Mihai I (n. 25 octombrie 1921,[1][2][3][4][5][6][7] Sinaia, România[8] – d.

5
decembrie 2017,[9][10][11][5][6][7] Aubonne, Elveția[9]) a domnit ca Rege al
României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și
30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui
de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui
moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României
și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu[12]).
Mihai s-a născut la Sinaia, fiind fiul principelui Carol (viitorul rege Carol al
II-lea) și al prințesei Elena a Greciei. Din partea tatălui este nepot al regelui
Ferdinand I și al reginei Maria, iar din partea mamei nepot al regelui Constantin
al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul celor mai importante
familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale
britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I și
Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați
habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei șamd.

Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă,

cât și paternă. Este văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a a Marii
Britanii.

Căsătoria propriu-zisă a părinților săi a fost scurtă și nefericită, din cauza

nepotrivirii celor două personalități. În 1925, principele Carol a profitat de o
îndatorire protocolară, reprezentarea dinastiei la înmormântarea reginei consoarte
Alexandra a Marii Britanii, pentru a nu se mai întoarce în România. S-a întâlnit cu
amanta sa Elena „Magda” Lupescu în străinătate și a renunțat la tron, cei doi
stabilindu-se în cele din urmă în Franța. Regele Ferdinand era decis să nu tolereze
din nou această nouă dovadă de nesupunere a fiului său, care dezertase și în timpul
Primului Război Mondial. Deși unii politicieni, precum Constantin Argetoianu, au
pledat pe lângă rege să se răzgândească, acesta a convocat un Consiliu de Coroană
în cadrul căruia Carol a fost exclus de la succesiunea tronului și din familia
regală, primind numele de Carol Caraiman. Prinț moștenitor a devenit fiul lui
Carol, Principele Mihai.

Deja în 1925 starea de sănătate a regelui Ferdinand era fragilă, și acesta a murit
în iulie 1927, de cancer intestinal. În consecință, Mihai i-a succedat la tron
bunicului său. La scurt timp a murit însă și Ionel Brătianu, conducătorul
Partidului Național Liberal, și, dintre frații săi, cel mai versat politician.
Astfel, prima venire la putere a lui Mihai a stat sub semnul slăbirii autorității
celui mai important partid politic de până atunci.

Prima domnie (1927-1930)

Mihai, Elena și Regina Maria

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului
său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese
în străinătate. Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, o regență a
fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand și unchiul
lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei
Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu
Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație). Este notabilă absența
Reginei Maria din regență, una din figurile de autoritate de până atunci.
Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de
20 iulie 1927.[13]

Față de regență, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce

Partidul Național Liberal a susținut-o, grăbind depunerea jurământului militar
către noul rege pentru a evita formarea unui curent carlist în armată, în Partidul
Național Țărănesc s-a discutat chiar aducerea în țară a lui Carol.[13] Regența nu a
avut autoritatea de a arbitra viața politică. Mihai fiind minor, atribuțiile regale
erau îndeplinite de regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții
politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând
rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare
Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe
care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat
de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o
educație aleasă,[14] dar nu a fost pregătit pentru domnie.