Sunteți pe pagina 1din 2

Orez cu lapte, ciocolată albă, dulceață de căpșuni și nuci sărate

Așa cum vă povesteam în rețeta de risotto, una dintre operațiunile principale pentru obținerea acelei
consistențe cremoase este ”mantecatura”. Aceasta constă în adăugarea de bucățele de unt la finalul
gătirii orezului în supă.

De ce să nu facem la fel și în privința orezului cu lapte? Adăugarea de ciocolată la final ne va oferi


aceeași consistență cremoasă, îmbogățind în același timp gustul unui preparat pe care toți îl știm și îl
iubim atât de mult.

Adăugarea fructelor din dulceață peste orezul cu lapte este și ea des folosită la noi. Cu ce vine în plus
rețeta de astăzi sunt nucile sărate și prăjite. Acestea aduc contrast puternic de textură cu orezul
cremos, iar gustul sărat în dulciuri scoate în evidență uimitor aromele subtile ale vaniliei, lămâiei și
căpșunilor. Același fenomen se petrece în cazul caramelului sărat atât de iubit de cofetari și de
mușterii lor.

INGREDIENTE

150 g orez cu bob rotund

2 linguri de zahăr

1 piculeț de zahăr vanilinat

răzătura de la o lămâie

1 litru de lapte

100 g de ciocolată albă

un praf de sare

dulceață de căpșuni

o mână de miez de nucă

INDICAȚII

Puneți laptele la fiert.

Fierbeți orezul 5 minute în apă cu puțină sare.

Scurgeți orezul de apă și mutați-l în lapte

Adăugați zahărul, vanilia și coaja de lămâie. Dați focul mic și lăsați să fiarbă totul mestecând destul
de des ca să nu se lipească. Durează cam 30 de minute, dar laptele redus va avea un gust sublim.

Între timp umeziți ușor cu mâinile ude miezul de nucă, presărați cu un praf de sare fină și încălziți
nuca într-o tigaie până când apa se usucă și sarea aderă la suprafața miezului.

Când orezul este gata, opriți focul și adăugați ciocolata albă ruptă în bucăți. Amestecați până se
topește complet ciocolata.

Puneți orezul în castronașe sau farfurie și adăugați boabe de căpșuni din dulceață și miez de nucă
sărat.

Teoria culinară spune că gustul ideal e un balans de dulce, sărat, acid, totul transportat de o grăsime
potrivită. Nu trebuie să vă mirați niciodată de genul de amestec propus astăzi. În fapt nu e nimic
extraordinar. Mâncarea asiatică ne place tuturor atât de mult tocmai fiindcă respectă acest principiu.
E dulce-acrișoară, sărată, are deseori ceva proaspăt cu ușoară acciditate.

Despre amestecul de dulce cu sărat chiar nu mai e nimic de mirare. Alunele sărate trase în miere
sunt extraordinare, dulceața de ardei iute pe fripturi cucerește tot mai mulți ”puriști” ai gustului
tradițional, iar pepenele galben cu prosciutto e deja un standard internațional.

Poftă bună să aveți și să auzim de bine!

S-ar putea să vă placă și