Sunteți pe pagina 1din 1

1.

Cazul fortuit-Cauzele de neimputabilitate


Inculpata nu putea prevedea, în mod obiectiv, că pe carosabil se află victima în stare
avansată de ebrietate. Mai mult, elementul fortuit - prezenţa victimei pe carosabil - se
suprapune pe o conduită licită.
Având în vedere că există un dubiu cu privire la viteza cu care se deplasa inculpata, orice
dubiu profită acesteia. În consecinţă, nu există probe care să ateste că la momentul
producerii accidentului inculpata ar fi circulat cu o viteză peste limita permisă de lege în
localitate.
Chiar dacă inculpata ar fi văzut victima în lumina farurilor, nu se poate imputa acesteia că
nu a reuşit să frâneze, că nu a avut reflexele necesare într-o situaţie limită, când prima
reacţie - firească, de altfel - poate fi una de panică, şi că nu a reuşit să acţioneze suficient de
rapid pentru a opri autovehiculul.
(C. Apel Bucureşti, secţia I penală, decizia penală nr. 76/A din 25 ianuarie 2017)

S-a arătat că potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, cazul fortuit presupune existenţa unei
împrejurări imprevizibile care se suprapune peste activitatea (licită sau ilicită) a făptuitorului.
Imprevizibilitatea împrejurării exterioare trebuie să aibă un caracter general (atât autorul cât
şi orice altă persoană nu puteau prevedeau împrejurările exterioare).
În motivarea apelului astfel declarat, s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi pe
fond, rejudecând, achitarea inculpatei în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. pr. pen., apreciind că
este incidentă o cauză de neimputabilitate, respectiv cazul fortuit. În acest sens, s-a susţinut
că victima a fost culpabilă pentru producerea accidentului, în condiţiile în care se afla întinsă
pe carosabil, cu o alcoolemie ridicată, neputându-se reţine în sarcina inculpatei o culpă de
50% în producerea accidentului. Mai mult, s-a arătat că inculpata a respectat dispoziţiile
O.U.G. nr. 195/2002, cu atât mai mult cu cât prin raportul de expertiză tehnică nu s-a stabilit
în mod concret care era viteza cu care circula aceasta, pentru a se putea aprecia că atitudinea
inculpatei nu a fost una licită şi conform prevederilor legale.
Astfel, din declaraţiile inculpatei, ale martorei M.E., coroborate cu raportul de expertiză
medico-legală şi raportul de expertiză tehnică rezultă că victima se afla pe carosabil, în
poziţia decubit, bicicleta acesteia aflându-se căzută în apropiere. Tot din raportul de expertiză
medico-legală reiese că victima avea o alcoolemie de nu mai puţin de 3,1 la mie.
Or, în condiţiile în care victima se afla întinsă pe carosabil, având o alcoolemie extrem de
ridicată, fără a avea vestă reflectorizantă, pe o stradă neluminată şi mărginită de copaci - după
cum se poate observa din planşele foto aflate la dosar - rezultă cu evidenţă că victima a creat
starea de pericol care a condus la producerea accidentului, nu inculpata.
Aşa fiind, există un dubiu cu privire la viteza cu care se deplasa inculpata, iar orice dubiu
profită acesteia. În consecinţă, nu există probe care să ateste că la momentul producerii
accidentului inculpata ar fi circulat cu o viteză peste limita permisă de lege în localitate.
Chiar dacă inculpata ar fi văzut victima în lumina farurilor, nu se poate imputa acesteia că nu
a reuşit să frâneze, că nu a avut reflexele necesare într-o situaţie limită, când prima reacţie -
firească, de altfel - poate fi una de panică, şi că nu a reuşit să acţioneze suficient de rapid
pentru a opri autovehiculul.