ştiinţific.
> i

ID prom ovează două idei de referinţă. Prim a se referă la com ple­


xitatea ireductibilă, prom ovată de biochim istul Michael Behe. în lucra­
rea Cutia neagră a lui Darw in (1996), biochim istul Behe arată limitele
selecţiei naturale în condiţiile existenţei unei complexităţi ireductibile a
218__________________________________________________________

realităţii.
) Cea de-a doua idee este a matematicianului W illiam Dem bski
şi se referă la inform aţia com plexă specificată care nu poate fi consecinţa
întâmplării. ID propune o distincţie între cauzele naturale (asupra căro­
ra poate fi aplicat m ecanism ul explicativ al selecţiei naturale) şi cauzele
inteligente care presupun existenţa unui reper transcendent (nu neapă­
rat existenţa unui Dum nezeu personal).

3.2. M ărturisirea Apologeticii Ortodoxe în contextul


disputei dintre evoluţionism şi creaţionism

Perspectiva Tradiţiei ortodoxe depăşeşte poziţiile unilaterale ale


unei gândiri autonome care separă naturalul de supranatural. A polo­
getica fundam entată patristic şi eclesial dă m ărturie de reciprocitatea
dintre natural şi supranatural, de faptul că nu există un natural pur.
Astfel, Apologetica Ortodoxă nu rămâne prizoniera unei logici prin care
se cultivă încrederea în puterea de explicare a tainei lumii şi vieţii prin
raţiunea autonomă. Evoluţionismul naturalist precizează că există o
dezvoltare a speciilor una din alta, provenind dintr-un străm oş comun.
Prin evoluţionismul transform ist este exclusă lucrarea proniatoare a
Dum nezeului celui Viu.
Apologetica Ortodoxă mărturiseşte dinamica creaţiei şi nu rămâne
tributară unor tipare fixiste de gândire, însă demersul de conciliere a teo­
logiei creaţiei cu teoria evoluţionistă reprezintă deopotrivă o gravă de­
turnare de la duhul şi gândirea Tradiţiei Bisericii, precum şi o înţelegere
greşită a relaţiei dintre teologie şi ştiinţă. Inclusiv, folosirea sintagm elor
de evoluţionism şi creaţionism riscă să genereze confuzii atunci când
sunt asociate cu teologia ortodoxă. O asem enea term inologie poate con­
duce la erori regretabile.
Din perspectiva Tradiţiei ortodoxe, dinam ica creaţiei nu înseam nă
evoluţîonism transform ist. Fiecare fiinţă îşi păstrează propria raţiune di­
vină. Există o distincţie între raţiunea dumnezeiască si modul de existentă
> > i i

prin care este actualizată raţiunea divină ce structurează orice existenţă.


Raţiunea divină pentru firea fiecărei specii nu se transformă, ci poate fi
înnoit modul de existenţă al vieţuitoarei, dar rămânându-se în cadrul
aceleiaşi raţiuni dumnezeieşti structurate încă dintru început.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 219

Sf. M axim M ărturisitorul este clar în această privinţă: „Căci n-a fost
vreo fire din cele ce sunt, nici nu este, nici nu va fi, care să fie după
raţiunea ei ceea ce nu este încă acum , sau care este acum sau va m aî fi pe
urm ă ceea ce nu era înainte. Căci cele ale căror raţiuni au avut la D u m ­
nezeu deplinătatea, odată cu existenţa nu prim esc prin aducerea lor la
existentă si în fiinţă, conform cu raţiunile lor, niciun adaos sau ştirbire
din cele ce le sunt necesare spre a fi ceea ce sunt”^^^
A pologetica O rtodoxă ar trebui să cultive în problem atîca pole-
m îcii creaţîonîsm -evoluţîonism o atitudine fundam entată în gân di­
rea şi experienţa Tradiţiei eclesiale, depăşind logica unor provocări
care conduc la poziţii reducţioniste. A tât creaţionismul ştiinţific, cât
şi evoluţionismul teist se înscriu într-o aceeaşi logică de a credibiliza
Revelaţia prin investigaţie ştiinţifică, de a elabora dem onstraţii ştiinţifice
pentru probarea Adevărului religios. Apologetica eclesială în mod
fundam ental afirm ă că această perspectivă de a dezvolta argum en­
te ştiinţifice pentru probarea şi legitimarea Revelaţiei este străină de
cugetul şi etosul ortodox.
în acest sens, un demers de conciliere între Ortodoxie şi creaţionismul
ştiinţific, respectiv evoluţionismul teist reprezintă o eroare semnificativă
şi o deturnare grosolană de la duhul Tradiţiei Bisericii. Reprezentanţii
creaţionism ului ştiinţific intră în logica provocării specifice pozitivis­
mului şi um anism ului ateu care consideră religia ceva obscurantist,
invocându-se autoritatea de tip ştiinţific. Astfel, se caută din partea
creaţionism ului ştiinţific argum ente din partea ştiinţei pentru a proba
Adevărul Revelaţiei în dom eniul creaţiei. Prin această atitudine sunt

S f. M a xim M ă r t u r isit o r u l , Ambigua, p. 294. Sfinţii Părinţi menţionează păstrarea


distinctă a speciilor pentru totdeauna, aşa cum au fost create. Sf. Vasile cel Mare arată
continuitatea speciilor care se datorează puterii dumnezeieşti, nu unui mecanism natural şi
faptul că nu este posibil un transformism al speciilor: „Gândeşte-te la cuvintele lui Dumnezeu,
care străbat creaţia! Au început de atunci, de la facerea lumii, şi lucrează şi acum şi merg mai
departe până la sfârşitul lumii [...] existenţele, mişcate de o singură poruncă, străbat în chip
egal creaţia, supusă naşterii şi pieirii, şi păstrează până la sfârşit continuarea speţelor, prin
asemănarea celor ce alcătuiesc speţa. Din cal se naşte cal, din leu un leu, din vultur un vultur
şi fiecare din vieţuitoare îşi păstrează speţa prin continui naşteri până la sfârşitul lumii; timpul
nu strică, nici nu pierde însuşirile vieţuitoarelor, ci, ca şi cum acum ar fi fost făcute, merg
veşnic proaspete împreună cu timpul”, Sf. Va sil e c e l M a r e , Omilii la Hexaimeron, p. 171.
220______________________________________________________________________
^ cu te deservicii teologiei creaţiei, întrucât uneori sunt folosite argu­
mente inadecvate, construite în m od naiv, legitim ându-se astfel ridicu­
lizările evoluţioniştilor pentru cei ce susţin ideea creaţiei. Confuzia din­
tre concepţia care asum ă lumea, omul şi viaţa ca realităţi ale creaţiei lui
D um nezeu şi creaţionism ul ştiinţific generează num eroase neînţelegeri.
Evoluţionism ul teist, în m od special prin interpretarea denaturată
a concepţiilor referitoare la dinam ica şi sinergia creaţiei în raport cu
D um nezeu Creatorul, realizează confuzii m ajore. Evoluţionism ul te­
ist este m ai riscant, întrucât este am ăgitor şi'perfid, adesea cu nuanţe
specifice esoterism ului şi gnosticism ului, unele dintre ele greu de se ­
sizat. Atât creaţionism ul ştiinţific, cât si evoluţionism ul teist pleacă
m ai întâi de la opţiuni metafizice, încercându-se ulterior legitim area
şi credibilizarea acestora prin argum ente ştiinţifice. Perspectiva o rto ­
doxă depăşeşte aceste poziţii, cultivând în dom enîul creaţiei şi a vieţii
taina m ai presus de cercetarea iscoditoare, apreciindu-se totodată ati­
tudinile oneste ale savanţilor care recunosc în acest dom eniu limitele
investigaţiilor ştiinţifice.

Subiecte
1. Analizaţi> m iza evolutionismului
) ateu.
2. Precizaţi premisele şi scopul um anism ului evoluţionist.
3. Identificaţi si evaluaţi riscurile si erorile evolutionismului teist.

Bibliografie
1. Ayala, Francisc, D arul lui Darwin către ştiinţă şi religie, Ed. Curtea
Veche, Bucureşti, 2008;
2. G. Auletta, M. Leclerc, A. M artinez, Biologicul Evolution: Facts
and Theories, Gregorian Biblical Press, Rom a, 2011;
3. Dawkins, Richard, Ceasornicarul orb, Ed. H um anitas, Bucureşti,
2009;
4. Dawkins, Richard, Himera credinţei în Dumnezeu, Ed. Curtea
Veche, Bucureşti, 2007;
5. Dawkins, Richard Un râu pornit din Eden, Ed. H um anitas, Bucu­
reşti, 1995;
APOLOGETICA ORTODOXĂ 221
6. Dem bski, William, Ruse, Michael Debating Design, Cam bridge
University Press, 2006;
7. Huxley, Julien, Evolutionary Humanism, Prometheus Books, New
York, 1992;
8. Lem eni, Adrian, Sensul eshatologic al creaţiei, Ed. ASAB, B ucu­
reşti, 2007;
9. Rose, Serafim Ierom., Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începu­
turilor, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001;
10. Scott, Eugenie, Evolution vs. Creationism, California University
Press, Berkeley, 2009.
4. Consideraţii ştiinţifice, filosofice şi teologice
privind viaţa persoanei

Cuvinte cheie: libertate, persoană, neuroştiinţe, minte, creier, supraveghe­


rea gândurilor, genetică.

4.1. Limitele ştiinţifice şi filosofice în abordarea persoanei

4.1.1. Viaţa persoanei şi limitele abordărilor ei ştiinţifice

D upă succesul teoriilor lui Galilei şi Newton, cultura ştiinţifică a


secolelor XV I-XV II intră sub auspiciile unei noi paradigm e. Un nou fel
de a gândi şi de a ne situa în raport cu lum ea înconjurătoare s-a contu­
rat încă de atunci, şi a strâns tot m ai multe adeziuni în lum ea ştiinţifică,
anum e că întreaga lume, poate fi explicată, până la detaliu, de raporturi
num erice şi formule matematice. A şa cum observa un autor contem ­
poran, lum ea înţeleasă ca organism , receptată de grecii din Antichitate,
ajunge să fie înţeleasă în epocă la care ne-am referit, ca mecanism^^°.
Treptat, tot m ai multe fenom ene fizice, biologice sau psihice sunt le­
gate de ipotetice forţe şi m ecanism e care, afirm ă cercetătorii acestor
tim puri, ar trebui să explice întreaga m işcare a lumii. Şi, ceea ce ne
interesează aici, chiar şi în m iezul fenom enelor specifice conştiinţei, în
adâncul persoanei omeneşti, în substratul fiecărei alegeri, dar şi în ges­
turile, em oţiile şi gândurile omului, ei se aşteptau să găsească structuri
şi procese mecanice.
Putem exemplifica situaţia aceasta. Filosoful Edm und Flusserl con­
trazicea, la vrem ea lui, scrieri care încercau să explice fenomenele con­
ştiinţei om eneşti prin concepţiile (vulgar) materialiste, fiziologiste sau

Robin George C o llin g w o o d , Ideea de natură, O istorie a gândirii cosmologice


europene, Ed. Herald, Bucureşti, 2012, pp. 16-23 şi pp. 165-188.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 223

psihologiste. M ai precis, în a doua jum ătate a secolului al XlX -lea, m e­


dicul Karl Vogt (1817-1895) afirma, într-un m od reducţionist, că ideile
se află în acelaşi raport faţă de creier ca fierea faţă de ficat sau urina faţă
de rinichP^^ Cel m ai adesea, în această perioadă, dinspre chimie, fizică
sau m atem atică erau aşteptate explicaţii care să elucideze complet pro­
blemele profunde privind cunoaşterea lumii sau natura conştiinţei.
Secolul al XX -lea a adus, în câmpul ştiinţelor, cea mai profundă şi
amplă revoluţie a gândirii. Pe de o parte, cum s-a afirmat în paragrafele
anterioare, fizica cuantică a dezvăluit că în m icrocosm os nu sunt va­
labile legile precise ale fizicii cu care ne-am obişnuit la scară naturală,
în m od spectaculos, chiar proprietăţile materiei au convins oam enii de
stiintă să renunţe la abordarea m ecanicistă a lumii. Ne am intim aici că
toţi constituenţii fundam entali respectă principiul de incertitudine (for­
m ulat de Werner Heisenberg), care limitează precizia descrierii caracte­
risticilor lor, dar şi de rezultatele lui G odel, care introduceau o anumită
limită în chiar construcţiile matematicii. Deşi rezultate de acest fel au
> )

slăbit, din interior, pretenţiile ştiinţelor de formulare precisă a unei de­


scrieri deterministe a realităţii, în anii ’80 mulţi dintre cercetătorii vieţii
continuau să creadă, într-o notă mecanicistă, că expresiile genetice ar
putea decide unilateral şi exhaustiv bogăţia şi adâncim ile spirituale ale
persoanei umane.
însă, din multe arii ale reflecţiei filosofice, şi în multe forme, s-a
afirmat că, în m od excepţional, viaţa unei persoane cuprinde fenomene
radical diferite de cele spre care ţintesc întreprinderile ştiinţifice, tocmai
pentru că viaţa e, în prim ă şi în ultim ă instanţă, trăită de un subiect con­
ştient. Viaţa om ului este fondul pe care se constituie toate celelalte acte
ale sale, e planul în care toate întreprinderile omeneşti, inclusiv cel al
cunoaşterii, devin posibile. încât, chiar oprind distincţiile dintre viaţă şi
lucruri la aceste două aspecte, se întrevede deja o dificultate insurm on­
tabilă: viaţa nu poate fi cuprinsă şi epuizată într-un efort de cunoaştere,
câtă vreme ea este tocm ai cea care face posibilă acest efort.

Poul L u b k e , „Wilhelm Dilthey. Spirit şi Natură”, în Anton H u g l i , Poul L u bk e


(coord.), Filosofia în SecolulXX, voi. I, Fenomenologia, hermeneutica, filosofia existenţei, teoria
critică, Ed. AII, Bucureşti, 2008, p. 54.
224_____________________________________ ____________________

Chestiuni de acest fel au fost afirmate cu multe argumente şi în cu ­


prinsul fenomenologiei, prin sublinierea unei îngustim i a abordărilor
ştiinţifice care încearcă să cuprindă lum ea şi viaţa, dar şi a unei im posi­
bilităţi de fond în sesizarea esenţei ei. Fenom enologul M aurice Merleau-
Ponty, de exemplu, scrie în acest sens: „Eu nu sunt rezultatul sau punctul
de intersecţie al unor cauzalităţi multiple care îmi determ ină trupul sau
«psihism ul», eu nu m ă pot autogândi ca o parte a lumii, ca un simplu
obiect al biologiei, al psihologiei sau al sociologiei, şi nici nu pot să în­
chid asupra m ea însum i universul ştiinţei”^^^.
în alt loc, acelaşi autor scrie: „N u se va putea explica niciodată cum ar
putea semnificaţia şi intenţionalitatea să locuiască în edificii de molecule
sau în grămezi de celule [...] nici vorbă de o încercare atât de absurdă.
Este vorba doar să recunoaştem că, în calitate de edificiu chimic sau de
asamblare de ţesuturi, corpul este format prin reducere, plecând de la un
fenomen primordial [...] al corpului perceput, pe care gândirea obiectivă îl
investeşte, dar căruia nu trebuie să îi postuleze analiza terminată^^^
într-un fel, şi cel puţin într-o anum ită privinţă, chiar ştiinţa a con­
statat unele dificultăţile m ajore în explorarea adâncului omenesc. în p a­
ragraful alocat limitelor ştiinţelor am amintit de dificultăţile înregistrate
în câmpul abordărilor ştiinţifice privind fenomenul conştiinţei. „Supa
nediferenţiată” de energii, scrie şi cosm ologul rus Alexei Nesteruk, nu
poate avea prea mare „relevanţă pentru adevărul existenţei” şi nu poate
„um ple vieţile de conţinut şi semnificaţie”

4.1.2. V iaţa persoan ei şi limitele ab o rd ărilo r ei fenom enologice

Constatări de acest fel se întâlnesc şi în fenom enologia lui Michel


Henry, ca dovezi ce sprijină ideea că ştiinţa şi fenom enologia nu au reu­
şit să abordeze adecvat viaţa. Având în atenţie cuvintele lui H ristos („Eu
sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”), Henry înţelege viaţa ca autodezvăluire.
El va pune în rândul auto dezvăluirilor tot ceea ce aparţine vieţii, care se

Maurice M er le a u -P onty , Fenomenologia percepţiei, Ed. Aion, Oradea, 1999, p. 6.


Michel H enry , E u sunt Adevărul: pentru ofilosofie a creştinismului, trad. loan I. Ică jr,
Ed. Deisis, Sibiu, 2003, p. 415.
Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 379.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 225

revelează şi deopotrivă ceea ce ea revelează^^^ Acest m od de a înţelege


viaţa face, pe de o parte, evident faptul că în atenţie se află ceva foarte
îndepărtat de sfera ştiînţelor, de preocupările biologiei, biochim iei şi a
celorlalte dom enii de cercetare a viului.
încercând o cuprindere mai largă, Michel Henry vede în întreaga
îstorie a gândiriî europene diferite forme de a concedia viaţa, de a o des­
titui, prin reducerea ei la nivelul unor structuri, printr-o descompunere
cauzală, în lanţuri de procese biochim ice care trim it la funcţionalitatea
ei aşa cum o putem observa în câm pul de cercetare al fizicii. Prin aceas­
ta, dem ersul de „cuprindere” a vieţii sfârşeşte în confuzie.
în contextul propus de fenomenologie, marcat de absenţa vieţii sau
de o inadecvată abordare a ei, creştinismul, afirm ă Henry, scoate la ivea­
lă două teze fundamentale, de o noutate absolută. în deosebire fată
* >
de
concepţia greacă, spune Henry, în care omul era m ai mult decât viaţa,
fiind definit prin form ula anim al raţional, creştinismul plasează viaţa
deasupra omului. Henry va spune apoi că viaţa trebuie înţeleasă ca fiînd
m ai mult chiar şi decât omul înţeles în m od adecvat ca vîu^^®.
Pe de altă parte însă, Michel Henry constată că nici proiectul feno­
m enologic - aşa cum a fost abordat de Husserl sau de Heidegger -, ca
drum al reflecţiei de a adânci m isterul vieţii, nu poate surprinde viaţa.
Fiinţarea în lume, avută în atenţie de fenomenologie, scrie Henry nu
priveşte viaţa în acest înţeles şi nu reţine în niciun fel esenţa ei. Şi în fe­
nom enologie, scrie el, rămâne nelăm urită „pulsiunea existentă şi în om
[...] de a fi în posesie de sine”, şi deci de a putea acţiona (auxovopoc;)^^^.
Michel H enry reproşează, de asem enea, şi fenom enologiei lui H ei­
degger că, în faptul de a fi (de a apărea) există o „neutralitate înfrico­
şătoare” care ajunge să aşeze, sub aceeaşi um brelă a „existenţei”, într-un
m od indistinct şi oamenii, şi trupurile lor, şi lucrurile lumii. El merge
până acolo încât afirmă că înţeles astfel, faptul de a apărea al lumîi nu
este doar indiferent faţă de ceea ce-i dezvăluie, ci chiar incapabil de a-i
oferi existenta”^^®.

Michel H enry , E u sunt Adevărul..., p. 71.


Michel H enry , E u sunt Adevărul..., p. 96.
Michel H enry , E u sunt Adevărul..., p. 93.
Michel H enry , E u sunt Adevărul..., p. 75.
226______________________________________________________

4.1.3. Libertatea persoanei şi determinismul genetic.


O perspectivă ştiinţifică

Ecourile abordărilor reducţioniste sunt prezente şi astăzi, în întreg


spaţiul european şi nu numai, în m aniera de înţelegere a vieţii, a lumii şi
a raporturilor noastre cu ea. în anii ’80 ai secolului trecut, de exemplu,
multe dintre explorările ştiinţelor vieţii gravitau în jurul datelor şi rezulta­
telor geneticii. în multe feluri, cercetătorii insistau asupra ideii că genetica
oferă cea mai importantă, dacă nu singura rădăcină explicativă pentru
toate particularităţile vieţii unei persoane sau a unei specii, oricare ar fi ea.
Adepţii determinismului genetic sperau să găsească, de fiecare dată, ex­
plicaţii de ordin genetic, pentru toate particularităţile unui individ dintr-o
specie oarecare, dar şi pentru viaţa a unei persoane.
într-adevăr, s-au strâns suficiente dovezi care arată că o anumită
trăsătură sau afecţiune se transmite cu o rată foarte m are de probabi­
litate de la părinţi la urm aşi. Totuşi, întemeierea tuturor m işcărilor şi
caracteristicilor unei persoane, într-un m od exclusiv, în m ecanismele
geneticii nu poate fi acceptată de teologia ortodoxă, pentru că anulează
orice form ă de libertate a persoanei, introducând un destin fatalist. Vom
vedea, în cele ce urm ează, că noi date din câm pul medicinei aduc m odi­
ficări im portante în abordarea aceasta.

4.2. Viaţa persoanei în abordările medicinei comportamentale

4.2.1. Cercetări medicale privind efectele stărilor


sufleteşti asupra sănătăţii

în ultimele decenii, tot m ai multe arii de cercetare ştiinţifică si din


reflecţia filosofică au avut şi au în atenţie felul în care tehnica, entertai-
nementul, tehnologiile digitale, cultura de consum , m ediatizarea globală
a informaţiei, consum ism ul si toate celelalte afectează viata interioară.
Pe de o parte, m edicina integrativă sau com portam entală, neuroş-
tiinţele, psihoterapia cognitiv-com portam entală evidenţiază că felul
în care ne petrecem viaţa, ataşamentul de care ne bucurăm în copilă­
rie, dar şi cel pe care îl oferim sem enilor noştri, calitatea experienţelor
APOLOGETICA ORTODOXA 227

acumulate în m ijlocul naturii înconjurătoare, felul cum înţelegem să ne


angajăm în raporturile cu semenii, influenţează fiecare, dar şi toate la un
loc, în m od direct, dispoziţiile noastre şi posibilităţile de a folosi resurse­
le interioare. Mai mult chiar, pe termen lung, aceste aspecte influenţează
sem nificativ starea sănătăţii.
Pe de altă parte, şi intr-un m od chiar m ai amplu, credinţa şi viaţa
spirituală pot deschide pe om către un nivel chiar mai adânc al interi-
orităţii sale, luminate de har, care pune în discuţie şi organizează toate
aceste aspecte concrete ale vieţii într-o legătură strânsă cu Dumnezeu,
în felul acesta, este uşor de constatat o întâlnire surprinzătoare între arii
de cercetare psihologică şi m edicală care au în centrul preocupărilor lor
condiţiile care asigurară o viaţă sănătoasă, pe de o parte şi viaţa creştină
de partea cealaltă.
Ample studii longitudinale au scos la iveală, în ultimele decenii, fap­
tul că ataşamentul şi căldura exprimate în relaţiile de familie ne influ­
enţează pe termen lung sănătatea, dispoziţiile şi maniera de receptare a
experienţelor de viaţă. Studiul Harvard, de exemplu, este edificator. Este
vorba de o cercetare care ţine seam a de date acumulate într-o perioadă
de 35 de ani şi care a avut în atenţie 126 de bărbaţi sănătoşi din clasele de
studenţi existenţi între anii 1952 şi 1954. Acestor tineri li s-au distribuit la
vremea aceea chestionare de evaluare a sentimentelor care animă relaţiile
lor cu părinţii. D upă 35 de ani, aceloraşi persoane li s-a întocmit un isto­
ric medical şi psihologic detaliat, pe baza fişelor medicale realizate de-a
lungul anilor. Datele au arătat că 91% dintre participanţii care au caracte­
rizat relaţia lor cu părinţii ca fiind rece la data chestionarului, fuseseră dia­
gnosticaţi la vârstă mijlocie cu boli grave (boli coronariene, hipertensiune
arterială, ulcer duodenal şi alcoolism). Com parativ cu aceştia, doar 45%
dintre cei care evaluaseră relaţia cu părinţii ca fiind caldă, cu m am a în
special, aveau acest gen de afecţiuni. Mai convingător chiar, 100% din par­
ticipanţi, adică toţi cei care au evaluat relaţiile cu ambii părinţi, m am a şi
tata, ca fiind reci, au înregistrat la vârsta mijlocie boli semnificative, com ­
parativ cu doar 47% dintre cei care au avut o relaţie apropiată cu tatăl şi cu
mama^^’ . „Percepţia dragostei în sine, scriau cercetătorii, reduce impactul

L.G. R u s s e k , G.E. S chw artz , „Perceptions of parental caring predict Health status
in midlife; a 35year follow-up of the Hravard Mastery of Stress Study”, în; Psychosomatic
228__________________________________________________________

negativ pe care îl au factorii de stres şi agenţii patogeni şi susţine funcţia


imună şi vindecarea“^^°.
Autorii studiului H arvard afirm ă că relaţiile pe care le dezvoltăm
în copilărie sunt predictori pentru sănătate pe term en lung, tocm ai
pentru că ele determ ină în m are parte o anum ită organizare a vie­
ţii: nutriţia, com portam entele sănătoase sau nesănătoase deprinse în
copîlărîe, m odalităţile alese pentru a face faţă situaţiilor grele, de
exem plu anxietate, furie, ostilitate, depresie, optim ism sau valori şi
practici spirituale^^'.

4.2.2. S ăn ătate a şi dim ensiunea interpersonală a vieţii omeneşti

însă nu doar ambientul şi experienţa din prim ii ani de viaţă decid,


pe termen lung, starea sănătăţii. în general, m odul în care înţelegem
să relaţîonăm cu ceilalţi şi cu noi înşine reprezintă un predictor foarte
im portant pentru sănătate sau boală^^^. Pe de altă parte, trebuie spus că
obişnuinţele de viaţă nu au doar un im pact fiziologic pe termen lung.
Există, desigur, şi amprente imediate, care sunt cel puţin la fel de im ­
portante. Gesturile pe care le facem, stările sufleteşti pe care le resim ­
ţim m ai des îşi pun o am prentă tot m ai puternică asupra stării de spirit,
asupra dispoziţiei generale. Faptul acesta este relevant, din perspectivă
ortodoxă, întrucât învăţătura Tradîţieî ortodoxe afirmă că rădăcîna vie-
ţiî trupului este în suflet^^^ m otiv pentru care tot ceea ce se întâm plă în
suflet se răsfrânge în trup. în felul acesta putem înţelege ceea ce indică
astăzi şi neuroştiinţele, cum că fiecărei emoţii îi corespunde o anumită
configuraţie biochim ică care se im prim ă în trup, un regim distinct de
funcţionare a corpului, care se defineşte şi se instalează tot m ai bine în
straturile lui fiziologice, în m ecanism ele lui, pe m ăsură ce o anumită

Medicine, 1997, 59 (2): 144-149 şi D. F u n k e n s t e in , S. K in g şi M. D r o l l e t e , Mastery of


Stress, Cambridge MA: Harvard University Press, 1957. Mai multe despre alte rezultate de
acest fel, în Dean O r n ish , Dragoste şi supravieţuire, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008.
Dean O r n is h , Dragoste şi supravieţuire, p. 59.
Dean O r n ish , Dragoste şi supravieţuire, p. 64.
Dean O r n ish , Dragoste şi supravieţuire, p. 85.
Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă voi. I, Ed. Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 261.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 229

stare em oţională, o anum ită conduită interioară, o anum ită reacţie de


m om ent sau com portam ent sunt tot m ai des sau intens trăite.
Cu timpul, şi ca urm are a fiecărei stări em oţionale m ai pregnante
sau m ai îndelungate, în om se îm prîm ă dîspoziţîî, stări de spirit, obişnu­
inţe care îi călăuzesc tot m ai strâns reacţiile emoţionale şi tiparele cogni­
tive, obişnuinţe prin intermediul cărora va recepta şi judeca lumea. Un
anumit stil emoţional, un anum it profil, m arcat m ai mult sau mai puţin
de bucurie sau irascibilitate, de blândeţe sau tristeţe, de bunătate sau
violenţă, lasă urm e tot m ai pronunţate în starea de fond.
Reflecţia teologică a surprins acest aspect în sîtuaţiîle lucrărîlor
omeneşti ce se desfăşoară în lume. Omul, spunea Părintele D um itru
Stăniloae, lucrând în lume şî jucând lucruri şî opere cu puterile lui şi cu
m ateria lumii, se face pe sine întrun anumit fel. Lucrarea lui în lume, ca
exersare ascetică şi etică a puterilor sale în slujba sem enilor sau îm po­
triva lor, se repercutează şi asupra sufletului său, în felul de a vedea şî
resimţi realitatea, lucrurile, pe semeni şi pe Dumnezeu^^^.

4.3. Consideraţii privind viaţa persoanei în abordarea neuroştiinţelor

în cadrul cercetărilor actuale din dom eniul neuroştiinţelor se poate


vorbi de o depăşire a unor poziţii reducţioniste, strict deterministe. Vom
arăta acest lucru prin câteva rezultate semnificative.

4.3.1. R elaţia trup - creier - minte evidenţiată


în contextul cercetărilor din neurostiintele
> >
actu ale

în prim ul rând, trebuie spus că, spre deosebire de perspectiva


m aterialistă care explica m intea ca o funcţie cerebrală, ca un rezul­
tat exclusiv al activităţii creierului, în cercetările contem porane dîn
neuroştîînţe este afirm ată o reciprocitate profundă şi structurală între
minte, creier şi trup. M ai m ult decât atât, raţiunea nu este disociată de
em oţii şi sentimente. Se considera pân ă nu dem ult că inteligenţa ţine

„Ce faci, te face”, exprima, întro vorbă concentrată, vrednicul de pomenire părintele
Teofil Părăian.
230__________________________________________________________

de raţiune şi că o gândire lim pede este atuul unei atitudini cerebrale,


detaşate de em oţii şi sentimente. Cunoscutul neurolog contem poran
Antonio D am asio arată că plecând de la activitatea sa clinică de p e s­
te două decenii a constatat că o lezare neurologică prin care em oţiile
şi sentimentele au fost afectate determ ină şi o alterare a judecăţilor
raţionale, inclusiv sub aspect cerebral.
Practic, există o interdependenţă între creier, raţiune, emoţii şi
sentimente. De aceea astăzi se vorbeşte tot mai mult de inteligenţă
emoţională, o inteligenţă care activează şi valorifică unitar raţiunea, sen­
timentele şi emoţiile. Neroştiinţele arată că fenomenele mentale nu sunt
rezultate nici doar ale creierului, nici doar ale trupului, ci sunt expresii
ale unui ansam blu funcţional şi structural care exprim ă reciprocitatea
dintre creier şi trup. M intea nu poate fi înţeleasă decât în relaţîa dîntre
suflet şî trup, precum şî în relaţîa omuluî întegral prîn trup cu lum ea în­
conjurătoare. Totodată, este semnificatîv că neuroştîînţele actuale arată
că trupul nu reprezintă doar un suport material pentru creier, ci este un
subiect de referinţă pentru reprezentările creierului.

4.3.2. Neuroştiinţele şi Filocalia despre supravegherea gândurilor

în subcapitolul anterior afirmam că în teologia creştină este întâlni­


tă observaţia că, prin lucrarea sa în lume, omul se face pe sine. Reluăm
această idee spunând că formularea unui părinte duhovnicesc recent
sintetizează această realitate, anume că în momentele când lucrează
asupra lumîî, cu puterile şi lucrurile ei, omul lucrează asupra propriei
persoane, im prim ând în facultăţile lui sufleteşti şi în sim ţuri o anum ită
m anieră de întrebuinţare care poate fi duhovnicească sau împătimită:
„Ce faci, te face!”
Datele din cercetarea neuroştiinţelor actuale arată veridicitatea
acestei apoftegme, întărind în acelaşi timp observaţiile desprinse din ex­
perienţa sfinţilor care sunt fixate în Filocalie. Neuroştiinţele indică faptul
că nu doar ceea ce facem cu mâinile şi cu trupul nostru ne face, ne de­
termină felul nostru de a fi, ci şi ceea ce facem cu gândul!
Pe de o parte, gândurile influenţează semnificativ şi pot schim ba în
cele dîn urm ă stările noastre emoţionale, dar şi dispoziţiile minţii, felul
APOLOGETICA ORTODOXA 231

ei de a prim i şi judeca lum ea în fiecare situaţie în parte. Datele actuale


ale neuroştiinţelor au găsit multe corespondenţe între m odalităţile gân­
dirii si simţirile noastre, stările em oţionale si sentimentele cu care ne-am
obişnuit. Pe de altă parte, activitatea m entală din fiecare m om ent, felul
concret în care alegem să ne întrebuinţăm m intea în situaţiile de viaţă
de fiecare zi, fixează tipare de gândire până adânc în trup, sub form a
unor tipare de funcţionalitate a creierului, care au un corelativ neuronal,
reţele specifice tot m ai consolidate, care decid, m ai apoi, tot m ai strâns,
form a şi m işcarea gândurilor noastre. M aniera de întrebuinţare a m inţii
(a gândirii) produce m odificări în creier^^^.
Practîc, fiecare m od de a simţî, fiecare stare sufletească pe care o
resîmţim în m od obîşnuît, fiecare fel de a prîvi şî de a gândi realitatea,
prin care ajungem să judecăm realitatea în vîaţa de zî cu zî, corespunde
unor reţele neuronale tot m ai consistente, consolidează anumite reţele
neuronale şi determ ină tipare de funcţionalitate cerebrală care se vor
activa tot m ai uşor, pe m ăsură ce le repetăm.
însă, observaţii de acest fel, găsim în multe locuri din textele filoca-
lice; Sf. Petru D am aschinul observă lucrul acesta, că „m intea se preface
după form a fiecărui lucru pe care îl prim eşte şi se colorează după chipul
lucrului cunoscut de ea“^^®. Cu alte cuvinte, într-o lectură teologică, su ­
fletul, folosinţa minţii şi a simţirii, stările de spirit care ne locuiesc, îşi
fac loc în trup!
Faptul că asceza se im prim ă în trupul şi în chipul unui cuvios este
o realitate antropologică de netăgăduit. Tot aşa, mâinile unui pictor de­
prind, deodată cu manualitatea fină, solicitată de efortul lui creativ, o
fragilitate şi o agerim e specifice, o supleţe şi fineţe speciale, o anum ită
m ăiestrie a m işcărilor care devin, odată cu trecerea timpului şi cu exer­
sarea lor repetată, tot m ai capabile să transporte, să plasticizeze ideea
în linii şi culoare. Cercetările neuroştiinţelor descoperă astăzi, într-un
m od convergent, că experienţele repetate, pe care le alegem, pe care le
urm ăm , se im prim ă în funcţiile noastre cerebrale, afectând m aniera în
care gândim şi simţim, felul în care ne reprezentăm binele şi frum osul.

Richard J. D a v id so n , Creierul şi Inteligenţa Emoţională, Ed. Curtea Veche, 2013.


învăţături duhovniceşti, în Filocalia, voi. V, Ed. Harisma, Bucureşti, 1995, p. 106.
232__________________________________________________________

cuprinderea şi rezoluţia sensibilităţilor şi judecăţilor noastre. Mai mult,


şi felul în care obişnuim să ne folosim mintea, şi realităţile spre care
îndreptăm judecăţile ei, şi m odul cum aceste judecăţi se dezvoltă în ju ­
rul a ceea ce gândim se im prim ă în form a unui tipar cerebral, în creier,
contribuind la activitatea cerebrală ulterioară.
De aceea, într-un m od ce acum ne apare firesc, rezultate experim en­
tale arată că şi m odul în care credem sau în care respîngem existenţa lui
Dum nezeu sculptează urm e adânci în viaţa interioară, lăsând amprente
distincte chiar şi în funcţionalitatea creierului. M ai precis, ateismul sau
credinţa, felul în care ne raportăm la şî credem în Dum nezeu, fixează in­
evitabil, la fel ca orice altă convingere tare, la fel ca orice desfăşurare de
gând repetată suficient, o sum edenie de alte particularităţi ale gândirii,
emoţionalităţii şi comportam entului, im prim ând urm e în felul cum ne
făurim viaţa. în final, pe calea vieţii în credinţă ajungem să constatăm
că „[...] felul cum ne reprezentăm mental întâia Fiinţă, pe Dum nezeu
cel Fără de început, se răsfrânge în toate manifestările vieţii noastre“^^^.
Fiecare m od de înţelegere şi m ărturisire a lui Dum nezeu, la fel cum
şi negarea sau ignoranţa în raport cu adevărul de credinţă şi existenţa
Lui, se im prim ă adânc în celelalte aspecte ale vieţii: în expresiile cultu­
rale, în m aniera în care ne raportăm la lum ea înconjurătoare, în felul în
care înţelegem să folosim tim pul liber, în tăria şi expresiile concrete pe
care le prim eşte ataşamentul faţă de valorile morale, în angajamentul
relaţiilor interpersonale şi, desigur, în lucrarea cultivării virtuţilor.
Aşadar, o bună parte din edificarea de sine, şi până la urm ă întreg
conţinutul vieţii interioare, deodată cu locul pe care îl acordăm lumii şi
ofertelor ei ajung toate să depindă de felul cum îl înţelegem pe Dumnezeu.

4.3.3. Libertatea persoanei şi condiţionările genetice

în ultimul deceniu, alte rezultate, chiar m ai spectaculoase, au ajuns


să contrazică şi constrângerile geneticii, infirm ând viziunea determinis-
tă despre viaţa persoanei. Sunt semnificative aici rezultatele venite din

Arhim. S o fr o n ie , Naşterea întru împărăţia cea neclătită, Ed. Reîntregirea, Alba lulia,
2003, p. 19.
APOLOGETICA ORTODOXA 233

aria epigeneticii care arată că, în multe situaţii, sim pla prezenţă a unei
gene nu este suficientă pentru ca trăsătura genetică pe care aceasta o
cedează să fie exprimată^^®. M ai mult, chiar şi „trăsăturile determinate
genetic pot fi m odificate în m od substanţial, atât prin felul în care părin­
ţii, profesorii şi cei care îngrijesc tratează copiii, cât şi prin experienţele
pe care copiii [dar şi adulţii, n.n.] le au”^®^.
M ai precis, neuroştiinţele scot la iveală trei factori decisivi care in ­
fluenţează devenirea omului, dincolo de condiţionările genetice: mediul
de viaţă, experienţele acumulate şi felul în care persoana interpretea­
ză aceste experienţe. Fiecare în parte şi toate la un loc pot amplifica sau
inhiba expresiile unor gene.
(a) Mediul de viaţă poate stim ula sau inhiba expresia unor gene,
schim bând sem nificativ trăsăturile şi com portam entul unei persoane.
Studiile au arătat că gemenii care au trăit în m edii diferite şi care au avut
parte de stim uli şi condiţii de viaţă diferite au dezvoltat aptitudini şi
com portam ente diferite.
(b) Pe de altă parte, experienţele persoanei în m ediul de viaţă sunt,
de asem enea, im portante în expresia genelor. Particularităţile m ediu­
lui de viaţă, atât cele spirituale şi culturale, dar şi cele profesionale
lasă urm e tot m ai adânci în om , în tiparele gândirii şi em oţionalităţii
sale, şi, desigur, în disponibilităţile lui spirituale, cu fiecare experienţă
şi pe m ăsura trecerii tim pului. în experienţa vieţii spirituale, sfinţii
constată şi form ulează, în num eroase rânduri, m ai ale în texte asceti-
co-m istice ca cele cuprinse în Filocalie, că lucrarea m âinilor şi a minţii,
fiecare stare sufletească sau cuvânt lasă în om urm e lăuntrice, putând
să schim be dispoziţiile sufleteşti si m işcările mintii. Ştiinţele creieru-
lui, de exem plu, indică unele rezultate vizibile, la nivelul creierului,
confirm ând că fiecare experienţă şi lucrare a om ului are efecte adânci
în tiparele de gândire şi în em oţionalitatea persoanei. M ai m ult însă,
epigenetica arată că, în multe situaţii, aceste m odificări pot am plifica
sau inhiba expresia anum itor gene.

Richard J. D a v id so n , Sharon B eg ley , Creierul ţi Inteligenţa Emoţională, Ed. Litera,


Bucureşti, 2013, p. 135.
Richard J. D a v id so n , Sharon B eg ley , Creierul..., p. 135.
234__________________________________________________________

(c) Totuşi, trebuie spus că aceste constatări încă nu recuperează


m ensiunea spirituală a persoanei umane. Chiar dacă particularităţile
unice de gândire şi simţire ale persoanei um ane nu sunt decise exclusiv
de gene, în aceste date încă nu se întrevede libertatea şi autonom ia ei,
câtă vreme omul nu poate alege liber, de fiecare dată, nici m ediul de
viaţă în care trăieşte, nici experienţele de învăţare. însă, descoperirile
recente arată, într-un m od extraordinar, că nici mediul, nici experien­
ţa nu au ultimul cuvânt în devenirea omului. Ele nu închid, alături de
m oştenirea genetică, spaţiul de m işcare al persoanei. El răm âne liber, în
raport cu m ediul în care trăîeşte şî cu experienţele pe care le-a avut, în­
trucât decisivă este alegerea m odului în care le asum ă, m aniera în care le
interpretează. Hotărâtoare sunt aici semnificaţia şi sensul pe care el alege
să le pună peste cele câte i s-au întâmplat, bune şi rele, adică m odul cum
evaluează m ediul şi viaţa pe care le trăieşte.
M ai concret neuroştiinţele, prin rezultatele acestea, afirm ă că nu
doar faptele ne schim bă expresia genelor, ci şi gândurile pe care le avem.
Am afirm at că obişnuinţele gândirii ne schim bă m aniera în care recep­
tăm realitatea, tot aşa cum gândurile repetate ne m odifică dispoziţiile
emoţionale, felul în care acţionăm, atitudinile şi comportamentele. însă,
chiar m ai mult decât aceste ultime rezultate, epigenetica arată că dinco­
lo de experienţele de viaţă şi mediul care pot afecta m iezul biologic al
vieţii omeneşti, gândirea are repercusiuni asupra m odului în care sunt
actîvate sau inhibate genele ADN-ului! Vedem în aceasta ceea ce vîaţa
spirituală a afirmat de fiecare dată: înseşi gândurile noastre se im prim ă
în AD N , întrucât în multe situaţii ele amplifică sau inhibă, în bună m ă­
sură, structura de bază a vieţii biologice. Avem aşadar de-a face cu o si­
tuaţie cu nenumărate implicaţii în materie de responsabilitate parentală,
cu referire la educaţia şi form area copiilor, întrucât obiceiurile bune sau
rele ale părinţilor pătrund m ai întâi sufletele şi trupurile copiilor, şi apoi
intră, prin trupul însufleţit care se naşte din ei, în felul unor dispoziţii,
pe care le are micuţul născufl^°.

Cât de important este să oferim, ca părinţi, educatori, învăţători sau profesori, mediul
şi experienţele adecvate copiilor, ca să stimulăm în ei puterile într-o lucrare bună, ziditoare, şi
să diminuăm toate celelalte neajunsuri! Important este, de asemenea, ca adulţi, să înţelegem
că e decisiv căror experienţe ne încredinţăm pe parcursul vieţii. Este adevărat, ambientul
APOLOGETICA ORTODOXA 235

4.3.4. Neuroplasticitatea - indicii neurale privind înnoirea vieţii

Este sem nificativ aici un scurt dialog prezent în Noul Testament,


între H rîstos şi N icodim . Acesta din urm ă exprim ă dorinţa de schim ­
bare, de înnoire a vieţii, într-un m od interogativ, ce vădeşte deopotrivă
uimire şi scepticism : „Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare,
poate să intre a doua oară în pântecele m am ei sale şî să se nască?” {loan
3, 4). Sf. Ap. Pavel form ulează şî el, îndem nuri ferme: „să um blăm şî
noi întru înnoirea vieţii” {Romani 6, 4), „să vă schim baţi prin înnoirea
m inţii” {Romani 6, 12).
Persoane care şi-au schim bat viaţa, într-un m od radical, sunt desi­
gur, foarte multe. N u urm ărim aici anatom ia situaţiilor decisive de viaţă,
şi nici studiul experienţelor, uneori fireşti, alteori cutremurătoare, care
schim bă din temelii convingerile sau obişnuinţele adunate într-o viaţă.
Spunem însă altceva: mulţi dintre sfinţii creştini au avut parte de astfel
de transform ări considerabile în viaţa lor. Proloagele sunt o excelentă
colecţie de biografii schimbate, m ostre preţioase de vieţi convertite la
credinţă, prin situaţii şi experienţe limită, în cuptorul încins al persecu­
ţiilor istoriei.
într-un sum ar rapid, din relatări de acest fel conţinute în Vieţile
sfinţilor, se desprind două energii fundam entale (lucrări, în accepţiunea
greacă a termenului energie) ce susţin transfigurarea vieţii: lucrarea p o ­
căinţei şi ajutorul lui Dum nezeu. Din situaţiile de convertire, de schim ­
bare a vieţii multora dintre sfinţi, s-ar putea înţelege, printre altele, că
prin pocăinţă, cu efort şi m ai ales cu ajutorul lui Dum nezeu, obiceiurile
şi convingerile se pot schim ba, viaţa se poate înnoi. Ajutorul lui D u m ­
nezeu, invocat adesea şi pom enit în m od obişnuit, înseam nă totuşi ceva
extraordinar: El însuşi este prezent, în intimitatea puterilor omeneşti,
dar şi în împrejurările vîeţîî. Harul este energia (lucrarea) prin excelen­
ţă, energia necreată, pentru că este însăşi lucrarea Lui.
O altă situaţie relatată în N oul Testament ne poate apropia de acest
înţeles. în Capernaum , câţiva oam eni de bine au adus la H ristos un

cultural al unei societăţi nu poate fi schimbat. Dar, cum se afirmă, mai importante decât
mediul în care trăim sunt experienţele pe care le avem.
236

bolnav. Pentru că acolo erau multă lume, şi ei nu puteau ajunge la învă­


ţător, l-au introdus pe acela, cu tot cu patul în care zăcea, prin acoperişul
desfăcut al casei. Văzând credinţa acestor oam eni de bine, H ristos i-a
spus bolnavului: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”. Cărturarii de faţă
la acest episod, fără să spună nimic, se îndoiau de cuvintele Lui, nepu­
tând să creadă că iertarea păcatelor s-a şi produs, cu adevărat. Hristos
însă, cunoscând gândurile lor, îi ajută să creadă, oferindu-le o dovadă
sensibilă, o urm ă vizibilă a iertării păcatelor şi a vindecării sufleteşti:
vindecarea fizică! Le-a zis lor Hristos: „Ce este mai uşor a zice slăbăno­
gului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi u m ­
blă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Om ului a ierta păcatele pe pământ,
a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi m ergi la casa ta.
Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau
toţi uimiţi şi slăveau pe Dum nezeu, zicând: Asem enea lucruri n-am v ă­
zut niciodată”. în acest caz deci, vindecarea fizică a fost o dovadă văzută
a unei vindecării m ai profunde, cea a sufletului.
Dintr-o perspectivă creştină, m edicina oferă, prin descoperiri ca
cele m enţionate mai sus, sugestia consistentă şi, deopotrivă, discretă,
că arhitectura şi fiziologia creierului pot să participe la înnoirea minţii
şi a vieţii! Desigur, experimentele nu trimit în m od explicit la efectele
fiziologice ale unei convertiri spirituale şi nu pun în valoare prezenţa şi
lucrarea efectivă a lui Dum nezeu. Nici nu ar putea aşa ceva, câtă vreme
acestea din urm ă sunt legate de planul energiilor necreate, un nivel dife­
rit ontologic de cel al lum ii sensibile. Cu toate acestea, rezultatele răm ân
semnificative tocm ai pentru că vin din sfera de competenţă a medici-
nei (planul sensibil al vieţii) şi scot la iveală că trupul om enesc poate fi
primenit, că poate să prim ească, în locul vechilor obiceiuri, noi date şi
expresii comportam entale.
De asem enea, e sem nificativ că neuroplasticitatea indică faptul că
reorganizarea cerebrală nu este posibilă decât în condiţiile unui efort
susţinut, prin repetiţii sistematice care ocupă mult timp din viaţa n oas­
tră. într-o lectură teologică, se deschid aici alte sugestii importante
despre eforturile pe care ar trebui să le întreprindem în planul vieţii
spirituale, pentru ca urcuşul sufletesc să se im prim e şi în trup. în fine,
în faptul că urmele obişnuinţelor noastre „depozitate” în trup nu sunt
APOLOGETICA ORTODOXA 237

determinaţii definitive, se poate înţelege şi faptul că nu trăim o viaţă


iremediabilă, într-un univers fatalist, cu un trup condam nat definitiv la
temniţa faptelor trecute pe care le-am săvârşit.

4.4. Viaţa persoanei - o perspectivă teologică cuprinzătoare pen


datele ştiinţelor şi reflecţia filosofică

4.4.1. V iaţa p erso an ei este intim legată de h ar

în privinţa vieţii persoanei, am văzut că, potrivit aprecierilor pe care


le fac unii cercetători, ştiinţele nu reuşesc să ofere o descriere precisă a
m ecanism elor care stau în spatele conştiinţei. D ar şl fenom enologia a
subliniat o anum ită inadecvare a reflecţiei filosofice cu privire la viaţă, şi
m ai ales la viaţa omului, subliniind o incongruenţă între viaţa resimţită
în m od personal şi m ecanism ele ei biologice - în sarcina cărora sunt
puse încercările de explicitare exhaustivă a ei. Aceste observaţii vin în
întâm pinarea consideraţiilor teologiei, dacă ţinem seam a de accepţiu­
nea spirituală a vieţii, având în atenţie legătura strânsă dintre viaţa tru­
pului om enesc şi suflet. Om ul a devenit fiinţă vie după ce D um nezeu a
suflat asupra lui suflare de viaţă {Facerea 2, 7). De aceea, „sufletul fiecă­
ruia dintre oam eni este şi viaţa trupului însufleţit prin el [...]”^^^ încât se
poate spune că viaţa trupului este înţeleasă de fapt ca „lucrare ce iradia­
ză din suflet”^^l Prin urmare, pe de o parte, viaţa omului, incluzând aici
şi viaţa trupului, este intim legată de suflet.
Pe de altă parte, în acest loc este esenţială o altă indicaţie a teologiei:
o legătură intim ă între suflet şî harul dîvîn. Aceasta pentru că „sufla­
rea divină”, prezentă în referatul Facerii, Indică „un m od de creaţie, în
virtutea căruia spiritul um an e intim legat de har”, în sensul că „harul
Duhului Sfânt este principiul adevărat al existenţei noastre”^^^ Astfel,

Sf. G r ig o rie Pa la m a , O sută cincizeci de capete despre cunoştinţa naturală, despre


cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa morală şi despre făptuire, în Filocalia, voi. VII,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, cap. 32, p. 437.
Pr. Dumitru Stă nilo a e , nota 23, în Filocalia, voi. VII, pp. 437-438.
Vladimir L ossky , „Theologie Dogmatique”, în: Messager, 1964, pp. 225-226, apud
Pr. Dumitru S tă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, p. 268.
238

dacă prin suflarea divină omul este fiinţă vie, în această ultim ă accepţiu­
ne, viaţa este altceva decât poate viza cercetarea ştiinţifică. Din acest loc
se poate vedea cum teologia distinge între viaţă teologică, viaţa deplină
şi viaţa biologică, aceasta din urm ă nefiind altceva decât supravieţuire.
G ăsim consideraţii de acest fel în cele ce fac referire la deosebirea din­
tre chip şi asemănare, dintre omul trupesc şi omul duhovnicesc. „Omul
firesc nu prim eşte cele ale Duhului lui Dum nezeu, căci pentru el sunt
nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judeca duhovnîceşte.
D ar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-1 judecă nim eni
{1 Corinteni 2, 14-15). „Se seam ănă (trupul) întru stricăciune, înviază
întru nestricăciune; Se seam ănă întru necinste, înviază întru slavă, se
seam ănă întru slăbiciune, înviază întru putere; Se seam ănă trup firesc,
înviază trup duhovnicesc” (J Corinteni 15, 42-44).
V iaţa biologică, pe care ştiinţa o caracterizează, este, teologic
vorbind, viaţa firească a om ului, trupească, după căderea lui Adam ,
asupra căreia D um nezeu a intervenit făcând om ului „haine de piele”,
în să viaţa deplină a om ului este viaţa teologică, viaţa duhovniceas­
că şi vizează om ul restaurat. D espre aceste aspecte găsim num eroase
referinţe noutestam entare si filocalice. în acest sens este sem nificativ
exem plul sfinţilor. Vieţuirea lor, cu ajutorul harului, nu se supune în ­
tru totul legilor fizice, tocm ai pentru că ei instaurează prin spirit, prin
sufletul lor sfinţit de har, o „ordine” deosebită în lum ea m ateriei. într-o
perspectivă teologică, în acest fel pot fi înţelese m inunile săvârşite de
sfinţi, cum sunt de exem plu, relatările consem nate în textele patericale
care arată că sfinţii au puteri deosebite asupra anim alelor sau, m ai ge­
neral, asupra lum ii înconjurătoare.
U rm ărind com uniunea cu Dum nezeu, sfinţii spiritualizează viaţa
trupului, lum ea sensibilă şi întreg cosm osul, indicând că şi ele sunt des­
tinate îndumnezeirii. în acest fel, term odinam ica rece a universului fizic,
pusă în valoare de ştiinţă, şi viaţa biologică, aşa cum e surprinsă de abor­
dările obiectivante, sunt transfigurate prin spirit. Chestiunea aceasta se
vede chiar în planul vieţii concrete trăite de sfinţi. Printr-o conduită spi­
rituală, ei reuşesc să „capitalizeze” boala şi suferinţele trupeşti într-un
alt plan, anume acela al roadelor spirituale, fructificând suferinţele tru ­
peşti în rodiri duhovniceşti. Bătrâneţea înseam nă, în cazul sfinţilor.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 239

nepătim ire şi m ultă înţelepciune, iar neputinţele sunt resimţite ca etape


pregătitoare pentru despărţirea de lum ea aceasta. în fine, m oartea, care
încheie trecătoarea viaţă păm ântească, este înţeleasă ca trecere către ne-
trecătoarea viaţă deplină, către viaţa veşnică.
în viaţa sfinţilor se observă m odul în care „um anul este capabil,
prin purificare de patimi, să devină mediul de manifestare a divinului”,
că „um anul a fost înălţat în H ristos la un nivel de m axim ă îndumneze-
ire, sau de penetrare de divin, fără a înceta să fie uman”, şî că „divinul e
în aşa fel, că se poate m anifesta prin um anul purificat”^^^, încât, planul
divin ajunge să imprime, prin umanul purificat, alte legi în m ateria lu­
mii sensibile şi în dinam ica întregului cosm os!

4.4.2. Viaţa persoanei şi constrângerile lumii create

Cum spuneam , din perspectivă teologică nu ar putea fi acceptată


ideea că întreg com portam entul om enesc, m işcarea şi strădaniile sale
creatoare, faptele eroice, ataşam entul faţă de credinţă sau osteneala
duhovnicească sunt exclusiv determ inate de gene! D acă ar fi aşa, am fi
nevoiţi să constatăm că toate faptele sfinţilor, eroism ul înaintaşilor, ex­
presiile artelor ar fi rezultatul unor m ecanism e oarbe, decise de legile
fizice ale atom ilor şi m oleculelor. Chiar sentim entele cele m ai nobile
şi gândurile cele m ai înalte s-ar reduce la câteva legături m oleculare,
încât orice altă m işcare a spiritului ar fi im posibil de acceptat. Ce ar
m ai răm âne, în acest caz, din adâncim ea om ului, din puterea spiritului
său? Capitole de biochim ie [...]. O viaţă im posibilă, trăită de un suflet
care nu se poate ridica niciodată, prin nim ic, deasupra condiţionărilor
strâm te ale trupului.
De aceea, teologia ortodoxă vede în aceste ultime rezultate ale
neuroştiinţelor cu privire la creierul om enesc chiar înţelesuri conver­
gente cu unele locuri din m iezul Filocaliei care subliniază im portanţa
supravegherii gândurilor şi faptelor, cuvintelor şi stărilor sufleteşti, dar
şi felului cum sunt folosite sim ţurile şi toate celelalte puteri omeneşti,
întrucât, se sublinîază în m od repetat, de m odul cum sunt întrebuinţate

^Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, p. 146.


240__________________________________________________________

fiecare dintre acestea depinde m aniera în care persoana um ană p ăşe ş­


te pe drum ul devenirii sale, îngroşând sau, dim potrivă, spiritualizând
toate aceste puteri, sfinţindu-le.

4.5. Dimensiunea cosmică a persoanei

Pe de o parte, se poate concluziona că dificultăţile de caracterizare,


de explicitare ştiinţifică a m isterului prezenţei organism elor vii în lu­
m ea terestră indică un anumit apofatism al vieţii, care se adaugă celui
cosm ic pom enit anterior. Există aşadar dificultăţi ce par insurm ontabile
în explorarea ştiinţifică a originii universului ca şi în înţelegerea naturii
ultime a realităţii. La acestea se adaugă imposibilitatea de a preciza cum
anume a apărut viaţa şi prin ce m ecanism e lum ea nevie a ajuns să fie
parte a organism elor vii, îndeplinind funcţii de o complexitate rem ar­
cabilă. în toate aceste situaţii, în m isterul originii universului, în taina
materiei şi a vieţii, teologia întrevede înţelesul că ele sunt daruri ale lui
Dum nezeu, având cauza ultim ă în El, în iubirea Lui adresată nouă.
Pe de altă parte, cu referire la viaţa vieţuitoarelor Creaţiei şi întreaga
ei raţionalitate, s-ar putea concluziona că în toate se poate vedea adân ­
cul înţelepciunii şi nesfârşita bogăţie a lui Dum nezeu Dăruitorul. Ante­
rior am subliniat diversitatea şi m işcarea prezente în Creaţie, şî strânsa
lor legătură, unitară, în Raţiunea Supremă. Am arătat atunci că lucrurile
şi vietăţile sunt înlănţuite într-o existenţă trăită în solidaritate. D u m ­
nezeu le pune pe toate în slujba omului ca să îl orienteze pe om, prin
toate acestea, către El. „Propriu-zis este una şi aceeaşi Raţiune, care prin
infinitatea şi transcendenţa ei este în sine şi pentru sine negrăită şi ne­
cuprinsă, fiind dincolo de toată creaţiunea şi de deosebirea şi varietatea
ce există şi se cugetă în ea, arătându-se şi m ultiplicându-se din bunătate
în toate câte sunt din ea, pe m ăsura fiecăreia şi recapitulând (readucând)
toate în sine”^^^
Tocm ai de aceea, din perspectivă ştiinţifică, felul în care sunt p o ­
trivite toate caracteristicile fizice ale lum ii, sunt relevante, pentru că
arată lum ea ca leagăn al vieţii om eneşti, şi cosm osul ca fiind biofil, ca

’ Sf. M a xim M ă r t u r isit o r u l , A m b ig u a , 7d, p. 117.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 241
un habitat^^® adaptat existenţei om eneşti, pregătit pentru viaţă şi p en ­
tru om. Toate lucrurile şi vietăţile, dar şi interacţiunile fundam entale
ale cosm osului, şi caracteristicile ce privesc adâncim ile m icrocosm o­
sului precum şi structurile şi dinam ica universului sunt create într-un
fel de îm brăţişare, de solidaritate capabilă să prezerve viaţa om ului şi
cunoaşterea lum ii, eforturile lui de m uncă şi creaţie, înaintarea lui în
cunoaştere, creşterea lui în cuprinsul existenţei sale păm ânteşti, ca om,
de la copilărie la adult, şi ca um anitate, prin veacuri, către o tot m ai
cuprinzătoare cunoaştere a frum useţilor lum ii şi a darurilor existenţei,
ca să sesizeze tot m ai deplin, în toate acestea, chipul com uniunii Trei-
mice, întipărit în Creaţie.
Dar, faptul că toate acestea se adună în om, şi faptul că fiecare din
aceste existenţe lucrează ca parte a lumii, în legătură cu alte părţi ale lu­
mii, indică faptul că şi omul ar trebui să vieţuiască orientat spre un scop
m ai înalt, spre întregirea diversităţii lum ii cu planul spiritual al vieţii,
pornind, potrivit învăţăturii S f M axim M ărturisitorul, de la existenţă,
prin existenţa bună, către existenţa fericită. Căderea lui Adam a afectat
unitatea lumii şi capacitatea omului de a împlini întreita sa vocaţie, îm ­
părătească, profetîcă şi sacerdotală. Teologia dă m ărturie despre faptul
că întreaga condîţie a exîstenţei omeneşti şi raporturile sale cu lumea
vor fi restaurate prin întruparea lui Hristos, Care va unifica puterile fi­
inţei omeneşti dezbinate de păcat, restaurând unitatea lumii.
Acum, după aceste consideraţii care privesc viaţa şi omul, şi după
cele făcute anterior, care priveau universul şi lum ea materiei înconjură­
toare, putem spune că, în ansam blu, fiinţa, m işcarea şi celelalte „povă­
ţuiesc spre cunoaşterea lui Dum nezeu drept Creator, Proniator şi Jude­
cător, adică spre cunoaşterea a ceea ce a făcut şi face El” orientând pe
om înspre lucrarea de dobândire a virtuţii, pentru apropierea de EP^^,
încât s-ar putea spune că Unîversul întreg este o im ensă carte de teolo­
gie, scrisă cu lucruri sensibile, caracterizate de raţionalitate, care dă sea­
m a, dezvăluie pe Dum nezeu, aşa cum Se poate face El cunoscut, într-un
m od inteligibil pentru raţiunea omenească.

Martin R e e s , Our cosmic habitat, Orion Publishing Co, 2003.


Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , nota 144 în S e. M a x im M ă r t u r isit o r u l , Ambigua, p. 198.
242__________________________________________________________

în fine, am văzut că, dincolo de abordările reducţioniste, deterministe


ale persoanei, care riscau să scape din vedere dimensiunea libertăţii, ştiinţele
şi reflecţia filosofică întâlnesc tot mai multe dovezi ce dezvăluie adâncimile
persoanei, care se dovedesc a fi insondabile ştiinţific. în această realitate,
teologia întrevede apofatismul persoanei umane, ce decurge din faptul că
omul este fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, Cel apofatic. Referitor la
om, este semnificativ că datele epigeneticii şi ale neuroştiinţelor scot la ivea­
lă dovezi că dincolo de condiţionările genetice, culturale sau educaţionale,
omul păstrează posibilitatea unei libertăţi lăuntrice de a se situa interior,
prin maniera lui de înţelegere şi de gândire, în raport cu realitatea pe care
o trăieşte. în acelaşi timp, am văzut că numeroase rezultate produse în aria
neuroştiinţelor converg către constatarea empirică a Părinţilor privind im ­
portanţa supravegherii lucrărilor sufleteşti, a gândurilor şi simţirilor, pentru
că tot ceea ce trăim şi gândim, tot ceea ce spunem şi facem se imprimă
adânc în felul nostru de a fi. Aceasta evidenţiază până la urmă adevărul an­
tropologiei şi spiritualităţii creştine, că sufletul este rădăcina vieţii trupeşti şi
că tot ceea ce se întâmplă în suflet se răsfrânge în trup.

Subiecte
1. Evidenţiaţi m odul cum datele ştiinţelor pot contribui la eviden-
ţierea dim ensiunii interpersonală a vieţii omeneşti.
2. în ce fel rezultatele privind neuroplasticitatea provenind din aria
neuroştiinţelor ar putea constitui aspecte relevante în dialogul cu spiri­
tualitatea crestin-ortodoxă?
)

3. Care sunt particularităţile de înţelegere a persoanei omeneşti


în teologie, şi cum pot contribui acestea la dialogul dintre teologie şi
ştiinţele medicale?
i }

4. în ce constă dim ensiunea cosm ică a persoanei?

Bibliografie
1. Barrow, John D., Tipler, Frank, Principiul Antropic Cosmologic,
Walter Radu Fotescu, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001;
2. Collingwood, Robin George, Ideea de natură. O istorie a gândirii
cosmologice europene, Ed. Herald, Bucureşti, 2012;
APOLOGETICA ORTODOXA 243

3. D am asio, Antonio, Eroarea lui Descartes, Ed. H um anitas,


Bucureşti, 2004;
4. Davidson, Richard J., Begley, Sharon, Creierul şi Inteligenţa Emoţi­
onală, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;
5. Henry, Michel, Eu sunt Adevărul: pentru ofilosofie a creştinismului,
Ed. Deisis, Sibiu, 2003;
6. loan Gură de Aur, Sf., Omilii la Facere, Omilia a IlI-a, I-II, trad. Pr.
Dum itru Fecioru, în coli. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, voi. 21, Ed. Institu­
tului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987;
7. Mayr, Ernst, De la bacterii la om. Evoluţia lumii vii, trad. Marcela
Elena Badea, Ileana Popovici, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004;
8. McSween Jr., Harry Y., Partitură pentru Terra. Originile planetei şi
ale vieţii, Ed. AU, Bucureşti, 2001;
9. Merleau-Ponty, Maurice, Fenomenologia percepţiei, Ed. Aion,
Oradea, 1999;
10. Murphy, Michael R, O’Neill, Luke A. J., Ce este Viaţa? Următorii
50 de ani. Speculaţii privind viitorul biologiei, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1999;
11. Nesteruk, Alexei, Universul în comuniune: către o sinteză neopa-
tristică a teologiei şi ştiinţei, trad. Mihai-Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche,
Bucureşti, 2009;
12. Ornish, Dean, Dragoste şi supravieţuire, Ed. Curtea Veche, Bucu­
reşti, 2008;
13. Grigorie Palama, Sf., O sută cincizeci de capete despre cunoştinţa
naturală, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa morală şi despre
făptuire, în Filocalia, voi. VII, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997;
14. Stăniloae, Pr. Dum itru, Teologia Dogm atică Ortodoxă, voi. III,
Ed. Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1996;
15. Teofil al Antiohiei, S f , Trei cărţi către Autolic, C artea a doua,
X III, trad. Pr. D um itru Fecioru, în coli. Părinţi si Scriitori Biseri-
ceşti, voi. 2, Ed. Institutului Biblic si de M isiune al Bisericii O rtodoxe
Rom âne, Bucureşti, 1980;
16. Vasile cel Mare, S f , Omilii la Hexaemeron, Omilia a Il-a, VI, trad.
Pr. Dumitru Fecioru, în coli. Părinţi si Scriitori Bisericeşti, voi. 17, Ed. Insti-
tutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986.
IV

PROVOCĂRI CULTURALE ŞI SOCIALE


CONTEMPORANE.
O PERSPECTIVĂ A APOLOGETICII ORTODOXE
1. Sistemul ideologic al consumismului

Cuvinte cheie: alienare, ideologie, sistemul consumismului, fericire, plăcere.

1.1. Alienarea produsă prin sistemul ideologiei consumismului

Inoculată cu ajutorul politicilor de persuasiune exprim ate prin


reclam ă şi advertising, ideologia consum ism ului circum scrie asp ira­
ţiile oam enilor în sfera m aterialităţii, inducând acestora o trăire a
existenţei dom in ată de păm ântesc. O m ul redus la planul vieţii b io ­
logice îşi atrofiază pân ă la dispariţie sim ţul transcendenţei, ajungând
încetul cu încetul incapabil să m ai privească spre cer şi să-şi orienteze
viaţa către ceea ce este duhovnicesc. D evine astfel prizonierul unui
sistem de obiecte, trăind cu convingerea că poate să se îm plinească
prin consum ul lor. C om uniunea din fam ilie, atm osfera de sărbătoare
specifică m arilor praznice, inclusiv relaţia cu D um nezeu, toate sunt
deturnate printr-o înţelegere m arcată de consum , în dîrectă relaţîe
cu cantîtatea acestuia din urm ă. Cu cât om ul devine un consum ator
m ai fervent, cu atât m ai m ult se însingurează, ajungând astfel trăitor
al unei singurătăţi lăuntrice pe care este tentat să o com penseze prin
abundenţa consum ului.
Publicitatea, ca strategie de marketing, rem orcată de către ideolo­
gia consum erism ului, are un rol sem nificativ în alîenarea om ului din
societatea de azi. Trăim într-o lume a reclamelor care suprastimulea-
ză simţurile, exacerbând poftele şi dorinţa de a consum a. Publicitatea
operează ca un instrum ent eficient de reducere şi de alienare. Totul, in ­
clusiv relaţiile interumane, riscă să se reducă la consum , tinzându-se
către o depersonalizare şi o dependenţă de acesta. Astfel, identitatea şi
conştiinţa persoanei ajung la alienare.
C opiilor de astăzi le este furată copilăria prin supunerea la un b o m ­
bardam ent publicitar. Ei ajung să dorească să devină adulţi în ideea
248__________________________________________________________

că a deveni adult înseam nă a putea consum a m ai mult. Astfel, copiii de


astăzi devin răsfăţaţi, deopotrivă nerăbdători să consum e m ult şi vari­
at, şi tiranici, prin reacţiile lor, atunci când nu le sunt îndeplinite im e­
diat dorinţele. în general, om ul de toate vârstele, vieţuitor al societăţii
de consum , este supus unui proces de infantilizare, el devenind asem e­
nea copilului răsfăţat. O m ul societăţii de consum riscă pierderea liber­
tăţii autentice, prin dependenţa de consum , fiind perm eabil la in stau ­
rarea unui sistem tiranic, întrucât resîm te nevoia să fie integrat într-un
sistem care asigură consum ul şi confortul. O idee de acest fel o găsim
exprim ată într-o lucrare sem nificativă pentru tem a abordată: „Tocmai
acest m odel de adult este acela pe care publicitarii îl pregătesc, ascuns
sub m odelul de copil: un consum ator infantilizat, în acelaşî tîm p un
adult nostalgic şi copil înapoiat, etern spectator al unei lum i pe care
nu şi-o asum ă, cetăţean care îşi petrece viaţa m aim uţărind un m od de
viaţă care nu este n iciodată a lui şi consum ându-se pe sine în loc să
evolueze. Consum atorul, pasiv şi dependent, se va dovedi nerăbdător
şi agresiv de îndată ce se sim te deranjat în obişnuinţele de consum . Va
chema în ajutor ordînea represivă care îl protejează în satisfacţiile-i
egoiste. Totala dependenţă şi caracterul tiranic se întâlnesc la copiii
răsfăţaţi. Cetăţeanul infantil are nevoie de o societate totalitară: este
exem plul din A ldous Huxley, Brave new world”^*^.
Prin eludarea relaţiei în plan simbolic, taina persoanei şi a vieţii
sunt distorsionate în sistem ul obiectelor im pus de ideologia consumis-
mului. Civilizaţia tehnică a societăţii consumiste încearcă să compense­
ze dispariţia relaţiei bazate pe gesturi şi abilităţi personale prin eficienţa
unui sistem impersonal. Puterea tehnicii de a abstractiza şi de a formaliza
existenţa a condus la un deficit în planul gesturilor, al trăirilor personale
şi la o complexitate sporită a obiectelor. Sociologul şi filosoful Jean Ba-
udrillard (1929-2007) arată că prin tehnologia existentă în societatea de
consum m ai multe gesturi obişnuite ale trupului au fost substituite prin
tehnici automate cu consecinţe psihofiziologice profunde. El arată că
s-a produs o adevărată revoluţie la nivel cotidian: în societatea actuală,
obiectele au devenit m ai complexe decât comportamentul uman corelativ

' Francois B r u n e , Fericirea ca obligaţie, Ed. Trei, Bucureşti, 1996, p. 70.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 249

acestora. Obiectele s-au diferenţiat printr-o complexitate sporită, pe când


relaţiile interpersonale şi intrapersonale au sărăcit.
Acelaşi autor arată, printr-o analiză profundă, că identitatea con­
sum ului nu este dată nici de o anum ită practică m aterială, nici de o fe­
nom enologie a abundenţei, nici de o stare de spirit orientată pe dorinţa
de a consum a obiectul posedat, ci de o m anipulare a semnelor. în acest
proces, atât identitatea subiectului şi a obiectului, cât şi relaţia dintre
ele sunt deformate. Prin interpretarea consum ului în acest fel, se poate
explica deficitul de viaţă, de relaţie vie care este substituită cu relaţie
de consum în societatea contemporană. Dorinţele, pasiunile, proiectele,
totul se supune logicii de consum prin care se construieşte un sistem
unde sunt integrate eficient toate proiecţiile omului, dizolvându-se taina
identităţii>
si
»
dem nităţii
»
umane.
în acest sens, Baudrillard menţionează: „Consum ul e o activitate de
manipulare sistematică a semnelor [...]. Convertirea obiectului la statutul
sistematic de semn implică o modificare sim ultană a relaţiei umane, care
devine relaţie de consum, cu alte cuvinte care tinde să se consume în şi
prin obiecte. Vedem foarte bine că nu obiectele sunt consumate, ci relaţia
însăşi; în seria de obiecte se consum ă ideea de relaţie pe care acestea o
fac vizibilă [...]. Com portam entul pe care-1 im pun obiectele tehnice e
discontinuu: o succesiune de gesturi sărace, de gesturi-sem ne al căror
ritm s-a sters. în fata obiectului funcţional, omul devine disfunctional,
iraţional şi subiectiv: o form ă goală, deschisă m iturilor funcţionale şi
proiectărilor fantasmatice legate de eficacitatea stupefiantă a lum ii”^^^.
în felul acesta, prin deturnarea relaţiei dintre subiect şi obiect, în
societatea de consum se dezvoltă tiparul lui homo economicus pentru
care există o reciprocitate între obîecte şi nevoi. întâlnirea dintre homo
economicus şi societatea abundenţei generează o serie de nevoi. Un ast­
fel de om, dom inat de o gândire structurată prin raţionalitatea form ală
şi eficienţa de tip tehnocratic va căuta să-şi rafineze nevoile şi să şi le
îm plinească într-un m od narcisist, folosind la m axim um obiectele. însă
nevoia infinită a omului convertită prin satisfacerea tot mai variată şi mai
intensă a nevoilor prin posedarea obiectelor nu poate fi împlinită în plan

’ Jean Baud rillard , Sistemul obiectelor, Ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1996, pp. 130-131,38.
250__________________________________________________________

material. Om ul de consum produce pentru a consum a şi m ai mult, iar


în această dinamică, el este integrat într-un sistem.
Deşi se prom ovează plăcerea ca realitate suprem ă a om ului de con­
sum, finalitatea sistem ului construit pe logica ideologiei consum iste este
alta: „Consum ul este un sistem care asigură ordinea sem nelor şi integra­
rea grupului; este în acelaşi timp o m orală (un sistem de valori ideolo­
gice) şi un sistem de comunicare, o structură de schimb [...]. Ca logică
socială sistem ul de consum nu are ca finalitate plăcerea, aceasta fiind o
raţionalitate individuală a unui proces ale cărui scopuri se găsesc în altă
parte [...]. Plăcerea este plăcere pentru sine, dar consum ul implică mai
mult decât şinele (aceasta e iluzia consum atorului, grijuliu întreţinută
de întreg dîscursul ideologic asupra consum ului). Se intră într-un sis­
tem generalizat de schim b şi de producţie de valori codificate care-i im ­
plică reciproc, chiar şi ^ r ă voia lor, pe toţi consumatorii. în acest sens,
consum ul este un cadru de semnificaţii, ca şi limbajul sau ca sistemul de
înrudire în societatea primitivă”^^°.
Baudrillard subliniază, prin aceasta, reciprocitatea dintre consum şi
producţie. O m ul societăţii consumiste, inventând noi şi variate forme de
satisfacere a unor nevoi, induse artificial, este integrat tot m ai mult într-un
sîstem de producţie, ghidat de logica eficienţei tehnocratice. Acest autor
arată, în termeni critici tranşanţi, că ceea ce ţine de consum ul sistematic
din societatea secolului al XX -lea şi al lum ii actuale reprezintă prelungi­
rea şi echivalentul dresajului exercitat asupra populaţiei din mediul rural
în secolul al X lX -lea care a m igrat spre oraşe în contextul revoluţiei in­
dustriale. O inginerie socială asem ănătoare cu cea din trecut generează
şi astăzi am ăgirea de a crede că omul societăţii de consum s-a eliberat de
chingile unui sistem, când de fapt el riscă să devină m ai înrobit decât în
multe alte etape ale Istoriei, în înterîorul unui sistem căruia îi dăruieşte
întreaga sa fiinţă, un tribut plătit în suflet şi viaţă.
Iată cum exprimă sociologul Baudrillard mutaţiile pe care le anunţă
consumismul: „întreaga ideologie a consumului vrea să ne facă să cre­
dem că am intrat într-o nouă eră şi că o revoluţie um ană definitivă separă
vârsta dureroasă si eroică a Producţiei de vârsta euforică a Consumului,

’ Jean B a u d r ill a r d , Societatea de consum, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2005, p. 99.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 251

în care Omul şi dorinţele sale au prioritate. Nici vorbă. Producţia şi C on­


sumul reprezintă un singur şi mare proces logic de reproducere lărgită a
forţelor productive şi de control al acestora. Acest imperativ, care este cel
al sistemului, se strecoară în mentalităţi, în etica şi ideologia cotidiană - în
aceasta rezidă ingeniozitatea lui - sub forma sa inversă: sub forma satisfa­
cerii nevoilor, a înfloririi individului, a plăcerii, a abundenţei [...]. Nevoile
şi satisfacţiile consumatorilor sunt forţe productive, astăzi constrânse şi
raţionalizate ca toate celelalte forţe în cadrul unui sistem”^^'.
D ar consum ism ul societăţii actuale nu se reduce la dom eniul eco­
nomic, social sau politic. D upă cum m enţiona un alt sociolog şi filosof
francez, Gilles Lipovetsky (n. 1944), suntem în faţa consum ism ului fără
frontiere, a consum ului-lum e care generalizează hiperconsum ul în toa­
te domeniile societăţii globalizate. Este vorba de o stare de spirit care
exacerbează consum ul, îl propune ca experienţă de viaţă, em oţională
şi chiar spirituală. în acest sens, consumismul societăţii de hiperconsum
devine un fel de nouă religie care-i promite omului satisfacerea magică a
tuturor dorinţelor. Viaţa atât la nivel personal, cât şi com unitar este or­
ganizată după principiile consum ismului.
Există riscul ca spiritul consum ism ului să invadeze şi viaţa religi­
oasă, propunându-se în consonanţă cu com oditatea şi confortul de or­
din trupesc, specifice ideologiei consum iste, o spiritualitate consum is-
tă: „Preocuparea pentru realizarea psihologică a subiectului este atât în
centrul experienţelor credincioşilor propriu-zişi, cât şi a noilor religii
fără Dum nezeu. Ceea ce dă valoare religiei nu m ai este poziţia ei de
adevăr absolut, ci puterea care i se atribuie de a favoriza accesul la o
stare superioară de a fi, la o viaţă subiectivă m ai bună şi m ai autenti­
că [...]. Reafirmarea contem porană a religiosului este m arcată chiar de
trăsăturile definitorii ale turbo-consum atorului experienţial: participare
temporară, încorporare com unitară liberă, com portam ente a la carte,
primatul am eliorării bunăstării subiective şi al experienţei emoţionale.
Pe acest plan, homo religiosus apare mai degrabă ca fiind continuarea lui
homo consumericus prin alte m ijloace decât negaţia sa”^^^.

Jean B a u d r ill a r d , Societatea de consum, p. 103.


Gilles L ipo v et sk y , Fericirea paradoxală, Ed. Polirom, laşi, 2007, p. 11.
252

1.2. Fericirea ca obligaţie a plăcerii

în legătură cu cele afirm ate până acum , trebuie spus că această


centralitate a fericirii în viaţa culturală şi intelectuală, precum şi tran s­
form area fericirii într-un surogat ideologic se conturează m ai ales cu
ilum inism ul. Ideologia ilum inism ului subliniază că om ul s-a născut
pentru a trăi liber şi fericit. Voltaire m enţiona că m area şi singura p ro ­
blem ă care trebuie pusă este cea a fericirii. Utopiile secularizării sunt
în reciprocitate cu prom ovarea ideologiilor focalizate pe fericirea te­
restră. Ştiinţa, m ai ales începând cu Bacon şi D escartes, a avut un rol
im portant, puterea ei fiind considerată un instrum ent determ inant în
construirea fericirii păm ânteşti.
Este elaborată o filosofie întem eiată pe optim ism ul şi încrederea
în progresul societăţii viitoare. Condorcet, Hegel şi alţi filosofi din se ­
colele X V III-X IX vor dezvolta aspecte ce pot fi puse în legătură cu
această viziune asupra istoriei, o istorie înţeleasă ca progres continuu.
S-ar putea spune că o evanghelie a fericirii păm ânteşti este vestită de
ştiinţa pozitivistă, de ideologia capitalism ului, care prom ite bu n ăsta­
re, de ideologia m arxistă, care prom ite m esianic fericire pentru toată
lum ea în vârsta de aur a societăţii com uniste. Ideologii antagonice au
un num itor com un: fericirea lum ească dobândită în raiul terestru din
această lum e. H om ofelix devine noul m odel al um anităţii.
Ideologia consum ism ului nu m ai foloseşte un discurs profetic d es­
pre o fericire viitoare, ci se concentrează pe fericirea im ediată. Ceea
ce contează este trăirea clipei într-un m od im ediat ca plăcere. Con­
sacrarea hedonistă, de tip euforic a fericirii trăite ca plăcere înlocuieşte
discursul utopiei care promite o lume viitoare m ai bună. Nu m ai există
răbdare pentru o fericire viitoare, ci fericirea este revendicată ca o reali­
tate care trebuie trăită im ediat şi perm anent. Civilizaţia tehno-materia-
listă a societăţii actuale se structurează pe fericirea trăită exclusiv într-o
cultură a exteriorităţii şi un orizont al imanentului.
Dreptul la fericire, propovăduit de ilum inism , s-a transform at
acum în fericirea ca obligaţie, ca im perativ în societatea de consum .
Cineva care nu se simte fericit în cheia ideologiei consumiste trebuie
culpabilizat. Omul de consum trebuie să-şi manifeste cu exuberanţă
APOLOGETICA ORTODOXĂ 253

fericirea, legitimându-şi prin această atitudine gradul de integrare în sis­


tem. Un potenţial nefericit riscă să devină o eroare în sistem . Reţetele
fericirii trebuie aplicate în toate domeniile existenţei, astfel încât oame-
nîi să devină fiinţe docile, domesticite şi robite printr-o sclavie plăcută
care are în centru propaganda fericirii. în acest sens, se poate vorbi de
oam enii societăţii tehno-consum eriste ca fiind sclavi fericiţi, in capa­
bili de cele m ai multe ori să-şi conştientizeze propria condiţie.
Ideologia consum ism ului prom ovează fericirea ca obligaţie. P u­
blicitatea ne agresează cu im perativul fericirii, suntem condam naţi la o
fericire înţeleasă doar ca trăire perm anentă a plăcerii. O m ul societăţii
de consum nu îsi m ai asum ă crucea, este învătat să-si trăiască fiecare
clipă ca plăcere. De fapt, plăcerea înţeleasă în cheie hedonistă su bsti­
tuie bucuria şi taina vieţii. Plăcerii trebuie să i se supună toate celelalte
realităţi (de exemplu, bucuria com uniunii, com pasiunea). Plăcerea nu
este facultativă, ci obligatorie. Prom isiunea eliberării prin satisface­
rea poftelor alienează adevărata libertate. Publicitatea reduce distanţa
dintre dorinţă şi satisfacerea prin plăcere, om ul fiind depersonalizat,
redus la câteva secvenţe succesive de plăceri.
Plăcerea nu trebuie doar consum ată, ci si afişată. într-o societate
condam nată la o fericire înţeleasă exclusiv în cheia consum ului, omul
are datoria să-şi arate explicit fericirea. El nu are voie să fie îngândurat
sau să schiţeze altceva decât un zâm bet profesionalizat şi infantilizat.
Şi, în am bîentul acesta ideologic, se poate întrevedea faptul, afirm at
deja, că un om care gândeşte ar putea însem na un perîcol pentru ideo­
logia consum ism ului, întrucât este de dorît ca el să fie un sim plu con ­
sumator. în societatea structurată pe o asem enea Ideologie, destinul
om ului se îm plineşte prin consum şi plăceri. A rta de a trăi înseam nă
arta de a resim ţi cu intensitate plăcerea.
însă, pentru consum ism , unii autori au apelat la expresii chiar m ai
caustice. Scriitorul şi preotul catolic Francois Brune (n. 1931) afirm ă
că într-o societate dom inată de consum ism , hedonism ul publicitar in ­
staurează o filosofie de drogaţi, iar dom nia plăcerii înlocuieşte relaţia
de la suflet la suflet, de la om către om cu cea de la epiderm ă la epider­
m ă. Epiderm a satisfăcută prin plăcere devine modul de existenţă propus
de ideologia consumismului. Este o alienare fă r ă precedent a persoanei.
254__________________________________________________________

Cineva care se declară nefericit în raport cu această înţelegere a vieţii


şi a lum ii riscă să fie trecut în sfera patologicului. N onconform ism ul
faţă de lozincile propagandei publicitare a consum ism ului înseam nă
perîcolul de a fi considerat un inadaptat care trebuie adus pe calea cea
bună a vieţii înţelese ca succesiune de plăceri.
A şa se face că, pentru acest ultim autor, m ărturisirea non-fericirii
în raport cu înţelegerea fericirii ca plăcere este receptată ca poziţie in ­
com odă pentru societatea de consum : „N u-ţi m ărturiseşti nefericirea,
în m ăsura în care eşti dresat tocm ai să te sim ţi vinovat dacă nu eşti
fericit: frustrat e m ereu celălalt; cât despre tine, ai părerea că m anifeşti
un soi de tară individuală, dacă ţi-ai m ărturisi incapacitatea de a fi
fericit în această societate. N on-fericirea e ceea ce nu se poate sp u ­
ne, cu riscul de a-i deranja pe aceia care nu vor să-şi m ărturisească
insatisfacţia colectivă; publicitatea e discursul euforic şi zgom otos care
îm piedică să se facă auzită tocm ai non-fericirea, sau care îi descalifică
dinainte zgom otul, exaltând epiderm a fericită ca m odel dom inant sine
qua non. Epiderm a fericită, noua căm aşă de forţă, care-i împiedică pe
cetăţeni să-şi m ărturisească şi să-şi comunice profundul rău de a fi al
vieţii contemporane (s.n.)”^^^.
O m ul făuritor de istorie se iluzionează că poate dobândi şi in-
strum entaliza fericirea în m od autonom . Inclusîv spîritualitatea de
astăzî, de inspiraţîe new -age sau tehnicile m isticilor orientale în cu ­
rajează iluzia unei stări de fericire prin controlul propriei conştiinţe.

Francois B r u n e , Fericirea ca obligaţie, p. 82. Fericirea ca plăcere promite o putere


iluzorie, când în realitate omul degradat la consumator este redus printr-o liturghie a
eficacităţii la o simplă rotiţă într-un sistem impersonal şi performant: „Ideologia publicitară
produce individul anonim al oraşelor, incapabil să fie prin el însuşi, bobul în grămadă.
Nu mai are existenţă personală; e conformat la inform. Este un animal supus sondajelor,
concentrat asupra nevoilor care i se inventează, dotat cu o mentalitate reflexă numită opinie
publică, inconştient de egoismul furibund în care îl închide societatea zisă a abundenţei
[...]. E veritabilul antropofag al umanităţii - el însuşi devorat de poftele-i de nepotolit
[...]. Din putere, publicitatea nu-i promite decât plăcerea, nu realitatea. Nu lucrurile, ci
spuma lucrurilor, nu domnia, ci plăcerea de a domni [...]. în fapt, singura putere a acestui
rege figurant care devine publicul consumator este aceea de a se face cât mai performant
posibil faţă de sine, împotriva sa, prin identificarea cu modelul de om funcţional de care
tehnocraţia economică are nevoie ca să învârtă rotiţele maşinăriei ei”, Francois B r u n e ,
Fericirea ca obligaţie, pp. 72, 95.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 255

prin autocontrol şi autostăpânire. Sunt preluate tehnici de fericire din


diverse filosofii, fără să fie asum ată şi greutatea exerciţiilor spirituale
pe care le propun respectivele concepţii. în cheia aceasta, s-ar putea
spune că religiozitatea revigorată şi prom ovată în societatea de con ­
sum reprezintă de fapt o prelungire a spiritului consum ism ului. în
acest loc, perspectiva teologiei creştine sesizează o situaţie flagran­
tă: fericirea nu ţine doar de p ropria persoan ă, ea se îm plineşte prin
relaţia cu un D um nezeu p erson al al com uniunii şi cu celelalte p er­
soane um ane.
Din această perspectivă, fericirea nu poate fi asim ilată cu un p ro ­
dus rezultat în urm a unui algoritm . Fericirea ţine de taina întâlnirii
personale, de capacitatea de dăruire, de iubire învăluitoare a celuilalt.
Fericirea este m ai m ult un dar prim it, decât o reuşită a unui efort
propriu. P sihologia contem porană, structurată adesea prin gân d i­
rea m agică, propune soluţii de fericire în cheie autonom ă: putem fi
fericiţi atât cât hotărâm să fim, propria fericire ne-o construim noi
înşine, suntem stăpânii propriei conştiinţe. Sunt însă şi voci autorizate
din diferite dom enii de cercetare care afirm ă că nu suntem stăpâni-
torii fericirii, că nu putem fi fericiţi singuri, decât în com uniune, că
inflaţia de fericire propusă de consum ism reprezintă o deturnare a
autenticei fericiri.
în perspectiva afirm ată de teologie, fericirea nu ţine de sistem ,
ci de taina p ersoan ei deschise către com uniune. E n igm a fericirii nu
poate fi descifrată printr-o m etodă sau printr-o tehnică. „Sim ultan
cu dom inaţia tehnico-ştiinţifică a lumii, se perpetuează şi neputinţa de
a genera fericirea. Puterea n oastră asupra lucrurilor urm ează o cu r­
bă exponenţială, cea pe care o exercităm asupra bucuriei de a trăi
răm âne fără efect. Proiectul puterii nelim itate a m odernilor îşi atin ­
ge aici, în m od m anifest, limitele: fericirea nu progresează, ea scapă
cu încăpăţânare autorităţii oam enilor [...]. O m ul prom eteic seam ă­
nă cu un pitic cocoţat pe um erii unui uriaş: ne răm âne să trăim cu
conştiinţa că fericirea este ceva de nestăpânit, fugitiv, im previzibil, o
"2 5 4
enigm ă de nedescifrat astăzi şi, fără îndoială, şi m âine”^

' Gilles L ipo v et sk y , Fericirea paradoxală, Ed. Polirom, Iaşi, 2007, p. 310.
256

1.3. Consumul stim ulat prin medii

Pentru societatea globalizată şi consum istă mediile au o im portan­


ţă crucială. Ele sporesc dorinţele indivizilor prin publicitate. Societatea
consum istă trăieşte nu num ai prin producţia de bunuri şi consum ul lor,
ci şi prin publicitate, care se supune aceleiaşi exigenţe a producţiei p u ­
blicitare şi a consum ului publicitar care are drept scop consum ul bu­
nurilor produse de homo economicus Forţa televiziunii, şi mai apoi a
internet-ului, va impune fo rţa informaţiilor, realitatea devenind „vanda­
bilă”, am balarea ei făcându-se prin medii.
Publicitatea este legată de consum ul de m asă, devenind un adevărat
m otor de sporire a consum ului. Ea promite omului o satisfacţie care nu
întotdeauna se realizează, dim potrivă naşte altă dorinţă de satisfăcut,
într-un fel de spirală a bunurilor care nu încetează a fi dorite şi care, în
acelaşi timp, nu reuşesc să fie satisfăcute şi să satisfacă pe om. Pentru a-şi
atinge scopurile productivităţii şi consum ului, homo economicus trans­
form ă idealurile societăţii umane în îdealuri preponderent imanente,
reducând condiţia um ană la cerinţele individualiste ale realizării prin
prism a biologicului despuiat de forţa şi echilibrul spiritual al omului, în
comuniune cu Dumnezeu.
Această răsturnare a aspiraţiilor omului înspre asum area unei condi­
ţii pur biologice, imanente, se realizează, în mare parte, prin publicitate,
înţeleasă ca un „m otor” al societăţii consumiste care îl are drept artizan
pe homo economicus. Publicitatea îşi dobândeşte un rol central în socie­
tatea consumistă, întrucât această societate există în m ăsura în care î se
face publicitate, bunurile ei sunt cumpărate şi consumate în m ăsura în
care acestea trec prin filtrul „exorcizant” al publicităţii. Astfel, publicitatea
iniţiază şi întreţine un cult al vizibilităţii care se transferă din lumea produ­
selor, a obiectelor, în lumea oamenilor promiţăndu-le perfecţiunea. Numai
cine „apare” este vizibil în diversitatea lumii contemporane şi, mai mult,
se presupune că există cu adevărat, că este demn de luat în seamă. Cine nu
„apare” - obiect sau om - nu este „real”, nu există cu adevărat, în sensul că
nu participă la spectacolul vieţii, a cărei esenţă este consumismul.
Publicitatea, care are în spatele eî o seam ă de oam eni specializaţi, de
psihologi, tehnicieni, operatori şi, bineînţeles, o tehnologie pe m ăsură.
APOLOGETICA ORTODOXA 257

nu vizează îm plinirea spirituală a persoanei, ci o împlinire m aterială a


consum atorului, din care poate deriva, apoi, o anum ită îm plinire spi­
rituală în ordinea creată, o îm plinire a visului paradisului păm ântesc.
Ţinta publicităţii este consum atorul, banii investiţi în publicitate aduc
profit, consum atorul fiind cel care este invitat într-un labirint al „cre­
dinţei” : să creadă în adevărul reclamelor, să creadă în calitatea produ ­
sului căruia i se face cu ostentaţie tot m ai m ultă publicitate, credinţe
care vor fi confirm ate sau infirmate în m om entul în care produsul este
„cum părat”, „încercat”, „gustat”. Publicitatea vizează individul, pofta
lui, „îm buibarea” lui, aspiraţiile lui într-o lume a obiectelor, orgoliul
lui, narcisism ul lui, fiind o prezentare dirijată a creaţiei, în diversitatea
şi com plexitatea bunurilor ei m odelate de om pentru satisfacerea plă­
cerilor lui. De aceea, publicitatea, în esenţa ei, nu ţine seam a de nevoile
reale ale omului, de nevoile spirituale ale lui, nici de posibilităţile finan­
ciare, nici de cele materiale, ci doar de înclinaţia nesăţioasă a omului
spre acapararea m aterială a lumii, de „a dori” şi „a avea” lum ea. Această
dorinţă trebuie împlinită, în orice condiţii şi cu orice m ijloace, chiar
dacă aceste condiţii şi m ijloace ar duce la dezum anizare, la deperso­
nalizare sau la „pierderea sufletului”. Această dorinţă de „a avea” naşte
dispoziţia spre sacrificiu a omului, renunţarea la orice principiu pentru
„a avea”. D in păcate, „a avea” nu naşte dorinţa de „a fi”, această condiţie
fiind escam otată sau caricaturizată.
Deşi se pare că dobândim o libertate de m işcare fantastică şi o lăr­
gire a câm pului de cunoaştere, prin diversitatea şi frecvenţa p rogra­
m elor televizate şi a cyber-spaţiului, libertatea noastră este redusă, atât
la ceea ce ne oferă grila de program e şi la ceea ce ne prezintă şi accen­
tuează un program sau altul, cât şi la ceea ce ne oferă cyber-spaţiul în
m aterie de inform aţii, un volum de inform aţii imens, variat, dar care,
atunci când nu este folosit cu discernăm ânt, ajută prea puţin la zidirea
spirituală a persoanei umane. Libertatea n oastră este dirijată înspre o
anum ită perspectivă pe care o prezintă setul de program e, perspectiva
om ului căzut în păcat, patim î şî idolatrie. „Realitatea” ni se prezintă
prin interm ediul unei viziuni de viaţă specifică trend-ului lum ii pe care
televiziunea îl consacră şi îl argum entează constant. La televizor omul
priveşte realitatea - deşi identifică formele ei exterioare - prin ochii.
258

m intea şi m entalitatea celor care o prezintă şi acest fapt naşte o conşti­


inţă a realităţii şi vieţii indisolubil legată de televizor.
Influenţele m ediilor centrate pe prom ovarea unei filosofii existenţi­
ale a utilului, a consum ului, a plăcerii şi auto-suficienţei sunt evidente.
Lum ea a devenit un „sat global”, creştinul din oraşele şi satele noastre
fiind confruntat prin televizor şi internet cu noi seturi de valori, altele
decât cele tradiţionale şi ortodoxe. Mai mult, influenţele m ediilor duc,
de multe ori, la indiferenţă faţă de propriile valori, în speţă a celor orto­
doxe sau la o receptare defectuoasă a acestora.
M ediile intensifică atât de m ult relaţia dintre vedere şi dorinţă în­
cât satisfacerea dorinţei incitată prin vedere nu m ai poate f i controlată
şi nici stăp ân ită de om. A ceastă triadă, vedere - dorinţă - satisfacţie,
stăpâneşte în bună m ăsură societatea consum istă de astăzi, derulân-
du-se în toate registrele ei, de la erotism, la îmbuibare, de la a c a p a ­
rarea de bunuri la divertisment. A ceastă triadă subjugă şi aproape
desfiinţează triada contem plaţie/rugăciune - iubire/dăruire - com u­
niune/asceză, exteriorizând într-un m od prim ejdios, reflecţia omului
redus la instinctivitate f ă r ă raţiune şi consum fă r ă discernăm ânt. Dar,
satisfacţia ca şi stare instinctivă p u ră se tran sform ă, în foarte m ulte
cazuri, în in satisfacţie si chiar frustrare, atunci când dorin ţa incitată
prin vedere-vizionare nu are p osibilităţi concrete de a se m aterializa,
de a deveni realitate obiectuală de care om ul să se folosească, să o
consum e, să se bucure. C ân d om ul nu-şi poate satisface „fan tasm ele”
pe care m ediile i le inoculează în m in tea şi sim ţirea lui, ori ră m â­
ne deprim at, deprim are care poate ajunge la sinucidere, ori devine
violent şi răzvrătit, răzvrătire şi violenţă care pot ajunge la crim ă.
D orinţa aţâţată prin vizionare intensifică p o fta care dacă nu este s a ­
tisfăcu tă naşte „m o n ştrii” care aduc în scena vieţii p erson ale şi c o ­
tidiene, „m o n ştrii instinctivităţii fără raţiune”. Societatea de consum
creează, prin publicitate, dispoziţia m entală, sim ţu ală şi sentim entală
prin care omul să reacţioneze pozitiv în m omentul în care întâlneşte în
m agazin produsul prezentat.
C eea ce prin publicitate se inoculează sistem atic - prin repeti­
ţie - în Subconştientul nostru, va fi astfel exteriorizat în m om entul
în care noi venim în contact sau vizualizăm acel p rodu s în m agazin.
APOLOGETICA ORTODOXA 259

A ceastă reacţie
> nu este altceva decât o exteriorizare a dorinţelor
> culţi-
vate prin publicitate în subconştientul nostru, cu scopul de a cum păra
produ su l sau setul de produse. în m agazin se îm plineşte astfel ferici­
rea la care noi am visat, sau altfel spus visul iniţiat prin publicitate se
îm plineşte în m agazin. Societatea de consum , cu întreaga ei cultură şi
cu stilul de viaţă pe care îl propune, ne este livrată prin repetiţie p u ­
blicitară bine organizată şi prem editată treptat, treptat, în conştiinţa
n oastră, de la copilărie şi tinereţe pân ă la m aturitate şi bătrâneţe.
în să Biserica evidenţiază rolul virtuţii în viata om ului ca viată
> 1 > y

reală zidită pe realitatea prezenţei lui D um nezeu în om şi lum e şi


avertizează asupra lipsei de consistenţă a plăcerii, a lipsei de finalitate
şi a lipsei de îm plinire. Pentru spiritualitatea ortodoxă, tripticul vede­
re - dorinţă - satisfacţie este inversat şi se realizează în dorinţă - ve­
dere - împlinire, adică dorirea lui D um nezeu angajează pe om într-o
dorire-experienţă prin care acesta poate ajunge la îm plinirea vieţii lui
în D um nezeu. A ceastă dorinţă-vedere în sens duhovnicesc angajează
un urcuş nesfârşit al om ului spre desăvârşire, din slavă în slavă, în
com uniune cu Dum nezeu.
D esigur ar putea obiecta cineva, că poate fi de acord cu aceste
precizări, fără să le substituie tripticului inoculat de m edii, vedere -
dorinţă - satisfacţie. Dar, pe de o parte, m ediile vorbesc despre un
p roces pur im anent şi pur biologic, în tim p ce spiritualitatea ortodoxă
vorbeşte despre un proces im anent-transcendent, în care sensul
om ului nu se îm plineşte în com un iunea cu obiectul m aterial p rezen ­
tat publicitar, ci cu C reatorul său şi al lum ii. A ceasta este o satisfa­
cere, o îm plinire într-un sens radical diferit: dacă publicitatea p ro ­
m ite o satisfacţie în sens m aterial, pătim aş, spiritualitatea B isericii
făgăduieşte o îm plinire în sens spiritual şi im plicit şi m aterial, dar
nu pătim aş. Or, B iserica m ărturiseşte că de m aterie ne putem folosi
nu pătim aş, ci ne putem folosi ca să ajungem nepătim itori, printr-o
despătim ire a n oastră în cadrul m ateriei, prin com un iunea de viaţă
a C elui ce este dincolo de m aterie deşi prezent în m aterie, fără să ră ­
m ân ă robul acesteia şi fără să fie înţeles ca m aterie. D ezlipirea o m u ­
lui de su prafaţa m ateriei im plică un adevărat proces ascetic-m istic
şi eclesial-sacram en tal, în cadrul căruia se experim entează, nu atât
260

sensul autentic al m ateriei, cât sensul om ului în cadrul m ateriei şi


iubirea lui D um nezeu pentru întreaga creaţie.
în cadrul acestui proces, ochii om ului învaţă să privească form e­
le variate ale m ateriei nepătim aş, urechile om ului învaţă să audă ar­
m on ia m ateriei si m ai ales cuvântul lui D um nezeu în cosm os, inim a
om ului învaţă să liturgh isească taina lui D um nezeu în lum e, buzele
om ului învaţă să aducă doxologie acestei taine, picioarele om ului în ­
vaţă să urm eze această taină, m âinile om ului învaţă să lucreze pentru
această taină, m intea om ului învaţă să contem ple această taînă a lu­
crării lui D um nezeu în univers.
O m ul în suşi învaţă să cânte im n de laudă lui D um nezeu în m ij­
locul creaţiei, im nul vieţii om ului în D um nezeu, în opoziţie cu tot ce
în seam n ă patim i, stricăciune şi m oarte. Sufletul este am estecat prin
sim ţurile trupeşti cu cele dulci şi p ătim aşe ale vieţii, desfătân du-se
prin ochi de culoarea şi form a fru m o asă a m ateriei, prin auz de cele
plăcute care m ângâie auzul, prin m iros de cele plăcute şi ispititor m i­
rositoare, prin pipăit şi gust de cele dulci ale vieţii, fiin d îm brăcat în
acestea ca într-un „înveliş de lut”, devenind greoi şi abia târându-se
sub povara vieţii care este robită m ateriei prin sim ţu rP ^
Biserica nu poate opri com unicarea prin medii sau cea din cadrul
reţelelor de socializare virtuale şi nici nu îşi propune acest fap t. Dar,
Biserica O rtodoxă are resursele necesare pentru a propune omului ac­
tual exigenţele m inim ale ale comuniunii şi p aram etrii autentici ai co­
m unicării interumane. Totodată, Biserica are capacitatea şi inspiraţia
de a oferi o alternativă m ediatică m ai conform ă cu necesităţile sp iri­
tuale şi chiar m ateriale ale omului actual, o alternativă centrată într-o
ierarhie a valorilor care înnobilează pe om şi nu îl degradează. în acest
sens, perspectiva m ediilor Bisericii trebuie cultivată şi intensificată ca
o varian tă apologetică şi m isionară pe care vremurile actuale o cer. O
asem enea perspectivă va lum ina sensul hranei şi al consumului, sensul
ascezei şi al milosteniei, sensul persoanei şi al comuniunii.

Cristinel Io ja , Homo economicus. lisus Hristos, sensul creaţiei ^i insuficienţele purului


biologism, Ed. Marineasa, Timişoara, 2010, pp. 158-168.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 261

V aloarea persoan ei um ane şi realizarea ei în com uniune repre­


zintă o învăţătură centrală a Bisericii, fiind rigu ros articulată de gân ­
direa biblică, p atristică şi contem porană. Teologia persoan ei în O rto­
doxie s-a exprim at întotdeauna în conform itate cu sensul persoan ei şi
structura tainică a acesteia în relaţionare strân să cu M odelul acesteia
care este transcendent. Prin urm are, la baza com unicării stă com u n i­
unea, iar com uniunea în O rtodoxie are rădăcini transcendente, echi­
librând existenţial pe om în cadrul lum ii. C om unicarea dintre oam eni
fără verticalizarea acestei com uniuni îi lasă pe aceştia într-o sărăcie
de sensuri între ei, într-o stare de confuzie şi conflict perm anent în
acapararea fără discernăm ânt a lucrurilor lum ii, într-o babilonie a
sensurilor şi direcţiilor pe care fiecare şi le asu m ă după propriul set
de criterii exprim ate de pe poziţii autonom e şi absolute.

Subiecte
1. Analizaţi alienarea produsă prin consum erism .
2. Com entaţi sem nificaţia si deturnarea fericirii în societatea de
) > 1

consum.
3. Ce rol joacă m ediile în stim ularea consum ului şi care este atitudi­
nea apologetică a teologiei ortodoxe în acest context?

Bibliografie
1. Andre, Christophe, Cum să-ţi construieşti fericirea, trad. Sabina
Dorneanu, Ed. Trei, Bucureşti, 2004;
2. Baudrillard, Jean, Strategiile fatale, trad. Felicia Sicoie, Ed. Poli-
rom. Iaşi, 1996;
3. Baudrillard, Jean, Sistemul obiectelor, trad. Horia Lazăr, Ed. Echinox,
Cluj-Napoca, 1996;
4. Baudrillard, Jean, Societatea de consum, trad. Alexandru Matei,
Ed. Com unicare.ro, Bucureşti, 2005;
5. Brune, Francois, Fericirea ca obligaţie, trad. Costin Popescu, Ed.
Trei, Bucureşti, 1996;
6. Grigorie de Nyssa, S f, Despre Fericiri VIII, în Scrieri, Partea
I, coli. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, voi. 29, trad. Pr. P ro f Dum itru
262

Stăniloae, Pr. loan Buga, Ed. Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii


Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982;
7. loja, Cristinel, Homo economicus. lisus Hristos, sensul creaţiei şi
insuficienţele purului biologism, Ed. M arineasa, Tim işoara, 2010;
8. Lipovetsky, Gilles, Fericirea paradoxală, trad. M ihai Ungurean,
Ed. Polirom, Iaşi, 2007;
9. Larson, Charles U., Persuasiunea - receptare şi responsabilitate,
trad. Odette Arhip, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.
2. Consumismul - ideologie dizolvantă
a reperelor Tradiţiei religioase

Cuvinte cheie; consumism, societate de consum, materie, lume, dar, Hris-


tos, om, transfigurare. Biserică.

2.1. Consumismul - deturnarea percepţiei omului


asupra sensului lumii

Explozia consum ism ului este strâns legată de fenom enul globali-
zării şi a dezvoltării tehnologiei şi mediilor. G lobalizarea econom iei are
efecte care depăşesc graniţele statelor, piaţa devenind un fel de „arenă”
transnaţională care are în centrul ei am biţia şi plăcerea om ului de a
face bani care înseam nă putere. Stefano Zam agni analîzează elem en­
tele constitutive ale globalizării şi consum ism ului, pe care le îm parte
în: 1) finanţarea econom îei; 2) transnaţîonalizarea tehnologiei; 3) hi-
perconcurenţa; 4) cultura contractului; 5) societatea civilă globală^^^.
Riccardo Petrella se lansează într-o fulm inantă critică la adresa ideolo­
giei com petitivităţii specifică econom iei globalizate. El vorbeşte despre
un „cult al com petitivităţii”, despre „teologii com petitivităţii”, com pe­
titivitatea avându-şi evangheliştii, teologii, preoţii şi credincioşii ei. în
opinia lui Petrella, „retorica evangheliei com petitivităţii” se îm b ogă­
ţeşte cu cuvinte sacre ca: „Sfânta Com petitivitate”, „Sfânta Privatizare”,
„Sfânta D eregularizare”, „Sfânta Liberalizare”, „Sfânta Productivitate”,
„Sfânta Flexibilitate”, „Sfânta Perfecţiune”, „Sfânta M obilitate”. Aceste
„cuvinte sacre” sunt principalele „am basadoare ale m ântuirii”, ridica­
te la cele m ai înalte cercuri ale econom iei de piaţă, libere sau sociale.
Com petitivitatea nu poate răspunde m arilor provocări ale om ului şi

Stefano Z a m a g n i , „Globalizarea ca specific al economiei postindustriale: implicaţii


economice şi opţiuni etice”, în voi. Gândirea socială a Bisericii. Fundamente - documente -
analize - perspective, loan I. IcĂ jr. Germano M ara n i (eds), Ed. Deisis, Sibiu, 2002, pp. 455-467.
264__________________________________________________________

ale planetei: 1) inegalităţilor socio-econom ice între şi în sânul ţărilor


şi fenom enul m arginalizării observat în num eroase regiuni ale globu­
lui; 2) exploatării sistem elor esenţiale vieţii peste tot în lum e şî daunele
care le-au fost aduse - deşertificarea progresivă a păm ântului, erozi­
unea solului, dispariţia unor specii, poluarea; 3) concentrării puterii
în m âinile entităţilor
> econom ice - societăţile
> m ultiteritoriale,’ mulţi-
naţionale, reţele internaţionale de inform aţii şi com unicare - aproape
deloc responsabile în faţa socletăţlP^^
D acă în epoca m odernă, prlntr-un proces m asiv de raţionalizare a
activităţilor sociale, raţionalizarea econom iei, a dreptului şi a statului,
a ştiinţei şi a artei, are loc trecerea de la o econom ie şi dreptul tradiţi­
onal, la o econom ie şi dreptul m odern care însă are drept consecinţe
depersonalizarea raporturilor sociale, trecerea religiei din sfera pu bli­
că în sfera privată şl înlocuirea Bisericii cu ştiinţa şi statul, în epoca
post-m odern ă asistăm la o exacerbare a producţiei şi consum ului, a
unei econom ii desprinse de orice etică, ce tinde să capaciteze în m od
unilateral atentia oam enilor, asa încât nu num ai stllnta si statul iau
locul Bisericii, ci şi econom ia. în acest proces nu se de-spiritualizea-
ză doar m ateria în rostul ei, ci se depersonalizează şi omul, întrucât
înlocuieşte exigenţele verbului „a fi” cu exigenţele verbului „a avea”,
fără ca să conştientizeze faptul că „a fi” înseam nă „a avea”, desigur nu
a p osed a în m od efem er ceva, cl a avea, în sensul de a câştiga lum ea şl
pe tine însuţi, în planul Iul D um nezeu cu lum ea şl cu tine însuţi.
Economia, tributară unei culturi autonome, care dă prioritate exclu­
sivă acumulării de bunuri pământeşti fa ţă de cele cereşti, are anumite con­
secinţe: pe de-o parte, separarea între bogaţi şi săraci, iar pe de altă parte,
criza ecologică prin abuzul de tehnologie în vederea acumulării tot mai va­
riate de bunuri materiale. Consum ism ul devine, pentru omul contempo­
ran, scopul principal al vieţii sale, fenomenul care îi organizează întreaga
viaţă, fenomenul care îi transformă întreaga viaţă într-o alergare continuă
după variate bunuri care sporesc neîncetat, acesta neajungând niciodată
să le asimileze, neajungând niciodată să le „guste” sau să le „încerce” pe

Riccardo P e t r e l l a , „Critica competitivităţii”, în voi. Gândirea socială a Bisericii...,


pp. 472-478.
APOLOGETICA ORTODOXA 265

toate - deşi doreşte cu ardoare acest lucru - întrucât acestea se înmulţesc


) I }

cu o rapiditate ameţitoare şi ameninţătoare pentru viaţa lui, orientându-1


într-o percepţie greşită asupra sensului materieP^®.

2.2. H om o econom icus - tipologia um ană a societăţii consumiste

Tipul prin excelenţă al societăţii consum iste este homo economicus


care m izează pe reuşita econom ică individuală şi pe consum ul excesiv al
bunurilor dobândite, fără vreo referire la dim ensiunea spirituală a m a­
teriei şi m enirea spirituală a lui în lume. Acest om se doreşte a fi un om
fericit, constructor al unui păm ânt al făgăduinţei unde curge miere şi
lapte, ceea ce şi poate secvenţial să reuşească, însă doar secvenţial, întru­
cât orîce „păm ânt al făgăduinţei”, aici pe păm ânt, este supus efemerului
{loan 6). Or, homo economicus are această tendinţă să confunde m ijloa­
cele vieţii cu scopurile vieţii, sau, mai precis, să ia mijloacele vieţii drept
scopuri absolute ale vieţii. Părinţii Bisericii au arătat lipsa de consistenţă
a bogăţiilor, incapacitatea lor de a zidi persoana um ană, de a-i da sănă­
tate, inteligenţă, echilibru, şi cu atât m ai puţin viaţa, să-i prelungească
viaţa, să-i dea omului ne-îmbătrânirea, neîmbolnăvirea, nesuferinţa -
de fapt tot ceea ce-şi doresc oam enii pentru viaţa lor.
Homo economicus, prin manifestările sale, care sunt centrate pe iti­
nerarul dintre producţie şi consum , acest itinerar ocupându-i de cele
mai multe ori întreg spaţiul vieţii, care nu m ai este populat decât de
gândurile producţiei şi ale profitului şi de maldărele bunurilor pe care,
atunci când le are, le consum ă fără abstinentă, fără echilibru si fără rati-
une, devine o tipologie um ană tot mai răspândită.
O consecinţă > directă a unei astfel de orientări o constituie închide-
rea persoanei um ane în egocentrîsm, aşa încât putem observa influenţa
pe care societatea de consum cu econom ia ei, o desfăşoară asupra om u­
lui si a relaţiilor interumane. O lume fără D um nezeu însă, este o lume
care şi-a pierdut sensul, încât orice sens şi-ar argumenta, el rămâne li­
m itat în fenomenalitate, „în păm ânt”, de aceea creştinii au rolul istoric de
a deschide lumea spre veşnicie, de a o transfigura.

^Cristinel I o ja , Homo economicus..., pp. 125-126.


266

în afara sensului spiritual al materiei lumii, homo economicus va


exercita o exacerbare a bogăţiei lui şi a m odului de a se îmbogăţi, în
defavoarea com uniunii cu ceilalţi oameni, fapt ce nu numai tensionea­
ză relaţiile interumane, ci le şi statuează într-o relaţie exterioară de tip
juridic şi contractual, nu com unional şi solidar dezinteresat. M ai mult,
există forme de robie a omului în lum ea actuală chiar dacă se vorbeşte
despre libertatea şi drepturile omului şi aceste forme ale robiei se nasc în
jurul dorinţei de îm bogăţire a unora prin subjugarea vieţii altora. D esi­
gur că Biserica în epoca post-mo'dernă va trebui să ia atitudine ferm ă fa ţă
de variatele form e de robie economică, politică, socială ale lumii actuale,
aşa cum au făcut-o şi Părinţii Bisericii la timpul lor. Omul nu trebuie să
uite că D um nezeu este singurul Stăpân al omului şi această ierarhie nu
trebuie inversată sau abuzat de ea.
Totuşi, homo economicus trebuie să conştientizeze faptul că nu p o a­
te profita de bunuri într-un m od anarhic, fără să devină el însuşi robul
bunurilor. El trebuie să conştientizeze faptul că bunurile sunt „daruri”
ale lui D um nezeu şi astfel el trebuie să se înscrie, nu în perspectîva acţi-
unîlor egoiste ale omului, ci în perspectiva iubirii lui Dum nezeu pentru
om şi a om ului pentru om. De m odul în care bogatul va uza de bunurile
sale, va atârna bogăţia sau sărăcia vieţii sale veşnice.
Totodată, în post-m odernîtate, homo economicus redescoperă p asi­
unea pentru spiritual contrapunând unei vieţi „scufundate” în m ateria­
litate, aspiraţiile distorsionate ale umanului după spiritual, printr-o viaţă
care se adânceşte în irationalîtate. Com binaţia
t i >
aceasta dintre material si
t

iraţional va duce pe om spre un viitor al incertitudinii, al ruperii echili­


brului vieţii sale psihice şi fizice pe pământ.
Atât în m odernitate, cât şi în post-m odernitate, asistăm la o dis-
torsionare a sensului creaţiei: m odernitatea anulează sensul spiritual
al m ateriei şi prezenţa lui D um nezeu în lum e, iar post-m odernitatea,
pe de o parte, m enţine această viziune, iar pe de altă parte, m istifică
sensul m ateriei, dând creaţiei o coloratură spirituală confuză de in sp i­
raţie panteistă.
Astfel, pentru homo economicus cel m ai important lucru este, nu ex-
perierea încă de aici a împărăţiei, ci construirea unei îm părăţii p ăm ân ­
teşti - ispita dintotdeauna a omului, deşi vocaţia sa este viaţa veşnică - pe
APOLOGETICA ORTODOXA 267

care caută să o obţină prin ştiinţă, tehnologie şi economie, creând totodată


societatea de consum pe care o vede ca şi împlinire a viselor sale. Acest
mod de viaţă care stă la baza societăţii consumiste se arată a fi fă r ă ieşire,
fă r ă orizontul infinităţii, deoarece omul nu se poate caracteriza doar ca
homo economicus, sau homo politicus, fă r ă a fi în prim ul rând o fiinţă
teologică, sau, m ai mult, o fiinţă liturgică, ce îşi axează şi structurează
întreaga exîstenţăpe un neîncetat „ale Tale dîntru ale Tale, Ţîe îţi aducem
de toate şi pentru toate”. De aceea, omul este chemat să respecte lum ea şi
bunurile ei nu num ai în dim ensiunea lor individuală si } în necesitatea si »
folosirea lor biologică, ci şi în dim ensiunea lor revelaţională, ca „sacra­
m ent” între el si Dum nezeu.

2.3. Metamorfozele societăţii de consum

Societatea de consum a înregistrat m ai multe m utaţii profunde


în ceea ce prîveşte raportarea om ului la com plexitatea lum ii în care
el trăieşte şi la varietatea bunurilor pe care el le produce şi consum ă,
integrând, pe lângă sim plul fapt de a m ânca şi a bea, şi divertism en­
tul, ludicul, am uzam entul, experienţa, spectacolul, exuberanţa, erosul,
trecând - m ai nou - de la excese, la o atitudine grijulie şi de la canti­
tate, la calitate.
în a doua jum ătate a secolului al X lX -lea - prim a perioadă a capi­
talism ului de consum - are loc o înlocuire a obiceiurilor tradiţionale de
a vinde şi a cum păra şi, în definitîv, de a produce şî m aî ales a consum a.
Gîlles Lipovetsky arată m odul în care consum ul specific Evului Mediu
este înlocuit cu consum ul specific societăţii m oderne în cadrul căreia
are loc o înlocuire a pieţelor locale, târguri, cu marile pieţe naţionale
- care beneficiau de transport şi comunicaţii - acest transfer facilitând
apariţia pieţelor care puneau produsele la dispoziţia maselor. Totodată,
apariţia m arilor m agazine revoluţionează raportul consum atorului cu
produsul sau cu produsele de consum. Econom isirea şi conduita echi­
librată a om ului în raportarea la bunuri sunt abordări surpate de pofta
de a cheltui şi de a achiziţiona şi acum ula bunuri. A cum păra devine
tot mai mult şi pentru tot m ai mulţi oam eni plăcere, divertisment, dis­
tracţie, vis devenit realitate prin sistemul de creditare al băncilor care
268__________________________________________________________

facilitează om ului împlinirea visului acum , şi nu într-un alt tim p în care


el ar fi putut aduna baniî. Marile m agazine devin tot m ai prim itoare şi
încăpătoare, tot m ai seducătoare şi prom otoare a consum ului de m asă,
prom otoare a consum ului ca „artă” de a trăi, de a petrece tim pul liber,
de a petrece viaţa şi a înţelege sensul ei.
A doua jum ătate a secolului al X X -lea - a doua perioadă a capi­
talism ului de consum - întâlnim o intensificare a abundentei ) socie-
tăţii reconstruite după cel de-Al D oilea Război M ondial, însă m ereu
am eninţată de înarm area continuă şi rigiditatea „războiului rece”, a
diferenţei de viziune econom ică, socială, culturală, dintre capitalism
şi com unism . Societatea de consum de m asă - observă Lipovetsky -
pătrunde şi seduce pe om în toate m ediîle şi m anifestările vieţii sale,
printr-o invitaţie continuă la însuşirea abundenţei în capitalism şi m i­
m area şi visarea ei în com unîsm , fapt ce revoluţionează în capitalism ul
occidental m odul com ercializării produselor şi raportarea om ului la
ele. Logica cantităţii în locul calităţii se instaurează tot m ai sim ţitor în
m aniera om ului de a produce şi im plicit a consum a, corelată cu efortul
m obilizator al societăţii de a îm bunătăţii condiţiile de trai ale indivi-
j > > /

zilor, îm bogăţirea identificată cu fericirea ultim ă şi unică devenind un


deziderat absolut al omului^^^.
în îm plinirea acestui deziderat, m oştenit de la corifeii m odern is­
mului, om ul se angajează printr-un efort ştiinţific, tehnologic şi eco­
nom ic, într-un jo c al producţiei şi consum ului, care prin „m o d ă” îm ­
pinge limitele dorinţelor tot m ai departe. Satisfacerea dorinţelor care,
atunci când sunt împlinite, nasc alte dorinţe m ai m ari şi m ai sofistica­
te, devine centrală. Lipovetsky observă că se produce nu num ai o m u ­
taţie în econom ia lum ii, ci si o m utatie în stilul de viată al oam enilor, o
m utaţie civilizaţională care devine „obsedată” de jocul şi plăcerea de a
cum păra pentru a avea şi a consum a pentru a cum păra. Se privatizează
m odul de viaţă al indivizilor, m odul de a cum păra şi de a consum a b u ­
nuri, m odul de a avea si de a deţine, care se intersectează si se com bină
tot m ai vizibil cu divertism entul, hedonism ul şi erotism ul. Acest stil

Gilles L ipo v etsky , Fericirea paradoxală. Eseu asupra societăţii de hiperconsum, trad.
Mihai Ungurean, Ed. Polirom, Iaşi, 2007, p. 24.
APOLOGETICA ORTODOXA 269

de viaţă nu m ai doreşte să se intersecteze cu exigenţele Evangheliei,


cu ascetism ul şi rânduiala lui, ci doar cu plăcerea consum istă devenită
esenţa noii Evanghelii.
Acest m od de a fi va deschide porţile consum ului individualist
specific zilelor noastre, care nu m ai ţine cont de afişarea socială, cât de
satisfacerea dorinţelor hedoniste, de satisfacerea propriului „eu” hedo­
nist. Se înregistrează trecerea „de la epoca alegerii la epoca hiperalege-
rii, de la m onodotare la m ultidotare, de la consum erism ul discontinuu
la consum erism ul continuu, de la consum ul individualist la consum ul
hiperindividualist”^®°.

2.4. Societatea consumistă - în căutarea paradisului pierdut

Societatea consum istă se doreşte a fi un paradis, un nou paradis


al desfătărilor, însă doar a desfătărilor trupului, pentru că sufletul şi-a
pierdut valoarea sa nepreţuită, după cum şi omul şi-a pierdut credinţa în
valoarea sa veşnică, într-o altă lume decât cea actuală. într-o asem enea
stare, fără conştiinţa prezenţei lui Dum nezeu în lume, bunăstarea lumii
este însoţită de sărăcie, bogăţia de mizerie, fericirea de tristeţe, sănătatea
de boală, iubirea de ură, bunătatea de egoism, liniştea de teamă, siguran­
ţa de nesiguranţă.
Pentru că omul se com place într-o asem enea perspectivă Imanentă,
societatea pe care el o construieşte ca o „oglindă” a paradisului pierdut
incum bă, de cele m ai multe ori, faptele întunericului, decât faptele lum i­
nii, omul se aseam ănă m ai mult cu Adam cel vechi, decât cu Adam cel
nou. Or, aceste fapte ale întunericului sunt şi consecinţa directă a con­
fuziei pe care omul o face între Dum nezeu - om - lume, pe de o parte şi
bunăstare - patim i - fericire, pe de altă parte.
Societatea consum istă pune accentul pe prezent în detrimentul
viitorului, homo consumans fiind un om al prezentului fără trecut şi fără
vreo reflecţie profundă privind viitorul. Pasiunea pentru traiul bun şi
com od, s-a extins, a devenit una de m asă, însă în sens individualist, sco ­
pul suprem al individului şi societăţii din care el face parte, fiind unul

' Gilles L ipo v etsky , Fericirea paradoxală..., pp. 86-88.


270__________________________________________________________

imanent, fără interogaţii privind problem atica Sensului. T ransform a­


rea exterioară a lum ii luată în stăpânire de către om va duce la confort,
apoi la plăcere şi viaţă fericită, fără ca om ul să conştientizeze faptul
că fericirea vine din interior, este o stare interioară care se intensifică
prin com uniunea dintre persoane şi dintre om şi Dum nezeu. Şi aceas­
ta pentru că confortul public şi casnic, deşi atinge, în multe ţărî ale
lumîi, standarde înalte de confort şi bunăstare, totuşi răm âne deficitar
în a îm plînî şî acoperi dorinţele om ului, în a oferî om uluî ferîcîrea.
D im potrivă, tot m ai m ulţi oam eni se adâncesc în conştiinţa unei vieţi
însingurate, neîmplinite; social, econom ic, profesional, fam ilial, edu ­
caţional, cultural chiar şi religios.
Astfel, în „lum ea fericirii”, omul devine tot m ai neliniştit, resimţind
neîmplinirea tot mai pregnant. Mitul progresului se m etam orfozează
tot mai mult în mitul performanţei, omul trebuind să devină, pentru
a realiza o „lum e fericită”, un adevărat perform er în toate. Astăzi există
o obsesie a perform anţei pentru a fi fericit. Performanţă la grădiniţă, la
şcoală, la locul de m uncă, în viaţa publică şi cea privată, toate acestea fi­
ind răsplătite de cele m ai multe ori prin satisfacţie, bani, plăcere, bunuri,
o răsplată în plan biologic şî emoţional.
Falsele nevoi încearcă să ţină sub „obroc” m area nevoie a omului
după M odelul său transcendent de care s-a rupt prin exercitarea voinţei
sale în sens autonom. Falsele nevoi, inventate de artizanii societăţii con-
sumiste, nu numai că aduc câştiguri financiare imense pentru grupuri
de interese, dar funcţionează şi ca un fel de „înlocuitoare” a nevoilor on ­
tologice ale omului, o substituţie a acestora din perspectivă imanentă şi
pur biologică. De aceea omul prin ele ajunge nu la realizarea fiinţei, aşa
cum i se promite, ci la alienarea fiinţei în perspectiva veşniciei, aşa cum
spune lisus Hristos: cine nu adună cu Mine, risipeşte^®^

2.5. Consumul - experienţa paradisului fău rit de hom o econom icus

Om ul nu poate trăi în afara experienţelor, el asum ă diverse experi­


enţe. în ceea ce ne priveşte, omul a schim bat experienţa cu Dum nezeu

Gilles L ipo v etsky , Fericirea paradoxală..., pp. 138-141.


APOLOGETICA ORTODOXA 271

într-o experienţă doar cu lumea, cu plăcerile ei, o experienţă ce tinde a fi


doar biologică, emoţională. Com uniunea cu Dum nezeu a transform at-o
într-o experienţă cu lum ea fără Dum nezeu, dialogul cu Dum nezeu l-a
transform at într-un dialog cu lum ea fără D um nezeu şi iubirea faţă de
Dum nezeu a transform at-o într-o iubire fată de lume, fată de bunurile
ei, de la care aşteaptă o experienţă em oţională, senzitivă şi hedonistă
tot m ai puternică şi motivată. Golul pe care Dum nezeu îl lasă în inim a
omului, devine un gol existenţial profund, pe care omul caută să-l umple
m ai nou cu bucuriile şi plăcerile societăţii de consum , pe care le inven­
tează şi produce. Om ul rămâne, în general, o fiinţă „săracă” pe dinăun­
tru, o fiinţă care nu mai face apel la interioritatea ei, dar care are nevoie
să-şi umple interioritatea cu ceva şi astfel o um ple cu ceva material sau
cu un spiritual confuz care nu se m ai hrăneşte din viaţa unui Dum nezeu
absolut, transcendent, personal.
Dar homo consumans nu doreşte să-şi um ple doar golul existenţial
prin materie, ci doreşte chiar o experienţă spirituală pe care i-o poate da
materia, de la care el aşteaptă puteri de viaţă, pentru că o pune în centrul
vieţii, o face scop al vieţii. Astfel, homo consumans, prin cum părarea şi
consum area bunurilor, urm ăreşte în m od conştient o experienţă plăcu­
tă, diversificată, pe care bunurile i-o pot oferi. Această experienţă, pen­
tru a fi cât m ai deplină, este încadrată într-un m ediu care o intensifică
prin divertisment, joc, muzică, ornament, spectacol.
Shopping-ul nu este numai asociat cu plăcerea de a cum păra, ci este
chiar m anifestarea plăcerii de a cum păra, este întruparea inconştientă,
sau uneori conştientă, a unei acţiuni ludice, de divertisment, de distrac­
ţie, de relaxare. Foarte mulţi oam eni se relaxează la cum părături, îşi p e­
trec tim pul liber în m agazin - ca într-un sanctuar sacru - cum părăturile
le dau certitudinea că sunt puternici, împliniţi, că m unca lor istovitoare
este răsplătită, că aşa viaţa m erită trăită. Acest m od de relaxare şi de
petrecere a tim pului liber se descoperă pentru mulţi oam eni ca o ex­
perienţă m ereu proaspătă, înnoită şi inedită^“ . Experienţa prezentului
prin intermediul consum ului pare a fi mereu nouă, o înnoire care ră­
m âne însă departe de înnoirea persoanei ce reclamă o înnoire interioară •

• Gilles L ipo v etsky , F ericire a p a r a d o x a l ă ..., pp. 53-54.


272

în comuniune cu Dum nezeu, şi nu una sim plu exterioară prin haine,


m aşină, casă, hrană, obiecte de uz sau shopping. Ea poate fi privită ca
o împlinire tem porară a aspiraţiilor imanente şi biologice ale omului,
dar nicidecum ca o împlinire a persoanei umane în complexitatea ei
iconic-biologică şi imanent-transcendentă. D ar aşa cum am afirmat,
shopping-u\ incum bă în sine realizarea plăcerii, împlinirea hedonistă a
individului dornic să-şi satisfacă plăcerile printr-un consum asociat cu
divertismentul şi cu jocul.
D acă oraşul industrial a fost conceput odinioară pentru producţie,
oraşul societăţii consum iste este conceput anume pentru consum , este
amenajat perm anent în vederea divertismentului şi consumului. H ale­
le, fabricile, uzinele sunt îm pinse la m arginea oraşului, lăsând astfel loc
de prezentare m agazinelor şi superm agazinelor, vitrinelor şi spectaco­
lului lum inilor şi publicităţii care profilează noua panoram ă a oraşului.
O raşul devine un spaţiu ambiental plăcut şi destinat plăcerii, deşi locul
spaţiilor verzi este înlocuit tot mai mult cu „betoanele” sau cu infuzia
arbitrară a vreunui nou magazin. Aceasta este im aginea „oraşului secu­
lar” sau secularizat astăzi, menit, în viziunea tot m ai m ultor oam eni să
înlocuiască Raiul lui Dum nezeu.
D ar pentru ca plăcerea de a cum păra să fie cât m ai m are şi cât m ai
m otivată, societatea consum istă se orientează continuu spre nevoile
şi dorinţele individului, exacerbând ofertele. Astfel piaţa se orientea­
ză şi se diversifică în funcţie de cerinţele hedoniste ale om ului, care
depăşesc cu m ult pe cele legate de o viaţă echilibrată, cum pătată. E x ­
perienţa em oţională a produsului duce la o alipire a clientului de el,
iar această alipire înseam nă îm părtăşirea unui anum it stil de viaţă. în
ceea ce priveşte plăcerea de a cum păra com binată cu divertism entul
am biental şi cu spectacolul, homo consum ans beneficiază de spaţii sp e­
ciale - restaurante, baruri, saloane - care intensifică m irajul plăcerii şi
m axim izează alegerea m agazinului şi a produselor lui. Totul pentru ca
plăcerea-cum părare să se intensifice şi să evite reacţia adversă a o b o ­
selii, insatisfacţiei, travaliului.
Astfel, magazinele, superm arket-urile devin locuri atrăgătoare în­
treţinute de un fond sonor plăcut, de ornamente, de spaţii pentru socia­
lizare, de spaţii pentru m ici capricii, adică devin locuri care oferă toate
APOLOGETICA ORTODOXĂ 273

condiţiile prielnice pentru intensificarea plăcerii de a cum păra, devin,


am putea spune, noile catedrale ale lui homo consumans. Pentru a m en­
ţine treaz interesul cum părătorului, piaţa se înnoieşte continuu, deve­
nind tot m ai atrăgătoare şi m ai diversificată^®^
Progresul societăţii um ane nu este un fapt rău în sine, ci poate de­
veni periculos atunci când nu se realizează în com uniune cu Dum nezeu
şi nu are o perspectivă duhovnicească asupra sensului omului şi al cos­
m osului. Or, reducerea existenţei omului la planul biologic şi inform a­
ţional, reţinând doar dim ensiunea consum istă a vieţii şi com ponenta
ei mediatică, reprezintă o gravă confuzie, anume aceea între mîjloacele
vieţîi şi scopul vieţii, precum şi o alienare a condiţiei umane, o surpare a
punţilor de legătură cu Dum nezeul cel personal, veşnic şi iubitor.

2.6. M ărturisirea Apologeticii în contextul


societăţii consumiste actuale

în societatea consum istă, lum ea devine scop în sîne, rostul eî m a­


terial fiind distorsionat prin eludarea rostului ei spiritual, lum ea devine
ultim a realitate, omul trăind în lume numai pentru a o exploata şi a o
consuma - de aici robia şi sclavia omului în lume - nu pentru a o face
m ediu al com uniunii interum ane şi al com uniunii lui cu Dumnezeu.
Cu timpul, acest deziderat al exploatării şi consum ării lum ii fără discer­
năm ânt va subordona şi subjuga, aşa cum se întâm plă astăzi, celelalte
m anifestări ale vieţii omului, religia, cultura, arta, precum şi orice con­
ştiinţă a eshatologicului în viaţa um ană, conştiinţă ce ar trebui să răm â­
nă centrală. Viaţa um ană însăşi tinde să se reducă la acest joc periculos
al producţiei excesive şi consumului excesiv, omul fiind confiscat şi în­
robit de seducţiile acestui jo c al posesiunii care dă iluzia puterii şi în
ultim ă instanţă chiar iluzia nemuririi.
Biserica a privit întotdeauna societatea în complexîtatea m anifestă­
rilor şi structurărilor ei, din perspectiva Revelaţiei, din perspectiva m o ­
delului pe care însuşi lisus H ristos l-a întrupat în lume, din perspectiva
Sfinţilor. M area provocare a societăţii dintotdeauna a fost îm părţirea ei

’ Cristinel I o ja , Homo economicus..., pp. 144-145.


274

în bogaţi şi săraci, indiferenţa bogaţilor faţă de nevoile m inim e ale săra­


cilor. Atitudinea bogaţilor a fost înţeleasă de către Biserică drept lipsă de
recunoştinţă faţă de darurile lui Dum nezeu, lipsă de m ilă faţă de Hristos
Care nu numai că Se identifică cu săracii lumii, ci a şi sărăcit pentru noi
şi pentru ridicarea noastră din sărăcia m orţii, căci prin „sărăcia” Lui noi
toţi ne-am îmbogăţit.
Filosofia utilului are nu num ai consecinţe> sociale si
» morale,•' nici nu-
m ai consecinţe spirituale şi materiale, ci şi consecinţe ecologice. Exploa­
tarea păm ântului potrivit acestei filosofii pune sub sem nul întrebării în­
săşi existenţa generaţiilor viitoare pe păm ânt. Această filosofie întrupată
în m odul de viaţă a societăţii consum iste, cultivă conştiinţa egoistă că
totul începe şi se termină cu tine, că num ai tu ai drepturi depline asupra
bunurilor lum ii şi viziunea ta asupra exploatării lor este cea care va salva
om enirea din propriul ei m arasm material. Tu eşti ultimul dem iurg al
lumii, unicul ei stăpân, atitudine care nu este altceva decât o consecinţă
a autonomiei şi idolatrizării omului m odern şi post-m odern. Sunt tot
m ai multe voci care reclamă reconcilierea dintre econom ie şi ecologie.
Om ul începe să-şi dea seam a că econom ia nerelaţionată cu ecologia adu­
ce atingeri echilibrului vieţii pe păm ânt, transform ă lum ea într-o „casă”
tot mai puţin primitoare. El începe să-şi dea seam a că deşeurile planetei
sufocă planeta şi implicit viaţa om ului pe păm ânt şi astfel m ilitează pen­
tru o producţie a m ărfurilor reciclabile. Desigur, această viziune a unor
oam eni care militează pentru o planetă curată în care echilibrul vieţii să
nu fie afectat, se ciocneşte de viziunea lui homo economicus care trăieşte
doar pentru producţie şi pentru consum , doar pentru o producţie care
trebuie să se realizeze cu orice consecinţe. Bineînţeles că această viziune
> j

a ecologiei vizavi de destinul creaţiei, de echilibrul vieţii, nu are la baza


ei fundamente religioase, ci doar argumente ştiinţifice care vizează viaţa
omului şi a lum ii în sens autonom.
Dacă, la nivel m ondial, există o adevărată schimbare de accent în
ceea ce priveşte protejarea vieţii pe păm ânt, prin reducerea em isiilor
de gaze, pentru reducerea efectului de seră sau pentru stoparea subţie-
rii stratului de ozon sau pentru a preîntâm pina alte şi alte dezechilibre,
toate acestea nu se fac din pricina conştientizării dim ensiunii spirituale
a creaţiei şi a omului chemat să o transfigureze, ci doar din perspectiva
APOLOGETICA ORTODOXA 275

menţinerii autonom e a vieţii pe pământ, fără referire la vocaţia omului


şi la prezenţa lui Dum nezeu în m ijlocul ei.
De aceea nu există o determinare ferm ă a om ului actual, privind di­
m inuarea riscurilor care pândesc ecosistem ul planetar, pentru că o ase­
m enea determinare nu se poate produce cu adevărat decât în m om en­
tul când irum pe din interior, dintr-o convingere care cuprinde întreaga
conştiinţă de a fi a omului, conştiinţă care nu se poate clădi fără o per­
spectivă religioasă şi m ai ales fără perspectiva creştinismului răsăritean.
Biserica a avertizat, prin Sfinţii ei, asupra zădărniciei bogăţiilor, asu­
pra „înşelăciunii” trecătoare a lor, asupra degenerării spirituale a celor
ce îşi alipesc viaţa şi nădejdile de ele, asupra răcirii com uniunii cu D u m ­
nezeu, cu sem enii şi cu întregul cosm os, asupra riscului înteţirii unor
păcate şi patimi. Indiferenţa bogaţilor faţă de săraci, exploatarea ultim i­
lor de către primii, sunt asociate cu lipsa de iubire faţă de H ristos şi cu
un atentat la adresa demnităţii > si> libertăţii
) vieţii
) omului în societate si> în
lume în general. La polul opus, m ilostenia este întărirea iubirii, întărirea
coeziunii sociale, iar cel ce seam ănă milă, în perspectiva îm părăţiei, va
secera milă, si cel ce seam ănă iubire va secera iubire.
Din punct de vedere ortodox, creaţia este un dar făcut omului din
iubire, în vederea desăvârşirii lui, iar lisus H ristos este darul Tatălui fă­
cut omului, tot din iubire, în vederea răscum părării şi îndum nezeirii
lui şi transfigurării întregului cosm os. D ar lisus H ristos nu este numai
darul făcut lum ii de către Tatăl, în vederea m ântuirii ei, ci şi Cel în Care
şi prin Care, noi ne aducem jertfe vii înaintea Tatălui şi odată cu noi
aducem întreaga creaţie în dar, în vederea transfigurării ei.
N u numai Hristos este văzut ca dar făcut de Tatăl lumii în vederea
desăvârşirii ei, într-un proces sinergie, ci şi lum ea este văzută de teologia
patristică drept un dar pentru oameni, ca un cadru cu profunde implicaţii
soteriologice. Teologia ortodoxă, deşi afirmă creaţia ca având un carac­
ter antropocentric, în sensul că „toate” cele create au fost făcute pentru
om, arată totuşi că aceasta nu face abstracţie de Dumnezeu, cuprinzând
dim ensiunea spirituală a vieţii şi vocaţia cosm ică a omului de constituţia
sa hristologică. Această alcătuire şi viaţă hristocentrică a omului arată pe
om ca fiinţă care, prin puterea lui Hristos, are menirea să ducă întreaga
creaţie spre transfigurarea şi sensul ei final. Lum ea are nevoie de om - de
276__________________________________________________________

omul statornicit în viaţa în Hristos - ca să fie transfigurată, iar omul nu


poate face abstracţie de lume în procesul desăvârşirii sale.
Deci, lum ea a fost creată de D um nezeu ca un dar pentru oameni,
ca m ediu în care aceştia să-şi îm plinească vocaţia şi să-şi desăvârşească
existenţa în relaţie cu Creatorul lor. în acest sens, fiecare om este chemat,
prin lum ea ca dar, să realizeze un dialog progresiv, în iubire cu D um ne­
zeu în şi prin lume. Deprinderea şi esenţa acestui dialog se realizează în
Tainele Bisericii care au rezonanţe în întreaga creaţie pentru că cuprind
întreaga creaţie. Omul, ca fiinţă liturgică, vede cosm osul prin „ochii
Liturghiei” pe care o actualizează în întreaga creaţie, care cuprinde atât
omul, cât şi cosm osul. Lum ea nu este numai un dar pentru om, ci şi o
îndatorire. Deci, lum ea devine şi un spaţiu al responsabilităţii pentru
om, un spaţiu în care omul îşi dobândeşte desăvârşirea prin relaţia cu
Creatorul şi cu ceilalţi oam enP^.
Este de la sine înţeles că viziunea cosm ologică a Părinţilor Biseri­
cii nu răm âne doar la nivelul unei învăţături cosm ologice exterioare,
abstracte şi fără rezonanţe în viaţa omului, ci devine o tipologie de a
vieţui în lume, un m od personal şi com unitar de a privi lumea, adică
devine o cosm ologie teonom ă întrupată eclesîal, personal-comunitar^®^
înţelegerea lum ii pe coordonatele darului face ca lum ea şi omul care
este în legătură cu Dum nezeu prin lume să progreseze spiritual. Astfel,
transfigurarea materiei este direct proporţională cu înţelegerea lum ii pe
coordonatele darului.
Suprim area concepţiei despre lume ca dar scoate din câmpul vie­
ţii şi al reflecţiei şi existenţa Dăruitorului, prin profesarea unei acţiuni
autonome a omului în lume, ducând inevitabil la o de-spiritualizare a
materiei, la o golire a materiei de substratul şi fundam entul ei spiritual,
de sensul şi de scopul ei de a fi m ediu de relaţie şi comuniune a omului
cu Creatorul său si > a omului cu sem enii săi.
Legătura dintre Dum nezeu şi om depinde de legătura dintre om
şi lume şi implicit de legătura dintre om şi om şi de aceea întregul co s­
m os poate fi privit ca o parte vizibilă a unui „sacram ent universal”, iar

Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, pp. 323-324, 326.
Christos Ya n n a r a s , Persoană şi eros, p. 112.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 277

activitatea om ului ca o com uniune cu ceilalţi oam eni şi m ai presus de


toate ca o com uniune cu Dum nezeu. înţelegerea corectă a relaţiei dar
- D ăruitor înseam nă întotdeauna depăşire, şi nu anulare a lucrurilor
lumii, fapt care se realizează prin re-dăruirea lor atât Creatorului, Dă-
ruitorului, cât şi celor de lângă tine, descoperind astfel sensul spiritual
al bunurilor păm ânteşti, originea lor com ună, precum şi faptul că lu­
m ea nu este ultim a realitate.
Pentru homo economicus. Fericirile dobândesc un alt sens, fericirea
este căutată în m od unîlateral în conform itate cu îm părăţia Cezarului
şi Cezarul este chiar „om ul” însuşi, m ăsura omului însuşi, căzut în p ă­
cat. M ircea Vulcănescu prezîntă una dintre perspectivele prin care omul
m odern, şi am putea spune, şi cel post-m odern, percepe taina fericirii:
1) Fericiţi cei îndestulaţi, că a acelora este îm părăţia acestei lum i şi alta
nu este; 2) Fericiţi cei tari, că aceia vor stăpâni păm ântul; 3) Fericiţi cei
cumpliţi şi neîndurători, că aceia nu se vor teme de nimeni; 4) Fericiţi cei
ce râd şi se bucură, că aceia de nim ic nu au nevoie; 5) Fericiţi cei îndrăz­
neţi, că aceia vor avea parte de praznic; 6) Fericiţi sem ănătorii de vânt,
că aceia se vor chema fiii furtunii; 7) Fericiţi cei iscusiţi, că aceia vor afla
taina multor lucruri; 8) Fericiţi veţi fi când vă vor slăvi şi vă vor tăm âia,
m inţind pentru voi, căci v-aţi aflat plata acum , pe păm ânt şi mâine de
voi cine o să-şi m ai aducă aminte!^®® Ceea ce obţine este o „fericire” efe­
m eră, în sensul în care Bîserîca învaţă: „care desfătare lum ească nu este
împreunată cu întrîstarea?”
Desigur, în ceea ce priveşte lum ea şi bunurile ei trebuie să fie văzut
sensul lor spiritual, fără a fi anulată, în vreun fel, dim ensiunea utilitară
a lor. A vedea lum ea nu num ai într-o dimensiune strict materială, ci şi
spirituală, este, de fapt, sem nul unei maturităţi a persoanei şi semnul
unui discernăm ânt duhovnicesc care ţine de poziţionarea omului pe ca­
lea îndum nezeirii lui şi a întregului cosm os.
Teologia creştină afirm ă că în lisus H rîstos se concentrează ade­
vărata vîată*
a lum ii si
>
m odelul atitudinii creştinilor si al oricărui om
i y

faţă de lum e, faţă de m ateria şi bunurile lumii. Astfel Biserica, după

2“ Mircea V u l c ă n e s c u , „Creştinul în lumea modernă”, în voi. Gândirea socială a


Bisericii..., p. 84.
278

exem plul lui H ristos şi al sfinţilor, indică m odul de vieţuire a om ului


în lum e şi totodată m odul de raportare şi relaţionare a om ului la m a­
teria lum ii şi la hrana lum ii. De aceea, Biserica trebuie să restabilească
perm anent în lume ordinea lum ii, aşa cum a fost voită de D um nezeu
şi restaurată în H ristos, şi să se opună dezordinii lum ii realizată prin
om ul pătim aş, vieţuitor în lume. Bunătăţile lum ii nu sunt anulate, ci
sunt văzute perm anent prin prism a bunătăţilor veşnice, sunt văzute
ca trim iţând şi anunţând bunătăţile veşnice la care om ul poate ajunge,
dacă foloseşte cu echilibru si în ordinea voită si restaurată de H ristos,
bunătăţile lumii. Astfel, lum ea cu toate bunătăţile ei nu m ai este auto­
nom ă, ci devine teonom ă, întrucât în centrul m anifestării eî stă omul
sfânt, ca îm plinitor al voii lui D um nezeu prezent în lume. N um ai în
lîsu s H ristos lum ea îşi găseşte sensul ei m aterial şi spiritual, hrana îşi
găseşte sensul ei m aterial şi spiritual, iar om ul îşi descoperă vocaţia sa
teologic-cosm ică-eclesială.
D acă în focul atâtor şi atâtor ideologii omul m odern şi post-m o-
dern au pierdut sem nificaţia spirituală a hranei, în tim p ce Biserica a
păstrat-o neştirbită, m isiunea Bisericii în contemporaneitate este tocmai
aceea de a descoperi omului sem nificaţia spirituală a hranei inspirată
din dim ensiunea liturgică a Bisericii.
O m ul nu e caracterizat de doar ceea ce m ăn âncă ci şi de m odul
cum înţelege hrana şi hrănirea, im plicaţiile acestor acte fu n d am en ­
tale ale vieţii fiind de n atură soteriologică. D acă om ul se restrânge
a consum a doar m aterie, răm âne în m aterie, devine m aterie fără ca
prin aceasta să înţelegem că nu m al are suflet, ci că dim en siunea sp i­
rituală a vieţii lui este estom pată în m an ifestarea eî, este am putată,
om ul în su şi fiin d un om am putat prin voia sa. Cine con su m ă hrana
fără a conştientiza im plicaţiile ei spirituale, pe lân gă cele m ateriale,
răm âne rob păm ântului, robul m ateriei - „cu su doarea frunţii îţi vei
câştiga hrana”. Or, B iserica în m isiun ea ei va trebui să arate om ului
im plicaţiile spirituale ale hranei şi faptul că el, fiinţă p aradoxală, nu
va trăi num ai cu pâine, dim potrivă va „m u ri” dacă va supravieţui
num ai cu pâine {M atei 4, 4). Tainele şi întreaga Liturghie a Bisericii
m ărtu risesc că toate lucrurile lum ii au o finalitate liturgică şi că om ul
este chem at să le transfigureze, să le descopere scopul pentru care au
APOLOGETICA ORTODOXA 279

fost create, să le de-vulgarizeze şi să alunge de pe ele im agin ea c a­


ricaturală a unei lum i căzute. E uharistia arată om ului p ost-m odern
că lum ea nu este scop în sine, iar singura soluţie în faţa m orţîî este
H rîstos, Pâînea Vieţîi. în fine. Tainele Bisericii ne dau libertatea faţă
de determ in ism ul cosm ic şi de iraţionalitatea p atim ilor şi totodată
forţa ca să tran sfigu răm atât cosm osul, cât şi m işcările iraţionale ale
n oastre în vederea desăvârsîriî.

Subiecte
1. Care sunt caracteristicîle socîetăţii de consum ?
2. Prin ce se caracterizează homo economicus^
3. Care este sensul materiei şi perspectiva teologiei ortodoxe asupra
bunurilor si consum ului lor?

Bibliografie
1. loja, Cristinel, Homo economicus. lisus Hristos, sensul creaţiei şi
insuficienţele purului biologism, Ed. M arineasa, Tim işoara, 2010;
2. Lipovetsky, Gilles, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societăţii de
hiperconsum, trad. Mihai Ungurean, Ed. Polirom, Iaşi, 2007;
3. Petrella, Riccardo, „Critica competitivităţii”, în voi. Gândirea so­
cială a Bisericii. Fundamente - documente - analize - perspective, Ed.
Deîsîs, Sibîu, 2002;
4. Stănîloae, D um itru Pr., Teologia Dogm atică Ortodoxă, voi. I, Ed.
Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucu­
reşti, 1978;
5. Vulcănescu, Mircea, „Creştinul în lum ea m odernă”, în voi. G ândi­
rea socială a Bisericii. Fundamente - documente - analize - perspective,
Ed. Deisîs, Sibiu, 2002;
6. Yannaras, Christos, Persoană şi eros, trad. Zenaida Luca, Ed. A n a­
stasia, Bucureşti, 2000;
7. Zam agni, Stefano, „Globalizarea ca specific al econom iei postin-
dustriale: implicaţii econom ice şi opţiuni etice”, în voi. Gândirea socială
a Bisericii. Fundamente - documente - analize - perspective, Ed. Deisîs,
Sibiu, 2002.
3. Ştiinţa şi teologia despre dimensiunea interpersonală
şi comunitară a vieţii omeneşti în contextul lumii postmoderne

Cuvinte cheie: afectivitate, empatie, comportament, sănătate, asceză,


muncă, edificare spirituală.

3.1. M edicina comportamentală evidenţiază efectele


vieţii interpersonale şi comunitare asupra sănătăţii

Aspectele menţionate în această secţiune au un cuvânt decisiv de


spus despre felul în care se structurează viaţa personală şi comunitară a
omului. Progresul ultimelor decenii a făcut ca întreaga lume să înregistre­
ze mutaţii profunde în percepţia spaţiului şi a timpului, în felul de a com u­
nica. M ai mult, aşa cum am văzut anterior, maniera de a înţelege munca
şi m odul de înţelegere al raportării omului la semeni şi la întreaga lume
s-a schimbat semnificativ, sub presiunea şi oportunităţile extraordinare
pe care le-au pus la dispoziţie ştiinţa şi tehnica accesibile pe scară largă.
în cele ce urm ează vom vedea că ştiinţele m edicale au produs, în ul-
tîmele deceniî, rezultate care arată că sănătatea şi starea de bine a omului
depind foarte mult de raportul lui cu întreaga creaţie, cu natura înconju­
rătoare sî m aî ales de m odul cum relatîonează cu semenii, în relaţiile in-
terpersonale şi la nivel comunitar. M ai mult chiar, vom face câteva m en­
ţiuni despre anumite descoperiri ştiinţifice care atestă că starea de bine,
sănătatea într-un sens cât m ai cuprinzător, nu depinde decisiv doar de
relaţiile intra-familiale şi de suportul comunitar. Viaţa spirituală, prac­
tica religioasă are un rol im portant în prezervarea unei vieţi cumpătate,
echilibrate, stabile din punct de vedere emoţional. Rezultate de acest fel
pregătesc, în m od neaşteptat, o întâlnire fertilă între teologie şi ştiinţele
medicale, evidenţiind că iubirea, com pasiunea şi afecţiunea, solidarita­
tea şi cooperarea, fac parte, toate, din firescul sănătos al persoanei. D e­
sigur, omul poate trăi biologic şi fără relaţii sociale, fără angajamentul
APOLOGETICA ORTODOXĂ 281
într-o experienţă a alterităţii, fără lucrarea în solidaritate cu semenii,
însă o astfel de vîaţă, aşa cum îndîcă studîîle medicale, va conduce până
la urm ă la dezechilibre m ajore de ordin em oţional şi, în final, la afecţi­
uni care vor altera mult starea de sănătate.

3.1.1. V iaţa trăită intr-un m ediu n atu ral


şi efectele ei terapeutice

Viaţa omului înregistrează astăzi, mai ales în mediul urban, o distan­


ţare tot mal mare de mediul natural, cu precădere în marile oraşe. în le­
gătură cu aceasta, sunt Importante rezultatele unor cercetări care arată că
viaţa psihică a omului poate fi afectată de ritmul alert al mediului urban.
Un studiu efectuat în urm ă cu câţiva ani a arătat că riscul apariţiei
unor devianţe com portam entale sau al unor afecţiuni psihice este mai
m are în rândul populaţiei urbane decât în rândul celei care trăieşte în
zonele rurale. Pentru bărbaţi, riscul dobândirii unor psihoze creşte cu
68% în zonele urbane, în tim p ce pentru fem ei riscul este cu 77% mai
mare. Cercetătorii explică aceste diferenţe între m ediul urban şi cel ru ­
ral tocm ai prin faptul că în viaţa persoanelor din m ediul urban există
un nivel m ult m ai m are de stres, dar şi m ai puţin suport sociaP®^.
Un alt studiu arată că în m arile aglom erări urbane există o rată
m ai m are a afecţiunilor schizofrenice în raport cu cele provenind din
eşantioane identice num eric din zonele rurale. Rezultatele indică fap ­
tul că integrarea fizică într-o com unitate, sim pla situare a unei per­
soane într-un bloc, înconjurată de zeci de vecini, nu schim bă „datele
singurătăţii” şi nu soluţionează problem a fragm entării sociale care
afectează oraşele m ari. D im potrivă, aspecte care îm bunătăţesc sem ­
nificativ sănătatea m entală în rândul locuitorilor sunt sentim entul de
siguranţă precum şi apartenenţa la o com unitate caracterizată de coe­
ziune şi de unitate spirituală^®®.

Kristina S u n d q u ist et al., „Urbanisation and incidence of psychosis and depression:


follow-up study of 4.4 milion women and men in Sweden”, în: Br. J. Psychiatri 2004, nr. 184,
pp. 293-98.
Study Examines Association Between Urban Living and Psychotic Disorders, online în
ScienceDaily (Sep. 7, 2010).
282__________________________________________________________

Alte cercetări au dovedit că în m ediul natural om ul se poate re­


face psihofizic, poate reduce sem nificativ stresul şi oboseala m entală
adesea m ai eficient decât prin producţiile de divertism ent oferite de
oraşul zgomotos^^®.
în fine, există şi rezultate care arată că petrecerea câtorva ore într-un
m ediu natural, în m ijlocul naturii, poate dim inua semnificativ stresul,
poate reduce oboseala m entală, şi poate contribui chiar la îmbunătăţirea
,270
unor param etri fiziologici ai organism ului nostru^

3.1.2. Am bientul fa m ilia l şi tiparele em oţionale ale persoan ei

în afara acestor cercetări, care aduc îm preună sfera m edicineî com ­


portam entale (sau psihologiei sănătăţii) şi a celor din sfera neuroştiin-
ţelor, num eroase rezultate subliniază im portanţa unor aspecte ce ţin,
îndeobşte, de viaţa de familie şi de relaţiile interpersonale, în devenirea
persoanei. în ultimele decenii s-au obţinut dovezi privind im portanţa
exprim ării afectivităţii între părinţi şi copii, efectele cultivării încrede­
rii şi a unor relaţii apropiate între părinţi şi copii, cultivarea atenţiei,
slujirea şi întrajutorarea cu dragoste a oamenilor, im portanţa decisivă a
experienţei iubirii, toate având un rol decisiv în starea de sănătate. De pe
urm a unor astfel de studii, ştiinţele m edicale au ajuns să propună pentru
dezbatere aspecte ale vieţii interioare, intuiţia, efectele meditaţiei şi ale
com pasiunii, starea de recunoştinţă, practicile spirituale şi efectele lor
asupra stării de sănătate.
în multe situaţii, absenţa afectivităţii şi problemele apărute în rela­
ţiile Interpersonale dintre copil şi părinte afectează pe termen lung stilul
em oţional al copilului, atitudinea şi com portam entele sale. O serie în­
treagă de aspecte ce ţin de personalitatea copilului sunt decise la vârste
fragede, de experienţa interpersonală, de calitatea em oţională a relaţiei
pe care el o are cu părinţii. De exemplu, studii m ai vechi, desfăşurate în

Health Council of the Netherlands, (2004), Mature and health. The influence ofnature
on social psichological and physical well-being, septembrie 2004.
Agnes E. van d en B er g , Terry H a r t ig , Henk S t a a ts , „Preference for Nature in
Urbanized Societies; Stress, Restoration, and the Pursuit of Sustainability”, în: Journal of Social
Issues, voi. 63, No. 1, 2007, pp. 79-96 (90).
APOLOGETICA ORTODOXA 283

anii 1990, au dem onstrat faptul că mângâierile afectuoase ale m am ei au


un efect sem nificativ asupra noilor născuţi. Nevoia prezenţei m am ei şi
atingerea ei se dovedesc decisive în creşterea şi dezvoltarea arm onioasă
a noului născut^^L De regulă, profilul em oţional şi com portam ental al
adultului sunt profund m arcate de experienţa iubirii părinteşti trăită în
copîlărîe, încât tulburărîle de ataşam ent se fac sîmţîte până târziu, la
vârste înaintate, în form a unor indispoziţiî de participare la realizarea
unor legături em oţionale stabile, pozitive, chiar şi cu cei ap ro p iaţp ^
M ai mult chiar, privarea socială, m ediile de viaţă sărace în relaţîî
înterpersonale calde, afectuoase, au efecte profunde nu doar în psîhîcul,
sau m ai cuprinzător, în sufletul copilului, ci chiar şi la nivelul neuro-fi-
ziologic^^^ Cu alte cuvinte, rezultate de acest fel par să indice că suntem
structural pregătiţi pentru o relaţie deschisă cu cât m ai multe persoane,
şi această dispoziţie pare să se intensifice, să se consolideze în fiecare
dintre noi, cu fiecare relaţie de încredere pe care o experîem.

Atingerea, spun medicii, este receptată de copil încă din primele ore de viaţă, după
naştere, determinând intensificarea activităţii sale nervoase. Pe de altă parte, întârzieri de
creştere s-au înregistrat şi în cazul copiilor care au fost privaţi de dragostea, de grija, de
mângâierea şi tandreţea maternă. S-a constatat, de exemplu, că bebeluşii născuţi prematur,
care au beneficiat de atingere încă din primele zile de după naştere, au înregistrat o creştere în
greutate cu 47% mai rapidă decât cei care nu au beneficiat de aşa ceva, fără ca această creştere
să fie influenţată de un aport suplimentar de alimente.
Cercetătorii au urmărit un număr de copii adoptaţi, după ce aceştia au petrecut o
perioadă din viaţă, cuprinsă între 7 şi 42 de luni în orfelinate cu servicii precare, în condiţii
de sărăcie extremă, în absenţa afecţiunii, în medii lipsite de stimuli şi de interacţiune
umană. Studiul a avut în atenţie aceşti copii, întrucât ei nu beneficiaseră, în tot acest timp,
de dragoste şi de afecţiunea adulţilor ca răspunsuri menite să certifice o recunoaştere şi un
răspuns la nevoile lor. Cercetătorii au urmărit modul în care aceşti copii au evoluat, psiho-
emoţional şi din punct de vedere al sănătăţii, după ce au fost adoptaţi de familii stabile,
care le-au asigurat necesarul de afectivitate. Observaţiile au arătat că, în decursul primului
an de la adopţie, majoritatea afecţiunilor, a problemelor de ordin medical au dispărut.
Nu acelaşi lucru s-a petrecut cu privire la tiparul emoţional, (cf. A.B. F r ie s et al., „Early
experience in humans is associated with changes in neuropeptides criticai regulating social
behavior”, în: Proceeding of the National Academy of Science, 102, 22 noiembrie 2005, pp.
17237-17240.)
în acest caz, este vorba de diminuarea sistemului vasopresină-oxitocină. De asemenea,
faptul că nivelul de oxitocină creşte doar în situaţia unei relaţii înterpersonale angajate, la care
participăm conştient, în raport cu alte situaţii, în care există relaţii înterpersonale superficiale,
arată cât de importantă este implicarea directă a părinţilor în raporturile lor cu copii, (cf A.B.
F r ies et al., „Early experience...”.)
284__________________________________________________________

Ne întâlnim, în aceste relatări ştiinţifice recente, cu observaţiile si


recom andările spirituale ale vieţii creştine. D ragostea faţă de copii, vă­
zută ca jertfă, ca grijă, ca exerciţiu de renunţare la egoism şi ca dăruire
de sine, şi din sine pentru copil, e întregită cu aceste rezultate ce dez­
văluie nevoia noastră de iubire şi de îm brăţişare din partea celor dragi,
în acest sens, ştiinţa scoate la iveală necesitatea unui proiect spiritual al
vieţii, care devine decisiv nu doar pentru noi, ci şi pentru copiii pe care
îi creştem. Cultivarea virtuţilor, lupta cu superficialitatea ce parazitează
astăzi relaţiile interpersonale intrafamiliale şi realizarea unui angaja­
ment profund în relaţia de iubire a părinţilor şi copiilor, pot fi îndem ­
nuri care reclamă necesitatea unei vieţi spirituale, întrucât toate aceste
nevoi şi condiţii sunt împlinite prin lucrarea duhovnicească a părinţilor,
în viaţa credinţei, cu ajutorul lui Dum nezeu.

3.1.3. Experienţa em patiei în ab o rd area neuroştiinţelor

Unele rezultate arată că suntem structural construiţi pentru empa-


tie. Explorările m edicale au evidenţiat o intensificare a activităţii cere­
brale în situaţiile care impun „înţelegerea” suferinţei unei alte persoane.
M ecanismele neuronale asociate empatiei se intensifică semnificativ şi
în situaţia când intrăm în relaţie cu o persoană ce prezintă anumite par­
ticularităţi ne-experiate de noi (de exemplu, o infirmitate). Când este
vorba de relaţia cu persoanele afectate de suferinţe sau de un handi­
cap necunoscute, creierul nu se opreşte din încercarea de a înţelege pe
cel care resimte aceste dureri, configurând activităţi neuronale specifice
empatiei. Oamenii, afirmă cercetătorii, fac aceasta în m od autom aP^.
Alte cercetări, care au avut în atenţie copii, indică m ecanism e
em patice la vârste foarte fragede, sugerând că suntem structural legaţi
de com portam entul m oral şi de receptarea em patică a suferinţelor
celorlalti^^^ Rezultate de acest fel sunt deosebit de relevante, întrucât

cf. L. A ziz - Z a d e h , T. S h e n g , S.-L. L iew, H. D a m a sio , „Understanding Otherness:


The Neural Bases of Action Comprehension and Fain Empathy in a Congenital Amputee”, în:
Cerebral Cortex, 6 iulie 2011; DOI: 10.1093/cercor/bhrl39.
Studiul a urmărit activitatea cerebrală a unor copii cu vârste până în 12 anî, în
diverse situaţii ce solicitau empatie şi judecăţi de ordin moral. Atunci când copiilor le-au
APOLOGETICA ORTODOXĂ 285

dovedesc faptul că există o tendinţă de em patie în raport cu cei ce


suferă durere şi o anum ită înclinaţie naturală spre judecăţile de ordin
m oral chiar şi la copii. A ceasta dovedeşte că em patia şi atitudinea m o ­
rală ţin, în bu nă m ăsură, şî de structura actîvităţii cerebrale a om u ­
lui, chiar şî a copiilor (în cazul unei dezvoltări neuro-psihofiziologice
n orm ale), nu doar de factorii form ativi sau de orientare parentală,
educaţională
) sau culturală.
Rezultate de acest fel au readus în discuţie, pe teritoriul ştiinţific,
raportarea omului la sem enii săi, mult afectată astăzi de superficialitate
şi economizare. Credem că descoperirile acesta pot reorienta reflecţia
omului spre proiectul edificării sale spirituale, pentru că omul nou şi
urcuşul sfinţeniei se decid, inevitabil, sau se probează cel m ai bine, în
m aniera de raportare la semeni. în Pilda sam ariteanului celui milostiv,
de exemplu, H ristos indică m ilostenia ca fiind dim ensiunea spirituali­
tăţii autentice: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între
tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-1
aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şî, văzân-
du-1, a trecut pe alături. De asem enea şi un levit, ajungând în acel loc şî
văzând, a trecut pe alături. Iar un sam arînean, m ergând pe cale, a venit
la el şi, văzându-1, i s-a făcut milă. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, tur­
nând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-1 pe dobitocul său, l-a dus la
o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari
i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei m ai cheltui, eu, când m ă
voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele
celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut m ilă cu el. Si lisus i-a

fost prezentate imagini cu scene ce surprindeau o experienţă dureroasă din viaţa cuiva,
scanarea creierului a scos în evidenţă o activitatea hemodinamică mai pronunţată în zonele
cerebrale ce corespund prelucrării experienţelor dureroase (cum ar fi, de exemplu, insula
sau cortexul somato-senzorial). O situaţie similară s-a înregistrat şi în cazul în care copiiî
au fost „martorii” unei situaţii în care cineva a fost rănit intenţionat de către o altă persoană.
Anumite circuite ale afectivităţii au intrat în acţiune deopotrivă cu cele implicate de regulă
în înteracţîunea socîală şi în raţionamentele morale, cum ar fi anumite regiuni din cortex sau
amigdala. Copiii au confirmat ulterior, şi prin răspunsurile la un chestionar, că au receptat atât
durerea, cât şi situaţiile inechitabile în care erau antrenaţi subiecţii din imaginile vizualizate,
(cf Jean D ec e ty , Kalina J. M ic h a l s k a , Yuko A k it s u k i , „Who caused the pain? An fMRI
investigation of empathy and intentionality in children”, în; Neuropsychologia, voi. 46, nr. 11,
septembrie 2008, pp. 2607-2614)
286__________________________________________________________

zis: M ergi şi fa şi tu asem enea” {Luca 10, 30-37). Aşadar, chiar în raport
cu preotul şi levitul, calificaţi în cunoştinţe de ordin teologic, şi având
roluri cheie în viaţa spirituală a comunităţii, sam arineanul exprim ă cel
m ai bine iubirea pentru semeni, prin m ilostenia lui.
E sem nificativ aici ceea ce exprim a Părintele D um itru Stăniloae:
„Capacitatea cuiva de a se dărui pentru altul arată că există undeva acest
plan de existenţă în care pot fi realizaţi oam enii în acest grad suprem, un
plan de existenţă spre care aspiră cea mai autentică esenţă a noastră”^^®.

3.1.4. A bordări ale vieţii sp irituale din perspectivă m edicală

în ultimele decenii, o serie am plă de cercetări au scos la iveală re­


zultate care com portă multe deschideri către aria vieţii spirituale. Sta­
bilitatea familiei, suportul social resimţit de fiecare persoană în parte, o
viaţă echilibrată, obiceiurile bune de vieţuire, sănătatea, participarea la
activităţile de voluntariat din comunitate, nivelul de încredere şî viziu­
nea optim istă în legătură cu viitorul, sunt aspecte pe care cercetările le
evidenţiază ca fiind mult influenţate de practica vieţii religioase.
De exemplu, degradarea familiei şi amploarea obscenităţilor sunt fe­
nomene sociale strâns legate de diminuarea vieţii religioase. Unele cerce­
tări dovedesc faptul că viaţa religioasă a soţilor are un impact m ajor asu­
pra stabilităţii căsătoriei. Legătura dintre cele două a fost studiată pentru
prim a dată în SUA, în 1979. Potrivît rezultatelor, 17% din cuplurile de
căsătoriţi care mergeau la biserică, o dată pe an sau m ai rar, s-au despărţit
după cinci ani de căsnicie, în timp ce numai 7% din familiile celor care
frecventau Biserica cel puţin o dată pe lună s-au despărţit! Acelaşi stu­
diu arată că, după 15 ani de căsnicie, 37% dintre cei căsătoriţi care nu au
frecventat Biserica divorţaseră între timp, în raport cu numai 14% dintre
familiile cu o frecvenţă lunară la serviciile religioase divorţaseră^^L
Un alt studiu, privind legătura dintre rata divorţului şi viaţa reli­
gioasă, de la m ijlocul anilor 1980, a urm ărit posibila influenţă a altor

Nota 492, în S f. Va r sa n u fie şi Ioan , Scrisori duhovniceşti, cap. 339, în Filocalia, voi.
XI, Ed. Epîscopiei Romanului şi Huşilor, 1990, p. 350.
Harold G. K o en ig et a l, Handbook ofReligion and Health, Oxford University Press,
2001, p. 192.
APOLOGETICA ORTODOXA 287

factori la rata divorţului, precum educaţia, venitul familiei sau vârsta


mariajului. Acesta a arătat că stabilitatea familiei este influenţată de ca­
litatea vieţii religioase, înafara oricăror efecte indirecte din partea edu­
caţiei, venitului familiei sau a vârstei m ariajului. în familiile cu o viaţă
religioasă constantă, riscul divorţului este mult mai mic^^^
Mai general, multe dintre datele care vizează m edicina com porta­
m entală afirm ă im portanţa vieţii spirituale. Pe de o parte, se afirm ă că
relaţiile cu sem enii ne ajută să ne păstrăm sănătoşi, ceea ce confirmă
faptul că virtuţile sunt o parte constitutivă în omul sănătos, omul inte-
gru^^^ Pe de altă parte, multe cercetări indică faptul că o viaţă religioasă
autentică are num eroase beneficii; are efecte pozitive asupra persoane­
lor hipertensive, asupra celor depresive, anxioase sau infertile, corelează
cu scăderea incidenţei îm bolnăvirilor de ciroză (întrucât există o mult
m ai scăzută rată a consum ului de alcool), dar şi a incidenţei emfizenului
sau cancerului pulm onar (întrucât persoanele religioase sunt într-o mai
m ică m ăsură fum ători), corespunde persoanelor cu mai multe contac­
te sociale, cu relaţii de familie mult m ai stabile, corelează cu incidenţa
scăzută a sinuciderilor, cu o m ică rată a divorţurilor, a crimele sau in ­
fracţiunilor^®'’. C ea mai mare parte a acestor rezultate se sprijină pe in ­
vestigaţii foarte bine elaborate, cercetări care au fost publicate în revîste
de specialîtate dîn întreaga lume.
Rolul vîeţiî spirituale în am eliorarea stării de sănătate şi în îm bună­
tăţirea calităţii vieţii este, de altfel, un dom eniu tot mai frecvent prezent
şi între domeniile predate în şcolile de m edicină din Statele Unite ale
Americii. La nivelul anului 2000, din cele 154 de universităţi si scoli cu
profil m edical din SUA, în 54 erau prezente program e de pregătire a
studenţilor cu un conţinut ce viza confluenţa între spiritualitate, viaţa
religioasă şi m edicină, studiul lor interdisciplinar dovedindu-se esenţial

Harold G. K o en ig et al., Handbook ofReligion and Health, p. 192.


Numeroase statistici ne pot arăta faptul că până în anul 2000 existau deja peste
1 200 de studii şi cercetări privind impactul credinţei şi al practicii constante a vieţii spirituale
asupra sănătăţii. Una dintre cele mai extinse cercetări de acest gen a cuprins peste 5 000 de
subiecţi şi s-a întins pe o perioadă de 28 de ani. Această cercetare, desftşurată în Calîfornia,
a arătat că persoanele care practică viaţa spirituală au o rată de mortalitate scăzută şi un mod
de viaţă mai sănătos.
280 Pentru date de acest fel vezi Harold K o e n ig , Handbook ofReligion and Health.
288__________________________________________________________

în înţelegerea situaţiei în care se află pacienţii dar, şi pentru îm bunătăţi­


rea calităţii actului m edical în general.
M ai mult, num eroase cercetări recente arată că experienţa com pa­
siunii, m editaţia, rugăciunea influenţează mult stilul em oţional al per­
soanei, dispoziţia generală, având influenţe evidente asupra păstrării
funcţiilor cerebrale în bună stare, a m em oriei şi a bunei dispoziţii, sere-
nităţii şi rezilienţei, a flexibilităţii cognitive^^^ în acelaşi timp, num eroa­
se studii au în atenţie conceptul de inteligenţă spirituală, care evidenţia­
ză resorturile importante pe care le procură spiritualitatea în edificarea
persoanei, oferind posibilitatea dezvoltării unei conştiinţe panoram ice,
a unei sensibilităţi m ai m ari la valori, dar şi un im portant capital sim ­
bolic, pentru a putea conferi experienţelor de viaţă de fiecare zi, un sens
edificator^^^. în fine, persoanele care au o viaţă spirituală, care meditează
şi se roagă frecvent, au capacitatea de a suporta suferinţele, rezistenţă la
durere, calm în prezenţa gândului la m oarte şi au o disponibilitate mult
mai mare pentru compasiune.

3.2. O perspectivă teologică privind mutaţiile postmodernităţii

1.1.1. Viaţa orientată spre trup şi vocaţia divină a omului

în secţiunile anterioare am văzut că stiinta aservită tehnicii si eco-


3 3 3 3

nomiei evită sau am ână tot m ai mult întrebările cuprinzătoare cu privire


la lume şi la sens, tinzând să se autoexileze într-un univers de corpuri şi
fenomene fizice, fără adâncim i filosofice, şi fără relevanţă în plan exis­
tenţial. Prin astfel de îndeletniciri, şi omul tinde să se izoleze de Creaţie,
într-un univers artificial de interfeţe interactive şi de im agini seducă­
toare, asediat de facilităţi electronice, slujit de roboţi şi dispozitive elec­
tronice ergonomice, care-i satisfac şi îi potenţează nevoia de plăcere şi

Richard D a v id so n , Sharon B e g e l z , Creierul şi inteligenţa emoţională, Ed. Trei,


Bucureşti, 2013.
Unii autori încearcă să coreleze acest tip de inteligenţă, care ar reprezenta dimensiunea
ce valorifică toate celelalte tipuri de inteligenţă (de calcul, emoţională, socială, muzicală,
lingvistică, kinestezică şi naturalistă, după modelul inteligenţelor multiple propus de Howard
Gardner).
APOLOGETICA ORTODOXA 289

confort. Câtă vreme au în atenţie un univers de corpuri în m işcare şi


potenţialul exploatărilor inginereşti pentru o aservire cât m ai completă,
căutările omeneşti, oricât de mult s-ar extinde, nu vor putea depăşi lu­
m ea lucrurilor sensibile.
Din perspectivă teologică, tehnicizarea spaţiului de viaţă personală
şi com unitară poate fi văzută ca indiciu al unei vieţi orientate spre trup.
D e partea cealaltă, foam ea de cuprindere explicativă a universului şi a
vieţii, setea de a elucida cauzele care au făcut posibile cosm osul, viaţa şi
conştiinţa, chiar în form a lor fizică, pot avea rădăcini divine, întrucât
„chipul divin în om, şi arhetip al asem ănării sale pierdute”, are vocaţia
şi caută starea paradisiacă când ştia, „ca şi Dum nezeu, totul, pentru că
era „totul în toate”^®^ M ai general, toate aceste situaţii de viaţă aduse în
atenţie de criticii postm odernităţii pot prim i înţelesuri noi, dacă sunt
privite din perspectivă spirituală, ţinând seam a de faptul că omul este
fiinţă creată după chipul lui Dum nezeu, în vederea asem ănării cu El.
Din perspectiva teologiei, aşa cum subliniază Părintele Stăniloae,
utilizarea raţiunilor în tehnică nu este m enită doar să satisfacă nevoile
j

practice ale omului, ci ea trebuie să fie şi „suişul unei trepte de cunoaş­


tere ce trebuie cunoscută şi depăşită”^®"*, încât toate acestea pot fi văzute
şi în lum ina urcuşului spiritual. „Desigur, scrie Părintele Stăniloae, teh­
nica aceasta nu trebuie să se dezvolte dincolo de necesităţile reale ale
omului şi să fie folosită şi spre răul lui. El trebuie să răm ână stăpânul ei şi
să nu fie împiedicat de la urcuşul spre Dum nezeu”^®^ O perspectivă ase­
m ănătoare oferă şi S f loan G ură de Aur, acolo unde scrie: „vezi puţin,
iubitule, cum se gospodăreşte constituţia lumii, şi fiecare a fost făcut de
înţelepciunea lui Dum nezeu sădită în fire, inventator al unui m eşteşug
oarecare, şi aşa s-au introdus în viaţă ocupaţiile m eşteşugurilor”^®®; „şi
pe cele ce înoată în adâncul apelor şi pe cele ce zboară în înălţime [şi
puterile cosm ice terestre sau submarine, am spune astăzi, com pletea­
ză Nellas] ţi le-a supus prin tehnică Stăpânul. [...] Să răm ânem , aşadar.

Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 367.


Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 367.
Alexei N est e r u k , Universul în comuniune..., p. 367.
S f. Ioan G ură d e A u r , Omilii la Facere, PG 53, 264, şi Omilia 20, 2, col. 168, apud
Panayotis N e l l a s , Omul - animal îndumnezeit, p. 126.
290__________________________________________________________

spunând acestea, adm irând grija Lui şi uim iţi de înţelepciunea, iubirea
de oam eni şi pronia Sa pentru noi”^®^.

3.2.2. Curiozitate senzorială şi contemplare edificatoare

Dar, în prîvinţa acestuî drum neodihnit prin lume, în căutarea unui


progres real şi durabil, este im portant să reflectăm la ceea ce pare să
fie mobilul cunoaşterii, sau m ăcar una dintre articulaţiile profunde ale
m işcării necontenite a omului prin istorie: curiozitatea.
Este semnificativă aici observaţia lui Heidegger, ^ c u tă pe urmele
Fericitului Augustin, cum că această curiozitate a omului, care îl face să
caute noul „pentru a se desprinde apoi de el, căutând din nou ceea ce
este nou”, este incapabilă să zăbovească „în preajm a fiînţăriî imediate”;
ea este atrasă mereu, însă doar de altceva nou, fără să se oprească la
nimic. De aceea, spunea Heidegger, curiozitatea nu are nim ic de a face
cu observaţia, cu uimirea, sau contemplarea adm irativă a fiinţării^®®. De
fapt, aviditatea de nou trădează dorinţa om ului de a se sustrage propriu­
lui sine si lum ii în care trăieşte, vădind o dorinţă de a evada din reaP®^
însă, variatele forme de auto-exil în lum i virtuale, în terîtorîî îluzorii
oferîte de film, în spaţiul experienţelor ludice puse la dispoziţie de in­
dustria jocurilor computerizate, „adaptează” simţurile şi conturează un
orizont de aşteptare, după tiparul acestor „noutăţi” seducătoare pe care
le tot încearcă, chestîune care îl înstrăinează tot mai mult de sine însuşi,
de lum ea în care trăieşte, de sem eni şi de Dum nezeu. „Văzul” omului,
în acest caz, ajunge să fie diam etral opus celui propriu contemplării fru­
m osului, sau theoriei, căutării intelectuale sau reflecţiei propriu-zise cu
privire la adevăr^^°.
Pe de altă parte, perspectiva patristică oferă o cuprindere limpede a
acestor situaţii de viaţă, în pofida faptului că reperele eî au fost formulate

S f. Ioan G ură d e A u r , Tălcuire la Psalmul 50, 8; apud Panayotis N e ll a s , Omul -


animal îndumnezeit..., p. 127.
Thomas d e K o n in c k , Noua ignoranţă şi problema culturii, Ed. Amarcord, Timişoara,
2001, p. 52.
Thom as de K o n in c k , Noua..., p. 52.
Thomas de K o n in c k , Noua..., p. 52.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 291

într-o vreme în care nu existau nici filme, nici jocuri pe calculator. Tot
ceea ce, din lume fiind, îl im presionează peste m ăsură pe om, îi şi subju­
gă luciditatea. Acestea îl fac pe el să uite de sine, să se piardă pe sine, şi să
uite de legătura lui cu Dum nezeu, să uite de faptul că trăieşte o viaţă dă­
ruită de El, într-o lume dăruită de El, şi că are o destinaţie care depăşeşte
lum ea aceasta şi care nu poate fi împlinită de nim ic din lum ea aceasta.
Tot ceea ce este iubit peste m ăsură devine obstacol în calea edificării lui
spirituale. Sf. M axim M ărturisitorul scrie că patim a este, de fapt, orice
iubire neraţională. „Patim a este o m işcare a sufletului îm potriva firii, fie
spre o iubire neraţională, fie spre o ură fără judecată a vreunui lucru sau
din pricina vreunui lucru din cele supuse sim ţurilor”^®'.
în alt loc din Filocalie găsim că, potrivit lui Teodor al Edesei, între
lucrurile care îm piedică m intea să dobândească virtutea, sunt şi acestea:
„obişnuinţa deprinderilor contrare”, care încearcă să convingă m intea
prin obiceiul îndelungat „să tindă spre cele păm ânteşti”; de asem enea
„lucrarea simţurilor, care trage m intea cu sine spre frum useţile sensibi­
le”, dar şi „tocirea lucrării m intale pe care [mintea] o suferă din pricina
împletirii cu trupul”^®l

3.2.3. Depăşirea lumii sensibile prin transfigurarea vieţii omeneşti

Teologia afirm ă că sufletul este centrul vieţii omului. Sufletul arată


pe om ca fiinţă înţelegătoare, chemată să trăiască veşnic, în comuniune
de iubire. „Sufletul fiecăruia dintre oam eni este şi viaţa trupului însufle­
ţit prin el şi are lucrare de viaţă făcătoare pentru altul”^®L în felul acesta,
viaţa trupului este înţeleasă ca o lucrare ce iradiază din sufleT®^ şi toate
cele sensibile prim esc alte înţelesuri, încât toate m işcările om ului prin
lume ar putea prim i înţelesuri noi.

S f. M a xim M ă r t u r isit o r u l , Capete despre dragoste, suta a doua, cap. 16, în Filocalia,
voi. II, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 71.
T eo d o r a l E d e s e i , Cuvânt despre contemplaţie, în Filocalia, voi. IV, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2000, pp. 232-233.
S f. G rigo rie Palama , Despre cunoştinţa naturală, cap. 32, în Filocalia, voi. VII, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 437.
Pr. Dumitru S tă nilo a e , nota 23, în S f. G rigo rie Pa la m a , Despre cunoştinţa naturală,
cap. 32, pp. 437-438.
292

Privită în acest fel, viaţa omului nu se poate întreţine din cun oaş­
terea şi stăpânirea lucrurilor existente în universul sensibil şi nici nu ar
putea fi împlinită doar prin punerea în operă a variatelor forme de situ­
are în lume, în raport cu sem enii şi cu lucrurile, şi nici prin combinarea
lor. Setea om ului de infinit şi capacitatea lui de a se dărui în iubire şi de
a prim i iubirea altora nu vin din biologia trupului şi nu pot fi hrănite cu
ceva din lum ea aceasta, ci vin din spiritualitatea sufletului său. Dorul
după nemurire, imboldul de a-şi depăşi limitele şi m arginile lumii, de a
se auto-transcende, dorinţa lui de a trăi veşnic, si toate zbaterile lui nu se
trag din chim ia materiei organice - chiar dacă aceasta tinde, în anumite
condiţii, să se organizeze sau să reproducă, să perpetueze prin replicare
şi prin automatism e, anumite structuri - nu vin din m ateria care alcătu­
ieşte corpul um an, cu toată bogăţia combinaţiilor ei.
D orul după nem urire ţine de faptul că om ul este o fiinţă însufleţi­
tă, prin suflarea de viaţă a lui Dum nezeu, fiind chem at la com uniune
cu Cel Veşnic, Care este izvorul vieţii. în sufletul lui stă ascun să do-
rinţa de înălţare, pentru a deveni m ereu m ai bun şi m ai curat. M iezul
acestor dorinţe spirituale nu ţine de inerţia, de autom atism ele repe­
titive ale chimiei, nici de m ecanism ele de replicare a indivizilor din
lum ea vietăţilor necuvântătoare, şi nici nu este m arcat decisiv de am ­
prenta term odinam ică a m orţii term ice care am eninţă toate formele
de ordine din universul fizic.
De aceea, exemple de viaţă dram atice sau eroice, ca cele din p e­
rioada persecuţiilor prim elor veacuri creştine, şi m ai general, num e­
roase îm prejurări ale vieţii, m arcate de situaţii lim ită, de eroism sau de
sacrificiu, de adeziune totală la valori care nu pot fi abandonate, arată
că dorinţele şi lucrările spirituale ale om ului pot fi ascendente, către o
tot m ai m are bunătate şi dragoste, către o tot m ai intensă com uniune
de iubire cu D um nezeu si cu sem enii, către o viată tot m ai arm onioasă
cu întreaga Creaţie, tot m ai m ult sfinţită de har. în să toate aceste ati­
tudini şi m işcări desfid sau se sustrag întrucâtva dinam icii repetitive
a m ateriei, sau dictaturii term odinam ice a m orţii term ice, care stăp â­
nesc m acrocosm osul.
Aceste situaţii de viaţă, scot la iveală, într-un m od m ai desluşit,
că viaţa spirituală a om ului nu are toate determ inările în trupul lui
APOLOGETICA ORTODOXA 293

m aterial, că sufletul om enesc nu este înscris în cercul strâm t al m eca­


nism elor fizice. în aceste situaţii de viaţă, om ul poate constata că su ­
fletul lui are m işcări străine de cele proprii m ateriei fizice, care reven­
dică o anum ită libertate a spiritului. El poate resimţi, ca experienţe de
netăgăduit, şi dorinţe care-1 situează dincolo de perim etrul legislativ
al fizicii, şi m işcările interioare ale sufletului care urcă spre îm plinirea
acelor dorinţe.
Sufletul om ului poate avea o m işcare înnoitoare, şi nu repetiti­
vă, către arm onii tot m ai adânci şi m ai cuprinzătoare ce îm brăţişează
pe sem eni şi întreaga Creaţie în Dum nezeu, nu către dezordinea rece,
constrânsă de term odinam ica lum ii fizice; o m işcare interioară către o
viaţă tot m ai deplină, m ai intensă şi m ai curată, tot m ai puternic im ­
prim ată de har, curăţită de păcat, de boală şi de m oarte, prin lucrarea
lui D um nezeu, resim ţită în m od dîstinct de propriul adânc, dar din ce
în ce m ai intensă. D ar aceasta este o m işcare contrară celei cu care ne-a
obişnuit m acrocosm osul, care se rostogoleşte către o m oarte im inentă
şi către dispariţia fizică. D acă, într-o existenţă concretă, om ul pare să
resim tă m ai ales în trupul m aterial stricăciunile bolilor, el totuşi strigă
după nem urire şi simte că a fost făcut pentru ea şi că poate năzui către
ea m ai ales pentru că este o fiinţă înzestrată cu suflet spiritual. Astfel,
nici provocările post-m odernităţii, nici năzuinţele om eneşti scoase la
iveală de aceste vrem uri, nici lăm urirea acestor situaţii noi din aria
ştiinţelor nu p ot fi întrutotul m ulţum itoare, decât cuprinzând şi aspec­
tele spirituale ale vieţii.

3.2.4. V iaţa ocupată de sim ţuri şi nevoinţa ascetică

Este reprezentativ, faptul că, la o lectură sum ară, se poate observa că


filmul, consum ism ul şi jocurile computerizate ascund, în interstiţiîle lor,
toate aceste obstacole. Este important, aşadar, să luăm în considerare şi
ceea ce spune experienţa filocalică cu privire la felul de a lupta cu aceste
piedici. Teodor al Edesei scrie că, în această privinţă, sunt necesare trei
lucrări. M ai întâi, oam enii trebuie să aibă privirea sufletului neîntrerupt
aţintită spre Dum nezeu, prin încordarea tuturor puterilor sufleteşti; „să
ceară de la D um nezeu m ână de ajutor, punându-şi în El toată nădejdea.
294__________________________________________________________

ca unii ce sunt convinşi că dacă n-ar ajuta Acela, ar fi răpiţi în chip ne­
cesar de cei ce-i trag spre cele dim potrivă”^^^
O altă osteneală cu care ne îndeam nă părinţii să biruim toate aceste
piedici ascunse astăzi în avalanşa de oferte experienţiale video-emoţio-
nale este „hrănirea necontenită a sufletului prin ştiinţă”. Semnificativ aici
este faptul că prin ştiinţă, Teodor al Edesei înţelege atât „ştiinţa lucruri­
lor sensibile” - exerciţiul cunoaşterii lumii, a frum useţilor ei profunde
care lărgesc orizonturile m inţii noastre şi ne îm ping spre contemplare şi
doxologie - cât şi ştiinţa celor inteligibile, „privite în ele însele” sau „în
raport cu primul principiu”, şi „contem plarea cauzei lucrurilor din cele
din jurul ei, atât cât e putinţă”. în fine. Teodor al Edesei m enţionează as­
ceza, spiritualizarea trupului „prin post, priveghere, culcare pe păm ânt,
prin haina aspră şi strict necesară, prin osteneli şi dureri, osteneli care
răstignesc trupul”, îl fac „uşor şî ager”, capabil să urm ărească „fără gre­
utate m işcările m inţii”, capabil să „se înalţă îm preună cu Cel înalt”^®®.
Prin aceste lucrări, omul întăreşte curăţia, repunând în drepturi
viaţa spirituală. Aceasta pentru că doar m intea lum inată de credinţă şi
har este considerată de gândirea patristică puterea îm părătească chem a­
tă să fie „stăpână peste sim ţuri”. D oar felul cum ea ţine sub observaţie
m işcarea sim ţurilor ne poate da adevărata „m ăsură a vieţii sufletului”^®^,
care se poate deschide spre un orizont al lum inii şi bucuriei resimţite
adânc şi în trup şi în suflet, ca lum ină şi bucurie inepuizabile.
întreaga gândire patristică subliniază, în variate forme, faptul extra­
ordinar că omul este înzestrat cu sim ţuri prin intermediul cărora poate
sesiza lumea. S f Petru Dam aschinul constată, de exemplu, această m i­
nunată alcătuire a omului, în care „ochii, urechile şi lim ba prim esc din
afară cele de trebuinţă, după voia sufletului; ochii, prin lum ină, urechile
prin aer; şi niciunul din sim ţuri nu îm piedică pe celălalt şi nu poate face
ceva în afară de scopul sufletuluî”^^®.

T eo d o r al E d e s e i , Cuvânt despre contemplaţie, în Filocalia, voi. IV, Ed. Humanitas,


Bucureşti, 2000, p. 233.
T eo d o r a l E d e s e i , Cuvânt despre contemplaţie, p. 232 sqq.
S f. I sa a c Ş ir u l , Cuvinte despre nevoinţă, cuv. 8, în Cuvinte pentru singuratici, partea
a Il-a, trad. loan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 65.
S f. P etr u D a m a sc h in u l , învăţături duhovniceşti, în Filocalia, voi. V, trad. Pr.
Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 100.
APOLOGETICA ORTODOXA 295

între toate simţurile, vederea este cea care deschide orizontul cel
m ai larg către frum useţea şi diversitatea lum ii înconjurătoare şi m ai ales
către chipul văzut al semenilor. De aceea, vederea este şi foarte adesea
folosită ca indicator simbolic pentru activitatea înţelegătoare a minţii.
„Ochiul priveşte cele văzute, iar m intea înţelege cele nevăzute”, scrie S f
Antonie cel Mare^^^.
Viaţa om ului este săracă atâta timp cât lum ea este receptată pre­
ponderent prin ecranele televizoarelor sau prin prism a cumpărăturilor,
într-o astfel de viaţă, s-ar putea spune, folosind cuvintele Părintelui Stă-
niloae, că „lucrurile îşi pierd adâncim ea. Nici persoanele, nici lucrurile
nu m ai cuprind decât ceea ce cade imediat sub sim ţuri şi nim ic dincolo
de simţuri. Ele au devenit opace. [...] Lum ea a devenit unilaterală, săra­
că, fără reliefuri de alt ordin decât cel m ate riar“ °.
Tocmai de aceea, recom andările privind protejarea simţurilor, a
ochilor, de inflaţia de ştiri si divertisment, sunt m ai actuale ca niciodată:
„Să ne silim de-a ajunge să cârm uim simţurile prin raţiune şi m ai ales să
nu îngăduim ca ochii, urechile şi lim ba să privească, să asculte şi să gră­
iască în chip pătim aş, ci spre câştigul nostru. Căci nimic nu alunecă mai
uşor spre păcat ca aceste mădulare, dacă nu sunt stăpânite de raţiune; şi
nim ic nu ajută m ai mult la mântuire ca ele, dacă le cârmuieşte şi le duce
raţiunea spre cele ce trebuie şi spre cele ce vrea ea”^°L
Osteneala vieţii duhovniceşti arată că, de pe urm a acestui efort as­
cetic, câştigul este nepreţuit: o extensie a capacităţii de a vedea şi de a
înţelege lumea, dincolo de suprafaţa ademenitoare a lucrurilor. Este ve­
derea pătrunzătoare, întărită de conştiinţă sim bolică, în care omul, cum
afirm ă Berdiaev, „vede peste tot numai sem ne şi sim boale ale celeilalte
lum i”, sim ţind divinul „înaintea tuturor lucrurilor, ca m ister şi infinitate
ce stă înapoia a tot ceea ce este finit”, care „nu vede ultimele realităţi în
lum ea aceasta, în corpul ei natural”^“ .

învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, cap. 128, în Filocalia,
voi. I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 39.
Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Ascetica şi mistică creştină sau teologia vieţii spirituale, Ed.
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 1993, p. 134.
T eo d o r a l E d e s e i , Una sută capete foarte folositoare, cap. 87, în Filocalia, voi. IV, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 223.
Apud Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Ascetica şi mistica creştină..., p. 188.
296__________________________________________________________

3.3. Ştiinţă, tehnică şi muncă pentru o viaţă edificatoare

3.3.1. Lu crarea om ului ca descoperire a tainelor


m ateriei, în cuprinsul lum ii create

Din perspectivă teologică, munca poate fi înţeleasă ca un raport speci­


al între om sî Creatîe, un drum al cunoaşterii si edificării sale în comuniune
cu Dumnezeu. Printr-o întrebuinţare corectă a lumii, potrivită raţiunilor
lucrurilor ei, adecvată voii lui Dumnezeu, la fel ca şi în cazul unei corecte
raportări la trup şi la semeni, omul se poate apropia de condiţia spirituală a
întâlnirii cu El. în acest caz, munca îşi recapătă relevanţa în urcuşul spiritu­
al al omului. Ea devine prilej de cunoaştere a raţionalităţii Creaţiei şi a Pro­
niei divine, prilej de contemplare a bunătăţii şi frumuseţii lui Dumnezeu
şi de experiere a iubirii Lui exprimate prin lucrurile create, puse în lume
pentru om, m unca devine exercitare etică şi ascetică a resurselor lumii cre­
ate şi a înţelesurilor ei, în vederea apropierii de El şi de semeni.
M ultă lum ină şi sens aduce perspectiva creştină asupra muncii,
întrucât leagă m unca, privită ca lucrare constitutivă fiinţei umane, de
urcuşul vieţii spirituale! Părintele D um itru Stăniloae scrie în acest sens
că „noi transform ăm lucrurile în darurile noastre prin actul libertăţii
noastre şi prin iubirea ce-o arătăm în felul acesta luî Dum nezeu. Spre
acesta noi le putem transform a şi com bina la nesfârşit. D um nezeu i-a
dat om ului lum ea nu num ai ca un dar de o fertilitate continuă, ci si de
o mare bogăţie de alternative posibile de actualizat de către om prin
libertate şi m u n ca’^L De aceea, din perspectivă creştină, „lum ea slujeş­
te ridicării noastre la sensul nostru ultim sau la obţinerea plenitudinii
noastre în comuniune cu D um nezeu cel personal, prin raţionalitatea ei
flexibilă sau contingenţă, prin sensurile pe care omul le poate urm ări
prin ea. Toate acestea ne impun o nouă responsabilitate faţă de D u m ­
nezeu şi faţă de lum ea însăşi, responsabilitate prin al cărei exerciţiu noi
sporim în com unîunea cu D um nezeu şi cu semenii, um anizându-ne sau
desăvârşindu-ne pe noi înşine”^®^.

' Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, p. 235.


‘ Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. I, p. 234.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 297

însă cu aceste menţiuni încă nu s-a spus esenţialul privind taina


extraordinară la care participă materia. Aceasta pentru că făptura cea
m ai com plexă dintre toate vieţuitoarele, în care lum ea spirituală şi cea
sensibilă se întâlnesc, este omul. în trupul omuluî, m ateria lum ii a atins
nivelul de organizare cel m ai înalt, capabil să susţină nu doar o viaţă
biologică, ci o viaţă superioară, viaţa sufletească. Aceasta pentru că în
trupul omenesc, spiritul poate lucra m ai intens decât o face omul cu
m âinile lui în m ateria dinafară. D acă spiritul um an poate transform a
prin trup, m ateria lumii, cu lucrarea mâinilor, cu atât m ai mult, scrie
Părintele D um itru Stăniloae, omul poate transfigura prin spiritul său
m ateria trupului cu care este unit de la început, organizând m ateria în
trupul lui, ca „m ediu de lucrare a spiritului”^°^ în om, scrie m ai departe
Părintele Stăniloae, „toate părţile şi funcţiile lui sunt taine [...]. Taină e
ochiul material care vede, taină e cuvântul rostit de om, ca îmbinare de
sunet şi de sens, ca umplere a sunetului de sens. Taină e faţa omului, ca
materie lum inată de gândire şi de simţire”^®^.
Felul în care lucrează sufletul se resimte şi se im prim ă în trup, mîş-
cându-1 pe acesta din urm ă către o stare înrudită cu cea a sufletului.
„Orice gest al trupului are repercusiuni asupra vieţii sufleteşti şi orice
gând sau simţire din suflet se repercutează în trup. Simţirile m ai subţi­
ate, m ai curate şi m ai nuanţate ale sufletului se m anifestă în trup. Sim ­
ţirile curate ale trupului se im prim ă în suflet”, iar „sim ţirile trupului au
devenit curate prin voinţa sufletului”^°^

3.3.2. M unca, exersare etică si estetică a om ului în lum ea


lucrurilor, pentru întâln irea cu sem enii şi cu Dum nezeu

Taina materiei se vede, într-un fel mai cuprinzător, în aceea că, în


viaţa lui prin lume, omul poate lucra mai mult decât asupra materiei
dinafară, şi m ai mult decât lucrarea spirituală îndreptată spre propriul
trup. Prin sufletul nedespărţit de trupul său, omul poate lucra şi în viaţa

Pr. D um itru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, pp. 8-9.
306 pj . D um itru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, p. 8.
Pr. D um itru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, p. 13.
298__________________________________________________________

semenilor săi, în starea de comuniune cu ei. Oamenii pot prim i unii de


la alţii, prin îmbrăţişare, căldura liniştitoare a iubirii lor sufleteşti, tocmai
pentru că în îmbrăţişarea lor curată, m ateria însufleţită a trupurilor lor
comunică şi mai mult starea lor sufletească, când ei trăiesc intens, unii
pentru alţii, starea de jertfa. Aceasta pentru că, „trupul omenesc e consti­
tuit din simţuri în care spîritul şi trupul sunt nedespărţite”, încât „puterea
ce se scurge prîn trupul celui ce acţionează asupra altuia”^®®, trecând de
la cel ce ajută la cel ce este ajutat, prin m ateria însufleţită a trupurilor lor,
ajunge până în sufletul celui din urm ă. Aşadar, m ateria este m ai mult
decât materialul producţiilor artistice sau inginereşti, şi m ai mult decât
suportul vieţii biologice; ea este m ediul de comunicare al iubirii şi în­
trajutorării între oameni, materie destinată să fie tot m ai transparentă
pentru viaţa sufletului care se comunică prin ea, către ceilalţi.
însă, dacă întrebuinţările pe care le primeşte m ateria lumii s-ar opri
aici, esenţialul, sau m iezul cel m ai adânc al tainei încă ar rămâne ne­
spus, şi multe dintre cele pom enite până acum nu ar avea încă un sens
pe m ăsura frum useţiî lor. Existenţa materiei, aşa cum este ea, pregătită
să prim ească formele pe care spiritul liber şi creator al omului voieşte
să i le imprime, la fel ca şi realizările omeneşti pe baza materiei lum ii ar
rămâne fără rost. La fel, m işcarea si îm brăţişarea vietăţilor, în strădania
lor de a supravieţui prin solidaritate, ar pierde strălucirea lor, dacă toată
arm onia vieţii nu ar fi decât o zvâcnire oarbă a unei materii moarte, fără
nicio raţionalitate, ajunsă din întâmplare la viaţă. La fel, nici Iubirea şi
întrajutorarea oamenilor, care pot să-şi transm ită unii altora stările lor
sufleteşti, trăind îm preună o iubire spirituală care depăşeşte limitările
planului sensibil, care este m ai tare decât suferinţa şi m oartea, nu şi-ar
găsi o finalitate, un rost, câtă vreme viaţa şi bucuria iubirii lor ar sfârşi în
nefiinţă, răpuse de legile unei materii perisabile.
Aici se întrevede că taina materiei este chiar mai profundă decât
cele ce s-au spus până acum şi survine din altceva care face posibilă
participarea materiei la creaţiile omeneşti, la viaţa vieţuitoarelor şi la
iubirea dintre oameni, din ceva care le umple pe toate acestea cu sens.
Toate decurg din faptul că Dum nezeu poate lucra asupra creaturii, că

' Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, p. 7.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 299

„El se poate uni cu creatura Sa”, acesta fiind şi „înţelesul cel m ai general
al Tainei”^°^ Prin actul Creaţiei, Dum nezeu a pus în m aterîa lumîi po-
tenţialîtăţi nesfârşîte, pentru că a facut-o pentru om - fiinţă după chipul
Său si în vederea asem ănărîi cu El. Om ul este o fiîntă liberă sî creatoare,
care adăugă lumii, prin ştiinţă şi tehnică, prin artă sau prin faptele vieţii
sale, propriile opere, pentru că el este spirit ce depăşeşte întreaga natură
sensibilă, în căutarea Adevărului suprem, situat dincolo de ea.

3.3.3. D im ensiunea sacram en tală a m ateriei


si
7
a lucrărilor omeneşti
y
în lume

Din chiar debutul textului Sfintei Scripturi aflăm că deasupra ape­


lor prim ordiale Se purta Duhul lui Dum nezeu (Facerea 1, 2) şi că apele
prim ordiale s-au făcut prin aceasta „sân al oricărei forme vii” din lume,
pentru ca vieţuitoarele să poarte şi reflecteze, în m işcarea lor de solida­
ritate şi arm onia vieţuirii lor, chipul Sfintei Treimi, Care le-a creat, şi să
indice indispensabila legătură dintre viaţă şi Creator. Teologia afirmă că
m ai ales omul, făcut după chipul lui Dum nezeu, are o menire specială
în Creaţie. Trup şi suflet fiind, el este chemat să adune în sîne întreaga
Creaţie şi, unindu-se cu Dum nezeu, să o unească şi pe ea cu El. Făcând
pe om după chipul Lui, Care este Logosul (2 Corinteni 4, 4), Dum nezeu
l-a rânduit pe om să fie „cel m ai adecvat m ediu al exercitării puterii uni­
ficatoare a Logosului asupra creaţiei”^^°.
D ar omul şi natura, afectate de căderea lui Adam, nu pot fi m ediu
de lucrare a Duhului Sfânt în vederea transfigurărîi materieî şî a unî-
riî celor create cu Dum nezeu. De aceea, prîn întrupare, prin faptul că
H ristos Logosul Se face Om, se restaurează puterile omeneşti de transfi­
gurare a materiei creaţiei, a trupului, şi de unificare a întregii Creaţii cu
Dum nezeu. Aceasta se vede în Botezul luî H rîstos în apele Iordanului,
unde El uneşte Duhul cu apa, ce închipuie de acum apa Botezului n os­
tru, apa ce devine „sân al vieţii spirituale”^".

Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, p. 8.


Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, p. 10.
Pr. Dumitru S t ă n ilo a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, p. 27.
300__________________________________________________________

Abia prin Taina Botezului se naşte omul nou, „deschis comunicării


cu Sfânta Treime”, capabil să orienteze im boldurile sale creatoare către
expresiile lor cele m ai înalte, în stare să întrevadă în m işcarea complexă
a lum ii vii o lecţie de solidaritate, capabil să transfigureze puterile sale
sufleteşti de a lucra în lume în propria viaţă şi în viaţa semenilor, prin
ajutorul lui Dum nezeu.
în acest fel, prin lucrările sale, prin ştiinţele şi tehnologiile pe care
le dezvoltă, prin cultură şi artă, prin faptele sale orientate către sem eni,
om ul ajunge să im prim e în m aterie şi în univers, scopuri înalte, care
să ajute viaţa sem enilor, şi să preschim be efortul creator într-un act
liturgic, m enit să slăvească pe D um nezeu şi să sporească tot m ai mult
com uniunea de iubire cu sem enii şi cu El, tocm ai pentru că, prin b o ­
tez, el este chem at să se îm brace cu H ristos, care este Calea, Adevărul
si Viata tuturor^^^

Subiecte
1. Care sunt principalele efecte psiho-em oţionale, fizice şi sociale pe
care m edicina le-a evidenţiat cu privire la viaţa spirituală?
2. Care este valoarea creaţiei şi a m ediului înconjurător, din per­
spectivă m edicală şi spirituală?
3. Care sunt valenţele m uncii din perspectivă teologică?

Bibliografie
1. Petru Dam aschinul, Sf., învăţături duhovniceşti, în Filocalia, voi.
V, trad. Pr. D um itru Stăniloae, Ed. H um anitas, Bucureşti, 2008;
2. Davidson, Richard, Begely, Sharon, Creierul şi inteligenţa emoţio­
nală, Ed. Trei, Bucureşti, 2013;
3. G rigorie Palam a, Sf., Despre cunoştinţa n aturală, cap. 32, în
Filocalia, voi. V II, trad. Pr. D u m itru Stăniloae, Ed. H um anitas, B u cu ­
reşti, 1997;
4. Isaac Şirul, Sf., Cuvinte despre nevoinţă, cuv. 8, în Cuvinte pentru
singuratici, partea a Il-a, trad. loan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu 2007;

’ Christos Ya n n a r a s , Libertatea moralei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 89.


APOLOGETICA ORTODOXĂ 301

5. Koenig, Harold, Handbook ofreligion and health, Oxford Univer-


sity Press, New York, 2001;
6. M axim M ărturisitorul S£, Capete despre dragoste, suta a doua,
cap. 16, în Filocalia, voi. II, trad. Pr. D um itru Stăniloae, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1999;
7. Nellas, Panayotis, Omul - anim al îndumnezeit: perspective pentru
o antropologie ortodoxă, trad. loan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 1999;
8. Nesteruk, Alexei, Universul în comuniune: către o sinteză neopa-
tristică a teologiei şi ştiinţei, trad. Mihai-Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche,
Bucureşti, 2009;
9. D um itru, Pr. Stăniloae, Ascetica şi mistică creştină sau teologia
vieţii spirituale, Ed. C asa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1993;
10. Dum itru, Pr. Stăniloae, Teologia Dogm atică Ortodoxă, voi. I, Ed.
Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Rom âne, Bucu­
reşti, 1996;
11. Dum itru, Pr. Stăniloae, Teologia Dogm atică Ortodoxă, voi. III,
Ed. Institutului Biblic şi de M isiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1996;
12. Thom as de Koninck, N oua ignoranţă şi problema culturii, trad.
M ihaela şi Ion Zgârdău, Ed. Am arcord, Tim işoara, 2001;
13. Varsanufie, loan, Sf., Scrisori duhovniceşti, Filocalia, voi. XI,
trad. Pr. D um itru Stăniloae, Ed. Episcopiei Rom anului şi Huşilor, 1990;
14. Yannaras, Christos, Libertatea moralei, Ed. A n astasia, B u cu ­
reşti, 2004.
4. Provocări etice ale progresului în epoca bunăstării

Cuvinte cheie: progres, bunăstare, poluare, ecosistem.

Un aspect im portant în abordarea A pologeticii îl reprezintă m an i­


era în care este înţeles raportul cu întreaga Creaţie. N um eroase situaţii
din inginerie şi econom ie, dar şi din ecologie sau agricultură ridică, în
m od firesc, sem ne de întrebare cu privire la felul în care om ul şi u m a­
nitatea decid să planifice şi să intervină în decorul natural, utilizând
bioresursele, rezervele de m inereuri sau celelalte. în ultim ă instanţă,
exercitarea intenţiilor lor exploatatoare este expresia viziunii pe care
o au despre întreaga lum e şi despre m ediul înconjurător, dar şi despre
m enirea om ului în Creaţie. întrucât aceste aspecte sunt cuprinse în
Adevărul de credinţă, facem în cele ce urm ează câteva m enţiuni p ri­
vind anum ite provocări ale progresului actual, precum şi perspectiva
creştină privind ideea de progres în lum ina raporturilor edificatoare,
euharistice ale om ului cu întreaga Creaţie, precizând specificul înţele­
gerii şi m ărturisirii gândirii patristice din R ăsăritul creştin.
G eologii au constatat că Păm ântul e planeta cea m ai diversificată
în rezervele m etalifere si cu cea m ai m are diversitate de form aţiuni
> >

geologice din întreg sistem ul solar^'\ Din această perspectivă, lu cru ­


rile se petrec în aşa fel încât pare că solul terestru e pregătit pentru cel
ce îl locuieşte, gata să fie însărcinat cu rolul ce urm ează să le prim ească
prin lucrarea neobosită a omului, în noi şi noi proiecte inginereşti.
Şi, aşa cum se poate vedea, potenţialul m ateriei, folosit de generaţii
întregi de ingineri, nu pare să se fi istovit. D ar păm ântul nu este doar
un rai geologic. Este şi raiul vietăţilor m ici şi m ari, îm brăţişate într-o
horă a vieţii, pentru că prin m ateria lum ii se asigură subzistenţa vie­
ţuitoarelor. V iaţa terestră este copleşitoare, ţinând seam a de varietatea

' CecU F o lesc u , Ce este Universul, Ed. Albatros, Bucureşti, 1989 p. 246.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 303

im presionantă a organism elor vii. Există m ilioane de specii plante şi


anim ale, o diversitate im presionantă de form e şi culori, de com p orta­
mente şi funcţiP^^. în ultimele decenii, studiile din biologie, ecologie
sau agricultură au evidenţiat toate aceste situaţii, dim preună cu am e­
ninţările extraordinare pe care le face sim ţite progresul econom ic, ex­
ploatarea resurselor, consum ul şi risipa.

4.1. Poluare, supraconsum, risipă şi ameninţarea biodiversităţii

Am văzut că dezvoltarea econom ică din ultim ele decenii a adus


în prim -plan un nou com portam ent: consum ism ul. Se poate obser­
va cu uşurinţă că această nouă particularitate a civilizaţiei antre­
nează alte câteva provocări: risipa, inechitatea socială, poluarea şi o
reală am eninţare a speciilor. Facem câteva precizări despre fiecare
dintre acestea.
C on form estim ărilor, consum ul energetic al om enirii se dublează
o dată la 35-40 de ani. în acelaşi timp, n um eroase com unităţi încă nu
beneficiază de curent electric. Statisticile oficiale arată că aproxim ativ
1,6 m iliarde de locuitori, reprezentând un sfert din întreaga populaţie
a Terrei, trăiesc fără curent electric^'^ Peste 700 de m ilioane dintre
aceştia sunt în A sia, şi peste 500 de m ilioane trăiesc în A frica sub-sa-
hariană. Pe lân gă petrol, gaze naturale sau cărbuni, resurse exploatate
în cantităţi tot m ai m ari, apa dulce este şi ea consum ată din abunden­
ţă şi într-un m od inechitabil. Statisticile sunt îngrijorătoare. A proxi­
m ativ 12% din populaţia planetei, reprezentând societăţile dezvoltate,
consum ă 85% din resursele de apă utilizate la nivel globaP^^ De cealaltă
parte, cifrele sunt sumbre. Peste un m iliard de oam eni din ţări aflate în

Exemplele sunt mai mult decât grăitoare! Numai într-o suprafaţă de 100 de kilometri
pătraţi dintr-o pădure tropicală, situată într-o zonă umedă din Costa Rica, trăiesc peste 700 de
specii de plante, mai bine de 400 de specii de vertebrate, 3 140 de specii de fluturi şi peste 13 000
de specii de insecte.
Thomas L. F r ie d m a n , Cald, plat şi aglomerat: de ce avem nevoie de o revoluţie verde
şi cum putem schimba viitorul într-o lume globalizată, trad. Laura Guţu şi Miruna Andriescu,
Ed. Polirom, Iaşi, 2010, p. 153.
A. S h a h , „Poverty Facts and Stats”, dispobnibil online la: http://www.globalissues.
org/article/26/poverty-facts-and-stats.
304__________________________________________________________

curs de dezvoltare nu au acces în m od obişnuit la surse de apă potabilă,


2,6 m iliarde de oam eni nu au acces la servicii m edicale primare^^^.
în prezent, ţările dezvoltate şi cele cu econom ii emergente consum ă
un volum m ai mare de resurse decât poate Pământul să acopere prin
m ecanism ele regenerative ale naturii, ceea ce arată un raport dezechili­
brat între consum şi resurse^'®. în ansamblu, statisticile arată că, în con­
diţiile în care politicile econom ice şi cele privind utilizarea resurselor
vor păstra acelaşi curs, dacă, deci, econom iile ţărilor emergente p ăs­
trează acelaşi m odel de dezvoltare, în 2050 vor fi necesare două planete
Pământ pentru ca lum ea să trăiască la standardul de viaţă pe care îl au
astăzi ţările dezvoltate^

4.2. Inechitatea socială în era bunăstării şi a drepturilor individuale

S-a constatat, de exemplu, că un num ăr foarte m are de specii, cel


puţin dintre cele cunoscute, este ameninţat cu dispariţia. Cele m ai d o ­
cumentate statistici ale proceselor de extincţie privesc vertebratele. D a­
tele arată că, în ultimele patru secole, au dispărut cel puţin 700 de specii,
între care 100 de specii m amifere şi 160 de specii de păsări, dispariţii
datorate influenţei omului şi civilizaţiei asupra mediuluP^°. D istruge­
rea biodiversităţii este determinată în principal de cinci cauze majore:
pierderea, fragm entarea sau schim barea habitatului natural de viaţă, su-
praexploatarea speciilor, în principal prin pescuit şi vânătoare, poluarea
industrială, resimţită, în special, în m ediul acvatic, din cauza speciilor
invadatoare şi din cauza schim bărilor climei.
Cu siguranţă însă cele m ai dureroase aspecte ale progresului
tehnologic şi dezvoltării civilizaţiei sunt cele care vizează discrepan ­
tele sociale ce derivă din utilizarea inechitabilă a resurselor! Potrivit

Duncan P o lla r d et al. (eds), WWF - Living Planet Report 2010: Biodiversity,
biocapacity and development, WWF International, Gland [Switzerland], 2010, p. 8, disponibil
Online la: http://awsassets.panda.org/downloads/wwf_lpr2010_lr_en.pdf.
C. H a ils et al. (eds), WWF - Living Planet Report 2008, p. 34.
D. P o lla r d et al. (eds), WWF - Living Planet Report 2010, p. 3.
H. R e e v e s , Hubert Reeves în dialog cu Frederic Lenoir, Ed. Humanitas, Bucureşti,
2005, p. 233.
APOLOGETICA ORTODOXA 305

UNICEF^^S între 26 500 şi 30 000 de copii mor, în fiecare zi, din cauza
sărăciei. în fiecare an se înregistrează între 350 şi 500 de m ilioane de
noi cazuri de m alarie, care duc la 1 m ilion de decese; 80% dintre cei
decedaţi din cauza m alariei sunt copii africani. între 27 şi 28% din
totalul copiilor din ţările în curs de dezvoltare sunt subponderali sau
subnutriţi. C ea m ai m are parte dintre aceştia trăiesc în A sia de Sud şi
în A frica sub-sahariană. La nivel global, aproxim ativ un m iliard de o a­
m eni se află în im posibilitatea de a citi o carte sau de a şti să sem neze
cu numele lor. Pe baza datelor de şcolarizare, circa 72 de m ilioane de
copii de vârstă şcolară din ţările în curs de dezvoltare nu au beneficiat
de niciun p rogram educaţional în 2005; acestea în condiţiile în care, cu
m ai puţin de un procent din totalul bugetelor m ilitare anuale ale sta­
telor lum ii, s-ar putea asigura cheltuielile necesare şcolarizării tuturor
acestor copii.
Discrepanţele dintre săraci şi bogaţi se pot vedea şi în multe alte
feluri. De exemplu, în ponderea pe care o au la veniturile econom iei glo­
bale. Mai mult de 40% din populaţia cea mai săracă a Terrei cum ulează
5% din veniturile econom iei globale, în timp ce 20% din populaţia lumii
(cei m ai bogaţi) au îm preună trei sferturi din ea (75%). Produsul intern
brut al celor m ai sărace 41 de ţări ale lum ii (care totalizează împreună
567 de m ilioane de locuitori) este m ai m ic decât averea prim ilor şapte
bogaţi ai planetei. Primii 497 de m iliardari ai planetei adună o avere ce
echivalează cu 7% din produsul brut global, adică de două ori m ai mult
decât averea de care dispun 2,6 miliarde de locuitori^^l

A. Shah , „Poverty Facts and Stats”, disponibil Online la adresa http://www.globalissues.


org/article/26/poverty-facts-and-stats.
O cincime din specia umană, fiind implicată în acest progres, consumă patru cincimi
din bogăţiile planetare, iar a cincea parte din resursele rămase este inegal repartizată la
celelalte patru cincimi din oameni. Pentru a fi mai exact, scrie Pierre Rabhi, să ne imaginăm
cinci persoane reunite în jurul unei mese pentru a împărţi o bucată de pâine. Una din cele
cinci persoane îşi însuşeşte patru cîncimî din această hrană, lăsând a cincea parte celorlalte
patru. Una din cele patru ia jumătate din această porţie, a doua, un sfert, lăsând ultimul
sfert nedrept împărţit pentru ultimele două (Pierre R a b h i , Manifest pentru o nouă relaţie a
omului cu pământul, Ed. Basilica, Bucureşti, 2009, p. 49). Dar şi în spaţiul cercetării ştiinţifice
discrepanţele dintre săraci şi bogaţi se menţin şi accentuează toate celelalte dezechilibre legate
de viaţa economică, de civilizaţie sau de consum existente între polii lumii. Aproximativ 50%
din cercetarea în ştiinţele naturii care devine publică are loc în marile naţiuni ştiinţifice ale
306__________________________________________________________

4.3. Viaţă iraţională în epoca ştiinţelor

Astăzi se fac tot m ai mult auzite sem nale de acest fel: creşterea su ­
prafeţei deşertificate, poluarea oceanelor, despădurirea m asivă, încăl­
zirea globală sau apropiata epuizare a resurselor m inerale ale planetei.
Aceste sem nale ne arată însă faptul că resursele naturale ale Planetei
descoperite în urm ă cu un secol nu au adus doar prosperitatea visată.
Exploatarea zăcămintelor de petrol, im plem entarea potenţialului indus­
trial la scară largă pe seam a rezervelor de piatră, lemn, metale sau apă
ale planetei, au lăsat urm e vizibile în întreg ecosîstemul planetar. Om ul
a cheltuit fără m ăsură aceste resurse, afectând pe termen lung habitatul
de viată al tuturor speciilor si am eninţând chiar calitatea vieţii urm ătoa-
relor generaţii de oameni.
N oile tehnologii pătrun d foarte adânc în m ecanism ele intim e al
m ateriei şi ale vieţii, în procesele lor cele m ai rafinate şi m ai sensibile.
Fără luciditate, angajaţi doar într-o im ediată com petiţie econom ică,
ne va fi greu să discernem unde să ne oprim în exploatarea lor. Fără
o responsabilitate asum ată urgent este posibil ca exploatarea poten ­
ţialului acestor tehnologii să ducă la consecinţe cu m ult m ai greu de
reparat în viitor decât prezentele efecte ale greşelilor trecutului pe care
le-am m enţionat.
>

Cauzele sărăciei şi excluziunii sociale sunt multiple, iar teoriile eco­


nomice care încearcă să le explice sunt împărţite. Unele caută să pună
sărăcia pe seam a geografiei resurselor naturale, altele pe seam a geopoli­
ticii, altele pe cea a istoriei, acuzând regimurile care s-au succedat la p u ­
tere în diversele locuri m arcate de sărăcie. Detaliile nu au loc aici, cum
nici ideea că oam enii săraci îşi merită pe deplin soarta. N u este de-ajuns
să spunem că ei s-au născut într-o zonă defavorizată sau într-o perioadă
nefastă, dar nîcî că bogăţia şi prosperitatea altora sunt singurele cauze
ale sărăciei lor. în acelaşi timp însă, situaţia cu care se luptă un num ăr
foarte m are de oam eni nu poate fi complet dezlegată de bogăţia şi p ro s­
peritatea lum ii civilizate. Sărăcia Lum ii a treia depinde, într-o anum ită

lumii (Rudolf S t ic h w e h , „Omul de ştiinţă” în: U. F rev ert , H.-G. H a u pt (coord.), Omul
secolului XX, trad. Maria-Magdalena Anghelescu, Ed. Polirom, Iaşi, 2002).
APOLOGETICA ORTODOXĂ 307

m ăsură, şi de politicile de dezvoltare din statele bogate, de m odul cum


oam enii bogaţi îşi gestionează propria prosperitate. Foarte probabil că
un bun m anagem ent al bunăstării naţiunilor dezvoltate poate avea efec­
te benefice şi asupra vieţii sem enilor şi naţiunilor sărace^^^

4.4. Perspectiva teologiei creştine: un diagnostic


antropologic pentru toate suferinţele lumii

în lum ina reperelor oferite de antropologia patristică, s-ar putea


spune că inechitatea socială, exploatarea neraţională a resurselor, dis­
pariţia speciilor, poluarea sau distrugerea ecosistemelor, fiecare dintre
acestea si toate deodată arată vulnerabilităţile societăţii întemeiate, în
m od autonom, pe puterile omeneşti. Datele şi statisticile de felul celor
prezentate anterior reflectă, întru câtva, faptul că dezvoltarea ştiinţelor
sau progresul econom ic al unor naţiuni sau regiuni nu fac neapărat lu­
m ea m ai bună. Ştiinţele, tehnologiile sau prosperitatea econom ică nu
conduc, în m od inevitabil, la prosperitatea întregii omeniri. D im potri­
vă, pare că, sub imperativul econom ic şi m ilitar şi de pe urm a deciziilor
politice, „avantajele” create de ştiinţă, de tehnică, de dezvoltare în gene­
ral accentuează şi m ai mult inechitatea socială, ameninţările civilizaţiei
la adresa vieţii şi dezechilibrele m ediului înconjurător.
Se ştie bine că organism ele şi populaţiile de specii consum ă resur­
sele într-un m od raţional. Aceasta poate fi pentru om - fiinţă înzestrată
nu doar cu cel m ai m are nivel de inteligenţă, ci m ai ales purtătoare a
chipului lui Dum nezeu - un indicator etic pentru orientarea judecăţilor
şi a conduitei lui către o viaţă cumpătată^^^. Din perspectivă teologică.

Există unele voci care formulează critici severe la adresa felului cum este asigurată şi
administrată prosperitatea persoanelor şi comunităţilor din statele dezvoltate. Iată un punct de
vedere: „Este iluzoriu să crezi că banii ascultă de raţionalitate; ceea ce numim noi economie
nu reprezintă decât o dorinţă materială permanentă şi mereu nepotolită” (Pierre R a b h i ,
Manifest pentru o nouă relaţie a omului cu pământul, p. 20). Lorentz remarca şi el, în 1972, ceva
asemănător, scriind că eroarea utilitarismului, resimţită profund în raporturOe omului cu lumea,
nu este altceva decât „confundarea mijloacelor cu scopul”, în acest caz banii fiind consideraţi,
dintr-un mijloc, un scop în sine (Konrad L o r en tz , Cele opt păcate capitale..., p. 33).
Din nefericire, situaţia actuală arată contrariul. Munca şi producţia agricolă sunt
tot mai mult croite pentru a satisface cerinţele mecanismelor pieţei, fiind orientate spre
308__________________________________________________________

înfrânarea şi, m ai cuprinzător, eforturile vieţuirii duhovniceşti arată


cum planurile vieţii omeneşti, indiferent dacă este vorba despre viaţa
biologică, econom ică sau socială, pot fi subordonate vieţii spirituale, în
vederea unei tot m ai intense dobândiri a celei din urm ă.
D izarm onia şi inechitatea socială nu sunt întâm plătoare, ci natu­
rale, chiar inevitabile dacă ţinem seam a de condiţiile unei vieţi afec-
tate de păcat. Aşa cum observă teologul grec Panayotis N ellas, lum ea
nu este în m od deplin în puterea om ului. D im potrivă, într-o astfel de
ordine pervertită de căderea lui, în absenţa com unîuniî cu D um nezeu,
raporturile sunt cum va răsturnate: „Revoltele sincere pentru libertate
nu pot decât să conducă la aservire, dezvoltarea m are a producţiei la
abundenţă, iar păstrarea păcii să reclam e sporirea înarm ărilor, adică
pregătirea pentru război”^^^ M ai general, observă N ellas, toate între­
prinderile um ane au acest caracter relativ, contradictoriu, fiind u m bri­
te, în variate forme, de im perfecţiune.
Situaţia aceasta contradictorie rem arcată de N ellas, privind ac ­
ţiunile om ului autonom , se întrevede şi în alte aspecte ale vieţii, ce
privesc expunerea n oastră. A bundenţa şi bunăstarea conduc adesea
la risipă, accentuând indirect sărăcia Lum ii a treia; oportunităţile de
dezvoltare ale civilizaţiei ajung în m ulte privinţe să angajeze riscurile
extincţiei; diversificarea şi folosirea pe scară largă a m ijloacelor de
com unicare interum ană coexistă cu însingurarea tot m ai pronunţată
a locuitorilor din m arile conurbaţii; dezvăluirea m isterelor şi fru m u ­
seţilor Creaţiei nu poate opri aservirea distructivă a puterilor şi resu r­
selor ei şi nici nu reuşeşte să vindece dispoziţia tot m ai slabă a om ului
pentru contem plarea frum useţilor ei; epopeea cunoaşterii, înaintarea
om ului înspre înţelegerea tot m ai tem einică a fenom enelor lui în co n ­
jurătoare şi ale cosm osului nu-i foloseşte în m od necesar în descop e­
rirea şi înţelegerea de sine. D in perspectivă teologică, în toate aceste
situaţîi se poate vedea, de fapt, „o incapacitate um ană fundam entală
de a-şi atinge ţinta”^^®.

profit, ceea ce angajează tot mai multe efecte secundare negative pentru consumator,
legate de insecuritatea alimentară.
Panayotis N e l l a s , Omul - animal îndumnezeit..., p. 125.
Alexei N e s t e r u k , Universul în comuniune..., p. 362.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 309

D e aceea, în concluzia acestor observaţii, se poate afirm a că toate


problemele ecologice, econom ice sau de etică socială sunt, de fapt, un
capitol de antropologie.^^^ îndepărtarea om ului de Dum nezeu, dezechi­
librul interior persoanei um ane cauzează, până la urm ă, dizarm oniile
lumii. Absenţa arm oniei între puterile sufleteşti şi trupeşti, lipsa unei
vieţi curăţite de patim i îl aduc pe om în situaţia de a stăpâni fără înţelep­
ciune şi de a exploata fără cum pătare lum ea creată.
Exploatarea resurselor şi dezvoltarea econom ică, spune Yannaras,
se întemeiază doar pe faptul că m ediul înconjurător e considerat de că­
tre om „o materie m oartă, un bun de consum , un obiect ce serveşte
satisfacerii dorinţelor sale”^^®. „A tm osfera otrăvită a regiunilor indus­
triale, scrie el, solurile moarte, apele pline de impurităţi şi de materii
descom puse dezvăluie nemijlocit o anume greşeală în relaţia om ului cu
universul şi eşecul încercărilor lui de a supune realitatea fizică. Supune­
rea a reuşit, prin puterea inteligenţei materializate de m aşină, dar astăzi,
spune Yannaras în alt loc, se dovedeşte a fi o siluire a naturii şi o dete­
riorare a ei, o siluire care, fără nicio îndoială, reprezintă o ameninţare
m ortală pentru om. Pentru că viaţa omului şi adevărul om ului nu sunt
cu putinţă să fie separate de viaţă şi de adevărul lum ii care-1 înconjoară.
Relaţia este dată şi inevitabilă, şi orice falsificare sau violare a acestei
relaţii înseam nă o denaturare a rădăcinilor existenţiale ale om ului”^^^.

Subiecte
1. Care sunt principalele probleme globale ale omenirii?
2. Care este specificul perspectivei teologiei ortodoxe privind abor­
darea inechităţii sociale si a ameninţării ecosistemului?
) > )

3. Care sunt consideraţiile propuse de reflecţia teologică privind re­


sursele planetare şi utilizarea lor de către om, în cuprinsul Creaţiei?

De regulă, criza ecologică este pusă, în spaţiul ortodox, în legătură cu criza spirituală
(cf. Sinodul episcopal jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, „Fundamentele concepţiei sociale a
Bisericii Ortodoxe Ruse”, în: loan IcĂ jr. Germano M a ra n i (eds). Doctrina socială a Bisericii.
Fundamente - documente - analize - perspective, Ed. Deisîs, Sîbîu, 2002, p. 253).
Karl-Chrîstîan F elmy , Dogmatica experienţei ecleziale. Înnoirea teologiei ortodoxe
contemporane, trad. Pr. loan Ică, Ed. Deisîs, Sibiu, 1999, p. 182.
™ Christos Ya n n a r a s , Persoană şi Bros, trad. Zenaida Luca, Ed. Anastasia, Bucureşti,
2000, p. 119.
310

Bibliografie
1. Felmy, Karl-Christian, Dogmatica experienţei ecleziale. înnoirea
teologiei ortodoxe contemporane, trad. Pr. loan Ică, Ed. Deisis, Sibiu,
1999;
2. Frevert, U., Haupt, H.-G. (coord.), Omul secolului XX, Ed. Poli-
rom, Iaşi, 2000;
3. Ică, loan jr, M arani, G erm ano (eds). Doctrina socială a Bisericii.
Fundamente - documente - analize - perspective, Ed. Deisis, Sibiu, 2002;
4. Friedm an, Thom as L., Cald, p lat şi aglomerat: de ce avem nevoie
de o revoluţie verde şi cum putem schimba viitorul într-o lume globaliza-
tă, trad. Laura Guţu şi M iruna Andriescu, Ed. Polirom, Iaşi, 2010;
5. Nellas, Panayotis, Omul - anim al îndumnezeit: perspective pentru
o antropologie ortodoxă, trad. loan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 1999;
6. Nesteruk, Alexei, Universul în comuniune: către o sinteză neopa-
tristică a teologiei şi ştiinţei, trad. Mihai-Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche,
Bucureşti, 2009;
7. Rabhi, Pierre, Manifest pentru o nouă relaţie a omului cu p ăm ân ­
tul, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010;
8. Yannaras, Christos, Persoană şi Bros, trad. Zenaida Luca, Ed.
Anastasia, Bucureşti, 2000.
V

PROVOCĂRI ALE SISTEMULUI


TEHNOLOGIC ACTUAL. O PERSPECTIVĂ
A APOLOGETICII ORTODOXE
1. Ştiinţa şi tehnica în postmodernitate

Cuvinte cheie: ştiinţă, tehnică, tehnologie, postmodernitate, muncă, mu­


taţii ale vieţii comunitare produse de ştiinţă şi tehnologii, spaţialitate, tempora-
litate, materie.

1.1. Câteva mutaţii majore în receptarea spaţiului,


a timpului şi a materiei

1.1.1. P ostm odernitatea - câteva repere

Deşi a fost introdus în circulaţie, cu câteva decenii m ai devreme,


termenul de postmodernitate s-a consacrat la sfârşitul anilor 7 0 prin
studiul filosofului Jean-Francois Lyotard, L a condition postmoderne,
intrând în arena dezbaterîlor complexe, care au răm as deschise până
astăzP^°. Acestei perioade îi sunt asociate noi structuri sau construcţii
sociale, forme diferite de creaţie şi raportare la fenomenul artistic, o
schim bare radicală în m odul de raportare la m uncă, la viaţa com unita­
ră, la politică sau la divertisment. Un inventar sumar, necronologic, de
diagnoze ar putea scoate la iveală diversitatea de forme de manifestare
şi indicii prin care se propune recunoaşterea postm odernităţii, precum
şi varietatea ariilor unde acesta a pătruns: stim ularea senzorială globală
- M arshall McLuhan, victoria instantaneului asupra tim pului şi a efec­
telor asupra cauzei, cu referire la precipitarea vieţii individuale, asaltată
de stimuli şi oferte - Baudrillard, criza conceptelor, dispariţia metafizicii
şi contam inarea dom eniilor vieţii culturale, în sens larg, cu rocada între
asumpţiîle epistemice şi cele ontologice, gândirea slabă - Gianni Vattimo,

Pentru menţiunile făcute aici şi pentru o excelentă prezentare succintă şi bogată a


reperelor postmodernităţii, v. Puiu I o n iţă , „Despre postmodernism. Situaţii neclasice ale
înţelegerii”, în voi. Limite ale interpretării. Ştefan A flo ro a ei (coord.), Ed. Fundaţiei Axis,
Iaşi, 2001, pp. 335-348.
314

tribalizarea societăţii, epoca post-datoriei - Zygmund Baum an, uitarea


fiinţei - Heiddeger, răsturnarea raportului dintre autor şi lector, disem i­
narea oricărei forme de unitate a spiritului - Jaques Deridda, autorefle-
xivitatea creaţiilor - Steven Connor, infatuarea discursului şi autovali-
darea sa - Charles Newman, criza legitimării - H aberm as, disoluţia me-
ta-naraţiunilor, declinul autorităţii culturale europene şi m ercantilizarea
cunoaşterii - Jean Francois Lyotard, absenţa oricărei structuri, m oartea
omului şi o separaţie între formele de exercitare a cunoaşterii şi puterii
- Michel Foucault, sfârşitul istoriei - Fukuyama, devenirea istoriei un
scop în sine - Berdiaev, etica delegitimării, discreditarea idealului um an
şi a ideii de datorie umană, turbocosnum ul şi cinem atografizarea cultu­
rii - Gilles Lipovetsky, m arginalizarea instituţiilor academ ice în raport
cu viaţa publică - Terry Eagleton” ^
Desigur, nu este locul aici pentru analiza profundă a tuturor aces­
tor tran sform ări ale vieţii, a cauzelor şi a efectelor pe care acestea le au
asupra condiţiei um ane. Vom face în cele ce urm ează câteva rem arci
privitoare la întâlnirea dintre ştiinţă, sfera tehnică, reflecţia filoso ­
fică şi consideraţiile teologiei ortodoxe, în aceste coordonate ale
postm odernităţîi.

1.1.2. M odificări m ajore în discursul ştiinţific şi în dezvoltărîle


tehnologiîlor: autonom îe, p lu ralism şi utilitarism profitabil

Termenul grecesc Texvt], care se află la rădăcina cuvintelor „tehni­


că” şi „tehnologie”, are o lungă istorie şi câteva semnificaţii care ar p u ­
tea evidenţia unele mutaţii recente. Folosit în vremea luî Platon pen ­
tru a desem na orice iscusinţă în a face ceva, o competenţă profesională

Alte abordări utilizate pentru această secţiune: Jean-Francois Lyotard , Condiţia


postmodernă: raport asupra cunoaşterii, traducere şi prefaţă de Ciprian Mihali, Ed.
Babei, Bucureşti, 1993; Steven C o n n o r , Cultura postmodernă: o introducere în teoriile
contemporane, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1999; Zygmunt B aum a n , Etica postmodernă, Ed.
Amarcord, Timişoara, 2000; Matei C ă l in e sc u , Cinci feţe ale modernităţii: modernism,
avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism, Ed. Polirom, Iaşi, 2005; David H arvey ,
Condiţia postmodernităţii: o cercetare asupra originilor schimbării culturale, Ed. Amarcord,
Timişoara, 2002; Doru To m pea , Provocarea postmodernă: noi orientări în teorîa socială, Ed.
Polirom, Iaşi, 2001.
APOLOGETICA ORTODOXA 315

situată în opoziţie cu ceea ce este instinctiv (cpuau;), cuvântul Texvr| are,


începând cu Aristotel, înţelesul de ştiinţă aplicată^^l Pe de o parte, este
im portant de spus aici că X£xvr|, folosit în general în tradiţia greacă cu
sem nificaţia de „m eşteşug”, „iscusinţă”, „artă” sau „ştiinţă aplicată”, în­
seam nă de fapt un anumit tip de cunoaştere orientată spre producerea
unor lucruri sau valori. Pe de altă parte, în legătură cu Texvtţ trebuie
rem arcată deosebirea acestor producţii cuprinse în sfera lui şi o altă arie
practică (cpumc;), pe care grecii o legau de vieţuirea înţeleaptă, de practi­
carea virtuţilor (adică cpp6vr|au;)” ^
Michel H enry sesizează că, în sens originar, texvT] desem nează „un
a face care poartă în sine propria sa cunoaştere”, o cunoaştere originară
„care îşi află esenţa în faptul de a face”” L Plecând de aîd , el conchide
că, la origine, Tsxvr| nu este altceva decât „expresia vieţii”, „punerea în
operă a puterilor corpului subiectiv”” ^
Desigur, raportul acesta dintre tehnică şi ştiinţă, în form a pom enită
în gândirea greacă, nu a răm as neschimbat. în filosofia ştiinţei găsim că
la începutul Evului Mediu, ştiinţa şi tehnica s-au dezvoltat împreună,
într-un proiect ce urm ărea progresul comunităţilor omeneşti, urm ând o
perioadă în care ştiinţa se dezvoltă autonom, anume între secolele XVII-
XIX. Ulterior avem de-a face cu o resituare a raportului ştiinţă-tehnică,
determinate de descoperirile extraordinare ale fizicii şi biologiei din se­
colul al XX-lea, precum şi de aplicaţiile informaticii, elemente care şterg
tot mai mult graniţele dintre ştiinţă şi tehnologie^^®.
Toate acestea se dovedesc im portante întrucât, aşa cum vom ve­
dea în continuare, tehnica, deşi a invadat lum ea în care trăim, are în
multe privinţe legături tot m ai slabe cu viaţa. Valuri succesive, în calea
istoriei ultim ilor decenii, au produs toate aceste transform ări: industria­
lizarea şi pătrunderea ştiinţelor în m ecanism ele de planificare şi dezvol­
tare econom ico-socială, fioom-ul econom ic al anilor ’60, urbanizarea,
abundenţa şi diversificarea sectorului de servicii, apariţia industriilor

Francis P e t e r s , Termenii filosofiei greceşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 268.


Francis P e t e r s , Termenii..., p. 269.
Michel H enry , Barbaria, Ed. Institutul European, Iaşi, 2008, p. 83.
335 Michel H enry , Barbaria, p. 87.
’ Ilie PÂRVU, Introducere în epistemologie, Ed. Polirom, Bucureşti, 1998, pp. 93-96.
316

culturale standardizate, invazia pieţelor de larg consum cu produse teh­


nice, destinate uzului casnic toate catalizate de reţelele de mediatizare.
Postm odernitatea se distinge oarecum de perioada anterioară ei
prin faptul că acum ştiinţa este tot m ai mult aservită tehnologiilor. Scur­
tarea timpului, com prim area spaţiului, metamorfozele m uncii şi educa­
ţiei, reorganizarea spaţiului public, explozia industriei de divertisment,
am eninţarea m ediului înconjurător, relativismul m oral, toate acestea
sunt identificate astăzi ca schim bări majore. Devine tot m ai evidentă
expansiunea utilitarismului, o anum ită gândire slabă, care depăşeşte cu
greu suprafaţa lucrurilor, o gândire „operatorie”^^^ orientată spre „creş­
terea perform anţei şi a „output-ulni operaţional”” ®, a ceea ce este profi­
tabil, valorificabil în plan economic.
Orientată tot m ai mult spre tehnică, ştiinţa închide orizontul m eta­
fizic al vieţii. Opţiunile m orale devin ambivalenţe - „util” nu este neapă­
rat „bun”, sau „frum os” nu trebuie să fie „adevărat”” ®- încât s-ar putea
spune că vremurile actuale aparţin „am biguităţii m orale puternic resim ­
ţite”, în care există o libertate de alegere „de care înainte nu se bucura
nim eni”, dar care „ne şi aruncă într-o stare de nesiguranţă ce înainte nu
a fost niciodată atât de agonizantă”” ®.
Trăim într-o epocă dinamică, în care tehnica şl ştiinţa se delimitează
din ce în ce mai greu şi se pătrund din ce în ce mai des. Se întrevede faptul
că preluând tot mal multe roluri şi activităţi omeneşti, tehnica dovedeşte
un anumit „rol derizoriu” care îi este lăsat „vieţii şi cunoaşterii sale”” '. To­
tul pare a fi construit din ce în ce mal mult de către ştiinţă, cum constată
Michel Henry, şi din ce în ce mal mult în funcţie de ea şi pentru ea” ^
în fine, în studiul său privind condiţia postm odernă din 1979, Lyo-
tard rem arcă faptul că ştiinţa reprezintă o întreprindere um ană care se
autolegitimează. în acelaşi timp, ea luptă îm potriva jocului de limbaj al

Maurice M e r le a u -Ponty , Ochiul şi Spiritul, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj,


1999, p. 15.
Steven C o n n o r , Cultura postmodernă..., p. 43.
Zygmunt B aum a n , Etica postmodernă, p. 9.
Zygmunt B aum a n , Etica postmodernă, p. 26.
3'“ Michel H enry , Barbaria, trad. Irina Scurtu, Ed. Institutul European, Iaşi, 2008, p. 96.
Michel H enry , Barbaria, p. 97.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 317

naraţiunii, pe care îl asociază cu ignoranţa, barbaria, prejudecata, su ­


perstiţia sau ideologia. însă, dacă în perioada Revoluţiei Franceze, şti­
inţa avea un rol central în împlinirea idealului de eliberare a um anită­
ţii de sclavie, prin contribuţia ei la „atingerea libertăţii absolute”^^^ pe
parcursul secolului al XX -lea ştiinţa pierde acest rol semnificativ. Sunt
constatate o serie de limite în discursul ştiinţific, în precizia rezultatelor,
în interiorul paradigmelor, ştiinţa „lovindu-se de paradoxuri şi punând
întrebări indeterminabile, în sensul nu al unor întrebări care nu au răs­
puns, ci al unor întrebări care - se poate dem onstra în principiu - nu îşi
pot găsi un răspuns”^"*^. Treptat, siguranţa discursului ştiinţific este tot
m ai puţin prezentă în spaţiul cultural, făcând loc pluralismului.

1.1.3. Schim barea percepţiei asu p ra sp aţialităţii şi tem poralităţii

Sub presiunea realizărilor tehnice, care au pătruns în toate aspectele


vieţii noastre schim bând sem nificativ coordonatele m ediului de viată,
spaţiul şi tim pul traversează diverse forme de com prim are sau întinde­
re, în cele m aî neaşteptate situaţii de viaţă.
Este un fapt comun că m ass-m edia produce o com prim are spaţio-
temporală, întrucât în special televiziunile şi radiourile de ştiri sunt pre­
ocupate să adune evenimente de pe întreg cuprinsul globului pe care
le difuzează apoi, în timp real, pretutindeni. însă com prim area aceasta
spaţio-tem porală a pătruns şi în câmpul vieţii cotidiene, fiind de exem ­
plu prezentă în accesul la hrană. Există, aşa cum constată David Harvey,
o com prim are spaţio-tem porală în noile obiceiuri alimentare, posibi­
lă prin circulaţia produselor de consum , printr-o globalizare a culturii
alimentare, catalizată de reţelele superm arketurilor ce traversează toate
continentele, şi care pun la dispoziţii hale imense ce pot strânge la un
loc „întreaga bucătărie a lum iî”^^^ Steven C onnor evidenţiază, pe sea­
m a altor autori, noi structuri spaţio-tem porale în creaţiile artistice, în
videoclipuri sau reclamele publicitare.

Steven C o n n o r , Cultura postmodernă..., p. 40.


Steven C o n n o r , Cultura postmodernă..., p. 42.
345
John T o m lin so n , Globalizare şi cultură, Ed. Amarcord, Timişoara, 2002, p. 173.
318__________________________________________________________

Dar, cum se ştie, temporalitatea, structura duratelor a suferit num e­


roase alte m odificări, fie că vorbim despre tim pul petrecut în viaţa priva­
tă sau în activităţile publice, fie că ne referim la temporalitate şi spaţiali-
tate în creaţia artistică, în cazul filmului în format 3D sau al muzicii, sau
la raportarea faţă de timp şi spaţiu în desfăşurarea unei călătorii urgente,
cu un m ijloc de transport rapid, dar şi la valoarea tim pului în actîvîtăţile
economice, în industrie sau în actîvîtăţile bancare şi bursiere, întinse,
de cele m ai multe ori, pe m eridiane diferite, având fuse orare distincte.
Au apărut, de asem enea, m utaţii sau form e noi de receptare a spa-
ţialităţii şi distanţelor, determ inate de alte aspecte ale globalizării, de
pe urm a m obilităţii profesionale, a deteritorializării activităţilor, dar
şi ca rezultat al integrării unităţilor adm inistrative m ai m ici în regi­
uni politico-econom ice m ai vaste. în acelaşi timp, spaţiul cultural se
extinde şi se deschide către o dim ensiune cosm opolită, prin circula­
ţia persoanelor şi a producţiilor culturale, prin creşterea volum ului
de traduceri, prin internaţionalizarea producţiilor m uzicale şi de film,
precum şi prin reţelele globale de distribuţie a producţiilor culturale
sau prin internet. M arshall M cLuhan observa, încă dîn 1964, că tehno­
logiile m edia pot fi privite ca „extensii ale om ului”, „extensii” spaţiale
ale sim ţurilor um ane sau ale corpului însuşi, care culm inează cu vizi­
unea „satului global” unde „circuitele electrice au răsturnat regim ul
tim pului şi al spaţiului şi revarsă asupra noastră, instantaneu şi conti­
nuu, preocupările tuturor celorlalţi”^"*®.
Sim ultan cu această deform are a spaţiului, se petrece o deform a­
re a tim pului, operată pe m ai multe paliere. La m odul poate cel m ai
am plu, m ijloacele de com unicare în m asă reduc, prin tran sm isiuni­
le directe, tim pul scurs de la petrecerea unui evenim ent până la re­
ceptarea lui de către public. în acelaşi timp, duratele trec m ai uşor,
întrucât densitatea de evenimente pe unitatea de tim p este din ce în
ce m ai m are. Clipele sunt îm povărate cu o sum edenie de evenimente.
Constatarea existenţială cu privire la trecerea tim pului îi este ap ro a­
pe interzisă astăzi spectatorului lum ii, de m ulţim ea tot m ai m are de

Marshall M c L u h a n , Quentin F io r e , The Medium is the Massage, Penguin Books,


Harmondsworth, 1967, p. 16, apud John To m lin so n , Globalizare şi cultură, p. 217.
APOLOGETICA ORTODOXA 319

întâm plări puse în undă care ajung să se înghesuie în centrul atenţiei


lui, solicitându-i efortul de a le reţine şi înţelege.
într-un alt plan, distanţele, durata călătoriilor sunt com prim ate
prin accesul la tran sporturi perform ante, de m are viteză. în fine, m u l­
te ram uri din industrie, inclusiv industriile culturale, s-au specializat
în „accelerarea tim pului de circulaţie” a produselor, prin „producerea
şi difuzarea im agin ilor”, dar şi „accelerarea tim pului de circulaţie a
capitalului în producţie, com ercializare şi consum , care face ca viito­
rul să nu m ai poată fi perceput decât în m ăsu ra în care este integrat
în prezent”, şi în care şi „experienţa trecutului se com prim ă într-un
prezent copleşitor”^^^.
Un im pact chiar m ai puternic decât circulaţia producţiilor culturale
se face simţit prin intermediul m ijloacelor de comunicare utilizate de
fiecare persoană în parte. Telefonul, internetul, videoconferinţa, telepre-
zenţa nu sunt altceva decât posibilităţi tehnice de abolire a distanţelor
şi de extindere a spaţiului de prezenţă, dincolo de limitele simţurilor,
de perim etrul în care trăim fizic. Ţinând seam a de acestea, s-ar putea
spune că omul se raportează diferit la spaţiu, întrucât poate fi prezent
chiar şi acolo unde nu este prezent fizic: „evoluţia m ijloacelor de com u­
nicare a scăzut im portanţa prezenţei fizice pentru m odul în care trăim
experienţa oam enilor şi a evenimentelor [...]. în ziua de azi, spaţiile li­
mitate fizic sunt m ai puţin importante, din m om ent ce informaţiile pot
curge prin pereţi şi pot străbate în grabă distanţe mari. în consecinţă,
unde te afli are m ai puţină legătură cu ceea ce ştii sau trăieşti. Mijloacele
electronice de comunicare au m odificat im portanţa tim pului şi spaţiului
pentru interacţiunea socială”^^®.
într-o altă privinţă însă, s-ar putea spune că spaţiul se contractă.
Este vorba aici de constatarea că perim etrul intim ităţii e tot m ai m ult
invadat de sfera publică, prin sarcinile profesionale care ocupă viaţa
şi spaţiul casnic, dar şi procesul răsturnat, în care sfera privată p ă ­
trunde în sfera publică, prin obişnuinţele publicizării intim ităţii, prin

David H arvey , Condiţia postmodernităţii. O cercetare asupra originilor schimbării


culturale, Ed. Amarcord, Timişoara, 2002, p. 292.
apud John T o m lin so n , Globalizare şi cultură, p. 217.
320__________________________________________________________

expunerile vieţii personale în cadrul unor em isiuni de televiziune sau


prin conexiunile la internet. Se propun aici situaţii precum cea a in­
timităţii descorporate - care face referire la întâlnirile între persoane
îndepărtate spaţial, produse în spaţiul virtual, dar şi cea de intim ita­
te publică, cu trim itere la m odul cum este receptată com unicarea cu
cineva aflat la distanţă, prin interm ediul unei convorbiri telefonice
purtată, cum se întâm plă adesea, într-un spaţiu public, în vecinătatea
unor necunoscutP^^»
C hiar dacă ne oprim doar la aceste indicii, putem trasa conturul
unei situaţii noi de viaţă, unde avem de-a face cu alte structuri de spa-
ţiu-tim p, pe care om ul societăţilor contem porane, prin m edia sau prin
m odul în care consum ă hrana, se situează diferit în raport cu tim pul
şi spaţiul lumii.

1.1.4. Prefacerea raporturilor omului cu materia lumii

Dezvoltarea fără precedent din ultimele decenii a continuat să p ro ­


ducă mutaţii profunde şi rapide în raportul dintre om şi natură, dar şi
dintre om şi profesiile sale. Prin nanotehnologii sau prin fisiune nuclea­
ră, de exemplu, ştiinţa şi tehnica oferă posibilitatea „construirii” de noi
molecule sau elemente chimice, care nu există în m od natural, încât se
poate spune că tehnica a depăşit teritoriul m anipulărilor clasice execu­
tate cu m aterialul naturii, „producând” întrucâtva, o altă „natură”, ar­
tificială. Pe de altă parte, maşinile construite de om se apropie astăzi
de „m odul de existenţă al obiectelor naturale”, procedeele existente în
natură sunt folosîte tot m ai mult în inginerie (mimetica), iar tehnica m i­
niaturizată este inaccesibilă m âinilor omeneşti, m icroprocesoare ce in ­
corporează o complexitate considerabilă de funcţii fiind folosite de către
om fără să fie activate manuaP^°. în felul acesta, omul se îndepărtează tot
m ai mult de experienţa directă a naturii, resim ţind şi exercitându-şi tot
m ai des, posibilităţile de m anipulare, de stăpânire a lumii.

John T o m l in s o n , Globalizare şi cultură, p p . 230-237.


Dominique B o urg , „Tehnică”, în Dicţionar de Istoria şi Filosofia Ştiinţelor, Dominique
L ec o u r t (coord.), Ed. Polirom, Iaşi, 2005, p. 1320.
APOLOGETICA ORTODOXA 321

în acelaşi timp, prin faptul că tehnica preia tot m ai multe roluri şi


activităţi omeneşti, omul şi viaţa par a fi trecute într-un plan secund;
m ersul lum ii vădeşte „rolul derizoriu” care îi este lăsat „vieţii şi cunoaş­
terii sale”^^L îngrijorarea lui H enry e justificată: totul pare a fi construit
din ce în ce m aî mult de către ştiinţă, şi din ce în ce m ai mult în funcţîe
de ea şi pentru ea. în lum ea în care trăim, scrie el, „nu m ai este necesară
nici m ăcar intervenţia m inim ală a vieţii, de pildă sub form a unei pârghii
de com andă ce trebuie deplasată, aceasta tinzând să dispară în m ăsura
în care dîspozitivul este proîectat în aşa fel încât să fie capabil să se au­
toregleze şi să se auto controleze el însuşi”^^^. S-ar putea spune deci, că
pe m ăsură ce tehnica se dezvoltă, iese tot m ai mult la iveală o anum ită
autonom ie a activităţilor ei, şi o extindere a ei care am eninţă viaţa.

1.2. M utaţii majore în înţelegerea muncii,


în raportarea la semeni şi la lume

1.2.1. Metamorfozele muncii

Am văzut că ştiinţa şi tehnica au produs mutaţii importante privind


m odul cum receptăm m ateria lumii, spaţiul şi tim pul ei, şi că toate aces­
tea au o rădăcină im portantă în chîar felul de a face ştiinţă.
Este semnificativă aici observaţia lui Michel Henry, potrivit căreia
utilizarea excesivă a tehnicii poate determ ina atrofierea puterilor om e­
neşti, slăbirea capacităţilor noastre de a ne deschide către lume. Tot ceea
ce făcea omul în trecut, constată Henry, face acum robotul. „D oar că
robotul nu face nimic, el nefiind decât declanşarea si funcţionarea unui
m ecanism . Singura acţiune reală care subzistă [...] este actul de a apăsa
pe un buton de com andă. încă de la începutul erei industriale şi ca sim ­
plu efect al înlocuirii progresive a „forţei de m uncă” cu energiile natura­
le, era posibilă prefigurarea reducerii activităţii lucrătorilor la o m uncă
de supraveghere, care echivalează cu atrofia cvasitotalităţii potenţiali-
tăţilor subiective ale individului viu şi, astfel, cu o stare de nelinişte şi

Michel H enry , B a r b a r ia , p. 96.


Michel H enry , B a r b a r ia , p. 97.
322__________________________________________________________

nemulţumire crescânde”^^^ S-ar putea spune că m aşinile m oderne, dis­


pozitivele tehnice perform ante „iau” din m âna omului tot m ai mult şi
m ai des „peticul de natură” explorat în m od obişnuit prin m unca p ro ­
prie. Tehnica preia tot m ai multe din lucrurile şi resursele cu care omul
era obişnuit să lucreze, restrângându-şi sem nificativ orizontul experien-
ţial, conducând treptat, către ceea ce G adam er consideră a fi o adevărată
inculturatie a simţurilor.
y y

M ai m ult decât atât, dispozitivele tehnice tot m ai perform ante,


aşa cum afirm ă M ichel Henry, dictează astăzi tot m ai m ult lu crătoru ­
lui, stabilind prin funcţiile lor, „n atura şi m odalităţile puţinului care-i
răm âne [om ului] de făcut”, încât, în m unca propriu-zisă, nu se m ai
ţine cont de om decât „în m ăsura exactă în care dispozitivul trebuie
să perm ită intervenţia” lui^^^. Cel m ai adesea, cum constată alţi autori,
astăzi, în m unca industrială, deprinderea unei profesii se desfăşoară
într-o direcţie opusă parcursului tradiţional al uceniciei. în culturile
vechi deprinderea unei m eserii putea fi trecută în rândul experienţe­
lor întrucâtva iniţiatice. în prezent însă, lucrătorul nu m aî pune nim ic
dîn el însusi > în ceea ce face. Profesia înseam n ă acum desfăşurarea>
unor acţiuni, gesturi sau com portam ente standardizate, pentru că, în
cazul m ultor profesii, activitatea nu constă decât în „a face să se m işte
o m aşină”, în execuţia m ecanică a unor m işcări, fără a le m ai înţelege
raţiunea sau rezultatul, încât, m aşin a va fi cea care va realiza în reali­
tate obiectuP^^
Tot la acest capitol, care face referire la m utaţiile m ajore ale m u n ­
cii, şi la felul cum ea este afectată de tehnologii, e sem nificativă şi d i­
m inuarea considerabilă a responsabilităţii m orale. Exem plele ce pot
fi date aici au în atenţie divizarea m uncii. Zygm unt Baum an, într-o
evaluare a eticîî postm oderne, proclam ă o adevărată eră a post-dato-
rîei: „prin specializarea şi funcţiile pentru care tim purile noastre sunt
notorii [...], aproape fiecare acţiune im plică m ulţi oam eni şi că fie­
care dintre ei face doar o m ică parte din lucrarea generală [...] încât

Michel H enry , Barbaria, pp. 95-96.


Michel H enry , Barbaria, p. 96.
Rene G u e n o n , Domnia cantităţii şi semnele vremii, Ed. Humanitas, Bucureşti,
2008, p. 74.
APOLOGETICA ORTODOXA 323

nim eni nu poate revendica în m od rezonabil şi convingător (sau nu p o a ­


te fi acuzat de) „paternitatea” (sau responsabilitatea) pentru rezultatul
final. Păcat fără păcătoşi, crim ă fără crim inali, vină fără vinovaţi! R ăs­
punderea pentru consecinţe este, ca să spunem aşa, navigantă, negă-
sindu-si nicăieri lim anul firesc^®®.

1.2.2. Distorsiuni ştiinţifice şi tehnice în receptarea lumii şi a vieţii

în această nouă m anieră de înţelegere a ştiinţei, absorbită de teh-


nică^^^ raporturile omului cu lum ea se schimbă. Ştiinţa ancorează viaţa
şi reflecţia omului tot m ai mult în lum ea materîeî. Fixatîa în concretul
lumîi sensibile se face şi m ai mult prin multitudinea dispozitivelor teh­
nice care invadează viata si care deservesc nu doar nevoile omului, ci si
plăcerile trupului. Până la urm ă, ştiinţa pare să răm ână ataşată de fizica
corpurilor până şi în cele m ai metafizice preocupări ale ei. Prin felul
în care este preocupat de originea şl finalitatea universului, căutând o
teorie întru toate explicativă, m intea omului, observă Alexei Nesteruk,
„fizicalizează taina originii”, tinzând să o caute în form a unei cauze de-
scrîptîbîle printr-o teorie ştiinţifică. Cosm ologia, aşadar, ultimul proiect
ce m ai păstrează urmele unei deschideri metafizice, prin intenţiile de
cuprindere a istoriei universului şi a fiinţei într-o explicaţie cu sens^^®,
sfârseste
} y
tot în lum ea materiei.
Studiile comportamentului uman evidenţiază că în regiunile urbane
se conturează adevărate „pattern-uri”, tipologii specifice; petrecerea tim ­
pului liber în spaţii destinate cumpărăturilor, durate de timp m ai mari
alocate divertismentului, durate importante de timp alocate programelor
informative şi activităţilor de socializare petrecute în spaţii publice, par­
ticipare la viaţa comunităţi, prin implicarea în activităţile organizaţiilor
civile sau prin intermediul grupurilor existente în spaţiul virtual.

Zygmunt B a u m a n , Etica postmodernă, p. 24.


Dominique B o u r g , „Tehnică”, în Dominique L ec o u r t (coord.), Dicţionar de istoria
şifilosofia ştiinţelor, p. 1320, col. II.
„Filosofia - scrie Edmund Husserl - debutează sub forma cosmologiei: aşa cum
este, ea este de la sine, mai întâi interesul ei teoretic, orientată spre natura corporală” (Criza
umanităţii europene şifilosofia, Ed. Paideia, Bucureşti, 1997, p. 56).
324______________________________________________ ____________

între cele m ai pregnante schimbări, cu uşurinţă se poate vedea cum


omul experiază un alt raport cu natura. în m arile oraşe, viaţa lui şi a co­
munităţilor, în general, se desfăşoară la o distanţă tot mai m are de terito­
riul m ediului natural. în urbea lum inată şi zgom otoasă, privirea omului,
capabilă să întâlnească abisul înstelat al cerului, se opreşte de cele m ai
multe ori la altitudini m ărunte, orizontul deschiderii lui răm âne captiv
în perim etrul oraşului. Sufletul omenesc, chemat spre reflecţia m etafizi­
că şi spirituală, nu întâlneşte prea des noaptea tainică a universului, în­
cât are rar prilejul să vadă în sine şi în el m iracolul vieţii şi al conştiinţei.
Adm iraţia omului trece rar, ca şi vederea lui, dincolo de lum ea operelor
omeneşti care stăpâneşte cea mai m are parte din oraş.
Pe de altă parte, natura m ai are doi concurenţi im portanţi în cuce­
rirea tim pului liber de care dispune astăzi omul: televizualul şi virtu ­
alul. Pe de o parte, avem de-a face cu nenum ărate form e de program e
de entertainement televizat, filme, seriale, em isiuni de ştiri ce prezintă
evenimente din toată lum ea, într-o form ă bine realizată, cu un suport
tehnic şi o calitate a im aginii de foarte bună calitate. Statisticile arată
că om ul recent alocă, în m edie, între două şi patru ore pe zi televi­
zorului. Pe de altă parte, un întreg univers virtual se extinde tot m ai
m ult în fiecare clipă, cu fiecare ofertă, cu fiecare website, cu fiecare joc
pus în vânzare, cu fiecare nou utilizator care se conectează la im ensa
lum e virtuală ascun să în spatele ecranelor computerelor, extinsă, în
p lasa de sute de m ii de kilom etri de fire, peste întreg păm ântul. în felul
acesta, realul este cuprins de virtual. „N e aflăm, scrie Lipovetski, pe
ultim a culm e: acum realul intră în virtual. Cu «virtualul-real», jocu l
on-line hiperm odern a inventat ecranul oximoronic care, unind con ­
trariile, falsul şi adevărul, fictivul şi autenticul, dă naştere unei form e
experienţiale inedite^^^. Prin aceasta, utilizatorul, care poate fi un om
respectabil în viaţa de toate zilele, „experim entează” în virtual, sub
protecţia unei identităţi false, cam uflat în trupul şi în chipul unui ava­
tar, o viaţă eliberată de orice constrângere legală sau m orală, într-o
com unitate situată înafara oricărei ju risdicţii reale. El pare să găsească
aici spaţiul perfect pentru „exprim area” liberă a vieţii, teritoriul ideal

Gilles L ipo v etsky , Jean S erroy , Ecranul global: cultură, mass-media şi cinema în
epoca hipermodernă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008, p. 267.
APOLOGETICA ORTODOXA 325

pentru irum perea tuturor defulărilor sale, locul cel m ai potrivit p en ­


tru expresia im pulsurilor eliberate de orice form ă de cenzură.
Filosoful germ an H ans-G eorg G adam er observa într-un studiu,
faptul că form area omului presupune, între altele, şi o form are a sim ţu­
rilor. El propunea, în acest sens, ideea de cultură a simţurilor, o cultură
care ar trebui să vizeze dezvoltarea a ceea ce el a numit „inteligenţa sim ­
ţurilor”, în sensul unei deschideri care să se opună „com portam entului
instinctiv, prejudecăţilor necontrolate, deform ării cauzate de afecte şi
invaziei haotice de stim uli”^®. Chestiunea este rem arcată si de Connor,
care îl invocă pe Jean Baurdillard, critic recunoscut al postm odernităţii
mediatice: „M asa totală a reprezentărilor în film, televiziune, publici­
tate, şi expansiunea exponenţială a informaţiei nu num ai că am eninţă
integritatea lum ii private, ci de fapt desfiinţează însăşi distincţia dintre
privat şi public. Aşa cum lumile private ale unor indivizi reali sunt ne­
cruţător acaparate de televiziuni, prin înm ulţirea explorării familiare a
vieţilor private şi a docum entarelor care afişează intimitatea lor, tot la
fel, şi universul privat ajunge să cuprindă sau să găzduiască lum ea publi­
că a evenimentelor reale care devin pe loc accesibile, graţie televizorului
din fiecare cam eră de zi”. „Explozia de transparenţă”, cum o numeşte
Connor, e considerată de Baudrillard „obscenitate”, întrucât „nu mai
există niciun spectacol, n id o scenă”, şi pentru că „totul este expus în
lum îna crudă si neiertătoare a informaţiei si com unicării”^®'.

1.2.3. Schim bări m ajore în m an iera de raportare


a om ului la sem eni

O parte im portantă din populaţia lum ii trăieşte în comunîtăţi urba­


ne. La nivelul anului 2000, statisticile arătau că 75% din populaţia ţărilor
dezvoltate este situată în zone urbane cu populaţie densă^®^. Abordări

H.-G. G adam er , „Omul şi mâna în procesul de civilizaţie actual”, în voi. Elogiul


Teoriei. Moştenirea Europei, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 100.
Steven C o n n o r , Cultura postmodernă. O introducere în teoriile contemporane, Ed.
Meridiane, Bucureşti, 1999, p. 243.
The State of the world’s cities report 2001, Nairobi; United Nation Center for Human
Settlements.
326__________________________________________________________

sociologice im portante au avut în atenţie fenomenul urbanizării, sco ­


ţând la iveală rădăcinile lui econom ice şi industriale, dar şi implicaţiile
culturale sau sociale (cum ar fi schim barea practicilor com unicării inte-
rum ane prin folosirea m ijloacelor de comunicare la distanţă sau diversi­
ficarea m ediilor informative, presă, radio, televiziune, internet).
Fără îndoială, există num eroase avantaje sau beneficii pentru locu­
itorii zonelor urbane. în cuprinsul lor sunt, de regulă, servicii medicale
m ai bune, o ofertă educaţională m ai variată, m ai multe locuri de m uncă,
o reţea de pieţe, dar şi servicii de transport şi utilităţi. Există num eroase
beneficii de pe urm a convieţuirii în aşezărî urbane, chiar dacă oraşele
sunt aglomerate. De exemplu, unele rezultate care arată că folosirea pe
scară largă a dispozitivelor electronice sau inteligente, a ecranelor infor­
mative, utilizarea telefoanelor mobile şi a internetului precum şi accesul
la celelalte servicii, reprezintă tot atâtea experienţe ce par să determine
o dezvoltare m ai rapidă a inteligenţei copiilor^®^ în m od cert, sunt multe
alte situaţii aspecte care ar putea fi adăugate aici.
Totuşi, o serie întreagă de aspecte negative au devenit pregnante în
comunităţile aglomerate; declinul instituţiei familiei, destructurarea co­
munităţii, erodarea codurilor morale, dezorganizarea socială, creşterea
ratei criminalităţii, adâncirea inechităţilor sociale^®^. în num eroase zone
urbane extinse locuiesc în prezent, m ai ales la periferie, persoane mar-
ginalizate, stigmatizate, unele profund afectate de sărăcie, altele victime
ale discriminării. Periferiile m arilor oraşe ascund, de multe ori, şi per­
soane cu un com portam ent reprobabil sau consum atori de droguri, per­
soane fără familie, fără adăpost sau fără venituri, infractori sau persoane
violente; de multe ori, persoane de acest fel sunt prezenţe „obişnuite” în
zonele sărace sau depărtate de centrele administrative ale m arilor oraşe
civilizate. La aceste situaţii se adaugă şi faptul că urbanizarea reprezintă
un m ediu de insecuritate profesională^^L

Mary G auvain et al., Contributions of SocietalModernity to Cognitive Development: A


Comparison ofFour Cultures. Child Development, 2009, voi. 80, nr. 6, p. 1628.
A.T. G e r o n im u s , „Urban Life and Health”, în: International Encyclopedia of Social
and Behavioral Sciences, Oxon, UK: Elsevier, 2001, voi. 24, pp. 16026-16029.
E. A n d e r so n , „Urban Entography”, în International Encyclopedia of the Social-
Behavioral Sciences (2001), Neil J. S m e l s e r , Paul B. B a ltes (eds), în versiune electronică.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 327

D ar raporturile între sem eni se resimt şi de pe urm a întâlnirii om u­


lui cu eficienţa procedeelor tehnice. în bună m ăsură, m ania proceduri­
lor şi form alizarea acţiunilor individuale sau colective din spaţiul public,
ar putea fi privită ca rezultat al încredinţărilor privind eficienţa tehnicii
în materie de producţie. H.-G. G adam er remarcă, de exemplu, „efici-
entizarea” relaţiilor interum ane din spaţiul profesional sau educaţional,
chestiune care lipseşte, până la urm ă, lum ea vieţii de experienţele for­
mative, de iniţiativele de întrajutorare, de expresîile vii ale iubirii dintre
semeni. Exemplul cel m ai facil de relaţii formalizate îl oferă serviciile
publice. Dezum anizarea, extensia procedurilor non-um ane în rândul
serviciilor este prezentă adesea acolo unde relaţiile interum ane clienţi-
angajaţi sunt sau se doresc a fi standardizate. Un exemplu bun aici ar
putea fi restaurantele/flsf-/ood, unde m işcarea angajaţilor este atent su ­
pravegheată, iar program ele de pregătire a personalului transm it sce­
nariile pe care angajaţii trebuie să le cunoască şi să le aplice în relaţia
cu publicul consumator. Sunt stabilite deja propoziţiile de întâmpinare,
m aniera de raportare, celelalte elementele cheie ale com portam entului
zilnic de la locul de muncă^®®.

1.2.4. P roxim itatea fiz ic ă şi d istan ţa m orală f a ţ ă de sem eni

Toate acestea ne îndreptăţesc să afirm ăm şi altceva: că viaţa în


aglom erările urbane ne poate îndepărta şi de sem enii noştri. Profesia
sau de stilul de viaţă, valorile îm părtăşite sau vestim entaţia, multe alte
aspecte ale vieţii pot deveni şi devin adesea criterii de departajare a
sem enilor noştri, a vecinilor sau cunoscuţilor. Sociologii afirm ă că, u r­
m ărind să instituie un teritoriu de viaţă cât m ai confortabil, om ul din
m ediul urban trasează graniţele de siguranţă. în lum ea lui im aginară,
el include pe cei ce par să îi sem ene, persoanele care îm părtăşesc ace-
laşî sîstem de valori sau standard de viaţă^^^. în acest teritoriu im agi­
nar omul se sim te m ai protejat, pentru că, spun sociologii, el crede că

George R it z e r , Globalizarea nimicului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2010, p. 44.


Zygmunt B a u m a n , Tim M ay, Gândirea sociologică, Ed. Humanitas, Bucureşti,
2008, p. 55.
328__________________________________________________________

poate înţelege, cu m ai m ultă uşurinţă, intenţiile şi m esajele sem enilor


săi, atitudinile şi com portam entele lor.

1.2.5. O radiografie a com unităţii secularizate:


necunoscuţi, străin i şi duşm ani

Omul se îndepărtează tot mai mult de semenii săi, pe care îi catalo­


ghează ca fiind diferiţi. De aceea, în marile oraşe, în multe situaţii oamenii
nu sunt doar necunoscuţi între ei. Adesea, pentru locuitorul oraşului, ne­
cunoscuţi sunt străini si, în multe situaţii străinii sunt duşmani. Tendin-
ţa aceasta de segregare a populaţiei se manifestă adesea prin instaurarea
unei distanţe spirituale între cei ce se consideră diferiţi, sau prin separarea
geografică, în cartiere şi suburbii, în teritorii destinate, în principal, unui
anumit „tip” de locuitori: „Zonele rezidenţiale exclusive, spune Zygmunt
Bauman, păzite de companii specializate particulare, nu sunt decât un
exemplu al fenomenului, în care cei cu mijloace financiare îi exclud pe cei
care nu se bucură de posibilităţi ce decurg din venit şi avere”^®®. La fel se
întâmplă şi în cazul unor locuri publice, unde se practică selecţia clienţilor
după diverse criterii, vestimentaţie, vârstă sau culoarea pielii, tocmai în
ideea de a „verifica” identitatea necunoscuţilor, transformându-i de fapt
din străini în „persoane concrete” ce împărtăşesc aceleaşi „valori”.

1.2.6. N eatenţia p o litico asă - n ep ăsare civilizată


pentru p ro tejarea intim ităţii

Este im portan t de subliniat faptul că, potrivit con sideraţiilor de


ordin sociologic, locuitorii m arilor oraşe tind să evite întâlnirea cu
necunoscuţii. E ceea ce sociologul E rin g G offm an a num it neatenţie
politicoasă arătată străinilor, caracterizată prin „m o d alităţi com plexe
de a ne preface că nu privim şi nu ascultăm , sau de a ad op ta p o stu ri
ce su gerează că nu vedem şi nu auzim , ba chiar că nu ne p asă de
ceea ce fac cei de lân gă n oi”^®^ N eatenţia p oliticoasă a devenit, în

Zygmunt Ba u m a n , Tim M ay, Gândirea sociologică, p. 61.


Zygmunt B aum a n , Tim M ay, Gândirea sociologică, p. 62.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 329

m ulte situaţii, o adevărată rutină, m arcând decisiv raportările o m u ­


lui la sem enii săi.
Oam enii sim pli din comunităţile rurale au o altă conduită în locu­
rile publice, în metrou, în locurile unde sunt învecinaţi cu sem enii lor.
în multe cazuri ei sunt miraţi de răceala raporturilor interum ane m ani­
festată de cei ce locuiesc în oraş, m ai ales atunci când oam enii stâu fizic
foarte aproape unii de alţii, în m etrou sau în lift. Este ceea ce remarcă
sociologul Baum an: „N ou veniţii (în comunitatea urbană), neobişnuiţi
cu contextul urban, sunt adesea frapaţi de astfel de obişnuinţe, care pot
însem na pentru ei o stranie asprim e şi o rece indiferenţă din partea p o ­
pulaţiei. O am enii sunt incredibili de apropiaţi din punct de vedere fizic,
însă spiritual par depărtaţi unii de alţii. Pierduţi în mulţime, avem un
sentiment de abandonare, de «fiecare pe cont propriu», sentiment care,
la rândul lui, duce la singurătate”^^”.
în înţelegerea lui Baum an, răceala aceasta în raporturile dintre o a­
m eni nu este altceva decât o form ă de „salvare” a propriei intimităţi în
faţa asaltului public de întrebări pe care curioşii de lângă noi ar putea să
îl lanseze ca replică la deschiderea şi interesul pe care noi l-am arătat faţă
de ei. în acelaşi tim p însă, scrie Baum an, protejarea sau salvarea intim i­
tăţii se face cu un preţ scum p: pierderea sprijinului, a solidarităţii soci­
ale. Singurătatea, scrie el, este preţul plătit pentru protejarea spaţiului
privat: „Odată cu explozia fantastică a vieţii urbane, vine şi indiferenţa
rece a oamenilor, alimentată de multitudinea interacţiunilor determina-
te de schim bul de bunuri si servicii””^^
)

Ceea ce se pierde, continuă Baum an, în toate acestea, este tocm ai


caracterul m oral al relaţiilor umane. Societatea urbană, prin paleta largă
de servicii, prin vastele spaţii comerciale şi prin industria divertism en­
tului, oferă astăzi oam enilor posibilitatea să se întâlnească unii cu alţii,
să comunice aproape în perm anenţă, dar fără să participe existenţial
unii la viaţa altora. Oam enii se întâlnesc foarte des, dar se ajută tot m ai
puţin. întâlnirile sunt plăcute, dar ecoul lor se şterge repede. Aceasta se
poate observa chiar şi num ai păstrând perspectiva sociologiei, întrucât

’ Zygmunt B a u m a n , Tim M ay, Gândirea sociologică, p. 62.


Zygmunt B a u m a n , Tim M ay, Gândirea sociologică, p. 63.
330__________________________________________________________

responsabilitatea m orală pentru sem eni presupune un altruism necon­


diţionat, im pulsul de a ajuta, fără să fie necesară o acoperire în beneficii.
Urbanizarea face ca oam enii să trăiască în oraşe cu densîtăţi tot maî
mari, în proximitatea tot mai strânsă a sem enilor lor, dar să experieze
o singurătate din ce în ce m ai pronunţată, o distanţă m orală tot mai
greu de depăşit către sem enii lor. De aceea, sociologul amintit afirmă
că neatenţia politicoasă, ca form ă de protecţie îm potriva străinilor ce ar
putea tulbura ordinea spaţiului nostru privat, „nu este prea departe de
indiferenta m orală”^^^

Subiecte
1. Enum eraţi câteva caracteristici ale postm odernităţii
2. Prezentaţi câteva din efectele pe care producţiile culturale şi teh­
nice ale postm odernităţii le au asupra vieţii spirituale personale şi co­
munitare
3. Care este perspectiva vieţii spirituale privitoare la cultura şi ofer­
ta divertismentului?

Bibliografie
1. Baum an, Zygmunt, Etica postmodernă, Ed. Am arcord, Tim işoara,
2000;
2. Călinescu, Matei, Cinci feţe ale modernităţii: modernism, avangar­
dă, decadenţă, kitsch, postmodernism, Ed. Polirom, Iaşi, 2005;
3. Com pagnon, A., Cinci paradoxuri ale modernităţii, Ed. M eridiane,
Bucureşti, 1997;
4. Connor, Steven, Cultura postmodernă: o introducere în teoriile con­
temporane, Ed. M eridiane, Bucureşti, 1999;
5. Gadamer, H.-G., Limite ale interpretării, coord. Ştefan Afloroaei,
Ed. Fundaţiei Axis, Iaşi, 2001;
6. Grigorie Palama, S f , Despre cunoştinţa naturală, cap. 32, în Filoca-
lia, voi. VII, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997;
7. Harvey, David, Condiţia postmodernităţii: o cercetare asupra origi­
nilor schimbării culturale, Ed. Am arcord, Tim işoara, 2002;•

• Zygmunt B aum a n , Tim M ay, G â n d ire a so c io lo g ic ă , p. 64.


APOLOGETICA ORTODOXA 331

8. Koninck, Thomas de, Noua ignoranţă şi problema culturii, Ed.


Am arcord, Tim işoara, 2001;
9. Lyotard, Jean-Francois, Condiţia postmodernă: raport asupra
cunoaşterii, Ed. Babei, Bucureşti, 1993;
10. Nellas, Panayotis, Omul - anim al îndumnezeit: perspective pentru
o antropologie ortodoxă, trad. loan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 1999;
11. Nesteruk Alexei, Universul în comuniune: către o sinteză neopa-
tristică a teologiei şi ştiinţei, trad. M ihai-Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche,
Bucureşti, 2009;
12. Tompea, Doru, Provocarea postmodernă: noi orientări în teoria
socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2001;
13. Tomlinson, John, Globalizare şi cultură, Ed. Amarcord, Timişoara,
2002.
2. Sistemul tehnologic actual - factor determinant
în dizolvarea si deturnarea identităţii si vieţii
y y y y

personal-comunitare din societatea contemporană

Cuvinte cheie: tehnologie, utilitarism, eficienţă tehnocratică, sistem tehno­


logic, persoană, comuniune.

2.1. Momente şi tendinţe semnificative în istoria


şifilosofia tehnologiei

Se poate afirma că în perioada interbelică au existat anum iţi p io ­


nieri în cercetarea care vizează istoria tehnologiei şi im pactul acesteia în
societate. în acest sens pot fi amintiţi Abbot Payson Usher (A History o f
Mechanical Inventions, 1929), Lewis M um ford (Technics and Civilizati-
on, 1934), Roger Burlingam e {March oftheiron Men, 1938; Backgrounds
o f Power, 1949). Totuşi, istoria tehnologiei se consolidează ca o cerceta­
re teoretică distinctă, ca o disciplină academ ică în deceniul al şaptelea
din secolul al XX-lea. încă dintru început, istoria tehnologiei a avut un
caracter interdisciplinar, întrucât a vizat implicaţii în diferite domenii.
în cele ce urm ează, vom evidenţia foarte pe scurt trei m om en­
te semnificative din istoria tehnologiei (Francis Bacon, James Watt şi
revoluţia inform atică). Francis Bacon este cel care a evidenţiat relaţia
dintre ştiinţă şi tehnologie, posibilitatea de a valorifica intr-un m od apli­
cat cercetările din ştiinţă, astfel încât acestea să fie reflectate în invenţii
tehnologice. El a asociat tehnologia cu o capacitate de control şi de d o ­
m inare a naturii. în această perspectivă, încă dintru început se poate
constata o anum ită reciprocitate între tehnologie şi magie. Prin m agie se
urm ărea m odificarea naturii şi obţinerea unor rezultate imediate.
Tehnologia are o m otivaţie sim ilară m agiei (în acest sens este sem ­
nificativă afirmaţia lui loan Petru Culianu care definea tehnologia ca
magie democratizată; ceea ce făcea odinioară m agicianul iniţiat este
APOLOGETICA ORTODOXĂ 333

accesibil astăzi demosului prin interm ediul tehnologiei), doar că ea re­


prezintă form ula secularizată a magiei. Tehnologia urm ăreşte aceleaşi
obiective de control şi de putere, de m anipulare a naturii şi a oamenilor,
dar fără să m ai presupună ritualurile de tip magic. Acestea sunt substi­
tuite de invenţiile tehnologiei. Bacon a susţinut că civilizaţia occidentală
poate să-şi im pună suprem aţia politică şi m ilitară asupra lumii, întrucât
poseda trei invenţii tehnice: com pasul m aritim , tiparul şi tunul.
Ştiinţa dezvoltată de Galileo Galilei, prin orientarea către m ăsurare,
prin perspectiva sa fizicistă va contribui la intensificarea cercetărilor cu
aplicaţii concrete în tehnică şi tehnologie. Antoine Parent va deschide
în 1704 discuţia despre „perfecţiunea” maşinilor, utilizând calculul în
identificarea soluţiei pentru eficienţa optim ă a randam entului m orii de
apă. în m od special, revoluţia industrială din Anglia, începută în regiu­
nea Manchester, va avea un im pact semnificativ în dezvoltarea tehnolo­
giei. Inventarea m otorului cu aburi de către James Watt este considerată
cea m ai semnificativă descoperire din cadrul revoluţiei industriale.
Revoluţia industrială, intensificată prin descoperirile lui Watt, va
genera o m ecanizare a m uncii, o căutare consecventă de perfecţionare
a sistem ului de producţie, prin interacţiunea tot m ai sporită dintre
om şi m aşină. Revoluţia industrială va contribui la ap ariţia unor oraşe
artificiale, create în ju ru l fabricilor, la dezvoltarea unei civilizaţii a
oraşului diferită de universul tradiţional al satului. Prin exodul unor
populaţii com pacte de la sate către oraşe, m ulţi oam eni vor resim ţi
puternic sentim entul dezrădăcinării, precum şi o alienare cauzată de
m ecanizarea vieţii.
Un alt m om ent sem nificativ în istoria tehnologiei îl constituie
revoluţia inform atică. Revoluţia în m icroelectronică a debutat în
î j

1947 când la Bell Laboratories din SUA a fost descoperit tranzistorul


de către J. Bardeen, W. Brattain şi W. Shockley, o m ică p iesă realizată
din germ aniu. începând cu 1950, m ai m ulte firm e realizează în m asă
diferite tipuri de tranzistori. Sunt câteva firm e care în scurt tim p se
im pun sem nificativ în piaţă (de exem plu Fairchild Semiconductor).
U rm ătorul p as im portant este descoperirea circuitului integrat de că­
tre Jack Kilby de la firm a Texas Instrum ents şi de Robert Noyce de la
Fairchild Semiconductor.
334

Un m om ent determinant în cadrul revoluţiei inform atice îl consti-


)

tuie descoperirea m icroprocesorului de către Ted Holf, un tânăr inginer


de la o firm ă m ică, Intel Prin cipul descoperit de Hoflf, m icroelectronica
s-a dezvoltat într-un ritm impresionant, în câteva decenii lum ea deve­
nind o reţea computerizată. în timp, cipurile au devenit m ai mici, mai
dense, mai ieftine şi m ai bune, param etrii lor m odificându-se într-un
ritm extrem de accelerat (cifre concrete în acest sens pot fi consultate
în diferite lucrări; de exemplu, pentru primele trei decenii până în 1990
pot fi consultate cifrele în Tom Forester, High-Tech Society, M IT Press,
M assachusetts, 1987, pp. 29-39).
M om entul istoric unde a început şi a continuat perfecţionarea teh­
nologiei informaţiei îl constituie Silicon Valley (între San Francisco şi
Standford). Silicon Valley s-a dezvoltat în dom eniul microelectronicii şi
al tehnologiei informaţiei prin venirea în 1955 a lui W illiam Shockley şi
prin activitatea firmelor dezvoltate în acea zonă (este vorba de firmele
Shockley Semiconductor Laboratories şi Fairchild Semiconductor). Suc­
cesul din Silicon Valley poate fi explicat, printre altele, şi prin atracţia
oraşului San Francisco. Oportunităţile din Silicon Valley au atras minţi
strălucite în zonă.
Silicon Valley a devenit un sim bol al unei anumite culturi a societăţii
structurate prin tehnologia inform aţională. M odul de a fi im pus în sis­
temul tehnologizat din Silicon Valley este dom inat de m unca obsesivă.
De exemplu, Rogers şi Larsen în lucrarea lor Silicon Valley Fever arată că
unul dintre inginerii electronişti a lucrat 59 de zile fără pauză. C om pe­
titivitatea extrem ă generează o epuizare prin m uncă, astfel încât multe
persoane sunt nevoite să se pensioneze în jurul vârstei de 40 de ani (Tom
Forester, High-Tech Society, p. 77).
Trecând în revistă momentele semnificative din istoria tehnologi­
ei, menţionate anterior, trebuie evidenţiate şi anumite tendinţe specifice
din filosofia tehnologiei. Mai mulţi cercetători au afirmat că tehnolo­
giile au contribuit semnificativ în schim barea valorilor. Progresul teh­
nologic nu presupune implicit o creştere a valorilor. Prin intermediul
tehnologiei sunt modificate repere la nivelul societăţii, unele dintre ele
consacrate de-a lungul m ai m ultor generaţii. Tehnologia a contribuit în
m od sem nificativ la im punerea anum itor structuri sociale şi culturale.
APOLOGETICA ORTODOXA 335

în acest sens, H erbert M arcuse arată că o transform are tehnologică este


în acelaşi tim p una politică, având un rol în dezum anizarea persoanelor.
El arăta că tehnologia riscă să devină un instrum ent distructiv al puterii
politice. Jacques Ellul arată că tehnologia generează un com portam ent
standardizat în vederea obţinerii unor rezultate predeterminate. A st­
fel, spontaneitatea vieţii este convertită în raţionalitate eficientă, tehnica
transformând obiectivele în mijloace^^\
Plecând de la im pactul vizibil asupra vieţii şi existenţei, la nivel per­
sonal şi social, s-a dezvoltat o legătură între filosofia tehnologiei şi isto­
ria tehnologiei. în dezvoltarea istoriei tehnologiei, există o tendinţă care
insistă concret asupra istoriei invenţiilor tehnice (cum au fost realizate
şi cum funcţionează artefactele). Există apoi o tendinţă care vizează o
istorie socială a tehnologiei (im pactul tehnologiei asupra vieţii omului
şi a instituţiilor sociale). Mai poate fi m enţionată o direcţie focalizată pe
istoria ideilor tehnologice dintr-o anum ită perioadă.
Corelativ acestor tendinţe din istoria tehnologiei există abordări dis­
tincte în filosofia tehnologiei. Mai mulţi filosofi au abordat implicaţiile
tehnologiei. M enţionăm poziţionările lui Jose Ortega y Gasset, Karl
Jaspers, M artin Heidegger, Lewis M um ford şi Jacques Ellul care au ex­
prim at cu luciditate şi uneori cu accent profetic riscurile tehnologiei şi
consecinţele negative ale acesteia pentru viaţa personală şi comunitară.
Filosofii m enţionaţi
) > anterior arată distincţia> între sem nificaţia >
şi perspectiva lui texvq din antichitate şi tehnologia m odernă. D acă
în antichîtate, texvq presupune un logos, în m odernitate logica
raţionalităţii eficiente şi practice este lipsită de sem antică. Spre deo ­
sebire de tehnologia din lum ea tradiţională şi chiar cea practicată în
m odernitate pân ă la tehnologia inform aţională, tehnologia din con­
tem poraneitate este diferită.
C u o intuiţie profetică, încă înainte de revoluţia tehnologiei in ­
form atice, Jacques Ellul în The Technological Society (1964) arată că
asocierea dintre stat şi tehnică reprezintă cel m ai important fenom en al
istoriei. El evidenţiază că ideologia şi puterea politică sunt substituite

George B u g l ia r e l l o , Dean B. D o n er The History and Philosophy of Technology,


University of Illinois Press, 1979, p. 115.
336__________________________________________________________

prin tehnica generatoare de un sistem im personal, în care ceea ce con ­


tează ţine de eficienţa asigurată prin operaţii tehnologice. Birocraţia
statului este eficientizată prin raţionalitatea tehnologizată. Ellul arată
că prin tehnologie, societatea devine o m atrice în care trăîrea axată pe
realităţile specifice persoanei şi com uniunii interpersonale este diluată
în m od progresîv, odată cu dezvoltarea accelerată a tehnologiei.
La polul opus. Victor Ferkiss, cercetător în ştiinţe politice arată în
Technological M an (1969) că tehnologia este cea care împlineşte natura
umană. Prin tehnologie, omul este transfigurat, îm plinindu-şi destinul.
Ferkiss, precum şi alţi savanţi arată un fel de rol m esianic al tehnologiei,
prin care omul poate să rezolve toate problemele, atât la nivel personal
cât şi social.

2.2. Spiritul tehnic al ideologiei utilitarismului


şi eficienţa tehnocratică

Taina persoanei şi a vieţii în comuniune a fost distorsionată de dife­


rite utopii. De la publicarea lucrării Utopia a lui Thom as More în 1516,
diferite ideologii utopice au afectat condiţia omului, la nivel personal şi
comunitar. Ideologia utilitarism ului convertită în eficienţa tehnocrati­
că din sistem ul tehnologizat actual este una din ideologiile cu im pact
semnificativ. Această ideologie prom ovează progresul prometeic. însă
nu este vorba de un destin prometeic specific rom antism ului şi ilustrat
de Goethe în Faust, ci este vorba de un alt tip de Faust care crede în
făurirea raiului terestru prin muncă exagerată, raţionalitate eficientă şi
extindere a tehnicii în toate domeniile vieţii. Fste o form ă secularizată a
m ilenarism ului prin care se cultivă am ăgirea unei lum i perfecte, capsu­
lată într-o existenţă orizontală unde îm plinirea este înţeleasă exclusiv în
cheie imanentă.
De exemplu, dacă rom antism ul care proclam a o pace universală,
prin denaturarea iubirii într-o dragoste am ăgitoare este o concepţie re-
cesivă, ideologia utilitarism ului este dom inantă şi totalizatoare. Religia
utilitarism ului ţine îm preună ideologii în aparenţă conflictuale, precum
com unism ul şi capitalismul, putându-se stabili punţi de legătură în­
tre Samuel Smîles, Karl M arx, Thom as Carlyle şi Andrew Carnegie. în
APOLOGETICA ORTODOXĂ 337

m unca prom ovată de ideologia utilitarism ului este diluată până la elim i­
nare dim ensiunea de binecuvântare şi de taină, ea devenind apăsătoare
şi fiind percepută adesea ca un blestem, ca un nou fel de sclavie prin care
este construit angrenajul tehnicizat al societăţii.
Spiritul tehnic al utilitarism ului este ilustrat încă din perioada ilu­
m inistă prin Enciclopedia lui Diderot. Se dezvoltă un spirit de organizare
si de eficientizare a activităţii omului, dublate de o creştere semnificativă
a aplicaţiilor tehnice. Acestea sunt utilizate pentru a m ări capacitatea de
producţie, astfel încât să fie satisfăcute cererile de consum ale omului,
intensificate în m od artificial.
Prin aceasta este cultivată o gândire care să legitimeze barbaria şi
brutalitatea unei industrializări agresive. Este interesant de menţionat
că, deşi Charles Darw in si Alfred Russel Wallace sunt consideraţi autorii
principiului selecţiei naturale, acesta este m enţionat în Enciclopedia lui
Diderot (se afirm ă lupta pentru existenţă şi supravieţuirea acelora care
au m ecanism ul cel m ai bine adaptat la mediu).
Lewis M um ford arată că secretul popularităţii şi impunerii teoriei
lui Darw in nu constă în originalitatea şi ingeniozitatea de tip ştiinţific,
ci prin faptul că „a sanctificat brutalitatea industrialism ului şi a dat
un impuls proaspăt im perialism ului care i-a urm at [...]. Nu a triumfat
Darw in ca biolog, ci Darwin ca autor al mitului luptei pentru supra­
vieţuire, îm brăcat într-o dogm ă «ştiinţifică»”^^^. Darwin a greşit enorm
în acest sens, generând confuziî m ajore prîn preluarea fără o reflecţie
critică a ideilor lui Malthus.

2.3. Modele de interpretare a tehnologiei

Tehnologia ocupă un rol central în exîstenţa omului societăţii con­


temporane. Fie că această situaţie este conştientizată, fie că este trecută
cu vederea, tehnologia are un im pact sem nificativ în vîaţa fiecăruia din­
tre noi, dar şi la nivel comunitar. Plecând de la această nouă condiţie,
m arcată de creşterea accelerată a rolului tehnologiei în plan personal

Lewis M u m fo r d , The condition of Man, Harcourt, Brace and Company, New York,
1944, p. 350.
338

şi social, s-a dezvoltat o filosofie a tehnologiei, în interiorul căreia teh­


nologia poate fi înţeleasă cu semnificaţii deosebite. N orm an J. Vig ara­
tă că tehnologia poate fi: un ansam blu tehnic de cunoştinţe, reguli şi
concepte; o practică de tip ingineresc a diferitelor profesii tehnologice;
instrumente, aparate şi artefacte construite; organizarea şi integrarea
tehnică a persoanei în cadrul unuî proces într-o scară m ai largă în ca­
drul unuî sistem; condiţia tehnologică, rezultând din acum ularea mai
m ultor activităţi tehnologice^^^
Cercetătorii din filosofia tehnologiei nu sunt preocupaţi doar cu
semnificaţiile la nivel lingvistic sau epistem ologic ale tehnologiei, ci au
în vedere dim ensiunea ei ontologică reflectată în m anîera prîn care teh­
nologia schim bă condiţia naturii umane. în plan filosofic, N orm an J.
Vig analizează trei m odele corelative tehnologiei: instrum entalist, de­
term inist social, determinist tehnologic.
Instrum entalism ul înţelege tehnologia ca un m ijloc, ca un instru­
ment folosit pentru îndeplinirea unor scopuri practice, clar precizate.
Fiecare tehnologie inventată este una particulară pentru a servi unui
scop um an, precis determinat. Omul controlează tehnologia care este
considerată neutră din punct de vedere etic. Em m anuel Mestehne, fost
director la program ul Tehnologie şi Societate al Universităţii Harvard
arată că tehnologia reprezintă un factor al progresului şi că ea generează
noi posibilităţi pentru om, doar de el depinzând cum le foloseşte. Acest
m odel prom ovează un optim ism entuziast în legătură cu rolul tehnolo­
giei în viaţa omului şi a societăţii, considerându-se că nu este necesar să
fie dezvoltată o etică specială corespondentă tehnologiei, din m om ent
ce aceasta are un statut de neutralitate.
M odelul determ inist social sau dem ersul contextual indică faptul că
tehnologia nu reprezintă un instrum ent neutru, cu un rol utilitarist în
rezolvarea unor anumite probleme, ci este o expresie a valorilor sociale,
culturale şi politice. Tehnologia nu poate fi asum ată şi interpretată abs­
tract, ci doar într-un context social dat. Originea inovaţiilor tehnologice
trebuie înţeleasă în contextul social particular în care acestea au apărut

Norman J. V ig , „Technology, Philosophy and the State”, în Michael E. K r a ft , Norman


J. V ig (coord.), Technology and Politics, Ed. Duke University, 1988.
APOLOGETICA ORTODOXA 339

şi s-au dezvoltat. în această perspectivă, tehnologia nu răm âne doar un


artefact neutru, ci reprezintă o expresie a unor interacţiuni sociale şi
politice. Karl M arx, într-un fel a ilustrat această poziţie, considerând
tehnologia o forţă revoluţionară generând forţe de producţie, în strânsă
legătură cu relaţiile sociale de producţie.
M odelul determ inism ului tehnologic sau al tehnologiei autonome
înţelege tehnologia ca o forţă proprie, conducătoare şi manipulatoare.
Tehnologia este cea care-1 subjugă pe om şi îi schim bă în m od sem ni­
ficativ viaţa, nu omul este cel care se foloseşte de tehnologie. Cel care
a exprim at cu vigoare, luciditate şi adesea profetic această perspectivă
este Jacques Ellul. Acesta prezintă tehnologia ca o forţă autonom ă, care
în perm anenţă Influenţează gândirea omului şl m odul său de viaţă în
existenţa sa concretă şi cotidiană. Ellul arată că sistemul tehnologic este
cel care controlează şi m anipulează destinul omului. în plan filosofic, cri­
tici redutabile la adresa tehnologiei au fost aduse de M artin Heidegger,
Ortega y Gasset, Lewis M um ford, Hebert M arcuse, E.F. Schumacher.
în să cel care răm âne un sim bol al lucidităţii vizionare în exprim area
profundă a implicaţiilor tehnologiei actuale în viaţa omului şi a societăţii
este Jacques Ellul. în această interpretare a tehnologiei, dezvoltarea unei
anumite etici, a unei atitudini în raport cu implicaţiile tehnologiei devi­
ne o necesitate presantă.
întrucât Jacques Ellul, autorul deja menţionat, reprezintă o autori­
tate vizionară în intuirea şi explicitarea profundă a implicaţiilor tehno­
logiei actuale vom prezenta câteva din liniile directoare ale concepţiei
sale. Ellul (1912-1994) s-a născut la Bordeaux la 6 ianuarie 1912. A pre­
dat sociologie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bordeaux şi la
Institutul de Studii Politice. A scris peste 50 de cărţi pe teme de sociolo­
gie, rem arcându-se ca un gânditor creştin care a criticat sistem ul tehno­
logic al societăţii actuale. A murit în acelaşi oraş francez la 19 m al 1994.
Ellul s-a remarcat prin lucrarea tradusă şi publicată în engleză,
The Technological Society din 1964, publicată în franceză L a Tehcnique
în ediţia originală din 1954. Citindu-1 pe M arx, Jacques Ellul schim ­
bă perspectiva şi arată că în centrul lum ii civilizate nu stă capitalul, ci
tehnica (el foloseşte cuvântul la technique, înţelegând prin acesta ceea
ce desem nează realitatea tehnologiei). Gânditorul francez depăşeşte
340__________________________________________________________

perspectiva instrum entalistă şi pe cea a determ inism ului social, ară­


tând că tehnologia nu poate fi redusă la un instrum ent sau la un re­
zultat al interacţiunilor sociale. Tehnologia include totalitatea modelelor
raţionale integrate în generarea unui sistem construit prin raţionalitate
operaţională, având o eficienţă m axim ă în toate domeniile de activitate.
Ellul avansează în lucrarea sa reprezentativă The Technological So-
ciety două teze: prim a se referă la faptul că tehnologia deţine cel mai
im portant rol în influenţarea vieţii contemporane, a doua presupune că
tehnologia actuală se diferenţiază net de tehnica tradiţională, neavând
aproape nim ic com un în cu aceasta. Pe lângă raţionalitatea şî artificiali­
tatea tehnologiei actuale, Ellul propune încă cinci caracteristici pentru
aceasta: autom atism ul (m etodele ineficiente sunt eliminate, răm ânând
una dom inantă care generează eficienţa m axim ă); autodezvoltarea (ge­
nerarea autom ată a unor inovaţii tehnologice); m onism ul (tehnologia
nu este particularizată, ci devine o realitate integratoare într-un sistem
constituit ca o reţea); universalism ul (atât din punct de vedere spaţial
prin globalizare, cât şi calitativ în sensul că realitatea vieţii este subor­
donată eficienţei tehnice manifestate în sistem ul retîcular); autonom ia
(este decisivă prin noutatea tehnologiei actuale, asigurându-i acesteia
dom inarea în toate domeniile vieţii).
Din această perspectivă, Ellul arată că nu se m ai poate vorbi de un
control al factorilor economici, sociali, politici sau religioşi asupra teh­
nologiei. Aceste caracteristici sunt reluate, dezvoltate şi nuanţate de că­
tre Ellul în cartea The Technological System, publicată în 1980^^®.

2.4. Implicaţiile sistemului tehnologic actual

Ceea ce ţine de particularitatea m odului de existenţă, specific lu ­


m ii actuale în raport cu ceea ce s-a trăit de-a lungul generaţiilor în

Această sinteză concentrată a ideilor semnificative ale interpretării propuse de Ellul


la adresa tehnologiei se regăseşte, cu informaţii suplimentare, în Encyclopedia of Science
Technology and Ethics, coordonată de Cari Mitcham, Thomson Gale, SUA, 2005, voi. 1, pp.
606-608. Totodată, aspecte ale vieţii şi gândirii lui Ellul pot fi consultate în cartea Andrew
J. G o d d a r d , Living the Word; Resisting the World. The Life and Thought of Jacques Ellul,
Carlisle, 2002.
APOLOGETICA ORTODOXĂ 341

decursul istoriei este dat de sistem ul tehnologic contem poran. A stăzi


nu există dom eniu al vieţii care, fie la nivel personal, fie la nivel co ­
m unitar să nu fie afectat de realitatea sistem ului tehnologic. în cele
ce urm ează, plecând de la analiza lucidă, cu accente adesea profetice,
realizată de Jacques Ellul, o să evidenţiem trăsăturile şi im plicaţiile
sistem ului tehnologic actual.
D upă mai bine de două decenii de la publicarea lucrării despre soci­
etatea tehnologică, Jacques Ellul publică o carte despre sistem ul tehno­
logic, arătând că denum irea de societate tehnologică nu m ai corespunde
cu ceea ce se trăieşte în contextul actual. El propune o nouă sintagmă:
sistem ul tehnologic, prin care se redă mai fidel specificul m odului de
existenţă din societatea actuală. El arată că sociologi precum Daniel Bell
şi Alain Touraine folosesc sintagm e imprecise precum: societate postin-
dustrială sau societate industrială avansată. Ellul apreciază că Touraine
susţine în m od adecvat apariţîa unor noi clase sociale (tehnicienii,
birocraţii, experţii, tehnocraţii), precum şi faptul că accentul se m ută de
la caracterul relaţional-personal la cel organizaţional-comunitar.
Adm inistraţia devine birocraţie în care relaţiile personale sunt sub­
stituite de o integrare socială completă, bazată pe proceduri standardi­
zate. Omul devine un accesoriu al regulii, aplicate în mod împersonal în
vederea asigurării eficienţei sistemului. Eficienţa este absolutizată, iar în
acest sens birocraţia trebuie tehnologizată la m axim um . Dramele u m a­
ne ale persoanelor concrete, ale fam iliilor, ale comunităţilor sunt con­
siderate pierderi colaterale, compensate şi legitimate prin perform anţa
unui sistem eficientizat. Idealul adm inistrativ este acela de a realiza
un sistem ca o m aşină în care fiecare birou reprezintă o com ponentă
a angrenajului şi fiecare persoan ă o piesă reglabilă şi interşanjabilă. în
realitate, factorul care transform ă adm inistraţia în bîrocratie este teh-
n ologia şi eficienţa acesteia.
Plecând de la centralitatea fenom enului tehnologic în societatea
actuală şi de la m entalitatea dom inantă structurată prin eficienţa de
tip tehnocratic şi m anifestă în toate dom enîile de activitate, sistem ul
tehnologic este caracterizat de interacţiunea părţilor com ponente în
cadrul întregului şi de faptul că este deschis spre interacţiunea cu ex­
teriorul, deţinând totodată o logică internă. Particularitatea sistem ului
342__________________________________________________________

tehnologic constă în faptul că un factor tehnologic preferă întotdeauna


să se alăture, să fie interconectat cu alt element tehnologic, în detrî-
mentul a ceea ce este non-tehnologic. Astfel, sistemul tehnologic, deşi
nu poate lua naştere decât în cadrul unei reţele sociale, ajunge prin proli­
ferare autonom ă s-o paraziteze şi s-o substituie în cele din urmă.
Ellul com pară sistem ul tehnologic cu cancerul în cadrul unui orga­
nism. El menţionează: „Tehnologia a devenit un m ediu, în care fiecare
factor tehnologic este situat în acel m ediu şi îl constituie, prin substitui­
rea lui. Tehnologia este un sistem în m ăsura în care cineva poate spune
despre cancer că este un sistem. Este un m od sim ilar de acţiune între
sîstemul tehnologic şi cancer. Cancerul se m anifestă în organism prin
proliferarea noilor ţesuturi în raport cu cele vechî, stabilind o relaţie în­
tre metastaze. Un cancer într-un organism vîu este el însuşi un orga­
nism, dar incapabil să supravieţuiască prin sine, ci doar parazitând şi
în cele din urm ă substituind organism ul viu. Acelaşi lucru se întâmplă
cu sistem ul tehnologic. Pe de o parte, el poate să apară, să existe şi să se
dezvolte doar dacă se integrează într-un trup social, distinct faţă de el.
Pe de altă parte, creşterea accelerată a sistem ului tehnologic conduce la
m etastaza trupului social”^^^.
Sistem ul tehnologic se bazează pe un progres tehnologic, co n si­
derat inevitabil în condiţiile societăţii actuale. Ellul arată că progresul
sistem ului tehnologic este caracterizat de: autosuficienţă, au tom a­
tism , progresie cauzală şi absenţa finalităţii, accelerare. Fenom enul
de accelerare a acceleraţiei societăţii în care trăim este p osibil prin d i­
nam ica extraordinară a tehnologiei. Acest ritm artificial devine stri­
vitor pentru viaţa în coordonatele ei naturale (anum e raportul dintre
om şi natură), întrucât blochează desfăşurarea firească aferentă
nevoilor fiziologice.
Ellul arată că sistem ul tehnologic favorizează structurarea unei
lumi descreştinate, prin am ăgirea dată de o gândire de tip m ilena-
rist conform căreia raiul păm ântesc substituie îm părăţia cerurilor.
C onştiinţa eshatologică specifică creştinism ului este substituită de

Jacques E l l u l , Jhe Technological System, The Continuum Publishing Corporation,


New York, 1980, pp. 80-81.
APOLOGETICA ORTODOXA 343

un m esianism tehnologic, prin care se prom ite bunăstare, p ro sp eri­


tate, securitate şi fericire globală. Sistem ul tehnologic oferă totul, cu
condiţia de a plăti un tribut, nu unul cuantificat în elemente m ateriale,
ci unul plătit prin suflet şi viaţă.
Societatea post-creştină este una în care asistăm la o dom nie a in­
signifiantului, la extirparea unei gândiri şi trăiri care să facă referinţă la
transcendentă. M aterialismul si ateismul nu sunt de natură intelectuală
> >

şi filosofică, ci sunt realităţi practice bazate pe confort, consum , prelun­


girea vieţii, înţelegerea întregii existenţe în cheie im anentă şi seculară.
Toate acestea sunt posibile prin sistemul tehnologic, artefactul care sub­
stituie viaţa autentică la nivel personal şi comunitar.
Sistemul tehnologic prin autosuficienţa şi autonom ia lui generează
o auto-transform are care facilitează reciprocitatea dintre post-m oder-
nitate şi post-um anism , m anipulând inform aţia şi m odificând natura şi
cultura, deci şi natura umană. M ichael Heim observa că în spatele ori­
cărei tehnologii m ajore stă o anum ită viziune. Astfel, inclusiv referinţele
religioase sunt reinterpretate şi resemnificate, fiind integrate într-o vizi­
une care erodează Adevărul prin relativism şi sincretism.
Sistemul tehnologic favorizează o logică şi o gândire dezrădăcina­
te din realitatea întrupării, o reflecţie şi o atitudine de tip gnostic. Ast­
fel, accentul se pune pe o minte neîntrupată, pe o raţiune abstractă şi o
inteligenţă artificială de tip robotic. în această perspectivă, idealul creştin
de transfigurare a omului prin har este deturnat în m od amăgitor, pro-
punându-se o identitate post-um ană structurată prin trufia luciferică a
unui sistem autonom.
Ellul arată că în acest proces, „transum an ism ul este o m işcare
tranzitorie dedicată tran sform ării oam enilor în post-oam eni. Acest
dem ers se bazează pe două presupuneri: esenţa identităţii um ane
este localizată exclusiv în m inte, respectiv evoluţia m inţii este un
proces m aleabil. A genda tran sum anism ului este bazată pe tradiţiile
um aniste şi liberale cu insistenţele acestora asu pra libertăţii înţelese
ca autonom ie”^^®.

Jacques E l l u l , From Human to Post-Human, Ashgate Publishing Company,


2006, p. 50.
344__________________________________________________________

Dezum anizarea produsă prin sistem ul tehnologic reprezintă un


atentat asupra identităţii profunde şi a demnităţii umane. Om ul ca
persoană vie încetează să se m ai manifeste ca atare în cadrul sistemului
tehnologic. Om ul este integrat în fluxul tehnologic, nevoile sale fiind
receptate doar în m ăsura în care acestea respectă anumite protocoale
tehnice, menite să asigure sporirea eficienţei în sistem.
Persoana um ană, în unicitatea el, nu mai contează. Valorile con­
sacrate de-a lungul tim pului prin tradiţie culturală şi religioasă devin
derizorii. Ceea ce are importanţă în angrenajul tehnologic este înţelegerea
omului ca sclav specializat, secvenţializat în el însuşî, fiecare secvenţă f i ­
ind Integrată într-o reţea vastă prîn fluxul tehnologic în vederea asigură­
rii eficienţei sistemului. Această tiranie a eficienţei produce o disoluţie a
personalităţii omului.
în acest context identitatea si alteritatea sunt realităţi care trebuie
j >

eradicate în sistemul tehnologic: „Urm ându-şl propria logică, tehnolo­


gia actuală unifică om enirea prin om ogenizarea diferenţelor şi eradica­
rea alterităţii. Societatea postindustrială nu suportă alteritatea, întrucât
o consideră nelntegrabilă. A fi în spaţiu tehnologic înseamnă, p u r şî sim ­
plu, a fi Integrat. Integrarea nu tolerează libertatea persoanei de a fi ea
însăşi, de a rămâne un celălalt fa ţă de Angrenaj. O astfel de persoană ar
reprezenta un duşm an şi o prim ejdie perm anentă. în ambientul tehno­
logic eşti obligat să te conform ezi, să interiorizezi reglementările A ngre­
najului şi să le adopţi în chip de propriile tale legi”^^®.

Ovidiu H u r d u z e u , „Angrenajul tehnologic”, în voi. Sclavii fericiţi, Ed. Timpul, Iaşi,


2005, p. 199. Depersonalizarea realizată în sistemul tehnologic se materializează printr-un
mod de a fi caracterizat prin automatism şi cultivare a insignifiantului, dar având iluzia
săvârşirii unor lucruri semnificative. Astfel, viaţa este trăită ca o omorâre a timpului, devenind
un artefact marcat de himere. „Tehnologia organizează în mod riguros insignifiantul. Te
scoli dimineaţa, te urci în maşină, goneşti pe autostradă, ajungi la firmă, intri în cubicuîum
(patru pereţî demontabîli), te aşezi în faţa computerului. Ai impresia că fiecare minut,
fiecare secundă contează, stă să pleznească sub greutatea unui conţinut important. Coduri,
protocoale, fluxuri informaţionale, tehnici numerice de hipertextualizare îţi oferă iluzia unei
consistenţe. Semnificaţii viguroase, scopuri majore se prefac, pe moment, că există. A doua
zi, o iei de la început. Te scoli dimineaţa, te urci în maşină, goneşti pe autostradă, ajungi la
firmă [...]. Trece un an, doi, trei [...]. La un moment dat întrezăreşti adevărul: nimic esenţial
sub mişcarea circulară a fluxurilor informaţionale. Pur şi simplu, ţi s-a furat timpul” (Ovidiu
H u r d u z e u , „Eternitatea de neon”, în voi. Sclavii fericiţi, Ed. Timpul, Iaşi, 2005, pp. 56-57).
APOLOGETICA ORTODOXA 345

2.5. Turnul Babei - paradigm ă biblică a logicii de tip tehnologic

Implicaţiile tehnologiei actuale pentru viaţa personală şi com uni­


tară din societatea contem porană sunt semnificative. Pentru realizarea
unui răspuns adecvat din partea Apologeticii Ortodoxe la provocările
induse de tehnologiile contem porane este im portantă creionarea unei
perspective biblice şi patristice în această problematică. Logica sistem u­
lui tehnologic actual se m anifestă prin autonomie, existând capacitatea
de generare şi de integrare a unor cheme logice intr-un m od tot mai
detaşat de persoana umană. Logica tehnologiei este autonom ia şi cu atât
m ai mult sistem ul tehnologic actual se caracterizează prin autonomie,
având capacitatea de autointegrare a diferitelor scheme logice într-un
m od tot m ai detaşat de persoana umană. Raţiunea autonom ă, tot m ai
încrezătoare în propriile forţe, înrădăcinată în spiritul dem iurgic gene­
rează realizări tehnologice tot m ai sofisticate prin care m ediul natural
este substituit prin unul artificial.
Ca paradigm ă biblică, logica de tip tehnologic este exprim ată în
aspiraţia autonom ă a omului concretizată prin Turnul Babei. în acest
episod biblic este relatată intenţia oam enilor de a ajunge la Dum nezeu,
de a cuceri cerul într-un m od autonom, încrezându-se în abilităţile
şi posibilităţile proprii. Acest efort nu este unul duhovnicesc, de lup­
tă cu propriile patim i şi neputinţe, orientat către lăuntric, ci reprezintă
un orgoliu luciferic de încredere în sine, de concentrare spre exterior
prin construirea unui artefact. Tehnologia îşi dezvăluie aici, în ultîmă
înstanţă origînea m agîcă, întrucât aspîraţîa de a ajunge la cer şî la D u m ­
nezeu, de a fi asem enea Lui, dar fără D um nezeu presupune o gândire şi
o atitudine de tip magic.
în acea vreme oamenii aveau o singură limbă şi se puteau înţelege
unii cu alţii. în loc să folosească aceasta pentru a spori în comuniune unii
cu alţii şi cu Dumnezeu, ei se unesc într-un cuget trufaş pentru a construî
prîn ei înşişi un turn al cărui vârf să ajungă la cer. Fiii oamenilor „au zis
unul către altul: «Haidem să facem cărămizi şi să le ardem cu foc». Şi au
folosit cărăm ida în loc de piatră, iar sm oala în loc de var. Şî au zîs îarăşi;
«Haîdem să ne facem un turn al căruî vârf să ajungă la cer şî să ne facem
faîmă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot păm ântul»” (Facerea 11,3-4).
346

în loc să fie tem ei al unităţii, acest turn va constitui p rem isa dez­
binării între oam eni, a separării între ei, al unui am estec generator
de neînţelegeri şi confuzii. Turnul Babei, im agine biblică a lucrărilor
tehnologice, realizate prin logica autonom ă a om ului făurar exp ri­
m ă separarea, exterioritatea şi depărtarea induse între oam eni prin
artefacte. D um nezeu ştie cugetul oam enilor şi cunoaşte că fără o
intervenţie directă, aceştia nu se vor opri din dem ersul lor dem iurgic:
„Şi a zis D om nul: «Iată, toţi sunt de un neam şi o lim bă au şi iată ce
s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să
facă »” {Facerea 11, 6).
Cetatea num ită Babilon este locul unde s-a început construirea
Turnului Babei ca o scară autonom ă către cer, o poartă deschisă spre cer
exclusiv prin efortul omului şi totodată unde Dom nul a am estecat lim ­
bile oamenilor. Babilon va deveni simbolul am estecului de tip sincretic,
al neînţelegerii şi al confuziilor. Este de menţionat că Tradiţia Bisericii
ne învaţă că restaurarea unităţii pierdute se face prin m om entul Cinci-
zecimii, un antipod al Turnului Babei. Prin Pogorârea Duhului Sfânt,
oam enii deşi erau de diferite neamuri şi cu diferite limbi, îi înţelegeau pe
Apostoli care propovăduiau prin inspiraţia Duhului Sfânt. Cincizecim ea
este antipodul Turnului Babei.
Duhul Sfânt ca Duh al Adevărului şi al unităţii este Cel prin care
oam enii sunt uniţi într-un acelaşi cuget şi aceeaşi simţire, fără să fie
vorba de o unitate dizolvantă, nivelatoare a identităţii specifice. D aru ­
rile personale sunt valorificate, dar ele sunt puse în slujirea com ună a
comunităţii. Apologetica O rtodoxă se hrăneşte din m om entul Cincize-
cimii, fiind o m ărturie în Duh şi Adevăr, propovăduind realitatea Vieţii
trăite în trupul tainic al lui Hristos, Biserica, cu vocaţie a unităţii depline
a oam enilor şi a întregii creaţii. Inclusiv, referitor la provocările generate
de tehnologiile actuale. Apologetica O rtodoxă trebuie să răm ână fidelă
atitudinii înrădăcinate în Duhul Sfânt pogorât la Cincizecime, prin care
se dobândeşte cugetul duhovnicesc, opus duhului lum ii întrupat prin
logica de tip autonom a Turnului Babei.
Logica tehnologiei este una de m odificare a naturii şi a mediului,
în scopul folosirii egoiste pentru sine, cultivând comoditatea. Sfinţii
Părinţi identifică, plecând de la Cain şi Abel două m odele paradigm atice
APOLOGETICA ORTODOXĂ 347

de gândire şi de viaţă. Cain înseam nă dobândă întrucât dobândea toate


pentru sine. Abel a fost numit devotat sau cel care se dăruieşte lui D u m ­
nezeu, întrucât prin toate, neîncrezându-se în forţele proprii se raporta
la Dum nezeu, atribuindu-I totul Creatorului lumii. Este semnificativ că
pe linia urm aşilor lui Cain este menţionat Tubalcain care a fost făurar
de unelte de aram ă şi de fier (prim ul dintre oam eni care s-a angajat în
dezvoltarea tehnicii).
Logica tehnologiei atribuie raţiunii autonom e totul, încrezându-se
în fantasmele minţiî proprii, pe când în viaţa m arcată de conştiinţă litur-
ghisitoare toate sunt puse cu m ultă cuviinţă în legătură cu Dumnezeu.
„A le Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate” expri­
m ă atitudinea de mulţumire şi de doxologie, de dăruire cuprinzătoare
a omului şi a lumii, în stare de jertfa în faţa Dum nezeului Celui Viu.
Această stare reprezintă opusul încrederii în forţele proprii manifestate
în atitudinea celor care au început construîrea Turnului Babei. Cincize-
cim ea ne arată că prin viaţa în Duhul Sfânt trăîtă liturgic în experîenţa
Bisericiî este posibilă unirea păm ântului cu cerul, într-un m od teonom.
La polul opus. Turnul Babei arată eşecul logicii autonome în încercarea
de cucerîre a cerului la propriu, şi prin m ijloace proprii, fără invocarea
ajutorului lui Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi arată că cele două căi, respectiv de autonom ie în ra­
port cu D um nezeu sau de perm anentă raportare la D um nezeu sunt
evidenţiate de Caîn şi de Abel. „Există sub numele acestor doi fraţi două
concepţii care luptă între ele şî sunt contrarii una alteia: una care atribu­
ie totul propriei minţi, ca şi cum ar fi elementul principal, adică pune pe
seam a firii omeneşti toate descoperirile; cealaltă, care îi atribuie totul lui
Dum nezeu, ca unui Ziditor şi Creator a toate, şi supune toate cârmuirii
Lui, Care ne e ca un părinte şi conducător. Prim a concepţie o reprezintă
Cain; cea de-a doua, Abel”^^°.
Este interesant de menţionat că Sfinţii Părinţi evidenţiază supe­
rioritatea lui Abel în trăirea virtuţilor în raport cu Cain, plecând de la

Sf. A m b r o z ie A l M il a n u l u i , Despre Cain şi Abel, în volumul Scrieri, Partea I, coli.


Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, 52, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2007, p. 118.
348

preocupările lor. Cain a fost întâiul născut. Plecând de la naşterea celor


doi fraţi, în m od firesc este păstrată ordinea naturală, fiind menţionat mai
întâi Cain, iar apoi Abel. Atunci când sunt precizate preocupările lor, or­
dinea este inversată, întrucât preocuparea lui Abel este considerată mai
propice pentru lucrarea virtuţilor. Astfel Sfânta Scriptură menţionează în
această ordine: Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ.
Cain, prin păcatul său şi prin trufia de care dă dovadă, nepocăin-
du-se de fapta sa îl imită pe diavol. Când Adam a păcătuit, prin ispi­
ta diavolului. Dum nezeu nu adresează un blestem direct lui Adam , ci
pământului: „blestem at să fie păm ântul pentru tine! Cu osteneală să te
hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!” (Facerea 3, 17). Prin faptul că
fapta lui Cain imită m odul de a fi diabolic. Dum nezeu îi adresează exact
ca şarpelui un blestem direct: „Blestem at să fii tu pe păm ânt!” (Facerea
4 ,1 1 ). Acest blestem se reflectă în absenţa bucuriei vieţii, în trăirea unei
stări apăsătoare şi mereu într-o atitudine de nemulţumire, de fugă în
iluzia de a scăpa de o povară greu de purtat.
Stresul existenţial, neputinţa de a fi mulţum iţi şi alegarea, efortul
repetitiv în orîzontul lipsit de repere clare, caracteristic m odului de via­
ţă al civilizaţiei bazate pe sistem ul tehnologic autonom, exprim ă foarte
bine starea de blestem a lui Cain. Cuvintele Sfintei Scripturi sunt clare,
referitor la acest m od de viaţă, precum şi la faptul că această atitudine
exprim ă un raport de înstrăinare faţă de Dum nezeul Cel Viu: „Când
vei lucra pământul, acesta nu-şi va m ai da roadele sale ţie; zbucium at şi
fugar vei fi tu pe păm ânt [...]. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dum nezeu”
(Facerea 4, 12,16).
Sfânta Scriptură consem nează apariţia uriaşilor din am estecul fii­
lor lui D um nezeu cu fiicele oamenilor. Tradiţia patristică evidenţiază că
cei alipiţi de cugetul trupesc, cei întorşi spre cele păm ânteşti sunt con­
tinuatorii liniei cainice, iar uriaşii exprim ă tocm ai această realitate. Se
poate afirm a că şi logica specifică tehnologiei este una care favorizează
amăgiri, încrederi în puterile autonome ale omului, considerat făuritor
al unui destin fericit şi prosper exprim at printr-o civilizaţie a bunăstării
trupeşti (m esianism ul tehnologic reprezintă o utopie a noului milena-
rism al raiului păm ântesc). La fel, cei care au început construirea Turnu­
lui Babei se înscriu într-un acelaşi demers.
APOLOGETICA ORTODOXA 349

în acest sens, Sfinţii Părinţi arată că uriaşii reprezintă tipologia o a­


m enilor care se îngrijesc de cele păm ânteşti, neglijând cele duhovniceşti:
„Şi, să m edităm dacă nu cum va sunt asem enea uriaşilor oam enii care
sunt preocupaţi de îngrijirea trupului lor, dar nu au nicio grijă de su ­
fletul lor, întrucât urîaşîî, născuţi din păm ânt, m ândri de m ărim ea tru ­
pului lor au dispreţuit cele de sus. Oare ar trebui socotiţi altfel oam enii
care, deşi alcătuiţi din suflet şi trup, îşi întorc ochii de la puterea minţii
şi se com portă ca nişte m oştenitori ai nimicniciei păm ânteşti? Aşadar,
se trudesc în zadar, am enîntând cerul cu vorbe trufaşe sî dăruîndu-se cu
totul treburilor păm ânteşti, aceia care, prin alegerea a ceea ce este mai
josnic şi prin dispreţuirea a ceea ce este m ai de preţ, sunt osândiţi cu o
asprim e m ai mare, pentru că s-au încuscrit în chip păgubitor cu nişte
păcate voite de ei”^*L
Astfel, se poate afirma că Sfânta Scriptură prin episodul Turnului
Babei şi prin descrierea atitudinii lui Cain şi a urm aşilor săi evidenţiază
paradigm a biblică a unei logici şi atitudini de tip tehnologic. Acestea ex­
prim ă trufia om ului autonom, încrezător în proprîile forţe. Sunt cultiva­
te prin această gândire şi m od de viaţă felurite fantasme prin care lucră­
rile realizate sunt puse pe seam a puterilor omului, atenuându-se până la
dispariţie conştiinţa liturghisitoare prin care omul prin tot ceea ce face şi
prin întreaga creaţîe se raportează la Dum nezeu. Această viziune biblică
are relevanţă apologetică şi ne ajută în societatea tehnologizată de astăzi
să intuim resorturile logicii autonome ale tehnologiei, având în chiar
m iezul acestui ev, şansa de a întrezări necesitatea unui discernăm ânt
duhovnicesc în raport cu provocările tehnologiilor actuale.

2.6. M ărturisirea Apologeticii Ortodoxe


în contextul sistemului tehnologic actual

în contextul lumii actuale, dom inat de sistemul tehnologic, prin


excelenţă im personal. Apologetica O rtodoxă este chemată să m ărturi­
sească puterea de viaţă a Evangheliei, izvorâtă din Persoana Adevărului

Sf. A m bro z ie a l M il a n u l u i , Despre Noe şi corabia lui, în voi. Scrieri, Partea I, coli.
Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, 52, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2007, p. 181.
350

întrupat, lisus Hristos. O Apologetică actuală trebuie să aibă în vedere


taina omului viu, să asum e şi să m ărturisească taina