Capitolul 3

                                  PLANUL DE TRATAMENT

Planul de tratament constă în alcătuirea unor etape de tratament logice pentru

reabilitare a sănătății orale a pacientului, obținerea unei funcționalități și estetici optime.
Planul trebuie prezentat pe pacientului cu detalii, în mod scris și oral. O bună comunicare cu
pacientul în timpul explicării planului de tratament este foarte importantă. Majoritatea
problemeleor dentare se pot rezolva în mai multe feluri. Planul de tratament se stabilește în
dependență de preferințele pacientului și posibilitățile lui financiare (concerns). Pacientul este
informat despre condițiile actuale în cavitatea orală, despre problemele care pot apărea în
cazul în care nu se tratează, despre amploarea planului de tratament, timpul și costurile
necesare realizării tratamentului, și nu în ultimul rând despre necesitatea menținerii igienei
orale, precum și monitorizarea în timp pentru a garanta succesul tratamentului. Înainte ca să
se realizeze vreo procedură ireversibilă, pacientul trebuie să înțeleagă că procedurile
planificate pot suferi modificări, dacă pe parcursul tratamentului se descoperă alte informații.
La final, planul de tratament urmează să fie etapizat.

IDENTIFICAREA NECESITĂȚILOR PACIENTULUI

Un plan de tratament de succes se bazează pe identificarea necesităților pacientului.
Succesul nu este asigurat dacă practicianul tinde să efectueze un tratament ,,ideal,, însă care
nu corespunde necesităților pacientului. În mai multe cazuri, se prezintă mai multe variante de
planuri de tratament, fiind explicate avantajele și dezavantajele în fiecare caz. dacă se omite
explicarea acestor detalii se poate considera efectuarea (comiterea) unei neglijențe legale.
Tratamentul are unul sau mai multe din următoarele obiective: tratamentul unei anumite
afecțiuni, prevenirea apariției altor afecțiuni noi, restabilirea funcțiilor și îmbunătățirea
esteticii.

TRATAMENTUL AFECȚIUNILOR EXISTENTE

Afecțiunile existente, înainte de tratament sunt relatate în timpul examenului clinic
( Vezi Capitolul 1). Afecțiunile active (acute) pot fi ținute sub observație și se evită factorii
declanșatori, se descoperă și se îmbunătățesc factorii de protecție ( Img. 3-1). De exemplu,
instruirea igienei orale la pacient va duce la reducerea plăcii dentare reziduale, care va duce la
scăderea riscurilor de producere a cariilor. Aceasta va duce, de asemenea, la îmbunătățirea
sănătății gingivale și deținerea unui țesut mult mai rezistent la afecțiuni. La pacienți cu un
teren extins de carii sunt necesare măsuri preventive adiționale ( de exemplu: lavaje bucale,
pastă de dinți cu cantități crescute de fluor, analiza dietei). Tratamentul restaurativ inlocuiește
structurile afectate ale dinților sau dinții lipsă, însă este necesar și un control prin care să se
descopere cauzele afecțiunilor.
 Fig 3-1 Control al plăcii bacteriene nesatisfăcător și carii dentare

PREVENIREA VIITOARELOR AFECȚIUNI

Afecțiunile unui individ pot fi prevenite cunoscând istoricul bolilor personale și a

prevalenței populației generale la o anumită boală. Se impune efectuarea unui tratament
preventiv, dacă există risc de apariție a anumitor afecțiuni. Una dintre primele faze ale
tratamentului este de a stabiliza afecțiunile acute, care deseori implică înlocuirea restaurărilor
defectuoase și tratamentul cariilor. Dacă inițial pacientul s-a prezentat cu o igienă deficitară,
practicianul trebuie să monitorizeze dacă există îmbunătățiri ale rezultatelor controlului plăcii
dentare. Dacă nu există îmbunătățiri, se întreprind noi metode de igienizare a cavității orale. O
igienă orală deficitară afectează planul de tratament final. 

RESTABILIREA FUNCȚIILOR
Inițial, chiar dacă nu se pot exeecuta niște măsurători exacte, nivelul funcțiilor se poate
sesiza în timpul examinării. Funcțiile afectate (masticația, vorbirea) pot fi îmbunătățite prin
inițierea unui tratament corect. Înainte de tratamentul prin protezare fixă se poate repoziționa
mandibula prin oclusal reshaping ( Vezi Capitolele 4 și 6) și repoziționarea ortodontică în
poziție mult mai favorabile înainte de înlocuirea dinților lipsă. 

ÎMBUNĂTĂȚIREA ASPECTULUI
Deseori pacientul se adresează medicului dentist pentru a îmbunătăți estetica. Este
destul de greu de a atinge obiectivul estetic ( Vezi Capitolul 13). Medicul trebuie să înțeleagă
bine așteptările pacientului, punctul lui de vedere în ce privește estetica. Dacă aparențele
estetice ale pacientului sunt departe de valorile sociale acceptate, pacientul trebuie atenționat
de existența unor posibilități de corectare. Nu se fac compromisuri ale sănătății orale în
favoarea aparențelor estetice. Pacientul trebuie să fie mereu avertizat de posibilitatea
aparițiilor unor reacții adverse, ca și consecință a unui tip de tratament.

TEHNICI SI MATERIALE DISPONIBILE

Toate materialele și tehnicile de restaurare prezintă limite și niciuna nu indeplinește în
totalitate proprietătile structurii dure dentare. Clinicienii au datoria de a întelege aceste limite
anterior alegerii unei tehnici potrivite. Aceasta atitudine ne ajută să evităm o abordare
experimentală a tratamentului. 

Materiale plastice
Materialele plastice ( ex: amalgam pe baza de Ag sau rasini pe baza de compozit) sunt
cele mai frecvent utilizate în restaurările dentare. Ele permit o restaurare simplă și
conservativă a dinților ce prezintă leziuni. Totuși, proprietățile mecanice ale acestora sunt
inferioare comparativ cu cele ale coroanelor metalice și metalo-ceramice. Longevitatea
restaurărilor cu material plastice depinde de rezistența și integritatea structurii dentare
remanente. Când structura dentară necesită ranforsare, se cere fabricarea unei coroane
metalice ce va acoperi un bont sau un pivot realizat din amalgam sau rasină pe bază de
compozit. 
Restaurarile din amalgam voluminoase (fig 3-2A) sunt modelate sau sculptate direct în
cavitatea orală. Din cauza gradului mare de dificultate al acestei abordări directe, poate rezulta
contur și adaptare ocluzală precară. Metoda indirectă, utilizată în fabricarea coroanelor (fig, 3-
2 B), facilitează realizarea unei restaurari modelate cu precizie.
 
Materiale metalice
Coroanele metalice sunt fabricate în laboratorul de tehnică dentară și sunt fixate cu un
agent de cimentare. Acestea se adaptează pe preparația dentară precum un degetar pe deget.
Pentru a scadea contactul agentului de cimentare cu fluidele orale, o coroana definitiva trebuie
să prezinte o adaptare buna pe preparație. Însușirea unei tehnici precise pemite fabricarea
coroanelor metalice ce prezintă o inchidere marginală excelenta și modelarea suprafețelor
axiale și ocluzale cu precizie. Duplicarea unei forme anatomice optime în cazul coroanelor
facilitează păstrarea sănătății parodontale și a funcției ocluzale. Suprafața internă a coroanei
trebuie să permită adaptarea sa pe bont fară a exista interferențe cu pereții verticali ai acestuia,
rămânând stabile și nedeplasandu-se în timpul funcțiilor. Așadar coroanele trebuiesc fabricate
în limitele admise.  Preparația pentru o coroana metalica este importantă și este descrisă în
detaliu în Capitolul 7 -10.
 
Restaurarile intracoronare
O restaurare intracoronara metalică (fig. 3-3) sau inlay, se bazeaza pe forta structurii
dure dentare pentru sprijin si retentive, asemenea restaurarilor cu materiale plastice. Un volum
mai mare de structură dentară este necesar pentru a evita efectul de pană la nivelul pereților
preparației. Așadar, această preparație este contraindicată pe dinții a căror rezistență este
scăzută. Dacă sunt fabricate corect, inlay-urile intracoronare sunt stabile în timp datorită
rezistenței și gradului scăzut de coroziune ale aliajelor pe baza de Au; totuși, în cazul unui
dinte ce prezintă o leziune carioasă proximală, realizarea unui inlay implică îndepărtarea unei
cantități mai mari de substanță dură dentară decât în cazul unei restaurații cu amalgam. 

B
Fig 3-3 A, Inlayul mesio-ocuzo-distal (MOD) este în general contraindicat deoarece este un
risc mare de fractură a dintelui. În orice caz, poate să fie o restaurare de foarte lunga durată.
Aceste inlayuri plasate in 1948 sunt încă satisfăcătoare dupa 58 de ani.
B, Aceste restaurări mici de aur au fost plasate in 1943

Fig. 3-2 A, Această restaurare de amalgam este greu de condensat si conturat corespunzător.
B, coroana de metal este mai puternică și poate fi modelată printr-o procedură indirectă în
laboratorul de tehnică tendară

Restaurările extracoronare
Restaurările extracoronare metalice (fig 3-4), coroanele, încercuiesc toată structura
dură dentară restantă sau o porțiune a acesteia, împreună cu suprafața ocluzală. Coroanele
protejează și conferă rezistență dinților slabiți prin procese carioase sau traumă. Pentru a
asigura volumul de material necesar care să confere rezistență, o cantitate mai mare de
structură dentară trebuie îndepărtată comparativ cu restaurările intracoronare. Marginile unei
restaurări extracoronare sunt deseori localizate în apropierea sau sub marginea gingivală
 liberă, ceea ce îngreunează întretinerea sănătății țesuturilor. Preparația dentară pentru o
restaurare extracoronară poate fi îmbinată cu caracteristici ale restaurarilor intracoronare (ex:
șanțuri și puțuri) pentru a spori retenția mecanică. 

Materiale metalo-ceramice
Coroanele metalo-ceramice (fig 3-5) sunt alcatuite dintr-un strat de portelan cu
coloristica asemanatoare dintelui ce adera la o infrastructura metalica. Sunt utilizate cand o
coroana totala este necesara pentru reabilitare estetica si functionala. Structura dentara
necesita reducere suficienta astfel incat sa confere spatiu pentru ca stratul de portelan sa aiba o
infatisare naturala. Asadar preparatia pentru o coroana metalo-ceramica se afla printre cele
mai putin conservative, desi structura dentara poate fi conservata daca cea mai vizibila parte a
restaurarii este placata cu ceramica. 
Inchiderea marginala vestibulara pentru o restaurare metalo-ceramica este frecvent
vizibila si poate influenta negativ functia estetica. Acest aspect poate fi rezolvat prin plasarea
marginilor preparatiei subgingival, insa crescand  riscul de inflamatie gingivala; acest lucru
trebuie evitat ori de cate ori este posibil. Estetica poate fi imbunatatita prin realizarea
inchiderii marginale vestibulare din ceramica, acest aspect este discutat in Capitolul 24 si este
o procedura de laborator dificila. 

Coroane metalice cu fațete de rășină

Restaurările sub formă de fațete din rășină au fost forte populare inainte ca tehnica
metalo-ceramică sa fie complet dezvoltată, dar problemele cu uzura și decolorarea fațetei de
poly-methyl methacrylat (fig. 3-6) au limitat utilizarea lor pe termen lung. Tehnica actuală cu
fațete din rășină încorporează materiale pe bază de bis- GMA (bisphenol -A glycidyl
dimethacrilat) care are proprietăți fizice mai bune decât rășinile acrylice folosite anterior iar
tehnica adezivă îmbunătățește legătura cu metalul de suport.

B
C
Fig. 3-5 Restaurări metalo-ceramice

Fig 3-4 A, Coroane metalice. B, C Coroane cu fațete parțiale

Fig. 3-6 Fațetă acrilică uzată

Rasină ranforsată cu fibre

Progresul făcut în tehnologia rășinilor compozite, în mod special prin introducerea
fibrelor de sticlă și polietilenă, a propulsat utilizarea restaurărilor indirecte de rașină
compozită pentru inlay-uri, corone și punți. Rezultatele sunt excelente în ceea ce privește
închiderea marginală și estetică (fig 3-7), însă acestea nu rezistă testului timpului din punct de
vedere funcțional. Așadar, acestea sunt foarte utile când sunt utilizate ca restaurări provizorii
de lunga durata.

Total ceramică

Coroanele, inlay-urile și fațetele dentare realizate în totalitate din porțelan se regăsesc

printre cele mai apreciate restaturări fixe din punct de vedere estetic (Fig 3-8). Dezavantajele
includ lipsa de rezistență și, funcție de metoda de realizare,   dificultate în obținerea unei
adaptări bune interna și marginală. Unele restaurări total ceramice sunt realizate în cabinet, în
timp ce altele trebuiesc fabricate în laboratorul de tehnică dentară. În general, adaptarea
internă a unor restaurări realizate în laboratorul de tehnică dentară este superioară celor
rezultate din frezaj în cabinetul stomatologic. Avantajul ultimei metode constă în realizarea
unei restaurări estetice într-o singură sedință, fără a fi necesară o restaurare provizorie.
Actualmente atenția este concentrată pe îmbunătățirea rezistenței restaurărilor estetice prin
fațetarea cu o ceramica translucida a unei infrastructuri de aluminiu, zirconiu, spinel sau
disilicat de litiu sau prin utilizarea unui material translucid ranforsat cu leucit. Restaurările
monolitice se regasesc printre restaurările ceramice cele mai rezistente, iar coroanele de
zirconiu monolitic “machiat” prezintă o estetică acceptabilă pentru dinții posteriori.
Restaurarile total ceramice sunt fabricate prin tehnici indirecte și sunt cimentate cu rasina
compozita. Demineralizarea cu acid a suprafetelor interne a coroanelor se realizează pentru a
obtine retenții. 

Punți dentare
O punte dentară (Fig. 3-9) este deseori indicată când unul sau mai mulți dinți necesită
extracție sau există edentații. Acești dinți vor fi înlocuiti de către corpul de punte care este
proiectat astfel încât să îndeplinească funcționalitatea și estetica dinților lipsă. Corpurile de
punte sunt atașate prin conectori de elementele de agregare, acestea fiind restaurări realizate
pe dinții stâlpi.
Toate componentele unei punți dentare sunt fabricate și asamblate în laboratorul de
tehnică dentară anterior cimentării în cavitatea orală. Acest lucru implică un paralelism precis
al dinților stâlpi. Deoarece forțele de dislocare exercitate asupra fiecarui element de agregare
sunt mari, este esentială realizarea unor restaurări retentive. A fost dovedit că punțile prezintă
un succes mare pe termen lung, acesta fiind asigurat prin controlul extinderii si directiei
incărcării dinților și prin însușirea unei igiene orale bune ale pacientului. 

Supraprotezarea pe implant

Unul sau mai mulți dinți lipsă (fig. 3-10) pot fi înlocuiți cu o coroană angrenată pe
implant. Pentru ca tehnica de osteointegrare să aiba succes, osul este forat atraumatic la
dimensiunile exacte pentru cilindrul de titan. Implanturile sunt plasate și neîncărcate pentru
cateva luni pentru a se osteointegra sau restaurate imediat cu o coroana provizorie. Ulterior,
funcționalitatea și estetica sunt refăcute prin intermediul unei lucrări protetice. (vezi cap 13)

Proteze parțiale mobilizabile

Proteza parțială mobilizabilă (fig. 3-11) este proiectată pentru a substitui dinții lipsă și
structurile lor de susținere. Fortele ce vor fi aplicate pe o proteză parțială mobilizabilă se vor
distribui asupra dinților restanți și crestelor alveolare reziduale. Forțele pot fi controlate cu
exactitate în situația în care dinții stâlpi sunt remodelați cu ajutorul unor lucrări protetice fixe.
Acestea se vor realiza pentru a respecta liniile de ghidaj și menținerea prin lăcasuri pentru
pinteni ocluzali. Cerințele de design pentru protezele parțiale mobilizabile pot afecta
preparațiile dentare, necesitand analiza la paralelograf a viitoarelor coroane plasate pe dinții
stâlpi.

Proteze totale
Cele mai frecvente dificultăți cu care ne confruntăm în protezarea totală se referă la
lipsa stabilității protezei și pierderea treptată a suportului osos de-a lungul timpului.
Stabilitatea protezei este sporită dacă aceasta prezintă o schemă ocluzală atent proiectată.
Stabilitatea protezei totale maxilare poate fi problematică în situația în care singurii dinți
menținuți pe arcadă sunt incisivii inferiori, ceea ce garantează daună maxilarului. Dar orice
plan de tratament care include o restaurare prin intermediul protezării totale, având drept
antagoniști restaurări fixe, necesită o planificare atentă a schemei ocluzale. (fig 3-12)  În
anumite cazuri, realizarea unei supraprotezări pe rădacinile dinților tratați endodontic, poate
ajuta în prezervarea crestei alveolare reziduale și în sporirea stabilității protezei totale. 

Fig. 3-7 Proteze fixe ranforsate cu fibră

Fig 3-8 Proteze complet ceramice

Abutment tooth

Edentulous
ridge

TRATAMENTUL EDENTATIILOR
Abutment
preparation

Partial-coverage Pontic Connector FPD

retainer components

A B
Fig. 3-9 A, Proteză fixă realizată din 3 elemente - componentele principale. B, Rigididatea
punții atașată de coroane pe dinții stâlpi. Conectorii ar trebui sa ocupe zonele de contact
interproximal si sa fie suficient de mari pentru a oferi rezistență dar nu prea mari pentru a nu
retenționa placă bacteriană.

Un plan de tratament ce include restaurare prin intermediul lucrărilor protetice fixe

include deseori și protezarea edentațiilor.  Cauzele principale ale pierderii dinților sunt: caria
dentară și boala parodontală. Există totuși situații mai rare în care dinții sunt absenți
congenital, ca rezultat al unei traume sau din cauza unui neoplasm. 

Decizia de extractie a unui dinte

Decizia de extractie a unui dinte se va lua dupa cantarirea avantajelor si dezavantajelor
pastrarii sale. Uneori este posibila pastrarea unui dinte aparent incurabil prin tehnici
specializate si complexe. In aceste situatii, pacientul trebuie sa inteleaga riscurile si beneficiile
deciziei. In alte situatii, extractia dentara este tratamentul de electie. Totusi, modul in care
dintele extras va fi inlocuit este recomandat sa se decida in acelasi moment si nu dupa luni sau
ani postextractional. 

Consecințele extracțiilor fără tratament protetic

Decizia de a proteza sau nu un dinte lipsă necesită o analiză atentă a costurilor și
beneficiilor acesteia. Prin pierderea suportului osos în zona posterioară și a dinților posteriori
rezultă forțe excesive ce acționează asupra dinților restanți, cauzând leziuni și scăderea
eficienței funcționalității. Studiile au aratat că realizarea funcțiilor este posibilă cu o ocluzie
posterioară redusă, deși restaurând o edentație de molar second cu o coroană agregată pe
implant arată o îmbunatațire obiectivă a funcției masticatorii și a satisfacției subiective.
Neprotezarea unui dinte poate duce la pierderea aliniamentului normal al dinților. Echilibrul
forțelor exercitate anterior asupra acelui dinte de catre dinții vecini, dinții antagoniști,
parodonțiul de susținere, țesuturile moi precum obrajii, buzele și limba este tulburat.
Consecințele se referă la migrarea în plan vertical a dinților/dintelui antagonist, migrarea
orizontală a dintilor adiacenți breșei edentate cu înclinare spre aceasta și pierderea contactului
interdentar a dinților vecini. În schimb, aceste modificări se pot observa și prin afectarea
parodonțiului marginal și a ocluziei. Totuși, dinții vecini breșelor edentate nu sunt expuși unui
risc de deteriorare, iar ritmul de migrare a dinților adiacenți edentației este, în general, lent. 
Totuși, dacă s-a produs o deplasare semnificativă a dinților adiacenți, simpla protezare
a celor lipsă, chiar în stadiul tardiv, poate preveni posibile viitoare migrări, deși poate fi
insuficient pentru a permite dentiției să se întoarcă la stadiul inițial. Poate fi necesar un plan
de tratament extins, incluzând tratament ortodontic și restaurativ (pentru a corecta planul de
ocluzie), pentru a compensa neprotezarea în momentul extracției. 

SELECTAREA DINȚILOR STÂLPI

Oricând este posibil, punțile dentare ar trebui să aibă un design simplu ce prezintă câte
un element de agregare fixat rigid la fiecare capăt al corpului de punte. Utilizarea mai multor
dinti stâlpi, conectorilor non rigizi și a corpurilor de punte intermediare, face ca această
procedură să fie mult mai dificilă și, în multe cazuri, compromite prognosticul pe termen
lung. 

Protezarea edentației unidentare

 În situația în care suportul osos nu a fost slăbit de boala parodontală în stadiu avansat,
o edentatie unidentară poate fi restaurată aproape întotdeauna printr-o punte din 3 elemente ce
va include un dinte stalp distal și unul mezial. O excepție este reprezentată de edentația de
canin maxilar sau mandibular. În aceste circumstanțe, incisivul lateral trebuie să fie solidarizat
de incisivul central pentru a evita deplasarea laterală a punții. Utilizarea a doi dinți stâlpi în
zona frontală se numește double-abutting.

Proteza fixă unidentară cu extensie

Un corp de punte ce prezintă doar la o extremitate o PFU (proteza fixa unidentară) ca
element de agregare poarta denumirea de proteza fixă unidentară cu extensie. Un exemplu ar
putea fi reprezentat de incisivul lateral pe post de corp de punte atașat printr-un element de
agregare metalo-ceramic localizat pe canin. Protezele fixe unidentare cu extensie ramân
populare datorită evitării unor dificultăți  întâmpinate în realizarea punților dentare. De
asemenea, mulți practicieni sunt reticenți în a prepara un incisiv central indemn, preferând o
PFU cu extensie. 
Prognosticul pe termen lung a unei extensii atașate doar pe un dinte stâlp este slab.
Forțele sunt mai bine tolerate de către structurile parodontale de sprijin în momentul în care se
propagă în axul lung al dintelui. În această situație se recomandă utilizarea unei punți de 3
elemente. Extensiile produc forțe laterale la nivelul țesuturilor de sprijin care pot cauza daune
și pot conduce la basculare, rotație sau deplasare a dinților stâlpi. Analizele de laborator au
confirmat potențialul distructiv al acestor proteze fixe dentare.Totuși, experientele clinice
realizate  arată că în cazul PFU cimentate adeziv, PFU cu extensie sunt preferate în
defavoarea punților dentare, deoarece este facilitată cimentarea adezivă dupa un eșec. 
În momentul în care sunt protezate edentatii multiple, PFU cu extensie au
aplicabilitate considerabilă. Fortelor de basculare nocive li se vor opune multiplii dinți stâlpi,
sănătoși din punct de vedere parodontal, iar mobilizarea dinților stâlpi este improbabilă. PFU
cu extensie sunt utilizate cu succes în supraprotezarea pe implant. 

Evaluarea dintilor stalpi

Medicul poate economisi timp, costuri si poate consolida increderea pacientului,
investigand cu atentie fiecare dinte stalp inainte de a-l prepara. Se vor solicita radiografii si se
va testa sanatatea pulpara prin intermediul testelor termice si electrice.  Obturatiile coronare,
obturatiile de baza si procesele carioase vor fi indepartate (preferabil sub izolare cu diga), apoi
se vor examina cu atentie dintii pentru eventuale deschideri ale camerei pulpare. Dintii a caror
sanatate pulpara este indoielnica se vor trata endodontic anterior initierii tratamentului protetic
fix. Desi coafajul direct reprezinta un risc acceptabil in cazul obturatiilor cu compozit sau
amalgam, in planificarea tratamentului protetic fix, se vor realiza tratamente endodontice
conventionale. Restaurarile protetice fixe sunt cronofage si costisitoare; daca este necesar
tratamentul endodontic dupa realizarea restaurarilor fixe, accesul se va realiza prin suprafata
ocluzala a acestora, ce va slabi rezistenta lor in timp si succesul tratamentului. 

Dintii stalpi tratati endodontic 

Dintii tratati endodontic pot servi drept stalpi intr-un tratament endodontic daca
prezinta pivot si bont ce asigura rezistenta si retentia. Apar esecuri in cazul dintilor ce prezinta
radacini scurte sau insuficienta structura dura la nivel coronar. Uneori este indicata extractia
unui dintre profund afectat, in detrimental tratamentului endodontic. Tipul de restaurare
anticipata ulterior tratamentului endodontic faciliteaza decizia practicianului. De exemplu, un
premolar maxilar poate fi restaurant protetic printr-o coroana integral ceramica sau metalo-
ceramica; daca se va realiza tratamentul endodontic, un pacient ce se prezinta cu fractura de
 cuspid vestibular va avea un prognostic mai bun decat fractura celui palatinal. Preparatia
pentru coroana fizionomica necesita prepararea unui prag vestibular lat, subrezind rezistenta
cuspidului vestibular, pe cand cuspidul palatinal necesita un sacrificiu mai mic de structura
dura dentara, avand astfel prognostic mai bun. 

Dintii stalpi indemni

Dintele stalp ideal este cel indemn. Acesta poate beneficia de o preparatie cu sacrificiu
mic de structura dura dentara pentru o restaurare cu retentie si estetica optima. Inchiderea
marginala a elementului de agregare poate fi plasata fara modificarile necesare in cazurile in
care exista procese carioase sau obturatii. Sanatatea pulpara poate fi pastrata in cazul unui
dinte indemn al pacientului adult daca se va alege o tehnica corecta de slefuire. Unii pacienti
sunt reticenti in a utiliza dinti sanatosi drept stalpi ai unei punti. In aceste situatii, se va
sublinia importanta sanatatii orale globale decat cea a fiecarui dinte in parte.  

Molarii secunzi inclinati mezial 

Edentatia molarului prim mandibular de etiologie carioasa la varste fragede este o
problema inca frecventa. In situatia in care nu se protezeaza, molarul second se va inclina
mezial, mai ales in momentul eruptiei molarului trei. In aceasta situatie este complicata sau
chiar imposibila realizarea unei punti prin dificultatea de a paraleliza cele doua preparatii. 
In aceste circumstante, preparatiile puntilor pot avea un design modificat sau  se pot utiliza
conectori non-rigizi; o alta alternative este tratamentul ortodontic fix pentru repozitionarea
dintilor inclinati. Aceasta complicatie poate fi evitata in totalitate prin aplicarea unui
mentinatr de spatiu ulterior extractiei molarului prim. Se poate realiza un dispozitiv simplu
dintr-un arc ortodontic de-a lungul bresei edentate si o restaurare cu sprijin pe dintii
delimitanti. 

Protezarea edentatiilor pluridentare

Dificultatea tratamentului protetic fix creste cand exista multiple edentatii. Edentatiile
unice, extinse si neintrerupte sau spatiile edentate multiple ce prezinta dinti stalpi
intermediary, in special cand sunt rastaurati dintii din zona frontal, cat si zona laterala cu o
lucrare protetica fixa. Subestimarea problemelor ce pot aparea in aceasta situatia poate duce la
esec. O posibilitate de a asigura predictibilitatea tratamentului este de a realiza wax-up
diagnostic pe modele montate in articulator. Aceasta parte a planificarii este esentiala in cazul
restaurarilor protetice fixe ce implica corectarea planului de ocluzie, modificarea dimensiunii
verticale de ocluzie, supraprotezarea pe implanturi sau un tratament hibrid intre lucrarile
protetice fixe si cele mobilizabile. O atitudine obiectiva poate fi dificila chiar si pentru un
protetician experimentat. 

Supraincarcarea dintilor stalpi

Capacitatea dintilor stalpi de a suporta fortele aplicate asupra lor fara a devein mobile
trebuie atent evaluate, avand o influenta directa asupra tratamentului protetic. In parafunctii
precum inclestatul dintilor si bruxism, fortele sunt foarte mari si trebuiesc eliminate. 

Figura 3-19. Firul ortodontic cu secţiune rotundă poate fi folosit ca un menţinător simplu pentru a
preveni bascularea dinţilor după extruzie. Firul este menţinut de plasarea unor mici preparaţii.
Ca o alternativă, se poate folosi ca şi retainer o banda ortodontică. De reţinut ca aceste simple
menţinătoare nu previn supraerupţia dinţilor antagonisti; în zonele unde se anticipeaza o astfel
de situaţie este nevoie de aplicarea unei lucrări fixe provizorii. 
 Deşi se presupunecă o reabilitarecorectăaoculzieiva reduce
duratasiamplitudineaoricăreiactivităţiparafunţionale, nu existădovadăclinică care
sasusţinăacest aspect. Este imprudent săiniţiem un tratamentcu presupunereacăva reduce
activitateaparafuncţională, decâtdacăacestlucru a fostdemonstratînbazaunuitratamentocluzalpe
o perioadasemnificativă. ? 
Direcţiaforţelor. 
Întrucâtmagnitudineaoricarei forte estedificil de stabilit, o lucrare fixă corect efectuată
poate distribui aceste forţe în cele mai favorabile moduri: şi anume, direcţionându-le în axul
lung al dinţilor stâlpi. Forţele laterale cu potenţial distructiv se limitează la dinţii anteriori,
unde efectul lor este redus pe baza distanţei  dintre liniile fulcrum în articulaţiile
temporomandibulare. ( braţul mai lung al pârghiei, vezi capitolul 4)
Suprafaţa radiculară. Suprafaţa radiculară a dinţilor stâlpi trebuie evaluată când se
pune problema unei lucrări fixe. Ante a sugerat în anul 1962 că nu este indicat să efectuăm o
lucrare fixă în momentul când syprafaţa radiculară a dinţilor stâlpi este mai mică decât
suprafaţa radiculară a dinţilor ce se înlocuiesc; această sugestie a fost adoptată şi întărit de alţi
autori ca şi “legealui Ante”. Valorileînmedie ale suprafeţelorradiculare ale
dinţilorpermanenţisunt date întabelul 3-1. Ca un exemplu al legiilui Ante, se consider un
pacient care a pierdut un molar 1 si un premolar 2. Înaceastasituaţie o lucrarefixă de 4
elemente are un risc minim acceptat, atâttimpcât nu existăpierdereosoasăcauzată de
boalăparodontală, pentrucă al 2-lea molar siprimul premolar au
suprafaţaradicularăaproximativegală cu cea a dinţilorlipsă. Dacăprimul molar
siambiipremolarilipsesc, o lucrarefixă nu este considerate caavand un risc minim
deoarecesuprafaţaradiculară a dinţilor de inlocuitestemai mare decât a dinţilorstâlpi. Nyman şi
Ericsson au pus la îndoialalegealui Ante, demosntrândcădinţii cu support ososredus pot fi
utilizaţi cu success caşidinţistâlpiînrestaurărileprotetice fixe.Înmajoritateatratamentelorpe care
le-au discutat, suprafeţeleradiculare ale dinţilorstâlpierau la jumatefaţă de cei de înlocuitşi nu
au fostraportatepierderiosoasedupă 8-11 ani. Nyman şi Ericsson au
atribuitacestsuccesplanăriiradicularemeticuloaseîntimpulfazelor active de tratament,
controlulplăciibacterieneîntimpulperioadei de observaţieşidesignulocluzalmeticulos al
lucrăriiprotetice.Alţiautori au confirmatfaptulcădinţiistâlpi cu support parodontalredus pot fi
utilizati cu succescaşidinţistâlpiîncadrullucrărilorprotetice fixe.

Forma si angulaţia radiculară.

Cândsuportulparodontalesteredus, trebuieluatăînconsiderare forma
siangulaţiaradacinii. Un molar cu radacini angulate furnizează un support mai bun decât un
molar cu radaciniconiceşi cu puţinsaufarăosintraradicular. Undinte cu o
singurăradacinăelipticăînsecţiunefurnizează un suportmai bun decât un dinte cu o
suprafaţăradicularăsimilarădar cu secţiunerotundă. Similar, un dinte bine aliniat pe arcadă are
un suport mai bun decât un dinte înclinat. Aranjamentul dentar deficitar poate fi îmbunătăţit 
cu terapie ortodontică de corecţie. 

Boala parodontală. 
După pierdere osoasă orizontală cauzată de boala parodontală, ligamentul parodontal
al suprafeţei radiculare este dramatic redus. Din cauza formei rotunde a suprafeţei radiculare a
majorităţii radacinilor, când o treime din lungimea radădacinii este expusă, este pierdută
jumătate din aria de suport. În consecinţă, forţele aplicate asupra suportului osos sunt mărite
din cauza pârghiei mai mari asociată cu mărirea coroanei clinice a dintelui. Prin urmare,
lucrări protetice fixe pot fi realizate pe dinţi cu afectare majoră a parodonţiului, dacă ţesuturile
parodontale au fost aduse la o stare de sănătate parodontală şi este asigurată o menţinere a
acesteia în timp. Când se prefigurează o reabilitare protetică de mari dimiensiuni fară
controlul riguros al sănătăţii parodontale, rezultatele în timp sunt dezastruoase. Sănătatea
parodontală este premisa tuturor lucrărilor fixe. Dacă dintele stâlp are suport osos normal, o
neglijare ocazională  a îndepartării plăcii bacteriene din partea pacientului nu va compromite
prognosticul lucrării pe termn lung. În orice caz, când sunt folosiţi ca dinţi stâlpi, dinţi cu
pierderi severe de os cauzate de boala parodontală, toleranţa la lipsa igienei este mică. Este
imperativ în acest caz sa se implementeze o tehnică riguroasă de îndepartare a plăcii
bacteriene şi să se menţină timp îndelungat. 

Span lungime. 
Flexarea excesivă datorată sarcinilor ocluzale poate determina în timp eşecul
restaurării protetice fixe. Acest lucru poate duce la fracturarea faţetei ceramice, ruperea
concectorului, pierderea retainerului, sau la un raspuns nefavorabil al ţesuturilor moi ceea ce
face ca lucrarea protetică sa fie nefolositoare. Toate lucrările protetice fixe se flexează uşor la
o sarcină oculzală. Cu cât intervalul de timp este mai mare cu atât flexiunea este mai mare.
Relaţia dintre deformare şi lungimea intervalului de timp nu este liniară ci variază cu……..?.
Prin urmare, alţi factori fiind egali, ……………pag 81 
Înlocuind 3 dinţi posteriori cu o lucrare fixă rareori prognosticul este favorabil, mai ales la
mandibulă.  În anumite circumstanţe o lucrare fixă pe implanturi sau o proteză parţial
mobilizabilă au deseori un prognostic mai bun pe termen lung. Cu toate acestea, dacă se
efectuează o lucrare protetică fixă, aceasta trebuie executată avanând conectorii în secţiune cât
mai voluminoşi cu putinţă pentru a se asigura o rigiditate optimă fară a periclita sănătatea
parodontală. În plus, lucrarea trebuie efectuată dintr-un material care sa asigure rezistenţa şi
rigiditatea.  ( vezi Secţiunea metale , capitolul 19) 
Figura 3-20.A. Lucrare protetică fixă de 5 elemente ce înlocuieşte primul molar şi primul
premolar. Dintele stâlp din mijloc joacă rolul de fulcrum în timpul executării mişcărilor
lasând posibilitatea rigidizării celorlalţi dinţi stâlpi. Pentru a fi de succes, acest tip de lucrare
fixă are nevoie de retaineri retetivi. B. O alternativă este alegerea unui conector nonrigid între
corpul de punte molar şi al doile premolar. C. Când suportul parodontal este adecvat, o
abordare mai facilă ar fi realizarea unei extensii a primului premolar.

Înlocuirea dinţilor frontali. 

Când este necesară înlocuirea dinţilor frontali , sunt necesare întocmirea unor
considerente spciale ce vizează estetica şi necesitatea de a rezista forţelor care nu sunt
direcţionate în axul lung al dinţilor. Cei 4 incisivi mandibulari pot fi uşor înlocuiţi printr-o
simplă lucrare fixă cu dinţi stâlpi caninii. Nu este neaaparat necesar sa se includă primii
premolari. Dacă mai este prezent un singur incisiv, ar trebui sa fie extras pentru a nu complica
designul şi procesul de fabricare al  lucrării fixe şi a nu periclita prognosticul acesteia în timp.
Incisivii madibulari, din cauza dimensiunii mici, în general sunt dinţi stâlpi slabi. Este foarte
important să nu existe lucrări protetice supraconturate pe acesti dinţi pentru a nu face
imposibil controlul plăcii bacteriene. Prin urmare, medicul are de luat o decizie privind (1)
compromiterea esteticii printr-o grosime insuficientă a stratului de ceramică, (2) expunerea
pulpei în timpul preparaţiei, şi (3) îndepartarea selectivă a ţesuturilor. 
Tabel 3-1 suprafaţa radiculară a dinţilor stâlpi. 
Cadran  Suprafaţă radiculară nm₂ Procent suprafaţă radiculară
Maxilar 
Incisiv central  204 10
Incisiv lateral 179 9
Canin  273 14
Primul premolar 234 12
 Al doilea 220 11
premolar
Primul molar 433 22
Al doilea molar  431 22
Mandibulă 
Incisiv central 154 8
Incisiv lateral 168 9
Canin  268 15
Primul premolar 180 10
Al doilea 207 11
premolar
Primul molar 431 24
Al doilea molar 426 23

Figura 3-21. Pentru a evalua suportul parodontal al unei lucrări fixe, legea lui Ante propune
legătura dintre suprafeţele radiculare ale dinţilor care lipsesc şi ale celor cu potenţial de dinţi
stâlpi. Dacă primul molar (22%) şi al doilea premolar (11%) lipsesc, dinţii stâlpi ai unei punţi
de 4 elemente au valoarea suprafeţei radiculare puţin mai mare (34%) decât a dinţilor ce
necesită înlocuire. În aces caz şi în lipsa altor factori, prognosticul este favorabil.  În orice caz,
dacă lipseşte şi primul premolar(12%) , suprafaţa radiculară a dinţilor lipsă este 45%, caz în
care valoareasuprafeţei radiculare a dinţilor ramaşi este 36%, caz mai puţin favorabil.
Figura 3-22. A. Un dinte stâlp malpoziţionat este imposibil sau dificil de preparat pentru o
punte şi ofera puţin suport. B. Molarul mandibular înclinat a fost repoziţionat ortodontic cu fir
continuu flexibil. C. Progresul după o lună de tratament. D. Repoziţionarea finalizată 2 luni
mai târziu. 
! pierderea ososasă orizontală poate fi înselătoare. 
Figura 3-23. A.  Din cauza formei rotunde a majorităţii rădăcinilor, aria de suport se
diminuează mai mult decât ar fi asteptat faţă de înălţimea osului. Prin urmare centru de rotaţie
se mută apical şi braţul de pârghie creşte, mărind forţele asupra structurilor de suport. B. O
lucrare fixă ce înlocuieşte primul molar.  Primul premolar este dintele stâlp ce generează
stabilitate suplimentară pentru aceasta punte cu dinţi cu suport osos compromis. 
Figura 3-24. A. Cu toate că această punte neobişnuit de lungă, serveşte pe arcadă de 9 ani,
conectorul dintre corpul de punte distal si retainer. C. Se observă fractura buco-lingual prin
ceramică, ca un rezultat al flexiei.
Restaurarea estetică şi oferind suport după pierderea mai multor incisivi maxilari este o
provocare mai mare. Din cauza curburii arcadei, forţele ce acţionează asupra unui corp de
punte incisiv au tendinţa să încline dintele stâlp în afară. Spre deosebire de incisivii inferiori,
incisivii maxilari nu sunt poziţionaţi în linie dreaptă ( excepţie pacienţii cu arcade ascuţite şi
înguste). Aceste forţe trebuie contracarate prin mai mulţi dinţi stâlpi la capătul lucrării fixe
întinse. Prin urmare , când lipsesc toţi incisivii maxilari,canii şi primii premolari sunt
suficienţi ca şi dinţi stâlpi. Este destul de dificil de înlocuit printr-o lucrare protetică fixă toţi
incisivii maxilari din punct de vedere estetic. Este dificil de realizat  un contur dentar optim şi
o poziţionare estetică şi fonatorie optimă. Wax up-ul diagnostic poate ajuta pentru a depista
diferite probleme de estetică. În timp ce evolueză tratamentul este necesară o protezare
provizorie. Aceasta este utilă în testarea esteticii, ca şi suport pentru buză si în fonaţie.
Deasemenea poate fi modificată rapid forma până ce pacientul este mulţumit de aspect, după
care restaurarea finală este copiată astfel încât să nu existe nici o neîţelegere în momentul
sosirii lucrării finale. Daca pierderea osoasă din zona anterioară este masivă, cum este în cazul
unei traume sau a bolii parodontale, poate rezulta un defect osos de creastă. La un astfel de
pacient trebuie să luam în considerare aplicarea unei proteze mobilizabile, mai ales în cazul în
care pacientul are linia surâsului înaltă, deoarece o lucrare fixă poate înlocui lipsa dentară dar
nu şi lipsa ţesuturilor de suport. Din nou, protezarea provizorie este utila în determinarea
tratamentului ideal.  Deasemenea augmentarea osoasa a crestei edentate este o solutie, dar cu
un rezultat imprevizibil.
Figura 3-25. A. Flexarea unei punţi este direct proporţională cu lungimea/mărimea spaţiului
edentat. B. Un singur corp de punte se flexează puţin când este supus unei forţe. Două corpuri
de punte se flexează de două ori mai mult la aceeaşi forţă.  C. Trei corpuri de punte flexează
de trei ori mai mult. 
Figura 3-26. Doi incisivi centrali au fost pierduţi în urma unui accident. A fost afectat osul
alveolar. O lucrare fixă este greu sau imposibil de efectuat fară o interveţie chirugicală de
augmentare osoasă.
Figura 3-27. Lucrare protetica parţială mobilizabilă ce înlocuieşte molarii primi şi secunzi
mandibulari. 
Figura 3-28. În cazurile unde pierderea crestală osoasă a fost masivă, o proteză parţială
mobilizabilă are un aspect estetic mai natural decât o lucrare fixă. 
Indicaţiile protezelor parţiale mobilizabile
De câte ori este posibil, este de preferat restaurarea prin protezare fixă a unor edentaţii
decât prin proteze mobilizabile. O lucrare fixă corect executată este din punct de vedere
funcţional superioară unei protezări mobilizabile şi este preferată de majoritatea pacienţilor.
În aceste condiţii, indicaţiile protezării mobilizabile sunt:
1. Când este necesarun suport vertical al crestei edentate,spre exemplu în cazul lipsei
dintelui stâlp distal.
2. Când este necesară rezistenţa la forţele laterale ale dinţilor vecini şi ţesuturi moi;
spre exemplu pentru a asigura stabilitatea în breşelecu întindere mare
3. Când există pierdere osoasă mare în zona anterioară şi o lucrare fixă ar avea o
estetică deficitară
Breşele edentate multiple sunt deseori cel mai corect restaurate cu o combinaţie între lucrări
protetice fixe şi mobilizabile. Scopul este de a utiliza punţi pentru a reduce numărul de
modificări /edentaţii într-o lucrare protetică mobilizabilă, de a elimina dinţii stâlpi solitari şi
mai ales de a elimina edentaţiile frontale ce restabilesc zâmbetul chiar şi când pacientul nu
poarte proteza mobilizabilă. Nu în ultimul rând este de notat impactul psihologic al
pacientului.
Etapele tratamentului 
Când nevoile pacientului au fost identificate şi s-au luat cele mai adecvate masuri
pentru corectare, trebuie urmate niste etape logice, încluzând tratamentul simptomatologiei,
stabilizarea condiţiilor ce deterioreză starea, tratamentul final şi dispensarizarea. Este scoasă
în evidenţă importanţa secvenţierii corecte, deoarece greşelile pot duce la compromiterea
tratamentului şi refaceri costisitoare. 
Tratamentul simptomelor
Îndepartarea discomfortului ce acompaniază  o condiţie acută reprezintă o prioritate în
cadrul planului de tratament. Durerea poate apărea ca un rezultat al: fracturi dentare, pulpite
acute, acutizări ale pulpitelor cronice, abces dentar, pericoronarită acută, gingivită sau
disfuncţie miofascială. Medicul are nevoie de suficiente informaţii pentru a constata cauza
afecţiunii şi a pune un diagnostic; tratamentul trebuie instituit fară întârziere. Se impune o
examinare generală până ce simptomele afecţiunii acute se remit. 
Tratamentul urgent al problemelor neacute
Din fericire, majoritatea pacienţilor potenţiali candidaţi pentru lucrări fixe, nu se
prezintă pentru tratamentul afecţiunilor acute; totuşi aceştia au anumite probleme ce necesită
atenţie urgentă, cum ar fi, pierderea unei coroane din zona anterioară, fisura sau fractura unei
faţete ceramice sau fractura protezelor parţial mobilizabile.
Stabilizarea afecţiunilor odontale şi parodontale?
A doua fază a tratamentului vizează stabilizarea afecţiunilor ce se pot complica în timp
cum ar fi, cariile dentare şi problemele parodontale, prin îndepărtarea factorilor etiologici,
crescând astfel rezistenţa pacientului. 
Cariile dentare
Tratamentul convenţional al leziunilor carioase prin restaurarea dinţilor cu materiale
plastice. Acest lucru joacă rolul unei fundaţii pentru tratamentul prin lucrări fixe. Totuşi,
coroanele definitive sunt de evitat la pacienţii  cu activitate carioasă intensă, pentru a nu
periclita în timp rezultatul prin recidivă carioasă. Se poate asuma acest risc în momentul când
se instituie un tratament combinat, dieta adecvată, igiena orală riguroasă şi fluorizări urmate
de dispensarizare. 
Boala parodontală
Parodontita cronică cu pierdere osoasă continuă şi ireversibilă ar trebui tratată cât mai
devreme cu putinţă prin controlol zilnic al plăcii bacteriene. Metodele de igienă ideale se
instituie corect dacă dinţii au suprafeţe netede şi există acces la şanţul gingival. Prin urmare,
următoarele proceduri sunt esenţiale: 
 Înlocuirea obturaţiilor vechi 
 Îndepărtarea leziunilor carioase
 Reconturarea coroanelor supraconturate (mai ales în zona furcaţiei)
 Instruirea adecvată a pacientului şi aplicarea acestora acasă
Figura 3-29. Planul de tratament în cazul edentaţiilor multiple. Combinaţia intre lucrări fixe
si  parţiale mobilizabile oferă cea mai bună soluţie atunci când mai mulţi dinţi lipsesc. La
arcada maxilară, un incisiv lateral a fost înlouit printr-o punte de 3 elemente, care este mai
uşor de igienizat decât o proteză parţială mobilizabilă. La arcada mandibulară, unicul
premolar rămas este legat de canin printr-o punte de 3 elemente. O proteză parţial3
mobilizabilă care se sprijină de un singur premolar de obicei nu are un prognostic bun
Figura 3-30. Inflamaţie/edem cauzată de un abces periapical
Figura 3-31. Pentru estetică şi comfort tratamentul faţetei fracturate este o urgenţă.
Tratamentul definitiv
Atunci când faza de stabilizare a fost complet efectuată, scopul unui tratament de
elecţie, de lungă durată este sănătatea dentară, restaurarea funţiilor pierdute şi îmbunătăţirea
aspectului. Uneori acest lucru necesită mult timp. La un singur pacient se pot aplica mai multe
proceduri teraputice ce pot creşte în dificultate de la tratament minim invaziv de restaurare
până la reabilitare totală precedată de chirurgie ortognată şi tratament ortodontic. Avantajele
şi dezavantajele procedurilor enumerate trebuie explicate în detaliu pacienţilor. Modelele şi
wax-upul diagnostic sunt instrumente eficiente de comunicare cu pacientul. Când medicul
propune un plan de tratament, el/ea trebuie să se straduiască să reducă riscul necesităţii
repetarii aceluiaşi tratament în timp,în cazul în care apar probleme. În mod normal,
procedurile chirurgicale sunt programate primele, urmate de tratament parodontal,
endodontic, ortodontic, protetic fix şi în final protetic mobilizabil.
Chirurgie orală
Planul de tratament trebuie să includă timp pentru vindecare şi modelare a crestei. 
Asadar,dinţii cu prognostic slab, dinţii neerupţi şi resturile radiculare trebuie extrase din timp.
Deasemenea, intervenţiile preprotetice ( de exemplu conturarea crestei) ar trebui efectuate în
primele faze ale tratamentului.
Tratamentul parodontal
Majoritatea procedurilor parodontale ar trebui / vor fi efectuate ca şi parte integrantă a
tratamentului de stabilizare. Orice intervenţie chirugicală, eliminarea unei pungi, chirurgie
mucogingivală, regenerare tisulară ghidată sau rezecţie apicală ar trebui efectuată în această
perioadă.
Tratamentul endodontic
Unele tratamente endodontice au fost efectuate în etapa de eliminare a disconfortului
şi stabilizarea pacientului. Tratamentul de elecţie endodontic este necesar pentru a furniza
spaţiu necesar pentru o restaurare deteriorată? sau pentru a restaura un dinte foarte distrus.
Daca este necesară utlizarea unui dinte ca şi dinte stâlp cu o sănătate pulpară chestionabilă,
acesta trebuie tratat endodotic preventiv, în ciuda faptului că dispensarizarea ar fi trebuit să fie
suficientă mai ales în cazul restaurării unui singur dinte. 
Tratamentul ortodontic
Mişcările minore ale unui dinte prin tratament ortodontic sunt un adjuvant uzual în
tratamentul protetic fix, dar beneficiul aliniării dinţilor la locul lor optim pentru ca tratamentul
protetic sa aibe loc, nu trebuie sa fie supraestimat. Foarte des, laboratorul de tehnică dentară
face eforturi pentru a corecta/reda o formă anatomică atunci când un dinte stâlp este
malpoziţionat. Aceste eforturi afectează prognosticul lucrării. Dinţii pot fi îndreptaţi, rotaţi,
mişcaţi spre lateral, intruzaţi sau extruzaţi pentru a îmbunătăţii situaţia înaintea tratamnetului
fix. Tratamnetul ortodontic trebuie luat în considerare ori de câte ori se recomandă un plan de
tratament, mai ales daca pierderea dinţilor a creat deplasări. 
Tratamentul protetic fix
Tratamentul protetic fix nu este iniţiat decât după ce au fost efectuate procedurile
preparatorii ( intervenţiile preprotetice). Aces lucru permite modificarea planului de tratament
originar, dacă intervin anumite dificultăţi neprevăzute. De exemplu, un dinte ce a fost
programat pentru tratament endodontic dar se prevede a nu putea fi tratat, rezultând
extragerea lui, modifică întregul plan de tratament protetic fix. 
Reabilitarea ocluzală.
 Reabilitarea ocluzală este de multe ori necesară înaintea începerii tratamentului fix.
Raţionamentul are doua direcţii: ori reabilitarea ocluzală ajută la reducerea unei patologii
neuromusculare, ori ajută la atingerea unei stabilităţi ortopedice/ de articulaţie atm? Necesare
unei reabilitări protetice. Când se prevede un tratamnet protetic fix întins, o relaţie ocluzală
tolerabilă este obţinută doar dacă se elimină diferenţa dintre intercuspidarea maximă şi relaţia
centrică. Când nu se prevede un tratament protetic fix de întindere mare, poate fi acceptabil să
modificăm lucrarea fixă în funcţie de ocluzia existentă, astfel încât să-I oferim pacientului
confortul funcţional. În orice caz, orice supraerupţie sau înclinare trebuie corectată decât să-i
permitem să modifice schema ocluzală a pacientului. 
Restaurări anterioare.
În cazul în care avem de restaurat atât dinţi anteriori cât şi posteriori, începem cu dinţii
anteriori pentru că acestia influenţează mişcările limită ale mandibulei şi prin urmare
afectează faţa ocluzal3 a dinţilor posteriori. Dacă se începe cu dinţii posterori, o mică
schimbare a feţei linguale/ conturul feţei linguale poate necesită modificări majore la
restaurările posterioare.
Restaurările posterioare.
 Restaurarea a mai multor segmente opuse constituie de multe ori un avantaj. Acest
lucru permite dezvoltarea unei scheme ocluzale eficiente prin aplicarea unei tehnici aditive de
ceară. Dacă este posibil, ar trebui efectuat tratamentul unui cadran înaintea tratării celuilalt
opus. Restaurarea celor 4 segmente posterioare în acelasi timp poate duce la mai multe
complicaţii atât pentru pacient cât şi pentru medic, spre exemplu fractura sau ruperea
lucrărilor provizorii, discomfort la anestezie de ambele părţi, dificultatea înregsitrării precise a
relaţiilor dintre cele doua maxilare.
Tratamentul protetic complex
 .Planul de tramanet efectuat cu grijă, etapizat, este foarte important pentru planificarea
unui tratament protetic complex mai ales când acesta include prabuşirea DVO, sau o
combinaţie între protetică fixă şi cea mobilizabilă. O recomandare este folosirea modelelor
diagnostice/şabloane?
Doua seturi de modele sunt montate în articulator. Un set este pregătit şi cu ceară ce
prefigurează tratamentul final, cu dinţi adaugaţi unde ar trebui să fie o proteză mobilizabilă.
Ceara este evaluată pe model în relaţie cu ocluzia şi estetica. Când se evaluează dinţ pentru
zona anterioară, acestia pot fi testţti fonetic şi estetic direct în cavitatea bucală, dacă sunt
susţinuţi de o bază mobilă. Preparaţiile finale încep întâi la o arcadă pentru ca arcada
antagonistă sa fie de referinţă pentru montarea modelului în articulator. Când o arcada a fost
terminată, poate fi adăugat modelul antagonist pentru a vizualiza un rezultat?
Figura 3-33- ? nu înţeleg exact conceptul. 
Dispensarizarea
Un program specific şi regulat de dispensarizare este parte esenţială a unui plan de
tratament. Scopul este de a monitoriza sănătatea dinţilor, pentru a identifica noi semne de
îmbolnăvire şi a iniţia metode de corectare cât mai repede. Restaurările nu ţin pentru
totdeauna, acestea sunt făcute sa fie purtate şi uneori necesită înlocuire. Dispensarizarea
adecvată poate ajuta la menţinerea sănătăţii dentare. 
Concluzii 
Conceptullogic al unui plan de tratament este acela de a identifica problemele
pacienţilor, a le realiza asteptările şi a le îmbina cu materiale şi tehnici adecvate. A planifica
înseamnă şi să evaluăm dac3 o tehnică va avea un bun prognostic. Astfel se va iniţia etapizat
tratamentul pentru înlăturarea durerii, stabilizare, terapiea definitivă şi dispensarizarea. Durata
tratamentului este modificată şi dictată de atitudinea pacientului şi de abilitatea lui de a
coopera pentru a ne îndeplinii scopurile.