UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

FILIALA FOCȘANI
BOLOCAN( PALADE) SIMONA – MIHAELA
STUDENT ANUL II

DOCTRINE PEDAGOGICE
JOHN DEWEY

John Dewey (n. 20 noiembrie 1859 în Burlington, Vermont, SUA; d. 1

iunie 1952) a fost un filozof, psiholog și pedagog american. Aparține grupului
de psihologie funcționalistă care a activat la Școala de la Chicago. A avut
preocupări speciale pentru problemele educației copilului. Lucrările importante
ale lui Dewey:

 Psychology (1887) 
 Leibniz's New Essays Concerning the Human Understanding (1888) 
 The School and Society (1900) 
 The Child and the Curriculum (1902) 
 Studies in Logical Theory (1903) 
 Moral Principles in Education (1909) 
 How We Think (1910) 
 The Influence of Darwin on Philosophy: And Other Essays in
Contemporary Thought (1910)
 Schools of To-Morrow (with Evelyn Dewey) (1915) 
 Democracy and Education: An Introduction to the Philosophy of
Education (1916) 
 Essays in Experimental Logic (1918) 
 Reconstruction in Philosophy (1919) 
 Human Nature and Conduct: An Introduction to Social
Psychology (1922) 
 Experience and Nature (1925) 
 The Public and its Problems (1927)
 Impressions of Soviet Russia (1928/1929) 
 The Quest for Certainty (1929) 
 Individualism Old and New (1930)
  Philosophy and Civilization (1931)

Ethics, second edition (with James Hayden Tufts) (1932)

 How We Think, second edition (1933)

 Art as Experience (1934)
 A Common Faith (1934)
 Liberalism and Social Action (1935)
 Experience and Education (1938)
 Logic: The Theory of Inquiry (1938) 
 Theory of Valuation (1939) (Vol. 2.4 of the International Encyclopedia of
Unified Science)
 Freedom and Culture (1939)
 Knowing and the Known (with Arthur Bentley) (1949) 
În 1900 a evidențiat câteva idei privind educația copiilor:

1. Materiile trebuie să fie concordante cu interesele copilului și centrate pe

elevi nu pe teme;
2. Atmosfera școlii trebuie să fie democratică;
3. Sarcinile trebuie să fie relatate copilului, sprijinite pe experiența sa și
oferite atunci când el este gata pentru ele;
4. Învățarea devine reală când se problematizează pentru copil materialul;
5. Experiența școlară să se convertzească doar în perfomanțe academice, ci
să impregneze tânărului un spirit de investigație și să-l pregătească
totodată pentru participarea activă la locul său în comunitate.
A pus bazele teoriei activității mintale. A fondat școala experimentală “The
University Elementary School” unde a pus în aplicație teoriile sale.
John Dewey este unul dintre primii teoreticieni şi practicieni care a
contribuit la analiza corespunzătoare a conceptului de curriculum.  Lucrarea
sa, Copilul şi curriculumul (1902) atrage atenţia asupra erorilor care apar în
interpretarea termenului ca reprezentând două entităţi diferite: una a
disciplinelor şi subiectelor studiate în şcoală şi cealaltă a experienţei de învăţare
a copilului ,organizată de şcoală. 
 În anul 1902, în lucrarea sa "Copilul si curriculum-ul", John Dewey avansa
ideea curriculumu-lui centrat pe copil, acesta, devine soarele în jurul căruia
gravitează dispozitivele pedagogice; el este centrul în jurul căruia acestea se
organizează”, care să îi permită acestuia să utilizeze în activitatea cotidiană ceea
ce a învăţat la şcoală şi în activităţile din şcoala, experienţa de zi cu zi. Dewey
propunea ca sfera conceptului de curriculum să cuprindă nu numai informaţiile,
ci şi demersurile didactice de asimilare a acestora. În viziunea sa, copilul și
curriculum-ul constituiau două limite care defineau un singur proces; pe de o
parte copilul, pe de altă parte faptele şi adevărurile studiilor, defineau, în
concepţia sa, instrucţia.
John Dewey susţine importanţa experienţei ca o componentă esenţială în
dezvoltarea copilului. Curriculumul este promovat la nivelul unităţii dintre
abordarea psihologică şi socială a educaţiei, între iniţiativa profesorului şi
acţiunea elevului („learning by doing”).
John Dewey urmăreşte formarea unui spirit activ al copilului, al elevului în
actul educaţiei şi al învăţării. Copilul/elevul activ - în viziunea psihologică a lui
Dewey - este cel capabil „să acţioneze în loc de a asculta, să-şi facă propriile
experienţe, în loc de a admite fără spirit critic informaţia .”
Ca psiholog al educaţiei, contribuţia lui John Dewey este importantă prin
orientarea activităţii educaţionale spre un scop practic, susţinut de obiective care
anticipează resursele tehnologice ale paradigmei curriculumului, realizarea de
proiecte personale, rezolvarea de probleme şi situaţii  problemă prin
documentare, vizite, anchete, lecturi, organizarea de lucrări practice
Educația, în concepția lui Dewey, este o dezvoltare în, prin și pentru
experiență. Unul din principiile fundamentale ale experienței este cel al
continuității. Acest principiu semnifică faptul că fiecare experiență pe de o parte
conține ceva din experiențele anterioare ei, iar pe de altă parte ea modifică într-
un anumit fel subiectul și această modificare afectează calitatea experiențelor
următoare. Educația este o reorganizare sau o reconstrucție permanentă a
experienței. Atfel spus, actul experențial ca reconstrucție este un act educațional
în sens larg. Experiența educativă conferă o putere sporită de orientare sau
control ulterior în sensul că a presupune despre cineva că este educat
echivalează cu a presupune că știe despre ce e vorba, că poate să aibă în vedere
anumite consecințe sau că deține o viziune anticipativă , încât să-și asigure
consecințe avantajoase și să le evite pe cele nedorite.
Educația este inainte de toate un fapt social; sistemul școlar o parte a vieții
sociale. Educația apare ca o necesitate a vieții, ca o funcție socială de prim
ordin.
Metafora lui John Dewey sugerează direct că elevul devine soarele în jurul
căruia gravitează dispozitivele pedagogiei. Educatul, cu toate resursele sale
psihologice, este centrul în jurul căruia gravitează conținutul, metodele,
mijloacele de învățământ, profesorul, spațiul clasei, organizarea clasei,
organizarea instruirii. Reconstrucția curriculumuil va pleca deci de la
experiențele psihologice trăite de educat în comunitate, familie, școală. Clasa se
prezintă ca un laborator sau atelier, în care interesele și capacitățile educatului
sunt activate. Interesele fundamentale valorificate în aceste laboratoare sunt:
interesul pentru conversație; interesul pentru cercetare sau descoperirea
lucrurilor; interesul pentru lucrul bine făcut; interesul pentru expresia artistică.
Aceste patru categorii de interese au fost abordate ca surse pentru elaborarea
curriculumului alături de experiență, considerată de Dewey, sursa importantă a
curriculumului. Educația tradiționalistă se bazează pe conținuturi care se
transmit de la o generație la alta, iar educația nouă abordează educația din punct
de vedere a dezvoltării personalității educatului.
Școala, ca mediu social specific pentru promovarea unei asocieri sociale de
tip educațional, are, trei funcții importante:
- simplificarea și punerea în ordine a factorilor dispoziției ce trebuie
dezvoltată;
- purificarea și idealizarea obiceiurilor sociale existente;
- crearea unui mediu mai larg și mai bine echilibrat decât cel de care ar
putea fi influiențați tinerii, dacă ar fi lăsați în voia lor.
După cum precizează Dewey, din punctul de vedere al copilului, marea risipă
în școală provine din imposibilitatea sa de a-și utiliza în interiorul școlii
experiențele, pe care el le dobândește înafara acesteia într-un mod complet și
liber; în timp ce pe de altă parte , el nu poate să aplice în viața zilnică ceea ce
învață în școală.
Totodată, subliniază Dewey, societățile se străduiesc să orienteze experiența
tinerilor, într-o direcție mai bună, iar societatea viitoare să fie mai bună, decât
decât cea prezentă.
O persoană educată, este definită de Dewey o persoană care are puterea de
merge mai departe , de a obține mai multă educație.
Școala este cea care formează viitorul.
Rolul profesorului este acela de a corela disciplinele şi temele de studiu cu
experienţa de învăţare a elevului organizată în şcoală, prin „cunoaşterea
experienţei de învăţare, dependentă de mediul social” ( „ Copilul și curriculum„
1902). Pregătirea profesorului pentru cunoaşterea şi valorificarea înclinaţiilor
naturale ale copilului devine astfel determinantă pentru creşterea calităţii
curriculumului şcolar.  Paradigma curriculumului valorifică legătura dintre
abordarea psihologică a educaţiei (cu accent pe experienţa celui educat) şi
abordarea socială a acesteia (educaţia pentru şi prin democraţie ca valoare
socială). Educaţia este definită astfel ca reconstrucţie continuă a experienţei în
vederea realizării pozitive a scopului intrinsec (cu valoare de funcţie generală) –
creşterea/dezvoltarea personalităţii celui educat.
In cartea „The child and the Curriculum„( Copilul și curriculumul)( 1902)
se remarcă și influiența lui Hegel, mai ales în dualismul dintre copil și
curriculum. Dewey a criticat curriculum clasic din secolul XIX deoarece
accentua disciplina mentală bazată pe memorare și recitare. Teoria sa este
simplă- experiența copilului stă la baza curriculumului. In accepținea sa
activitatea educațională solicită direcționare pedagogică: „nimic nu poate fi
dezvoltat din nimic, crudul nu poate fi dezvoltat din crud - și acest lucru este
ceea ce în mod sigur se întâmplă atunci când aruncam copilul înpoi la a dobândi
singur o finalitate, și îl invitam să deprindem noi adevăruri a naturii și a
comportamentului„ ( p.24, 1902). La – problematica – ce discipline ar trebui să
studieze acele discipline cu care au contact direct.
John Dewey aduce o serie de mutații fundamentale, dintre care amintim:
- în domeniul curriculumului: extensia conținutului social al programelor;
introducerea în planurile educaționale a unor obiecte și activități în
vederea apropierii școlii de viața socială și de nevoile copilului( au fost
totodată înlăturate obiectele de învățământ ce nu corespondeau acestui
principiu); sporirea numărului de discipline la alegere;
- în domeniul metodelor didactice: înlocuirea metodei tradiționale a
„recitării lecției„ cu învățarea socializată, cu problem solving-ul, cu
metoda proiect;
- în domeniul administrației învățământului: participarea elevilor la
conducerea școlii; democratizarea administrației învățământului printr-o
largă participare a educatorilor;
- în domeniul arhitecturii școlare și a materialului didactic: proiectarea unei
clădiri școlare care să servească funcțional întreaga activitate
educațională; elaborarea unui material didactic adaptat intereselor școlii,
dar și nevoilor elevilor;
- în domeniului eticii educaționale: eliminarea pedepselor corporale; de
precierea instrucției morle„pure„.
Apreciat ca unul dintre marii teoreticieni ai educației – socotit de mulți drept
cel mai mare filosof al educației – John Dewey rămâne autorul unei opere al
cărui impact asupra gândirii pedagogice a secolului al XX a avut valoarea unui
puternic ferment. Nu este întâmplător faptul că numeroase dintre orientările
contemporane din știința educației pot fi definite prin atitudinea ce o au față de
doctrina lui John Dewey, adevărata matrice generatoare.
BIBLIOGRAFIE

1. Dewey, J., 1902, Copilul şi curriculumul (The Child and the

Curriculum. Chicago) University of Chicago Press: 1902
2. Creţu, C., Perspective conceptuale, istorice şi vocaţionale – articol
preluat de pe www.1educat.ro/resurse/ise/c_perspective
3. Dewey, J., Democrație și educație. O inroducere în filosofia
educației, Studiu introductiv, tabel cronologic, note și comentarii de
Nicolae Săcăliș și Viorel Nicolescu, Ed. Didactică și Pedagogică,
București: 1972
4. Dewey, J., Trei scrieri despre educație, Editura Didactică și
Pedagogică:1977