Sunteți pe pagina 1din 62

CUPRINS

MOTTO.......................................................................................................................................2
ARGUMENTARE LUCRARE................................................................................................3
CAPITOLUL 1
1.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE..................................................................4
1.2. HORMONII TIROIDIENI..................................................................................................6
1.3. HORMONII HIPOTALAMICI ȘI HIPOFIZARI.............................................................9
1.4. HIPERTIROIDISMUL ŞI HIPOTIROIDISMUL...........................................................10
CAPITOLUL 2
2.1. GLANDA TIROIDĂ. DEFINIȚIE……………………………………………………...11
2.2. SIMPTOMATOLOGIE ……………………………………………………………….…13
2.3. DIAGNOSTIC.....................................................................................................................16
2.4. EVOLOUȚIE. COMPLICAȚII. PROGNOSTIC............................................................19
2.5. TRATAMENT.....................................................................................................................25
2.6. TIROIDECTOMIA.............................................................................................................31
2.7. PROFILAXIE......................................................................................................................34
CAPITOLUL 3
3.1. INGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE PACIENTULUI CU AFECȚIUNI ALE
GLANDEI TIROIDE.................................................................................................................36
3.2. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE. NOȚIUNI TEORETICE................................................37
3.3. FISĂ TEHNOLOGICĂ. ROLUL PROPRIU. ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE
SPITALIZARE...........................................................................................................................38
3.4.. ROLUL ASISTENTEI ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A PACIENTULUI ..............39
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ.......................................................................................................................42
4.1. PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU RECOLATAREA ANALIZELOR DE
SÂNGE- TSH, T3, T4..................................................................................................................51

1
CONCLUZII................................................................................................................................52
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................54
ANEXE.........................................................................................................................................55

2
MOTTO

Dr. Daniel Grigore,director adjunct al Institutului de Endocrinologie C.I. Parhon:

"Pacienții care suferă de afecțiuni ale glandei endocrine au variații ale nivelului energetic, au
intoleranță la frig sau căldură, variații ale tonusului muscular sau probleme cu greutatea
corporală. Cea mai întâlnită afecțiune tiroidiană este hipotiroidismul, adică atunci când tiroida
nu produce o cantitate de hormoni suficientă. Mai puțin frecventă este și condiția de tiroidă
hiperactivă, sau hipertiroidismul, care apare atunci când glanda tiroidă produce mai mulți
hormoni decât sunt necesari. Dacă sunt bine tratați, pacienții suferinzi de afecțiuni tiroidiene
pot duce o viată normală. Dacă afecțiunile sunt lăsate netratate, atunci ele pot afecta sistemul
cardiovascular, sistemul de reproducție și alte organe interne majore."

3
Argumentare lucrare

Am ales această temă pentru proiectul de absolvire datorită complexității glandei tiroide
și importanței unei bune funcționări a organismului uman. Glanda Tiroidă este una dintre cele
mai mari glande din organism și face parte din sistemul endocrin. Glanda Tiroidă are secreție
endocrină, ceea ce înseamna că își varsă produșii de secreție în organism. Glanda Tiroidă este
localizată la nivelul gâtului, sub proeminența laringeală. Principalul scop pe care îl are glanda
tiroidă este acela de a produce hormoni tiroidieni. Acești hormoni controlează creșterea și
metabolismul în cazul adulților și creșterea, dezvoltarea și metabolismul în cazul copiilor.
Glandele endocrine sunt unități funcționale formate din mai multe celule care pot
secreta hormoni, localizate în diferite regiuni ale corpului, alcătuind sistemul endocrin. Fiecare
glandă are o funcție specifică ce contribuie la menținerea echilibrului mediului intern si a
supraviețuirii..organismului..uman.
Astfel, hormonii joacă un rol în tot ceea ce facem: cum gestionăm stresul, cum absorbim
grăsimile, modul în care ne reproducem etc. În plus, mulți dintre hormoni au caracteristici
comune: reglează unele senzații care nu au nicio explicație psihologică (precum oboseala,
atracția sexuală și preferința pentru vremea caldă sau rece).
Problemele cauzate de funcționarea necorespunzătoare a tiroidei sunt preponderente în zonele de
deal și de munte, iar in România bolile de tiroidă reprezintă una din afecțiunile des intalnite. Pe
baza distribuției populației în functțe de relief, s-a constatat o mai mare frecvență a apariției
afecțiunilor tiroidiene în zonele unde apa din pânza freatică este mai săracă în iod – substanța
minerală indispensabilă pentru menținerea sănatații tiroidei - sau prea bogată în acest mineral.

4
CAPITOLUL I
1.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

Glanda tiroidă este alcătuită din doi lobi, situaţi la nivelul feţei ventrale a traheei, de
fiecare parte. Cei doi lobi sunt conectaţi printr-un istm, din care poate pleca în 30% din cazuri un
al treilea lob, denumit piramidal, rest al ductului tireoglos. Fiecare lob are o lungime
aproximativă de 4 cm şi o grosime de 2 cm, însă volumul tiroidian se corelează cu sexul, vârsta,
greutatea corporală şi cu aportul de iod. Cu o greutate ce variază între 15 şi 30 grame, tiroida este
unul dintre cele mai mari organe endocrine din organismul uman, beneficiind totodată de una din
cele mai abundente vascularizaţii:
Arterele tiroidiene superioare – ramuri ale arterei carotide externe
Arterele tirodiene inferioare – ramurile trunchiului tireocervical
Artera tiroidiană ima – inconstantă- desprinsă direct din artera aortă.
Drenajul venos se face prin intermediul venelor tiroidiene în vena jugulară externă iar
limfaticele drenează predominant în ganglionii limfatici jugulari interni.
Tiroida este învelită într-o capsulă subţire şi fibroasă ce trimite septe în interiorul glandei
determinând o lobulaţie incompletă şi neregulată.
Unitatea morfofuncţională a tiroidei este foliculul tiroidian, sferic, cu variaţii
considerabile de mărime. Diametrul mediu este de 300 μm. Peretele foliculilor tiroidieni este
alcătuit din celule epiteliale unistratificate, denumite şi tireocite, de formă cuboidală în mod
normal. În cazul în care tiroida devine inactivă epiteliul se turteşte, iar stimularea cronică cu TSH
(de exemplu în situaţia deficitului de Iod) determină o creştere a înălţimii lor.
Lumenul foliculului este plin cu coloid, o substanţă gelationasă alcătuită din proteine, în
principal tireoglobulină dar şi alte iodoproteine sau albumine serice. Interfolicular pe lângă
fibroblaste şi celule endoteliale se găsesc celule clare, individuale sau în grupuri, denumite celule
C sau parafoliculare, derivate din creasta neurală. Ele secretă calcitonina, ca răspuns la creşterea
calciului seric, funcţia lor principală, hipocalcemiantă, se realizează prin scăderea resorbţiei
osoase. Celulele C pot conţine somatostatină, peptidul înrudit calcitoninei şi alte proteine ce pot

5
avea efect stimulator sau inhibitor asupra secreţiei de hormoni tiroidieni, totuşi relevanţa lor
fiziologică este discutabilă. Sunt numeroase în copilărie dar nu depăşesc 1% din totalul celulelor
tiroidiene la vârsta adultă. Din celulele C parafoliculare poate lua naştere carcinomul medular
tiroidian.

6
1.2. HORMONII TIROIDIENI

Există două forme active de hormoni tiroidieni: tiroxina (T4) şi triiodotironina (T3).
Glanda tiroidă trebuie să genereze o cantitate suficientă de hormoni tiroidieni ţesuturilor
periferice. Sinteza acestora implică captarea sau transportul activ al iodului anorganic ionic în
celulele foliculare prin intermediul unui mecanism de transport, cu consum de energie şi
dependent de ATP-aza care permite preluarea iodului din sângele capilar în schimbul Na+. Acest
mecanism permite o concentrare a iodului la nivel tiroidian de 30-50 mai mare faţă de nivelele
circulatorii şi este stimulat de către TSH, PRL. Alţi ioni precum cloratul sau bromidul pot
competiţiona la acest transport. Iodul în sine are un efect de autoreglare a funcţiei tiroidiene.
Iodul pătruns în tireocite este rapid transportat la polul apical al celulei unde este oxidat la forma
activă de către peroxidul de hidrogen, reacţie catalizată de către o enzimă ce conţine o grupare
hem – tiroid peroxidaza (TPO). Un proces activ de transport al iodului activat se realizează la
nivelul membranei apicale în principal prin intermediul pendrinei, o glicoproteină de transport
membranar. Iodul ajuns în veziculele exocitare de la nivelul interfaţei membranei apicale cu
coloidul este legat covalent la câteva din rezidurile tirozinice ale tiroglobulinei – proces denumit
organificare. Tireoglobulina (TG) se sintetizează şi glicozilează în celule foliculare, la nivelul
reticolului endoplasmatic. Este un homodimer de 660-kd şi 134 reziduuri tirozinice din care
numai 25-30 sunt iodinate. Antitiroidienele de sinteză (metimazol, propiltiouracil) inhibă
procesul de organificare. Cuplarea reziduurilor iodotirozinice din tireoglobulină este catalizată
tot de TPO şi culminează cu formarea tiroxinei (T4) în cazul unirii a două molecule de
diiodotirozine (DIT+DIT) şi a T3 în cazul cuplării unei molecule de monoiodotirozină cu una de
diiodotirozină (MIT+DIT). În mod normal TG conţine 6 MIT, 4 DIT, două T4 şi 0,2 T3/
moleculă.
Glanda tiroidă este singura glandă endocrină care are un important depozit hormonal,
suficient pentru păstrarea statusului eutiroidian timp de 50 de zile; la nivel tiroidian se descrie şi
o rată a turn-overului hormonal redusă (aproximativ 1%).
Secreţia hormonilor tiroidieni implică resorbţia coloidului sub forma unor picături
printr-un proces de pinocitoză în celulele foliculare. Cuplarea acestor picaturi cu lizozomi,

7
formează fagolizozomii, în interiorul cărora proteoliza TG se însoțește de formarea T3, T4 şi a
iodotirozinelor. La acest nivel aproximativ 10-20% din T4 este deiodinat cu formare de T3.
Hormonii tiroidieni sunt eliberaţi în capilarele sanguine perifoliculare iar iodul din MIT şi DIT
va fi reutilizat (prin intermediul iodotirozin-dehalogenaza)
Eliberarea T4 este inhibată în primul rând de iod, mecanism responsabil de
îmbunătăţirea rapidă a funcţiei tiroidiene în hipertiroidii, odată cu administrea acestuia. Litiul are
un efect similar, printr-un mecanism neelucidat deocamdată. T3 este de zece ori mai activ decât
T4. Aproximativ 20% din T3 este produs în tiroidă iar restul de 80% se formează prin
deiodinarea extratiroidiană a T4, reacţie catalizată de 5’-deiodinaza.
Există două tipuri de enzimă: Tipul I de T4-5’-deiodinază, sensibilă la propiltiouracil,
predomină la nivelul ficatului, rinichiului şi tiroidei; Tipul II se regăseşte la nivelul muşchilor,
creierului, hipofizei şi placentei. Nu este inhibată de PTU.
Corticosteroizii și beta blocantele au efect inhibitor asupra 5’-deiodinazei.
Enzima conține selenocisteină, de aceea lipsa seleniului poate determina tulburări
funcționale. T3 este biologic inactiv şi provine din conversia periferică a T4 catalizată de 5-
deiodinaza, enzimă cu distribuţie ubicuitară.
În afara de tiroxină şi triiodotironină, tiroida mai secretă încă un hormon care prezintă
importanţă, calcitonina. Acesta este produs de către celulele C (parafoliculare), o populaţie
celulară distinctă de cea care formează T3 şi T4. Calcitonina are efect doar pe metabolismul
calciului, secreţia sa fiind stimulată de nivele crescute ale calciului în sânge. Efectul hormonal
este de a scădea aceste valori crescute ale calcemiei.
Subacțiunea hormonilor tiroidieni: metabolismul este accelerat in aproape toate
tesuturile:
-sistemul nervos central: hormonii tiroidieni susţin procesele cerebrale superioare
(gândirea logica, limbajul, etc); în exces duc la agitaţie, anxietate, atacuri de panică; când sunt
deficitari duc la scăderea puterii de concentrare, somnolenţă, scăderea capacităţii de verbalizare;
-aparat cardiovascular: creşte frecvenţa cardiacă, creşte forţa bătăilor cardiace, se
intensifică circulaţia sângelui pentru a face faţă necesităţilor crescute de oxigen, apare
vasodilataţie cutanată pentru a ajuta la disiparea căldurii produsă de metabolismul general
accelerat; tensiunea arterială rămâne în general normală, doar o creştere uşoară a valorii sistolice
fiind obsevată uneori.

8
-aparat respirator: creşte frecvenţa şi profunzimea respiraţiilor; în cazul excesului
hormonal, respiraţiile devin foarte frecvente şi superficiale.
-digestie: menţinerea unei funcţii digestive normale; excesul determină accelerarea
tranzitului (diaree); lipsa T3 şi T4 duce la încetinirea funcţiilor digestive şi încetinirea tranzitului
(constipaţie);
-nivelul lipidelor din sânge: hormonii tiroidieni determină mobilizarea grăsimilor din
depozite cu scăderea acestora; sub influenţa acestora, nivelul colesterolului, trigliceridelor şi
fosfolipidelor din sânge scade, nivelul acizilor graşi liberi creşte;
-metabolismul glucozei: creşte uşor necesarul de insulină prin formarea de glucoză
(glicoliza şi gluconeogeneza) şi prin creşterea absorbţiei acesteia din intestin; în acelaşi timp
creşte captarea acestui nutrient la nivel celular pentru a susţine metabolismul crescut;
-necesarul de vitamine: sub influenţa hormonilor tiroidieni creşte necesarul de vitamine
(de aceea în hipertiroidie, în afara rezolvării specifice a excesului hormonal se recomandă
suplimentarea cu multivitamine);
-creştere şi dezvoltare: T3 şi T4 sunt implicaţi în majoritatea proceselor de creştere şi
dezvoltare, atât în perioada intrauterină cât şi în primii ani de viaţă şi în perioada copilăriei; cel
mai important efect este pe dezvoltarea normală a sistemului nervos central (creier şi măduva
spinării); au un rol decisiv şi în dezvoltarea scheletică normală.

9
1.3. HORMONII HIPOTALAMICI ȘI HIPOFIZARI

Hormonii hipotalamici şi hipofizari regleaza functia tiroidei, astfel:

-TSH (tirotropina)- produs de hipofiză, este eliberat în sange, ajungând pe această cale
la nivelul tiroidei; stimulează sinteza de T3 şi T4, precum şi eliberarea acestora în circulaţie; are
efect trofic pe glanda tiroidă: în condiţii normale menţine nu doar funcţia ci şi dimensiunile şi
structura normală a acesteia; în exces determină creşterea în dimensiuni (guşă); deficitul de TSH,
pe de alta parte, poate conduce la atrofia ţesutului tiroidian;
-TRH- produs de hipotalamus, ajunge prin intermediul unui sistem circulator special
(sistemul port hipotalamo-hipofizar) la nivelul hipofizei unde stimulează sinteza şi secreţia de
TSH; NU are efect direct pe tiroidă;
Relaţia dintre cei doi hormoni enumeraţi mai sus şi hormonii tiroidieni (T3 şi T4) este
de tip feedback negativ. Aceasta înseamnă că sistemul de control format din hipotalamus şi
hipofiză încearcă să se opună variaţiilor prea mari ale nivelurilor de T3 şi T4 din sânge.
Cei doi hormoni tiroidieni inhibă secreţia TRH şi pe cea a TSH cand concentraţia lor în
sânge tinde să depăşească nivelul maxim normal. Concret, dacă nivelul T3 şi T4 creşte, creşte şi
efectul inhibitor pe sinteza de TSH şi TRH. Odată cu scăderea concentraţiei de TSH tiroida îşi va
reduce sinteza şi eliberarea de hormoni, ceea ce tinde să corecteze excesul iniţial.
Invers, dacă nivelul tiroxinei şi a triiodotironinei scade în sânge sub nivelul normal,
diminuează şi efectul lor inhibitor pe secreţia TRH şi TSH, astfel încât aceştia vor fi eliberaţi în
cantităţi crescute având ca efect final creşterea secreţiei de hormoni tiroidieni şi rezolvarea
situaţiei iniţiale.

10
1.4. HIPERTIROIDISMUL ȘI HIPOTIROIDISMUL

Hipotiroidismul constă în deficiența hormonilor tiroidieni. Boala apare când glanda


tiroidă nu produce suficienți hormoni ai căror rol, printre altele, este de a controla felul în care
organismul consumă energia. Deficitul hormonilor tiroidieni afectează toate sistemele
organismului. Riscul de a dezvolta hipotiroidism tinde să crească odata cu vârsta. Femeile in
vârstă au cel mai mare risc.
În cazuri rare, hipotiroidismul apare la sugari și copii mici. Sugarii au o creștere și o
dezvoltare normală dacă hipotiroidismul este tratat în timpul primei luni de viață.
Hipotiroidismul infantil netratat poate duce la afectari ale creierului, ce implică un retard psihic
și..un..retard..al..dezvoltarii. 
Adolescenții cu hipotiroidism tipic arată mult mai tineri decât vârsta corespunzatoare. Cu
tratament adecvat, un adolescent va recupera în greutate și înalțime și va ajunge tinerii de aceeași
vârstă.
Hipertiroidismul apare când glanda tiroidă produce hormon tiroidian în exces. Hormonul
tiroidian controlează metabolismul (metodele prin care organismul transformă alimentele în
energie) și influențează rata batăilor cardiace (alura ventriculară), digestia, tonusul muscular,
rezistența..oaselor..și..nivelul..colesterolului.
O persoana cu exces de hormon tiroidian are functțile organismului accentuate.

11
CAPITOLUL 2
2.1 GLANDA TIROIDĂ. DEFINIȚIE

Glanda tiroidă este cea mai mare glandă a sistemului endocrin uman, are o greutatea de
5-6 g la nou-născut, atingând o greutate de 15-18 g la adult (este mai mare la femei decât la
barbati) și este situată în regiunea antero-laterală a gatului.
Glanda tiroidă (glandula thyroidea) este un organ nepereche de culoare gălbuie-roz, cu o
consistență moale, cântărind 18-30 gr, având doi lobi de formă ovală, ce se dispun de o parte și
de alta a laringelui și traheei, uniți printr-un istm; în 50-60% din cazuri, o prelungire- lobul
piramidal, se întinde înspre osul hioid. Are o capsulă proprie ce trimite prelungiri în interiorul
glandei. Ea este învelită într-o dedublare a fasciei cervicale mijlocii, aderentă de trahee, teaca
vasculonervoasă în care se află artera carotidă, vena jugulară și nervul vag. Anterior, glanda vine
în raport cu mușchii subhioidieni. Între capsula proprie și capsula fibroasă, dependentă a fasciei
cervicale mijlocii, se află posterior, glandele paratiroide. Irigația arterială este asigurată de
arterele tiroidiene superioară și inferioară; venele se deschid în venele jugulare și trunchiul venos
brahiocefalic stâng. Limfaticele merg în ganglionii cervicali profunzi și pretraheali. Inervația este
dată de ramuri din nervii laringieni superior și inferior și din cei trei ganglioni simpatici cervicali.

ETIOPATOGENIE

În imunopatogeneza acestei boli, un rol cheie îl joacă anticorpii împotriva receptorului


pentru TSH. Aceştia sunt sintetizaţi la nivelul limfocitelor B tiroidiene şi pot avea un efect
stimulator determinând creşterea sintezei şi secreţiei de HT dar şi proliferarea celulară şi
captarea iodului. Există şi anticorpi blocanţi sau neutrii ai receptorului pentru TSH, unii
pacienţi având concomitent în ser atât anticorpi blocanţi cât şi cu efect stimulator, statusul lor
clinic depinzând de raportul dintre aceştia.
În tiroida bolnavilor se regăsesc toate tipurile de limfocite T (LT) însă predomină LT
helper (cu rol esenţial în stimularea producţiei de anticorpi) în detrimentul LT citotoxice.

12
Predispoziţia genetică este un factor unanim acceptat în BBG. Boala apare frecvent la
mai mulţi membrii ai aceleaşi familii dar transmiterea este una multifactorială. Există o asociere
între BBG şi anumite haplotipuri HLA precum şi cu unele polimorfisme ale genei
tireoglobulinei.
Principalii factori precipitanţi ai BBG sunt:
- Anumite infecţii virale sau bacteriene (de exemplu cu Yersinia enterocolitică);
- Stresul psihologic;
- Fumatul;
- Estrogenii şi perioada postpartum;
- Administrarea în exces a Iodului (în special în zonele cu deficit de Iod) sau a unor
medicamente precum Amiodarona.
Atunci cand nu funcționează corect, glanda tiroidă poate elibera prea mulți sau prea
puțini hormoni. Condiția în cazul căreia tiroida produce prea puțini hormoni se numește
hipotiroidism, iar cea în cazul căreia se porduc prea mulți hormoi poartă denumirea de
hipertiroidism.

13
2.2 . SIMPTOMATOLOGIE

Manifestarile specifice hipotiroidismului sunt:


 epuizare si oboseala
 depresie
 dificultăți de concentrare
 creștere inexplicabilă sau excesivă în greutate
 piele aspră și uscată însoțită de senzație de mâncărime
 păr uscat, aspru și fragil
 senzație de frig, în special la nivelul extremităților
 constipație
 flux menstrual crescut
 menstre mai frecvente
 infertilitate sau avort spontan.

Simptomele caracteristice hipertiroidismului sunt:


 nervozitate
 iritabilitate
 cantitate crescută de transpirație
 subțierea pielii
 păr friabil
 slăbiciune musculară care implică în special partea superioară a brațelor și
coapselor
 tremur al mâinilor
 tulburări de panică
 insomnie
 accelerarea bătailor inimii
 pierdere în greutate în ciuda unui apetit bun
 tranzit intestinal accelerat

14
 menstruații rare, cu un flux scăzut de sânge.
Durerile musculare si articulare, tendinita și sindromul de tunel carpian, durerile
mușchilor, ale articulațiilor, slăbiciunea la nivelul brațelor și tendința de a dezvolta sindrom de
tunel carpian în zona brațelor și mâinilor, sindrom de tunel tarsal si fasceita plantară, prezente la
membrele inferioare, pot fi simptome ale unor probleme nediagnosticate ale glandei tiroidiene.
În cazul hipotiroidismului ar putea fi prezente: slăbiciunea și durerea musculară, inclusiv
crampe și rigiditate, dureri articulare generale, disconfort, senzații de furnicături sau arsură în
partea inferioară a piciorului. Persoanele care suferă de hipertiroidism ar putea manifesta:
dificultate la urcatul scărilor, de a ține sau a prinde obiecte cu mâinile sau de a-și atinge palmele
deasupra capului.
Gușa și disconfort la nivelul gâtului- Sentimentul de disconfort sau umflare la nivelul
gâtului, prezența gușei sau vocea răgușită pot fi semnele unei tiroide mărite, întalnită mai ales in
cazul hipertiroidismului.
Modificări ale părului și pielii- Părul și pielea pot suferi schimbări în cazul condițiilor
tiroidiene. În mod special pierderea părului este frecvent asociată cu glanda tiroidă. În cazul
hipotiroidismului, părul devine fragil, aspru, uscat și se va rupe cu ușurință, iar pielea va deveni
aspră, îngroșată și solzoasă.
Poate avea loc și o pierdere accentuată a părului, precum și căderea marginii exterioare
a sprâncenelor. Persoanele care suferă de hipertiroidism vor avea pielea fragilă și subțire și vor
constata o cădere severă a părului.
Probleme intestinale- Constipația severă sau de lungă durata este frecvent asociată cu
hipotiroidismul, în timp ce diareea sau sindromul de intestin iritabil sunt corelate cu
hipertiroidismul.
Tulburări ale menstruției și probleme de fertilitate- Menstruațiile dureroase și
abundente sunt frecvent asociate cu hipotiroidismul. Atunci când durata menstruației este mai
scurtă și aceasta este mai puțin importantă cantitativ, poate fi implicat hipertiroidismul.
Infertilitatea poate fi asociată cu multiple condiții tiroidiene nediagnosticate și netratate.
Istoricul familial- Dacă în istoricul dumneavoastră familial există persoane care au
probleme cu tiroida, aveți un risc major de a dezvolta boli tiroidiene. Este posibil să nu fiți
întotdeauna conștienți de disfuncțiile tiroidiene din familia dumneavoastră, întrucat mulți
membrii ai familiei posibil să nu cunoască faptul că suferă de anumite condiții ale tiroidei sau să

15
se raporteze la acestea ca "probleme ale glandei sau gușei". Este important sa acordați atenție
creșterii excesive în greutate a membrilor familiei, întrucat aceasta poate fi declanșată de
afecțiuni tiroidiene.
Probleme cu colesterolul- Colesterolul ridicat, mai ales cel ale cărui valori nu scad în
urma tratamentelor medicamentoase, dietei și exercițiilor fizice, poate fi un semn de
hipotiroidism nediagnosticat. Nivelurile neobișnuit de scăzute de colesterol pot fi semne ale
prezenței hipertiroidismului.
Depresie și anxietate- Asociate sau nu cu apariția bruscă a tulburărilor de panică,
depresia și anxietatea pot fi semne ale bolilor tiroidiene. Hipotiroidismul este cel mai des asociat
cu depresia, în timp ce hipertiroidismul este corelat destul de frecvent cu atacurile de anxietate
sau de panică. Depresia care nu se ameliorează în urma tratamentului cu antidepresive poate fi un
semn al unei afecțiuni nediagnosticate a glandei tiroide.
Modificari ale greutății- Chiar dacă urmați o dietă săracă în grăsimi, cu puține calorii,
aveți un program riguros de exerciții fizice și nu reușiți să pierdeți în greutate, ba din contră,
câștigați kilograme, ar ptuea fi implicată o problemă a glandei tiroide. Dificultațile de pierdere a
greutății pot fi un semn de hipotiroidism.
Oboseala- Chiar dacă dormiți 8-10 ore pe noapte, vă simțiți epuizați și vă aflați în
imposibilitatea de a funcționa fără să dormiți pe parcursul zilei, atunci acest lucru ar putea
semnala o disfuncție a glandei tiroide, mai exact hipotiroidism. În cazul hipertiroidismului, este
posibil să suferiți de insomnie, în urma căreia vă veți simți obosiți pe parcursul întregii zile.

16
2.3.DIAGNOSTIC

Diagnosticul are următoarele etape:


1. Diagnosticul pozitiv – anamneza, examenul clinic şi examinările paraclinice
2. Diagnosticul diferenţial.

Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza anamnezei (debut brusc de tip infecţios),


examenului local (semnele celsiene) şi examenele biologice (leucocitoza, VSH crescut, PBI
moderat crescut, RIC foarte scazut). Puncţia biopsie stabileşte de regulă diagnosticul.
Anamneza- istoricul bolii
Examenul clinic- Simptomele locale constau în tetrada clasică a oricărei inflamaţii/
tumori: hipertrofie tiroidiană adesea marcată, cu interesare globală sau lobară, cu consistenţa
uniformă şi renitentă în cele nesupurative, sau cu zone de fluctuenţă, cu tendinţa la abcedare în
cele supurative;
- tiroida este dureroasă spontan sau la palpare, durere direct proportională cu viteza cu
care inflamaţia determină o presiune exagerată asupra capsulei tiroidiene. Mobilizarea glandei
prin deglutiţie sau palpare intensifică durerea;
- regiunea afectată este caldă ;
- culoarea tegumentelor din zona inflamată este roşu-aprins, variabilă in funcţie de
evoluţia inflamaţiei şi eventual, a tromboflebitei venelor jugulare externe.
- Simptome regionale: adenopatie, uneori severă şi dureroasă a lanţului ganglionar
laterocervical, iradierea durerii în zonele de vecinătate, regiunea anterioară a gatului, urechi,
faringe, cap, fenomene de compresie asupra vaselor, traheei, esofagului etc.
- Simptome generale: ascensiune termică 39—40°, frisoane intense şi repetate, curbatură,
cefalee, mialgii, artralgii, astenie.
Glanda mărită de volum cu tegumente edemaţiate, eritematoase, cu hipertermie locală.
Palpare - tiroida de consistenţă crescută, dureroasă
Fluctuenta = abces

17
Examenele paraclinice:

1. Leucocitoză cu neutrofilie
2. Valori crescute VSH (VSH ~ 100 mm/h)
3. Val. crescute gamma si alfa 2-globuline.
4. Scintigrama tiroidiană - zona necaptantă, difuză.
5. Ecografie - iniţial hipoecogen, transonic la constituirea abcesului.
6. Hemocultura poate izola uneori agentul patogen.
7. Radioiodocaptarea in limite normale.
8. Punctie pt. prelevare puroi şi izolare agent etiologic

Diagnosticul diferenţial se face cu:


- alte tiroidite; acute, subacute (alte subtipuri), cronice
- carcinomul tiroidian
- chiste hemoragice(apărute de obicei după traumatisme)
- tumori benigne sau maligne din regiunea cervicală
- chist dermoid
- chist tireoglos
- inflamaţii specifice tiroidiene
- limfom
- lipom
- chist hidatic
- alte afecţiuni ale organelor din regiunea cervicală

INVESTIGATII

1. Palparea. Prin inspecția vizuală a zonei tiroidiene și palparea acesteia, medicul


apreciază dimensiunile și consistența glandei, precum și prezența eventualilor noduli.
Nota: tiroida la (auto)control- Privește în oglindă regiunea gâtului, glanda fiind situată pe de-o

18
parte și cealaltă a laringelui. Simuleaza mișcarea de înghițire, pentru că tiroida se ridică și o poți
detecta ușor. Palpează blând pe o parte și pe alta a laringelui și vezi dacă se simte prezența unui
nodul.

2. Ecografia tiroidiana. Structura tiroidei este evaluată în detaliu cu ajutorul ecografiei, iar
dimensiunile glandei sunt stabilite cu acuratețe. Nodulii nedepistați prin palpare pot fi detectați
cu ajutorul acestui tip de investigație.

3. Investigații cu ajutorul Tomografului și RMN (rezonanță magnetică nucleară). La aceste


metode se apelează în cazurile mai complexe de extinderi tumorale maligne sau de gușă foarte
dezvoltată, prelungită în cutia toracică, de unde ecograful nu poate oferi imagini foarte sugestive.

4. Scintigrama tiroidiana. Metoda evaluează glanda, atât structural, cât și funcțional, prin
administrarea de iod radioactiv; particulele emise de acest element, sunt captate și generează o
imagine care arată dacă tiroida funcționează normal, în exces sau in hipofuncție. Tot astfel putem
afla dacă un nodul descoperit anterior (la palpare sau prin ecografie) captează iod sau nu. Nodulii
captanți (numiți și noduli calzi) nu sunt maligni, cei necaptanți (reci) reprezentând acest risc.
Iradierea prin acest procedeu este minimă și nu prezintă riscuri semnificative.

5. Punctia. Manevra constă în introducerea prin piele a unui ac intr-un nodul tiroidian și
extragerea unei cantități mici de țesut care urmează să fie analizat la microscop pentru a depista
dacă este sau nu malign. Puncția se face cu anestezie locală, astfel că nu doare mai mult decât o
banală injectie.

6. Analizele de sange. -TSH: hormon hipofizar, măsurarea lui este cea mai bună metodă de a
evalua funcţia tiroidei; se modifică înaintea hormonilor tiroidieni (T3 şi T4) când apare o
disfuncţie (hiper- sau hipotiroidie); tratamentul disfuncţiilor tiroidiene are ca scop normalizarea
valorilor TSH în primul rând (şi nu a tiroxinei şi triiodotironinei) deoarece se consideră că
nivelul acestui hormon arată cel mai exact dacă necesităţile de hormoni tiroidieni sunt corect
acoperite; după cum am mai precizat, măsurarea TSH-ului nu este concludentă la pacienţii care

19
au leziuni (tumori, chirurgie, etc) pe zona hipotalamusului şi/sau a hipofizei, la aceştia
urmărindu-se valorile T3 şi T4;
- T3, T4: nivelul în sânge al celor doi hormoni tiroidieni esenţiali; concentraţia acestora
este invers proporţională cu a TSH; în hipertiroidie: nivelul crescut al T3 şi T4 va inhiba secreţia
de TSH din hipofiză iar tabloul va fi: T3, T4 crescute, TSH redus (poate chiar nedetectabil); în
hipotiroidie: T3 şi T4 vor fi în concentraţii reduse, hipofiza detectează aceasta modificare şi
încearcă să o combată prin secreţia unei cantităţi mari de TSH care să stimuleze tiroida să
producă hormoni; tabloul va fi: T3 şi T4 scazute, TSH crescut;
- FreeT3, FreeT4: fracţiile libere ale celor doi hormoni; sunt mai utile decât concentraţiile
totale deoarece măsoara, dupa cum am mai precizat, doar partea activă metabolic a hormonilor
existenţi în sânge la un moment dat;
-ATPO, TRAb, antitiroglobulina: anticorpi împotriva unor structuri ale tiroidei; ajută la
diagnosticarea bolilor tiroidiene prin mecanism autoimun (tiroidite, boala Basedow-Graves); vor
fi discutaţi în detaliu la afecţiunile respective;
- Tiroglobulina: proteina aflată în cantitate mare în tiroidă; măsurarea ei se face la
pacienţii operaţi (tiroida exclusă în totalitate) de cancer tiroidian; un nivel anormal crescut la
aceştia ridică suspiciunea că mai există ţesut tiroidian în organism care poate fi modificat malign;

20
2.4. EVOLUTIE. COMPLICAȚII. PROGNOSTIC

Evoluţie lentă, progresivă. Afecţiunea se dezvoltă treptat, în decursul a câtorva


săptămâni, luni sau chiar ani. Evoluţia este, de obicei, lentă, progresivă, sfârşindu-se cu
hipotiroidism. „În lipsa tratamentului aceste simptome se agravează. De asemenea, trebuie ştiut
faptul că atât fumatul, cât şi stresul pot creşte riscul de hipotiroidism în tiroidita Hashimoto şi
riscul de oftalmo-patie în boala Grave”, explică medicul specialist. De altfel denumirea populată
a afecţiunii este „boala supărării”, pacientelor recomandându-li-se linişte, calm, odihnă şi cât mai
puţin stres, lucruri aproape imposibil de obţinut în vremurile pe care le trăim. Fiind o boală
cronică, nu a fost găsit încă un medicament care să o vindece. Tratamentele prescrise de medicii
endocrinologi vizează în principal ameliorarea simptomelor şi împiedicarea apariţiei
complicaţiilor.
Tiroidita Hashimoto este o afecțiune autoimună. Acest lucru înseamnă că sistemul imun
atacă țesuturile sănătoase ale corpului în loc să lupte cu bacteriile sau virusurile care invadează
organismul. În acest caz, sistemul imun produce anticorpi care atacă glanda tiroidă ca și cum
aceasta ar fi o substanță straină ce trebuie distrusă. Leziunile rezultate pot duce la scăderea
producției de hormon tiroidian.

Gușa...simplă:

Gușa simplă se definește ca o creștere a volumului tiroidei, secundar unei creșteri a


numărului celulelor tiroidiene fără hipertiroidie și nelegată de un proces inflamator sau
neoplazic.
Gușa simplă este o afecțiune foarte frecventă. Gușa simplă apare preferențial la femei. Factorii
genetici joacă un rol important, ceea ce explică frecvența antecedentelor familiale la acești
bolnavi.
Transmiterea gușei simple se efectuează în mod autosomal recesiv.
Prin definiție, se vorbește de gușa simplă sporadică atunci când această afecțiune intereseaza mai

21
puțin de 10% din populația unei regiuni. Peste acest procentaj se discută de gușa simplă
endemică.

Nodului tiroidian solitar


Definit clinic ca o tumefacție localizată a glandei tiroide, nodului tiroidian solitar poate fi
expresia..unei..mari..varietati..patologice..lezionale.

Clasificarea nodulilor tiroidieni

În funcție de aspectul lor scintigrafic distingem:


- există Nodul cald (Adenom toxic): fixează I 131 inhibă restul glandei
- există Nodul„călduț” = fixează iodul” mai puțin decât restul parenchim.
- există nodul “rece” = nu fixează I 131 suspect cancer tiroidian
- nodul tiroidian cald, care fixează radioactiv și poate fi limitat de parenchimul adiacent
sănătos sau bolnav. Dacă nodului antrenează o hipertiroidie, este vorba despre un nodul toxic.
Noțiunea de nodul rece sau cald poate fi asimilată cu caracterul de malignitate/benignitate a
leziunii nodulare. Astfel nodului cald corespunde în general unei leziuni benigne, deși trebuie
avut în vedere că în cel putin 1% din cazuri poate exista un carcinom adiacent sau inclus intr-un
nodul cald. În cazul unui nodul rece, incidența cancerului este de aproximativ 10%.
Studiul scintigrafic al nodulilor tiroidieni a arătat că în cazul tiroidei, cancerul este o boala rară
cu un prognostic foarte bun pentru formele exprimate printr-un nodul tiroidian izolat și cu o rată
de supraviețuire la 25 de ani de 88%, înglobând toate tipurile histologice.
Hipertiroidia reprezintă hiperfuncția glandei tiroide. Boala Graves cunoscută ca și boala
Parry sau Basedow este o afecțiune care se caracterizează prin 3 manifestări majore: hipertiroidie
cu gușa difuză, dermopatie si oftalmopatie. Aceste manifestări majore nu apar întotdeauna
împreună.
Boala Basedow este o afectțiune relativ frecventă care poate să apară la orice vârstă însă
este mai frecventă în decadele 3 si 4 de viață, frecvența ei fiind mai crescută la femei. În zonele
geografice unde gușa nu este endemică, raportul femei- barbati este de 7:1 față de regiunile
geografice cu gușa endemicaă unde raportul este mult mai mic.

22
Mecanism fiziopatologic:
In boala Basedow glanda tiroidă are un volum crescut difuz, este de consistență crescută
și bogat vascularizată. Modificările patologice de la nivelul său sunt hipertrofia (creșterea
volumului) și hiperplazia (creșterea numărului de celule) parenchimului.
Oftalmopatia din boala Basedow se caracterizează printr-un infiltrat inflamator la nivelul
conținutului orbitei (care respectă globul ocular) cu limfocite, plasmocite și mastocite.
Dermopatia din bola Basedow este caracterizată de îngroșarea dermului, acesta fiind infiltrat cu
limfocite și mucopolizaharide hidrofile, metacromatice.

SIMPTOME

Manifestările clinice se clasifică în manifestări care reflectă tireotoxicoza asociată și


cele..specifice..bolii..Basedow.
Cele mai frecvente manifestări clinice ale tireotoxicozei sunt: labilitate emoțională, nervozitate,
tremor, insomnie, transpirație excesivă și intolerantă la căldură precum și creșterea
peristaltismului intestinal. De asemenea scăderea ponderală este obisnuită în pofida menținerii
sau creșterii apetitului. Este prezentă și slăbiciunea musculaturii proximale cu diminuarea forței,
manifestată adesea prin dificultate la urcarea scărilor. La femeile aflate în periomenopauză există
tendința de apariție a oligo și amenoreei. În general simptomatologia dominată de nervozitate
este prezentă la tineri în timp ce la vârstnici predomină simptomatologia cardiovasculară și
oftalmologică.
Manifestările.specifice.ale.bolii.Basedow.sunt:
-gusa.difuza.hiperfuncțională
-dermopatia
-oftalmopatia.
Aceste manifestări apar în diverse combinații și cu o frecvență foarte variabilă, cea mai frecventă
fiind.gusa.
Gusa difuză hiperfuncțională poate fi asimetrică și lobulară. Depistarea unui freamăt la nivelul
glandei tiroide indică de obicei prezența tireotoxicozei, însă acest semn este uneori prezent și în
alte forme de hiperplazie tiroidiană. Diagnosticul diferențial se face cu murmurul venos și suflul

23
carotidian. La palparea tiroidiană poate fi depistat un lob piramidal mărit.
Dermopatia se manifestă de regulă la nivelul părții posterioare a picioarelor fiind denumită
mixedem pretibial. Acesta este un fenomen tardiv care apare la aproximativ jumatate din pacienți
in stadiul activ al tireotoxicozei și teoretic la toți pacienții cu oftalmopatie.
Dermopatia( manifestari ale tegumentelor și fanerelor) este caracterizată prin:
- tegumentele sunt catifelate, calde, umede, fine, eritematoase (roșeață în special la emoții în
regiunea..anterioară..a..gâtului..și..toracelui)
-..uneori..este..prezent..dermatografismul..tegumentar
-..prurit..tegumentar
- hiperpigmentare la nivelul zonei periorbitare (semnul Jellinek), precum și la nivelul coatelor,
mâinilor..sau..hiperpigmentare..difuză
-..vitiligo
-..alopecie(pilozitatea de la nivelul scalpului este scazută, fină, foarte friabilă)
-..pilozitatea..corporală..este..fină..și..mult..redusă
-..unghiile..se..subțiază,..devin..moi,..friabile..și..lucioase.
Oftalmopatia..este..caracterizată..de:
- retracția pleoapei superioare care determină descoperirea unei porțiuni mari a sclerei conferind
pacientului o privire fixă, temătoare ce creează impresia unei aparente exoftalmii. Aceasta
determină intârzierea coborârii pleoapei superioare în realizarea mișcărilor, determinând
asinergismul oculo-palpebral. Cauzele acestui mecanism sunt reprezenate de spasmul mușchiului
ridicator al pleaopei superioare datorită activității crescute a sistemului nervos simpatic
(activitate..adrenergică)
-..cornee..cu..suprafața..umedă..și..lucioasă
- exoftalmia – aceasta constă în proeminența globilor oculari însoțită de deschiderea exagerată a
fantei palpebrale. Exoftalmia este frecvent bilaterală si foarte rar se întâlnește unilateral. Privirea
in acest caz este fixă și datorită deschiderii exagerate a fantei palpebrale, ochii lăcrimează și
vederea este dublă (diplopie). Uneori exoftalmia poate progresa către forma malignă, instalându-
se..pierderea..vederii, congestia conjunctivei care este mai intensă spre marginea de
circumscriere..a..pleaopelor..insoțită..de..hipersecreție..lacrimală.
- semnul plafonării – limitarea mișcării în sus a globilor oculari la un anumit prag
- oftalmoplegie– incapacitatea ochilor de a executa miscari

24
- uneori este prezent nistagmusul– mișcări sacadate ale globilor oculari în deplasarea lor rotatorie
în plan orizontal sau vertical.

Diagnosticarea..hipotiroidismului:
Adesea este dificil de detectat hipotiroidismul deoarece simptomele sale pot fi aceleasi
cu..cele..ale..imbătrânirii,..menopauzei..sau..stresului.
Din fericire, chiar formele ușoare de hipotiroidism pot fi detectate prin testul TSH. Prin
detectarea hipotiroidismului în faze incipiente, medicul endocrinolog poate să trateze pacientul
astfel încat să nu ajungă la apariția simptomelor caracteristice.

Diagnosticarea hipertiroidismului:
Diagnosticul este relativ ușor, prin proba sanguină. Nivelul de hormoni tiroidieni este
ridicat. Glanda tiroidă este controlată de către glanda pituitară (sau hipofiza) prin hormonul TSH.
Din cauza că glanda tiroidă nu mai raspunde controlului glandei hipofize, hormonul TSH este
redus..până..la..nivele..nedetectabile.

Diagonsticarea Nodulilor Tiroidieni


Primul pas în depistarea nodulilor tiroidieni se face prin examenul fizic și cercetarea
antecedentelor medicale. Adesea nodulii tiroidieni sunt depistați în timpul examenului fizic, TC-
ului sau la ecografia gâtului, toracelui sau capului efectuate pentru alte afecțiuni. Majoritatea
pacienților nu-și detectează singuri nodulii deoarece sunt dificil de simțit și nu dau simptome.

25
2.5. TRATAMENT

Hipotiroidismul

Hipotiroidismul poate fi tratat foarte ușor, folosind medicamentele de substituție cu


hormoni tiroidieni. Cel mai eficient și stabil hormon de substitutie tiroidian este sintetic. După
începerea tratamentului se revine regulat la control pentru monitorizarea dozelor de medicament.
În majoritatea cazurilor, simptomele hipotiroidismului se ameliorează în prima saptamană după
inițierea tratamentului. Toate simptomele, de obicei, dispar în câteva luni. Sugarii și copiii cu
hipotiroidism trebuie tratați. Persoanele vârstnice sau oamenii care au probleme de sănatate
răspund mai greu la tratament.
Daca hipotiroidismul este dat de tiroidita Hashimoto sau apare post-radioterapie sau după
tiroidectomie, cel mai probabil ca persoana respectivă va necesita substitutie hormonală tot restul
vieții. Ocazional, funcția tiroidiană se reface daca etiologia este tiroidita Hashimoto.
Dacă boala s-a declanșat după o boală gravă, funcția tiroidiană se reface în cele mai multe cazuri
după..ce..persoana..se..recuperează.
Unele medicamente pot determina hipotiroidism. Funcția tiroidiană va reveni la normal când se
oprește administrarea medicamentelor.
Dacă forma de hipotiroidism este ușoară, pacientul poate să nu necesite tratament, dar
trebuie supravegheat pentru semnele de agravare a hipotiroidismului. Cercetările recente nu aduc
dovezi clare pentru un tratament de susținere; în acest caz mulți medici nu sunt de acord cu
tratamentul pentru hipotiroidismul ușor. Când se ia decizia pentru tratarea hipotiroidismului ușor,
sunt puse în balanță beneficiile (imbunatațirea simptomelor și scăderea nivelului de colesterol)
cu costurile tratamentului, monitorizării și cu posibilele riscuri. Dozele de tratament trebuie
monitorizate cu grijă la persoanele cu boli cardiace, deoarece la doze crescute de tratament poate
crește riscul pentru angină (dureri toracice) și bătăi cardiace neregulate (fibrilația atrială).
Medicul va trata hipotiroidismul cu medicamente de substituție, ca Levotiroxina.
Tratamentul trebuie administrat conform recomandărilor medicului. Se recomandă controlul
după 6 sau 8 săptămâni, pentru a se asigura că doza de medicament este corespunzatoare.

26
Dacă doza este prea mică, pacientul poate prezenta simptome de hipotiroidism, ca de
exemplu constipația, senzația de frig sau apatia și creșterea în greutate. Dozele crescute pot
determina nervozitate, tulburari de somn și tremor. Dacă pacientul asociază patologie cardiacă,
dozele crescute pot induce bătăi neregulate ale inimii sau angină. Persoanele cu probleme
cardiace încep adesea cu doze scăzute, care sunt crescute gradat. Dacă în momentul
diagnosticării, individul prezintă hipotiroidism sever, necesită tratament corespunzator de
urgentă. Hipotiroidismul sever netratat poate duce la coma mixedematoasă, o situație gravă, rară,
amenințatoare de viată.
Tratamentul pentru coma mixedematoasă implică internarea într-o unitate de terapie
intensivă. Se administrează hormoni tiroidieni intravenos (iv). Dacă persoana prezintă dificultăți
la respirație se poate utiliza un aparat de ventilație asistată. De asemenea, va fi monitorizat
pentru afectarea cardiacă, pentru prevenirea unui infarct miocardic și va fi tratat dacă este nevoie.
Tratamentul în timpul sarcinii este deosebit de important deoarece hipotiroidismul poate afecta
fătul în dezvoltare.
Dacă mama dezvoltă hipotiroidism în timpul sarcinii, se recomandă tratament imediat.
Dacă mama avea hipotiroidism înainte de sarcină, se recomandă monitorizarea nivelurilor de
hormoni tiroidieni, pentru a stabili dacă doza de tratament tiroidian este corectă. În timpul
sarcinii poate fi nevoie de o creștere a dozei de medicament cu 25 până la 50%.
De asemenea, poate fi nevoie de tratament dacă dezvoltă hipotiroidism după sarcină
(hipotiroidism postpartum). În cazul în care femeia rămâne însărcinată din nou, va fi retestată
pentru hipotiroidism. În unele cazuri, hipotiroidismul dispare fără nici o intervenție, dar în alte
cazuri este permanent și necesită tratament pe termen lung.
Medicamentele cu hormoni tiroidieni sunt singurele care pot trata eficient
hipotiroidismul. Au urmatoarele efecte în majoritatea cazurilor:
- ameliorează sau anulează simptomele hipotiroidismului: simptomele, de obicei, se ameliorează
în prima săptămână după începerea terapiei; toate simptomele dispar în câteva luni
- pot reduce riscul dezvoltării unei boli de artere coronare prin scăderea nivelurilor de colesterol
și..trigliceride
- pot reduce riscurile unei creșteri încetinite, retardului psihic și a problemelor de comportament
la..sugari..și..copii.
Tratamentul hormonal tiroidian nu produce efecte adverse dacă este administrat în mod

27
corect.
Opțiuni..de..medicamente
Medicamentele..cu..hormoni..tiroidieni..ca:
-Levotoxina..sodică(T4,Euthyrox)
-Liotironina..sodică(T3,Tiroton)
-Liotrix(T3..și..T4)..sunt..folosite..în..tratamentul..hipotiroidismului.
Hormonii tiroidieni se administrează oral în afara unor excepții, ca de exemplu coma
mixedematoasă. Această condiție necesită tratament iv (intravenos). Dozele variază cu vârsta și
severitatea bolii.

Hipertiroidismul

Există trei variante de tratament pentru hipertiroidism. Cele mai utilizate sunt
medicamentele antitiroidiene și iodul radioactiv. Foarte rar se recomandă intervenția
chirurgicală. Chiar dacă simptomele nu deranjează, este nevoie de tratament deoarece
hipertiroidismul..poate..duce..la..complicații.
Tratamentul adecvat depinde de vârstă, etiologie, valorile hormonilor tiroidieni secretați de
organism și alte afecțiuni asociate. Fiecare tip de tratament are beneficii și riscuri, este foarte
important a se discuta despre beneficiile și riscurile aferente fiecărei variante de tratament cu
medicul curant. Pentru unii oameni pot fi necesare terapiile combinate.
Tratamentul inițial pentru hipertiroidism constă de obicei în medicamente antitiroidiene
sau terapia cu iod radioactiv. Dacă persoana prezintă multe simptome, medicul poate recomanda
medicamente antitiroidiene pentru inceput cu scopul de a ameliora simptomatologia. Mai târziu
se poate decide dacă este recomandată terapia cu iod radioactiv.
Medicamentele antitiroidiene au eficiența cea mai mare în hipertiroidismul ușor, în boala Graves,
dacă este prima dată când se aplică tratament, dacă persoana are vârsta mai mică de 50 de ani sau
dacă tiroida este doar un pic mărita (gușa mică). 
Iodul radioactiv este recomandat frecvent în cazurile cu boala Graves și persoanelor cu vârsta

28
mai mare de 50 de ani sau în cazurile cu noduli tiroidieni (gușa toxică multinodulară) care
eliberează prea mult hormon tiroidian. Iodul radioactiv nu se folosește dacă:
- persoana este mai mică de 20 de ani 
- femeia este însărcinată sau dorește să rămână însărcinată la 6 luni după începerea
tratamentului
- femeia..alăptează
- persoana are tiroidită sau alt tip de hipertiroidism care este adesea o situație
temporară.
Daca prezintă simptome ca bătăi cardiace rapide, tremurături, transpirații, agitație,
senzația de uscăciune a ochilor se poate asocia cu alte medicamente pentru tratarea acestor
simptome.
Intervenția chirurgicală nu face parte în mod obișnuit din indicațiile inițiale de
tratament. Această opțiune este recomandată în cazul în care gușa este foarte mare și persoana
are dificultăți la inghițire sau la respirație sau dacă un singur nodul tiroidian foarte mare
eliberează prea mult hormon tiroidian.
Medicamentele antitiroidiene sunt adesea folosite în hipertiroidism deoarece acționează
mai rapid decât terapia cu iod radioactiv și spre deosebire de terapia cu iod radioactiv, care
distruge o parte sau toată tiroida în funcție de doza folosită, medicamentele nu induc distrugeri
permanente de țesut tiroidian. Uneori, pacientul poate lua medicamente antitiroidiene înainte de
terapia cu iod radioactiv sau intervenția chirurgicală - pentru a ajuta metabolismul, pentru a
ameliora starea generală a pacientului sau pentru a reduce șansele apariției unor probleme
serioase. 
Medicamentele antitiroidiene controlează hipertiroidismul la mulți oameni dar în același timp au
câteva dezavantaje:
Medicamentele antitiroidiene sunt:
- Metimazolul
- Propiltiouracilul.
Preparatele antitiroidiene scad secreția tiroidiană de hormon tiroidian. Preparatele
antitiroidiene funcționează mai rapid decât terapia cu iod radioactiv. De asemenea nu afectează
în mod permanent glanda tiroidă. Pacientul poate lua medicamente antitiroidiene înainte de
terapia cu iod radioactiv sau intervenția chirurgicală - pentru a ajuta metabolismul, pentru a

29
ameliora starea generala a pacientului sau pentru a reduce șansele aparției unor probleme
serioase. Pacientul poate urma un tratament antitiroidian daca prezintă oftalmopatie Graves și va
fi supus terapiei cu iod radioactiv. Administrarea preparatelor antitiroidiene înainte de terapia cu
iod radioactiv poate preveni înrăutațirea oftalmopatiei Graves.
Preparatele antitiroidiene nu acționează încă de la început. De obicei, simptomele se
ameliorează sau dispar într-o săptamană sau la 8 săptamâni după începerea tratamentului. Pot
trece 6 luni pana la normalizarea nivelului hormonal. Medicamentele antitiroidiene au eficiența
cea mai mare in hipertiroidismul ușor, in boala Graves, dacă este prima dată când boala este
tratată, dacă persoana are varsta mai mica de 50 de ani sau daca tiroida este doar un pic marita
(gușa..mică).
Preparatele antitiroidiene pot sau nu să vindece permanent hipertiroidismul. Hipertiroidismul se
vindecă in proportie de 30 până la 50% dintre cazuri după tratamentul cu medicamente
antitiroidiene..timp..de..1..sau..2..ani.
Dacă hipertiroidismul reapare după ce s-a oprit administrarea medicamentului se poate încerca
administrarea de medicamente antitiroidiene din nou. Totusi, medicul poate recomanda tratament
cu iod radioactiv deoarece acesta are mai multe șanse să vindece permanent hipertiroidismul.
In unele cazuri, un tip de medicament antitiroidian funcționează mai bine decât alt tip:
- metimazolul - este ales cel mai frecvent deoarece poate fi administrat într-o doză
zilnică, are mai puține efecte adverse și este mai ieftin decat celelalte
- propiltiouracilul - dacă femeia este însărcinată, propiltiouracilul este mai sigur decât
metimazolul. Dacă pacientul prezintă hipertiroidism sever, propiltiouracilul poate funcționa mai
bine decât metimazolul.

Tratament chirurgical

Intervenția chirurgicală pentru hipertiroidism constă în scoaterea unei porțiuni din tiroidă.
Medicii folosesc foarte rar această opțiune. Pacientul necesită intervenție chirurgicală dacă:
- tiroida este marită foarte mult astfel încat pacientului îi este greu sa înghită sau sa respire
- pacientul are cancer tiroidian sau medicul suspectează un cancer tiroidian
- pacientul are efecte adverse grave după tratamentul cu preparate antitiroidiene și terapia cu
iod..radioactiv…nu…este…o…opțiune

30
- pacientul are o gușă mare care nu s-a micșorat după terapia cu iod radioactiv
- pacientul are un nodul tiroidian mare care produce hormon tiroidian în exces și terapia cu iod
radioactiv nu a avut nici un efect.

31
2.6. TIROIDECTOMIA

Singura opțiune chirurgicală pentru hipertiroidism este tiroidectomia- ablație


chirurgicală a unei părți sau a totalității glandei tiroide.
Indicații- tiroidectomia este o intervenție chirurgicală frecventă, indicată în mai multe
boli tiroidiene: hipertiroidie(creșterea patologică a producției de hormoni tiroidieni), a cărei
formă cea mai obișnuită este boala lui Basedow, nodul izolat, gușa nodulară (hipertrofie a
glandei asociată cu mai multi noduli), cancer tiroidian.
Operația se desfașoară sub anestezie generală. După o incizie orizontală a bazei gatului,
chirurgul îndepărtează fie o mică tumoră izolată (enucleere), fie jumatate din unul sau din ambii
lobi care formează glanda (lobectomie parțială sau subtotală), fie un lob întreg (lobectomie), fie
chiar glanda întreaga (tiroidectomie totală).
Consecințe și complicații: tiroidectomia este o operație benignă dar delicată din punct
de vedere tehnic, deoarece ea trebuie să păstreze nervii recurenți, care au contact cu glanda și
sunt responsabili de funcționarea vocii, precum și micuțele glande paratiroide, lipite de partea
posterioară a lobilor tiroidieni, care controlează metabolismul fosforului si calciului.
Complicațiile acestei operații (hemoragii, infecții locale) sunt foarte rare. În caz de
ablație totală, un tratament de substituție prin hormoni tiroidieni trebuie să fie urmat tot restul
vieții.
Hemoragia produsă prin smulgerea venei tiroidiene medii este greu de stăpânit.
Evidențierea vasului trebuie făcută cu răbdare, prin tamponament repetat. În extremis, se
descoperă și se ligaturează trunchiului venei jugulare interne de fiecare parte a rupturii.
Embolia gazoasă este un accident extrem de rar, producându-se cu prilejul deschiderii
accidentale a unei vene cervicale mari, în cursul exerezei unor glande voluminoase. În timpul
inspirului, prin zona de efracție a peretelui venos, se aspiră o cantitate de aer. Se obliterează
vena și se iau măsurile de resuscitare. Compresiunea regiunii carotidiene prin depărtătoare sau
manevre intempestive poate produce sindromul sinusului carotidian (bradicardie, hipotensiune,
bradipnee).

32
Sincopa cardiacă intraoperatorie este un accident grav, manifestat prin paloare,
midriază, dispnee, puls filiform și moarte în lipsa unei reanimări adecvate.
Lezarea traheei, rară, poate apărea în gușile aderente, cu tulburări de compresiune,
traheomalacie; se suturează traheea sau, dacă nu este posibil, se efectuează traheostomia.
Leziunea nervului recurent se poate produce prin elongare sau secționare, prindere în
ligatură. Descoperirea sistemică nu pare lipsită de riscuri. Leziunea bilaterala este urmată de
insuficientă respiratorie acută fiind necesară traheostomia.
Alte complicații, excepționale dar posibile sunt leziuni esofagiene și pleurale.

Anestezia și preanestezia:

Anestezia trebuie să suprime complet excitațiile dureroase, să asigure libertatea căilor


respiratorii și echilibrul cardiovascular, să elimine traumatismul psihic al bolnavului. Pregătirea
preoperatorie adecvată, folosirea anesteziei generale și perfecționarea tehnicii au condus la
îmbunatățirea rezultatelor în chirurgia tiroidei.
Preanestezia este importantă în hipertiroidii datorită stării de instabilitate neuropsihică a
acestor bolnavi. Ca premedicație sunt folosite asocieri între barbiturice, opiacee,
morfinomimetice și derivate de fenotiazină. Se foloseste Petidina (Mialgin), analgezic puternic și
sedativ moderat, cu efect parasimpaticolitic (reduce secrețiile), dar care crește frecvența cardiacă.
Se administrează intramuscular, în doză de 0,1 g, cu 45 minute înaintea anesteziei. Drogurile pe
bază de fenotiazină (Romergan) au o aplicabilitate specială în hipertiroidii, fiind analgezice și
narcotice moderate, utile pentru efectele lor antihistaminice. Se pot utiliza două tipuri de
anestezie, loco-regională și generală, ultima fiind preferată datorită avantajelor sale: eliminarea
stresului psihic, analgezie perfectă, ventilație corectă și oxigenare bună, stabilitate
cardiovasculară, planuri anatomice nemodificate, control ușor al complicațiilor cardio-
respiratorii, confort chirurgical. Anestezia locală este cea mai veche metodă folosită în chirurgia
tiroidei, astăzi având indicații rare, în special contraindicațiile anesteziei generale. Se utilizează
novocaină (0,5- 1%), xilină (0,5%). tetracaină (0,15%), în cantități de 80-100 ml. Tehnica acestui
tip de anestezie constă în infiltrația subcutană a regiunii pe o suprafață cuprinsă între o linie
orizontală care trece cranial la nivelul hioidului, caudal sub clavicule și furculița sternală, iar
lateral la 3-4 cm de extremitațile viitoarei incizii, pe marginea posterioară a mușchiului

33
sternocleidomastoidian. După decolarea lamboului cutanat superior și disocierea mușchilor
subhioidieni, se efectuează infiltrația musculaturii introducând sub marginea internă a mușchilor
cate 20-30 ml de anestezic de fiecare parte; după identificarea lobilor tiroidieni, se infiltreză
pediculii tiroidieni superiori. Când intervenția se prelungește peste 60-90 minute, este necesară o
suplimentare a dozei infiltrate sau instalarea unei perfuzii lente cu novocaina 0,5% (200-300 ml),
cu efecte sedativ, antalgic si de prevenire a crizei. Anestezia generala cu intubație orotraheală
reprezintă metoda de elecție. Dintre cele două metode de anestezie generală, neuroleptanestezia
oferă cele mai mari avantaje pentru chirurgia tiroidei. La bolnavii cu cardiotireoză, este necesară
o monitorizare cardiorespiratorie eficientă, pentru a se putea corecta imediat tulburarile cardiace
și respiratorii care pot sa apară. Dintre complicațiile anestezice intraoperatorii, se pot menționa
intubația dificilă, aritmiile, modificari tensionale.

34
2.7.PROFILAXIE

1. Hipertiroidismul dat de boala Graves este o boală genetică ce nu poate fi prevenită.


Fumătorii sunt mai predispuși la dezvoltarea bolii Graves și oftalmopatiei Graves decât
persoanele nefumătoare. În mod obișnuit hipertiroidismul nu se vindecă făra intervenție
medicală. Majoritatea oamenilor au nevoie de tratament pentru vindecare.
În cazuri rare hipertiroidismul poate da complicații amentintătoare de viată numite
"furtuni tiroidiene", care apar când tiroida eliberează cantități mari de hormoni tiroideni intr-un
interval foarte scurt de timp.
2. Multe dintre cazurile de hipotiroidism sunt determinate de tiroidita Hashimoto, care nu
poate..fi..prevenită.
Desi hipotiroidismul nu poate fi prevenit, se pot monitoriza semnele bolii pentru un
tratament corespunzător. Persoanele care au risc crescut pentru dezvoltarea bolii dar nu prezintă
simptome, pot fi testate pentru a descoperi daca au hipotiroidism usor (subclinic). Unele asociații
recomandă ca toți adulții să fie testați odată ce au implinit vârsta de 35 de ani și o dată la fiecare
5 ani; vârstnicii, în special femeile peste 60 de ani, cei cu antecedente familiale de hipotiroidism
și cei cu boala Addison, artrită reumatoidă, anemia pernicioasă și diabet zaharat tip I ar trebui, de
asemenea,..să..fie..testați. Alte asociații nu fac nici o recomandare pentru sau împotriva
screeningului persoanelor care nu prezintă simptome de hipotiroidism; părerea acestora este că
nu există destule dovezi care să susțină screeningul.
Alt grup de specialiști, din specialități medicale diferite, face recomandări împotriva screening-
ului extins; totuși, se susține faptul că dacă o persoană are riscuri mari pentru a face
hipotiroidism, va dori să-și facă un test screening.
A nu se lua sub nici o forma hormoni tiroidieni fără prescripție medicală, pentru că orice
dezechibru produs de o dozare incorectă a acestora este foarte greu de corectat.
Orice femeie însărcinată care a suferit afecțiuni tiroidiene înainte de sarcina, sau care prezintă
oricare dintre semnele și simptomele specifice unei disfuncții tiroidiane, trebuie să fie examinată
de..medicul..specialist..endocrinolog.
Glanda endocrină este foarte sensibilă la radiații, de aceea este bine să se evite cât de
mult posibil radiografii, tomografii computerizate și alte radiații.

35
De asemenea, investigațiile care folosesc substanțe de contrast sunt contraindicate
pacienților diagnosticați cu hipertiroidie.

36
CAPITOLUL 3
3..1. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE PACIENTULUI CU AFECȚIUNI ALE
GLANDEI TIROIDE

“Nu cunosc o altă satisfacţie care să se compare cu sentimental că eşti folositor celorlalţi.
Ceilalţi te apreciază, iar tu îi ajuţi să-şi schimbe vieţile în mai bine. Oamenilor le place să facă
lucruri care îi satisface, dar nursing-ul este ceva pe care îl faci cu capul, cu inima şi cu mâinile”.
Virginia Henderson.

Nursingul promovează sănătatea, previne îmbolnăvirile, tratează pacienţii din punct de


vedere somatic şi psihic în orice unitate sanitară, comunitate şi are rolul de a suplini nevoia
afectată, pentru a recupera în timp util persoana, pacientul. Asistenta medicală este conştiinţa
celui lipsit de conştiinţă, dragostea de viaţă pentru un amputat recent, vocea pentru cel prea slab
ca să vorbească. Asistentei îi revin o serie de sarcini pe care trebuie sa le îndeplinească cu multă
seriozitate şi profesionalism, dintre care cea mai importantă este aceea de a ajuta pacientul cu
tact, înţelegere, delicateţe şi atenţie.
Procesul de nursing este un complex de acţiuni care implică reacţii, interacţiuni între
satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale. Nursing-ul implică gândire, relatare, judecată, acţiune
în relaţie cu starea de sănătate manifestată de pacient.
Funcţia specifică a nursing-ului este de a ajuta pacienţii să facă faţă sau să se adapteze la
problemele lor de sănătate. După ce am cunoscut şi înţeles bine programul de nursing, am găsit
în aplicarea lui faptul că nevoile spirituale ale unei persoane au aceeaşi importanţă ca şi cele
somatice sau psihosociale de aceea ele trebuie îngrijite şi satisfăcute ca orice altă nevoie.
Ceea ce nursă gândeşte despre planul spiritual al omului, se va reflecta în relaţia acesteia şi
pacient, de aceea eu cred că cel mai important factor în acordarea îngrijirilor este atitudinea şi
viziunea noastră pe care o avem privind importanţa acestui domeniu.
Acţiunile întreprinse în planul de îngrijire nu se reduc numai la tratament delegat şi/sau la
aplicarea în mod mecanic a unor cunoştinţe dobândite. Se urmăreşte atingerea obiectivului

37
pentru fiecare nevoie perturbată şi de multe ori este atât de important ca pacientul să simtă şi
afectivitatea noastră deoarece îi este benefic un zâmbet încurajator, o atingere blândă, o privire
senină, acestea putând fi o rază caldă de soare care va pătrunde în colţurile întunecate şi reci ale
disconfortului cauzat de durerea fizică sau de alte nelinişti.
Asistenta medicală trebuie să dea dovadă de bună pregătire profesională, de blândeţe, tact,
siguranţă, bunăvoinţă şi devotament. În acest mod unind ştiinţa cu conştiinţa, asistenta medicală
devine un spijin activ al pacientului şi medicului.

3.2. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE. NOȚIUNI TEORETICE

Componentele planului de ingrijire

1. Culegerea datelor, se face prin discuţii directe cu pacientul sau cu aparţinătorii


acestuia. Se urmăreşte identificarea şi stabilirea antecedentelor personale şi a antecedentelor
hetero-calaterale, motivele internării şi istoricul bolii.
2. Planificarea îngrijirilor funcţie de necesităţi, de o reală importanţă este cunoaşterea
celor 14 necesităţi ale omului, stabilite de Virginia Henderson, cadrul mediu sanitar fiind
independent în a satisface nevoile pacientului.
3. Stabilirea obiectivelor în funcţie de priorităţi, această etapă este dirijată în două
subetape: examinarea datelor culese cu interpretarea lor (ţinând cont şi de datele ştiinţifice) şi
stabilirea problemelor reale ce afectează sănătatea pacientului şi a sursei de dificultate.
4. Realizarea îngrijirilor, o dată abiectivele formulate se poate trece la realizarea
îngrijirilor, care reprezintă baza procesului de îngrijire. De felul cum se va acţiona acum, de
calitatea intervenţiei cadrului mediu sanitar, depinde mersul evolutiv, al bolii, spre vindecare sau
cronicizare.
5. Evaluarea – analizarea şi evaluarea obiectivelor propuse, permite evaluarea procesului
de îngrijire şi aducerea de modificări pe întreaga evoluţie a stării de sănătate a pacientului.

38
3.3. FIȘA TEHNOLOGICĂ. ROLUL PROPRIU. ASIGURAREA CONDIŢIILOR
DE SPITALIZARE

Pentru asigurarea confortului pacienților, saloanele trebuie să aibă un număr redus de


paturi, iar pentru izolarea unor cazuri mai grave, un număr de saloane vor fi sub formă de rezerve
de un pat. Pentru fiecare pat se va asigura o suprafaţă cuprinsă între 6,5 - 10 m2 şi un volum de
12 - 20 m3 . Culoarea pereţilor trebuie să fie odihnitoare; culorile albastru deschis şi verde pal
sunt cele mai recomandate. Cele mai indicate materiale pentru pardoseală sunt mozaicul, gresia
şi linoleumul, care permit efectuarea cu uşurinţă a curăţeniei. Saloanele trebuie să fie luminoase,
să permită o aerisire bună şi să asigure o temperatură constantă în jur de 200 C. Mulţi pacienţi
suporta cu greu chiar şi faptul ca sunt internaţi în spital, de aceea:
- saloanele, coridoarele şi anexele trebuie să fie astfel mobilate şi amenajate, ca să se poată
apropia cât mai mult de mediul obişnuit al pacientului, cu zugrăveli uni, dar variate şi în culori
pastel;
- coridoarele să fie dotate cu scaune şi măsuţe, unde la nevoie, pacientii în trecere să se poată
odihni câteva minute;
- mobilierul să fie uşor de curăţat, estetic, capitonat cu materiale plastice colorate;
- măsuţele vor fi acoperite cu fete de masa, iar colturile şi decorurile să fie aranjate foarte bine şi
estetic;
- pe coridoare şi în saloane se vor pune flori;
Asistenta poate crea în saloane un mediu plăcut, în care pacienţii să se simtă bine şi să
stea cu plăcere:
- saloanele să fie cât mai mici, cu 2 - 4 paturi, distanţate între ele, pentru ca pacienţii să nu se
deranjeze reciproc;
- ferestrele să fie prevăzute cu perdele uşor de spălat;
- vesela, lenjeria instrumentarul şi orice obiect de inventar al secţiei să fie într-o stare impecabilă;
- nu se vor ţine în saloane foile de observaţie, de temperatură şi tăbliţa cu datele personale şi
diagnosticul pacienţilor.
Liniştirea pacientului, pregătirea lui psihica, menţinerea instrumentelor în stare de
perfecta funcţionalitate, sunt etape pregătitoare, obligatorii, ale oricărei intervenţii de explorare
sau de tratament. Regimul terapeutic de protecţie tine seama de odihna pasivă şi activă a

39
pacienţilor ca important mijloc terapeutic. Patul se aranjează în funcţie de preferinţa pacientului,
asigurându-i acestuia cea mai comoda poziţie, iar pentru cei intr-o stare mai puţin grava, se vor
asigura fotolii. Alimentaţia pacienţilor în sufrageria secţiei uşurează foarte mult îngrijirea lor,
creându-le un anturaj cu aspect extraspitalicesc. Asistenta trebuie să ştie cum să înlăture frica din
conştiinţa pacientului. Acesta trebuie să privească cu încredere procedurile de tratament, iar
mijlocul cel mai bun pentru a obţine acestui lucru este folosirea unei tehnici corecte, executata cu
instrumente bine întreţinute, care reduc durerea la minimum sau o înlătura complet. Se va
respecta somnul pacientului, care, prin inhibiţia scoarţei cerebrale constituie un important factor
terapeutic. Condiţiile create în spital trebuie să asigure pacientului un somn mai bun decât cel
obişnuit. Curăţenia exemplară a saloanelor, aranjamentul paturilor şi noptierelor, asigurarea
semnalizării otice sau acustice, transformă o cameră rece şi tristă de spital într-una ospitalieră şi
familiară. În întreţinerea acestei ambianţe plăcute a saloanelor, un rol deosebit revine
personalului mediu şi auxiliar, care-şi petrece cea mai mare parte a timpului la patul pacientului.
Este recomandabil ca în acelaşi salon să fie amplasaţi pacienti apropiaţi ca vârstă, preocupări
intelectuale, afecţiuni chirurgicale apropiate. Secţia cu paturi trebuie să fie împărţită într-un
compartiment aseptic şi unul septic, pentru a preveni declanşarea unor infecţii intraspitaliceşti.
Secţia cu paturi trebuie să fie împărţită într-un compartiment septic destinat pacientilor cu
afecţiuni chirurgicale septice şi un compartiment aseptic pentru restul pacienţilor, pentru a se
evita declanşarea unor infecţii spitaliceşti.

3.4.. ROLUL ASISTENTEI ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A PACIENTULUI

Medicul efectuează examinarea clinica a pacientului în colaborare cu asistenta medicală


atât în dispensar cât şi în spital. Participarea asistentei la examenul clinic medical al pacientului
este o obligaţie profesională. Ajutând medicul şi pacientul în examenul clinic, asistenta
contribuie la crearea unui climat favorabil pentru relaţia medic-pacient. Începând de la sosirea
pacientului în spital şi pe tot parcursul îngrijirii, culegerea de date permite asistentei să-şi
stabilească acţiunile de îngrijire.
Toate informaţiile culese pot fi grupate în două categorii:

40
- Date relativ stabile: informaţii generale: nume, vârstă, sex, stare civilă; caracteristici
individuale: rasă, limbă, religie, ocupaţie; gusturi personale şi obiceiuri: alimentaţie,
ritm de viaţă; evenimente biografice legate de sănătate: boli anterioare, sarcini,
intervenţii chirurgicale, accidente; elemente fizice şi reacţionale: grup sanguin,
deficite senzoriale sau motorii, proteze, alergii; reţeaua de susţinere a pacientului:
familie, prieteni.
- Date variabile: sunt date în continuă evoluţie, care cer o constantă reevaluare din
partea asistentei medicale: tensiune arterială, puls, temperatură, funcţia respiratorie,
apetit sau anorexie, eliminarea, somnul, mişcarea, reacţii alergice, inflamaţii, infecţii,
oboseală, intensitatea durerii, reacţii la tratament. Date variabile legate de condiţiile
psihosociale: anxietate, stres, confort, inconfort, stare depresivă, stare de conştienţă,
grad de autonomie, capacitatea de comunicare. Interesează vârsta pacientului,
meseria, talia, greutatea.
Din istoric trebuie să cunoaştem debutul bolii (acut, cronic, insidios,), simptomele iniţiale
şi evoluţia lor. Colaborarea la examinarea clinică a pacientului este una din sarcinile
importante ale asistentei.
Sarcinile asistentei în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical sunt
următoarele:
• pregătirea psihică a pacientului;
• adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar;
• dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului;
• aducerea pacientului în poziţiile adecvate examinărilor;
• asigurarea iluminaţiei necesare la examinările cavităţilor naturale;
• deservirea medicului cu instrumente;
• ferirea pacientului de traumatisme şi răceală;
• aşezarea pacientului în pat după examinare şi facerea patului.
Pregătirea psihică a pacientului se încadrează în muncă de educaţie şi de liniştire pe care
asistenta o duce cu pacientul din momentul primirii lui în secţie. Atitudinea ei faţă de
pacient trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajuta; crearea climatului favorabil,
atitudinea apropiată, constituie factorii importanţi ai unei bune pregătiri psihice, în
preajma examinărilor de orice natură, asistenta trebuie să lămurească pacientul asupra

41
caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să se reducă la minimum durerile care
eventual vor fi provocate prin unele manevre simple. Ţinând seama de simţul pudorii,
asistenta va izola patul pacientului (în special la prima examinare), despărţindu-l cu un
paravan de celelalte paturi, ceea ce linişteşte pe mulţi pacienţi. Adunarea, verificarea şi
pregătirea instrumentarului necesar examinării clinice medicale.
Examinarea se începe prin luarea anamnezei.

42
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ

Caz nr.1
Dg. Tiroidita subacută

CULEGEREA DATELOR
A. DATE RELATIV STABILE
NUME: T
PRENUME: I
VÂRSTA: 31 ani
SEX : F
RELIGIE: creștin ortodoxă
LIMBA VORBITĂ:.română
DOMICILIU: Pitești
OCUPAŢIA: vânzatoare
GRUP SANGUIN: .O I…
.Rh……pozitiv
AHC: HTA
APP: amigdalectomie - 2008, colecistectomie – 2010
DEFICITE SENZORIALE: nu
ALERGII: nu
OBICEIURI: fumatoare 10-15 tigari/zi
ÎNĂLŢIME: 1,68 cm

B. DATE VARIABILE
T.A. – 130/70 mmHg

43
A.V. – 54 bătăi/minut
PULS – 54 pulsaţii/minut
TEMPERATURA – 38,8°C
RESPIRATIE – 19 respiraţii/minut
GREUTATE –83 Kg
MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ- Fatigabilitate, difagie, inapetență, frilozitate,
constipaţie, astenie, creştere ponderală, bradicardie, piele uscată la nivelul coatelor şi
genunchilor, febră persistentă, edem anterocervical si durere la nivelul gatului.. Examenul local
evidenţiază limfoadenopatie de dimensiuni reduse pretraheal şi paratraheal . Ecografia cervicală
sugerează edem peritraheal şi absenţa unor colecţii lichidiene.

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ

NEVOIA MANIFESTĂRI DE SURSE DE PROBLEMA DE GRAD DE


FUNDAMENTALĂ DEPENDENȚĂ DIFICULTATE DEPENDEȚĂ DEPENDENȚĂ
1. A RESPIRA ȘI A Bradicardie Edem Proces infectios Alterarea circulaţiei Independent
AVEA O BUNĂ anterocervical
CIRCULAȚIE
2.A MANCA ȘI A Apetit crescut Modificari Alterarea Dependent
BEA hormonale alimentaţiei în
surplus
3.A ELIMINA Alterarea eliminarii Dependent
4.A SE MIȘCA ȘI A Fatigabilitate Intoleranță la efort Alterarea mobilitatii Dependent
AVEA O BUNĂ
POSTURĂ
5.A DORMI ȘI A Treziri frecvente Frilozitate Insomnie Dependent
SE ODIHNI
6.A SE ÎMRĂCA ȘI Incapacitatea de a se Intoleranta la efort Deficit de Dependent
DEZBRĂCA îmbrăca şi dezbrăca autoingrijire
7.A MENȚINE Febra 38,8 Proces infectios Alterarea Dependent
TEMPERATURA temperaturii
CORPULUI ÎN
LIMITE
NORMALE
8.A FI CURAT, Dificultate în a se Astenia, Deficit de Dependent
ÎNGRIJIT ȘI A autoîngrijii Fatigabilitate autoîngrijire
PROTEJA

44
TEGUMENTELE
9.A EVITA Nelinişte Limite cognitive Anxietate Dependent
PERICOLELE Vulnerabilitate
10.A COMUNICA Independent
11.A ACȚIONA Independent
CONFORM
PROPRIILOR
CREDINȚE ȘI
CONVINGERI
12.A FI Independent
PREOCUPAT ÎN
VEDEREA
REALIZĂRII
13.A SE RECREA Independent
14.A ÎNVĂȚA Cunoştinţe Lipsa de informaţii Deficit de cunoştinţe Dependent
CUM SĂ-ȘI insuficiente despre despre afecţiune
PĂSTREZE afecţiune
SĂNĂTATEA

EXAMINĂRI PARACLINICE INVESTIGAŢII DE LABORATOR

VALORI NORMALE VALORI REALE


Hemoleucograma:leucocite 4200 –8000/mm³ 7 800/mm³
hemoglobina hematii Femei = 13 ± 2 g% 13,2g%
Bărbaţi = 15 ± 2 g%
Femei= 4,2– 4,8mil/mm³ Bărbaţi 4,9mil/mm³
=4,5-5,5mil/mm³
Viteza de sedimentare a la 1 oră = 1 -10 mm la 1 oră =13 mm
hematiilor (VSH) la 2 ore = 7 -15 mm la 2 ore =28 mm
Timp sangerare 3-4 min 3’45”
Timp coagulare 8-12 min 9’30”
Transaminaze
T.G.O. 2 - 20 U.I. 28 U.I.
T.G.P. 2 -16 U.I. 17 U.I
Bilirubina : - totala 0,6 -1 mg % 0,6 mg %
Fibrinogen 200-400 mg % 488 mg%

45
Glicemie 80 – 120 mg % 88 mg%
Uree 20-40 mg % 32 mg%
Creatinina : - în sânge 0.6 -1.2 mg % 1 mg%
Anti TPO 0-100 50
T3 1.2-2.8 0.8
T4 60-160 25
TSH 0.17-4.05 50

46
47
48
49
50
4.1. PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU RECOLATAREA
ANALIZELOR DE SÂNGE- TSH, T3, T4

Consimţământul pacientului

51
Este un drept al pacientului să i se ofere toate informaţiile pentru a înţelege exact ce i se
va face, procedura medicală în sine, riscurile şi implicaţiile manevrei înainte de a consimţi şi a
semna că este de acord cu efectuarea procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuată şi potenţialele riscuri este în primul rând
responsabilitatea medicului. Asistenta va relua explicaţiile medicului, se va asigura că pacientul
le-a înţeles bine şi va verifica dacă pacientul a semnat consimţământul.

Măsuri de protecţie:
Măsurile de protecţie trebuie luate atât pentru asistentă cât şi pentru pacient. După
recoltare, produsul trebuie etichetat şi transportat în condiţii optime, astfel incât să nu afecteze
rezultatul.
Pentru puncţia venoasă sau arterială:
 Ace şi seringi sterile.
 Tampoane de vată.
 Alcool.
 Garou sau bandă Esmarch.
 Pernă elastică cu material de protecţie.
 Recipiente de recoltare.
 Substanţe anticoagulante: heparină, citrat de sodiu 3,8%, oxalat de potasiu, fluorură de
sodiu, EDTA.
 Tăviţă renală.
 Mănuşi de protecţie.
 Medii de cultură pentru examene bacteriologice (bulion citrat, geloză semilichidă).

Pregătirea bolnavului:
 Pregătirea psihică:
o Se anunţă cu 24 de ore înainte.
o Se explică necesitatea tehnicii.
o Se instruieşte pacientul privind comportamentul acestuia din timpul recoltării.
o Se solicită colaborarea.

52
o Se urmăreşte înlăturarea stării de tensiune legată de examinările ce urmează a fi
făcute – la indicaţia medicului se poate administra medicaţie calmantă.
o Se asigură repausul pe timpul executării tehnicii.
o Se obtine consimtamantul informat.
 Pregătirea fizică:
o Se face în funcţie de examenul cerut şi de locul recoltării.
o Uneori se impune un regim dietetic, repaus la pat, medicaţie specială.
o Pacientul nu trebuie să mănânce înaintea recoltărilor.
o Se îndepărtează lenjeria de pe regiunea aleasă pentru puncţie.
o Hainele nu trebuie să împiedice circulaţia de întoarcere.
o Pentru puncţia venoasă se aşează pacientul în decubit dorsal, cu braţul în extensie,
sprijinit pe pernă elastică.
o Pentru puncţie capilară pacientul poate sta şi în şezut, pe scaun, cu braţul sprijinit
în extensie şi supinaţie.
 Stabilirea locului puncţiei venoase:
 Se alege braţul pentru puncţie.
 Se examinează calitatea şi starea vaselor de la plica cotului.
 Se stabileşte locul de execuţie al puncţiei venoase.
 Recoltarea sângelui prin puncţie venoasă:
 Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.
 Îmbracă mănuşile de protecţie.
 Se aplică garoul.
 Se palpează locul puncţiei.
 Se dezinfectează cu tampon cu alcool.
 Se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el
închis.
 Se puncţionează vena în condiţii de asepsie perfectă, pe direcţia axului longitudinal,
împingând acul 1-1,5 cm în lumenul venei.
 Se aspiră sângele în seringă, eprubetă, alt recipient etc.
 Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
 Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei şi se retrage brusc acul.

53
 Se menţine tamponul 1 cca. 10 minute fără a îndoi braţul.
 Incidente şi accidente:
o Hematom.
o Perforarea venei.
o Ameţeli.
o Paloare accentuată.
o Lipotimie.
o Colaps.
 Recoltarea sângelui venos prin sistem vacutainer:
 Metoda asigură confortul bolnavului, calitatea probei recoltate şi securitatea personalului
medical.
 Se foloseşte un tub holder la care se ataşează acul de puncţie prin înfiletare.
 La tubul holder se adaptează tuburi vaccuumtainer
 Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât diafragma
gumată a dopului să fie străpunsă.
 După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru omogenizarea cu aditivul.
 Se procedează la fel cu toate tuburile necesare recoltării.
 Se etichetează tuburile şi se trimit la laborator.
 Îngrijirea bolnavului după recoltare:
 Se şterg tegumentele. Se schimbă lenjeria murdară.
 Se asigură o poziţie comodă.
 Se aplică comprese reci la locul puncţiei în caz de dureri, hematom, inflamaţii.

TSH- Pregatire pacient – à jeun (pe nemâncate); nu se recoltează sânge pentru determinarea
TSH după puncție bioptică tiroidiană recentă, nici după un act chirurgical la nivelul tiroidei.
Există o variatie diurnă a nivelului TSH: nivelul maxim este la ora 23.
La nou născut recoltarea se face la 3-7 zile după naștere.
Specimen recoltat – sânge venos.
Recipient de recoltare – vacutainer făra anticoagulant, cu/fară gel separator.

54
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucreaza serul
proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstreaza la 2-8°C sau la -20°C.
Volum probă – minim 0.5 mL ser.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat.
Stabilitate proba – 7 zile la 2-8°C; 1 luna la -20°C; nu decongelați/recongelați.

T3- Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate).


Specimen recoltat – sange venos.
Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul
proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C.
Volum proba – minim 0.5 mL ser.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat.
Stabilitate proba – 7 zile la 2-8°C; 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati.

T4- Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate); daca pacientul se afla in tratament cu
medicamente hipolipemiante care contin tiroxina, recoltarea de sange pentru determinarea T4 se
va face la 4-6 saptamani dupa intreruperea acestuia.
Specimen recoltat – sange venos.
Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul
proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C.
Volum proba – minim 0.5 mL ser.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat.
Stabilitate proba – 7 zile la 2-8°C; 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati.

55
EVALUARE FINALĂ

Pacienta în vârstă de 31 ani s-a internat în data de 05.01.2020 pentru următoarele


manifestări de dependenţă: fatigabilitate, difagie, inapetentă, frilozitate, constipaţie, astenie,
creştere ponderală, bradicardie, piele uscată la nivelul coatelor şi genunchilor, febră persistentă,
edem anterocervical . Pacienta afirmă că afecţiunea s-a manifestat in urma cu aproximativ 6 luni,
prin apariţia fatigabilitati, difagiei, inapetentei, constipaţii si creştere ponderală, cu perioade de
inflamaţie acută şi remisiuni transitive, cu durerila nivelul gatului ce cresteau in intensitate. În

56
urma examenului clinic şi examenelor paraclinice s-a stabilit diagnosticul de tiroidita subacuta.
Datele culese sunt analizate şi interpretate definindu-se problemele de dependenţă, diagnosticele
de îngrijire şi obiectivele de îngrijire. Datorită intervenţiilor cu rol propriu şi delegat acordate
obiectivele de îngrijire au fost realizate. Pacienta prezintă stare generală bună, afebrilă, tranzit
intestinal prezent, micţiuni fiziologice, mişcare şi postură adecvată, somn fiziologic, odihnitor,
echilibrată psihic şi fără complicaţii. Întrucât evoluţia a fost favorabilă, pacientul va fi externat in
data de 20.01.2020 cu următoarele recomandări:
-evitarea efortului fizic excesiv, alternarea perioadelor de efort cu cele de repaus
-evitarea factorilor precipitanti ai exacerbarilor ( frig, umezeala, noxe respiratorii -
utilizarea corecta a terapiei
-control lunar la medicul de familie -respectarea tuturor recomandǎrilor date de medic la
ieşirea din spital
-continuarea tratamentului prescris de medic
Educ pacientul asupra masurilor pe care trebuie sa le aplice pentru evitarea complicatiilor
si verific daca a inteles informatiile primite.

CONCLUZII

Tiroidita este afecţiune inflamatorie sau infecţioasă a parenchimului tiroidian


caracterizată printr-o diversitate de forme clinice, cu etiologie, expresie clinică şi tratamente
foarte variate.
Un factor comun este inflamaţia acută sau cronică, microbiană sau nemicrobiană,
specifică sau nespecifică a glandei tiroide cu structură normală. Tiroidita subacută poate fi
intalnită la orice varstă şi la ambele sexe, cu incidenţă maximă la femei de varstă medie.

57
Studiile recente au infirmat patogenia autoimună, agentul patogen incriminat fiind un
microvirus de tipul virusului urlian. Inflamaţia este focală, lobară sau extinsă la toată glanda,
care aderă la ţesuturile învecinate, deşi există de regulă un edem, care conferă un spaţiu de clivaj
in care disecţia se face fără dificultate. Tiroiditele acute sunt mai frecvente la femei intre 20-40
ani, apariţia lor fiind
Favorizată de episoadele de congestie premenstruală, dupa utilizarea anticoncepţionalelor
sau din timpul sarcinii. Tabloul clinic, este precedată cu 2-6 săptămani de afecţiuni
rinofaringiene febrile nespecifice, (care pot trece nesemnalate de pacient), completat de febră,
astenie, tulburari menstruale, scădere ponderală. Debutul poate fi si insidios fără
simptomatologie alarmantă, singurul semn revelator fiind apariţia guşii (30%). Alteori, debutul
este marcat de instalarea semnelor clinice de hipertiroidite (10%). Local se constată mărirea
moderată de volum a glandei, care la palpare este fermă, dureroasă, cu forma neregulată.
Tratamentul profilactic presupune tratarea corectă a infecţiilor generale, infecţiilor din
focarele de vecinatate, precum şi profilaxia guşilor in focarele endemice.Tratamentul curativ
presupune: combaterea factorului etiologic; excluderea zonei afectate (eventual pe cale de
abcedare sau abcedată) si substituţie tiroidiană. Sub tratament corect şi precoce, de regulă se
obţine remisiunea procesului inflamator.
In rarele cazuri de tiroidită supurată procesul rămane unilateral, abcesul poate fistuliza la
tegumente, mai rar in trahee sau esofag. Este posibilă si difuzarea spre spaţiile profunde ale
gatului sau spre mediastin prin teaca pachetului sculo-nervos al gatului, cu apariţia unei
mediastinite grave. Evoluţia generală a bolii este favorabilă; in 1-6 luni fenomenele inflamatorii
se remit spontan, funcţia glandulară se normalizează; există şi posibilitatea ca evoluţia să se facă
spre dezvoltarea unei guşi mixedematoase.
Prognosticul este in general favorabil, remisia spontană a fenomenelor fiind posibilă intr-
un număr insemnat de cazuri. In urma studierii celor trei cazuri cu această afecţiune am constatat
următoarele asemănări şi deosebiri:
- toate cazurile prezintă un tablou clinic cu durerii vi la nivelul gatului, astenie fatigabilitate si
modificari ale greutatii ponderale .
- cazurile I si III prezinta crestere ponderala
- cazul II prezinta scadere ponderala
- in primele două cazuri se continua cu un tratament conservator : Eutirox

58
- in cazul III se intervine chirurgical practicandu-se hemitiroidectomie
Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientelor cu tiroidita subacuta este amplu şi
constă in susţinerea psihică a bolnavelor, pregătirea preoperatorie, dacă sunt tratate chirurgical,
supravegherea postoperatorie pentru prevenirea complicaţiilor şi explicarea tuturor
recomandărilor medicale făcute la externare.
Asistenta medicală, trebuie să dea dovadă de bună pregătire profesională, de blăndeţe,
tact, siguranţă, bunăvoinţă şi devotament. In acest mod unind ştiinţa cu conştiinţa, asistenta
medicală devine un spijin activ al bolnavului şi medicului.

59
60
61
BILIOGRAFIE

1. Chirurgia tiroidelor și a paratiroidelor - C. Caloghera, A. Mogoșeanu, D. Bordos. Ed. Facla


1976.
2. Francis S. Greenspan – Basic and clinical endocrinology, vol. II – Thyroid Gland – Third
Edition, 1990.
3. Philip Feling, John Baxter, Lawrence Frohman – Endocrinology and Metabolism – Thyroid
Disease, Third Edition, 1995.
4. Lucreția Titircă- Ghid de nursing și Tehnici de evaluare, Ed. Viața Medicală Românească,
2018.
5. Prof. Dr. Crin Marcean- Tratat de Nursing. Înrijirea omului sănătos și bolnav, Ed. Medicală
6. Borundel C. - Manual de medicină internă pentru cadre medii, Ed. ALL, 2000
7. Daschievici Silvian, Mihăilescu Mihai, Chirurgie- Manual pentru cadre medii și școli
sanitare postliceale, Ed. Medicala, Bucuresti 2013
8. Gerasim L- Medicina Internă, Ed. Medicala, București 2001
9. Ranga V, Teodorescu E- Anatomia și fiziologia omului, Ed. Medicală, București, 1969

62