Argument

Ideea elaborării acestui Suport de curs o consider importantă în evaluarea veridică și

obiectivă a Studiul individual al elevilor, fiind necesar ca aceștia să cunoască clar ce sarcini au de
îndeplinit și în ce mod să fie prezentată informația.
Datoria fiecărui profesor este să ghideze, realizarea studiului individual, oferindu-le elevilor
informația de bază, cu ajutorul căreia vor reuși să-și facă o idee de ansamblu asupra a ceea ce
trebuie să caute și în alte surse.
Totodată, lucrarea aceasta le va permite elevilor mediciniști, din grupele alolingve, să-și
îmbunătățească vocabularul de specialitate, care le va permite dezvoltarea capacităților de
comunicare, cu viitorii pacienți.
Fiindu-le puse la dispoziție acest Suport de curs, elevii vor avea posibilitatea de a-și
dezvolta competențele lingvistice și de a se delecta cu citirea textelor de specialitate, în limba de
stat.
Prin urmare, cei ce vor avea ocazia să studieze din această lucrare, vor fi plăcut surprinși să
afle informații utile, din domeniul medicinii. Textele sunt accesibile și datorită faptului că
majoritatea din ele dispun de un vocabular specific medical, facilitează cititorilor perceperea și
interpretarea mesajului, îmbunătăţindu-şi astfel cunoştineţele în domeniul medicinii.

Competențe specifice:

1. Familiarizarea cu sistemul și subsistemele limbii ca elemente de construcție a comunicării

orale și scrise;
2. Receptarea și reproducerea diferitor tipuri de informații, texte;
3. Realizarea actelor comunicative în diferite situații de comunicare, aplicând normele de
utilizare a limbii române literare;
4. Practicarea comunicării în diverse circumstanțe de raport (personal, familial, grup social
etc.);
5. Operarea și transformarea/modificarea structurilor lingvistice adecvat situației de
comunicare;
6. Lectura corectă, fluientă, conștientă a textelor literare și nonliterare despre cultura și
civilizația arealului lingvistic românesc;
7. Redactarea textelor funcționale, respectând normele de ordonare în pagină;
8. Însușirea normelor etice, a tradițiilor, culturii, istoriei și literaturii vorbitorilor limbii-țintă

Obiective:

1. Să dezvolte, la elevi, vocabularul limbii române cu termeni medicali, prin intermediul

îndrumarului de conversatii
2. Să formeze bune abilități de redactare a unei adnotări şi a textelor de utilitatea socială,
conform mostrelor propuse în Anexe.
3. Să formeze competețe de comunicare în diverse circumstanțe de raport, utilizînd articolele,
propuse, dialoguri, curiozităţi, glume şi exercitii cu simulari de cazuri;
4. Să familiarizeze, prin intermediul lecturii, cu sistemul și subsistemele limbii ca elemente de
construcție a comunicării orale și scrise.

1
 Subiecte și însărcinări pentru Studiu Individual/Portofoliul elevului

la Limba română cu terminologie medicală

1. Medicina – știință străveche.

1.1 Aplicarea corectă în comunicarea orală a normelor limbii române literare.
(Înserarea unui videou elocvent în care să se comunice despre situația limbii române pe
teritoriul Basarabiei)
2. Relația medic și asistent medical.
2.1 Curriculum vitae; Cerere; Scrisoare de intenție;
2.2 Aparatele funcționale ale corpului uman (rebus; schemă);
2.3 Tensiunea arterială (Top 10 informații utile);
2.4 Vitaminele (text);
2.5 Eseu: ,,O minte sănătoasă într-un corp sănătos”.
3. Obligațiunile asistentului medical în caz de.
3.1 Varicelă;
3.2 Boli cardiovasculare.
4. Măsurile de siguranță în acordarea primului ajutor medical.
4.1 Mică enciclopedie de termeni ce denumesc specialități medicale și specialiști (vezi Anexa
3);
4.2 Criterii de clasificare a maladiilor (Top 10 cele mai des întâlnite maladii pe teritoriul R.M);
4.3 Aspirina în concepția modernă a terapeuticii (Întocmește adnotarea textului, conform
Anexei 2)
5. Codul etic al asistentului medical.
5.1 Drogurile distrug comoara cea mai de preț – sănătatea (Flashmob);
5.2 Fitoterapia;
5.3 Promovarea sănătății la nivelul comunității;
5.4 Videou: -Numele/Prenumele
-Vârsta;
-3 puncte forte;
-3 puncte slabe;
-5 motive pentru care ați ales vocația de asistent medical;
-Perspectiva de 5 ani.

Aplicații Google recomandate:

https://piktochart.com/
https://biteable.com/
https://www.storyjumper.com/
https://www.powtoon.com
https://screencast-o-matic.com/
http://www.voki.com/
https://www.thinglink.com
https://voicethread.com/
https://animoto.com
http://edu.glogster.com/ - poster digital
https://padlet.com/

2
Textul Nr.1

Originea și dezvoltarea limbii române

Alături de alte limbi, cum ar fi italiana, spaniola, portugheza, franceza, limba română este de
origine latină. Limbile moderne care s-au dezvoltat din latină se numesc limbi romanice. După
cucerirea Daciei de către romani, procesul de romanizare este rapid. Din limba strămoşilor geto-
daci — substratul limbii române — s-au păstrat până astăzi circa 150 de cuvinte, dintre care mai
folosite sunt: brânză, bordei, balaur, jumătate, ţap, urdă, strugure etc. Stratul limbii îl constituie
cuvintele de origine latină care au intrat în vocabular în etapa de formare a poporului român şi a
limbii române (în sec. II-1V şi cele următoare):

a) denumiri ale părţilor corpului omenesc: lat. caput, -itis < cap, dens, dentis < dinte, gula, -ae <
gură, oculus, -i < ochi, pelus, -i < păr, manus, -us < mână, auricula, -ae < ureche etc.; >

b) denumiri ale fiinţelor umane: homo, -inis < om, sora, -ae < soră, fdus, fdi < fiu\ frater, -tris <
frate etc;

c) denumiri ale celor mai importante noţiuni din univers: pavementum, -i < pământ, terra, -ae <
pământ, panus, -is < pâine etc.;

d) denumiri ale unor însuşiri şi acţiuni ale omului: mens, mentis < minte, vita, vitae < viaţă; duco,
-ere < a duce; do, dâre < a da etc.

Aşadar, structura etimologică a vocabularului român este dominată de cuvinte moştenite sau
venite de-a lungul timpului pe cale cultă din latină. Una dintre cele mai bune statistici ale cuvintelor
din limba română demonstrează că aproximativ 60-70% din totalul cuvintelor este de origine latină.

Superstratul limbii române îl formează cuvintele de provenienţă maghiară, greacă, turcă,

slavonă şi împrumuturi lexicale neologice Realizate prin mai multe influenţe: latină savantă,
italiană, franceză, germană, rusă, engleză.împrumuturile lexicale de origine maghiară. Mai
răspândite sunt: belşug, chin, fel, gazdă, gând, hotar, meşter, oraş, neam, a tămădui etc.

Cuvintele de origine greacă pătrund în limba română în perioada de răspândire a culturii

greceşti prin intermediul bisericii, şcolii, a numeroaselor traduceri: acatist, arhiereu, arhimandrit,
evanghelie, mănăstire, mătanie, mitropolit, psaltire etc. Altele au un caracter popular şi familiar:
lefter, a se fandosi etc.

Împrumuturile lexicale de origine turcească s-au încetăţenit în limba română în perioada

de vasalitate a Moldovei faţă de Imperiul Otoman. Elementele turceşti au fost asimilate de limba
română şi vizează diferite domenii şi sfere semantice: muşama, tejghea, chirie, duşman, moft, zor,
halva, ciorbă, cafea, caşcaval etc. Vocabularul limbii române s-a îmbogăţit prin formarea unor
cuvinte noi, prin derivare cu sufixe turceşti: -giu, -liu: geamgiu, reclamagiu, hazliu, durduliu etc.
Împrumuturile lexicale neologice au contribuit la îmbogăţirea vocabularului românesc şi la
modernizarea acestuia.

Mulţi termeni neologici de origine latino-romanică au. pătruns în limba română în sec.
XVII-XVIII. Unele dintre aceste neologisme creează dublete etimologice: bătrân - veteran, băşică -
vezică etc. O bună parte au fost preluate din franceză sau italiană: ambigen, bancă etc.

3
 Influenţa italiană a fost importantă în relatinizarea vocabularului românesc. Exemple de
italienisme sunt: trio, vivace, operă, agenţie, fisc, valută, capodoperă, febră, oncologie, reumatism,
traumă etc.

Influenţa franceză este cea mai puternică. Din franceză atestăm lexeme din diverse
domenii: automobil, bacalaureat, certificat, metabolism etc. Unele dintre acestea sunt împrumuturi
directe, iar altele calcuri sau unităţi după modele corespunzătoare.

Influenţa rusă s-a manifestat asupra limbii române pe cale scrisă şi prin intermediul
traducerilor: satelit, sputnic etc. Exemple de neologisme ruseşti în a căror structură există elemente
constituente de origine latină sunt: dezinformare, defectologie, textolog, radioficaţie, fotocameră,
termoreceptor etc.

Influenţa engleză s-a manifestat direct sau indirect în special în ultimele decenii. Exemple
de anglicisme sunt: stress, lider, show, week-end etc. Aceste influenţe nu au alterat esenţa latină a
limbii române, dar i-au determinat o fizionomie lexicală aparte.

În concluzie, putem constata că etapele de dezvoltare a limbii române sunt:

a) încheierea procesului de formare a limbii române (a. 600 d.Hr.);

b) asimilarea influenţelor slave (sec. VI-VIII);

c) epoca anteliterară (sec. VIII-XV);

d) epoca limbii române vechi (sec. XVI-XVIII);

e) începuturile perioadei moderne (sec. XIX);

f) crearea şi stabilirea limbii literare (sec. XX până în prezent).

Vocabular. Expresii
strat, -uri, s. n. — слой; jumătate, -i, s.f. – половина;
simbioză, -e, s.f. — симбиоз; strugure, -i, s. m. — гроздь;
rapid, adv. — быстро; ureche, -i, s.f. — yxo;
strămoş, -i, s. т. —предок; pământ, -uri, s. n. — земля;
bordei, -uri, s. п. ~ шалаш; a pătrunde, vb. — проникнуть
balaur, -i, s. m. — змей;

Textul Nr.2

Jurământul lui Hippocrate

Jur pe Appolo, pe Asldepios, pe Higeia şi pe Panacheia şi luând ca martori pe toţi zeii şi

zeiţele, m.ăjangajez să duc la îndeplinire după puterile şi după judecata mea acest jurământ şi
angajament scris. Jur să socotesc ca pe egalul părinţilor mei pe acela care m-a învăţat arta medicinii,
să împart cu el bucuriile mele, să îi asigur toate nevoile în caz de lipsă; să consider copiii lui ca pe
proprii mei fraţi şi, dacă doresc să studieze această artă, să-i învăţ fară înţelegere scrisă şi fără plată,
să împărtăşesc preceptele generale, lecţiile prin grai viu şi tot restul doctrinei copiilor mei, copiilor

4
maestrului meu şi tuturor discipolilor care s-au înrolat şi au depus jurământ să slujească legea
medicală, şi nu alta.

Voi.dispune, după puterea şi judecata mea, ca regimul dietetic să fie servit în folosul
bolnavului, şi nu în dezavantajul sau spre răul lui. Şi nu voi da, oricine mi-ar cgre acest lucra, un
drog ucigător şi nitq i n ,u voi jjţţa iniţiatiyaxa . să sugerez vreodată aşa ceva. Prin probitate şi prin
castitate îmi voi menţine curată viaţa şi profesiunea mea.

În orice casă va trebui să intru, voi merge acolo numai spre binele bolnavului evitând orice
stricăciune voluntară sau act de corupere, şi cu deosebire, orice raporturi venale.

Toate cele ce în decursul exerciţiujiţf.sau.în afara exerciţiului artei mele, aş putea vedea sau
auzi, privind viaţa semenilor mei şi care nu trebuie divulgate, le voi ..reţine pentru mine, socotind că
toate acestea au dreptul la cel mai deplin secret.

Dacă voi îndeplini până la capăt acest jurământ şi îl voi onora tot timpul, să-mi fie permis să
mă bucur de toate plăcerile vieţii şi ale artei, cinstit fiind pentru totdeauna de către oameni. , i f

Dar dacă îl voi viola şi voi deveni sperjur, să mi se întâmple tocmai contrariul.

Vocabular. Expresii

martor, -i, s. т. – свидетель; a împărtăşi, vb. – разделять; drog ucigător — смертельное

îndeplinire, -i, s.f. —
выполнение;
putere, -i, s. f. — сила;
judecată, -i, s. f. — разум;
a împărţi, vb. — разделять;
a asigura, vb. — обеспечить;
nevoie, -i, s.f. — нужда;
propriu, -ie, -ii, adj. —
собственный;
a menţine, vb.— поддерживать,
сохранять;
a evita, vb. — избегать;
semen, -i, s. т. — ближний;
a divulga, vb. – разглашать;
a permite, vb. — позволить;
a viola, vb. (aici) - песоблюдать,
нарушат;
sperjur, -i, s.
клятвопреступник;
contrariu, -i, s.
противоположность;
a se înrola, vb. — вступать,
записываться в ряды;
dispune, vb. — распоясать;
dezavantaj, -е, s.f. — plăcerile vieţii — удовольствия
неудобство, невыгода;
a sugera, vb. — подавать
мысль, внушать;
probitate, s.f, sg. — честность,
порядочность;
castitate, s.f, sg. — целомудрие;
act de coruperc — акт
коррупции;
în decursul exerciţiului (aici) —
на протяжении своей практики;
ca pe egalul — наравне;
înţelegere scrisă - письменное
соглашение;
т. — preceptele generale — основное
учение;
n. — a depune jurământ — структура происхождения
принимать присягу;
лекарство;
stricăciune voluntară (aici) —
умышленный ущерб;
жизни;
grai viu (aici) - устная речь;
raport venal - продажное
отношение;
a asimila, vb. — впитывать;
a viza, vb. — относиться;
tejghea, -ele, s.f. — прилавок;
moft, -uri, s. n. — каприз;
caşcaval, -uri, s. n. – сыр;
geamgiu, -i, s. m. - стекольщик;
capodoperă, -e, s.f. — шедевр;
vivace, adj. — жизнерадостный;
corp omenesc — человеческое
тело;
structura etimologică —

5
Textul Nr.3

Emblema medicinii

Emblema USMF „N. Testemiţanu“

Cupa cu şarpele. Această emblemă medicală, recunoscută în toate ţările lumii, simbolizează
secole la rând misiunea nobilă ajnedieilor. Prezintă interes felul în care a apărut ea. Potrivit unei
legende elene, arta medicală a fost întemeiată de Appolo — atotvindecătorul, zeul luminii, al
soarelui şi protector al artelor.
Asklepios, fiul lui, cunoscut la romani şi ca Esculap (Asklepios — din greacă, alinător, cel
ce alină durerea), a fost făuritorul de mai departe al medicinii, iar fiicele sale — Higeia şi
Panacheia — zeiţele sănătăţii. De aici derivă şi noţiunile de igienă şi panaceu (remediu pentru
toate bolile).    /
În unul din mituri se afirmă precum că Asklepios a fost invitat la curtea legendarului Minos,
regele Cretei, ca să-l reînvie pe fiul acestuia care decedase, în drum spre palat, el vede pe toiagul
său un şarpe încolăcit pe care-1 omoară. Deodată se iveşte şerpoaica, perechea şarpelui ucis, cu
un fir de iarbă în gură. Ea atinge cu acest fir de iarbă şarpele ucis care prinde viaţă. Amândoi
dispar imediat. Astfel Asklepios descoperă iarba vieţii.El găseşte această iarbă şi-l readuce la
viaţă pe fiul regelui. Mai apoi o foloseşte la tămăduirea semenilor săi.
Toiagul lui Asklepios pe care sc încolăceşte un şarpe devine emblema medicinii. începând
cu secolul V Î.Hr., cupa este un atribut. în înfăţişarea Higeii, şarpele e aplecat deasupra cupei pe
care o ţine în mână această zeiţă.
La mai multe popoare şarpele era dintotdeauna un simbol al vigilenţei şi al prudenţei, calităţi
atât de necesare medicului. Medicamentele antitoxine în antichitate conţineau şi venin de şarpe,
păstrat în cupe speciale.
În 1956, Adunarea Generală a Asociaţiei Mondiale a Medicilor aprobă această emblemă
medicală, care devine internaţională.

Vocabular. Expresii

făclie, -i, s. f — факел;
lăcrimioară, -e, s.f. — ландыш;
muşeţel, s. т. — ромашка;
a răspândi, vb. — распространять;
potrivit, prep. — согласно;

6
protector, -îoare, -tori, adj. — покровитель, заступник
a deriva, vb. — происходить;
noţiune, s.f. — понятие;
moştenitor, -i, s. m. — наследник;
toiag, -uri, s. п. – посох;
şarpe, şerpi, s. т. — змея;
şerpoaică, -e, s.f. —змея;
înfăţişare, -i, s. f. — изображение;
cupă, ~e, s.f. — чаша;
a aproba, vb. - одобрять, утверждать;
a încolăci, vb. —обвивать(ся), обматывать(ся);
atribut, -e, s. п. — атрибут;
a tămădui, vb. – лечить;
vigilenţă, s.f, sg. — бдительность;
prudenţă, s.f, sg. — осторожность, осмотрительность;
pe parcursul secolelor — па протяжении веков;
lumânare arzândă — горящая;
свеча inimă pe palmă — сердце па ладони;
misiune nobilă — благородная миссия.

Textul Nr.4
Contribuția savanților la dezvoltarea medicinii

Aristotel (384-322 î.Hr.) — mare filosof şi savant din Grecia

Antică, clasic al filosofiei universale, spirit de formaţie
enciclopedică, cel mai mare gânditor al antichităţii. Tatăl său a
fost medic pe lângă curtea regelui macedonean.
Aristotel a analizat şi a sistematizat cunoştinţele
acumulate până la el despre om, animale si plante. In numeroase
lucrări ale Iui Aristotel întâlnim pasaje consacrate medicinii. El a
fost primul care a introdus termenul aortă.
Tot el a descris vena mare — aorta pulmonară.
Louis Pasteur (1822-1895) - savant francez, microbiolog,
fizician, chimist. Când se bucura de celebritate mondială, el
a afirmat: „în viaţă trebuie să te consacri exclusiv scopului pe care
eşti capabil să-l atingi... Permiteţi-mi să vă divulg secretul
succesului meu. Secretul forţei mele e perseverenţa mea“.

Louis Pasteur a constatat că există organisme, care pot trăi în

mediul lipsit de oxigen. Acestor

organisme oxigenul le este chiar dăunător. Astfel de organisme se

numesc anaerobe.

Toată viaţa ş-a consacrat-o studierii microorganismelor. Meritul

lui incontestabil rezidă în faptul că a descoperit una din metodele
de luptă cu bolile infecţioase. Această metodă este vaccinarea.

Ilia Mecinikov (1845-1916). Mecinikov e cunoscut nu numai

de medici şi biologi, dar de toţi oamenii de cultură. în 1883 el
7
începe să studieze bolile molipsitoare. în 1908, Mecinikov a
fost distins cu Premiul Nobel. Cartea lui Imunitatea organismului
faţă de bolile infecţioase, publicată în 1901, rămâne până astăzi
carte de căpătâi pentru cei ce studiază domeniul respectiv. în 1886
a avut loc un eveniment important în istoria medicinii ruse: din
iniţiativa lui Mecinikov şi a discipolului său Gamalei a fost
inaugurată prima staţie bacteriologică din Rusia. La această staţie
s-au preparat primelevaccinuri contra turbării după metoda lui
Louis Pasteur. De două ori Mecinikov şi-a riscat viaţa pentru a-şi
verifica tezele ştiinţifice. Odată şi-a injectat sângele unui bolnav
de febră recurentă, ca să afle căile de infestare a organismului. A
zăcut grav bolnav, dar s-a convins că molipsirea se produce prin
sânge aşa, precum de fapt presupunea. La fel a procedat şi cu
microbii de holeră, a încercând pe propriul organism efectul
acţiunii lor.
Maria Sklodowscka (1867-1964) şi Pierre Curie (1856-1906),
iluştri savanţi francezi, au descoperit în 1898 elementele
radioactive: radiul şi poloniul. Actualmente, acestea sunt aplicate
pe scară largă în practica oncologică la tratamentul formaţiunilor
tumorale maligne.
Konrad Runtgeii (1845-1923), eminent fizician german, în
1895 a descoperit nişte raze miraculoase numite de el razele
X. Azi ele sunt cunoscute de întreaga lume ca razele lui Runtgcn.
Leonardo da Vinci (1452-1519). Titanul Renaşterii europene
este cunoscut nu numai ca mare pictor, ci şi ca învăţat care a
studiat matematica şi mecanica, geologia şi geografia,
meteorologia şi botanica, astronomia şi fizica, anatomia şi
fiziologia.
Antoni van Levenguk (1632-1723). Levenguk este savant
autodidact. El a fost primul care a văzut cum circulă sângele în
capilare. Levenguk a descoperit că sângele nu este un lichid
omogen, cum credeau contemporanii săi, dar un flux viu în care se
mişcă enorm dc multe corpuscule. El a fost primul care a
descoperit microbii; această descoperire datorându-se faptului că a
fost realizată cu ajutorul lentilelor executate cu mâinile sale.
Microscopul lui Levenguk, în fond, erau nişte lentile care
măreau de 250-300 de ori. Din timpurile lui Levenguk până în prezent
microbiologia a parcurs o cale lungă şi anevoioasă.
Eugenia Mincu

Vocabular. Expresii

gânditor, -i, s. т. — мыслитель

curte, -i, s.f — двор
pasaj, -e, s. n. — фрагмент
a introduce, vb. – вводить
putrefacţie, -i, s.f. – гниение
8
savant, -i, s. т. — учёный
mondial, -ă, -i, -e, adj. — всемирный exclusiv, adv. —
исключительно
capabil, -ă, -i, -e, adj. — способный
a divulga, vb. — разглашать
perseverenţă, -e,- упорство, настойчивость
merit, -e, s. n. – заслуга
a elabora, vb. — разрабатывать
a instrui, vb. — обучать
pretutindeni, adv. — повсюду
a frapa, vb. — поражать
discipol, -i, s. m. — ученик
renumit, -ă, -i, -e, adj. — знаменитый
a exprima, vb. — выражать
concepţie, -i, s. f. — мировозрснис
a distinge, vb. — отмечать, награждать
inaugurare, -i, s.f. - открытие
a zace, vb. — болеть долго
originea speciilor — происхождение видов

Textul Nr.5
Doctorul Toma CIORBĂ

Toma Ciorbă s-a născut la 15 ianuarie 1864. El a fost nu numai un clinicist iscusit, un bun
organizator, dar şi un mare sufletist. Educat în spiritul progresist al medicinii publice
basarabene, T.Ciorbă a fost un umanist în adevăratul sens al cuvântului. Deşi deţinea un post
destul de important, fiind foarte ocupat, era accesibil ca medic pentru toată lumea, mai ales
pentru cei săraci. T.Ciorbă se bucura de popularitate, fiind oaspete drag în fiecare familie, în
fiece casă.
Niciodată nu avea bani în plus. Nu avea copii, dar întreţinea o armată întreagă de rude, şi
onorariile le cheltuia pentru bolnavi. El nu putea refuza, dacă cineva îi cerca ajutor. Cu
deosebită plăcere şi atenţie, T. Ciorbă îi ajuta pe cei săraci.
Pentru bunătatea sa neţărmurită, pentru atitudinea blândă faţă de oameni numele doctorului
era bine cunoscut de toată lumea din Chişinău. Oamenii îl numeau simplu — Ciorbă. Şi dacă
vreun copil bolnav îl zărea prin geam venind, exclama cu bucurie: „Vine Ciorbă!”. Nu doctorul,
dar anume Ciorbă. Şi în această exclamaţie de copil era concentrat totul: şi speranţa că se va
însănătoşi, şi dragostea de viaţă, şi bucuria de a-1 vedea pe omul drag, care aduce cu sine
alinarea. Doctorul întotdeauna era primul acolo, unde se simţea durerea şi amarul oamenilor
săraci, se menţionează într-un articol omagial din timpurile acelea. Era deosebit de blând cu
copiii. în fiecare dimineaţă, când îşi făcea apariţia în secţia de copii, el, ca un bunel din poveste,
le împărţea micuţilor dulciuri, jucării, îi mângâia. Şi atunci ei toţi îi săreau în întâmpinare
bucuroşi, îl trăgeau de halat, fiecare străduindu-se să-i atragă atenţia asupra sa.
Lui T. Ciorbă îl plăcea foarte mult lectura. El mereu era la curent cu ultimele noutăţi literare.
Doctorul Ciorbă întotdeauna avea la îndemână în servietă sau în buzunar vreo carte sau revistă
medicală şi, când dispunea de câteva clipe libere, numaidecât citea. Dragostea lui nemărginită
faţă de cărţi e subliniată şi de faptul că, după moartea sa, el n-a lăsat nici o avere în afară de o
căsuţă şi o bibliotecă preţioasă. O bună parte din onorariu, T. Ciorbă o cheltuia cumpărând cărţi.
9
El era bine cunoscut în toate librăriile, de toţi anticarii. Din păcate, furtunile care s-au abătut
asupra meleagului nostru au distrus comorile de nepreţuit ce ni le-a lăsat doctorul Ciorbă în
biblioteca sa.
În schimb, el a demonstrat devotament faţă de idealurile sale, slujind cu abnegaţie şi
dezinteres poporului simplu. Şi prin aceasta şi-a înălţat cel mai mare monument pe care a fost în
stare să şi-l înalţe.
T. Ciorbă întotdeauna va servi drept model pentru tinerii medici, pentru toţi acei care pun la
dispoziţia omului cunoştinţele, gândurile şi măiestria lor.

Textul Nr.6
Nicolai PIROGOV

N Pirogov s_a nascut în anul 1810 în Moscova. Medic şi savant ilustru, chirurg remarcabil al
timpului său, fondator al chirurgiei militare de companie, anatomist, pedagog, el este considerat
mândria poporului rus.
La vârsta de 14 ani, N. Pirogov se înscrie la Facultatea dc Medicină a Universităţii din
Moscova. în 1821 absolveşte cu succes universitatea şi-şi face stagiul în Institutul Clinic, sub
conducerea cunoscutului terapeut M. Mudrov.
Fiind student eminent la universitate, N. Pirogov este recomandat pentru a fi înscris în acest
institut de învăţământ superior.
Spre sfârşitul anului 1831 susţine teza de doctorat. La vârsta de 25 ani, N Pirogov devine
profesor de chirurgie la Universitatea din Derpt. Aici se ocupă de pregătirea cadrelor medicale,
în acelaşi timp se dedică activităţii ştiinţifice. Se bucură de o mare popularitate printre studenţi
şi medici, aici publică lucrarea fundamentală Anatomia chirurgicală a trunchiurilor arteriale
şi a fasciilor şi un atlas care l-a făcut cunoscut nu numai în ţară, dar şi peste hotare.
În anul 1841, N. Pirogov sc transferă la Academia Medico-Chimrgicală din Petersburg, unde
începe cea mai rodnică perioadă a activităţii sale medicale şi ştiinţifice Aici el a publicat lucrări
capitale, renumite atlase şi un mare număr dc articole în timpul războiului din Crimeea, N.
Pirogov şi-a manifestat talentul dc medic şi spiritul organizatoric. în acest timp el a elaborat
principiile medicinii militare care sunt actuale până în prezent.
După mulţi ani dc muncă prodigioasă, la 23 noiembrie 1881, N. Pirogov s-a stins din viaţă-
Numele lui ocupă un loc aparte în istoria medicinii universale.

Textul Nr.7
Ivan PAVLOV

I.Pavlov a fost medic şi savant, fiziolog emerit rus, fondator al învăţăturii materialiste despre
activitatea nervoasă superioară a animalelor şi a oamenilor. A absolvit Universitatea şi
Academia Medico-Chirurgicală din Petersburg, с; înrcpul activitatea ştiinţifică în laboratorul de
fiziologie din clinica profesorului S. Botkin.
În 1883 a susţinut teza de doctor în medicină. Din 1890 este profesor la Academia de
Medicină Militară, iar din 1891 (concomitent) с organizator şi cef al secţiei Fiziologie a
Institutului de Medicină Experimentală. în 1921 a fost emis un decret special cu privire la
crearea condiţiilor pentru cercetările ştiinţifice ale lui Pavlov. în 1926 el a organizat în s. Koltuşi
(lângă Petersburg)

10
o staţiune biologică care devine, după părerea lui I. Pavlov, un centru de studiere a reflexelor
condiţionate. El a efectuat cercetări de o deosebită importanţă în domeniul fiziologiei circulaţiei
sângelui, al fiziologiei digestive şi al activităţii nervoase superioare.
Împreună cu E. Şumovaţ-Şimanovskaia, I. Pavlov a elaborat o metodă de hrănire fictivă a
câinilor cu esofagul extirpat.
Aceste cercetări permit obţinerea sucului gastric pur, care a fost folosit mai târziu în scopuri
curative. Savantul a fost primul care a dovedit că activitatea aparatului digestiv este reglată de
sistemul nervos central.
În 1897, E Pavlov publică lucrarea Lecţii despre funcţia principalelor glande digestive.
Autorul a creat o învăţătură nouă despre activitatea nervoasă superioară, bazată pe reflexe
condiţionate. A explicat mecanismul somnului şi al hipnozei, a caracterizat tipurile de sistem
nervos, a explicat esenţa multor boli psihice şi a propus metode noi pentru tratarea acestora.
O deosebită însemnătate au cercetările lui despre cel de-al doilea sistem de semnalizare, care
este caracteristic numai pentru om. învăţătura lui Pavlov despre activitatea nervoasă superioară
a demonstrat că procesele fiziologice nu pot fi privite izolat de cele psihice, că între ele există o
strânsă corelaţie. în 1904, Ivan Pavlov este distins cu Premiul Nobel.

Textul Nr.8
Profesia de medic
Quo vadis, medicina?
Ca ştiinţă a vieţii şi a suferinţei umane, medicina se găseşte la graniţa dintre ştiinţele sociale
şi biologice. Scopul ei a fost, este şi rămăne să menţină sănătatea, să prevină îmbolnăvirea şi să
vindece bolile. Compasiunea şi dorinţa de a ajuta pe cei suferinzi sunt impulsuri naturale ale
omului, de aici generează şi sensul umanist al medicinii. El este prima normă în jurământul
hippocratic:
Voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea.
Medicina e o ştiinţă, profesia de medic e o artă. Emblema medicinii este o lumânare aprinsă,
deviza: Luminând pentru alţii, arzi singur! (Nicola van Tulp (1636-1678), unde flacăra vie a
focului (focul lui Prometeu) semnifică, de fapt, flacăra sacrificiului conştient, setea de
cunoaştere, libertatea de acţiune, o profesie destul de riscantă.Drept principiu esenţial al eticii
medicale e primum non nocere! (mai întâi să nu faci rău!), încă un termen al formulei
hippocratice, care impune un sistem normativ de conduită, In acest sens
cred că nu este exagerată afirmaţia că, dacă după o convorbire cu medicul bolnavul nu se simte
mai bine, acela n-a fost medic.
Dintre toate însuşirile prin care medicul poate influenţa asupra pacientului cuvântul, arta
vorbirii rămâne cea mai puternică.
Quod medicamenta non sanant, verbum sanat (ceea ce nu lecuiesc medicamentele, vindecă
cuvântul) -această sentinţă veche latină redă pr valoarea terapeutică a măiestriei verbale.
Cele mai vechi teze în manuscrisul indian din antichitate glăsuiesc: „Zi şi noapte trebuie să
te străduieşti din toată inima şi din tot sufletul pentru alinarea bolnavilor.”

Vocabular.Expresii

suferinţă, -e, s.f. — страдание; compasiune, -/, s.f — сострадание;

a preveni, vb. — предупредить; exagerat, -ă, -e, adj. – преувеличение;
a vindeca, vb. — лечить; afirmaţie, -/, s. п. — утверждение;

11
a influenţa, vb. – влиять; teză, -e, s. f. – гсзис;
însuşire, s.f. — качество; a alina, vb. — успокоить;
sentinţă, -e, s.f. — решение; alinare, s.f. – успокоение.

Textul Nr.8
Boala COȚESCU

Deodată Conţescu căzu bolnav şi încă foarte grav. Boala a început printr-un accident. Lui
Conţescu i se făceau injecţii cu calciu după recomandarea medicului şi cu această împrejurare,
deşi totul decurgea ireproşabil din punct de vedere antiseptic, se produse un edem, care, la
rându-i, provoacă tumefacţia întregului braţ. Temperatura crescu îngrijorător, câteva zile viaţa
lui Conţescu atârna, după credinţa doctorilor, de un fir de aţă, deoarece se credea că va face
septicemie.
Totuşi septicemia nu se declară, căci tumefacţia braţului dădu înapoi şi edemul dispăru
aproape complet, lăsând locul fără inflamaţie acută. Prin urmare, nu poate fi vorba de infecţie.
Temperatura, cu toate acestea, nu scăzuse decât relativ, păstrându-se statornic la un nivel destul
de ridicat. în schimb, un obraz al lui Conţescu se umfla grozav sub ochi, fără să fie dureros la
palpaţie.
- Te doare vreun dinte? întrebă doctorul.
Nu, pe Conţescu nu-1 dureau dinţii şi examenul stomatologic nu descoperi nici un focar.
Mai probabil era că, încercând a-şi potoli durerea cu degetele, provocă un prurit facial.
Ochii lui Conţescu, şi aşa plângători, lăcrimau necontenit,
În vreme ce obrazul umflat li dădea aspectul bufon al unui prunc râzând. Conţescu, simţind
nişte mâncărimi pe la buze, se scarpină cu unghiile şi astfel buzele exacerbate se umflară
grotesc. înfăţişarea bolnavului era apocaliptică şi cum şedea astfel, cu capul monstruos pe pernă,
stârnea şi milă, şi râs, şi părea foarte grav bolnav. întrebat însă cum se simte, Conţescu, făcând
mari sforţări cu buzele sale de harap, răspunse în ton jalnic:
- Mă simt mai bine.
-Foarte frumos, îl încuraja doctorul. Ai vreo dorinţă, vreo nevoie?
- Mi-e foame, zise în mod surprinzător Conţescu.
Cui îi e foame, nu poate să-i fie rău; nu mai puţin doctorul care cunoştea bine dosarul
medical al geografului avu o mică bănuială. Recomandă cultivarea imediată de sânge şi
analizarea lui sub raportul cantităţii de zahăr.
Buletinul de analiză denunţă un procent de glucoză în sânge, peste cifra normală, însă nu
prea mult. Totodată analiza urinei, făcută pe câteva micţiuni în curs de două zile, relevă slabe
glicozurii: o dată — o simplă umbră nemensurabilă şi altă dată — nimic. Aşadar nu putea fi
vorba de un diabet declarat şi după opinia medicului nu inflamaţia provenea din sporirea
zahărului în sânge, ci, invers, inflamaţia provocase acel spor. Doctorul prescrise injecţii de mici
cantităţi de insulină al cărui rezultat fu dispariţia completă a inflamaţiilor şi restabilirea unei feţe
necomice.
Fragment din opera literară a lui G. Călinescu

Textul Nr.9
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testimițeanu” din R.M

12
 Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ,,Nicolae Testemiţanu” este una din cele mai
prestigioase instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova. Ea a fost fondată conform
ordinului nr. 427/669 din 31 august 1945 al Comisariatului Popular al Ocrotirii Sănătăţii din
URSS, care prevedea transferarea în Chişinău a Institutului de Medicină nr. 2 din Sankt-
Petersburg, evacuat în Kislovodsk în timpul blocadei, şi transformarea lui în Institutul de Stat de
Medicină din Chişinău.
Sosite din Kislovodsk la 20 octombrie 1945, catedrele teoretice, şi administrativ şi secţia de
învăţământ s-au stabilit în blocul spitalului militar local, construit în 1908 sub conducerea
eminentului doctor şi organizator al Ocrotirii Sănătăţii din Basarabia, Toma Ciorbă. Profesorii
au fost cazaţi în apartamente avariate de război, iar studenţii — fntr-un cămin cu 2 etaje. La 25
noiembrie 1945, Institutul de Medicină îşi începe activitatea.
La organizarea şi fondarea catedrelor trebuie remarcat aportul deosebit al renumiţilor
profesori universitari: A. Lavrentiev — anatomist, F. Agheicenco - morfopatolog, A. Zubcov —
fiziolog, N. Kuzneţov — histolog, A. Cramer — biochimist, S. Rubaşov şi F. Golub - chirurgi,
N. Cornetov şi N.Starostenco — terapeuţi, V. Stâricovici — pediatru, M. Chehtman —
organizator al ocrotirii sănătăţii, N. Nicogosian — igienist, N. Molohov — psihiatru, B. Şarapov
- neuropatolog şi mulţi alţii.
Până 1954 în cadrul institutului funcţiona doar Facultatea Medicină Jl Generală, care
încorpora mai multe catedre.
Pe parcurs se deschid noi facultăţi: Pediatrie - 1954, Stomatologie - 1959, Medicină
Preventivă 1963 şi Farmacie - 1964. încep să fie editate manuale ш în limba română pentru
studenţi. Treptat apar şcoli ştiinţifice medicale, fondatorii fiind personalităţi recunoscute cu
vederi democratice. Astfel,'în decursul anilor ’60, la facultăţile institutului sporeşte de trei ori
admiterea, iar numărul de studenţi înmatriculaţi în anul 1990 constituie 850, inclusiv la
Medicina Generală — 450, Pediatrie - 150, Stomatologie - 120, Medicina Preventivă — 65 şi
Farmacie — 65 de studenţi.
Pentru pregătirea viitorilor specialişti, în cadml facultăţilor activează profesori competenţi
cu o bună pregătire didactico-ştiinţifică şi cu o bogată experienţă. Dacă corpul profesoral în anul
1945 număra 134 de profesori, printre care 15 doctori habilitaţi şi 19 doctori în medicină, apoi
în anul 1995 el cuprinde 781 de profesori-specialişti, printre care 67 de doctori habilitaţi şi 313
de doctori în medicină.
Este considerabil aportul rectorilor în dezvoltarea şi consolidarea Universităţii de Medicină
la diferite etape de dezvoltare a acesteia: medicul emerit al RSSM, I.Sorocean (1945-1948);
conferenţiarii N. Harauzov (1949-1951) şi L. Ganul (1951-1953); profesorul universitar N.
Storostenco (1953-1959); profesorul universitar N. Testemiţanu (1959-1963); academicianul,
profesorul universitar, laureat al Premiului de Stat, V. Anestiadi (1963-1986); profesor
universitar, laureat al Premiului de Stat, L.Cobâleanschi (1986-1994). Actualmente rectoail
USMF „N.Testemiţanu" este Ion Ababii, academician, doctor habilitat, profesor universitar.
Peste 2500 de absolvenţi ai universităţii activează astăzi în Rusia, Ucraina, SUA, Canada,
America Latină, Israel, Germania, România etc.
În ultimii 30 de ani au fost construite noi blocuri de studii, laboratoare, clinici. în anii 1954-
1963, pe lângă sediul principal al universităţii au fost construite 2 blocuri în care se află
amfiteatrele A şi В şi catedrele teoretice: Biologie, Biochimie, Microbiologie, Igiena Generală

13
şi altele. în 1964 a fost dat în exploatare un bloc morfologic, destinat catedrelor de anatomie şi
histologic. Din 1968, timp de 3 ani, s-a construit blocul de studii nr. 2 pe strada N. Testemiţanu,
un un bloc cu 4 etaje şi cu amfiteatre.
S-au îmbunătăţit considerabil bazele clinice ale universităţii, care astăzi numără peste 16000
de paturi. Pe lângă universitate funcţionează muzeul anatomic, vestit în Europa, muzeul de
istorie al universităţii şi biblioteci care dispun de o vastă colecţie de manuale, dicţionare,
enciclopedii, culegeri de texte ştiinţifice, asigurând pregătirea temeinică şi multiplă a
medicinistului. Universitatea dispune de săli computerizate, făcând accesibilă informaţia de
ultima oră de pe mapamond. Din 28 iulie 1991, Institutul de Stat de Medicină este reorganizat în
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu" din Republica Moldova.

Textul Nr.10
Profesorul Nicolae TESTIMIȚEANU – creionări de portret

Comportare exigentă, uneori chiar exagerată, faţă de sine şi de subalterni, o bunătate

sufletească nemărginită, onestitate şi devotament, idealuri nobile, dragoste neţărmurită faţă de
Patrie sunt calităţi definitorii pentru profesorul Nicolae Testemiţanu, savant de vază şi cu
renume în domeniul chirurgiei, al traumatologiei, al medicinii sociale şi al organizării ocrotirii
sănătăţii. înţelept, disciplinat, punctual, uneori chiar pedant, sever, puţin sumbru, râde până la
lacrimi la o glumă bună şi isteaţă — un om mult prea simplu şi mult prea neobişnuit.
Se naşte la 1927 în comuna Ochiul Alb, judeţul Bălţi, fiu de ţăran, se înălţă din înţelepciunea
pământului, preluând puritatea, claritatea şi inteligenţa acestuia.
După o copilărie şi o adolescenţă zdruncinată de război, absolveşte cu menţiune în 1951
Institutul de Medicină, îl aşteaptă o viaţă plină de parabole, va cunoaşte severitatea şi paradoxul
ei. Va alege inovaţia, adică viaţa adevărată, plăcerea creaţiei. în 1955 devine medic-şef al
Spitalului Clinic Republican. La 1957 fondează prima revistă Ocrotirea Sănătăţii (actualmente
Curierul Medical) a Ministerului Sănătăţii din Moldova. După susţinerea tezei de doctor în
ştiinţe medicale, în 1958, se afirmă ca savant, mai târziu, în 1959 este numit în funcţia de rector
al Institutului de Medicină. în 1963, docentul Testemiţanu este numit în funcţia de ministru al
Ocrotirii Sănătăţii.
La stăruinţa unor funcţionari ostili, Nicolae Testemiţanu demisionează din acest post.
Atmosfera care se crease nu-i permite să revină la chirurgie. Dar nici aceste deziluzii nu i-au
dezechilibrat voinţa. După doctorantură (1968 — 1970) şi susţinerea tezei de doctorat, urmată
de conferirea titlului de profesor, în 1973, este ales şef al Catedrei Medicină Socială şi
Organizare a Ocrotirii
Sănătăţii a Institutului de Medicină din Chişinău, pe care a condus-o până la decesul subit — 20
septembrie 1986.
Oamenii se trec. Au rămas însă Muzeul de Istorie al Universităţii de Medicină, Laboratorul
pentru problemele ocrotirii sănătăţii, cele 15 monografii şi 220 dc lucrări ştiinţifice. în calitate
de medic, N. Testemiţanu a întruchipat înţelepciunea iui Hippocrate, amploarea intereselor lui
Galenus, temeinicia lui Avicenna, fermitatea lui Pirogov, intuiţia lui Botkin, umanismul Iui
Cehov.
Făcând abstracţie de sistemul în care a trăit şi care nu prea accepta astfel de oameni, puterea
lui de convingere, virtuozitatea şi fantastica-i măiestrie de a se orienta, de a lua atitudini corecte,
de a reţine esenţialul, de a observa specificul care valorează, ne explică acea emancipare care l-a

14
 determinat ca Om, rămânând totdeauna pentru noi călăuză în viaţă — Grăbeşte-te să faci bine,
fii Om, trăieşte şi creează pentru oameni, pentru binele lor!
Pentru ampla şi distincta activitate, în 1990, Institutului de Medicină din Chişinău i se
conferă numele ilustrului savant Nicolae Testemiţanu.

Textul Nr.11

Corpul uman: dimensiune și segmentare

corp străin — инородное тело corp imun — защитное тело

corpul osului — тело кости corp amorf — аморфное тело
corpi rotunzi — круглые тела corpul limbii — тело языка
corp compus — сложное тело corp vitros — стекловидное тело
corp adipos — жировое тело corp fibres — волокнистое тело
Pe scara mărimilor corpul uman se află la jumătatea drumului între atom şi stea. în funcţie
de obiectele cu care este comparat, corpul uman ne apare pe rând mare sau mic. In realitate,
dimensiunea noastră spaţială, mare sau mică nu contează, căci ceea ce este specific pentru fiecare
dintre noi nu are dimensiuni fizice. Locul pe care-1 ocupăm în lume nu depinde cu siguranţă de
volumul nostru. Dimensiunile corpului sunt determinate în acelaşi timp de ereditate şi de condiţiile
dezvoltării noastre. Simple modificări ale volumului i pot antrenat modificări ale activităţii
fiziologice şi mintale.

Corpul omenesc se divizează în câteva segmente.

Capul este segmentuI superior al corpului şi are o formă sferică/ prezentând punctul cel mai
ridicat al corpului care se numeşte creştetul capului sau vertexul. Capul este format dintr-o parte
osoasă, craniul, alcătuit din cutia craniană, în care se află adăpostit encefalul, şi din oasele feţei, în
care sunt cuprinse cavitatea bucală, cavitatea nazală şi cavităţile orbitare.

Gâtul este un segment de formă cilindrică ce uneşte capul de trunchi.

Trunchiul este porţiunea cea mai dezvoltată a corpului. El se găseşte în continuarea gâtului,
are forma unui cilindru turtit anteroposterior şi mai îngust la mijloc decât la extremităţi. Trunchiul
este împărţit în trei regiuni: toracele este regiunea superioară a trunchiului care vine în raport cu
gâtul; abdomenul — regiunea mijlocie a trunchiului; bazinul — regiunea terminală, inferioară a
trunchiului.

În interiorul trunchiului se găsesc cavităţi în care sunt adăpostite organele interne. Aceste
două cavităţi sunt izolate prin diafragmă.

În bazin se află două cavităţi: bazinul mare şi bazinul mic.

Membrele sunt părţi ale corpului care se leagă de trunchi. Ele se grupează în membre
superioare şi membre inferioare. Membrele superioare sau membrele toracice se fixează pe părţile
laterale superioare ale toracelui. Legătura membrului superior cu trunchiul prezintă o parte
superioară convexă numită umăr şi o' parte interioară numită subsuoară (axilă). Membrul superior
este împărţit în trei părţi: braţul — partea cuprinsă între umăr şi cot; antebraţul — partea cuprinsă
între cot şi mâna; mână — partea terminală. Mâna reprezintă trei părţi: încheietura mâinii, regiunea
metacarpului; cele cinci degete: mare (policele), arătător (indexul), mijlociu, inelar şi mic.
15
 Membrele inferioare (pelviene) - legătura lor se numeşte şold. Membrul inferior are trei
părţi: coapsa, gamba şi piciorul. Piciorul are trei regiuni: încheietura cu călcâiul, regiunea mijlocie
sau metatarsiană şi cele 5 degete ale piciorului.

Vocabular. Expresii

în funcţie, loc. prep. — в diafragmă, -e, s.f. — inelar, -i, s. m. — безымянный

зависимости; диафрагма; (палец);
mărime, -i, s. f. — размер, a fixa, vb. – фиксировать; dimensiune spaţială —
мерка, величие; umăr, -e, s. n. — плечевой пространственное измерение;
braţ, -e, s. n. — плечо; сустав; modificare a volumului -
a compara, vb. — сравнить; subsuoară, -e, s.f. — изменение обьема;
a depinde, vb. – зависить; подмышка; minte / mintale — ум
dezvoltare, -i, s.f. — развитие; şold, -uri, s. n. — бедренный (умственные);
condiţie, -i, s.f. — условие; сустав; segment superior — верхняя
a împărţi, vb. – разделять; mic, -ă, -i, adj. — мизинец; часть;
corp, -uri, s. n. — тело; antebraţ, -e, s. n., — cavitate bucală — полость рта;
os, -oase, s. п. — кость; предплечье; cavitate nazală — полость носа;
osos, -ă, -i, -e, adj. — костная; coapsă, -e, s. f. — бедро; cavităţi orbitare — глазницы;
a cupijinde, vb. — охватывать; gambă, -e, s.f. — голень; regiune superioară— верхняя
gât, -uri, s. п. — шея; călcâi, -ie, s. n. — пятка; часть;
trunchi, -uri, s. n. — туловище; vertex, -e, s. n. – макушка; regiune inferioară — нижняя
porţiune, -i, s.f. — часть; a adăposti, vb. ~ приютить; часть;
extremitate, -i, s. f - крайность, a (se) găsi, vb. — находить(ся); cilindru turtit — продавленный
конечность; legătură, -i, s.f. — соединение; цилиндр;
torace, -e, s. n. — грудная convex, -ă, -i, -e, adj. – membre superioare — верхние
клетка; выпуклая; конечности;
abdomen, -e, s. n. — брюшная mare, -i, adj. – большой; membre inferioare — нижние
полость; arătător, -i, s. m. – конечности;
bazin, -e, s. n. — таз; указательный; încheietură a mâinii (aici) carp
interior, adv. — внутри; mijlociu, -ie, -ii, adj. — средний; — запястие.

Textul Nr.12
Despre schelet
Formarea şi dezvoltarea scheletului începe înainte dc naştere, în viaţa intrauterină a
viitorului copil, perioadă în care se formează (determinat genetic) piesele cartilaginoasc,
precursoare ale viitoarelor oase.
Sub influenţa factorilor endocrini şi a factorilor locali biomecanici, pe întreaga
perioadă a copilăriei au loc procese de osificare, de creştere, de modelare a pieselor
scheletice. La vârsta de 20 de ani scheletul ajunge la maturitate, oasele capătă forma şi
structura pc care o cunoaştem. Masa osoasă a organismului atinge valoarea sa maximă.
Scheletul uman este compus aproximativ din 206 de piese osoase care reprezintă
pentru un adult tânăr 15% din greutatea totală a corpului. Din punct de vedere al formei lor,
aceste piese osoase se împartfirfv. oase lungi (oasele braţului, antebraţului, coapsei, gambei
etc.), oase sotme (vertebrele, oasele încheieturii mâinii) şi oase plate (oasele bazinului, ale
cutiei craniene).
Din punct de vedere al structurii, oasele sunt alcătuite din ţesut osos spongios
(vertebrele, oasele scurte) ce se întretaie şi din ţesut osos compact cu o mare densitate
(cantitate mare de substanţă osoasă pe unitate de volum).

16
 Omul normal este compus din substanţe organice (25%) în compoziţia cărora intră în
proporţie de 95% colagen, care reprezintă matricea (suportul) pe care sc depune substanţa
minerală (50% din ţesutul osos) sub forma cristalelor de fosfat de calciu. Restul ţesutului
osos cuprinde apă (25%) şi o serie de alte substanţe minerale (carbonat, citrat, magneziu,
sodiu, fluor etc.).

Vocabular. Expresii
intrauterin, -ă, -i, -e, adj. — виутриматочпый
precursor -i, s. m.— предшественник;
influenţă, -e, f. s. — влияние;
local, -ă, -i, -e, adj. ~ местный;
maturitate, -i, s.f. — зрелость;
a se întretăia, vb. — пересекаться;
densitate, -i, s.f. — плотность;
în proporţie - в соотношении;
matrice, -е (suport), s. f. — матрица;
piesă cartilaginoasă (aici) — эмбриональный, хрящ;
os plat — плоская кость;
ţesut osos spongios — губчатая костная ткань;
ţesut osos compact — плотная костная ткань;

Textul Nr.13
Probleme de sănătate legate de pantofi

„Medicii sunt de părere că una din şase persoane are probleme grave cu picioarele, probleme
ce pot Fi deseori asociate cu pantofii”, anunţă ziarul The Toronto Star. Dacă aveţi dureri dc
genunchi, dc şold, de mijloc sau de cap este bine să vă uitaţi la pantofii pe care îi purtaţi. „Cel
mai important lucru pe care nu trebuie să-l uitaţi niciodată este că nu pantofii vor lua treptat
forma piciorului, ci piciorul va lua forma pantofilor”, se spune în ziarul Star. „Nu cumpăraţi
pantofi aşteptându-vă ca aceştia să ia forma piciorului. Dacă nu vă simţiţi bine în ei la magazin,
nu-i cumpăraţi”. Cumpăraţi-vă pantofi după-amiază, întrucât, „de obicei, picioarele se umflă
puţin pe parcursul zilei” şi „urmăriţi ca pantoful să se potrivească cu lăţimea labei piciorului şi
nu cu călcâiul”. Statistic vorbind, femeile au mai des probleme cu picioarele, care li se pot chiar
deforma. După cât se pare, acest lucru se întâmplă deoarece 90% dintre ele „poartă pantofi care
sunt prea mici şi prea înguşti pentru piciorul lor“, iar „multe dintre cele mai grave deformări ale
picioarelor se datorează tocurilor înalte”. Ziarul adaugă: „De asemenea, este important să nu
uitaţi că durerile apar după ce aveţi deja probleme cu picioarele”.

Textul Nr.14

Cea mai importanta substanţa care întreţine viaţa

„Ара este cea mai importantă substanţă care întreţine viaţa, deoarece organismul nostru este
format, în cea mai mare parte, din lichide”, precizează ziarul The Toronto Star. „Şi o scădere de
numai 20% a apei din organism ne poate fi fatală“. Pe lângă faptul că reglează temperatura
corpului, apa „transportă substanţele nutritive şi reziduale la şi de la organe cu ajutorul fluxului
sangvin şi al diverselor sisteme ale corpului. în plus, lubrifiază articulaţiile şi colonul, prevenind
constipaţia“. Un adult tmbuie să bea 2-3 litri de ană pe zi. Consumarea cafelei, a băuturilor
17
 carbogazoase şi a celor alcoolice poate mări necesarul de apă pură, întrucât aceste băuturi pot
contribui la deshidratare. Potrivit unei dieteticiene, nu senzaţia de sete trebuie să ne aducă
aminte că trebuie să bem apă, deoarece când ne este sete probabil că suntem deja dehidrataţi. în
ziar se mai spune că „un pahar de apă pe oră în timpul zilei va satisface necesarul de apă în
cazul majorităţii oamenilor”.

Textul Nr.15
Corpul uman: unele aparate (sisteme) funcționale
organ efector — исполнительный орган;
organ accesoriu — акцессорный орган; organ olfactiv — орган обоняния;
organe interne, viscere — висцеральный орган; organ rudimentar — остаточный орган;
organ gustativ - орган вкуса; organ cavitar — полый орган;
organ glandular — железистый орган; organ receptor — рецепторный орган;
organ vizual — орган зрения; organ auditiv — орган слуха;
organ de simţ — орган чувств;

I. Aparatul digestiv - digestia

Complexul de organe care asigură transformările fizice şi chimice ale alimentelor în scopul
asimilării lor formează aparatul digestiv. Aparatul digestiv se compune din 1) cavitatea bucală,
delimitată de cinci pereţi: anterior — buzele; doi laterali — obrajii, unul inferior — planşeul bucal
şi unul superior - bolta şi vălul palatin; în cavitatea bucală se găsesc dinţii, limba, glandele salivare;
2) faringe; 3) esofag; 4) stomac; 5) intestinul subţire format din duoden, jejun, ileon; 6) intestinul
gros alcătuit la rândul său din cec, colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent, colonul
sigmoid; 7) rect, anus. Din aparatul digestiv fac parte, de asemenea, vezica biliară, ficatul,
pancreasul, duetul coledoc, splina. Sistemul digestiv are o lungime de 8-10 metri.
Prin digestie se înţelege totalitatea fenomenelor mecanice, chimice, fizice care asigură
procurarea, transformarea, transportarea şi absorbţia substanţelor alimentare în vederea preluării şi
asimilării lor de către organism.
Digestia începe îndată ce mâncarea ajunge în gură. Aparatul digestiv intră în funcţiune deja
la prima îmbucătură, pentru ca organismul să utilizeze cât mai eficient tot ceea ce consumăm. Hrana
este transformată în combustibil ce asigură energia corpului. Organismul poate utiliza hrana doar
după descompunerea acesteia. Cele două roluri principale ale tubului digestiv sunt: digerarea
alimentelor şi îndepărtarea substanţelor neasimilate de organism.

II. Aparatul respirator - respiraţia

Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care asigură mecanismul
respiraţiei. Acestea sunt căile respiratorii superioare — cavitatea nazală şi faringele, şi inferioare
—laringele, traheea, bronhiile şi plămânii, ca organe principale ale actului respirator. Prin dilatarea
toracelui şi lăsarea diafragmei, plămânii se umflă şi acrul atmosferic pătrunde pe căile respiratorii în
alveole. Acest moment poartă denumirea de inspiraţie. Prin îngustarea toracelui şi ridicarea bolţii
diafragmei, aerul este evacuat din plămâni, realizându-se expiraţia. Oxigenul este cea mai
importantă dintre substanţele de care depinde viaţa noastră. Când respirăm, inspirăm aer bogat în
oxigen şi când expirăm, eliminăm dioxidul de carbon, rezultat din arderea oxigenului. Respiraţia
este procesul care realizează acest schimb vital dc gaze. Randamentul plămânilor în timpul unui
efort este determinat prin măsurarea volumului cantităţii de aer inspirat şi expirat.
III. Aparatul urogenital

18
 Aparatul urogenital este localizat în interiorul bazinului şi cuprinde organele urinare,
rinichii fiind centrul lor, şi organele genitale.
1) Sistemul urinar este format din următoarele organe: rinichi - organele principale ale aparatului
urinar, căile urinare, care sunt reprezentate prin pelvesul renal, continuat cu ureterele (câte unul din
fiecare rinichi), vezica urinară şi uretra. Rolul aparatului urogenital este eliminarea din organism a
produselor dezasimilaţiei formate în cursul activităţii vitale şi reglarea unui şir de funcţii (în
particular, a tensiunii arteriale).
2) Sistemul genital are funcţia de reproducere care este o caracteristică fundamentală a oricărei
fiinţe şi se realizează prin participarea a două organisme de sex diferit. Ea este rezultatul fecundării
gârneţului feminin (ovulul) de către gametul masculin (spermatozoidul).
IV. Aparatul cardiovascular
Aparatul cardiovascular este format din inimă, care-i situată în partea stângă a toracelui şi
are funcţia de a pompa sângele prin sistemul arterial în tot organismul, artere, vene, capilare. Nici o
maşină nu funcţionează fără combustibil. De la această regulă nu face excepţie nici organismul
nostru; principalul combustibil al organismului uman, oxigenul, este transportat-de-sânge la diferite
ţesuturi cu ajutorul unui sistem circulator bine organizat, având un randament deosebit.
V. Aparatul locomotor
Aparatul locomotor (scheletul şi muşchii). Totalitatea oaselor formează sistemul osos sau
scheletul, care este format din 206 de oase separate, unite între ele prin diferite articulaţii. Mărimea
şi forma oaselor este determinată de funcţia anatomică. Osura dominantă este coloana vertebrală.
Scheletul are rolul de a susține și proteja diferite aparate. El asigură sprijinul solid al corpului uman.
Grație oaselor și mușchilor atraşaţi de oase putem umbla, face sport şi căra greutăți
Totalitatea muşchilor care intră In structura organismului formează sistemul muscular.
Muşchii au proprietatea de a se contracta şi prin aceasta determină mişcările corpului. Acţiunea
muşchilor este coordonată, contracţia şi relaxarea fac posibile mişcările corpului nostru — de la
cele simple, ca mişcarea pleoapelor, până la cele mai eruptive, ca momentul de ridicare în aer.
Muşchii sunt organe active, iar oasele — organe pasive.

Vocabular. Expresii
vezica biliară — желчный anterior (aici) — передний; colonul descedent —
пузырь; planşeu bucal — дно полости нисходящая кишка;
ficat, -i, s. m. — печень; рта; jejun, -е, s. п. - тощая кишка;
faringe, -e, s. п. — глотка, зев; vălul palatin — мягкое небо; ileon, -uri, s. п. — подвздошная
laringe,-e, s. n. — гортань; boltă palatină - твёрдое нёбо; кишка;
esofag, -uri, s. п. — пищевод; rinichi, -i, s. m. — почка; pancreas, -е, s. п.—
stomac, -uri, s. n. — желудок; muşchi ,-i, s. in –мыщцы; поджелудочная железа;
intestin subţire — топкая glanda salivară — splină, -е, s. f. — селезенка;
кишка; слюповыводитсльная железа; duetul coledoc — желчный
duoden, -e, s. n. — aparatul digestiv - проток;
двенадцатиперстная кишка; пищеварительный тракт; aparatul respirator —
alveolă, -e, s.f – алвеола; intestinul gros — толстая дыхательная система;
inspiraţie, -i, s.f. — вдох; кишка; cavitatea nazală — полость
expiraţie, -i, s. f. — выдох; colonul ascendent — носа;
a evacua ,vb.- эвакуировать; восходящая ободочная кишка; trahee, -/, s.f. — трахея;
aparatul cardiovascular - colonul transvers — osura dominantă — главная
сердечно-сосудистая система; поперечная ободочная кишка; кость;

19
asimilare, -i, s.f. — absorbţie, -i, s.f. — засасывать, a susţine, vi.- поддерживать;
переваривание (усвоение); засасывание, абсорбция; proprietate -i, s.f — свойство;
eliminare, -i, s.f. — выделение; dilatare,-/, s.f. — расширение; protecţie,-/, s.f. — защита;
a asigura, vb. — обеспечить; a pătrunde, vb. — проникать; a (se) contracta, vb. -
procurare, -/, s.f. — a prelua, vb.— передать, взять, сокращать(ся);
приобретение; брать; bronhie -/, s.f — бронх;
transportare, -i, s.f. — îngustare, -i, s.f. — plămân,-/, s. m. — лёгкое;
доставка; сокращение; colonul sigmoid — сигмовидная
a (se) umfla, vb. -надувать(ся); кишка.

Textul Nr.16

Scutul antitoxic – ficatul

Acest organ – cel mai mare din tot corpul omenesc — are o structură şi funcţiuni mult mai
complexe decât cele ale inimii şi plămânului. Sub o formă sau altă, ficatul participă la toate
activităţile individului, asumându-şi un număr uriaş de sarcini fiziologice: aproape cinci sute.
Nu numai o existenţă normală, dar şi viaţa este de neconceput, dacă virtuozul cu 500 de talente
nu este la înălţimea aşteptărilor.
S-a calculat că, pentru a realiza unele dintre produsele chimice pe care le eliberează, ar fi
necesară o uzină construită pe o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi. Mai mult, există și
unele secreţii ale ficatului pe care, cel puţin deocamdată, nu le poate furniza nici cea mai
modernă şi mai bine dotată fabrică din lume. în celule se nasc, de pildă, peste o mie de enzime,
acele substanţe Iară de care nu pot avea loc anumite reacţii chimice vitale pentru organism. în
lipsa factorului care determină coagularea sângelui, o simplă tăietură la deget ar provoca o
hemoragie catastrofală. Anticorpii care ne apară de microbi sunt, de asemenea, opera virtuozului
adăpostit sub coaste.
În domeniul digestiei, contribuţia ficatului este esenţială. Se ştie, astfel, că proteinele cărnii
pe care o consumăm se fracţionează în intestin până la aşa-numiţii aminoacizi. în ciuda
complexităţii lor, el reprezintă cea mai simplă formă asimilabilă de către organism. Dacă
substanţele ar trece din intestin în sânge, efectul ar fi tragic, echivalând cu injectarea unei doze
mortale de cianură de potasiu. Ficatul intervine la timp şi umanizează aminoacizii,
transformându-i în proteine care, în loc să ne otrăvească, ne hrănesc. Iar dacă se ivesc surplusuri
de care corpul nu are nevoie, tot ficatul este cel care le preface în uree, trimiţându-le în rinichi,
de unde sunt eliminate.
Funcţia de apărare se exercită chiar împotriva pericolelor cărora le dă naştere propriul nostru
organism. Glanda suprarenală, de pildă, secretă hormonii care menţin conţinutul în sare al
sângelui. Numărul lor este atât de mare, că dacă s-ar păstra ca atare, corpul nostru s-ar îmbiba cu
o mare cantitate de apă, aşa cum se întâmplă la bolnavii de cord şi de rinichi. Ficatul nimiceşte
însă hormonii care depăşesc pragul necesar unei vieţi sănătoase.
Dar şi inima primeşte, ca să zicem aşa, o mână de ajutor de la ficat. Din partea superioară a
acestuia, porneşte vena cavă, vasul care duce sângele în cord. Dacă la un moment dat sângele
este prea năvalnic sau prea abundent, ficatul se umflă ca un burete, absorbind cantitatea în exces
şi transmiţând-o apoi inimii treptat.

Textul Nr.17
Furia și inima

20
 „Persoanele irascibile sunt de aproape trei ori mai predispuse să facă infarct decât cele care
nu se înfurie uşor”, se afirmă într-un articol publicat în ziarul Globe and Mail. Aproape 13000
de oameni au participat la un studiu de evaluare a riscului apariţiei unei boli cardiace, studiu ce
a durat şase ani. La începutul studiului, nici un subiect nu avea vreo boală cardiacă. Fiecărei
persoane i se puneau câteva întrebări. în funcţie de răspunsuri, persoana era catalogată ca având
un indice scăzut, mediu sau ridicat de înfuriere. în decurs de şase ani, cât a durat studiul, 256 au
făcut infarct. Studiul a revelat că, în cazul celor catalogaţi ca având un indice mediu de
înfuriere, riscul de a avea probleme cu inima era cu 35 la sută mai mare. Autoarea şi
conducătoarea studiului, dr. Janice Williams de la Universitatea din Carolina de Nord, afirmă:
„Furia poate duce la infarct, îndeosebi în rândul bărbaţilor şi al femeilor de vârstă mijlocie a
căror tensiune arterială este normală”. Prin urmare, cercetătorii le recomandă oamenilor care se
înfurie repede să se gândească la unele metode de reducere a stresului.

Textul Nr.18

Învață să zâmbești

În Japonia, unde oamenii sunt foarte mândri de serviciile de calitate, tot mai multe
companii „îşi trimit angajaţii la şcoli în care să înveţe să fie mai prietenoşi”, precizează
Asahi Evening News. „Aceste companii consideră zâmbetul, râsul şi umorul drept o
modalitate ieftină şi eficientă de a face să crească vânzările în timpul unei crize economice”.
La o şcoală, cursanţii stau în faţa unor oglinzi şi exersează cum să zâmbească, „încercând să
arboreze cel mai plăcut zâmbet”. Li se spune să se gândească la persoana pe care o iubesc
cel mai mult. Instructorii se străduiesc să-i ajute pe cursanţi să fie relaxaţi şi, astfel, să
zâmbească natural. Pe lângă trimiterea angajaţilor la şcoli, unele companii îşi trimit angajaţii
să lucreze în restaurante de tip fast-food, unde personalul este instruit să zâmbească tot
timpul. Promovează oare zâmbetul succesul comercial? Potrivit ziarului, o companie de
produse cosmetice care a organizat cursuri de zâmbet pentru peste 3000 dintre angajaţi s-а
bucurat de o creştere a numărului de vânzări cu 20 la sută pe parcursul acelui an. O angajată
a specificat că acest curs a contribuit şi la îmbunătăţirea atmosferei din biroul ei. „Este
frumos să fii înconjurat de şefi agreabili, care zâmbesc mereu”, a spus ea.

Textul Nr.19

Sângele – circulația sangvină

sânge arterial — артериальная кровь; sânge artificial — искусственная кровь;

sânge venos — венозная кровь; sânge incompatibil — несовместимая кровь;
sânge heterogen — гетерогенная кровь; sânge eferent — оттекающая кровь;
sânge omogen — гомогенная кровь; sânge transfuzat — перелитая кровь;
sânge izogrup — изогенная кровь; sânge periferic — периферическая кровь
sânge imun — имунная кровь;
Sângele reprezintă un ţesut lichid circulant, format din elemente suspendate în plasmă şi are
în ciuda volumului său redus, o deosebită importanţă funcţională. Rolul esenţial al sângelui este
subliniat de multitudinea funcţiilor pe care le realizează.

21
 Sângele are funcţii circulatorie, respiratorie, nutritivă, excretorie de menţinere a echilibrului
hidroelectrolitic, de termoreglare în protecţia organismului. Stabilind o legătură directă între cele
mai diferite sisteme şi ţesuturi, sângele reprezintă un mijloc de asigurare a simultaneităţii de acţiune
a acestor organe. Ca orice corp din natură, sângele are serie de proprietăţi: culoare, densitate,
temperatură etc.

Organul central al aparatului circulator este inima. Prin contractările ei ritmice, ea pune în
mişcare toată masa de sânge care se află în vase. Vasele sangvine prin care curge sângele de la
inimă la organe se numesc artere. Vasele sangvine prin care sângele curge spre inimă se numesc
vene. Din capilarele arteriale sângele nimereşte în capilarele venelor, care trec în vasele venoase
mai mari şi curg spre inimă. întreaga circulaţie a sângelui se împarte în marea circulaţie şi mica
circulaţie. Marea circulaţie se numeşte calea sângelui de la inimă la organe, ţesuturi şi înapoi. Mica
circulaţie este calea pe care o trece sângele prin plămâni.

La un om matur inima se contractă în mediu de 72 de ori pe minut. Pulsaţia arterelor poartă

numele de puls, care se simte bine, apăsând puţin artera. După puls putem judeca ddspre
funcţionarea inimii.

Vocabular. Expresii

ţesut, -uri, s. n. – ткань; densitate, s.f. — плотность;

suspendat, -ă, -i, -e, adj. — подвешенный; contractare, -i, s.f. – сокращения;
multitudine, -i, s.f. — множество; a pune, vb. — ставить a purta, vb. —нести;
a realiza, vb. — осуществлять; a nimeri, vb. — попадать;
circulatorie, -iu, -ii, adj. — циркулярная; a apăsa, vb. – нажимать;
respiratorie, -iu, -ii, adj. — дыхательная; funcţionare , -i, s. f. — деятельность;
nutritiv, -ă, -i, -e, adj. — питательный; a judeca, vb. — судить;
excretorie, -iu, -ii, adj. — выделительная; echilibru, -e, s. n. — равновесие;
termoreglare, -i, s. f. – терморегуляция; lichid circulant — циркулирующая жидкость;
protecţie, -i, s.f. — защита; importanţă funcţională — функциональное
simultaneitate, -i, s.f. — одновременно; значение;
a beneficia, vb. — иметь право на что-то, извлекать vase sangvine - кровеносные сосуды.
выгоду из чего-либо;

Textul Nr.20

Morfologia sângelui

circulaţie sangvină – кровообращение; circulaţie artificială — искусственное;

circulaţie arterială — артериальное; circulaţie capilară — капиллярное;
circulaţie coronară — венечное; circulaţie cerebrală — мозговое;
circulaţie venoasă — венозное circulaţie; circulaţie încrucişată — перекрестное;
încetinită — вялое; circulaţie derivativă — шунтовое.

Sângele este indispensabil funcţionării organelor şi supravieţuirii, fiind menţinut în

permanentă mişcare) într-o reţea de vase sangvine - artere, vene - care împânzesc tot organismul
pentru a putea transportă oxigen şi substanţe vitalei nutritive în ţesuturi. Expresia sângele vieţii
desemnează sângele drept purtător al vieţii din organism. Circulând prin arborele circulator el
22
alimentează fiecare celulă vie din organism cu substanţe nutritive necesare. Sângele constituie a
paisprezecea parte din greutatea noastră corporală, deci volumul lui depinde de dimensiunile
corpului. Sângele este alcătuit din celule specializate, celule sangvine cu diferite funcţii speciale.
Dintre acestea сele mai semnificative sunt globulele roşii (au un aspect globular, astfel pot prinde
cel mai bine molecula de oxigen) şi globulele albe. Plasma este un lichid de culoare gălbuie-
deschisă care conţine proteine, sare şi glucoză dizolvate în apă. în arborele circulator al unui om
matur există aproximativ trei litri de plasmă, rolul cel mai important al acesteia fiind de agent de
transport al celulelor roşii şi albe.

I. Globulele roşii. Culoarea globulelor roşii provine de la hem-substanţa colorată -

hemoglobină şi au forma turtită în mijloc pe ambele feţe, asemănătoare unei perne rotunde.
Globulele roşii se produc în măduva hematogenă, durata lor de viaţă fiind de 3-4 luni. Scăderea
numărului de globule roşii duce la anemie.

II. Globulele albe (leucocitele) sunt produse tot de măduva osoasă. Au un aspect globular şi
sunt mai mari decât globulele roşii. Rolul de bază al leucocitelor este de a apăra organismul
împotriva infecţiilor. Există două tipuri principale de leucocite: granulocite (înglobarea intruşilor şi
digerarea lor) şi limfocite (funcţia de patrulare).

III. Grupe sangvine. Sângele fiecăaii om aparţine unei anumite grupe sangvine. La baza
grupelor sangvine stau substanţele chimice ale membranelor hemateelor. Cel nrai important sistem
sangvin a fost descoperit de Karl Landstciner (Viena, 1900). Conform acestui sistem, există patru
grupe sangvine: А, В, AB şi O.

Cunoaşterea grupei sangvine este foarte importantă în decursul operaţiilor şi a naşterilor.

Acelaşi savant Landsteiner a descoperit în 1940 un nou sistem de grupe sangvine: sistemul Rhesus
(RH), distingând RH pozitiv şi RH negativ, de asemenea de importanţă vitală pentru organismul
uman.

Anemia. Diminuarea nivelului de hemoglobină în sânge provoacă anemia. Valorile normale

ale nivelului de hemoglobină variază în funcţie de vârstă şi sex. Anemia este cauza cea mai
frecventă a consultului în hematologie. Maladia se comportă ca un simptom care poate fi explicat
prin mţii mult de 200 de cauze diferite. Totuşi, anemiile pot fi clasificate în două mari tipuri după
mecanismul fiziologic în cauză: excesul pierderii de sânge sau defectul producerii de sânge.

Simptomele şi semnele anemiei. Simptomul cel mai vizibil al anemiei este paloarea pielii
(palmele) şi a mucoaselor (mucoasa bucală). Alt simptom este oboşeala, insuficienţe cardiace,
însoţite de edeme ale gleznelor şi ale feţei. Tratamentul anemiei depinde de cauza sa.

Vocabular. Expresii

indispensabil, adv — необходимо; intrus, -i, s. m. — незаконно вторгшийся;

reţea, -le, s.f. — сеть; diminuare, -i, s.f. — уменьшение;
a împânzi, vb. – покрывать; celulă, -e, s. f. — клетка;
semnificativ, -ă, -i, -e, adj. — показательный; a constitui vb. — создавать;
turtit, -ă, -i, -e, adj. — сплющенный; plasmă, -e, s.f. — плазма;
măduvă, -e, s.f. — костный мозг; rol de bază — главная роль.

Textul Nr.21

23
 Cea mai răspândită infecţie transmisă prin sânge

„Cel puţin 2,7 milioane de americani sunt purtători ai virusului hepatitei C, făcând ca
această boală să fie cea mai răspândită infecţie transmisă prin sânge din Statele Unite”, se
afirmă într-un comunicat al Associated Press. Hepatita С se transmite de la o persoană la alta în
primul rând prin relaţii sexuale sau prin intermediul sângelui infectat. Cei mai expuşi riscului de
a contracta boala sunt cei ce se droghează intravenos şi folosesc aceleaşi ace pe care le folosesc
şi alte persoane şi cei ce au relaţii sexuale neprotejate. însă infecţia poate fi transmisă şi de cei
ce fac tatuaje şi acupuncturi şi care nu-şi curăţă bine instrumentele. Şi persoanele cărora li s-a
administrat sânge sunt expuse acestui risc. în fiecare an, aproximativ 1000 de americani se află
în situaţia de a li se face transplant de ficat ca urmare a insuficienţei hepatice cauzate de virus.

Textul Nr.22
Roşiile şi cancerul

Studiile recente prezentate de Asociaţia Americană de Oncologie avansează ipoteza că

roşiile conţin o substanţă care împiedică evoluţia cancerului de prostată. Substanţa care dă
tomatelor culoarea roşie, şi anume licopenia, poate reduce tumorile cancerogene la prostată şi
poate împiedica apariţia metastazei, adică răspândirea cancerului la alte ţesuturi ale corpului. Un
studiu publicat de Institutul American de Oncologie a dezvăluit că „prin consumarea roşiilor şi a
tuturor derivatelor ei se obţin rezultate bune nu numai în cazurile de cancer de prostată, ci şi în
cele de cancer la pancreas, plămâni şi colon”.

Textul Nr.23
Tensiunea arterială

Tensiunea arterială este presiunea cu care circulă sângele în artere, echivalentă cu presiunea
pe care sângele o exercită asupra pereţilor arteriali. Valoarea tensiunii arteriale este determinată
de o serie de factori hemodinamici: funcţia de pompă a cordului, rezistenţa arterială la trecerea
sângelui, cantitatea de sânge existentă în arborele arterial, elasticitatea pereţilor arteriali etc.
Tensiunea arterială se măsoară cu ajutorul unui aparat numit tensiometru. Tensiunea
arterială maximă reprezintă tensiunea din timpul sistolei ventriculare, când în arborele arterial
este aruncată o nouă cantitate de sânge, iar valoarea ei este de 120-140 mm ai coloanei de
mercur. Tensiunea arterială minimă este tensiunea din timpul diastolei, când cantitatea de sânge
din arborele arterial este redusă, datorită trecerii unei anumite cantităţi de sânge în venele mari,
iar valoarea ei este de 60-80 mm ai coloanei de mercur.
Tensiunea arterială variază în limite destul de largi, în funcţie de individ, climă, altitudine,
tip de activitate profesională etc.
În cazuri patologice tensiunea arterială poate fi scăzută, cifrele tensionale se găsesc la
limitele inferioare ale normalului - hipotensiune - şi, din contra, crescută peste valorile normale
— hipertensiune.
Studiile epidemiologice efectuate au scos la iveală faptul că hipertensiunea arterială este
actualmente boala cu cea mai mare incidenţă, fiind pe drept cuvânt denumită cea mai mare
epidemie a epocii contemporane.

24
Textul Nr.24
Fierul în organism

Fierul este prezent în toate ţesuturile organismului uman, el fiind indispensabil proceselor
metabolice exidative care furnizează energia necesară funcţiilor acestor c.elulc şi ţesuturi.
Cantitatea cea mai mare de fier se află în globulele roşii, fiind un component esenţial al
moleculei de hemoglobină.
Cantitatea totală dc fier din organismul unui adult este de 4-5 g, din care 70% se găseşte în
hemoglobină şi mioglobină. în organismul unui nou-născut se află o cantitate de 250-400 mg de
fier, distribuită în cea mai mare parte în hemoglobină. Acest fier provine din rezervele mamei.
În tot restul vieţii, fierul necesar provine din alimente. Sursa fierului alimentar o constituie
îndeosebi alimentele de origine animală, cum ar fi: organele (ficat, splină, inimă, rinichi),
carnea, ouăle, precum şi legumele verzi.
O alimentaţie obişnuită conţine 10-48 mg de fier, în medie 8 mg pentru fiecare 1000 de
calorii, din care se absorb zilnic numai 1-2 mg. Fierul este absorbit după nevoile organismului,
ajungându-se, spre exemplu, în anemie prin lipsă dc fier până la 20% din cantitatea de fier
furnizată de alimentaţie.
în organismul uman fierul intră în cea mai mare parte în componenţa unor elemente de
importanţă vitală. Deci, fără fier nu se poate trăi.

Textul Nr.25
Hemoglobina

În anul 1925 Hans Fischer primeşte medalia Liebig, iar în 1930, pentru cercetări asupra
heminei şi sinteza acesteia, Premiul Nobel. Cercetările lui H. Fischer studiază în special
clorofila.
Principalul element al sângelui s-a dovedit a fi hemoglobina (conţinând un pigment roşu
care are un rol important în organism), care este pompată de inimă în toate părţile corpului.
Un litru de sânge duce — sub formă de oxihemoglobină — circa 200 ml de oxigen spre
celulă. Numele de hemoglobină provine de la cuvântul grecesc haima (sânge) şi globulină
(proteină).
Pigmentul haima dă culoare roşie prin fierul pe care-1 conţine în moleculă. Hemoglobina
fixează — după cum s-a menţionat — oxigenul în plămâni, dând oxihemoglobină, o combinaţie
labilă, fermă prin care se transportă oxigenul în toate organele unde este nevoie de el. Aceasta
fixează oxidul şi chiar dioxidul de carbon în hemoglobină, formând carboxihemoglobina — o
combinaţie care se poate transforma din nou în hemoglobină.
Sângele vertebrelor conţine globule, plasmă şi gaze. Globulele sunt de două feluri: roşii şi
albe. Globulele roşii se găsesc în număr de aproximativ 5 milioane în 3 ml de sânge. Ele conţin
globulină, săruri de potasiu şi fosfat.
Analizele spectrale au arătat prezenţa fierului (1 g la 200 g de hemoglobină).
Globulele albe sunt mai puţin numeroase decât cele roşii. Un litru de sânge conţine 8
milioane de globule albe. Rolul acestora e de a apăra organismul de infecţii.
Plasma este partea lichidă a sângelui. într-un litru de sânge se găsesc circa 550 g de plasmă şi
450 g de globule.

25
 Plasma şi globulele albe formează limfa, un lichid alb-gălbui. Limfa se coagulează mai încet
decât sângele şi dă un precipitat alb.
Principala funcţie a sângelui este de a transporta oxigen în toate organele, dar nu numai, el
transportă şi zahăr, grăsimi, vitamine, săruri şi chiar apă.

Vocabular. Expresii

studiu, -i, s. п. — изучение, prezenţă, -e, s.f. — присутствие;

исследование; a (se) coagula, vb. — свёртывать(ся);
a (se) îndrepta, vb. — направлять(ся); a (se) menţiona, vb. — отмсчать(ся),
a se dovedi, vb. — оказываться; упомипать(ся);
a fixa,v6. — фиксировать; parte lichidă - жидкая часть.
combinaţie labilă — неустойчивая
(лабильное);

Textul Nr.26

Aparatul dentomaxilar

dinte antagonist — антагонирующий зуб; dinte de sprijin — опорный зуб;

dinte cu gangrenă pulpară — dinte placat — плакированный зуб;
беспульповый зуб; dinţi accesorii — сверхкомплектные зубы;
dinţi congenitali — врожденные зубы; dinţi spinoşi - шиповидные зубы;
dentiţie temporară, dinţi de lapte — dinţi înghesuiţi — слившиеся зубы;
выпадающие зубы, молочные зубы; dinte plombat - пломбированный зуб.
dinte artificial — искусственный зуб;

Acest aparat trebuie considerat ca un ansamblu de mai multe organe care conlucrează pentru
îndeplinirea unor funcţii şi anume: masticaţia, fonaţia şi fizionomia.
Din arhitectura morfofuncţională a aparatului dentomaxilar fac parte dinţii, maxilarul și
mandibula mușichii mandibulei, limba, glandele salivare, obrajii şi buzele.
Fiecare dintre aceste organe şi ţesuturi participă direct sau indirect la desăvârşirea procesului
de masticaţie şi digestie bucală, la exprimarea limbajului articulat, la reprezentarea înfăţişăm^
caracteristice fiecărui individ (şi exprimării afective a individului). Dinţii sunt grupaţi, după situaţie
şi anumite caractere comune, în: incisivi, canini, premolari, molari. Fiecare dinte are o formă
caracteristică.
Incisivii, în număr de opt au următoarele caracteristici comune: pe fiecare semiarcadă se
distinge un incisiv central (medial) şi altul lateral; se găsesc în partea anterioară a maxilarului şi
sunt dinţi frontali.
Caninii, în număr de patru, se găsesc în partea laterală a incisivilor; sunt de asemenea dinţi
frontali. Ei perforează sau sfâşie alimentele.
Premolarii, în număr de opt, sunt mai voluminoşi decât incisivii şi caninii. Se găsesc pe
părţile laterale între canini şi molari, fiind dinţi laterali.

26
 Molarii sunt dinţii cei mai voluminoşi, în număr de opt, situaţi în partea posterioară a
arcadelor dentare; sunt dinţi laterali.
Dinţii incisivi, canini, premolari au câte o singură rădăcină. Dinţii molari situaţi pe mandibulă au
rădăcini duble, iar cei situaţi pc maxilarul superior au rădăcini triple.
Omul adult are 32 de dinţi. Copiii până la 7 ani au dinţi de lapte sau dinţi temporari în număr de 20.
La tinerii după 18 ani, mai des între 20-30 de ani, cresc dinţii de minte sau sirotini.

Textul Nr.26
Proverbe şi zicători... cu dinţi

1. Patru lucruri sunt greu de scos: dinţii din gură, sărăcia din casă, nebunia din cap şi datoria
veche.
2. Mai aproape dinţii decât părinţii.
3. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.
4. N-are după ce bea apă şi el se scobeşte în dinţi.
5. Dintele când te doare, cu cleştele se domoleşte.
6. Soare cu dinţi — soare pe timp de ger.
7. A-ţi lua inima-n dinţi — a-şi face curaj.
8. Scobeşte-te în dinţi — pune-ţi pofta-n cui.
9. А-i crăpa cuiva măseaua-n gură — a avea mare nevoie de ceva.
10. A trage la măsea — a fi beţiv.
11. N-ajunge nici pe o măsea — a avea foarte puţin, insuficient.
12. A-şi arăta colţii.

Textul Nr. 27
Caria dentară

carie profundă — глубокий кариес; carie dentară superficială — поверхностный кариес

carie dentară fisurală — фиссурный кариес зуба; зуба;
carie osoasă — кариес костей; carie dentară cervicală — цервикальный кариес
carie tuberculoasă — туберкулезный кариес; зуба;
carie a cimentului — кариес цемента; carie dentară circulară — циркулярный кариес
carie a smalţului dentar - кариес эмали; зуба.
carie dentară multiplă — генерализованный
кариес;

Caria dentară poate fi întâlnită atât la adulţi, cât şi la copii, fiind rezultatul unei acţiuni
îndelungate de distrugere a dintelui. De la simpla plesnitură a smalţului dentar, (acesta dă rezistenţă,
frumuseţe dintelui) care de cele mai multe ori trece neobservată, şi până la apariţia pulpitei (infecţia
miezului dintelui) cu durere insuportabilă, fiind vorba de un proces distructiv ce afectează straturile
din care este format dintele.
Dar caria dentară nu provoacă numai durere, nu numai macină dintele, distruge, urâţeşte
chipul prin pierderea dinţilor, duce la modificarea vorbirii şi imposibilitatea de a mesteca, ea are
consecinţe mai grave, influenţând în rău starea generală a organismului. Prin distrugerea smalţului
apar pe dinte margini tăioase.

27
 În contact cu obrazul sau gingia, acestea pot produce o rană care, neîngrijită, poate uşor
infecta. Adevărat focar de infecţie, caria provoacă multe boli de stomac, rinichi şi chiar ficat.
Până în prezent nu se cunoaşte cu exactitate cauza apariţiei cariei dentare. Se consideră că
acizii care iau naştere prin fermentaţia resturilor de alimente rămase în adânciturile dinţilor,
împreună cu unii microbi care se găsesc în mod obişnuit în gură, produc în principal caria.
Pentru a evita apariţia cariei dentare este necesară respectarea igienei bucale, printr-un periaj
executat, corect, după fiecare masă. Se vor evita trecerile alimentare bruşte, de la cald la rece şi
invers. Se recomandă efectuarea unui control dentar, cel puţin o dată la două luni.

Vocabular. Expresii
adult, -i, s. m. — взрослый; a influenţa, vb. — влиять, воздействовать;
distrugere, -i, s.f. — разрушение; miezul dintelui - мякоть, ядро зуба;
plesnitură, -i, s.f. — трещина; neîngrijit, -ă, -i, e, adj. — неухоженный;
smalţ, -uri, s. n. — эмаль; a (se) infecta, vb. - заражать(ся), инфицировать(ся);
rezistenţă, -e, s. f. – прочность; exactitate, -i, s. f. — точность;
a se urâţi, vb. - стать некрасивым, уродовать; periaj, -e, s. n. — чистка зубной (щеткой);
brusc, adv. — внезапно, неожиданно; imposibilitate de a mesteca — невозможность
chip, -uri, s. п.- наружность, внешность; жевания;
a afecta, vb. – поражать; modificarea vorbirii — изменение речи;
a provoca, vb. — вызывать; igienă bucală — гигиена полости рта;
a (se) limita, vb. — ограничивать(ся); margine tăioasă — острый край;
a (se) măcina, vb. - искрошить(ся), разрушаться; resturi de alimente — остатки пищи;
consecinţă, -е, s.f. — последствие; durere insuportabilă — невыносимая боль.
invers, -ă, -i, -e, adj. — обратный,
противоположный;

Textul Nr. 28

Profilaxia cariei dentare

Caria dentară este un proces patologic, fără echivalent în restul organismului.
Din aceste motive prevenirea cariei dentare cuprinde un complex de metode care urmăreşte
creşterea rezistenţei ţesuturilor dure dentare şi combaterea factorilor cariogeni, astfel fiind asigurată
sănătatea a dentiţiei.
Trebuie subliniat faptul că acţiunea dc combatere a cariei prin pregătirea unui teren rezistent
începe, de fapt, încă din perioada de gestaţie, printr-o alimentaţie artificială, de strictă necesitate.
O dată cu apariţia dentiţiei, masticaţia prelungită sporeşte cantitatea de salivă secretată, fapt
care duce la o spălare mecanică a dinţilor.
În perioada de creştere, copilul arc nevoie de o alimentaţie echilibrată, fapt care contribuie la
evitarea apariţiei cariei dentare. în profilaxia cariei dentare, dintre minerale, calciul este cel mai
important. Paralel cu calciul apare şi nevoia de vitamina D.
Necesarul de săruri minerale şi vitamine creşte continuu în raport cu vârsta.
În procesul care vizează creşterea rezistenţei ţesuturilor dentare dure la carie un rol însemnat
îl are fluorul.
În cursul formării dinţilor, fluorul se depune în acelaşi timp cu calciul şi fosforul. Pe acest
mecanism se bazează administrarea lui generală prin fluorizarea apei potabile, a alimentelor, a sării
de bucătărie, a laptelui.
Pentru combaterea locală a factorilor cariogeni, beneficiem de mai multe posibilităţi.
28
 Astfel, masticaţia prelungită sporeşte cantitatea de salivă secretată, care face ca spălarea
mecanică a dinţilor să fie mai eficientă.
Mijlocul principal pentru curăţatul dinţilor este periajul. Pentru, sporirea eficienţei
profilactice, în pastele de dinţi sunt încorporate diverse substanţe (produse amoniacale, clorofilă,
fluor). în sfârşit, un control periodic al creează posibilitatea de a depista şi trata imediat cariile.

Vocabular. Expresii
echivalent, -i, s. m. — эквивалент, аналог;
a încorpora, vb. — включать в состав;
dur, -ă, -i, -с, adj. — твердый;
combatere, s.f — борьба с чем-либо;
a beneficia, vb. - иметь право на что-либо,
извлекать выгоду из чего-либо;
a viza, vb. – предусматривать;
asigurare, s.f — обеспечение
prunc, -i, s. m. – младенец;
sugar, -i, s. m. - грудной ребенок;
a depista, vb. — выявлять, обнаруживать;
proces patologic — патологический процесс;
apă potabilă — питьевая вода;
creşterea rezistentei - повышение сопротивления;
strictă necesitate - строгая необходимость;
alimentaţie echilibrată — уравновешенное питание;
administrare generală - главное управление.

Textul Nr. 29

Acizii si dinţii stricaţi

„Oamenii ar trebui să înţeleagă că nu doar zahărul produce carii, ei ar trebui să se concentreze

asupra alimentelor care produc în gură acizi”, declară Mike Edgar, unul dintre autorii lucrării Oral
Health: Diet and Other Factors. Cei care beau suc de portocale la micul dejun sau mănâncă
alimente care conţin acizi sunt sfătuiţi să nu se spele pe dinţi decât după cel puţin o jumătate de oră.
De ce? Deoarece atuci când nivelul acizilor din gură depăşeşte o anumită valoare, smalţul dinţilor se
înmoaie, iar prin periere se va îndepărta stratul de la suprafaţă. Pentru a neutraliza aciditatea, se
recomandă consumarea alimentelor bogate în proteine, cum ar fi brânza sau alunele, însă nu mai
târziu de 20 de minute după consumarea alimentelor acide, precizează ziarul The Times.

Textul Nr.30

Sâ-ţi miroasă gura a flori!

Niciodată, da, niciodată nu uita să te speli pe dinţi înainte de culcare. Şi evită să-i perii prea
dur, deoarece astfel se ajunge la sângerări ale gingiilor.

Dentiştii recomandă periuţele cu cap mic, având perii rotunjiţi la extremităţi, şi nu foarte
aspre.

Foloseşte zilnic aţa dentară.

Prin introducerea între dinţi a firului cerat se îndepărtează şi ultimele rămăşiţe care pot
produce infecţii, respiraţie grea sau carii.

Mestecă pătrunjel proaspăt imediat după ce mănânci usturoi.

29
 Utilizează apa de gură antiseptică, slab concentrată, în special atunci când eşti în deplasare
sau dacă suferi de ulceraţii şi gingii sensibile. încearcă să faci gargară cu o soluţie din câteva
picături de ulei de „tea tree” dizolvate într-un pahar cu apă caldă. Sau poţi folosi apa de gură
produse naturale care ajută în tratamentul gingivitei, ulceraţiilor, respiraţiei urât mirositoare şi al
gingiilor sensibile.

Şi nu uita: indiferent de apa de gură folosită, scuipă, nu înghiţi!

Textul Nr. 31

La dentist

— Cine-i?
— Domnul doctor с acasă?
— Eu sunt. Cine eşti dumneata?
— îmi daţi voie. Alt caz.
— Vă necăjeşte măseaua? Poftiţi ...
— Scuzaţi că vă deranjez la ora asta ...
— Nu face nimic ... Şedeţi în fotoliu. ,
— Ia spune, doctore, doare rău, ce zici?
— Deloc.
— Doctore, să ştii că dacă mi-o scoţi bine, pe lângă dreptul dumitale îţi trimit un curcan îndopat cu
nuci, să mă pomeneşti ...
— Mersi.
— Numai să ţi-1 frigă şi să-i dai o linguriţă dc rom înainte de a-1 tăia.
— Asta n-am ştiut ... N-aveţi nici o grijă, căscaţi gura.
— Ce mai ai în mână?
— Nimic.
— Aşa ne amăgiţi dumneavoastră.
— Deloc. Deschideţi gura mai mult... Asta vă doare?
— Aia... aşa mi sc pare ... eu ştiu?
— S-o ştergem puţin cu vată.
— Dacă trebuie s-o scoţi, scoate-o. Numai să nu doară, doctore ...
— N-aveţi să simţiţi nimic. Nu vă temeţi.
— Nu mi-e frică, dar nu-mi place să mă doară ... umblă binişor şi-ţi promit un vin roş..
— Mersi. Vă doare?
— Ai scos-o?
— Deja?... O, nu merge aşa de repede. Trebuie anesteziat bine, să nu doară deloc.
— Să nu mă doară deloc, dragă doctore, că am să te recomand la tdată lumea... sunt foarte cunoscut,
să vezi ce clientelă îţi fac eu dumitale.
— Căscaţi gura, mai mult, fără frică. Nu vă temeţi.
— Ai!
— Clătiţi-vă.
— Gata?
— V-a durut?
— Puţin. Unde-i măseaua?
— Clătiţi-vă bine, daţi cu limba ... Poftim şi corpul delict... vedeţi era atacată la rădăcină...
30
— Hm. Nu era cine ştie ce lucru. Puteai să n-o scoţi ... Unde mi-e căciula?
— în antreu.
— Bine zici ... Poftim ...
— Dumneavoastră glumiţi, domnule?
— Ba nu glumesc deloc.
— Doi poli în mijlocul nopţii...
— Lacomi mai sunteţi... D-aia Vă urăşte toată lumea şi bine face. Nu Vă mai săturaţi de bani, cu 2
lei mi-o scotea orice bărbier.
Gheorghe Brăescu

Textul Nr.32
Dinţii şi sănătatea ta
Dacă dorim ca dinţii noştri să reziste atâta timp cât avem nevoie de ei, trebuie să facem tot
posibilul pentru a evita cariile şi afecţiunile gingiilor. îngrijirea corectă a dinţilor presupune o
bună igienă dentară şi vizite regulate la dentist.
Stomatologia modernă face minuni cu ajutorul plombelor, coroanelor, punţilor, dinţilor falşi,
al aparatelor pentru îndreptarea dinţilor şi a multor altor metode. Dar, înainte de toate, fiecare dintre
noi e responsabil de sănătatea dinţilor. Dacă dorim să avem dinţi sănătoşi, curaţi şi frumoşi, să fim
scutiţi de dureri sau dc afecţiuni ale gingiilor, sau de alte probleme de acest gen, totul depinde de
noi. Pentru aceasta, trebuie să înţelegem structura dinţilor şi modul lor de creştere. Ca întotdeauna,
prevenirea este preferabilă (şi mai puţin costisitoare şi dureroasă) vindecării.
Structura dintelui. De-а lungul vieţii, oamenii au două rânduri de dinţi. Prima dentiţie
cuprinde 20 de dinţi de lapte, sau temporari, care cad la vârsta de 5 - 6 ani. Aceştia sunt înlocuiţi de
32 de dinţi permanenţi. Unor persoane nu le cresc toţi dinţii. Se întâmplă că cele patru măsele de
minte, situate în spatele celorlalte - câte una pe fiecare parte a maxilarului de sus şi câte una pe
fiecare parte a maxilarului de jos - să nu apară niciodată (cresc deasupra gingiei).
Fiecare dinte are două părţi principale: coroana, aflată la suprafaţa gingiei, şi rădăcina. în
funcţie de tipul dintelui şi poziţia acestuia în cavitatea bucală, un singur dinte poate avea de la una
la trei rădăcini. Acestea sunt înfipte în osul maxilarului.
Cea mai mare parte a dintelui constă dintr-un ţesut osos de culoare galbenă, dentină.
Suprafeţele exterioare ale coloanei sunt acoperite de o substanţă albicioasă, densă şi extrem de tare,
numită smalţ, cel mai rezistent material din organism. Suprafeţele rădăcinii sunt învelite într-un
strat subţire dintr-un alt material solid, denumit ciment. Cimentul fixează fibrele ligamentului
periodcntal. Acesta poate fi considerat ca un bandaj care leagă dintele de osul maxilarului.
Fiecare dinte are o cavitate în care se află pulpa acestuia. Vasele de sânge şi nervii din
această cavitate se leagă de vasele de sânge şi nervii din osul maxilarului prin intermediul unui
canal îngust al rădăcinii. Gingiile sunt formate dintr-un ţesut epitelial, care este strâns legat prin
fibre de osul maxilarului, formând un strat protector la baza fiecărui dinte ce împiedică răspândirea
infecţiei din cavitatea bucală în interiorul oaselor maxilarului, prin cavităţile dentare.
Deteriorarea dinţilor. Dinţii neîngrijiţi se acoperă cu un strat de substanţă lipicioasă,
formată dintr-un amestec de resturi de mâncare, salivă şi germeni, cum ar fi bacteriile. Această
substaţă poartă numele de tartru.
Bacteriile din tartru se hrănesc şi se înmulţesc cu zaharurile din alimente. În urma acestor
procese, bacteriile eliberează acid. Smalţul este foarte rezistent, însă sensibil la atacul substanţelor
chimice. Acidul distruge smalţul, apoi dentina, până când pătrunde în pulpa dintelui. Acest proces

31
duce la carii, iar dacă pulpa dintelui este atinsă şi nervii senzitivi ai acesteia se inflamează, apare
durerea.
Deteriorarea dinţilor începe, de obicei, în porţiunile cele mai vulnerabile ale smalţului, fie
dintre dinţi, unde tartrul este greu de îndepărtat, fie în partea inferioară a fisurilor (mici crăpături)
din coroane.
Dacă procesul de deteriorare continuă, atacurile substanţelor chimice şi ale germenilor
avansează prin pulpa dintelui şi prin canalul rădăcinii în osul maxilarului. Inflamaţia care va urma,
însoţită de puroi şi presiuni asupra osului, poartă numele pe abces dentar.

Textul Nr.33
Îngrijirea dinţilor
Perierea şi curăţarea dinţilor. Există mai multe metode de prevenire a cariilor. Una dinrc
acestea este înlăturarea tartrului, germenilor, acidului şi resturilor de mâncare prin perierea dinţilor
— un important aspect al igienei orale, vital pentru îngrijirea corectă a dinţilor.
De ani de zile, medicii stomatologi se contrazic cu privire la modul corect de periere a
dinţilor. în general, periuţa de dinţi ar trebui să îndepărteze tartrul şi resturile de mâncare de la
gingie la partea superioară a dinţilor, pentru ca acestea să nu fie blocate între gingii şi dinţi. Se
recomandă şi o mişcare circulară a periuţei, care trebuie să cureţe toată suprafaţa dinţilor, inclusiv
porţiunile greu de atins dintre dinţii alăturaţi. Se recomandă folosirea unei paste de dinţi de calitate.
Este ideal ca dinţii să fie periaţi după fiecare masă. Cele mai importante perieri se fac dimineaţa la
prima oră şi seara, înainte de culcare, această acţiune durând cel puţin două, trei minute, urmată
eventual de clătirc cu apă de gură.
Aţa dentară este un fir ccruit care se ţine între degete şi se strecoară între dinţi şi pe suprafaţa
acestora pentru a îndepărta tartrul, resturile de mâncare şi alte impurităţi. Curăţarea însoţită de
perierea dinţilor este benefică, dar efectuată incorect face mai mult rău decât bine. La fel se
întâmplă şi cu scobitorile dentare. Este bine să cerem sfatul medicului stomatolog asupra folosirii
periuţei, a aţei dentare şi a scobitorilor.
Dentistul poate să ne recomande să ne adresăm specialistului în igiena bucală, pentru a ne da
sfaturi referitoare la îngrijirea corectă a dinţilor, la perierea şi curăţarea lor şi, în general, la
menţinerea sănătăţii dinţilor, a gingiilor şi cavităţii bucale. Tabletele pentru înlăturarea tartrului pot
fi folositoare — acestea colorează părţile necurăţate ale dinţilor, astfel încât putem observa zoueie
în care periuţa nu poate pătrunde. Tabletele respective pot fi cumpărate la farmacie.
Îndepărtarea pietrei dentare. Calcarul se poate depune pe dinţii necurăţaţi. Această
substanţă este mai solidă şi mai rezistentă decât tartrul şi nu poate fi îndepărtată prin simplă periere.
în acest scop medicul stomatolog poate folosi un aparat special, cu ultrasunete. Aparatul are un vârf
ascuţit care efectuează mii de vibraţii pe secundă, zdrobind în bucăţi minuscule calcarul. Dinţii pot
fi apoi lustruiţi, iar suprafeţele lor netede şi strălucitoare vor fi mai uşor de curăţat prin periere
normală.

Textul Nr.35
Fluorul şi alimentele
O metodă importantă de prevenire a cariilor este folosirea fluorului. în cantităţi mici, această
substanţă chimică reduce carierea. Fluorul este încorporat în dintele în creştere şi „întăreşte4'
smalţul şi dentiţia, facându-le mai rezistente la atacurile acide. Acumularea unei cantităţi adecvate
de fluor în copilărie este importantă.

32
 În multe zone, fluorul este adăugat în apa potabilă locală, într-o concentraţie de aproximativ
unu la un milion. Aceasta înseamnă că dintele primeşte cantitatea adecvată de fluor atunci când
mâncăm sau bem. Printre alte metode se numără folosirea unei paste de dinţi ce conţine fluor, care
este des recomandată de medici, precum şi tabletele cu fluor. Se pot cere informaţii de la cabinetul
dentistului despre concentraţiile de fluor din apa potabilă cu care este aprovizionată localitatea în
care locuim.
Un alt aspect important al igienei bucale corecte este să fim atenţi la ceea ce mâncăm şi bem.
Mâncărurile dulci stimulează înmulţirea germenilor şi atacurile acide. Gustările dulci între mesele
principale menţin concentraţia de zahăr din gură, afectânnd sănătatea dinţilor.
Pentru sănătatea dinţilor, dar şi pentru sănătatea sistemului digestiv şi al întregului organism,
este recomandat între mese consumul de fructe, legume şi alimente similare, şi nu dulciuri, cum ar
fi ciocolata.

Textul Nr.36
Tratamentul dinţilor
Verificarea dinţilor. De o importanţă vitală sunt şi vizitele regulate la dentist. Acesta poate
verifica dinţii, asigurându-se de creşterea lor corectă, şi poate stabili eventualele probleme şi timpul,
când sunt mai uşor de tratat.
Uneori nu se observă profunzimea cariei şi nici existenţa ei. Cu ajutorai radiografiei dentare
se pot determina zonele cariate. Astfel de radiografii se folosesc şi pentru a stabili dinţii care cresc
nelalocul lor, deoarece aceştia necesită o îngrijire specială pentru a fi realiniaţi.
Dacă tratamentul este dureros, dentistul îi poate injecta pacientului un anestezic local în zona
afectată, pentru a inhiba reacţia nervilor. în tratamentele mai complicate şi de lungă durată,
pacientului i se poate administra o anestezie generală, iar intervenţiile chirurgicale pot fi efectuate
într-o clinică stomatologică.
Dacă un dinte este cariat, nu este posibilă „vindecarea” acestuia. Tratamentul obişnuit constă
din îndepărtarea porţiunilor cariate şi plombarea cavităţii. Aparatul modern folosit în acest scop are
un dispozitiv care efectuează peste 400000 de rotaţii pe minut. Din cauza rezistenţei smalţului, la
frezarea dintelui produce 1 căldură, de aceea aparatul trebuie răcit în timpul utilizării. Apa şi
fragmentele :ariate sunt îndepărtate din cavitatea bucală printr-un tub de absorbţie.
Plombe, coroane şi punţi. Dintele cariat este plombat cu unul dintre numeroasele materiale
dentare. Materialele respective conţin particule fine de argint, cositor, cupru şi zinc, o cantitate mică
de mercur. După preparare, acest amalgam este moale şi maleabil şi este introdus în dinte, unde ia
forma cavităţii acestuia. O dată aplicat, el se întăreşte. Dacă zona tratată este vizibilă, ca material de
umplere se poate folosi un plastic special alb, cum ar fi răşina de plastic cu granule de cuarţ. Acesta
poate fi amestecat cu vopsele speciale, pentru a avea o culoare apropiată de cea a dinţilor. Unele
tipuri de plastic folosit pentru plombe sc întăresc prin expunere la raze ultraviolete.
Pentru ca pulpa dintelui să nu fie afectată, suprafaţa curăţată poate fi căptuşită cu un material
moale, care protejează interiorul dintelui de schimbările de temperatură: este o metodă eficientă,
deoarece amalgamul folosit pentru plombe este un bun conductor termic.
Dacă un dinte este atât de deteriorat sau cariat încât plombarea lui nu ar fi suficientă, este
necesar un tratament mai complex. Dintele este curăţat până la rădăcină, iar apoi acoperit cu o
coroană confecţionată din aur, aliaj de aur şi platină sau porţelan alb. Coroanelor dc porţelan li se
poate da culoare aurie.

33
 Dentistul ia amprenta dinţilor, folosind o substanţă nedăunătoare, preparată într-o tăviţă.
Aceasta se aplică pe dinţi, fixându-se în jurul lor. Când este înlăturată, substanţa păstrează forma
dinţilor. Ea este folosită ca model de tehnicianul dentar, pentru confecţionarea mulajului.
Pacientului i se aplică o coroană din plastic sau aluminiu, până când este confecţionată coroana
propriu-zisă. La momentul potrivit, această coroană este fixată şi cimentată în îdeul celei temporare.
În cazul în care caria ajunge la pulpa dintelui, dentistul poate lărgi cavitatea dintelui, pentru
a îndepărta toate zonele cariate şi germenii, pătrunzând aproape de baza rădăcinii (tratamentul
canalului radicular). O bucăţică de aur sau un material asemănător poate fi introdusă în cavitatea
dintelui, astfel încât se ridică suprafaţa gingiei. Apoi este fixată coroana. Acest procedeu se numeşte
Zfixarea coroanei.
O punte este un dinte fals, fixat cu ajutorul unor coroane de fiecare parte. O altă variantă este
îmbrăcarea cu porţelan, care este aplicat pe suprafaţa refăcută a dintelui.
Extracţii şi dinţi falşi. în ciuda existenţei acestor opţiuni, uneori dinţii trebuie scoşi.
Majoritatea dinţilor pot fi extraşi cu un cleşte special care apucă rădăcina de sub coroana dintelui
care este mişcat dintr-o parte în alta, până iese din cavitate. Locul rămas gol sângerează la început,
dar, de obicei, se vindecă foarte repede. Măselele mari, cu rădăcini multiple, trebuie extrase la o
clinică stomatologică, folosind tehnici chiairgicale.
Dacă un pacient a pierdut doar câţiva dinţi, acestuia i se poate aplica o plăcuţă din plastic sau
metal, care este ataşată dc dinţii rămaşi cu ajutorul unor cleme. Dinţii falşi sunt fixaţi pe această
plăcuţă. în cazul în care dinţii lipsesc parţial sau total, plăcuţele îşi păstrează locul prin mişcările
instinctive ale persoanei în cauză; se folosesc în acest scop muşchii obrajilor, limba şi buzele.
Ortodonţia. Gnipările de dinţi strâmbi, aliniaţi greşit, aglomeraţi şi cu forme diferite poartă
denumirea de malocluzii. Este posibil ca mecanismele genetice responsabile de creşterea osului
maxilarului să fie diferite de cele care influenţează mărimea dinţilor, astfel încât dinţii nu se
potrivesc cu forma maxilarelor. Ramura stomatologiei care se ocupă de îndreptarea dinţilor, dc
prevenirea şi dc tratarea malocluziilor se numeşte ortodonţie.
Există două tipuri de aparate dentare folosite pentru aşezarea dinţilor — detaşabile sau fixe.
Asupra dinţilor care necesită reglaj se exercită presiuni cu ajutorul unor arcuri sau şuruburi.
Presiunea continuă, de-a lungul mai multor săptămâni, luni sau ani, face ca dinţii să se „deplaseze”
în poziţia şi unghiul corect. Aceste intervenţii se fac, de obicei, în copilărie.
Afecţiuni ale gingiilor. Sănătatea gingiilor este strâns legată de sănătatea dinţilor.
Paradontoza este una dintre cele mai frecvente boli ale omului, un proces lent care distruge
ţesuturile ce susţin dinţii, ducând în cele din urmă la căderea lor.
Dacă tartrul nu este îndepărtat în timpul consultaţiilor la stomatolog, acesta va irita în cele
din urmă gingiile, epiteliul gingival, care se va inflama şi umezi în mod excesiv. în caz că
afecţiunea nu este tratată, ea va duce la distrugerea nedureroasă a fibrelor ligamentului peridental şi
a osului din apropiere. în final, dinţii cad. în acest stadiu, tratamentul este uneori imposibil de
aplicat.
În primele faze, afecţiunile gingiilor sunt tratate în general prin îndepărtarea meticuloasă a
tartrului vizibil şi prin curăţarea completă a dinţilor. Cu toate acestea, dacă afecţiunea s-a extins
prea mult, s-ar putea ca gingiile să fie îndepărtate prin intervenţie chirurgicală. Este un proces
dificil, costisitor şi destul de dureros însă, ca multe alte afecţiuni ale dinţilor, poate fi evitat. Dacă
avem grijă de dinţi, aceştia vor rezista o viaţă întreagă.

Textul Nr. 37

34
 La dentist
- Bună dimineaţa!
- Mă iertaţi, doctore, sunteţi disponibil (ă)?
- Da, poftim.
- Aveţi fişa medicală la Dumneavoastră?
- Da.
- Aşezaţi-vă în fotoliu. Vă ascult, ce acuzaţi?
- Mă doare un dinte, dar nu pot determina care anume.
(Mă doare incisivul, caninul, premolarul, molanii).
- Din stânga sau din dreapta?
- Din stânga.
-Când vă doare dintele?
-Mă doare la rece (la fierbinte).
-Deschideţi, vă rog, gura. Observ o cavitate carioasă pe suprafaţa ocluzală, (aproximală,
aproximoocluzală, vestibulară, orală, în regiunea coletului). E necesar să se ştie că coletul dintelui
frontal este de culoarea cretei, mată, galbenă, cafenie. Caria poate leza şanţurile şi fosetele
intercuspidiene ale molarilor (premolarilor) inferiori şi superiori. De cât timp se menţine durerea?
-De câteva.zile. Doctore, nu simt dureri pronunţate, dar aproape toţi dinţii îmi sunt cariaţi. Unii dinţi
s-au acoperit cu pete galbene, cafenii.
-De cât timp dinţii şi-au schimbat forma, culoarea?
-De câteva luni (de câţiva ani).
-Doctore, ce diagnostic aţi stabilit?
-Aveţi o carie maculară, incipientă, multiplă (o carie medie, profundă, acută, cronică, secundară).
-De cât timp va fi nevoie pentru a-mi trata toţi dinţii?
-Cred că de vreo şapte — zece zile.
-Şi ce vom face, doctore?
-Fiecare dinte se prepară cu bormaşina, cavitatea carioasă este curăţată cu diferite antiseptice, pe
fundul ei se aplică o pastă curativă, pe urmă - o căptuşeală protectoare, de izolare, apoi se aplică
plomba permanentă.
-Veţi lucra cu bormaşina?
-Da, noi, stomatologii, lucrăm mai mult cu bormaşina.
-Dar materialele de obturaţie sunt de calitate bună?
-În principiu, materialele sunt calitative, dar nu le avem în permanenţă. Suntem prost asiguraţi cu
materiale de obturaţie, dar acum avem eviCrol, micro rest, acriloxid, noracril - 100 şi alte materiale
deficitare.
-Doctore, mă iertaţi, dar aş vrea să ştiu din ce cauză plombele se uzează repede sau chiar cad?
-Din mai multe cauze: progresarea rapidă a cariei (proces acut), localizare^ nefavorabilă a cavităţii
carioase, curăţarea superficială a cavităţii carioase (durerii), materialele de obturaţie necalitative,
salivaţia abundentă etc.
-Spuneţi-mi, vă rog, cum se numeşte afecţiunea când este atacat îndeosebi coletele dinţilor,
acoperindu-se cu pete albe, galbene, cafenii?
-Această afecţiune se numeşte carie dentară incipientă, multiplă (etc.).
-Şi cum se tratează ea?
-În asemenea cazuri se recomandă o igienă specială a cavităţii bucale şi se înfăptuieşte aşa-numita
remterapie (terapia de restabilire ori de remineralizare).

35
-Dar ce preparate se folosesc în asemenea cazuri?
-Se folosesc multe preparate: gluconatul de calciu, glicerofosfatul, soluţia
de NaF de 2 - 4%, vitafluorul, remodentul, fluorlacul etc.
-Probabil, e vorba şi de o dietă specială?
-Desigur. Se recomandă lactate, crupe, mazăre, fasole, peşte, legume,
ceai etc.
-Doctore, care sunt cauzele apariţiei cariei dentare?
-Caria dentară este provocată de mai mulţi factori: igiena proastă a cavităţii bucale, consumul
abuziv de dulciuri, diferite dereglări de metabolism, mai ales a sărurilor de calciu şi de fosfor (la
femeile gravide).

Textul Nr.38
Aportul alimentar şi sănătatea
nutriţie autotrofă; alimentaţie fracţionară;
alimentaţie proteică; alimentaţie artificială;
alimentaţie proteolipidică; alimentaţie carnată;
alimentaţie vitaminizată; alimentaţie deficitară, carenţată;
alimentaţie dietetică; alimentaţie generală.
Sănătatea presupune alimentaţia raţională a organismului uman. Alimentaţia (acţiunea de a
se alimenta) în accepţie mai largă se referă la procesele care duc la ingerarea alimentelor.
Alimentaţia asigură procesul de dezvoltare a organismului uman şi este indispensabilă vieţii.
Nutrimentele (trofmele) sunt substanţe organice sau minerale, asimilabile direct, fără a suferi
procesul de degradare al digestiei.
1. Nutrimentele energetice sunt proteinele, lipidele, glucidele, alcaloizii. Ele furnizează
organismului energia de care are nevoie, iar unele, ca proteinele, au şi rol de construcţie.
2. Nutrimentele neenergetice sunt mineralele, vitaminele şi apa în organism. Ele joacă un
rol de construcţie şi/sau de protecţie.
În condiţii de sănătate există un echilibru perfect între nevoile organismului de substanţe
alimentare. Comportamentul alimentar este polarizat în jurul a trei senzaţii majore şi anume:
foamea, setea şi saţietatea.
Senzaţia de foame. Ca semnal subiectiv al necesităţii obiective de alimentare, foamea este
cunoscută prin necesitatea imperioasă a ingerării de alimente, asociată de agitaţie, senzaţie de gol,
apăsare sau durere epigastrică. Apetitul este dorinţa de a ingera un anumit aliment, spre deosebire
de foame, care reprezintă necesitatea de a mânca în general.
Factorii care asigură trecerea de la apetit la saţietate sunt reprezentaţi de semnale datorate
excitării receptorilor de la nivelul stomacului.
Setea. Individul normal pierde 1900-2500 ml apă pe zi, cantitate care este înlocuită printr-un
consum corespunzător de lichide. Echilibrul hidric este dependent în esenţă de excreţia urinară şi
ingestia de apă. Senzaţia de sete se deosebeşte de cea de foame prin faptul că nu se calmează decât
dacă se ingerează lichide.

Vocabular. Expresii
perfect, -ă, -i, -e, adj. — совершенный; sete, s. / sg. — жажда;
a excita, vb. — возбудить; saţietate, s. f. sg. — сытость;
a se polariza, vb. — поляризоваться; semnal, -e, s. n. — сигнал;
foame, s.f. sg – голод; necesitate imperioasă — насущная потребность;
36
a ingera, vb. — принимать;
asociat, -ă, -i, -e, adj. — ассоциированный
receptor, -i, s. m. — рецептор, принимающий;
comportamentul alimentar (aici) — употребление
пищи;
în esenţă — в сущности;
a (se) calma, vb. - успокаипать(ся);
excreţie, s.f. — выделение, экскреция;
senzaţie majoră — главное ощущение;
agitaţie, s. f. — волнение, суета;
consuni corespunzător — соответствующее
потребление

Textul Nr. 39
? Ştiaţi că ...
Un adult consumă în medie 14 kg de alimente pe săptămână, totuşi greutatea lui se menţine
aceeaşi ani de zile.
Exerciţiile regulate contribuie la menţinerea greutăţii ideale a corpului. Ele reprezintă şi un
antidot pentru tipul de oboseală cauzat de plictiseală, considerată un stimulent al supraalimentaţiei.
Obezitatea este adesea întâlnită în familii cu bunici, părinţi şi copii supraponderali. Aceasta,
probabil, din cauză că metabolismul lent este o caracteristică moştenită, la fel ca şi culoarea părului
şi a ochilor.
Organismul îşi ia energie din hrana consumată. Această energie se măsoară în calorii care
reprezintă cantitatea de energie (căldură) necesară aducerii unui gram de apă la Г С. Un adult are
nevoie în medie de 2000 - 3000 calorii pe zi, o femeie de 2200, iar un bărbat - de 2700 de calorii.
Cercetările au demonstrat că persoanele care urmează cure de slăbire redobândesc greutatea
pierdută şi, de obicei, chiar se îngraşă.

Textul Nr.40
Tulburări de alimentaţie
Cantitatea de alimente de care are nevoie o persoană variază de la un individ la altul. Corpul
uman este un furnal - arde combustibil (mâncarea) şi eliberează energie sub formă de căldură.
Dacă consumăm mai mult decât avem nevoie, excesul se depozitează sub formă de grăsime,
adică ne îngrăşăm. Dacă combustibilul e insuficient, grăsimile se ard şi pierdem din greutate.
Orice persoană care depăşeşte cu peste 20% greutatea normală este considerată obeză.
Obezitatea poate duce la tulburări grave cum ar fi circulaţia ineficientă a sângelui, atacuri
de cord, accidente cerebrale, cardiovasculare, diabet şi deficienţe ale rinichilor. Foarte rar obezitatea
este cauzată de o problemă medicală. O hiposecreţie a glandei tiroide, o hipersecreţie a glandelor
suprarenale sau, mai rar, sindromuri congenitale implicând dereglări hormonale.
Obezitatea poate fi creditară. Adesea, însă, ea se datorează moştenirii unor obiceiuri proaste
în alimentaţie din familie - consumul de alimente bogate în grăsimi şi zaharuri.
În multe cazuri factorii emoţionali contribuie în egală măsură la o alimentaţie exagerată,
uneori ducând la tulburare gravă. Când oamenii sunt deprimaţi, îşi găsesc liniştea în alimentaţia
exagerată, iar după un timp devin obezi.
Orice persoană obeză care doreşte să slăbească şi să-şi menţină greutatea trebuie să-şi
modifice în totalitate modul de alimentaţie.
Anorexia este cunoscută ca boala slăbitului, dar în ciuda acestei denumiri populare, cauzele
care o provoacă sunt mult mai complexe decât simpla dorinţă de a slăbi.
Anorexia nervoasă este o gravă tulburare dc alimentaţie, care îi afectează aproape
întotdeauna pe tinerii între 11- 30 de ani. Când o persoană sănătbasă începe o cură de slăbire
drastică, poate alege când să se oprească. O persoană anorexică, o dată ce a început înfometarea, nu

37
poate reveni la normal. Familiile persoanelor anorexice trebuie se apeleze la ajutorul medicului,
înainte ca simptomele să devină acute.
Bulimia este o tulburare de alimentaţie care implică consumul continuu în cantităţi mari de
mâncare într-o perioadă scurtă. Bulimia, care înseamnă foame continuă, are multe în comun cu
anorexia, ambele implicând o obsesie faţă de mâncare şi greutate.
Alimentele mâncate de o persoană ce suferă de bulimie pot depăşi de la 3 până la 30 de ori
cantitatea normală.
Tratamentul cu ajutorul medicului trebuie să-i determine pe pacienţi să adopte noi atitudini
faţă de mâncare şi greutate.

Vocabular. Expresii
furnal, -e, s. n. – домна; a implica, vb. — влечь за собой;
combustibil, s.,m., sg. — горючее; obezitate, -i, s.f. — ожирение;
moştenire, s.f, sg. — наследство; slăbire drastică — резкое похудение;
deprimat, -ă, -i, -e, adj. – удрученный; boala slăbitului - болезнь похудения;
a slăbi, vb. — похудеть; sindrom congenital — врожденный синдром.
a înfometa, vb. — голодать;

Textul Nr. 41
Mic dicţionar de boili provocate de tulburări de nutriţie
Cancerul apare atunci când încetează reproducerea normală a celulelor. Celulele canceroase
sunt celule anormale, mari, imperfecte şi incapabile să se dezvolte normal. Există multe forme de
cancer. Unele dintre ele pot fi determinate doar cunoscând cele şapte semnale de alarmă ale
cancerului.
Cercetările efectuate relevă că ar putea exista o relaţie mult mai strânsă decât s-a crezut la
început între cancer şi obiceiurile alimentare. Pe măsură ce în regimul alimentar creşte cantitatea de
grăsime şi descreşte cantitatea j de fibră vegetală, se pare că sporeşte eventualitatea apariţiei
cancerului de sân şi colon.
Hipertensiunea arterială. Tensiunea reprezintă forţa exercitată de curentul sangvin asupra
pereţilor arterelor. Oricine are o anumită tensiune, pentru ca sângele să ajungă la organele vitale şi
la muşchi.
În mod normal, la fiecare bătaie a inimii, sângele este împins în artere -„ţevile" sau „vasele"
care transportă sângele de la inimă. Sângele curge spre organe: ficat, rinichi sau creier, şi apoi se
întoarce în inimă prin vene. Ceea ce leagă arterele şi venele sunt nişte vase mai mici numite
arteriole, care se pot deschide mai mult sau mai puţin.
Obezitatea. Termenul medical de obezitate se referă la greutatea corporală care depăşeşte
cu 15% sau mai mult greutatea ideală.
Ateroscleroza. îngroşarea arterelor, sau arterioscleroza, poate apărea dacă tensiunea
sangvină nu este controlată, iar o parte din grăsimea care circulă în mod normal prin organismul
nostru este împinsă mai repede în pereţii arterelor. Plăcile de aterom se acumulează în artere precum
rugina în interiorul unei ţevi.
Grăsimea animală conţine mult asemenea material sedimentar şi consumul ei sporeşte
depozitele de grăsime din organism.
Infarctul miocardic. Dacă arterele care furnizează sânge inimii încep să aibă depuneri de
materii grase, fluxul sangvin către anumite părţi ale inimii este încetinit. Atunci când unul din vase
este complet închis, are loc o oprire temporară a întregului flux sangvin către o parte a inimii,

38
deoarece unele părţi ale muşchiului inimii sunt deteriorate. Atunci spunem că a avut loc un infarct
miocardic. Renunţarea la grăsimile animale reduce depunerile . de grăsime din artere.

? Ştiaţi că...
S-a descoperit un panaceu
Potrivit unui studiu, „pentru prima oară s-a descoperit că o alimentaţie scăzută în grăsimi şi
bogată în fructe scade tensiunea arterială rapid şi la fel de bine ca şi medicamentele", anunţă The
New York Times. Dr. Denise Simon Norton, preşedinta Grupului de Cercetări Ştiinţifice pentru
Prevenire din i cadrul Institutului Naţional pentru Inimă, Plămâni şi Sânge, declară că studiul
avansează ipoteza conform căreia „o anumită alimentaţie poate să facă singură totul” - să ajute la
prevenirea bolilor cardiace, a hipertensiunii şi a multor tipuri de cancer. în cadrul studiului s-a testat
rezultatele schimbărilor în alimentaţie în cazul a sute de adulţi ţinuţi sub observaţie dc şase centre
medicale aflate pe tot cuprinsul ţării. Participanţii au fost împărţiţi în trei grupuri. Un grup a primit
o alimentaţie similară cu cea „obişnuită" a americanilor. Cel de-al doilea grup a primit o alimentaţie
bogată în fructe şi legume. Cel de-al treilea grup a primit o alimentaţie bogată în fructe, legume şi
produse lactate care aveau pe lângă un conţinut scăzut de grăsimi şi un conţinut scăzut de grăsimi
integrale, colesterol şi grăsimi saturate. în cazul celui de-al doilea şi al treilea grup s-a înregistrat o
scădere semnificativă din punct de vedere medical a tensiunii arteriale, însă alimentaţia celui de-al
treilea grup a indicat cele mai bune rezultate. Pentru participanţii cu hipertensiune, rezultatele au
fost la fel de bune sau chiar mai bune decât în cazul celor care au folosit medicamente. Cele două
regimuri alimentare au inclus zilnic dc la nouă până la zece porţii obişnuite de fructe şi legume.

? Ştiaţi că ...
Avem nevoie de mas mult calciu
„Deoarece oasele le sunt în creştere, tinerii au nevoie de tot mai mult calciu", este avertismentul dat
de buletinul german Gesundheit in Wort and Bild (Sănătatea în cuvinte şi imagini). Se recomandă
un aport zilnic de 1200 mg, însă numai 56% dintre fetele şi 75% dintre băieţii din Germania care au
între 15 şi 19 ani ating acest nivel.”
„În toată Europa, cantitatea de calciu în cazul fetelor este insuficientă", spune Mary Fraser,
de la Fundaţia Europeană pentru Osteoporoză. Deşi de mult timp a fost trecut cu vederea, acest
deficit poate constitui cauza osteoporozei care se instalează la bătrâneţe. „Produse bogate în calciu
sunt: brânza, laptele, iaurtul, seminţele de susan, seminţele de amarantacee, soia, legumele verzi,
nucile şi peştele”, se spune în articol.
Încercare de a câştiga în greutate din cauza fricii
De teamă că ar putea fi considerate bolnave de SIDA, „unele femei din nordul Camerunului
se îndoapă cu medicamente care le ajuta să câştige în greutate”, se spune într-o ştire apărută în
ziarul din Douala Le messager, ştire preluată şi republicată în Courrier International. „Când un
bolnav pierde în greutate, vestea se răspândeşte foarte repede, iar, în opinia publică, pierderea în
greutate rămâne unul dintre simptomcle cele mai cunoscute ale bolii”. Aceasta este numită în Africa
şi „boala ce cauzează slăbirea”. Medicamentele vândute pe piaţa neagră sunt luate „fără prescripţie
medicală”, se afirmă în sursa africană. însă asupra tinerelor slabe zvonurile şi teama de un stigmat
din cauza unei presupuse infecţii cu HIV au un impact mai mare decât riscul la care se expun luând
aceste medicamente.

Textul Nr. 42

39
 La o conferință
Conferenţiarul, medic renumit în boli de nutriţie, îşi începuse expunerea:
„Onorat auditoriu, bolile cardiovasculare, digestive şi de nutriţie sunt cauzate de nerespectarea
principiilor dietetice, despre care vă voi vorbi la conferinţa mea.“
În acel moment intră în sală un cetăţean, vârstnic şi rotofei. Se aşază pe un loc în ultimul
rând al amfiteatrului, lângă alt cetăţean dc aceleaşi proporţii.
— Ce faci, Iancule? Nu mă aşteptam să te întâlnesc la conferinţă.
— Nu se putea să lipsesc. Mă interesează principiile dietetice.
— Ai auzit că a murit Chirică?
— Am auzit?
— Că băiat bun a fost. Toată viaţa lui a ţinut dietă, a băut numai apă şi n-a iubit. Conferenţiarul
continuă:
„Onorată asistenţă, am să vă expun câteva date medicale asupra importanţei principiilor dietetice.
Putem afirma azi că unele boli ca insuficienţa cardiacă, -ulcerul, bolile de ficat şi diabetul se pot
preveni şi ameliora prin respectarea principiilor dietetice la domiciliu...“
— Auzi, Iancule? La domiciliu. Ce simplu!
Conferenţiarul:
„în primul rând, se recomandă să evitaţi grăsimile animale... .“
— Ce zici, Iancule? Le aplicăm noi?
— Imposibil, dragă. Nu uita că eu sunt preşedinte al Centrului gastronomic şi dacă scad sub 130 kg
— obligaţie după statut — mă elimină din cerc.
— Atunci ce cauţi aici? ,
— Am venit să văd dacă nu găsesc vreun trădător. Aceştia cu dietetica lor sunt pur şi simplu
periculoşi pentru centrul nostru gastronomic.

Textul Nr.43
Vitaminele
B1— tiamină, vitamină antinevrotică; С — vitamină antiscorbutică, acid ascorbic;
B2 — riboflavină, lactoflavină; A — retinol, vitamină antiinfecțioasă;
B3 — acid pantotenic; E — vitamină antisterilă, tocoferol;
B6 — piridoxină; D — vitamină antirahitică, ergocalciferol,
B12 — vitamină antianemică, cianocobalamină; calciferol, colccalciferol;
PP — niacină, vitamină antipelagroasă, nicotinamidă; К — vitamină antihemoragică, vicasol

Alimentaţia raţională trebuie să asigure organismul în afară dc principiile nutritive de bază

— proteine, glucide şi lipide, cu o sene de substanţe minerale şi vitaminice fără de care nu este
posibilă viaţa.
Vitaminele sunt biocatalizatori exogeni pe care organismul îi capătă sub formă definitivă
sau sub formă apropiată o dată cu alimentele.
Din istoria vitaminelor. Termenul de vitamină a fost introdus în ştiinţă de chimistul
polonez Cazimir Funk (1912). El a desemnat ca vitamină o substanţă izolată din tărâţele de orez
care vindeca polinevrita şi care, din punct de vedere chimic, era o amină. Vitamina (vita şi amină)
înseamnă amină a vieţii sau amină indispensabilă vieţii. Deşi s-a constatat că alte substanţe active
din alimente nu erau amine, totuşi termenul s-a extins şi asupra acestora.
Grafic, vitaminele se desemnează prin litere majuscule latine.

40
 Azi se cunosc peste 20 de vitamine care se clasifică după solubilitatca lor în: liposolubile
(solubile în grăsimi); A, D, E, K, F şi hidrosolubile: B, C, P, PP, H.
Manifestările carenţelor vitaminice şi corectarea lor. Vitaminele participă la toate procesele
metabolice din organism, lipsa acestora duce la tulburări importante, generând suferinţe uneori
destul de greu de corectat.
Una dintre cele mai răspândite vitamine care participă la majoritatea proceselor oxidative
celulare este vitamina С (acidul ascorbic). Carenţa de vitamina С scade randamentul fizic şi
intelectual al individului. Pot apărea discrete manifestări hemoragice, echimoze, după traumatisme
minime. Cantităţi mari de vitamină С se găsesc în pătrunjel, spanac, varză, roşii proaspete, mazăre,
cartofi etc.
Carnea, măruntaiele, peştele, ouăle, laptele, pâinea integrală, soia şi altele J asigură
necesarul de vitamina PP (niacina, nicotinamida) ca şi vitamina B2.
Vitamina B2 (riboflavina) joacă un rol important în mecanismul vederii, alături de vitamina
A. Lipsa vitaminei B2 produce leziuni ale corneei, limbă roşie, un gust neplăcut în gură, stomatită
angulară, iar lipsa vitaminei PP provoacă tulburări nervoase, diaree etc.
Consumul de lapte proaspăt, brânză, carne, ouă, legume şi fructe proaspete anulează
modificările carenţiale.
O altă vitamină, acoperită de raţia alimentară zilnică, este vitamina В1 (tiamina). Sunt
anumite afecţiuni-nevritele, polinevritcle etc., în care nevoile de vitamina B1 sporesc, iar
neacoperirea acestora duce la manifestări ce intersectează în special sistemul nervos. Dintre
vitaminele liposolubile cele maLimportante sunt vitaminele A şi D.
Vitamina A se găseşte în substanţele grase de origine animală. în regnul vegetal, vitamina A
provine din provitamine (carotenul). Vitamina A se mai numeşte antiinfecţioasă, vitamină de
creştere. Alimentele care anulează manifestările de carenţă a vitaminei A sunt: untul, ouăle, laptele,
brânza, ficatul, carnea de vită, peştele, cartofii, zarzavaturile etc.
Vitamina D intervine în metabolismul calciului şi al fosfatului din organism. Carenţa de
vitamina D provoacă la copii rahitismul. Cele mai mari cantităţi de vitamina D se găsesc în ficatul şi
viscerele peştilor/precum şi în untura de peşte. Razele ultraviolete sunt capabile să transforme
provitamina D din piele în vitamina D.
Deci, o alimentaţie raţională ne pune la adăpost de carenţele vitaminice.

Vocabular. Expresii
eschimoză, -e, s.f. — синяк;
glucidă, -e, s. f — углеводы;
lipide, s.f. pl. — жиры;
amină, -e, s.f — амина;
solubilitate, -aţi, s.f
растворимость;
carenţă, -e, s.f. – недостача;
afecţiune, -i, s. f. — болезнь;
tulburare, s.f. — нарушение;
viscere, -e, s. n.
внутренности;
a asigura, vb. — обеспечить;
majoritatea, -i, s.f.
большинство;
pătrunjel, s.f. sg. – петрушка;
spanac, s. m., sg. — шпинат;
mazăre, s.f. sg. — горох; a introduce, vb. — ввести;
necesar, -ă, -i, -e, adj. — indispensabil, -ă, -i, -e, adj. –
необходимый; необходимый;
consum, -uri, s. n. — a se extinde, vb. –
— употребление в пишу; распространяться;
neacoperirea, s.f — недостача; a interveni, vb. – вмешиваться;
a anula, vb. — анулировать; provitamină, -e, s.f. —
a provoca, vb. – провоцировать; провитамин;
substanţă izolată — отдельное nutritiv, -ă, -i, -e, adj. —
— вещество; питательный;
stomatită angulară - randament fizic — физическая
ангулярный стоматит; производительность;
— ficat, -i, s. m. — печень; leziuni ale corneei —
proteină, -e s.f. — белок; повреждение роговицы;
regn, -uri, s. n. — мир, царство; o serie de ... - ряд ...;
a căpăta, vb. – извлекать;
41
formă definitivă - vitamină de creştere - витамин manifestări discrete - едва
окончательная форма; роста; заметные проявления;
formă apropiată — proces oxidativ — adăpost, -uri, s. n. — убежище,
приблизительная форма; окислительный процесс; укрытие.
pâine integrală — серый хлеб;

Textul Nr. 44
Maladii provocate de avitaminoze
Cele mai vechi date le deţinem despre scorbut. Această maladie gravă este provocată de
avitaminoza C. Medicul german Johann Friederik Bachstrom (1680-1742) publică în 1734 cartea
Observaţii despre scorbut precum şi natura, cauzele, semnele şi tratamentul acestuia.
Ideea centrală a lucrării o constituie afirmaţia că această boală carenţială este cauzată de absenţa
vegetalelor din alimentaţie.
În vremuri mai îndepărtate marinarii petreceau luni în şir pe vase, trăind numai din alimente pe
care le puteau păstra în acea perioadă,/deoarece sistemul frigorific nu era cunoscut.
În acea vreme scorbutul era o boală foarte răspândită. Un doctor scoţian, Tames Luid (1716-
1794), a descoperit că scorbutul se asociază dietelor sărace nu numai pe vapoare, dar şi în închisori
sau oraşe sărace.
În 1753 el publică cartea Tratat despre scorbut în care presferie introducerea sucului de lămâie
în hrana marinarilor pentru prevenirea, bojilor. Treptat a fost generalizată introducerea sucului de
lămâie în hrana marinarilor. Căpitanul James Cook (1728-1779), mare explorator englez, şi-a hrănit
oamenii cu citrice în timpul călătoriei din Pacific (1770) şi a pierdut doar un singur om, care s-a
îmbolnăvit de scorbut. în 1795 flota britanică (sub presiunea unui război cu Franţa) a început să dea
suc dc lămâie marinarilor şi în felul acesta scorbutul a fost eliminat de pe vasele britanice.
Tot o boală carenţială este pelagra, contractată în urma unei îndelungate alimentaţii sărace.
Boala se manifestă prin leziuni ale diferitelor organe şi e provocată de lipsa vitaminei PP.
Beri-Beri, o maladie întâlnită mai ales în Extremul Orient, este cauzată de insuficienţa vitaminei
B, şi constă în tulburări profunde la nivelul sistemului nervos central şi periferic (tulburări
senzoriale, parestezii, tulburări digestive, degenerative).
Carenţa de vitamina D duce la rahitism.
Corecţia la timp a unei avitaminoze ne fereşte de neplăceri care au repercusiuni în timp sub
forma unor boli grave, adesea greu de tratat.
Vocabular. Expresii
afirmaţie, s.f —утверждение;
scorbut, s. m. sg. — скорбут, цинга; absenţă, -e, s. f. — отсутствие;
maladie, s.f - заболевание, болезнь; a îmbarca, vb. — посадка, погрузка;
semn, -e, s. n. — признак; sistem frigorific — холодильная установка.

Textul Nr. 45
Consult
serviciu de consultaţie;
serviciu de consultaţii medicale;
serviciu de consultaţii de pediatrie;
42
serviciu de consultaţii materno-infantile
Din fericire (sau nefericire), am o sumedenie de prieteni printre medici: internişti, chirurgi,
radiologi, stomatologi, urologi, neurologi, dermatologi, oftalmologi, dieteticieni etc. Dacă mă doare
o unghie, dacă îmi cade un fir de păr sau mi se bate un ochi, nu am de ce să mă îngrijorez şi să intru
la idei, pot/ chema pe loc un specialist să mă consulte. Acum o săptămână, de pildă, mi-a telefonat
Traian B., internistul.
— Ce faci, cum te simţi? mă întreabă el.
— în general, bine, deşi am avut o noapte agitată, m-a durut capul.
— Trec să te văd.
Medicul şi prietenul Traian В. a trecut să mă vadă. Mi-a luat tensiunea, mi-a cercetat ficatul,
inima, plămânii, apoi m-a duc cu el la policlinică unde mi s-a recoltat un kil de sânge pentru zece
analize. Seara a venit din nou la mine, acasă, cu rezultatele. Nu erau prea rele, dar nici prea bune.
Erau la limită. Tensiunea era la limită, glicemia la limită, colesterolul la limită, lipidele la limită etc.
Tocmai eram la masă. Nevastă-mea ne-a servit nişte pastramă şi o ţuiculiţă.
— Tu să mănânci puţină brânză de vaci şi un ceai fără zahăr. Să nu mănânci sărat, pipărat, acru
şi ardeiat; fără grăsim ie, fără cartofi, fără alcool, cafea şi ţigări.
El a mâncat pastramă, a băut ţuică şi vin de Tohani. Eu eram bolnav, nu aveam voie. El era
sănătos, avea voie. Apoi, deşi se făcuse destul de târziu, a băut o cafea şi a fumat trei ţigări. Mie nu
mi-a dat voie să servesc nici una, nici alta. Dc foame, n-am putut dormi toată noaptea.
A doua zi eram prost dispus. M-a sunat prietenul meu, chirurgul. I-am spus ce mi-a zis
internistul.
— Păi, dacă eşti prost şi te iei după el?! Dragul meu, interniştii sunt nişte ageamii, nu ştiu
absolut nimic din ceea ce se întâmplă în corpul omenesc. Ei cântă după ureche, lucrează orbeşte şi
se bazează pe presupuneri şi bănuieli. Bea şi mănâncă, nu-ţi face probleme. Singurii care ştim
adevărul suntem noi,
chirurgii. Dacă te doare ceva, te tai, văd despre ce e vorba şi rezolv. Mănâncă şi bea tot се-ţi place,
nu te reţine de la nimic. Organismul ştie singur de ce are nevoie. Simţi nevoie de sare, mănâncă
sare. Simţi nevoie de piper, mănâncă piper, mănâncă fasole, cârnaţ, slănină....
Mi-a convenit îndemnul lui şi m-am pus pe mâncat şi pe băut. Arătam splendid, roşu în obraji ca
un măr ionatan. Dar a trecut pe la mine dieteticianul şi nu i-am plăcut. Aveam câteva kilograme în
plus. Mi-a scos carnea şi m-a pus pe supe de zarzavat. Fără sare. A trecut şi urologul şi mi-a scos
piperul, hreanul, muştarul. Stomatologul mi-a scos dulciurile, neurologul cafeaua şi ceaiul
chinezesc, iar dermatologul mi-a interzis ţelina şi morcovii şi mi-a recomandat în mod expres varza
roşie, fără oţet. Orelistul mi-a interzis portocalele şi mi-a propus lămâile. Am zece reţete de făcut,
de pe urma cărora trebuie să iau zilnic circa treizeci de pastile albe şi colorate.
Năucit peste măsură de atâtea interdicţii şi recomandări, i-am convocat azi pe toţi prietenii mei,
medicii, şi le-am spus să se pună de acord, întrucât, în urma consultărilor lor, mă simt infernal de
rău.
Acum, în timp de scriu aceste rânduri, ei sunt în camera cealaltă, unde discută aprins de circa
patru ore. Mi-e ruşine să vă spun, dar, trăgând cu urechea, am auzit rostindu-se cuvinte grele. N-am
să-i deranjez până mâine dimineaţă.
I. Băieşu
Textul Nr. 46
Mintea afectează inima
Stresul mintal măreşte riscul apariţiei unui al doilea infarct, precizează Tufis University Health
& Nutrition Letter, totuşi „există tot mai multe dovezi potrivit cărora mintea joacă un rol important
şi în apariţia cardiopatiei.” Studiile recente arată că, „în cazul persoanelor irascibile, riscul de a
suferi un infarct sau de a muri de cardiopatie este de trei ori mai mare” şi că „efectele unei atitudini

43
recalcitrante se pare că încep să-şi facă simţită prezenţa destul de devreme în viaţă.” Stresul distruge
muşchiul cardiac şi vasele sangvine care alimentează şi înconjoară inima. Depresia măreşte cu peste
70 la sută riscul unui infarct sau al altor boli cardiace. însă, când o persoană are parte de mult sprijin
pe plan social, şi anume din partea familiei şi al prietenilor, efectele depresiei pot fi reduse, spun
cercetătorii.

Textul Nr.47
Folosirea excesivă a antibioticelor
„Avertismentele repetate, venite din partea celortcerfucrează în domeniul sănătăţii, cu privire la
folosirea excesivă a antibioticelor sunt ignorate”, se afirmă în revista New Scientist. „în urma unui
sondaj efectuat în rândul a 10 000 de oameni din nouă state din SUA, s-a descoperit că 32 la sută
dintre aceştia continuă să creadă că antibioticele pot vindeca o răceală, 27 la sută cred că
administrarea de antibiotice în timpul unei răceli va preveni contractarea altor boli mai grave, iar 48
la sută se aşteaptă că li se vor prescrie antibiotice dacă merg la medic cu simptome de răceală.”
Totuşi, antibioticele nu au efect asupra infecţiilor virale, cum ar fi răcelile. Ele au efect numai
asupra infecţiilor bacteriene. Folosirea excesivă a antibioticelor este considerată o cauză majoră a
apariţiei bolilor rezistente la antibiotice (vezi ediţia din 22 decembrie 1998 a revistei Treziţi-vă!).
Brian Spratt, de la Universitatea Oxford, afirmă: „Trebuie să găsim o modalitate mai bună de a
transmite mesajul corect.”

Textul Nr. 48
Policlinica studențească
policlinică orăşenească — городская policlinică unificată, bloc spital-policlinică
поликлиника; — объединенная поликлиника;
policlinică de copii — детская policlinică stomatologică de copii —
поликлиника; стоматологическая детская поликлиника.
policlinică balneară — курортная
поликлиника

Principiul fundamental al ocrotirii sănătăţii publice este profilaxia. Anume profilaxia şi tratarea
ambulatorie nestaţionară (la domiciliu) a bolilor se află în competenţa policlinicilor.
Fiecare localitate (sat, oraş), în funcţie de numărul de locuitori, se divizează în sectoare jpiecare
sector îşi arc policlinica sa unde, în caz de necesitate, poţi consulta un medic.
Policlinica, de regulă, se află într-o clădire mare. Un hol luminos şi curat cu multe uşi. Sora de la
recepţie înmânează tuturor pacienţilor fişe cu indicarea timpului de vizită la medic, arătând fiecăruia
cabinetul, unde se află doctorul care îl va consulta. Unora le cere buletinul de identitate, altora le dă
rezultatele analizelor. Fiecare policlinică are un personal nespecializat (servitoare, garderobieră...)
şi un personal specializat, format din diferiţi medici: internişti (de boli interne), chirurgi,
oftalmologi, stomatologi, neurologi, radiologi, urologi, dermatologi, dieteticieni, ginecologi,
ortopezi.
Fiecare specialist îşi are cabinetul său echipat cu aparatele şi instrumentele necesare. Pe lângă
aceste cabinete se găsesc şi laboratoarele clinice, biochimice (unde se efectuează analizele de urină,
sânge), cabinete de boli infecţioase, de psihoterapie, radiologie, cardiologie.
De regulă, la fiecare policlinică sunt posturi care funcţionează şi noaptea. La formarea unui
număr de telefon special puteţi fi siguri că ambulanţa (transport medical de urgenţă) vă va asigura
asistenţa medicală la domiciliu.

Vocabular. Expresii
a (se) diviza, vb. — раздслить(ся); necesitate, -ţi, s.f. — необходимость;

44
fişă, -e, s.f — карточка;
a înmâna, vb. - выдать, вручать;
indicare, -i, s.f — указание;
servitoare, -e, s.f. – уборщица;
garderobieră, -e, s.f. — гардеробщица;
a (se) efectua, vb. — осуществлять(ся);
fişier, -e, s. n. — картотека;
a funcţiona, vb. — функционировать;
în competenţa — в компетенции;
posturi de urgenţă — посты скорой помощи;
asistenţă medicală - медицинское обслуживание;
timp de vizită - время посещения;
ocrotirea sănătăţii publice – здравоохранение;
domiciliu, -i, s. n. - место жительства.

Textul Nr.49
Interogatoriul medical
bolnav — больной; bolnav convalescent — выздоравливающий
bolnav imobilizat la pat — лежащий больной;
больной; bolnav contagios — заразный больной;
bolnav care trebuie transportat cu targa - bolnav incurabil — инкурабельный
носилочный больной; больной;
bolnav nou — первичный больной; bolnav ipohondru — мнимый больной;
bolnav în repaus la pat — постельный bolnav ambulator — амбулаторный
больной; больной;
bolnav febricitant — температурящий bolnav agitat — беспокойный больной;
больной; bolnav externat — больной выбывший из
bolnav grav — тяжелый больной; стационара.
Interogatoriul medical este primastabilirea unui diagnostic corect. Iată de ce aceasta trebuie
să sedupă un anumit sistem şi să fie complet.
În timpul interogării, medicul intenţionează să obţină date despre cauzele, debutul şi evoluţia
afecţiunii. Medicul urmează să obţină şi informaţii privind viaţa bolnavului, profesia, etatea,
condiţiile de viaţă şi de muncă, antecedentele personale.
În acest scop întrebările sunt puse într-o anumită ordine. Mai întâi se obţin date de identificare a
pacientului, apoi se trece la precizarea motivelor care l-au făcut pe aceasta să se adreseze medicului.
După ascultarea acuzelor bolnavului, medicul intervine cu întrebări suplimentare, precizând
afecţiunea suspectată (manifestările afecţiunii, lent sau brusc), cauzele ce au provocat afecţiunea
(efortul fizic, emoţional), modul în care a evoluat maladia.
Datele din istoricul vieţii bolnavului (condiţiile de trai şi de muncă, antecedentele personale,
deprinderile dăunătoare etc.) au importanţă pentru diagnosticarea justă, şi medicul nu le va trece cu
vederea.
Este important să lăsăm bolnavul să vorbească nestingherit, în acest mod vom obţine informaţii
suplimentare pentm diagnostic şi îi vom căştiga încrederea bolnavului.
Ca orice act medical, interogatoriul implică şi anumite dificultăţi cauzte nu numai de
complexitatea întrebărilor, ci şi de intenţiile pacientului, dc gradul lui de cultură, intelect, de vârstă.
Interogatoriu metodic (schemă)
1. Identificarea pacientului:
 numele, prenumele;
 etatea (vârsta);
• sexul;
• locul naşterii;
• domiciliul (viza de reşedinţă);
• starea civilă;
• profesia.
2. Acuzele pacientului
3. Funcţionarea aparatelor vieţii de relaţii
45
4. Funcţionarea aparatelor vieţii vegetative
5. Examinarea pacientului şi stabilirea diagnosticului preventiv
6. Examenul dc laborator
7. Stabilirea diagnosticului definitiv
8. Prescripţii medicale şi recomandări

Vocabular. Expresii
interogatoriu, s. n. — опрос;
diagnostic, -e, s. n. — диагноз;
a stabili, vb. – устанавливать;
afecţiune, -i, s. f — болезнь;
a implica, vb. — вовлекать;
a intenţiona, vb.
намереваться;
a obţine, vb. – добиваться;
cauză, -e, s.f. – причина;
complet, -ă, -i, -e, adj. — suplimentar, adv. –
полный; дополнительно;
debut, -uri, s. n. – начало; efort fizic - физическое усилие;
domiciliu, - i, s. n. — antecedente personale (aici) —
местожительство; предыдущие события личного
— vârstă, -e, s.f. – возраст; характера;
condiţie, -i, s.f. — условие; care l-au făcut — которые
a preciza, vb. – уточнять; побудили его;
ereditate, -i, s. f. — acuzele bolnavului — жалобы
наследственность; больного

Textul Nr. 50
Termometrul
Termometrul este un instrument pentru măsurarea temperaturii corpului omenesc. Principiul de
funcţionare a termometrul ui se bazează pe proprietatea onor substanţe (mercur, alcool etilic) de a-şi
schimba volumul, rezistenţa electrică a unor metale în funcţie de temperatură.
În medicină, pentru determinarea temperaturii corpului uman se foloseşte termometrul medical
(cu mercur). El reprezintă un tub de sticlă gradat terminat cu un rezervor care conţine mercur. La
încălzire mercurul se dilată şi se ridică în capilar, indicând temperatura corpului uman (cuprinsă
între 34°C şi 42°C, cu precizia de 0,1°C). Indicaţiile termometrului se citesc pe scara gradată peste
5-7 minute după adăpostirea lui sub axilă.
Termometrul de sticlă cu mercur arc o structură destul de simplă şi permite să se determine cu
precizie temperatura corpului omenesc. Totuşi funcţionarea lui depinde de unii factori: de sortul
sticlei, de mărimea rezervorului cu mercur şi a tubului-capilar în care se dilată sau se contractă
lichidul măsurător.

Textul Nr.51
E importantă încă o părere?
Când se pune problema dacă să mai cerem sau nu încă o părere legată de sănătate, foarte mulţi
dintre noi suntem, pur şi simplu, prea politicoşi. însă o astfel de lipsă de insistenţă îl poate costa
viaţa pe bolnav, se arată în ziarul The News din Ciudad de Mexico. Bolnavilor le este, de obicei,
teamă ca nu cumva medicul lor să se simtă jignit, dacă ei merg să ceară părerea unui alt medic. însă
„majoritatea medicilor nu sunt deranjaţi de acest lucru”, se spune în ziar. „Dacă medicul vostru se
supără, s-ar putea să existe probleme de viitor.” în prezent, atât medicii, cât şi companiile de
asigurări consideră că a cere încă o părere reprezintă o bună modalitate de a avea siguranţa că
pacienţilor li se oferă cel mai bun tratament. Dr. Michael Andrews, preşedintele Societăţii de
Oncologie din statul Georgia (SUA), spune că el îi îndeamnă pe pacienţi să ceară şi părerea altui
medic, pentru că după aceea se întorc mai siguri de recomandările lui. Preşedintele unui grup care
activează în domeniul sănătăţii publice a declarat: „Bolnavilor trebuie să Ii se aducă aminte că ei se
află în pericol”.
46
Textul Nr. 52
Diagnosticul
diagnostic anatomic — диагноз анатомный; diagnostic multidimensional — диагноз
diagnostic nozologic — диагноз нозологический; многомерный;
diagnostic definitiv — диагноз окончательный;     diagnostic patogenic — диагноз патогенетический;
diagnostic tardiv — диагноз поздний;    diagnostic funcţional — диагноз функциональный;
diagnostic precoce — диагноз ранний; diagnostic histologic — диагноз гистологический.
diagnostic sindromic — диагноз синдромный;

Cuvântul diagnostic este de origine greacă: diagnosis — dia, „prin” şi gnosis,, „cunoaştere” de la

gr. gnosiq şi reprezintă o etapă a actului medical care permite identificarea naturii şi a cauzei
maladiei care afectează pacientul.
Un diagnostic se stabileşte în mai multe etape. Diagnosticul propriu-zis cuprinde:
I. Anamneză — totalitatea datelor pe care medicul le capătă interogând bolnavul cu privire la
apariţia şi evoluţia bolii de care suferă, la antecedentele sale etc.
II. Examenul clinic obiectiv se realizează cu ajutorul următoarelor metode de explorare
semiologică: inspecţiâynalparea, percuţia, auscultaţia.
Inspecţia reprezintă cercetarea eîrterioarălfbolnavuluUşi începe cu examinarea care impune o
îmbinare a atenţiei şi a spiritului de observaţie pentru o rapidă remarcate a modificării în una sau în
mai multe regiuni ale corpului.
În procesul inspecţiei este necesară o iluminare perfectă. La,o lumină slabă e greu de deosebit
culoarea gălbuie a pielii de cea roşie, pigmentarea etc.
În procesul examinării pacientului se determină modul de respiraţie (pectoral, abdominal),
dereglarea actului respirator, limitarea mobilităţii cutiei toracice, care se observă la fracturarea
coastelor, vătămarea organelor interne etc.
La examinarea abdomenului se acordă o deosebită atenţie configuraţiei lui.
Palparea oferă posibilitatea de a constata prezenţa bolii, localizarea şi intensitatea ei, gradul de
contractare a muşchilor in zona dc afecţiune, mărirea sau scăderea locală a temperaturii, prezenţa
unei formări patologice.
Percuţia se aplică pentru determinarea liniei de limită între organe, a prezenţei lichidului în
cavităţi, precum şi pentru determinarea gradului de balonare a intestinului etc.
La cercetarea bolnavului este utilizată şi auscultaţia.
Auscultaţia este metoda de investigaţie prin care se percep fenomenele acustice, produse în
interiorul corpului. Această metodă se practică în medicină începând cu Hippocrate, însă
cunoştinţele despre metoda respectivă erau limitate.
Meritul pentru elaborarea principiilor fundamentale? ale acestei metode îi aparţine clinicianului
francez Linne. în anul 1819, Rеne Linne publică studiul Despre auscultaţie în care descrie cum a
ajuns la ideea despre auscultaţia plămânilor şi a inimii cu ajutorul stetoscopului. Stetoscopul a fost
inventat de acest clinician francez.
Auscultaţia poate fi efectuată prin aplicarea directă a urechii regiunea care urmează să fie
explorată sau cu ajutorul stetoscopului.
Această metodă de explorare se utilizează la auscultarea bătăilor inimii, a respiraţiei, a vocii, a
ralurilor şi chiar a vibraţiilor lichidului în cavitatea pleurală, pericardului.
Acestea sunt principalele metode de examinare exterioară a pacientului.

47
III. Examenele paraclinice sau complementare confirmă sau infirmă diagnosticul prealabil.

Anamneză - auscultare atentă а pacientului

Etapele Examen clinic obiectiv - inspecţie
diagnosticării - palpare
- percuţie
- auscultaţie
Examene - analiza de sânge
Paraclinice - analiză de urină
- examen corpoparazitoiogic
- secreţie etc.

Procesul de diagnosticare a bolii este una dintre cele mai dificile responsabilităţi ale medicului,
deoarece exactitatea diagnosticului e importantă pentru alegerea unei metode juste de tratament.

Textul Nr. 53
Despre boală

boli de adaptare — болезни адаптации; boli nervoase — болезни нервные;

boli alergice — болезни аллергические; boli eruptive — болезни сыпные;
boli pulmonare — болезни грудные; boli congenitale — болезни врожденные;
boli virale, viroze - болезни вирусное; boli intercurente — болезни сопутствующие;
boli de acumulare - болезни накопление; boli ereditare — болезни наследственные.

În antichitate boala era considerată ca o pedeapsă divină. Astăzi se ştie că boala!reprezintă o

stare particulară a organismului, condiţionată de acţiunea patogenă a unui factor etiologic. Se
produc modificări morfofuncţionale locale şi generale, cu caracter reacţionai care tulbură reglarea şi
activitatea funcţională, limitează adaptarea şi capacitatea de muncă, afectează organismul în
ansamblul unităţii sale biologice şi sociale.
În evoluţia bolilor se pot deosebi unele etape caracteristice:
a) Perioada latentă sau de incubaţie. Poate dura de la câteva secunde (în caz de otrăvuri
puternice) până la săptămâni, luni, ani (hepatită, lepră, rabic etc.).
b) Perioada prodrornală sau de invazie. Durează puţin, 1-3 zile, şi începe cu primele
manifestări morbide (indispoziţie generală, cefalee, astenie, febră, leucocitoză). În general este
nespecifică.
c) Perioada de stare. Durează de la apariţia tuturor manifestărilor caracteristice bolii până la
declinul lor.
d) Perioada de declin sau de convalescenţă. Apare când simptomele specifice bolii se
diminuează şi durează până la vindecarea completă.
Terminarea procesului morbid. Boala se poate termina prin vindecarea totală sau parţială.
Moartea poate apărea în urma unei boli cronice prin dezintegrarea treptată a funcţiilor întregului
organism sau ca un accident acut în plină sănătate.

Vocabular. Expresii
a condiţiona, vb. — adaptare, -i, s.f. — адаптация; dezintegrare, s.f. -
обусловливать; simptom, -e, s. n. — признак, дезинтеграция, развал;
modificare, -i, s.f. – изменение; симптом; reglare, -i, s.f. – регулирование;
local, -ă, -i, -e, adj. — местный; a deminua, vb. — упрощать; rabic, s.f, sg. – бешенство;
a tulbura, vb. — нарушать; parţial, -â, -i, -e, adv. — lepră, s. f, sg. — проказа;
a limita, vb. — ограничивать; частичный; invazie, -i, s.f. – вторжение;
48
astenie, -i, s.f. — астения;
convalescenţă, -e, s.f. —
выздоровление;
a afecta, a leza, vb. —
поражать;
în absamblu, adv. — в целом;
febră, s.f, sg. — температура;
cefalee , s. f, sg. — головная
боль;
declin, -uri, s. n. — убыль; vindecare totală — полное
factor etiologic — выздоровление;
этиологический фактор; perioadă prodroinală - период
caracter reacţional — продромальный;
реакционный характер acţiune patogenă — патогенное
indispoziţie generală — общее действие.
недомогание;
perioadă de stare — разгар
болезни;

Textul Nr. 54
Criterii de clasificare a maladiilor
boală epidemică — болезнь эпидемическая; boală de piele — болезнь кожная;
boală de vibraţie — болезнь вибрационная; boală chistică — болезнь кистозная;
micoză — болезнь грибковая; boală tumorală — болезнь опухолевая;
boală omologă — болезнь сходная, подобная; boală flagel — болезнь опустошительная;
boală de altitudine — болезнь высотная; boală iatrogenă — болезнь ятрогенная.
Boală se prezintă drept o alterare a sănătăţii unei fiinţe vii. Orice boală se defineşte printrjo
cauză, prin simptome, prin semne clinice şi paraclinice, prin evoluţie, prognoză, tratament. Există
mai multe criterii de clasificare a bolii:
I. După evoluţia, intensitatea şi prognoza lor, bolile sunt acute sau cronice, uşoare sau grave
(severe); după prognoză, adică după caracterul curabil sau incurabil, bolile sunt benigne —
vindecabile şi maligne — nevindecabile.
II. După cum determină alterări organice sau dereglări funcţionale, bolile se împart în două mari
grupe: boli organice şi boli funcţionale.
III. La nivelul diferitelor organe se pot distinge, de asemenea, mai multe feluri de boli, denumite
după organele, aparatele sau sistemele afectate: cardiovasculare, digestive, respiratorii, renale,
endocrine, boli de sânge, boli ale sistemului nervos etc.
IV. În funcţie de cauzele care le generează şi după formele de manifestare, se disting următoarele
grupe de boli: malformaţiile, distrofiile, bolile infecţioase etc.
La clasificarea bolilor unii savanţi disting:
boli interne — boli care afectează organele interne ale corpului uman: maladii cardiovasculare,
gastrointestinale, respiratorii, urogenitale, boli ale sistemului sangvin etc.;
boli chirurgicale — sunt maladii care suscită intervenţii chirurgicale: abscesul, traumatismele
etc.;
boli oncologice — care prezintă proliferări excesive ale unor ţesuturi: sarcomul, adenomul etc. ;
boli ereditare şi malformaţii congenitale - anomalii prezente chiar dc la naştere sau se dezvoltă
lent în decursul vieţii şi reprezintă alterări de sănătate transmisibile prin informaţii genetice:
albinismul, anemia hemolitică etc.;
boli ale sistemului imun - boli având drept origine o disfuncţie a sistemului imunitar: alergia,
bolile reumatice etc.;
boli infecţioase - boli provocate de agenţi patogeni: tuberculoza, viroza, rujeola etc. ;
boli ale sistemului endocrin — afecţiuni ce vizează patologii hormonale şi ale glandelor
endocrine: diabetul zaharat, tulburări metabolice etc.;
boli neurologice — reprezintă afectarea ţesutului nervos central şi periferic: meningita,
neuritele, paraliziile etc;
boli psihice — afecţiuni ale omului caracterizate prin dereglarea activităţii psihice: schizofrenia,
psihozele, psihopatiile, alcoolismul, narcomania etc.;

49
 boli profesionale — boli provocate de factori nocivi profesionali: pneumocuneozele, boala de
altitudine, boala de decompresiune, boala actinică etc.

Textul Nr. 55
Bolile infecțioase
infecţie alimentară — алиментарная инфекция; infecţie hidrică — водная инфекция;
infecţie asociată, mixtă — ассоциированная infecţie secundară — вторичная инфекция;
инфекция; infecţie de contact habitual — контактно-бытовая
infecţie prin picături, aerogenă — аэрогенная инфекция;
инфекция; poliinfecţie — множественная инфекция;
infecţie bacterică — бактериальная инфекция; infecţie de focar — очаговая инфекция;
infecţie virală, virotică — вирусная инфекция; infecţie generală, septicimie — общая инфекция.
Boala infecţioasă este cauzată de un anumit microb. De fapt, denumirea de microb nu este prea
ştiinţifică, ea desemnând totalitatea organismelor microscopice ce provoacă unele boli; o altă
denumire folosită este cea de agent patogen.
Microbii se împart în trei grupe mari: viruşi, bacterii, protozoare. În general bolile infecţioase se
împart în două grupe, deşi există clasificări mult mai detaliate: boli acute (stările de gripă sau
răceală) şi boli cronice (tuberculoza, lepra sau boala lui Hansen). Tabelul propus prezintă cauzele,
simptomele şi tratamentele unora dintre cele mai cunoscute boli infecţioase din întreaga lume.

Măsuri de
Boala Mod de Perioada Simptome Tratament preventive
transmitere de și
incubaţi efecte
e
Gripă prin aer 1-2 zile febră, tuse, odihnă, hrană
pierderea poftei de lichidă
mâncare, durere de
cap
Pojar prin aer 10-14 febră, lăcrimare, odihnă, hrană vaccinarea sau
rinită, dureri de gât, lichidă; antibiotice contractarea acestei
zile roşcaţa feţei şi a care să combată boli în copilărie
trunchiului infecţiile bacteriene asigură imunitatea pe
secundare viaţă
prin aer 10 - 20 febră, apariţia unor odihnă, dietă contractarea bolii
zile puncte roşii însoţite adecvată, evitarea asigură imunitate pe
Varice dc mâncărimc, apoi scărpinatului viaţă
lă
băşicuţe
Fecale 1-3 febră, durere dc odihnă în pat şi vaccinul oral asigură
gât, iar în cazurile izolare imunitate totală
Poliomi
infestate săptă grave paralizii
Elită parţiale cauzate de
mâni infectarea celulelor
nervoase
muşcătura variază spasme musculare, vaccinare imediată carantină, omorârea
unui câine crize dc delir, animalelor infectate;
Rabie infectat sau dificultăţi în administrarea
a altui respirare, refuzul vaccinului antirabic
animal de a bea lichide în zonele de risc
50
 ridicat
Tetan pătrundere dc la 2 febră, dureri, sedare, administrarea vaccinul conferă
os Intr-o rană zile la spasme ale unor substanţe imunitate timp de 5
şi eliberarea câteva muşchilor gâtului şi pentru relaxarea ani; injectare de
unei toxine săptămân maxilarului muşchilor, antitoxine în cazul
i antibiotice, rănilor profunde
antitoxine
Febra apă şi hrană 7-14 zile febră, durere dc antibiotice prepararea şi
tifo cap, constipaţic sau manipularea hranei
diaree -V ' în condiţii igienice;
idă vaccinul conferă
imunitate limitată
Hole apă 1-7 zile diaree cronică, înlocuirea pierderilor igienă, vaccinul
contaminată dehidratare, dc apă şi săruri conferă imunitate
ră cu fecale distrugerea limitată
umane echilibrului hidric
datorită pierderii de
lichide şi săruri
Ciu şobolani, 2-10 zile febră, umflarea antibiotice controlul
muşte sau ganglionilor şobolanilor, vaccinul
mă prin aer limfatici, edeme conferă imunitate
limitată

Sifdis contact 3-12 3 stadii: antibioticele sunt evitarea contactelor

eficiente în primul sexuale cu purtătorii
sexual săptămân 1.    Umflătură tare stadiu, ultimele probabili; infectarea
i la locul infecţiei; stadii necesită necesită tratament
tratamente imediat, întreruperea
(primul 2.    Stare de boală, intensive cu relaţiilor sexuale până
roşeaţă; antibiotice la vindecare
stadiu)
3.    După câţiva
ani este afectat
întregul organism
Tu prin aer sau variază o aparentă stare de odihnă, aer curat, vaccinul BCG reduce
ber lapte dc sănătate datorită dietă adecvată, riscul îmbolnăvirilor;
cu vaci infestat izolării infecţiei în medicamente pasteriorizarca
loză plămâni specifice laptelui previne
pul contractarea
mo tuberculozei dc la
nară bovinele bolnave

Textul Nr. 56
Boli mintale
Bolile mintale se manifestă sub diferite forme astfel încât unul din rolurile psihiatrului este de a
stabili corect diagnosticul. Mai întâi trebuie să facem o distincţie între bolile mintale funcţionale şi
cele organice. Bolile organice rezultă în urma unor traumatisme ale creierului, deci problema este
51
de ordin fizic, într-o boală funcţională mecanismele creierului rămân intacte, dar apar probleme în
modul lor de funcţionare, producând modificări comportamentale şi de caracter.
Fobia este o teamă nejustificată de o anumită situaţie sau de un anumit obiect şi are ca rezultat
manifestări de nelinişte (ex. agorafobie — frica de a ieşi în spaţii deschise; claustrofobia — teama
de o rămâne în spaţii închise).
Obsesia este o tulburare mintală provocată de o idee fixă. Constrângerile reprezintă nevoia de a
avea anumite manifestări de comportament, chiar dacă nu este necesar.
Depresia este probabil cea mai gravă afecţiune nevrotică. Cei care suferă de această boală sunt
cuprinşi de tristeţe, apatie şi letargie, până când mintea nu mai funcţionează normal.
Psihoza reprezintă dereglări de comportament. Psihopatul pierde contactul cu realitatea.
Schizofrenia este uneori descrisă ca o minte fisurată sau minte împrăştiată — o dezorganizare a
gândirii şi a comportamentului normal.
Textul Nr.57
?Știați că...
Potrivit unui comunicat al Fundaţiei pentru Sănătate Mintală, unul din Cinci tineri sub 20 de ani
din Marea Britanie se confruntă cu probleme de sănătate mintală. Deşi „guvernul, specialiştii în
domeniu şi mass-media par a fi obsedaţi-de bunăstarea fizică şi rezultatele la învăţătură ale
copiilor”, menţionează June McKerrow, preşedintele fundaţiei, copiii „nu se dezvoltă din punct de
waere afectiv.” în comunicat se precizează că există mai mulţi factori care contribuie la acest lucru.
„De la o vârstă tot mai fragedă, examenele şi testele îi obligă pe copii să se compare cu alţi copii de
vârsta lor”, iar majoritatea părăsesc şcoala considerându-se nişte rataţi. Jocurile în aer liber, care îi
ajută pe copii „să gândească atunci când iau decizii şi să capete o mai marc încredere în sine şi mai
multă energie1', sunt înlocuite de calculator şi de televizor. Reclamele „stârnesc dorinţa de a avea
lucruri pe care nu le au sau de a fi ceea ce nu sunt.” Mai mult decât atât, rata divorţurilor de aproape
50 la sută şi faptul că părinţii multor copii lucrează, fac ca tensiunile copiilor să „se intensifice,
deoarece nu au parte de stabilitate afectivă în familie”, se precizează în ziarul The Daily Telegraph.
Textul Nr.58
Drogurile care distrug comoara cea mai de preț
Un val ucigaş cuprinde tinerii de azi. Drogurile au devenit, din nefericire, un flagel al zilelor
noastre. Putem lupta împotriva lor numai împreună. Trebuie să fim conştienţi însă de toate
consecinţele groaznice în urma consumării drogurilor. încă de mici trebuie să ştim să evităm orice
factor ce ar putea perturba minunata funcţionare a organismului cu care ne-a înzestrat natura.
Drogurile sunt substanţe extrase, de obicei, din plante (cânepă, mac, coca etc.) sau sunt fabricate
artificial. între 15-25 de ani, consumatorii de droguri sunt în majoritate băieţi. Ei reprezintă mai
mult de jumătate din fumătorii de canabis şi trei sferturi din consumatorii de ecstasy. Tot ei
consumă mult tutun şi alcool. Din nefericire, cei mai mulţi tineri nici măcar nu bănuiesc ce daune
uriaşe produc aceste droguri în organismul lor. Pagubele sunt mari şi afecţiunile care apar aproape
că nu mai pot fi tratate. Sănătatea este vătămată pent ai toată viaţa.
Tutunul şi alcoolul sunt tot droguri. Cu toate acestea, unele droguri sunt mai periculoase decât
altele. Acţiunea drogului depinde de produs, de cantitatea consumată, de frecvenţă, de sensibilitatea
consumatorului.
52
 Uneori o persoană consumă droguri diverse. Vorbim atunci de un policonsum. Efectele
conjugate ale produselor utilizate sunt amplificate şi riscurile pentru sănătate sunt mai mari.
Dependenţa de droguri se instalează când nu te poţi abţine se te droghezi, producând mari
suferinţe fizice şi psihice. Organismul nostru, pentru a funcţiona, are nevoie de hrană, de apă, de
dragoste şi afecţiune maternă. Dependenţa de droguri este un fenomen dobândit, şi nu moştenit.
Consumând droguri în mod regulat, organismul începe să reacţioneze ca la o necesitate naturală. De
fapt, lucrurile nu stau aşa. Drogurile produc pe moment o falsă stare de bine, o beţie, o stare de
destindere. Cele mai multe droguri însă duc la îmbolnăvirea sistemului respirator, produc dureri de
cap puternice, greaţă, pierderea echilibrului, învineţirea pielii, insomnii, depresii, stare de rău
continuu. în final, cei drogaţi ajung la accidente cardiace, comă şi chiar Ia deces.
După un timp, se constată o scădere în greutate, slăbiciune generală, o dispoziţie instabilă,
agresivitate, confuzie. Pot să apară şi boli grave ale ficatului (hepatită şi cancer), precum şi ale
rinichilor. De asemenea, drogurile sporesc riscurile infectării cu virusul SIDA.

Textul Nr. 58
?Știați că...
Un făt începe să caşte încă de la 11 săptămâni după concepere, explică săptămânalul spaniol
Salud. După cât se pare, majoritatea mamiferelor, precum şi unele păsări şi reptile, se manifestă
involuntar în acest fel. Deşi nu se ştie încă exact de se căscăm, cercetătorii au observat că unele
mişcări precum întinderea braţelor şi a corpului sunt de obicei asociate cu căscatul. Aceste mişcări,
afirmă ei, „nu numai că relaxează muşchii şi încheieturile, dar şi măresc presiunea sângelui şi
intensifică frecvenţa bătăilor inimii.” Când ne reţinem să căscăm încleştându-ne maxilarul, ne
privăm de unele foloase. în concluzie, echipa de cercetători recomandă că, dacă împrejurările ne
permit, „să deschidem gura larg, să căscăm şi să lăsăm muşchii faciali să se destindă în voie.” Cine
ştie, poate că un căscat bun ne va înviora ziua!
Mecanismul căscatului face parte din misterile vieţii. Căscatul este practicat de majoritatea
animalelor vertebrate ale planetei, într-un moment sau altul. Chair şi fătul în uter a fost surprins în
timp ее căsca! Dc obicei, căscăm când suntem plictisiţi sau obosiţi. Atunci respiraţia devine mai
lentă şi cantitatea de dioxid de carbon din sânge creşte. O teorie la modă explică apariţia căscatului
ca un mecanism de restabilire a concentraţiei oxigenului din sânge printr-o inhalaţie foarte puternică
de aer. De ce căscatul este molipsitor? Şi aceast fapt este o enigmă. Dacă acceptăm teoria lipsei de
oxigen, probabil că şi vecinului nostru, care se pune pe căscat, îi lipseşte aer. în căscat excesiv, de
1-4 ori pe minut, este un semn de boală a sistemului nervos central. Epilepsia, encefalia şi tumorile
creierului pot fi cauza unui căscat excesiv, precum şi unele medicamente. Dacă sunteţi printre cei
care cască des este bine să consultaţi un medic.
Textul Nr. 59
Bolile ereditare
Bolile ereditare sunt defecte congenitale, adică anomalii prezente chiar de la naştere. Ele se
moştenesc sau sunt transmise de la părinţi la copii prin intermediu1 сromozomilor.
Două cauze determină apariţia bolilor ereditare. în primul rând, lipsa unei gene sau prezenţa
uneia cu defecte.

53
 Moştenirea unei gene cu defecte de la unul dintre părinţi va cauza o problemă doar dacă este
dominantă.
Coreea Huntington, o boală devastatoare a sistemului nervos (apare în jurul vârstei de 45 de
ani), fiind cauzată de o mutaţie a genei dominante. Copilul va fi afectat dc această boală doar dacă o
moşteneşte de la ambii părinţi.
Albinismul, boală caracterizată prin piele de culoare foarte deschisă, păr alb şi pupile de culoare
roşie sau roz, apare în acelaşi mod. Albinismul apare ca urmare a depigmentării ochilor, a pielii, a
părului.
Cea mai cunoscută boală ereditară cauzată de existenţa unui număr greşit de cromozopai este
sindromul Down. Sindromul Down este rezultatul unei anormalităţi genetice ale celulelor. Această
maladie este incurabilă, dar cu atenţie şi îngnjire corespunzătoare, copii cu sindromul Down îşi pot
folosi potenţialul la maxim. Copiii ce suferă de această boală au o faţă lată, ochi oblici, degete
subţiri, muşchi slabi şi o inteligenţă sub media normală. în cazul sindromului Down, copiii au un
cromozom în plus în fiecare celulă — 47 în loc de 46.
Acondroplazia este o formă a nanismului. Oamenii ce suferă de această maladie au membre
scurte, feţe mici şi un corp de mărime normală. Apariţia ei depinde de o genă dominantă mutantă.
Boli ereditare pot fi hemofilia şi daltonismul. Hemofilia se caracterizează prin dereglări în
coagularea sângelui, iar daltonismul este cauzat de o genă mutantă, plasată pe cromozomul X. Din
această cauză bărbaţii sunt afectaţi într-o proporţie mai mare.
Oamenii de ştiinţă dezvoltă modalităţi de modificare şi remediere a cromozomilor cu defecte. în
curând va fi posibilă prevenirea unor maladii ereditare prin modificarea informaţiei genetice.
Bolile ereditare trebuie deosebite de bolile neereditare, cum ar fi gaura în inimă sau deformaţii
ale membrelor care apar în urma unor probleme de dezvoltare intrauterină.
Vocabular. Expresii
prevenire s.f. – предупреждение; depigmentare, -i,s.f. — депигментация;
defect, -e, s. n. — недостаток; cromozom, s. m.- хромосом;
boală devastatoare — разрушительная болезнь; inteligenţă, s. f. sg. – разум;
ochi oblici — косоглазие; coagulare, -i, s.f. — свертывание;
faţă lată — широкое лицо; plasat, -ă, -i, -e, adj., part. — размещенный;
genă dominantă — доминирующий ген. proporţie, s.f. — пропорция, соотношение;
pupilă, -e, s.f. – зрачок; remediere, -i, s. f. — лeчение.

Textul Nr. 60
Bolile cardiovasculare și profilaxia lor
Inima este organul principal al sistemului cardiovascular, care pulsează sângele prin vasele
sangvine ale organismului.
Funcţia sistemului cardiovascular este strâns legată de activitatea altor sisteme ale organismului:
nervos, endocrin, respirator. Activitatea inimii este supusă unui control activ din partea sistemului
nervos şi a celui endocrin.
Tot mai des apare întrebarea: de ce ne doare inima?
Problema bolii ischemice a inimii poate fi soluţionată numai printr-o profilaxie pe scară largă,
corect organizată şi bazată pe rezultatele ştiinţei moderne.
Ce reprezintă boala ischemică a inimii?
54
 Termenul ischemie, de origine latină, indică subalimentarea organului cu sânge. Această boală e
condiţionată de reducerea cantităţii de sânge transportată prin arterele coronariene la miocard.
Insuficienţa de oxigen şi alte substanţe necesare duce la moartea celulelor miocardului, în locul
cărora se formează ţesut conjunctiv. Funcţia miocardului scade treptat pc măsura pierderii noilor
celule.
Cele mai răspândite boli cardiovasculare ale secolului nostru sunt: ateroscleroza, stenocardia,
cardioscleroza, infarctul miocardic.
Ateroscleroza este o afecţiune a sistemului cardiovascular, a cărei particularitate constă în
tulburarea metabolismului lipidic şi depunerea surplusului de colesterol pe membrana internă a
vaselor sangvine, formând un tromb, care barează calea curentului de sânge. Procesul patologic, de
regulă, se dezvoltă în vasele care alimentează cu sânge organele vitale: creierul, inima, rinichii,
aorta, membrele.
Stenocardia se numeşte boala care se manifestă prin spasme ale arterelor cardiace, dureri
periodice în regiunea inimii sau în jumătatea stângă a cutiei toracice.
Cardioscleroza se caracterizează printr-o contractare foarte slabă a inimii. Când bolnavul e în
mişcare, se iveşte acces de asfixie, buzele şi unghiile se Jînyineţesc, apar întreruperi în activitatea
inimii, senzaţia de greutate în regiunea subcostală.
Infarctul miocardic survine în urma încetării alimentării regiunii miocardului cu substanţe
nutritive şi oxigen. Вoa1а decurge încet, e însoţită de nelinişte, excitaţie, cianoza (învineţirea)
buzglor şi a unghiilor, se schimbă caracterul pulsului, tensiunea arterială scade. Uneori infarctul
miocardic începe acces de asfixie ori se aseamănă cu tulburările acute gastrointestinale (dureri în
abdomen, vărsături). Această maladie necesită ajutor medical urgent.
Factorii dc risc ai bolilor cardiovasculare nu reprezintă cauze directe ale îmbolnăvirii, ci anumite
circumstanţe, care pot contribui la apariţia suferinţei. Aceşti factori pot fi divizaţi în două grupuri
mari, primul constituind factorii sociali, iar al doilea - factorii interni.
Primul grup include:
a) alimentarea cu produse bogate în grăsimi şi colateral;
b) fumatul, alcoolul;
c) activitatea fizică redusă;
d) stresurile şi conflictele.
Factorii interni reprezintă unele modificări biochimice şi fiziologice ale
organismului:
° nivelul ridicat de colesterol în sânge;
° hipertensiunea arterială;
• surplusul de greutate al corpului, obezitatea;
-diabetul.
Fără îndoială, orice boală poate fi mai uşor prevenită decât vindecată. Măsurile de profilaxie se
cer cunoscute şi aplicate în mod perseverent încă din copilărie. Se cere, în primul rând, ca munca
intelectuală să fie alternată sistematic cu eforturi fizice; practicarea sportului, a exerciţiilor
executate la aer liber, reduc de trei ori riscul bolilor inimii.
O atenţie deosebită trebuie acordată poziţiei corpului în timpul lucrului, iluminării corecte,
corespunderii ochelarilor etc.; e necesară o planificare corectă şi concretă a fiecărei zile de muncă; o
relaxare a organismului.
1. Ce sunt bolile cardiovasculare?
2. Care sunt factorii dc risc ai bolilor cardiovasculare?
3. Care sunt măsurile de profilaxie a bolilor cardiovasculare?

Vocabular. Expresii
55
insuficienţă, -c, s.f. — a alterna, vb. — чередовать; arteră coronariană —
недостаточность; circumstanţă, -e, .s.f. — коронарная артерия;
a bara, vb. — загораживать, обстоятельство; ţesut conjunctiv —
перекрывать; boală ischemică - ишемическая соединительная ткань;
a surveni, vb. — случаться, болезнь; metabolism lipidic - жировой
происходить неожиданно; метаболизм.

Textul Nr. 61
Bolile de inimă
? Știați că...
„în loc să întreprindă ceva pentru a-şi îmbunătăţi starea sănătăţii, femeile canadiene nu se
îngrijesc aproape deloc de inima lor”, se arată în ziarul National Post. Un studiu efectuat recent
asupra a 400 de femei canadiene având între 45 şi 74 de arii, studiu sponsorizat de o fundaţie
canadiană (Heart and Stroke Foundation), a dezvăluit că „numai 30% şi-au păstrat o greutate care să
nu le afecteze starea sănătăţii, 36% sunt active din punct de vedere fizic, iar 74% au declarat că se
află sub stres din cauza diverselor roluri pe care trebuie să le îndeplinească în prezent.” Elissa
Freman, purtătoarea de cuvânt a fundaţiei, a ajuns la concluzia că „femeile se îngrijesc mai bine de
soţii lor decât de ele însele.” Potrivit ştirii, „bolile de inimă şi accidentele vasculare cerebrale sunt
răspunzătoare de 40% dintre decesele din rândul femeilor — peste 41 000 de decese anual”.
Textul Nr. 62
? Știați că...
Protejarea creierului în cazul victimelor unui atac de cord
„Două studii importante au arătat că scăderea temperaturii corpului, chiar şi cu numai câteva
grade, ia pacienţii care au suferit un atac de cord reduce semnificativ riscul leziunilor cerebrale şi
riscul decesului”, se spune într-o ştire din ziarul canadian Toronto Star. Un studiu efectuat în cinci
ţări europene şi altul în Australia au arătat că o uşoară hipotermie poate ajuta pacienţii să-şi reia
funcţiile neurologice şi-cognitive. Temperatura corpului la pacienţii care au suferit un atac de cord
şi care se aflau în comă în momentul internării a fost scăzută la 33 °C (90 F), timp de 12- 24 de ore,
folosindu-se aer rece cu pungi cu gheaţă. în opinia cardiologului Beth Abramson, această terapie
necostisitoare şi simplă reduce „nevoia de oxigen a creierului şi suprimă procesele chimice care
distrug celulele creierului”, se spune în Toronto Star. „Tehnica scăderii temperaturii pare atât de
eficientă, încât medicii din Canada, din Statele Unite, din Australia şi din Europa susţin că trebuie
folosită în mod curent în tratarea tuturor pacienţilor internaţi în spital, care au suferit un atac de
cord”.

Textul Nr. 63
Boli gastrointestinale
Bolile de stomac. Gastrita, boala ulceroasă şi dispepsia sunt afecţiuni gastrice ale tractului
digestiv.
Gastrita este un proces inflamator al mucoasei stomacului. CondimpatâTe, mesele neregulate
duc la apariţia gastritei. Ea poate fi provocată şi de intoxicaţii cu alcool, tutun sau substanţe
caustice, de stări alergice, infectări. Gastrita poate fi acută sau cronică. Pentru tratamentul şi
56
profilaxia gastritei se recomandă spălături, dietă de înfometare, comprese calde pe abdomen, repaus
la pat.
Boala ulceroasă se caracterizează prin formarea ulceraţiilor în mucoasa stomacului. Apariţia ei
este cauzată prin abateri dietetice, enervări frecvente, boli endocrine.
Boala se agravează toamna şi primăvara. Consecinţele ulcerului stomacal netratat sunt stenoza,
hemoragia şi perforarea etc.
Dispepsia se caracterizează prin tulburarea funcţională a digestiei; frecventă în special la copiii
mici.
Hepatita epidemică. Omul se simţea bolnav, capul îi părea de plumb, îl durea la linguriţă, sub
coasta dreaptă. Slăbiciunea se intensifica, toată ziua avea frisoane, îi era greaţă. Mâncarea grasă îi
provoca greaţă. Starea aceasta a durat câteva zile, până când bolnavul, privindu-se în oglindă, a
observat că ochii i s-au îngălbenit. Urina era de o culoare închisă. A fost nevoit să se adreseze
medicului. Medicul i-а pus diagnosticul: hepatită (gălbinare infecţioasă). Gălbinarea infecţioasă se
mai numeşte hepatită epidemică sau boala Botkin, deoarece pentru prima dată a fost studiată de
medicul rus Scrghei Botkin.
Virusul hepatic, pătrunzând în organismul omului o dată cu hrana sau cu apa, pătrunde şi în
sânge, lezând mai mult. ficatul. Omul nu se îmbolnăveşte îndată după infectare. Perioada de
incubaţie durează 2-3 săptămâni. Formele grave sunt însoţite de temperatură înaltă, de îngălbenim
puternică şi chiar de pierdere a cunoştinţei. Uneori boala decurge uşor, fară îngălbenim. însă şi la
această formă uşoară, dacă nu se respectă regimul dietetic recomandat de medic, se poate agrava
starea bolnavului, ajungându-sc uneori la deces.
Această boală e periculoasă pentru femeile gravide, copiii mici şi pentru oamenii de vârstă
înaintată. Procesul de vindecare decurge foarte încet. Persoanele care au contractat hepatita trebuie
să respecte cel puţin 6 luni un regim alimentar special.
După internarea în spital, locuinţa bolnavului trebuie să fie dezinfectată, iar membrii familiei se
vor afla sub supravegherea medicului timp de 50 de zile.
Colecistita. Inflamarea vizicii biliare, colecistita este una din bolile cele mai răspândite, mai ales
la femei între 20-35 de ani.
Cauzele colccistitei pot fi diferite. Ea poate apărea ca o complicaţie a unui icter infecţios ori la
bolnavii care suferă de constipaţie cronică, apendicită neoperată la timp, consumare sistematică de
mâncăruri preparate în grăsime.
Principalul semn al colecistitei este durerea localizată sub marginea coastelor în dreapta, cu
iradieri în spate şi în umărul drept. Ea vine adesea în crize însoţite de greţuri, vărsături şi uneori de
febră. Crizele apar mai des după abuz de alimente grase şi ouă. Celelalte semne care însoţesc
colecistita sunt balonările abdominale, constipaţia, greţurilc. Dacă o colecistită nu se tratează la
timp, mai târziu sc pot forma calculi.
Lichidele spală căile biliare inflamate prin mărirea cantităţii de bilă eliminată de ficat. Alimentaţia
pentru bolnavii de colecistită este de mare însemnătate.
Recomandări: ore fixe de masă, evitarea băuturilor spirtoase, mâncare neprăjită, carne de vacă,
pui, găină, peşte, pâine albă, intermediară veche, uscată, brânzeturi, unt, ulei, fructe, legume, sucuri.

Vocabular. Expresii
spălătură, -uri, s.f. — промывание;
a (se) agrava, vb. — ухудшаться, усложняться;
linguriţă, s.f. sg. (aici)- подложечная, надгревная
область;
constipaţie, -i, s.f. — запор;
supraveghere, -i, s.f — наблюдение;
îngălbenire, s.f. — пожелтение;
mâncare, -uri, s.f — еда;
locuinţă, -e, s.f. — квартира;
a împiedica, vb. – препятствовать;
condiment, -e, s.f. — приправа;
abatere dietetică — несоблюдение диеты;
dietă de înfometare — голодающая диета;

57
consumare sistematică — систсматиское verstă înaintată — в возрасте;
употребление; pierdere a cunoştinţei — потеря сознания;
balonare abdominală - вздутие живота; femeie gravidă — беременная женщина.

Textul Nr. 64
? Știați că…
De ce stomacul nu se ,,mănâncă” pe el însuși?
Când foamea nu ne dă pace, avem senzaţia că ne digerăm propriul tub digestiv. E firesc să ne
întrebăm atunci cum de sucul gastric, atât de bogat în acid clorhidric şi enzime cărora nimic nu le
rezistă, nu face o gaură chiar în stomac, prin digerarea unei porţiuni din chiar peretele acestuia.
Secretul este că peretele stomacului conţine celule glandulare care secretă mucus, un lichid vâscos,
ce neutralizează aciditatea în mod natural. Din nefericire, există o bacterie, botezată Helocobacter
pilori, care tulbură adesea această funcţionare aproape perfectă. Ea atacă pereţii stomacului,
îndepărtând mucusul de pe pereţii acestuia. Lipsit de acest înveliş protector, stomacul devine
vulnerabil atacului propriilor secreţii, care încep să roadă fără milă pereţii organului. Cu timpul, nu-
i de mirare că apare o gaură în perete. Aşa se produce ulcerul. Din fericire, un tratament corect cu
antibiotice poate ucide microbul şi, o dată cu el, să îndepărteze toate aceste neplăceri şi pagube ...
Textul Nr. 65
Mijloace de tratament
tratament ambulator - амбулаторное лечение; tratament cauzal (etiologic) — причинное лечение;
tratament în staţionar — стационарное лечение; tratament antiflogistic — противовоспалительное
tratament precoce — раннее лечение; лечение;
tratament adecvat — надлежащее лечение; tratament sistematic — полномерное лечение;
tratament eficace — действенное лечение; tratament chirurgical - оперативное лечение;
tratament la pat — коечное лечение; tratament postoperator — послеоперационное
tratament tonic general — общеукрепляющее лечение.
лечение;
Tratamentul este totalitatea metodelor, mijloacele terapeutice folosite în combaterea bolilor.
Tratamentul se bazează pe principiile terapeuticii, pe care medicul le adaptează în modul cel
mai potrivit la cunoştinţele actuale pentru fiecare caz în parte. Se deosebesc tratamentele medicale,
care utilizează medicamente şi diverse mijloace fizice (kineziterapie, radioterapie, termalism) şi
tratamente chirurgicale, cu diverse instrumente şi sub diferite modalităţi de anesteziere.
După scopul lor, se deosebesc patru tipuri de tratament.
Tratamentele curative se desfăşoară în mai multe faze: tratament de atac, iniţial şi intensiv,
urmat la nevoie de un tratament de întreţinere, mai puţin dificil, dar adesea mai îndelungat.
Tratamentele paliative vizează măsurile care pot fi utilizate atunci când o boală gravă, un
cancer, de exemplu, se apropie de deznodământ, cu scopul de a-i permite bolnavului să trăiască în
condiţiile cele mai puţin neplăcute.
Tratamentele preventive caută să împiedice apariţia unei boli, prin vaccinare, de exemplu, ori
se surprinde un factor de risc (lupta împotrivă tabagismului sau a hipercolesterolemiei).
Tratamentele simptomatice vizează ameliorarea simptomelor linei boli fară să lupte împotriva
cauzelor sau chiar împotriva naturii acestei boli; prescrierea de analgezice, care atenuează durerea,
este un exemplu în acest sens.

Textul Nr. 66
Fizioterapia
58
 Fizioterapia este o metodă de tratare a bolilor cu ajutorul agenţilor fizici: aer, lumină, apă,
electricitate etc. încă din cele mai vechi timpuri diverşi factori ai naturii au fost folosiţi pentru
tratarea unor boli. Omul căuta în sânul naturii mijloace de lecuire a bolilor de care suferea. Astfel,
cei care populau litoralul Mării Mediterane foloseau descărcarea electrică a torpilei la tratarea
bolilor dc a încheieturi, iar arabii — pentru tratarea febrei şi a paraliziei.
Hippocrate deseori amintea despre mijloacele de tratare cu proceduri dc apă, raze solare,
fumegare, cu substanţe aromatice, masaj, acţiuni mecanice.
Date despre folosirea factorilor naturali se întâlnesc în tratatele lui Avicenna şi ale unor medici
chinezi din antichitate. In secolele V-I î. Hr. în Grecia şi Roma se folosea hidroterapia.
Alături de alte metode de tratament (chirurgicale, medicamentoase) la etapa actuală se foloseşte
pe larg şi fizioterapia la tratarea celor mai diverse boli: interne, dermatologice, nervoase. în acest
scop pe lângă spitalul şi clinici se organizează cabinete de fizioterapie. Aici bolnavilor li se aplică
diferite proceduri prescrise de medică băi de nămol, curent electric, încălzire cu raze ultraviolete
etc.

Vocabular. Expresii

agent, -i, s. m. — агент; fumegare, -i, s.f. — окуривание date, s. f, pi. —

factor, -i, s. m. — фактор;
a folosi, vb. — употреблять, использовать;
a căuta, vb. — искать;
a suferi, vb. — страдать;
a popula, vb. — населять;
litoral, -uri, s. n. — побережье;
încheietură, -i, s.f. — сустав;
febră, -e, s.f. — лихорадка;
сведения;
a aplica, vb. — применять;
mediu ambiant — окружающая среда;
băi de nămol — грязевые ванны;
acţiuni mecanice — механические воздействия;
torpilă electrică — электрический скат.

Textul Nr.67
Plantele medicinale sau sănătatea din farmacia Domnului

Din timpuri străvechi omul foloseşte plante medicinale la tratamentul diferitelorN boli.
Săpăturile arheologice au confirmat că babilonienii şi asirienii încă cu 5000 dc ani în urmă foloseau
plante medicinale. A fost găsit un papirus din Egiptul Antic (anul 1550 î.Hr.) în care este descrisă
folosirea unui număr mare de plante.
Despre interesul faţă de plantele medicinale în Grecia Antică ne mărturisesc lucrările vestiţilor
medici Hippocrate (sec. IV Î.Hr.) şi Dioscorides (sec. I î.Hr.). > în lucrările lui Pliniu cel Bătrân
(sec. I d.Hr.) şi Claudius Galenus (sec. II d.Hr.) s-au păstrat date despre folosirea plantelor
medicinale de către romani. ,
Medicul savant Avicenna (Abu-Aii Ibn-Sina), tatăl medicinii orientale (sec. X d.Hr.), a scris
multe lucrări consacrate plantelor medicinale, lucrări 5 apreciate mai apoi în toate ţările.
Se cunosc peste 12 mii de specii de plante medicinale răspândite pe tot globul pământesc. în
Moldova există circa 200 de specii.
Plantele medicinale se întrebuinţează atât în medicina ştiinţifică, cât şi în cea empirică
(populară). Ele conţin vitamine, acizi organici, uleiuri eterice, substanţe tanante, săruri minerale.
Aceşti compuşi chimici se găsesc în rădăcină (odolean, lemn dulce), scoarţă (stejar, cruşân), flori
(muşeţel, tei, calendula), fructe (afine, măceş); seminţe (bostan, in) etc.
După indicele farmacodinamic, plantele medicinale se clasifică în:
a) sedative (odolean, talpa-gâştei etc.);
u) analgezice (beladonă);
59
z) somnifere şi cardiovasculare (lăcrimioară, mentă rece etc.);
d) purgative (ricin, revent etc.);
e) expectorante (nalbă, podbal etc.);
f) antihelmintice (ferigă, seminţe de bostan etc.);
g) hemostatice (traista-ciobanului, urzică etc.);
h) diuretice (strugurii-ursului);
i) colagoge (mesteacăn, porumb etc.).
Plantele medicinale se colectează pe timp uscat, întregi sau fară rădăcini, înainte de înflorire sau
când apar primele flori. Organele subterane se strâng primăvara sau toamna târziu. Frunzele se
strâng când ajung la mărimea lor normală, florile — îndată după deschiderea bobocilor (dimineaţa),
fructul şi seminţele - în perioada maturităţii, iar scoarţa — primăvara.
În timpul colectării trebuie să fie tăiate numai acele părţi care se recomandă, lăsând florile,
rădăcinile pentru înmulţirea de mai departe a ierburilor.
Aproape toate ierburile medicinale se usucă la umbră, apoi se păstrează în săculeţe de hârtie, într-
un loc uscat.
Unele plante medicinale pot fi folosite în condiţii casnice pentru tratamentul diferitelor boli.
Forma medicamentoasă recomandată mai des este infuzia, decoctul sau ceaiul medicinal.
Pentru prepararea infuziei se vor indica proporţiile de materie primă şi apă necesare. Plantele
uscate şi mărunţite urmează să fie opărite cu un pahar de uncrop, apoi fierte la baie de aburi. Infuzia
se lasă să se răcorească, apoi se strecoară. în cazurile necesare sunt indicate şi alte cerinţe care
urmează a fi respectate. De regulă, pe lângă infuzii se folosesc şi sucurile proaspete, care, spre
deosebire de infuzii, conţin cantităţi considerabile dc vitamine, fermenţi activi, substanţe
antimicrobiene şi sunt deosebit de eficiente la tratarea rănilor, arsurilor, ulceraţiilor.
Şi totuşi, e necesar să ţinem seama dc cAenftîaîcle intoxicaţii cu plante medicinale, dc aceea nu
se recomandă practicarea autotrcitcimentului. Numai medicul va stabili diagnosticul şi va
recomanda tratamentul.

Vocabular. Expresii
a confirma, vb. — утверждать;
a descrie, vb. — описать;
a mărturisi, vb. — bostan, -i, s. m. — тыква;
свидетельствовать;
vestit, -ă, -e, adj. —
известный;
a păstra, vb. — сохранять;
date, pl, s.f. – данные;
a consacra, vb. – посвящять;
a aprecia, vb. —оценивать;
circa, adv. – около;
răspândit, -ă, -e, adj. –
распространенный;
dintre, prep. — из;
specie, -i, s. f. – вид;
odolean, s. m., sg. — валериана;
lemn dulce, s. n., sg. — солодка;
muşeţel, s. m. sg. – ромашка;
fruct, -e, s. n - здесь: плод;
afin, -i, s. m., (arbust). –
черника;
măceş, -i, s. m. — шиповник;
in, s. т., sg. — лён;
talpa-găştei, s.f, sg. – infuzie, -i. s.f. — настой;
пустырник;
porumb, s. m. — кукуруза;
sedativ, -ă, -i, -e, adj. —
успокаивающий;
analgezic, -ă, -i, -e, adj. —
болеутоляющий;
somnifer, -ă, -i, -e, adj—
усыпительное (снотворное);
cardiovascular, -ă, -e, -i, adj. —
сердечнососудистый;
purgativ, -ă, -e, -i, adj. —
слабительный;
expectorant, -ă, -e, -i, adj.—
отхаркивающий;
antihelmintic, -ă, -e, -i, adj. —
аитиглъмитозный;
hemostatic, -ă, -е, -i, adj. —
гeмостатическнй;
diuretic, -ă, -е, adj. —
мочегонный;
colagog, -ă, -е, -i, adj. –
желчегонный;
decoct, -uri, s. n. — отвар;
proporţie, -i, s.f. –
соотношение;
stigmate de porumb -
кукурузные рыльца;
a tăia, vb. – срезать;
mentă rece, s. f, sg. — перечная
мята;
ricin, s. m., sg. — клещевина;
nalbă, s.f., sg. – алтей;
podbal, s. m., sg. - мать-и-
мачеха;
ferigă, s. f, sg — папоротник;
traista-ciobanului, s.f, sg. —
пастушья сумка;
urzică, s.f, sg. — крапива;
strugurii-ursului, s. m., pl —
толокнянка;
scoarţă, -e, s. f – кора;
beladona (mătrăgună), s.f, sg.
— белладонна;
lăcrimioară, -e, s.f. — ландыш;
revent, s. m., sg. — ревень;

60
mesteacăn, -i, s. m. — берёза; autotratament, -e, s. n. – uleuri eterice - эфирные масла;
tei, -i, s. m. — липа; самолечение; substanţe tanante —
stejar, -i, s. m. — дуб; timpuri străvechi — древние дубитсльныс вещества
cruşân, -i, s. m. – крушина; времена; танниды;
a scoate, vb. (aici) — săpături arheologice — materie primă – сырьё;
выкапывать; археологические раскопки; în timpul colectării - при сборе;
eventual, adv. — возможный; glob pământesc - земной шар; condiţie casnică - домашнее
insistent, adv. — настоятельно; acizi organici - органические условие.
a sfătui, vb. — советовать; кислоты;

Textul Nr. 68
La farmacie
seringă (monoutilizabilă) - шприц (одноразовый); vată hidroscopică în pachete — гидроскопическая
şiretă — шприц-тюбик; расфасованная вата;
faşă, bandaj — бинт; vată hidrofilă pentru uz clinic şi medicinal —
faşă de tifon — марлевый бинт; клиническая хирургическая вата;
instalator, picurător — капельница; termofor — грелка;
în perfuzie — капельный; emplastru — пластырь;
cataplasmă de muştar — горчичный пластырь; eter, ester — эфир.
Vechimea farmaciilor. Cuvântul farmacie provine de la grecescul pharmacon (medicament) şi
desemnează locul special amenajat în care se prepară, se păstrează, se distribuie sau se vând
medicamentele. Cea mai veche farmacie cunoscută până acum este cea din statul Urartu (Armenia)
şi datează din sec. al VlII-lea Î.Hr. în antichitate medicii erau aceia care preparau şi administrau
medicamentele, ei îndeplinind şi funcţia de farmacişti. La arabi, pentru prima dată apare noţiunea de
sandalan sau farmacist ca deţinător al unei farmacii publice sau spitaliceşti. Acesta era medic care
se ocupa în exclusivitate cu farmacia. Prima farmacie publică a luat fiinţă la Bagdad în anul 754. în
această perioadă s-au remarcat eminenţi farmacişti şi oameni de ştiinţă ca Geber Rharez Serapion
cel Tânăr şi mai ales Ibn-Sina (980-1037), filosof şi medic, intrat în cultura universală sub numele
latinizat de Avicenna. Puţin mai târziu farmacia e considerată soră a medicinii, avându-şi legislaţie
proprie, prin care se reglementa modul de preparare, control, vânzare şi administrare a
medicamentelor, precum şi drepturile farmacistului. Prima şcoală de farmacie a luat fiinţă la
Salerno în Italia. începând ce secolul al XIX-lea, farmaciei i se recunoaşte independenţa totală.
Medicamentele. Primam nоn nocere, deinde curare! (în primul rând să nu faci rău, şi pe urmă
să vindeci!). S-a definit medicament acea substanţă sau acel preparat farmaceutic care poate să
producă în organism un efect biologic în sensul prevenirii, ameliorării, uşurării sau vindecării unor
tulburări echivalente cu starea de boală.
Ştiinţa care supraveghează acţiunea substanţelor medicamentoase, tehnologia farmaceutică,
metodele şi mijloacele de preparare a medicamentelor se numeşte farmacologie. Se deosebesc
medicamente: panaceu (universale), colagoge, topice, diuretice, emoliente, purgative, somnifere etc.
, fiind de natură vegetativă sau chimică, şi prezente în farmacii sub formă de mixturi, fineturi,
decocturi, infuzii, fiole, pastile, supozitori etc.
Calea de administrare a remediului poate fi: orală, respiratorie, cutanată, parenterală şi
mucoaselor.
Reţeta constituie una dintre cele mai uzuale manifestări în scris ale medicului. Reţeta se numeşte
totalitatea de reguli internaţionale în vederea prescripţiei, preparării, livrării din farmacii a
substanţelor medicamentoase. Cel mai vechi exemplar de reţetă medicală este cu scriere
cuneiformă, datând aproximativ din anul 2100 î.Hr. Grecia Antică ne-a lăsat o importantă operă de
recepturi în acel binecunoscut Corpus Hippokraticum. Un vechi proverb indian, referitor la
medicamente, glăsuieşte:

61
 Acela care cunoaşte puterile tămăduitoare ale rădăcinilor şi ale plantelor este om. Acela care
cunoaşte puterea focului şi a apei este domn.
Acela care cunoaşte puterea rugăciunii este profet.
Acela care cunoaşte puterea mercurului este zeu.

Vocabular. Expresii
vechime, -i, s.f. – давность; totalitate,- i s.f. – совокупность; a supraveghea, vb. - надзирать,
a desemna, vb. — обозначить; topică — местные (лекарства); присматривать;
a administra, vb. — управлять, emolient, -ă,- i,- e, adj. — remediu, -i, s. n. — средство;
принимать; мягчительное (лекарства); uzual,-ă -i, -e, adj. —
deţinător, -i, s., m. — tinctură, -i, s.f — настойка; практичный;
обладатель; decoct, -uri, s. n. — отвар; panaceu, -е, s. n.— всеобщее
a reglementa, vb. — infuzie, -i, s.f. – настой; (лекарство);
устанавливать; pastila,-e, s.f. — таблетка; prescripţie, -i, s.f. —
a prepara, vb. – изготовлять; fiolă, -e, s.f. – ампула; предписание;
a distribui, vb. — распределять; cutanat, -ă, -i, -e, adj. — (calea) orală — оральный
a (se) defini, vb. — кожный; (способ);
опрсделять(ся); livrare, -i, s.f. — отпуск; calea de administrare — способ
capabil, -ă,- i, -e, adj. — noţiune, -i, s.f. — понятие; применения;
способный; exclusivitate, adv. — calea respiratorie — через
ameliorare,.-i, s.f. — исключительно; органы дыхания;
улучшение; legislaţie, -i, s. f. — scriere cuneiformă –
medicament,-e, s. n. — законодательство; клинопись;
лекарство; a defini, vb. – определять; a lua fiinţă — взять начало.
mixtură,-i, s. f. — микстура;
Textul Nr. 69
Medicamentele
medicament, remediu — лекарство; galactogogă — млекогонные лекарства;
panaceu – панацея; alcaline, antiacide — противокислогные лекарства;
cataplasmă — катаплазма, согривающий компресс; plasture — липкий пластырь.
medicamente incompatibile — несовместимые
лекарства;

Când suntem bolnavi ni se prescriu medicamente, noi aşteptând să ne vindece, dar nu ne gândim
niciodată la procesele pe care le declanşează acestea. Cum sunt fabricate medicamentele, de către
cine şi cum sunt folosite?
Medicamentul este o substanţă chimică ce influenţează funcţionarea organismului. Există
droguri chiar şi în mâncarea obişnuită, în băutură, ca de exemplu cofeina, prezentă în ceai şi cafea.
Unele pot avea efecte nedorite şi sunt periculoase. Altele ajută organismul să reziste la boli sau să le
învingă.
Medicina ştiinţifică modernă a creat mii de medicamente. Dintre acestea, aproximativ jumătate
au o compoziţie bazată pe substanţe naturale, provenind din plante, animale şi minerale naturale
prezente în soluri şi roci. Vechii egipteni puneau pâine mucegăită pe răni pentru a împiedica
infecţiile. Acum ştim că pâinea mucegăită conţine medicamentul antibiotic denumit penicilină. Seva
macului conţine opiu ce ajută la alinarea durerilor.
Cea mai mare parte a medicamentelor moderne au fost inventate în laboratoarele de chimie. Ele
sunt create în fabrici de medicamente de către chimişti şi farmacişti.
Un medicament trebuie întotdeauna folosit cu grijă, în mod corect — pe cale bucală, extern sau
injectat. Această operaţie poartă denumirea de mod de administrare. De asemenea, este
necesar ca medicamentul să fie luat în cantităţi exacte, la anumit interval de timp, ceea ce poartă
denumirea de posologie. în caz contrar, un medicament eficient se poate transforma într-unul
dăunător.
62
 Unele medicamente se află la îndemâna tuturor, distribuţia altora este supusă restricţiilor. Cele
fără prescripţie medicală pot fi cumpărate dc orice adult. Uneori, farmacistul (cel câre prepară şi
distribuie medicamentele) trebuie să fie sigur că persoana care cumpără medicamentul are într-
adevăr nevoie de el şi îl va folosi în mod corect. Majoritatea medicamentelor împotrivă răcelii,
durerilor de cap şi de gât se află la îndemâna tuturor.
Alte medicamente se eliberează doar cu prescripţie medicală, pe baza unor reţete completate de
medic. Există şi unele medicamente ce pot fi folosite numai în timpul spitalizării pacientului şi doar
sub supraveghere medicală.
Eugenia Mincu
Aproape fiecare medicament are mai multe denumiri. Un exemplu este substanţa cunoscută de
foarte mult timp, extrasă din salcie şi alte plante, fiind concepută în laborator şi răspândită din 1899.
• Una dintre denumirile ei este cea chimică: acid acetilsalicilic.
• Denumirea mai uzuală sau generică este aspirină.
• Denumirea comercială poartă numele fabricantului. Multe din complexurile pentru răceală şi
dureri de cap conţin de fapt aspirină.
° Altă denumire descrie efectele asupra organismului. Aspirina calmează durerea, deci, face parte
din categoria analgezicelor. Ea reduce şi febra, deci, este un antipiretic.
Antiviralele acţionează împotriva viruşilor. (în general, antibioticele distrug sau dezactivează
bacteriile, nu viruşii.) Bubele cauzate de virusul herpes pot fi tratate cu ajutorul unui medicament
antiviral. Se caută însă medicamentul care să neutralizeze virusul HIV.
Antimicoticele tratează infecţiile provocate de ciuperci, cum ar fi viermele inelat şi talpa
atletului.
Anticoagulantele previn sau împrăştie cheagurile dc sânge. Antiacizii contracarează excesul de
suc gastric ce poate provoca dureri sau chiar ulcer.
Antimieticele acţionează împotriva greţurilor şi vărsăturilor, iar antidiareicele combat diareea.
Anticonvulsivele acţionează împotriva epilepsiei.
Antihipertensivele, inclusiv grupul beta, reduc presiunea ridicată a sângelui.
Bronhodilatatoarele uşurează dificultăţile respiratorii în unele afecţiuni cum ar fi astmul.
Diureticele măresc cantitatea de urină produsă de organism pentru'a combate reţinerea de apă.
Steroizii sunt un grup de chimicale cu variate întrebuinţări medicinale, în special contra
umflăturilor, a bubelor şi a inflamaţilor.
Citostaticele disting celulele care se înmulţesc, în special, cele care provoacă cancerul.
Lista este lungă. Testarea, producerea şi prescrierea medicamentelor este o afacere internaţională
complexă. Omenirea a parcurs o cale lungă de la ierburile tămăduitoare din trecut, iar noile
tehnologii vor duce la rezultate uimitoare în viitor.

Vocabular. Expresii

sol, -uri, s. n. — почва; salcie, -i, s.f. — ива; a contracara, vb. —

rocă, -i, s.f — порода;
a inventa, vb. – изобретать;
a împiedica, vb.
препятствовать;
a învinge, vb. — победить --
a rezista, vb. — выдержать;
posologie, s.f, sg. — посология;
dăunător, s. m. — вредный;
sevă, s. f, sg. —сок, сила;
băutură, -i, s. f. — напиток;
răceală, s.f, sg. — простуда;
a concepe, vb. — задумывать,
замышлять;
— uzual, -a, -i, -e, adj. - обычный,
привычный;
a calma, vb. — успокаивать,
успокоить;
bubă,-e, s.f — прыщ, нарыв;
ciupercă, -i, s.f. — грибок;
vărsătură, -uri, s. f. — рвота;
противодействовать,
противостоять;
a distruge, vb. — разрушить;
a fi sigur — быть уверенным;
la îndemână, adv. — под рукой;
minerale naturale —
природные минералы;
mod de administrare — способ
применения;
efect nedorit — нежелательные
(побочные) эффекты;

63
mâncare obişnuită — обычная cheag de sânge — сгусток presiune ridicată (a sângelui)
еда; крови; -повышенный напор,
pâine mucegăită — прогорклый rezultate uimitoare — повышенное давление крови.
хлеб; поразительные результаты;

Textul Nr. 70

Medicamente ce acționează asupra diferitelor sisteme

1. Sistemul nervos: analgezicele alină durerea, acţionând fie asupra sursei care a provocat-o (ex.
aspirina), fie asupra creierului (ex. morfina). Tranchilizantele anihilează neliniştea. Barbituricele
provoacă somn.
2. Sistemul cardiovascular: glicozidele (ex. digitalina) tonifică inima slăbită, provocând
contracţia muşchiului cardiac. Antihipertensivele micşorează presiunea sângelui. Anticoagulanţii
previn formarea de cheaguri de sânge prin limitarea depozitării de fibrină.
3. Sistemul respirator: expectorantele (de e^mplu, iodatul de potasiu) elimină flegma pentru a
uşura tuşea. Supresoarele reduc tuşea. Bronhodilatatoarele facilitează circulaţia aerului în
tratamentul împotriva astmului.
4. Sistemul digestiv: antiacizii neutralizează secreţiile ce provoacă ulcerul. Antimeticele previn
stările de greaţă din timpul călătoriilor. Caolinul tratează diareea prin absorbţia apei.
5. Sistemul endocrin: deficienţa hormonală este tratată prin înlocuirea hormonului lipsă.
Suprafuncţionarea unei glande este tratată prin inhibiţia producerii de hormoni.
6. Sistemul excretor: diureticele ajută producerea unei cantităţi normale de urină, furnizează
sodiu şi ajută la eliminarea apei din organism.
7. Sistemul osos: guta, cauzată de depunerea acidului uric în articulaţii, este tratată cu
probenecid, care ajută la eliminarea acidului uric din rinichi.

Vocubular. Expresii

antihipertensive, s. n, pl. — лекарство против glicozide, s.f. pl. – гликозиды;

повышенного давления;
anticoagulant, -i, s. m. — протисвертывающес
(лекарство);
bronhodilatoare, s. n., pl. - бронхорасширяющее
(лекарство);
sursă, -e, s. f. – источник;
inimă slăbită - ослабленное сердце;
acid uric — мочевая кислота
a alunga, vb. — выгонять, выгнать;
nelinişte, s.f, sg. – беспокойство;
a tonifica, vb. — тонизировать, поднять тонус;
contracţie, -i, s. f. — сокращение;
depozitare, s.f, sg. – отложение;
a reduce, vb. – уменьшить;
suprajuncţionare, -i, s.f. – сверхфункциональность.

Românul despre medicamente

1. Doctoria prelungeşte viaţa, iar moartea îl răpeşte şi pe doctor.

2. Pilulele amare pot avea efecte binefăcătoare.
3. Moartea n-are leac.
4. Boala din născare leac nu are.
5. Leacul unui suflet bolnav este vorba (bună).
6. Timpul tot vrăciuieşte.
7. Îi trage cu oala ca să-i treacă boala.
8. Răbdarea e cea mai bună doctorie.

64
Anexa

Algoritmul scrierii unei adnotări

Articolul se numește______________ și este selectat din ziarul
(revista)___________. Autorul articolului______________________. Autorul
vizează tema_____________________________________________________
_______________________________________________________________.
Ideea dezvoltată de autor
este_____________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
_______________________________________________________________.
În tema abordată în articol, autorul ne recomndă să
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
_______________________________________________________________.
Intenția autorului este_____________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
_______________________________________________________________.
Actualitatea articoluli_____________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
_______________________________________________________________.
Opinia mea este_________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________

65
 ________________________________________________________________
________________________________________________________________
_______________________________________________________________.

INFORMAŢII PERSONALE Scrieţi numele şi prenumele

[Toate câmpurile CV-ului sunt opţionale. Ştergeţi câmpurile goale.]
Scrieţi numele străzii, numărul, oraşul, codul poştal, ţara

Scrieţi numărul de telefon Scrieţi numărul de telefon mobil

Scrieţi adresa de email
Scrieţi adresa paginii web personale
Scrieţi tipul de messenger pe care-l folosiţi (Yahoo, skype etc.) Scrieţi numele de utilizator pe
messenger (Yahoo, skype etc.)
Sexul Scrieţi sexul | Data naşterii zz/ll/aaaa | Naţionalitatea Scrieţi naţionalitatea

LOCUL DE MUNCA PENTRU

CARE SE CANDIDEAZĂ
POZIŢIA
LOCUL DE MUNCĂ DORIT
STUDIILE PENTRU CARE SE
CANDIDEAZĂ
Scrieţi locul de muncă pentru care se candidează / poziţia / locul de
muncă dorit / studiile pentru care se candidează (îndepărtaţi
câmpurile irelevante din coloana stângă)

EXPERIENŢA PROFESIONALĂ
[Descrieţi separat fiecare loc de muncă. Începeţi cu cel mai recent.]
Scrieţi datele (de la - până la) Scrieţi ocupaţia sau poziţia ocupată
Scrieţi denumirea angajatorului şi localitatea (scrieţi şi adresa completă şi pagina web)
▪ Scrieţi principalele activităţi şi responsabilităţi
Tipul sau sectorul de activitate Scrieţi tipul sau sectorul de activitate

EDUCAŢIE ŞI FORMARE
[Adăugaţi câmpuri separate pentru fiecare etapă de formare. Începeţi cu cea mai recent.]
Scrieţi datele (de la - până la) Scrieţi calificarea obţinută Scrieţi nivelul EQF,
dacă îl cunoaşteţi
Scrieţi denumirea organizaţiei de educaţie sau formare şi localitatea (dacă este relevant, scrieţi şi ţara)
▪ Scrieţi lista principalelor materii studiate şi abilităţile acumulate

COMPETENΤE PERSONALE
[Ştergeţi câmpurile necompletate.]
Limba(i) maternă(e) Scrieţi limba maternă / limbile materne

Alte limbi străine cunoscute ΙNΤELEGERE VORBIRE SCRIERE

Participare la
Ascultare Citire Discurs oral
conversaţie
Specificaţi limba străină Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul
Scrieţi denumirea certificatului. Scrieţi nivelul, dacă îl cunoaşteţi.
Specificaţi limba străină Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul
Scrieţi denumirea certificatului. Scrieţi nivelul, dacă îl cunoaşteţi.
Niveluri: A1/2: Utilizator elementar - B1/2: Utilizator independent - C1/2: Utilizator experimentat
Cadrul european comun de referinţă pentru limbi străine

Competenţe de comunicare Scrieţi competenţele de comunicare deţinute. Specificaţi contextul în care au fost acestea dobândite.
De exemplu:
▪ bune competenţe de comunicare dobândite prin experienţa proprie de manager de vânzări

66
 Competenţe Scrieţi competenţele organizaţionale/manageriale. Specificaţi contextul în care au fost acestea
organizaţionale/manageriale dobândite. De exemplu:
▪ leadership (în prezent, sunt responsabil/ă de o echipă de 10 persoane)

Competenţe dobândite la locul de Scrieţi competenţele dobândite la locul de muncă şi care nu au fost menţionate anterior. Specificaţi
muncă contextul în care au fost acestea dobândite. De exemplu:
▪ o bună cunoaştere a proceselor de control al calităţii (în prezent fiind responsabil cu auditul calităţii)

Competenţe informatice Scrieţi competenţele informatice deţinute. Specificaţi contextul în care au fost acestea dobândite. De
exemplu:
▪ o bună cunoaştere a instrumentelor Microsoft Office™

Alte competenţe Scrieţi alte competenţe care nu au fost menţionate anterior. Specificaţi contextul în care au fost
acestea dobândite. De exemplu:
▪ tâmplărie

Permis de conducere Scrieţi categoria permisului de conducere pe care îl deţineţi. De exemplu

▪B

INFORMAΤII SUPLIMENTARE

Publicaţii Mentionaţi publicaţiile, prezentările, proiectele, conferinţele, seminarele, distincţiile, afilierile şi

Prezentări referinţele pe care le consideraţi relevante. Ştergeţi câmpurile irelevante din coloana stângă.
Proiecte Exemplu de publicaţie:
Conferinţe ▪ Cum să întocmeşti un CV de succes?, New Associated Publishers, London, 2002.
Seminarii Exemplu de proiect:
Distincţii ▪ Biblioteca publică din Devon. Arhitect principal responsabil cu design-ul, producaţia şi supervizarea
Afilieri construcţiei (2008-2012).
Referinţe

ANEXE

Adăugaţi o listă a documentelor anexate CV-ului. Exemple:

▪ copii ale diplomelor şi certificatelor de calificare;

▪ recomandări de la locul de muncă;
▪ publicaţii sau cercetări.

Scrisoare de intenţie - model

Prenume Nume 
Adresă 
Mail
67
 Telefon
În atentia Domnului-Doamnei Prenume, Nume, funcţia
SC NUMELE COMPANIEI SRL
Sediul social companie
 
Stimate Domn,
Numele meu este ....... şi vă adresez această scrisoare de intenţie ca răspuns la anunţul
dumneavoastră pentru postul vacant de........publicat în.............
Fiind absolvent al Facultăţii de.........am acumulat în timpul anilor de studiu multe cunoştiinţe în
domeniile................................................................... pe care aştept cu nerăbdare să le pot pune în
practică.
Sunt o persoană comunicativă, dinamică, hotărâtă, cu mare putere de concentrare, sociabilă, care
poate face faţă oricărei provocări, interesat de  o continuă dezvoltare profesională, caracteristici
personale pe care îmi doresc să vi le arăt. Şansa de a lucra alături de dumneavoastra mi-ar da ocazia
să-mi pun în evidenţă capacităţile intelectuale şi experienţa acumulată (conform CV anexat) pentru
a îndeplini sarcinile şi scopurile companiei cât şi pentru dezvoltarea carierei
mele.
 
În speranta că am câştigat încrederea dumneavoastră, vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi sper
să vă pot oferi mai multe detalii în cadrul unui interviu.
 
 
 
Cu respect ,
Prenume, Nume

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE AL

REPUBLICII MOLDOVA
COLEGIUL DE MEDICINĂ BĂLȚI
CATEDRA DISCIPLINE SOCIO-UMANE
68
 Suport
de curs
la obiectul
Limba română cu terminologie medicală
pentru elevii grupelor AM și AMg (alolingve)

Elaborat de: prof. Victoria

MALINOVSCHI

Bălți, 2018

Îndrumar de conversații
Nr. Rus Român

Здравоохранение Asistența Medicală

69
1. Я не хорошо себя чувствую Nu mă simt prea bine
2. Я плохо себя чувствую Mi-e rău
3. Я чувствую слабость Simt că leșin
4. У меня головокружение Am amețeli
5. Я простуженный Sunt răcit
6. Вызовите скорую помощъ Trimiteţi o ambulanţă la…
вююю
7. Где находится ближайшая Unde este cel mai apropiat spital/farmacie?
больница, аптека
8. Меня ужалила oса M-a înţepat o viespe
9. Меня укусило какое – нибудъ L-a muşcat o insectă
насекомое
10. Змея укусила его L-a muşcat un şarpe
11. Собака укусила меня M-a muşcat un câine
12. У меня аллергия на … Sunt alergic la...
13. Его сбила автомобиль L-a lovit maşina
14. Я должен принять свое Trebuie să îmi iau medicamentul
лекарство
15. Я не принимаю лекарства Nu iau niciun medicament
16. Он без сознания E în stare de inconştienţă
17. Он не дышит Nu respiră
18. Он сйльно истекает кровью Sângerează abundent
19. У него сахарный диабет Are diabet
20. Мне жарко/холодно Mi-e cald/frig
21. Его состояние не улучшилось Starea lui nu s-a ameliorat
22. Я уже чувствую себя лучше Mă simt deja mai bine
23. Мне не по себе Nu mă simt bine
24. Меня тошнйт Mi-e greaţă
25. У меня головокружение Am ameţeli
26. У меня что-то с ногой Am ceva la picior
27. Я вывихнул лодыжку Mi-am sucit glezna
28. Я не могу ходйть Nu pot merge
29. Я не могу двигать/пошевелйть Nu pot să-mi mișc brațul
рукой
30. Я порезал палец M-am tăiat la deget
31. Я себе ошпарил руку M-am opărit la mână
32. Мне очень больно Mă doare foarte tare
33. Вы можете дать мне что-то Îmi puteți da ceva împotriva durerii
против боли
34. Я плохо вижу Nu văd bine

35. У меня изжога Am arsuri la stomac

70
36. У меня нет аппетита Nu am poftă de mâncare

37. Меня вырвало Am vomitat

38. Я ел что-то не так Am mâncat ceva stricat

39. Я чувствую боль в груди Simt o durere în piept

40. Меня жгут глаза Mă ustură ochii

41. У меня болит голова, ухо,
спинa, желудок, ножка, глаз,
сердце, шея/горло, печень...
42. Чихаю все время
43. У меня ужасная головная боль
44. Я дую нос все время
45. Я очень охрипшый
46. У меня нос течет
47. У меня проблемы с дыханием/Я
дышу с трудом
48. У меня сильный кашель
49. Я чувствую слабость
50. У меня болит шея, и у меня
высокая температура
51. Тяжело проглатываю
52. Я сморщил лодыжку / запястье
Mă doare capul, urechea, spatele, stomacul,
piciorul, ochiul, inima, gâtul, ficatul, etc.
Strănut tot timpul
Am o durere de cap cumplită
Suflu nasul tot timpul
Sunt foarte răgușit
Îmi curge nasul
Am probleme cu respirația/Respir greu
Am o tuse puternică
Mă simt slăbit
Mă doare gâtul și am temperatură înaltă
Înghit cu greutate
Mi-am scrântit glezna/încheietura mâinii...

53. Я не могу спать Nu pot să dorm

54. Мне больно! Mă doare!
55. Я иногда страдаю... Sufăr uneori de...
56. У меня сыпь на коже Am o erupție pe piele
57. Очень чешется Mă mămâncă groaznic
58. Это длится уже три дня Este așa de trei zile
59. Как это произошло? Cum s-a întâmplat?
60. Это началось внезапно (вчера A început dintr-o dată (ieri seara)
вечером)
61. У меня никогда не было таких N-am avut niciodată astfel de probleme
проблем
62. Чем страдает? De ce suferă?
63. Он болен сердцем, легким, Este bolnav de inimă, plămâni, rinichi etc.
почки...
64. Болезнь Boală
65. Инфекционное заболевание Boală infecțioasă

71
66. Эпидемия Epidemie
67. Свинка Oreion
68. Корь Pojar
69. Скарлатина Scarlatină
70. Cудорожный кашель Tuse convulsivă
71. Оспа Variolă
72. Грипп Gripă
73. Пневмония Pneumonie
74. Бронхит Bronșită
75. Понос Diaree
76. Запор Constipaţie
77. Аппендицит Apendicită
78. Астма Astm
79. Крапивница Urticare
80. Сердечный приступ Atac de cord/ criză cardiacă
81. Инфаркт Infarct
82. Туберкулез Tuberculoză
83. Тонзиллит Amigdalită
84. Ревматизм Reumatism
85. Нам нужно Trebuie să consultăm un doctor
проконсультироваться с врачом
86. Я должен вызвать врача: Trebuie să chem un doctor:
87. Терапевт Internist
88. Кардиолог Cardiolog
89. Педиатр Pediatru
90. Акушер Obstretician
91. Дерматолог Dermatolog
92. Психиатр Psihiatru
93. Стоматолог Dentist
94. Это серьезный случай, вам Este un caz grav, trebuie să fiți spitalizat
нужно госпитализировать
95. Как долго я должен оставаться Cât timp trebuie să stau în spital?
в больнице?
96. Посещения разрешены? Sunt permise vizitele?
97. Я пришел к пациенту ,,Х” Am venit în vizită la pacientul ,,X”
98. Я пришел, чтобы забрать его Am venit să-i ridic lucrurile personale
вещи
72
99. Когда вы меня выпишете? Când mă externați?
100. Я хочю выписатся под расписку Aș dori să semnez o cerere de externare pe
propria răspundere
101. Как часто надо приходить на Cât de des trebuie să vin la control?
контрольные медосмотры?
102. Это заразительно? E contagios?
103. Как долго будет длится Cât timp va dura tratamentul?
лечение?
104. Мне нужны новые очки Am nevoie de o pereche nouă de ochelari
105. Вы можете сообщить моим Mi-ați putea anunța rudele, vă rog?
родственников, пожалуйста?
106. Больница Spital
107. Санаторий Sanatoriu
108. Поликлиника Policlinică
109. ЛОР ORL
110. Роддом Maternitate
111. Материнство Maternitate
112. Больница скорои помощй Spital de urgență
113. Салон в больнице Salon de spital
114. Лазарет Infirmerie
115. Скорая помощь Ambulanță
116. Носилки Targă
117. Я должен сделать все анализы? Trebuie să fac toate analizele?
118. Когда я получу результаты Când voi avea rezultatele analizelor?
анализов?
119. У меня есть медицинская Am asigurare medicală
страховка
120. Анализ крови Analiza sângelui
121. Анализ мочи Analiza de urină
122. Артериальное давление Tensiune arterială
123. Я проверю ваш пульс Am să vă verific pulsul
124. Я буду измерять температуру Am să vă măsor temperatura
125. Раздеваитесь до середины, Dezbrăcați-vă până la brâu, vă rog
пожалуйста
126. Болит? Doare?
127. Дышите глубоко Respirați adânc
128. Не дышите минутy Nu respirați o clipă
129. Как долго вас болит? De cât timp vă doare?
130. Покажи мне свой язык Arătați-mi limba
73
131. Вы должны придерживать Trebuie să repectaţi un regim alimentar
диетy
132. Вам нужно сбросить вес Trebuie să slăbiţi
133. Я дам вам рецепт Am să vă dau o reţetă
134. Пожалуйста, дайте мне Vă rog să-mi daţi un calmant
успокаивающий
135. Антибиотик Antibiotic
136. Таблетка Tabletă
137. Тоник Tonic
138. Мазь Unguent
139. Укол Injecţie
140. Лекарство для наружного Medicamentul este pentru uz extern/intern
/внутреннего использования
141. Встряхнуть перед Scuturaţi/agitaţi înainte de folosire
использованием
142. Лекарство выпускается только с Medicamentul se eliberează numai cu reţetă
рецептом
143. Как долго я должен принимать Cât timp trebuie să administrez acest
это лекарство? medicament?
144. Этот зуб невозможно Măseaua aceasta nu poate fi salvată, trebuie
сохранить, его необходимо scoasă
удалить

У стоматолога La Dentist

145. Зуб должен быть запечатан Măseaua trebuie plombată

146. Ополаскиваите рот Clătiţi gura
147. Сколько стоит вмешательство, Care este onorariul, domnule doctor?
доктор?

В аптеке La Farmacie

148. Мне нужно это лекарство... Am nevoie de medicamentul acesta...

149. Мне нужен рецепт? Îmi trebuie rețetă?
150. У вас есть что-то подобное? Nu aveți ceva asemănător?
151. Это не слишком сильно? Nu este prea puternic?
152. Мне нужно что-то для морской Îmi trebuie ceva pentru rău de mare/ de mașină
болезни/ от укучивания
(кинетоза)
153.  Снотворное  Niște somnifere
154.  Что-то от поноса  Ceva pentru diaree
155.  Что-то от боли  Ceva împotriva durerii
156.  Лекарствo без рецепта  Medicament fără rețetă
74
157. Как я могу принимать Cum trebuie să le iau?
таблетки?
158. Могу это принимать вместе с.. Le pot combina cu... ?
?
159. Не принимайте вместе с A nu se lua împreună cu alte medicamente
другими лекарствами
160. Что является эффективным Care este substanța activă a acestui medicament?
веществом этого лекарства?
161. Есть ли побочные эффекты? Are vreun efect secundar?
162.
163.
164.
165.
166.
167.
168.
169.
170.
171.
172.
173.
174.
175.
176.
177.
178.
179.

Bibliografie
1. Mincu E.; Chiriac A.; Nastasiu S. Limba română. Limbaj medical (cu suport gramatical și
de cultivare a limbii), partea I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2012;
2. Dicționar de conversații englez-român;
3. file:///C:/Users/Philips/Desktop/329013453-94024492-Ghid-de-conversa%C5%A3ie-Rus-
Roman-LINGHEA-pdf.pdf (accesat în perioada 04. 07.2018 – 10.07. 2018).

75