sfaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

sfsfas

sfafsaf

sfsffs

Gribencea Liviu – Cl.12 B

Test#1 – Tudor Vianu, Jurnal
-SUBIECTUL 1-
-A-
1. Indică sensul secvenței nu putem trece cu vederea.
Sensul secvenței nu puteam trece cu vederea, denotă ideea că deși Viena părea la fel cum a lăsat-o autorul
acum treizeci și cinci de ani, totuși ieșeau în evidență noile schimbări ale orașului și stilul său funcțional îl
înlocuia încet, încet pe cel baroc. S-a reconstruit mult, totuși nu cu preocuparea de a menține vechiul
caracter al orașului. Stilul funcțional a înlocuit pe cel baroc.
2. Menționează numele unei clădiri supuse procesului de restaurare, prin raportare la textul dat.
Numele unei clădiri supuse procesului de restaurare, conform textului dat este: catedrala Sfântului Ștefan.
Ne odihnim în umbra catedralei Sfântului Ștefan, care își înalță tocmai atunci clopotul cel mare în
turnul reclădit de curând.
3. Precizează atitudinea autorului în momentul revenirii la Viena, așa cum reiese din primul paragraf al
textului, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă.
Atitudinea autorului in momentul revenirii la Viena, este de nostalgie așa cum reiese din secvența: am
alergat pe locurile unde am fost student odată, grăbit să surprind năluca trecutului.
4. Explică motivul pentru care spectacolul Tristan și Isolda îi provoacă autorului nedumerire.

Motivul pentru care spectacolul Tristan și Isolda îi provoacă nedumerire autorului este că au fost
implementate intervenții neexplicabile în constituirea finalului.
-(Trebuie să dau vreun citat din text) ? Oricum informația e luată din text , nu-i mai văd locul citatului.) -
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură a vienezilor, care se desprinde din textul dat.

Trăsătura vienezilor, așa cum se desprinde din textul dat este adaptabilitatea, deoarece chiar dacă a trebuit să
treacă peste consecințele grave ale unui război ei au rămas oricum pașnici și pozitivi fiind extrem de amabili.
(35 cuvinte)
-B-
În opinia mea, transformările în societate se reflectă în înfățișarea unui oraș, deoarece acesta însăși este
construit de către oameni, iar oamenii sunt singurii purtători cu adevărat al tendințelor epocii sale.
În primul rând, raportându-mă la textul de mai sus Jurnalul de Tudor Vianu, autorul însăși
menționează faptul că după modernizarea omenirii și după catastrofa lăsată în urma războiului, orașul a
trecut de la stilul său baroc la un stil mai funcțional , minimalist. În fața Catedralei Sfântul Ștefan s-a
ridicat o clădire imensă, dar fără nicio fantezie arhitecturală, un furnicar cu o mie de ochi.
În al doilea rând, putem spune că și în România s-au simțit și chiar se simt transformările în societate
care s-au reflectat în înfățișarea orașelor, de exemplu trecutul comunist al României a lăsat o amprentă
vizibilă în arhitectura orașelor, cum ar fi clădirile gri, identice, care vor să explice faptul că regimul
comunist este despre egalitate, toți să trăim la fel. Iar acum Parcursul European al țării noastre, este marcat
prin clădirile mari, cu geamuri din sticlă care vor să exprime transparență .
În concluzie, transformările în înfățișarea fiecărui oraș din lumea asta stau la baza societății și a tuturor
întâmplărilor cu care aceasta se confruntă.
-Subiectul 2-
În fragmentul de text din opera "Adam și Eva" de Liviu Rebreanu este marcată o perspectivă narativă
omniscientă, relatarea întâmplărilor fiind efectuată la persoana a III-a de un narator omniscient,
heterodiegetic, care nu se implică afectiv, iar obiectivitatea este semnalată de mărcile lexico-gramaticale
specifice, precum cele verbale "se silise", "își simțea" și pronominale "i", "își".
    De asemenea, fragmentul cuprinde o secvență de monolog, o intervenție încărcată de afectivitate, având
loc o ruptură la nivelul perspectivei și fiind alternată perspectiva omniscientă, obiectivă, cu cea subiectivă,
internă. Monologul interior marchează existența unui narator subiectiv, o altă voce a narațiunii. Deși nu
există mărci lexicale ale subiectivității, implicarea afectivă este recunoscută de relatarea gândurilor pline de
dor, precum "«Fericirea adevărată e întotdeauna o clipă»".
      Așadar, se poate afirma faptul că trecerea de la un tip obiectiv de perspectivă la unul subiectiv denotă
existența unui pluriperspectivism, a unei focalizări multiple.