Sunteți pe pagina 1din 5

Zece oraşe străvechi ale Europei care mustesc de istorie

Află care este cea mai veche urbe locuită de la noi

Atunci când vorbim de aşezări cu o istorie de milenii ne gândim, aproape automat,


la oraşele din Orientul Mijlociu: Damasc, Ierihon, Byblos, Sidon, Susa sau Babilon. Acestea
au vechimi care, în cazul unora dintre ele, depăşesc 10.000 de ani. În această situaţie,
Europa nu mai pare deloc o „Lume Veche”, aşa cum îi spun americanii, ci, mai degrabă, un
fel de vârstă a adolescenţei pe harta evoluţiei centrelor urbane. Totuşi, la o privire mai
atentă, putem descoperi centre urbane ce pot fi integrate în lumea veche a celor orientale.

Zurich (Elveţia)
Deşi aşezat într-o regiune total neprietenoasă în urmă cu câteva mii de ani, dovezile
arheologice au arătat că Zurich este unul dintre cele mai bătrâne oraşe europene, cu o
istorie continuă de cel puţin 7.000 de ani. Numeroase locuinţe datând din neolitic şi epoca
bronzului, aşa cum sunt cele din Pressehaus sau Mozartstrasse, au fost scoase la lumină
încă din secolul al XIX-lea. Mai mult, în anul 2004, vestigiile unei culturi neştiute, celebra
de acum La Tene, arată că populaţiile celtice au continuat să îşi ducă existenţa în acelaşi
spaţiu locuit de milenii iar numele aşezării, Turegus, este menţionat prima dată în anul 853
î.Hr. Celţii helveti au fost urmaţi, apoi, de romanii care au dat aşezării numele de Turicum
şi au transformat-o într-unul dintre cele mai importante centre de colectare a taxelor din
Germania Superior. Alamanii/alemanii se stabilesc în apropierea lacului Zurich în secolul V
d.Hr. şi schimbă denumirea oraşului în Ziurichi, doar un pas până la apariţia Zurichului
teuton în secolul al IX-lea. Astăzi, Zurich a fost declarat oraşului cu cele mai bune condiţii
de viaţă din lume şi, totodată, cel mai bogat oraş european. În acelaşi timp, oraşul a fost
numit Capitala Culturală a Elveţiei.

Istanbul (Turcia)
În anul 2008, în timpul unor lucrări la Canalul Marmara, a fost scoasă la lumină o aşezare
străveche, cu o vârstă impresionantă: 8.700 de ani. Era vorba de cea mai veche atestare a
unei comunităţi stabile în zona Bosforului. Dovezile arheologice descoperite până în acel
moment vorbeau de o comunitate neolitică veche de 5.500 – 7.500 de ani. Tracii au fost
cei care au urmat societăţii neolitice, traci care au ridicat portul Lygos şi aşezările din
jurul său în secolul al XIII-lea î.Hr. Astăzi, urme ale zidului tracic mai sunt încă vizibile în
apropierea palatului Topkapı. Lygos a fost apoi colonizat de către navigatorii greci din
Megara, mai precis în anul 685 î.Hr. Câţiva ani mai târziu, în 667 î.Hr., regele grec Byzas a
pus bazele unei aşezări pescăreşti al cărei nume avea să rămână celebru peste veacuri,
Byzantion (Bizanţ). Cucerit de romani odată cu restul Greciei, Byzantionul îi apare
împăratului Constantin cel Mare într-un vis profetic. Şase ani mai târziu, în anul 330 d.Hr.,
Bizanţul era redenumit Constantinopol şi devenea capitala Imperiului Roman. A fost
cucerit, după mai bine de un mileniu, de către Imperiul Otoman, la 29 mai 1453, în urma
unui asediu de 53 de zile, asediu în care a fost folosit pentru prima dată în istorie tunul ca
armă de asediu. Redenumit Istanbul, oraşul a rămas capitala Imperiului Otoman până la 20
octombrie 1923, dată la care capitala noii republici turce a fost mutată la Ankara. Astăzi,
Istanbulul este o metropolă, fiind cel mai populat oraş din Europa şi al patrulea din lume,
cu o populaţie de aproape 13 milioane de locuitori. În anul 2010, Istanbulul a fost
desemnat de către UNESCO drept Capitală a Culturii Europene.

Marsilia (Franţa)
Este oraşul cel mai vechi din Franţa şi una dintre aşezările a cărei istorie se pierde în
timp. Cele mai vechi dovezi ale existenţei unei comunităţi umane în zonă datează de
30.000 de ani, aşa cum o arată artefactele preistorice descoperite în peştera subacvatică
Cosquer. O altă descoperire a scos la iveală urme ale unor construcţii din cărămidă, vechi
de 8.000 de ani. Legenda spune că un grup de navigatori greci, grup condus de un anume
Protis, a acostat pe ţărmul unei aşezări locuite de tribul galic al Ligurilor, în preajma
anului 600 î.Hr. Primit la un banchet regal organizat de liderul local, Protis l-a impresionat
pe acesta şi a primit mâna prinţesei Gyptis ca semn al aprecierii de care se bucurase în
rândul localnicilor. Imediat după căsătorie, cei doi s-au stabilit pe un deal din apropiere,
acesta fiind şi punctul de început al coloniei elene Massalia. Massalia, aliat tradiţional al
Romei în conflictele cu etruscii, galii şi celţii, şi-a pierdut autonomia în anul 49 î.Hr., ca
urmare a sprijinului acordat lui Pompei în războiul cu Iulius Cezar. Cucerită iniţial de
vizigoţi, aşezarea a căzut în mâinile francilor, trib de origine germanică, în secolul al VI-lea
d.Hr. Parte a Imperiului Francilor şi apoi a Franţei, Marsilia a rămas până azi cel de al
doilea oraş ca importanţă al Franţei.

Lisabona (Portugalia)
Cel mai mare oraş lusitan şi capitală a Portugaliei, Lisabona are o istorie ce se întinde
până în neolitic, în vremuri în care era locuit de triburi ibere. Aceştia au fost şi
constructorii uriaşilor megaliţi (dolmene şi menhire) încă vizibili în împrejurimile oraşului.
După invazia celţilor indo-europeni din mileniul I î.Hr., cele două populaţii s-au contopit,
dând naştere celtiberilor, aşa cum este şi cazul tribului Cempsi ce se regăsea în zona
actualei Lisabone. Dovezi arheologice susţin că fenicienii au pus bazele unei înfloritoare
aşezări, în preajma anului 1200 î.Hr, aşezare pe care au numit-o Allis Ubo (Port sigur), deşi
ipoteza este încă disputată între istorici. Conform tradiţiei transmise din generaţie în
generaţie, întemeietorul cetăţii Lisabonei ar fi fost însuşi Ulise, eroul grec din Iliada şi
Odiseea lui Homer, cel care a şi numit aşezarea Ulyssippo. Intrată în rândul provinciilor
romane după căderea Cartaginei, Lisabona (pe atunci numită Olissipona) s-a numărat
printre puţinele regiuni în care cetăţenii au primit drepturi egale cu latinii şi chiar
cetăţenia romană. A urmat, începând cu secolul al VIII-lea d.Hr., dominaţia maură asupra
Lisabonei, perioadă marcată de o puternică dezvoltare, atât economică cât şi culturală, a
cetăţii care devenea, vădit, una dintre cele mai importante aşezări din Peninsula Iberică.
Abia în anul 1147, cavalerii cruciaţi conduşi de Alfonso I al Portugaliei au reuşit să
recucerească Lisabona şi să o alipească Portugaliei. Deşi nici astăzi nu există vreun
document oficial care să o ateste drept capitală a ţării, Lisabona este considerată de
facto oraşul reprezentativ al Portugaliei.

Cadiz (Spania)
Este considerat cel mai “bătrân” oraş din întreaga Europa Occidentală. Înfiinţat de către
fenicieni sub numele de Gadir, în anul 1104 î.Hr., Cadizul a fost şi a rămas până astăzi unul
dintre cele mai importante centre urbane ale Peninsulei Iberice. Vechii greci aveau propria
versiune despre întemeierea oraşului, susţinând că piatra de temelie a fost pusă chiar de
către legendarul erou Hercule, după uciderea monstrului Geryon, cea de a X-a dintre cele
XII munci pe care a trebuit să le ducă la îndeplinire. Devenit colonie cartagineză în anul
500 î.Hr., Cadizul este cucerit de către Scipio Africanul în anul 206 î.Hr., şi rămânea parte
a Imperiului Roman până la sosirea vizigoţilor în anul 410. Maurii îl preiau din mâna
aceloraşi vizigoţi în anul 711, asta după o perioadă destul de scurtă în care fusese alipit
Bizanţului, şi îl păstrează în stăpânirea lor până în anul 1262, atunci când au fost alungaţi
de către Alfonso al X-lea de Castilia. În prezent, multe dintre vechile sale clădiri şi
monumente au fost restaurate, oferind Cadizului (Qadis în limba arabă) farmecul care l-a
făcut celebru în Antichitate şi în Evul Mediu.

Chania (Grecia)
Probabil cel mai vechi oraș locuit permant al Greciei, Chania și-a început existența încă
din era miceniană, istoricii și arheologii susținând că bazele sale au fost puse în anul 1400
î.Hr., cu puțin timp înainte ca orașe ca Atena, Larnacca sau Teba să ia naștere. Și, cu
toate acestea, descoperirile arheologice recente din districtul Kasteli susțin ipoteza
conform căreia așezarea a fost fondată încă din neolitic, de populațiile native ale
Balcanilor. Numită de către grecii dorieni (sosiți în anul 1100 î.Hr.) Cydonia, termenul elen
pentru gutuie, cetatea s-a bucurat de o mare însemnătate în vechea Eladă, atât de
însemnată încât a fost pomenită chiar și în Odiseea lui Homer. După mai bine de un
mileniu de existență în rândul orașelor state grecești, Cydonia a fost cucerită, în anul 69
d.Hr., de către consulul roman Caecilius Metellus, cel care a și păstrat privilegiile
cetățenilor cydonieni. Chania a intrat apoi în stăpânirea unui Bizanț timpuriu, fiind ulterior
ocupată de către arabi în anul 824. Recucerită de către bizantini, cetatea este donată, în
anul 1204, liderului celei de a patra cruciade, Bonifaciu, Marchiz de Montferrat. Acesta nu
a apreciat, însă, darul ce i s-a oferit, și a vândut Chania către negustorii venețieni pentru
doar 100 de mărci de argint. A fost, poate, cea mai înfloritoare perioadă din întreaga
istorie a cetății. În fapt, majoritatea clădirilor-monument de astăzi datează din perioada
dominației venețiene. A urmat cucerirea otomană din 1645, moment în care Chania devine
reședința pașei de Creta iar istoria sa este marcată de nenumăratele conflicte dintre
cretani și turci. Abia în 1922 Chania a revenit Greciei, după aproape două milenii de
ocupații străine. Astăzi, orașul este al doilea că mărime din Creta și, cu cei 120.000 de
locuitori, a devenit cea mai populată urbe elenă după Atena și Thesalonic.

Paris (Franţa)
Cu cei 6.200 de ani de istorie neîntreruptă atestați de istorici, Parisul se numără printre
cele mai vechi orașe europene și, alături de Marsilia, se poate alătura unei selecte liste a
“venerabilelor urbe” ale planetei. Primii locuitori ai actualei capitale a Franței au fost
reprezentanții culturii Chasseen, cultură din epoca de piatră care s-a întins pe aproape un
mileniu (4500-3500 î.Hr.). Au urmat parisii, trib celtic care a fondat o așezare pescărească
pe malul Senei, în zona în care se află actuală Ile de la Cite. Bucurându-se de o poziție
strategică ideală, așezarea atrage atenția și este cucerită de către Iulius Cezar în anul 59
î.Hr., în timpul războiului galo-roman, și primește de la latini denumirea de Lutetia. Astfel
este regăsită în documentele oficiale de la Roma până în anul 212, atunci când Lutetia
devine Paris, după numele tribului celtic ce precedase invazia romană. Căderea Imperiul
Roman și invazia hunilor lui Attila aduce o frumoasă legendă locală. Se spune că hunii au
evitat să atace orașul numai datorită pioșeniei Sfintei Genevieve, cea care a și rămas
patronul spiritual al Parisului până în ziua de azi. Odată cu invazia francilor lui Childeric I,
din anul 464, Parisul este ocupat și transformat în capitala Imperiului Francilor, sub Clovis
I, în anul 508. Confruntat cu numeroase atacuri vikinge, Parisul intră, apoi, treptat, sub
autoritatea coroanei franceze și a dinastiei capetiene, dinastie care există și astăzi.
Orașul cunoaște o dezvoltare intensă și, de la clădirile medievale de lemn și traiul
sărăcăcios al localnicilor, devine un veritabil oraș luminat, un adevărat simbol al
Renașterii și al dezvoltării culturii și artei în toate formele lor. Astăzi, Parisul este unul
dintre cele mai mari și mai dezvoltate centre urbane ale lumii, fiind vizitat anual de peste
45 de milioane de turiști, în marea lor majoritate străini. De asemenea, Parisul este și cel
mai scump oraș al lumii în care poți alege să locuiești.

Starcevo (Serbia)
Locul bătrânului, așa cum se traduce Starcevo în limba sârbă, nu este, probabil, la fel de
cunoscut cititorilor precum orașele prezentate mai sus. Și totuși, Starcevo este unul dintre
cele mai vechi orașe europene, cu o istorie continuă ce durează de mai bine de 6.200 de
ani. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme ale unui culturi străvechi, denumită
cultura Starcevo, ce se regăsește în estul Europei și în Balcani, și care are o vechime de
circa 9.000 de ani. Cultura Starcevo a dispărut brusc în jurul anului 4.200 î.Hr., an în care
istoricii presupun că a avut loc invazia pelasgilor, o populație aproape mitică despre care
se crede că era formată din vechii locuitori ai Balcanilor. În prezent, Starcevo are numai
8.048 de locuitori și face parte din provincia autonomă Voivodina.

Varna (Bulgaria)
Poate că nu vă așteptați, dar unul dintre cele mai vechi orașe ale lumii se află la sudul
Dunării și nu în Orientul Apropiat, lăcașul străvechilor oraşe Damasc și Ierihon. Este vorba
de Varna, oraș în jurul căruia au fost descoperite peste 30 de așezări a căror vârstă este
una de-a dreptul matusalemică, peste 100.000 de ani. Evident, nu putem vorbi decât de
populații tribale și nu e o locuire permanentă. Aceasta începe acum aproximativ 6.000 de
ani, este vorba de membrii culturii Varna, aceeași cultură căreia i se atribuie cele mai
vechi atestări ale prelucrării aurului. Existența tracilor (geți, terizi sau crobyzi) este
semnalată încă din anul 1.000 î.Hr., urmată la scurt timp (secolul VII î.Hr.) de cea a
coloniștilor greci din Milet. Aceștia din urmă pun bazele centrului comercial Odessos,
nume cu valențe pre-grecești, probabil un mixt al culturilor tracă și elenă. Asemenea
majorității orașelor vechi balcanice, Odessos a fost preluat de romani și, după scindarea
Imperiului, a trecut în administrația Bizanțului. Numele de Varna apare în documentele
oficiale în secolul al VI-lea d.Hr, uneori sub forma Varuna, probabil după o denumire slavă
a apei (wer – apă). Varna este ocupată de otomani la scurt timp după căderea
Constantinopolului din 1453 și rămâne parte componentă a Imperiului Otoman până la
eliberarea Bulgariei, din anul 1878, de către trupele ruso-române comandate de principele
Carol I. Astăzi, Varna este cel de al treilea oraș, ca mărime, al Bulgariei, după Sofia și
Plovdiv, și cel de-al 92-lea din Uniunea Europeană.

Mangalia (România)
Deşi nu se numără printre cele mai vechi oraşe ale Europei (lista urbelor cu milenii întregi
de existenţă neîntreruptă este una uriaşă!), Mangalia se poate mândri că este cel mai
vechi oraş locuit permanent din România încă din epoca antică. A nu se înţelege şi cea
mai veche aşezare urbană atestată pe teritoriul ţării noastre. Acest privilegiu aparţine
Histriei, străvechea cetate grecească fondată, conform istoricului Eusebiu din Cesarea
(cca. 263-339), în timpul celei de-a 33-a olimpiade antice, mai precis între anii 657 – 656
î.Hr. La Mangalia, primii care s-au stabilit au fost tracii, cei care au întemeiat aşezarea
cunoscută sub numele de Acervatis sau Cerbatis. Pe locul fostei aşezări trace, grecii
acostaţi aici au construit cetatea care avea să rămână în istorie sub numele de Callatis,
faimoasă pentru prosperitatea sa materială şi spirituală, dar şi pentru faimoşii cărturari pe
care i-a adăpostit între zidurile ei. Întemeiată la sfârşitul secolului IV î.e.n., de către
locuitorii Heracleei Pontice, localizată pe malul asiatic al Mării Negre, cetatea a fost
botezată în amintirea pârâului Cales, care scălda pământurile metropolei Heracleea.
Previziunea unui oracol a fost cea care s-a aflat la baza construirii Callatisului, cetate care
avea să devină, într-un timp scurt, una dintre cele mai puternice din zonă, dar, în acelaşi
timp, şi una dintre cele mai bogate.

Invazia avarilor către sfârşitul secolului V e.n. avea să pună capăt definitiv uneia dintre
cele mai frumoase şi prospere cetăţi ale Pontului Euxin. Puternica cetate a devenit o
simplă aşezare portuară, care şi-a păstrat pentru multă vreme aspectul părăsit.
Menţionarea pe o hartă din Pisa, care datează din secolul XII, reînvie aşezarea sub numele
de Pangalia sau Pancalia, echivalentul în greacă bizantină pentru “Callatis” din greaca
clasică, tradus prin “cea frumoasă”. Două secole mai târziu, un călător francez, Walerand
de Wawrin, pomeneşte de un port pe care îl numeşte Panguala, construit pe locul fostei
cetăţi Callatis. Funcţia comercială a portului a început să pălească iar prima menţionare a
aşezării sub numele de Mankalia este făcută în 1593, de către Paolo Giorgi. Un alt
explorator din secolul XVII, de data aceasta turc, Evlia Celebi, vorbeşte despre Mankalia
ca despre unul dintre cele mai mari porturi din Dobrogea. Mangalia a fost declarată în
1899 prima staţiune climaterică maritimă şi balneară din România, după ce analizele de
laborator stabiliseră că apele sale minerale sunt sulfuroase, alcaline, uşor cloruro-sodice
şi iodurate.

S-ar putea să vă placă și