Sunteți pe pagina 1din 2

Începuturile oraşului Roma plutesc în legendă.

Tradiţia susţine că oraşul a fost fondat de gemenii


Romulus şi Remus care, după ce fuseseră abandonaţi de mama lor, au fost crescuţi de mitica lupoaică şi
ulterior adoptaţi de un păstor. Indiferent de relatările legendare, este mult mai probabil ca Roma să fi
fost fondată undeva în jurul secolului al XIII-lea. Micul sat, care obişnuia să ocupe situl actualelor Foruri
Imperiale, a crescut şi a înflorit rapid din punct de vedere economic, datorită situării sale geografice la
intersecţia a câteva rute comerciale importante.

Timp de circa trei secole, Roma s-a bucurat de statutul de capitală a Regatului Roman care, prin jurul
anului 500 îH, a devenit epicentrul tuturor deciziilor luate de Republica Romană: într-adevăr, Roma
evolua, alături de statul a cărui capitală era, devenind încet unul dintre cele mai importante oraşe de pe
continent. Republica a crescut în importanţă, atât din punct de vedere politic, cât şi economic, prin
intermediul noilor cuceriri teritoriale, astfel încât lumea a început să cunoască ascensiunea Imperiului
Roman. Roma a dobândit o importanţă crucială pentru lumea europeană, dominaţia şi influenţa sa fiind
reflectate de faptul că Marea Mediterană a devenit, aşa cum se exprimau vechii romani, „marem
nostrum” (marea noastră), făcând aluzie la scopul imperiului de a subjuga toate naţiunile cu deschidere
la Mediterană, din Asia Mică până în Africa, inclusiv sudul Europei.

Forţa politică pe care o avea Roma a fost dublată de importanţa sa religioasă. Afirmarea creştinismului,
la început respins din imperiu, însă apoi îmbrăţişat în totalitate cu începere de la domnia lui Constantin
cel Mare, a contribuit la statutul de temut al oraşului Roma în lumea antică.

Evul mediu

După căderea Imperiului Roman, Roma a devenit eclipsată de alte forţe politice. Nu a căzut în anonimat,
însă şi-a pierdut rolul de agent decizional major în arena politică internaţională. Pe de altă parte, oraşul
şi-a păstrat bogăţia şi patrimoniul cultural, şi a devenit şi o importantă destinaţie de pelerinaj, mai ales
datorită faptului că relativ nou formata instituţie a papalităţii a găsit în Roma reşedinţa ideală, aşa
zicând. Cele mai vechi bazilici din Roma au fost construite în secolul al IV-lea şi al V-lea, dovedind nu
doar prestigiul de care se bucura creştinismul în acele vremuri în peninsulă, ci şi faptul că Roma era unul
dintre cele mai importante centre ale lumii creştine la momentul respectiv, un statut pe care şi l-a
păstrat până în prezent.

Astfel, încă de la începutul evului mediu, Roma a început să fie martoră la afirmarea unei noi puteri:
papalitatea. Acţiunile papilor au contribuit în mod decisiv la modelarea oraşului Roma aşa cum acesta
poate fi admirat astăzi: cei mai mulţi papi au fost patroni ai artelor, au avut scopuri culturale şi, în cele
din urmă, au îmbogăţit Roma din multiple puncte de vedere. Moştenirea pe care au lăsat-o poate fi
considerată, alături de anticele situri arheologice, cea mai importantă parte din patrimoniul capitalei.

Epoca modernă
Deşi Florenţa este considerată leagănul Renaşterii Italiene, Roma nu a rămas neatinsă de noul elan
cultural care începuse să anime spiritul european încă din secolul al XV-lea. Desigur, papii au avut multe
de spus în felul în care şi în măsura în care Roma a fost influenţată de Renaştere întrucât, de exemplu,
cele mai multe exemple de arhitectură în stil renascentist din Roma sunt lucrări a căror construcţie a fost
dispusă de papii care, trăgând constant cu ochiul la cele mai mari talente ale vremii, aduceau minţile
cele mai strălucite la Roma (Capela Sixtină a lui Michelangelo nu este decât una dintre cele mai
exemplare realizări în acest sens). Numeroase clădiri şi monumente în stil baroc au fost ridicate în epoca
modernă, împrumutând capitalei aerul unui oraş monumental şi dramatic pe măsura importanţei sale
politice şi religioase (Piazza Navona este considerată una dintre cele mai impecabile expresii ale
arhitecturii de stil baroc din Roma, în vreme ce Gian Lorenzo Bernini este socotit a fi arhitectul şi
sculptorul cel mai desăvârşit al secolului al XVII-lea).

Secolul al XIX-lea a fost martor la unificarea Regatului Italiei, Roma fiind capitala acestuia.

Epoca contemporană

Cele două războaie mondiale au zdruncinat, desigur, stabilitatea financiară, socială şi politică a oraşului
Roma, aşa cum a fost cazul cu cele mai multe oraşe europene în momentele respective. Însă Roma şi-a
revenit de fiecare dată din astfel de episoade dificile. Ulterior celui de-al Doilea Război Mondial, când
fascismul italian şi-a pierdut prestigiul iar monarhia a fost abolită, Roma şi-a păstrat statutul de capitală,
însă, de această dată, de capitală a Republicii Italiene. Creşterea sa a continuat, ascensiunea economică
şi culturală a sporit şi ea, iar reputaţia turistică a urmat ca o consecinţă firească: Roma este în prezent
una dintre destinaţiile de primă mână la nivel mondial ce trebuie vizitată, şi un capitol esenţial în
palmaresul tuturor călătorilor dedicaţi care îşi cultivă cu maximă seriozitate pasiunea de a călători.

Dacă Roma a ajuns să fascineze numeroşi vizitatori prin oportunităţile sale moderne sau, mai bine zis,
ultramoderne, temeiul popularităţii sale rezidă, aşa cum îşi poate da seama oricine, în copleşitorul său
trecut şi patrimoniu istoric.

S-ar putea să vă placă și