Sunteți pe pagina 1din 3

Clătite – o rețetă

clasică și ușor de
preparat
Ingrediente
pentru 6-8 persoane
100 g făină albă
2 ouă
300 ml lapte proaspăt
1 lingură de ulei
gem de fructe (după preferințe)

Într-un bol sau castron mare se pune făina albă și un praf de sare. În mijlocul făinii se
face o adâncitură, unde se vor turna ouăle și aprox. 50-70 ml de lapte, împreună cu o
lingură de ulei.
Se amestecă dinspre centru spre margine, încorporând treptat făina de pe margini,
până este amestecată complet împreună cu ouăle, laptele și uleiul. Se amestecă cu
telul până se obține o compoziție omogenă, fină și groasă. Se adaugă apoi și restul
laptelui, continuând să amestecați, până se obține o pastă de consitența unei
smântâni subțiri. După acest punct, este indicat să lăsați compoziția să se
odihnească, timp de cca 30 minute, pentru a permite amidonului din făină să se
umfle.
Se încinge o tigaie subțire pe foc mediu, apoi se unge cu ajutorul unui prosop de
hârtie îmbibat în ulei. Cu ajutorul unui polonic, se toarnă din aluat în tigaie, mișcând
tigaia astfel încât să fie acoperită uniform de compoziție. Dacă temperatura este
medie, va dura cca 30 secunde până când clătita trebuie întoarsă, cu ajutorul unei
palete.
Se așează pe un platou, urmând a fi servite cu fructe proaspete sau cu gemul
dumneavoastră preferat.