Emoția reprezintă o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă ,
însoțită adesea de modificări în activitățile organismului , oglindind atitudinea individului față de realitate . Emoția afectează atenția , capacitatea de concentrare și viteza de reacție a individului dar și comportamentul general al acestuia . Emoția este exprimată fizic prin intermediul unor funcții fiziologice ( expresie facială sau ritm cardiac ) și reacții de conduită ( agresivitate , plâns ). Emoțiile sunt studiate de psihologi și de oamenii de stiință din domeniul inteligenței artificiale . Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman , la fel de prezentă în comportamentul și activitatea noastră cotidiană ca și cogniția . Analiza psihologică a afectivității se face în jurul relației “rațiune-emoție” , afectivitatea reprezentând reflectarea sub forma unei trăiri ( de un anumit semn , de o anumită intensitate și de o anumită durată ) a raportului dintre dinamica evenimentelor interne ( starea de necesitate ) și dinamica evenimentelor externe ( situațiile ). În urma relației “ rațiune-emoție “ iau naștere trăirile afctive . Afectivitatea reflectă raportul de concordanță sau discordanță dintre necesitățile cu care este confruntat organismul , și , evenimentele , situațiile externe .Aprobarea , satisfacerea cerințelor interne generează plăcere , mulțumire , entuziasm , iar, la polul opus, nesatisfacerea acestor cerințe induce stări de neplăcere , nemulțumire , frustrare , tristețe . În cadrul proceselor afective pe primul plan se situiază valoarea și semnificația obiectului pentru subiect . În lucrarea „Fundamentele psihologiei „ ( 2000 ) Mielu Zlate distinge trei categorii afective : -procese afective primare care au un caracter spontan , fiind mai apropiate de instinct , mai slab conștientizate și raționalizate ( ton afectiv al proceselor cognitive , trăiri afective de proveniență organică și afectele ) -procese afective complexe ( emoții curente , emoții superioare , dispoziții afective ) -procese afective superioare ( sentimente și pasiuni ) Procesele afective indiferent de forma în care se încadrează au trăsături comune : referențialitatea , intensitatea , durata , convertibilitatea , ambivalența . Referențialitatea este propietatea oricărei emoții de a orienta individul spre un obiect , individ , persoană și de a produce efectul de” legare” sau „îndepărtare „ . Polaritatea asociază trăirea emoțională cu calificativul “plăcut – neplăcut” , “agreabil- dezagreabil” , “bucurie -tristețe” . Intensitatea exprimă încărcătura pe care o activeză și o încorporeză în sine trăirea emoțională . Intensitatea se încadrează intre : slabă -foarte puternică , explozivă , paroxistă . Durata ne indică întinderea în timp a emoției trăite . Se disting forme active corespunzătoare acțiunii stimulului afectogen și forme latente ( pasive ) corespunzătoare prelungirii trăirii după incetarea stimulului afectogen ( remanentă afectivă ) . Convertibilitatea face posibilă inversarea sentimentului emoțional față de același obiect : trăirile , inițial pozitive , se transformă în trăiri negative sau invers . Ambivalența, se manifestă prin existența a două trăiri cu valențe opuse , față de același subiect : atracție – respingere , dragoste – ură ex. gelozia . Afectivitatea, în plan subiectiv ,este trăită ca o vibrație concomitentă organică , psihică și comportamentală .Reprezintă tensiunea întregului organism cu efecte de atragere sau respingere , căutare sau evitare .Procesele afective constituie armonizarea sau conflictul individului cu lumea sau cu sinele , reflectă lumea în subiect și subiectul în lumea sa . Trăirile afective sunt rezultatele afectivității , sunt stare și acțiune pentru individ , concentrare internă și șuvoi neântrerupt de manifestări exterioare .