1.

Identificați reprezentanții filosofie clasice:

Ionieni; Pitagora; Socrate; Platon; Aristotel
2. Evidențiați problemele fundamentale abordate de către filosofii perioadei clasice:
Ionienii Thales din Milet, Anaximene, Anaximandru și Heraclit din Efes identificau ca elemente
fundamentale ale naturii și cosmosului apa, aerul, infinitul (materie nedeterminată), focul. De la Heraclit,
lumea începea să fie percepută în relație cu devenirea și lupta creatoare. Lupta contrariilor și unitatea lor
fundamentală explicau natura fiecărui lucru (dielectrica).
Toți filozofii ionieni considerau că întreaga diversitate a lumii derivă dintr-un principiu material unic.
Fiecare dintre ei însă considera că acest principiu este altceva și îl identifica cu câte o substanță
perceptibilă. Thales aprecia că apa este principiul primordial al lumii, Anaximandru considera că
substratul lucrurilor lumii este apeironul ( probabil materia nederminată și nesfârșită). Anaximene credea
că aerul este elementul generator al tuturor lucrurilor iar filozoful Heraclit din Efes gândea că focul este
principiul generator al tuturor celor existente.
Pitagora, la rândul lui, fundamenta o adevărată filosofie a naturii și matematismului sistematic. „Totul
este număr”, considera acest matematician, fizician, filosof și „zeu”, omul în jurul căruia s-a creat în
secolul VI î.Hr. o mișcare (eterie) politico-militară, cu numeroase caracteristici de sectă ascetică și
purificatoare (în sudul Italiei și Sicilia).Grație lui Pitagora și pitagoricienilor, filosofia greacă își
consolidează conceptul de Kosmos și armonie. Determinarea numerică devine armonioasă și este
esențială pentru înțelegerea fenomenelor.
Socrate
Gândirea socratică gravitează în jurul cunoașterii de sine - Gnothi se auton. Esențială pentru om este
capacitatea sa de a intra în relație de dialog, Socrate punând pe prim plan sufletul iar nu corpul. Pentru
Socrate, cunoașterea propriei noastre ființe și a destinului acesteia se realizează pe două căi:
mediat, pe cale oraculară, prin metode mantice, divinatorii;
directă, prin cunoașterea de sine, care invită la contemplarea interioară, la introspecție, acțiune posibilă
datorată intervenției daimonului.
Socrate a fost primul gânditor care a luat ca obiect al meditației sale ființa umană. Începând cu Socrate,
omul devine în mod exclusiv o problemă pentru el însuși. "Persoana ta este sufletul tău" spunea Socrate
(Platon, Alcibiade, 138e).
Platon
În secolul IV î.Hr., Platon, filosof de la care ne-au rămas importante lucrări (dialogurile Phaidon,
Republica, Legile etc.), pornind de la metoda lui Socrate – al cărui elev a fost – a creat dialectica și a
făcut sinteza între raționalism și spiritualismul lui Pitagora. În sistemul său Ideile erau o realitate absolută
și imuabilă, inaccesibilă cunoașterii raționale. Opera politică ne înfățișează, la maturitatea târzie, un
Platon dezamăgit de tentativele de înfăptuire a „statului ideal” (condus de filosofi), dar capabil să ne
transmită mesajul că scopul statului este să asigure ordinea, dreptatea.
Aristotel
Discipol al lui Platon ,Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din
cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al
școlii peripatetice. Deși Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare
din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul
științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica,
Logica formală, Retorica, Etica.De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas
paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.A ridicat raționamentul (inducție și generalizare) la
rangul de „cale a cunoașterii” științifice. Omul este perfecțiunea lumii vii, iar politica are drept scop
fericirea lui prin justiție.
 3.Cărui filosof îi aparține afirmația Eu știu că nu știu nimic.
Socrate.  Deviza sa era "Știu că nu știu nimic" ("Εν οιδα οτι ουδεν οιδα") și recomandă elevilor săi
inscripția de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi: "Cunoaște-te pe tine însuți" (Гνωθι
σεαυτον: gnothi seautón), care nu trebuie interpretată în sensul introspecției moderne, ci al necesității
omului de a-și cunoaște locul său în cetate și în natură, cu certitudinea faptului de a fi muritor.
4.Definiți conceptul de dialectică din filosofia lui Socrate
Dialectica sau dialectica (greacă: διαλεκτική, dialektikḗ; legată de dialog), cunoscută și sub denumirea de
metodă dialectică, stă la baza unui discurs între două sau mai multe persoane care dețin puncte de vedere
diferite asupra unui subiect, dar care doresc să stabilească adevărul prin motivare argumente.
Dialectica seamănă cu dezbaterea, dar conceptul exclude elemente subiective precum apelul emoțional și
sensul peiorativ modern al retoricii. Astfel, dialectica poate fi contrastată atât cu cea eristică, care se
referă la un argument care își propune să conteste cu succes argumentul altuia (mai degrabă decât
căutarea adevărului), fie metoda didactică, în care o parte a conversației îl învață pe cealaltă . Dialectica
este cunoscută în mod alternativ drept logică minoră, spre deosebire de logica sau critica majoră.
5.Precizați semnificația noțiunii de adevăr la Socrate
Socrate nu avea propria definiție a adevărului, credea doar în chestionarea a ceea ce ceilalți credeau ca
adevăr. El a crezut că cunoașterea autentică a venit din descoperirea definițiilor universale ale conceptelor
cheie, cum ar fi virtutea, pietatea, binele și răul, care guvernează viața.
6.Argumentați rolul moralei lui Socrate în dezvoltarea filosofiei sale
În cursul dialogului, Socrate reușea prin întrebări țintite și repetate să descopere contradicții logice în
argumentele interlocutorului și prin aceasta să-l conducă la formularea unor concluzii care îi demonstrau
falsitatea punctelor de vedere inițiale, fără artificii retorice. El denumea această metodă "maieutică"
(μαιευτικη: maieutikè), afirmând că era capabil, prin felul său de a formula întrebările, să "extragă" din
spiritul interlocutorului cunoștințe existente în ei fără să o știe, asemenea unei moașe (meseria mamei
sale) care ajută la nașterea copilului. Gândirea socratică gravitează în jurul cunoașterii de sine, care se
realizează pe două căi: a) mediat, pe cale oracolară, prin metode mantice de prezicător; b) în mod direct,
acțiune datorită unui "demon" (δαιμων: daimon), adică unei voci interioare (și nu demon în sensul malefic
al cuvântului), o putere superioară, imagine a propriei conștiințe
7.Care este numele adevărat a lui Platon
S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insula Egina, având ca tată pe Ariston (descendent
al regelui mitic Codros) și ca mamă pe Perictione (care provenea dintr-o familie înrudită cu Solon).
Numele de naștere al său era Aristocles; Platon a fost o poreclă primită datorită pieptului său lat.
Copilăria îi este marcată de războiul peloponesiac și de luptele civile între democrați și aristocrați.
Numele său adevărat a fost Aristocles, care înseamnă „cea mai bună glorie” (din grecescul antic aristos -
cel mai bun - și kleos - glorie).
8.Definiți metoda dialectică în filosofia lui Platon
Dialectica este metoda prin care se ajunge la cunoașterea ideii, obiectul cunoașterii adevărate (episteme);
procedeul prin care se ajunge din lumea sensibilă în lumea suprasensibilă; în cunoașterea metafizică
intervine intelectul analitic (dianoia) și intelectul pur (nous). Mitul peșterii este o imagine alegorică a
lumii și a modului cum poate fi cunoscută.
9.Stabiliți semnificația ideei de Bine
Platon scrie că Forma (sau Ideea) a Binelui este obiectul final al cunoașterii, deși nu este cunoașterea în
sine, și din "Bine" , lucrurile care sunt drepte, pe lângă utilitatea și valoarea lor. Oamenii sunt ramași să
urmărească binele, dar nimeni nu poate spera să facă acest lucru cu succes fără raționament filosofic.
Ideile –cunostinte generale, obtin statut de exist. obiectiva intr-olume separata – Lumea Ideilor.
Avem 2 lumi: -
Lumea lucrurilor singulare –relativa,subiectiva.
Lumea ideilor – esentiala supraimpirica,statica, eterna.
Lumea ideilor include un sistem ierarhic de la cele mai simple la idei pina la cele mai superioare(BINE).
Bineleeste principiul echitatii fara de care nu poate fi ordinea.Cunoasterea ideilor nu poate fi directa.
Dupa Platon exista totusi o putere prin care se intrezareste ideea pura.
10.Specificați structura Existenței în filosofia lui Platon
Idealismul filosofiei platoniciene si are nucleul in erarhia tripartita existentiala
- lumea inteligibila;
- lumea sensibila;
- lumea nedeterminatului;
Exista patru feluri de existente:
- infinitul
- limita
- amestecul
- cauza amestecului
11.Care sunt căile de cunoaștere în filosofie lui Platon
Cunoașterea este familiarizarea cu cineva sau ceva, ce poate include fapte, informații, descrieri sau
abilități dobândite prin experiență sau educație. Se poate referi la înțelegerea teoretică sau practică a unui
subiect. Poate fi implicită (cum ar fi abilitatea practică sau experiența) sau explicită (cum ar fi înțelegerea
teoretică a unui subiect) și poate fi mai mult sau mai puțin formală sau sistematică. În filozofie, studiul
cunoașterii este numit epistemologie și filozoful Platon a dat faimoasa definiție a cunoașterii drept
„convingere adevărată justificată”. Cu toate acestea, nu există o singură definiție a cunoașterii unanim
acceptată și sunt numeroase teorii care o explică.
Platon distinge doua feluri de cunostere:
1. opinia - care este o forma primara si inperfecta a cunoasterii (doua trepte: conjectura si credinta);
2. stiinta – care este o forma superioara a cunoasterii;
Caile de cunoastere:
-Calea inteligibila(episteme, intellectual si rational)
-calea senzoriala( opinia, receptia si imaginatia)
12.Clasificați tipurile de suflete în filosofia lui Platon
Sufletul se concepe ca formă organizatoare, care dă sens şiorientare vieţii. Suflet posedă toate fiinţele
vii.În suflet evidenţia trei tipuri:
-vegetală(are insusirea de a asimila substantele necesare pu existenta)
-animală/senzitiv(include insusirile sufletului+miscarea si
orientarea in spatiu) şi
-raţională(include insusirileanterioareplus gindirea rationala).
Omul este fiinţă raţională,predestinat pentru viaţa în comun, numai în societate se pot forma calităţile lui
morale.
 13.Realizați eseul filosofic cu tema Statul ideal – din perspectiva filosofiei lui Platon în
comparației cu statul contemporan
Discuții despre ce este, despre ce ar trebui să fie și în ce fel ar trebui să acționeze statul pot fi identificate
încă din antichitate, chiar dacă nu era utilizat termenul de stat, el fiind originar în perioada modernă.
Articularea unor teorii coerente despre stat pot fi întâlnite în discursul gânditorilor din Grecia antică.
Timp de milenii a fost acceptată, ideea că statul trebuie să asigure nevoile cetățenilor, să urmărească un
bine public și să fie implicat în atingerea intereselor comunității pe care o reprezintă. Insa cu parere de rau
in zilele noastre statul este manipulate de gindirea celor ce il conduc, dat fiind ca cei ce conduc nu
gindesc rational, statul este o arma de inbogatire ilicita pe seama celor ce investesc in el, rezultind o
dereglarea a statului si rolul acestuia.
Statul este vazut de Platon ca o imagine terestră a unui ideal răsfrânt între oamenii de rând şi are scopul să
reconfigureze ideea de la care a pornit creaţia divină. Arta guvernării cetăţii este asemănătoare cu creaţia
terestră a lui Dumnezeu. Statul, fiind însă o copie , nu poate fi perfect şi poate rezista numai dacă trăieşte
sub beneficiul ordinii. "Platon urmărea să descopere secretul cunoaşterii regale a politicii, a artei de a
guverna oamenii." Platon doreşte crearea unui stat perfect,ideal, ferit de relele tuturor celorlalte state, care
să fie un model de dreptate şi unitate. Societatea, propusă de filosof , este opusul societăţii formată din
grupuri cu interese adverse şi mânată de conflicte interne sau revoluţii. Ideea de stat ideal apare datorită
contradicţiilor legate de exigenţele ideale şi de realitate. Platon nu mai doreşte să se îndepărteze de rău
pentru a cuceri culmile contemplaţiei, ci să se opună răului în mod eficient şi să îndrepte nedreptăţile. "In
cetatea ideală trebuie să existe o unitate totală de interese, o armonie perfectă nescindată în bogaţi sau
săraci."
In dialogul "Republica" propune împărţirea cetăţenilor în trei clase astfel: iniţial vor fi împărţiţi în două
clase, iar cea superioară va fi din nou împărţită în două. Aceste trei clase corespund celor trei părţi în care
este proporţionat sufletul omului : raţiune, spirit şi dorinţa. "Fiecărei clase îi sunt destinaţi acei oameni ale
căror caracteristici predominante corespund uneia din aceste părţi. Se presupune că repartizarea pe clase îi
va reveni eredităţii."
In viziunea proprie, statul nu poate fi ideal intrucit cei ce stau la cirma acestuia nu sunt ideali, cu toate
acestea inexistenta unui stat ar duce la legalizarea prostiei.
„Baza unui stat este libertatea.”
14.Mitul peșterii din dialogul platonician Republica este ...
Socrate explică modul în care filozoful este ca un prizonier care este eliberat din peșteră și ajunge să
înțeleagă că umbrele de pe perete nu sunt deloc realitate, căci el poate percepe adevărata formă a realității
decât realitatea fabricată care este umbrele văzute de prizonieri. Deținuții acestui loc nici nu doresc să-și
părăsească închisoarea, pentru că nu cunosc viață mai bună. Prizonierii reușesc să-și rupă legăturile într-o
zi și descoperă că realitatea lor nu era ceea ce credeau că este. Au descoperit soarele, pe care Platon îl
folosește ca analogie pentru focul pe care omul nu îl poate vedea în urmă. Ca și focul care aruncă lumină
pe pereții peșterii, condiția umană este legată pentru totdeauna de impresiile primite prin simțuri. Chiar
dacă aceste interpretări (sau, în terminologia kantiană, intuițiile) sunt o prezentare greșită absurdă a
realității, nu putem cumva să ne desprindem de legăturile condiției noastre umane - nu ne putem elibera
de starea fenomenală la fel cum prizonierii nu s-au putut elibera de lanţuri. Dacă totuși ar fi scăpat
miraculos de robia noastră, am găsi o lume pe care nu am putea să o înțelegem - soarele este de neînțeles
pentru cineva care nu a văzut-o niciodată. Cu alte cuvinte, am întâlni un alt „tărâm”, un loc de neînțeles
deoarece, teoretic, este sursa unei realități superioare decât cea pe care am cunoscut-o întotdeauna; este
tărâmul formei pure, fapt pur.
Alegoria peșterii este o poveste din Cartea a VII-a din capodopera filosofului grec „Republica”, scrisă în
B.C.E. 517. Este probabil cea mai cunoscută poveste a lui Platon, iar plasarea sa în „Republica” este
semnificativă. „Republica” este punctul central al filozofiei lui Platon, preocupat în mod central de modul
în care oamenii dobândesc cunoștințe despre frumusețe, dreptate și bine. Alegoria peșterii folosește
metafora prizonierilor înlăturați în întuneric pentru a explica dificultățile de a ajunge și de a susține un
spirit drept și intelectual.
Un dialog
Alegoria este prezentată într-un dialog ca o conversație între Socrate și discipolul său Glaucon. Socrate îi
spune lui Glaucon să-și imagineze oamenii care trăiesc într-o mare peșteră subterană, care este deschisă
doar la exterior la sfârșitul unei ascensiuni abrupte și dificile. Majoritatea oamenilor din peșteră sunt
prizonieri înlănțuiți în fața peretelui din spate al peșterii, astfel încât nu se pot mișca și nici nu pot întoarce
capul. Un foc mare arde în spatele lor și toți prizonierii pot vedea că umbrele se joacă pe peretele din fața
lor. Au fost înlănțuite în această poziție toată viața.
Există alții în peșteră, care transportă obiecte, dar toți prizonierii pot vedea despre ei umbrele lor. Unii
dintre ceilalți vorbesc, dar există ecouri în peșteră care îngreunează prizonierii să înțeleagă ce persoană
spune ce.
Libertatea din lanțuri
Socrate descrie apoi dificultățile pe care un prizonier le-ar putea avea pentru a fi eliberat. Când vede că în
peșteră există obiecte solide, nu doar umbre, el este confuz. Instructorii îi pot spune că ceea ce a văzut
înainte a fost o iluzie, dar la început, va presupune că viața lui din umbră a fost realitatea.
În cele din urmă, el va fi târât afară în soare, va fi amețit dureros de strălucire și uluit de frumusețea lunii
și a stelelor. Odată ce se obișnuiește cu lumina, îi va face milă de oamenii din peșteră și vor dori să stea
deasupra și în afară de ei, dar nu mai gândiți la ei și la propriul său trecut. Noii sosiți vor alege să rămână
în lumină, dar, spune Socrate, nu trebuie. Pentru că pentru adevărata iluminare, pentru a înțelege și aplica
ceea ce este bun și dreptate, ei trebuie să coboare înapoi în întuneric, să se alăture bărbaților înlănțuiți de
perete și să împărtășească acea cunoaștere cu ei.
15.Formulați clasificarea științelor dată de Aristotel
Într-una din lucrările sale monumentale, Fizică, Aristotel își propune să investigheze diviziunile
corespunzătoare ale științei. Potrivit lui Aristotel, o știință este posibilă dacă și numai dacă există obiecte
cunoscute. Nu poate exista o știință a dragonilor, de exemplu, deoarece dragonii nu există și, prin urmare,
o „știință” a dragonilor ar lipsi de obiecte cunoscute și, prin urmare, nu ar fi o „știință”. Mai mult, el a
crezut că scopul cunoașterii științifice este atingerea adevărurilor universale și necesare; adică trebuie să
se aplice adevăruri care se aplică peste tot, în orice moment și de necesitate.
Prima diviziune a științei, potrivit lui Aristotel, a fost știința teoretică. Cei care se angajează în științe
teoretice caută cunoștințe de dragul său. Pentru Aristotel știința teoretică la rândul ei a fost împărțită în
trei subcategorii. Prima subcategorie studiază obiecte naturale care generează mișcare și creștere internă;
adică aristota obiectele vii, precum și „corpurile cerești” și fenomenele geologice. A doua subcategorie a
științei teoretice studiază obiecte în abstracție din mișcarea lor. Cu alte cuvinte, studiază aspectul
cantitativ al obiectelor. Această a doua divizie a științei teoretice este domeniul matematicii. A treia și
ultima subcategorie a științei teoretice este studiul obiectelor care nu sunt în mișcare sau sunt imobile.
Acesta este studiul „primelor cauze”, ca să spunem așa, și este domeniul teologiei.

A doua diviziune a științei pentru Aristotel a fost știința productivă. O astfel de știință are ca scop crearea
unui produs. O știință a computerelor, de exemplu, vizează producerea de calculatoare. Pentru Aristotel
doar ființele umane, care singure au raționalitate, sunt capabile să se implice în știința productivă. O
pasăre care construiește un cuib acționează doar în funcție de instinctele sale, și deloc în funcție de rațiune
și cunoștințe științifice. Astfel, numai ființele umane se pot implica în știința productivă și pot crea un
produs prin utilizarea cunoștințelor teoretice.
A treia și ultima diviziune a științei pentru Aristotel a fost știința practică. O astfel de știință vizează
cunoașterea acțiunii sau a praxisului. Știința acțiunii stă la baza capacității de a acționa bine sau de a trăi
viața bună, care, după Aristotel, a fost o viață ghidată de rațiune.
Aceste trei diviziuni, potrivit lui Aristotel, cuprind toate obiectele sau fenomenele imaginabile pe care
știința le poate cerceta. Și până astăzi, peste 2000 de ani după ce Aristotel a propus aceste trei divizii ale
științei, nimeni nu a fost în stare să se gândească la un obiect al științei care nu se încadrează într-una din
aceste trei categorii.
16.Definiți conceptul de logică în filosofia lui Aristotel
Logica este stiinta este legile si principele gindiri rationale adevarate
17.Semnificația principiului non-contradicției în logica lui Aristotel înseamnă totul
Potrivit lui Aristotel, prima filozofie sau metafizica se ocupă de ontologie și primele principii, dintre care
principiul (sau legea) de necontradicție este cel mai ferm. Aristotel spune că fără principiul non-
contradicției nu am putea ști nimic din ceea ce știm. Probabil, nu am putea demarca obiectul vreunei
dintre științele speciale, de exemplu, biologie sau matematică și nu am fi în stare să distingem între ceea
ce este ceva, de exemplu o ființă umană sau un iepure și cum este , de exemplu pal sau alb. Distincția
proprie a lui Aristotel între esență și accident ar fi imposibil de atras, iar incapacitatea de a distinge, în
general, ar face imposibilă discuția rațională. Potrivit lui Aristotel, principiul non-contradicției este un
principiu al investigației științifice, al raționamentului și al comunicării de care nu putem lipsi.
18.Enumerați principiile fundamentale ale existenței din Metafizica lui Aristotel
Metafizica lui Aristotel – este stiina despre cauzele sau
principiile fundamentale a existentei,analizeaza 4 principii:
-Pr. formal- Forma existentei.
-Pr.material – Materia existentei
-Pr. eficientei – Miscarea lucrului
-Pr. final – Scopul existentei lucrului.
Aristotel subordoneaza primile 2 principii primilor.La inceput exista materia nedeterminata, lipsita de
forma /forma lipsita de continut fara materie. Dzeu nu creeaza ci oordoneaza,el ramine static. Pu formarea
lucrurlui trebuie unita forma(element active) si material(element pasiv).
19.Determinați cele 5 categorii din sistemul categorial a lui Aristotel care exprimă
formele existenței
Categoria a fost folosit cu eseurile lui Aristotel Categorii, în care a discutat termeni univocați și
echivocați, predicare și zece categorii:

1. Substanță, esență (ousia) - exemple de substanță primară: acest om, acest cal; substanță
secundară (specie, genuri): om, cal
2. Cantitate (pozon, cât de mult), discret sau continuu - exemple: doi coți lungime, număr,
spațiu, (lungime) timp.
3. Calitate (poion, de ce fel sau descriere) - exemple: alb, negru, gramatical, fierbinte, dulce,
curbat, drept.
4. Relația (pros ti, față de ceva) - exemple: dublă, jumătate, mare, stăpână, cunoștințe.
5. Loc (pou, unde) - exemple: într-o piață, în liceu
6. Ora (pote, când) - exemple: ieri, anul trecut
7. Poziție, postură, atitudine (keisthai, a minți) - exemple: șezut, mințit, în picioare
8. Stat, stare (echein, a avea sau a fi) - exemple: shod, armat
9. Acțiune (poiein, a face sau a face) - exemple: a lansa, a încălzi, a răci (ceva)
10. Afecțiune, pasiune (paschein, de a suferi sau de a suferi) - exemple: a fi lansat, a fi
încălzit, a fi răcit