CAPITOLUL 1 ROSENSTIEL (Costache Denisa, anul III)

ANAMNEZA SI EXAMINAREA CLINICA

Tratamentul protetic fix implica inlocuirea și restaurarea dintilor prin substitute artificiale care
sunt dificil de îndepărtat din gura. Scopul este restaurarea functionalitatii, esteticii și confortului.
Protetica fixa ofera satisfacții excepționale atat pentru pacient cat si pentru dentist. Poate
transforma o dantura sanatoasa si inestetica,cu functionalitate slabă, într-o ocluzie confortabilă și
sanatoasa, care poate rezista mulți ani (Fig. 1-1, A and B). Tratamentul poate evolua de la
restaurarea unui singur dinte printr-o coroana (Fig. 1-1, C), înlocuirea unuia sau mai multor dinți
printr-o proteza parțială fixa (Fig. 1-1, D) sau o restaurare pe implant (Fig. 1-1, E), pana la
restaurari foarte complexe care implica toti dintii de pe o arcada sau din întreaga gura (Fig. 1-1,
F).
Pentru un succes predictibil în acest domeniu este nevoie de o atentie sporita la detalii:
anamneza si diagnostic, planul de tratament și un program prestabilit de ingrijiri post tratament.
Astfel, rezultatul poate fi nesatisfacator pentru pacient și medic, ducand la dezamagire si lipsa de
incredere.
Problemele intalnite în timpul sau după finalizarea tratamentului rezulta de obicei din
omisiuni sau erori în fazele inițiale de diagnostic și planificarea tratamentului, în special pentru
un medic neexperimentat.
Un diagnostic corect este obligatoriu pentru un plan corect de tratament. Un istoric complet
implica date despre starea generala de sanatate si statusul dentar, nevoile acestuia, preferinte.
Acest capitol analizează anamneza și obtinerea istoricului medical, cu accent pe obținerea
informațiilor necesare pentru luarea unor decizii corecte asupra tratamentului prin proteze fixe.

ISTORIC
Istoricul pacientului trebuie sa cuprindă toate informațiile despre motivele pentru care
apelează la tratament, alături de toate experiențele stomatologice anterioare. Nemulțumirile
trebuie înregistrate de preferat în cuvintele pacientului, fiind util un chestionar de screening (Fig.
1-2). Acesta trebuie verificat în prezenta pacientului pentru a clarifica orice nelamuriri. Dacă
pacientul este minor sau cu probleme psihice trebuie sa fie prezent un părinte sau tutore legal.

NEMULTUMIRI PRINCIPALE
Acuratețea și importanța motivelor inițiale pentru care pacientul solicită tratament trebuie
analizate cu atenție primele. Examinarea inițială relevă de multe ori probleme de care pacientul
nu știe, dar în continuare acesta percepe nemulțumirile principale drept cele mai deranjante. Prin
urmare, cand se propune un tratament complex este nevoie sa ne focusam și pe nintegrarea
nemulțumirilor principale. Prin propunerea unui plan de tratament ideal de către un clinician
neexperimentat pacientul poate deveni frustrat deoarece are impresia ca nu se acorda atenție
problemelor lui.
 Nemulțumirile principale aparțin de obicei uneia din următoarele categorii:
● Comfort ( durere, sensibilitate, umflaturi)
● Functionalitate ( dificultăți în masticație sau vorbire)
● Social ( gust sau miros neplacut)
● Aspect ( dinți/restaurari fracturati sau neatractivi, discromii)

COMFORT
Dacă durerea este prezenta, localizarea ei, caracterul, intensitatea și frecvența trebuie notate,la
fel și momentul în care a apărut,ce factori o declanșează ( presiune, cald, rece, dulce), modificari
de caracter, daca e localizata sau difuza. De multe ori îl ajuta pe pacient să indice cu degetul zona
dureroasa.
Dacă sunt prezente umflaturile,localizarea, dimensiunea, consistența și culoarea se notează,
la fel și timpul de cand au fost percepute și dacă se amplifica sau se majorează.

FUNCTIONALITATE
Dificultăți la masticatie pot rezulta dintr-o problema locală,cum ar fi un cuspid fracturat sau
un dinte absent. Pot indica de asemenea o malocluzie generalizată sau o disfunctie
neuromusculara.

ASPECTE SOCIALE
Un gust sau miros neplăcut indica în general o igiena deficitara și probleme parodontale.
Presiunea socială îi trimite pe majoritatea celor afectati la medic.

ASPECT
Un aspect compromis estetic este un factor major care îl face pe pacient sa caute ajutor (Fig.
1-3). Acești pacienți pot avea dinți lipsa sau inghesuiti, sau un dinte/restaurare poate fi fracturat.
Dinții pot fi inestetici, malpozitionati, cu discromii sau defecte de dezvoltare. Un singur dinte cu
discromie poate indica afectarea pulpara.
Fig 1-1 A, Dentiție maxilară afectată sever. B, Restaurare fixă metalo-ceramică. C, Coroană de
acoperire metalică care restaurează un molar mandibular. D, O proteză fixă cu trei elemente care
restaurează lipsa unui premolar mandibular. E, Anodonția congenitală de incisivi laterali
superiori protezată cu coroane cu suport pe implant. F, Restaurare protetică fixă extinsă ce
restaurează mai multe unități dentare
DETALII PERSONALE
Se notează numele pacientului, adresa, telefonul, sexul, ocupație, program de muncă, status
marital, posibilități financiare. Se pot afla multe dintr-o conversație de 5 minute la începutul
consultatiei. În stabilirea unor rapoarte de încredere intre pacient și dentist detaliile mici și
aparent nesemnificative joacă un rol important și influențează stabilirea corecta a diagnosticului,
prognosticului și planului de tratament.

ISTORIC MEDICAL
Un istoric general medical complet trebuie sa includa medicatia pacientului și toate
afectiunile de care suferă. Dacă este necesar poate fi contactat medicul curant al acestuia pentru
mai multe detalii. Următoarea clasificare poate fi de ajutor:
1. Afectiuni care afectează metodele de tratament ( afectiuni care necesita antibioterapie,
administrarea de steroizi sau anticoagulante, reacții alergice la medicamente sau
materiale dentare). Odată identificate aceste afectiuni se poate realiza un plan de
tratament corect adaptat, dar opțiunile ideale pot fi mult limitate
2. Afectiuni care afectează planul de tratament ( radioterapie, afectiuni hematologice, vârste
extreme, boli terminale). Acestea influențează răspunsul pacientului la tratament și pot
altera prognosticul inițial. De exemplu pacienții care au urmat tratament cu radioterapie
în zona unde urmează sa fie făcută o extracție necesita măsuri speciale (oxigen hiperbar)
3. Afectiuni sistemice cu manifestări orale. De exemplu parodontita poate fi afectata de
diabet, menopauza, sarcina, anticonvulsivante (Fig. 1-4); în cazuri de reflux
gastroesofagian, bulimie, anorexie dinții pot avea eroziuni datorate acidului (Fig. 1-5);
anumite medicamente pot genera simptome care mimează afectiunile temporo-
mandibulare sau reduc fluxul salivar.
4. Posibile riscuri pentru dentist și personalul auxiliar ( pacienții suspecți sau comfirmati cu
hepatita B, HIV, sifilis)
În cabinet se practica precauțiile universale pentru a asigura controlul infectiilor pentru
fiecare pacient. Nu sunt necesare alte măsuri cand se tratează purtătorii de boli infecțioase dacă
acestea sunt respectate.
 Fig 1-3 Estetica nesatisfăcătoare este un motiv uzual pentru cererea tratamentului dentar
restaurativ

Fig 1-4 Hiperplazie gingivală severă asociată cu folosirea medicației anticonvulsivante

Fig 1-5 Leziuni extinse cauzate de regurgitații acide auto-provocate. A se remarca faptul că
suprafețele orale nu mai prezintă smalț, în afară de o coleretă subțire la colet. B, Dinții preparați
pentru restaurări parțiale. C și D, Restaurările finale

ISTORIC DENTAL
Clinicianul trebuie sa realizeze o investigație minutioasa înainte de stabilirea diagnosticului.
Un medic experimentat prevede nevoile inițiale de tratament încă de la prima sedinta dar
informatii aditionale pot fi frecvent necesare (vezi cap. 2). Este dificil sa se aprecieze
corectitudinea unui tratament anterior deoarece nu se cunosc condițiile sub care a fost condus.
Cand asemenea aspecte sunt solicitate pentru motive legale pacientul va fi consultat de un
specialist.

ISTORIC PARODONTAL
Se evaluează igiena orala a pacientului, se discuta măsuri de control al plăcii. Frecventa
detartrajelor anterioare se inregistreaza, la fel ca și detalii despre intervenții chirurgicale
parodontale anterioare.

ISTORIA RESTAURATIVA
Istoricul de restaurari poate include simple obturatii de compozit sau amalgam,sau poate
implica coroane și restaurări fixe extinse. Varsta restaurarilor actuale ajută la un prognostic
despre durata tratamentului care urmează sa fie făcut.

ISTORIC ENDODONTIC
 Pacienții uita frecvent care dinti au fost tratați endodontic. Aceștia pot fi identificați pe
radiografii. Tratamentele de canal ar trebui monitorizate pentru detectarea timpurie a unor leziuni
recurente (Fig. 1-6).

Fig 1-6 Tratamentul endodontic defectuos a condus la recurența unei leziuni periapicale. Este
necesar retratament

ISTORIC ORTODONTIC
Analiza ocluzala ar trebui efectuată după finalizarea tratamentelor ortodontice. Dacă se
preconizează că va fi nevoie de restaurari fixe ocluzia ar trebui evaluata de un specialist in
protetica. Ajustările ocluzale ( slefuiri selective ale feței ocluzale) ar putea fi necesare pentru o
stabilitate pe termen lung a rezultatelor (vezi cap. 6). Ocazional,resorbtiile radsiculare decelate
pe radiografii pot fi asociate unui tratament ortodontic precedent (Fig. 1-7), putand afecta
raportul coroană radacina. Adeseori tratamentul restaurativ poate fi simplificat prin deplasari
minore ale dintilor, putand fi economisit timp dacă acestea sunt planificate de la început. Este
nevoie de o colaborare bună între specialistul protetician și ortodont.
Fig 1-7 Resorbție radiculară apicală post tratament ortodontic

ISTORICUL PROTEZELOR MOBILIZABILE

Trebuie evaluat istoricul pacientului cu restaurari mobilizabile. Acestea pot ramane nepurtate
din varii motive iar uneori pacienții nu le menționează existența. Analizând nemulțumirile
pacientului despre niște proteze mobilizabile anterioare se poate evalua dacă un tratament
ulterior va avea mai mult succes.

ISTORIC CHIRURGICAL
Trebuie obtinute informații despre dinți lipsa și posibilele complicatii care au survenit la
extracție. Este necesara o evaluare speciala pentru pacientii care necesită tratament protetic după
intervenții de chirurgie ortognata. Se va colabora cu medicul chirurg.

ISTORIC RADIOLOGIC
Radiografiile anterioare sunt utile pentru aprecierea evoluției afectiunilor dentare. În
majoritatea cazurilor va fi nevoie și de radiografii noi pentru evaluarea situației actuale.

DUREREA MIOFASCIALA ȘI DISFUNCTIA TEMPORO-MANDIBULARA

Durerea miofasciala, click-uri în ATM, simptome neuromusculare, cum ar fi tonusul anormal
muscular sau sensibilitatea la palpare trebuie tratate înainte de începerea tratamentului protetic.
Un chestionar de screening eficient identifica pacienții cu risc crescut. Trebuie sa se obțină un
istoric al tratamentelor ATM precedente: gutiere, medicatie, biofeedback, fizioterapie.

EXAMINAREA
Clinicianul folosește examinarea vizuala, tactila si auscultatia pentru detectarea condițiilor
anormale. Este important sa se noteze exact ce se observa ( de exemplu
umflaturi,roseata,sângerare la sondare mai degrabă decat inflamatie gingivala).

EXAMINAREA GENERALA
Aspectul general al pacientului, constituția și greutatea sunt evaluate. Se notează culoarea
pielii, semnele vitale (respirație, puls, temperatura, tensiune arteriala). Pacienții de vârstă
mijlocie sau inaintata pot avea risc mai mare de afectiuni cardiovasculare. Unități de
monitorizare cardiaca accesibile pot fi folosite în cabinetele stomatologice (Fig. 1-8). Pacienții
cu valori anormale vor fi trimiși la medicul curant pentru echilibrare înainte de începerea
tratamentului.

Fig 1-8 Monitorizare cardiacă și diagnostice reprezentative pentru EKG

EXAMINAREA EXTRAORALA
 Se acorda atenție asimetriilor faciale deoarece deviațiile mici pot ascunde probleme severe. Se
palpeaza ganglionii cervicali, ATM-ul și muschii masticatori.

ARTICULATIILE TEMPORO-MANDIBULARE
Se palpează anterior de tragus în timp ce pacientul deschide și închide gura și se compara
simetria mișcărilor condiliene. Mișcările asincrone pot indica o deplasare de disc care nu permite
unui condil sa faca o miscare de translatie normala ( vezi cap. 4). Palparea auriculara (Fig. 1-9)
cu presiune ușoară ajuta la identificarea afectiunilor în atașamentul posterior al discului.
Sensibilitatea sau durerea la mișcare pot indica modificări inflamatorii în tesutul
retrodiscal,bogat vascularizat și inervat. Click-urile în ATM se percep frecvent la palpare,dar
suprapunerea tesuturilor moi le pot ascunde. Prin plasarea degetelor pe unghiurile mandibulare
pot fi identificate și zgomotele minore pentru ca tesutul dintre degete și osul mandibular este
foarte subtire.
Deschiderea maximă a gurii mai mica de 35mm interincizal este considerată
diminuată,deoarece deschiderea medie este de 50mm. Aceste mișcări restrictive pot indica
modificări intracapsulare. Se inregistreaza devierea de la linia mediană la deschiderea și
închiderea gurii. Se măsoară mișcările maxime de lateralitate ( normal de aproximativ 12mm)
(Fig. 1-10).

Fig 1-9 Palparea auriculară a porțiunii posterioare a articulațiilor temporomandibulare

Fig 1-10 O deschidere maximă mai mare de 50 mm (A) și o mișcare laterală de aproximativ 12
mm (B) sunt normale.

MUSCHII MASTICATORI
Muschii maseteri și temporali, la fel ca alți mușchii posturali relevanti sunt palpati pentru
semne de sensibilitate (Fig. 1-11). Palparea este cea mai eficienta bilateral si simultan. Astfel i se
permite pacientului sa perceapă și să raporteze orice diferente intre partea dreapta și stanga.
Trebuie aplicată o presiune ușoară (se poate compara cu presiunea care poate fi tolerată fără
disconfort pe pleoapa) și dacă pacientul raporteaza diferențe de percepție va fi pus sa le
incadreze ca ușoare,moderate,severe. Dacă se inregistreaza asincronii mari sau disfunctie ATM
clinicianul va urma secvența de palpare a muschilor masticatori descrisă de Solberg(1976) și
Krough-Poulsen și Olsson (1966). Fiecare punct de parcare va primi un scor conform
răspunsului pacientului. Dacă se inițiază tratament pentru disfunctii neuromusculare sau ATM
examinatorul poate face o reevaluare pentru a aprecia evoluția tratamentului (Fig. 1-12).
Fig 1-11 Palparea musculaturii: maseterul (A), mușchiul temporal (B), mușchiul trapez (C),
sternocleidomastoidian (D) și planșeul bucal (E).
Fig 1-12 Locurile de palpare pentru evaluarea sensibilității musculare. A, Capsula ATM: lateral
și dorsal. B. Maseter: superficial și profund. C, Mușchiul temporal: anterior și posterior. D,
Vertex. E, Gât:ceafă și baza gâtului. F, SCM: inserții superioară și inferioară, corp muscular. G,
Mușchiul pterigoidian medial. H, Pântecele posterior al digastricului. I, Tendonul mușchiului
temporal. J, Mușchiul pterigoidian lateral.

BUZELE
Se observa vizibilitatea dintilor în timpul zâmbetului normal și exagerat. Acesta este un pas
critic in planificarea tratamentului cu proteze fixe,mai ales dacă acestea vor fi plasate în zona
estetică. Unii pacienți arată doar dinții maxilari în timpul zambetului. Peste 25% nu arată treimea
cervicala a incisivilor maxilari în timpul unui zambet exagerat (Fig. 1-13). Extinderea
zambetului depinde de mărimea și mobilitatea buzei superioare și lungimea procesului alveolar.
În timpul rasului se observa un spațiu întunecat între dinții maxilari și mandibulari (Fig. 1-14),
numit spațiu negativ. Dinți lipsa, diastemele, dintii fracturati sau restaurarile defectuoase
perturbă armonia spațiului negativ și trebuie corectate frecvent (vezi cap. 23).

Fig 1-12 Analiza zâmbetului este o parte importantă a examinării, mai ales când urmează un
tratament cu coroane sau proteze dentare în zona frontală. A, Unii pacienți dezvăluie destul de
mult gingia în timpul surâsului exagerat. B, Alții pot să nu dezvăluie marginile cervicale ale
incisivilor centrali. C, Acest pacient dezvăluie dinții destul de puțin când zâmbește
Fig 1-14 Spațiul negativ dintre maxilar și mandibulă este evaluat în timpul examinării

EXAMINAREA INTRAORALA
Poate releva informații importante în legătură cu starea tesuturilor moi, a dintilor si
structurilor de suport. Limba, planseul bucal, vestibulul, obrajii, palatul dur și moale sunt
examinate și se notează anomaliile. Acestea pot fi evaluate mai corect cu ajutorul unor indici
prestabiliti decât subiectiv.

EXAMINAREA PARODONTALA
Clinicianul evalueaza statusul acumulării de placă bacteriană, răspunsul tesuturilor, și gradul
de daune reversibile/ireversibile. Sanatatea parodontala este esențială pentru succesul
tratamentului protetic (vezi cap. 5). Afectiunile parodontale trebuie tratate înainte de începutul
tratamentului protetic.

GINGIA
Gingia se usucă pentru examinare deoarece lichidul poate ascunde modificările discrete.
Culoarea, textura, dimensiunea, conturul,consistentă și poziția sunt notate. Gingia este palpata
atent pentru a evidentia exudatul prezent în sulcus.
Gingia sanatoasa este roz, punctată, și ferm legată de țesuturile subiacente (Fig. 1-15, A).
marginea gingivala libera este ascutita, si papile cu varf ascutit ocupă ambrazura gingivala. Prin
dezvoltarea gingivitei marginale cronice, gingia devine mărită de volum, gravura punctată se
pierde, marginile și papilele sunt umflate, se observa sangerari si exudat (see Fig. 1-15, B).
Pentru a evalua latimea gingiei keratinizate în jurul fiecărui dinte, clinicianul folosește o
sonda parodontala în sens corono-apical. Marginea gingivala libera poate fi apasata usor cu
varful sondei. La jonctiunea mucogingivala (JMG) efectul instrumentului încetează brusc
indicand tranziția de la țesut ferm atașat la mucoasa mai flexibilă. O alta tehnica este injectarea
de anestezic în mucoasa nekeratinizata în apropierea JMG pentru a face mucoasa sa se umfle
ușor.

Fig 1-15 A, Gingia sănătoasă are culoare roz, terminație subțire și este atașată ferm. B, În
gingivite, placa și tartrul cauzează inflamație marginală, cu schimbări de culoare, contur și
consistența marginii gingivale libere. În acest caz particular, inflamația este extinsă și la nivelul
gingiei keratinizate atașate

PARODONTIUL
Sonda parodontala (Fig. 1-16, A) oferă o masuratoare în milimetri a adancimii santului si
pungilor gingivale. Sonda se insera paralel cu dintele și este plimbată circumferential prin sulcus
cu mișcări ușoare. Se notează măsura cand vârful sondei ia contact cu fundul santului gingival
(Fig. 1-16, B). astfel orice modificare bruscă a atasamentului va fi decelata. Sonda poate fi ușor
inclinata (5-10 grade) interproximal pentru a indica topografia unei leziuni existente. Adancimile
de sondare (de obicei 6/dinte) se înregistrează într-un grafic parodontal (Fig. 1-17), care contine
si date despre mobilitatea dintilor, malpozitii, lipsa punctelor de contact interproximal, inaltimea
gingivala inconstanta, dinti lipsa, retractii gingivale, furcatii, malpozitii ale frenului.
Fig 1-16 A, Trei tipuri de sonde parodontale. B, Poziționarea corectă a sondei parodontale în
spațiul interproximal, paralel cu suprafața radiculară și cu direcție cât mai verticală pe cât
permite spațiul interproximal. C și D, Sonda gradată pentru măsurarea adâncimii la sondare în
furcații
Fog 1-17 Fișă pentru înregistrarea adâncimii la sondare. Liniile paralele sunt la aproximativ 2mm
una de cealaltă. Adnotările folosite sunt următoarele: 1, Se taie dinții absenți. 2, X rosu peste
coroanele dinților care urmează a fi extrași. 3, Se notează nivelul gingival cu o linie continuă
albastră. 4, Se noteză adâncimea la sondare cu o linie roșie întreruptă la nivelul suprafețelor
proximale ale dinților. 5, Se hașurează punga în dreptul fiecărui dinte cu un creion roșu, între
liniile roșie și albastră. 6, Se îndică afectarea furcațiilor radiculare cu un X mic roșu un zona
respectivă. 7, Contactele deschise se notează cu 2 linii verticale paralele. 8, Contactele
defectuoase se notează cu o linie ondulată roșie. 9, Hiperplaziile gingivale se notează cu un
pinten roșu. 10, se desenează cu roșu conturul cariilor sau al restaurărilor defectuoase cu
repercursiuni parodontale. 11, Se indică dinții rotați, conturând cu albastru poziția lor reală.

NIVELUL ATAȘAMENTULUI GINGIVAL

 Cuantificarea atașamentului gingival ajuta clinicianul sa evalueze distructia parodontala fiind
un pas esențial. Aceasta evaluare oferă și informații despre prognosticul individual al dintilor.
Nivelul atașamentului gingival se determină prin măsurarea distanței dintre adancimea sondarii
apicale și un punct fix de referinta al dintelui frecvent extensia apicala a unei restaurari sau
jonctiunea smalt cement (JSC). se notează pe un grafic parodontal modificat (Fig. 1-18). Cand
marginea liberă a gingiei se localizeaza pe coroana clinica și nivelul atasamentului epitelial este
la JSC,pierderea atașamentului este egală cu adâncimea de sondare și retractia are scor 0. Cand
distructii parodontale majore și retractii sunt prezente pierderea atașamentului este egală cu
adâncimea de sondare plus masuratoarea retractiei (Fig. 1-18, B and C). pierderea atașamentului
gingival este o masura a distrugerii parodontale locale mai degrabă decât a bolii active. Poate fi
considerat standardul de aur în diagnosticarea parodontitei marginale și va fi înregistrare în
examinarea parodontala inițială.

Fig 1-18 cont B, Sextantul drept maxilar – fișă parodontală modificată pentru înregistrarea
adâncimii la sondare (PD), retracțiilor și pierderii de atașament (AL). C, Sextantul stâng maxilar
– fișă completată cu datele clinice
Fig 1-18 Fisă parodontală modificată
EXAMINAREA OCLUZIEI
Medicul începe examinarea ocluziei solicitand pacientului sa faca cateva miscari de
deschidere inchidere a gurii pe care le observa. Obiectivul este sa se determine în ce masura
ocluzia pacientului diferă de ideal (vezi cap. 4) și cât de bine s-a adaptat pacientul la aceste
modificări. Se acorda atenție contactelor inițiale, aliniamentului dintilor, contactelor ocluzale
excentrice și mobilitatii mandibulare.

CONTACTUL DENTAR INITIAL

Trebuie evaluate relațiile dintre dinți atat în relație centrica cat și în intercuspidare maximă.
Daca toti dintii au contacte simultan la poziționarea în RC,atunci aceasta corespunde cu IM.
pacientul este ghidat într-o ocluzie terminala pentru a vedea unde au loc primele contacte
interocluzale (vezi cap 2 și 4).
Clinicianul va cere pacientului să inchida gura ușor pana la primul contact interdentar iar
acesta va indica unde a simțit acest contact. Dacă contactul inițial are loc între 2 dinții posteriori
(în general molari) se observa traiectoria din acest punct pana la IM. aceasta miscare este definita
ca alunecare din RC in IM. prezenta, direcția și lungimea estimată a alunecării sunt notate și se
identifica dinții pe care are loc contactul inițial. Discrepanta intre RC si IM trebuie evaluata in
contextul altor semne și simptome care ar putea fi prezente: tonicitate musculară normală,
mobilitate a dintilor unde are loc contactul inițial, la fel ca și existența fatetelor de uzură la
nivelul lor.

ALINIAMENT GENERAL
Orice inghesuiri, rotații, agresiuni, malocluzii, spatieri, și suprapuneri verticale/orizontale vor
fi notate. În unele cazuri dinții adiacenți unui spatiu edentat sunt basculati (Fig. 1-20). Chiar și
deplasări minore ale dintilor pot avea impact negativ asupra tratamentului protetic. Dintii
malpozitionati afectează designul restaurării și poate fi necesar sa sufere ușoare deplasări înainte
de începerea tratamentului protetic. Dintii egresati sunt adesea ignorati, dar frecvent complica
designul și fabricarea protezelor fixe (Fig. 1-20, B).
Fig 1-20 Alinierea dentiției poate fi evaluată intraoral, deși modelele de diagnostic permit o
evaluare mai atentă. A, Această arcadă nu prezintă leziuni carioase, iar dinții au o aliniere
corectă. B, Aliniere verticală defectuoasă: molarul mandibular este supra-erupt, ceea ce a condus
la o discrepanță a nivelului crestelor marginale

CONTACTE IN LATERALITATE SI PROTRUZIE

Se notează gradul de supraacoperire verticala si orizontala. Majoritatea pacienților sunt
capabili sa realizeze o protruzie dacă li se cere. În timpul acestei mișcări gradul de dezocluzie
posterioară care rezulta prin glisarea dintilor anteriori se observa. Contactele pe dinții posteriori
pot fi nefavorabile (vezi cap. 4).
 Pacientul este apoi ghidat în mișcări de lateralitate și se notează prezența/absența contactelor
pe partea nelucrătoare și apoi lucrătoare. Aceste contacte în miscari excentrice pot fi verificate cu
hârtie subțire de articulatie. Orice cuspid posterior care agata hartia de ocluzie va fi vizibil (Fig.
1-21). Dinții aflați în suprasolicitare pot dezvolta mobilitate, care trebuie confirmată prin palpare
(Fig. 1-22).

Fig 1-21 Folie Mylar subțire (folie de salvare) (A) care poate fi folosită pentru a testa contactele
excentrice (B)
Fig 1-22 A, Fremitusul (mișcare la palpare) indică contacte dentare în mișcările laterale. B,
Mobilitatea se evaluează exercitând forțe orizontale asupra dintelui, plasând două mânere ale
unor instrumente de o parte și de cealaltă a dintelui.

MANEVRABILITATEA MANDIBULEI
Ușurința cu care pacientul misca mandibula, ca și ușurința cu care poate fi ghidat în mișcările
centrice și excursive trebuie evaluate pentru stabilirea functionalitatii neuromusculare și
masticatorii. Dacă pacientul a dezvoltat un tipar de reflexe protective, manipularea mandibulei
către pozițiile reproductibile poate fi dificila sau imposibila. Un pacient poate deplasa cu usurinta
mandibula în lateralitate de-o parte și poate intampina dificultati de partea contralaterala.
Asemenea situații cer o evaluare complexă ocluzala și neuromusculara. (vezi cap. 4 și 6).

EXAMINAREA RADIOLOGICA
Radiografiile digitale oferă informații suplimentare față de examinarea clinică. Detalii despre
întinderea suportului osos și structura rădăcinii fiecărui dinte sunt cruciale pentru stabilirea unui
plan complex de reabilitare protetica. Pentru limitarea expunerii la radiații, radiografiile trebuie
limitate la cele absolut necesare în luarea unei decizii. Pentru pacienții noi se solicita de obicei o
evaluare radiologică seriata a întregii dentitii (Fig. 1-23).
Ortopantomograma (Fig. 1-24) oferă informații despre prezența/absența dinților. Sunt utile în
evaluarea molarilor de minte și a dinților incluși dar și pentru evaluarea suportului osos înainte
de implant (vezi cap. 13) și verificarea posibilelor resturi radiculare rămase intraosos. Aceasta nu
oferă suficiente detalii pentru a se analiza suportul osos, structura rădăcinii, cariile sau patologia
periapicala.
Pentru disfunctia temporo-mandibulara pot fi necesare radiografii speciale, ca și pentru o
varietate de afectiuni osoase, dismetabolii, anomalii genetice, cum ar fi calcifierea arterei
carotide. Pentru evaluarea disfuncției temporo-mandibulare o radiografie transcraniana (Fig. 1-
25), cu ajutorul unui dispozitiv de poziționare, arată treimea laterala a condilului mandibular și
poate fi folositoare la detectarea unor modificări de poziție sau structura. Interpretarea poate fi
dificila si mai multe informatii se pot obține din alte imagini (Fig. 1-26). CT-ul este considerat
obligatoriu înaintea inserării majorității implanturilor. Poate fi vizualizat conturul osos și
volumul osului, luandu-se o decizie corecta asupra dimensiunilor implantului (Fig. 1-27).

Fig 1-23 A-C Bilanț radiologic care permite clinicianului să evalueze structurile fiecărui dinte și
suportul său osos
Fig 1-24 Un OPG nu se poate substitui bilanțului radiologic, deoarece prezintă distorsiuni. Cu
toate acestea, este foarte util pentru a evalua dinții care nu au erupt, pentru screeningul zonelor
edentate – eventuale resturi radiculare acoperite de gingie sau pentru a evalua osul înaintea
plasării unui implant.

Fig 1-25 O radiografie transcranială permite vizualizarea polului lateral al condilului mandibular
(săgeată)
Fig 1-26 Tehnicile imagistice mai sofisticate îi permit clinicianului să genereze secțiuni. A, CT
B, RMN-ul permite vizualizarea în detaliu a țesutului moale. B.
Fig 1-27 A, CT-ul este folositor pentru evaluarea definitivă a condițiilor patologice ale ATM,
deoarece permite vizualizarea detaliată a secțiunilor. B, Intervenție chirurgicală de augmentare
osoasă. C, Restaurarea finală

TESTAREA VITALITĂȚII
Înainte de începerea oricărui tratament restaurator, vitalitatea pulpara trebuie investigata în
general prin răspunsuri la teste termice. Acestea confirmă doar vitalitatea nervului evaluat și pot
duce la erori de diagnostic daca nervul este vatamat dar aportul de sange nu a suferit modificări.
Examinarea atenta a radiografiilor acestor dinti este necesara.
DIAGNOSTIC SI PROGNOSTIC
Nu toți pacienții care au nevoie de tratament protetic fix prezinta dificultati in vederea
diagnosticarii. Diagnosticele greșite sunt posibile mai ales cand pacientii se plang de durere sau
simptome de disfunctie ocluzala. Tratamente care sa elimine plangerile inițiale pot fi necesare,
cum ar fi tratamentul cariilor sau fracturilor.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
Cand istoricul și examinarea sunt complete, se face diagnosticul diferențial. Cele mai
probabile cauze ale problemelor observate sunt analizate, conducând spre un diagnostic final.
Exemplu de` diagnostic final: barbat 28 ani, fără istoric medical semnificativ, semne vitale
normale; nemulțumiri principale - fractura cuspid ML pe #30; dintii #1, #16, #17, #19, #32
absenți; pacientul raporteaza disconfort postoperator crescut după o extractie de molar; linia
surâsului înaltă; carii - #6 M, #12 D, #20 M-Oc, #30 MOD; tratament endodontic pe #8;
gingivita generalizată în 4 cadrane posterioare cu retractii la #23, #24, #25, pungi parodontale 5
mm pe #18, #30, #31; radiologic patologie periapicala la #30; teste vitalitate negativ #30
Acest scenariu ipotetic prezinta toate problemele pacientului, permitand stabilirea priorităților
în etapele planului de tratament (vezi cap. 3). În acest caz probabil că nemulțumirea principala a
pacientului a existat cu mult timp înainte ca el sa caute tratament.

PROGNOSTIC
Un prognostic este estimarea urmărilor posibile ale unei boli. Poate fi dificil de făcut dar nu
trebuie sa ii subestimam importantă, mai ales din punct de vedere al așteptărilor pacientului.
Prognosticul afectiunilor dentare este influențat de factori generali (varsta, rezistență scăzută a
mediului bucal) și factori locali (igiena, accesul pt igienizare, forțele care se aplica asupra
dintilor). De exemplu o persoana tanara cu boala parodontala are un prognostic mai rezervat
decât una în varsta, deoarece boala a evoluat mai timpuriu datorita scaderii rezistentei imunitare.
La realizarea planului de tratament trebuie sa se țină cont de toți acești factori.
Protezele fixe sunt plasate într-un mediu ostil: umiditate constanta, schimbări constante de
temperatura și aciditate. Toate observațiile sunt analizate intai individual și apoi corelate pentru
prognosticul final.

FACTORI GENERALI
Rata de carii a pacientului indica viitorul risc dacă afecțiunea este lăsată netratată. Variabilele
importante includ capacitatea pacientului de a înțelege și a urma măsurile de profilaxie.
Analizarea afectiunilor sistemice in raport cu varsta si starea generala de sanatate ofera
informatii importante. De exemplu incidența bolii parodontale este mai mare la diabetici, care
vor avea nevoie de măsuri speciale pentru reușita tratamentului.
Unii pacienți produc o forta ocluzala extrem de mare (see Fig. 7-39), spre deosebire de alții.
Dacă se descoperă hipertrofia muschilor ridicatori ai mandibulei, forțele pe care le vor suporta
restaurarile trebuie calculate mult mai mari față de un pacient fragil de 90 de ani cu hipotonie
musculară generalizată. Alt factor important în realizarea prognosticului este istoricul și succesul
tratamentelor stomatologice anterioare. Dacă acestea au rezistat mulți ani indică un prognostic
mai favorabil decat cele care au fost pierdute sau au produs probleme la scurt timp după
tratament.

FACTORI LOCALI
Supraacoperirea verticala a bdintilor anteriori are un efect direct asupra distribuției forțelor
ocluzale, fiind prin urmare un factor de prognostic. Supraacoperirea verticala minimala indica un
prognostic mai putin favorabil deoarece dinții posteriori vor suporta forțe mai mari (vezi cap. 4).
Cand fortele sunt medii sau mari este posibil sa creasca mobilitatea dintilor. Inghesuirile
adiacente unui molar care va primi o proteza la un pacient tanar în crestere fac mai dificila
stabilirea unui prognostic decât la un pacient în vârstă.
Mobilitatea dentara individuala, angulatia dintilor, structura rădăcinii, raportul coroană
rădăcina, și alte variabile au efect asupra prognosticului (vezi cap. 3).

INDEXUL DE DIAGNOSTIC PROTETIC (IDP) PENTRU PACIENTI PARTIAL EDENTATI

SAU NE-EDENTATI
American College of Prosthodontics (ACP) a dezvoltat indici pentru edentația parțială și
pentru pacienți fără edentatii care sunt rezumati în continuare. Acest ghid are scopul să ajute
medicul să găsească cel mai optim plan de tratament. Pentru fiecare indice sunt definite 4
categorii numerotate de la clasa I-IV. clasa I reprezinta o situatie clinica simpla, iar clasa a IV-a
una complexă. Indicii sunt meniti sa fie folositi de medici care tratează edentații parțiale sau
pacienți complet dentati. Beneficiile sistemului includ: consistentă intraoperatorie inbunatatita,
îmbunătățirea comunicarii interprofesionale, castiguri proportionale cu dificultatea restaurării,
îmbunătățirea condițiilor de verificare pentru admiterea în școli cu profil dentar, criterii
standardizate pentru studii și cercetare, consistență crescută a diagnosticului corect, simplificarea
deciziilor în conceperea planului de tratament.
Fiecare clasă cuprinde niște criterii clare de diagnostic (ideal sau minim, moderat, compromis
substantial, sever) ale urmatoarelor informații (pentru pacienții partial edentati):
1. Localizarea și extinderea zonei/zonelor edentate
2. Starea dintilor stalpi
3. Ocluzie
4. Creasta reziduala
Pentru pacienții cu dantura completa se evaluează numai starea dintilor și ocluzia.

LOCALIZAREA ȘI EXTINDEREA ZONELOR EDENTATE

Ideal sau minim compromis: zona edentata se localizeaza pe o singura arcada și una din
următoarele condiții este prezentă :
● breșă anterioara maxilara care nu depășește 2 incisivi
● bresa anterioara mandibulara care nu depaseste 4 incisivi
 ● Orice breșă posterioară care nu depășește 2 premolari sau un premolar și un molar

Moderat compromis: edentatie pe ambele arcade și una din următoarele condiții prezenta:
● Breșă anterioara maxilara nu depășește 2 incisivi
● Bresa anterioara mandibulara nu depaseste 4 incisivi
● Orice breșă posterioară care nu depășește 2 premolari sau 1 premolar și 1 molar
● Caninul maxilar sau mandibular absent

Substantial compromis: include următoarele condiții:

● Orice breșă posterioara mandibulara sau maxilara mai mare de 3 dinți sau 2 molari
● Orice bresa edentata, în zona anterioară sau posterioară, de 3 sau mai mulți dinți

Sever compromis:
● Orice arie edentata sau combinatie de arii edentate care necesita un nivel ridicat de
colaborare din partea pacientului pentru obținerea și păstrarea rezultatelor

STAREA DINTILOR STALPI (pentru pacienți complet dentati)

În cazul dintilor stalpi ideali sau minim compromisi:
● Nu se indica terapie protetica
În cazul dintilor moderat compromisi:
● Structura dentară insuficientă pentru retentia sau suportul restaurarilor intracoronare in 1
sau 2 sextanti
● Tratament local preprotetic necesar în 1 sau 2 sextanti (proceduri parodontale,
endodontice, ortodontice)
În cazul dintilor substanțial compromisi:
● Structura dentară insuficientă pentru retentia sau suportul restaurarilor intracoronare in 4
sau mai mulți sextanti
● Tratament local preprotetic necesar în 4 sau mai mulți sextanti
În cazul dintilor sever compromisă:
● Punțile au un prognostic rezervat

OCLUZIA
În cazul dintilor ideali/minim compromisi:
● Nu necesita tratamente preprotetice
● Relatii clasa I Angle
În cazul dintilor moderat compromisi:
● Necesara terapia pentru ajustari localizate (enameloplastie, slefuiri selective)
● Clasa I Angle
În cazul dintilor substanțial compromisi:
 ● Necesare intervenții de corectare a întregii scheme ocluzale dar fără modificarea
dimensiunii verticale de ocluzie
● Clasa II Angle
În cazul dintilor sever compromisă:
● Necesare intervenții de corectare a întregii scheme ocluzale și a dimensiunii verticale de
ocluzie
● Clasa II Angle subdiviziunea 2, clasa III Angle

CREASTA REZIDUALA
Sistemul de clasificare utilizat pentru evaluarea edentațiilor complete este folosit și pentru
evaluarea crestelor din edentații parțiale.

SISTEM DE CLASIFICARE
Cele 4 criterii si subclasificarile lor sunt organizate într-un sistem pentru edentația parțială;
pentru pacienții fără edentatii vor fi luate în calcul doar cele 2 criterii menționate anterior.

Clasa I
Aceasta clasa (Figs. 1-28 și 1-29) include criteriile ideale sau cazurile minim afectate. Toate
cele 4 criterii de diagnostic sunt favorabile:
1. Localizarea și extinderea ariei edentate sunt ideale sau minim compromise:
● Edentatie pe o singura arcada
● Zona edentata nu compromite fiziologic dintii stalpi
● Breșă poate include orice edentatie anterioara maxilara care nu depășește 2
incisivi/ mandibulara care nu depășește 4 incisivi, sau orice edentatie posterioară
care nu depășește 2 premolari sau 1 premolar și 1 molar
2. Starea dintilor stalpi este ideala sau minim afectata și nu necesita tratament preprotetic
3. Ocluzie ideala sau minim compromisa care nu necesita terapie preprotetica; clasa I Angle
4. Clasa reziduala se incadreaza in clasa I a clasificarii edentatiilor totale
Fig 1-28 Clasa I. Acest pacient este catalogat în clasa I, datorita stării ideale sau minim
compromisă a spațiului edentat, al stării dinților stâlpi și al ocluziei. Există o singură edentație
într-unul dintre sextanți. Creasta edentată este tipul A. A, Normă frontală, intercuspidare
maximă. B, Normă laterală dreaptă, IM. C, Normă laterală stângă, IM. D, Normă ocluzală,
arcada maxilară. E, Normă ocluzală, Arcada mandibulară. F, Normă frontală, poziția de cap la
cap în propulsie. G, Normă laterală dreaptă, cap la cap in lateralitate dreapta H, Normă laterală
stânga, cap la cap in lateralitate stânga. I, Bilanț radiologic complet
Fig 1-29 Clasa I. Acest pacient este catalogat în clasa I, datorita stării ideale sau minim
compromisăa dinților și a ocluziei. Există o singură restaurare de amalgam voluminoasă ce
necesită o coroană de acoperire într-unul dintre sextanți. A, Normă frontală, intercuspidare
maximă. B, Normă laterală dreaptă, IM. C, Normă laterală stângă, IM. D, Normă ocluzală,
arcada maxilară. E, Normă ocluzală, arcada mandibulară. F, OPG

Clasa II
 Aceasta clasa (Figs. 1-30 și 1-31) este caracterizată de o compromitere moderata a ariilor
edentate pe ambele arcade, dinti stalpi care necesita tratament preprotetic localizat, ocluzie care
necesita terapie preprotetica localizată și limitata și crește reziduale clasa II.
1. Localizarea și extinderea ariilor edentate sunt moderat compromise:
● Zone edentate pe 1 sau ambele arcade
● Zonele edentate nu compromit suportul fiziologic al dintilor stalpi
● Zonele edentate pot include orice edentatie anterioara maxilara care nu depășește
2 incisivi, orice breșă anterioara mandibulara care nu depășește 4 incisivi, orice
breșă posterioara (maxilara sau mandibulara) care nu depășește 2 premolari sau 1
molar și 1 premolar, sau orice canin lipsa (maxilar sau mandibular)
2. Condiția dintilor stalpi moderat compromisa:
● Stalpii din 1 sau 2 sextanti au structura dentară insuficientă pentru retentia și
suportul intracoronar sau extracoronar al restaurarilor
● Stalpii din 1 sau 2 sextanti necesita terapie preprotetica localizată
3. Ocluzie moderat compromisa:
● Corectarea ocluziei prin terapie preprotetica localizată
● Clasa I Angle
4. Crestele reziduale se incadreaza in clasa II din clasificarea edentatiei totale
Fig 1-30 Clasa a II-a. Acest pacient este încadrat în clasa a II-a, deoarece există zone edentate în
doi dintre sextanți, pe arcade diferite. A, Normă frontală, intercuspidare maximă. B, Normă
laterală dreaptă, IM. C, Normă laterală stângă, IM. D, Normă ocluzală, arcada maxilară. E,
Normă ocluzală, Arcada mandibulară. F, Normă frontală, poziția de cap la cap în propulsie. G,
Normă laterală dreaptă, cap la cap in lateralitate dreapta H, Normă laterală stânga, cap la cap in
lateralitate stânga. I, Bilanț radiologic complet

Fig 1-31 Clasa a II-a. Acest pacient este încadrat în clasa a II-a, deoarece unul dintre sextanți
prezintă trei restaurări defectuoase într-o zonă de importanță estetică. Variabilele adiționale
legate de arhitectura gingivală și de proporțiile individuale ale dinților crest complexitatea
diagnosticului. A, Normă frontală, intercuspidare maximă. B, Normă laterală dreaptă, IM. C,
Normă laterală stângă, IM. D, Normă ocluzală, arcada maxilară. E, Normă ocluzală, Arcada
mandibulară. F, OPG
Clasa III
Aceasta clasa (Figs. 1-32 și 1-33) este caracterizată de compromiterea substanțială a ariilor
edentate pe ambele arcade și a suportului, dinti stalpi care necesita tratamente preprotetice
substanțiale, ocluzie care necesita corectarea în întregime dar fără modificarea DVO, condițiile
crestei reziduale clasa III.
1. Localizarea și extinderea breșelor edentate este substanțial compromisa:
● Breșe prezente pe 1 sau 2 arcade
● Zonele edentate compromit suportul fiziologic al dintilor stalpi
● Zonele edentate pot include orice edentatie posterioara maxilara sau mandibulara
mai mare de 3 dinți sau 2 molari și orice edentatie anterioara/posterioară de mai
mult de 3 dinti
2. Condiția dintilor stalpi moderat compromisa:
● Stalpii din 3 sextanti au țesut dentar insuficient pentru retentia unor restaurari
intracoronare/extracoronare
● Stalpii din 3 sextanti necesita terapie locală preprotetica substanțială (tratamente
parodontale, endodontice, ortodontice)
● Stalpii au un prognostic bun
3. Ocluzia substanțial compromisa:
● Întreaga schema ocluzala trebuie restaurată, inclusiv prin modificarea DVO
● Clasa II Angle
4. Crește reziduale clasa III conform clasificarii de la edentatia totala
Fig 1-32 Clasa a III-a. Acest pacient se încadrează în clasa a II-a, deoarece prezintă edentații pe
ambele arcade, în multiple locuri pe fiecare arcadă. Starea dinților stâlpi este compromisă sever
ca urmare a necesității tratamentului prin restaurări extracoronare. Unii dinți sunt extruzați sau
malpoziționați. Ocluzia este compromisă sever, deoarece este nevoie de o reechilibrare ocluzală
fără a crește DVO. A, Normă frontală, intercuspidare maximă. B, Normă laterală dreaptă, IM. C,
Normă laterală stângă, IM. D, Normă ocluzală, arcada maxilară. E, Normă ocluzală, Arcada
mandibulară. F, Normă frontală, poziția de cap la cap în propulsie. G, Normă laterală dreaptă,
cap la cap in lateralitate dreapta H, Normă laterală stânga, cap la cap in lateralitate stânga. I,
Bilanț radiologic complet

Fig 1-33 Clasa a III-a. Acest pacient se încadrează în clasa a III-a deoarece prezintă restaurări
voluminoase de amalgam și compozit defectuoase în patru sextanți. Structurile dentare restante
sunt compromise sever, mai ales în zonele posterioare. Ocluzia este compromisă sever, deci este
nevoie de o reechilibrare ocluzală fără a crește DVO. A, Normă frontală, intercuspidare maximă.
B, Normă laterală dreaptă, IM. C, Normă laterală stângă, IM. D, Normă ocluzală, arcada
maxilară. E, Normă ocluzală, Arcada mandibulară. F, OPG

Clasa IV
 Aceasta clasa (Figs. 1-34 și 1-35) de compromiterea severă și extinsă a ariilor edentate,
dintilor stalpi,ocluziei și crestelor edentate, toate necesitand tratamente preprotetice majore; are
un prognostic rezervat
1. Localizarea și extinderea breșelor edentate duc la compromiterea severă a schemei
ocluzale:
● Breșele edentate pot fi extinse și prezente pe ambele arcade
● Zonele de edentatie compromit suportul fiziologic al dintilor stalpi, aceștia avand
un prognostic rezervat
● Zonele edentate includ defecte maxilo-faciale genetice/secundare
● Cel puțin o bresa edentata are un prognostic rezervat
2. Dintii stalpi sever compromisi:
● Stalpii din 4 sau mai mulți sextanti nu au țesut dentar suficient pentru menținerea
unor restaurari intracoronare/extracoronare
● Stalpii din 4 sau mai mulți sextanti necesita terapie preprotesica substantiala
● Dinti stalpi cu prognostic rezervat
3. Ocluzia este sever compromisa:
● Este necesara refacerea intregii scheme ocluzale, inclusiv a DVO
● Clasa II subdiviziunea 2/ clasa III Angle
4. Crestele reziduale corespund cu clasa a IV-a de la clasificarea edentatiei totale
Alte caracteristici includ manifestări severe ale unor afectiuni locale sau sistemice, inclusiv
sechele după tratamente oncologice, diskinezie/ataxie maxilo-mandibulara, tulburări psihice
(pacienții care sunt nemulțumiți după un tratament anterior corect efectuat).
Fig 1-34 Clasa a IV-a. Acest pacient se încadrează în clasa a IV-a, deoarece prezintă zone
edentate pe ambele arcade, iar suportul fiziologic este compromis. Dinții stâlpi sunt compromiși
sever ca urmare a atriției avansate și a restaurărilor defectuoase, ceea ce necesită restaurări
extracoronare și terapie adjuvantă. Ocluzia este comprimisă sever, deci necesită restabilirea
DVO și a unei scheme ocluzale corecte. A, Normă frontală, intercuspidare maximă. B, Normă
laterală dreaptă, IM. C, Normă laterală stângă, IM. D, Normă ocluzală, arcada maxilară. E,
Normă ocluzală, Arcada mandibulară. F, Normă frontală, poziția de cap la cap în propulsie. G,
Normă laterală dreaptă, cap la cap in lateralitate dreapta H, Normă laterală stânga, cap la cap in
lateralitate stânga. I, Bilanț radiologic complet
Fig 1-35 Clasa a IV-a. Acest pacient este încadrat în clasa a IV-a, deoarece atriția avansată a
suprafețelor ocluzale este prezentă în peste trei sextanți. Ocluzia este comprimisă sever, deci
necesită restabilirea DVO și a unei scheme ocluzale corecte. A, Normă frontală, intercuspidare
maximă. B, Normă laterală dreaptă, IM. C, Normă laterală stângă, IM. D, Normă ocluzală,
arcada maxilară. E, Normă ocluzală, Arcada mandibulară. F, OPG

GHID PENTRU UTILIZAREA SISTEMULUI DE CLASIFICARE PDI PENTRU EDENTAȚII

PARȚIALE ȘI PACIENȚI FĂRĂ EDENTATII
 Analiza diagnosticului este usurata de utilizarea unei fise (Fig. 1-36 și Table 1-1). Fiecare
criteriu este evaluat și se bifeaza în casuta corespondenta. În cazurile în care diagnosticul
pacientului se suprapune cu 2 sau mai multe clase se va selecta cea mai complexa clasa.
Următoarele indicații trebuie urmate pentru a asigura încadrarea corecta în clasa de diagnostic
corespondenta:
1. Anticiparea unor viitoare tratamente protetice nu trebuie sa influențeze încadrarea
situației actuale
2. Terapia preprotetica poate modifica clasa actuala. Clasificarea trebuie reevaluata după
îndepărtarea unor proteze existente
3. Exigențele estetice crescute măresc clasa cu 1 nivel in cazul pacientilor care se
incadreaza in clasa I/II
4. Prezenta disfunctiilor temporomandibulare cresc clasa de incadrare cu 1 sau mai multe
nivele în cazul pacienților clasa I/II
5. La pacientii care se prezinta cu edentatie totala maxilara si edentatie partiala mandibulara
fiecare arcada este diagnosticata conform clasificarii de rigoare. Maxilarul se clasifică
conform criteriilor de la edentatia totala și mandibula conform celor de la edentația
parțială. Singura excepție de la aceasta regula este edentatia totala mandibulara în
combinatie cu edentația parțială maxilara. Aceasta situatie clinică impune o complexitate
mare și morbiditate mare și prin urmare va fi încadrată în clasa a IV-a
6. Sanatatea parodontala este corelată strâns cu diagnosticul și prognosticul pacienților
partial edentati. Pacienții trebuie sa beneficieze de stabilizare parodontala pentru ca
tratamentul protetic să aibă succes

Clasificarea pentru edentații parțiale se bazează pe cele mai obiective criterii disponibile
pentru facilitarea folosirii acestui sistem. Aceasta standardizare ajuta la imbunatatirea
comunicarii intre medici cu specializari diferite și între medic și pacient. Prin acest sistem se
identifica pacienții care au nevoie de un medic specialist în problemele de care suferă. Sistemul
de clasificare este valoros și în cercetare pentru evaluarea rezultatelor diferitelor metode de
tratament. De asemenea, după consultații în ambulatoriu, pacienții pot fi incadrati într-o clasa și
indrumati spre specialitatea unde se încadrează.
SUMAR
O anamneza si o examinare clinica minutioasa ofera suficiente date clinicianului pentru
stabilirea unui diagnostic corect și a unui plan de tratament cu rezultate bune. Dacă acestea sunt
efectuate superficial se pot pierde detalii importante, ducând la apariția unor probleme dificil sau
imposibil de corectat pe decursul tratamentului. De asemenea poate fi afectat prognosticul și
rezultatul final. Este necesar sa intelegem nemulțumirile fiecărui pacient și așteptările lui de la
tratamentul care urmează sa fie inceput. Majoritatea problemelor care apar în tratamentul prin
proteze fixe se datoreaza datelor insuficiente colectate prin anamneza si consultatie. Prognosticul
pacientului este influențat de factori generali și locali.