DEFRIȘAREA PĂDURILOR

Cele mai importante cauze ale defrișării sunt mutarea culturilor şi comerţul cu lemn. În trecut,
indigenii practicau agricultura în pădure doborând copaci pentru a face loc culturilor şi
pajiştilor  pentru animale şi mutându-se
când solul devenea nefertil. Acest proces nu e un pericol pentru pădure dacă este făcut cu grijă şi dacă pădu
rii îi este dat suficient timp pentru a-și regenera spaţiile defrişate. Probleme apar când solului nu-i este
oferit destul timp de regenerare şi agricultura intensivă duce la degradarea definitivă a acestuia.
Din cauza omului, în prezent, cele mai mari păduri ale lumii sunt în grav pericol. Jumătate din
suprafaţa originală de pădure a fost distrusă şi lucrurile sunt pe cale să se înrăutăţească, dacă rata actuală de
despădurire nu este încetinită. Acest lucru ar fi catastrofic nu numai din pricina faptului că multe specii de
animale îşi au habitatul în pădure , ci şi deoarece pădurile joacă un rol important în reglarea climei planetei.
Ca urmarea a defrişărilor masive criza ecologică se acutizează tot mai vertiginos:
 • s-au intensificat procesele de erodare a solurilor;
•  sunt tot mai frecvente secetele;
• s-au intensificat alunecările de terenuri, ce produc grave pierderi materiale economiei naţionale;
• a degenerat starea masivelor forestiere;
• a sărăcit flora şi fauna, s-a creat pericolul dispariţiei unor specii de animale şi plante.

Nici un alt ecosistem terestru nu asigură un echilibru mai complex şi o mai mare stabilitate, decat
pădurea.
Rolul fizico-geografic al pădurilor se manifestă în câteva direcţii:
- Geomorfologic: pe lângă rolul pe care pădurile l-au jucat în acumularea marilor depozite de
cărbuni din subsol, ele au întârziat producerea eroziunilor şi a alunecărilor de teren în părţile
ridicate ale reliefului, favorizând în acelaşi timp depunerile în depresiuni. De asemenea,
prezenţa pădurilor a împiedicat acţiunea destructivă a vânturilor.
- climatic: îndulcesc extremele de temperatură din timpul iernii şi al verii, exercitând o influenţă
similară cu cea a oceanelor; sporesc umiditatea absolută şi relativă a aerului, putând să acţioneze
favorabil asupra precipitaţiilor; reduc viteza vântului; înlesnesc depunerea zăpezii; împiedică
evaporarea apei din sol şi transpiraţia excesivă a plantelor.
- asupra solului: contribuţia arborilor, datorită sistemului radicelar, la dezagregarea rocilor şi
sporirea profunzimii solului, precum şi la întreţinerea umidităţii, afânării şi bunei structurări a
acestuia; îmbogăţirea solului în elemente asimilabile, datorită litierei bogate, în descompunere;
consolidarea terenurilor expuse alunecărilor de teren şi spălărilor de suprafaţă, ca şi
împiedicarea formării avalanşelor; fixarea şi punerea în valoare a dunelor de nisip,
- hidrologic: absorbţia apelor de suprafaţă şi regularizarea debitelor lichide, care devin mai
constante şi mai ridicate,împiedicându-se astfel producerea inundaţiilor; drenarea biologică la
care contribuie toate etajele de vegetaţie din pădure, fapt datorat transpiraţiei puternice a masei
foliare.,
- asupra culturilor agricole: astfel, perdelele forestiere de protectie, asezate perpendicular pe
directia vântului, reduc simtitor viteza acestuia. În consecinta, câmpurile agricole protejate de
perdele dau recolte de cereale în medie cu 25-30 % mai mari în anii obisnuiti; în anii secetosi,
sporul de recolta ajunge pâna la 300 % fata de câmpul fara perdele. Acest efect se datoreste
faptului ca perdelele reduc evaporatia si, în timpul iernii, contribuie la raspândirea mai uniforma
a zapezii pe teren, care nu mai e dusa de vânt ci retinuta pe câmp
- asupra sanatatii oamenilor: padurea purifica atmosfera; fixeaza carbonul vatamator
animalelor si omului si reda oxigenul trebuitor respiratiei lor;
• conditiile igienice ale masivelor mari împadurite sunt mult mai favorabile decât acelea ale
oraselor, mai cu seama centrelor industriale. Aerul de padure este mai curat, mai sanatos,
deoarece fumul si praful lipsesc, gaze vatamatoare nu se gasesc iar agentii patogeni sunt
relativ putin reprezentati
 • în padurile de rasinoase, se adauga si îmbogatirea aerului în ozon, provocata de rasina
arborilor. Aerul din aceste paduri este cel mai potrivit si cel mai bun în cazul bolilor urmate
de o perioada de lunga convalescenta.
• frunzisul des al padurii actioneaza ca un ecran protector si atenueaza zgomotul (reduce
poluarea fonica), asigurând un echilibru al organismului uman cu mediul înconjutator;
• padurea contine numeroase resurse cu caracter sanogen: plante medicinale, fructe de padure,
ciuperci comestibile, nectar si polen al florilor etc. Padurile, luminisurile, vaile, taieturile si
plantatiile adapostesc circa 60 % din totalul plantelor medicinale existente în tara noastra.
- si un rol social.

SUPRAPĂȘUNATUL

Suprapășunatul este un fenomen de distrugere a covorului vegetal dintr-un ecosistem ca urmare a

procesului de pășunare intensivă de către animalele erbivore . Suprapășunatul poate fi definit ca o pașterea
a unui număr mare de animalele erbivore (domestice sau sălbatice) pentru o perioadă lungă de timp pe un
teren incapabil de a reconstitui vegetația sa, sau pașterea animalelor erbivore pe terenuri (de ex. pante) care
nu sunt adaptate pentru pășunat, din cauza unor parametri fizici. Pășunatul excesiv de multe ori duce la
eroziunea solului, distrugerea vegetație, deșertificare și altor probleme asociate cu aceste procese.
In pampasul argentinian capacitatea limită pe pășunile naturale se cifreaza la 14.000 kg vite/km2. In
preeria din Texas de 11.000 kg vite/km2, iar in savana din Kenya numai de 3500 kg vite/km2. Dacă aceste
limite sunt depășite, in populatiile animalelor salbatice apare autoreglarea, adică se intesifică activitatea
prădătorilor, crește frecvețta bolilor si paraziților, deoarece populatiile de insecte fitofage se găsesc în
echilibrul relativ cu mediul, suferind oscilații în funcție de fluctuațiile acestuia.
In cazul animalelor domestice, care rămân în afara factorilor ecologici și se supun factorului
antropic, apare suprapopularea pășunilor și o dezgolire accentuată a biotopului, care își pierde posibilitățile
de regenerare. Animalele domestice ținute pe suprafețe limitate, prin călcarea solului duc la tasarea acestuia
și strivirea învelișului vegetal. Astfel vegetația dispare progresiv de pe anumite suprafețe care sunt supuse
treptat eroziunii și degradării. Spre exemplu, insula Sf Elena: portughezii au introdus capre în anul 1513,iar
în anul 1909 flora era complet distrusă. Aceeași situație cu solurile erodate, aride cu reliefuri accidentale și
vegetație distrusă se întâlnește în zona Apeninilor – Italia, platoul Castiliei – Spania, Orientul Apropiat –
Siria, Iran si America de Nord.
In prezent pe glob există o preocupare generală de salvare de salvare a vegetației de la
suprapăsunare. In acest context se înscriu plantarea de perdele forestiere sau de fixare a asolului în Nordul
Africii ( Tunis, Maroc) prin specii de plante, care rezistă la secetă și temperaturi ridicate.