Nume: Rusu Loredana Universitatea Alexandru Ioan Cuza

S.P, AN 3 Științe politice

Recenzie
Tema 8 Jacques Derrida- „Despre ospitalitate”

În Colecția „Plural“ a Editurii ieșene Polirom, una din seriile cărților mici dar care închid
întotdeauna între coperțile lor eseuri remarcabile, a apărut un mic tratat despre un străin.
Autoarea, Anne Dufourmantelle, îl are drept oaspete pe filozoful Jacques Derrida, iar cititorii pot
participa la festinul platonic al ideilor, volumul reproducând câteva din temele unui seminar
internațional de filozofie.
 Initial discutia din această carte se poartă în jurul străinului. Textele platonice descriu cu lux
de amănunte pe xenos, cel ce întreabă și este deopotrivă obligat prin intrebări să se
autoidentifice. Prin intrebări străinul acționează și pune în pericol bunăstarea logosului patern.
Mai mult, un asemenea strain este cel din dialogul Xenos care analizează, chestionează teza
fundamentală a tatălui filozofiei presocratice, Parmenide. Orice filozof, chestionând, intrând în
polemică dar bazându-și întotdeauna demonstrația pe argumente și cuvinte, e un străin care
încalcă legile ospitalității, iar Derrida însuși nu face excepție.
Anne Dufourmantelle analizează chiar textele lui Derrida: „Atunci când Derrida îi citește pe
Sofocle, Joyce, Kant, Freud, Heidegger, Celan, Levinas, Blanchot sau Kafka el nu se mulțumește
doar să le acompanieze textele dându-le o rezonanță secundă, ci le imprimă obsesia temei la care
lucrează, iar aceasta acționează în continuare asemenea unui revelator fotografic“. Derrida însuși
e un xenos care chestionează direcțiile fundamentale ale filozofiei occidentale, iar toți acești
patriarhi ai umanității îi acordă întreaga lor ospitalitate. Primul asemenea străin este însuși
Socrate, iar Derrida observă că acesta îl „joacă“ pe străin. Obstacolul principal în calea integrării
este inconvenientul necunoașterii limbii, a discursului legii locului, a cutumelor țării respective.
O altă idee importantă în această carte este dată de faptul că , toate aceste întrebări, subsumate
autonomiei dintre o ospitalitate absolută și neconditionată și încălcarea limitată de legi a legilor
ospitalității chinuie omul modern supus din ce în ce mai mult unei limitări a libertății de mișcare
prin avansul continuu al tehnologiei.
Spre final, Derrida atrage atenția asupra războaielor din Cecenia sau Iugoslavia, unde niște
oameni care au trăit mult timp împreună aleg să trăiască ca niște străini. Astfel, discursul lui
Derrida devine autobiografic, el își descrie drama proprie, cea de „pieds noir“, de algerian
francez rămas multă vreme apatrid, iar demonstrația sa se poate extinde și în cazul altor
naționalități, în complicata ecuatie identitară a lumii moderne. Concluzia cărții nu poate duce
decât la răsturnarea ierarhiei tradiționale, modelul falogogocentric fiind acum deconstruit,
stăpânul casei intră și el în propria lui cultură ca și cum ar veni din afară.