UNITATEA DE STUDIU 3

Organizarea controlului intern şi a altor forme de control

3.1. Controlul intern al organizațiilor

Noţiunea de control intern semnifică faptul că el se organizează şi se exercită din

interiorul organizațiilor sau de la nivelurile ierarhice imediat superioare ale acestora, fără a
putea depăşi cadrul sistemului organizatoric respectiv.
Controlul intern al unei entităţi vizează asigurarea1:
 conformităţii cu legislaţia în vigoare;
 aplicării deciziilor luate de conducerea entităţii;
 bunei funcţionări a activităţii interne a entităţii;
 fiabilităţii informaţiilor financiare;
 eficacităţii operaţiunilor entităţii;
 utilizării eficiente a resurselor;
 prevenirii şi controlul riscurilor de a nu se atinge obiectivele fixate etc.
În aceste condiţii, procedurile de control intern au ca obiective:
 urmărirea înscrierii activităţii entităţii şi a comportamentului personalului în cadrul
definit de legislaţia aplicabilă, valorile, normele şi regulile interne ale entităţii;
 verificarea dacă informaţiile contabile, financiare şi de gestiune comunicate reflectă
corect activitatea şi situaţia entităţii.
Scopul controlului intern este să asigure coerenţa obiectivelor, să identifice factorii-cheie
de reuşită şi să comunice conducătorilor entităţii, în timp real, informaţiile referitoare la
performanţe şi perspective.
Pentru a-şi atinge obiectivele, controlul trebuie să cuprindă următoarele componente:
 o definire clară a responsabilităţilor, resurse şi proceduri adecvate, modalităţi şi sisteme
de informare, instrumente şi practici corespunzătoare;
 difuzarea internă de informaţii pertinente, fiabile, a căror cunoaştere permite fiecăruia
să-şi exercite responsabilităţile;
 un sistem care urmăreşte, pe de o parte, analizarea principalelor riscuri identificabile în
ceea ce priveşte obiectivele entităţii şi, pe de altă parte, asigurarea existenţei de proceduri de
gestionare a acestor riscuri;
 activităţi corespunzătoare de control, pentru fiecare proces, concepute pentru a reduce
riscurile susceptibile să afecteze realizarea obiectivelor entităţii;
 o supraveghere permanentă a dispozitivului de control intern, precum şi o examinare a
funcţionării sale.
Una dintre cele mai importante componente ale controlului intern este controlul contabil
şi financiar. El vizează ansamblul proceselor de obţinere şi comunicare a informaţiei contabile
şi financiare şi contribuie la realizarea unei informaţii fiabile şi conforme cu cerinţele legale.
Un bun sistem de control intern contabil şi financiar trebuie să asigure, de asemenea: protejarea
activelor, prevenirea şi detectarea fraudelor şi neregulilor contabile şi financiare, fiabilitatea
informaţiilor difuzate şi utilizate la nivel intern în scop de control, în măsura în care ele

1
OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 963 din 30 decembrie 2014, art.566.

46
contribuie la elaborarea de informaţii contabile şi financiare publicate, precum şi fiabilitatea
situaţiilor financiare anuale publicate şi a altor informaţii comunicate pieţei.
O funcţionare corespunzătoare a controlului intern contabil şi financiar este asigurată şi
de respectarea unor cerinţe organizatorice, care să asigure existenţa:
 unei documentaţii referitoare la principiile de contabilizare şi control al operaţiunilor;
 unor circuite de informaţii vizând exhaustivitatea operaţiunilor, unei centralizări rapide
şi unei armonizări a datelor contabile, precum şi a unor controale asupra aplicării acestor
circuite;
 unui calendar al elaborării de informaţii contabile şi financiare difuzate în cadrul
grupului, necesare pentru situaţiile financiare ale societăţii-mamă.
În acelaşi timp, pentru organizarea corespunzătore a controlului contabil şi financiar mai
sunt necesare:
 identificarea cu claritate a persoanelor responsabile cu elaborarea informaţiilor contabile
şi financiare publicate sau care participă la elaborarea situaţiilor financiare;
 accesul fiecărui colaborator implicat în procesul elaborării de informaţii contabile şi
financiare la informaţiile necesare controlului intern;
 instituirea unui mecanism prin care să se asigure efectuarea controalelor;
 proceduri prin care să se verifice dacă controalele au fost efectuate, să se identifice
abaterile de la regulă şi să se poată remedia, dacă este necesar;
 existenţa unui proces care urmăreşte identificarea resurselor necesare bunei funcţionări
a funcţiei contabile;
 adaptarea necesarului de personal şi a competenţelor acestuia la mărimea şi
complexitatea operaţiunilor, ca şi la evoluţia nevoilor şi constrângerilor.
Dintre formele de control intern, cele mai reprezentative sunt: controlul ierarhizat
(operaţional sau de compartiment), controlul financiar preventiv şi controlul financiar de
gestiune.
A. Controlul ierarhizat (operaţional, managerial sau de compartiment)
Acest control este un atribut de bază al funcţiilor de conducere din cadrul organizațiilor.
El se exercită în cadrul atribuţiilor sau obligaţiilor normale de serviciu de către toate persoanele
cu funcţii de conducere (care au în subordinea lor unităţi sau subunităţi de producţie,
compartimente specializate, formaţiuni de lucru sau grupuri de persoane).
În practica firmelor, controlul ierarhizat poate îmbrăca forma asistenţei de specialitate,
având ca suport autoritatea adoptării deciziilor operative, dobândind astfel un caracter de
îndrumare şi sprijin nemijlocit în realizarea sarcinilor curente. În acest caz, controlul ierarhizat
are o sferă de acţiune foarte largă, cuprinzând de fapt toate laturile activităţilor desfăşurate.
În mod concret, cadrele cu funcţii de conducere, indiferent de nivelul organizatoric la care
acţionează, au o suită de obligaţii specifice, cum sunt:
 să exercite un control direct şi nemijlocit asupra compartimentelor din subordine,
precum şi un control inopinat în locurile unde se păstrează şi se vehiculează valori materiale şi
băneşti;
 să dezvolte autocontrolul şi controlul mutual sau reciproc în activitatea curentă a
personalului din subordine, asupra tuturor operaţiunilor, lucrărilor şi tranzacţiilor efectuate;
 să stabilească fiecărui subordonat (care îndeplineşte, la rândul său, o funcţie de
conducere) atribuţiile de control ierarhic, condiţiile de exercitare a acestora şi răspunderile ce
îi revin pentru modul concret de îndeplinire a lor.
În virtutea acestor obligaţii generale şi ţinând cont de activităţile şi operaţiile care necesită
obligatoriu un control periodic, în cadrul fiecărei entități se poate trece la organizarea propriu-
zisă a controlului ierarhizat, prin intermediul unor ordine sau decizii cu caracter intern. În aceste

47
documente, conducerea stabileşte atribuţiile nominale de control repartizate diferitelor niveluri
ierarhice, precizând activităţile şi operaţiunile ce fac obiect al controlului, periodicitatea
exercitării controalelor, obiectivele urmărite şi persoanele în sarcina cărora cade îndeplinirea
lor.
În cazul activităţilor şi operaţiunilor nominalizate prin ordin, controlul urmează a se
efectua inopinat, la faţa locului, prin verificări faptice sau documentare, în totalitate sau prin
sondaj, iar rezultatele se consemnează în scris şi se comunică organelor din ierarhia superioară.
În celelalte cazuri, controlul ierarhizat se finalizează prin măsuri imediate şi directe care vizează
înlăturarea abaterilor, tragerea la răspundere a vinovaţilor şi prevenirea repetării în viitor a
stărilor de lucruri necorespunzătoare.
Din punct de vedere al exercitării lui, controlul ierarhizat poate îmbrăca mai multe forme
(de natură faptică sau documentară), utilizându-se, în acest scop, diferite metode şi mijloace
tehnice de realizare, cum sunt:
a. Inspectarea sau observarea directă, la faţa locului, a compartimentelor, în scopul
cunoaşterii modului în care se îndeplinesc sarcinile curente, comparativ cu normele aplicabile;
b. Informarea personală sau organizarea unor discuţii între conducători şi subordonaţi, în
scopul cunoaşterii şi analizei operative a realizării sarcinilor, rezultatelor obţinute, factorilor de
influenţă, greutăţilor întâmpinate etc.;
c. Folosirea unor mijloace rapide de comunicare şi informare;
d. Întocmirea periodică a unor rapoarte, documente centralizatoare sau comparative;
e. Stabilirea anticipată a unor sarcini concrete, care urmează să fie verificate periodic.
B. Controlul financiar preventiv
Se supun controlului financiar preventiv toate operaţiunile cu caracter patrimonial,
respectiv acele operaţiuni din care derivă drepturi şi obligaţii patrimoniale ale unităţilor din
sectorul public faţă de alte persoane juridice sau fizice, faţă de bugetul statului, bănci,
organisme de asigurare şi protecţie socială, personalul propriu etc., atât în faza de angajare, cât
şi în faza de plată.
Pentru unităţile cu activitate economică (regii autonome şi societăţi naţionale), în
categoria acestor operaţiuni se cuprind:
 încheierea contractelor cu partenerii interni şi externi;
 încasările şi plăţile de orice natură, efectuate în numerar sau prin bancă, în lei sau în
valută, cu persoane fizice sau juridice;
 trecerea pe cheltuieli, pe fondurile speciale sau pe rezultate a unor sume care conduc la
diminuarea profitului sau a capitalului social;
 închirierea, concesionarea sau gajarea de bunuri, subunităţi sau unităţi componente.
În mod analog, la unităţile cu profil bugetar (instituții publice), se supun controlului
financiar preventiv proiectele de operaţiunile ce privesc:
 angajamente legale şi bugetare;
 deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
 modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare a
creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;
 ordonanţarea cheltuielilor;
 efectuarea de încasări în numerar;
 constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi a stabilirii titlurilor de încasare;
 vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al
statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
 concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale;

48
  alte tipuri de operaţiuni, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor.
Aceste operaţiuni vor putea fi adaptate şi completate, în funcţie de specificul activităţii şi
de structurile de organizare ale fiecărei unităţi.
Toate documentele ce conţin operaţiuni din categoria celor enumerate mai sus, însoţite de
actele justificative corespunzătoare şi semnate de şefii compartimentelor de la care emană sau
care urmează să efectueze operaţiunea în cauză, se prezintă obligatoriu organelor în drept,
pentru viza de control financiar preventiv. Modalitatea de exercitare a controlului financiar
preventiv este prezentată într-o secțiune următoare a suportului de curs.
Ca principiu general, controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită în cadrul
tuturor unităţilor patrimoniale care au personalitate juridică şi organe proprii de contabilitate.
Particularităţi întâlnim la instituţiile publice unde controlul financiar preventiv se
organizează şi se exercită în următoarele forme:
a) controlul financiar preventiv propriu, la toate entităţile publice şi asupra tuturor
operaţiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice şi patrimoniului public;
b) controlul financiar preventiv delegat, la ordonatorii principali de credite ai bugetului de
stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi la alte entităţi publice cu risc ridicat, prin
controlori delegaţi ai Ministerului Finanţelor Publice.
Entităţile publice la care se organizează controlul financiar preventiv propriu sunt:
 autorităţile publice şi autorităţile administrative autonome;
 instituţiile publice aparţinând administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile
publice din subordinea acestora;
 regiile autonome de interes naţional sau local;
 companiile sau societăţile naţionale;
 societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine capitalul
majoritar;
 agenţiile, cu sau fără personalitate juridică, care gestionează fonduri provenite din
finanţări externe, rambursabile sau nerambursabile,;
 Ministerul Finanţelor Publice, pentru operaţiunile de trezorerie, datorie publică,
realizarea veniturilor statului şi a contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene;
 autorităţile publice executive ale administraţiei publice locale, pentru operaţiunile de
datorie publică şi realizarea veniturilor proprii.
Entităţile publice, prin conducătorii acestora, au obligaţia de a organiza controlul
financiar preventiv propriu şi evidenţa angajamentelor în cadrul compartimentului contabil.
În practică, controlul financiar preventiv propriu se organizează prin intermediul unor
acte de dispoziţie de ordine interioară (Decizii emise de conducerea unităţii) care vor cuprinde
obligatoriu principalele elemente necesare organizării controlului financiar preventiv, cum
sunt:
a. titularul vizei de control financiar preventiv (de exemplu, conducătorul
compartimentului cu atribuţii financiar-contabile);
b. obiectivele ce trebuie urmărite cu ocazia acestui control, pentru fiecare operaţie,
document sau categorie de documente în parte;
c. nomenclatorul şefilor de compartimente specializate şi înlocuitorilor acestora (care au
dreptul să semneze documentele supuse controlului financiar preventiv) şi specimenele lor de
semnături;
d. termenele maxime, diferenţiate pe operaţii, în cadrul cărora urmează a se efectua
verificarea şi a se acorda sau refuza viza de control financiar preventiv.
De asemenea, decizia de organizare trebuie să cuprindă precizarea expresă că operaţiile
care, potrivit legii, se supun controlului financiar preventiv nu pot fi executate şi nu vor fi

49
înregistrate în contabilitate dacă nu au primit în prealabil viza necesară. Aceste operaţiuni vor
fi evidenţiate distinct, chiar şi atunci când efectuarea lor a fost aprobată expres de conducerea
unităţii.
Pe de altă parte, activitatea de control financiar preventiv prezintă o importanţă deosebită
pentru corecta administrare a patrimoniului. Din acest motiv, legislaţia noastră stabileşte nu
numai obligaţii, dar şi răspunderi şi sancţiuni ce cad în sarcina tuturor persoanelor care
participă, într-un fel sau altul, la declanşarea, aprobarea, efectuarea şi înregistrarea operaţiunilor
economice patrimoniale. Astfel, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenzi
următoarele încălcări ale normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar preventiv:
a) neîndeplinirea de către conducătorul entităţii publice a obligaţiei de a organiza
controlul financiar preventiv propriu şi evidenţa angajamentelor;
b) nerespectarea obligaţiei privind stabilirea proiectelor de operaţiuni supuse controlului
financiar preventiv, precum şi omisiunea de evidenţiere a angajamentelor;
c) prezentarea spre aprobare ordonatorului de credite a proiectelor de operaţiuni fără viza
de control financiar preventiv;
d) depăşirea termenului de acordare sau de refuz al vizei de control financiar preventiv
delegat;
e) nerespectarea de către controlorul delegat a obligaţiei de păstrare a secretului de stat,
secretului de serviciu şi confidenţialităţii în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele
de care acesta a luat cunoştinţa în exercitarea funcţiei;
f) emiterea unui refuz de viză fără motivare;
g) neinformarea, în scris, de către persoana desemnată să efectueze controlul financiar
preventiv propriu, a Curţii de Conturi, a Ministerului Finanţelor Publice şi, după caz, a
organului ierarhic superior al instituţiei publice ca urmare a unui refuz de viză de control
financiar preventiv propriu, în condiţiile în care conducătorii persoanelor juridice dispun
efectuarea operaţiunii pe propria răspundere;
h) aprobarea documentelor privind proiectele de operaţiuni supuse controlului financiar
preventiv, care nu au fost vizate, fără asumarea răspunderii ordonatorului de credite.
i) neînregistrarea într-un cont în afara bilanţului a operaţiunilor efectuate pe propria
răspundere a ordonatorului de credite
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către:
- persoanele cu atribuţii de inspecţie din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, pentru toate
contravenţiile menţionate anterior;
- controlorii din cadrul Corpului controlorilor delegaţi, pentru contravenţiile de la literele a)
şi h).
În cazul particular al instituţiilor publice, controlul financiar preventiv delegat se
organizează şi se exercită de către Ministerul Finanţelor Publice prin controlori delegaţi.
Ministrul Finanţelor Publice numeşte, pentru fiecare instituţie publică în care se exercită funcţia
de ordonator principal de credite al bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau
al bugetului oricărui fond special, unul sau mai mulţi controlori delegaţi, în funcţie de volumul
şi de complexitatea activităţii instituţiei publice respective.
Prin norme metodologice se stabilesc următoarele:
a. tipurile de operaţiuni ale ordonatorilor principali de credite ale căror proiecte se supun
controlului financiar preventiv delegat;
b. limitele valorice peste care se efectuează controlul financiar preventiv delegat, pe tipuri
de operaţiuni;
c. documentele justificative care trebuie să însoţească diferitele tipuri de operaţiuni;
d. modul în care trebuie efectuat controlul financiar preventiv delegat pentru fiecare tip de
operaţiune.

50
 Controlorii delegaţi îşi desfăşoară activitatea la sediul instituţiilor publice la care au fost
numiţi, exercitând controlul financiar preventiv delegat asupra proiectelor de operaţiuni vizate
în prealabil de către controlul financiar preventiv propriu al instituţiei publice.
Atribuţiile controlorului delegat sunt, în principal, următoarele:
a) exercitarea controlului financiar preventiv delegat asupra proiectelor de operaţiuni ale
ordonatorului de credite, în conformitate cu ordinul de numire şi cu normele metodologice
aplicabile;
b) supravegherea organizării, ţinerii, actualizării şi raportării evidenţei angajamentelor;
c) prezentarea de rapoarte lunare controlorului financiar şef cu privire la situaţia curentă a
angajamentelor efectuate, vizele acordate şi situaţiile intenţiilor şi refuzurilor de viză,
formularea de avize cu caracter consultativ, precum şi aspectele deosebite ale derulării
operaţiunilor financiare;
d) formularea de avize cu caracter consultativ, la solicitarea ordonatorului de credite pe lângă
care este numit sau la cererea ministrului finanţelor publice, precum şi din initiativa proprie, în
privinţa conformităţii, economicităţii, eficacităţii sau eficienţei unor operaţiuni ori proiecte de
acte normative;
e) monitorizarea şi îndrumarea metodologică a controlului financiar preventiv propriu;
f) elaborarea de propuneri şi proiecte privind perfecţionarea controlului financiar preventiv;
g) participarea la activităţile Corpului controlorilor delegaţi;
Controlorul delegat nu se pronunţă asupra oportunităţii operaţiunilor ce fac obiectul
controlului financiar preventiv delegat.
C. Controlul financiar de gestiune
Controlul financiar de gestiune se organizează la următoarele entităţi:
a. regiile autonome, înfiinţate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială;
b. companiile şi societăţile naţionale, precum şi societăţile comerciale la care statul sau o
unitate administrativ-teritorială este acţionar unic;
c. societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine o
participaţie majoritară;
d. societăţile comerciale şi regiile autonome la care persoanele juridice menţionate anterior
deţin direct sau indirect o participaţie majoritară;
e. institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, altele decât cele care funcţionează ca instituţii
publice.
Obiectivele controlului financiar de gestiune sunt reprezentate de2:
1. asigurarea integrităţii patrimoniului operatorului economic, precum şi a bunurilor din
domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale aflate în
administrarea, concesiunea sau închirierea acestora;
2. respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne, incidente activităţii
economico-financiare a operatorului economic;
3. creşterea eficienţei în utilizarea resurselor alocate.
Pentru atingerea acestor obiective, personalul desemnat să exercite controlul financiar de
gestiune are, în principal, următoarele atribuţii:
- verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la
existenţa, integritatea, păstrarea şi utilizarea mijloacelor şi resurselor, deţinute cu orice titlu, şi
modul de reflectare a acestora în evidenţa contabilă;

2
Norme metodologice privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune, aprobate
prin Hotărârea Guvernului nr. 1151/2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 808 din 3.12.2012, art.
1.

51
 - verifică respectarea prevederilor legale în fundamentarea proiectului bugetului de
venituri şi cheltuieli al operatorului economic şi a proiectelor bugetelor de venituri şi cheltuieli
ale subunităţilor din structura acestuia;
- verifică respectarea prevederilor legale în execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al
operatorului economic şi al subunităţilor din structura acestuia, urmărind:
a. realizarea veniturilor şi încadrarea în nivelul cheltuielilor aprobate;
b. gradul de realizare a veniturilor, de efectuare a cheltuielilor şi de obţinere a
rezultatului;
c. realizarea indicatorilor economico-financiari specifici activităţii, la nivelul
operatorului economic şi al subunităţilor acestuia;
d. realizarea programului de investiţii şi încadrarea în sursele aprobate;
e. respectarea programelor de reducere a arieratelor şi a stocurilor;
f. respectarea prevederilor legale şi/sau a reglementărilor interne în efectuarea
achiziţiilor;
g. utilizarea conform destinaţiilor legale a sumelor acordate de la bugetul general
consolidat;
- verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la modul
de efectuare a inventarierii anuale a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii;
- verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la
încasările şi plăţile în lei şi valută, de orice natură, în numerar sau prin virament;
- verifică respectarea prevederilor legale cu privire la înregistrarea în evidenţa contabilă
a operaţiunilor economico-financiare;
- verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la
întocmirea, circulaţia, păstrarea şi arhivarea documentelor primare, contabile şi a celor tehnico-
operative;
- elaborează analize economico-financiare pentru conducerea operatorului economic în
scopul fundamentării deciziilor şi a îmbunătăţirii performanţelor.
Controlul financiar de gestiune poate fi atât preventiv, cât şi operativ şi utilizează, în
principal, următoarele instrumente specifice:
a. sistemul de bugete, care constă în controlul periodic al bugetului de venituri şi cheltuieli
al operatorului economic şi al subunităţilor din structura acestuia, inclusiv pe
principalele activităţi, prin compararea permanentă a rezultatelor obţinute cu
previziunile bugetare, cu scopul:
 identificării factorilor şi cauzelor abaterilor de la prevederile bugetare;
 informării conducerii şi responsabililor de la diferite niveluri ierarhice;
 fundamentării eventualelor acţiuni corective;
 aprecierii activităţii diferiţilor responsabili de bugete.
b. costuri standard, care presupune compararea periodică a costului efectiv cu cel
standard la nivelul operatorului economic şi al subunităţilor din structura acestuia şi a
principalelor activităţi, în scopul identificării ariilor de activitate eficientă sau
ineficientă, factorilor şi cauzelor abaterilor şi a fundamentării măsurilor corective
necesare;
c. situaţiile financiare;
d. sistemul informaţional;
e. controlul reciproc, care constă în cercetarea şi confruntarea la aceeaşi unitate a unor
documente sau evidenţe cu conţinut identic, însă diferite, pentru aceleaşi operaţii sau
pentru operaţii diferite;
f. controlul sistematic, care constă în gruparea documentelor pe probleme şi apoi
controlul acestora în ordine cronologică.

52
 Controlul financiar de gestiune se efectuează de către persoane cu studii superioare
economice şi cu o vechime efectivă în domeniu de minimum doi ani.
La solicitarea persoanelor cu atribuţii de control financiar de gestiune, personalul
operatorului economic este obligat:
- să pună la dispoziţie actele, documentele şi înscrisurile solicitate;
- să furnizeze informaţii şi explicaţii verbale şi/sau în scris, după caz, în legătură cu
obiectul acţiunii de control financiar de gestiune;
- să prezinte valorile de orice fel pe care le gestionează sau pe care le au în păstrare, care
intră sub incidenţa controlului;
- să elibereze documentele solicitate în original sau copii certificate;
- să semneze cu sau fără obiecţii actul de control.
Activitatea de control financiar de gestiune se desfăşoară în baza unor programe de
activitate anuale, trimestriale şi lunare, întocmite de către personalul cu atribuţii de control
financiar de gestiune şi aprobate de conducătorul operatorului economic.

3.2. Controlul extern independent sau neutru

Controlul extern independent sau neutru este în esenţa lui un control de factură contabilă,
efectuat de profesionişti ai domeniului în scopul creşterii utilităţii şi credibilităţii informaţiilor
financiar-contabile difuzate de întreprindere în exterior sau, mai exact spus, pe care
întreprinderea este obligată, este dispusă ori este interesată să le facă publice pentru uzul terţilor.

3.3. Alte forme de control financiar şi gestionar

A. Controlul bancar
Acesta este un control strict specializat şi este limitat la operaţiunile specific bancare. În
condiţiile economiei de piaţă, controlul efectuat de bănci asupra întreprinderilor pe care le
creditează şi care au conturi deschise la ele înregistrează o restrângere a ariei sale, urmărind în
principal operaţiunile generate de:
 acordarea, utilizarea şi garantarea creditelor;
 respectarea regimului creditelor;
 încasarea şi apoi virarea unor venituri de stat.
În mod particular, Banca Naţională a României, care este bancă de emisiune, poartă
întreaga răspundere pentru controlul circulaţiei monetare, pentru stabilirea şi ţinerea sub control
a cursurilor valutar, pentru asigurarea fondurilor de recreditare.
Astfel, obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României (BNR), aşa cum apare el
formulat în Statutul BNR, este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Pentru atingere obiectivului său fundamental, BNR are ca principale atribuţii:
a. elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
b. autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit,
promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii
financiare;
c. emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
d. stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
e. administrarea rezervelor internaţionale ale României.
B. Inspectoratul General al Poliţiei Române este unitatea centrală a poliţiei, cu
personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează
activitatea unităţilor de poliţie subordonate, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a
infracţiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalităţii economico-
53
financiare sau bancare, a altor infracţiuni care fac obiectul cauzelor penale aflate în
supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, precum şi orice alte atribuţii
date în competenţa sa prin lege.
Din punct de vedere al funcţionării acestui organism, regula generală stabileşte că
implicarea organelor de cercetare penală specializate în domeniul economic devine necesară şi
obligatorie atunci când intervine elementul infracţional, constatat şi sesizat de alte organe şi
îndeosebi de cele care efectuează controlul financiar-contabil.
Sub aspect metodologic, poliţia dispune de mijloace specifice, cum sunt:
 culegerea de informaţii în vederea prevenirii, cunoaşterii şi combaterii infracţiunilor
cu caracter economic;
 efectuarea de investigaţii şi iniţierea unor observaţii şi supravegheri asupra actelor şi
faptelor de comerţ, asupra activităţii de aprovizionare, producţie, stocare şi desfacere de bunuri,
atât sub aspectul legalităţii operaţiunilor, cât şi pentru identificarea valorilor procurate, deţinute
sau comercializate ilicit;
 verificarea sesizărilor primite de la persoane fizice sau juridice;
 colaborarea cu alte organisme şi instituţii ale statului, specializate în diferite domenii.

54