DPC – C8

DETERMINAREA COMPETENTEI DUPA VALOAREA OBIECTULUI CERERII

(continuare)

Suma de 200 000 lei reprezinta un prag care marcheaza competenta, sau mai bine zis, seprarea competentei intre
judecatorie si tribunal, in sensul ca pana la 200 000 lei inclusiv cererile sunt de competenta judecatoriei, iar peste
200 000 lei competenta apartine tribunalului. Aceasta stabilire a valorii obiectului litigiului are relevanta si mai
tarziu, atunci cand vom stabili care sunt caile de atac convenabile (pentru ca, de exemplu, recursul nu poate fi
exercitat decat in cauzele care au o valoare de peste 500 000 lei – acum e chiar 1 milion de lei, dar Briciu spera sa
fie o prevedere provizorie, deci iar va fi relevanta valoarea obiectului).
Prin urmare o chestiune destul de importanta in fata instantelor judecatoresti este aceea a determinarii obiectului
(chiar daca norma pare destul de clara si simpla, aceasta valoare este de obicei obiectul unor dispute destul de
aprinse in practica si in jurisprudenta). Astfel, sunt o serie de reguli stabilite chiar prin lege (uneori legea nu mai
ajunge si acestea trebuie stabilite pe cale de juriprudenta) in legatura cu valoarea obiectului litigiului.
Din punct de vedere istoric, in VCPC nu existau astfel de norme. VCPC spunea doar „valoarea obiectului litigiului
conduce fie la competenta judecatoriei, fie a tribunalului”, dar fara a stabili modul de determinare a acesteia. NCPC,
tocmai datoria problemelor care au existat pe VCPC, a incercat pe cat posibil sa reglementeze modul de
determinare a valorii obiectului litigiului. Cum a facut acest lucru? In principal a preluat solutiile din doctrina si
jurisprudenta VCPC, iar acolo unde acestea erau controversate sau chiar nu existau, a creat reguli noi bazandu-se
de principiu pe o traditie romaneasca – Codul Carol al II-lea care nu a intrat in vigoare niciodata (dar care se pare
ca ar fi fost cea mai buna legislatie romana sub aspectul civilului si al dreptului procesual civil), dupa cum urmeaza:

I. Valoarea obiectului litigiului este stabilita de catre reclamant.

De ce? Pentru ca daca ne uitam la forma cererii de chemare in judecata, ea cuprinde in mod obligatoriu obiectul
litigiului, iar daca acesta este evaluabil in bani si valoarea acestuia. Aceasta stabilire a valorii obiectului litigiului de
catre reclamant are o dubla relevanta juridica: pe de o parte o relevanta in ceea ce priveste competenta, iar pe de
alta parte ea are relevanta in ceea ce priveste stabilirea taxei judiciare de timbru atunci cand cererea este supusa
taxei judiciare de timbru (care de principiu se stabileste printr-o cota procentuala din valoarea obiectului
litigiului). Noi aici discutam numai despre semnificatia valorii obiectului in ceea ce priveste competenta.

a) Prima problema este cea daca valoarea stabilita de reclamant este una discretionara sau este una care poate
fi contestata (si de cine).
La prima vedere se poate spune ca sigur ca poate fi contestata, insa raspunsul este mai nunantat: depinde de ce
obiect are pricina.
Daca e vorba de o suma de bani, nu ai cum sa contesti valoarea pentru ca tine de principiul disponibilitatii (atat
vrea reclamantul, chiar daca el vrea mai mult/ar avea dreptul la mai mult – daca el isi limiteaza pretentiile la o
suma de bani, indiferent de cat ar avea el dreptul sa ceara, n-ai ce sa contesti).

1 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

Contestarile pot fi facute atunci cand se cuantifica obiectul litigiului in ipoteza in care el nu reprezinta o suma de
bani:

Exemplu: o actiune in revendicare in care urmareste predarea unui bun imobil. Aici reclamantul vrea bunul in
natura, prin urmare putin il intereseaza pe el care este valoarea (poate sa jongleze cu valoarea de la 1 leu pana la
1 milion de lei, pentru ca el daca va castiga nu va primi valoarea indicata, ci va primi bunul a carei valoare el o
stie). Prin urmare, nu-i ca la suma de bani (la suma de bani daca spui 100 000, 100 000 iti da, pe cand la un
imobil tu poti sa spui ca un imobil valoreaza 100 000, dar el sa valoreze 500 000, pentru ca oricum e un imobil –
de aici si interesul de a nu fi corect reclamantul in declaratia de valoare pe care o face).

Si atunci in aceste din urma cazuri (cand e vorba de imobile) paratul poate contesta valoarea, fiind o chestiune
de ordine publica (pentru ca pana la urma valoarea asta e data pentru stabilirea competentei), ceea ce
inseamna ca si instanta va putea invoca (va putea pune in discutie pentru ca ea nu „contesta”) valoarea
obiectului litigiului pentru ca competenta fiind materiala insasi instanta poate sa invoce din oficiu nerespectarea
acestor reguli.
Termenul pana la care pot fi facute aceste contestetari (fie din partea paratului, fie obiectiile din partea
instantei) – primul termen la care partile sunt legal citate. De ce? Pentru ca exceptia de necompetenta nu poate fi
invocata decat cel mai tarziu la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, chiar daca ea este o
exceptie de necompetenta materiala.

b) A doua problema este legata de faptul ca discutiile privind valoarea obiectului litigiului durau foarte mult.
Legiuitorul nostru a pornit de la o experienta trista pe care a avut-o sub imperiul VCPC, in sensul ca discutiile
privind lamurirea valorii obiectului litigiului – aceste contestatii – durau pana la un an si mai bine, pentru ca
reclamantul inainta o valoare – spunea „revendic un bun care in viziunea mea are valoarea de 100 000 lei”,
paratul si instanta aveau indoieli semnificative cu privire la valoarea acesta si spuneau ca au aprecierile lor,
paratul aducea cateva dovezi – de exemplu: oferte de vanzare pt imobile similare, mult mai mari sau mult mai
mici – si atunci instanta spunea ca partile sa desemneze un expert sa determine care e valoarea; cu expertul se
mai prelungeau lucrurile pana se apuca el de expertiza pentru ca in final sa se stabileasca doar care e instanta
competenta, deci n-ai facut nimic (a trecut atata timp si nici macar nu s-au discutat probele).
Or lucrul asta era deranjant si atunci legiuitorul in NCPC a gasit o modalitate prin care spune ca in caz de
contestare se va acorda un singur termen pentru lamurirea valorii obiectului litigiului si in cadrul acestui
termen proba valorii se va putea face numai pe baza de inscrisuri si explicatii date de parti (cu alte cuvinte
fara expertiza, caci asta era proba dilatorie).

II. Chestiunile privind valoarea nu se vor rezolva pe baza de expertiza, ci numai pe baza de inscrisuri
si explicatii.

Cu inscrisurile uneori poate fi foarte usor, alteori lucrurile sunt mai complicate, acestea presupun aproximari,
raportari inexacte, insa legiuitorul si-a asumat faptul ca in realitate, de multe ori, sa aiba o valoare inexacta, dar si-a
asumat-o in contextul in care cealalta varianta era sa demareze procesul dupa o perioada de asteptare care nu era

2 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

concordanta cu principiul rezolvarii litigiilor intr-un termen rezonabil si mai ales optim (adica intotdeauna trebuie
sa vedem legislatia sub aspectul imperativelor ei: in textele prealabile NCPC un light motiv este acela al judecarii cu
celeriate si al practicii unitare – in jurul acestora se formuleaza fel de fel de reguli si se fac fel de fel de renuntari la
lucruri clasice in procedura civila romana; dar aceste renuntari sunt facute intr-o zona de proportionaliate: bun, nu
o sa avem o valoare la virgula, dar ne judecam mai repede). Acest lucru nu e valabil si in cazul sumelor de bani
(care sunt exacte si nu ai ce sa contesti) – cel mult se poate discuta aici, daca e o suma de bani in alta moneda,
cursul de schimb (dar si acesta este usor de calculat).
In continuare legiuitorul ne ajuta la calcului valorii obiectului prin formularea altor reguli:

III. In cazul cererilor privind executarea unui contract se va tine seama de valoarea obiectului acestuia
sau, dupa caz, a partii din obiectul dedus judecatii (art. 101, alin. 1 NCPC).

Exemplu: daca se cere plata partiala a unui pret rezultat dintr-un contract de vanzare, evidenta se va stabili
competenta nu la valoarea intregului contract, ci numai la valoarea platii restului de pret care se solicita. Sigur insa,
daca ceri rezolutinea contractului si restituirea unei parti din pret, treaba e mai complicata pentru ca cererea de
rezolutiune se incadreaza pe alin. 2 al art. 101 NCPC. In cererile privind constatarea unlitatii, anularea,
rezolutiunea sau rezilierea, chiar daca nu se cere repunerea partilor in situatia anterioara, precum si in cererile de
constatare a existentei sau inexistentei unui drept, solutia este aceea de a se stabili competenta dupa valoarea
contractului sau a partii din contract a carei nulitate, rezolutiune/reziliere se solicita. Cu alte cuvinte, daca tu
ceri rezoltiunea contractulului si restituirea unei parti din prestatii (cat ai apucat tu sa prestezi), competenta se va
stabili la intregul contract pentru ca tu ceri rezolutiunea intregului contract; faptul ca tu ai prestat din el doar o
parte si doar pentru atat ceri sa fie repus in situatia anterioara nu are relevanta pentru ca prin efectul rezolutiunii
se produc doua consecinte:
i. tu dobandesti dreptul la restituirea unei prestatii pe care ai facut-o si care e partiala;
ii. nu o vei mai presta nici pe cealalta pe care nu apucasei sa o prestezi; deci in final dreptul se raporteaza la
intregul contract.
Poti cere rezolutiunea partiala (mai rar intalnita in practica – de obicei contractele sunt greu de reziliat partial
pentru ca sunt interdependente clauzele si obligatiile – dar pot fi nulitati partiale destul de multe in cazul in care
clauzele nu sunt interdependente si atunci poti sa anulezi partial), caz in care valoarea obiectului litigiului NU se va
raporta la intregul contract, CI la valoarea clauzei a carei nulitate o soliciti.
Exemplu: intr-un contract in care se solicita nulitatea clauzei privind penalitatile pentru ca era ar fi prohibita in
contractul respectiv, nu se va stabili competenta la valoarea intregului contract, ci la valoarea clauzei, adica la
consecintele patrimoniale ale clauzei respective (ti se imputa, de exemplu, ca in baza clauzei respective penalitatile
au fost in suma de xx si tu vei cere anularea clauzei respective si evident vei stabili competenta in raport de acele
sume pe care le datorezi in baza clauzei respective).
E adevarat ca uneori e greu de stabilit aceasta valoare pentru ca, de multe ori, clauzele isi produc consecintele in
viitor, iar cuantumul lor este greu de cuantificat in acest caz. Astfel, chiar si in exemplul penalitatilor – depinde

3 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

cand ceri: daca eu cer nulitatea clauzei privind penalitatea dupa ce penalitatile au curs si se imputa, e usor; daca eu
cer insa nulitatea clauzei privind penalitatile inainte ca eu sa fiu obligat la vreo penalitate (deci nu am inceput inca
executarea contractului, nu s-a ajuns la scadenta ca sa si curga penalitatile) pentru ca am dreptul (interesul meu
este sa inlatur o clauza nula absolut pentru cauza ilicita), in cazul asta va fi greu de evaluat (pentru ca eu nu stiu
inca daca o sa fiu obligat si pentru cat o sa fiu obligat – trebuie sa treaca o perioada de timp). In cazul asta cel mult
putem merge pe solutia valorii anuale a unor rate a caror curgere de timp nu o cunosti.
Sunt insa si alte situatii in care este foarte greu de determinat valoarea, iar dificultatea apare din cauza faptului ca
ICCJ a stabilit ca toate elementele patrimoniale sunt esentialmente evaluabile (in practica mai veche, inainte de 2008,
in aceste cazuri se considera ca obiectul unor astfel de cereri este neevaluabil in bani pentru ca era imposibil de
evaluat si nu pentru ca cererile n-ar fi fost patrimoniale); dar ICCJ a suprapus notiunea de „evaluabil in bani” cu
notiunea de „patrimonial” si acum trebuie sa gasim formule sa le evaluam.

De altfel, aceasta prevedere (art. 101 alin. 2) este transpunerea exacta a deciziei 32/2008 a ICCJ data sub VCPC
intr-un RIL. Ratiunea este faptul ca chiar daca nu se cere repunerea partilor in situatia anterioara, nulitatea,
rezolutiunea sau alte motive de desfiintare ale contractului produc prin ele insele efectul repunerii partilor in
situatia anterioara, astfel incat cu sau fara acest capat de cerere, consecintele patrimoniale se produc exclusiv in
baza nulitatii, rezolutiunii sau a altor modalitati de desfiintare a contractului enumerate.

IV. Cand prin actiune se solicita plata unei parti dintr-o creanta, valoarea cererii se socoteste dupa
partea pretinsa de reclamant ca fiind exigibila (art. 102 NCPC).

Legiuitorul a vrut prin aceasta norma sa previna eludarea prevederilor legale privind competenta dupa valoare si
anume cea care ar putea fi facuta prin utilizarea abuziva a principiului disponibilitatii.
Atfel, sa zicem ca eu am o creanta de 500 000 lei si ar trebui sa merg sa ma judec la tribunal; dar eu fac trei procese:
doua de cate 200 000 si al treilea de 100 000, iar cu ele ma duc la judecatorie => am eludat dispozitiile privind
competenta utilizand de fapt principiul disponibilitatii (pentru ca nimeni nu putea sa-mi ceara prima data sa cer
500 000 daca eu vreau sa cer doar 200 000; nici a doua oara nu ma putea obliga nimeni sa cer restul – 300 000,
daca eu vreau 200 000); deci nu are cum sa ma cenzureze cineva ca cer mai putin decat am dreptul si ca pe urma
cer si restul – ca e dreptul meu; insa legiuitorul poate sa-mi puna o astfel de norma care sa spuna „atunci cand tu
ceri doar o parte dintr-o creanta care este exigibila in totalitatea ei, tu poti sa ceri o parte, dar noi vom stabili
competenta dupa valoarea intregii creante” – asta este sensul normei (deci se calculeaza dupa partea pretinsa a fi
exigibila, nu dupa partea pretinsa a-i fi platita, pentru ca pe cere sa-i fie platita o parte mai mica, dar instanta
stabileste competenta dupa partea pe care el o pretinde a fi exigibila).
Instanta va stabili partea exigibila pe baza documentelor depuse la dosar (probabil ca reclamantul va pretinde
suma pe baza unui contrat – spre ex. a unui imprumut). Instanta intreaba „nu e scadenta toata suma de 500 000?” –
„ba da” – „si cat cereti din ea?” – „200 000” – „dar restul de 300 000 e scadent?” – „este, dar nu-l cer” – „bun,
stabilim atunci competenta tribunalului”. Altfel ar sta lucrurile daca doar suma de 200 000 ar fi scadenta, iar suma
de 300 000 ar deveni scadenta mai tarziu: reclamantul va spune: „eu i-as fi cerut si restul de 300 00, dar sunt tinut

4 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

de termen pentru aceasta parte” (ar fi putut sa ceara si decaderea din termen, dar asta o chestiune ce tine de vointa
lui, nu poate fi numita ca abuziva; este o chestiune de apreciere).

Aceasta norma este si ea preluata din Codul Carol al II-lea, dar ea se gaseste si in alte legislatii straine cum ar fi cea
a Codului elvetian (care pana la urma traditional pentru noi, NCPC stand de fapt pe premisele codului de procedura
elvetian).

V. In cererile are au ca obiect prestatii succesive, daca durata existentei dreptului este nedeterminata,
valoarea se socoteste dupa prestatia anuala datorata (art. 103 NCPC).

(de aici si solutia privind plata penalitatilor expusa mai sus – realitatea e ca nu ai putea sa dovedesti altfel, iar
legiuitorul a stabilit si el o regula: anualitatea).
Regula este preluata tot din Codul Carol al II-lea, dar ea nu este una inedita (si alte legislatii opereaza cu termene
de genul asta, acest mod de calcul fiind operat in mod obisnuit pentru chirie, daca partile nu stabilesc nimic in
contract).
Aici, in cazul prestatiilor succesiuve legiuitorul a prevazut pentru ca, fiind vorba de competenta, legile trebuie sa fie
extrem de previzibile (pana la urma e cel mai rau sa ai o norma de competenta neclara pentru ca e primul moment
in care depui cererea; daca mergi prost de la inceput cand depui cererea este foarte putin probabil ca procesul sa
se desfasoare intr-un termen optim – daca incepi printr-o declinare; de aceea legiuitorul a vrut sa fie destul de clar,
chiar in dauna realitatii).

VI. In ceea ce priveste cererile care au ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale
(actiunile reale –art. 104 NCPC) valoarea se determina prin valoarea impozabila.

Valoarea impozabila se dovedeste printr-un certificat fiscal pe care trebuie sa-l prezinte reclamantul si aceasta
regula isi are sursa tot in ideea legiuitorului de a fi cat mai predictibil si de a genera cat mai putine contestari intr-o
faza pana la urma destul de incipienta (aceasta prevedere poate fi chiar in dauna unor interese de stat pentru ca
acest lucru nu produce efecte numai in ceea ce priveste competenta, ci produce efecte si in ceea ce priveste taxa de
timbru; de ce? pentru ca de regula valorile impozabile sunt mai mici decat valorile de piata deocamdata – deci este
posibil sa avem uneori niste valori mult mai mici decat valoarea de piata).
Legiuitorul a agreat aceasta metoda din doua motive:
i. ea nu poate da nastere unor contestari derivate din aprecierea subiectiva pe care o face reclamantul (pentru ca
valoarea se stabileste pe baza cerificatului fiscal care e eliberat de catre o autoritate publica – criteriul
obiectivitatii iar in ceea ce priveste criteriul inscrisurilor prin care poti dovedi valoarea respectiva – acestea
provin de la un tert care este neutru de proces si e si o autoritate publica);
ii. ea nu poate fi influentata de vointa partilor pentru ca provine din zona autoritatii publice.

5 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

Insa, in situatia in care bunul imobil nu are valoare impozabila, se va recurge la regula de drept comun in sensul ca
se va determina valoarea in functie de inscrisuri de explicatii pe care le ofera partile (in principal reclamantul),
raportandu-se la valoarea de circulatie. Cand nu are valoare impozabila bunul? De exemplu, un teren vilan nu are
valoare impozabila (pentru ca valoarea impozabila este pe constructii si in constructii pe o parte din terenul
aferent constructiei se stabileste impozit – astfel impozitul pe teren se va stabili in raport de constructie). Cu alte
cuvinte, daca nu ai constructie nu poti determina valoarea impozabila a terenului si atunci trebuie sa te raportezi la
alte valori. Una dintre cele mai uzitate valori este cea a grilei notarilor publici pe care acestia o folosesc atunci
cand stabilesc valorile orientative pentru imobilele dintr-o anumita localitate.

Grila notarilor publici este utilizata de multe ori de instante, desi nu e obligatorie, dar este utilizata pentru ca:
- ofera elementul de certitudine – provine de la un tert care nu e implicat in proces;
- ofera previzibilitate pentru ca poti sa o consulti dinainte;
- ofera un intrument usor pentru instanta pentru ca nu trebuie sa recurga la elemente subiective – trebuie sa
vada in ce zona a localitatii se afla terenul, apoi citeste din grila notarilor publici care este valoarea in zona
respectiva si o inmulteste cu nr. de m² pe care ii are imobilul respectiv si asa obtine valorea impozabila, nu are
nevoie de un expert; de obicei acest lucru il fac partile, instanta doar verfica daca este corect calculul.
Totusi, un alt element destul de delicat este faptul ca valoarea asta este orientativa si ea nu ia in calcul
particularitatile unui teren (terenul respectiv poate fi asezat langa un lac sau langa un parc sau are deschidere
mai mare/mai mica la drumul public; valorile orientative sunt privitoare doar la incadrarea intr-o anumita zona;
sunt terenuri care sunt in aceeasi zona dar, datorita unori particularitati, unul sa valoreze de 3x mai mult ca
celalalt). Aceste lucrui se vor lamuri pe baza explicatiilor date de parti (de aceea nu trebuie sa mearga strica pe
grila notarilor).

VII. In materie de mostenire, valoarea cererii se stabileste fara a se lua in calcul scaderea sarcinilor sau
datoriilor succesiunii (art. 105 NCPC).

Aceasta regula este din doua motive:

i. Bunurile sunt relativ usor de determinat (reclamantul indica in cerere ce bunuri vrea sa partajeze).
Problema este cand se dezbat datoriile si sarcinile – aici incep si cele mai multe contestari (in general
sarcinile sunt mai greu de dovedit, trebuie probe mai multe; or asta ar insemna ca ramane un dubiu cu
privire la valoare inca de la inceput).

ii. Instanta, daca are o valoare foarte mare a patrimoniului activ, dar si o valoare foarte mare a pasivului, in
procesul de partaj va trebui sa le analizeze pe amandoua si sa vada daca exista si patrimoniu activ si
patrimoniu pasiv, ca pe urma sa partajeze ce a mai ramas. Or daca patrimoniul ar fi luat in calcul de la inceput
facandu-se un minus intre activ si pasiv ar putea sa dea o valoare foarte mica, desi instanta va trebuie sa faca
o munca de o valoare foarte mare: va vedea in primul rand daca masa partajabila e tot activul, apoi va trebuie
sa vada si daca e tot pasivul; cu alte cuvinte va face o munca ampla; or pentru acesta munca ampla
reclamantul se va duce la o instanta mai mica in grad, ceea ce e ilogic – pentru ca teoretic acest judecator are

6 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

de judecat o chestiune mai delicata decat daca ar avea numai activul; de exemplu: vine unul si spune „vreau
sa impart trei imobile/masa partajabila este compusa din 3 imobile”, chestiune de competenta tribunalului;
in schimb daca vine si spune „vrea sa impart 3 imobile dar mai am si datorii” asta inseamna ca instanta ar
trebuie sa le admita pe toate si sa le analizeze. Astfel s-a mers pe ideea se ua valoarea fara scaderea sarcinilor
sau a datoriilor mostenirii.

/!\ BRICIU: acest text nu este aplicabil cererilor in materie de partaj pentru ca avem dispozitie speciala care spune
ca toate cererile de partaj, indiferent de valoare, sunt de competenta judecatoriei. Deci acest text se aplica in
legatura cu toate cererile in materie de mostenire care nu insotesc o cerere de partaj. De ex.: anularea unui
certificat de mostenitor (fara a se cere partajarea); o reductiune a liberalitatilor excesive (fara a se cere si iesirea
din indiviziune) – adica cereri faceute fara a implica partajul.

VIII. In cazul contractelor de locatiune sau leasing si cele privitoare la predarea unui bun inchiriat sau
arendat (art. 101 alin. 3 NCPC), valoarea cererii se socoteste dupa arenda sau chiria anuala (art.101
alin. 3 NCPC).
*intra aici si arenda
Textul nu distinge dupa cum contractul este cu termen sau fara termen. De exemplu, daca avem reziliera unui
contract pentru neplata chiriei si predarea bunului, aplicam acest text (pentru ca ar fi greu sa stabilim altfel). In
acest caz, valoarea nu este cea a intregului contract pentru ca o parte s-a executat (iar aceasta nu se restituie prin
repunerea partii in situatia anterioara), nici cea a partii care a ramas de executat pentru ca nu se va mai primi
chiria pe ea (de aceea este o problema de identificare a valorii).

Momentul in care ne intereseaza valoarea obiectului litigiului – cel al sesizarii instantei

Fluctuatiile de valoare ale aceluasi obiect, intervenite dupa sesizarea instantei, fie prin marirea valorii, fie prin
miscorarea ei, nu influenteaza competenta. De asemenea, eventualele renuntari la o parte din pretentii nu
genereaza o schimbare a competentei.
In practica s-a stabilit ca nu influenteaza stabilirea competentei si marirea sau reducerea in timp a pretentiilor
atunci cand, de exemplu, pretentiile sunt determinate in baza unor probe administrate in cursul procesului, iar
dupa administrarea lor partea isi definitiveaza calculul. De exemplu, daca reclamantul solicita prin cererea de
chemare in judecata ca partea adversa sa-i plateasca contravaloarea comisionului la care are dreptul, comision ce
decurge din vanzarea unui nr. de aparatamente; reclamantul nu stie cate apartamente s-au vandut pentru ca el nu a
avut acces la contracte; la fel de bine nu are de unde sa stie nici valorile pentru care s-au vandut apartamentele;
reclamantul este o agentie imobiliara si doar a prezentat clientilor apartamentele; ar putea sa stie cate contracte s-
au incheiat din CF, dar valorile nu are de unde sa le cunoasca; atunci el face o estimare – cam cat ar valora
comisionul lui de 3% in functie de pretul zonei la apartemente – dar cere ca in cadrul probei sa se depuna toate
contractele si sa se faca expertiza de determinare a valorii; dupa ce se face aceasta expertiza el vede daca estimarea
lui a fost mai mica sau mai mare decat realitatea si atunci face o precizare privind pretentiile; acest lucru nu

7 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

schimba regulile privind competenta, chiar daca estimarea lui a fost sub pragul tribunalului, dar in realitate e
peste acest prag pentru ca acest lucru nu reprezinta o modificare a cererii.

Chiar si in cazul unei modificari a cererii de chemare in judecata, adica al adaugarii a unui obiect nou, ar deveni
aplicabile dispozitiile art. 123 NCPC care prevad faptul ca cererile aditionale sunt in competenta instantei care
judeca cererea principala (deci tot nu se schimba competenta, chiar daca ar fi un obiect nou), cu o singura conditie:
schimbarea sa se faca printr-o cerere aditionala, iar nu o cerere care sa inlocuiasca totalmente cerere intiala (ex: eu
prin cererea de chemare in judecata revendic blocul de vizavi si el valoreaza doar 200 000 lei pentru ca e in prag de
prabusire, dupa care la primul termen spun „eu vreau sa modific cererea in sensul ca revendic Casa Poporului”;
tehnic vorbind este prosibil pentru ca legea spuen ca legea spune ca la primul termen de judecata pot sa schimb
obiectul, cauza sau partile; dar in cazul acesta nu pot sa spun ca e o cerere aditionala – aditionala era daca spunea
ca cer revendicarea blocului care valoreaza 200 000 si pana la primul termen ma gandesc sa cer si chiria pe 3 ani ca
lipsa de folosinta pentru ca eu, neavand posesia bunului, nu am putut sa incasez chria; daca eu cer altceva nu mai
putem merge pe ideea de aditional, care inseamna ceva completator, modificator, dar pastrand legatura cu obiectul
initial; in schimb, in exemplul cu Casa Poporului, este posibil ca instanta sa spuna „nu te incadrezi in textul asta;
prin cea de-a doua cerere nu s-a marit valoarea bunului, dumneata ai schimbat obiectul si acest text de la art. 123
nu mai e aplicabil; dumneata ceri altceva asa ca iti invoc exceptia de necompetenta si te trimit la tribunal”).

Sunt o serie de reguli care intervin in cazul in care sunt mai multe capete de cerere (art. 99 NCPC): daca sunt
mai multe capete de cerere, primul lucru pe care trebuie sa-l vedem este daca unele sunt cereri principale si altele
sunt cererii accesorii – pentru ca una dintre reguli este ca cererile accesorii urmeaza competenta capatului de
cerere principal; la fel si in cazul celor incidentale, la fel si in cazul celor aditionale, prin care se modifica cererea
initiala.
Exemple:
a. eu cer rezolutiunea unui contract si capatul II e repunerea partilor in situatia anterioara, dar numai pentru o
anumita parte (pentru ca nu s-a apucat sa se presteze tot). Capatul de cerere principal e rezoltiunea si astfel se
va lua valoarea dupa acest capat de cerere. Faptul ca pe langa principala mai am un capat de cerere prin care
cer sa se repuna partile in situatia anterioara, dar numai pentru o mica parte caci atat s-a prestat, n-are nicio
relevanta pentru ca dupa capatul de cerere principal se va stabili competenta.

b. se poate ca valoarea capatului de cerere principal sa fie mai mica decat cea a capatului de cerere secundar: cer
plata unui pret 100 000 si cer si daune de 300 000. In cazul asta, competenta va fi stabilita dupa capatul de
cerere principal, chiar daca valoarea acestuia atrage o competenta mai mica (aceasta situatie este frecventa in
cazul penalitatilor, care acum nu mai sunt limitate la cuantumul sumei – dupa valoarea penalitatilor cererea ar
fi trebuit sa se duca la tribunal, dar cum penalitatile sunt accesorii, competenta va fi a judecatoriei).

c. daca sunt cereri incidentale (cereri reconventionale, cereri de chemare in garantie etc) care ar atrage o
competenta diferita de cea a capatului de cerere principal, competenta va fi atrasa de cererea principala.

8 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

Daca insa toate cererile sunt principale trebuie sa distingem dupa cum sunt intemeiate pe fapte sau cauze
diferite sau, din contra, se intemeiaza pe acelasi motiv:

a. daca cererile sunt principale si se intemeiaza pe cauze diferite, competenta se va stabili in raport de fiecare
capat de cerere, iar daca unul dintre aceste capete de cerere va atrage o alta competenta materiala decat
celelalte, ele se vor disjunge si se va trimite capatul de cerere care atrage o competenta diferita la acea instanta
care este competenta;
b. daca insa sunt cereri principale, dar care se intemeiaza pe aceeasi cauza ori pe cauze aflate in stransa
legatura si ele ar atrage competente de grad diferit, competenta pentru toate se va determina dupa capatul de
cererea care atrage competenta cea mai inalta. Va opera practic o prorogare de competenta pentru toate
celelelalte capete de cerere, ceea ce inseamna ca instanta competenta sa judece acel capat de cerere care atrage
cea mai inalta competenta, devine competenta sa judece si celelalte capete care, daca ar fi fost formulate
separat, ar fi fost judecate de o instanta mai mica in grad.
Exemplu: avem 3 contracte de vanzare a 3 apartamente aflate in acelasi imobil, un bloculet cu 3 nivele, s-au
incheiat 3 contracte pentru fiecare etaj, cu 3 pers diferite; tot imobilul insa apartine unei singure persoane de la
care statul l-a nationalizat in mod nelegal. Aceasta persoana va revendica bunul de la cele 3 persoane, cerand si
anularea contractelor lor – aparent de aflam pe ipoteza a 3 cereri distincte (anularea a 3 contracte incheiate de
3 persoane diferite, la date diferite – aceste contracte nu au absolut nicio legatura intre ele, s-au semnat
separat, sunt 3 raporturi juridice distincte). DAR cererea reclamantului se intemeiaza pe o singura cauza: ca lui
i-a fost preluat abuziv intregul imobil. Si atunci cele 3 cereri de revendicare sunt intemeiate pe aceeasi cauza
(redobandirea bunului de catre reclamantul deposedat de intregul bun printr-un singur act). In cazul asta,
apartamentul de la parter valoreaza 100 000, cel de la etajul 1 - 200 000, iar cel de la etajul 2 – 300 000, insa
toate cererille vor merge la tribunal (care e competent dupa valoarea bunului). Toate capatele de cerere sunt
principale (ar fi putut fi si 3 procese, dar reclamantul a facut un singur proces pentru ca el a vrut sa-si valorifice
dreptul, actul abuziv al statului a fost unul singur, chiar daca acum el are interesul sa distruga 3 raporturi
juridice), insa cand se va pune problema competentei el va spune: „pe primul il evaluez la 100 000, pe al doilea
la 200 000, iar pe al treilea la 300 000 si am facut cererea la tribunal pentru ca ele sunt in stransa legatura, se
intemeiaza pe aceeasi cauza si competenta determinata de valoarea ultimului apartament atrage dupa ea si
competenta asupra celorlalte doua capete de cerere principale”.

Cererile formulate impotriva mai multor parati (coparticipare procesuala pasiva); cererile facute de mai
multi reclamanti (coparticiparea procesuala activa) – art. 100 NCPC
Regula este extrasa din jurisprudenta VCPC cu unele precizari:

a. daca sunt mai mult reclamanti care formuleaza pretentiile in baza unor raporturi distincte, valoarea nu se
cumuleaza, determinarea competentei urmand sa se faca in raport de fiecare cerere in parte si, daca ele atrag
competente diferite, urmeaza disjungerea si judecarea lor de catre instanta competenta pentru fiecare dintre
acestea;

9 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

b. la fel merg lucrurile si daca se formuleaza cererea impotriva mai multor parati: dupa cum raporturile sunt sau
nu distincte (daca raporturile sunt distincte atunci se disjunge cerea si se judeca dupa valoarea obiectului
fiecareia);

c. daca insa raporturile in baza carora se solicita de catre mai multi reclamanti diverse capete de cerere sau
impotriva mai multor parati (diverse capete de cerere) sunt unice sau in stransa legatura atunci, dupa opinia
lui BRICIU, va trebui sa apelam la regulile de la art. 99 alin. 2 NCPC pentru ca de fapt avem capete de cerere
distincte, deopotriva principale si aflate in stransa legatura, caz in care va trebui sa mergem pe competenta
determinata de capatul de cerere ce atrage competenta cea mai inalta.

Exista si opinia potrivit careia in acest caz se distinge dupa cum drepturile invocate de reclamanti decurg din
acelasi raport obligational – caz in care se cumuleaza valorile din capetele de cerere – sau drepturile decurg din
raporturi diferite – caz in care se merge pe solutia instantei generate de capatul de cerere ce atrage cea mai
inalta competenta. Aceasta solutie se intemeiaza pe o interpretare per a contrario a dispozitiilor art. 100 care
ne spun numai ce intampla in cazul in care nu sunt raporturi identice, ci spun ce se intampla daca raporturile
juridice sunt distincte. Aceasta interpretare per a contrario este folosita si sub imperiul VCPC, numai ca in
textul VCPC nu exista art. 99 (adica nu exista solutia de a generea o prorogare de competenta in favoarea
instantei celei mai inalte in grad, solutie desprinsa din codul francez), astfel incat solutia era fie disjungerea, fie
judecarea la instanta superioara.
De aceea BRICIU a zis ca ar trebui sa existe o corelare intre art. 100 si art. 99 pentru ca, de fapt, cand ai mai
multi parati sau mai multi reclamanti si raporturile sunt bazate pe acelasi temei (aceeasi cauza) sau sunt strans
legate cauzele intre ele, teoretic ai mai multe capete de cerere (deci te afli pe ipoteza art. 99). In doctrina s-a
mentiut o solutie care sa reflecte si solutia din VCPC.

SECTIUNEA IV – COMPETENTA TERITORIALA

Este de 3 feluri: de drept comun, alternativa si exclusiva; si una nou introdusa prin NCPC – competenta facultativa
(varianta a alternativei).

I. Competenta teritoriala de drept comun

A. Regula generela
Este prevazuta la art. 107 NCPC care mentine solutia VCPC: de principiu, daca legea nu spune nimic, competenta
teritoriala apartine instantei unde isi are domiciliul sau sediul paratul. Aceasta regula este pana la urma de bun-simt
si decurge din prezumtia de nevinovatie (daca ai ceva de contestat trebuie sa te duci acasa la cel pe care il
invinovatesti de ceva; in acest principiu se inscriu mai multe reguli precum: reclamantul trebuie sa-si probeze
pretentiile, el trebuie sa avanseze cheltuielile, taxa de timbru; reclamantul trebuie sa mearga la domiciliul

10 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

paratului; toate acestea decurg dintr-o logica simpla conform careia pana nu se dovedeste ceva, paratul este
considerat a fi inocent).

In ceea ce priveste notiunea de „domiciliu” exista unele precizari: chiar si dupa NCC Briciu crede ca notiunea de
„domiciliu” in NCPC este ceva mai larga decat cea din legislatia privind cartea de identitate, precum si dispozitiile
din NCC privind identificarea personelor. In dispozitiile speciale privind identificarea persoanei prin intermediul
cartii de identitate, precum si in dispozitiile NCC (art. 91, alin. 21) este prevazuta o prezumtie ca orice mentiune,
orice realitate faptica privind domiciliul, care nu este reflectata in mentiunile de evidenta a populatiei pe baza
carora se genereaza cartile de identitate, nu sunt opozabile tertilor. Aceasta regula a facut sa se puna in discutie
daca nu cumva domiciliul din procedura civila este unul si acelasi cu cel din cartea de identitate. In mod obisnuit,
desi aceste dispozitii (din legea privind cartea de identitate) sunt mai energice decat cele din NCC (ele au existat si
anterior Codului civil, in legisaltii speciale privind identificarea persoanei fizice), totusi in procedura s-a stabilit ca
ceea ce prevaleaza este situatia de fapt. Asadar, chiar daca o parte isi are locuinta statornica intr-un anumit loc
care nu este mentionat in registrele de la evidenta a populatiei ca fiind domiciliul ei, se va da prevalenta situatiei
faptice, ratiunile in materie de procedura fiind diferite de cele din materia identificarii persoanei – acestea din
urma privind situatiile in care i se trimit, de exemplu, acte de corespondenta, decizii de impunere; pe de alta parte
este greu sa consider ca instanta este un tert in sensul de persoana cu care intra in raporturi juridice – in cazul
instantei, pentru stabilirea competentei Briciu nu ar asimila ipoteza tertului caruia ii este inopozabila situatia
faptica. Prin urmare Briciu: continua sa isi produca efectele jurisprudenta bogata de sub VCPC cu privire la
domiciliul de fapt.
In ceea ce priveste sediul lucrurile stau la fel. Chiar daca exista o legislatie privind mentiunea la ONRC a sediului
societatilor, totusi, in ceea ce priveste competenta, aceasta se va determina dupa realitatea locului unde isi
desfasoara activitatea acea societate, chiar daca el nu corespunde intru totul mentiunilor de la ONRC care ar putea
fi depasite. Practica inclina in sensul indicat de Briciu.
Cu toate acestea, pana la proba contrara, mentiunile din cartea de identitate sau de la ONRC pot stabili
competenta;. Explicatiile de mai sus se refera la situatia in care paratul vine si face intampinare si spune „e
adevarat ca invoc exceptia de necompetenta, e adevarat ca la ONRC sau in CI figurez cu sediul sau domiciliul intr-un
loc, dar eu va dovedesc ca realitatea faptica sta altfel”; astfel, daca poate sa dovedeasca, se admite exceptia de
necompetenta. Asta nu inseamna ca prezumtia nu e in sensul actelor de identitate sau al mentiunilor de la ONRC;
problema e daca se permite proba contrara sau nu (Briciu apreciaza ca se admite proba contrara, dar asta nu
inseamna ca nu dam valoare mentiunilor publice). Mai mult, paratul nu poate sa invoce realitatea faptica decat prin
intampinare (deci are un termen scurt) si nu intotdeauna e usor pentru el sa faca aceasta dovada (sigur, paratul ar
mai putea invoca si faptul ca reclamantul cunostea exact unde are domiciliul/sediul real si l-a ascuns instantei).

Discutia este interesanta pentru ca nu priveste numai domeniul competentei. Dupa ce se stabileste competenta
paratul va trebui si citat (si se va pune problema unde va fi citat) – in principiu la domiciliu sau sediu. Acest
aspect are relevanta sub aspectul dreptului la aparare. Putem spune ca, de exemplu, daca se judeca la Olt sau se

1 Art. 91 Dovada
(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.
(2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea
fi opusă altor persoane.

11 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

judeca la Braila e o chestiune de cheltuieli de judecata, dar in ceea ce priveste citarea chestiunea este despre a sti
sau a nu sti de proces. In acest ultim caz, problema este mai delicata, dar discutiile au aceeasi premisa pentru ca cel
ce va spune ca nu permite proba contrara in ceea ce priveste competenta pentru ca in actele de identitate apare cu
adresa x, cu siguranta cand va face citarea va merge pe ideea „nu ma intereseaza unde sta el, eu il citez acolo unde
scrie in CI” (adica isi va pastra aceeasi ratiune), insa aceasta a doua solutie va produce consecinte asupra dreptului
la aparare (deci in cazul competentei miza e relativ mica).

B. Cazul paratului cu domiciuliul sau sediul necunoscut

In cazul in care paratul are domiciliul/sediul necunsocut, art. 108 NCPC spune ca cererea se va introduce la
instanta in circumscriptia careia se afla resedinta sau reprezentanta acestuia, iar daca nu are nici resedinta sau
reprezentanta, la instanta la care isi are sediul/domiciliul reclamantul (adica practic se inverseaza prezumtia de
nevinovatie care genereaza competenta de la domiciliul paratului – aceasta din urma tine exact cat tine si
cunostinta reclamantului asupra domiciliului paratului; daca reclamantul nu are cunostinta, nu poti sa-i blochezi
accesul la justitie a reclamantului neputand determina competenta; evident legiuitorul revine asupra regulii si
stabileste instanta domiciliului reclamantului).

C. Cazul persoanei juridice care are dezmembraminte

In cazul persoanei juridice care are dezmembraminte, cererea se face la instanta locului unde isi are
dezmembramant fara personalitate juridica, DAR pentru obligatiile ce urmeaza a fi executate in acel loc sau care
izvorasc din acte incheiate de reprezentant ori fapte savarsite de acesta (art. 109 NCPC).
Exemplu: o agentie/sucursuala/reprezentanta (astea nu au personalitate juridica), dar ea incheie acte. Pentru
actele incheiate de ele poti sa determini competenta la locul unde sunt dechise aceste dezmembraminte, iar nu
neaparat la locul unde isi are sediul principal societatea-mama. Pentru asta e nevoie ca executarea sa fie pe
teritoriul dezmembramantului (chiar daca actul nu e incheiat de catre dezmembramant), fie actul sa fi fost incheiat
de dezmembramant (chiar daca executarea nu se face acolo) sau sa fie un fapt ilicit produs de catre
dezmembramantul respectiv (chiar daca efectele se produc in alte parti). Asadar, aceste conditii nu trebuie sa fie
indeplinite cumulativ, sunt conditii alternative.

D. Cererile indreptate impotriva unei entitati fara personalitate juridica

In cazul cererilor indreptate impotriva unor entitati fara personalitate juridica, potrivit art. 110 NCPC, actiunea
se introduce la instanta competenta pentru persoana careia, potrivit actului constitutitv sau altor acte incheiate de
asociati, i s-a incredintat conducerea sau administrarea societatii. Daca nu exista o astfel de persoana atunci
cererea se introduce la instanta competenta pentru oricare dintre membrii persoanei respective (deci am avea o

12 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

competenta alternativa). Aici vorbim de entitati care nu au personalitate juridica, dar unele dintre ele ar putea sa
aiba (de cele mai multe ori au un loc – spre exemplu, o asociatie de administrare a intereselor patrimoniale dintr-
un anumit loc care sa tina locul unei asociatii de proprietari si atunci se desemneaza un conducator la care se si
comunica actele si tot la el se stabileste si competenta instantei). De cele mai multe ori textul nu se va folosi in
ipoteza in care nu exista o persoana care sa conduca societatea (dar legiuitorul a fost prevazator si a reglementat si
aceasta ipoteza).

II. Competenta teritoriala alternativa

Vizeaza situatia in care legea stabileste mai multe instante deopotriva competente, caz in care alegerea
instantei revine reclamantului. El nu trebuie sa dea socoteala de ce a ales intr-un fel sau intr-altul si nici nu
exista vreo ordine de preferinta; pur si simplu este vorba de libera apreciere a reclamantului cu privire la instanta
unde se duce (este un confort pe care i-l creeaza legiuitorul).

A. Cereri indreptate imptriva persoanelor juridice de drept public

Ratiunile care stau la baza competentei alternative inlesnesc intelegerea acestei reguli. De exemplu, art. 111 NCPC:
cererile impotriva statului, autoritatilor, institutiilor centrale sau locale, precum si impotriva altor persoane
juridice de drept public se pot introduce:
- la instanta domiciliului/sediului acestora (regula de drept comun); sau
- la instanta domiciliului/sediului reclamantului.
Aici este clar ca legiuitorul a creat o facilitate pentru toti cei care se confrunta cu institutiile publice in ratiunea unei
anumite gentileti procesuale pe care statul o face, asumandu-si faptul ca el fiind intotdeauna solvabil, avand
cheltuieli pe care le poate suporta, poate indeplini si obligatia de a merge in deplasare, chiar daca el este parat
(ceea ce, in lipsa unei norme, ar fi generat in mod automat competenta sediului insitutiei centrale).
De altfel nu toate aceste cereri sunt de natura contenciosului administrativ (legea nu spune ca numai cererile in
contencios, ci se refera la orice cereri impotriva statului). Astfel, chiar daca te judeci in civilul clasic contra statului
sau autoritatilor publice, in realitate, ai aceasta facilita de a te adresa instantei de la domiciliul/sediul tau.
Si in legea contenciosului administrativ (L. nr. 554/2004) exista o prevedere similara DAR aplicabila numai
raporturilor de contencios administrati, conform careia cel care da in judecata o autoritate publica in contencios

13 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

administraiv are la alegere fie instanta de la sediul autoritatii, fie instanta de la domiciliul/sediul reclamantului 2
(deci cu alte cuvinte nu exista o derogare in legea speciala de la NCPC, ci dimpotriva, este o confirmare a regulii
generale in legea speciala).

B. Pluralitatea de parati

Art. 112 NCPC vizeaza pluralitatea de parati (coparticiparea procesuala pasiva). Cererea poate fi introdusa la
instanta domiciliului/sediului oricaruia dintre acestia. Daca insa unii dintre parati sunt obligati accesoriu fata de
altii, atunci regula se va restrange numai la cei obligati principal.
Aici s-ar putea pune o problema: ce se intampla daca partea cheama in judecata anumite persoane nu ca ar avea
ceva sa le impute, ci numai ca sa atraga o anumita competenta. In acest caz, evident ca ne aflam intr-o situaite de
eludare a legii pentru ca legea a avut la baza sa nu creeze o facilitate unuia dintre parati (paratii sunt egali);
reclamantul se poate adresa instantei oricaruia dintre acestia (egalitatea dintre parati a generat acest lucru), dar
asta nu se poate transforma intr-un avantaj pentru reclamant care cheama in judecata persoane care nu au nicio
legatura cu raportul juridic dedus judecatii pentru a-si atrage o anumita competenta.
Asadar trebuie sa intelegm doua lucruri:
i. prima regula este ca daca cumva pe parcursul procesului reclamantul renunta la unul dintre parati sau se
doveste ca unul dintre parati nu are calitate procesuala pasiva, de regula, competenta se va pastra (chiar daca
estea vorba de exact acel parat care a generat atragerea de competenta);

ii. daca un parat a fost chemat in judecata numai cu scopul de a atrage o anumita competenta, oricare dintre
parati poate invoca necompetenta instantei la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate si
totdata sa invoce lipsa calitatii procesuale a paratului atras in proces in mod abuziv. Poate face acest lucru chiar
paratul in cauza, desi el poate fi total dezinteresat – de multe ori se intampla ca reclamantul sa il cheme in
judecata pe X, Y si pe vecinul pentru ca s-a inteles cu el sa nu ceara cheltuieli de judecata, sa nu vina la proces
etc si la sfarsit o sa se constate ca el nu are calitate; dar pana una-alta reclamantul sta casa, se judeca pe
teritoriul lui hihi; intr-un caz de genul acesta, oricare dintre ceilalti parati pot spune ca vecinul parat nu invoca
necompetenta pentru ca s-a inteles cu reclamantul, putand invoca ei exceptia, desi se afla in cadrul unor norme
de ordine privata; ei ar trebui sa invoce si lipsa calitatii pentru ca instanta nu va putea spune „sunt
necompetenta, dar vecinul are calitate” – e clar ca necompetenta e atrasa de lipsa de calitate INSA nu orice
lipsa de calitate sau renuntare genereaza o astfel de situatie, ci numai atunci cand un parat a fost chemat numai
in scopul sesizarii unei anumite instante; deci trebuie sa existe rea-credinta pe care ceilalti parati sa o
dovedeasca – faptul ca vecinul nu are nicio legatura cu litigiul. Faptul ca o parte a chemat si un tert care se
dovedeste pe parcurs a nu avea calitate procesuala, dar in legatura cu el existau discutii (reclamantul a crezut
cu usurinta ca acel tert are calitate), nu genereaza concluzia ca e abuz de drept. Abuzul de drept trebuie sa fie

2Art. 10: Instanţa competentă […] (3)Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă
reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

14 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

clar ca sa schimbam competenta instantei (altfel regula generala este pastrarea competentei in cazul
distrugerii cercului procesual stabilit initial).

C. Cereri in materie de tutela si familie

Acestea sunt date in competenta instantei de tutela – judecatoria, dar care judecatorie?
Art. 114 alin.1 NCPC stabileste mai intai ca este vorba de instanta de la domiciliul sau resedinta persoanei ocrotite
(minor, pus sub interdictie). La alin 2 al aceluiasi articol, este prevazuta o competenta alternativa, unde se spune ca
in cazul cererilor privind autorizarea de catre instanta de tutela si de familie a incheierii unor acte juridice, cand actul
juridic a carui autorizare se solicita priveste un imobil, este, de asemenea, competenta si instanta in carei
cirsumscriptie teritoriala este situat imobilul.

 avem:
- instanta de la domiciuliu/resedinta ocrotitului;
- instanta locului situarii imobilului in acele cereri privind autorizarea incheierii unor acte cu privire la un
imobil
E o reminiscenta a unei reguli de competenta exclusiva, pe care o s-o discutam mai incolo, si anume de
teritoralitate in legatura cu tot ce inceamna imobil, dar aici e o competenta alternativa, deci va avea dreptul sa
se adreseze uneia sau celeilalte instante.

D. Cererile in materie de tutela si familie

In materie de asigurari este o competenta alternativa, conform careia (art. 114 NCPC) ar fi deopotriva
competenta urmatoarea instanta:
- cea de la domiciliul/sediul asiguratului;
- cea de la bunurile asigurate;
- cea de la locul unde s-a produs riscul asigurat.
Deci 3 posibile alegeri de competenta.
Mai mult, in materie de raspundere civila, tertul prejudicat poate introduce actiunea si la instanta domiciuliului
sau sediului sau, deci chiar a patra alegere, dar nu pentru orice asigurari, ci numai in materia asigurarii
obligatorii de raspundere civila.
Aceasta competenta alternativa NU se aplica in materie de asigurari maritime, fluviale si aeriene.

E. Competenta teritoriala alternativa – art. 113 NCPC

15 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

Toate aceste alternative merg ca pe de o parte este competenta instanta domiciului paratului (art. 107-112 –
competenta de drept comun), iar pe de alta parte, instanta determinata in punctele de la 1-9 din acest articol:

1. instanta domiciului reclamantului, in cererile privitoare la stabilirea filiatiei;

Deci in cazurile privind stabilirea filiatiei, avem:

- domiciliul paratului – regula

- domiciliul reclamantului – alternativa pentru ca este o norma de protectie pentru minor in cazul asta.
Oricum, problema ar fi fost rezolvata pentru ca nu e asa importanta aceasta norma, pentru ca normele privind
filiatia sunt oricum de competenta instantei de tutela, si in virtutea acestei investiri, puteam aplica art. 114 alin.
1. Insa, trebuie sa observam ca acesta nu se refera la toate cererile in materie de tutetela, ci numai la acelea
privind ocrotirea persoanei fizice, iar stabilirea filiatiei nu tine de ocrotirea persoanei fizice. Cu toate acestea,
ICCJ intr-o decizie de speta a spus ca „ocrotirea persoanei fizice” trebuie sa aiba un inteles mai larg, incluzand
exercitarea drepturilor parintesti, aspecte legate de filitatie pentru ca toate configureaza ocrotirea minorului
(ICCJ a indulcit prevederile art. 114). Chiar daca ele ar fi interpretate restrictiv, avem art. 113 (1) pct.1, care
spune ca cererile facute de catre cel care reclama stabirea filiatiei, competenta este instanta de la domiciliul
reclamantului; textul este interpretat foarte strict, e vorba de cererile privind stabilirea filiatiei. Asadar, nu intra
aici cererile privind tagada paternitatii, acelea se vor supune unor reguli stricte si anume instanta de la domiciul
paratului.
/!\ textul nu se aplica doar atunci cand minorul este el care formuleaza cererea, potrivit NCC cererea poate fi
facute si de un major si de mostenitorii copilului decedat, ceea ce inseamna ca textul de la art. 113 alin. 1 pct.1 se
va aplica si in aceste cazuri, desi ratiunile nu mai subzita in totalitate.

2. instanta in a carei circumscriptie domiciliaza creditorul reclamant, in cererile referitoare la obligatia

de intretinere, inclusiv cele privind alocatiile de stat pentru copii;
Si aici avem o alternanta:
- domiciliul paratului – debitorul obligatiei de intretinere;
- domiciliul reclamantului – creditorul obligatiei de intretinere.
Norma de competenta alternativa creaza o facilitate persoanei ocrotite, considerata in nevoie si anume
creditorului obligatiei de intretinere (o persoana aflata intr-o stare de precaritate; de pp este vb de un copil
care pretinde intretinere de la persoana obligata legal sa-i dea intretinere).
Textul nu se aplica numai solicitarii privind plata pensiei de intretinere, ci si in cazul in care se cere majorarea
ei, pentru ca aceasta contributie se stabileste in functie de veniturile paratului care uneori pot sa se mareasca,
dupa cum si nevoile creditorului pot sa se mareasa si atunci, uneori, persoana care are drept la intretinere cere
majorarea (si atunci textul se va aplica).
Textul nu se aplica:

16 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

- atunci cand debitorul cere reducerea cuantumului obligatiei de intretinere sau sistarea ei (pentru ca, de
exemplu, nu mai exista starea de nevoie, a devenit major);
- in ipoteza in care cererea de plata unei intretineri este accesorie fata de o alta cerere, cum ar fi cerere de
divort/stabilirea paternitatii/alte cereri in materie de filiatie. In cazul asta, se va merge pe competenta
determinata de capatul de cerere principal, care prin ipoteza nu e pensia de intretinere (vine always
colaterala a ceva, a capatului care generaza raportul din care decurge obligatia de intretinere);
- obligatiilor de intretinere conventionala – nu ne referim la contractele de intretinere sau de renta viagera
(textul se aplica decat obligatiilor de intretinere legala)

3. instanta locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte, a obligatiei, in cazul
cererilor privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract;

Competenta alternativa intre:

- instanta locului domiciliului sau sediului paratului;
- si a locului prevazut in contract.

Este vorba de mentiunea trecuta in contract privind executarea unei obligatii, iar nu locul executarii obligatiei
dedus din dispozitiile Codului Civil sau alte norme privind stabilirea locului executarii in cazul in care
contractul nu prevede nimic. Logica este ca prin aplicarea unui text de genul asta in contract, partile au inteles
sa-si asume si o clauza atributiva de competenta, faptul ca legea spune ca se executa contractul intr-un anumit
loc, nu are nicio valaorea dpdv asta de vedere, ci are o valoarea doar in ceea ce priveste executarea
contractului, dar nu si in ceea ce priveste competenta.

Obligatia nu trebuie sa fie una oarecare, ci sa fie o obligatia in legatura cu care se genereaza procesul, adica cea
„litigioasa”.

4. instanta locului unde se afla imobilul, pentru cererile ce izvorasc dintr-un raport de locatiune a
imobilului;
Competenta alternativa intre:
- instanta locului domiciliului sau sediului paratului;
- instanta locului unde se afla imobilul.
Aici putem avea predarea imobilului la sfarsitul locatiunii, plata chiriei, reziliere pentru neplata chiriei,
despagubirile care se solicita apentru prejudiciile aduse bunului inchiriat, plata sumelor pe care chirasul le cere
de la locator pentru imbunatatirile pe carea le-a adus imobilului, toate acestea sunt de competenta alternativa.
Logica este ca ele au o legatura pronuntata cu locul imbolului si foarte multe dintre probele ce se
administreaza tin de imobil (expertiza, evaluarea etc), motiv pentru care s-a instituit o competenta alternativa.

17 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

5. instanta locului unde se afla imobilul, pentru cererile in prestatie tabulara, in justificare tabulara
sau in rectificarea tabulara;

Este vorba de acele cazuri in care cererile enumerate la pct. 5 sunt cereri principale. De cele mai multe ori,
rectificarile de CF sunt regasita drept cereri accesorii fata de actiunile in revendicare, anularea unor acte etc.
Daca sunt facute pe cale ppl, atunci competenta alternativa:

- instanta locului domiciliului sau sediului paratului;

- instanta situatii imobilului.

6. instanta locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorasc dintr-un contract de transport;

7. instanta locului de plata, in cererile privitoare la obligatiile ce izvorasc dintr-o cambie, cec, bilet la
ordin sau dintr-un alt titlu de valoare;

8. instanta domiciliului consumatorului, in cererile avand ca obiect executarea, constatarea nulitatii

absolute, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilatareala a contractului incheiat cu
un profesionist sau in cererile avand ca obiect reparea pagubelor produse consumatorilor;
Este vorba prin ipoetza de actiunea introdusa de consumator (nu de profesionat), care daca n-ar exista un
astfel de text, teroretic, ar trebui sa se duca la sediul profesionistului, or este clar ca norma este de protectie si
dpdv asta de vedeere, trebuie inteleseasa ca o facilitate care se creaza consumatoruui.

9. instanta in a carei circumscriptie s-a savarsit fapta ilicita sau s-a produs prejudciul, pentru cererile
privind obligatiile izvorate dintr-o asemenea fapta [raspundere delictuala].
Compenta alternativa intre:
- instanta locului domiciliului sau sediului paratului;
- instanta locului unde s-a savarsit fapta ilicita;
- instanta locului unde s-a produs prejudiciul. Aceasta prevedere este generoasa pentru ca pot fi prejudicii
care se produc in foarte multe locuri, daca vorbim de o fapta ilicita constand in denigrarea unei persoane,
teoretic, ar fi competenta toate instantele din tara, daca s-a produs la televizor. Totusi, legiuitorul a avut in
vedere prejudiciile principale, nu si cele prin ricochet-uri, adica nici chiar orice prejudiciu derivat, in
exemplu lui Briciu e chiar cel ppl.

III. Competenta teritoriala exclusiva

18 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

Aceasta forma este foarte importanta, deoarece este singura reglementata prin norme de ordina publica, ceea ce
inseamna ca, inclusiv instanta din oficiu ar putea invoca nerespectarea normelor de comptenta teritoriala
exclusiva.

A. Cererile privitoare la imobile

Priveste cererile reale imobiliare care sunt de competenta instantei locului situarii imobilului (art. 117 NCPC).
Daca imobilul este situat pe circumscriptia mai multor instante, atunci in cadrul acestei reguli de competenta
exclusiva, avemo competenta alternativa. DAR ea nu intra in conceptul competentei alternatice, in realitate, este
reglementata in continuare de norme de ordine publica. Asadar, poti sa alegi oricare din instantele respetive, dar
tot in una dintre instantele unde se afla imoblilul te plasezi.

Acest text se aplica in primul randactiunilor in revendicare, dar se aplica si actiunilor posesorii, in granituire, cele
privind ingradirea dreptului de proprietate, dar aici zice Briciu e vorba de acele inrgadiri privind limitele
exterioare ale dreptului de proprietate, nu este vorba de ingradirile conventionale (clauza de inalienabilitate –
avem rezolutiune si se aplica dispozitiile de la competenta alterntiva); aici este vorba de astea cu distanta intre
constructii samd.
Textul se aplica si cererilor de partaj judiciar, daca in masa bunurilor partajabile intra si cel puitn un imobil si daca
sunt indeplinite 2 conditii:
i. sa nu fie partaj succesoral – daca partajul este succesorl, nu se aplica, se aplica regula de la art . 118 (cererile in
materie de succesiune);
ii. daca in masa partajabila sunt mai mule imobile plasate in circumscriptii diferite, atunci va fi competenta in
mod exclusiv oricare dintre instantele in care se afla un imobil dintre cele din masa succesorala; se aplica prin
asemanare regula potrivit creia se stabileste competenta in cazul in care un imobil se plaseaza in mai multe
raze teritoriale, ceea ce este posibil.
La partaj e usor de inteles: un imobil la Sinaia si unul la Bucuresti).
Situatia unui imobil care se plaseaza pe mai multe raze teritoriala: cazul padurii, sunt paduri amplasate nu
numai pe doua localitati ci si pe doua judete; la locuinte este clar exclus. Asadar, chiar daca dpdv fizic un imobil
se amplaseaza pe doua teritorii, dpdv cadastral nu e posibil (ex: Palatul de Justitie: se afla pe sectorul 4+5, dar
dpdv juridic are nr cadastral apartinand sectorului 4).

B. Cererile privitoare la mosteniri

In materie de mostenire este competenta instanta ultimului domiciliu al defunctului. Ratiunea este ca se
presupune ca majoritatea masei partajabile, probelor, cunoscutiilor, interesurilor sunt in jurul acestei locatii;
este o aproximare a legiuitorului, uneori poate sa nu aiba nicio legatura cu realitatea, dar este o prezumtie
folosita de el.
Sunt incluse:

19 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

1. cererile privitoare la valabilitatea sa executarea dispoztiilor testamentare; ex: actiunea privind anularea
testamentului sau cererea de predare a unui legat.

2. cererile privitoare la mostenire si la sarcinile acesteia, precum si cele privitoare la pretentiile pe care
mostenitorii le-ar avea unul impotriva celuilalt; ex: partaj, reductiunea liberalitatiilor excesive, suportarea
de catre toti mostenitorii a unor cheltuieli facute de unul cu mostenirea (a platit impozitul pe cladire),
petitia de ereditate, anularea vanzarii unei mosteniri etc.

3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva
executorului testamentar; ex: pretentii ai unor creditori ai defunctului, ceea ce inseamna ca nu se aplica
textul:
- pretentiilor pe care mostenitorii le au fata de creditorii defunctului, pe baza creantelor dobandite de la
defunct (se aplica regulile de drept comun – domciliul acelor creditori);
- eventualelor actiuni reale facute de terti contra mostenitorilor pentru bunurile pe care le stapnea
defunctul si acum mostenitorii (textul vorbeste de creditori, trebuie sa fie actiuni cu caracter personal,
o revendicare pe care un tert ar face-o impotriva mostenitorilor in legatura cu un bun pe care acestia il
stapanesc in virtutea faptului ca l-au primit de la defunct nu urmeaza acest regim, ci regimul prevazut
de art. 117 – locul situarii imobilului, care poate fi altul decat ultimul domciliu al defunctului).
Insa, practica spuen ca textul ar cuprinde si acei creditori care au creante nascute dupa deschiderea
succesiunii, dar in legatura cu mostenirea; de exemplu, ala care face sicriul are si o pretentie (sa i se
plateasca cheltuielile de inmormantare), nu prea poti sa spui ca nenea asta e creditorul defunctului,
pentru ca acesta din urma era mort, nu mai avea cum sa angajeze creante, dar practica asimileaza si
aceste creante nascute in legatura cu funerailles, acestor creante pentru ca au legatura cu mostenirea
pana la urma.
In cazul in care sunt mai mult mosteniri deschise succesiv, competenta apartine instantei de la domiciliul oricaruia
dintre defuncti, deci avem o competenta alternativa in cadrul competentei exclusive.
O alta problema este de stabili concursul dintre regula de la art. 117 + art. 118 atunci cand avem un partaj
succesoral in care intra bunuri imobile – locuri situarii imobilelor (pentru ca e actiune reala) sau ultimul domiciliu
al defunctului? Se aplica ultimul domiciliu al defunctului pentru ca se considera ca 118 deroga de la 117 ca fiind
special; 117 se refera la toate cererile reale, printre care, este adevarat, si partajul, pe cand 118 se refera la anumite
cereri in materie de sscucesiune care poate fi si ceea de partaj succesoral – regula speciala.
Pana cand se aplica 118? Pana la iesirea din indiviziunea, dupa iesire cererile dintre mostenitori nu vor mai fi de
competenta instantei celui din urma domciliu al defunctului, pentru ca se presupun ca de acum incolo au drepturi
proprii, exclusive.

C. Cererile privitoare la societati

20 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

In materie de societate, art. 119 NCPC ne spune ca este competenta instanta de la locul unde societatea isi are
sediul principal. Aceasta regula vizeaza urmatoarele categorii de cereri:

- dintre asociati;
- dintre asociati si societate;
ex: anularea hot AGA, excluderea/retragerea asociatului, dizolvarea societatii, plata dividendelor, obligarea
asociatului sa plateasca fata de societate daunele pe care i le-a adus prin exercitiul abuziv al drepturilor sale sau
prin concurenta neloiala (daca exista clauza in sensul asta, ofc).
Textul nu se aplica actiunilor pe care societate le exercita contra unor terti (care nu sunt asociati) si nici actiunilor
pe care tertii le fac contra societatii.
Aceasta regula fiinteaza pana la lichidarea in fapt a societatii sau pana la radierea acesteia.
Daca sunt cereri in materie de scoietate, care, deopotriva, sunt actiuni reale imobiliare, ratiunile pe care le-am
explicat mai sus cu concursul intre 117 si 118 se aplica si aici. Art. 119 deroga de la art. 117.

D. Cererile privitoare la insolventa sau concordatul preventiv

Art. 20 NCPC vorbeste despre competenta in materie de insolventa. Textul este in NCC, NCPC, iar intre timp a intrat
in vigoare Legea 85/2014 care confirma aceeasi regula: in materie de proceduri de insolventa sau de prevenire a
insolventei, competenta revine instantei in carei circumscriptie isi are sediul principal debitorul.
Nu se aplica in materia insolventei persoanei fizice, unde regula este potrivit L 151/2015 neintrata inca in vigoare,
ca instanta competenta este cea de la domiciliul debitorului.

E. Cererile impotriva unui consumator

Cererile formulate de un profesionist impotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanta domiciliului
consumatorului. Pare a fi o norma de competenta exclusiva, de asta e si trecuta aici.

Ce legatura este intre 121 si 113 pct.9 (competenta teritoriala alternativa)? La 113 era vorba de o cerere facuta de
consumator, pe cand la 121 este vorba de o cerere facuta de un profesionist.
Cat de energica este aceasta norma? Daca ne uitam, spre deosebire de celelalte norme de competenta exclusiva
(117-120), ratiunile care au impus aceasta norma sunt mai mult legate de protectia consumatorului; ele nu vizeaza
niste chestiuni desprinse de interesul particular al uneia dintre parti, ci mai curand este o combinare intre
interesul particular al uneia dintre parti si un interes statal de a proteja o anumita categorie, e oarecum la granita
dispozitiilor de ordina privata cu cele de ordina publica, eveident ca interesul este privat – al consumatorului, dar
pe ansamblul statul are si el un interes – sa protejeze si atunci norma e de ordine publica.

21 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

In cazul in care profesionistul incalca aceasta norma (nu introduce cererea la instanta domiciliului paratului),
instanta poate invoca din oficiu ca n-a facut cererea la instanta domiciliului consumatorului (norma de ordine
publica), dar consumatorul nu poate sa spuna ca vrea sa ramana la instanta sesizata de profesionist, chiar daca a
eludat legea (poate ii convine mai mult pentru ca aceasta instanta are o practica mai bogata in materia protectiei
consumatoruui decat aia de la domiciliul lui)? Cazul este acceptabil si enuntat prin faptul ca art. 121 teza a doua
spune ca 126 alin. 2 raman aplicabil: alegerea de competenta (competenta conventionala – vorbim mai tarziu). Cu
alte cuvinte, este posibil in acest caz ca instanta investita cu incalcarea legii (art. 121) sa ramana competenta daca
consumatorul mentioneaza in mod express faptul ca este de acord ca pricina sa fie judecata la instanta respectiva,
pentru ca altfel, interpretarea ar fi un excesiva si s-ar intoarce impotriva logicii pentru care a fost introdus textul
(sa fie luat de la o instanta pe care o agreaza).

Desi NCPC nu spune, pe langa normele aici prezentata ca fiind de ordine publica, mai exista unele in materie de
competenta teritoriala exclusiva si acest lucru se desprinde din interpretarea art. 126, care vorbeste despre
alegerea de competenta. Art. 1263 trateaza o alta problema, si anume cazurile in care poti sa derogi prin conventii
particulare de la regulile privind competenta. Cu alte cuvinte, in afara de art. 117, art. 118, art. 119, art. 120 si art.
121 (cu precizarea pe care am facut o ), in restul cazurilor privitoare la bunuri sau pricini cu privire la drepturi de
care partile pot dispune, partile se pot intelege sa stablieasca orice alta competenta => norme de ordine privata.

„Bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună” – inseamna ca pe langa cele de la art. 117, art. 118, art.
119, art. 120 si art. 121, mai exista o categorie de norme de ordine publica, adica toate acelea care nu se refera la
bunuri si la drepturile de care partile pot dispune.

Este o categorie mai mare unde intra toate legile privind viata:
▪ domeniul legat de ocrotirea minorului sau pusului sub interdictie (tot ce inseamna instanta de tutetala) si
asta inseamna ca toate regulile de la instanta de tutela privind competenta teritoriala, prevazute in lege, nu pot
fi incalcate si mai mult decat atat, nerespectarea lor va fi putea fi invocata potrivit regulilor de competenta
teritoriala exclusiva (de instanta din oficiu);
▪ divortul – norme de competenta teritoriala exclusiva pentru ca ele nu privesc bunurile;
▪ si atunci cand pintr-o norma speciala se stabileste acest lucru
 ordonanta privind contraventiile OG 2/2001: plangerile contraventionale sunt de competenta teritoriala a
judecatoriei in raza teritoriala a careia s-a produs fapta contraventionala; e de ordine publica pentru ca nu
poti poti dispune de drepturile de aici (nu te poti intelege si sa renunti, „iti dau ceva si imi dai carnetul
inapoi”)
▪ litgiile de munca – prevederi speciale de competenta teritoriala exclusiva
▪ in materie de contestatii la executare – se considera ca instanta locului unde se desfasoara executarea are
competenta teritoriala exclusiva
*Bricriu nu prea este de acord aici: nu vede de ce ar invoca instanta din oficiu (nu vorbim de obligatiile de a
face ce implica preluarea unor minori – aici e clar, instanta poate dispune din oficiu), la vanzarile de bunuri,

3Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte
drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în
afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

22 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

popriri nu vede Briciu de ce nu s-ar putea dispune sau de ce nu s-ar putea face conventie cu privire la
competenta.

IV. Competenta facultativa

Este o institutie nou introdusa in NCPC si care vizeaza evitarea unor viitoare stramutari de la o anumita instanta,
dar si dobandirea sau pastrarea unei increderi in justitie.
Se referea la acele situatii in care una dintre parti are calitatea de judecator la instanta la care se judeca procesul si
care ar fi competenta sa judece procesul; nu e vina lui in esenta, pentru ca legea determina competenta, dar aceasta
realitata ar fi denatura sa creeze niste suspiciuni cu privire la tratamentul care se aplica partii.
Regula a plecat de la acele actiuni pe care judecatorii le-au facut pentru dobandirea unor drepturi legitime derivate
din raporturile de munca pe care le aveau (o perioada de timp, nu li s-au acordat niste sporuri). Aceasta situatia a
atras niste critici din zona mass media, aratand faptul ca introduceau actiunea chiar la instanta la care lucrau
(Briciu zice ca era oarecum normal; cei din Bucuresti nu aveau cum altfel, pentru ca pe de o partea aveau
domiciuliul in Bucuresti si pe de alta parte, era de competenta Tribunalului sau Curtii de Apel).
Asadar, legiuitorul a atras 2 ipoteze:
i. judecatorul – reclamant

In acest caz, el trebuie sa sesize una din instantele judecatoresti de aceleasi grad cu cea competenta, dar care se afla
in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla
instanta la care isi desfasoara activitatea.

Cu alte cuvinte, daca el lucreaza in Bucuresti, va trebuie sa introduca actiunea fie la Pitesti, fie la Ploiesti, fie la
Craiova, fie la Constanta.
Norma este de ordine publica „va sesiza” – imperativ, deci daca el nu respecta, partea adversa va putea invoca pana
la primul termen de judecata exceptia de necompetenta, dar si instanta din oficiu va trebui sa invoce.

ii. judecatorul care activeaza la instanta competenta sa judece o pricina – parat

In acest caz, reclamantul poate sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate din circumscriptia
oricarei dintre curtile de apel invecintate.
Aici apare o discutie, textu spune „poate” – conduce la ideea ca ar fi de ordine privata, lasand la dispozitia paratului
alternativa de a putea merge la o instanta dintr-o curte de apel invecinata, sau chiar sa ramana la respectiva
instanta.
BRICIU: ambele norme sunt de ordine publica pentru ca ratiunea instituirii lor e aceeasi si anume increderea in
justitie; cazul de la care s-a plecat nu tine de parat, pentru ca Ministerul Justitiei n-a invocat nimic, ci societatea
(care era reclamant) pentru ca nu intelegea cum judecatorul este judecat de completele in care chiar el intra uneori
impreuna cu ceilalati care il judeca => norma de ordine publica (o va putea invoca si instanta).

23 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C8

Singurul care nu o poate invoca este reclamantul, pentru ca el a provocat-o. Exceptie: o poate invoca la primul
termen in ipoteza in care nu stia ca cel cu care se judeca are calitatea de judecator sau ca e judecator la instanta
respectiva si afla in momentul respectiv.

„Facultativa” ne-ar duce la ideea ca ar fi de ordine privata, dar nu e nimic facultativ aici, ci totul este de ordine
publica!
Exista un RIL decizia nr. 7/2016, ICCJ: sintagma „instanta la care isi desfasoara activitatea” trebuie interpretata
restrictiv, in sensul ca se refera numai la judecatorii care isi desfasoara efectiv activitatea in cadrul instantei
competente sa se pronunte asupra cererii. Atfel, ICCJ a inlaturat o interpretare conform careia textul se refera nu
numai la situatia in care judecatorul judeca la aceea instanta, care judeca in prima instanta cererea, ci si la situatia
in care el judeca la instantele superioare acesteia, intrucat, chiar daca el nu este in situatia competentei facultative
in judecarea in prima instanta, daca se face apel/recurs va fi; ideea: erai judecator la CA, dar daca pricina era de
competenta judecatoriei si CA judeca recursul impotriva hotararii judecatoriei -> se considera de la inceput ca ti se
aplica competenta facutativa. ICCJ a spus nu, se aplica textul numai deca este judecator la judecatorie, faptul ca este
judecator la Tribunal sau la CA si ca intr-o perspectiva viitoare se va face apel si apelul va fi judecat la instanta lui,
nu are relevanta, cat timp deocamandat discutam de competenta de judecata in prima instanta (discutam atunci ce
se intampla: se stramuta cauza eventual).

Art. 127 alin. 3 NCPC prevede ca dispozitiile privitoare la judecatori se aplica si in cazul procurorilor, asistentilor
judiciari si grefierilor. S-a pus problema daca prin notiunea de „grefieri” se aplica si personalului auxiliari de
specialitate de pe langa parchete sau numai grefierilor de instanta. ICCJ astabilit ca prin notiunea de „grefier” se
inteleg si personalul auxiliar de specialitate de la parchetele de pe langa instanta, iar nu numai grefierii de la
instanta, pentru ca asa cum se aplica prin extensie de la judecator la procuruor, extensia ar tb sa priveasca si
grefieri catre grefierii de la procuratura.

24 of 24
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017