Tema numărul 2 – Emoția și afectivitatea

Emoția reprezintă o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă ,

însoțită adesea de modificări în activitățile organismului , oglindind atitudinea individului
față de realitate . Emoția afectează atenția , capacitatea de concentrare și viteza de reacție a
individului dar și comportamentul general al acestuia .
Emoția este exprimată fizic prin intermediul unor funcții fiziologice ( expresie facială
sau ritm cardiac ) și reacții de conduită ( agresivitate , plâns ). Emoțiile sunt studiate de
psihologi și de oamenii de stiință din domeniul inteligenței artificiale .
Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman , la fel de prezentă
în comportamentul și activitatea noastră cotidiană ca și cogniția . Analiza psihologică a
afectivității se face în jurul relației “rațiune-emoție” , afectivitatea reprezentând reflectarea
sub forma unei trăiri ( de un anumit semn , de o anumită intensitate și de o anumită durată )
a raportului dintre dinamica evenimentelor interne ( starea de necesitate ) și dinamica
evenimentelor externe ( situațiile ). În urma relației “ rațiune-emoție “ iau naștere trăirile
afctive .
Afectivitatea reflectă raportul de concordanță sau discordanță dintre necesitățile cu
care este confruntat organismul , și , evenimentele , situațiile externe .Aprobarea ,
satisfacerea cerințelor interne generează plăcere , mulțumire , entuziasm , iar, la polul opus,
nesatisfacerea acestor cerințe induce stări de neplăcere , nemulțumire , frustrare , tristețe .
În cadrul proceselor afective pe primul plan se situiază valoarea și semnificația
obiectului pentru subiect .
În lucrarea „Fundamentele psihologiei „ ( 2000 ) Mielu Zlate distinge trei categorii
afective :
-procese afective primare care au un caracter spontan , fiind mai apropiate de instinct , mai
slab conștientizate și raționalizate ( ton afectiv al proceselor cognitive , trăiri afective de
proveniență organică și afectele )
-procese afective complexe ( emoții curente , emoții superioare , dispoziții afective )
-procese afective superioare ( sentimente și pasiuni )
Procesele afective indiferent de forma în care se încadrează au trăsături comune :
referențialitatea , intensitatea , durata , convertibilitatea , ambivalența .
Referențialitatea este propietatea oricărei emoții de a orienta individul spre un obiect
, individ , persoană și de a produce efectul de” legare” sau „îndepărtare „ .
 Polaritatea asociază trăirea emoțională cu calificativul “plăcut – neplăcut” , “agreabil-
dezagreabil” , “bucurie -tristețe” .
Intensitatea exprimă încărcătura pe care o activeză și o încorporeză în sine trăirea
emoțională . Intensitatea se încadrează intre : slabă -foarte puternică , explozivă , paroxistă .
Durata ne indică întinderea în timp a emoției trăite . Se disting forme active
corespunzătoare acțiunii stimulului afectogen și forme latente ( pasive ) corespunzătoare
prelungirii trăirii după incetarea stimulului afectogen ( remanentă afectivă ) .
Convertibilitatea face posibilă inversarea sentimentului emoțional față de același
obiect : trăirile , inițial pozitive , se transformă în trăiri negative sau invers .
Ambivalența, se manifestă prin existența a două trăiri cu valențe opuse , față de
același subiect : atracție – respingere , dragoste – ură ex. gelozia .
Afectivitatea, în plan subiectiv ,este trăită ca o vibrație concomitentă organică ,
psihică și comportamentală .Reprezintă tensiunea întregului organism cu efecte de atragere
sau respingere , căutare sau evitare .Procesele afective constituie armonizarea sau conflictul
individului cu lumea sau cu sinele , reflectă lumea în subiect și subiectul în lumea sa .
Trăirile afective sunt rezultatele afectivității , sunt stare și acțiune pentru individ ,
concentrare internă și șuvoi neântrerupt de manifestări exterioare .