9.

MAŞINI-UNELTE DE RABOTAT

În acest capitol:

 Consideraţii generale
 Maşini-unelte de rabotat
 Accesoriile maşinilor-unelte de rabotat
 Proiectarea parametrilor regimului de aşchiere la rabotare

9.1. CONSIDERAŢII GENERALE

9.1.1. Principiul de lucru

Rabotarea reprezintă procedeul de prelucrare prin aşchiere caracterizat

prin utilizarea unor scule aşchietoare cu un singur tăiş principal şi prin
existenţa unei mişcări de translaţie într-un plan orizontal. Se utilizează la
prelucrarea, în special, a suprafeţelor plane orizontale, verticale sau înclinate,
canale de pană şi canale în formă de T, dar şi a suprafeţelor profilate, inclusiv
danturi de cremaliere, în cazul producţiei individuale şi de serie mică a unor
piese de precizie medie (treapta 8…10 ISO) şi rugozitate a suprafeţelor
prelucrate Ra = 3,2...12,5 m.
Rabotarea reprezintă procedeul de prelucrare prin aşchiere realizat pe
maşinile-unelte de rabotat, la care mişcarea principală de aşchiere este
rectilinie alternativă în plan orizontal, iar mişcarea de avans are un caracter
intermitent, fiind realizată la sfârşitul fiecărui ciclu al mişcării principale
(fig. 9.1).
La maşina-unealtă de rabotat cu cap mobil (denumită şeping) scula
aşchietoare execută mişcarea principală (rectilinie alternativă în plan
orizontal), iar semifabricatul (masa) execută mişcarea de avans intermitent f
(fig. 9.1, a); la maşina de rabotat cu masă mobilă (denumită raboteză)
semifabricatul (masa) execută mişcarea principală, iar scula aşchietoare
(cuţitul), mişcarea de avans intermitent f (fig. 9.1, b).
292 MAŞINI-UNELTE DE RABOTAT

bD bD hD
hD

Fig. 9.1. Schemele de lucru la rabotare:

a) la maşinile-unelte cu cap mobil; b) la maşinile-unelte cu masă mobilă;
ap - adâncimea de aşchiere; tx - lăţimea de prelucrare;
hD - grosimea aşchiei; bD - lăţimea aşchiei;
f - avansul; vl - viteza de lucru; vg - viteza de mers în gol;
1 - scula aşchietoare; 2 - semifabricat.

În cazul maşinilor-unelte de rabotat muchiile tablelor, atât mişcarea

principală cât şi mişcarea de avans sunt efectuate de scula aşchietoare.
Indiferent de principiul de lucru, în cazul maşinilor-unelte de rabotat
există o cursă de lucru (activă) executată cu viteza de lucru vl, şi o cursă de
mers în gol (de retragere) executată cu viteza de mers în gol vg  vl. Avansul
intermitent f se efectuează la sfârşitul cursei de mers în gol. Deoarece la cursa
de mers în gol scula aşchietoare se răceşte, la operaţia de rabotare nu se
folosesc lichide de răcire-ungere.

9.1.2. Scule aşchietoare utilizate la rabotare

Sculele aşchietoare utilizate la operaţia de rabotare se numesc cuţite de

rabotat. Din punct de vedere constructiv, cuţitele de rabotat sunt
asemănătoare cu cele de strunjit, fiind însă mai robuste.
În general, cuţitele de rabotat se execută în construcţie cotită (fig. 9.2).
Există o diversitate constructivă a cuţitelor de rabotat. Cuţitele de rabotat, din
punct de vedere constructiv, pot fi împărţite în următoarele categorii:
- confecţionate în întregime din oţel rapid (Rp3 sau Rp4);
- armate cu placuţe din oţel rapid;
- armate cu plăcuţe din amestecuri de carburi metalice (în exclusivitate
îmbinarea este nedemontabilă).
 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRII PRIN AŞCHIERE 293

În ultimile două cazuri, corpul cuţitului se execută din oţel slab aliat
(40Cr10). Calitatea plăcuţei din carburi sinterizate se alege în funcţie de
materialul semifaricatului.
Geometria cuţitului de rabotat este prezentată în figura 9.2. Se remarcă
faptul că, prin construcţia cotită a corpului cuţitului, suprafaţa de reazem trece
prin vârful cuţitului (fig. 9.3).

Fig. 9.2. Forma constructivă şi

geometria cuţitului de rabotat:
l1 – lungimea părţii aşchietoare;
l2 – lungimea corpului; l3 – lungimea părţii
de prindere şi fixare; l – lungimea
cuţitului;  – unghiul de degajare;
kr, kr – unghiul de atac principal,
respectiv secundar;  – unghiul de
aşezare.

Fig. 9.3. Deformarea cuţitelor

de rabotat:
a – cuţit cotit; b – cuţit drept;
1 – cuţit de rabotat;
2 – semifabricat; 3 – dispozitiv de
prindere şi fixare a cuţitului;
vl – viteza de lucru; vg – viteza de
mers în gol; R – raza de rotire.

Cuţitele de rabotat cotite prezintă avantajul că la deformaţiile elastice

produse de forţele de aşchiere, vârful tăişului descrie un arc de cerc tangent la
suprafaţa prelucrată, eliminând un dezavantaj al cuţitelor drepte care, în urma
acestor deformaţii pătrund în suprafaţa prelucrată, determinând degradarea
acesteia şi în unele cazuri distrugerea tăişului sculei aşchietoare.
Forma şi dimensiunile cuţitelor de rabotat sunt prezentate în tabelul 9.1.
294 MAŞINI-UNELTE DE RABOTAT

Tabelul 9.1. Forma şi dimensiunile cuţitelor de rabotat

Nr.
Denumirea Forma constructivă / caracteristici
crt.
0 1 2

Cuţit cotit pentru

1 prelucrarea supafeţelor
plane ( = 450)

B = 10…40 mm; H = 16…60 mm; L = 150…500 mm;

l = 45…150 mm.

Cuţit cotit pentru finisare

2
( = 450)

B = 12…40 mm; H = 20…60 mm; L = 200…500 mm;

l = 55…150 mm.

Cuţit cotit pentru canelat

3
(retezat)

B = 12…40 mm; H = 20…60 mm; L = 200…500 mm;

l = 55…160 mm; l1 = 25…60 mm; a = 5…15 mm.
 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRII PRIN AŞCHIERE 295

Tabelul 9.1. (continuare)

0 1 2

4 Cuţit cotit şi încovoiat

B = 10…40 mm; H = 16…60 mm; L = 150…500 mm;

m = 3…10 mm.

5 Cuţit drept

B = 10…40 mm; H = 16…60 mm; L = 150…500 mm;

m = 5,5…23 mm.

9.1.3. Clasificarea maşinilor-unelte de rabotat

Maşinile-unelte de rabotat se clasifică în funcţie de două criterii

principale, conform organigramei prezentate în figura 9.4.

Fig. 9.4 Clasificarea maşinilor-unelte de rabotat

 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRII PRIN AŞCHIERE 301

9.2.2. Maşini-unelte de rabotat cu masă mobilă

Maşinile-unelte de rabotat cu masă mobilă, denumite raboteze, sunt

destinate prelucrării suprafeţelor plane sau profilate lungi şi înguste, cum sunt:
ghidajele batiurilor la maşinile-unelte, carcase, blocuri de motoare etc.
Precizia de planeitate obţinută la raboteze este de 0,01 mm/m, putând
ajunge chiar la 0,02 mm/3 m, fiind astfel superioară celei obţinute pe
maşini-unelte de frezat. Acest avantaj se explică prin aceea că, la rabotare,
căldura se degajă mai uşor şi este repartizată pe lungimea piesei şi nu local,
ca în cazul frezării, iar, pe de altă parte, deformaţiile semifabricatului sunt mai
mici. Maşinile-unelte de rabotat sunt dotate cu mai multe suporturi care permit
prelucrarea simultană a mai multor suprafeţe (orizontale, verticale şi înclinate),
asigurând astfel o productivitate sporită.
Din punct de vedere constructiv maşinile-unelte de rabotat cu masă
mobilă pot fi cu unul şi doi montanţi.
Schema de principiu a unei maşini-unelte de rabotat cu doi montanţi
este prezentată în figura 9.8. Masa 1, care execută o mişcare principală
rectilinie alternativă I, este aşezată pe batiul 2. Lungimea batiului este de
aproximativ două ori mai mare decât a mesei, asigurând acesteia ghidarea pe
întreaga lungime. Montanţii 3 şi 4 sunt sunt solidarizaţi la partea superioară
prin traversa 5, obtinându-se astfel un cadru închis cu o rigiditate mare.
Montanţii sunt prevăzuţi cu ghidajele verticale 6, pe care se pot deplasa
suporturile laterale 7 şi 8, asigurând avansul vertical II al sculelor aşchietoare
fixate în ei. Pe cei doi montanţi, în sens vertical, se deplasează şi traversa
mobilă 9, care asigură mişcarea de reglare VI a plăcilor centrale 10 şi 11.
Traversa este prevăzută cu ghidaje în lungul cărora se deplasează plăcile
centrale, determinând mişcarea de avans orizontal IV. Cuţitele, fixate în
suporturile 7 şi 8 execută pe lângă mişcarea de avans pe verticală II o mişcare
de avans pe orizontală III, imprimată de sania port-cuţit 12. Cuţitele fixate în
plăcile centrale, prin intermediul săniilor port-cuţit 12, execută mişcarea de
avans vertical V. Avansurile suporturilor sunt independente şi se realizează la
sfârşitul cursei de mers în gol şi începutul unei curse active a mesei. Cursa
mesei maşinilor-unelte de rabotat poate fi de 12...15 m.
302 MAŞINI-UNELTE DE RABOTAT

Fig. 9.8. Maşină-unealtă de rabotat cu masă mobilă cu doi montaţi:

1 – masă; 2 – batiu; 3, 4 – montant; 5 – traversă; 6 – ghidaje verticale; 7, 8 – suporţi laterali;
9 – traversă mobilă; 10, 11 – placă centrală; 12 – sanie port-cuţit; 13 – placă rotitoare;
I - mişcare principală rectilinie alternativă executată de semifabricat; II - avansul vertical executat de
suportul lateral; III – avansul orizontal executat de suportul lateral; IV – avansul orizontal executat
de sania port-cuţit; V – avansul vertical executat de sania port-cuţit; VI – mişcarea de reglare
pe verticală a traversei mobile; VII, VIII – mişcarea de rotire a suportului port-sculă.

Pentru prelucrarea unor piese cu lăţime mai mare decât lăţimea mesei
sau a unor piese care prezintă elemente constructive ce nu ar putea trece pe
sub traversă se utilizează rabotezele cu un montant (fig. 9.9).
După principiul de funcţionare, sistemele folosite la acţionarea
maşinilor-unelte de rabotat pot fi: mecanice, hidraulice sau hidromecanice.
Acţionarea mecanică este mai simplă şi mai uşor de întreţinut în raport
cu celelalte sisteme de acţionare. Ca element final al lanţului cinematic
principal se foloseşte, în aceste cazuri, un angrenaj pinion-cremalieră sau
melc-cremalieră.
Acţionarea hidraulică prezintă dificultăţi din punct de vedere al execuţiei
organelor de lucru, mai ales în ceea ce priveşte execuţia cilindrilor de lungime
mare.
 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRII PRIN AŞCHIERE 303

Fig. 9.9. Maşină-unealtă de rabotat cu masă mobilă cu un montant:

1 – masă; 2 – batiu; 3 – montant; 4 – ghidaje verticale; 5 – sanie orizontală;
6 – traversă mobilă; 7 – placă centrală; 8 – sanie verticală;
I - mişcare principală rectilinie alternativă executată de semifabricat;
II - avansul vertical executat de sania orizontală; III – avansul orizontal executat
de sania orizontală; IV – avansul orizontal executat de sania verticală;
V – avansul vertical executat de sania verticală; VI – mişcarea de reglare pe verticală
a traversei mobile; VII, VIII – mişcarea de rotire a suportului port-sculă.

9.2.3. Maşini-unelte de rabotat muchiile tablelor

Maşinile-unelte de rabotat muchiile tablelor sunt destinate prelucrării

muchiilor tablelor, ca operaţie pregătitoare, în vederea asamblării lor prin
nituire sau sudare. La aceste maşini-unelte semifabricatul este fix, iar
mişcarea principală şi mişcările de avans sunt realizate de scula aşchietoare.
Maşina-unealtă (fig. 9.10) se compune din batiul 1, montanţii 2 şi 3, care
la partea superioară sunt legaţi prin grinda 4, formând un cadru închis. În
partea din spate a grinzii se găsesc mai multe dispozitive tampon 10 pentru
fixarea tablei. Semifabricatul se fixează pe suprafaţa plană superioară a
batiului. În partea din faţă batiul este prevăzut cu ghidaje, în lungul cărora se
deplasează căruciorul 5. Pe cărucior sunt montaţi doi suporţi 6 şi 7 care pot fi
reglaţi şi permit rabotarea în ambele sensuri (fiecare suport într-un sens).
Mişcarea principală de aşchiere I este realizată de căruciorul 5 prin intermediul
304 MAŞINI-UNELTE DE RABOTAT

unui motor montat direct pe acest cărucior. Mişcările de avans transversal II şi

vertical III sunt realizate de săniile transversale 6 şi 7, respectiv de săniile
verticale 8 şi 9.

Fig. 9.10. Maşină-unealtă de rabotat muchiile tablelor:

1 – batiu; 2, 3 – montant; 4 – grindă; 5 – cărucior; 6, 7 – sanie transversală; 8, 9 – sanii verticale;
10 – dispozitiv pentru fixarea semifabricatului;
I - mişcare principală de aşchiere executată de cărucior; II – mişcarea de avans transversal;
III – mişcarea de avans vertical;

9.3. ACCESORIILE MAŞINILOR-UNELTE DE RABOTAT

Accesoriile maşinilor-unelte de rabotat sunt utilizate la prinderea şi

fixarea sculelor aşchietoare şi a semifabricatelor. Prinderea şi fixarea sculei
aşchietoare se realizează cu ajutorul şuruburilor de strângere în suportul
port-sculă.
Prinderea şi fixarea semifabricatului se realizează pe masa
maşinii-unelte prin intermediul menghinelor cu fălci sau cu şuruburi şi bride.
 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRII PRIN AŞCHIERE 305

Fig. 9.11. Dispozitive speciale utilizate la prelucrarea pe şepinguri:

a) dispozitiv cu suprafeţe înclinate; b) dispozitiv pentru prelucrarea în pachet a pieselor;
1 – semifabricat; 2 – dispozitiv de prindere şi fixare.

Pentru prelucrarea simultană a mai multor semifabricate sau pentru

prelucrarea suprafeţelor înclinate se pot utiliza dispozitive speciale (fig. 9.11).
308 MAŞINI-UNELTE DE RABOTAT

9.5. PROIECTAREA PARAMETRILOR REGIMULUI

DE AŞCHIERE LA RABOTARE

1. Alegerea sculei aşchietoare.

Scula aşchietoare se determină în funcţie de următorii factori:
- forma şi tipul suprafeţei prelucrate;
- dimensiunile şi tipul maşinilor-unelte disponibile;
- tipul şi caracteristicile mecanice ale materialului prelucrat.
În funcţie de natura şi de proprietăţile fizico-mecanice ale materialului
semifabricatului se alege materialul părţii active a cuţitului, pentru realizarea
prelucrării în condiţii date. Materialele părţii active pot fi: oţel carbon de scule,
oţel aliat pentru scule, oţel rapid, carburi metalice sinterizate.
Pe baza condiţiilor prezentate se adoptă în final tipul sculei aşchietoare
conform normativelor specifice (standardelor).
2. Determinarea durabilităţii sculei aşchietoare.
Durabilitatea cuţitelor de rabotat variază în limite largi (60…300) min în
funcţie de: caracteristicile materialului piesei de prelucrat şi ale materialului
sculei aşchietoare, parametrii geometrici ai părţii active a sculei aşchietoare,
parametrii regimului de aşchiere, tipul rabotării etc.
Valoarea medie a durabilităţii cuţitelor de rabotat se recomandă T = 120 min.
3. Determinarea adâncimii de aşchiere (ap) şi a numărului de treceri (i).
Adâncimea de aşchiere ap, se determină în funcţie de adaosul de
prelucrare Ap, duritatea materialului semifabricatului, calitatea şi dimensiunile
sculei aşchietoare, rigiditatea dispozitivului de fixare a semifabricatului şi
puterea disponibilă a maşinii-unelte.
Valoarea adâncimii de aşchiere la rabotare nu trebuie să fie mai mică de
0,2...0,4 mm, deoarece la valori mai mici decât cele precizate, nu se asigură o
pătrundere suficientă a cuţitului în material şi, pin urmare, aşchierea
propriu-zisă este local substituită printr-o tasare a materialului, ceea ce implică
deteriorarea suprafeţei prelucrate, scăderea durabilităţii sculei aşchietoare şi
apariţia vibraţiilor la aşchiere.
În general, la rabotarea de degroşare, adâncimea de aşchiere se alege,
pe cât posibil, egală cu adaosul de prelucrare sau în cazul în care acest lucru
nu este posibil, atunci adaosul de prelucrare să fie îndepartat într-un număr
minim de treceri.
Orientativ, mărimea adâncimii de aşchiere la cuţitele obişnuite, atinge
valori de până la 5 mm, cu un avans de 0,1...0,3 mm/c.d., iar în cazul cuţitelor
late utilizate la finisare adâncimea de aşchiere poate fi de 0,2...0,5 mm, cu un
avans de 0,2...0,5 din lungimea taişului cuţitului.
 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRII PRIN AŞCHIERE 309

4. Determinarea avansului de aşchiere f.

Avansul f reprezintă mărimea deplasării transversale a cuţitului (la
raboteze) sau a mesei (la şepinguri) pentru fiecare cursă dublă. Acesta se
exprimă în mm/cursa dublă (mm/c.d.).
Mărimea avansului f, la rabotare, se stabileşte în funcţie de: schema de
prelucrare utilizată (rabotare longitudinală sau transversală) de natura
operaţiei (degroşare sau finisare), de natura materialului semifabricatului şi a
părţii active a cuţitului, de adâncimea de aşchiere stabilită, rezistenţa corpului
cuţitului, rigiditatea sistemului maşină-unealtă-dispozitiv-sculă-piesă (MUDSP),
de calitatea suprafeţei şi de precizia dimensională impusă.
Similar cu stabilirea adâncimii de aşchiere, se recomandă o valoare
minimă a avansului la rabotare fmin = 0,12 mm/c.d., valoare sub care, datorită
aşchiilor prea subţiri, nu se asigură o pătrundere corectă a sculei aşchietoare
în material şi apar vibraţii la aşchiere.
În cazul prelucrărilor de degroşare, care au drept scop îndepărtarea
unui adaos de prelucrare cât mai mare, se utilizează valori mari ale avansului,
pentru a se obţine o productivitate ridicată a prelucrării.
În cazul prelucrărilor de finisare, care au ca obiectiv obţinerea unei
calităţi superioare a suprafeţei generate, avansul se alege după criteriul
asigurării preciziei şi rugozităţii prescrise suprafeţei.
După alegerea valorii avansului, conform indicaţiilor din literatura de
specialitate, se fac o serie de verificări care ţin seama de condiţiile de lucru şi
în final se adoptă avansul de lucru alegând din gama de avansuri a
maşinii-unelte valoarea cea mai apropiată de cea calculată fadoptat (imediat
inferioară pentru regimul de degroşare sau imediat superioară pentru cel de
finisare).
a) Verificarea avansului din punct de vedere a rezistenţei corpului cuţitului.
Pentru prelucrările de degroşare, în cazul utilizării cuţitelor de rabotat
având secţiunea dreptunghiulară, avansul se determină cu relaţia:

b  h 2  Ra , i
f   fadoptat (mm/c.d.) (9.1)
6  Lc  a p  C m  K v  K γ  K h  K s

în care: h x b reprezintă secţiunea corpului cuţitului, în mm2; Ra,î - tensiunea

unitară admisibilă la încovoiere a materialului din care este confecţionat corpul
cuţitului, în N/mm2; Lc – lungimea în consolă a cuţitului, în mm; ap – adâncimea
de aşchiere, în mm; Cm – coeficient de corecţie care ţine seama de materialul
de prelucrat; Kv – coeficient de corecţie care ţine seama de viteza principală
de aşchiere; K – coeficient de corecţie care ţine seama de unghiul de
degajare al cuţitului; Kh – coeficient de corecţie care ţine seama de mărimea
uzurii cuţitului; Ks – coeficient de corecţie care ţine seama de starea
materialului de prelucrat.
310 MAŞINI-UNELTE DE RABOTAT

b) Verificarea avansului din punct de vedere a rezistenţei plăcuţei din

carburi metalice. Pentru prelucrările de degroşare verificarea avansului din
punct de vedere a rezistenţei plăcuţei din carburi metalice se efectuează cu
relaţia:

6,64  C 1,8
f  0 ,3
 fadoptat (mm/c.d.) pentru Rm  600 N/mm2 (9.2)
ap  Rm

0,8  C 1,8
f  0 ,3 0 ,5
 fadoptat (mm/c.d.) pentru Rm  600 N/mm2 (9.3)
ap  Rm

în care: C reprezintă grosimea plăcuţei din carburi metalice; în mm;

Rm – rezistenţa de rupere la tracţiune a materialului de prelucrat, în N/mm2;
ap – adâncimea de aşchiere, în mm.
c) Verificarea avansului din punct de vedere al calităţii prescrise
suprafeţei prelucrate (se efectuează în cazul prelucrării de finisare) cu relaţia:

C m  R zy  r u
f   fadoptat (mm/rot) (9.4)
a p  κ z  κ 1z

în care: Cm reprezintă coeficient care depinde de materialul de prelucrat;

Rz – înălţimea medie a neregularităţilor suprafeţei prelucrate, în m; r – raza la
vârf a cuţitului, în mm; ap – adâncimea de aşchiere, în mm; , 1 – unghiul de
atac principal, respectiv secundar, în grade; x, y, z, u – exponenţi în funcţie de
materialul de prelucrat.
5. Determinarea vitezei de aşchiere v.
Viteza de aşchiere la rabotare se stabileşte în funcţie de următorii
factori: materialul ce se prelucrează, materialul şi geometria părţii active a
sculei aşchietoare, durabilitatea sculei aşchietoare, adâncimea de aşchiere,
avansul de lucru, schema de prelucrare etc.
Valoarea vitezei de aşchiere se poate determina analitic pentru fiecare
procedeu de prelucrare mecanică.
Viteza de aşchiere la rabotarea longitudinală şi transversală se
determină cu relaţia:

Cv  K v
v xv
(m/min) (9.5)
T m  ap  fay v

în care: Cv reprezintă un coeficient care depinde de caracteristicile materialului

care se prelucrează şi ale materialului sculei aşchietoare; T – durabilitatea
 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRII PRIN AŞCHIERE 311

sculei aşchietoare, în minute; ap – adâncimea de aşchiere, în mm; fa – avansul

de lucru adoptat, în mm/c.d.; m, xv, yv – exponenţi; Kv – coeficient de corecţie
al vitezei de aşchiere.
La rabotare mărimea vitezei de aşchiere variază în limetele
12…22 m/min, ajungând până la 50…90 m/min.
6. Determinarea numărului de curse duble pe minut (c.d./min).
Numărului de curse duble pe minut ale mesei maşinii-unelte de rabotat
cu masă mobilă sau ale berbecului maşinii-unelte de rabotat cu cap mobil, se
determină cu relaţia:

1000  v
n (c.d./min) (9.6)
L  1  k 

în care: v reprezintă viteza de aşchiere determinată cu relaţia (9.5), în m/min;

L – lungimea cursei de lucru, în mm; k – raportul vitezelor de mers în gol
(vg) şi de lucru (va):

vg
k (9.7)
vl

Valorile coeficientului k sunt:

- pentru maşinii-unelte de rabotat cu masă mobilă: k = 1,2 … 3,5;
- pentru maşinii-unelte de rabotat cu cap mobil: k = 1,2 … 1,8.

Dacă vg = vl, atunci numărului de curse duble pe minut se determină cu

relaţia:

1000  v
n (c.d./min) (9.8)
2L

Valoarea obţinută cu relaţia (9.6) trebuie raportată la gama de turaţii

existentă (a maşinii-unelte), astfel încât se adoptă conform gamei de turaţii a
maşinii-unelte valoarea imediat inferioară (na) şi se recalculează viteza
efectivă de lucru:

na  L  ( 1  k )
v ef  (m/min) (9.9)
1000
312 MAŞINI-UNELTE DE RABOTAT

7. Determinarea durabilităţii efective a sculei aşchietoare Tef.

Durabilitatea efectivă a sculei aşchietoare se determină cu relaţia:
1

 v m
Tef  T  (min) (9.10)
 ef 
v

în care: T reprezintă durabilitatea sculei aşchietoare, în minute; v – viteza de

aşchiere, în m/min; vef – viteza efectivă de aşchiere, în m/min; m – exponentul
durabilităţii.
8. Determinarea forţei principale de aşchiere la rabotare Fc.
Forţa principală de aşchiere la rabotare se determină cu relaţia:

x y
Fc  CFc  a pFc  fa Fc  KFc (N) (9.11)

în care: CFc reprezintă coeficient care depinde de tipul materialului care se

prelucrează şi ale materialului sculei aşchietoare; KFc – coeficient de corecţie
al forţei principale de aşchiere; xFc ,y Fc – exponenţi.
9. Determinarea puterii efective la rabotare Pef.
Pentru raborarea pe şepinguri puterea efectivă se determină cu relaţia:

Fc  vef
Pef  (kW) (9.12)
60000  ηmu

în care: Fc reprezintă forţa principală de aşchiere, în N; vef – viteza efectivă de

aşchiere, în m/min; m-u - randamentul lanţului cinematic al mişcării principale
pentru care se recomandă, m-u = 0,6…0,8.